Supliment: Rezolvarea înțelegerilor greșite ale oamenilor despre tratarea unei biserici din Canada

Ultima dată când ne-am reunit, s-a întâmplat ceva neobișnuit. Ce anume? (Tratarea unei biserici canadiene.) Acest lucru s-a întâmplat acum o lună. Este încă proaspăt în memoria voastră? (Da.) V-a stârnit mult sentimentele? (Da.) Când apar probleme cu anumite biserici sau cu unii oameni, iau o decizie pe baza circumstanțelor și le tratez conform principiilor; acesta a fost practic cazul când am tratat chestiunea bisericii canadiene. Spuneți-Mi așadar: de ce am tratat așa chestiunea când a apărut un antihrist în biserica din Canada și i-a indus în eroare pe oameni? Ce părere aveți? Se pare că unii oameni s-au speriat. De ce s-au speriat? Unii spun: „Situația a fost tratată într-un mod atât de dur. Oare a fost atât de gravă? Cum a putut fi tratată așa? A fost tratată conform principiilor? N-a fost tratată dintr-un capriciu de moment? Care vor fi consecințele tratării ei în acest mod? Ceea ce au făcut acei oameni chiar a fost atât de grav? Pe baza cerințelor de la oamenii de acolo și a atitudinii lor, a afirmațiilor și informațiilor auzite de la ei, se pare că n-ar fi trebuit să fie tratați atât de dur, nu-i așa?” Astfel gândesc unii oameni. Mai sunt alții care spun: „Poate că Dumnezeu a avut motivele și ideile Lui de a trata astfel situația.” Care anume sunt acele idei? A existat vreo intenție sau vreun motiv inițial de a trata problema în acel mod? A fost rezonabil ca acei oameni să fie tratați așa? (Da.) Spuneți cu toții că a fost rezonabil, prin urmare, haideți să discutăm astăzi problema și să vedem exact de ce a fost rezonabil să fie tratată așa, ce credeți exact despre această problemă, ce impact va avea asupra voastră în viitor, dacă ideile voastre în legătură cu aceasta sunt corecte sau greșite și dacă există ceva greșit sau denaturat în legătură cu ideile voastre. Dacă vă abțineți mereu, dacă vă mușcați limba și nu vă exprimați, simțindu-vă mereu potrivnici, atunci problemele nu vor fi niciodată rezolvate în cel mai bun mod și de aceea trebuie să ajungem la un consens. Care sunt principiile pentru a ajunge la un consens? Dacă nu sunteți capabili să acceptați această judecată pe care am făcut-o și aveți idei și noțiuni despre ea, dacă sunteți potrivnici față de ea și chiar nutriți înțelegeri greșite în privința ei și apar întrebări sau idei rele, ce ar trebui să facem atunci? Ar trebui să discutăm problema. Dacă avem opinii diferite, nu există un consens între noi. Cum putem ajunge atunci la un consens? Este în regulă să găsim un numitor comun, păstrându-ne totodată divergențele? Dacă rezolvăm vreo divergență prin compromis, dacă cedez puțin și cedați și voi puțin, ar fi în regulă? În mod clar, nu este în regulă. Nu așa se ajunge la compatibilitate. Prin urmare, dacă vrem să ajungem la un consens, la o înțelegere consecventă și la o decizie în această chestiune, care este modalitatea de a face acest lucru? Trebuie să căutați adevărul, să năzuiți spre adevăr și să vă străduiți să înțelegeți adevărul, iar pentru Mine este necesar să explic tuturor întreaga poveste și să o clarific. Nimeni n-ar trebui să nutrească în inima sa înțelegeri greșite în această privință. Astfel, vom ajunge la o opinie consecventă asupra chestiunii și apoi vom încheia cu ea. Dacă voi întâmpina o problemă similară în viitor, s-ar putea să o tratez la fel sau poate că nu o voi trata în acest fel, ci voi folosi în schimb o altă modalitate. Așadar, ce ar trebui să dobândiți din această chestiune? (Ar trebui să învățăm cum să căutăm adevărul și să înțelegem de ce a tratat Dumnezeu chestiunea în acel mod.) Ai menționat două aspecte. Excelent! Mai sunt altele? (Ar trebui să căutăm să înțelegem principiile acțiunilor lui Dumnezeu, așa încât să evităm să-I ofensăm firea. E un avertisment pentru noi.) Acesta este un alt aspect.

Ca să explic în mod clar tratarea bisericii canadiene, trebuie să începem cu începutul. Cu ce ar trebui să începem? Vom începe cu momentul în care acești oameni au plecat din China. Mergem prea mult înapoi? Poate vi se pare amuzant, dar de fapt nu e deloc de râs. Este o situație de reglare a unor conturi vechi? Nu, nu este. Când Mă veți auzi vorbind despre motivele Mele, veți ști de ce încep de acolo. Lăsând deoparte întrebarea dacă toți cei care vin în străinătate au o însărcinare, o misiune și o responsabilitate, vom începe cu o chestiune minoră – oare e întâmplător faptul că fiecare persoană poate să plece din China? (Nu.) Acest lucru nu este întâmplător. De la faptul că ești hotărât și dispus să pleci din China ca să-ți faci datoria și până când sosești în străinătate, pe tot parcursul acestui proces, pe lângă cooperarea ta, spune-Mi, cine stabilește dacă poți pleca fără probleme din China? (Dumnezeu.) Așa este. Plecarea ta nu este hotărâtă de relațiile sociale pe care le ai, nici de cât de mulți bani ai sau dacă ți-ai rezolvat toate formalitățile – toți cei care pleacă în străinătate ar trebui să aibă o înțelegere și o experiență comună. Ce experimentează toți? Dumnezeu este suveran asupra posibilității cuiva de a pleca fără probleme din China; nu are nicio legătură cu cât de capabil este sau dacă are vreo aptitudine deosebită. Nu înseamnă să pleci dintr-o provincie în alta într-o țară; înseamnă să-ți părăsești țara și sunt necesare multe formalități complicate. Mai ales în aceste vremuri, cu opresiunea smintită a marelui balaur roșu și hăituirea credincioșilor, monitorizându-i îndeaproape pe fiecare dintre ei, formalitățile pentru plecarea din China nu sunt atât de ușor de gestionat. Prin urmare, sosirea acestor oameni fără probleme în străinătate a fost în întregime sub suveranitatea lui Dumnezeu și arată atotputernicia Lui. Cine poate părăsi China, dacă formalitățile sunt rezolvate sau nu fără probleme și cât timp durează îndeplinirea lor, toate acestea sunt hotărâte de Dumnezeu, iar mâna Lui este cea care orchestrează și rânduiește toate aceste lucruri. Nu este acceptabil să nu crezi acest lucru și nu este acceptabil să nu-l recunoști – acestea sunt faptele. Chestiunea se încheie prin cooperarea oamenilor și cu suveranitatea lui Dumnezeu. Dacă ar fi să tragem o concluzie privind părăsirea Chinei de către tine, cine a facilitat acest lucru? (Dumnezeu.) Dumnezeu a făcut asta. Oamenii nu au de ce să se laude, ci ar trebui să-I mulțumească în schimb lui Dumnezeu. Așadar, ce ar trebui să faci? (Să depun efort pentru a ne îndeplini datoria.) Ar trebui să depui efort pentru a-ți îndeplini datoria și să o faci având o minte concentrată. Dintr-o perspectivă cuprinzătoare, putem să tragem o concluzie finală și să spunem că plecarea din China pentru a-ți îndeplini datoria a depins de rânduielile și îndrumarea lui Dumnezeu, și nu de abilitățile tale? (Da, putem.) Unii spun: „Cum adică nu a depins de abilitățile mele? Chiar dacă am avut îndrumarea lui Dumnezeu, dacă El nu m-ar fi îndrumat, plecarea din China n-ar fi fost oricum dificilă, deoarece am absolvit facultatea cu certificat TEM8 în limba engleză și n-ar fi o problemă să iau examenul TOEFL.” Foarte puțini oameni se află în această poziție. De exemplu, unii sunt bogați și pot emigra cu o viză de investitor, dar astfel de circumstanțe sunt puține și rare. Deci faptul că acești oameni pleacă din China are loc sub suveranitatea lui Dumnezeu și cu permisiunea Lui? Da. Nu vom intra în situații individuale; vom vorbi doar despre cei care pot părăsi China și care ajung mai târziu să-și facă datoria cu sinceritate. Acest lucru nu provine în totalitate din intențiile lor. Un aspect al faptului că părăsești China este că ai o misiune, iar un alt aspect este că ai părăsit China sub îndrumarea lui Dumnezeu. Privind problema sub acest aspect, din ce motiv ai plecat din China? (Ca să ne facem datoria.) Indiferent cât durează să termini procedurile în primele etape, cât cheltui sau cum domnește Dumnezeu ca suveran asupra chestiunii, în orice caz, întrucât poți să pleci din China și să-ți faci datoria în casa lui Dumnezeu, putem spune cu certitudine că ai o misiune în străinătate. Porți o responsabilitate și o povară grea, iar obiectivul tău de a merge în străinătate ar trebui să fie foarte clar. În primul rând, nu ești un imigrant care a venit în străinătate să se bucure de viață; în al doilea rând, n-ai venit în străinătate în căutarea unei surse de trai; în al treilea rând, n-ai venit în străinătate în căutarea unui alt mod de viață; și în al patrulea rând, n-ai venit în străinătate ca să duci o viață bună. Nu este așa? N-ai venit în străinătate să urmărești lumea; ai venit cu o misiune și cu însărcinarea dată de Dumnezeu de a-ți face datoria. Privind lucrurile sub acest aspect, care ar trebui să fie prima ta prioritate la venirea în străinătate? (Să ne facem datoria.) Prima ta prioritate este să vii în casa lui Dumnezeu, să-ți găsești locul și să-ți faci datoria într-un mod pragmatic și cuminte, potrivit rânduielilor casei lui Dumnezeu. Nu este așa? (Ba da.) Așa este. În plus, n-ai venit în străinătate pentru că te-a amenințat sau te-a răpit cineva – ai venit de bunăvoie. Indiferent sub ce aspect privești lucrurile, ai venit în străinătate, așa că ar trebui să-ți faci datoria. Este corect, nu-i așa? Este aceasta o cerință mare de la oameni? (Nu.) Nu este o cerință mare, nici una excesivă. Nu este irezonabilă. Acum, pe baza celor spuse, cum ar trebui să-ți tratezi datoria și cum ar trebui să-ți faci datoria pentru a te ridica la înălțimea însărcinării pe care ți-a încredințat-o Dumnezeu? Ar trebui să te gândești la aceste lucruri? Primul lucru pe care ar trebui să-l faci este să-ți spui: „Nu mai sunt doar o persoană obișnuită, acum port o povară pe umerii mei. Ce povară? Însărcinarea, povara pe care mi-a încredințat-o Dumnezeu. El m-a îndrumat să vin în străinătate și ar trebui să-mi îndeplinesc responsabilitățile și obligațiile pe care ar trebui să le îndeplinească o ființă creată răspândind Evanghelia lui Dumnezeu – aceasta e datoria mea. Mai întâi, ar trebui să mă gândesc ce datorie pot să fac și, apoi, cum să fac acea datorie bine, astfel încât să mă ridic la înălțimea suveranității lui Dumnezeu asupra mea și a rânduielilor Sale pentru mine.” Nu ar trebui să gândești așa? Este excesivă această gândire? Este falsă? Nu, nu este; este ceva la care ar trebui să se gândească cineva cu raționalitate, umanitate și conștiință. Dacă unii spun: „După ce am venit în străinătate, am descoperit că nu este așa cum credeam că va fi și regret că am venit”, ce fel de lucruri sunt acești oameni? Astfel de oameni nu au umanitate și și-au încălcat credința. Totuși, majoritatea oamenilor care vin în străinătate sunt dispuși să se dedice îndeplinirii datoriei lor. Am discutat suficient despre asta. Să facem acum legătura dintre discuția noastră și problema bisericii canadiene. Oamenii din acea biserică nu fac excepție. Oare au plecat în Canada întâmplător? Nu a fost întâmplător, a fost inevitabil. De ce spun că a fost inevitabil? Pentru că Dumnezeu hotărâse de mult timp ce oameni aveau să plece în ce țară, stăpânind ca suveran peste acest „inevitabil”. Când Dumnezeu hotărăște ca suveran că trebuie să mergi într-o țară, asta se întâmplă. Oamenii din biserica din Canada aveau și ei o misiune și au venit în străinătate prin suveranitatea și rânduiala lui Dumnezeu. El i-a îndrumat spre Canada și, pe baza talentelor, competențelor profesionale, punctelor forte și așa mai departe, biserica le-a repartizat diferite posturi de lucru și le-a îngăduit să-și facă datoria. Și-au făcut datoria cu o oarecare rigiditate încă de la început. Prin „rigiditate”, nu Mă refer la faptul că erau reticenți și lenți, ci că nu au urmărit adevărul, deși cei mai mulți dintre ei au venit să-și facă datoria. De ce spun că nu au urmărit adevărul? Când s-au confruntat cu probleme, nu au căutat adevărul și nu au căutat principiile în acțiunile lor. Uneori, când Cel de mai sus făcea unele rânduieli pentru ei sau le spunea să facă ceva, erau indisponibili – aceasta e atitudinea cu care au venit în îndeplinirea datoriei lor. Au continuat în această manieră superficială și îndeplinirea datoriei lor a ajuns într-o stare groaznică, într-un haos total. Nu era nimic bun în legătură cu viața bisericească sau cu intrarea în viață a acestor oameni, efectul datoriei lor era rău, nu exista realitate în părtășia lor despre adevăr și nu aveau deloc discernământ în privința conducătorilor falși și a antihriștilor – nu era nimic bun în legătură cu ce făceau. În timp, a apărut un antihrist pe nume Yan, iar ei s-au unit cu acest antihrist. Ce înseamnă „s-au unit”? Acest antihrist era doar un tânăr de 26 de ani, care lucrase în biserică doi ani și jumătate. În acel timp, a atras multe surori, poate chiar zece. Pe unele dintre acestea le-a îndrăgit, pe altele nu le-a îndrăgit și le-a ignorat, dar toate l-au adorat pe acest antihrist. Cu doi ani și jumătate înainte, oamenii din biserica din Canada nu excelau în îndeplinirea datoriei lor și se aflau într-o stare de amorțeală lipsită de viață. Indiferent ce lucrare le era rânduită de Cel de mai sus, ei o tratau cu superficialitate, erau indisponibili și era nevoie de mult efort extenuant pentru a implementa lucrarea. După ce au fost emondați de Cel de mai sus, au devenit abătuți, au căzut într-o stare proastă, au comunicat rar cu Cel de mai sus și au avut o atitudine foarte deznădăjduită față de lucrare. După ce antihristul pe nume Yan a devenit conducător, situația lor s-a înrăutățit de la o zi la alta și cei mai mulți dintre ei au făcut pur și simplu lucrurile de mântuială. De ce au ajuns în această stare de a face lucrurile de mântuială? Cu ce avea legătură acest lucru? O cauză obiectivă ar putea fi legată de conducători. Nu aveau conducători buni, niciunul dintre conducătorii lor nu urmărea adevărul, în schimb cultivau relații interpersonale și recurgeau la activități necinstite. Și care era cauza subiectivă? Era că niciunul dintre ei nu urmărea adevărul. Este ușor ca o bandă de indivizi care nu urmăresc adevărul să-și facă datoria loial și la standarde? (Nu.) Cu toate acestea, este ușor ca o bandă de indivizi care pur și simplu nu urmăresc adevărul și ca unii neîncrezători să recurgă la activități necinstite, să fie superficiali și să se opună Celui de mai sus? (Da.) Și este ușor pentru o bandă de astfel de indivizi să decadă și să devină degenerați asemenea non-credincioșilor? Este atât de ușor, iar aceasta a fost calea pe care o urmau. Sub pretextul de a-și îndeplini datoria, au mâncat mâncarea casei lui Dumnezeu, au trăit în locuințe aparținând casei Lui, iar casa lui Dumnezeu i-a susținut. Au consumat mâncarea și băutura casei lui Dumnezeu prin înșelăciune, dar tot așteptau cu nerăbdare să intre în Împărăția Cerurilor și să primească recompense – trăiau bazându-se astfel pe vicleșug. Când antihristul a tulburat lucrarea bisericii, niciunul dintre ei nu a raportat problema Celui de mai sus. Doar o femeie a raportat problema unui conducător fals și, drept rezultat, chestiunea nu a fost rezolvată. Ceilalți erau orbi și, văzând că apar atâtea probleme în biserică, nu le-au raportat. Rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu stabilesc în mod clar principiile pentru înlocuirea conducătorilor și lucrătorilor, dar nimeni nu le-a acordat nicio atenție, ci doar au făcut lucrurile de mântuială de la o zi la alta, împreună cu acel antihrist. Printre acești neîncrezători, erau unii care credeau în Dumnezeu de peste 20 de ani la o extremă, iar la cealaltă erau cei care credeau de cel puțin 5 ani și nimeni nu a raportat aceste probleme. Dar ce a fost mai rău? Multe conducătoare de echipă și conducătoare adjuncte de echipă au flirtat cu acest antihrist și au concurat între ele pentru favorurile lui. Când un bărbat și o femeie încep să se întâlnească, acest lucru poate fi văzut cu ușurință de adulți și vârstnici dintr-o singură privire. Toți oamenii sunt sensibili la problema relațiilor dintre bărbați și femei și își pot da seama ce se întâmplă dintr-o singură privire. Totuși, nimeni nu a raportat, nimeni nu a luat atitudine ca să le reproșeze sau să-i expună și nimeni nu a fost în stare să-i discearnă. A ieșit cineva în față și, văzând că sunt o bandă condusă de acest antihrist, și-a spus în sinea sa: „Nu pot să vă urmez. Trebuie să raportez acest lucru conducerii superioare, astfel încât să fiți înlăturați sau să mă organizez cu câțiva frați și surori cu simțul dreptății ca să vă izgonim”? Nu, nimeni nu a făcut asta. Nimeni nu a raportat, până în momentul în care a fost dezvăluită problema. Ce fel de lucruri erau acești oameni? Erau credincioși adevărați în Dumnezeu? Urmăreau ei adevărul? (Nu.) Ca un lucru atât de important să se întâmple chiar sub nasul lor, iar ei să nu-și dea seama, oare acești oameni care n-au urmărit adevărul erau capabili să-și facă bine datoria? Ce atitudine aveau față de datoria lor? În mod clar, erau doar niște paraziți, care profitau zi de zi. Credeau că le va fi ușor să facă lucrurile de mântuială în casa lui Dumnezeu, că nimeni n-ar trebui să spună un cuvânt dacă observă o problemă, nimeni n-ar trebui să ofenseze pe cineva și că, dacă l-ar ofensa pe „șef”, ar fi îngrozitor, iar consecințele ar fi rele pentru ei. Dacă te temi să-i ofensezi pe oameni și nu îndrăznești să o faci, îndrăznești atunci să-L ofensezi pe Dumnezeu? Oare consecințele vor fi bune pentru tine dacă Îl ofensezi? Cum te va trata Dumnezeu? Nu vor exista consecințe? (Ba da, vor exista.) Vor exista consecințe. Faptul că s-au temut să ofenseze pe cineva nu a fost, desigur, un factor major. Factorul major a fost că erau oameni ticăloși care nu iubeau adevărul. Pe lângă faptul că nu urmăreau adevărul, au făcut și multe prostii. Nu erau mulți oameni în biserica din Canada, dar aveau multe ambiții necontrolate. Deși îndeplinirea îndatoririlor lor nu avea în mod clar niciun efect, ei doreau totuși să-și extindă domeniul de activitate și se ocupau cu achiziția de proprietăți, dar au plătit în cele din urmă degeaba un avans pentru o proprietate. Acum, majoritatea acestor oameni au fost izolați. Spuneți-Mi, ce lucruri sunt această adunătură de indivizi? Nu sunt ei o adunătură de fiare și nenorociți? În mod clar, nu sunt nimic și totuși au risipit ofrandele în acest mod. Nimeni nu proteja interesele casei lui Dumnezeu, nimeni nu avea simțul dreptății – sunt doar o adunătură de demoni! Este de-a dreptul exasperant!

Nu erau mulți oameni în biserica din Canada, doar câteva sute. Ei nu au depus mult efort în datoria lor, și-au neglijat datoria și au format clici, făcând cu toții lucrurile de mântuială de la o zi la alta. Nu este exasperant? Au fost ineficienți în lucrare și nu au făcut progrese, au complotat unul împotriva celuilalt și nu au lucrat armonios împreună. Conducătorii au recurs la activități necinstite cu alții și nimeni nu a avut câtuși de puțin sentimentul urgenței, nimeni nu s-a enervat și nimeni nu s-a întristat în această privință. Nimeni nu s-a rugat în această chestiune și nici nu a căutat sau nu a cerut ajutor de la Cel de mai sus. Nimeni nu a făcut asta și nimeni nu a venit să spună: „Nu este corect să ne facem datoria în acest mod. Această datorie pe care o facem este însărcinarea noastră dată de Dumnezeu și nu-L putem dezamăgi!” Nu le-a lipsit nimic, aveau suficienți oameni, aveau suficiente echipamente. Ce le-a lipsit? Ceea ce le-a lipsit au fost oamenii buni. Nimeni nu a avut simțul poverii față de lucrarea bisericii și nimeni nu a putut să protejeze lucrarea casei lui Dumnezeu, să ia atitudine și să vorbească sau să aibă părtășie despre adevărul privind discernământul, astfel încât toată lumea să se poată ridica, să-i discearnă și să-i expună pe conducătorii falși și pe antihriști; nimeni nu a făcut asta. Oare pentru că acești nenorociți erau orbi și nu vedeau ce se întâmplă sau pentru că le lipsea calibrul și erau confuzi din cauza anilor înaintați? (Nici una, nici alta.) Nu a fost niciuna din aceste cauze. Deci care a fost situația adevărată? Au fost cu toții alături de antihrist, protejându-se între ei și lingându-și cizmele unul altuia, neexpunând pe nimeni, trândăvind cu toții în acel bârlog de demoni. S-au gândit vreodată la datoria lor sau la însărcinarea dată de Dumnezeu? (Nu.) Au vrut doar să facă lucrurile de mântuială în acest mod, fără niciun sentiment de autoreproș. Ce este acest fenomen, când nu au avut niciun sentiment de autoreproș? Este faptul că Duhul Sfânt nu lucra asupra lor, iar Dumnezeu i-a părăsit. Există o altă explicație pentru părăsirea lor de către Dumnezeu, și anume că, din cauza atitudinii față de datoria lor, față de adevăr și de Dumnezeu, precum și a gândurilor lor, lui Dumnezeu I s-a făcut silă de ei și nu au mai meritat să facă acea datorie. De aceea nu s-a văzut niciun reproș și nicio disciplină în ei, nicio trezire a conștiinței lor, cu atât mai puțin au primit vreo luminare sau iluminare, vreo emondare, judecată sau mustrare. Aceste lucruri erau irelevante pentru ei, toți erau amorțiți și nu se deosebeau cu nimic de diavoli. Ascultaseră de ani de zile predici în casa lui Dumnezeu, precum și predici despre deslușirea antihriștilor și despre modul în care să-și îndeplinească datoria la standarde, dar au căutat și au acceptat ei adevărul în acest timp? I-au discernut pe antihriști? Au purtat vreo dezbatere despre diferitele manifestări ale antihriștilor? Nu, nu au purtat. Dacă ar fi făcut-o cu adevărat, cu siguranță ar fi existat o minoritate de oameni care ar fi putut să ia atitudine, să-l demaște și să-l raporteze pe antihrist, iar lucrurile nu s-ar fi înrăutățit atât de mult. Au fost doar o adunătură de oameni confuzi și inutili! Conform situației lor reale, comportamentului lor și clasificării pe care au primit-o, i-am expulzat în Grupul B pentru o perioadă de izolare și reflecție. A fost excesiv din partea Mea să tratez chestiunea în acest fel? (Nu.) Nu, nu a fost deloc excesiv. Și dacă nu a fost excesiv, atunci nu se poate considera pe deplin potrivit? S-a făcut pentru a le da o șansă. Ce șansă? Dacă într-adevăr au umanitate și conștiință, dacă se pot căi și schimba, atunci vor avea șansa de a reveni în biserică; dacă nu au nici măcar dorința de a se căi, vor rămâne pur și simplu izolați pentru tot restul vieții și chiar vor fi îndepărtați din biserică. Așa stau lucrurile. Nu au fost îndepărtați imediat pentru a le da șansa de a se căi. Ar putea spune: „Am făcut acest lucru rău, iar Tu Te-ai supărat și ne-ai izolat. Prin urmare, deși n-am câștigat niciun merit făcându-ne datoria înainte, cu siguranță am suferit pentru ea. De ce nu vezi asta?”, dar, în realitate, faptul că au fost izolați dă dovadă de suficientă clemență și, pe baza acțiunilor și comportamentului lor, ar fi trebuit să fie îndepărtați. Uitați-vă la această atitudine pe care o au – sunt într-un mare pericol! Așadar, cum ar trebui tratată această chestiune? Trebuie să-Mi împart abordarea în două etape: prima etapă este de a-i izola, iar a doua etapă este de a-i trata după cum cred de cuviință, pe baza situației lor din timpul perioadei de izolare și a comportamentului lor individual, apoi de a decide dacă să-i păstrez în biserică sau să-i îndepărtez. Nu arată aceasta suficientă clemență față de ei?

Acei oameni din biserica din Canada au făcut atât de multe lucruri rele și izolarea pe baza comportamentului lor a dat dovadă de o mare clemență, așadar, de ce mai au unii oameni idei proprii despre modul în care a fost tratată problema? Unii spun: „Poate că a fost corect să tratezi chestiunea în acel mod, dar există încă o mică problemă. Acei oameni din biserica din Canada și-au făcut-o cu mâna lor și au primit ce au meritat, dar procedând astfel, nu-i pedepsești aspru ca să le dai altora un exemplu?” Este aceasta o înțelegere corectă? (Nu.) I-am auzit pe unii spunând: „Acesta e modul corect de tratare. Ar trebui să-i pedepsești aspru ca să le dai altora un exemplu, să faci din ei un avertisment pentru alții și să dai dovadă de putere pentru a le transmite altora un mesaj.” Nu este ceva ce ar spune un non-credincios? Este punctul de vedere pe care l-ar avea un non-credincios. Poate că nu sunteți încă în stare să vă dați seama de esența acestei probleme și de aceea puteți încă să exprimați punctul de vedere al unui non-credincios. Nu credeți că este puțin dezgustător ca o persoană să spună asta? Dacă folosiți astfel de cuvinte pentru a explica această problemă, atunci spuneți lucruri care sunt pe lângă subiect și nu așa stau lucrurile. Cum ați descrie, așadar, modul în care am tratat problema? (Ai tratat-o conform principiilor.) Așa este, am tratat-o conform principiilor; ai spus un lucru practic. Altcineva? Nu și-au făcut-o cu mâna lor? (Ba da.) Și care este cel mai simplu mod de a descrie acest lucru? (Au primit ce au meritat.) Așa este, pe baza modului în care s-au comportat, au primit ce au meritat și și-au făcut-o cu mâna lor. Dumnezeu acționează în conformitate cu adevărurile-principii; El îi pedepsește pe oameni în conformitate cu comportamentul lor. În plus, oamenii ar trebui să suporte consecințele acțiunilor lor și, când fac lucruri greșite, ar trebui să fie pedepsiți – acest lucru este adecvat. Dumnezeu îi pedepsește pe oameni în conformitate cu comportamentul lor; aceasta este pedepsirea oamenilor respectivi din biserica din Canada și, pentru a folosi vocabularul actual, sunt tratați în conformitate cu principiile. Spuneți-Mi, care dintre aceste lucruri pe care le-am expus despre ei nu sunt adevărate? Care dintre analizele și definițiile acestor chestiuni, care dintre clasificările lor de către Mine nu sunt adevărate? Toate sunt adevărate. Prin urmare, sunt pedepsiți pe baza acestor manifestări și pe baza acțiunilor și comportamentului lor – ce este greșit în asta? Așadar, să dai dovadă de putere pentru a le transmite altora un mesaj, să-i pedepsești aspru pe oameni ca să le dai altora un exemplu și să faci din ei un avertisment pentru alții – natura acestor acțiuni este la fel ca modul în care am tratat biserica din Canada? (Nu.) Așadar, de ce să-i pedepsești aspru pe oameni ca să le dai altora un exemplu? Care este natura acestui lucru? Să-i pedepsești aspru pe oameni ca să le dai altora un exemplu, să dai dovadă de putere pentru a le transmite altora un mesaj și să faci din ei un avertisment pentru alții – natura acestor trei acțiuni este practic aceeași. Care este această natură? Este fapta unui conducător sau a unei persoane puternice care, într-o situație specifică, face ceva ce consideră necesar pentru a-și stabili autoritatea și îl folosește pentru a-i intimida pe alții. Aceasta se numește a-i pedepsi aspru pe oameni pentru a le da altora un exemplu. Care ar fi scopul lor de a face asta? Ar fi de a-i face pe ceilalți să asculte, să se teamă și să se simtă intimidați de el, să nu facă nimic impetuos în fața lui și să nu facă orice își doresc în fața lui. Faptul că procedează astfel este în conformitate cu principiile? (Nu.) De ce spui că n-ar fi în conformitate cu principiile? Un conducător ar avea motivația lui de a acționa, iar motivația lui ar fi să-și consolideze regimul și să-și asigure puterea. Ar vrea să facă mare caz în această privință și asta ar fi natura acțiunii sale. Tratarea bisericii canadiene s-a bazat pe adevărurile-principii, și nu pe filosofiile satanice ale non-credincioșilor. Antihristul i-a indus în eroare pe oameni, a tulburat și perturbat lucrarea bisericii, a întors biserica cu susul în jos și cei mai mulți oameni tot i-au luat apărarea – natura acțiunilor lor este într-adevăr atât de odioasă! Făcând lucrurile de mântuială în acest fel, ar fi fost mai bine să părăsească biserica și să-și trăiască viața. Cel puțin atunci resursele casei lui Dumnezeu n-ar fi fost irosite, ceea ce ar fi fost un lucru bun. Dar au procedat ei așa? Conștiința lor nu a realizat acest lucru și au irosit resursele financiare și materiale ale casei lui Dumnezeu, nu au depus efort în îndeplinirea datoriei lor și au fost în cârdășie cu antihristul, făcând rău împreună cu el – natura acestor acțiuni este atât de gravă! Casa lui Dumnezeu i-a tratat în acest mod pentru a-i face să reflecteze și să ajungă să se cunoască pe ei înșiși, astfel încât să știe să schimbe direcția și să se căiască, ceea ce este în beneficiul lor. Dacă n-ar fi fost tratați, poate că peste un an L-ar fi trădat toți pe Dumnezeu și s-ar fi întors în lume. Din fericire, au fost izolați și tratați la timp, evitând ca și mai mulți oameni să facă rău și ca lucrarea bisericii să sufere pierderi și mai mari. Procedând astfel, sunt ei mântuiți sau eliminați? (Sunt mântuiți.) De fapt, sunt mântuiți. S-a făcut pentru a-i ajuta, pentru a-i avertiza, pentru a trage un semnal de alarmă, pentru a le spune că nu a fost corect să acționeze astfel, că vor suferi pierzania, vor pieri și își vor pierde orice speranță de a dobândi mântuirea dacă vor continua astfel. Dacă pot înțelege acest aspect, încă mai au speranță. Dacă nu înțeleg nici măcar acest aspect și continuă să se simtă deznădăjduiți, să degenereze și să cadă pradă disperării, opunându-se Celui de mai sus și dând frâu liber noțiunilor lor într-o stare de spirit negativă, atunci vor avea probleme. Ce vă doriți pentru ei? (Să se căiască.) Vă doriți cu toții să fie bine și să se căiască. Și ce Îmi doresc Eu pentru ei? Îmi doresc să nu se căiască, să-i pot înlătura pe toți, deoarece bisericii îi va fi mai bine fără acești oameni? Asta vreau Eu? (Nu.) Nu, nu asta vreau. Îmi doresc să fie bine și să se căiască și, după ce s-au căit, să se întoarcă în casa lui Dumnezeu și să nu-și mai facă datoria ca înainte. Cum sună acel verset? „Să se întoarcă de la calea lor cea rea și de la violența lor, de care le sunt pline mâinile!” (Iona 3:8). În ceea ce-i privește, dacă pot obține acest efect, aceea va fi o amintire care nu poate fi ștearsă cât timp trăiesc și o experiență extraordinară pentru ei, va deveni un eveniment minunat. Acest lucru depinde de ceea ce urmăresc în mod individual.

