I. Noe a construit Arca

Astăzi am să încep prin a vă spune mai multe povești. Ascultați subiectul despre care voi vorbi și vedeți dacă are legătură cu vreo temă discutată până acum. Aceste povești nu sunt profunde, probabil ar trebui să le înțelegeți cu toții. Am mai spus aceste povești, sunt povești vechi. Prima este povestea lui Noe. În vremea lui Noe, omenirea era extrem de coruptă: oamenii se închinau la idoli, I se împotriveau lui Dumnezeu și comiteau tot felul de fapte rele. Acestea au fost văzute de ochii lui Dumnezeu, cuvintele rostite de ei au ajuns la urechile lui Dumnezeu, iar El a hotărât să distrugă această rasă umană cu un potop, să nimicească această lume. Așadar, toți oamenii trebuiau să fie eradicați, fără să rămână niciunul? Nu. Un om a fost norocos, el a fost privilegiat de Dumnezeu și nu avea să fie ținta distrugerii Lui: acest om a fost Noe. Noe avea să rămână după ce Dumnezeu distrusese lumea prin potop. După ce a hotărât că va încheia această epocă și va distruge această rasă umană, Dumnezeu a făcut ceva. Ce anume? Într-o zi, Dumnezeu l-a strigat din cer pe Noe. A zis: „Noe, răutatea acestei rase umane a ajuns la urechile Mele și am hotărât să distrug lumea aceasta prin potop. Va trebui să construiești o arcă din lemn de gofer. Îți voi da dimensiunile arcei, iar în ea, tu trebuie să aduni fiecare fel de viețuitoare. Când arca va fi gata și în ea vor fi adunați câte un mascul și o femelă din fiecare fel de viețuitoare create de Dumnezeu, ziua Lui va veni. În momentul acela, îți voi da un semn.” După ce a rostit aceste cuvinte, Dumnezeu a plecat și, după ce le-a auzit, Noe a început să îndeplinească fiecare sarcină spusă de Dumnezeu, fără să omită nimic. Ce a făcut el? A căutat lemnul de gofer de care i-a vorbit Dumnezeu și diversele materiale necesare pentru construirea arcei. De asemenea, s-a pregătit să adune și să aibă grijă de fiecare fel de viețuitoare. Aceste două misiuni s-au întipărit în inima lui. Din momentul în care Dumnezeu i-a încredințat lui Noe construcția arcei, Noe nu s-a gândit niciodată în sinea lui: „Când va distruge Dumnezeu lumea? Când îmi va oferi un semnal că o va face?” În loc să chibzuiască la astfel de chestiuni, Noe s-a străduit să memoreze și apoi să îndeplinească fiecare lucru pe care i l-a spus Dumnezeu. După ce a acceptat ceea ce Dumnezeu i-a încredințat, Noe a pornit să realizeze și să ducă la bun sfârșit construcția arcei despre care vorbise Dumnezeu de parcă ar fi fost cel mai important lucru din viața lui, fără cea mai mică urmă de neglijență. Au trecut zile, au trecut ani, zi după zi, an după an. Dumnezeu nu a făcut niciodată presiuni asupra lui Noe, dar, în toată această vreme, Noe a perseverat în sarcina importantă care i-a fost încredințată de Dumnezeu. Fiecare cuvânt și fiecare frază pe care le rostise Dumnezeu erau întipărite în inima lui Noe precum cuvintele cioplite într-o tablă de piatră. Nepăsător la schimbările din lumea exterioară, la batjocura din partea celor din jurul lui, la greutățile implicate sau la dificultățile pe care le-a întâmpinat, el a perseverat, în tot acest timp, în ceea ce i-a fost încredințat de Dumnezeu, fără să dispere sau să se gândească vreodată să renunțe. Cuvintele lui Dumnezeu erau întipărite în inima lui Noe și deveniseră realitatea lui de zi cu zi. Noe a preparat fiecare dintre materialele necesare pentru construcția arcei, iar forma și specificațiile cerute de Dumnezeu pentru arcă au început treptat să prindă formă cu fiecare lovitură precisă a lui Noe cu ciocanul și dalta. Prin vânt și ploaie și indiferent cum l-au batjocorit sau calomniat oamenii, viața lui Noe a mers mai departe în felul acesta, an după an. Dumnezeu a urmărit în taină fiecare acțiune a lui Noe, fără să-i spună vreodată vreun alt cuvânt, iar inima Sa a fost atinsă de Noe. Cu toate acestea, Noe nici nu a știut și nici nu a simțit acest lucru; de la început până la sfârșit, el pur și simplu a construit arca și a adunat fiecare fel de viețuitoare, cu o loialitate de neclintit față de cuvintele lui Dumnezeu. În inima lui Noe, nu exista nicio instrucțiune mai importantă pe care trebuia s-o urmeze și s-o ducă la bun sfârșit: cuvintele lui Dumnezeu erau direcția și scopul lui pe viață. Așadar, orice i-a zis Dumnezeu, orice i-a cerut să facă, orice i-a ordonat să facă, Noe a acceptat acel lucru pe deplin și l-a memorat; l-a privit ca pe cel mai important lucru din viața lui și l-a tratat pe măsură. Nu numai că nu l-a uitat, nu numai că și l-a întipărit în minte, ci l-a înfăptuit în viața sa de zi cu zi, folosindu-și viața ca să accepte și ducă la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu. Și în felul acesta, scândură cu scândură, arca a fost construită. Fiecare mișcare, fiecare zi a lui Noe era dedicată cuvintelor și poruncilor lui Dumnezeu. Poate nu părea că Noe îndeplinea o sarcină importantă, dar, în ochii lui Dumnezeu, tot ceea ce a întreprins Noe, fiecare pas pe care l-a făcut pentru a realiza ceva, fiecare lucrare săvârșită de mâna lui – toate au fost prețioase, demne de a fi pomenite și vrednice de a fi imitate de această omenire. Noe a respectat ce îi fusese încredințat de Dumnezeu. A fost neclintit în credința sa că fiecare cuvânt rostit de Dumnezeu era adevărat; în privința asta nu avea nicio îndoială. Drept urmare, arca a fost finalizată și fiecare fel de viețuitoare a putut trăi pe ea. Înainte ca Dumnezeu să distrugă lumea, i-a dat un semn lui Noe, care l-a făcut să înțeleagă că potopul era inevitabil și că ar trebui să se îmbarce pe arcă fără întârziere. Noe a făcut exact cum i-a spus Dumnezeu. Când s-a îmbarcat pe arcă, atunci când din ceruri s-a revărsat un mare torent, Noe a văzut cum cuvintele lui Dumnezeu se adeveriseră: mânia lui Dumnezeu se abătuse asupra lumii și nimeni nu putea să schimbe toate acestea.

