1) De ce este lumea atât de întunecată și rea?

Versete din Biblie pentru referințe:

„Lumea întreagă zace în cel rău” (1 Ioan 5:19).

„Și judecata este aceasta: lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face răul urăște lumina și nu vine la lumină, ca să nu i se expună faptele” (Ioan 3:19-20).

Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

De-a lungul a câteva mii de ani de corupție, oamenii au devenit cu toții amorțiți și grei de cap; au devenit cu toții demoni răi care I se opun lui Dumnezeu, până într-acolo încât răzvrătirea lor împotriva lui Dumnezeu a fost documentată în consemnări istorice și chiar oamenii înșiși sunt incapabili să ofere o relatare completă a comportamentului lor răzvrătit – căci au fost profund corupți de Satana și au fost conduși pe o cale greșită de Satana, astfel încât nu știu încotro să se îndrepte. Chiar și astăzi, oamenii Îl trădează în continuare pe Dumnezeu. Când Îl văd pe Dumnezeu, Îl trădează, iar când nu-L pot vedea pe Dumnezeu, Îl trădează de asemenea. Există chiar și unii care, deși au fost martori la blestemele lui Dumnezeu și la mânia lui Dumnezeu, tot Îl trădează. Și astfel Eu spun că rațiunea omului și-a pierdut funcția inițială și că și conștiința omului și-a pierdut funcția inițială. […] Omul, care s-a născut pe un pământ atât de murdar, a fost contaminat de societate într-o măsură gravă, a fost condiționat de etici feudale și a primit educația „instituțiilor de învățământ superior”. Gândirea înapoiată, moralitatea coruptă, perspectiva degradată asupra vieții, filosofia detestabilă pentru interacțiuni lumești, existența total lipsită de valoare, obiceiurile josnice și viața josnică de zi cu zi – toate aceste lucruri au invadat profund inima omului și i-au vătămat și atacat grav conștiința. Drept rezultat, omul se tot îndepărtează de Dumnezeu și I se opune tot mai mult. Firea omului devine mai nemiloasă pe zi ce trece și nu există nicio singură persoană care să renunțe de bunăvoie la ceva pentru Dumnezeu, nicio singură persoană care să I se supună de bunăvoie lui Dumnezeu și, cu atât mai puțin, o singură persoană care să caute de bunăvoie arătarea lui Dumnezeu. În schimb, omul urmărește plăcerea după pofta inimii, sub controlul Satanei și își corupe trupul în mocirlă fără nicio reținere. Chiar și atunci când aud adevărul, cei care trăiesc în întuneric nu au nicio dorință de a-l pune în practică și nu sunt înclinați să caute nici măcar când văd că Dumnezeu S-a arătat deja. Cum ar putea o asemenea omenire depravată să aibă vreun pic de loc pentru mântuire? Cum ar putea o asemenea omenire decăzută să trăiască în lumină?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „A rămâne neschimbat în fire înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu”