După ce a fost tratată problema antihristului din biserica din Canada, unii și-au spus: „Acești oameni și-au făcut datoria mulți ani și, totuși, pentru că a apărut un antihrist și a provocat tulburări, au fost izolați.” Au un sentiment de criză, spunându-și: „Este prima dată când Îl văd pe Dumnezeu enervându-Se și blestemându-i pe oameni. Nici măcar asociații, complicii și adepții antihristului nu au fost scutiți. Dumnezeu chiar nu ține cont de sentimentele nimănui! În mod obișnuit, se spune adesea că Dumnezeu îl iubește pe om și Îi este milă de el, dar mânia Lui este cu adevărat de nesuportat de data aceasta!” Încep să se simtă neliniștiți în inimile lor. Spuneți-Mi, este corect ca oamenii să gândească așa? (Nu.) De ce nu? Cum ar trebui să abordeze ei această problemă? De câți ani ascultați predici? Nu au trecut cel puțin 5 ani? Și n-ar trebui să putem ajunge la un consens în multe privințe, în special în anumite chestiuni în care principiile sunt relativ clare? (Ba da.) Ce înseamnă „consens”? Înseamnă un fel de înțelegere tacită. Fac ceva fără să vă spun motivul, iar voi știți foarte bine de ce, sunteți capabili să-l înțelegeți, să-l acceptați și să-l pricepeți dintr-o perspectivă pozitivă – asta înseamnă să aveți o înțelegere tacită. Cum apare această înțelegere tacită? Să spunem că ați ascultat multe predici, ați atins un anumit nivel de înțelegere a adevărului și am ajuns să ne cunoaștem mai bine. V-am explicat multe lucruri și v-am spus opiniile, ideile, principiile Mele de acțiune, precum și lucrurile pe care trebuie să le înțelegeți și să le faceți. V-am spus toate aceste lucruri și care sunt opiniile Mele, iar voi Mi-ați acceptat apoi opiniile și ați abordat lucrurile, datoria voastră, credința, viața și pe alți oameni în conformitate cu opiniile Mele. Oare înțelegerea tacită dintre noi n-ar crește în permanență atunci? (Ba da.) Așadar, am ajuns la acest tip de înțelegere tacită cu privire la tratarea bisericii canadiene? Dacă n-aș explica problema așa cum o fac, la ce s-ar rezuma înțelegerea noastră tacită? „Să-i pedepsești aspru pe oameni ca să le dai altora un exemplu” și „să faci din ei un avertisment pentru alții” – aceasta este înțelegerea noastră tacită? (Nu.) Acești oameni ascultă predici de mulți ani, deci cum a putut această acțiune a Mea să provoace un astfel de răspuns din partea lor? Spuneți-Mi, cum M-am simțit când i-am auzit exprimând astfel de opinii? Faptul că oamenii pot spune astfel de lucruri M-a făcut să simt cât de tragică este situația! Te întreb pe tine, ar fi trebuit să Mă simt așa? (Da.) De ce spui asta? Pentru că acest tip de afirmație, acest tip de perspectivă, acest tip de înțelegere și acest tip de pricepere n-ar fi trebuit să existe sau să apară. Acum au apărut și Mi-au depășit așteptările. Sunt atât de departe de evaluarea și de așteptările Mele încât Mă simt rușinat de această chestiune! Cineva va spune: „Este atât de grav? Oare nu faci din țânțar armăsar?” Dați-Mi voie să vă spun, nu este mare lucru, dar nici nu este o problemă minoră. De când începi să crezi în Dumnezeu, când recunoști că Dumnezeu este Dumnezeul tău și Domnul tău, când vrei să mănânci și să bei cuvintele Sale, să-L urmezi, să-I accepți orchestrările și rânduielile și să te supui la tot ce-ți cere Dumnezeu, din acea zi, ai stabilit o relație cu Dumnezeu. Odată ce ai stabilit această relație, între tine și Dumnezeu există o problemă esențială. Ce problemă este aceasta? Este că, dacă nu poți accepta lucrurile pe care le face Dumnezeu și modurile în care Se comportă El, dacă nu poți înțelege aceste lucruri și nu poți lua inițiativa de a căuta și a le înțelege, atunci relația ta cu Dumnezeu va fi într-o stare de criză în fiecare moment. Și ce înseamnă această stare de criză? Indiferent câte dintre cuvintele lui Dumnezeu mănânci și bei, indiferent cum plănuiești să te supui Lui, atât timp cât această stare de criză este prezentă chiar și o zi, dorința ta de a-L urma pe Dumnezeu și de a accepta mântuirea Lui poate fi distrusă, poate deveni imposibilă și poate deveni doar o fantezie. De ce spun asta? Atât timp cât relația ta cu Dumnezeu nu este una normală și atât timp cât există această stare de criză, vei fi capabil să menții o relație normală cu Dumnezeu? Atunci ce fel de relație vei avea cu Dumnezeu? Va fi o relație de compatibilitate? Va fi o relație de familie sau o relație între colegi? Ce fel de relație va fi mai exact? Atât timp cât relația ta cu Dumnezeu este într-o stare de criză, vei fi capabil în orice moment și în orice loc să judeci și să înțelegi greșit faptele și comportamentul lui Dumnezeu și vei fi capabil chiar să te opui și să refuzi să accepți lucrurile pe care le face Dumnezeu. Nu ai fi atunci în pericol? Cum apare acest pericol? Apare fiindcă nu-L cunoști pe Dumnezeu. Nu vom vorbi din perspectiva pozitivă, ci din cea negativă. De exemplu, Îl vezi mereu pe Dumnezeu într-un anumit fel și crezi că El este un rege pe pământ, o oficialitate extrem de importantă, o persoană supremă care deține puterea pe pământ. În imaginația ta, crezi mereu că Dumnezeu este cineva care are acest tip de poziție și, prin urmare, pe această bază, ce perspectivă vei avea asupra lucrurilor pe care le face și le spune Dumnezeu? Dați-Mi voie să vă dau câteva exemple și apoi ați putea înțelege la ce perspectivă Mă refer. Există această zicală în lume: „A fi apropiat de un rege este la fel de periculos ca a te culca lângă un tigru.” Există așadar oameni care aplică această zicală relației lor cu Dumnezeu? (Da.) Există astfel de oameni și mulți adoptă această perspectivă despre Dumnezeu. Există și zicala pe care am menționat-o mai devreme: „Să faci din oameni un avertisment pentru alții.” Nu-L transformă și pe Dumnezeu într-un rege pe pământ sau cineva cu influență și statut? (Ba da.) Ei au această înțelegere despre Dumnezeu, deoarece au această opinie despre El și, întrucât au acest tip de relație cu El, întrucât Îl privesc în acest fel, întrucât Îi înțeleg astfel identitatea și statutul, Îl consideră pe Dumnezeu la fel ca pe cineva cu statut în lume – este ceva firesc. Mai există și următoarea zicală: „Cum poate cineva să tolereze când îi este invadată sfera de influență?” Acesta este un mod de a-i descrie pe regii din lume și pe oamenii cu statut și influență. Poate că unii dintre voi cunoașteți sau v-ați asociat în trecut cu astfel de oameni și poate că Îi aplicați această zicală și lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, când Dumnezeu face sau spune ceva, poți asocia acele zicale cu El și Îl poți privi în acest fel. Dacă Îl privești pe Dumnezeu în acest fel și ai acea perspectivă asupra Lui, cum anume va fi relația ta cu Dumnezeu? Va fi una de opoziție. Indiferent cât de mult îl admiri și te temi de dumnezeul din mintea ta, indiferent cât de ascultător poți fi și cât de mult te poți preda în fața lui și indiferent care este atitudinea ta față de el, relația ta cu Dumnezeu va fi tot una de opoziție. Poate credeți că, vorbind astfel, cuvintele Mele sună puțin abstract, dar dacă reflectați cu atenție la ele, nu vedeți atunci că așa stau lucrurile? După ce am tratat problema antihristului din biserica din Canada, nu v-am explicat lucrurile cu atenție și în detaliu și nu v-am spus motivele pentru care i-am tratat pe acei oameni și foarte mulți au devenit îngrijorați în privința perspectivelor și a destinului lor. De unde a venit această îngrijorare? A venit de la înțelegerea greșită a lui Dumnezeu și de la necunoașterea Lui de către oameni – aceasta a fost cauza principală! Dacă înțelegerea lui Dumnezeu de către voi este conformă cu esența Sa – de exemplu, dacă înțelegerea dreptății, autorității și înțelepciunii lui Dumnezeu de către tine este în concordanță cu adevărul – atunci, indiferent ce face Dumnezeu, chiar dacă nu înțelegi motivele și nu înțelegi intențiile Sale, Îl vei înțelege greșit pe Dumnezeu? Nu, categoric nu. După ce am tratat problema bisericii canadiene, unii au spus: „Acest lucru a fost menit să facă din ei un avertisment și să ne sperie.” Care este problema lor? Sunt spusele lor în concordanță cu adevărul? Dau ele dovadă de o înțelegere corectă? (Nu.) De ce nu? Permiteți-Mi să vă spun ceva extrem de simplu: înțelegerea lor era în contradicție cu situația adevărată, faptele nu erau așa și au înțeles greșit. Nu am spus un lucru simplu? (Ba da.) Atunci de ce depuneți un efort atât de solicitant pentru a explica această problemă? Nu M-am gândit niciodată la asta și n-am vrut niciodată să sperii pe nimeni. Cei mai mulți oameni și-au sporit continuu eficiența în datoria lor de-a lungul anilor, deci își îndeplinesc acum datoria la standarde? Nu, nu și-o îndeplinesc, însă acești oameni sunt pe cale să întrunească standardele în datoria lor și, dacă există probleme minore, le trec cu vederea. În acest timp, unii oameni pot provoca tulburări, unii pot trage de timp sau pot să apară unele probleme minore în rândul anumitor indivizi, dar, în ansamblu, sunt destul de buni. Există însă un lucru pe care n-ar trebui să-l uitați: ați venit să vă faceți datoria. Indiferent cât de mult lucrați, cât de mult suferiți sau cât de mult sunteți emondați, ar trebui să-I mulțumiți lui Dumnezeu. El v-a dat această șansă ca să puteți experimenta tot soiul de situații diferite și să ajungeți să aveți tot felul de experiențe și descoperiri personale. Acesta este un lucru bun și totul este realizat astfel încât să puteți înțelege adevărul. Așadar, de ce sunteți îngrijorați? De cine vă feriți? Nu este nevoie să fiți așa. Doar urmărește adevărul în mod normal, găsește-ți locul corect și fă-ți bine datoria și lucrarea care îți revine și este suficient. Nu vi se cere mult.

Din momentul în care acel antihrist a apărut în biserica din Canada și a început să provoace tulburări, până când acei oameni au ajuns în stadiul în care sunt azi, cât timp i-am suportat? Nu eram total neștiutor în legătură cu ce se întâmplă cu ei, am suportat situația mult timp. Cât am suportat? Mult timp, nu au fost capabili să producă lucrări finalizate, nu au făcut progrese în lucrarea lor și niciunul dintre ei nu s-a ocupat de treburile lor cuvenite; au fost cu toții arbitrari și neglijenți, desfrânați și nestăpâniți și ar fi trebuit să fie tratați cu mult timp în urmă. Dacă și voi sunteți în stare să fiți arbitrari, neglijenți și să nu vă ocupați de treburile voastre cuvenite, nu așteptați să vă tratez Eu. În schimb, luați inițiativa și plecați; ar fi mai demn. Ați proceda corect făcând asta? Nu, n-ați proceda corect nici făcând asta. Nu vă gândiți mereu la plecare, trebuie să vă formați rădăcini aici cu hotărâre și să vă faceți bine datoria. Indiferent dacă vă puteți face datoria bine sau nu, cel puțin implicați-vă din toată inima și asigurați-vă că v-ați îndeplinit toate sarcinile în cele din urmă. Nu fiți dezertori. Unii spun: „Calibrul meu este slab, nu sunt foarte educat și nu am niciun talent. Personalitatea mea are defecte și întâmpin mereu dificultăți în datoria mea. Ce mă fac dacă nu-mi pot îndeplini bine datoria și sunt înlocuit?” De ce îți este frică? Poate această lucrare să fie îndeplinită numai de tine? Doar ți-ai asumat un rol, nu ți se cere să-ți asumi totul. Asumă-ți doar lucrurile pe care se cuvine să le faci, este suficient. Nu-ți vei fi îndeplinit atunci responsabilitățile? Este atât de simplu; de ce ești mereu atât de prudent? Te temi că frunzele care cad te vor lovi în cap și ți-l vor crăpa și te gândești înainte de toate la planurile tale de urgență – nu este inutil? Ce înseamnă „inutil”? Înseamnă că nu încerci să faci progrese, nu ești dispus să dai totul, vrei mereu să obții lucruri gratuite și să te bucuri de lucruri bune – astfel de oameni sunt gunoaie. Unii oameni sunt prea înguști la minte. Cum putem descrie astfel de oameni? (Sunt extrem de meschini.) Un om extrem de meschin este un om abject și orice om abject poate evalua caracterul unui gentleman după propriile standarde abjecte și îi poate considera pe ceilalți la fel de egoiști și demni de dispreț ca el. Acești oameni nu sunt buni de nimic și, chiar dacă au credință în Dumnezeu, nu le va fi ușor să accepte adevărul. Care este cauza pentru care o persoană are prea puțină credință? Cauza este că nu înțelege adevărul. Dacă înțelegi prea puține adevăruri și înțelegerea acestora de către tine este superficială și, în consecință, nu poți înțelege fiecare lucrare pe care o întreprinde Dumnezeu, tot ceea ce face El și fiecare cerință pe care o are Dumnezeu de la tine, dacă nu poți atinge această înțelegere, atunci tot soiul de suspiciuni, închipuiri, înțelegeri greșite și noțiuni cu privire la Dumnezeu vor apărea înlăuntrul tău. Dacă inima ta este plină doar cu aceste lucruri, poți avea credință adevărată în Dumnezeu? Nu aveți credință adevărată în Dumnezeu și de aceea sunteți mereu neliniștiți și vă faceți griji, deoarece nu știți când ați putea fi înlocuiți. Vă temeți și vă spuneți în sinea voastră: „Dumnezeu ar putea veni oricând aici pentru a face o inspecție.” Relaxați-vă. Atât timp cât faceți bine lucrarea pe care v-o încredințează casa lui Dumnezeu, chiar dacă aveți câteva neajunsuri în căutarea adevărului și intrarea în viață, voi trece cu vederea. Cât despre modul în care decurge participarea voastră la adunări, ascultarea predicilor, viața voastră bisericească și mâncatul și băutul cuvintelor lui Dumnezeu, nu voi monitoriza aceste lucruri și nu vă voi deranja în ceea ce privește lucrarea voastră. De ce nu vă voi deranja? Există mai multe motive. În primul rând, sunteți mai familiarizați decât Mine cu diversele aptitudini profesionale. Pe parcursul lucrării din ultimii ani, ar fi trebuit să vă îmbunătățiți experiența sau aptitudinile profesionale și să stabiliți un program pentru lucrarea voastră. Ar fi trebuit să rezumați câteva reguli și regulamente fie în scris, fie verbal. Nu știu ce mod de lucru utilizați și nu vreau să vă deranjez planurile și metodele de lucru. Puteți să vă urmați propriile stiluri, modele sau reguli și regulamente și să faceți lucrarea în orice mod care este ușor și convenabil, care îi face pe toți să se simtă liberi și eliberați și care conduce la un nivel înalt de eficiență. Cu alte cuvinte, vă dau libertate deplină în lucrarea voastră. Deși vizitez uneori bisericile, stau deoparte, așa încât să nu Mă vedeți – fac tot posibilul să vă simțiți liberi și eliberați. De ce procedez așa? Niciunul dintre voi nu este foarte familiarizat cu aptitudinile profesionale; trebuie să vă găsiți treptat drumul în cadrul procesului de învățare. Fie că deprind aptitudini profesionale sau intră în adevăr, toți oamenii au propriul ritm de progres și nivel de eficiență. Nu poți împinge oamenii să facă lucruri care le depășesc abilitățile. Oamenii trebuie să treacă printr-un proces, să experimenteze eșecuri, obstacole sau să tragă unele învățăminte din greșelile lor și apoi să rezume gradual o cale de urmat și să stăpânească anumite principii în toate domeniile. Apoi vor face progrese. Voi aveți stilurile și metodele voastre de lucru – nu ar fi adecvat să vă deranjez în aceste privințe. De aceea particip foarte rar la discuțiile referitoare la aceste chestiuni legate de lucrarea voastră. Acesta este motivul care se referă la voi. Există și un motiv principal care se referă la Mine. Voi fi sincer cu voi, ceea ce sunteți capabili să vedeți și să gândiți, fie în legătură cu aptitudinile profesionale, fie cu arta sau, chiar mai mult, în legătură cu adevărul, totul Mi se pare foarte superficial. Ați fi în stare să suportați dacă aș încerca să vă forțez să faceți progrese mai rapid? Nu, n-ați fi. Dacă aș acționa în rândul vostru așa cum Mi-aș dori, cerințele Mele de la voi v-ar depăși actualul nivel real al aptitudinilor profesionale și statura voastră reală în ceea ce privește intrarea în viață. Nu vreau să fac asta, deoarece ar fi foarte obositor pentru Mine și foarte solicitant pentru voi. Am ajunge cu toții într-o situație ciudată și n-ar fi bine; nu este ceea ce vreau să văd. Acestea sunt gândurile Mele despre această chestiune și așa stau lucrurile. Din două motive (unul care se referă la voi și unul constând în faptul că am propriile gânduri despre această chestiune), am tratat lucrurile în acest mod. Tratarea lucrurilor în acest mod este potrivită pentru creșterea voastră treptată. În ceea ce privește intrarea în viață, aveți cărți ale cuvintelor lui Dumnezeu, există tot felul de adunări și predici și există și conducători și lucrători care vă udă și vă sprijină; sunt atât de multe lucruri din care puteți mânca, bea și primi aprovizionare. Un alt aspect este că procesul de creștere a vieții oamenilor seamănă cu plantarea unei semințe în pământ, cu udarea și fertilizarea ei, încolțind apoi și crescând treptat, până când dă în sfârșit roade. Este un proces foarte lent. Desigur, procesul lent prin care treceți poate fi chiar mai lent decât creșterea unei semințe de la germinare și până la rodire. De ce? Sunt multe motive practice și obiective înlăuntrul oamenilor. Unul este că oamenii au firi corupte, dar nu vom vorbi despre asta. Alt motiv este că oamenii sunt inerți și devin adesea negativi. Sunt leneși, amorțiți și lenți când vine vorba de adevăr și de lucrurile pozitive. În plus, nu iubesc lucrurile pozitive. Prin urmare, când încearcă să intre în adevăr și să dobândească intrarea în viață, oamenii se confruntă cu o luptă dificilă și înoată contra curentului. Pentru oameni, să se lase duși de val, să profite, să urmărească lumea seculară și să urmeze tendințele înseamnă să plutească în derivă, ceea ce este ușor și, dintr-o perspectivă subiectivă, chiar vor să se poarte așa. În schimb, să urmărească adevărul, să facă ceea ce este just și să fie oameni cu simțul dreptății care își pot îndeplini sarcinile cuvenite este foarte solicitant pentru ei. Trebuie să se răzvrătească împotriva dorințelor lor subiective, a sentimentelor și noțiunilor proprii și, de asemenea, trebuie să se răzvrătească împotriva lenei lor și a altor astfel de lucruri adverse și negative. Când au de-a face cu oameni, cu parteneri de lucru sau cu medii care nu sunt așa cum și-au imaginat sau chiar când aud lucruri supărătoare sau neplăcute, trebuie să se bazeze pe rugăciune pentru a depăși situația și, astfel, întâmpină o împotrivire uriașă pe calea urmăririi adevărului din credința lor în Dumnezeu. Dacă sunt excepțional de hotărâți și urmăresc adevărul cu o energie incredibilă, vor vedea câteva progrese după un an sau doi de experiență. În caz contrar, dacă acționează după bunul plac și doar lasă lucrurile să-și urmeze cursul firesc, vor progresa foarte lent. Poate că după ceva timp se vor confrunta cu un eveniment special, care are o semnificație extraordinară pentru ei și vor învăța o lecție, vor fi emondați, vor suferi enorm în ungherele inimii lor și vor fi foarte afectați și doar după aceea vor putea să se schimbe puțin în bine în ceea ce privește intrarea lor în viață. Le poate permite această schimbare în bine să facă progrese? Nu, nu poate. Progresul lor depinde de modul în care caută adevărul în această perioadă. Dacă sunt oameni care pot doar să-și caute scuze, care se complac în confortul trupesc și nu iubesc în realitate adevărul, tot ce vor obține din acest eveniment nu va fi nimic mai mult decât o lecție superficială și nu vor dobândi înțelegerea adevărului. În funcție de acest ritm lent al progresului în viață pe care îl faceți, păstrez această distanță în asocierea Mea cu voi și adopt această metodă. Credeți că este adecvat? (Da.) Este foarte benefic pentru voi; cel puțin sunteți relaxați. Nu vă voi da nicio povară în plus de purtat, urmărindu-vă și stând cu ochii pe voi toată ziua, nelăsându-vă să vă relaxați pe parcursul celor 24 de ore ale zilei, făcându-vă să lucrați asiduu și neobosit. Nu voi plănui să fac asta, ci voi lăsa lucrurile să-și urmeze cursul firesc în privința voastră. Înseamnă acest lucru că vă puteți complace în îngăduință față de propria persoană? (Nu.) Așadar, cum pot face cu încredere această alegere de a nu vă supraveghea? Deoarece există scrutarea din partea Duhului Sfânt. Mai mult, dacă cineva urmărește adevărul, dacă are această nevoie și este dispus să urmărească adevărul în ungherele inimii sale, chiar dacă nu-l supraveghezi, va continua să urmărească adevărul – este o persoană cumsecade, care se ocupă de treburile sale cuvenite. Dacă nu este o persoană cumsecade, nu va avea niciun rost nici dacă o supraveghezi. Când o supraveghezi, aceasta doar se poartă într-un anumit fel la suprafață, ca să te trateze superficial, iar atunci când nu o supraveghezi o clipă, se comportă ca în mod normal și revine la vechile obiceiuri. Urmărirea adevărului nu este ceva ce oamenii pot monitoriza. Este ceva ce Eu înțeleg în profunzime și de aceea adopt această metodă de asociere și interacțiune cu voi. Este pe deplin adecvat să procedez astfel.

Nu a fost explicată acum clar problema bisericii canadiene? Și ați înțeles câteva adevăruri din aceasta? Dacă veți întâmpina din nou o astfel de problemă în viitor, tot veți spune că este o situație de pedepsire aspră a oamenilor pentru a le da altora un exemplu și pentru a face din ei un avertisment pentru alții? Înainte să se întâmple acest lucru, ai simțit că nimeni nu-ți poate distruge relația cu Dumnezeu și că ești deja compatibil cu El. Când te-ai confruntat însă cu această problemă, puțina statură pe care o ai a fost dezvăluită. Ce statură? Ai crezut că poți să porți poveri grele și să suferi, că hotărârea și credința ta sunt mai mari decât înainte și că vei fi în curând desăvârșit; aceasta a fost percepția greșită pe care ai nutrit-o în inima ta. Și acum ce crezi? Gândirea ta a fost puțin prematură! Uită-te la Mine: așa arăt pe dinafară, pot fi atins și văzut – poate fi considerată personalitatea Mea deschisă și clară? Judecând după personalitatea Mea, nu sunt cineva care acționează fără știrea voastră când se ivește o problemă și nu vă spune nimic, luând măsuri în secret și apoi punându-vă să ghiciți care sunt intențiile Mele. Nu sunt genul acela de persoană. Indiferent ce problemă se ivește, v-o explic întotdeauna clar și, cu toate acestea, încă sunteți în stare să sintetizați un asemenea set de teorii și să spuneți: „Aceasta e înțelegerea mea supremă despre Dumnezeu.” Ce părere aveți despre această înțelegere? Ați învățat o lecție acum, nu-i așa? Oare nu se poate spune că acesta a fost cel mai mare eșec al vostru în privința înțelegerii lui Dumnezeu? Puteți auzi cuvintele pe care le rostesc și vedea înfățișarea Mea, iar Eu sunt o persoană în carne și oase care poate fi atinsă și văzută. Am urmat acest curs de acțiune și niciunul dintre voi nu a fost în stare să-l pătrundă și nu am reușit să ajungem la un consens – nu am avut nici măcar această brumă de înțelegere tacită. Ești atât de departe de Dumnezeu! Ești încă departe de a-L înțelege pe Dumnezeu! Acestea sunt cuvinte adevărate; aceasta este situația adevărată. Doar pentru că îți poți face puțin datoria, crezi în Dumnezeu de mulți ani și poți vorbi despre unele doctrine, să nu crezi că Îl înțelegi pe Dumnezeu. Dă-Mi voie să-ți spun, gândirea ta este prematură! Să nu crezi că știi cu adevărat unul sau două lucruri. De fapt, ești încă departe de a-L înțelege pe Dumnezeu; n-ai atins nici măcar marginile acestei înțelegeri. Oamenii pot fi dezvăluiți prin orice problemă, iar unii au fost dezvăluiți prin această problemă a tratării bisericii canadiene. Oamenii trebuie să crească în permanență și să ajungă în permanență să se înțeleagă pe ei înșiși și pe Dumnezeu prin aceste diferite situații și evenimente, pentru a afla despre faptele și firea lui Dumnezeu, pentru a-și înțelege răzvrătirea, a înțelege exact care este relația lor cu Dumnezeu și a vedea clar la ce nivel de înțelegere și cunoaștere a adevărului și de înțelegere a lui Dumnezeu sunt mai exact. Prin aceste chestiuni, se vor măsura statura ta adevărată și starea ta adevărată. Ați învățat o lecție de data aceasta? Străduiți-vă să nu aveți acest tip de înțelegere data viitoare. Este atât de dureros, este cu totul incredibil! Credeți că a meritat să alocăm atât de mult timp pentru a explica această chestiune? N-ar fi trebuit să fie necesar. De ce spun că n-ar fi trebuit să fie necesar? Conform cuvintelor și doctrinelor pe care le-ați priceput, ar fi trebuit să fiți capabili să depășiți obstacolul acestei chestiuni; contemplând-o voi înșivă și având cu toții părtășie despre ea împreună, ar fi trebuit să fiți capabili să o înțelegeți într-un mod relativ pur, fără ca înțelegerea voastră să devină extremă. Dar, din câte se vede, au apărut înțelegeri extreme și a devenit necesar să am părtășie despre anumite detalii. Nu s-au luminat acum inimile voastre după ce ați ascultat această părtășie? N-ar mai trebui să aveți acum alte idei despre această chestiune, nu-i așa? În concluzie, considerați că modul în care i-am tratat pe acei oameni este excesiv? (Nu.) Să încheiem aici discuția despre această chestiune și voi începe să am părtășie despre subiectul principal.

