Printre imnurile despre viața bisericii pe care aud că le cântați, există încă prea puține care să fie despre experiența practică. În majoritatea imnurilor, experiențele sunt prea superficiale; cântatul lor nu le e de mare folos oamenilor. Unele imnuri constă doar din teorie seacă, lipsindu-le și cel mai neînsemnat caracter real. Luați, de exemplu, „Pentru iubire”, „Dumnezeu ne iubește cel mai profund” și „Iubire eternă”, care sunt toate seci, teoretice și alcătuite din vorbe goale; nu sunt deloc practice. Ce credeți despre versurile acestor trei imnuri? Sunt toate absurdități, sunt toate cuvinte din noțiunile și închipuirile oamenilor; nu includ deloc cuvinte din experiența practică. Dacă o persoană nu poate nici măcar să scrie imnuri despre experiență, dar vrea totuși să scrie imnuri ca să-L slăvească pe Dumnezeu, nu înseamnă că se întinde mai mult decât îi e plapuma? Este posibil ca o persoană obișnuită să fie martoră la ce are și la ce este Dumnezeu și să fie martoră la esența Lui? Câți oameni sunt capabili să facă asta? Dacă nu știi nimic despre Dumnezeu și așterni aceste noțiuni și închipuiri pe hârtie, este acest lucru concordant cu esența lui Dumnezeu? Este concordant cu faptele lucrării lui Dumnezeu? Să perorezi aceste noțiuni și închipuiri înseamnă oare să-L slăvești pe Dumnezeu? Dacă nu ai nicio cunoaștere despre Dumnezeu, imnurile pe care le scrii în slava Lui nu vor fi practice. Ar trebui, în schimb, să scrii despre propria experiență reală, cunoașterea reală și înțelegerea personală, să vorbești cu modestie despre lucruri care sunt reale și concrete, să eviți discursul pompos și exagerările. Scrii aceste cuvinte despre subiecte precum planul de gestionare al lui Dumnezeu, firea Lui dreaptă, iubirea Lui, caracterul Lui onorabil, măreția Lui, supremația Lui și unicitatea Lui – pricepi, de fapt, aceste lucruri? Le înțelegi? Dacă nu le înțelegi, dar tot insiști să scrii despre ele, atunci doar scrii orbește, dându-ți aere și împăunându-te. Îi face pe oameni să se simtă derutați când cântă în cor, ei se iau după tine și se fălesc când cântă asemenea vorbe goale și nu îi e nimănui de folos când se încheie cântarea. Care sunt consecințele acestui lucru? Nu înseamnă să te joci pe seama oamenilor și să le irosești timpul? Nu înseamnă acest lucru că ÎL înșeli și Îl păcălești pe Dumnezeu? Nu te simți rușinat?

Uitați, cum sunt versurile imnului „Pentru iubire”? „Pentru iubire, Dumnezeu a făcut omenirea și mereu a avut grijă de ea și a vegheat asupra ei.” E ceva corect în această frază? Corespunde vreo parte din ea cu adevărul? Din iubire, Dumnezeu i-a creat pe Adam și Eva, nu-i așa? (Nu.) Atunci de ce i-a creat? (Datorită planului de gestionare al lui Dumnezeu.) Dorința lui Dumnezeu e să ducă la bun sfârșit un plan de gestionare prin intermediul omenirii pe care a creat-o – un plan de gestionare pe 6000 de ani. Oricare ar fi desfășurarea acestui plan de gestionare de 6000 de ani, Dumnezeu va obține în cele din urmă un grup de oameni care I se vor supune și Îi vor fi martori, care vor fi capabili să devină adevărate ființe create și adevărați maeștri ai tuturor lucrurilor. Are vreo legătură cu iubirea faptul că Dumnezeu a avut mai întâi un plan de gestionare și apoi a continuat să creeze lumea și omenirea? Acesta a fost unul dintre gândurile lui Dumnezeu, a făcut parte din planul Lui. Așa cum oamenii au intenții și planuri; de exemplu, o persoană poate să aibă un plan să devină manager peste zece ani și să câștige 100000 de yuani sau un plan să aibă anumite acreditări academice sau o anumită viață de familie peste zece ani – au aceste lucruri vreo legătură cu iubirea? Nu au; în viața cotidiană, oamenii au pur și simplu un plan în etape, în pași, un proiect, un scop, un ideal. Cât despre Dumnezeu, în timp ce domnește suveran peste univers și toate lucrurile, are un plan pe Pământ, iar acel plan a început când Dumnezeu a creat toate lucrurile și ființele vii; apoi Dumnezeu a creat doi oameni. Nu asta s-a întâmplat, de fapt? Ce legătură are iubirea cu faptul că Dumnezeu a alcătuit un asemenea plan? Absolut niciuna. Atunci, în opinia voastră, e corectă afirmația: „Pentru iubire, Dumnezeu a făcut omenirea și mereu a avut grijă de ea și a vegheat asupra ei”? Cum ar fi putut iubi Dumnezeu omenirea înainte să o creeze? Nu ar fi seacă o asemenea iubire? Definești crearea omenirii de către Dumnezeu drept un act de iubire al lui Dumnezeu – nu e acest lucru o calomniere la adresa Lui? Nu e o blasfemie? Nu e mult prea subiectiv? Prin ce e caracterizată această subiectivitate? E lipsită de rațiune? (Da.) Dumnezeu a divulgat misterul planului de gestionare pe 6000 de ani și misterul lucrării Sale în trei etape. Crezi că ai înțeles un pic, că ai o oarecare înțelegere superficială a lui Dumnezeu, dar aceasta e doar o înțelegere literală. Și totuși îndrăznești să definești lucrurile în acest fel, pretinzând că Dumnezeu face ceva, că duce la bun sfârșit o anumită lucrare sau că are un anumit plan pentru iubire. Nu sunt toate aceste lucruri prea nesăbuite sau lipsite de rațiune? Așadar, e ceva corect în afirmația: „Pentru iubire, Dumnezeu a făcut omenirea”? (Nu. Nu e în conformitate cu adevărul.) Mai întâi, să lăsăm deoparte dacă e sau nu în concordanță cu adevărul; în schimb, să vedem dacă e în conformitate cu situațiile actuale. Credeți că această afirmație e practică? (Nu e practică.) Nu e doar o iluzie deșartă? Crearea omenirii de către Dumnezeu nu are nicio legătură cu iubirea, așa că afirmația: „Pentru iubire, Dumnezeu a făcut omenirea” este neîntemeiată; e pur și simplu o plăsmuire a imaginației umane, e nonsens. Îl delimitezi orbește pe Dumnezeu, ceea ce înseamnă să-L blasfemiezi și să nu-L respecți, Îl măsori din perspective umane și prin închipuiri și noțiuni omenești, ceea ce este o greșeală sfruntată, lipsită de rațiune și nerușinată. De aceea, propoziția: „Pentru iubire, Dumnezeu a făcut omenirea” este pur și simplu o prostie.

Mai departe, versul e: „Dumnezeu a făcut omenirea și mereu a avut grijă de ea și a vegheat asupra ei.” Persoana care a scris acest imn dă de înțeles că acest lucru e datorat tot iubirii. Așadar, dacă e greșit să spunem că Dumnezeu a creat omenirea datorită iubirii, e corect să spunem că, datorită iubirii, Dumnezeu a avut mereu grijă de omenire și a vegheat asupra ei? (Nu este.) De ce nu e corect? Ce fel de comportament este că „mereu a avut grijă de ea și a vegheat asupra ei”? Care e esența acestei purtări? Este una de responsabilitate? (Da.) Poate Dumnezeu să iubească o nouă ființă creată care nu înțelege nimic, care nu poate vorbi, care nu are deloc discernământ și care poate fi ispitită de șarpe? Și cum e dată iubirea, cum e dezvăluită, cum este manifestată, cum e exprimată – există detalii specifice despre aceste lucruri? Nu există. Este responsabilitate; adevăratul sentiment despre care e vorba aici este responsabilitatea lui Dumnezeu. Fiindcă Dumnezeu a creat omenirea, trebuie să vegheze asupra ei, să aibă grijă de ea, să o protejeze și să o conducă. Aceasta e responsabilitatea lui Dumnezeu; El nu face aceste lucruri din iubire. Dacă descrii aceste lucruri ca fiind datorate iubirii lui Dumnezeu, atunci ai o neînțelegere gravă despre El; e greșit să Îl înțelegi în acest fel. Ce știau acei doi oameni nou creați? În afara faptului că Dumnezeu le-a dat suflarea Lui, nu înțelegeau nimic; în special, nu aveau nicio cunoaștere despre Dumnezeu, nu știau cine era Dumnezeu sau ce era cu El, nu știau cum să țină seama de cuvintele lui Dumnezeu și cum să I se supună – nu știau nici măcar că să se distanțeze de Dumnezeu și să se ascundă de El era o problemă. Cum poate Dumnezeu să iubească o omenire care Îl neagă și I se împotrivește astfel? O poate iubi? În esență, lui Dumnezeu Îi pasă de omenire și veghează asupra ei și ce face Dumnezeu poate să reprezinte doar una dintre responsabilitățile Sale. Deoarece Dumnezeu are un plan și o dorință în inima Lui, trebuie să vegheze și să protejeze omenirea pe care a creat-o. Dacă spui în mod rigid și necugetat că protecția și grija lui Dumnezeu pentru omenire e pentru iubire, atunci cât de multă substanță trebuie să implice, de fapt, această iubire? Sunt oamenii cu adevărat demni să fie iubiți astfel de Dumnezeu? Cel puțin, oamenii trebuie să aibă în inimile lor iubire adevărată pentru Dumnezeu și să creadă sincer în El și doar atunci Dumnezeu îi va iubi. Dacă oamenii nu Îl iubesc pe Dumnezeu, ci, în schimb, I se împotrivesc, Îl trădează, ba chiar Îl răstignesc, sunt ei demni de iubirea lui Dumnezeu? Pe ce Își bazează Dumnezeu iubirea de oameni? Indiferent de situație, oamenii spun mereu că Dumnezeu îi iubește; aceasta e închipuirea lor, e o iluzie deșartă.

Urmează: „Pentru iubire, Dumnezeu a dat legi și porunci ca să ghideze viața omului pe Pământ. Pentru iubire, Dumnezeu s-a întrupat și Și-a dat viața ca să răscumpere omenirea.” Asta rezumă lucrurile destul de cuprinzător. De la creația lumii până la Epoca Legii și apoi până la Epoca Harului, când Dumnezeu S-a întrupat ca să facă lucrarea de răscumpărare, aceste două versuri prezintă pe scurt două etape ale lucrării lui Dumnezeu. Din nefericire, a fost o greșeală să definim acest imn prin aceste două prime cuvinte „pentru iubire”, să folosim aceste cuvinte ca pe semnul pentru direcția caracterizării lui. După ce Dumnezeu a creat omenirea, fie că dădea legi să conducă omenirea sau răscumpăra omenirea, toate acestea au fost făcute datorită planului Său de gestionare, dorințelor Sale și a ceea ce intenționa El să îndeplinească; nu a fost doar pentru iubire. Unii oameni spun: „Așadar, spui că nu e nici urmă de iubire când Dumnezeu face aceste lucruri?” E corect? (Nu.) Dumnezeu are esența iubirii, dar dacă spui că esența lui Dumnezeu când Își face lucrarea în trei etape e datorată iubirii, atunci acest lucru e extrem de greșit; e calomnie și blasfemie. Atunci care e motivul principal pentru care Dumnezeu face lucrarea Sa în trei etape? Acest lucru se datorează planului Său de gestionare, dorințelor Sale și lucrurilor pe care Dumnezeu e pe cale să le înfăptuiască; în acestea stă cauza, nu doar în iubire. Desigur, pe durata lucrării Lui în trei etape, firea-esență pe care Dumnezeu le dezvăluie conțin iubire. Care sunt manifestările concrete ale „iubirii”? Toleranța și răbdarea, nu-i așa? Și mila? Și oferirea harului și a binecuvântării oamenilor? Nu înseamnă luminare și îndrumare? Nu înseamnă judecată și mustrare? Sunt toate acestea. Emondarea, judecata și mustrarea, expunerea și disecarea, încercarea și rafinarea și așa mai departe sunt toate iubire – această iubire este incredibil de cuprinzătoare. Totuși, dacă oamenii delimitează lucrarea în trei etape a lui Dumnezeu ca fiind făcută pentru iubire, punând accent numai pe iubire, atunci acest lucru e unilateral; e o delimitare a lui Dumnezeu. Când oamenii vor auzi aceste versuri, vor crede: „Dumnezeu este iubire și nimic altceva.” Vor ajunge la neînțelegeri despre Dumnezeu, nu-i așa? (Ba da.) Prin urmare, acest imn nu doar că nu îi aduce cu adevărat pe oameni în prezența lui Dumnezeu, ci dimpotrivă, îi face pe oameni să Îl înțeleagă greșit. Ce fel de stare va apărea în oameni dacă ei cântă mereu: „Pentru iubire, pentru iubire”? Ce fel de sentimente va naște acest lucru? În cele din urmă, vor reprezenta aceste sentimente o înțelegere sau o neînțelegere a firii lui Dumnezeu? Dacă o persoană nu poate înțelege pe deplin această chestiune, dar încă vorbește și cântă în acest fel, atunci aceasta e o iluzie deșartă, ceea ce e și mai irațional. Când oamenii intră într-o stare în care își fac iluzii deșarte, sunt iraționali și se umilesc, este tulburător. Pot asemenea oameni să-L slăvească sincer, în inimile lor, pe Dumnezeu? E imposibil. Acest imn nu Îl slăvește cu adevărat pe Dumnezeu; poate doar să-i ducă pe oameni pe căi greșite.