Acest pământ, care zace în mizerie de mii de ani, este insuportabil de murdar, suferința abundă, stafiile gonesc năvalnic pretutindeni, păcălind și înșelând, făcând acuzații nejustificate,^[1] folosind fără milă mijloace feroce, călcând în picioare acest oraș al fantomelor și lăsându-l plin de cadavre; duhoarea descompunerii acoperă pământul și umple aerul și acesta este păzit cu strășnicie.^[2] Cine poate vedea lumea de dincolo de ceruri? Diavolul leagă strâns tot trupul omului, îi acoperă amândoi ochii și îi pecetluiește strâns buzele. Regele diavolilor a fost turbat vreme de câteva mii de ani, chiar până astăzi, când încă mai veghează atent asupra orașului fantomelor, ca și cum ar fi un palat inexpugnabil al demonilor; această haită de câini de pază, între timp, se holbează cu ochi dușmănoși, temându-se profund că Dumnezeu îi va lua prin surprindere și îi va șterge de pe fața pământului, lăsându-i fără un loc al păcii și fericirii. Cum ar putea oamenii dintr-un asemenea oraș al fantomelor să-L fi văzut vreodată pe Dumnezeu? Ar fi putut ei să se bucure vreodată de afecțiunea și frumusețea lui Dumnezeu? Ar fi putut înțelege ei vreodată chestiunile lumii omenești? Care dintre ei poate înțelege intențiile înflăcărate ale lui Dumnezeu? Nu-i de mirare, atunci, că Dumnezeu întrupat rămâne complet ascuns: într-o asemenea societate întunecată, unde demonii sunt nemiloși și inumani, cum ar putea regele diavolilor, care ucide oameni fără să clipească, să tolereze existența unui Dumnezeu care este încântător, bun și, de asemenea, sfânt? Cum ar putea el să aplaude și să aclame venirea lui Dumnezeu? Lacheii aceștia! Ei răsplătesc bunătatea cu ură, au început de multă vreme să-L trateze pe Dumnezeu ca pe un dușman, Îl abuzează pe Dumnezeu, sunt extrem de sălbatici, nu au nici cea mai mică considerație față de Dumnezeu, atacă și jefuiesc, și-au pierdut în întregime conștiința, se împotrivesc întru totul conștiinței și ademenesc omenirea nevinovată într-o stare de amorțire. Ce urmași ai înțelepților din vechime? Ce lideri iubiți? Sunt cu toții niște nemernici care I se opun lui Dumnezeu! Amestecul lor a lăsat totul sub ceruri într-o stare de întuneric și haos! Ce libertate religioasă? Ce drepturile și interesele legitime ale cetățenilor? Toate sunt trucuri pentru acoperirea răului! Cine a susținut lucrarea lui Dumnezeu? Cine a renunțat la viața sa, ori și-a vărsat sângele pentru lucrarea lui Dumnezeu? Oamenii, care au fost înrobiți generații întregi, în linie neîntreruptă, de la părinți la copii, L-au înrobit necuviincios pe Dumnezeu – cum ar putea asta să nu incite la furie neostoită? Milenii de ură sunt concentrate în inimă, zece mii de epoci de rău sunt gravate în inimă – cum ar putea asta să nu inspire ură? Răzbună-L pe Dumnezeu, nimicește-I complet dușmanul – să vedem cum mai aleargă ca turbatul și cum mai conduce precum un tiran atunci! Acum este timpul: omul și-a adunat de mult toată puterea și își va dedica tot sângele inimii sale și va plăti orice preț pentru aceasta, pentru a sfâșia chipul hidos al acestui diavol și pentru a permite oamenilor, care au fost orbiți și care au îndurat tot felul de suferințe și greutăți, să se ridice din durerea lor și să se răzvrătească împotriva acestui diavol bătrân și malefic. De ce să obstrucționezi atât de puternic lucrarea lui Dumnezeu încât să nu mai poată trece nici măcar o picătură? De ce să folosești trucuri ca să păcălești poporul lui Dumnezeu? Unde sunt adevărata libertate și drepturile și interesele legitime? Unde este nepărtinirea? Unde este alinarea? Unde este căldura? De ce să folosești vicleșuguri ca să-i păcălești pe oamenii lui Dumnezeu? De ce să folosești forța ca să înăbuși venirea lui Dumnezeu? De ce să nu-I permiți lui Dumnezeu să colinde în voie pe pământul pe care El l-a creat? De ce să-L hăituiești pe Dumnezeu până când nu mai are unde să-Și odihnească al Său cap? Unde este căldura dintre oameni? Unde este primirea Lui călduroasă între oameni? De ce să-I produci o asemenea năzuință disperată lui Dumnezeu? De ce să-L faci pe Dumnezeu să strige iar și iar? De ce să-L împingi pe Dumnezeu până în punctul în care trebuie să-Și facă griji pentru Fiul Lui iubit? Această societate întunecată și nenorociții câini de pază – de ce nu-I permit lui Dumnezeu să vină în voie și să meargă în lumea pe care El a creat-o?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (8)”

Note de subsol:

1. „Făcând acuzații nejustificate” se referă la metodele prin care diavolul le face rău oamenilor.

2. „Păzită cu strășnicie” sugerează că metodele prin care diavolul le face oamenilor un rău cumplit sunt deosebit de feroce și controlează oamenii atât de tare încât aceștia nu mai au spațiu de mișcare.