Disecție a modului în care antihriștii sunt ticăloși, perfizi și înșelători

Ultima dată, am avut părtășie despre a șaptea manifestare a antihriștilor – ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători. Despre care aspect am avut în principal părtășie? Am vorbit despre modul în care antihriștii sunt ticăloși. De ce spunem că sunt ticăloși? Ce firi, manifestări și caracteristici speciale din natura-esența lor îi pot clasifica drept ticăloși, perfizi și înșelători? Care sunt trăsăturile evidente care dovedesc că ticăloșia lor există și că se potrivește cu circumstanțele lor adevărate? Care sunt caracteristicile principale ale naturii-esenței lor care ne dau motive să spunem că astfel de oameni sunt ticăloși? Vă rog să vă împărtășiți gândurile. (Mulți antihriști înțeleg adevărul, dar i se împotrivesc cu obrăznicie. Insistă cu încăpățânare să meargă pe calea lor, deși știu clar ce este corect. Ticăloșia antihriștilor se manifestă și prin ostilitatea lor neîntemeiată față de cei care urmăresc în mod autentic adevărul și față de indivizii pozitivi.) (Antihriștii nu vor să vadă că alții se descurcă bine. Vor să se bucure doar ei de beneficiile pe care casa lui Dumnezeu le oferă fraților și surorilor – nu vor ca frații și surorile să se bucure de ele, așa că nu le transmit aceste beneficii.) (Dumnezeule, părtășia Ta anterioară mi-a lăsat o impresie puternică în ceea ce privește modul în care antihriștii se folosesc de Dumnezeu și de adevăr drept instrumente pentru a dobândi statut; simt că acest lucru este deosebit de ticălos.) Cei mai mulți dintre voi vă amintiți unele lucruri, și anume câteva dintre exemplele pe care le-am dat când am avut părtășie despre esența ticăloasă a antihriștilor. Vă amintiți doar exemplele, dar ați uitat conținutul părtășiei Mele și al disecării esenței ticăloase a antihriștilor. Câte dintre adevărurile pe care le-am abordat când am avut părtășie și am disecat natura-esență ticăloasă a antihriștilor sunteți capabili să înțelegeți atunci? Întrucât nu vă amintiți aceste lucruri, nu înseamnă că n-ați înțeles niciunul dintre ele la momentul respectiv? Dacă părtășia Mea ar fi lăsat o impresie puternică asupra voastră, n-ați fi capabili să vi le amintiți într-o oarecare măsură? Nu sunt lucrurile care vă revin în memorie cele pe care le înțelegeți? Nu sunt lucrurile pe care nu vi le amintiți cele pe care le considerați foarte greu de înțeles sau pe care, pur și simplu, nu le puteți înțelege? Când ați auzit acele adevăruri la momentul respectiv, vi s-au părut corecte și le-ați ținut minte sub formă de doctrine, ceea ce a necesitat un mare efort din partea voastră. Totuși, după o noapte de somn, le-ați uitat. O lună mai târziu, au dispărut cu totul. Nu așa se întâmplă? Ca să-ți dai seama de o problemă sau de esența unei persoane, trebuie să înțelegi adevărul. Dacă încă te agăți de punctele de vedere ale non-credincioșilor și dacă privești și consideri lucrurile pe baza afirmațiilor non-credincioșilor, acest lucru dovedește că nu înțelegi adevărul. Dacă n-ai câștigat nimic din cei câțiva ani pe care i-ai petrecut ascultând predici și părtășii, iar când oamenii au părtășie despre adevăr cu tine, nu-l poți înțelege indiferent cum îl explică, acest lucru indică lipsa capacității tale de a înțelege adevărul și se numește calibru slab. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) În ceea ce privește ticăloșia antihriștilor, niciunul dintre voi nu a menționat cea mai importantă afirmație. De ce nu ați menționat-o? Într-o privință, pentru că a trecut mult timp și ați uitat-o. În altă privință, pentru că nu v-ați dat seama de importanța acestei afirmații; nu ați știut că este o afirmație-cheie, care dezvăluie și dă în vileag esența ticăloasă a antihriștilor. Care este această afirmație? Este că ticăloșia antihriștilor se manifestă în primul rând prin ostilitatea și repulsia lor față de toate lucrurile pozitive și tot ce are legătură cu adevărul. De ce detestă antihriștii aceste lucruri pozitive și sunt ostili față de ele? Le-au făcut rău aceste lucruri pozitive? Nu. Le afectează interesele? Uneori poate că da, alteori deloc. Așadar, de ce sunt ei ostili în mod neîntemeiat față de lucrurile pozitive și le detestă? (Este natura lor.) Au acest tip de natură, sunt ostili și detestă toate lucrurile pozitive și adevărurile. Aceasta confirmă natura ticăloasă a antihriștilor. Este importantă sau nu această afirmație? Nu țineți minte o afirmație atât de importantă; țineți minte doar lucruri care nu sunt esențiale. De ce v-am pus acele întrebări? Ca să vorbiți și să văd în ce măsură pricepeți aceste lucruri, cât de multe vă puteți aminti în inimile voastre și cât de multe ați fost în stare să înțelegeți în acel moment. După cum era de așteptat, vă amintiți doar câteva lucruri minore. Tratați toate lucrurile despre care am vorbit ca pe o pălăvrăgeală absurdă. Nu am venit aici ca să stăm la taifas – am venit aici să vă spun cum să-i discerneți pe oameni. Afirmația pe care am exprimat-o este cel mai înalt adevăr-principiu pentru a discerne natura ticăloasă a antihriștilor. Dacă nu poți aplica această afirmație, nu vei fi capabil să discerni sau să cunoști natura ticăloasă a antihriștilor. De exemplu, când o persoană este definită drept antihrist, unii ar putea spune: „El este bun cu noi, este iubitor și ne ajută. De ce să definim o persoană atât de bună drept antihrist?” Nu înțeleg că, deși pot părea iubitori față de ceilalți la exterior, antihriștii tulbură și perturbă lucrarea lui Dumnezeu și se opun în mod specific lui Dumnezeu. Această latură perfidă și vicleană a lor este ceva ce majoritatea oamenilor nu pot vedea. Nu o pot discerne deloc și Îl înțeleg greșit pe Dumnezeu, dezvoltă noțiuni despre El și chiar Îl condamnă și se plâng de Dumnezeu din această cauză. Astfel de oameni sunt pur și simplu niște canalii și nu pot primi mântuirea lui Dumnezeu. Aceasta deoarece văd doar chestiuni de suprafață, cum ar fi modul în care antihriștii îi atrag în capcană, îi ademenesc și intră în grațiile oamenilor, dar nu observă esența ticăloasă a antihriștilor și nici nu văd metodele pe care le folosesc aceștia pentru a se împotrivi lui Dumnezeu și a întemeia împărății independente. De ce nu pot vedea aceste lucruri? Pentru că nu înțeleg adevărul și nu-i pot discerne pe oameni. Sunt mereu induși în eroare de fenomenele exterioare și nu-și dau seama de esența și de consecințele problemei. În plus, folosesc mereu noțiunile umane tradiționale despre moralitate și modurile lumești de a-i evalua pe oameni și de a da verdicte despre ei. Ca urmare, sunt induși în eroare de antihriști, sunt de partea antihriștilor, iar între ei și Dumnezeu iau naștere conflicte și ciocniri. Cine este vinovat? Cum a apărut această greșeală? Este consecința faptului că nu înțeleg adevărul, nu cunosc lucrarea lui Dumnezeu și privesc mereu oamenii și lucrurile pe baza noțiunilor și închipuirilor lor.

II. O disecare a dragostei antihriștilor față de lucrurile negative

Vom continua astăzi părtășia despre a șaptea manifestare a antihriștilor: ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători. În centrul acestei manifestări se află ticăloșia lor, deoarece ticăloșia cuprinde atât perfidia, cât și înșelătoria. Ticăloșia este reprezentativă pentru esența antihriștilor, în timp ce perfidia și înșelătoria sunt secundare. Ultima dată am avut părtășie și am dat în vileag esența ticăloasă a antihriștilor. Am avut părtășie despre câteva concepte vaste și câteva conținuturi relativ definitorii, menționând unele cuvinte despre expunerea acestui aspect al esenței antihriștilor. Astăzi ne vom continua părtășia despre acest subiect. Unii ar putea întreba: „Există ceva despre care să avem părtășie cu privire la acest subiect?” Există. Sunt câteva detalii despre care încă trebuie să avem părtășie aici. Vom avea părtășie despre acest subiect într-un mod diferit și dintr-o perspectivă diferită astăzi. Care a fost principala caracteristică și manifestare a naturii ticăloase a antihriștilor despre care am avut părtășie data trecută? Oamenii precum antihriștii detestă toate lucrurile pozitive și adevărul și sunt ostili față de ele. Ostilitatea și repulsia lor față de adevăr și de lucrurile pozitive nu necesită un motiv și nici nu are loc în urma instigării de către cineva și, cu siguranță, nu este rezultatul faptului că sunt posedați de un spirit rău. În schimb, pur și simplu nu le plac aceste lucruri în mod inerent. Sunt ostili față de aceste lucruri și le detestă; în viața lor și în măduva oaselor lor, simt repulsie atunci când întâlnesc lucruri pozitive. Dacă aduci mărturie pentru Dumnezeu sau ai părtășie cu ei despre adevăr, vor căpăta ură față de tine și chiar își pot pune în minte să te atace. Am discutat în ultima noastră părtășie despre acest aspect al ostilității și repulsiei antihriștilor față de lucrurile pozitive, așa că nu-l vom discuta din nou de data aceasta. În această părtășie, vom explora un alt aspect. Care este celălalt aspect? Antihriștii sunt ostili față de lucrurile pozitive și le detestă, deci ce le place? Astăzi vom analiza și vom diseca natura ticăloasă a antihriștilor din această latură și perspectivă. Este acest lucru necesar? (Da.) Este necesar. Ați putea să vă dați seama singuri? (Nu.) Faptul că antihriștilor nu le plac lucrurile pozitive și adevărul este natura lor ticăloasă. Așadar, pe această bază, gândiți-vă cu atenție ce le place antihriștilor și ce fel de lucruri le place să facă, precum și metoda și mijloacele lor de a face lucrurile și tipul de oameni pe placul lor – nu este o perspectivă și o latură mai bună din care să privim natura lor ticăloasă? Aceasta oferă un punct de vedere mai specific și mai obiectiv. În primul rând, antihriștilor le displac lucrurile pozitive, însemnând că sunt ostili față de ele și le plac lucrurile negative. Care sunt câteva exemple de lucruri negative? Minciunile și vicleșugurile – nu sunt lucruri negative? Ba da, minciunile și vicleșugurile sunt lucruri negative. Care este așadar corespondentul pozitiv al minciunilor și vicleșugurilor? (Onestitatea.) Corect, onestitatea. Satanei îi place onestitatea? (Nu.) Îi plac vicleșugurile. Care este primul lucru pe care îl cere Dumnezeu oamenilor? El spune: „Dacă vrei să crezi în Mine și să Mă urmezi, ce fel de persoană ar trebui să fii în primul rând?” (O persoană onestă.) Care este așadar primul lucru pe care Satana îi învață pe oameni să-l facă? Să mintă. Care este prima dovadă a naturii ticăloase a antihriștilor? (Vicleșugurile.) Da, antihriștilor le plac vicleșugurile, le plac minciunile și detestă și urăsc onestitatea. Deși onestitatea este un lucru pozitiv, nu le place și, în schimb, simt repulsie și ură față de ea. Dimpotrivă, le plac vicleșugurile și minciunile. Dacă cineva vorbește adesea sincer în fața antihriștilor, spunând ceva precum: „Îți place să-ți desfășori lucrarea dintr-o poziție cu statut și ești uneori leneș”, ce părere au antihriștii? (Nu acceptă acest lucru.) Neacceptarea este una dintre atitudinile pe care le au, dar asta e tot? Care este atitudinea lor față de această persoană care vorbește sincer? Simt repulsie și nu o plac. Unii antihriști le spun fraților și surorilor: „V-am condus de ceva timp. Vă rog să-mi spuneți toți părerile voastre despre mine.” Toată lumea se gândește: „Din moment ce ești atât de sincer, îți vom da un feedback.” Unii spun: „Ești destul de serios și sârguincios în tot ce faci și ai îndurat multă suferință. Suportăm cu greu să vedem acest lucru și suntem întristați pentru tine. Casa lui Dumnezeu ar avea nevoie de mai mulți conducători ca tine! Dacă ar trebui să subliniem un defect, ar fi că ești prea serios și sârguincios. Dacă te surmenezi și te epuizezi, nu vei putea continua să lucrezi și nu vom fi terminați atunci? Cine ne va conduce?” Când antihriștii aud asta, sunt încântați. Știu că este o minciună, că acești oameni caută să le intre în grații, dar sunt dispuși să asculte. De fapt, oamenii care spun asta îi duc de nas pe acești antihriști, dar acești antihriști preferă să facă pe proștii decât să dezvăluie adevărata natură a acestor cuvinte. Antihriștii îi iubesc pe cei care le ling cizmele. Acești indivizi nu aduc în discuție defectele, firile corupte sau neajunsurile antihriștilor. În schimb, îi laudă și îi înalță pe ascuns. Chiar dacă este clar că acele cuvinte ale lor sunt minciuni și lingușeli, antihriștii le acceptă cu bucurie, găsindu-le reconfortante și plăcute. Pentru antihriști, aceste cuvinte sunt mai bune decât să savureze cele mai rafinate delicatese. După ce aud aceste cuvinte, devin încrezuți. Ce ilustrează asta? Arată că există o anumită fire înlăuntrul antihriștilor care iubește minciunile. Să presupunem că cineva le spune: „Ești prea arogant și îi tratezi nedrept pe oameni. Ești bun cu aceia care te susțin, dar dacă cineva păstrează distanța față de tine sau nu te lingușește, îl desconsideri și îl ignori.” Nu sunt adevărate aceste cuvinte? (Ba da.) Cum se simt antihriștii la auzul acestora? Devin nefericiți. Nu vor să le audă și nu le pot accepta. Încearcă să găsească scuze și motive pentru a explica lucrurile și pentru a aplana situația. Cât despre cei care îi lingușesc constant pe antihriști în persoană, care rostesc mereu cuvinte plăcute pentru a-i lăuda pe ascuns și chiar îi păcălesc în mod clar prin cuvintele lor, antihriștii nu-i cercetează niciodată pe aceștia. În schimb, se folosesc de ei drept figuri importante. Ba chiar pun în poziții importante persoane care mint întruna, desemnându-le să îndeplinească anumite îndatoriri importante și demne, rânduind totodată ca aceia care vorbesc mereu sincer și care raportează deseori probleme să-și îndeplinească îndatoririle în poziții mai retrase, împiedicându-i să aibă acces la conducerea superioară sau să fie cunoscuți de majoritatea oamenilor ori aproape de ei. Nu contează cât de talentați sunt acești oameni sau ce îndatoriri pot face în casa lui Dumnezeu – antihriștii ignoră toate acestea. Îi interesează doar cine poate recurge la vicleșuguri și cine le aduce avantaje; aceștia sunt indivizii pe care îi plasează în poziții importante, fără să țină câtuși de puțin cont de interesele casei lui Dumnezeu.

Antihriștii iubesc vicleșugurile și minciunile. De exemplu, să presupunem că bisericile pe care le supraveghează nu acordă atenție lucrării de evanghelizare și nu se concentrează pe instruirea oamenilor pentru a răspândi Evanghelia și, drept urmare, lucrarea de evanghelizare obține rezultate slabe și puțini oameni sunt câștigați. Cu toate acestea, antihriștii se tem că oamenii ar putea raporta situația reală. Ei urăsc pe oricine vorbește cinstit și le plac cei care pot să mintă, să recurgă la vicleșuguri și să ascundă toate informațiile dezavantajoase sub covor. Așadar, ce le place cel mai mult antihriștilor să audă? „Toți cei care răspândesc Evanghelia în biserica noastră sunt capabili să mărturisească și fiecare dintre ei este un expert în răspândirea Evangheliei.” Nu sunt aceste cuvinte menite să-i păcălească pe oameni? Dar antihriștilor le face plăcere să audă astfel de lucruri. Cum răspund ei la auzul acestora? Spun: „Minunat, rezultatele lucrării de evanghelizare a bisericii noastre continuă să se îmbunătățească, sunt mult mai bune decât ale altor biserici. Toți oamenii care răspândesc Evanghelia în biserica noastră sunt maeștri în acest domeniu.” Antihriștii și cei care îi lingușesc se ridică în slăvi unii pe alții în felul acesta, iar antihriștii nu dau în vileag lingușirea lor nerușinată. Ei procedează în felul următor: când subordonații lor îi păcălesc, ei cad de bunăvoie în plasă. Antihriștii doar își pierd vremea în acest fel. Dacă cineva cunoaște situația reală și ia atitudine spunând: „Nu este adevărat. Din cei zece indivizi cărora le-am răspândit Evanghelia, am stabilit că doi dintre ei nu acceptă adevărul și au renunțat deja să cerceteze. Doar trei din ceilalți opt cred sincer în Dumnezeu. Să facem tot posibilul să-i aducem pe aceia trei.” Când realitatea situației este expusă, cum reacționează antihriștii? Își spun: „Nu știam acele lucruri!” Când cineva vorbește cu sinceritate despre situația reală a lucrurilor despre care antihriștii nu erau conștienți, sunt de acord sau nu cu ele, sunt fericiți sau nefericiți? Sunt nefericiți. De ce sunt nefericiți? Sunt conducători și totuși nu sunt conștienți și nu pricep detaliile și faptele referitoare la lucrarea bisericii – ba chiar au nevoie de cineva care înțelege ce se întâmplă cu adevărat și care să le explice totul. Când cineva care înțelege situația și vorbește sincer clarifică aceste chestiuni, cum se simt inițial antihriștii? Simt că și-au știrbit complet reputația și că prestigiul lor se va prăbuși. Ținând cont de natura ticăloasă a antihriștilor, ce vor face ei? Înlăuntrul lor va încolți ura și își vor spune: „Gură-spartă ce ești! Dacă n-ai fi spus nimic, acest lucru ar fi trecut neobservat de toată lumea. Din cauza ta, toți știu despre el și ar putea începe să te admire pe tine în locul meu. Nu mă face asta să par incapabil, ca și cum n-aș face lucrare reală? Te voi ține eu minte. Spui adevărul, provocându-mă și opunându-te mie la fiecare pas. Voi avea grijă să regreți acest lucru!” Gândiți-vă la asta, cum îi privesc pe cei care lucrează conștiincios, care vorbesc sincer și care își îndeplinesc îndatoririle cu loialitate? Îi consideră adversari. Nu înseamnă asta că denaturează faptele? Nu doar că nu reușesc să coopereze prompt și să-și compenseze greșelile legate de lucrare, dar și continuă să-și neglijeze îndatoririle. Ba chiar nutresc ură față de cei care vorbesc sincer și care sunt grijulii și responsabili în lucrarea lor. S-ar putea chiar să încerce să-i chinuie. Nu este acesta comportamentul antihriștilor? (Ba da.) Ce fel de fire este aceasta? Este ticăloșie. Ticăloșia antihriștilor este dată în vileag în acest fel. Ori de câte ori apare o persoană onestă, ori de câte ori cineva rostește cuvinte oneste și sincere și ori de câte ori cineva respectă principiile și cercetează adevărata natură a problemei, antihriștii simt repulsie și îl detestă, iar natura lor ticăloasă iese la iveală și se dezvăluie. Ori de câte ori există vicleșuguri și ori de câte ori se spun minciuni, antihriștii devin încântați, se delectează cu ele și chiar uită de ei înșiși. A citit vreunul dintre voi „Hainele cele noi ale împăratului”? Comportamentul antihriștilor are o natură oarecum similară. În acea poveste, împăratul a defilat gol pe stradă, iar mii de oameni au exclamat: „Hainele cele noi ale împăratului sunt cu adevărat frumoase! Împăratul arată minunat! Împăratul este atât de măreț! Hainele cele noi ale împăratului sunt într-adevăr magice!” Toată lumea spunea minciuni. Oare împăratul știa? Era complet gol, cum a putut să nu-și dea seama că nu purta haine? Aceasta se numește nesăbuință. Așadar, acești antihriști ticăloși, în ciuda faptului că sunt perfizi și înșelători, nu au înțelepciune. De ce spun că nu au înțelepciune? Pentru că sunt ca acel împărat gol, care nu a avut discernământ în privința cuvintelor menite să-l păcălească. Ba chiar a fost capabil să se plimbe gol, expunându-și urâțenia. Nu este asta o nesăbuință? Așadar, ce anume dezvăluie adesea ticăloșia antihriștilor? Nesăbuința lor.

Întrucât antihriștii au o natură ticăloasă, întrucât le plac vicleșugurile și minciunile, dar nu le place onestitatea și întrucât detestă cuvintele sincere, în bisericile care sunt sub stăpânirea antihriștilor, acei indivizi care fie sunt onești, fie urmăresc să fie onești, cei care practică adevărul și nu doresc să păcălească sau să mintă sunt deseori chinuiți. Nu este așa? Cu cât vorbești mai mult sincer, cu atât mai mult te va chinui un antihrist și cu atât mai mult te va displăcea. În schimb, cei care îi lingușesc și îi păcălesc câștigă favoruri și sunt plăcuți în ochii lor. Nu sunt antihriștii ticăloși? Aveți astfel de antihriști ticăloși în jurul vostru? I-ați întâlnit vreodată? Nu le permit oamenilor să vorbească sincer; cine vorbește sincer este redus la tăcere. Dacă reușești să minți și să te aliniezi vreodată la ceea ce spun, devenind complicele lor, nu vor mai fi adversarii tăi. Dacă insiști să vorbești sincer și să tratezi problemele conform adevărurilor-principii, mai devreme sau mai târziu te vor chinui. A fost vreunul dintre voi chinuit? Ați fost chinuiți doar pentru că ați dat în vileag faptele rele ale conducătorilor falși și ale antihriștilor și, în cele din urmă, ați fost chinuiți până în punctul în care n-ați îndrăznit să spuneți nimic, chiar dacă ați vrut. S-a întâmplat vreodată așa ceva? Vorbirea sinceră și raportarea problemelor au dus la chinuirea ta. În diverse biserici, a fost chinuit vreunul dintre voi pentru că a raportat probleme? Este chinuit cineva care spune minciuni, păcălește biserica și este emondat? (Nu.) Aceasta e disciplina normală; nu este același lucru cu a fi chinuit. Acest lucru se întâmplă deoarece ești neglijent în datoria ta, încalci principiile și acționezi cu intenții greșite, mințind și păcălind, ceea ce duce la emondare. Așadar, în prezența lui Dumnezeu, nu vei suporta niciodată consecințe pentru faptul că vorbești sincer. Totuși, în prezența Satanei și a antihriștilor, trebuie să fii mai prudent. Aceasta reflectă zicala: „A fi apropiat de un rege este la fel de periculos ca a te culca lângă un tigru.” Când vorbești cu ei, trebuie să ții mereu cont de starea lor de spirit, evaluându-le fericirea și dacă expresia lor este sumbră sau senină, apoi să decizi ce să spui ca să fii în concordanță cu gândurile lor. De exemplu, dacă un antihrist spune: „Nu va ploua astăzi?”, trebuie să răspunzi: „Prognoza spune că va ploua astăzi.” În realitate, când antihristul spune că s-ar putea să plouă astăzi, este pentru că nu vrea să iasă și să-și facă datoria. Dacă zici: „Prognoza spune că va fi soare astăzi”, se va enerva. Va trebui să spui rapid: „O, am greșit. Va ploua astăzi.” Antihristul spune: „Tocmai ai zis că nu va ploua. Cum poți spune acum că va ploua?” Va trebui să răspunzi: „Doar fiindcă este soare acum nu înseamnă că va fi tot așa. După cum spuneau străbunii: «Cerurile au furtuni neașteptate.» Prognozele meteo nu sunt întotdeauna exacte, dar judecata ta este impecabilă!” Când antihristul aude asta, devine mulțumit și te laudă pentru că ești rezonabil. Vă comportați vreodată așa? O faceți, nu-i așa? Sunteți capabili să faceți ce fac adesea antihriștii, să nu le permiteți oamenilor să vorbească sincer și să-i chinuiți pe cei care fac asta? Nu ați urmărit cu toții drame despre palate? Care este relația dintre împărat și miniștrii săi de la curte? Poate că relația lor nu este ușor de exprimat într-o singură propoziție, dar există un fenomen între ei, și anume că împăratul nu ia cuvintele nimănui de bune. El analizează și scrutează tot ce spun miniștrii săi, fără să considere vreodată că este adevărul. Acesta este principiul lui când își ascultă miniștrii vorbind. Cât despre miniștri, aceștia trebuie să fie pricepuți în ascultarea implicațiilor nerostite. De pildă, când împăratul spune: „Prim-ministrul Wang a menționat ceva astăzi” și așa mai departe, toată lumea ascultă și se gândește: „Se pare că împăratul vrea să-l promoveze pe prim-ministrul Wang, dar se teme cel mai mult că oamenii vor forma facțiuni, vor căuta câștiguri private și se vor răzvrăti, așa că nu pot să-l susțin deschis pe prim-ministrul Wang. Trebuie să stau la mijloc, nici să mă opun, nici să-l susțin, așa încât împăratul să nu-mi poată desluși adevăratele intenții – dar nici nu mă opun voinței împăratului.” Vezi, în mintea lor, chiar și o singură propoziție implică atât de multe gânduri, cu răsuciri și întorsături chiar mai complicate decât mersul unui șarpe. Sensul de bază al spuselor lor rămâne evaziv, învăluit în ambiguitate. Este nevoie de ani de experiență acumulată pentru a analiza care afirmații sunt adevărate sau false și trebuie să descifrezi ce intenționează să spună pe baza modului în care se comportă și vorbesc de obicei. Pe scurt, nu există nici măcar o afirmație sinceră în vorbirea lor și nu spun decât minciuni. Dialogul tuturor, fie că au un rang mai mic sau mai mare, conține un mod propriu de a vorbi. Aceștia vorbesc din punctul lor de vedere, dar ceea ce spun nu este niciodată sensul literal pe care îl auzi – sunt doar minciuni. Cum apar minciunile? Întrucât oamenii au anumite intenții, scopuri și motivații în vorbirea și în acțiunile lor, atunci când vorbesc, sunt atenți la cuvintele și la implicațiile lor, bat câmpii și au propria metodă de a vorbi. Odată ce au o metodă, mai este o vorbire sinceră? Nu, nu este. Cuvintele lor conțin multe niveluri de semnificație, o combinație de adevăr și minciună – unele adevărate, unele false – și altele menite să păcălească. În orice caz, nu sunt sincere. Luați exemplul prim-ministrului Wang, care tocmai a fost menționat. Cineva se opune deschis prim-ministrului Wang la curte. Opoziția sa nu pare imediat adevărată sau falsă. Trebuie să te uiți mai în detaliu. În scena următoare, el bea într-un salon secret din casa prim-ministrului Wang. Se pare că cei doi lucrează împreună. Dacă urmărești doar scena în care această persoană se opune prim-ministrului Wang, cum poți să-ți dai seama că cei doi lucrează împreună? De ce i s-a opus? Ca să evite suspiciunile și să se folosească de acest lucru pentru a-l face pe împărat să-și lase garda jos, împiedicându-l să suspecteze că sunt în cârdășie. Nu este aceasta o tactică? (Ba da.) Acești oameni trăiesc într-un cerc în care nu îndrăznesc să spună nici măcar un cuvânt adevărat. Dacă a spune minciuni în fiecare zi este atât de obositor, de ce nu pleacă? Ba chiar vizitează mormântul unui adversar care a murit – de ce fac asta? Pur și simplu le place să lupte împotriva altora; fără luptă, simt că viața este plictisitoare. Dacă nu luptă, consideră că această viață este prea lipsită de evenimente. Având toate aceste uneltiri și comploturi în minte, dar neavând unde să le folosească, au nevoie de un rival împotriva căruia să lupte, să vadă cine este mai bun. Atunci simt că viața lor are valoare. Dacă adversarul lor moare, simt că viața lor nu mai are niciun sens. Spuneți-Mi, pot fi reformați astfel de oameni? (Nu, nu pot.) Aceasta e natura lor. Antihriștii au acest tip de natură: luptă împotriva altora și împotriva conducătorilor și lucrătorilor în fiecare zi. Ba chiar luptă împotriva lui Dumnezeu, spunând minciuni și înșelând în fiecare zi, tulburând și perturbând lucrarea casei lui Dumnezeu. Nu pot sta liniștiți nici măcar o clipă. Nu pot accepta adevărul, indiferent cum primesc părtășie despre el. Asemenea marelui balaur roșu, nu vor avea odihnă până când nu vor fi complet distruși.

Antihriștilor le displac cei care vorbesc sincer, le displac oamenii onești. Le plac vicleșugurile și minciunile. Așadar, care este atitudinea lor față de Dumnezeu? De exemplu, care este atitudinea lor față de cerința Lui ca oamenii să fie onești? În primul rând, ei disprețuiesc acest adevăr. Capacitatea lor de a disprețui lucrurile pozitive este cu adevărat elocventă pentru problema lor și dovedește deja că natura lor este ticăloasă. Însă aceasta nu este imaginea completă sau totală. Analizând mai profund, cum înțeleg antihriștii cerința lui Dumnezeu ca oamenii să fie onești? Ar putea spune: „Să fiu o persoană onestă, să vorbesc cu dumnezeu despre orice, să-i spun totul și să le împărtășesc totul deschis fraților și surorilor – nu înseamnă asta să-mi pierd demnitatea? Înseamnă să nu am demnitate, identitate și, cu siguranță, intimitate. Este îngrozitor; ce fel de adevăr este acesta?” Nu o privesc ei așa? În adâncul inimii lor, antihriștii nu doar că disprețuiesc cuvintele și cerința lui Dumnezeu de a fi onești, dar pot chiar să le condamne. Dacă pot să le condamne, pot fi oameni onești? Cu siguranță nu, sigur nu pot fi onești. Care este reacția antihriștilor când văd că unii oameni recunosc că au spus minciuni? În adâncul inimii lor, disprețuiesc și batjocoresc un astfel de comportament. Consideră că oamenii care încearcă să fie onești sunt prea nesăbuiți. Nu este o ticăloșie din partea lor să-i definească pe oamenii onești drept nesăbuiți? (Ba da.) E o ticăloșie. Își zic în sinea lor: „Cine spune adevărul în societatea din zilele noastre? Dumnezeu îți cere să fii onest, iar tu chiar încerci să fii onest – ba chiar vorbești sincer despre astfel de chestiuni. Ești cu adevărat incredibil de nesăbuit!” Disprețul pe care îl simt față de oamenii onești în adâncul inimii lor dovedește că ei condamnă și detestă acest adevăr și că nici nu-l acceptă, nici nu se supun lui. Nu este aceasta ticăloșia antihriștilor? Acest adevăr este în mod clar un lucru pozitiv și un aspect al trăirii umanității normale pe care oamenii ar trebui să o aibă în ceea ce privește comportamentul lor, dar antihriștii îl condamnă. E o ticăloșie. În biserică, sunt adesea oameni care, deoarece raportează probleme sau descriu adevărata stare a lucrurilor Celui de mai sus, ajung să fie „emondați” de anumiți conducători – sunt chinuiți. Uneori, când Cel de mai sus întreabă despre situația din biserică, unii conducători raportează doar lucruri pozitive și le omit pe cele negative. Când unii oameni află că rapoartele acestor conducători nu sunt reale și le cer să spună adevărul, acești conducători îi dau deoparte și îi împiedică să spună adevărul. Unii oameni nu acceptă felul antihriștilor de a face lucrurile. Își spun în sinea lor: „Din moment ce nu vrei să vorbești sincer, nu te voi trata ca pe un conducător. Voi spune adevărul Celui de mai sus. Nu mă tem că mă va emonda.” Prin urmare, raportează cu fidelitate situația reală Celui de mai sus. Când fac asta, dau cărțile pe față despre situația bisericii. Cum așa? Deoarece acești oameni au expus faptele despre acei antihriști – au dat în vileag adevărata stare a lucrurilor. Sunt antihriștii de acord cu acest lucru? Îl pot tolera? Cu siguranță nu-i vor cruța pe cei care au raportat problema. Ce fac antihriștii? La scurt timp după, convoacă o întâlnire despre această problemă, le cer oamenilor să discute despre ea și le observă reacțiile. Majoritatea oamenilor, fiind ușor de influențat, cântăresc problema și se gândesc: „Cineva a raportat faptele, iar acum acest conducător este în pericol. N-am raportat ce se întâmplă – dacă Cel de mai sus decide să-l pedepsească pe acest conducător, nu vom fi implicați împreună cu el?” Așadar, acești oameni găsesc modalități de a-i apăra pe conducători și, drept urmare, cei care au raportat adevărul devin izolați. În acest mod, antihriștii pot face ce vor deoarece, indiferent ce lucruri rele comit, nimeni nu îndrăznește să raporteze situația Celui de mai sus și, astfel, își ating scopurile. În consecință, pentru unii oameni, raportarea situației către Cel de mai sus prezintă multe dificultăți reale. Ei cunosc faptele, dar antihriștii vor mereu să-i reducă la tăcere. Din frică și timiditate, fac compromisuri și, astfel, nu devin ei victimele constrângerii antihriștilor? În cele din urmă, odată ce acești antihriști sunt dezvăluiți și înlocuiți, cum crezi că se simt oamenii care au făcut compromisuri? Oare regretă? (Da, regretă.) Se simt atât bucuroși, cât și plini de regrete, gândindu-se: „Dacă aș fi știut că lucrurile se vor sfârși așa, n-aș fi renunțat. Ar fi trebuit să continui să-i dau în vileag și să le raportez problemele până când ar fi fost înlocuiți.” Dar majoritatea oamenilor nu pot face asta; sunt prea lași.

