Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

Acum, ce cunoștințe și apreciere aveți privind conceptul de credință în Dumnezeu? În ce fel sunt ele diferite de înțelegerea credinței în Dumnezeu pe care ați avut-o în cadrul religiei? Până acum, înțelegeți într-adevăr ce sunt credința în religie și credința în Dumnezeu? Există o diferență între credința în religie și credința în Dumnezeu? În ce constă această diferență? Ați descoperit esența acestor întrebări? Ce fel de persoană este credinciosul obișnuit în religie? Pe ce se axează? Cum ar trebui definită credința în religie? Credința în religie înseamnă recunoașterea faptului că există un Dumnezeu, iar credincioșii în religie fac anumite schimbări în comportamentul lor: ei nu-i lovesc și nu-i înjură pe oameni, nu fac lucruri rele care le dăunează oamenilor, nu comit diverse infracțiuni sau nu încalcă legea și așa mai departe. Duminica, se duc la biserică. Aceștia sunt credincioșii în religie. Asta înseamnă că a se comporta bine și a participa adesea la adunări este dovada că o persoană crede în religie. Când cineva crede în religie, acesta recunoaște că există un Dumnezeu și consideră că a crede în Dumnezeu înseamnă să fii o persoană bună; atât timp cât nu păcătuiește și nu face lucruri rele, va putea să meargă la ceruri când va muri și va avea un final bun. Credința sa îi oferă susținere la nivel spiritual. Ca atare, credința în religie poate fi definită, de asemenea, după cum urmează: să crezi în religie înseamnă să recunoști, în inima ta, că există un Dumnezeu; să crezi că vei putea merge la ceruri când mori; să ai un sprijin spiritual în inima ta; să-ți schimbi puțin comportamentul și să fii o persoană bună. Asta este tot. Cât privește faptul că Dumnezeul în care crede există sau nu, dacă El poate exprima adevărul, ce îi cere El, habar nu are. Intuiește și își închipuie toate acestea pe baza învățăturilor Bibliei. Aceasta este credința în religie. Credința în religie reprezintă, înainte de toate, urmărirea modificărilor comportamentale și a susținerii spirituale. Însă calea pe care merg asemenea oameni – calea de a urmări binecuvântări – nu s-a schimbat. Punctele lor de vedere, noțiunile și închipuirile lor greșite despre credința în Dumnezeu nu s-au schimbat. Temelia existenței lor, direcția și obiectivele pe care le urmează în viața lor se bazează pe ideile și opiniile culturii tradiționale și nu s-au schimbat deloc. Aceasta este starea tuturor celor care cred în religie. Așadar, ce este credința în Dumnezeu? Care este definiția pe care Dumnezeu o dă credinței în Dumnezeu? (Credință în suveranitatea lui Dumnezeu.) Este credință în existența lui Dumnezeu și în suveranitatea Sa – acesta e un lucru fundamental. Să crezi în Dumnezeu înseamnă să ții seama de cuvintele Lui, să exiști, să trăiești, să-ți faci datoria și să te implici în toate activitățile umanității normale după cum o cer cuvintele lui Dumnezeu. Implicația este că a crede în Dumnezeu înseamnă să-L urmezi pe Dumnezeu, să faci ceea ce Dumnezeu cere, să trăiești după cum cere El; a crede în Dumnezeu înseamnă să urmezi calea lui Dumnezeu. Obiectivele și direcția vieților oamenilor care cred în Dumnezeu nu sunt complet diferite de cele ale oamenilor care cred în religie? Ce presupune credința în Dumnezeu? Presupune faptul dacă oamenii sunt sau nu capabili să asculte cuvintele lui Dumnezeu, să accepte adevărul, să se elibereze de firile lor corupte, să se lepede de toate pentru a-L urma pe Dumnezeu și să fie devotați față de îndatoririle lor. Aceste lucruri au o legătură directă cu faptul dacă ei pot fi mântuiți sau nu. Acum cunoașteți definiția credinței în Dumnezeu; așadar, cum ar trebui să fie practicată credința în El? Ce le cere Dumnezeu celor care cred în El? (Să fie oameni cinstiți și să urmărească adevărul, să își schimbe firea și să-L cunoască pe Dumnezeu.) Care sunt cerințele lui Dumnezeu pentru comportamentul exterior al oamenilor? (El cere ca oamenii să fie pioși, nu desfrânați, și să trăiască umanitatea normală.) Oamenii ar trebui să aibă minima decență a unui sfânt și să trăiască umanitatea normală. Prin urmare, cu ce trebuie să fie înzestrată o persoană pentru a avea umanitate normală? Acest lucru se referă la multe adevăruri pe care trebuie să le practice o persoană credincioasă. Doar