Câți ani i-a luat lui Noe să construiască arca? (120 de ani.) Ce reprezintă 120 de ani pentru oamenii din ziua de azi? Este mai mult decât durata de viață a unei persoane normale. Poate chiar mai mult decât două vieți omenești. Și totuși, în acești 120 de ani, Noe a făcut un singur lucru, și a făcut același lucru în fiecare zi. În acea vreme pre-industrială, în acea eră dinaintea comunicării informațiilor, în acea epocă în care totul se baza pe lucrul manual și pe munca fizică, Noe a făcut același lucru în fiecare zi. Timp de 120 ani, nu a renunțat și nu s-a oprit. O sută douăzeci de ani: cum putem interpreta asta? Ar fi putut altcineva din rasa umană să rămână dedicat realizării unui singur lucru timp de 120 de ani? (Nu.) Faptul că nimeni nu ar fi putut rămâne dedicat realizării unui singur lucru timp de 120 de ani nu este o surpriză. Și totuși, a existat un bărbat care, timp de 120 de ani, a perseverat, fără schimbare, în ceea ce Dumnezeu îi încredințase, fără să se plângă sau să renunțe, imun la mediul extern și, în final, ducând acel lucru la bun sfârșit exact cum îi spusese Dumnezeu. Ce fel de situație a fost asta? Pentru rasa umană, acesta era un lucru rar, neobișnuit – unic chiar. În îndelungatul flux al istoriei umane, dintre toate rasele omenești care Îl urmaseră pe Dumnezeu, acesta a fost fără asemănare. Cu privire la enormitatea si dificultatea ingineriei implicate, nivelul fizic și efortul necesare și durata pe care aceasta a presupus-o, nu a fost o sarcină ușoară, motiv pentru care, când Noe a făcut acest lucru, a fost unic printre oameni, fiind un model și exemplu pentru toți cei care-L urmează pe Dumnezeu. Noe auzise doar câteva mesaje, iar pe vremea aceea, Dumnezeu nu exprimase multe cuvinte, așa că nu e niciun dubiu că Noe nu a înțeles foarte multe adevăruri. Nu a înțeles știința sau cunoștințele moderne. A fost un om extrem de obișnuit, un membru nesemnificativ al rasei umane. Totuși, într-o privință, a fost diferit de oricine altcineva: a știut să asculte de cuvintele lui Dumnezeu, a știut cum să urmeze cuvintele lui Dumnezeu și să li se supună, a știut care era locul omului și a fost capabil să creadă cu adevărat cuvintele lui Dumnezeu și să li se supună – nimic mai mult. Aceste câteva învățături simple au fost suficiente pentru a-i permite lui Noe să îndeplinească tot ce Dumnezeu îi încredințase și a stăruit în asta nu doar câteva luni, nici câțiva ani, nici câteva decenii, ci mai mult de un secol. Nu este un număr incredibil? Cine ar fi putut face asta, în afară de Noe? (Nimeni.) Și de ce nu? Unii oameni spun că este din cauza neînțelegerii adevărului – dar asta nu este în conformitate cu realitatea. Câte adevăruri a înțeles Noe? De ce a fost Noe capabil de toate aceste lucruri? Credincioșii de astăzi au citit multe dintre cuvintele lui Dumnezeu, înțeleg într-o oarecare măsură adevărul – prin urmare, cum se face că nu sunt capabili de acest lucru? Alții spun că este din cauza firilor corupte ale oamenilor – dar nu avea și Noe o fire coruptă? De ce a fost Noe capabil să realizeze asta, iar oamenii din ziua de azi nu sunt? (Pentru că oamenii din ziua de azi nu cred cuvintele lui Dumnezeu, nici nu le tratează și nici nu le respectă ca fiind adevărul.) Și de ce nu sunt capabili să trateze cuvintele lui Dumnezeu drept adevărul? De ce sunt ei incapabili să respecte cuvintele lui Dumnezeu? (Nu au o inimă cu frică de Dumnezeu.) Așadar, când oamenii nu înțeleg adevărul și nu au auzit multe adevăruri, cum apare în ei inima cu frică de Dumnezeu? (Trebuie să aibă umanitate și conștiință.) Așa este. În umanitatea oamenilor, trebuie să existe cele mai prețioase două lucruri: primul este conștiința, iar al doilea, rațiunea umanității normale. Deținerea conștiinței și a rațiunii umanității normale este standardul minim pentru a fi om; este standardul minim, cel mai de bază pentru evaluarea unui om. Dar asta le lipsește oamenilor din ziua de azi și, astfel, oricât de multe adevăruri aud și înțeleg, să aibă o inimă cu frică de Dumnezeu îi depășește. Așadar, care este diferența esențială dintre oamenii de azi și Noe? (Ei nu au umanitate.) Și care este esența acestei lipse a umanității? (Sunt fiare și demoni.) „Fiare și demoni” nu sună prea bine, dar este în conformitate cu faptele; un mod mai politicos de a o spune ar fi că nu au umanitate deloc. Oamenii fără umanitate și rațiune nu sunt oameni, sunt mai prejos și decât bestiile. Faptul că Noe a fost capabil să ducă la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu a fost pentru că, atunci când Noe a auzit cuvintele lui Dumnezeu, a putut să le memoreze; pentru el, însărcinarea dată de Dumnezeu a fost un angajament pe viață, credința lui a fost neclintită, voința lui a fost neschimbată vreme de o sută de ani. Pentru că avea o inimă cu frică de Dumnezeu, era o persoană reală și avea rațiunea supremă că Dumnezeu i-a încredințat să construiască arca. Oamenii cu la fel de multă umanitate și rațiune ca Noe sunt foarte rari, ar fi foarte greu de găsit altul.