Toți cei care sunt ai diavolilor trăiesc pentru sine. Viziunea lor asupra vieții și mottourile provin, în principal, din spusele Satanei, precum: „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate”, „Oamenii mor pentru avere cum păsările mor pentru hrană” și alte astfel de sofisme. Cuvintele rostite de acei regi diavoli, de mari personalități și de filosofi au devenit chiar viața omului. În special, majoritatea cuvintelor lui Confucius, care este apreciat de chinezi ca un „înțelept”, au devenit viața oamenilor. Există, de asemenea, faimoasele zicale din budism și taoism, precum și clasicele zicale pe care diversele figuri renumite le-au repetat adesea. Toate acestea sunt sinteze ale filosofiilor și naturii Satanei. Ele sunt, de asemenea, cele mai bune ilustrări și explicații privind natura Satanei. Toate aceste otrăvuri care au fost insuflate în inima omului provin de la Satana și niciuna dintre ele nu vine de la Dumnezeu. De asemenea, astfel de cuvinte diavolești se opun direct cuvântului lui Dumnezeu. Este absolut clar că realitățile tuturor lucrurilor pozitive provin de la Dumnezeu și că toate lucrurile negative care-l otrăvesc pe om provin de la Satana. Prin urmare, poți discerne natura unei persoane și cui aparține ea, uitându-te la perspectivele sale asupra vieții și la valorile sale. Satana îi corupe pe oameni prin educație și condiționarea guvernelor naționale, a celor celebri și a celor măreți. Cuvintele lor diavolești au devenit viața și natura omului. „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate” este o bine-cunoscută zicală satanică care a pătruns în toți și a devenit viața lor. Există alte câteva cuvinte ale filosofiilor pentru interacțiuni lumești care sunt ca acestea. Satana folosește cultura tradițională a fiecărei națiuni pentru a educa, a induce în eroare și a corupe oamenii, determinând omenirea să cadă într-un abis nemărginit al distrugerii și, în final, să fie distrusă de Dumnezeu pentru că îl slujește pe Satana și I se împotrivește lui Dumnezeu. Unii oameni au slujit drept funcționari publici în societate vreme de câteva decenii. Imaginează-ți că sunt întrebați: „Având în vedere că ai putut să devii funcționar și să ai o carieră atât de lină, care sunt principalele zicale faimoase prin care ai realizat acest lucru?” Ei ar putea spune: „Singurul lucru pe care îl înțeleg este acesta: «Funcționarii nu îngreunează lucrurile pentru cei care vin cu daruri, iar cei care nu lingușesc nu obțin nimic.»” S-au bazat pe această filosofie satanică pentru a deveni funcționari. Nu sunt aceste cuvinte reprezentative pentru natura unor astfel de oameni? A recurge la mijloace lipsite de scrupule pentru a obține o poziție a devenit natura lor. Să fie un funcționar care iese în evidență și obține o ascensiune fulminantă este obiectivul lor. Există multe alte otrăvuri ale Satanei în viețile oamenilor, în acțiunile și conduita lor personală. De exemplu: toate filosofiile lor pentru interacțiuni lumești, tacticile lor de a face lucrurile și maximele lor sunt pline de otrăvurile marelui balaur roșu și toate acestea vin de la Satana. Așadar, toate lucrurile care pătrund în oasele și sângele oamenilor sunt ale Satanei. Toți acei oficiali, cei ce dețin puterea și cei ce sunt realizați au propriile lor căi și secrete pentru succes. Nu sunt oare asemenea secrete perfect reprezentative pentru natura lor? Sunt capabili să ducă la îndeplinire proiecte mari în lume și nimeni nu poate desluși uneltirile și intrigile care stau în spatele lor. Asta arată efectiv cât de perfidă și de răuvoitoare este natura lor. Omul a fost corupt prea profund de Satana. Veninul Satanei curge prin sângele fiecărei persoane și se poate spune că natura omului este coruptă, ticăloasă, antagonistă și în opoziție cu Dumnezeu, plină de filosofiile și otrăvurile Satanei și cufundată în ele. A devenit în totalitate natura-esență a Satanei. Iată de ce oamenii I se împotrivesc lui Dumnezeu și sunt ostili față de El.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să cunoști natura omului”