deținând toate aceste adevăruri-realități are omul umanitate normală. Crede cineva în Dumnezeu dacă nu practică adevărul? Ce consecințe are lipsa practicării adevărului? Cum anume ar trebui oamenii să creadă în Dumnezeu pentru a obține mântuirea și pentru a se supune și a se închina lui Dumnezeu? Toate aceste lucruri au legătură cu practicarea cuvintelor lui Dumnezeu și a multor adevăruri. Așadar, omul trebuie să creadă în Dumnezeu conform cuvintelor și cerințelor Sale și trebuie să practice potrivit cerințelor Sale; doar aceasta este credință adevărată în Dumnezeu. Asta înseamnă să ajungi la miezul problemei. Practicarea adevărului, urmarea cuvintelor lui Dumnezeu și traiul conform cuvintelor lui Dumnezeu: asta este calea dreaptă a vieții umane; credința în Dumnezeu este legată de calea vieții umane. Credința în Dumnezeu este legată de atât de multe adevăruri, iar adepții lui Dumnezeu trebuie să înțeleagă aceste adevăruri. Cum ar putea ei să Îl urmeze pe Dumnezeu dacă nu înțeleg și nu acceptă adevărul? Oamenii care cred în religie nu fac decât să admită că există un Dumnezeu și au încredere că există un Dumnezeu – însă ei nu înțeleg aceste adevăruri, nici nu le acceptă, așadar, oamenii care cred în religie nu sunt adepți ai lui Dumnezeu. A crede în religie e bine numai pentru a te comporta bine la exterior, a te stăpâni, a respecta reglementările și a avea sprijin spiritual. Dacă un om se comportă bine și are un suport și un sprijin și hrană pentru spiritul lui, se schimbă calea lui în viață? (Nu.) Unii spun că sunt același lucru credința în religie și credința în Dumnezeu. Atunci, Îl urmează acei oameni pe Dumnezeu? Cred ei în Dumnezeu conform cerințelor Sale? Au acceptat ei adevărul? Dacă cineva nu face niciunul dintre aceste lucruri, atunci nu este credincios în Dumnezeu și nici un adept al Lui. Cel mai evident mod în care credința în religie se manifestă la cineva este lipsa de acceptare a lucrării actuale a lui Dumnezeu și a adevărului pe care El îl exprimă. Aceasta este trăsătura care îi caracterizează pe credincioșii în religie; ei nu sunt deloc adepți ai lui Dumnezeu. Credința în religie este doar o urmărire a schimbării comportamentale și a sprijinului spiritual; ea nu implică niciun adevăr. Prin urmare, credincioșii în religie nu își vor schimba viața-fire, nu vor practica adevărul și nici nu vor fi capabili să asculte cuvintele lui Dumnezeu și să I se supună. Acest lucru stabilește că ei nu vor avea nicio cunoaștere adevărată a lui Dumnezeu. Atunci când o persoană crede în religie, oricât de bun ar fi comportamentul ei, oricât de ferm L-ar recunoaște pe Dumnezeu și oricât de elevată ar fi teoria sa despre credința în El, ea nu este un adept al lui Dumnezeu. Atunci, pe cine urmează ea? Tot pe Satana îl urmează. Care este temeiul pentru ceea ce trăiește, urmărește, tânjește și practică ea? De ce depinde existența sa? Cu siguranță nu de adevărul din cuvintele lui Dumnezeu. Ea continuă să trăiască după firea coruptă a Satanei, purtându-se și interacționând cu lumea conform logicii și filosofiei Satanei. Toate spusele ei sunt minciuni, fără vreun pic de adevăr. Firea ei satanică nu a suferit nicio schimbare, continuând să-l urmeze pe Satana. Perspectiva ei asupra vieții, valorile ei, modul ei de a trata lumea și principiile ei comportamentale sunt, toate, dezvăluiri ale naturii Satanei. Doar comportamentul ei exterior s-a schimbat puțin, dar calea vieții ei, modul ei de a exista și perspectiva ei asupra lucrurilor nu s-au schimbat deloc. Dacă o persoană este un credincios adevărat în Dumnezeu, ce se poate schimba înlăuntrul său în câțiva ani? (Perspectiva ei asupra vieții și valorile ei se vor schimba.) Însăși temelia existenței acelei persoane se va schimba. Dacă temelia existenței sale se schimbă, care va fi temeiul vieții sale? (Viața sa va fi întemeiată pe cuvintele lui Dumnezeu și pe adevăr.) Așadar, acum trăiți zilnic conform cuvintelor lui Dumnezeu în exprimarea și acțiunile voastre? Tu, de pildă, nu mai minți: de ce? Care este temeiul tău pentru asta? (Cerința lui Dumnezeu ca omul să fie cinstit.) Faptul că nu mai minți și nu te mai implici în înșelăciune are la bază cuvintele lui Dumnezeu, cerința de a fi o persoană cinstită și adevărul. Și, atunci, calea pe care mergi în viață nu este una diferită?

