6. Spui că Dumnezeu exprimă adevărul pentru a judeca și curăți omul în zilele de pe urmă. Dumnezeu rostește cuvinte care judecă omenirea atât în Vechiul, cât și în Noul Testament – judecata lui Dumnezeu nu l-a părăsit niciodată pe om. Spui că aceste cuvinte nu sunt capabile să judece și să curețe omul? Care este diferența dintre cuvintele de judecată exprimate de Dumnezeu în zilele de pe urmă și cuvintele lui Dumnezeu care judecă omul, așa cum sunt consemnate în Biblie?
Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:
Atunci când vine vorba despre „judecată”, te gândești probabil la cuvintele rostite de Iahve pentru a-i învăța pe oamenii din toate regiunile și la cuvintele pe care Isus le-a rostit pentru a-i dojeni pe farisei. În ciuda severității lor, aceste cuvinte nu erau judecata lui Dumnezeu asupra omului, ci doar cuvinte rostite de Dumnezeu în medii diferite, adică în contexte diferite. Ele se deosebesc de cuvintele rostite de Hristos al zilelor de pe urmă când judecă omul în zilele de pe urmă. Hristos al zilelor de pe urmă folosește o multitudine de adevăruri pentru a-i învăța pe oameni, pentru a demasca substanța omului și pentru a-i analiza cuvintele și faptele. Aceste cuvinte cuprind diferite adevăruri, precum datoria omului, cum ar trebui el să asculte de Dumnezeu, cum ar trebui să Îi fie credincios lui Dumnezeu, cum ar trebui să trăiască umanitatea normală, precum și înțelepciunea și firea lui Dumnezeu și așa mai departe. Aceste cuvinte sunt toate îndreptate către substanța omului și firea sa coruptă. În special, cele care dezvăluie cum Îl nesocotesc oamenii pe Dumnezeu vizează modul în care oamenii sunt o întruchipare a Satanei și o forță inamică față de Dumnezeu. În realizarea lucrării Sale de judecată, Dumnezeu nu clarifică pur și simplu natura oamenilor în doar câteva cuvinte; El o demască, o tratează și o emondează pe termen lung. Toate aceste diferite metode de demascare, tratare și emondare nu pot fi înlocuite prin cuvinte obișnuite, ci prin adevărul de care oamenii sunt complet lipsiți. Doar metodele de acest fel pot fi considerate judecată; doar prin acest tip de judecată oamenii pot să fie supuși și pe deplin convinși cu privire la Dumnezeu și, mai mult decât atât, să câștige adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu. Ceea ce aduce cu sine lucrarea judecății este faptul că omul înțelege adevăratul chip al lui Dumnezeu și adevărul despre răzvrătirea proprie. Lucrarea judecății îi permite omului să înțeleagă mai bine voia lui Dumnezeu, scopul lucrării lui Dumnezeu și tainele de neînțeles pentru el. De asemenea, îi permite omului să își recunoască și să își cunoască esența coruptă și rădăcinile stricăciunii sale, precum și să descopere urâțenia omului. Aceste efecte sunt toate aduse de lucrarea judecății, deoarece esența acestei lucrări este de fapt lucrarea de dezvăluire a adevărului, căii și vieții lui Dumnezeu în fața tuturor celor care au credință în El. Această lucrare este lucrarea de judecată realizată de Dumnezeu.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Hristos înfăptuiește lucrarea judecății prin adevăr”