Omul a parcurs aceste perioade diferite urmându-L pe Dumnezeu, dar nu știe că Dumnezeu deține suveranitate peste destinul tuturor lucrurilor și ființelor vii, nici cum orchestrează și dirijează Dumnezeu toate lucrurile. Acest lucru i-a scăpat omului din prezent și chiar și omului din trecut. În ceea ce privește motivul, nu este acela că faptele lui Dumnezeu sunt prea ascunse, nici că planul lui Dumnezeu încă urmează să fie împlinit, ci faptul că inima și duhul omului sunt prea departe de Dumnezeu, într-atât încât omul rămâne în slujirea Satanei chiar în timp ce Îl urmează pe Dumnezeu – și tot nu știe asta. Nimeni nu caută în mod activ urmele pașilor lui Dumnezeu și arătarea lui Dumnezeu și nimeni nu e dornic să existe în grija și protecția lui Dumnezeu. În schimb, ei sunt dispuși să accepte coroziunea Satanei, diavolul cel rău, ca să se adapteze acestei lumi și regulilor existenței pe care această omenire rea le urmează. În acest punct, inima și duhul omului devin tributul pe care omul îl oferă Satanei și devin mâncarea Satanei. Mai mult decât atât, inima și duhul omului devin un loc în care Satana locuiește și terenul lui de joacă legitim. Astfel, omul, fără să își dea seama, își pierde înțelegerea principiilor de conduită personală și valoarea și semnificația existenței umane. Legile lui Dumnezeu și legământul dintre Dumnezeu și om se estompează treptat în inima omului și acesta încetează să-L caute pe Dumnezeu sau să-I acorde atenție. Cu trecerea timpului, omul și-a pierdut înțelegerea semnificației creației sale de către Dumnezeu, nu înțelege cuvintele din gura lui Dumnezeu și tot ceea ce vine de la Dumnezeu. Omul începe atunci să se împotrivească legilor și poruncilor lui Dumnezeu, iar inima și duhul lui devin amorțite… Dumnezeu îl pierde pe omul pe care l-a creat la început, iar omul pierde rădăcina pe care a avut-o la origine: aceasta este tragedia rasei umane.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu este sursa vieții omului”

2) Întrucât omenirea se află în apogeul corupției, ar trebui să fie distrusă?

Versete din Biblie pentru referințe:

„Dumnezeu a văzut că pământul era corupt, pentru că toate creaturile de pe pământ își stricaseră căile. Dumnezeu i-a zis lui Noe: «Sfârșitul tuturor creaturilor este hotărât înaintea Mea, pentru că pământul este plin de violență din cauza lor; le voi distruge împreună cu pământul»” (Geneza 6:12-13).

„Așa cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului. Oamenii mâncau, beau, se însurau și se măritau, până în ziua când Noe a intrat în arcă și a venit potopul și i-a distrus pe toți. Va fi la fel cum s-a întâmplat și în zilele lui Lot: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, plantau, construiau, dar, în ziua când Lot a ieșit din Sodoma, a plouat foc și pucioasă din cer și i-a distrus pe toți. Tot așa va fi și atunci când se va arăta Fiul Omului” (Luca 17:26-30).

„Cei răi înmuguresc ca iarba și toți cei ce săvârșesc nelegiuirea înfloresc, dar numai ca să fie nimiciți pe vecie” (Psalmii 92:7).

Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

Tot ceea ce face Dumnezeu este planificat cu precizie. Când El vede un lucru sau o situație petrecându-se, în ochii Lui există un standard de a le măsura și acest standard determină dacă El lansează un plan pentru a le trata sau ce abordare să aplice în tratarea acestui lucru sau situații. El nu este indiferent sau fără sentimente față de toate. Este, de fapt, exact opusul. Există un verset aici conform căruia Dumnezeu i-a spus lui Noe: „Sfârșitul tuturor creaturilor este hotărât înaintea Mea, pentru că pământul este plin de violență din cauza lor; le voi distruge împreună cu pământul”. Când Dumnezeu a spus asta, Se referea că avea să distrugă doar oameni? Nu! Dumnezeu a spus că avea să distrugă toate făpturile vii. De ce voia Dumnezeu distrugere? Există o altă dezvăluire a firii lui Dumnezeu aici; în ochii lui Dumnezeu, există o limită a răbdării Sale față de corupția omului, față de murdăria, violența și răzvrătirea tuturor făpturilor. Care este limita Sa? Este așa cum a spus Dumnezeu: „Dumnezeu a privit pământul și, iată, era corupt, pentru că toate făpturile de pe pământ își stricaseră căile.” Ce înseamnă fraza „pentru că toate făpturile de pe pământ își stricaseră căile”? Înseamnă că oricare dintre ființele vii, inclusiv cele care Îl urmau pe Dumnezeu, cele care chemau numele lui Dumnezeu, cele care odată aduceau arderi-de-tot lui Dumnezeu, cele care Îl recunoșteau în mod verbal și chiar Îl lăudau – odată ce comportamentul lor a fost plin de corupție și a ajuns înaintea ochilor lui Dumnezeu, El avea să-i distrugă. Aceea a fost limita lui Dumnezeu. Deci, în ce măsură a rămas Dumnezeu răbdător față de om și față de corupția tuturor făpturilor? În măsura în care toți oamenii, fie ei adepți ai lui Dumnezeu sau non-credincioși, nu mergeau pe calea cea dreaptă. În măsura în care omul nu era doar corupt din punct de vedere moral și plin de rele, dar nu exista nimeni care să creadă în existența lui Dumnezeu, fără a mai vorbi de cineva care să creadă că lumea este sub suveranitatea lui Dumnezeu și că Dumnezeu le poate aduce oamenilor lumină și calea cea dreaptă. În măsura în care omul ura existența lui Dumnezeu și nu Îi permitea lui Dumnezeu să existe. Odată ce corupția omului a atins acest punct, Dumnezeu nu a mai putut să-Și păstreze răbdarea. Ce avea să o înlocuiască? Venirea furiei lui Dumnezeu și a pedepsei lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși I”