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „O persoană nu poate fi mântuită prin credință în religie sau prin implicarea în ritualuri religioase”

Deși mulți oameni cred în Dumnezeu, puțini înțeleg ce înseamnă credința în Dumnezeu și cum exact ar trebui să acționeze ei pentru a fi în concordanță cu intențiile lui Dumnezeu. Acest lucru se întâmplă din cauză că, deși oamenii cunosc cuvântul „Dumnezeu” și expresii precum „lucrarea lui Dumnezeu”, ei nu Îl cunosc pe Dumnezeu și cu atât mai puțin Îi cunosc lucrarea. Așadar, nu e de mirare că toți cei care nu Îl cunosc pe Dumnezeu sunt confuzi în credința lor în El. Oamenii nu iau în serios credința în Dumnezeu și acest lucru se întâmplă în totalitate pentru că a crede în Dumnezeu le este prea străin, prea neobișnuit. Astfel, ei sunt departe de a se ridica la înălțimea cerințelor lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, dacă oamenii nu Îl cunosc pe Dumnezeu și dacă nu Îi cunosc lucrarea, atunci nu pot fi potriviți pentru folosul lui Dumnezeu și cu atât mai puțin sunt ei capabili să-I satisfacă intențiile. „Credința în Dumnezeu” înseamnă a crede că există un Dumnezeu; acesta este cel mai simplu concept al credinței în Dumnezeu. Pentru a merge și mai departe, a crede că există un Dumnezeu nu este același lucru cu a crede cu adevărat în Dumnezeu; este mai degrabă un fel de credință simplă cu puternice conotații religioase. Adevărata credință în Dumnezeu înseamnă următorul lucru: în baza credinței că Dumnezeu este suveran peste toate lucrurile, omul experimentează cuvintele și lucrarea Sa și, prin aceasta, se eliberează de firile sale corupte, satisface intențiile lui Dumnezeu și ajunge să Îl cunoască pe Dumnezeu. Numai o astfel de călătorie poate fi numită „credință în Dumnezeu”. Însă, deseori, oamenii percep credința în Dumnezeu ca pe o chestiune foarte simplă și frivolă. Când oamenii cred astfel în Dumnezeu, acest lucru își pierde sensul și, cu toate că pot continua să creadă până la capăt, nu vor dobândi niciodată aprobarea lui Dumnezeu, pentru că merg pe calea greșită. Cei care, până în ziua de azi, cred în Dumnezeu doar prin cuvinte și prin doctrine deșarte, încă nu știu că le lipsește esența credinței în Dumnezeu și că nu pot dobândi aprobarea lui Dumnezeu. Ei se roagă în continuare ca Dumnezeu să-i binecuvânteze cu pace și suficient har. Să ne liniștim inimile și să ne gândim bine: a crede în Dumnezeu ar putea oare să fie cel mai ușor lucru de pe pământ? Ar fi oare posibil ca a crede în Dumnezeu să nu însemne, de fapt, nimic mai mult decât a primi mult har de la Dumnezeu? Sunt oamenii care cred în Dumnezeu fără a-L cunoaște sau care cred în Dumnezeu și, totuși, I se opun, într-adevăr capabili să satisfacă intențiile lui Dumnezeu?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Prefață”

Unii oameni privesc chestiunea credinței în Dumnezeu în termeni foarte simpli. Ei gândesc: „Să credem în Dumnezeu înseamnă să participăm la adunări, să ne rugăm, să ascultăm predici, să avem părtășie, să cântăm și să-L lăudăm pe Dumnezeu și să îndeplinim unele îndatoriri. Nu la asta se referă credința în Dumnezeu?” Chiar acum, indiferent câți ani ai crezut în Dumnezeu, tot nu ai înțeles pe deplin semnificația credinței în Dumnezeu. De fapt, înțelesul credinței în Dumnezeu este atât de profund încât, dacă experiențele unei persoane sunt prea superficiale, ea nu va fi capabilă să-l înțeleagă. Când experimentează până la capăt, firea Satanei și otrăvurile satanice din ea trebuie curățite și transformate. Oamenii trebuie să se doteze cu multe adevăruri, să îndeplinească standardele pe care Dumnezeu i le cere omului și să fie capabili să se supună cu adevărat lui Dumnezeu și să I se închine. Doar atunci obțin cu adevărat mântuirea. Dacă ești la fel cum erai