Prima etapă a fost lucrarea lui Iahve: lucrarea Sa a fost pentru a pregăti o cărare pentru ca omul să I se închine lui Dumnezeu pe pământ. Lucrarea de început a fost găsirea unui loc de origine pentru lucrarea pe pământ. În acel timp, Iahve i-a învățat pe israeliți să țină Sabatul, să-și onoreze părinții și să trăiască în pace unul cu altul. Lucrul acesta s-a întâmplat pentru că oamenii de atunci nu înțelegeau ce a reprezentat omul și nici nu înțelegeau cum să trăiască pe pământ. Era necesar ca El, în prima etapă a lucrării, să ghideze oamenii în conducerea vieții lor. Tot ce le-a spus Iahve nu fusese cunoscut mai înainte de omenire sau nu fusese în posesia lor. La acea vreme, Dumnezeu a ridicat mulți prooroci ca să rostească profeții și toți au făcut astfel sub îndrumarea lui Iahve. Acesta a fost, pur și simplu, un element al lucrării lui Dumnezeu. În prima etapă, Dumnezeu nu a devenit trup și, astfel, a instruit toate semințiile și națiunile prin prooroci. Când Isus a lucrat în timpul Lui, El nu a vorbit la fel de mult ca în zilele noastre. Această etapă a lucrării cuvântului din zilele de pe urmă nu a mai fost făcută niciodată înainte, în epoci și generații trecute. Deși Isaia, Daniel și Ioan au rostit multe profeții, acestea au fost complet diferite de cuvintele rostite acum. Ceea ce au spus ei erau doar profeții, dar cuvintele rostite acum nu sunt. Dacă aș transforma în profeții tot ce spun acum, ați putea să înțelegeți? Presupunând că am vorbit despre lucruri întâmplate după ce Eu am plecat, cum ai putea așadar câștiga înțelegerea? Lucrarea cuvântului nu a fost niciodată făcută în timpul lui Isus sau în Epoca Legii. Poate unii vor spune: „Iahve nu a rostit cuvinte și în timpul lucrării Sale? Oare Isus, în afară de vindecarea bolilor, scoaterea demonilor și lucrarea semnelor și minunilor, nu a rostit, de asemenea, cuvinte atunci când lucra?” Există diferențe între lucrurile care sunt spuse. Care era esența cuvintelor rostite de Iahve? El doar i-a călăuzit pe oameni pentru a-și conduce viața pe pământ, ceea ce nu are de-a face cu aspectele spirituale ale vieții. De ce se spune că, atunci când a vorbit Iahve, aceasta era pentru a instrui poporul de pretutindeni? Cuvântul „a instrui” înseamnă a spune în mod explicit și a porunci direct. El nu i-a dat omului viață; mai degrabă, El l-a luat, pur și simplu, pe om de mână și l-a învățat cum să-L venereze, fără prea mult referitor la pilde. Lucrarea făcută de Iahve în Israel nu a fost pentru a-l trata sau a-l disciplina pe om sau pentru a emite judecată și mustrare; a fost pentru a-l călăuzi. Iahve i-a poruncit lui Moise să-i spună poporului Său să strângă mană în pustie. În fiecare dimineață, înainte de răsăritul soarelui, ei trebuiau să adune mană, suficient cât să mănânce în acea zi. Mana nu putea fi păstrată până a doua zi, deoarece ar fi mucegăit. El nu ține prelegeri oamenilor și nu le expune natura, nici nu le expune ideile și gândurile lor. El nu i-a schimbat pe oameni ci, mai degrabă, i-a călăuzit în a-și conduce viața. Oamenii acelor timpuri erau precum copiii, neînțelegând nimic și capabili doar de câteva mișcări mecanice de bază; și, astfel, Iahve a decretat doar legi pentru a ghida mulțimile.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Taina întrupării (4)”
Citate din predici și părtășii ca referință:
Judecata lui Dumnezeu asupra omului în zilele de pe urmă folosește, în principal, multiple aspecte ale adevărului pentru a-i admonesta pe oameni. Fără aceste multiple aspecte ale adevărului, nu ar fi cuvinte de judecată. Oare cuvintele pe care Iahve le-a rostit în toate locurile și mustrarea Domnului Isus la adresa fariseilor conțineau multiple aspecte ale adevărului? I-au oferit acestea omului o cale de practicare? Au dezvăluit ele natura-esență a omului? Nu au făcut-o și, prin urmare, nu reprezentau judecata omului; acelea au fost doar reproșuri și admonestări. Reproșul și admonestarea reprezintă condamnarea și eliminarea directă, urmate de blestem. Judecata