Să ne uităm la refrenul care urmează. Refrenul e și mai scabros când își aduce „slava” la apogeu. E corect versul: „O, Dumnezeule! Totul e dezvăluit în lucrarea Ta și cuvintele Tale sunt iubire”? (Nu.) În ce fel este greșit? (Conturează un sens cuvintelor și lucrării lui Dumnezeu.) Ce sens le conturează? (A face ceva numai din iubire.) Cuvântările și vorbele lui Dumnezeu Îi dezvăluie toată firea, care este una dreaptă și sfântă. Iubirea nu e nimic mai mult decât un aspect al emoției – un fel de sentiment – nu este adevărata esență a lui Dumnezeu. E corect să caracterizăm iubirea drept esența lui Dumnezeu? Cum ar fi văzut Dumnezeu? Drept un filantrop de care se poate profita ușor și care nu este bun de nimic. În cele din urmă, care e esența lui Dumnezeu? (Dreptatea, sfințenia, mila, bunătatea iubitoare, mânia – un rezumat mai amănunțit.) Dreptatea, sfințenia, mila și bunătatea iubitoare, precum și măreția și mânia – toate acestea înseamnă ce are și ce este Dumnezeu, reprezintă esența lui Dumnezeu. Dacă o persoană caracterizează unilateral un anumit aspect al esenței lui Dumnezeu, acest lucru reflectă înțelegerea mărginită a oamenilor din Epoca Harului, deoarece experiența lor a lucrării lui Dumnezeu este limitată și unilaterală, așa cum e și cunoașterea lor. Prin urmare, înțelegerea lor a esenței lui Dumnezeu e caracterizată pe baza lucrării lui Dumnezeu în Epoca Harului, făcând ca baza caracterizării lor să fie unilaterală. Caracterizarea esenței lui Dumnezeu bazată pe un fragment din lucrarea lui Dumnezeu e prea mărginită, nu corespunde faptelor și deviază prea mult de la esența lui Dumnezeu.

Să ne uităm la al doilea vers: „O, Dumnezeule! Iubirea Ta nu e doar bunătate iubitoare și milă, ci e cu atât mai mult mustrare și judecată.” Aceasta e tot teorie; afirmația e corectă, dar e doctrină, așa că nu are niciun rost să o punem acolo. E cineva care nu e conștient ce înseamnă acest vers? Dumnezeu a dus la bun sfârșit atât de mult din lucrare și majoritatea oamenilor au experimentat-o și o cunosc, așa că acest lucru e nonsens și vorbe goale și nu ajută prea mult la lămurirea oamenilor. Mai departe: „O, Dumnezeule! Judecata și mustrarea Ta sunt cea mai adevărată iubire și cea mai mare mântuire.” Ce înseamnă „cea mai mare mântuire”? Înseamnă că judecata și mustrarea nu reprezintă mântuirea obișnuită, ci cea mai mare mântuire. Dacă Dumnezeu nu ar face lucrarea de judecată și de mustrare, răscumpărarea Sa a omenirii nu ar mai fi cea mai mare mântuire? Nu ar mai fi darea Sa de legi cea mai mare mântuire? Ai împărțit lucrarea în trei etape a lui Dumnezeu în grade, de parcă darea legilor ar fi primul grad al mântuirii, răstignirea ar fi al doilea grad al mântuirii, iar judecata și mustrarea ar însemna cea mai mare mântuire. Nu e un lucru fără sens? Este potrivit să spui așa ceva? E corect? Dacă vei spune aceste cuvinte goale unui ins religios, nu va fi capabil să vadă nicio problemă la ele. Nu va înțelege; nu va fi auzit despre niciunul dintre lucrurile pe care i le vei spune, nu le va ști – va crede că ele sună nou, original și destul de bine. Dacă vei spune însă aceleași cuvinte cuiva care înțelege adevărul, acela își va da seama imediat că acestea sunt vorbe goale și doctrine rezumate, lipsite de înțelegerea esențială sau experimentală a cuiva. Mai departe se spune: „Vom fi martori la iubirea Ta sfântă și dreaptă.” Aici, iubirea lui Dumnezeu e caracterizată ca sfântă și dreaptă. Cel care a scris imnul nu afirmă că esența lui Dumnezeu e sfântă și dreaptă, ci mai degrabă că iubirea lui Dumnezeu e sfântă și dreaptă, susținând că Dumnezeu ar trebui să-l iubească pe om. Ce vrea să spună e: Dumnezeu nu ar trebui să exprime judecată și mustrare și nici mânie și măreție; doar expresia iubirii Sale e corectă, iar acea iubire e sfântă și dreaptă. Apoi imediat spune: „Tu meriți eterna noastră proslăvire.” De ce îl slăvește pe Dumnezeu compozitorul imnului? Îl slăvește doar pentru că Dumnezeu îl iubește pe om. Este mare problema cu aceste cuvinte? (Da.) De ce spunem că există o mare problemă aici? (Pentru că vede lucrurile conform noțiunilor și închipuirilor umane; îi lipsește înțelegerea lui Dumnezeu și încearcă să-l delimiteze.) Acest lucru înseamnă să-L delimitezi pe Dumnezeu. Când nu înțelegi adevărul și îți lipsește adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu și totuși încerci să rezumi, prezentarea ta sumară e contrară cuvintelor lui Dumnezeu și e departe de adevăr, ba chiar, într-o anumită măsură, îi duce pe oameni pe căi greșite. Acest lucru echivalează cu a-L judeca pe Dumnezeu. Ce crezi că pot obține oamenii din cântatul primului vers al acestui imn? (Vor obține noțiuni despre Dumnezeu.) Ce noțiuni? (Vor crede că Dumnezeu este iubire și că Dumnezeu are doar iubire și nimic altceva.) Ce e greșit în faptul că oamenii simt astfel? Ce e greșit în faptul că oamenii trăiesc în îmbrățișarea iubirii lui Dumnezeu, înconjurați și însoțiți de iubirea lui Dumnezeu? Ce e greșit cu faptul că oamenii se bucură de întreaga iubire și grijă a lui Dumnezeu? (Înțelegerea în acest fel a lui Dumnezeu e prea limitată, căci există mai mult decât iubire în firea lui Dumnezeu.) E doar limitată? Mai precis, este prea lipsit de conținut ca omul să cunoască numai iubirea lui Dumnezeu; este un fel de atitudine goală, unilaterală, teoretică și emoțională. Gândește-te la acest lucru: dacă oamenii vor considera că a crede și a ști că iubirea lui Dumnezeu e îndeajuns, le va fi ușor să dobândească supunere adevărată când experimentează judecata și mustrarea lui Dumnezeu? (Nu.) Au însă iubirea lui Dumnezeu drept temelie – de ce nu ar fi ușor să se supună? A fi martori în acest fel la iubirea lui Dumnezeu va influența oamenii să accepte judecata și mustrarea? (Nu.) Atunci spuneți-Mi, ce situație concretă și dificultăți practice sunt implicate? (Oamenii cred întotdeauna că Dumnezeu e iubire, așa că vor să se bucure de harul lui Dumnezeu în fiecare zi. Când judecata și mustrarea lui Dumnezeu aduc oamenilor suferințe trupești, ei cred că Dumnezeu nu îi iubește, așa că le e greu să accepte judecata și mustrarea lui Dumnezeu și să li se supună.) Continuați; mai e ceva? (Oamenii cred că Dumnezeu e iubire, așa că, atunci când se vor răzvrăti împotriva lui Dumnezeu și Îl vor trăda, vor hotărî că Dumnezeu încă îi iubește și le va arăta milă și iertare. Prin urmare, nu se vor duce să se pocăiască.) Dacă oamenii trăiesc mereu într-o stare în care își închipuie că Dumnezeu îi iubește în special pe ei și îi favorizează, pot accepta faptul că au o fire coruptă? Pot accepta diversele stări și corupții ale omului care sunt expuse în cuvintele lui Dumnezeu? (Nu.) Le e greu să treacă din acea stare într-una de supunere, să accepte judecata și mustrarea lui Dumnezeu; pot doar să rămână blocați în Epoca Harului, crezând că Dumnezeu va fi întotdeauna jertfa lor pentru păcat, iar că această jertfă pentru păcat făcută pentru ei e o formă de iubire, o iubire inepuizabilă și nesfârșită. Dacă ar înțelege iubirea lui Dumnezeu în acest fel, care ar fi consecința? Ar fi ca la oamenii din religie: lor nu le pasă cum păcătuiesc; doar își spun rugăciunile noaptea și își mărturisesc păcatele și asta e tot. Ei cred că Dumnezeu va continua să îi ierte, să le arate milă și bunătate iubitoare și să le ofere har. De aceea le este greu să admită că au o fire coruptă, să accepte judecata și mustrarea lui Dumnezeu, să se supună lucrării lui Dumnezeu și să ajungă în punctul în care pot primi mântuirea de la El. Care vor fi repercusiunile pentru oamenii care rămân în această stare? I se vor împotrivi lui Dumnezeu și Îl vor respinge când El va veni din nou să facă o nouă lucrare? (Da.) Așadar, vor fi ei capabili să întâmpine întoarcerea lui Dumnezeu? De ce nu poate lumea religioasă să accepte lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu? Nu e totul din cauza unei înțelegeri false a lui Dumnezeu? Aceasta e cea mai înfiorătoare consecință! Dacă oamenii nu Îl vor cunoaște pe Dumnezeu, le va fi foarte greu să I se supună – ce arată acest fapt? Că oamenii au firi corupte și că tendința lor intrinsecă e să I se împotrivească lui Dumnezeu și să se răzvrătească împotriva Lui, să fie incompatibili cu Dumnezeu. Oamenii sunt capabili să se împotrivească intențiilor lui Dumnezeu în fiecare moment și să se împotrivească adevărului în fiecare clipă. Natura și tendința inerentă a oamenilor sunt să le displacă adevărul; tendința lor intrinsecă e să I se împotrivească lui Dumnezeu și să se răzvrătească împotriva Lui. Poate Dumnezeu să iubească o asemenea persoană? (Nu poate.) Indiferent dacă Dumnezeu o iubește, indiferent dacă e demnă de iubirea lui Dumnezeu, El nu-Și poate da iubirea unei asemenea persoane. Nu e aceasta o realitate?