Geneza 19:1-11 Cei doi îngeri au ajuns seara la Sodoma. Lot stătea la poarta Sodomei, iar când i-a văzut, s-a ridicat să-i întâmpine, li s-a închinat până la pământ și le-a zis: Stăpânii mei, vă rog, întoarceți-vă la casa slujitorului vostru, rămâneți peste noapte și spălați-vă picioarele. Mâine-dimineață vă veți scula devreme și vă veți continua drumul. Nu, i-au răspuns ei, ci vom petrece noaptea în afara cetății. Dar Lot a insistat foarte mult, astfel încât ei s-au întors cu el și au intrat în casa lui. Lot le-a pregătit masa, a copt azime, iar aceștia au mâncat. Dar înainte ca ei să se culce, toți bărbații din toate colțurile cetății Sodoma, tineri și bătrâni, au înconjurat casa, l-au strigat pe Lot și l-au întrebat: Unde sunt bărbații care au venit la tine în această seară? Scoate-i afară la noi ca să-i cunoaștem. Lot a ieșit afară la ei, a închis ușa după el și a zis: Vă rog, fraților, nu fiți atât de răi. Am două fiice care n-au cunoscut bărbat; lăsați-mă să vi le aduc și faceți cu ele ce vă place; dar să nu le faceți nimic acestor bărbați, căci ei au venit să se adăpostească sub acoperișul meu. Dă-te din calea noastră! I-au răspuns ei. Acesta a venit aici ca străin, au continuat ei, iar acum face pe judecătorul! Ne vom purta cu tine mai rău decât cu ei. Ei l-au împins cu putere pe Lot și s-au apropiat ca să spargă ușa. Dar bărbații dinăuntru și-au întins mâinile, l-au tras pe Lot în casă și au închis ușa; iar pe bărbații care erau la ușa casei, atât pe cei tineri, cât și pe cei bătrâni, i-au lovit cu orbire, astfel încât aceștia n-au mai putut găsi ușa.

Geneza 19:24-25  Apoi Iahve a plouat pe Sodoma și pe Gomora pucioasă și foc de la Iahve din cer; și El a zdrobit acele cetăți și toată câmpia și pe toți locuitorii cetăților și ce creștea pe pământ.

[…]

Dintr-o perspectivă umană, Sodoma a fost un oraș care putea satisface pe deplin dorința omului și ticăloșia omului. Ispititor și fermecător, cu muzică și dans noapte de noapte, prosperitatea sa îi împingea pe oameni către fascinație și nebunie. Ticăloșia sa rodea inimile oamenilor și îi vrăjea să fie depravați. Acesta era un oraș unde duhurile necurate și cele rele erau libere și nestingherite; mustea de păcat și crimă, iar aerul era îmbibat de o duhoare sângeroasă, putredă. Era un oraș care îi făcea pe oameni să le înghețe sângele în vine, un oraș de care oricine ar fugi îngrozit. Nimeni din acest oraș – nici bărbat, nici femeie, nici tânăr, nici bătrân – nu căuta calea adevărată; nimeni nu tânjea după lumină sau după renunțarea la păcat. Oamenii trăiau sub controlul Satanei, sub corupția și înșelăciunea sa. Ei își pierduseră umanitatea; își pierduseră rațiunea și scopul inițial al existenței omului. Făcuseră nenumărate fapte rele de împotrivire față de Dumnezeu; Îi refuzaseră călăuzirea și se opuseseră voii Sale. Faptele lor rele au fost cele care îi duceau, pas cu pas, în jos pe calea distrugerii pe acești oameni, orașul și fiecare ființă vie din interiorul acestuia.