Antihriștilor le plac vicleșugurile și minciunile și detestă onestitatea; aceasta este prima manifestare evidentă a naturii lor ticăloase. Vezi tu, unii oameni vorbesc mereu într-un mod care este dificil de înțeles de către alții. Uneori, propozițiile lor au un început, dar niciun sfârșit, uneori au un sfârșit, dar niciun început. Nu îți poți da seama deloc ce vor să spună, nimic din ceea ce spun nu are sens pentru tine și, dacă le ceri să îți explice clar, nu o vor face. Deseori, folosesc pronume în discursul lor. De exemplu, raportează ceva și spun: „Acel tip credea asta și apoi frații și surorile nu au fost foarte…” Ar putea continua ore în șir și tot nu se exprimă clar, bolborosind și bâlbâindu-se, fără să-și termine propozițiile, doar rostind câteva cuvinte izolate care nu au nicio legătură unul cu celălalt, fără să te facă cu nimic mai înțelept după ce îi auzi – ba chiar te neliniștesc. De fapt, au făcut multe studii și sunt bine educați – așadar, de ce sunt incapabili să rostească o propoziție întreagă? Este o problemă ce ține de fire. Sunt atât de alunecoși încât trebuie să depună un mare efort ca să spună chiar și puțin adevăr. Nimic din ceea ce spun antihriștii nu are substanță, există întotdeauna un început, dar niciun sfârșit; scot jumătate de propoziție, apoi înghit cealaltă jumătate și tatonează mereu, deoarece nu vor să înțelegi la ce se referă, vor să ghicești. Dacă îți spun direct, îți dai seama ce spun și vezi cine sunt cu adevărat, nu-i așa? Ei nu vor asta. Ce vor ei? Vor să ghicești singur și sunt fericiți să te lase să crezi ceea ce ghicești tu că este adevărat – în acel caz, nu ei au spus-o, așa că nu au nicio responsabilitate. Mai mult decât atât, ce obțin ei când le spui ce ai ghicit tu din ce voiau să spună? Ceea ce ghicești tu este exact ceea ce vor să audă și le spune ideile și părerile tale despre acea chestiune. De acolo, vor vorbi selectiv, alegând ceea ce să spună și ce nu și cum să o spună și apoi vor face pasul următor din planul lor. Fiecare propoziție se termină cu o capcană și, în timp ce îi asculți, dacă vei continua să le termini propozițiile, vei fi căzut cu totul în capcană. Este obositor pentru ei să vorbească tot timpul așa? Firea lor este ticăloasă – nu se simt obosiți. Este cu totul firesc pentru ei. De ce vor să creeze aceste capcane pentru tine? Pentru că nu pot să-ți vadă clar părerile și se tem că vei vedea cine sunt cu adevărat. În același timp, încearcă să te împiedice să-i înțelegi, încearcă să te înțeleagă. Vor să smulgă de la tine părerile, ideile și metodele tale. Dacă reușesc, atunci, capcanele lor au funcționat. Unii oameni trag de timp, spunând tot timpul „hm” și „ăh”; nu exprimă un punct de vedere concret. Alții trag de timp spunând „ca” și „ei bine…”, ascunzând ceea ce cred cu adevărat, folosind aceste cuvinte în loc de ceea ce vor să spună. Există multe cuvinte de umplutură, adverbe și verbe auxiliare în fiecare propoziție de-ale lor. Dacă le-ai înregistra cuvintele și le-ai nota, ai descoperi că niciunul nu le dezvăluie părerile și atitudinile față de acea chestiune. Toate cuvintele lor conțin capcane, ispite și ademeniri ascunse. Cum este această fire? (Ticăloasă.) Foarte ticăloasă! Este vorba de vicleșuguri? Aceste capcane, ispite și ademeniri pe care le creează se numesc vicleșuguri. Aceasta este o trăsătură comună a oamenilor cu esența ticăloasă a antihriștilor. Cum se manifestă această trăsătură comună? Ei dau vestea bună, dar nu și vestea rea, vorbesc exclusiv în termeni plăcuți, vorbesc șovăielnic, își ascund parțial adevăratul înțeles, vorbesc confuz, vag, iar cuvintele lor sunt pline de ispite. Toate aceste lucruri sunt capcane și toate sunt mijloace ale vicleșugurilor.

Majoritatea antihriștilor prezintă aceste manifestări și vorbesc și acționează în acest fel. Ați putea discerne acest lucru dacă ați intra în contact cu ei mult timp? Le-ați putea vedea adevărata față? În primul rând, trebuie să stabilești dacă sunt oameni onești. Indiferent cât de mult le cer altora să fie onești și să vorbească sincer, trebuie să vezi dacă ei înșiși sunt oameni onești, dacă se străduiesc să fie onești și care este punctul de vedere și atitudinea lor față de oamenii onești. Vezi dacă sunt scârbiți de oamenii onești, dacă îi detestă și discriminează în adâncul inimii lor sau dacă vor să fie și ei oameni onești în adâncul sufletului, dar li se pare dificil și anevoios acest lucru, prin urmare nu reușesc. Trebuie să-ți dai seama care dintre acestea este situația lor. Ai putea să o discerni? Într-o perioadă scurtă de timp, este posibil să nu reușești acest lucru, deoarece s-ar putea să nu le vezi adevărata față dacă metodele lor înșelătoare sunt ingenioase. Cu toate acestea, în timp, toată lumea va putea să le vadă adevărata față; nu pot ascunde la nesfârșit adevărul despre ei. Este așa cum marele balaur roșu spune adesea că „slujește poporul” și „acționează ca funcționar public al poporului”. Dar, în zilele noastre, cine mai crede că este partidul poporului? Cine mai crede că ia decizii în numele oamenilor? Nimeni nu mai crede asta, nu-i așa? Inițial, oamenii aveau așteptări optimiste, crezând că pot să-și schimbe norocul și să devină stăpâni cu Partidul Comunist, că acesta va sluji poporul și va acționa ca funcționar public. Dar, în zilele noastre, cine îi mai crede cuvintele diavolești? Cum îl evaluează oamenii acum? A devenit un dușman public al lor. Deci, cum s-a transformat din funcționar public într-un dușman public? Prin acțiunile sale și, comparându-i acțiunile cu vorbele sale, oamenii au descoperit că toate lucrurile pe care le-a spus erau doar minciuni viclene, falsuri și cuvinte menite să-l scoată basma curată. A rostit cele mai plăcute cuvinte, dar a făcut cele mai rele lucruri. Antihriștii sunt și ei așa. De exemplu, le spun fraților și surorilor: „Ar trebui să vă îndepliniți îndatoririle cu loialitate – nu permiteți să fie alterate de impurități personale.” Dar gândește-te, ei se comportă în acest fel? Când le sugerezi ceva, de îndată ce le dezvălui doar puțin din opinia ta, nu sunt de acord cu ea și nu o acceptă. Când interesele lor personale intră în conflict cu îndatoririle lor sau cu interesele casei lui Dumnezeu, ei luptă pentru fiecare brumă de profit și nu renunță la nimic. Gândește-te la comportamentul lor, apoi compară-l cu ceea ce spun ei. Ce observi? Cuvintele lor sună frumos, dar sunt toate minciuni menite să-i păcălească pe oameni. Când uneltesc și luptă pentru interesele lor, comportamentul, precum și intențiile, mijloacele și metodele lor de acțiune, toate acestea sunt autentice – nu sunt false. Pe baza acestor lucruri, poți căpăta discernământ în privința antihriștilor.

Antihriștilor le plac minciunile și vicleșugurile – ce altceva le place? Le plac tacticile, uneltirile și comploturile. Ei operează conform filosofiei Satanei, necăutând niciodată adevărul, bazându-se în întregime pe minciuni și vicleșuguri și folosind uneltiri și comploturi. Indiferent cât de clar ai părtășie despre adevăr, chiar dacă dau aprobator din cap, nu vor acționa conform adevărurilor-principii. În schimb, își vor frământa creierii și vor acționa folosind uneltiri și comploturi. Nu contează cât de clar ai părtășie despre adevăr, se pare că nu-l pot înțelege; pur și simplu fac lucrurile așa cum sunt dispuși să le facă, așa cum vor să le facă și în orice mod este în interesul lor personal. Vorbesc cu ușurință, ascunzându-și adevărata față și adevăratul caracter, prostindu-i și păcălindu-i pe oameni și, când ceilalți cad în plasă, sunt mulțumiți, iar ambițiile și dorințele le-au fost împlinite. Aceasta este metoda și abordarea consecventă a antihriștilor. În ceea ce-i privește pe acei oameni onești care sunt direcți în modul de exprimare, care vorbesc sincer și au părtășie în mod deschis despre propria negativitate sau slăbiciune și despre propriile stări rebele și care vorbesc din inimă, antihriștii simt în sinea lor repulsie față de ei și îi discriminează. Le plac oamenii care, la fel ca ei, vorbesc într-un mod necinstit și înșelător și nu practică adevărul. Când întâlnesc astfel de oameni, sunt încântați în inima lor, de parcă ar fi găsit pe cineva ca ei. Nu-și mai fac griji că alții sunt mai buni decât ei sau că îi pot discerne. Nu este aceasta o manifestare a naturii ticăloase a antihriștilor? Nu poate demonstra că sunt ticăloși? (Ba da.) De ce pot ilustra aceste aspecte că antihriștii sunt ticăloși? Lucrurile pozitive și adevărul sunt ceea ce ar trebui să iubească orice ființă creată rațională care are conștiință. Când vine vorba însă de antihriști, ei privesc aceste lucruri pozitive ca pe o bătaie de cap și un spin în coastă. Oricine le respectă sau le practică devine dușmanul lor și îi privesc pe astfel de indivizi cu ostilitate. Nu seamănă aceasta cu natura ostilității Satanei față de Iov? (Ba da.) Este aceeași natură, aceeași fire ca a Satanei și aceeași esență. Natura antihriștilor provine de la Satana și aceștia aparțin aceleiași categorii ca Satana. Prin urmare, antihriștii sunt în cârdășie cu Satana. Este această afirmație excesivă? Deloc; este în întregime corectă. De ce? Pentru că antihriștii nu iubesc lucrurile pozitive. Le place să recurgă la vicleșuguri, le plac minciunile, aparențele iluzorii și prefăcătoria. Dacă cineva le dă în vileag adevărata față, pot să se supună și să accepte acest lucru cu bucurie? Nu doar că nu l-ar putea accepta, dar ar răspunde cu un potop de insulte. Oamenii care spun adevărul sau le dau în vileag adevărata față i-ar înfuria și i-ar face să-și piardă cumpătul. De pildă, ar putea exista un antihrist foarte priceput la prefăcătorie. Toată lumea îl percepe ca pe o persoană bună: iubitor, capabil să empatizeze cu oamenii, capabil să înțeleagă dificultățile altora și care îi sprijină și îi ajută adesea pe cei slabi și negativi. Ori de câte ori ceilalți au dificultăți, este capabil să dea dovadă de considerație și să-i scuze. În inimile oamenilor, acest antihrist este mai mare decât Dumnezeu. Dacă expui prefăcătoria și impostura acestui individ care se dă virtuos, dacă îi spui adevărul, îl poate accepta? Nu doar că nu-l va accepta, dar va începe să-și sporească prefăcătoria și impostura. Spune-Mi, dacă ai expune impostura fariseilor atunci când și-au dus scripturile la colțul străzilor ca să se roage și să citească pentru a fi auziți de ceilalți și le-ai spune că o fac pentru a se da în spectacol, ar mărturisi ei spusele tale? Le-ar accepta cu bucurie? Ar reflecta la cuvintele tale? Ar putea să admită că faptele lor erau impostură și vicleșug? Ar putea să reflecteze, să se căiască și să nu se mai comporte niciodată așa? Categoric nu. Dacă ai spune în continuare: „Acțiunile tale îi îndrumă greșit pe oameni și vei merge în iad și vei fi pedepsit”, n-ar însemna că spui adevărul? (Ba da.) Înseamnă că spui adevărul. L-ar accepta ei? Nu, ar deveni imediat furioși și ar spune: „Poftim? Spui că voi merge în iad și voi fi pedepsit? Asta-i bună! Cred în dumnezeu, nu în tine! Cuvintele tale nu înseamnă nimic!” Aici se încheie totul? Ce ar face apoi? Ar continua spunând: „Am călătorit peste tot, le-am împărtășit evanghelia multor oameni, am dat atât de multe roade, am purtat atâtea cruci și am suferit atât de mult în închisoare – copile, când am început să cred în domnul, tu erai încă în pântecele mamei tale!” Natura lor este dată în vileag, nu-i așa? Nu predică ei răbdarea și toleranța – atunci de ce nu pot tolera această chestiune minoră? De ce nu o pot tolera? Pentru că ai spus adevărul, le-ai demascat adevărata față și nu au nicio destinație. Mai pot tolera asta? Dacă nu sunt antihriști, dacă sunt pe calea antihriștilor, dar pot accepta adevărul și dau dovadă și de o manifestare a imposturii, ce vor face dacă le expui impostura? S-ar putea să nu reflecteze imediat asupra lor înșiși, iar afirmația că fac acest lucru poate suna nerealist și lipsit de conținut. Totuși, prima reacție a celor mai mulți oameni normali la auzul acestui lucru este de a simți o durere ascuțită în inimă. Ce înseamnă această durere ascuțită? Înseamnă că sunt afectați de ceea ce aud; nu se așteptau ca cineva să îndrăznească să se poarte atât de nechibzuit, să spună adevărul și să-i condamne astfel în fața lor – aceste cuvinte sunt ceva la care nu s-au așteptat niciodată și pe care nu le-au auzit niciodată. În plus, au simțul rușinii și vor să scape cu fața curată. În timp ce cugetă asupra afirmației tale că a sta la colțul străzii să se roage și să citească Scriptura înseamnă că-i induce în eroare pe oameni, după autoexaminare, descoperă că această acțiune a fost într-adevăr pentru a le arăta oamenilor cât de devotați sunt, cât de mult Îl iubesc pe Domnul și cât de mult pot suferi, că aceasta este impostură și că spusele tale sunt adevărate. Descoperă că, dacă se comportă în continuare așa, nu vor putea să dea ochii cu alți oameni. Au simțul rușinii și, cu acest simț al rușinii, ar putea fi în stare să se înfrâneze într-o oarecare măsură și să-și înceteze faptele rele sau acțiunile care sunt nerușinate și care le-ar știrbi reputația. Ce înseamnă dacă nu se mai comportă așa în continuare? Arată o fărâmă de căință. Nu este sigur că se vor căi cu siguranță, dar există cel puțin posibilitatea de căință, ceea ce este mult mai bine decât în cazul antihriștilor și fariseilor. Ce face să fie mai bine? Întrucât au conștiință și simțul rușinii, cuvintele de expunere ale celorlalți le străpung inimile. Deși este posibil să se simtă rușinați și ca demnitatea să le fie rănită, pot măcar să admită că aceste cuvinte sunt corecte. Chiar dacă nu reușesc să scape cu fața curată, în adâncul sufletului, deja au recunoscut și s-au supus acelor cuvinte, acceptându-le deja. Prin ce diferă antihriștii? De ce spunem că antihriștii sunt ticăloși? Ticăloșia antihriștilor constă în faptul că, atunci când aud ceva corect, nu sunt doar incapabili să-l accepte, ci îl și urăsc. În plus, recurg la metode proprii, căutând scuze, motive și diverși factori obiectivi pentru a se apăra și a se explica. Ce scop urmăresc să atingă? Își propun să transforme lucrurile negative în lucruri pozitive și lucrurile pozitive în lucruri negative – vor să inverseze situația. Nu este o ticăloșie? Își spun: „Indiferent câtă dreptate ai sau cât de mult sunt cuvintele tale în concordanță cu adevărul, poți rezista la vorbele mele mieroase? Chiar dacă toate cuvintele pe care le rostesc sunt în mod clar false, înșelătoare și induc în eroare, tot voi nega și condamna ceea ce spui.” Nu este o ticăloșie? Este într-adevăr o ticăloșie. Crezi că antihriștii, când văd oameni buni, nu-i consideră onești în inimile lor? Îi consideră oameni onești și care urmăresc adevărul, dar care este definiția lor pentru onestitate și urmărirea adevărului? Cred că oamenii onești sunt nesăbuiți. Detestă urmărirea adevărului, simt repulsie și ostilitate față de ea. Consideră că este falsă, că nimeni n-ar putea fi atât de nesăbuit încât să se lepede de tot pentru a urmări adevărul, să spună orice oricui și să încredințeze totul lui Dumnezeu. Nimeni nu este atât de nesăbuit. Simt că toate aceste acțiuni sunt false și nu cred în niciuna dintre ele. Oare antihriștii cred că Dumnezeu este atotputernic și drept? (Nu cred.) Așadar, în mintea lor, pun semne de întrebare după toate aceste lucruri. Care este implicația? Cum interpretăm această grămadă de semne de întrebare? Nu doar se îndoiesc sau le pun sub semnul întrebării; în cele din urmă, le și resping și caută să inverseze situația. Ce vreau să spun prin inversarea situației? Ei își zic în sinea lor: „Ce rost are să fii atât de corect? Dacă o minciună este repetată de o mie de ori, devine adevăr. Dacă nimeni nu spune adevărul, atunci nu este adevăr și nu are niciun rost – este doar o minciună!” Nu înseamnă asta că inversează binele și răul? Aceasta este ticăloșia Satanei – denaturarea faptelor și inversarea binelui și răului – asta le place. Antihriștii excelează în prefăcătorie și vicleșug. Desigur, excelează în ceea ce este inerent sufletului lor, iar ceea ce este inerent sufletului lor este tocmai ceea ce există în natura-esență pe care o au. Chiar mai mult decât atât, este ceea ce poftesc și iubesc, precum și regula potrivit căreia supraviețuiesc în lume. Ei cred în zicale precum „Omul bun moare de tânăr, pe când cel rău trăiește o mie de ani”, „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate”, „Destinul unui om se află în mâna lui”, „Omul va triumfa asupra naturii” și așa mai departe. Este vreuna dintre aceste afirmații în concordanță cu umanitatea sau cu legile naturale pe care le pot înțelege oamenii normali? Nici măcar una. Deci cum pot antihriștii să iubească atât de mult aceste zicale diavolești ale Satanei și chiar să le trateze ca pe mottourile lor? Nu putem spune decât că se datorează faptului că natura lor este prea ticăloasă.

A existat un anumit conducător de biserică cu care am intrat în contact de câteva ori timp de aproximativ un an. Am avut mai multe ocazii de a ne întâlni, dar conversațiile noastre au fost limitate, deoarece nu era genul de om care să vorbească liber. Ce înseamnă că „nu era genul de om care să vorbească liber”? Înseamnă că nu zicea mare lucru nici când îi puneai întrebări. Oare așa era în interacțiunile cu alții din biserică? Existau două situații posibile. Avea multe de spus celor care gândeau ca el. În schimb, cu aceia care nu gândeau ca el devenea precaut și vorbea mai puțin liber. Ulterior, am rezumat că, în timpul interacțiunilor Mele cu el, a rostit cinci propoziții „clasice” în total. Nu vorbea liber, prin urmare, când spunea ceva, devenea o propoziție „clasică”. Ce fel de persoană este aceasta? O putem numi o „persoană distinsă”? Este destul de normal ca lucrătorii sau conducătorii de biserică să intre în contact cu Mine și să discute probleme, nu-i așa? Totuși, această persoană era unică. A rostit doar cinci propoziții, cinci propoziții incredibil de „clasice”. Ascultați de ce sunt aceste propoziții atât de „clasice”. Fiecare propoziție rostită de el are propriul context și o mică poveste în spatele ei. Să începem cu originea primei lui propoziții.

În biserica unde era conducător, exista o persoană rea care făcuse mai multe lucruri rele și tulburase lucrarea bisericii. Toată lumea a văzut că este o persoană rea, așa că au început să aibă părtășie și să discute despre ea. Dacă urma să fie exclusă și alungată, trebuia să se scrie o informare despre ea în biserică, așa încât toată lumea să știe ce lucruri rele făcuse și de ce era clasificată drept persoană rea și alungată. În timp ce erau expuse unele dintre lucrurile rele pe care le făcuse acea persoană rea, acest conducător, care de obicei nu vorbea mult, a luat cuvântul și a spus: „A avut intenții bune.” Cum a privit el acea persoană rea care a făcut lucruri rele și a tulburat lucrarea bisericii? „Individul a avut intenții bune.” Considera că lucrurile rele făcute de o persoană rea sunt în concordanță cu adevărul, atât timp cât acea persoană are intenții bune. Pentru el, indiferent de natura acțiunilor, fie ele bune sau rele, ori de consecințele acțiunilor sale, atât timp cât are intenții bune, chiar și tulburările și perturbările pe care le provoacă sunt în conformitate cu adevărul. „A avut intenții bune.” Aceasta a fost prima propoziție rostită de acest conducător. Ați auzit vreodată asemenea vorbe? O persoană rea face în mod clar lucruri rele și, totuși, cineva spune că acea persoană nutrea intenții bune în timp ce făcea acele lucruri rele. Are toată lumea discernământ în privința acestei propoziții? Cred că unii ar putea fi induși în eroare de această propoziție, deoarece majoritatea oamenilor cred că, atât timp cât cineva are intenții bune, n-ar trebui să fie tratat și că, dacă cineva face rău cu intenții bune, nu face rău în mod intenționat. După ce au fost stârniți astfel și induși în eroare de acest conducător, era posibil ca unii să treacă de partea conducătorului și să înceapă să simpatizeze cu persoana rea. Dacă nu i-ar fi indus în eroare acest conducător, majoritatea oamenilor ar fi înțeles corect această chestiune și ar fi crezut că persoana rea ar fi trebuit exclusă și alungată pentru că a făcut rău. Totuși, după ce au fost stârniți și induși în eroare de acest conducător, unii și-au spus: „A avut intenții bune, are logică. Uneori și noi suntem la fel. Așadar, dacă facem ceva rău cu intenții bune, vom fi și noi îndepărtați și alungați?” Ca urmare, au trecut de partea acestui conducător. De ce? Se gândeau la propriul viitor. Nu le-a fost ușor oamenilor să accepte propoziția pe care a rostit-o acest conducător? Care au fost consecințele acceptării ei? Au căpătat îndoieli în legătură cu Dumnezeu, cu firea Lui dreaptă și cu principiile Sale de a face lucrurile. Au căpătat îndoieli în legătură cu principiile casei lui Dumnezeu de a face lucrurile, au ridicat semne de întrebare în privința lor și apoi le-au condamnat. Au nutrit aceste îndoieli în inima lor. În realitate, această persoană rea nu era alungată fiindcă făcuse un lucru rău. În casa lui Dumnezeu, nimeni nu este alungat doar pentru că a comis o greșeală ocazională, indiferent dacă face muncă manuală, o datorie specială sau o datorie care implică aptitudini tehnice. Toți fac obiectul unei clasificări comune a comportamentului lor consecvent de către conducătorii bisericii și de către frați și surori și apoi sunt tratați. De exemplu, dacă cineva e mereu leneș când ar trebui să lucreze și își găsește scuze ca să evite munca, este adecvată alungarea lui pe baza acestui comportament? (Da.) Corect, este adecvată. De pildă, dacă ești desemnat să faci curățenie și mănânci des semințe de floarea-soarelui, bei ceai, citești ziarul și arunci la întâmplare coji de semințe de floarea-soarelui în jurul tău, nu-ți neglijezi îndatoririle? Nu doar că nu faci curățenie, dar mai faci și mizerie, ceea ce înseamnă că-ți neglijezi îndatoririle. Dacă ești incompetent în lucrarea ta, este pe deplin în conformitate cu principiile să fii alungat și n-ar trebui să te cerți. Totuși, acest conducător de biserică a susținut că persoana a avut intenții bune, ceea ce i-a indus în eroare pe oameni. După ce i-a stârnit și indus în eroare pe oameni în acest mod, unii dintre ei i-au urmat exemplul și au ajuns la un consens. Dar unde L-au plasat ei pe Dumnezeu și adevărurile-principii când au acționat astfel? Au devenit ca o familie, vorbind despre „biserica noastră” și „a noastră casă a lui Dumnezeu”. Cum sunt definite „biserica” și „casa lui Dumnezeu”? Poate exista o casă a lui Dumnezeu unde nu există Dumnezeu? (Nu.) Dacă nu există Dumnezeu într-un loc, poate să existe sau să fie întemeiată o biserică acolo? (Nu, nu poate.) Așadar, ce a însemnat când au spus „a noastră”? A însemnat că s-au despărțit de Dumnezeu. Biserica a devenit biserica acestui conducător zăpăcit, el a devenit stăpânul bisericii, iar acei așa-ziși frați și surori și oameni zăpăciți au format o bandă împreună cu el și s-au comportat ca niște rude față de el. S-au îndepărtat de Dumnezeu, prin urmare Dumnezeu a primit un rol în afara „casei lui Dumnezeu”. Acestea au fost consecințele care au decurs atunci când acest conducător a rostit prima propoziție în aceste circumstanțe. Toată lumea l-a aprobat în mod deosebit, gândindu-se: „Conducătorul bisericii noastre este corect, este atent cu noi, ne iartă slăbiciunile și chiar vorbește în apărarea noastră. Când facem greșeli, Dumnezeu ne expune și ne emondează mereu. Dar conducătorul nostru ne protejează mereu, așa cum o cloșcă își apără puii. Avându-l în preajmă, nu vom suferi nicio nedreptate.” Toată lumea i-a fost recunoscătoare. Acestea au fost consecințele primei propoziții rostite de acest conducător.

Să continuăm cu a doua propoziție rostită de acest conducător. În biserică exista o lucrare legată de treburile externe pe care cei mai mulți oameni nu o puteau realiza sau erau prea ocupați cu îndatoririle lor pentru a se ocupa de ea. Existau niște credincioși doar cu numele care se pricepeau să se ocupe de treburile externe, prin urmare casa lui Dumnezeu a alocat niște bani pentru ca o astfel de persoană să se ocupe de aceste sarcini și, uneori, casa lui Dumnezeu cheltuia puțin mai mult pentru ca persoana respectivă să se ocupe de destul de multe sarcini în numele său. Spuneți-Mi, a încălcat casa lui Dumnezeu principiile cheltuind 200 de yuani în plus pentru a gestiona astfel de chestiuni? Era singurul mod de a gestiona acele chestiuni și dădea rezultate bune, prin urmare așa erau gestionate. Dându-i acelei persoane 200 de yuani în plus, casei lui Dumnezeu îi era convenabil să se ocupe de aceste chestiuni și erau rezolvate multe probleme. Merita să cheltuie acei 200 de yuani în plus? (Merita.) Cu siguranță merita. Era adecvat să facă lucrurile astfel. În cazul în care casa lui Dumnezeu ar da acei 200 de yuani cuiva care nu se putea ocupa de acele sarcini, ar fi doar o risipă. A-i da acei 200 de yuani însemna că acele sarcini puteau fi făcute bine – deci a fost în conformitate cu principiile când casa lui Dumnezeu s-a ocupat de lucruri în acest mod? (A fost în conformitate cu principiile.) Așadar, a fost în conformitate cu principiile, nediscutând sau necomunicând acest lucru cu frații și surorile? (A fost în conformitate cu principiile.) Are Cel de mai sus dreptul de a se ocupa de lucruri în acest mod? (Da.) Da, cu siguranță. Dar acest conducător de biserică a spus: „Frații și surorile au spus că acea persoană a primit încă 200 de yuani… Doar întreb despre această problemă în numele fraților și surorilor. Ei nu înțeleg acest principiu și vrem să căutăm cum să avem părtășie despre acest aspect al adevărului.” A vorbit doar în jumătăți de propoziție. Aceasta a fost a doua lui propoziție. În mod evident, această propoziție era o întrebare, însemnând: „Spui că tot ce faci este în conformitate cu principiile, dar acest lucru nu este, iar unii frați și surori au opinii și noțiuni în această privință, așa că trebuie să te întreb despre ea în numele lor. Cum explici această problemă? Dă-mi o explicație.” Este o întrebare, nu-i așa? Analizați acum câte mesaje conținea aceasta – care este părerea voastră când auziți așa ceva? Cum priviți persoana respectivă pe baza acestei chestiuni? (Dumnezeule, această propoziție a lui avea un ton de întrebare. Îl lua la întrebări pe Dumnezeu. De fapt, avea propriile noțiuni în această privință. Nu și-a exprimat adevăratele gânduri, ci a spus că frații și surorile erau cei care nu puteau accepta decizia Celui de mai sus, că ei aveau opinii despre aceasta. Drept conducător de biserică, când frații și surorile aveau noțiuni, ar fi trebuit să aibă părtășie despre adevăr cu ei pentru a rezolva această problemă, dar nu doar că n-a rezolvat-o, ci a venit să-L ia la întrebări pe Dumnezeu despre aceste noțiuni. Există o fire înșelătoare și ticăloasă în el.) Au fost menționate două aspecte: unul este că L-a luat la întrebări pe Cel de mai sus, iar celălalt este faptul că avea deja noțiuni în sinea lui, dar a spus: „Frații și surorile nu înțeleg principiile și vor să le caute.” Există vreo problemă cu această propoziție? Erau frații și surorile atât de importanți pentru el? Întrucât considera că intrarea în viață a fraților și surorilor este atât de importantă, când au dezvoltat noțiuni atât de puternice, de ce nu le-a rezolvat? Nu era neglijent în datoria lui? Era neglijent. Nu a rezolvat problema și chiar a transmis cu nerușinare noțiunile fraților și surorilor ca să-L ia la întrebări pe Cel de mai sus. Așadar, la ce era bun? Ce l-a făcut capabil să pună întrebări? Nu avea și el noțiuni? Nu avea și el gânduri despre decizia Celui de mai sus? Nu simțea și el că această chestiune era tratată inadecvat? Acei 200 de yuani nu erau cheltuiți pentru el, prin urmare simțea că nu profită, nu-i așa? Și-a spus: „Eu ar fi trebuit să primesc acei 200 de yuani în plus, îi merităm. Individul acela este un neîncrezător, n-ar trebui să-i primească. Noi credem cu adevărat în dumnezeu și suntem oameni ai casei lui dumnezeu, el nu este.” Nu asta a vrut să spună? (Ba da.) Exact asta a vrut să spună. Și nu a spus-o direct; a îngăimat câte ceva. După ce auziți acest lucru, îl înțelegeți sau nu? Care este punctul vostru de vedere privind această chestiune a cheltuirii banilor? Majoritatea oamenilor pot înțelege această chestiune minoră. Având în vedere lucrarea imensă a casei lui Dumnezeu, chiar a trebuit ca acel conducător să observe că sunt cheltuiți 200 de yuani în plus? De altfel, banii nu veneau din buzunarul lui, așa că de ce s-a simțit atât de deranjat în privința asta? Nu a fost oare doar invidios văzând că alții sunt oameni buni? Nu asta a vrut să spună? Sunteți în stare să înțelegeți ceea ce tocmai v-am explicat? Există vreunul dintre voi care nu este de acord și spune: „Nu! Să cheltuie 200 de yuani în plus fără știrea noastră – este îngrozitor că nu avem dreptul să aflăm despre asta. Nu este o risipă a ofrandelor casei lui Dumnezeu?” Care este conceptul casei lui Dumnezeu? Care este conceptul ofrandelor? Dă-Mi voie să-ți spun, ofrandele nu aparțin tuturor, nu aparțin fraților și surorilor; dacă ar exista doar frați și surori și n-ar fi Dumnezeu, nu s-ar numi casa lui Dumnezeu. Când Dumnezeu Se arată și lucrează, când îi cheamă pe oameni înaintea Sa și întemeiază biserica, aceea e casa lui Dumnezeu. Când frații și surorile oferă zeciuiala, aceasta nu este oferită casei lui Dumnezeu, nici bisericii și, cu siguranță, nu este oferită vreunui individ. Această zeciuială Îi este oferită lui Dumnezeu. În termeni simpli, acei bani Îi sunt dăruiți lui Dumnezeu; sunt proprietatea Lui privată. Ce înseamnă că sunt proprietatea Lui privată? Că Dumnezeu o poate aloca după bunul plac și că acel conducător nu era calificat să se amestece. Să pună întrebări și să vrea să caute adevărul în privința acestei chestiuni, dă-Mi voie să-ți spun, a fost puțin excesiv și inutil; era fals și se prefăcea! Au existat atât de multe probleme importante despre care acest conducător nu căutase adevărul, însă a ales să-l caute în această chestiune. De ce nu a tratat acea persoană rea? De ce nu a căutat, spunând: „Această persoană a dat dovadă de unele manifestări de fapte rele; frații și surorile sunt cu toții scârbiți de el. N-ar trebui să tratez problema?” Conducătorul nu a pus întrebări în această privință; era complet orb față de această persoană rea. Nu este o problemă? Care a fost prima propoziție rostită de acest conducător? (A avut intenții bune.) „A avut intenții bune.” Priviți cât de „binevoitor” era acest individ; ce ipocrit! Era ticălos, însă cuvintele lui erau pline de bunăvoință și moralitate; avea miere în cuvintele lui, dar pumnale în inimă și nu s-a comportat ca un om. Care a fost a doua lui propoziție? „Casa lui dumnezeu i-a dat cuiva 200 de yuani în plus, ca să îndeplinească o sarcină. Vreau să caut în numele fraților și surorilor cum ar trebui să înțelegem și să pricepem principiul în această chestiune.” M-am exprimat într-o propoziție completă; desigur, el nu a spus-o așa. A vorbit ezitant, fiindu-Mi greu să înțeleg ce voia să spună. Exact așa a vorbit. Aceasta a fost a doua propoziție rostită de acel conducător.