Din perioada în care Dumnezeu a început să facă lucrarea de judecată și să expună esența corupției omenirii și până în prezent, El a exprimat adevărul; a spus multe cuvinte pentru a mântui omenirea și a rostit, de asemenea, multe cuvinte aspre de judecată. Puteți percepe adevărata atitudine a lui Dumnezeu față de omenire? În cele din urmă, Dumnezeu iubește sau urăște omenirea? Există unii care spun: „Din faptul că Dumnezeu le-a dat lui Adam și Evei haine făcute din piei, am aflat și am știut că Dumnezeu iubește oamenii și că atitudinea Sa față de omenire este una de iubire; nu există nicio ură.” Este corect acest fel de a înțelege lucrurile? (Nu e.) Ce e greșit la el? Se consideră că diversele responsabilități, îndatoriri și obligații ale lui Dumnezeu față de omenire ar fi îndeplinite pentru că Dumnezeu iubește omul și pentru că omul e încântător, merită iubire și e demn de iubirea lui Dumnezeu. Nu este acesta un mod fals de a înțelege lucrurile? (Ba da.) Tot ce face Dumnezeu e din responsabilitate și obligație, dar e și datorită esenței Sale. Se datorează în primul rând planului Său și, apoi, obligației Sale. Desigur, când Dumnezeu îndeplinește această obligație, El Își dezvăluie firea, precum și esența. Așadar, cum sunt firea-esență a Sa? Sunt drepte, sfinte, mărețe și care nu se ofensează. Cu asemenea fire și esență și confruntat cu o omenire care a fost atât de profund coruptă de Satana, care ar trebui să fie atitudinea și gândurile corecte ale lui Dumnezeu față de omenire? Ar trebui să fie de a iubi omenirea atât de mult, încât să nu poată renunța la ea? (Ar trebui să fie mai mult o responsabilitate.) Responsabilitatea e lucrarea Sa. El nu iubește omenirea atât de mult, încât să nu poată suporta să se despartă de ea, prețuind-o peste măsură; El nu este copleșit de iubirea față de ea și nici nu o prețuiește ca pe lumina ochilor Săi – adevărata atitudine a lui Dumnezeu față de o asemenea omenire este aceea de a fi profund dezgustat. Așadar, de ce spun că acest imn e profund dezgustător? Deoarece exprimă iluziile deșarte ale oamenilor. Dumnezeu are iubire, așa că oamenii cred că El a făcut toate aceste lucruri pentru că omul este încântător și demn de iubire. Te înșeli și te lași copleșit de sentimente! Dumnezeu face toate acestea datorită planului și responsabilității Sale, iar firea-esență pe care o dezvăluie Dumnezeu când face toate acestea sunt dreptatea și sfințenia. Indiferent ce dezvăluie Dumnezeu, în esența Sa există, bineînțeles, iubire, iar ce îi face El omenirii este doar pentru că în esența Sa există iubire. Dumnezeu nu iubește însă oamenii în voia Sa subiectivă; nu iubește o omenire coruptă, urăște omenirea coruptă. De ce face Dumnezeu lucrarea de judecată în zilele de pe urmă? De ce are Dumnezeu această atitudine când expune omenirea coruptă? Acest lucru e decis de esența și firea lui Dumnezeu și, mai mult de atât, poate ilustra o chestiune practică: oamenii trăiesc sub puterea Satanei și toți sunt discipolii și adoratorii Satanei; nu I se supun lui Dumnezeu și nu-L venerează cu adevărat, sunt dușmanii Lui. Poate Dumnezeu să Își iubească dușmanii? (Nu.) Dumnezeu dezvăluie iubire și are esența iubirii, dar nu face toate aceste lucruri pentru iubire. Dacă tu crezi că Dumnezeu face toate acestea pentru iubire, îți spun, acesta e un gând cu totul greșit și nerușinat. Dacă asta e ceea ce crezi, atunci Îl calomniezi pe Dumnezeu. Nu te simți prea mulțumit de tine, nu te simți excesiv de sentimental! Unii oameni spun: „Dumnezeu nu a făcut toate acestea pentru iubire, deci, în acest sens, nu există iubire în esența lui Dumnezeu?” Este corect? (Nu.) Unde se greșește? (Dumnezeu are bunătate iubitoare și milă în firea Sa.) Dumnezeu are iubire, dar El nu iubește fără să țină seama de nimic. Dumnezeu este drept și sfânt, Îi este imposibil să iubească niște oameni atât de profund corupți de Satana – de fapt, Dumnezeu îi detestă și urăște pe acești oameni. Unii întreabă: „Din moment ce Dumnezeu îi detestă și urăște pe acești oameni, de ce face încă toată această lucrare asupra lor?” Dumnezeu are un plan de gestionare și este dispus să-Și asume și să îndeplinească această responsabilitate, așa că va face această lucrare – este dreptul lui Dumnezeu, iar omul nu poate să se amestece. Dumnezeu are această putere și mai are și autoritatea de a finaliza acest plan de gestionare, ai cărui beneficiari finali sunt oamenii, voi toți. Este deja ceva deosebit ca omul să beneficieze de asemenea avantaje și să obțină asemenea binecuvântări; nu-I cere lui Dumnezeu: „Din moment ce ai iubire, trebuie să ne iubești.” Să te iubească din ce motiv? Pentru că Dumnezeu te-a ales? Nu ar putea să fie acesta motivul, nu? Datorită frumuseții tale? Ce e așa de încântător la tine? Că Îl trădezi pe Dumnezeu? Că te răzvrătești împotriva Lui? Că ești plin de firile corupte ale Satanei? Că I te opui lui Dumnezeu? Că I te împotrivești în fiecare clipă? Ținând cont de toate aceste lucruri, mai poate Dumnezeu să te iubească? Poate să-i mai iubească pe aceia care I se împotrivesc? Poate să-i mai iubească pe diavoli și pe Satana? Dacă spui că Dumnezeu mai poate să-i iubească pe aceia care I se împotrivesc și că mai poate să-i iubească pe diavoli și pe Satana, nu înseamnă că Îl blasfemiezi pe Dumnezeu? În opinia voastră, poate Dumnezeu să-i iubească pe diavoli și pe Satana? Poate Dumnezeu să-și iubească dușmanii? Poate El să iubească fără să țină seama de nimic, așa cum face omenirea coruptă? În niciun caz. Iubirea lui Dumnezeu este principială. Prin urmare, această iubire din imaginația omului nu există, este pur și simplu o iluzie deșartă și peste măsură de sentimentală; ține de noțiunile omului și nu e deloc în concordanță cu faptele, așa că trebuie să clarific acest aspect. De ce nu te iubește Dumnezeu? (Pentru că firea omului e în întregime coruptă și el nu e demn de iubirea lui Dumnezeu.) „Nu e demn de iubirea lui Dumnezeu” e o platitudine. Dumnezeu trebuie să te iubească doar pentru că te-a creat? Nu e cazul, nu-i așa? Dumnezeu a creat toate lucrurile și întregul univers; trebuie neapărat să iubească fiecare lucru în parte? Dumnezeu poate alege să te iubească și poate alege să nu te iubească; este dreptul Lui – acesta este un fapt. Un alt fapt este că, dacă vrei ca Dumnezeu să te iubească – dacă vrei să primești iubirea lui Dumnezeu – atunci trebuie să faci ceva demn de iubirea Lui. Ai făcut ceva demn de iubirea Lui? Ai un comportament, o umanitate sau o fire care să Îi placă lui Dumnezeu? (Nu.) Poate că nu în primii câțiva ani de credință în Dumnezeu, dar în următorii ani, unii oameni dau dovadă de câteva dintre aceste comportamente: sunt din ce în ce mai puțin superficiali în datoria și lucrarea lor, sunt capabili să caute principiile, învață să se conformeze și să se supună și nu acționează la întâmplare; nu se bazează pe închipuiri și noțiuni când se confruntă cu ceva, sunt capabili să se roage și să-L caute pe Dumnezeu, colaborează cu frații și surorile și caută să aibă părtășie cu ei mai des și au o mentalitate mai umilă și mai riguroasă; au un pic de sinceritate și un pic de credință adevărată în Dumnezeu, chiar dacă nu se poate spune că sunt loiali lucrării încredințate de casa lui Dumnezeu și însărcinării date de El; sunt capabili să se concentreze asupra urmăririi adevărului și să fie atenți la schimbările din firile lor, sunt capabili să ia inițiativa în a-și cunoaște corupția, își cunosc aroganța și caracterul înșelător, se roagă adesea înaintea lui Dumnezeu, Îl roagă să orchestreze împrejurările, acceptă disciplinarea dată de Dumnezeu și au mai multe lucruri pozitive în ei. În ochii lui Dumnezeu, aceste comportamente sunt prețioase. Când vine însă vorba dacă Dumnezeu iubește sau nu oamenii, ar trebui ei să insiste? (Nu ar trebui.) Dacă purtarea oamenilor dă dovadă de aceste preocupări pozitive, de aceste îmbunătățiri, aceste schimbări, atunci, dintr-o perspectivă umană, ei au puțină frumusețe și o exprimare a unei oarecare supuneri. Să aveți însă aceste comportamente e doar speranța văzută în voi. Această speranță e că, prin lucrarea și conducerea lui Dumnezeu, oamenii vor avea o minte pozitivă, activă și cooperantă și, în același timp, aceste comportamente și dezvăluiri vor fi mărturie pentru Dumnezeu înaintea Satanei. Din acest punct de vedere, adică atunci când Mă uit la acestea dintr-o perspectivă umană, oamenii au puțină frumusețe – dar văzute din perspectiva Duhului lui Dumnezeu, în cele din urmă, vă iubește Dumnezeu sau nu? Aveți aspecte întrucâtva încântătoare sau nu? Dacă Mă întrebați pe Mine, sunteți încă departe de acest lucru. Pentru că, pe baza calibrului și talentelor oamenilor și a circumstanțelor în care trăiesc, ei ar trebui să fie capabili să se descurce mai bine. De fapt, ce ați experimentat, obținut și recunoscut acum, precum și schimbările la care ați ajuns, pot fi atinse în cinci ani dacă le urmăriți din răsputeri, dar voi ați avut nevoie de zece ani încheiați pentru a obține aceste rezultate. Nu e prea mult? Mințile voastre sunt un pic amorțite, răspunsurile voastre sunt lente, acțiunile voastre sunt încete; în multe privințe, ați obținut ceva doar prin emondarea, disciplinarea și supravegherea promptă de către Cel de mai sus. Aceste realizări au fost câștigate cu greu, oamenii au plătit un anumit preț, iar din rezultatele obținute, există anumite aspecte ale comportamentelor și expresiilor oamenilor care, atunci când sunt privite, pot oferi un anumit confort. Cu toate acestea, sunt încă departe de standardul de frumusețe de care a vorbit Dumnezeu. Vă simțiți cu toții mai încântători acum decât erați înainte? (Nu.) Nu, nu încă. Vei descoperi ce lucruri dezvălui despre tine cu puțină examinare a sinelui: „O, există încă prea multă impuritate în mine, imediat ce mă gândesc la ceva, în mintea mea apar uneltiri viclene și mă ocup de lucruri într-o manieră superficială. Odată ce am făcut lucrurile de mântuială în acest fel, apar din nou probleme și, după ce mă tot gândesc la ele, acele uneltiri viclene ies din nou la iveală, iar eu pasez răspunderea altcuiva și devin din nou o persoană care caută să facă pe plac oamenilor.” După cum poți vedea, doar examinându-te ocazional de-a lungul zilei, ai dezvăluit destul de multă corupție – așadar, ce e așa de încântător la tine? Îi ceri în continuare lui Dumnezeu să te iubească, totuși ai o părere proastă despre tine; simți că ești complet lipsit de valoare și că nimic din tine nu merită lauda sau iubirea altor oameni. Dacă nici măcar oamenii nu reușesc să te iubească, cum te-ai putea aștepta ca Dumnezeu să te iubească? Ar fi posibil așa ceva? (Nu.) Acum că am clarificat suficient aceste fapte, nu ar trebui să se invalideze acest imn? Așa ar trebui. E plin de cuvinte din noțiuni, închipuiri și termeni din religie; așadar, cântarea acestui imn le face vreun bine celorlalți? Vă place să-l cântați și să-l ascultați? Cântarea acestui imn nu numai că nu înlesnește înțelegerea adevărului, dar îi mai și induce în eroare pe oameni; nu doar că nu reușește să-i elibereze de noțiuni, dar le adâncește și le întărește noțiunile. Nu le face rău oamenilor? Când cântați acest imn nu doar că vă este mai greu să înțelegeți adevărul; ci vă e mai ușor să trăiți conform noțiunilor și închipuirilor voastre despre Dumnezeu; un asemenea imn nu face deloc bine nimănui. Prin urmare, inima Mea se umple de furie când vă aud pe toți cântând acest imn – ați ascultat degeaba predici atât de mulți ani, ați citit degeaba atât de multe din cuvintele lui Dumnezeu; nici acum nu aveți încă o adevărată cunoaștere a firii lui Dumnezeu, chiar vreau să vă dau palme. Cine scrie versuri pline de atâtea noțiuni și închipuiri? Și, cu toate acestea, cântați cu mare înflăcărare. Nu aveți deloc discernământ? Mă dezamăgiți amarnic. Ați crezut până acum fără să dobândiți deloc adevărul-realitate; nu puteți nici măcar să deosebiți cuvintele de noțiuni, de închipuiri sau de absurdități și totuși le cântați pe toate oricum. Aveți o credință cu adevărat confuză! Ce pot să spun mai mult!

Uitați-vă la cel de-al doilea vers al imnului „Pentru iubire”. „Pentru iubire, Dumnezeu S-a întors în trup în zilele de pe urmă și a venit în țara marelui balaur roșu.” Cât de măreață trebuie să fie iubirea lui Dumnezeu? E corect să te gândești că L-ai făcut pe Dumnezeu să îndure umilire datorită iubirii, să Se întrupeze și să vină în națiunea marelui balaur roșu, unde a înfruntat cea mai mare umilire pentru a iubi și a mântui oamenii? Face Dumnezeu toate acestea doar datorită iubirii? Te gândești doar la cei buni – Dumnezeu face acest lucru datorită planului Său de gestionare. Există o esență în firea lui Dumnezeu, care e conținută în afirmația: „Dumnezeu vorbește serios și ceea ce spune se va împlini, iar ceea ce face va dura pentru totdeauna.” Aceasta e dezvăluirea autorității lui Dumnezeu; cum ar putea să fie datorită iubirii? Spuneți-Mi, sunt demni acești oameni corupți de a-L face pe Dumnezeu să sufere o mare umilire venind în națiunea marelui balaur roșu? (Nu.) Nu sunt demni, sunt mai răi decât furnicile și viermii, nu merită acest lucru. Vrei ca Dumnezeu să Se întrupeze și să continue să îndure umilire și persecuția Satanei, în vreme ce continuă să-Și ofere iubirea acestei omeniri corupte? Asta vrei să spui? Această idee e ridicolă. De fapt, acesta e planul de gestionare al lui Dumnezeu. Indiferent dacă Dumnezeu Se întrupează și vine în națiunea marelui balaur roșu sau dacă face orice alt fel de lucrare, aceasta e o etapă în lucrarea Sa; acum că etapa a ajuns în acest punct, Dumnezeu trebuie să acționeze în acest fel. De ce face însă Dumnezeu această lucrare? O face pentru planul Său de gestionare, iar în planul Său de gestionare, cea care primește mântuirea Sa este omenirea coruptă. Din orice punct de vedere, omenirea coruptă – indiferent din ce țară sau de ce rasă – este doar un obiect al lucrării, un contrast în planul Său de gestionare. Este un contrast demn ca Dumnezeu să-i ofere întreaga Sa iubire? Nu, nu este. Este greșit să spui așa ceva, nu ar trebui să fie caracterizat astfel. Întrucât Dumnezeu are un plan de gestionare și datorită faptului că El va realiza lucrarea Sa de gestionare, tu, în calitate de ființă umană, ești calificat să accepți această realitate, ceea ce este o mare binecuvântare. Și totuși tu spui cu nerușinare: „Dumnezeu face toate acestea datorită iubirii Sale pentru noi.” Această afirmație e o greșeală gravă, ești indus în eroare și vorbești prostii.