înainte, când faceai parte dintr-o religie, doar recitând câteva cuvinte și doctrine și scandând câteva sloganuri, având câteva comportamente și acțiuni bune și abținându-te de la anumite lucruri păcătoase – cel puțin de la cele evidente – acest lucru nu reprezintă faptul că ai întrat pe calea cea dreaptă în credința ta în Dumnezeu. Înseamnă că ești pe calea cea dreaptă dacă urmezi reglementările? Înseamnă că ai făcut alegerea potrivită? Dacă lucrurile din natura ta nu se schimbă, atunci încă poți să te împotrivești lui Dumnezeu și să-L ofensezi, în cele din urmă. Aceasta este cea mai mare problemă. Dacă nu rezolvi această problemă din credința ta în Dumnezeu, se poate spune că ai dobândit cu adevărat mântuirea?

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cea mai importantă parte a credinței în Dumnezeu este să alegi calea cea dreaptă”

Simplele schimbări de comportament nu sunt durabile; dacă nu există nicio schimbare în viața-fire a oamenilor, atunci, mai devreme sau mai târziu, ei își vor arăta adevărata față. Acest lucru se datorează faptului că schimbările de comportament își au sursa în fervoare și, pe lângă aceasta, Duhul Sfânt face o oarecare lucrare în acest moment, și astfel devine extrem de ușor pentru oameni să fie fervenți sau să manifeste o oarecare bunătate pentru o perioadă scurtă de timp. Așa cum spun non-credincioșii: „A face un lucru bun este ușor; ceea ce este greu este să faci lucruri bune toată viața.” De ce sunt oamenii incapabili să facă lucruri bune toată viața lor? Deoarece, prin natură, oamenii sunt ticăloși, egoiști și corupți. Comportamentul unei persoane este călăuzit de natura sa; oricare ar fi natura acelei persoane, astfel sunt dezvăluirile sale naturale și doar ceea ce scoate la iveală în mod natural îi reprezintă natura. Prefăcătoriile nu pot dura. Când Dumnezeu lucrează pentru a-l mântui pe om, nu o face pentru a-l împodobi pe om cu un comportament bun – scopul lucrării lui Dumnezeu este de a transforma firea oamenilor, de a-i schimba până în măduva oaselor și de a-i transforma în oameni noi. Judecata, mustrarea, încercările și rafinarea omului de către Dumnezeu servesc toate la schimbarea firii sale, astfel încât să poată obține supunere și loialitate față de Dumnezeu și să ajungă să I se închine cu adevărat. Acesta este rezultatul pe care Dumnezeu vrea să-l obțină în lucrarea Sa și este, de asemenea, scopul lucrării Sale. A se comporta bine nu este același lucru cu a se supune lui Dumnezeu și, cu atât mai puțin, cu a fi compatibil cu Hristos. Modificările comportamentului se bazează pe doctrină și se nasc din ardoare; nu se bazează pe adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu sau pe adevăr, cu atât mai puțin se bazează pe îndrumarea de la Duhul Sfânt. Chiar dacă există momente când oamenii sunt oarecum luminați sau îndrumați de Duhul Sfânt, aceasta nu este o dezvăluire a vieții lor. Ei încă nu au pătruns în adevărurile-realități, iar viața-fire a lor nu s-a schimbat deloc. Indiferent cât de bun este comportamentul unei persoane, nu dovedește că ea se supune lui Dumnezeu sau că pune adevărul în practică. Modificările comportamentale nu reprezintă schimbări ale vieții-firi și nu pot fi socotite dezvăluiri ale vieții.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a