Ascultați acum a treia propoziție rostită de acel conducător. Toată lumea lucra împreună, săpând. Fiecare persoană fusese desemnată să umple câte un coș de pământ. O persoană a lucrat repede și a terminat prima, apoi a stat, bând apă și odihnindu-se, așteptându-i pe ceilalți. Apoi, ceva a mers prost. Ce a mers prost? A apărut a treia problemă. Acest conducător a venit din nou să-L întrebe pe Cel de mai sus, spunând: „Avem pe cineva aici care lucrează repede și se mișcă rapid, dar este ceva în neregulă cu el. După ce termină lucrul, doar stă degeaba și nu ajută pe nimeni, așa încât toată lumea începe să-și formeze opinii despre el.” Fratele de mai sus a întrebat: „Este de obicei leneș când lucrează?” Acest conducător a răspuns: „Nu, nu este. Doar că lucrează repede, iar după ce termină, stă degeaba și așteaptă, fără să ajute pe nimeni, prin urmare, frații și surorile au opinii despre el, spun că îi lipsește compasiunea.” Când frații și surorile au menționat acest lucru, conducătorul s-a întristat. Și-a spus în sinea lui: „Vai de mine, cât de crudă este acea persoană! Frații și surorile mele sunt obosiți de muncă, lucrează încet și nimeni nu-i ajută.” Tot grupul era supărat, așa că a fost și el supărat. Cât de „empatic” din partea lui! A adus această „povară” cu el, pentru a o raporta Celui de mai sus. Primul lucru pe care l-a întrebat a fost: „Poate o astfel de persoană să fie pedepsită?” Spuneți-Mi, credeți că o astfel de persoană poate fi pedepsită? (Nu.) Deci care este reacția voastră la auzul acestora? Aveți sentimente contradictorii în privința aceasta? Sunteți supărați? (Da.) Casa lui Dumnezeu a avut mereu părtășie că oamenii trebuie să înțeleagă adevărul și să-i trateze pe ceilalți în mod corect, dar el n-a putut face nici măcar acest lucru mărunt. Era de părere că pedepsirea acelei persoane ar fi corectă. Nu este o ticăloșie? (Ba da, este.) Și-a spus: „Frații și surorile mele suferă și mi-au raportat că această persoană nu are compasiune. În calitate de conducător, cum pot să-i câștig pe acești oameni, să-i potolesc, să-i protejez, să-i ajut să nu fie nedreptățiți sau să nu se simtă tratați incorect?” Primul lui răspuns a fost să pedepsească acea persoană, crezând că pedepsind-o, furia tuturor va fi potolită și totul va fi corect și echitabil. Nu a vrut să facă asta? (Ba da.) Și-a spus: „Mâncăm cu toții aceeași mâncare, trăim în același loc și suntem cu toții tratați la fel. Cu ce drept lucrezi atât de repede? Dacă lucrezi repede, de ce nu-i ajuți pe ceilalți?” Spuneți-Mi, cum se simt oamenii după ce aud asta? „Să lucrezi repede e un păcat. Se pare că nu trebuie să lucrăm niciodată repede – nu ne va fi de niciun folos pe mâinile acestui conducător. Să lucrezi repede nu e deloc bine și nici să fii proactiv. Este justificat să fii lent!” Cel de mai sus l-a întrebat pe conducător: „Cum rămâne cu cei care lucrează lent? Îi răsplătești?” Conducătorul a fost uimit, dar nu era confuz. A spus: „Nu, nu pot să-i răsplătesc. Totuși, acel individ care lucrează repede ar trebui pedepsit. Toți frații și surorile spun că trebuie pedepsit.” Asta a fost propoziția pe care a rostit-o. Spuneți-Mi, această propoziție îi reprezintă cu adevărat pe frați și surori sau îl reprezintă chiar pe conducător? (Îl reprezintă chiar pe conducător.) Să-i lăsăm deoparte pe frați și surori – există tot felul de oameni zăpăciți printre ei: cei care nu iubesc adevărul, cei care vorbesc într-un mod necinstit, cei care sunt egoiști și oportuniști, cei care provoacă certuri, cei care vorbesc fără principii și cei care acționează fără o bază morală. Ce fel de persoană nu se găsește printre ei? Așadar, care era responsabilitatea lui în calitate de conducător de biserică? Era responsabilitatea lui să vorbească în numele fraților și surorilor cu influență, să apere aceste tendințe ticăloase și practici rele? (Nu.) Atunci care era responsabilitatea lui? Când a descoperit probleme de denaturare și abatere în rândul fraților și surorilor, era responsabilitatea lui să rezolve aceste probleme folosind adevărul, astfel încât acei oameni să poată înțelege unde sunt problemele și neregulile cu stările lor, îndrumându-i să se cunoască pe ei înșiși și să înțeleagă adevărul și aducându-i înaintea lui Dumnezeu. Nu este aceasta responsabilitatea unui conducător de biserică? (Ba da.) A îndeplinit-o el? Nu doar că nu a reușit să o îndeplinească, ci a și încurajat acele tendințe ticăloase și practici rele, protejând, incitând și tolerând înmulțirea și răspândirea lor în biserică. Nu este o ticăloșie? (Ba da.) Spuneți-Mi, după ce o persoană cu acest tip de fire ticăloasă este emondată și dată în vileag de Cel de mai sus, va fi ea sfidătoare în inima ei? (Da.) Va fi cu siguranță sfidătoare. Îi va trata pe oameni corect, conform principiilor pe care i le-a dat Cel de mai sus? Categoric nu. Poți vedea din cuvintele pe care le-a rostit că a fost pe deplin fățarnic. Ulterior, Mi-am spus în sinea Mea: „Dacă aceia care lucrează repede vor fi pedepsiți, cine va îndrăzni să lucreze repede? Toți vor deveni lenți ca niște țestoase, incapabile să urce pe malul râului chiar și după ce se învârt pe acolo trei zile.” Nu așa vor sta lucrurile? Pe lângă incapacitatea lui de a-i trata corect pe oameni, cel mai fatal și grav aspect al acestui conducător și cel care i-ar putea induce în eroare cel mai mult pe oameni a fost faptul că, indiferent ce lucruri rele au făcut frații și surorile sau ce puncte de vedere greșite și absurde au răspândit, el nu doar că nu a reușit să-i discearnă și să-i corecteze, ci i-a și tolerat, i-a protejat și chiar a încercat să le facă pe plac. Nu era un individ periculos? (Ba da.) Era extrem de periculos! Aceasta a fost a treia propoziție rostită de acel conducător.

Să continuăm cu a patra propoziție. Vizitam frecvent biserica de care era responsabil acel conducător și țineau niște găini acolo. La fiecare vizită a Mea, el tăia o găină. Într-o zi, făcea supă de găină; în altă zi, punea o găină la călit cu mirodenii; în ziua următoare, punea o găină la afumat. Mi-am spus că, dacă aș continua să vizitez biserica zilnic, acele găini ar dispărea în câteva zile. De ce? Când găteau o găină, uneori luam o bucată, alteori nu voiam deloc, dar oamenii aceia mâncau oricum și se consuma o găină întreagă de fiecare dată. Mai târziu, M-am gândit la următoarele: dacă s-ar consuma o găină întreagă la fiecare vizită a Mea, indiferent câte găini aveau, nu ar rezista mult la un astfel de consum. Prin urmare, i-am spus conducătorului să nu mai taie găini. Nu era corect? (Ba da.) Aceasta l-a pus într-o mare încurcătură. Mi-a adresat o întrebare, spunând: „Dacă nu putem tăia găini, atunci…” Nu ai idee ce a întrebat în continuare. Ce a îngăimat în cele din urmă? „Atunci ce vrei să mănânci?” Am spus: „Nu există altceva de mâncat în afară de găini? Nu este grădina plină de legume? Pot să mănânc orice legumă.” A vrut să spună că, dacă nu aveau voie să taie găini, Eu tot trebuia să mănânc carne. A fost „grijuliu”, nu-i așa? Am spus: „Ce carne! Dacă aveți legume, nu am să mănânc carne. Dacă nu-ți spun să tai găinile, nu le tăia!” Ar fi trebuit să fie ușor de înțeles, nu-i așa? (Da.) Dar, în cazul lui, a devenit o dilemă. Faptul că nu putea să taie găini era cu adevărat un inconvenient pentru el; a început să se comporte foarte ciudat, ca un om posedat. Întrucât nu a putut să mănânce o găină atunci, la următoarea Mea vizită, a pus o altă întrebare, care ne duce la a cincea propoziție. Ascultați cum întrebările lui au devenit tot mai ridicole. Care a fost întrebarea? A spus: „Întrucât nu putem tăia găini, dar creștem și iepuri, ai prefera să mănânci iepuri în schimb?” Asta chiar M-a înfuriat. Am spus: „Iepurașii pe care îi creștem sunt atât de drăguți, cu ochii lor roșu-aprins și blana de un alb imaculat. Se simt foarte bine jucându-se pe aici. De ce te gândești mereu să mănânci carne? Nu poți renunța la carne?” Nu înțelegeam. Din bucătăria lor nu lipsea niciodată carnea; aveau încontinuu pulpe de pui și cotlete de porc. Nu era ca și cum n-ar fi avut carne de mâncat, deci de ce Mă tot întreba dacă să taie iepuri și să le mănânce carnea? Am replicat doar cu aceste cuvinte: „Nu ai voie să-i tai! Ce rost are să-i omori?” Când M-a văzut răspunzând astfel, i-a fost frică să nu fie emondat și n-a mai îndrăznit să pună alte întrebări. Ce mese a pregătit după aceea? În iunie și iulie, erau tot felul de lucruri în grădină; existau din belșug verdețuri și legume. Într-o zi, acel conducător a pregătit o masă cu multe feluri de mâncare. Ce a pregătit? Germeni de fasole mung căliți, supă de muguri de soia, tofu înăbușit cu pește, mazăre verde și ouă trase la tigaie, ciuperci „urechi de lemn” la tigaie – nu era nicio legumă cu frunze verzi pe masă. Am aruncat o privire la toate acele feluri de mâncare uscate. Legumele proaspete erau în sezon, dar toate mâncărurile pe care le-a pregătit nu erau deloc de sezon. M-am întrebat dacă această persoană nu este cumva ticăloasă. Erau tot felul de legume în grădină; de ce n-a pregătit niște legume cu frunze verzi? În cele din urmă, am spus că ar trebui alungat rapid. Când cineva ca el este responsabil pentru gătit, oamenii n-ar avea niciodată ocazia să mănânce alimente de sezon. În schimb, ar mânca mereu alimente care nu sunt de sezon. Este normal? Cu siguranță nu este normal!

Prin întrebările puse de acest conducător și prin modul lui de a găti, am observat că, în primul rând, avea un caracter slab; în al doilea rând, avea o fire ticăloasă și perfidă; și, în al treilea rând, nu urmărea adevărul. Cu toate acestea, a existat un anumit lucru neașteptat; ba chiar s-ar putea numi bizar. În trecut, de fiecare dată când au avut loc alegeri în această biserică, el a primit cele mai multe voturi și, chiar și la realegeri, tot a primit majoritatea voturilor. Ce se întâmpla ca o astfel de persoană să primească în mod repetat cel mai mare număr de voturi? Nu existau motive de ambele părți? (Ba da.) Existau motive de ambele părți. Care au fost principalele motive? Pe de o parte, majoritatea fraților și surorilor nu urmăreau și nu înțelegeau adevărul și le lipsea discernământul în privința oamenilor. Pe de altă parte, acest conducător de biserică era extrem de capabil să-i inducă în eroare pe oameni. Nu știți cine era această persoană, nu ați văzut ce a făcut și nu știți ce fel de persoană era în spatele ușilor închise. Însă doar pe baza chestiunilor despre care am vorbit, alături de cele cinci propoziții pe care le-a rostit, ce fel de persoană ați spune că este? Era potrivit să fie conducător de biserică? (Nu.) Atunci de ce l-au tot ales acei frați și surori? Pentru că avea strategii și i-a indus în eroare pe acești oameni. Cu siguranță nu era atât de candid și de pragmatic cum părea la suprafață; avea în mod sigur strategii. Mai târziu, am spus că în acea biserică nu există oameni potriviți pentru rolul de conducător și că ar trebui trimis altcineva să slujească în această funcție. Dar unii oameni nu au înțeles; simțeau că acest conducător nu a fost ales de frați și surori. Cum ar trebui definiți „frații și surorile”? Reprezintă ei adevărul? Așa sunt definiți? (Nu.) Când frații și surorile au în mod colectiv o cerere, o reglementare sau o opinie și un argument, sunt aceste lucruri neapărat în conformitate cu adevărul? Ar trebui ca Dumnezeu să ia în considerare problemele lor și să Se îngrijească de ei mai întâi? Poate Dumnezeu să facă asta? (Nu.) Deci cum ar trebui să fie tratați? Cum ar trebui definiți acești frați și surori? Cei mai mulți dintre ei sunt dispuși să-și facă îndatoririle, munca și lucrarea, dar nu urmăresc adevărul. Nu au capacitatea și calibrul de a înțelege adevărul, sunt nesăbuiți, amorțiți și înceți la minte, nu sunt capabili să-i discearnă pe oameni sau să-și dea seama de probleme și sunt egoiști și oportuniști. Deși au unele intenții bune și sunt dispuși să se lepede de lucruri, să se consume și să trudească pentru Dumnezeu, care este defectul lor fatal? Nu înțeleg adevărul sau nu-l acceptă. Ei aplică zicala: „Oricine îmi dă bani este tatăl meu şi cine îmi dă de mâncare este mama mea.” Oricine este bun cu ei sau le aduce avantaje, oricine vorbește în numele lor și îi protejează, aceea este persoana pe care o aleg. Dacă acestor oameni li s-ar permite să-și aleagă conducătorul, ar putea să aleagă un conducător bun? N-ar putea. Ar putea să facă progrese în intrarea lor în viață? Dacă Cel de mai sus le-ar permite să fie atât de încăpățânați și să continue să se poarte atât de nechibzuit, n-ar fi acest lucru iresponsabil? (Ba da.) Erau confuzi, dar Cel de mai sus nu este, iar conducătorul ales de acești oameni a fost înlăturat și înlocuit cu altcineva. Chiar dacă acești oameni nu erau dispuși să-l accepte pe noul conducător, atât timp cât acea persoană putea face o lucrare reală, era mult mai bună decât acel conducător fals care i-a indus în eroare pe oameni. Deși acești frați și surori nu au înțeles rânduiala Celui de mai sus, va veni o zi când vor pricepe unele adevăruri și vor avea o înțelegere privind lucrurile, iar atunci vor ști cine a fost bun și cine a fost rău. Acționând în acest fel, Cel de mai sus Și-a asumat pe deplin responsabilitatea pentru ei. A fost adecvat să procedeze astfel? (A fost adecvat.) Chiar dacă nu au înțeles, nu li se putea permite să aleagă după bunul plac pe oricine își doreau. Vor să se răzvrătească? Dacă vor să facă rău, să devină complicii Satanei, vor fi complet distruși. Așadar, Cel de mai sus a luat decizia pentru ei și a selectat un alt conducător. Dar ei nu au acceptat acest lucru; au insistat că persoana pe care o aleseseră era potrivită. Nu este o ticăloșie? De ce credeau mereu că era bun? Ce era atât de bun în privința lui? De ce erau atât de hotărâți să-l păstreze? Exista o problemă: fuseseră induși în eroare și vătămați de acest conducător fals, fără să-și dea seama. Erau cu adevărat o adunătură de proști. Am terminat de vorbit despre această chestiune. Considerăm oamenii precum acest conducător fals drept un caz tipic de disecat și de analizat în cadrul acestui subiect – este corect să procedăm astfel. La urma urmei, ticăloșia din firile lor este în sine tipică.

Referitor la părtășia noastră despre ticăloșie în cadrul celei de-a șaptea manifestări a antihriștilor, integrând aceste exemple specifice, analizându-le și comparându-le, a devenit acest subiect mai clar pentru voi? Nu se știe dacă această persoană despre care tocmai am discutat va fi în stare să urmărească adevărul în viitor, este greu de spus și ne vom abține să tragem concluzii deocamdată. Un lucru este însă cert: firea, esența și natura lui erau toate ticăloase. Așadar, ce iubea el? Iubea corectitudinea și dreptatea? Iubea diferitele adevăruri rostite de Dumnezeu? Îi plăcea să fie o persoană onestă, să-i trateze pe ceilalți corect, să acționeze cu principii și să caute adevărul? Îi plăceau aceste lucruri? Nu-i plăcea niciunul dintre ele – acest lucru este sută la sută sigur. Prin aceste câteva propoziții pe care le-a rostit și prin aceste câteva întrebări pe care le-a pus, au fost expuse lucrurile pe care le iubea în adâncul inimii lui. Nu era nici măcar un lucru printre ele care să corespundă lucrurilor pozitive. Cine erau oamenii pe care îi plăcea și pe care s-a simțit dispus să-i protejeze? I-a protejat pe cei care făceau rău, care tulburau lucrarea bisericii, care nu aveau deloc loialitate și care recurgeau la multe fapte rele în îndeplinirea îndatoririlor lor. Nu i-a privit pe oamenii de acest fel cu mânie sau ură; ba chiar a vorbit pentru ei și le-a luat apărarea. Ce indică asta? Că erau de aceeași teapă: împărtășeau interese comune și o esență comună. Erau în mod natural de acord unii cu alții și erau la fel de putrezi. Când unii frați și unele surori au continuat să nutrească noțiuni și înțelegeri greșite despre cuvintele și acțiunile lui Dumnezeu, cum s-a simțit acest conducător? A purtat el o povară atunci când a trebuit să rezolve aceste probleme? (Nu.) Nu a purtat această povară; nu a abordat aceste probleme și nu a acordat atenție acestor chestiuni – s-a făcut că nu le vede. Când cineva a făcut numele lui Dumnezeu de ocară sau a tulburat și a perturbat lucrarea casei lui Dumnezeu, când cineva nu a dat dovadă de loialitate și a fost superficial în îndeplinirea datoriei sale sau a afectat interesele casei lui Dumnezeu și a provocat tulburări și distrugeri în timp ce și-a făcut datoria, și-a dat frâu liber negativității și a răspândit noțiuni, a putut el să identifice vreunul dintre aceste lucruri drept probleme? Nu a putut să le identifice drept probleme; și-a spus: „Este normal să existe aceste probleme; cine nu dezvăluie corupție?” Ce voia el să spună? Voia să spună că acei oameni trebuie să se comporte astfel, fiindcă atunci el n-ar părea atât de rău – ar putea să se „ascundă” și să fie „protejat”. Nu este o ticăloșie? Acești oameni au provocat în permanență tulburări și perturbări, dar el nu i-a tratat. Pe baza acestui lucru, spuneți-Mi, a avut simțul dreptății? A iubit adevărul? Ce fel de loc considera el că este casa lui Dumnezeu? Nu voia ca aceasta să fie plină de oameni onești, care Îi erau loiali lui Dumnezeu, care urmau calea Lui și care își cunoșteau locul în timp ce-și îndeplineau îndatoririle. Nu voia ca toată lumea să se destăinuie și să aibă părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu, să se supună Lui și să aducă mărturie pentru El. Nu voia ca toți cei din casa lui Dumnezeu să fie astfel. Așadar, ce anume voia el? Voia ca toată lumea să-și creeze relații în interes propriu, să-și protejeze reciproc interesele, să nu facă rău altcuiva sau să nu dea în vileag secretele întunecate ale nimănui. Voia ca toți să se protejeze și să se acopere reciproc, ascunzând de străini orice lucruri rele făcute de alții și făcând front comun. Asta își dorea. Când cineva scotea la iveală greșelile și adevăratele circumstanțe ale altcuiva și făcea publice aceste lucruri, vorbind direct și informându-i pe toți despre acestea, el ura și detesta astfel de acțiuni. Îi plăcea când greșelile rămâneau ascunse și acoperite, când minciunile rămâneau neexpuse și când oricine recurgea la vicleșuguri sau afecta interesele casei lui Dumnezeu nu era tratat conform principiilor. În biserica pe care o supraveghea, ce s-a ales de cuvintele lui Dumnezeu, decretele administrative și rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu? Au devenit vorbe goale și nu au putut să fie implementate. De ce nu au putut să fie implementate? Pentru că le-a blocat; a devenit un zid care le oprea. Aceasta este firea ticăloasă pe care o dezvăluie antihriștii denaturând faptele, folosind anumite tactici și recurgând la anumite uneltiri și trucuri pentru a-i prosti și păcăli pe alții, ca să-și atingă propriile scopuri.

În bisericile în care antihriștii dețin puterea, rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu nu pot fi implementate. Totodată, apare un fenomen ciudat în acele biserici, unde singura lucrare realizată este una care nu are nicio legătură cu rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu sau este contrară acestora, care dă naștere diferitelor opinii și polemici între frați și surori și aduce haos în biserică. Cum acționează conducătorii falși? Ei nu lucrează conform rânduielilor de lucru ale casei lui Dumnezeu; parcă nu ar avea nimic de făcut și nu răspund deloc rânduielilor de lucru. Oamenii aflați în subordinea acestor conducători sunt complet neștiutori; ca un morman de nisip, nu au pe nimeni să-i organizeze – fiecare face ce vrea, cum vrea. Conducătorii falși nu fac nicio afirmație și nu-și asumă această responsabilitate. Însă antihriștii se comportă diferit. Nu doar că nu reușesc să implementeze rânduielile de lucru, ci și vin cu afirmații și practici proprii. Unii iau rânduielile de lucru ale Celui de mai sus și le modifică, transformându-le în afirmații proprii, pe care le implementează mai apoi, în timp ce alții nu acționează deloc conform rânduielilor de lucru ale Celui de mai sus și doar fac ce vor. Aceștia opresc rânduielile de lucru ale Celui de mai sus și nu le transmit mai departe, ținându-i în întuneric pe cei aflați sub conducerea lor în timp ce fac tot ce vor, chiar născocind propriile teorii și afirmații pentru a-i induce în eroare și a-i trage pe sfoară pe cei din subordinea lor. Așadar, nu vă uitați la cât de mult pot renunța antihriștii sau câtă suferință pot îndura la suprafață. Lăsați deoparte acțiunile și comportamentele lor superficiale și uitați-vă la esența acestor lucruri pe care le fac. Ce fel de relație au cu Dumnezeu? Se opun la tot ce a spus și a făcut Dumnezeu, la tot ce le cere El fraților și surorilor să înțeleagă și la tot ce pretinde El să fie implementat la nivelul de jos – se opun tuturor acestor lucruri. Unii ar putea întreba: „Oare neimplementarea acestor lucruri este același lucru cu opoziția față de ele?” De ce nu implementează aceste lucruri? Pentru că nu sunt de acord cu ele. Întrucât nu sunt de acord cu ele, sunt ei superiori casei lui Dumnezeu? Întrucât nu sunt de acord cu aceste lucruri, au ei un plan mai bun? Nu, nu au. Așadar, de ce îndrăznesc să nu implementeze aceste lucruri doar pentru că nu sunt de acord cu ele? Pentru că vor să domine și să controleze biserica. În opinia lor, dacă ar implementa lucrurile în deplină conformitate cu rânduielile de lucru și cu cerințele Celui de mai sus, contribuțiile lor ar putea să treacă neobservate, să nu iasă în evidență și să nu fie văzute de nimeni. Pentru antihriști, acesta ar fi un dezastru. Dacă toată lumea ar aduce mărturie pentru Dumnezeu și ar avea în mod regulat părtășie despre adevăr, dacă toată lumea ar putea să înțeleagă adevărul, să gestioneze chestiunile conform principiilor, să caute adevărul, să se roage și să-L cheme pe Dumnezeu atunci când se confruntă cu probleme, care ar fi rolul lor? Antihriștii nu urmăresc adevărul, așa că n-ar avea niciun rol; ar deveni simple decorațiuni. Dacă ar deveni decorațiuni și nimeni nu le-ar mai acorda atenție, ar accepta asta? Nu, n-ar accepta. S-ar gândi la moduri de a salva situația. Antihriștii au o fire ticăloasă și o esență ticăloasă – pot oare anticipa că vor fi dați în vileag dacă frații și surorile ar urmări cu toții adevărul? Antihriștii sunt atât de răi și nu urmăresc adevărul; sunt ticăloși, înșelători, perfizi și nu iubesc lucrurile pozitive. Dacă toată lumea ar înțelege adevărul, ar avea discernământ în privința antihriștilor. Oare antihriștii știu asta? Da, știu. Simt acest lucru în spiritul lor. Este ca atunci când mergi undeva și întâlnești un spirit rău. Când spiritul rău se uită la tine, te găsește neplăcut și, dintr-o singură privire, consideri că spiritul rău este respingător și nu vrei să vorbești cu el. De fapt, nu te-a jignit și nu ți-a făcut niciun rău, dar consideri că e dezgustător să-l privești, iar să-l asculți este și mai dezgustător pentru tine. În realitate, nu te cunoaște, iar tu nu-l cunoști. Ce se întâmplă aici? Poți simți în spiritul tău că voi doi nu sunteți de același fel. Antihriștii sunt dușmanii aleșilor lui Dumnezeu. Dacă nu ai nicio percepție sau conștientizare când interacționezi cu ei, nu ești atunci destul de amorțit? Să spunem că, atunci când un antihrist nu vorbește foarte mult și spune doar câteva cuvinte în timp ce exprimă un argument, prezentând un punct de vedere sau dând dovadă de o anumită atitudine în acțiunile sale, nu poți vedea clar aceste lucruri. Dacă interacționezi cu el o perioadă lungă de timp și tot nu ai această conștientizare și, într-o zi, Cel de mai sus îl definește drept antihrist și doar atunci ai în sfârșit această epifanie și simți o oarecare frică, spunându-ți: „Cum de n-am discernut un antihrist atât de evident! A fost cât pe ce!”, cât de lent și de amorțit trebuie să fii!