Uitați-vă la următorul vers: „Pentru iubire, Dumnezeu îndură respingere și ponegrire și suferă mari persecuții și necazuri.” Este corect? Dumnezeu îndură respingere și ponegrire și suferă mari persecuții și necazuri. Indiferent ce îndură El, gândul, dorința și scopul din inima Lui este de a-Și îndeplini planul de gestionare. Dumnezeu are un scop mai măreț, iar El nu face toate aceste lucruri ca o dedicație față de omenire, ca o jertfă de iubire sau ca o dăruire totală a Sa față de această omenire care e coruptă, Îi este ostilă și Îl privește ca pe un dușman – nu e din acest motiv. Unii oameni spun: „Din moment ce Dumnezeu nu face toată această lucrare din iubire pentru omenire și, din moment ce îndurarea respingerii, a calomnierii și a necazurilor este, de fapt, de dragul planului Său de gestionare, atunci Dumnezeu nu e demn de iubirea omului.” Este acest lucru corect? (Nu.) Unde este greșeala? Spuneți-Mi ce credeți. (Dumnezeu face toată această lucrare pentru planul Său de gestionare, dar, de fapt, în acest proces, oamenii culeg multe beneficii, ajung să înțeleagă anumite adevăruri și să obțină anumite schimbări.) Doar atât? Spuneți-Mi, faptul că Dumnezeu suferă respingere și calomnie și îndură mari persecuții și necazuri pentru planul Său de gestionare este un lucru pozitiv sau negativ? (Este un lucru pozitiv.) Dumnezeu îndură respingere și calomnie și suferă o mare umilire pentru planul Său de gestionare; acesta e un lucru pozitiv. Știți de ce este un lucru pozitiv? Care este conținutul planului de gestionare al lui Dumnezeu? (Să îl învingă pe Satana și să îi elibereze pe oameni din lanțurile acestuia.) Cum urmează să fie înfrânt Satana? Care este conținutul specific? Care e planul precis al lucrării? Mântuirea omenirii. Nu e vag, nu-i așa? Înfrângerea Satanei este un aspect; conținutul specific al planului de gestionare al lui Dumnezeu, adică proiectul concret al lucrării lui Dumnezeu, este de a mântui omenirea. În termeni omenești, este chestiunea mântuirii omenirii o cauză justă sau injustă? (O cauză justă.) Este o cauză justă. E greșit ca Dumnezeu să îndure respingere, calomnie și tot felul de dureri și umilințe pentru a mântui omenirea? (Nu.) Nu este acesta un lucru pozitiv? E egoist? (Nu e egoist.) Și atunci cum de nu îl puteți explica în mod clar? Nu puteți explica asemenea chestiuni limpezi și evidente; în schimb, le interpretați orbește și dați arbitrar verdicte asupra lor – nu este aceasta culmea nesăbuinței și a ignoranței? Lucrarea planului de gestionare al lui Dumnezeu este un proiect mare, iar detaliile acestui proiect specific atrag după sine mântuirea omenirii. Unii oameni spun: „Dumnezeu mântuiește omenirea pentru a-Și îndeplini propriile dorințe, a-Și definitiva planul; Dumnezeu face toate acestea pentru El Însuși și nu pentru omenire. Nu este un lucru egoist?” E egoist? (Nu.) De ce nu este egoist? Acțiunea pe care o întreprinde Dumnezeu este pozitivă și are sens. E extrem de valoroasă și semnificativă pentru supraviețuirea, destinația, rezultatul și starea de existență din următoarea epocă a întregii omeniri. În lumina acestor idei, este egoist ca Dumnezeu să îndure și să ofere toate aceste lucruri pentru a-Și duce la bun sfârșit planul de gestionare? (Nu.) Scopul planului de gestionare al lui Dumnezeu e de a mântui omenirea, intențiile Sale sunt bune, frumoase și iubire adevărată; prin urmare, nu se poate spune că Dumnezeu este egoist pentru că Își satisface intențiile. Doar din această acțiune pe care Dumnezeu a făcut-o, din această acțiune pe care El a plănuit-o, o persoană poate să-I vadă esența și să vadă că inima Sa este frumoasă și bună. Deși acești oameni au devenit depravați, deși l-au urmat pe Satana și sunt plini de firea coruptă a Satanei, de răzvrătire și împotrivire față de Dumnezeu, de blasfemie și ostilitate, Dumnezeu este capabil încă să mântuie răbdător omenirea, fără să renunțe vreodată. De unde derivă toate acestea? Din planul de gestionare al lui Dumnezeu, din dorința Sa. Este acest lucru egoist? Omenirea este cel mai mare și cel din urmă beneficiar al întregului plan de gestionare al lui Dumnezeu. Voi toți sunteți singurii purtători și moștenitori ai promisiunilor, binecuvântărilor și destinațiilor bune pe care Dumnezeu le-a acordat omenirii. Așa că, spuneți-Mi, este Dumnezeu egoist? (Nu e.) Dumnezeu nu este egoist. Face însă Dumnezeu toate acestea doar pentru iubire? (Nu.) Semnificația, valoarea și adevărurile pe care oamenii ar trebui să le înțeleagă de aici sunt prea profunde – cum ar putea să fie doar pentru puțină iubire? Iubirea este doar o mică parte a expresiei emoționale, un fragment dezvăluit în emoții și sentimente, nu întregul. Totuși, în lucrarea în care Dumnezeu Își desfășoară planul de gestionare și în procesul de mântuire a omenirii de către Dumnezeu, ceea ce este dezvăluit cu adevărat este întreaga fire a lui Dumnezeu. Iar firea Sa nu este doar iubire, adică nu e doar bunătate iubitoare și milă; ea include și dreptate, măreție, mânie și blesteme și o mulțime de alte aspecte. Bineînțeles, vorbind concret, firea și esența lui Dumnezeu sunt treptat dezvăluite și făcute vizibile oamenilor în lucrarea Sa în trei etape. Oamenii nu sunt însă capabili să le recunoască și nici măcar să spună: „Dumnezeu a făcut toate acestea pentru că ne iubește.” Această noțiune de „iubire” pe care o au oamenii – de ce sună atât de ciudat, atât de grețos? Să definești o asemenea lucrare semnificativă a lui Dumnezeu, lucrare care are un impact atât de mare asupra destinației și rezultatului omenirii, doar ca un sentiment mărunt – iubirea – nu e aceasta o defăimare a intențiilor lui Dumnezeu, o defăimare a celor mai serioase și bine gândite eforturi de a mântui omenirea?

În următorul vers citim: „Pentru iubire, Dumnezeu trăiește smerit și ascuns în omenirea coruptă.” Aici, cel care a scris imnul spune că și acest lucru este făcut pentru iubire. Dumnezeu face acest lucru pentru că e necesar pentru lucrarea Sa; cum ar putea să fie pentru iubire? Are sens ca Dumnezeu să trăiască alături de oameni din iubire pentru ei și ca El să fie smerit și ascuns din iubire pentru ei? Cam cât de atractivă și încântătoare ar trebui să fie omenirea ca să-L facă pe Dumnezeu atât de nerăbdător și de dispus să trăiască alături de oameni, ba chiar să Se întrupeze și să fie smerit și ascuns? Sunt acestea fapte? (Nu sunt.) Care sunt faptele? (Dumnezeu S-a întrupat smerit și ascuns și a venit pe Pământ ca să exprime adevărul și să-i mântuie pe oameni datorită planului Său de gestionare.) În teorie, e datorită planului de gestionare al lui Dumnezeu. În opinia oamenilor, se pare că viața smerită și ascunsă a lui Dumnezeu alături de omenirea coruptă Îl face foarte fericit pe Dumnezeu, că El trăiește destul de confortabil, că simte bucurie zilnic și că e destul de mulțumit să urmărească fiecare mișcare a omului, să-i urmărească purtările și dezvăluirile. Așa este? (Nu.) De fapt cum este? (Dumnezeu face acest lucru pentru că așa cere lucrarea Sa.) Pentru că așa cere lucrarea Sa; aceasta e teorie. De fapt, Îi aduce bucurie lui Dumnezeu trăitul alături de oameni? Fericire? Plăcere? (Nu.) Atunci cum ar trebui Dumnezeu să Se simtă? De pildă, voi toți credeți în Dumnezeu și vă considerați destul de integri, dar dacă ați trăi alături de tineri de pe stradă, bandiți, golani și hoți din lumea interlopă, ați rosti aceleași cuvinte ca ei, ați mânca aceeași mâncare și ați face aceleași lucruri în fiecare zi, cum v-ați simți? (Scârbiți și dezgustați.) În ce stare de spirit ați fi dacă ați trăi alături de violatori și criminali? (Îngrețoșați.) Așadar știți cum e să fiți îngrețoșați – spuneți-Mi, atunci, poate Dumnezeu să trăiască fericit alături de omenirea coruptă? Poate să fie bucuros? (Nu.) Nu există nici fericire, nici bucurie – așa că de unde ar veni iubirea? Dacă nu există deloc bucurie, fericire sau plăcere, nu e o contradicție ca El să iubească oamenii așa cum Se iubește pe Sine, să îi iubească prea mult ca să se despartă de ei? Nu e un element de prefăcătorie în acest lucru? Ce anume este adevărul? Ce anume ar trebui să simtă realmente Dumnezeu trăind printre oamenii corupți, în afară de a nu fi deloc fericit, de a nu avea deloc plăcere și bucurie? (Durere.) Durerea este un sentiment foarte tangibil. Altceva? (Aversiune.) Aversiunea e un alt sentiment. Altceva? (O ură față de firea coruptă a omului.) Ură, dezgust și detestare. Există, de asemenea, cel mai autentic sentiment, anume că traiul printre oamenii corupți, mai ales când vine vorba de a te înțelege, a conversa, a munci împreună și a te asocia cu ei, se simte ca o umilire incredibilă. Într-o asemenea situație, într-o asemenea stare persistentă, crezi că o persoană normală poate să mai aibă iubire? (Nu.) Nu poate să aibă iubire. În absența iubirii, ce va face? (Se va retrage.) Retragerea e o dorință, e o mentalitate; ca să înfruntăm adevărul, totuși, ce ar trebui făcut? Nu ar trebui să facem eforturi să îi schimbăm pe acești oameni? (Ba da.) Cu asemenea oameni, e necesar să se practice aprovizionarea, educarea, reproșul, expunerea, emondarea, uneori disciplinarea și așa mai departe; e un lucru necesar și nu se poate renunța la el. Pot însă asemenea acțiuni să ducă la rezultate imediate? (Nu pot.) Atunci ce ar trebui făcut? (Ei trebuie să fie emondați, judecați și mustrați o vreme îndelungată.) E ușoară lucrarea de a emonda oamenii, de a-i judeca și a-i mustra o vreme îndelungată? Ce trebuie Dumnezeu să îndure ca să facă aceste lucruri? (Umilire și durere.) Dumnezeu lucrează cu o răbdare incredibilă. La ce duce această răbdare? La durere. Prin urmare, când Dumnezeu trăiește alături de oameni corupți, nu există nici bucurie, nici fericire în inima Sa. Fără bucurie și fericire, poate să aibă iubire pentru oameni în inima Lui? Nu Se poate forța să îi iubească. Atunci cum Își poate face lucrarea? Pe ce bază? El doar Își îndeplinește responsabilitatea. Aceasta e lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat; este de această natură. Îndeplinirea responsabilității de către o persoană înseamnă să realizeze pe deplin tot ce a văzut, știe și ar trebui să spună și să facă, pe cât poate de bine. Aceasta înseamnă îndeplinirea responsabilității. De ce este posibil să îndeplinești această responsabilitate? Datorită identității și esenței lui Dumnezeu, datorită faptului că Dumnezeu întrupat are această însărcinare și responsabilitate, bineînțeles că Dumnezeu are această răspundere față de omenire. Așadar, indiferent cu ce fel de persoane și ființe umane corupte trăiește El, aceasta e situația. Știi ce este această situație? E starea în care Dumnezeu nu are nici fericire, nici bucurie, ci trebuie să îndure umilință; în același timp, trebuie să suporte neobosit și în mod repetat diverse feluri de corupție și răzvrătire a oamenilor. În vreme ce îndură toate acestea, trebuie să mai spună neobosit ce ar trebui și să facă ce ar trebui; El trebuie să explice clar lucruri pe care oamenii nu le înțeleg, iar celor care comit intenționat infracțiuni trebuie să le aplice o oarecare disciplinare, judecată și mustrare. Toate aceste lucruri pe care le face Dumnezeu sunt legate de planul Lui de gestionare și de etapele lucrării Sale. Bineînțeles, au o și mai mare legătură cu proiectul specific al lucrării de mântuire a omenirii. Pe scurt, au legătură cu responsabilitățile lui Dumnezeu. Toate aceste lucruri pe care le face Dumnezeu reprezintă îndeplinirea responsabilității Sale; desigur, ceea ce El dezvăluie în timp ce Își îndeplinește responsabilitatea constituie esența și firea Sa. Atunci care este esența lui Dumnezeu întrupat, adică esența acestei persoane obișnuite? În special când face această etapă a lucrării din zilele de pe urmă, El nu manifestă semne și minuni și nici nu arată vreun miracol; tot ce poate să facă este să spună oamenilor adevărurile pe care ei ar trebui să le dețină și să le înțeleagă. El le expune oamenilor firile corupte pe care ei înșiși nu sunt capabili să le recunoască, astfel încât ei să le poată ști și recunoaște și ca să cunoască esența și faptele concrete ale corupției omenirii; asta ca oamenii să aibă căință adevărată și să fie aduși pe calea cea dreaptă. Când oamenii sunt capabili să se căiască sincer și să înțeleagă și să practice adevărul, ei intră în adevărul-realitate și obțin speranța de a primi mântuirea, iar lucrarea și responsabilitatea lui Dumnezeu întrupat sunt săvârșite. Odată ce oamenii sunt pe calea cea dreaptă, ceea ce rămâne e să primească încercările și rafinările lui Dumnezeu – lucrarea lui Dumnezeu întrupat se încheie; responsabilitățile Sale sunt îndeplinite și lucrarea Lui este dusă la bun sfârșit. Când lucrarea lui Dumnezeu întrupat e încheiată și v-a adus pe calea cea dreaptă, înseamnă că lucrarea Sa de slujire s-a sfârșit și că El nu mai are nicio obligație față de voi. Ce înseamnă că nu mai are nicio obligație? Înseamnă că nu mai trebuie să stea cu acești oameni și să îndure lucruri precum corupția, noțiunile, răzvrătirea, împotrivirea, respingerea lor și așa mai departe.