Deși aceste două pasaje nu consemnează toate detaliile cu privire la gradul de corupție a oamenilor din Sodoma, consemnând în schimb comportamentul lor față de cei doi slujitori ai lui Dumnezeu după sosirea acestora din urmă în oraș, există un fapt simplu care dezvăluie măsura în care oamenii din Sodoma erau corupți, ticăloși, și I se împotriveau lui Dumnezeu. Prin acesta sunt expuse și adevărata față și esență a oamenilor din oraș. Acești oameni nu numai că au refuzat să accepte avertizările lui Dumnezeu, ci nici nu s-au temut de pedeapsa Sa. Dimpotrivă, ei au disprețuit furia Lui. I s-au împotrivit orbește lui Dumnezeu. Indiferent de ce a făcut El sau de cum a procedat, natura lor rea doar s-a intensificat și I s-au împotrivit în mod repetat lui Dumnezeu. Oamenii din Sodoma erau ostili față de existența Lui, venirea Lui, pedeapsa din partea Lui și, chiar mai mult, față de avertizările Sale. Erau extrem de aroganți! Ei au devorat și au rănit toți oamenii care puteau fi răniți și devorați și la fel i-au tratat și pe slujitorii lui Dumnezeu. În privința tuturor faptelor rele comise de oamenii din Sodoma, a-i răni pe slujitorii lui Dumnezeu era doar vârful aisbergului, iar natura lor rea care a fost astfel dezvăluită, reprezenta, de fapt, doar o picătură dintr-un mare ocean. De aceea, Dumnezeu a ales să-i distrugă cu foc. Dumnezeu nu a utilizat un potop, nici un uragan, cutremur, tsunami sau orice altă metodă pentru a distruge orașul. Ce semnificație a avut utilizarea focului pentru distrugerea acestui oraș? A însemnat distrugerea totală a orașului; a însemnat că orașul a fost șters cu totul de pe fața pământului și nu a mai existat. Aici, „distrugere” nu se referă doar la dispariția formei și structurii orașului sau a înfățișării exterioare; înseamnă, de asemenea, că sufletele oamenilor din oraș au încetat să existe, fiind eradicate cu totul. Simplu spus, toți oamenii, evenimentele și lucrurile asociate cu orașul au fost distruse. Nu avea să existe o altă viață sau o reîncarnare pentru oamenii din acel oraș; Dumnezeu îi eradicase din omenire, din creația Sa, pentru totdeauna. Folosirea focului a semnificat că păcatul fusese înfrânat în acest loc și că luase sfârșit acolo; acesta avea să înceteze să existe și să se răspândească. A însemnat că ticăloșia Satanei își pierduse pământul roditor, precum și cimitirul care îi acorda un loc unde să stea și să trăiască. În războiul dintre Dumnezeu și Satana, utilizarea focului de către Dumnezeu este marca victoriei Sale cu care este însemnat Satana. Distrugerea Sodomei este o mare greșeală în ambiția Satanei de a I se opune lui Dumnezeu, corupând și devorând oameni și este, la fel, un semn umilitor al unei perioade din cursul dezvoltării omenirii, când omul a respins călăuzirea lui Dumnezeu și s-a abandonat viciului. În plus, este o consemnare a unei adevărate revelații a firii drepte a lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”