Ticăloșia antihriștilor are o caracteristică evidentă, iar Eu vă voi împărtăși secretul discernerii acesteia: este faptul că, în vorbirea și acțiunile lor, nu le puteți înțelege profunzimile și nici să vedeți ce este în inimile lor. Când îți vorbesc, ochii lor se rotesc mereu, iar tu nu-ți poți da seama ce fel de uneltire pun la cale. Uneori, te fac să simți că sunt loiali sau foarte sinceri, dar nu este cazul – nu îi poți vedea niciodată așa cum sunt cu adevărat. Ai un sentiment special în inima ta, o senzație că există o subtilitate profundă în gândurile lor, o profunzime de nepătruns, că sunt prefăcuți. Aceasta este prima caracteristică a ticăloșiei antihriștilor, indicând că antihriștii au un atribut al ticăloșiei. Care este a doua caracteristică a ticăloșiei antihriștilor? Este că tot ceea ce spun și fac este o mare inducere în eroare. Unde se manifestă acest lucru? În priceperea lor deosebită de a iscodi mentalitățile oamenilor, de a spune lucruri care se potrivesc cu noțiunile și închipuirile lor și sunt ușor de acceptat. Există totuși un lucru pe care ar trebui să-l discerni: ei nu întruchipează niciodată lucrurile plăcute pe care le spun. De exemplu, le predică altora doctrine, spunându-le cum să fie oameni onești și cum să se roage și să-L lase pe Dumnezeu să fie stăpânul lor atunci când se abate ceva asupra lor, dar când li se întâmplă ceva chiar antihriștilor, ei nu practică adevărul. Tot ce fac este să acționeze conform propriei voințe și să se gândească la o multitudine de moduri de a beneficia ei înșiși, făcându-i pe toți ceilalți să îi slujească și să se ocupe de treburile lor. Nu se roagă niciodată lui Dumnezeu și nu-L lasă să fie stăpânul lor. Spun lucruri care sunt plăcute auzului, dar acțiunile lor nu se potrivesc cu ceea ce spun. Primul lucru la care se gândesc când întreprind o acțiune este beneficiul pentru ei înșiși; nu acceptă orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu. Oamenii văd că nu sunt ascultători când fac lucruri, că sunt mereu în căutarea unui mod de a beneficia ei înșiși și a unei căi de a merge înainte. Aceasta este latura înșelătoare și ticăloasă a antihriștilor pe care o pot vedea oamenii. Când lucrează, antihriștii pot uneori să suporte greutăți și să plătească un preț, chiar renunțând la somn și la mâncare câteodată, dar fac asta doar pentru a câștiga statut sau pentru a-și face un renume. Îndură greutăți de dragul ambițiilor și scopurilor lor, dar sunt superficiali cu lucrarea importantă pe care le-o rânduiește casa lui Dumnezeu și pe care abia dacă o îndeplinesc. Așadar, se supun ei rânduielilor lui Dumnezeu în tot ceea ce fac? Își îndeplinesc îndatoririle? Există o problemă aici. Mai există un alt fel de comportament, și anume atunci când frații și surorile exprimă opinii diferite, antihriștii le resping într-un mod indirect, pe ocolite, făcându-i pe oameni să creadă că antihriștii au avut părtășie și au discutat cu ei – dar, când vine momentul, toți trebuie să facă ce spun ei. Caută mereu modalități de a respinge sugestiile altora, așa încât oamenii să le urmeze ideile și să facă ce spun ei. Este aceasta o căutare a adevărurilor-principii? Categoric nu. Deci care este principiul lucrării lor? Este că toată lumea trebuie să asculte de ei și să li se supună, că nu există o persoană mai bună de care să țină seama decât ei și că ideile lor sunt cele mai bune și mai elevate. Antihriștii ar vrea ca toată lumea să simtă că spusele lor sunt corecte, că ei sunt adevărul. Nu este o ticăloșie? Aceasta este a doua caracteristică a ticăloșiei antihriștilor. A treia caracteristică a ticăloșiei antihriștilor este că, atunci când mărturisesc pentru ei, mărturisesc adesea pentru contribuțiile lor, greutățile pe care le-au îndurat și lucrurile benefice pe care le-au făcut pentru toată lumea, vârându-le în mintea oamenilor, așa încât aceștia să-și aducă aminte că se desfată în lumina antihriștilor. Dacă cineva îi face un compliment sau îi mulțumește unui antihrist, poate chiar să spună câteva cuvinte foarte spirituale, cum ar fi: „Mulțumește-i lui dumnezeu. Este în întregime lucrarea lui. Harul lui dumnezeu este suficient pentru noi”, pentru ca toți să vadă că este destul de spiritual și un bun slujitor al lui Dumnezeu. În realitate, se înalță pe sine, mărturisește pentru el și nu există niciun loc în inima lui pentru Dumnezeu. În mintea tuturor celorlalți, statutul antihristului l-a depășit deja cu mult pe cel al lui Dumnezeu. Nu este aceasta o dovadă reală a faptului că antihriștii mărturisesc pentru ei înșiși? În bisericile în care un antihrist deține puterea și controlul, el are cel mai înalt statut în inimile oamenilor. Dumnezeu poate ocupa doar al doilea sau al treilea loc. Dacă Dumnezeu merge la o biserică în care un antihrist deține puterea și spune ceva, vor fi înțelese spusele Sale de oamenii de acolo? Le vor accepta ei din inimă? Este greu de spus. Acest lucru este suficient pentru a dovedi cât de mult efort depun antihriștii pentru a mărturisi pentru ei înșiși. Ei nu mărturisesc deloc pentru Dumnezeu, ci se folosesc de toate ocaziile de a mărturisi pentru Dumnezeu ca să mărturisească în schimb pentru ei înșiși. Nu este perfidă această tactică folosită de antihriști? Nu este incredibil de ticăloasă? Cu ajutorul acestor trei caracteristici despre care am avut părtășie aici, este ușor să-i discernem pe antihriști.

Antihriștii mai au o caracteristică, fiind și o manifestare importantă a firii lor ticăloase, și anume că, indiferent cum are casa lui Dumnezeu părtășie despre adevăr, cum au aleșii lui Dumnezeu părtășie despre cunoașterea de sine sau cum acceptă judecata, mustrarea și emondarea, antihriștii nu țin deloc seama de aceste lucruri. Ei urmăresc în continuare faima, câștigul și statutul și nu renunță niciodată la intenția și dorința lor de a obține binecuvântări. În mintea antihriștilor, atât timp cât cineva este capabil să facă o datorie, să plătească un preț și să sufere unele greutăți, acesta ar trebui să fie binecuvântat de Dumnezeu. Și, prin urmare, după ce fac lucrare bisericească o perioadă, încep să facă bilanțul sarcinilor pe care le-au făcut pentru biserică, al contribuțiilor pe care le-au adus în casa lui Dumnezeu și ce au făcut pentru frați și surori. Păstrează toate acestea ferm în mintea lor, așteptând să vadă ce haruri și binecuvântări le vor procura acestea de la Dumnezeu, astfel încât să poată determina dacă merită să facă ceea ce fac. De ce se preocupă tot timpul de astfel de lucruri? Ce anume urmăresc ei în adâncul inimii lor? Care este scopul credinței lor în Dumnezeu? De la început, credința lor în Dumnezeu s-a rezumat la obținerea binecuvântărilor. Și oricât de mulți ani ascultă predici, oricâte cuvinte ale lui Dumnezeu mănâncă și beau, oricâte doctrine înțeleg, nu vor renunța niciodată la dorința și intenția lor de a fi binecuvântați. Dacă le ceri să fie ființe create conștiincioase și să accepte suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu, ei vor spune: „Acel lucru nu are nimic de-a face cu mine. Nu pentru asta ar trebui să mă zbat. Lucrul pentru care ar trebui să mă zbat este: când am luptat, când am depus efortul necesar și am suferit greutățile necesare – odată ce am făcut asta în conformitate cu ceea ce dumnezeu cere – el ar trebui să mă răsplătească și să-mi permită să rămân și să fiu încoronat în Împărăție și să dețin o funcție mai înaltă decât oamenii lui dumnezeu. A trebui să fiu la conducerea a cel puțin două sau trei orașe.” De asta le pasă cel mai mult antihriștilor. Indiferent de modul în care casa lui Dumnezeu are părtășie despre adevăr, intenția și dorința lor de a obține binecuvântări nu pot fi risipite; sunt același tip de persoană ca Pavel. O tranzacție atât de goală nu adăpostește oare un fel de fire ticăloasă și feroce? Unii oameni religioși spun: „Generația noastră îl urmează pe dumnezeu pe calea crucii. Dumnezeu ne-a ales, prin urmare avem dreptul să fim binecuvântați. Am suferit și am plătit un preț și am băut din cupa amară. Unii dintre noi am fost chiar arestați și condamnați la închisoare. După ce am suferit toate aceste greutăți, am auzit atâtea predici și am învățat atât de multe despre Biblie, dacă într-o zi nu vom fi binecuvântați, vom merge în al treilea cer și ne vom certa cu dumnezeu.” Ați auzit vreodată ceva asemănător? Ei spun că vor merge în al treilea Cer pentru a se certa cu Dumnezeu – cât de îndrăzneț este acest lucru? Nu vă sperie doar auzul acestor lucruri? Cine îndrăznește să încerce să se certe cu Dumnezeu? Din fericire, Isus în care cred ei S-a înălțat de mult la Ceruri. Dacă Isus S-ar afla încă pe pământ, n-ar încerca ei să-L răstignească din nou? Desigur, s-ar putea ca unii să considere inițial astfel de cuvinte puternice și impresionante atunci când încep să creadă în Dumnezeu, crezând că oamenii ar trebui să aibă acest tip de fermitate și hotărâre. Dar, întrucât ați crezut până acum, cum priviți aceste cuvinte? Nu sunt astfel de oameni arhangheli? Nu sunt satane? Te poți certa cu oricine, dar nu cu Dumnezeu. N-ar trebui să faci așa ceva și nici măcar să te gândești la asta. Binecuvântările vin de la Dumnezeu: le dăruiește oricui vrea El. Chiar dacă îndeplinești condițiile pentru a primi binecuvântări și Dumnezeu nu ți le acordă, tot n-ar trebui să te cerți cu El. Întregul univers și toată omenirea sunt sub stăpânirea lui Dumnezeu; El ia deciziile. Cum poți tu, o ființă umană măruntă, să îndrăznești să te cerți cu Dumnezeu? Cum poți să-ți supraestimezi atât de mult capacitățile? De ce nu te uiți în oglindă ca să vezi cine ești? Îndrăznind să vociferezi împotriva Creatorului și să-L înfrunți astfel, nu te joci cu moartea? „Dacă într-o zi nu vom fi binecuvântați, vom merge în al treilea cer și ne vom certa cu dumnezeu” este o afirmație de protest deschis împotriva lui Dumnezeu. Ce fel de loc este al treilea Cer? Acolo stă Dumnezeu. A îndrăzni să mergi în al treilea Cer ca să te cerți cu Dumnezeu echivalează cu a încerca să-L „răstorni” pe Dumnezeu! Nu este așa? Unii ar putea întreba: „Ce legătură are cu antihriștii?” Are mare legătură cu ei, deoarece toți cei care vor să meargă în al treilea Cer să se certe cu Dumnezeu sunt antihriști. Doar antihriștii pot spune așa ceva. Astfel de cuvinte sunt vocea pe care antihriștii o adăpostesc în adâncul inimii lor. Aceasta este ticăloșia lor. Deși s-ar putea să nu spună în mod deschis aceste cuvinte, antihriștii nutresc într-adevăr aceste lucruri în inima lor, doar că nu îndrăznesc să le dezvăluie și nu permit nimănui să afle despre ele. Cu toate acestea, dorințele și ambițiile din adâncul inimii lor ard ca un foc de nestins. De ce? Pentru că antihriștii nu iubesc adevărul. Nu iubesc corectitudinea și dreptatea lui Dumnezeu, judecata și mustrarea Lui și, cu siguranță, nu iubesc atotputernicia, înțelepciunea și suveranitatea Lui asupra tuturor lucrurilor. Nu iubesc niciunul dintre aceste lucruri – le urăsc. Așadar, ce iubesc ei? Iubesc statutul și le pasă de recompense. Spun: „Am daruri, talente și abilități. Am muncit pentru biserică, așa că dumnezeu trebuie să mă răsplătească și să-mi dea recompense!” Nu sunt ei în necaz? Nu înseamnă asta că se joacă cu moartea? Nu este o provocare directă pentru Dumnezeu? Nu-L provoacă pe Creator? A îndrăzni să-și îndrepte vârfurile de lance direct către Dumnezeu, Creatorul, este ceva ce numai arhanghelul, Satana, este capabil să facă. Dacă există cu adevărat oameni cu astfel de puncte de vedere, care sunt capabili de astfel de acțiuni, nu încape nicio îndoială că sunt antihriști. Pe pământ, doar antihriștii îndrăznesc să se împotrivească în mod deschis lui Dumnezeu și să-L judece astfel. Unii ar putea spune: „Antihriștii pe care i-am văzut nu erau atât de îndrăzneți sau neobrăzați.” Acest lucru trebuie privit în funcție de contextul și de mediul în care se află antihriștii. Cum ar putea ei îndrăzni să-și arate laturile tăioase când nu au câștigat pe deplin puterea și nu s-au impus? Antihriștii știu să aibă răbdare, așteptând momentul oportun să se ridice. Când își intră în drepturi, laturile lor tăioase vor fi complet expuse. Deși unii antihriști își ascund destul de bine adevărata față cât timp nu au statut și, la exterior, nu se poate observa nicio problemă la ei, imediat ce dobândesc statut și se impun, ticăloșia și urâțenia lor sunt pe deplin scoase la iveală. Este ca situația anumitor oameni care nu dețin adevărul-realitate. Când nu au statut, se pot supune doar cu reticență să fie emondați și nu sunt sfidători în inimile lor. Dacă devin însă conducători sau lucrători și câștigă un oarecare prestigiu în rândul aleșilor lui Dumnezeu, când sunt emondați, este foarte posibil să-și dezvăluie adevărata față și să înceapă să se certe cu Dumnezeu și să vocifereze împotriva Lui. Este ca atunci când unii oameni își fac bine îndatoririle și nu se plâng de nimic în circumstanțe normale, dar dacă se confruntă cu un cancer sau cu o moarte iminentă, este foarte posibil să-și dezvăluie adevărata față. Vor începe să se plângă de Dumnezeu, să se certe cu El și să vocifereze împotriva Lui. Antihriștii, acest grup de oameni, sunt scârbiți de adevăr, îl urăsc și nu-l practică niciodată. Atunci de ce, chiar și după ce sunt dați în vileag și dezvăluiți, mai sunt dispuși să muncească în biserică și chiar să fie cei mai mici dintre adepți? Ce se întâmplă? Au un scop: nu au renunțat niciodată la intenția lor de a obține binecuvântări. Mentalitatea lor este: „Am de gând să mă agăț de acest ultim colac de salvare. Dacă nu pot să obțin binecuvântări, nu-l voi lăsa niciodată în pace pe dumnezeu. Dacă nu pot să obțin binecuvântări, atunci dumnezeu nu este dumnezeu!” Ce fel de fire e aceasta? A îndrăzni să-L tăgăduiască cu neobrăzare pe Dumnezeu și să vocifereze împotriva Lui – aceasta e ticăloșie. Atât timp cât au chiar și cea mai mică speranță de a obține binecuvântări, vor rămâne în casa lui Dumnezeu și vor aștepta acele binecuvântări. Cum poate fi observat acest lucru? Seamănă cu fariseii, pretinzând mereu că sunt buni – nu sunt evidente intenția și scopul din spatele acestui lucru? Oricât de bun pare comportamentul lor exterior, oricât de mult pot suferi la exterior, ei nu practică niciodată adevărul, nu caută adevărul când acționează, nici nu se roagă lui Dumnezeu și nu caută intențiile Sale. Nu fac niciodată lucruri care Îi plac lui Dumnezeu. În schimb, fac ce sunt dispuși să facă și ce le place, străduindu-se doar să-și satisfacă ambiția și dorința de binecuvântări. Nu le va atrage acest lucru necazuri? Nu expune esența antihriștilor? Ceea ce iubesc și urmăresc antihriștii le reprezintă doar firea satanică. Ei tratează ceea ce iubesc și urmăresc ca pe lucruri pozitive plăcute lui Dumnezeu și încearcă să-L facă să-i accepte și să-i binecuvânteze. Este în conformitate cu adevărurile-principii? Nu înseamnă că se împotrivesc lui Dumnezeu și se ridică împotriva Lui? Antihriștii încearcă la fiecare pas să se târguiască cu Dumnezeu. Se folosesc de suferința lor și de plata prețului pentru a cere recompense și cununi de la Dumnezeu, pentru a le schimba cu o destinație bună. Dar nu au calculat ei greșit? Împotrivindu-se astfel lui Dumnezeu, cum pot oare să nu primească pedeapsa Lui? Asta merită pentru păcatele lor. Aceasta este osânda lor.

Era pe vremuri un antihrist care știa câte ceva despre arta cântecului și a dansului, iar la acea vreme i-a fost rânduit să-i conducă pe frații și surorile din cor ca să-i învețe despre această artă. Acei frați și surori erau tineri și cei mai mulți dintre ei nu credeau în Dumnezeu de foarte mult timp; pur și simplu erau entuziasmați și dispuși să-și realizeze îndatoririle, asta era tot, dar nu înțelegeau adevărul, iar unii dintre ei nici măcar nu-și puseseră bazele. Cât timp a lucrat, acel antihrist i-a îndrumat să experimenteze sentimentul lucrării Duhului Sfânt, făcându-i să experimenteze diferența dintre sentimentul prezenței lui Dumnezeu și cel al absenței Sale – i-a îndrumat mereu să se bazeze pe sentimentele lor. El nu înțelegea adevărul și nici nu avea vreo experiență reală, dar i-a indus în eroare și i-a îndrumat greșit pe frați și surori în acest mod, pe baza noțiunilor și închipuirilor sale. Cel de mai sus știa că el nu deținea adevărul-realitate și i-a cerut doar să predea și să explice arta cântecului și dansului. Îndeplinirea acestui aspect al datoriei sale ar fi fost deja considerată adecvată și o îndeplinire a responsabilităților sale. Dar el tot voia să „aibă părtășie despre adevăr” și să-i facă pe oameni să-și priceapă sentimentele și să se bazeze pe sentimentele lor. Procedând astfel, nu i-ar fi fost ușor să le creeze oamenilor sentimentul supranatural al lucrării unui spirit rău? Acest lucru este prea periculos! Odată ce un spirit rău profită de o astfel de ocazie și posedă o persoană, acea persoană este distrusă. În perioada de pregătire, i-a pus pe acești oameni să se roage și, după rugăciune, le-a cerut să vadă cum lucrează Duhul Sfânt și dacă transpirau, plângeau sau simțeau altceva în trupul lor. A pus accent pe aceste lucruri, dar, în realitate, acestea fuseseră deja explicate suficient de clar. Există atât de multe adevăruri, dar el nu a avut părtășie despre ele și nici nu i-a condus pe acei oameni să mănânce și să bea cuvintele lui Dumnezeu și nu a reușit să se ocupe de lucrarea lui adecvată. Nu le-a permis fraților și surorilor să coregrafieze dansuri și, în schimb, i-a lăsat pe toți să danseze pe scenă cât le-a poftit inima, improvizând după bunul plac, spunând chiar: „Este în regulă, dumnezeu ne conduce, așa că nu ne temem, duhul sfânt lucrează!” Acest antihrist nu înțelegea adevărul, prin urmare făcea mereu lucruri prostești. Frații și surorile nu aveau deloc discernământ, așa că l-au ascultat și au început să se roage: „Dumnezeule, Te rugăm să lucrezi, Dumnezeule, te rugăm să lucrezi…” Au încercat din răsputeri să se roage „din toată inima” și chiar au plâns după rugăciune, apoi au urcat pe scenă și au improvizat dansuri. Cei care priveau de lângă scenă simțeau că atmosfera era minunată și că Duhul Sfânt făcea o lucrare puternică! Plângeau în timp ce-i priveau pe ceilalți dansând, de parcă ar fi simțit lucrarea Duhului Sfânt. La final, oamenii au înregistrat toate aceste lucruri și au făcut poze ca să Mi le arate. Unii dintre oamenii din poze plângeau cu ochii închiși și, în toiul iernii, aveau fețele roșii de căldură. Am văzut că se pregăteau necazuri și că acești oameni urmau să fie distruși de el. I s-a cerut doar să predea arta cântecului și a dansului, iar el nu înțelegea nimic din adevăr. Pur și simplu a acționat orbește, pe baza închipuirilor sale, dorind să găsească sentimentul lucrării Duhului Sfânt. Ține lucrarea Duhului Sfânt de sentimente? Trebuie să înțelegi adevărul – acesta este real. Sentimentele fără nimic altceva sunt deșarte și inutile. Poți înțelege adevărul și intențiile lui Dumnezeu pe baza sentimentelor tale? Categoric nu. Nu trebuie să cauți un sentiment, trebuie doar să cauți principiile și intențiile lui Dumnezeu pe baza cuvintelor Sale și apoi să le compari cu lucrurile care ți se întâmplă – acest lucru este foarte practic și vei ajunge încet să înțelegi adevărul. Când practici conform cuvintelor lui Dumnezeu, Duhul Sfânt va începe în mod natural să lucreze. Chiar dacă Duhul Sfânt nu lucrează, întrucât ai practicat conform cuvintelor Sale, Dumnezeu te va recunoaște ca adept al Său – acest lucru este foarte practic, este cel mai adevărat lucru. Acel antihrist nu a avut părtășie în acest mod, ci i-a încurajat în permanență pe oameni să caute sentimente, vise și lucruri precum semne și minuni. Era un profan fără înțelegere spirituală, care determina un grup de copii nesăbuiți și ignoranți să facă lucruri ridicole. Oamenii din poze plângeau și vărsau lacrimi. Ce reprezintă asta? Nu reprezintă nimic, dar există ceva ce explică natura faptelor lui. Acest antihrist a fotografiat toate aceste lucruri și le-a etichetat „detalii ale lucrării lui Dumnezeu”. Care erau aceste „detalii”? Oamenii respectivi nu înțelegeau adevărul, căutau sentimentul lucrării Duhului Sfânt și improvizau fără să aibă vreun motiv bine întemeiat și, de fiecare dată când dansau, era diferit, fiindcă de fiecare dată sentimentul era diferit și „conducerea” lui Dumnezeu era diferită – acestea erau „detaliile”. Ce altceva includeau acele „detalii”? Antihristul a spus și că acestea erau rezultatele lucrării Duhului Sfânt. Când a spus asta, frații și surorile au fost încântați, ca și cum dintr-odată credința și statura lor ar fi crescut semnificativ. De ce a spus „detalii”? De unde a venit cuvântul „detalii”? Am menționat odată detaliile lucrării lui Dumnezeu. La ce se referă aceste detalii? Ele sunt rezultatele lucrării lui Dumnezeu asupra oamenilor, care pot fi văzute și pricepute de om și nu sunt nici supranaturale, nici nedeslușite. Sunt ceva ce poți simți. Sunt atunci când Dumnezeu a lucrat mult asupra ta, ți-a spus multe cuvinte, a depus eforturi minuțioase și, ca urmare, ți-a schimbat modul de a exista, opiniile asupra lucrurilor, atitudinea pe care o ai în timp ce faci lucruri, atitudinea ta față de Dumnezeu, precum și alte laturi ale tale. Cu alte cuvinte, sunt câștigurile și roadele lucrării lui Dumnezeu – la acestea se referă detaliile. Acel antihrist a numit la rândul lui „detalii” lucrurile pe care le-a făcut. Lăsând deocamdată deoparte natura acestor lucruri, ce puteți vedea doar analizând această expresie? Dumnezeu lucrează asupra oamenilor și a spus că oamenii vor vedea detaliile lucrării pe care o face asupra lor, dar acest antihrist îi îndruma pe toți să se dezlănțuie și a transformat totul într-un haos, însă a numit și el aceste lucruri „detalii” – ce încerca să facă? (Voia să fie egal cu Dumnezeu.) Așa este. De unde a provenit folosirea termenului „detalii” de către el? Din dorința lui de a fi egal cu Dumnezeu și de a-L imita pe Dumnezeu. Folosind acest termen, a vrut să spună: „Dumnezeu lucrează în detaliu, iar ceea ce conduc acest grup de oameni să facă este tot în detaliu.” Determinantul care urmează după „detalii” este „ale lucrării lui Dumnezeu”, dar, de fapt, în inima lui, își atribuia lui rezultatele detaliilor lucrării Duhului Sfânt, așa cum fac antihriștii. Ori de câte ori apare ocazia de a păși în lumina reflectoarelor, ori de câte ori există o fărâmă de oportunitate, nu vor renunța la ea; se vor lupta cu Dumnezeu pentru oameni. Pentru ce fel de oameni se luptă? Unii dintre ei nu înțeleg adevărul, nu-i pot discerne pe oameni în conformitate cu adevărurile-principii și sunt nesăbuiți și ignoranți; unii nu urmăresc adevărul și le place să se ia după mulțime și să acționeze orbește la exterior; mai există și unii care sunt noi în credință și au o bază superficială – încă nu înțeleg ce înseamnă credința în Dumnezeu și sunt induși în eroare de antihriști. Acest comportament a fost oprit mai târziu, chiar la timp. Faptul că a fost oprit nu este ieșit din comun, dar a însemnat că lucrurile nesăbuite pe care le-a făcut antihristul au fost expuse, toate deodată. Pe când aveau toți părtășie și se gândeau la trecut, își spuneau: „Înainte de a veni acest antihrist, deși nu ne puteam găsi uneori calea în ceea ce privește aspectele profesionale și tehnice ale cântatului, când cântam, simțeam că putem să punem suflet și să cântăm fiecare cuvânt din inimă. După ce a venit și a vorbit despre unele teorii profesionale, ne-am simțit cu toții secătuiți și n-am mai vrut să cântăm, fiindcă nu puteam savura ceea ce spunea Dumnezeu în fiecare cuvânt – nu-L puteam simți pe Dumnezeu.” Nu erau ei în necaz? De îndată ce antihriștii își întind mâinile ca să acționeze, consecințele pe care le atrag sunt că oamenii nu mai simt unde este Dumnezeu și nu știu cum să acționeze adecvat. Își pierd direcția. Odată ce nu pot să-L simtă pe Dumnezeu, mai pot oamenii să-și îndeplinească îndatoririle? Mai pot să facă lucrurile cu loialitate ca să mărturisească pentru Dumnezeu? După ce au fost corupți de Satana, oamenii au dezvoltat o anumită caracteristică, și anume plăcerea de a se lua după mulțime. Sunt ca muștele: nu trebuie să existe un scop clar, atât timp cât există un conducător, alții i se vor alătura în orbecăirea lui prostească, pentru că este mai plin de viață așa și, când acționează în acest fel, nu sunt nevoiți să se constrângă, nu există nicio cerință minimă pentru acțiunile lor și nimeni nu se poartă conform principiilor. Nu sunt nevoiți să se roage sau să caute, nu sunt nevoiți să fie evlavioși sau liniștiți; atât timp cât au un cap și pot respira, se pot comporta în acest fel. Nu este mai mult sau mai puțin un comportament ca al animalelor? Întrucât au această caracteristică, oamenii corupți sunt ușor de indus în eroare, dar dacă înțelegi adevărul și poți discerne aceste lucruri, nu vei fi indus în eroare atât de ușor. După ce a fost dat în vileag acest antihrist, toți au disecat lucrurile amăgitoare pe care le-a spus și tacticile pe care le-a folosit pentru a acționa astfel, comparându-le cu cuvintele lui Dumnezeu. Și-au dat seama că acest individ se pricepea foarte bine să inducă oamenii în eroare, că a creat haos și că, deși ceea ce i-a determinat să facă li s-a părut destul de impresionant, de parcă ar fi simțit lucrarea puternică a Duhului Sfânt, în realitate, nu fuseseră deloc capabili să-L simtă pe Dumnezeu. La suprafață, părea că toată lumea era cuprinsă de fervoare și că statura și credința lor crescuseră brusc; dar, în realitate, era o iluzie, era lucrarea unui spirit rău. Au apărut aceste circumstanțe supranaturale, așa că Duhul Sfânt nu a lucrat. O perioadă de timp după aceasta, având părtășie despre adevăr, toți au putut să-l discearnă pe antihrist, iar stările lor au revenit puțin câte puțin la normal. Acești oameni fuseseră induși în eroare de antihrist și Se îndepărtaseră de Mine. Când am vorbit, aceștia M-au privit ca pe o persoană necunoscută, n-au vrut să răspundă la întrebările Mele și am devenit imediat ca niște străini. Au așteptat să vorbească antihristul, înainte de a se supune; ascultau orice spunea antihristul și orice spunea el îi reprezenta pe ei. Prin urmare, acești oameni nu aveau niciun cuvânt de spus, dar erau dispuși să nu aibă nimic de zis; așteptau ca el să vorbească și erau controlați de el. Spiritele rele și antihriștii fac astfel de lucruri pentru a-i induce pe oameni în eroare.

Unele lucruri ticăloase pot fi exprimate clar în cuvinte și disecate, dar despre altele se poate spune doar că au spirite rele care lucrează în ele și nu pot fi exprimate clar în cuvinte, pot fi discernute doar pe baza sentimentelor tale sau pe baza adevărurilor pe care le înțelegi și a experiențelor tale. Acest antihrist a fost discernut și abordat rapid, iar viața bisericească a revenit la normal. După aceea, toți au simțit o teamă persistentă când au avut părtășie despre acest incident. Au spus: „A fost cu adevărat periculos! Așa-zisele «detalii» ale acelui antihrist ne-au făcut atât de mult rău, încât aproape am fost distruși de el.” Prin urmare, trebuie să învățați să-i discerneți pe antihriști. Dacă nu iei niciodată în serios discernerea antihriștilor, vei fi în pericol și cine știe când sau cu ce ocazie vei fi indus în eroare de ei. S-ar putea chiar să urmezi un antihrist într-un mod confuz, fără să știi ce se întâmplă. Nu vei simți că este ceva în neregulă în acel moment și chiar vei simți că spusele antihristului sunt corecte – astfel vei fi indus în eroare fără să-ți dai seama. Faptul că ai fost indus în eroare arată că L-ai trădat pe Dumnezeu și atunci El nu va avea cum să te mântuiască. Există unii oameni care se descurcă bine de obicei, dar sunt un timp trași pe sfoară de antihriști, iar biserica îi aduce înapoi în cele din urmă, prin insistență și părtășie. Cu toate acestea, unii nu se întorc, indiferent cum primesc părtășie despre adevăr, și devin absolut hotărâți să-i urmeze pe antihriști – nu sunt complet distruși atunci? Aceștia refuză cu fermitate să se întoarcă, iar Dumnezeu nu mai lucrează asupra lor. Unor oameni le lipsește discernământul și le pare rău pentru acest tip de persoană, spunând: „Acea persoană este destul de cumsecade: a crezut în Dumnezeu mulți ani, s-a lepădat de lucruri și s-a consumat; își făcea datoria destul de loial, credința sa în Dumnezeu era mare și era un credincios adevărat – n-ar trebui să-i mai dăm o șansă?” Este corect acest punct de vedere? Se conformează adevărului? Oamenii pot vedea doar aspectul exterior al unei alte persoane, dar nu le pot vedea inima; nu pot vedea limpede ce fel de persoană este cu adevărat sau ce fel de esență are. Trebuie să fie în contact cu ea sau să o observe o perioadă de timp, iar acea persoană trebuie să se confrunte cu evenimente care să o dezvăluie, pentru ca oamenii să-i poată vedea adevărata față. În plus, dacă încerci să-i ajuți pe acești oameni din bunătatea inimii tale, dar ei nu se întorc, indiferent cât de mult ai părtășie cu ei, nu vei ști care este motivul din spatele acestui refuz. În realitate, Dumnezeu a văzut deja adevărata față a acestor oameni și i-a eliminat. De ce i-a eliminat Dumnezeu? Motivul cel mai simplu este că unii antihriști sunt în mod evident spirite rele și pot fi clasificați ca antihriști în care lucrează spirite rele. Dacă oamenii îi urmează o perioadă de timp, inimile lor vor deveni întunecate, iar ei vor deveni atât de slabi încât se vor prăbuși, ceea ce demonstrează că Dumnezeu a renunțat de mult la ei. Dumnezeu are o fire dreaptă și îl urăște pe Satana. Întrucât acești oameni îl urmează pe Satana și spiritele rele, poate Dumnezeu să-i mai recunoască drept adepți ai Săi? Dumnezeu este sfânt și detestă răul. El nu-i vrea pe cei care au urmat spirite rele; chiar dacă alții îi consideră oameni buni, El nu-i vrea. Ce înseamnă că Dumnezeu detestă răul? Ce indică „detestarea răului”? Ascultați ce spun acum și veți înțelege. Începând din momentul în care Dumnezeu alege o persoană, până când acea persoană recunoaște că Dumnezeu este adevărul, dreptatea, înțelepciunea și atotputernicia, că El este singurul Dumnezeu – odată ce a înțeles aceste lucruri și după ce a avut unele experiențe, va avea în adâncul inimii sale o înțelegere elementară a firii și esenței lui Dumnezeu și a ceea ce are El și ce este, iar această înțelegere elementară va deveni credința sa. De asemenea, o va motiva să-L urmeze pe Dumnezeu, să se consume pentru El și să-și facă datoria. Odată ce are experiență și înțelege adevărul, iar înțelegerea firii lui Dumnezeu și cunoașterea lui Dumnezeu de către ea au prins rădăcini în inima ei – când are această statură – nu-L va tăgădui pe Dumnezeu. Dar dacă nu are o cunoaștere adevărată a lui Hristos, Dumnezeul practic, și dacă este predispusă să venereze și să urmeze un antihrist, atunci încă se află în pericol. Încă ar putea să-I întoarcă spatele lui Hristos întrupat, ca să urmeze un antihrist ticălos. Aceasta ar însemna că-L tăgăduiește în mod deschis pe Hristos și întrerupe legăturile cu Dumnezeu. Subtextul este: „Nu-L mai urmez pe Dumnezeu – îl urmez pe Satana. Îl iubesc pe Satana și sunt dispus să-l slujesc; sunt dispus să-l urmez pe Satana. Indiferent cum mă tratează, cum mă distruge, mă calcă în picioare și mă corupe, sunt mai mult decât dispus. Indiferent cât de drept și de sfânt este Dumnezeu, cât de mult adevăr exprimă, nu sunt dispus să-L urmez. Nu-mi place adevărul. Îmi plac faima, statutul, recompensele și cununile; chiar dacă nu pot să le obțin, îmi plac.” A urmat pur și simplu o persoană care n-are nicio legătură cu ea, a fugit cu un antihrist care se opune lui Dumnezeu. Ar mai vrea Dumnezeu o astfel de persoană? Categoric nu. Este rezonabil ca Dumnezeu să nu o vrea? În cea mai mare măsură. Știi din doctrine că Dumnezeu este un Dumnezeu care detestă răul și că este sfânt. Înțelegi această doctrină, dar știi cum îi tratează Dumnezeu pe astfel de oameni? Dacă Dumnezeu disprețuiește și respinge pe cineva, va renunța la el fără ezitare. Nu stau lucrurile așa cum spun? (Ba da.) Așa stau lucrurile. Așadar, faptul că Dumnezeu renunță la o astfel de persoană înseamnă că are o inimă crudă? (Nu.) Dumnezeu are principii în acțiunile Sale. Dacă știi cine este Dumnezeu, dar nu-ți place să-L urmezi – dacă știi cine este Satana, dar insiști să-l urmezi – atunci Dumnezeu nu te va obliga. N-ai decât să-l urmezi pe Satana pentru totdeauna. Nu te întoarce; Dumnezeu a renunțat la tine. Cum poate cineva să înțeleagă firea lui Dumnezeu? Firea lui Dumnezeu este dreaptă și sfântă și există un element în firea Lui care detestă răul. Cu alte cuvinte, ca ființă creată, dacă ești dispus să fii depravat, ce altceva poate să spună Dumnezeu? El nu-i obligă niciodată pe oameni să facă lucruri pe care nu sunt dispuși să le facă. El nu-i obligă niciodată pe oameni să accepte adevărul. Dacă vrei să fii depravat este alegerea ta personală – în cele din urmă, tu vei suporta consecințele și nu vei putea să dai vina decât pe tine. Principiile lui Dumnezeu pentru a Se ocupa de oameni sunt invariabile; așadar, dacă îți convine depravarea, atunci sfârșitul tău inevitabil va consta în pedepsirea ta. Nu contează câți ani L-ai urmat pe Dumnezeu; dacă vrei să fii depravat, Dumnezeu nu te va obliga să te căiești. Tu ești cel dispus să-l urmezi pe Satana, să fii indus în eroare și distrus de Satana și, în cele din urmă, tu ești cel care va trebui să suporți consecințele. Unora le pare rău pentru astfel de oameni și își irosesc bunătatea ajutându-i, dar indiferent cum sunt îndemnați, nu vor vă se întoarcă. Ce se întâmplă aici? Realitatea este că Dumnezeu nu mântuiește o astfel de persoană; nu o vrea. Ce poate face omul în această privință? Acesta e motivul inerent. Dar când oamenii nu pot vedea limpede o situație, ar trebui să facă ceea ce se cuvine să facă și să îndeplinească obligațiile și responsabilitățile care le revin. Cât despre rezultatele ce vor decurge din îndeplinirea acestor sarcini, trebuie să se bizuie pe conducerea lui Dumnezeu. Nu ați ajuns la o oarecare înțelegere privind expresia „Dumnezeu este un Dumnezeu care detestă răul” prin aceste detalii despre care am vorbit? Acesta este un aspect, și anume că Dumnezeu nu-i dorește pe cei întinați de spirite rele. Care este motivul pentru care nu-i dorește? Dacă l-ai ales pe Satana, cum ar putea Dumnezeu să te mai vrea? Dacă l-ai ales pe Satana, cum ar putea Dumnezeu să mai aibă milă și să-ți înflăcăreze inima, pentru a te determina să te întorci? Este Dumnezeu capabil să facă asta? Este mai mult decât capabil, dar alege să nu facă această lucrare deoarece firea Lui este dreaptă și fiindcă este un Dumnezeu care detestă răul.