Indiferent că e din perspectiva întregului plan de gestionare al lui Dumnezeu sau din cea a unei lucrări specifice a lui Dumnezeu întrupat, este făcută vreuna numai pentru iubire? Niciuna nu este făcută așa. Duhul lui Dumnezeu observă omenirea din Ceruri într-un anume fel, iar Dumnezeu întrupat pe Pământ împărtășește aproape aceeași perspectivă. De ce spun „aproape”? Dumnezeu întrupat pe Pământ este capabil să Se uite la slăbiciunea omenirii dintr-o perspectivă relativ mai binevoitoare datorită umanității Sale, datorită coexistenței Sale în același spațiu cu omenirea creată și, de asemenea, pentru că, la fel ca omenirea coruptă, are și El trăsăturile exterioare ale ființei umane. În consecință, Dumnezeu întrupat poate să trăiască împreună cu oamenii într-o manieră oarecum mai armonioasă, în comparație cu Dumnezeu din Ceruri. Privind lucrurile în felul acesta, dacă Dumnezeu nu S-ar fi întrupat, ați fi stat aici în acest moment? Nu. Toate acestea se datorează necesităților lucrării lui Dumnezeu – este singurul motiv pentru care a plătit un preț așa de mare și a venit aici să o facă El Însuși. Dacă Dumnezeu ar vorbi din Ceruri cu oamenii, pe de o parte, din cauza separării spațiale, ar fi incomod pentru ei să Îi audă cuvintele. Pe de altă parte, având în vedere cuvântările lungi și ample ale lui Dumnezeu în zilele de pe urmă, dacă El ar vorbi din Ceruri într-o asemenea manieră, ar fi nepotrivit, indiferent din ce perspectivă sau unghi ai privi lucrurile. Prin urmare, singura și cea mai bună alegere și cea mai benefică omenirii, planului de gestionare al lui Dumnezeu și lucrării de mântuire a omenirii, este ca Dumnezeu să devină trup; întruparea lui Dumnezeu este singura alegere și singura cale de a îndeplini lucrarea. Doar Dumnezeu întrupat poate să realizeze această lucrare, doar El e capabil să realizeze această lucrare și să obțină aceste rezultate. Dacă te uiți la aceste cuvinte spuse de Dumnezeu în zilele de pe urmă, în ceea ce privește cantitatea, atât de multe au fost rostite; cum ar putea fi transmise atât de multe fără metoda de a deveni trup? Dacă Dumnezeu ar vorbi din Ceruri prin intermediul unui fulger, câți oameni ar muri fulgerați de fiecare dată când El i-ar judeca și i-ar condamna pe oamenii răi? Nu ar rămâne mulți în viață. Dacă Dumnezeu ar vorbi printr-o tornadă sau prin flăcări, câte tornade sau flăcări ar trebui să apară înainte ca El să termine de rostit acele cuvinte? Toată omenirea ar fi tulburată de această abordare. Și după acești ani de vorbit, au avut efect cuvintele lui Dumnezeu întrupat asupra vieții normale a omenirii? Deloc, iar întreaga lume ori e nepăsătoare, ori nu e afectată în vreun fel. Acest lucru îndeplinește în întregime scopul lucrării realizate de Dumnezeu întrupat; fără Dumnezeu întrupat, această lucrare ar fi, într-adevăr, de nerealizat. Există un caracter ascuns în însăși lucrarea lui Dumnezeu întrupat. El nu vrea ca întreaga lume și toată omenirea să știe de ea; El nu vrea să afle acele neamuri, care nu sunt alese de Dumnezeu. El poate să exprime aceste cuvinte doar într-o stare de ascundere, așa că adoptarea metodei de a deveni trup este cea mai plină de sens; e și cea mai înțeleaptă metodă. Poate rămâne secretă doar dacă Dumnezeu devine trup. Prin înțelepciunea și atotputernicia lui Dumnezeu, întruparea Sa trăiește în același spațiu ca omenirea, oferindu-le oamenilor adevărul în limbaj uman, într-o manieră și o formă pe care ei le pot accepta. Doar Dumnezeu e capabil de aceste lucruri; îi depășesc pe oameni. Toate acestea sunt legate de marele plan de gestionare al lui Dumnezeu. Ar fi prea simplist, contrar faptelor și efectiv de nejustificat dacă omul ar descrie unilateral un asemenea plan de gestionare măreț al lui Dumnezeu ca fiind făcut numai pentru iubire. Pe scurt, indiferent de conținutul lucrării făcute, această formă a lui Dumnezeu care devine trup a provocat, de această dată, un entuziasm considerabil și a avut o influență semnificativă în lume și printre toți oamenii, ceea ce arată cât de extraordinar e acest fapt. Realitatea și forma lui Dumnezeu care devine trup reprezintă în sine o chestiune controversată în toată lumea și în întreaga comunitate religioasă; este un eveniment față de care omenirea este ostilă, pe care îl condamnă și îl respinge și pe care îi e cel mai greu să-l înțeleagă și să și-l imagineze. Faptul că Dumnezeu poate lucra în acest fel Îi arată înțelepciunea, puterea, atotputernicia și autoritatea; nu e deloc făcut pentru o oarecare iubire minoră sau pentru o oarecare chestiune banală sau un motiv minor, la fel de mic precum o sămânță de susan. Cu alte cuvinte, un eveniment major care poate să cutremure întreaga lume religioasă, întreaga lume politică, toată omenirea și chiar și întregul univers nu survine datorită iubirii, ci datorită planului de gestionare al lui Dumnezeu și a dorinței Lui de a mântui omenirea. Aceasta e cea mai mare viziune a celei de a treia etape a lucrării lui Dumnezeu; este cea mai mare viziune pe care oamenii ar trebui să o înțeleagă, să o cunoască și să o pătrundă. Dacă doar definești această viziune astfel: „Este datorită iubirii lui Dumnezeu; Dumnezeu ne iubește. Vezi, Dumnezeu a devenit deja trup și a fost răstignit din iubire pentru noi o dată, iar de această dată, a devenit trup și a venit să ne iubească din nou” – nu este o greșeală gravă? Să definești o asemenea viziune grozavă a lucrării lui Dumnezeu ca fiind făcută pentru iubire e mult prea superficial. Dacă nu Îl cunoști pe Dumnezeu, atunci fie; dar grăbește-te și astupă-ți gura, nu vorbi prostii și nu exprima opinii la întâmplare. V-am mai zis și înainte, în tot ce privește firea lui Dumnezeu, esența lui Dumnezeu și viziunea lucrării lui Dumnezeu, oamenii nu ar trebui să judece pripit, să tragă concluzii la întâmplare sau să delimiteze nepăsători. Dacă nu înțelegi, admite că nu înțelegi. Dacă înțelegi un pic, atunci spune repede: „Doar atât înțeleg; nu îndrăznesc să delimitez la întâmplare și nu știu dacă este corect.” Trebuie să adaugi astfel de explicații și clarificări – nu vorbi fără considerație. Dacă vorbești fără considerație, atunci, la un nivel mai mic, îi poți influența greșit pe alții, dându-le concepții greșite și îndrumându-i greșit; la un nivel mai mare, îi poți ofensa firea lui Dumnezeu. Caracterizezi planul de gestionare al lui Dumnezeu și lucrarea atât de grozavă a lui Dumnezeu de a mântui omenirea drept iubire, ca fiind făcute pentru iubire – nu înseamnă acest lucru să vorbești prostii? Ar trebui să fie pălmuiți oamenii care spun acest lucru? (Da.) De ce ar trebui să fie pălmuiți? Pentru că înseamnă să vorbești fără să gândești, să scoți lucrurile din context. Nu e acest lucru cauzat de o fire arogantă? Nu ai început să crezi în Dumnezeu de-abia acum câteva zile? L-ai văzut? Îi înțelegi firea? Nu poți explica adevărul despre viziunea planului de gestionare al lui Dumnezeu în mod clar sau în amănunt și totuși îndrăznești să definești esența și firea lui Dumnezeu. Nu este extrem de îndrăzneț? Cutezi să folosești cuvântul „iubire” pentru a defini o chestiune atât de măreață; e ceva ce ofensează firea lui Dumnezeu. Este o fărădelege mare să Îi jignești firea lui Dumnezeu? Este, într-adevăr. Unii oameni spun: „Nu știu; nici nu înțeleg.” E corect. Nu ar trebui să vorbești fără considerație tocmai pentru că nici nu pricepi, nici nu știi, și pentru că ești ignorant și nesăbuit. Poți tu, o persoană obișnuită, să judeci arbitrar sau să tragi concluzii nonșalant despre treburile lui Dumnezeu? Întreaga omenire strânsă și pusă laolaltă nu ar fi capabilă să explice clar treburile lui Dumnezeu și, totuși, tu singur vrei să definești firea lui Dumnezeu, lucrarea Lui și esența Sa doar printr-un cuvânt sau două. Nu ofensează acest lucru firea lui Dumnezeu? (Ba da.) Atunci există o problemă gravă cu acest imn. Nu numai că este plin de cuvinte neclare, goale și blasfematoare, dar cel mai important, poate să inducă oamenii în eroare, să-i înșele și să-i prindă în capcana noțiunilor lor. Poate fi păstrat acest imn, având în vedere consecințele grave la care duce? Categoric nu; trebuie să se renunțe la el.

Să continuăm: „Pentru iubire, Dumnezeu exprimă adevărul și aduce calea vieții eterne.” Nu e scabros felul în care aceste cuvinte delimitează lucrurile? (Ba da.) Apoi citim: „Pentru iubire, Dumnezeu judecă și dă în vileag natura satanică a omenirii prin cuvintele Sale.” Spuneți-Mi, când Dumnezeu exprimă cuvinte aspre pentru a da în vileag firea coruptă a omului, acest lucru e pentru că Dumnezeu îl iubește pe om sau pentru că Dumnezeu detestă și urăște omul? (E pentru că Dumnezeu detestă și urăște omul.) Dumnezeu detestă omul, așadar ce fire a lui Dumnezeu este aceasta? (Dreptate, sfințenie.) E corect; nu e din pricina iubirii. Nu e nepotrivit și înțeles greșit când oamenii definesc lucrurile în acest fel? Există vreo cunoaștere practică a adevărului în această afirmație? Aceasta e o înțelegere denaturată și unilaterală, o înțelegere greșită, una falsă; acest vers este o caracterizare greșită. Apoi să ne uităm la: „Pentru iubire, Dumnezeu ne încearcă, ne rafinează și ne emondează ca să ne curețe corupția.” Nu e aceeași problemă ca și în cazul versului trecut? (Ba da.) Problema e aceeași. Și mai departe: „O, Dumnezeule! Totul e dezvăluit în lucrarea Ta și cuvintele Tale sunt iubire.” Nu e din nou o delimitare a lui Dumnezeu? Ce dezvăluie Dumnezeu? Sfințenia, frumusețea și firea Sa dreaptă. Dumnezeu are mânie, măreție, precum și milă și bunătate iubitoare, așadar, cum se poate spune că totul e datorită iubirii? Această delimitare e atât de scabroasă și arbitrară! Nu cumva e provocată de aroganță? Ceea ce autorul imnului explică și rezumă nu are nicio legătură cu firea-esență dezvăluită de cuvintele și cuvântările lui Dumnezeu. Apoi spune că totul este iubire, ceea ce nu doar că e irelevant, ci și denaturat și greșit – este o caracterizare complet eronată. Iubirea este o emoție și poate fi și o acțiune sau un comportament, dar nu este esența fundamentală a lui Dumnezeu; Dumnezeu nu iubește oamenii fără să țină seama de nimic. Să fie iubirea lui Dumnezeu atât de debordantă, încât să cuprindă orice, până într-acolo încât să-i iubească și pe Satana, pe oamenii corupți și pe dușmanii Săi? Așa să fie? Iubirea lui Dumnezeu nu e fără principii; e principială. El iubește lucrurile pozitive și urăște lucrurile negative și rele. Spuneți-Mi, Dumnezeu îi iubește pe oamenii care cred sincer în El? Îi iubește pe cei care își fac datoria cu loialitate? Îi iubește pe cei care Îi sunt supuși? Dumnezeu îi iubește pe oamenii care, atunci când primesc judecata și mustrarea Sa, au o adevărată căință, o adevărată supunere față de Dumnezeu și Îl iubesc cu adevărat în inimile lor? Dacă oamenii înțeleg adevărul și își urăsc firile corupte, atunci „ura” lor e un lucru pozitiv. Și îi iubește Dumnezeu? (Da.) Aceia care sunt capabili să accepte adevărul sunt oameni pozitivi, iar aceia care sunt capabili să se supună lui Dumnezeu sunt și mai pozitivi. Dumnezeu îi iubește pe oamenii pozitivi; îi urăște pe diavoli și pe Satana. Toți aceia pe care El îi blestemă și îi pedepsește sunt oameni răi, iar aceia pe care Dumnezeu îi iubește sunt toți oameni onești, oameni care urmăresc adevărul. Prin urmare, iubirea lui Dumnezeu e principială; nu este fără principii. Pentru unii oameni, Dumnezeu e doar milostiv, ceea ce nu înseamnă că El îi iubește pe acei oameni. Aceste lucruri trebuie înțelese clar; o persoană nu poate defini orbește iubirea lui Dumnezeu. A vorbi cu nepăsare despre iubirea lui Dumnezeu și a o defini orbește înseamnă fără îndoială a-L judeca și a-L blasfemia pe Dumnezeu.

Să ne uităm mai jos. E corect să spui: „O, Dumnezeule! Iubirea Ta nu e doar bunătate iubitoare și milă, ci e cu atât mai mult mustrare și judecată”? (E corect în teorie, dar nu este practic.) Nu există nicio problemă în teorie, dar e foarte greu să faci legătura dintre acest lucru și iubirea lui Dumnezeu. Aceste cuvinte nu ar trebui să fie considerate incorecte, dar nu ar trebui să fie considerate nici corecte; sunt nonsensuri care de-abia dacă merită menționate. Să continuăm: „O, Dumnezeule! Judecata și mustrarea Ta sunt cea mai adevărată iubire și cea mai mare mântuire.” Voi ce credeți despre acest lucru? (Acel vers este incorect; stabilește că judecata și mustrarea lui Dumnezeu sunt cea mai mare mântuire, când, de fapt, mântuirea lui Dumnezeu nu constă doar în acestea.) Nu reprezintă cea mai adevărată iubire răstignirea întrupării lui Dumnezeu și ispășirea și suportarea tuturor păcatelor omenirii? Nu înseamnă toate acestea cea mai mare mântuire? (Ba da.) Atunci, comparate cu judecata și mustrarea, care e „cea mai mare”? De fapt, la o analiză serioasă, această afirmație este greșită, nepotrivită și delimitată prea rigid; nu ar trebui prezentată astfel. Nu ar trebui să se spună că tot ce face Dumnezeu e iubire, ci e corect să spui că orice face Dumnezeu are un efect pozitiv asupra oamenilor și că totul este mântuire și milă pentru oameni, pentru că totul este făcut pentru omenire. Dacă spui despre judecata și mustrarea lui Dumnezeu că sunt „cele mai” și le ridici la cel mai înalt grad de comparație, nu este corect. Ceva ce este „cel mai” ar trebui să fie unul singur, fără comparație; nu se poate spune despre judecata și mustrarea lui Dumnezeu că sunt „cele mai” când le compari cu altă lucrare a Sa. Cineva a scris odată un imn, iar unul dintre versuri era: „Iubesc firea dreaptă a lui Dumnezeu mai mult decât bunătatea Sa iubitoare și mila Sa.” Sunt aceste cuvinte corecte sau incorecte? (Sunt incorecte.) Ce e greșit la ele? (Diferențiază dreptatea, sfințenia, bunătatea iubitoare și mila lui Dumnezeu într-o ierarhie.) De fapt, această afirmație e corectă și este experiența autentică a oamenilor după ce au trecut prin judecata și mustrarea lui Dumnezeu. Care e contextul acestei experiențe autentice? Există o poveste aici, mai precis: când cineva se bucură de bunătatea iubitoare și de mila lui Dumnezeu, poate să dobândească doar har; nu poate niciodată să își recunoască propriile firi corupte și nu poate niciodată să se elibereze de ele. Tot ce poate să facă e să experimenteze mustrarea și judecata lui Dumnezeu și să suporte durerea multor încercări și rafinări – doar atunci poate să se elibereze de aceste firi corupte. Prin urmare, conform acestei premise și în acest context, aceasta e înțelegerea la care ajung oamenii; este corectă, e conformă cu faptele și nu este o logică teoretică. Imnul e constructiv, dar niciunul dintre voi nu puteți să vedeți acest lucru; vă lipsește realmente discernământul. Ce confirmă această lipsă de discernământ? Care e motivul acestei lipse? Motivul e neînțelegerea adevărului. Imnul „Pentru iubire” e plin de nonsensuri: nu e practic, nu Îmi place și nu vreau să cânt nici măcar un cuvânt din el. Ce mici trebuie să fiți toți în statură ca să îl cântați cu un asemenea mare entuziasm și atât de molipsitor! Sunteți incapabili să pricepeți ceva și nici măcar nu înțelegeți adevărurile în care ar trebui să intre oamenii și totuși vreți să comentați despre esența și planul de gestionare al lui Dumnezeu. Nu e acest lucru lipsit de rațiune? Oamenii fără rațiune care îndrăznesc să vorbească neîntrebați nu se ocupă de îndatoririle lor potrivite; nu sunt deloc pragmatici.