În realitate, Noe a fost în stare să facă un singur lucru. A fost foarte simplu: după ce a ascultat cuvintele lui Dumnezeu, el le-a dus la bun sfârșit și a făcut-o fără compromis. Nu a avut niciodată îndoieli și nici nu a renunțat vreodată. A continuat să facă orice i-a cerut Dumnezeu, a executat și a aplicat în felul în care El i-a cerut, fără compromisuri, fără să întrebe de ce, ori pentru profitul sau pierderea proprie. Și-a amintit cuvintele lui Dumnezeu: „Dumnezeu va distruge lumea. Trebuie să construiești o arcă fără întârziere, iar atunci când va fi gata și potopul va veni, voi toți vă veți îmbarca în arcă, iar cei care nu s-au îmbarcat vor pieri cu toții.” Nu știa când se va întâmpla ceea ce-a spus Dumnezeu, doar că lucrurile spuse de El trebuie îndeplinite, că toate cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărate, că niciun cuvânt nu este fals și că depinde de Dumnezeu când se vor întâmpla, în ce moment se vor materializa. El știa că singura lui sarcină atunci era să-și amintească bine tot ce spusese Dumnezeu, fără să piardă timp pentru a duce la bun sfârșit acele lucruri. Acestea erau gândurile lui Noe. Astfel a gândit și așa a făcut, iar acestea sunt faptele. Așadar, care este diferența esențială dintre voi si Noe? (Când auzim cuvântul lui Dumnezeu, noi nu îl punem în practică.) Acesta este comportament, care este diferența esențială? (Ne lipsește umanitatea.) Noe a avut cele două lucruri care sunt minimul pe care un om ar trebui să îl aibă – conștiința și rațiunea umanității normale. Voi nu aveți aceste lucruri. Este corect să spunem că Noe poate fi numit ființă umană, iar voi nu meritați să fiți numiți astfel? (Da.) De ce spun asta? Faptele sunt clare: cu privire la ce a făcut Noe, voi nu ați putea să faceți nici măcar o parte minusculă, nici vorbă de jumătate! Noe a fost capabil să persevereze timp de 120 de ani. Câți ani ați putea persevera voi? 100? 50? 10? Cinci? Doi? Jumătate de an? Care dintre voi ar putea persevera jumătate de an? Să mergeți și să căutați lemnul de care a vorbit Dumnezeu, să-l tăiați, să-l curățați de scoarță, să-l uscați, după care să-l tăiați în diferite forme și mărimi – ați putea voi să faceți asta timp de jumătate de an? Cei mai mulți dați din cap – nu ați putea rezista nici măcar jumătate de an. Atunci, ce ziceți de trei luni? Unii oameni spun: „Cred că și trei luni ar fi greu. Sunt mic și delicat. În pădure sunt țânțari și alte insecte, chiar și furnici și purici. Nu aș suporta dacă m-ar pișca toate. În plus, tăind lemne în fiecare zi, făcând munca aceea murdară și obositoare afară, în arșița soarelui și în bătaia vântului, aș face insolație în mai puțin de două zile. Nu este tipul de muncă pe care vreau să îl fac – mi se poate porunci să fac ceva mai ușor?” Poți alege ce-ți poruncește Dumnezeu să faci? (Nu.) Dacă nu poți rezista trei luni, oare ești cu adevărat supus? Deții realitatea supunerii? (Nu.) Nu ai putea rezista trei luni. Așadar, există cineva care ar putea rezista două săptămâni? Unii spun: „Nu știu să recunosc lemnul de gofer sau să tai copaci. Nu știu nici măcar în ce parte va cădea copacul după ce-l tai – dacă va cădea pe mine? În plus, după ce tai copacii, aș putea căra cel mult unul sau două trunchiuri. Mai mult de atât și mi-aș distruge spatele și umerii, nu-i așa?” Nu te poți descurca nici două săptămâni. Așadar ce puteți face? Ce puteți realiza când vi se cere să ascultați de cuvintele lui Dumnezeu, să vă supuneți lor și să le aplicați? În afară de a utiliza calculatoare și de a da ordine, ce altceva sunteți capabili să faceți? Dacă aceasta s-ar fi petrecut pe vremea lui Noe, oare Dumnezeu v-ar chema pe voi? Categoric nu! Nu pe voi v-ar chema Dumnezeu; nu voi ați fi favorizați de Dumnezeu. De ce? Pentru că voi nu sunteți capabili să vă supuneți după ce auziți cuvintele lui Dumnezeu. Iar dacă nu ești o astfel de persoană, meriți să trăiești? Când va veni potopul, meriți să supraviețuiești? (Nu.) Dacă nu meriți, atunci vei fi nimicit. Ce fel de persoană ești tu, dacă nu reușești să aplici cuvintele lui Dumnezeu nici măcar două săptămâni? Ești o persoană care crede cu adevărat în Dumnezeu? Dacă, după ce auzi cuvintele lui Dumnezeu, nu ești capabil să le îndeplinești, dacă nu poți rezista jumătate de lună, dacă nu poți îndura nici măcar două săptămâni de greutăți, ce efect are asupra ta puținul adevăr pe care îl înțelegi? Dacă nu are nici cel mai mic efect de a te ține în frâu, atunci, pentru tine, adevărul nu înseamnă decât niște cuvinte și nu este de absolut niciun folos. Ce fel de persoană ești dacă înțelegi toate acele adevăruri și totuși, când ți se cere să aplici cuvintele lui Dumnezeu și să suferi 15 zile de greutăți, nu poți suporta? În ochii lui Dumnezeu, ești o ființă creată calificată? (Nu.) Ținând cont de suferința lui Noe și de cei 120 de ani de perseverență, e o diferență destul de mare între voi – nu există comparație. Motivul pentru care Dumnezeu l-a chemat pe Noe și i-a încredințat tot ce Și-a dorit să fie făcut a fost că, după părerea lui Dumnezeu, Noe era capabil să asculte de cuvintele Lui, era un om căruia i se putea încredința o misiune importantă, era demn de încredere și era un om care putea să transforme în realitate dorințele lui Dumnezeu; în ochii lui Dumnezeu, aceasta era o persoană adevărată. Și voi? Nu puteți realiza niciunul dintre aceste lucruri. Nu e greu să vă închipuiți ce sunteți cu toții în ochii lui Dumnezeu. Sunteți ființe umane? Sunteți vrednici să vă numiți ființe umane? Răspunsul este clar: nu sunteți! Am scurtat timpul cât s-a putut de mult, la 15 zile, doar două săptămâni și niciunul dintre voi nu a spus că ar putea să o facă. Ce arată acest lucru? Că loialitatea, credința și supunerea voastră nu înseamnă nimic. Ceea ce voi considerați credință, loialitate și supunere pentru Mine nu înseamnă nimic! Vă lăudați că sunteți destul de buni, dar din punctul Meu de vedere nu sunteți deloc așa!