și mântuirea omului de către Dumnezeu în timpul Epocii Împărăției este, în principal, expresia mai multor adevăruri. Reprezintă folosirea adevărului pentru a-i admonesta pe oameni, pentru a le dezvălui esența și pentru a le analiza în profunzime cuvintele și acțiunile. Aceste cuvinte conțin numeroase aspecte ale adevărului. Numai atunci când există adevăr există judecată; fără adevăr, nu există judecată. Prin urmare, există o diferență clară între cuvintele lui Hristos din zilele de pe urmă și cuvintele pe care Iahve le-a rostit în toate locurile în Epoca Legii și mustrarea Domnului Isus la adresa fariseilor în timpul Epocii Harului. Această diferență constă, în primul rând, în folosirea de către Hristos din zilele de pe urmă a mai multor aspecte ale adevărului pentru a-i admonesta pe oameni; Dumnezeu nu a exprimat multiple aspecte ale adevărului în timpul Epocii Legii sau al Epocii Harului. În plus, există o diferență și în ceea ce privește natura lucrării lui Dumnezeu. În perioada Epocii Legii și a Epocii Harului, admonestarea și reproșul lui Dumnezeu față de cei care I se opuneau erau condamnarea și blestemul direct. Dumnezeu nu i-a mântuit și nu a avut milă de ei. Lucrarea de judecată din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu are ca scop mântuirea, purificarea și desăvârșirea omului. În timpul Epocii Harului, Domnul Isus a îndeplinit lucrarea de răscumpărare. El a predicat calea pocăinței și a înfăptuit unele minuni, semne și miracole, iar fariseii L-au judecat, L-au condamnat și I s-au împotrivit. În acest context, Domnul Isus a rostit anumite cuvinte de reproș și blestem la adresa fariseilor, cuvinte care nu au făcut decât să dea în vileag esența acțiunilor și comportamentului fariseilor. Aceste cuvinte nu au dat în vileag sursa opoziției lor față de Dumnezeu și nici natura-esența lor. El nu a exprimat niciun adevăr relevant. Nu a spus nimic despre cum ar trebui omul să asculte de Dumnezeu, care este datoria omului sau în ce fel ar trebui să fie credincios lui Dumnezeu și așa mai departe, astfel că acele cuvinte nu pot fi numite judecată. Fariseii nu credeau cu adevărat în Dumnezeu. Ei detestau adevărul, nu-l acceptau deloc și erau total nepotriviți pentru a primi judecata lui Dumnezeu. Dumnezeu nu a săvârșit lucrarea de judecată asupra lor, așa că Domnul Isus i-a condamnat pur și simplu – nu i-a mântuit. Unii oameni spun: „Oare cuvintele care au dat în vileag acțiunile și comportamentul fariseilor erau adevărul?” Aceste cuvinte erau, de asemenea, adevărul și au dezvăluit, totodată, firea lui Dumnezeu care nu suportă nicio ofensă din partea omului. Însă judecata nu este același lucru cu simplul reproș și condamnarea. În zilele de pe urmă, Dumnezeu folosește multiple aspecte ale adevărului pentru a-l admonesta pe om. De fiecare dată când El exprimă un aspect al adevărului, sunt dezvăluite anumite firi și manifestări corupte ale omului. Dumnezeu se folosește de dezvăluirea adevăratei fețe a corupției omului și de analiza cuvintelor și acțiunilor omului pentru a exprima adevărul. Numai atunci când toate adevărurile necesare pentru mântuirea omului au fost exprimate în mod direct, făcându-i pe oameni să înțeleagă, să experimenteze, să cunoască și să fie curățiți – numai cuvintele care obțin un astfel de efect reprezintă o judecată autentică și numai acestea sunt cuvinte de judecată. În caz contrar, nu sunt cuvinte de judecată, ci doar cuvinte rostite față de anumite persoane în contextul lucrării lui Dumnezeu din acel moment.
– Predici și părtășie despre intrarea în viață