Mai departe: „Vom fi martori la iubirea Ta sfântă și dreaptă și Tu meriți eterna noastră proslăvire.” Desigur, e necesar ca Dumnezeu să merite eternă proslăvire, dar poate fi considerată o proslăvire a lui Dumnezeu dacă acesta e felul în care oamenii Îl cunosc? Să spunem că Dumnezeu nu iubește un ins; îl detestă și îl urăște la maximum. Dacă acest ins poate totuși să Îl iubească și să Îl proslăvească pe Dumnezeu, atunci are o anumită statură și o oarecare cunoaștere adevărată a lui Dumnezeu. În versul: „Vom fi martori la iubirea Ta sfântă și dreaptă și Tu meriți eterna noastră proslăvire”, ce adjective modifică „iubirea lui Dumnezeu”? „Sfântă” și „dreaptă”. Uitați cât de mare crede compozitorul imnului că e iubirea lui Dumnezeu, folosind esența lui Dumnezeu ca să-I definească iubirea, spunând că iubirea lui Dumnezeu e una dreaptă și sfântă – nu e acest lucru evident? Oamenii nu sunt dispuși să se bucure de o iubire generică, nici să se bucure de o iubire miloasă sau o iubire care prețuiește oamenii; ei Îl proslăvesc pe Dumnezeu doar când se bucură de iubirea Sa sfântă și dreaptă și de aceea spun ei că Dumnezeu merită proslăvire eternă. Este corect? Fie dintr-un fapt, fie dintr-un raționament logic, această afirmație este atât de greșită, că e pur și simplu un nonsens; este vorba despre o persoană bolnavă mintal care debitează o harababură de cuvinte ca să-i inducă pe oameni în eroare. Crezi că aceasta e lumea laică? În lume, tot felul de spirite rele și murdare, tot felul de personaje și huligani problematici și cei cu un pic de pricepere, elocvență sau nerușinare îndrăznesc cu toții să se așeze la tribunele lor improvizate și să performeze; dar în casa lui Dumnezeu, domnește adevărul. Toți acei diavoli trebuie să fie scoși de pe scenă; trebuie înlăturați din biserică. Toate ereziile și aberațiile lor trebuie disecate, astfel încât toți să poată să le discearnă deschis și să le caracterizeze. Uitându-ne la ea acum, ce este iubirea lui Dumnezeu? Dacă spui că e dreptate și sfințenie, e corect? (Nu; iubirea lui Dumnezeu nu înseamnă doar aceste lucruri.) Atunci ce este iubirea lui Dumnezeu? (Este și judecată și mustrare, și măreție și mânie; toate acestea reprezintă iubirea lui Dumnezeu.) Iubirea lui Dumnezeu e iubirea lui Dumnezeu, iar esența lui Dumnezeu este esența lui Dumnezeu. Iubirea lui Dumnezeu e în inima și în mintea lui Dumnezeu, în sentimentele Sale, în esența și în faptele Sale. Poți explica acest lucru în mod clar? Totuși vorbești despre iubirea lui Dumnezeu ca fiind dreptate și sfințenie, îndrăznești să o definești în acest fel – ce neobrăzare din partea ta! Acceptă Dumnezeu să folosești asemenea definiții ca să-L proslăvești? (Nu.) De ce nu? (Pentru că e o blasfemie împotriva Sa.) Dumnezeu este dezgustat, iar tu vorbești numai prostii! Proslăvirea ta oarbă e inutilă, iar Dumnezeu nu e mulțumit de ea. Nevoia lui Dumnezeu de proslăvirea omenirii nu e atât de mare. Nu are nicio dorință pentru ea; nu e ca și cum are nevoie de proslăvirea omului ca să trăiască în mod confortabil sau să aibă încredere. Are El această nevoie? (Nu are.) Lucrarea pe care o face Dumnezeu e de a mântui omenirea, de a da omenirii o destinație bună, iar El face o lucrare pentru supraviețuirea omenirii în următoarea epocă; scopul nu este de a obține proslăvirea oamenilor. E vorba doar că unul dintre rezultatele lucrării lui Dumnezeu e că omenirea Îi aduce laudă, dar dacă oamenii au neînțelegeri despre Dumnezeu și Îi aduc laudă orbește, atunci Dumnezeu nu va permite și nu va accepta asta. Dacă oamenii sunt așa de indulgenți cu sine încât să simtă că proslăvirea lui Dumnezeu de către oameni este de o atât de mare importanță pentru El, nu e aceasta o interpretare greșită? Pentru că oamenii Îl proslăvesc puțin pe Dumnezeu și au un pic de mărturie, ei cred că Dumnezeu e foarte impresionat, dar de fapt, El nu este deloc impresionat. Nu e ceea ce merită Dumnezeu? E un lucru foarte normal.

Să ne uităm mai jos: „Pentru iubire, Dumnezeu aduce în serviciu oamenii, evenimentele și lucrurile, ca noi să dobândim adevărul și viața.” Este corect acest vers? (Nu.) Ce e greșit la el? E vorba despre cuvintele „pentru iubire”? Totul e din cauza primelor două cuvinte, care îndrumă greșit și induc în eroare și zăpăcesc mințile oamenilor, lăsându-i incapabili să distingă între corect și greșit. Pe viitor, nu folosiți greșit cuvintele „pentru iubire”. Cuvintele de după acestea două, „Dumnezeu aduce în serviciu oamenii, evenimentele și lucrurile, ca noi să dobândim adevărul și viața” sunt adevărate. Un asemenea conținut există în lucrarea lui Dumnezeu, dar ar fi greșit să îl caracterizăm drept iubirea lui Dumnezeu. Este puterea lui Dumnezeu, autoritatea lui Dumnezeu și înțelepciunea Sa, nu se datorează doar iubirii lui Dumnezeu. Mai exact, nu se datorează doar iubirii lui Dumnezeu. El are această putere să mobilizeze toți oamenii, evenimentele și lucrurile pentru a face un serviciu omenirii pe care vrea să o mântuiască. El mobilizează toate lucrurile și chestiunile ca ele să slujească omenirea pe care El vrea să o mântuiască și ca să servească planului Său de gestionare, iar beneficiarul final al acestui lucru e omenirea – oamenii obțin adevărul și viața. Dacă spui că acest lucru e doar datorită iubirii, atunci înțelepciunea, autoritatea și puterea lui Dumnezeu nu mai există? Nu este corect să spui că e doar datorită iubirii, așa că orientarea și poziționarea unor asemenea afirmații sunt și ele greșite. Ce înseamnă când spun că sunt toate greșite? Ele nu sunt în acord cu adevărul; sunt spuse într-un fel denaturat; nu sunt realitatea adevărului și nu sunt latura practică a adevărului pe care oamenii o experimentează.

Să ne uităm la următorul vers: „Pentru iubire, judecata și mustrarea lui Dumnezeu ne permit să scăpăm de influența Satanei și să obținem mântuirea.” E vreo problemă cu el? Din nou, cele două cuvinte „pentru iubire” reprezintă o premisă nepotrivită. Nu este nimic greșit cu fraza: „Judecata și mustrarea lui Dumnezeu ne permit să scăpăm de influența Satanei și să obținem mântuirea”, deoarece acesta e rezultatul lucrării lui Dumnezeu – dar de ce compozitorul imnului adaugă mereu înainte cuvintele „pentru iubire”? Ce lecție ați învățat de aici? Când vine vorba de a comenta, a defini sau a delimita firea-esență a lui Dumnezeu, trebuie să fiți în special atenți și să adoptați o atitudine de umilință și prudență. Dacă veți fi capabili să vorbiți prostii neînfrânate și tot ce veți spune vor fi absurdități și vorbe goale, povești înfumurate și blasfemii, atunci Îi veți ofensa firea lui Dumnezeu și Îl veți face să vă deteste și să vă urască. Comparată cu esența lui Dumnezeu, ca să mă exprim cumva inadecvat, cunoașterea omului despre Dumnezeu se poate spune că e doar o picătură în ocean sau un grăunte de nisip de pe plajă. Prăpastia dintre cele două este uriașă, iar dacă oamenii vor mai îndrăzni să delimiteze lucrurile și să tragă concluzii după bunul plac, considerându-și arbitrar noțiunile drept adevăruri și punându-le în cuvinte, atunci va fi o mare problemă. Ce mare problemă? (Blasfemie împotriva lui Dumnezeu.) Să blasfemiezi împotriva lui Dumnezeu e supărător și grav în esență. Dacă nu vrei să hulești împotriva lui Dumnezeu în ce privește voința ta subiectivă, atunci ar trebui să respecți ce tocmai v-am zis, anume să fii atent și să îți măsori cuvintele. Ce înseamnă să îți măsori cuvintele? (Să nu comentezi după bunul plac despre Dumnezeu și să-L delimitezi.) Corect. În legătură cu chestiunile care implică viziuni – „implică viziuni” e doar o expresie generală – mai precis, în legătură cu chestiunile care implică planul de gestionare al lui Dumnezeu, lucrarea și firea-esență a Lui. Așadar, vorbește și acționează prudent în chestiunile legate de aceste viziuni și nu delimita sau judeca arbitrar. Unii oameni spun: „Este exact ce credeam”, dar e corect să crezi că e chiar așa? Nu fii prea arogant sau neprihănit de sine. Dacă este greșit ceea ce crezi și totuși vorbești absurdități și delimitezi arbitrar lucrurile, atunci acest lucru înseamnă să judeci, să condamni și să hulești – și s-ar putea să ai necazuri mari. Unii oameni nu pot accepta așa ceva și spun: „Așa văd eu lucrurile și, dacă nu mă lași să vorbesc, Îmi ceri să mă prefac.” Cum îți cer să te prefaci? Te sfătuiesc să fii atent și să nu spui nimic din ce nu ai întors pe toate fețele și nu ai căutat să confirmi. E în beneficiul tău; e pentru protecția ta. Dacă este greșit ceea ce crezi, știi care vor fi consecințele odată ce ai vorbit? Vei fi nevoit să-ți asumi responsabilitatea pentru cuvintele tale. Oricine este un antihrist a săvârșit multe fapte rele; și care au fost consecințele în cele din urmă? Au trebuit să fie responsabili pentru faptele lor, iar biserica a fost nevoită să se ocupe de ei. Prin urmare, dacă ai o idee sau o anumită înțelegere, e mai bine să o confirmi înainte să o rostești. Trebuie să ai suficient temei în fapte și suport teoretic înainte să le scrii într-un articol, să formulezi un text sau să compui un imn. Dacă ai insuficiente fapte și suport teoretic, atunci faptele pe care vrei să le dovedești sau pe care le consideri „adevărul” nu sunt deloc practice; ele sunt doar teorii seci și vorbe care induc în eroare. S-ar putea spune că ești de o nechibzuință sfruntată și că spui cuvinte blasfematoare.

Dumnezeu a exprimat atât de multe adevăruri de la începutul lucrării Sale până acum și există atât de multe cuvinte care includ diversele stări și firi corupte ale oamenilor, precum și diversele lor nevoi. Ce vreau să spun prin asta? Vreau să spun că există atât de multe imnuri care pot fi scrise despre subiecte care implică experiența oamenilor, cunoașterea oamenilor despre cuvântul lui Dumnezeu și cunoașterea oamenilor despre cererile lui Dumnezeu. Poți să scrii despre orice aspect în privința căruia ai experiență; dacă nu ai nicio experiență, nu scrie la întâmplare. Dacă ai experiență, dar nu te pricepi la scris imnuri, atunci poți găsi pe cineva care înțelege imnurile ca să obții îndrumare înainte să scrii. Oamenii care nu înțeleg imnuri ar trebui în mod clar să evite să le scrie nechibzuit doar ca să înșire niște rânduri. Oamenii care scriu imnuri trebuie să aibă experiență, precum și să înțeleagă principiile; trebuie să vorbească din inimă și spună cuvinte practice, astfel încât imnul care este scris să le fie de folos oamenilor. Unele imnuri spun lucruri care nu sunt deloc practice, ci sunt doar cuvinte și doctrine care nu fac nimic pentru oameni; e mai bine să nu scrii aceste feluri de imnuri. Unii oameni scriu imnuri și îi pun pe alții să le modifice, iar aceia care modifică imnurile nu au experiență, ci se prefac că au experiență și talent literar. Nu e acest lucru înșelător? Ei nu au experiență proprie și totuși mai vor să modifice un imn pentru alții – le lipsește cunoașterea de sine. Prin urmare, aceia care nu au experiență sau cunoaștere adevărată nu ar trebui să scrie niciodată imnuri. Pe de o parte, nu vor face absolut niciun bine nimănui și, pe de altă parte, se vor face de râs.