Unul dintre lucrurile din povestea lui Noe care este incredibil, de admirat și cel mai demn de imitat sunt cei 120 de ani de perseverență, cei 120 de ani de supunere și loialitate ai lui. Vedeți, S-a înșelat Dumnezeu în alegerea persoanei? (Nu.) Dumnezeu e Dumnezeul care analizează ființa lăuntrică a omului. Din întreaga mare de oameni, El l-a ales pe Noe, El l-a chemat pe Noe și Dumnezeu nu S-a înșelat alegându-l: Noe s-a ridicat la înălțimea așteptărilor Lui, a îndeplinit cu succes ceea ce Dumnezeu i-a încredințat. Aceasta este mărturie. Asta a vrut Dumnezeu, aceasta este mărturie! În voi, există însă vreo urmă sau idee de mărturie? Nu există. În mod clar, o astfel de mărturie vă lipsește. Ce se dezvăluie în voi, ce vede Dumnezeu este semnul rușinii; nu există niciun lucru acolo care poate emoționa oamenii până la lacrimi, când este menționat. În ceea ce privește diversele manifestări ale lui Noe, mai ales credința lui fermă în cuvintele lui Dumnezeu, care a fost statornică și neschimbată timp de un secol, și perseverența lui neclintită de-a construi o arcă, timp de un secol, și în privința credinței și voinței lui, nimeni din timpurile moderne nu se poate compara, nimeni nu-i este egal. Și, totuși, nimeni nu dă doi bani pe loialitatea și supunerea lui Noe, nimeni nu crede că este ceva în asta care să merite să fie prețuit și imitat de oameni. În schimb, ce este mai important acum pentru oameni? Să repete sloganuri și să vorbească despre doctrine. Par să înțeleagă multe adevăruri și să fi dobândit adevărul – dar comparativ cu Noe, ei nu au realizat nici o sutime, nici o miime din ce-a făcut el. Ce multe lipsuri au! Este o diferență enormă. Din povestea construirii arcei de către Noe, ați descoperit ce fel de oameni sunt iubiți de Dumnezeu? Ce fel de calitate, inimă și integritate se regăsesc în cei iubiți de Dumnezeu? Voi dețineți toate aceste lucruri pe care le-a făcut Noe? Dacă simți că ai credința și caracterul lui Noe, atunci ar fi oarecum scuzabil să Îi impui condiții lui Dumnezeu și să încerci să negociezi cu El. Dacă simți că nu le ai deloc, atunci am să-ți spun adevărul: ai o părere prea bună despre tine – ești un nimic. În ochii lui Dumnezeu însemni mai puțin decât un vierme. Și totuși ai în continuare neobrăzarea să încerci să-I impui condiții lui Dumnezeu și să negociezi cu El? Unii spun: „Dacă însemn mai puțin decât un vierme, atunci ce ar fi să slujesc ca un câine în casa lui Dumnezeu?” Nu, nu ești potrivit pentru asta. De ce? Nu ai putut nici măcar să supraveghezi bine ușa casei lui Dumnezeu, așadar, în ochii Mei, nu ești nici măcar egalul unui câine de pază. Sunt aceste cuvinte dureroase pentru voi? Este neplăcut pentru voi să auziți asta? Intenția nu este să vi se rănească mândria; este o declarație bazată pe fapte, o aserțiune bazată pe dovezi și nicidecum falsă. Exact așa vă comportați, exact asta se arată în voi; exact așa Îl tratați pe Dumnezeu și, de asemenea, exact așa tratați tot ce Dumnezeu vă încredințează. Tot ce am spus este adevărat și vine din inimă. Vom încheia aici discuția despre povestea lui Noe.

II. Avraam l-a jertfit pe Isaac

Există o altă poveste care merită spusă: povestea lui Avraam. Într-o zi, doi mesageri au venit acasă la Avraam, care i-a primit cu entuziasm. Mesagerii primiseră însărcinarea de a-i spune lui Avraam că Dumnezeu îi va dărui un fiu. Imediat ce a auzit asta, Avraam s-a bucurat foarte mult: „Slavă Ție, Doamne!” Dar în spatele lor, soția lui Avraam, Sara, a chicotit în sinea ei. Chicotitul ei însemna: „Asta este imposibil, sunt bătrână – cum aș putea să fac un copil? Să mi se dea un fiu, ce glumă!” Sara nu a crezut asta. Au auzit mesagerii râsul Sarei? (Da, l-au auzit.) Bineînțeles că l-au auzit, iar Dumnezeu a văzut și el asta. Și ce-a făcut Dumnezeu? Nevăzut, Dumnezeu privea. Sara, acea femeie ignorantă, nu a crezut asta – dar pot oamenii tulbura ceea ce hotărăște Dumnezeu să facă? (Nu.) Acest lucru nu poate fi tulburat de nicio ființă omenească. Atunci când Dumnezeu hotărăște să facă un lucru, unii oameni ar putea spune: „Eu nu cred, sunt împotrivă, refuz, obiectez, am o problemă cu asta.” Sunt cuvintele lor întemeiate? (Nu.) Așadar, când Dumnezeu vede că există unii care nu sunt de acord, care au ceva de spus, care nu cred, ar trebui El să le ofere vreo explicație? Ar trebui El să le explice lor cum și de ce face ceea ce face? Face Dumnezeu asta? Nu. El nu este atent la ce fac și spun acești oameni ignoranți, nu îi pasă ce atitudine au. În inima Lui, ceea ce Dumnezeu a hotărât să facă a fost de mult bătut în cuie: asta este ce are El de făcut. Toate lucrurile și evenimentele sunt sub controlul și suveranitatea mâinilor lui Dumnezeu, inclusiv momentul când cineva are un copil și ce fel de copil este – este de la sine înțeles că acest lucru este, deopotrivă, în mâinile lui Dumnezeu. Când Dumnezeu a trimis mesagerii să-i spună lui Avraam că îi va da un fiu, de fapt, El planificase de mult timp numeroasele lucruri pe care le va face mai târziu. Ce responsabilități își va asuma fiul, ce fel de viață va avea, cum vor fi urmașii lui – Dumnezeu planificase de mult timp toate acestea și nu aveau să existe erori sau schimbări. Așadar, putea să schimbe ceva chicotitul unei femei nechibzuite? Nu putea schimba nimic. Iar la timpul potrivit, Dumnezeu a făcut cum plănuise și toate acestea s-au împlinit așa cum El spusese și a hotărâse.

Când Avraam avea 100 de ani, Dumnezeu i-a dat un fiu. Trăind 100 de ani fără un fiu, zilele lui Avraam fuseseră monotone si solitare. Cum se simte un bărbat de 100 de ani fără copii, în special fără un fiu? „Ceva lipsește în viața mea. Dumnezeu nu mi-a dat un fiu, iar viața mea a fost puțin solitară, cu regrete.” Dar care a fost starea de spirit a lui Avraam când Dumnezeu i-a trimis pe mesageri să-i spună că-i va da un fiu? (Încântare.) Pe lângă faptul că era foarte bucuros, era și plin de speranță. I-a mulțumit lui Dumnezeu pentru harul Lui, pentru că i-a îngăduit să crească un copil în anii care i-au rămas. Ce lucru minunat a fost acesta și așa s-a întâmplat. Așadar, de ce lucruri s-a bucurat el? (Avea urmași, neamul său avea să continue.) Asta pe de o parte. Pe de altă parte, a mai fost un lucru extrem de îmbucurător – care a fost acesta? (Acest copil a fost dăruit personal de Dumnezeu.) Așa este. Atunci când o persoană obișnuită urmează să aibă un copil, vine Dumnezeu să îi spună? Spune El: „Îți dăruiesc personal acest copil pe care ți l-am promis”? Face Dumnezeu așa ceva? Nu. Așadar, de ce era special acest copil? Dumnezeu a trimis mesageri să-i spună personal lui Avraam: „La vârsta de 100 de ani, tu vei primi un copil, unul care este dăruit personal de Dumnezeu.” Acesta este motivul pentru care acest copil era special: a fost anunțat de Dumnezeu și oferit personal de El. Ce lucru îmbucurător