Ultima dată, părtășia noastră s-a axat pe modul în care principala manifestare a esenței ticăloase a antihriștilor este ostilitatea și dezgustul lor față de toate lucrurile pozitive și de adevăruri. Astăzi am părtășie dintr-o altă perspectivă, și anume că antihriștii iubesc tot ce este contrar lucrurilor pozitive. Și care sunt acestea? (Lucrurile negative.) Da, sunt lucrurile negative, adică tot ceea ce se împotrivește, contrazice și nu este de acord cu adevărul. Antihriștilor nu le plac lucrurile pozitive, deci trebuie să existe ceva ce le place, nu-i așa? Ce anume le place? Le plac vicleșugurile și minciunile, precum și uneltirile, comploturile și tacticile. Sunt antihriști care citesc „Cele 36 de stratageme” în timpul lor liber? Îmi imaginez că sunt. Crezi că Eu citesc „Cele 36 de stratageme”? Nu o citesc. Nu o studiez. Ce rost are să o citesc? Lectura acestei cărți îmi provoacă greață și dezgust. Cum vă simțiți după ce citiți „Cele 36 de stratageme”? Nu vă face să vă simțiți și mai dezgustați de omenirea ticăloasă? Experimentați acest sentiment? Cu cât o citiți mai mult, cu atât vă simțiți mai dezgustați. Simțiți că această persoană este pur și simplu prea rea! Merită să fii nevoit să folosești stratageme pentru fiecare lucru neînsemnat, să recurgi la așa ceva, să nu poți dormi noaptea sau mânca ziua și să-ți frămânți creierii ca să-ți dai seama cum să lupți? Unii antihriști pot să studieze cele 36 de stratageme în timpul lor liber și să-și măsoare istețimea cu altă persoană și cu Dumnezeu. Le plac minciunile, vicleșugurile, comploturile, uneltirile, precum și tacticile și strategiile – dar le plac corectitudinea și dreptatea lui Dumnezeu? Care este antonimul corectitudinii și al dreptății? (Ticăloșie și urâțenie.) Ticăloșie și urâțenie. Le plac lucrurile urâte, tot ce este inechitabil și nedrept, tot ce este injust și incorect. De exemplu, faptul că oamenii urmăresc adevărul este o cauză dreaptă – cum definesc antihriștii acest lucru? Aceștia spun: „Cei care urmăresc adevărul sunt neghiobi! Ce valoare are să trăiești o viață, dacă nu o trăiești așa cum vrei? Oamenii trebuie să trăiască pentru ei înșiși, iar cei care trăiesc pentru adevăr și pentru dreptate sunt cu toții neghiobi!” Acesta este punctul lor de vedere. Așadar, sunt ei capabili să facă lucruri juste? Nu sunt. Pot să ia atitudine și să vorbească răspicat atunci când în biserică apar lucruri care tulbură și perturbă lucrarea bisericii? Nu doar că nu iau atitudine, ci se amuză și se bucură în secret de această nenorocire – sunt soi rău. Nu sunt niciodată îngrijorați din cauza chestiunilor legate de lucrarea casei lui Dumnezeu, nici nu iau vreodată atitudine și nu fac nimic pentru a-i proteja pe aleșii lui Dumnezeu. Cei care se amuză în secret și iau în râs casa lui Dumnezeu când văd oameni răi făcând lucruri rele și tiranizând biserica, ce fel de oameni sunt aceștia? Sunt indivizi ticăloși. Atunci ce fel de oameni sunt conducătorii capabili să-i adăpostească pe acești oameni răi? Sunt antihriști. Nu permit ca interesele lor să fie afectate, dar nu crâcnesc când interesele bisericii sunt afectate și nu sunt deloc triști. În spatele ușilor închise, sunt chiar bucuroși că nu au pierdut nimic. Aceasta este ticăloșia antihriștilor.

Tocmai am vorbit despre modul în care antihriștii sunt scârbiți de adevăr, le plac lucrurile nedrepte și ticăloase, urmăresc interese și binecuvântări, nu renunță niciodată la intenția și dorința lor de a câștiga binecuvântări și încearcă mereu să facă înțelegeri cu Dumnezeu. Așadar, cum ar trebui să fie deslușită și clasificată această chestiune? Dacă ar fi să o numim „a pune profitul înainte de orice altceva”, ar fi prea blând. Este ca atunci când Pavel a recunoscut că avea un ghimpe în trup și că ar trebui să lucreze pentru a-și ispăși păcatele, dar, în cele din urmă, tot dorea să câștige o cunună a dreptății. Care este natura acestui lucru? (Răutate.) Este un tip de fire rea. Dar care este natura acestui lucru? (De a face înțelegeri cu Dumnezeu.) Are această natură. A căutat profitul în tot ce a făcut, tratând totul ca pe o tranzacție. Există o zicală printre non-credincioși: „Nu există prânz gratuit.” Antihriștii au și ei această logică, gândindu-se: „Dacă lucrez pentru tine, ce-mi vei da în schimb? Ce beneficii pot să obțin?” Cum ar trebui rezumată această natură? Înseamnă că ești condus de profit, pui profitul înainte de orice altceva și ești egoist și vrednic de dispreț. Aceasta este natura-esență a antihriștilor. Ei cred în Dumnezeu doar în scopul de a obține profit și binecuvântări. Chiar dacă îndură suferință sau plătesc unele prețuri, totul este pentru a face o înțelegere cu Dumnezeu. Intenția și dorința lor de a obține binecuvântări și recompense sunt imense, iar ei se agață cu putere de acestea. Nu acceptă niciunul dintre numeroasele adevăruri pe care le-a exprimat Dumnezeu, consideră mereu în inima lor că a crede în Dumnezeu se rezumă la obținerea de binecuvântări și asigurarea unei destinații bune, că acesta este cel mai înalt principiu și că nimic nu-l poate depăși. Cred că oamenii n-ar trebui să creadă în Dumnezeu decât de dragul de a obține binecuvântări și că, dacă n-ar fi de dragul binecuvântărilor, credința în Dumnezeu n-ar avea sens sau valoare, și-ar pierde sensul și valoarea. Au fost aceste idei insuflate antihriștilor de altcineva? Decurg ele din educație sau din influența altcuiva? Nu, sunt determinate de natura-esență inerentă a antihriștilor, pe care nimeni nu o poate schimba. În ciuda faptului că Dumnezeu întrupat rostește atât de multe cuvinte astăzi, antihriștii nu acceptă niciunul dintre ele, împotrivindu-se în schimb și condamnându-le. Natura aversiunii lor față de adevăr și de a urî adevărul nu se poate schimba niciodată. Dacă nu se pot schimba, ce indică acest lucru? Indică faptul că natura lor este ticăloasă. Această problemă nu se rezumă la a urmări sau nu adevărul; este o fire ticăloasă, o vociferare neobrăzată față de Dumnezeu și o antagonizare a Sa. Aceasta e natura-esență a antihriștilor; e adevărata lor față. Întrucât antihriștii sunt în stare să vocifereze cu neobrăzare împotriva lui Dumnezeu și să se opună Lui, cum este firea lor? Este ticăloasă. De ce spun că este ticăloasă? Antihriștii îndrăznesc să se împotrivească lui Dumnezeu și să vocifereze împotriva Lui de dragul de a obține binecuvântări și pentru faimă, câștig și statut. De ce îndrăznesc să facă asta? În adâncul inimii lor există o forță, o fire ticăloasă care îi stăpânește, așa încât sunt în stare să acționeze fără scrupule, să se certe cu Dumnezeu și să vocifereze împotriva Lui. Încă înainte ca Dumnezeu să spună că nu le va da o cunună, înainte ca El să le ia destinația, firea lor ticăloasă izbucnește din inimile lor, iar ei spun: „Dacă nu-mi vei da o cunună și o destinație, voi merge în al treilea cer și mă voi certa cu tine!” Dacă n-ar exista firea lor ticăloasă, unde ar găsi ei o astfel de energie? Pot aduna cei mai mulți oameni o astfel de energie? De ce nu cred antihriștii că ale lui Dumnezeu cuvinte sunt adevărul? De ce se agață cu tenacitate de dorința lor de a primi binecuvântări? Nu este din nou vorba de ticăloșia lor? (Ba da.) Tocmai binecuvântările pe care Dumnezeu promite că le va acorda oamenilor au devenit ambiția și dorința antihriștilor. Sunt hotărâți să le obțină, dar nu vor să urmeze calea lui Dumnezeu și nu iubesc adevărul. În schimb, urmăresc binecuvântările, recompensele și cununile. Încă înainte ca Dumnezeu să spună că nu le va acorda aceste lucruri, ei vor să lupte cu El. Care este logica lor? „Dacă nu pot obține binecuvântări și recompense, mă voi certa cu tine, mă voi opune ție și voi spune că nu ești dumnezeu!” Nu-L amenință pe Dumnezeu spunând asemenea lucruri? Nu încearcă să-L răstoarne? Ba chiar îndrăznesc să tăgăduiască suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor. Atât timp cât acțiunile lui Dumnezeu nu corespund voinței lor, îndrăznesc să tăgăduiască că Dumnezeu este Creatorul, singurul Dumnezeu adevărat. Nu este aceasta firea Satanei? Nu este aceasta ticăloșia Satanei? Există vreo deosebire între purtarea antihriștilor și atitudinea Satanei față de Dumnezeu? Putem echivala pe deplin aceste două abordări. Antihriștii refuză să recunoască suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor și vor să smulgă binecuvântări, recompense și cununi din mâinile lui Dumnezeu. Ce fel de fire este aceasta? Pe ce bază vor ei să acționeze și să înhațe astfel lucruri? Cum pot aduna o asemenea energie? Motivul poate fi rezumat acum: aceasta e ticăloșia antihriștilor. Ei nu iubesc adevărul, dar vor totuși să obțină binecuvântări și cununi și să smulgă aceste recompense din mâinile lui Dumnezeu. Nu înseamnă asta că se joacă cu moartea? Își dau seama că se joacă cu moartea? (Nu-și dau seama.) S-ar putea și să simtă vag că obținerea recompenselor este imposibilă, prin urmare spun mai întâi ceva precum: „Dacă nu voi putea obține binecuvântări, voi merge în al treilea Cer și mă voi certa cu dumnezeu!” Ei prevăd deja că le va fi imposibil să obțină binecuvântări. La urma urmei, Satana a vociferat mulți ani împotriva lui Dumnezeu în înaltul cerului și ce i-a dat Dumnezeu? Singura afirmație a lui Dumnezeu a fost: „După ce se va încheia lucrarea, te voi arunca în Adânc. Locul tău este în Adânc!” Aceasta e singura „promisiune” a lui Dumnezeu față de Satana. Nu este o nebunie că încă își dorește recompense? Este o ticăloșie. Esența inerentă a antihriștilor este potrivnică față de Dumnezeu, iar antihriștii înșiși nici măcar nu știu de ce este așa. Inimile lor se axează doar pe obținerea de binecuvântări și cununi. Ori de câte ori ceva are legătură cu adevărul sau cu Dumnezeu, împotrivirea și mânia iau naștere înlăuntrul lor. Aceasta e ticăloșie. Probabil că oamenii normali nu pot înțelege sentimentele lăuntrice ale antihriștilor; este destul de greu pentru antihriști. Aceștia au ambiții de-a dreptul imense, au o imensă energie ticăloasă și o dorință foarte mare de a primi binecuvântări. Pot fi descriși ca arzând de dorință. Dar casa lui Dumnezeu are în permanență părtășie despre adevăr – trebuie să le fie foarte dureros și dificil să o asculte. Se nedreptățesc singuri și se prefac atât de mult ca să o suporte. Nu este un fel de energie ticăloasă? Dacă oamenii de rând n-ar iubi adevărul, viața bisericească li s-ar părea neinteresantă și chiar ar avea un sentiment de repulsie față de ea. Citirea cuvintelor lui Dumnezeu și părtășia despre adevăr li s-ar părea mai mult o suferință decât o plăcere. Așadar, cum pot antihriștii să o îndure? Pentru că dorința lor de a primi binecuvântări este atât de mare încât îi silește să se nedreptățească singuri și să o îndure cu reticență. În plus, se furișează în casa lui Dumnezeu ca să se poarte ca lacheii Satanei și se dedică provocării de perturbări și tulburări în lucrarea bisericii. Sunt de părere că aceasta este misiunea lor și, înainte de a-și îndeplini sarcina de a se împotrivi lui Dumnezeu, se simt rău și simt că l-au dezamăgit pe Satana. Acest lucru este determinat de natura antihriștilor.

Antihriștii au o preferință clară pentru statut și toată lumea știe acest lucru. Cât de mult le place statutul? Care sunt manifestările acestui lucru? În primul rând, ei profită de orice ocazie pentru a urca treptele ierarhiei, fie prin metode lingușitoare sau viclene, fie făcând lucruri bune pentru a câștiga inimile oamenilor. În orice caz, ori de câte ori există o ocazie de ascensiune, aceștia profită de ea. Odată ce dobândesc statut, îl prețuiesc chiar mai mult decât înainte. Când oamenii normali dobândesc statut, au simțul rușinii și se înfrânează puțin. În plus, poziția de conducător sau lucrător în casa lui Dumnezeu este o datorie. Nu este un statut sau un titlu oficial, este o datorie. Acești oameni normali ar putea dezvălui uneori puțin din firea lor coruptă dându-se mari, crezând că acum dețin o poziție oficială. Oamenii normali găsesc că este întrucâtva acceptabil să se comporte așa ocazional, dar dacă o fac în mod constant, se vor simți dezgustați de ei înșiși și se vor teme că frații și surorile lor vor observa. Au demnitate și simțul rușinii, așa că se înfrânează puțin. După ce înțeleg adevărul, ajung treptat să acorde mai puțină importanță statutului. Ce impact pozitiv va avea acest lucru și ce rezultate bune va aduce? Le va permite să-și facă datoria fiind împăcați sufletește. Indiferent de rolul lor actual, îl vor considera o datorie. Întrucât au fost aleși să conducă, iar conducerea este o povară și totodată o datorie pentru om, trebuie mai întâi să înțeleagă ce lucruri fac parte din această datorie. Când nu ai un rol de conducere, nu trebuie să te preocupi de anumite probleme și nu ai efectiv nicio povară. Dar atunci când îți asumi un rol de conducere, trebuie să-ți dai seama cum să-ți îndeplinești bine sarcinile și cum să-ți faci datoria în concordanță cu principiile și rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu. Cei care urmăresc adevărul pot progresa astfel într-o direcție pozitivă. Așadar, care este deosebirea dintre antihriști și cei care urmăresc adevărul în ceea ce privește modul în care abordează statutul? Antihriștii sunt pasionați de statut, îl urmăresc, prețuiesc și gestionează. Se gândesc la fiecare pas la statutul lor. Statutul este forța lor motrice. Dacă nu sunt stimați de alții sau dacă spun întâmplător ceva greșit, fiind priviți cu dispreț de alții sau pierzându-și locul în inima celorlalți oameni, se vor simți în permanență îngrijorați în privința statutului lor și vor deveni extrem de precauți în modul în care se poartă și vorbesc. Indiferent cum ai părtășie despre urmărirea adevărului, nu vor putea să o înțeleagă. Care este singurul lucru pe care îl pot înțelege? „Cum pot să îndeplinesc bine această «funcție» și să mă port ca un demnitar?” Există anumite manifestări specifice ale acestui lucru. De exemplu, când un conducător de biserică face o poză de grup cu peste 20 de frați și surori, unde ar alege să stea cineva cu demnitate și simțul rușinii? Ar găsi un colț într-o parte unde să stea. Unde stau de obicei antihriștii? (În mijloc.) Faptul că stau în mijloc este ceea ce își dorește toată lumea sau dorința lor personală? (Este dorința lor personală.) Se poate uneori ca toți ceilalți să le lase un loc în mijloc, obligându-i să stea într-o poziție centrală, iar în inimile lor se simt foarte mulțumiți de ei înșiși: „Privește cât de mult sprijin am din partea tuturor! Trebuie să stau aici. Pot să văd din asta că ocup un loc în inima fiecăruia. Nu s-ar descurca fără mine!” Se simt destul de fericiți și mulțumiți. Dacă nu le-ar plăcea ideea ca toți să le lase un loc în mijloc, de ce s-ar duce să stea acolo? Este evident că se bucură din plin de poziția lor în acel moment și de sentimentul pe care îl aduce. Au realmente nevoie de sentimentul acelui moment și îl prețuiesc, de aceea nu refuză poziția. Acest conducător stă chiar în mijloc, înconjurat de alte zeci de oameni și chiar folosește o pernă ca să iasă în evidență. Își spune în sinea lui: „Nu e suficient să mă aflu la aceeași înălțime ca toți ceilalți. Cum poate să-mi demonstreze distincția de conducător? Trebuie să mă înalț puțin, să stau în mijloc, atunci voi fi vizibil. Aceasta înseamnă să cunoști locul potrivit în care să stai. Când oamenii se vor uita la fotografie, eu sunt primul lucru pe care-l vor vedea. Vor spune: «Acesta este conducătorul nostru cutare.» Ce glorios! Poza aceasta va exista mulți ani. Dacă oamenii nu pot să mă vadă și uită încet de mine, ce rost mai are să fiu conducător?” Atât de mult își prețuiesc statutul.

Am căutat odată niște oameni dintr-o biserică pentru a afla despre situația de acolo. După ce au pornit camera video, s-au așezat cu toții în fața ei, lăsând un spațiu în mijloc. Nu am înțeles de ce și le-am sugerat să se apropie de centru, deoarece cadrul camerei nu era atât de mare și arătau ciudat, având jumătate din față vizibilă. După aceea, s-au mutat puțin spre centru, dar tot au lăsat un loc gol în mijloc. Mi-am spus în sinea Mea: „De ce nu stă nimeni în mijloc? Parcă ar fi un Buddha venerat acolo – de ce nu îndrăznește nimeni să stea acolo?” Apoi, un om destul de gras a venit și s-a trântit fix în mijloc, arătând exact ca un „Buddha” venerat, rotofei și plinuț. S-a dovedit că locul din mijloc era rezervat pentru el. Puteți să ghiciți cine era această persoană? (Conducătorul.) Corect, el s-a așezat fix în centru. Acesta e un simbol al statutului. Când a sosit acest diavol, arătând ca un Buddha, și s-a așezat acolo, a ocupat acel loc destul de natural, de parcă ar fi fost locul lui de drept. Toți erau mai mult decât fericiți să stea de o parte și de alta, privindu-l cu o afecțiune deosebită, de parcă l-ar fi „înțeles” extrem de bine. Păreau o adunătură de lingăi, spunând: „În sfârșit ai sosit! De cât timp te așteptam!” Cât timp vorbisem, nimeni nu asimilase nimic; îl așteptau pe conducător. Trebuia să-și facă întâi apariția acest „Buddha” venerat. Dacă nu-și făcea apariția, nu puteam continua să vorbesc. Cum a putut să stea acolo și să o facă atât de natural? Are vreo legătură cu preferințele, prioritățile și ceea ce urmărește el în mod obișnuit? (Da.) Ce fel de scenă ar prezenta de obicei acești oameni? Folosiți-vă imaginația și gândiți-vă la asta. Când acest conducător găzduiește o adunare sau intră într-o încăpere în care oamenii își îndeplinesc îndatoririle, cum îl tratează ei? De parcă ar fi un strămoș sau Buddha: îi oferă rapid un scaun, iar locul principal trebuie să fie rezervat pentru el. Ar fi în regulă dacă nu l-ar rezerva pentru el? Pe baza fenomenului pe care l-am văzut pe cameră în acel moment, probabil că n-ar fi în regulă dacă nu i-ar lăsa locul principal – devenise o regulă, o regulă nescrisă. Când sosește „Buddha”, trebuie să i se dea imediat locul principal. Dacă „Buddha” nu este acolo, locul principal trebuie să rămână neocupat. Asta se numește statut. Se comportă vreunul dintre voi așa și consideră că statutul este mai important decât orice altceva? Ce puteți observa din scena pe care tocmai am descris-o? Oameni diferiți tratează statutul în mod diferit. Cei care iubesc adevărul consideră că statutul lor este o datorie, prețuind în inima lor însărcinarea dată de Dumnezeu. Ei își acceptă datoria, dar nu-și afirmă statutul. Unii privesc statutul ca pe o piedică, crezând că este o povară suplimentară care le aduce presiune, constrângeri și chiar probleme. Cu toate acestea, cei care venerează statutul îl tratează ca pe o funcție oficială și se bucură mereu de beneficiile acestuia. Nu pot trăi fără statut. Odată ce-l dobândesc, sunt dispuși să sacrifice pentru el totul, inclusiv viața și respectul lor de sine – sunt dispuși chiar să-și vândă trupul pentru asta. Nu este o ticăloșie? (Ba da.) Aceasta se numește ticăloșie. Ce este statutul în ochii lor? Este o cale și un mijloc de a ieși învingători, precum și o metodă de a-și schimba identitatea, destinul și rangul printre oameni. Prin urmare, apreciază foarte mult statutul. Odată ce-l dobândesc, iar oamenii ascultă de ei, se supun lor, le fac pe plac și le intră în grații în toate privințele, în loc să se simtă dezgustați de toate acestea, găsesc o plăcere extremă în asta. La fel ca acel conducător care a ocupat locul din mijloc – postura lui era atât de relaxată și în largul lui și avea un sentiment imens de plăcere și desfătare. Nu este o ticăloșie? Dacă o persoană se bucură în mod deosebit de toate sentimentele de superioritate și de toate avantajele pe care le aduce statutul și dacă urmărește și prețuiește în mod special aceste lucruri, nefiind dispus să renunțe la ele, atunci acea persoană este extrem de ticăloasă. De ce spun că este extrem de ticăloasă? Când vine vorba de cei care măgulesc, rostesc cuvinte plăcute și fac complimente persoanelor cu statut, ce anume spun ei? Rostesc cuvinte false, cuvinte nerușinate, cuvinte dezgustătoare și grețoase, cuvinte viclene și chiar unele lucruri ofensatoare. De exemplu, să spunem că cineva cu statut are un fiu care chiar este destul de urât, având o față ascuțită și obraji ca de maimuță – spun acei lingușitori că este urât? Ce spun? (Că este cu adevărat chipeș.) Este suficient să spună doar că „este cu adevărat chipeș”? Trebuie să spună ceva dezgustător, cum ar fi: „Are fruntea înaltă și un maxilar lat și rotund. Are fața cuiva care va fi bogat și va deține un statut înalt în viitor!” Chiar dacă este clar că nu așa stau lucrurile, îndrăznesc totuși să rostească deschis aceste minciuni. Când demnitarul respectiv aude acestea, este în culmea fericirii, îi place să audă aceste lucruri – îi face plăcere să le asculte. Cât de mult îi place să le asculte? Dacă nimeni n-ar spune aceste cuvinte ipocrite, lingușitoare și viclene în fața lui, dacă nimeni n-ar rosti cuvinte false și dezgustătoare pentru a-l face fericit și a-i face pe plac, ar considera că viața este neinteresantă. Nu este o ticăloșie? (Ba da.) Este o ticăloșie extrem de mare. Când spun ei înșiși minciuni este deja destul de dezgustător, dar le place și ca alți mincinoși să se învârtă în jurul lor ca un roi de muște împuțite și nu se satură niciodată de asta. Iubesc pe oricine știe să spună cuvinte meșteșugite, se pricepe să lingușească și să-i intre în grații și vorbește pe ocolite – îi țin pe acești oameni aproape de ei și îi plasează în funcții importante. Nu sunt astfel de conducători în pericol? Ce fel de lucrare pot face ei? N-ar fi terminată biserica dacă ar cădea sub controlul lor? Ar mai putea să aibă lucrarea Duhului Sfânt?