Cântarea imnurilor înseamnă, pe de o parte, să Îl slăvești pe Dumnezeu și, pe de altă parte, să te angajezi în devoțiune spirituală și reflecție de sine, permițându-ți să beneficiezi de pe urma lor. Ca să știi dacă un imn are valoare, trebuie să vezi dacă versurile sunt benefice și le fac bine oamenilor. Dacă e un imn din experiență bun, vor exista multe cuvinte în el care le fac bine oamenilor și care sunt folositoare. La ce se referă cuvintele folositoare? Se referă la versuri la care te poți gândi de fiecare dată când te confrunți cu ceva în experiențele tale. Aceste cuvinte îți pot oferi o direcție și o cale de practică; îți pot oferi un anumit ajutor, inspirație, îndrumare sau îți pot oferi o oarecare lumină, astfel că, din aceste cuvinte care provin din experiențe practice, tu poți să găsești poziția pe care ar trebui să ți-o asumi, atitudinea pe care ar trebui să o adopți, punctul de vedere pe care ar trebui să-l ai, credința pe care ar trebui să o ai și calea pe care ar trebui să o practici sau, din aceste cuvinte, poți să recunoști anumite aspecte ale propriilor denaturări și să recunoști anumite aspecte ale propriei stări corupte, dezvăluirea corupției tale sau a gândurilor și ideilor tale. Toate acestea sunt folositoare oamenilor. De ce sunt folositoare oamenilor? Pentru că sunt în acord cu adevărul și sunt experiențele și realizările acestora. Dacă există lucruri cu adevărat practice în versuri, care pot să fie benefice experienței tale de viață, să te asiste, să te îndrume, să te lumineze sau să te avertizeze cu privire la înlăturarea firii tale corupte, atunci aceste cuvinte sunt valoroase și practice. Deși unele versuri sunt modeste, ele sunt practice; unele versuri poate că nu sunt atât de elegant exprimate, poate că nu seamănă cu poezia sau proza și poate că sunt toate colocviale și sincere, dar dacă acele cuvinte exprimă o înțelegere a adevărului și dacă transmit o adevărată experimentare a adevărului, atunci ele sunt edificatoare pentru tine, sunt practice și valoroase. Cea mai mare dificultate pe care o aveți acum este că nu știți cum să faceți deosebirea; nu puteți să percepeți dacă versurile sunt vorbe goale sau cuvinte și doctrine. Orice versuri cântate sunt în regulă pentru voi; nu cugetați dacă versurile sunt practice, dacă au lumina adevărului, dacă sunt de vreun folos oamenilor sau dacă vă aduc vreun beneficiu – niciuna dintre aceste considerații nu vă vin în minte. Crezi în continuare că imnurile sunt destul de drăguțe și frumoase după ce le-ai cântat, dar nu știi ce fel de efect au asupra ta. Nu e aceasta o persoană căreia îi lipsește discernământul?

Există un imn numit „Nicio inimă nu este mai bună decât inima lui Dumnezeu” și fiecare vers din acel imn este o realizare care vine din experiență practică, e de mare ajutor oamenilor – l-ați auzit vreunul dintre voi? Cu cât versurile sunt mai bune și mai edificatoare pentru viețile oamenilor, cu atât mai puțin sunt dispuși oamenii să le accepte. Nu vă uitați la ele sau nu le acordați atenție, nu prețuiți aceste lucruri bune, nu știți cum să păstrați ceva de valoare – odată ce îl aveți, vă scapă din mână. Toți sunteți cu adevărat sărăciți și demni de milă! Am recomandat acest imn de multe ori în timpul întâlnirilor. A cânta regulat asemenea imnuri are un efect de facilitare a pătrunderii voastre, a sporirii credinței voastre în Dumnezeu și a atingerii adevăratei supuneri față de Dumnezeu. Aceste efecte sunt incomensurabile. Acesta e un imn valoros, așa că îl recomand, deși niciunul dintre voi nu îl cântă. Încă nu știți ce este realitatea și ce reprezintă doar cuvinte și doctrine, trebuie să cântați aceste imnuri mai des și să le simțiți cu adevărat. Să-l analizăm pe acesta.

Primul vers al imnului este: „Alegând să-L iubesc pe Dumnezeu, Îl voi lăsa să-mi ia orice dorește.” Ce să ia? Statutul, familia, imaginea, ba chiar demnitatea cuiva. Care erau elementele de rafinare cu care s-a confruntat Iov? Ce a făcut Dumnezeu? (I-a luat lui Iov proprietățile și copiii.) Dumnezeu i-a luat totul și, într-o clipă, nu a avut nimic, iar tot corpul lui era plin de bube. Asta se numește privare. Concret, e privare, iar imaginea de ansamblu a acestei acțiuni a fost că Dumnezeu voia să-l testeze pe Iov; era o încercare, iar una dintre sarcinile specifice ale acestei încercări a fost privarea. Mai departe: „În ciuda faptului că mă simt puțin trist, nu scot niciun cuvânt de nemulțumire.” Aceasta nu este o atitudine umană? (Ba da.) „Mă simt puțin trist.” În opinia voastră, oamenilor le este greu când Dumnezeu le ia ceva? (Da.) Li se pare dificil, se simt îndurerați, triști, neajutorați și descurajați; vor să plângă, izbucnesc într-o criză de nervi și se răzvrătesc. Sunt multe detalii în această tristețe, așadar, e realistă această afirmație? (Da.) „Nu scot niciun cuvânt de nemulțumire.” Nu are omul nicio nemulțumire? E imposibil, dar oamenii trebuie să năzuiască la mai bine în acest fel; trebuie să experimenteze acest lucru și să adopte acest fel de atitudine. Conțin aceste cuvinte vreo îndrumare pozitivă pentru oameni? (Da.) „Nu scot niciun cuvânt de nemulțumire.” A nu avea nemulțumiri e așa cum se cuvine să fie oamenii; o persoană nu ar trebui să aibă nemulțumiri. Dacă oamenii au nemulțumiri, ar trebui să se cunoască pe sine și să nu se plângă de Dumnezeu, ar trebui să se supună – aceasta e o atitudine de supunere a omului față de Dumnezeu. Oamenii nu ar trebui să se plângă; nemulțumirea este un fel de răzvrătire împotriva lucrării și încercărilor de la Dumnezeu și nu e supunere adevărată. Următorul vers este: „Având o fire coruptă, omul merită judecata și mustrarea.” Nu e aceasta o realitate? (Ba da.) E o realitate că oamenii au firi corupte, dar dacă ei nu recunosc acest fapt, pot ei rosti această afirmație? Dacă oamenii nu vor recunoaște acest lucru, atunci nu îl vor admite; dacă nu îl vor admite, atunci nu vor face asemenea afirmații, așa că acest vers decurge din experiența adevărată a oamenilor. Propoziția: „Omul merită judecata și mustrarea” pare destul de simplă, dar care este sensul ei implicit? E acela că oamenii au firi corupte, că se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu și I se împotrivesc și că merită judecata și mustrarea. Oricât de multă suferință implică, este meritată – tot ce face Dumnezeu e drept. Sunt realiste aceste cuvinte? (Da.) Aceasta e în întregime o recunoaștere subiectivă a faptului că ai firi corupte, în timp ce accepți bucuros judecata și mustrarea, recunoști că judecata și mustrarea reprezintă mântuirea pentru oameni și că Dumnezeu ar trebui să acționeze în acest fel. Aceasta e o atitudine de supunere față de metoda de lucru a lui Dumnezeu în privința judecății și a mustrării. Ar trebui oamenii să aibă acest fel de atitudine? (Da.) Ar trebui, într-adevăr. Așadar, după ce se cântă acest imn, aduce el beneficii oamenilor? (Da.) Ce beneficii aduce? Dacă nu vei cânta aceste cuvinte, nu vei ști acest fapt, nu vei ști ce fel de punct de vedere ar trebui să ai, cum ar trebui să te supui, ce fel de atitudine ar trebui să adopți ca să te supui și să accepți judecata și mustrarea lui Dumnezeu. Totuși, dacă vei cânta acest imn și te vei gândi la versurile lui, vei simți cât de bune sunt cuvintele – că sunt corecte, vei putea să spui „amin” după ele și să recunoști că își au originea în experiență. Par cuvinte mărețe? (Nu.) Îți aduc însă îndrumare pozitivă, îți oferă o cale proactivă și pozitivă. Când vei afla că ai o fire coruptă, iar Dumnezeu te va judeca și te va mustra, ele îți vor oferi o perspectivă corectă și o cale de practică. Mai întâi, trebuie să recunoști că, atunci când oamenii au firi corupte, ei ar trebui să accepte judecata și mustrarea de la Dumnezeu. Nu este nimic de spus; nu te certa cu Dumnezeu. Indiferent că poți să Îi înțelegi intențiile sau nu, mai întâi trebuie să te supui. Ce te-a făcut să ai o fire coruptă? Cine te-a făcut să I te împotrivești lui Dumnezeu? Meriți să fii judecat și mustrat. De unde vine această supunere? Nu e aceasta o cale practică? Este calea de practică. Cum ar trebui să se simtă cineva după ce cântă aceste versuri? Nu sunt foarte practice? Nu sunt cutremurătoare sau prea mărețe, sunt destul de obișnuite, dar înfățișează un fapt și, în același timp, le oferă o cale de practică tuturor celor care cântă acest imn. Poate că nu sunt așa de frumos meșteșugite, dar sunt practice.

Să ne uităm la următorul vers: „Cuvântul lui Dumnezeu e adevărul; nu trebuie să Îi răstălmăcesc intențiile.” E această afirmație corectă? (Da.) Ce e corect la ea? Unii oameni spun: „«Cuvântul lui Dumnezeu e adevărul», nu e ceva de la sine înțeles? Nu e doctrină?” Acest vers stă la baza următorului: „Nu trebuie să Îi răstălmăcesc intențiile.” Cum a apărut această frază? Ce dispoziție și ce stare i-au dat naștere? (Dacă oamenii vor crede realmente că adevărul e cuvântul lui Dumnezeu, nu Îl vor interpreta greșit pe Dumnezeu.) Din moment ce susții că vorba lui Dumnezeu este adevărul, nu ar trebui să răstălmăcești intențiile lui Dumnezeu. Atunci ce ar trebui să faci dacă apare o neînțelegere? Lasă-ți repede deoparte intențiile și caută adevărul. În termenii doctrinei, dacă știi că vorba lui Dumnezeu este adevărul și totuși mai răstălmăcești intențiile lui Dumnezeu, unde e greșeala? (E aceea de a nu accepta adevărul.) Corect. Prin urmare, oamenii ar trebui să fie supuși și să nu răstălmăcească intențiile lui Dumnezeu. Din moment ce susții că vorba lui Dumnezeu este adevărul – aceasta e o teorie pe care o înțelegi – atunci de ce interpretezi greșit inima lui Dumnezeu când ți se întâmplă evenimente concrete? Asta demonstrează că nu ai acceptat cu adevărat faptul că vorba lui Dumnezeu este adevărul. Versul acesta nu-ți dă niciun indiciu? Ce îți sugerează? (Trebuie să credem că vorba lui Dumnezeu este adevărul, trebuie să recunoaștem cu hotărâre acest lucru.) Trebuie să credeți că e corect cuvântul lui Dumnezeu, că este adevărul. Din moment ce susții că vorba lui Dumnezeu este adevărul, nu lua propriile intenții drept adevăr sau obiectiv când te confrunți cu evenimente; în schimb, trebuie să te gândești la intențiile lui Dumnezeu. În plus, faptul că Dumnezeu vrea să te testeze este adevărul? (Da.) Dacă pretinzi că este adevărul, atunci poți să răstălmăcești intențiile lui Dumnezeu? Să presupunem că reflectezi în sinea ta la asemenea fraze: „Oare Dumnezeu mă va condamna? Dacă sunt condamnat, voi fi pedepsit? Oare Dumnezeu mă consideră neplăcut și mă va distruge?” Nu sunt toate acestea neînțelegeri? (Ba da.) Sunt toate neînțelegeri. Așadar, fraza: „Cuvântul lui Dumnezeu e adevărul; nu trebuie să Îi răstălmăcesc intențiile” nu vă face pe toți să vă dați seama de ceva? Nu-i așa că ar trebui să vă reveniți din neînțelegeri și să acceptați încercările pe care Dumnezeu vi le dă, judecata și mustrarea Sa? (Ba da.) Care este fundamentul acceptării? Este recunoașterea fermă că sunt corecte cuvintele lui Dumnezeu, că reprezintă adevărul. Oamenii au firi corupte și ei sunt cei care nu au dreptate. Oamenii nu își pot folosi propriile intenții ca să speculeze despre intențiile lui Dumnezeu; El nu greșește. După ce am stabilit că Dumnezeu nu greșește, oamenii ar trebui să accepte tot ceea ce face El.

Mai departe: „În introspecție, găsesc adesea prea multă impuritate.” Cum e identificată această impuritate prin introspecție? (Când oamenii își dezvăluie corupția.) E identificată atunci când oamenii își dezvăluie corupția; aceasta pe de o parte. Când Dumnezeu testează oamenii, când circumstanțele pe care El le rânduiește pentru oameni nu le sunt pe plac, ei se întreabă adesea: „Oare Dumnezeu nu mă mai iubește? Nu este Dumnezeu drept? Nu e drept când face acest lucru – acțiunile Sale nu se conformează cu adevărul și El nu ia în considerare greutățile oamenilor.” Oamenii uneltesc mereu împotriva lui Dumnezeu, dând naștere la tot felul de firi corupte, gânduri, idei, perspective și suspiciuni în ce-L privește. Nu sunt acestea impurități? (Ba da.) Bineînțeles, acesta e și un semn al corupției oamenilor. În următorul vers, „Dacă nu depun eforturi din răsputeri, ar putea fi dificil să fiu desăvârșit”, aceste cuvinte sunt gândurile scriitorului imnului, pe care le-a recunoscut prin reflecție. Nu reflectezi asupra propriei impurități, Îl înțelegi mereu greșit pe Dumnezeu și recunoști doar verbal că El e adevărul, totuși, când te confrunți cu evenimente, insiști să rămâi la propriile idei, te răzvrătești împotriva lui Dumnezeu, te plângi în privința Lui, Îl înțelegi greșit și nu Îi accepți judecata și mustrarea. Dacă nu vei renunța la aceste lucruri, îți va fi foarte dificil să fii desăvârșit; adică va fi imposibil să fii desăvârșit și nu va exista nicio speranță, deoarece ești incapabil să accepți adevărul. În opinia ta, nu e o latură practică în aceste versuri? (Ba este.) Fiecare vers al acestui imn include cuvinte și descrieri ale stărilor concrete care ies la iveală când oamenii experimentează efectiv situații.