a fost acesta! Nu este semnificația specială a acestui copil motiv să-i facă pe oameni să aibă tot felul de gânduri? Cum s-a simțit Avraam când a fost martor la nașterea acestui copil? „În sfârșit, am un copil. Cuvintele lui Dumnezeu au fost îndeplinite; El a zis că-mi va da un copil și chiar mi-a dat!” Când acest copil s-a născut și l-a ținut în brațe, primul lucru pe care l-a simțit a fost: „Pe acest copil nu l-am primit din mâinile unui om, l-am primit din mâinile lui Dumnezeu. Sosirea copilului este foarte oportună. A fost dăruit de Dumnezeu și trebuie să-l cresc bine, și să-l educ bine și să-l fac să I se închine și să asculte de cuvintele Lui, pentru că el vine de la Dumnezeu.” A prețuit acest copil foarte mult? (Da.) Acesta era un copil special. Adăugând la aceasta vârsta lui Avraam, nu este greu de imaginat cât de mult a prețuit acest băiat. Adorația, blândețea și afecțiunea unei persoane normale către copilul ei s-au regăsit toate și în Avraam. El a crezut cuvintele rostite de Dumnezeu și văzuse cu propriii ochi îndeplinirea cuvintelor Lui. De asemenea, fusese martorul acestor cuvinte din momentul în care au fost rostite și până când au fost îndeplinite. El a simțit cât de autoritare sunt cuvintele lui Dumnezeu, cât de miraculoase sunt faptele Lui și, cel mai important, cât de mult ține Dumnezeu la om. Deși, uitându-se la copil, Avraam a simțit o serie de emoții intense și complexe, în inima lui, el avea să-i spună lui Dumnezeu doar un singur lucru. Spuneți-Mi, ce credeți ca a zis? (Slavă Ție, Dumnezeule!) „Slavă Ție, Doamne!” Avraam a fost recunoscător și, de asemenea, I-a mulțumit și L-a lăudat din suflet pe Dumnezeu. Pentru Dumnezeu și Avraam, acest copil avea o semnificație extraordinară. Asta se datorează faptului că, din momentul în care Dumnezeu a spus că îi va da lui Avraam un copil, El plănuise și hotărâse că va realiza ceva: erau aspecte importante, aspecte majore pe care Își dorea să le realizeze prin acest copil. Atât de importantă era semnificația copilului pentru Dumnezeu. Iar pentru Avraam, datorită harului special al lui Dumnezeu față de el, pentru că Dumnezeu îi dăruise un copil, pe parcursul istoriei întregii rasei umane și în ceea ce privește omenirea, valoarea și semnificația existenței lui a fost extraordinară, a fost mai mult decât obișnuită. Și este acesta sfârșitul poveștii? Nu este. Partea crucială încă nu a început.

După ce Avraam l-a primit pe Isaac de la Dumnezeu, l-a crescut pe acesta cum I-a poruncit și I-a cerut Dumnezeu. Pe parcursul acelor ani nesemnificativi, în viața de zi cu zi, Avraam l-a îndreptat pe Isaac spre sacrificiu și i-a spus povești despre Dumnezeu din Ceruri. Puțin câte puțin, Isaac a ajuns să înțeleagă lucruri. A învățat cum să Îi mulțumească lui Dumnezeu, să-L slăvească, și a învățat cum să asculte de Dumnezeu și să-I aducă jertfe. El știa când se ofereau jertfe și unde era altarul. În continuare, ajungem la punctul cheie al poveștii. Într-o zi, în momentul în care Isaac a început să priceapă lucrurile, dar încă nu ajunsese la maturitate, Dumnezeu i-a spus lui Avraam: „Nu vreau un miel pentru acest sacrificiu. Oferă-l pe Isaac în schimb.” Pentru cineva ca Avraam, care îl prețuia foarte mult pe Isaac, au fost cuvintele lui Dumnezeu ca un fulger din senin? Să-l excludem pe Avraam, care era atât de în vârstă – câte persoane în floarea vârstei – persoane de 30 și 40 de ani – ar suporta să audă asemenea vești? Ar putea cineva? (Nu.) Care a fost reacția lui Avraam după ce a auzit cuvintele lui Dumnezeu? „Ah? S-a înșelat Dumnezeu în ceea ce a spus? Dumnezeu nu Se înșală niciodată, atunci se poate ca urechile mele bătrâne să nu fi auzit bine? Am să verific din nou.” A întrebat: „Dumnezeule, îmi ceri Tu să îl ofer pe Isaac? Este Isaac sacrificiul pe care Ți-l dorești?” Dumnezeu a spus: „Da, așa este!” După confirmare, Avraam a înțeles că vorbele lui Dumnezeu nu erau greșite și nici nu aveau să se schimbe. Era exact ceea ce Dumnezeu vrusese să spună. I-a fost greu lui Avraam să audă asta? (I-a fost.) Cât de greu? În mintea sa, Avraam s-a gândit: „După toți acești ani, copilul meu în sfârșit a început să crească. Dacă este oferit ca o jertfă vie, asta înseamnă că va fi măcelărit pe altar ca un miel la tăiere. Să fie măcelărit înseamnă că va fi omorât, iar omorârea lui înseamnă că de azi înainte, voi trăi fără acest copil…” A îndrăznit Avraam să se gândească mai departe, odată ce gândurile i-au ajuns până în acest punct? (Nu.) De ce nu? Să se gândească mai mult i-ar aduce și mai multă durere, la fel ca un cuțit în inimă. Să se gândească mai mult nu ar însemna să se gândească la lucruri fericite – ar însemna agonie. Copilul nu avea să fie luat de acolo, nevăzut pentru câteva zile sau câțiva ani, dar încă să existe; nu era ca și cum Avraam s-ar fi gândit la el mereu și apoi l-ar fi reîntâlnit la un moment oportun, după ce ar fi crescut. Nici vorbă de așa ceva. Odată ce copilul va fi oferit pe altar, nu va mai exista, nu va mai fi văzut niciodată, el va fi jertfit lui Dumnezeu, va fi înapoiat lui Dumnezeu. Lucrurile vor fi așa cum fuseseră înainte. Înainte de copil, viața era singuratică. Și ar fi fost dureros dacă lucrurile ar fi continuat așa, să nu aibă el niciodată un copil? (Nu ar fi fost prea dureros.) Să aibă un copil și apoi să-l piardă – asta este extrem de dureros. Este un lucru devastator! Înapoierea acestui copil lui Dumnezeu ar însemna că de atunci înainte, copilul nu va mai fi văzut niciodată, vocea lui nu va mai fi auzită niciodată, Avraam nu-l va mai vedea jucându-se niciodată, nu va mai putea să-l crească, nu va mai putea să-l facă să râdă, nu-l va mai vedea crescând mare, nu va mai putea să savureze toate bucuriile familiale care veneau odată cu prezența lui. Tot ce-ar fi rămas ar fi fost durere și dor. Cu cât Avraam se gândea mai mult la asta, cu atât devenea mai greu. Dar, oricât de greu era, un lucru era clar in inima lui: „Ceea ce a spus Dumnezeu și ceea ce va face El nu era o glumă, nu putea fi o greșeală, cu atât mai puțin se putea schimba. Mai mult de atât, copilul a venit de la Dumnezeu, așadar este absolut firesc și justificat ca el să fie oferit lui Dumnezeu și când El Își dorește, sunt obligat să-l înapoiez Lui, fără compromis. Bucuria familială din ultimii zece ani a fost un cadou special, unul de care m-am bucurat din plin; ar trebui să-I mulțumesc lui Dumnezeu și nu să-I cer lucruri iraționale. Acest copil Îi aparține lui Dumnezeu, ar trebui să nu mi-l însușesc, nu este proprietatea mea personală. Toți oamenii vin de la Dumnezeu. Chiar dacă mi se cere să-mi ofer propria viață, nu ar trebui să încerc să-L înduplec pe Dumnezeu sau să impun termeni, ca să nu mai vorbim de momentul când acest copil a fost anunțat și dat personal de Dumnezeu. Dacă Dumnezeu a zis să-l sacrific, atunci așa am să fac!”