Această omenire devenise coruptă până la extrem. Acești oameni nu știau cine era Dumnezeu sau de unde veniseră ei înșiși. Dacă-L menționai pe Dumnezeu, ei Îl atacau, Îl defăimau și Îl huleau. Chiar și atunci când slujitorii lui Dumnezeu veniseră să transmită avertismentul Său, acești oameni corupți nu numai că nu au arătat nici urmă de căință și nu și-au abandonat conduita rea, ci, dimpotrivă, ei i-au rănit fără motiv pe slujitorii lui Dumnezeu. Ceea ce ei au exprimat și dezvăluit a fost a lor natură-esență de ură extremă față de Dumnezeu. Putem vedea că împotrivirea acestor oameni corupți față de Dumnezeu era mai mult decât o dezvăluire a firilor lor corupte, la fel cum era mai mult decât un caz de defăimare sau batjocură care venea dintr-o lipsă de înțelegere a faptelor. Prostia și ignoranța nu au provocat faptele lor rele; ei s-au comportat în acest mod nu din cauză că fuseseră înșelați și, cu siguranță, nu din cauza faptului că fuseseră induși în eroare. Conduita lor atinsese nivelul de a fi antagonică față de Dumnezeu și a I se opune și a vocifera împotriva Lui într-un mod flagrant, fără motiv. Fără îndoială, acest tip de comportament uman avea să Îl înfurie pe Dumnezeu și avea să înfurie firea Lui – o fire care nu trebuie ofensată. De aceea, Dumnezeu Și-a dezlănțuit direct și în mod deschis mânia și măreția; aceasta a fost o revelație adevărată a firii Sale drepte. Confruntându-Se cu un oraș copleșit de păcat, Dumnezeu a dorit să îl distrugă în cea mai rapidă manieră posibilă, să eradice oamenii din cadrul orașului și păcatele lor în întregime, în cel mai desăvârșit mod, să facă oamenii acestui oraș să nu mai existe și să împiedice apariția păcatului în acest loc. Cea mai rapidă și mai desăvârșită cale de a face acest lucru a fost să-l ardă din temelii. Atitudinea lui Dumnezeu față de oamenii din Sodoma nu a fost una de abandon sau nepăsare. Mai degrabă, El a dorit să-Și folosească mânia, măreția și autoritatea pentru a-i pedepsi, a-i lovi și a-i distruge cu desăvârșire pe acești oameni. În atitudinea Sa față de ei, Dumnezeu a vrut nu numai să le distrugă trupul, ci, cu atât mai mult, să le distrugă sufletele, să-i eradicheze pe vecie. Asta este ceea ce înseamnă „a înceta să existe” în ochii lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”

Dumnezeu urăște omul deoarece acesta este ostil față de El, dar în inima Lui, grija Sa, preocuparea și mila pentru omenire nu se schimbă niciodată. Deși a distrus omenirea, inima Sa rămâne neschimbată. Când omenirea este plină de corupție și răzvrătită față de Dumnezeu într-o măsură dureroasă, Dumnezeu este nevoit să distrugă această omenire, din cauza firii și esenței Sale și în conformitate cu principiile Sale. Dar, datorită esenței Lui, tot Îi este milă de omenire și chiar vrea să folosească diverse moduri pentru a aduce înapoi omenirea, astfel încât aceasta să continue să trăiască. Totuși, omul I se opune, continuă să fie răzvrătit și refuză să accepte mântuirea Lui; adică omul refuză să-I accepte bunele intenții – indiferent cum îl cheamă Dumnezeu, cum îi reamintește, îl aprovizionează, îl ajută sau cum îl tolerează, omul nu înțelege, nici nu apreciază și nici nu acordă atenție. În durerea Sa, Dumnezeu tot nu uită să îi acorde omului toleranța Sa maximă, așteptând ca omul să-și schimbe cursul. După ce Își atinge limita, El înfăptuiește ceea ce trebuie să facă fără nicio ezitare. Cu alte cuvinte, există o perioadă de timp specifică și un proces din momentul în care Dumnezeu planifică să distrugă omenirea și până la începutul oficial al lucrării Sale de a distruge omenirea. Acest proces există pentru ca omul să-și schimbe cursul și aceasta este ultima șansă pe care Dumnezeu i-o dă. Prin urmare, ce face El în această perioadă înainte să distrugă omenirea? Dumnezeu face o lucrare semnificativă de a reaminti și a îndemna. Oricât de îndurerată și suferindă este inima Lui, El continuă să-i acorde omenirii grija, preocuparea și mila Sa abundentă.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși I”