Să ne uităm la următorul vers: „Deși greutățile actuale sunt numeroase, este o onoare să mă bucur de iubirea lui Dumnezeu.” Aici, greutățile sunt legate de iubirea lui Dumnezeu și de onoare. Nu este ceva care reiese dintr-o experiență concretă? Nu e oare un fel de credință adevărată și atitudine dezvoltate din acțiunile și experiențele concrete ale unei persoane? Aceste cuvinte nu au apărut din senin, ci sunt produse pe fundalul unei dispoziții, al unui mediu, al unui eveniment. Ce crezi despre această atitudine? Oamenii îndură multe greutăți, iar acestea provoacă o pierdere a integrității și a demnității, îi privează pe oameni de statutul și interesele lor, printre alte dificultăți, și le provoacă foarte multă durere. Totuși, ajungând până aici, ei dezvoltă o credință adevărată în Dumnezeu și o cunoaștere a Sa; ei simt că toate acestea se bucură de iubirea lui Dumnezeu, că este o favoare specială de la Dumnezeu, că nu Dumnezeu le face viața grea. Ei cred că e o onoare și că asta înseamnă că Dumnezeu îi iubește și, prin urmare, Dumnezeu lucrează în modul acesta, când îi privează și îi testează astfel și când îi judecă și îi mustră astfel. Aceasta e starea de spirit reală și pozitivă pe care oamenii ar trebui să o aibă, creată într-un context real. Ce fel de persoană ar spune: „Deși greutățile actuale sunt numeroase, este o onoare să mă bucur de iubirea lui Dumnezeu”? Nu genul de persoană care a scris imnul „Pentru iubire”. Tot ce a putut spune aceasta au fost cuvinte confuze, goale, fraze pompoase și sloganuri. Ar fi fost capabilă să zică: „Deși greutățile actuale sunt numeroase, este o onoare să mă bucur de iubirea lui Dumnezeu”? Ar fi fost capabilă să rostească aceste cuvinte din străfundul inimii sale? Nu. Tot ce a spus au fost cuvinte goale, exagerate, cuvinte pe care oamenii sunt dispuși să le asculte și, în cele din urmă, a încropit un imn și s-a considerat destul de capabilă și deșteaptă. În opinia Mea, niciun cuvânt din aceste versuri nu valorează nimic. Sunt toate nonsensuri, ar trebui să se renunțe la ele și nimănui nu ar trebui să îi fie permis să cânte asemenea imnuri pe viitor. Dacă vreți să cântați, ar trebui să cântați imnuri precum: „Nicio inimă nu este mai bună decât inima lui Dumnezeu”, care conțin cuvinte sincere, din toată inima – aceste cuvinte sunt edificatoare pentru oameni.

Ultimul vers din prima strofă este: „Prin greutăți, învăț supunerea”, ceea ce înseamnă că greutățile îi învață pe oameni supunerea. Apoi se spune: „Nicio inimă nu este mai bună decât inima lui Dumnezeu.” Acest vers e cu adevărat relevant pentru subiect. Acestea sunt înțelegerea și experiența finale, câștigate prin îndurarea acestor lucruri, mai exact că intenția lui Dumnezeu e de a mântui oamenii. Ce ar trebui oamenii să înțeleagă e că inima lui Dumnezeu pentru oameni nu ar putea fi mai bună și că tot ce face El le este benefic; ce face El nu e să-i tulbure sau să îi supere pe oameni, ci mai degrabă să îi purifice. De aceea scriitorul imnului poate să spună din adâncul inimii sale: nicio inimă nu este mai bună decât inima lui Dumnezeu. Acesta e limbajul omenirii. Fără un anumit grad de experiență și înțelegere, fără un anumit grad de experiență și înțelegere a lucrării lui Dumnezeu și a felului Său de a mântui oamenii și fără aceste detalii specifice, poate cineva să rostească vorbe precum „Nicio inimă nu este mai bună decât inima lui Dumnezeu”? Cu siguranță nu poate. Uitați-vă din nou la fraza: „Prin greutăți, învăț supunerea.” Are acest vers o latură practică? Nu e ceva ce oamenii obțin sau câștigă după ce intră în adevărul-realitate? (Ba da.) Atunci ce sunt greutățile? Înseamnă să nu ai destulă mâncare, destule haine sau să experimentezi greutățile închisorii? Nu se referă la suferința fizică în aceste feluri; mai degrabă, e un conflict pe care oamenii îl experimentează în inimile lor în privința adevărului, a lucrării lui Dumnezeu, a mântuirii date de El și a grijii Sale meticuloase. După ce experimentează aceste lucruri, oamenii simt că au suferit mult în inimile lor privitor la speranță; înțeleg în sfârșit intențiile lui Dumnezeu, știu că ar trebui să I se supună lui Dumnezeu, învață cum ar trebui să se supună lui Dumnezeu și dobândesc o experiență profundă în privința a ce face Dumnezeu și doar atunci pot spune: „Nicio inimă nu este mai bună decât inima lui Dumnezeu.” Majoritatea oamenilor nu pot rosti o asemenea propoziție. Îmi place acest imn; Îmi place acest fel de imn. Vă va ajuta cu siguranță dacă veți cânta adesea acest imn. Fiecare vers din el are un efect de înfrânare a firii corupte dezvăluite în viața voastră zilnică, e deopotrivă un ghid și un ajutor în experiența voastră practică și în intrarea voastră în adevărul-realitate. Cât de bine ar fi să citiți aceste versuri mai des când sunteți liberi! Există vreun vers din acest imn care nu e rostit într-o anumită stare sau într-un anumit context? Există vreun vers care nu implică intrarea într-un anumit aspect al adevărului? Fiecare vers face acest lucru – niciunul nu conține cuvinte goale. Uitați-vă la aceste ultime versuri: „Deși aleg să Îl iubesc pe Dumnezeu, iubirea mea e întinată de propriile idei.” Alegerea de a-L iubi pe Dumnezeu e o afirmație vastă, generală și teoretică. De fapt, înseamnă să accepți însărcinarea dată de Dumnezeu, să-ți faci datoria și să îți dedici viața pentru Dumnezeu, lucruri care sunt cuprinse aici în fraza „să Îl iubesc pe Dumnezeu”. Oamenii simt că sunt încă întinați de propriile idei; fără a se cunoaște pe sine și a avea vreo experiență a adevărului, cine ar putea rosti o asemenea expresie? Nu ați putea cu siguranță să o rostiți, deoarece vă lipsește experiența. În continuare: „Trebuie să mă străduiesc să dobândesc un spirit ca al lui Petru” – scriitorul imnului năzuiește să fie ca Petru. Și voi v-ați stabilit un reper și un țel, și voi vreți să fiți ca Petru – așadar, care e calea voastră? Și voi trebuie să faceți tot posibilul, dar puteți să rostiți propoziția: „Iubirea mea e întinată de propriile idei”? Cum puteți dobândi un spirit ca al lui Petru, dacă nu știți nici măcar ce înseamnă că iubirea voastră e întinată de propriile idei? Există o latură practică în această afirmație. Urmarea e încă și mai bună: „Indiferent cum primește Dumnezeu iubirea mea, singura mea dorință e să Îl mulțumesc.” E ceea ce oamenii cer de la ei înșiși după ce au experimentat greutăți și încercări; este o atitudine de a satisface intențiile lui Dumnezeu, o atitudine de a te supune lui Dumnezeu și de a urmări adevărul; mai exact, a fi capabil să Îl mulțumești pe Dumnezeu înseamnă să-ți atingi scopul indiferent de măsura în care o poți face. Există o latură practică în aceste cuvinte. Vă simțiți încurajați și motivați după ce le-ați citit? (Da.) Ele dau oamenilor un scop, un imbold, o direcție după ce le-au citit. Uneori, oamenii simt că, indiferent cum acționează, nu se pot descurca bine și devin negativi. Totuși, odată ce au citit aceste cuvinte și văd că Dumnezeu nu le cere mult oamenilor, se gândesc: „Tot ce trebuie să fac e să Îl mulțumesc pe Dumnezeu. Nu cer nimic altceva; caut doar să renunț la dorințele și preferințele mele trupești și să Îl mulțumesc pe Dumnezeu – e suficient.” În final, totul se rezumă la cuvintele: „Deși greutățile actuale sunt numeroase, este o onoare să mă bucur de iubirea lui Dumnezeu. Prin greutăți, învăț supunerea. Nicio inimă nu este mai bună decât inima lui Dumnezeu.” Aceste cuvinte sunt foarte practice.

În linii mari, imnul „Nicio inimă nu este mai bună decât inima lui Dumnezeu” vorbește despre o experiență autentică. După ce experimentează lucrarea lui Dumnezeu, mustrarea, judecata și încercările Sale, oamenii învață să se supună, ajung să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu și știu că nicio inimă nu e mai bună decât a Sa. Acesta e aspectul încântător al lui Dumnezeu și e ceea ce oamenii experimentează; mai e și ceea ce oamenii ar trebui să cunoască. Dacă veți face melodii cu aceste versuri despre experiență și cunoștințe practice și le veți cânta des, ele vă vor face mult bine. Pe de o parte, cântatul imnurilor despre cuvintele lui Dumnezeu poate să îi ajute pe oameni să înțeleagă mai bine adevărul și să intre mai repede în adevărul-realitate; pe de altă parte, prin cântarea acestor imnuri din experiență, scrise de oameni care au realitatea, experiențele și înțelegerea voastră vor progresa mai rapid. Sunt percepții și înțelegeri scrise după ce oamenii au avut niște experiențe, iar ele mai includ și calea și direcția intrării pe care oamenii se cuvine să le aibă. Ele vă stau la dispoziție oricând și vă vor fi de un imens ajutor. De ce nu scrieți muzică pentru a acompania asemenea versuri din experiență? De ce compuneți întotdeauna muzică pentru versuri care sunt seci, inaplicabile și banale? Sunteți prea lipsiți de discernământ, nu știți ce înseamnă un imn bun – sunteți atât de dezamăgitori! Aceste imnuri din experiență fac atât de mult bine oamenilor; cântarea frecventă a acestor cuvinte practice se imprimă în inima unei persoane, ajutând în mod semnificativ la intrarea sa în viață și la schimbarea firii. Dacă sunteți blocați permanent în etapa Epocii Harului – slăvind harul lui Dumnezeu, iubirea, binecuvântările, mila și bunătatea Sa iubitoare – veți fi capabili vreodată să intrați în adevărul-realitate? Statura și starea voastră rămân atât de jalnic de mici, mereu blocate într-o etapă superficială; fără câteva imnuri bune să vă îndrume, va fi prea greu să intrați în adevărul-realitate pe cont propriu. Uitați-vă la imnul „Nicio inimă nu este mai bună decât inima lui Dumnezeu”, citiți rugându-vă acest imn în timpul vostru liber. El conține o cale care vă va îndruma și vă va ajuta să intrați în adevărul-realitate; vă poate da o direcție corectă, astfel încât să aveți o perspectivă corectă. Care sunt câteva perspective corecte? „Având o fire coruptă, omul merită judecata și mustrarea.” Nu e acesta felul de perspectivă corectă și pură pe care ar trebui să îl aibă oamenii? În plus, e corectă expresia: „Cuvântul lui Dumnezeu e adevărul; nu trebuie să Îi răstălmăcesc intențiile”? (E corectă.) Într-adevăr, trebuie să o acceptați, trebuie să vă implicați în ea și să o experimentați, iar când vă confruntați cu evenimente, ea va fi o cale pe care să mergeți; aceste cuvinte vor deveni o direcție pentru acțiunile și comportamentul vostru. Și apoi este: „Dacă nu depun eforturi din răsputeri, ar putea fi dificil să fiu desăvârșit.” Și aceasta reprezintă o perspectivă corectă. Dar aceasta: „Prin greutăți, învăț supunerea. Nicio inimă nu este mai bună decât inima lui Dumnezeu”? Este aceasta o perspectivă pe care ar trebui să o aibă o persoană? (Da.) Uitați-vă cu atenție: nicio frază de aici nu reprezintă doar vorbe goale sau simple cuvinte și doctrine; toate vorbesc despre înțelegerea și percepția născute din experiență autentică. Comparându-l cu imnul „Pentru iubire” de dinainte, care credeți că e practic? Ceea ce e practic ar trebui reținut, în vreme ce ceea ce este sec ar trebui eliminat și înlăturat; nu ar trebui promovat. Unii spun: „M-am obișnuit să cânt aceste imnuri; ele mi-au intrat la inimă și nu mă pot descurca fără ele.” Dacă nu vă puteți descurca fără ele, atunci dați-i înainte și continuați să le cântați. O să văd ce ați obținut după ce le-ați cântat douăzeci de ani, dacă puteți intra în adevărul-realitate. Dacă veți cânta imnul „Nicio inimă nu este mai bună decât inima lui Dumnezeu”, vă va câștiga inima odată ce îl cântați o dată sau de două ori. După ce îl veți cânta o lună sau două, starea voastră se va schimba într-o anumită măsură, iar dacă îi veți accepta cuvintele cu adevărat, din străfundul inimii, starea voastră interioară va fi diferită și voi vă veți schimba complet. Puteți cânta aceste imnuri cu teorii seci și nonsensuri toată viața, dar nu va fi de folos. Exact ca oamenii din Epoca Harului care au cântat acele imnuri seci și superficiale și care au cântat toată viața, dar nu au dobândit adevărul – e doar o pierdere de vreme.

12 ianuarie 2022