Astfel, timpul a trecut, minut după minut, secundă după secundă, momentul jertfei apropiindu-se tot mai mult. Dar, în loc să devină tot mai nefericit, Avraam se simțea tot mai calm. Ce l-a calmat? Ce i-a permis lui Avraam să scape de durere și să aibă atitudinea corectă în privința a ceea ce avea să se întâmple? El credea că, dat fiind tot ceea ce făcuse Dumnezeu, atitudinea fiecăruia ar trebui să fie de supunere și oamenii nu ar trebui să încerce să-L înduplece pe Dumnezeu. Când gândurile lui au ajuns în acest punct, nu a mai simțit durere deloc. Purtându-l pe micul Isaac, el avansa, pas cu pas, către marginea altarului. Pe altar nu era nimic – nu ca în alte dăți, când un miel ar fi deja acolo așteptând. „Tată, nu ai pregătit încă jertfa de astăzi?” a întrebat Isaac. „Dacă nu, atunci ce va fi sacrificat astăzi?” Ce a simțit Avraam atunci când Isaac l-a întrebat asta? E posibil să fi fost fericit? (Nu.) Atunci ce a făcut el? În inima lui, L-a urât pe Dumnezeu? S-a plâns el lui Dumnezeu? S-a împotrivit? (Nu.) Nimic din toate acestea. Ce arată asta? Din tot ceea ce s-a întâmplat în continuare, se pare că Avraam chiar nu s-a gândit la astfel de lucruri. El a pus lemnele pe care avea să le aprindă pe altar și l-a chemat pe Isaac la el. Și la vederea lui Avraam chemându-l pe Isaac la altar, în acel moment, ce gândesc oamenii? „Ce bătrân fără inimă ești. Nu ai umanitate, nu ești uman! El este fiul tău, poți tu să înduri cu adevărat să faci asta? Chiar poți să o faci? Ești chiar atât de nemilos? Oare ai inimă?” Nu asta gândesc ei? Și Avraam s-a gândit la aceste lucruri? (Nu.) L-a chemat pe Isaac alături de el și, neputând să rostească nici un cuvânt, a scos sfoara pe care o pregătise și i-a legat mâinile și picioarele. Aceste acțiuni sugerează că această jertfă avea să fie reală sau falsă? Avea să fie reală, nealterată, nu doar de văzul lumii. L-a ridicat pe Isaac pe umeri, și oricât s-a zbătut și a plâns copilașul, Avraam nu s-a gândit nicio clipă să renunțe. Hotărât, și-a pus propriul copilaș pe lemnele de foc, să fie ars pe altar. Isaac a plâns, a țipat, s-a zbătut – dar Avraam îndeplinea acțiunile de jertfă pentru Dumnezeu, pregătind totul pentru sacrificiu. După ce l-a așezat pe Isaac pe altar, Avraam a scos un cuțit pe care de obicei îl folosea să sacrifice mieii, l-a ținut ferm cu ambele mâini în timp ce l-a ridicat deasupra capului și l-a îndreptat spre Isaac. A închis ochii, iar în momentul în care cuțitul avea să coboare, Dumnezeu i-a vorbit lui Avraam. Ce a spus Dumnezeu? „Avraam, oprește-ți mâna!” Avraam niciodată nu și-ar fi imaginat că Dumnezeu ar putea spune un astfel de lucru în timp ce avea să îl trimită pe Isaac la El. Nu îndrăznise să se gândească la așa ceva. Și totuși, unul câte unul, cuvintele lui Dumnezeu i-au lovit inima. Astfel, Isaac a fost salvat. În acea zi, jertfa care avea să-i fie dată de fapt lui Dumnezeu era în spatele lui Avraam; era un miel. Acesta fusese pregătit de Dumnezeu cu mult înainte, dar El nu îi dăduse nici un fel de indicație prealabilă lui Avraam, spunându-i în schimb să se oprească exact când avea cuțitul ridicat și era pregătit să îl coboare. Nimeni nu și-ar fi putut imagina asta, nici Avraam și nici Isaac. Analizând sacrificarea lui Isaac de către Avraam, chiar intenționa el cu adevărat să-și sacrifice fiul sau doar se prefăcea? (El intenționa cu adevărat să facă asta.) El intenționa cu adevărat să facă asta. Acțiunile lui au fost pure, nu a fost nicio urmă de înșelătorie.

Avraam și-a oferit propriul copil ca jertfă lui Dumnezeu – iar atunci când El l-a pus să aducă această jertfă, Avraam nu a încercat să-l înduplece pe Acesta spunând, „Nu putem folosi pe altcineva, pe mine sau oricare altă persoană?” Decât să spună astfel de lucruri, Avraam și-a dat fiul îndrăgit și prețios lui Dumnezeu. Și cum a fost făcută această jertfă? El auzise ce a spus Dumnezeu, iar apoi pur și simplu a făcut-o. Ar avea sens pentru oameni dacă Dumnezeu i-ar da lui Avraam un copil, iar după ce copilul a crescut, i-ar cere lui Avraam să îi dea copilul înapoi și ar vrea să i-l ia? (Nu ar avea.) Din punctul de vedere al omului, nu ar fi fost acest lucru complet nerezonabil? Nu ar fi părut ca și cum Dumnezeu s-ar fi jucat cu Avraam? Dumenzeu a dat într-o zi, iar câțiva ani mai târziu, El a vrut să ia copilul. Dacă Dumnezeu ar fi vrut copilul, ar fi trebuit să îl ia; nu era nevoie să provoace acelei persoane atâta suferință cerându-i să sacrifice copilul pe altar. Ce a însemnat copilul oferit pe altar? Că trebuia să-l sacrifice și apoi să-l ardă cu propriile mâini. Este ceva ce o persoană ar putea suporta să facă? (Nu.) Ce însemna acest sacrificiu pe care l-a cerut Dumnezeu? Că Avraam ar trebui să facă personal aceste lucruri: el să își lege fiul, el să-l pună pe altar, el să-l omoare cu un cuțit, iar apoi, el să-l ardă ca jertfă pentru Dumnezeu. Pentru oameni, nimic din toate astea nu ar părea să țină cont de sentimentele omului; niciunul dintre aceste lucruri nu ar avea sens potrivit noțiunilor, mentalității, filozofiei etice sau moralității și tradițiilor lor. Avraam nu trăia în neant, nici nu trăia într-o lume imaginară; el trăia în lumea omului. Avea gânduri si păreri omenești. Şi ce a gândit el când toate acestea s-au abătut asupra lui? Pe lângă suferința sa și în afară de anumite lucruri care l-au lăsat nedumerit, a existat în el rebeliune sau respingere? L-a atacat și L-a abuzat verbal pe Dumnezeu? Nu, deloc. Exact opusul: din momentul în care Dumnezeu i-a poruncit să facă acest lucru, Avraam nu a îndrăznit să trateze acest aspect cu ușurință; mai degrabă a început să se pregătească imediat. Și care era starea lui de spirit când a început aceste pregătiri? Era el mulțumit, vesel și fericit? Sau era îndurerat, întristat și