Există câteva religii majore pe lume și fiecare are propriul conducător sau lider, iar credincioșii sunt răspândiți în diferite țări și regiuni din toată lumea; aproape fiecare țară, fie ea mare sau mică, are diferite religii în ea. Cu toate acestea, indiferent de cât de multe religii există în lume, toți oamenii din univers există, în cele din urmă, sub îndrumarea unui singur Dumnezeu, iar existența lor nu este îndrumată de conducători sau lideri religioși. Adică omenirea nu este îndrumată de un anumit conducător sau lider religios; mai degrabă, întreaga omenire este condusă de către Creator, care a creat cerul și pământul și toate lucrurile și care a creat și omenirea – acesta este un fapt. Cu toate că lumea are câteva religii majore, indiferent de cât de mari sunt acestea, toate există sub stăpânirea Creatorului și niciuna dintre ele nu poate depăși sfera acestei stăpâniri. Dezvoltarea omenirii, schimbarea societății, dezvoltarea științelor naturale – fiecare dintre aceste lucruri este inseparabil de aranjamentele Creatorului, iar această lucrare nu este ceva ce poate fi făcut de către oricare conducător religios. Un conducător religios este doar liderul unei anumite religii și nu-L poate reprezenta pe Dumnezeu și nici pe Cel care a creat cerul și pământul și toate lucrurile. Un conducător religios îi poate conduce pe toți cei din întreaga religie, dar nu poate comanda tuturor ființelor create de sub ceruri – acesta este un fapt universal cunoscut. Un conducător religios e doar un lider și nu poate fi la egalitate cu Dumnezeu (Creatorul). Toate lucrurile sunt în mâna Creatorului, iar la sfârșit se vor întoarce toate în mâna Creatorului. Omenirea a fost făcută de Dumnezeu și, indiferent de religie, fiecare om se va întoarce sub stăpânirea lui Dumnezeu – este inevitabil. Numai Dumnezeu este Cel Preaînalt între toate lucrurile și cel mai mare conducător al tuturor ființelor create trebuie să se întoarcă și el sub stăpânirea Lui. Indiferent cât de înalt este statutul unui om, acel om nu poate duce omenirea către o destinație potrivită și nimeni nu este capabil să clasifice toate lucrurile după felul lor. Iahve Însuși a creat omenirea și a clasificat fiecare lucru după fel, iar când va veni timpul sfârșitului, El încă Își va face singur propria lucrare, clasificând toate lucrurile după felul lor – această lucrare nu poate fi făcută de nimeni în afară de Dumnezeu. Cele trei etape ale lucrării efectuate de la început până astăzi au fost toate efectuate de către Dumnezeu Însuși și au fost efectuate de către singurul Dumnezeu. Faptul celor trei etape ale lucrării este faptul conducerii întregii omeniri de către Dumnezeu, un fapt pe care nu îl poate nega nimeni. La finalul celor trei etape ale lucrării, toate lucrurile vor fi clasificate după felul lor și se vor întoarce sub stăpânirea lui Dumnezeu, pentru că în întregul univers există numai acest singur Dumnezeu și nu există alte religii. Acela care este incapabil să creeze lumea va fi incapabil să îi pună capăt, în timp ce Acela care a creat lumea cu siguranță va fi capabil să îi pună capăt. Așadar, dacă cineva este incapabil să pună capăt epocii și este doar capabil să îl ajute pe om să-și cultive mintea, atunci acesta, cu siguranță, nu va fi Dumnezeu și, cu siguranță, nu va fi Domnul omenirii. El va fi incapabil să facă o asemenea lucrare măreață; există unul singur care poate efectua o asemenea lucrare și toți cei ce sunt incapabili să facă această lucrare sunt cu siguranță dușmani, și nu Dumnezeu. Toate religiile rele sunt incompatibile cu Dumnezeu și, din moment ce sunt incompatibile cu Dumnezeu, ele sunt dușmane ale lui Dumnezeu. Toată lucrarea este realizată de acest singur Dumnezeu adevărat și întregul univers este comandat de acest singur Dumnezeu. Indiferent dacă este vorba de lucrarea Sa în Israel sau în China, indiferent dacă lucrarea Lui este săvârșită de Spirit sau de trup, toată este făcută de Dumnezeu Însuși și nu poate fi făcută de nimeni altcineva. Tocmai pentru că El este Dumnezeul întregii omeniri, El lucrează liber, neconstrâns de orice condiții – aceasta este cea mai măreață dintre toate viziunile.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cunoașterea celor trei etape ale lucrării lui Dumnezeu este calea spre a-L cunoaște pe Dumnezeu”