Există o limită a răbdării lui Dumnezeu față de corupția, murdăria și violența omului. Când va atinge acea limită, El nu va mai fi răbdător și va începe în schimb gestionarea Sa nouă și noul Său plan, va începe să facă ceea ce El trebuie să facă, să-Și dezvăluie faptele și cealaltă parte a firii Sale. Această acțiune a Lui nu este pentru a demonstra că El nu trebuie niciodată să fie ofensat de om sau că este plin de autoritate și mânie și nu este pentru a arăta că El poate distruge omenirea. Ci pentru că firea și esență Lui sfântă nu mai pot să permită sau să aibă răbdare ca acest tip de omenire să trăiască înaintea Lui și sub stăpânirea Lui. Astfel, atunci când toată omenirea este împotriva Lui, când nu există nimeni pe care să-l mântuiască pe întreg pământul, El nu va mai avea răbdare cu o asemenea omenire și, fără nicio îndoială, Își va îndeplini planul – de a distruge acest tip de omenire. O astfel de acțiune făcută de Dumnezeu este determinată de firea Lui. Aceasta este o consecință necesară și o consecință pe care fiecare ființă creată sub stăpânirea lui Dumnezeu trebuie să o îndure. Nu ne arată aceasta că în epoca actuală Dumnezeu abia așteaptă să-Și finalizeze planul și să-i mântuiască pe oamenii pe care vrea să-i mântuiască? În aceste circumstanțe, de ce anume Îi pasă Lui cel mai mult? Nu de modul în care Îl tratează sau I se împotrivesc cei care nu-L urmează deloc sau cei care I se opun sau de modul în care omenirea Îl defăimează. Lui Îi pasă doar dacă cei care Îl urmează, obiectele mântuirii Sale din planul Lui de gestionare au fost făcuți compleți de El, dacă au devenit vrednici de mulțumirea Lui. Cât despre oamenii care nu Îl urmează, El le oferă doar ocazional puțină pedeapsă pentru a-Și exprima mânia. De exemplu, tsunamiuri, cutremure și erupții vulcanice. În același timp, El îi protejează cu tărie și are grijă de cei care Îl urmează și care sunt pe cale să fie mântuiți de El. Firea lui Dumnezeu este aceasta: pe de o parte, El poate să aibă o răbdare și o toleranță extremă față de oamenii pe care intenționează să-i facă compleți și poate să-i aștepte pe cât de mult posibil; pe de altă parte, Dumnezeu urăște și detestă cu vehemență tipul de oameni ca Satana care nu Îl urmează și I se opun. Deși nu-I pasă dacă acești oameni ca Satana Îl urmează sau Îl venerează, El tot îi detestă în timp ce are răbdare cu ei în inima Lui și, când determină finalul acestor oameni ca Satana, El așteaptă, de asemenea, sosirea etapelor din planul Său de gestionare.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși I”

Lucrarea Mea durează doar 6.000 de ani și am promis că va dura, de asemenea, doar 6.000 de ani controlul celui rău asupra întregii omeniri. Așadar, timpul s-a scurs acum. Nu-Mi doresc nici să continui și nici să întârzii mai mult: pe parcursul zilelor de pe urmă, îl voi învinge complet pe Satana, Îmi voi lua înapoi toată slava și voi revendica toate sufletele de pe pământ care Îmi aparțin, astfel încât aceste suflete tulburate să poată scăpa din marea suferinței și, astfel, va fi încheiată întreaga Mea lucrare pe pământ. Începând cu această zi, niciodată nu voi mai deveni trup pe pământ și niciodată Duhul Meu, care este suveran peste toate lucrurile, nu va mai lucra pe pământ. Doar voi recrea o omenire pe pământ: o omenire care este sfințită și care este cetatea Mea credincioasă de pe pământ. Dar să știți că nu voi anihila întreaga lume și nici nu voi anihila întreaga omenire. Voi păstra acea treime care rămâne – treimea care a fost complet cucerită de Mine și care Mă iubește, și voi face ca această treime să fie roditoare și să se înmulțească pe pământ, precum au făcut sub lege israeliții; aceasta va primi numeroasele vite și oi cu care o hrănesc și toate bogățiile de pe pământ. Această omenire va rămâne cu Mine pentru totdeauna, dar nu va fi omenirea insuportabil de murdară a zilelor noastre, ci o omenire care este o adunare a tuturor celor care au fost câștigați de Mine. O asemenea omenire nu va fi rănită, tulburată sau asediată de Satana și va fi singura omenire care continuă să trăiască pe pământ după ce l-am învins pe Satana. Este omenirea care azi a fost cucerită de Mine și Mi-a câștigat promisiunea. Și astfel, omenirea care a fost cucerită în zilele de pe urmă este, de asemenea, omenirea care va rămâne și va câștiga binecuvântările Mele veșnice. Va fi singura dovadă a triumfului Meu asupra Satanei și singurul trofeu al războiului Meu cu Satana. Aceste trofee de război sunt mântuite de Mine de sub controlul Satanei și sunt singura cristalizare și singurul rod ale planului Meu de gestionare de 6.000 de ani. Ele provin din fiecare națiune și confesiune, din fiecare loc și țară din univers. Acestea sunt de etnii diferite, au limbi, obiceiuri și culori ale pielii diferite și sunt răspândite în toate națiunile și confesiunile globului pământesc și chiar în fiecare colț al lumii. În cele din urmă, se vor aduna pentru a forma o omenire completă, o adunare de oameni care nu poate fi atinsă de forțele Satanei.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Nimeni care este din carne nu poate scăpa de ziua furiei”