deprimat? (El era îndurerat și întristat.) Era îndurerat! Fiecare pas al lui era greoi. După ce a devenit conștient de această situație și după ce a auzit cuvintele lui Dumnezeu, fiecare zi s-a simțit cât un an pentru Avraam; era nefericit, incapabil să simtă bucurie și avea inima îndurerată. De fapt, care era singura lui convingere? (Că trebuie să asculte de cuvintele lui Dumnezeu.) Așa este, că trebuie să asculte de cuvintele lui Dumnezeu. Și-a spus în sinea lui: „Binecuvântat să fie numele Domnului meu Jahve; sunt unul dintre oamenii lui Dumnezeu și trebuie să mă supun cuvintelor Lui. Indiferent dacă ceea ce spune Dumnezeu este corect sau greșit și indiferent cum a venit Isaac la mine, dacă El cere, atunci eu trebuie să dau; acestea sunt rațiunea și atitudinea pe care trebuie să le aibă omul.” Avraam nu a fost lipsit de durere și dificultate după ce a acceptat cuvintele lui Dumnezeu; el a simțit durere și a avut propriile dificultăți, iar acestea nu au fost ușor de depășit! Cu toate acestea, ce s-a întâmplat în final? Așa cum dorise Dumnezeu, Avraam și-a adus propriul fiu, un copilaș, la altar și tot ce a făcut a fost văzut de El. Exact cum Dumnezeu îl urmărise pe Noe, tot așa El urmărise fiecare mișcare a lui Avraam și a fost impresionat de fiecare lucru pe care l-a făcut acesta. Chiar dacă lucrurile nu s-au sfârșit așa cum au crezut toți că se vor sfârși, ceea ce a făcut Avraam a fost unic în rândul întregii omeniri. Ar trebui el să servească drept exemplu pentru toți cei care îl urmează pe Dumnezeu? (Da.) El este un model pentru toți cei din rândul omenirii care Îl urmează pe Dumnezeu. De ce spun că el este un model pentru omenire? Avraam nu a înţeles multe adevăruri, nici nu auzise vreun adevăr sau vreo predică rostită de Dumnezeu pentru el personal. El doar crezuse, acceptase și ascultase. Ce avea umanitatea lui de era atât de deosebită? (Rațiunea unei ființe create.) Ce cuvinte reflectă acest lucru? (El a zis: „Binecuvântat să fie numele Domnului meu Jahve; ar trebui să ascult de cuvintele lui Dumnezeu și, indiferent dacă acestea corespund noțiunilor omului sau nu, eu trebuie să mă supun.”) Conform acestora, Avraam avea rațiunea unei umanități normale. În plus, au arătat că mai are și conștiința unei umanități normale. Unde se reflecta această conștiință? Avraam știa că Isaac fusese dăruit de Dumnezeu, că era o creatură a Lui, îi aparținea Lui și că ar trebui să îl înapoieze lui Dumnezeu când El îi cerea, în loc să fie atașat mereu de el; o astfel de conștiință trebuie să aibă omul.

Au oamenii zilelor noastre conștiință și rațiune? (Nu.) În ce lucruri se reflectă asta? Indiferent cât har le dă Dumnezeu oamenilor și indiferent de câte binecuvântări și de cât de mult har se bucură, care este atitudinea lor atunci când li se cere să răsplătească dragostea lui Dumnezeu? (Împotrivire, iar uneori, teamă de greutăți și oboseală.) Teama de greutăți și oboseală este o manifestare concretă a unei lipse de conștiință și rațiune. Oamenii zilelor noastre caută scuze, încearcă să dicteze condiții și să negocieze – da sau nu? (Da.) De asemenea, se plâng, fac lucrurile într-un mod superficial și evaziv și râvnesc la plăcerile trupești – toate acestea sunt manifestări concrete. Oamenii zilelor noastre nu au conștiință deloc, cu toate acestea, deseori laudă harul lui Dumnezeu și numără toate aceste binecuvântări și sunt impresionați până la lacrimi când le numără. Dar după ce au terminat de numărat, aici se termină totul; ei continuă să fie superficiali, fac totul mecanic, continuă să fie înșelători și să fie vicleni și leneși, fără a-și manifesta în vreun fel căința. Atunci care a fost scopul numărării tale? Aceasta este o manifestare a lipsei de conștiință. Așadar, cum se manifestă lipsa de rațiune? Când Dumnezeu te emondează, te plângi, sentimentele tale sunt rănite și atunci nu mai dorești să-ți faci datoria și spui că Dumnezeu nu are iubire; când suferi puțin în timp ce-ți faci datoria, sau când mediul pe care Dumnezeu ți-l pregătește este puțin dificil, solicitant sau greu, nu îți mai dorești să o faci; și în niciunul dintre diferitele medii pregătite de Dumnezeu nu ești capabil să cauți să te supui, îți pasă doar de trup și îți dorești doar să te eliberezi și să te dezlănțui. Asta înseamnă sau nu a fi lipsit de raţiune? Nu dorești să accepți suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu și vrei doar să obții beneficii de la El. În momentul în care faci puțină lucrare și suferi un pic, îți afirmi calificările, te consideri mai presus de ceilalți, vreme în care te bucuri de beneficiile statutului și începi să-ți dai aere de funcționar oficial. Nu ai nicio dorință să faci o lucrare adevărată, nici nu ești capabil să faci așa ceva – îți dorești doar să dai ordine și să fii un funcționar oficial. Tu vrei să fii legea, să faci tot ce vrei și să te comporți imoral. În afară de a te elibera și de a te dezlănțui, nimic altceva nu se manifestă în tine. Asta înseamnă să ai rațiune? (Nu.) Dacă Dumnezeu v-ar da un copil bun și mai târziu ți-ar spune direct că va lua copilul, care ar fi atitudinea ta? Ai putea avea aceeași atitudine ca Avraam? (Nu.) Unii oameni ar spune: „Cum aș putea să nu o fac? Fiul meu are douăzeci de ani și l-am oferit casei lui Dumnezeu, unde acum își face o datorie!” Este acesta un sacrificiu? În cel mai bun caz, pur și simplu ți-ai îndrumat copilul pe calea cea bună – dar ai și un motiv ascuns: ți-e teamă că, în caz contrar, copilul tău ar putea pieri în mijlocul dezastrului. Nu este așa? Ceea ce faci tu nu se numește sacrificiu; nu este deloc la fel cu sacrificarea lui Isaac de către Avraam. Pur și simplu nu se compară. Când Avraam a auzit ce i-a poruncit Dumnezeu, cât de dificil ar fi fost pentru el – sau pentru oricare