Am auzit că unor conducători le place să mănânce. Când locuiau cu frați și surori care nu se pricepeau la gătit și nu pregăteau mâncăruri gustoase, găseau o gazdă care știa să-i lingușească și să se dea bine pe lângă ei și care le pregătea în mod special mâncăruri delicioase în fiecare zi. Conducătorii mâncau și beau zilnic după pofta inimii, spunând: „Slavă ție, dumnezeule, avem șansa să ne bucurăm de ospățul lui dumnezeu în fiecare zi. Acesta este cu adevărat harul lui dumnezeu!” Astfel de oameni sunt în pericol. Chiar dacă nu sunt încă antihriști, comportamentul lor a dat deja în vileag faptul că au natura-esență și firea ticăloasă a unui antihrist și, de asemenea, că merg în prezent pe calea unui antihrist. Dacă pot deveni antihriști sau dacă sunt antihriști depinde de calea pe care o aleg în continuare. Este destul de evident că merg în prezent pe calea unui antihrist și că firea-esență a lor se aliniază la cea a unui antihrist și aceasta fiindcă adoră lucrurile negative și le displac lucrurile pozitive. Ei disprețuiesc lucrurile pozitive, condamnându-le și respingându-le în inima lor. Ce acceptă ei? Duplicitatea, minciunile și tot ce are legătură cu lucrurile negative. Când ajung într-un anumit loc, unii oameni spun: „Nu arăți bine; odihnește-Te puțin.” Dacă Mă simt sau nu bine și când am nevoie să Mă odihnesc, știu Eu Însumi aceste lucruri. Nu trebuie să te prefaci că ești deștept și nici nu trebuie să te dai mare cu istețimea ta. Nu accept acest lucru; îl găsesc respingător. Ce fel de oameni Îmi plac? Cei care pot să aibă părtășie cu promptitudine când se întâmplă ceva și Îmi spun deschis ce gândesc. Am părtășie cu tine ca să-ți rezolv dificultățile, iar tu poți fi mai apropiat de Mine. Nu te preocupa să-Mi intri în grații și nu încerca să-Mi faci pe plac – este extrem de respingător! Astfel de oameni ar trebui să nu se apropie de Mine, deoarece îi găsesc respingători. Te consider o muscă enervantă sau un parazit. Păstrează distanța! Unii spun: „Nu ai nevoie de cineva lângă Tine ca să Te slujească?” În opinia ta, în conformitate cu identitatea și statutul Meu, ar trebui să existe un tratament și o slujire corespunzătoare. Dar Eu nu am nevoie de ele. Nu trebuie să faci aceste lucruri, înțelegi? Simt dezgust și dispreț față de aceste lucruri. Dacă vrei cu sinceritate în inima ta să fii atent față de Mine și să ai grijă de Mine, există o mulțime de moduri adecvate de a face asta. De exemplu, dacă îți spun să faci un lucru, îl duci ascultător până la capăt și, când întâmpini dificultăți, le poți discuta prompt cu Mine. Totuși, orice ai face, nu imita modul în care non-credincioșii caută să intre în grațiile celor care dețin funcții, rostind o mulțime de lingușeli care sună frumos – nu-Mi place să le aud. În mod clar nu sunt înalt, dar insiști să spui: „Poate că nu ești înalt, dar ești mai înalt decât noi.” Nu-Mi place să aud asta, așa că orice ai face, nu-Mi spune acest lucru; îl spui persoanei greșite. Antihriștilor le place să audă cuvinte de acest fel. De exemplu, îi întreabă pe frații și surorile din subordinea lor: „Par gras?”, iar unii spun: „Chiar dacă ești gras, arăți mai bine decât noi.” „Atunci sunt slab?” „Chiar dacă ești slab, arăți uimitor. În orice caz, arăți ca un manechin; totul stă bine pe tine.” Când antihriștii aud asta, sunt încântați și te consideră partenerul și aliatul lor. Toate aceste lucruri pe care le adoră antihriștii sunt respingătoare și ticăloase – cum altfel s-ar putea numi ticăloase? Oare antihriștii iubesc elementele umanității normale, cum ar fi conștiința, rațiunea, simțul rușinii și demnitatea, precum și discernământul între bine și rău, între alb și negru, între dreptate și nedreptate, printre alte lucruri ale umanității normale? Îi iubesc antihriștii pe oamenii cu simțul rușinii? Îi iubesc pe oamenii cu demnitate? Îi iubesc pe cei care sunt nerușinați, care pot vorbi mieros, fără conștiință de sine și fără să fie stânjeniți. Nu le lipsește simțul rușinii? Cu cât sunt mai mieroase cuvintele tale, cu atât devin mai fericiți. Privind preferințele antihriștilor și atitudinile lor față de diverse lucruri, precum și alegerile și orientarea lor, este evident că ticăloșia lor nu cunoaște limite. Nu mai vorbim de cei care înțeleg adevărul – nici măcar oamenii din societate cu puțin simț al dreptății nu apreciază acel tip de comportament. Vezi, unii oameni din cercurile oficiale intră cu disperare în grațiile celor care dețin funcții. Le dau celor cu funcții tot ce au nevoie, chiar renunțând la propriile soții – nu le lipsește demnitatea? (Ba da.) În plus, unii oficiali întrețin relații cu persoane de același sex, iar unele persoane de același sex ca acești oficiali au relații intime cu ei, chiar dacă nu doresc personal acest lucru. Ați putea să faceți astfel de lucruri? (Nu, n-am putea.) Dar ei ar putea. Nu au nicio bază morală, niciun simț al rușinii, nicio tresărire a conștiinței, nicio raționalitate – de aceea fac aceste lucruri. Nici măcar nu ai putea rosti acele lucruri pe care le spun ei dacă ar trebui să le interpretezi ca pe niște replici dintr-o piesă; acești oameni sunt chiar mai mieroși decât interpreții de scenă. La cine Mă refer când spun „interpreți de scenă”? Mă refer la aceia pe care nu-i deranjează și nici măcar nu tresar când sunt văzuți sau vizitați în timp ce sunt complet dezbrăcați. Astfel de oameni se numesc „interpreți de scenă”. Așadar, acești lingușitori, cu vorbele lor dezgustătoare și respingătoare și cu preferința lor pentru lucruri ticăloase, sunt chiar mai răi decât acei interpreți de scenă. Aceștia din urmă își vând doar trupul, dar ce vinde această bandă de ticăloși, cunoscuți drept antihriști? Își vând sufletul. Sunt o adunătură de demoni, care nu pot fi răscumpărați. De aceea, a le spune adevărul acestor oameni e ca și cum ai strica orzul pe gâște – le este imposibil să iubească adevărul. Așa abordează ei statutul, bucurându-se de diversele sentimente de superioritate și de alte sentimente plăcute care decurg din el. Care sunt diversele sentimente care derivă din această desfătare? Sunt lucruri pozitive sau negative? Toate sunt lucruri negative. Când dobândesc statut, se așteaptă să se bucure de lingușelile oamenilor, de faptul că aceștia le fac toate poftele și le apără interesele. În plus, vor să se bucure de tratament special – mâncarea lor, cazarea și toate lucrurile pe care le folosesc trebuie să fie speciale, iar ei trebuie să fie diferiți de ceilalți în toate privințele. Chiar este corpul tău fizic diferit de al altora? Odată ce antihriștii își asigură statutul, se cred nobili și extraordinari, de parcă n-ar mai exista vreun loc pe pământ care să-i poată găzdui – trebuie să stea „pe roze” și să-i pună pe oameni să le aducă ofrande. Nu așa stau lucrurile? Spuneți-Mi, sunt acestea ideile pe care le au de obicei oamenii normali? Indiferent dacă au sau nu statut, oamenii normali ar putea avea o anumită aspirație și dorință de statut, dar întrucât au simțul rușinii, conștiință și raționalitate, pe lângă faptul că dețin acum o oarecare înțelegere a adevărului, atașamentul lor față de statut se diminuează și se estompează. Mai mult, ei pot acorda mai puțină importanță avantajelor care decurg din statut și, dacă pot considera că beneficiile pe care le aduce nu sunt importante, se pot simți, de asemenea, și dezgustați de lingușirile, vorbele dulci, măgulirile și alte asemenea comportamente ale altor oameni și pot să se distanțeze de astfel de lucruri sau chiar să le întoarcă spatele și să se lepede de ele. Dar pot antihriștii să se lepede de aceste lucruri sau să renunțe la ele? Categoric nu. Dacă le ceri să renunțe la aceste lucruri e ca și cum le-ai cere viața. Altfel, de ce ar spune unii: „Nu voi mai crede, nu voi continua să trăiesc, viața nu merită trăită”, imediat ce-și pierd statutul? Nu se întâmplă ceva aici? De ce este statutul atât de important pentru ei? Aceștia nu pot duce o viață obișnuită și lipsită de evenimente; trebuie să aibă statut, trebuie să fie deasupra mulțimii și să se scalde în venerația, adorarea și exaltarea celorlalți, precum și în minciunile menite să-i satisfacă, să-i păcălească și să-i măgulească. Vor să se complacă în aceste lucruri. Oare oamenii cu umanitate normală se complac de bunăvoie în astfel de lucruri? Cu siguranță nu; îi fac să se simtă neliniștiți. De ce le place antihriștilor să se bucure de aceste lucruri? Pentru că au o fire satanică înlăuntrul lor. Doar cei de teapa Satanei urmăresc aceste lucruri și au asemenea cerințe. Oamenii normali s-ar putea bucura de aceste lucruri un timp, dar ajung să le găsească lipsite de sens și chiar enervante și apoi se feresc de toate. Dar unii refuză cu încăpățânare să renunțe la ele. De pildă, de ce unele vedete de cinema nu se retrag niciodată din lumea filmului, în ciuda faptului că înaintează în vârstă? Fiindcă fără acea aură, fără să fie înconjurați de oameni, li se pare că viața este plictisitoare. Simt că cerul nu este la fel de albastru, că viața lor nu are nicio direcție și că a devenit lipsită de sens și de valoare. Simt că întreaga lor viață devine sumbră, așa că trebuie să revină în industria filmului ca să retrăiască sentimentul că sunt vedete. Antihriștii au aceeași trăsătură ca ei: au o fire și o esență la fel de ticăloasă. Când dobândesc statut, antihriștii se mândresc cu el peste tot, chiar asumând un rol autoritar în casele lor și făcându-i pe membrii familiei lor să asculte de ei. Antihriștii au o fire și o esență ticăloasă și tratează statutul cu o afecțiune deosebită, făcând tot ce le stă în putință să-l afișeze și să se mândrească cu el. Ce ne arată asta? Au acești oameni simțul rușinii? Nu-l au. Ei obțin statutul și cred că identitatea lor s-a schimbat, ba chiar și relația cu părinții lor este schimbată. Nu există o problemă aici? Este anormal! Faptul că pot avea o asemenea atitudine față de statut este un tip de dovadă care le expune esența ticăloasă.

Dumnezeu este Creatorul, iar identitatea și statutul Său sunt supreme. Dumnezeu are autoritate, înțelepciune și putere, are propria fire, propriile posesiuni și propria ființă. Știe cineva de câți ani lucrează Dumnezeu în mijlocul oamenilor și al întregii creații? Numărul precis de ani de când lucrează și gestionează Dumnezeu întreaga omenire este necunoscut; nimeni nu poate oferi o cifră precisă, iar Dumnezeu nu raportează omenirii aceste chestiuni. Totuși, dacă Satana ar face așa ceva, ar raporta acest lucru? Cu siguranță da. Vrea să se laude ca să inducă mai mulți oameni în eroare și ca să-i facă pe mai mulți să fie conștienți de contribuțiile lui. De ce Dumnezeu nu raportează aceste chestiuni? Acesta este un aspect smerit și tainic al esenței lui Dumnezeu. Care este opusul smereniei și al tăiniciei? Aroganța și etalarea. Oricât de măreață este lucrarea pe care o face Dumnezeu, El le spune oamenilor doar ceea ce pot pricepe și înțelege, mulțumindu-Se să le îngăduie să obțină cunoașterea, să-I cunoască esența prin lucrarea pe care o săvârșește. Ce beneficii le aduce acest lucru oamenilor? Ce rezultat obține? Oare este faptul că oamenii trebuie să cunoască aceste lucruri ca să se închine lui Dumnezeu? În realitate, nu este acesta. Rezultatul obiectiv final este faptul că oamenii sunt capabili să se închine lui Dumnezeu, dar care este intenția Lui inițială când le îngăduie să cunoască aceste lucruri? Este de a le permite, după ce cunosc aceste lucruri, după ce au o înțelegere a felului în care Dumnezeu gestionează omenirea, deține suveranitatea asupra omenirii și o rânduiește, să fie capabili să se supună suveranității lui Dumnezeu, să nu mai recurgă la o împotrivire zadarnică și să nu se mai abată de la drum – astfel, oamenii vor suferi mult mai puțin. Trăind natural și existând în concordanță cu legile și căile date de Dumnezeu, cu cerințele Sale și principiile pe care le dă El, nu vei mai cădea în ghearele Satanei, nici nu vei fi corupt și călcat în picioare a doua oară. În schimb, vei trăi veșnic în baza regulilor stabilite de Dumnezeu, vei trăi având asemănare umană și ca ființă creată și vei primi grija și protecția lui Dumnezeu. Acestea sunt intenția și scopul inițial al lucrării lui Dumnezeu. Așadar, S-a lăudat vreodată Dumnezeu cu imensa lucrare pe care a săvârșit-o? Le-a spus vreodată oamenilor ce a făcut El? Niciodată. Mulți oameni nu știu ce a făcut Dumnezeu sau ce tip de lucruri au fost făcute de El și ce tip nu au fost. În realitate, Dumnezeu a făcut multe, dar nu a declarat niciodată aceste lucruri omenirii. El nu le declară omenirii; tot ce trebuie să faci este să-ți fie limpede ce se cuvine să știi. În viitor, omenirea va putea să existe pe pământ în mod normal și să accepte conducerea lui Dumnezeu, iar când El va ajunge în mijlocul omenirii, oamenii vor putea să aibă interacțiuni normale cu Dumnezeu, să-L primească, să I se închine, să-I asculte cuvintele și să nu mai meargă cu Satana. Astfel, Împărăția lui Dumnezeu va apărea pe pământ, iar pe pământ va exista un grup de oameni capabili să I se închine, un grup de oameni care poate să-I asculte cuvintele și să le pună în practică. Lucrarea lui Dumnezeu va fi astfel împlinită; este suficient să obțină acest rezultat. Așadar, când Dumnezeu face ceva, dacă nu înțelegi sau nu ești conștient de acel lucru, Dumnezeu nu ți-l va explica. De ce nu ți-l explică? Nu este nevoie să facă asta. Sunt multe lucruri pe care nu le înțelegi și Dumnezeu nu-ți va dezvălui anumite taine ca să cunoști aceste lucruri sau să-I înțelegi identitatea, esența sau puterea. Dumnezeu nu face această lucrare. Pe ce Se axează El în prezent? Se axează pe a-i face pe oameni să înțeleagă adevărul. Odată ce înțelegi adevărul, vei ajunge să-L cunoști pe Dumnezeu, să ai o bază pentru viața ta și să fii capabil să te supui și să te închini lui Dumnezeu în viitor; în plus, vei fi capabil să-l discerni pe Satana și să te lepezi de el, fără să mai fii indus în eroare de el sau să fii de acord cu el – atunci lucrarea Lui este completă. Cât despre acele taine, omenirea va avea ocazia să le înțeleagă în viitor, dar tainele acțiunilor lui Dumnezeu sunt incredibil de vaste și, chiar dacă Dumnezeu ți le dezvăluie, nu înseamnă neapărat că le vei înțelege. Chiar dacă intri în contact cu ele, este posibil să nu le poți înțelege sau pricepe. De ce? Pentru că există o distanță între ființele create și Dumnezeu, între gândurile umane și ideile lui Dumnezeu. De exemplu, ai putea ști că un curcubeu este semnul legământului dintre Dumnezeu și omenire, dar știi cum se formează el? Dacă Dumnezeu ți-ar explica această taină, ai înțelege? N-ai înțelege, așa că Dumnezeu nu-ți spune. Ar fi împovărător pentru tine dacă ți-ar spune, deoarece ar trebui să studiezi și să analizezi, ceea ce ar fi problematic. Prin urmare, Dumnezeu nu spune multe despre taine. Dar poate omul, care îi aparține Satanei, să păstreze tăcerea dacă află despre aceste taine? Categoric nu. Aici diferă esența lor. Oare explică Dumnezeu multele lucruri pe care le-a dezvăluit omenirii de ani de zile, dar pe care oamenii nu le pot înțelege niciodată? Face El lucruri supranaturale? Nu, nu face. Omenirea este creată de Dumnezeu și El știe cât de mult pot înțelege oamenii și în ce măsură pot înțelege. Aceste lucruri sunt puse în fața ochilor oamenilor, dar dacă nu este necesar ca ei să înțeleagă, nu este nevoie să fie luminați sau să li se impună aceste lucruri și să se transforme în poveri pentru ei, așa că Dumnezeu nu lucrează în acest mod. Prin urmare, acțiunile lui Dumnezeu se bazează pe principii. El abordează omenirea cu prețuire, considerație și iubire. Dumnezeu vrea ce este mai bun pentru oameni – aceasta este sursa și intenția autentică din spatele tuturor acțiunilor Sale. Pe de altă parte, Satana se laudă, forțează lucruri asupra oamenilor, îi determină să i se închine și să fie induși în eroare de el și îi conduce spre degenerare, astfel încât, treptat, aceștia să se transforme în diavoli vii și să se îndrepte către distrugere. Când însă crezi în Dumnezeu, dacă înțelegi și obții adevărul, atunci poți să scapi de influența Satanei și să dobândești mântuirea – nu vei înfrunta finalul de a fi distrus. Satana nu suportă să vadă că oamenii o duc bine și lui nu-i pasă dacă ei trăiesc sau mor; îi pasă doar de el însuși, de propriul profit și de propria plăcere și e lipsit de dragoste, milă, toleranță și iertare. Satana nu are aceste calități; doar Dumnezeu deține aceste lucruri pozitive. Dumnezeu a săvârșit un număr semnificativ de lucrări asupra oamenilor, dar a vorbit El vreodată despre asta? A explicat El vreodată acest lucru? L-a declarat El vreodată? Nu, nu a făcut-o. Indiferent de modul în care oamenii Îl înțeleg greșit pe Dumnezeu, El nu explică. Din perspectiva Lui, indiferent dacă ai 60 sau 80 de ani, înțelegerea lui Dumnezeu de către tine este foarte limitată și, ținând cont de cât de puține știi, încă ești un copil. Dumnezeu nu dă vina pe tine; încă ești un copil imatur. Nu contează că unii oameni poate au trăit mulți ani și corpul lor arată semnele vârstei; înțelegerea lui Dumnezeu de către ei este încă foarte copilărească și superficială. Dumnezeu nu dă vina pe tine pentru asta – dacă nu înțelegi, nu înțelegi. Acestea sunt calibrul și capacitatea ta și nu se pot schimba. Dumnezeu nu-ți va impune nimic. Dumnezeu cere ca oamenii să fie mărturie pentru El, dar oare a fost Dumnezeu mărturie pentru El Însuși? (Nu.) Pe de altă parte, Satana se teme că oamenii nu vor afla nici măcar despre cel mai mărunt lucru pe care-l face. Antihriștii nu sunt diferiți: se laudă în fața tuturor cu fiecare lucru mărunt pe care îl fac. Auzindu-i, pare că mărturisesc pentru Dumnezeu – dar, dacă asculți cu atenție, vei descoperi că nu mărturisesc pentru Dumnezeu, ci se grozăvesc, întărindu-se. Intenția și esența din spatele spuselor lor este să se întreacă cu Dumnezeu pentru aleșii Lui și pentru statut. Dumnezeu este smerit și ascuns, iar Satana se dă în spectacol. Există vreo diferență? A se da în spectacol față de smerenie și ascundere: care sunt lucruri pozitive? (Smerenia și ascunderea.) Ar putea Satana să fie descris ca fiind smerit? (Nu.) De ce? Judecând după natura-esență ticăloasă a acestuia, este un gunoi fără valoare; ar fi anormal ca Satana să nu se dea în spectacol. Cum i s-ar putea spune Satanei „smerit”? Despre Dumnezeu se spune că este „smerit”. Identitatea, esența și firea lui Dumnezeu sunt înalte și onorabile, dar El nu Se grozăvește niciodată. Dumnezeu este smerit și tainic, așa că oamenii nu văd ce a făcut, dar în timp ce lucrează într-o astfel de obscuritate, omenirea este constant aprovizionată, hrănită și îndrumată – și toate acestea sunt rânduite de Dumnezeu. Oare nu din cauza ascunderii și a smereniei nu declară Dumnezeu niciodată aceste lucruri, nu le menționează niciodată? Dumnezeu este smerit tocmai pentru că El este capabil să facă aceste lucruri, dar niciodată nu le menționează și nu le declară și nu discută despre acestea cu oamenii. Ce drept ai să vorbești despre smerenie, când ești incapabil de astfel de lucruri? Nu ai făcut niciunul dintre aceste lucruri, dar insiști să îți asumi meritul pentru ele – asta se numește a fi nerușinat. Călăuzind omenirea, Dumnezeu săvârșește o lucrare atât de măreață și guvernează întregul univers. Autoritatea și puterea Lui sunt atât de vaste, dar El nu a spus niciodată: „Puterea Mea este extraordinară.” El rămâne ascuns printre toate lucrurile, guvernând peste toate, hrănind și aprovizionând omenirea, permițând întregii omeniri să dăinuie generație după generație. Luați aerul și soarele, de exemplu, sau toate lucrurile materiale necesare existenței umane pe pământ – toate curg fără încetare. Faptul că Dumnezeu îl aprovizionează pe om este incontestabil. Dacă Satana ar face un lucru bun, l-ar ține sub tăcere și ar rămâne un erou nelăudat? Niciodată. Este ca în cazul unor antihriști din biserică care anterior au întreprins lucrări periculoase, care s-au lepădat de lucruri și au îndurat suferințe, care poate chiar au ajuns la închisoare; sunt și câțiva care au contribuit cândva la un aspect al lucrării casei lui Dumnezeu. Ei nu uită niciodată aceste lucruri, cred că pentru ele merită laude tot restul vieții, cred că acestea sunt capitalul vieții lor – ceea ce arată cât de mici sunt oamenii! Oamenii sunt cu adevărat mărunți, iar Satana e nerușinat.

Spuneți-Mi, dacă antihriștii ar avea statut egal cu Dumnezeu, ce ar trebui să mănânce și să poarte? Ar trebui să mănânce cele mai bune mâncăruri și să poarte haine de la cele mai bune firme, nu-i așa? Prin urmare, referitor la cerințele lor de bunuri materiale, spuneți-Mi, nu au ei anumite specificații? Când merg undeva, trebuie să ia avionul. Când ajung acolo, pot frații și surorile de rând să-i găzduiască în casele lor? Chiar dacă pot, acei antihriști nu vor să stea cu ei – trebuie să stea la un hotel de lux. Nu sunt antihriștii foarte pretențioși în privința specificațiilor lor? Cât despre onoarea, desfătarea și vanitatea pe care le-ar aduce statutul, pot ei renunța la aceste lucruri? Atât timp cât au condițiile și ocaziile potrivite, ei profită de aceste lucruri cât de mult pot și se bucură de ele. Care sunt principiile lor? Atât timp cât au statut, pot pune mâna pe bani și pot purta haine și accesorii de firmă. Ei nu vor să poarte lucruri obișnuite; trebuie să poarte mărci celebre. Cravatele, costumele, cămășile, butonii, lănțișoarele de aur și curelele lor – totul este de firmă. Acesta nu e un semn bun și nu suferă frații și surorile din cauza asta? Banii pe care îi oferă frații și surorile sunt folosiți de acești antihriști ca să cumpere lucruri de firmă. Nu este acesta un mare rău pe care l-au făcut? Nu este cauzat de ticăloșia lor? Acestea sunt tipurile de lucruri pe care le pot face. Era cineva care se îmbrăca modest inițial, când a preluat un rol de conducere, având doar trei până la cinci seturi de haine, care nu erau de la firme cunoscute sau de lux. După câțiva ani la conducere, fiindcă nu a făcut o lucrare reală, a fost înlocuit. Când a plecat, a umplut o mașină de lucruri: haine de firmă, genți, tot soiul de lucruri frumoase. Nu a câștigat niciun ban fiind conducător, așadar, de unde proveneau aceste lucruri? Proveneau din statutul lui. Dacă ar fi refuzat atunci când alții îi cumpărau aceste lucruri, ar fi insistat frații și surorile să le cumpere pentru el? S-ar fi întâmplat așa ceva? Dacă n-ar fi vrut aceste lucruri, frații și surorile nu i le-ar fi cumpărat. Care este problema aici? El a acaparat cu forța și cu lăcomie aceste bunuri. Într-o privință, i-a extorcat pe frați și surori, iar în alta, i-a cumpărat în mod activ. Mai mult, i-a lăsat pe frați și surori să-i cumpere aceste lucruri și, dacă cineva refuza, îl chinuia și îi făcea necazuri. Toate aceste motive intervin. În cele din urmă, a primit o „recoltă îmbelșugată” și a devenit bogat. Invidiați acest tip de conducător? Dacă ați avea ocazia, ați putea câștiga și voi acest tip de bogăție? Dă-Mi voie să-ți spun: nu este bine să te îmbogățești așa – există consecințe! Când unii oameni devin conducători, le este frică să nu li se întâmple aceste lucruri. Ei cred că ispitele ar fi prea mari, că ar fi greu să evite sau să gestioneze aceste ispite și că ar fi ușor să le cadă pradă. Dar unora nu le pasă și își spun: „Este normal. Cine preia o funcție fără să se bucure de astfel de lucruri? De ce ar mai prelua-o de la bun început? Asta e toată ideea!” Ce fel de voce este aceasta? Este vocea antihriștilor, iar acești oameni sunt în pericol.

Lucrez de aproape 30 de ani. Am extorcat vreodată ceva de la cineva? De exemplu, dacă am văzut pe cineva purtând bijuterii frumoase, le-am extorcat trimițându-i un mesaj, precum: „Dă-Mi bijuteriile tale; nu ți se potrivesc. Bijuteriile din aur și argint sunt făcute pentru oamenii cu statut, iar cei fără statut n-ar trebui să le poarte”? S-a întâmplat vreodată asta? Nu s-a întâmplat. Chiar și când unii frați și surori aveau niște bani și Mi-au cumpărat o geacă de piele sau altceva, mereu le-am dat înapoi. Motivul nu a fost că nu mi-au plăcut; doar că n-aveam nevoie de astfel de lucruri. Mai târziu, M-am gândit: „Cum ar trebui să Mă ocup de aceste lucruri în mod adecvat? Ce ar trebui să fac, astfel încât oamenii care le-au cumpărat să nu se simtă jigniți?” Am dus aceste lucruri la biserică, pentru ca frații și surorile să le poată distribui conform principiilor. Dacă cineva ar fi dispus să cumpere obiectele de valoare, biserica le-ar vinde la un preț redus. Scopul nu era să facem bani; era să gestionăm lucrurile într-un mod adecvat pentru ambele părți. Nimeni n-ar trebui să primească aceste lucruri în mod gratuit, deoarece nu ți-au fost destinate inițial ție. Aceste obiecte erau limitate, nu puteau fi distribuite în mod egal la toată lumea și nu era adecvat să le primească cineva. Prin urmare, singura opțiune a fost să le cumpere cei care aveau bani și erau dispuși să le cumpere. Erau cu siguranță mai ieftine decât cele vândute la piață, prin urmare era o favoare din partea casei lui Dumnezeu. Aveam dreptul să procedez așa. Asta pentru că, odată ce Mi s-a dăruit ceva, acel lucru a devenit al Meu și aveam dreptul să Mă ocup de el așa cum credeam de cuviință. Nu mai avea nicio legătură cu persoana care l-a cumpărat inițial. Ocupându-Mă de lucruri în acest fel, deja protejasem simțul mândriei acelei persoane. N-ar fi trebuit să existe obiecții, deoarece această abordare era întru totul adecvată. Mulți frați și surori Mi-au cumpărat lucruri. Nu i-am însărcinat să-Mi cumpere lucruri, cu atât mai puțin să le cer acest lucru. Au dorit să facă asta, ceea ce am apreciat, dar existau multe lucruri pe care nu le puteam accepta, deoarece nu aveam nevoie de ele. Aceasta e o problemă practică. Este adecvat ce am spus? (Da.) A fost adecvat și modul în care M-am ocupat de asta? (Da.) De asemenea, erau câțiva frați și surori care știau că sunt sensibil la frig și că nu mănânc alimente reci, așa că Mi-au cumpărat niște medicamente pentru „răceală la stomac”. Dar nu M-am simțit foarte bine după ce am luat acele medicamente – corpul Meu nu poate suporta astfel de experimente, prin urmare există multe medicamente cu care trebuie să am grijă. Trebuie să înțelegeți acest lucru. Câțiva frați și surori au cumpărat și unele suplimente alimentare, cum ar fi ginseng de munte, ginseng roșu și alte tipuri de tonice. N-am putut să iau nimic din acestea. De ce? Pentru că nu Mi se potriveau. Motivul nu era că priveam cu dispreț ce Mi-au cumpărat frații și surorile sau de unde le-au cumpărat; doar că nu le puteam folosi; nu am putut să le folosesc. Nu toate lucrurile bune se potrivesc la toată lumea. Există multe lucruri bune, dar dacă iei ceva bun și-ți provoacă o reacție adversă sau alergică, atunci nu este bun pentru tine. Așadar, cum ar trebui gestionat acest lucru? Cel mai bine este ca aceia cărora li se potrivește să fie lăsați să-l folosească. În concluzie, dați-Mi voie să vă spun, indiferent cine cheltuie bani ca să-Mi cumpere lucruri, nu uitați aceste cuvinte – nu le cumpărați. Dacă am nevoie de ceva, îți voi spune direct și nu voi fi atât de politicos în această privință. S-a înțeles? Dar când Îmi aduceți aceste lucruri și spun că nu am nevoie de ele sau nu sunt potrivite, nici atunci nu sunt politicos cu voi. Nu este ceva fals sau ipocrit. Tot ce spun este real; totul este adevărat. Vă rog, nu citiți printre rânduri când vorbesc. Când spun că nu am nevoie de ceva înseamnă că nu am nevoie. Când spun că nu-l pot folosi înseamnă că nu-l pot folosi. Orice ați face, nu vă pierdeți timpul gândindu-vă să cumpărați lucruri sau să cheltuiți bani inutil. Să nu crezi că toate lucrurile bune ar trebui să-I fie dăruite lui Dumnezeu – știi măcar dacă am nevoie de ele sau nu? Dacă n-am nevoie de ele, nu le-ai cumpărat în zadar? Dacă ai vrea cu adevărat să-Mi cumperi ceva, dă-Mi voie să-ți spun – nu-Mi cumpăra nimic. Dacă spui că l-ai cumpărat ca să-l împart cu toată lumea, atunci e în regulă, îl pot da mai departe. Când vine vorba de felul în care tratez astfel de lucruri și în care tratez bunurile materiale care decurg din statut și poziție, aceasta este atitudinea Mea. Oare antihriștii le tratează la fel? (Nu.) În primul rând, cu siguranță nu refuză nimic – cu cât mai mult, cu atât mai bine. Indiferent cine le trimite daruri sau care sunt acestea, ei le acceptă. În al doilea rând, extorchează fără îndoială anumite lucruri de la oameni și, în ultimul rând, iau unele lucruri pentru ei. Asta caută și vor; asta le aduce statutul pe care îl urmăresc.

Referitor la esența ticăloasă a antihriștilor, pe baza părtășiei noastre atât de data trecută, cât și de astăzi, puteți face un rezumat într-o singură propoziție, care să expună această esență ticăloasă? Cea mai importantă caracteristică a ticăloșiei antihriștilor este aceasta: ei condamnă tot ce este pozitiv, tot ce este just și în conformitate cu adevărul și tot ce este considerat frumos în rândul omenirii. Ei urăsc și sunt scârbiți de aceste lucruri. În schimb, tot ce este negativ și tot ce este condamnat și privit cu dispreț de oamenii care au conștiință, rațiune și simțul dreptății este tocmai ceea ce-i desfată pe antihriști. Acestea sunt lucrurile pe care le urmăresc și le prețuiesc. Există și o altă propoziție care poate rezuma acest lucru: antihriștii urăsc tot ce este pozitiv și vine de la Dumnezeu și urăsc ceea ce iubește El, iubind în schimb tocmai lucrurile pe care Dumnezeu le detestă și le condamnă. Aceasta este ticăloșia antihriștilor. Care este principala caracteristică a acestei ticăloșii? Este că au o preferință specială pentru tot ce este urât și negativ, detestând și dând dovadă de ostilitate față de tot ce este frumos, pozitiv și în conformitate cu adevărul. Aceasta este ticăloșia. Înțelegeți, nu-i așa? Părtășia de astăzi a privit subiectul „ce iubesc antihriștii”. Am dat și câteva exemple, dintre care unele au fost mai tipice decât altele, dar toate pot fi folosite ca dovadă pentru a explica natura-esență ticăloasă a antihriștilor. În continuare, ceea ce trebuie să faceți după aceasta este să contemplați și să aveți părtășie despre lucrurile ticăloase sau pozitive pe care le vedeți și înțelegeți, lucrurile negative pe care le iubesc antihriștii, lucrurile pozitive pe care le urăsc și ce anume puteți înțelege, precum și ce vedeți și experimentați. Antihriștii și oamenii corupți obișnuiți au în comun anumite probleme cu firile și esențele lor și, chiar dacă gravitatea acestor aspecte comune poate fi diferită, esența firilor lor este aceeași. Căile pe care merg și scopurile pe care le urmăresc pot varia și ele, dar dezvăluie multe dintre aceleași firi-esențe corupte. Prin urmare, expunerea diverselor aspecte ale esenței antihriștilor este utilă pentru fiecare persoană coruptă. Dacă pot discerne esența antihriștilor, aleșii lui Dumnezeu se pot asigura că nu vor fi induși în eroare de aceștia, nu li se vor închina și nici nu-i vor urma.

7 august 2019