alt membru al omenirii – să urmeze această instrucțiune? Ar fi fost cel mai dificil lucru din lume; nu este nimic mai dificil. Acest lucru nu a fost o simplă jertfă, cum ar fi un miel sau niște bani, și nu a fost un simplu bun lumesc sau un obiect material, nici nu a fost doar un animal care nu avea nicio legătură cu persoana care făcea jertfa. Acestea sunt lucruri pe care o persoană poate să le ofere cu un efort brusc și trecător – pe când sacrificiul pe care Dumnezeu i l-a cerut lui Avraam a fost viața altei persoane. A fost chiar copilul lui Avraam. Cât de dificil trebuie să fi fost! De asemenea, copilul avea un istoric special, în sensul că fusese dăruit de Dumnezeu. Care a fost scopul lui Dumnezeu când i-a dăruit un copil? Acesta a fost ca Avraam să aibă un fiu pe care să îl crească până la maturitate, care să se căsătorească și să aibă copii, ducând astfel mai departe numele familiei. În schimb, acum, acest copil trebuia să fie înapoiat lui Dumnezeu înainte de a ajunge la maturitate și aceste lucruri nu s-ar întâmpla niciodată. Atunci, care a fost scopul lui Dumnezeu când i-a dăruit lui Avraam un copil? Ar putea un observator să înțeleagă ceva din asta? Din punctul de vedere al noțiunilor oamenilor, nu are niciun sens. Omenirea coruptă este egoistă; nimeni nu ar putea înțelege nimic din asta. Nici Avraam nu a putut să înțeleagă; el nu știa ce voia Dumnezeu să facă, în cele din urmă, în afară de faptul că El îi ceruse să-l sacrifice pe Isaac. Astfel, ce a ales Avraam să facă? Care a fost atitudinea lui? Deși a fost incapabil să înțeleagă toate acestea, totuși a fost capabil să facă așa cum i-a poruncit Dumnezeu; el a ascultat de cuvintele lui Dumnezeu și s-a supus fiecărui cuvânt al cerințelor Lui fără să se opună sau să ceară o altă opțiune, cu atât mai puțin să încerce să dicteze condiții sau să-L înduplece pe Dumnezeu. Avraam a fost în stare să asculte și să se supună înainte de a putea înțelege tot ceea ce se întâmpla – fapt care este foarte rar și lăudabil și peste abilitatea oricăruia dintre voi, cei care sunteți aici. Avraam nu știa ce se întâmplă, iar Dumnezeu nu îi spusese întreaga poveste; cu toate acestea, el a luat totul în serios, crezând că oamenii ar trebui să se supună oricărui lucru pe care Dumnezeu vrea să îl facă și că nu ar trebui să pună întrebări, pentru că dacă El nu spune nimic în plus, atunci nu este ceva ce oamenii trebuie să înțeleagă. Unii oameni spun: „Cu siguranță, totuși, trebuie să înțelegi, nu-i așa? Trebuie să știi de ce, chiar dacă presupune să mori.” Este aceasta atitudinea pe care s-ar cuveni să o aibă o ființă creată? Când Dumnezeu nu ți-a îngăduit să înțelegi, tu ar trebui să înțelegi? Când ți se cere să faci ceva, faci. De ce să complici lucrurile atât de mult? Dacă Dumnezeu dorea ca tu să înțelegi, El ți-ar fi explicat deja; întrucât nu a făcut-o, nu este nevoie ca tu să înțelegi. Când nu ți se cere să înțelegi și cand nu ești capabil să înțelegi, totul depinde de felul în care te comporți și de capacitatea ta de a te supune lui Dumnezeu. Asta este greu pentru voi, nu-i așa? În astfel de împrejurări, voi nu vă supuneți și nu vă rămâne altceva de făcut decât să vă plângeți, să interpretați greșit și să vă împotriviți. Avraam a fost exact opusul a ceea ce se vede în voi. La fel ca voi, el nu știa ce va face Dumnezeu, nici nu știa raționamentul din spatele acțiunilor Lui; el nu înțelegea. A vrut să întrebe? A vrut să știe ce se întâmplă? A vrut, dar dacă Dumnezeu nu i-ar fi spus, unde altundeva ar fi putut să se ducă să întrebe? Pe cine ar fi putut să întrebe? Aspectele legate de Dumnezeu sunt un mister; cine poate răspunde la întrebări despre aspectele legate de Dumnezeu? Cine le poate înțelege? Oamenii nu-L pot înlocui pe Dumnezeu. Pe oricine întrebați, nici acela nu va înțelege. Puteți să vă gândiți la acest lucru, dar nu veți înțelege, va fi de neînțeles pentru voi. Așadar, dacă nu înțelegi ceva, atunci asta înseamnă că nu trebuie să faci ceea ce spune Dumnezeu? Dacă nu înțelegi ceva, poți doar să observi, să amâni, să aștepți o oportunitate și să cauți o altă opțiune? Dacă nu înțelegi ceva – dacă este de neînțeles pentru tine – asta înseamnă că nu trebuie să te supui? Asta înseamnă că poți să te agăți de drepturile tale umane și să spui: „Am drepturi umane; sunt o persoană independentă, așadar ce drept ai Tu să îmi zici să fac asemenea lucruri prostești? Mă înalț între cer și pământ – pot să nu Te ascult?” Asta a făcut Avraam? (Nu.) Pentru că el credea că este doar o ființă creată obișnuită și nesemnificativă, o persoană aflată sub suveranitatea lui Dumnezeu, el a ales să asculte și să se supună, să nu trateze superficial niciunul dintre cuvintele lui Dumnezeu, ci să le practice în totalitate. Orice spune Dumnezeu și orice le zice El să facă, oamenii nu au altă opțiune; ei trebuie să asculte, iar după ce ascultă, ar trebui să meargă și să pună în practică. În plus, atunci când pun în practică, oamenii trebuie să o facă minuțios și să se supună cu pace sufletească. Dacă accepți că Dumnezeu este Dumnezeul tău, atunci ar trebui să asculți de cuvintele Lui, să păstrezi un loc pentru El în inima ta și să pui cuvintele Lui în practică. Dacă Dumnezeu este Dumnezeul tău, atunci nu ar trebui să încerci să analizezi ceea ce El îți spune; orice spune El se aplică și nu contează că tu nu pricepi sau nu înțelegi. Principalul lucru este că tu ar trebui să accepți și să te supui celor spuse de El. Aceasta a fost atitudinea pe care a avut-o Avraam când a venit vorba de cuvintele lui Dumnezeu. Exact datorită acestei atitudini pe care Avraam a avut-o, el a fost capabil să asculte de cuvintele lui Dumnezeu, a fost capabil să se supună celor poruncite de El să facă și a putut deveni o persoană dreaptă și desăvârșită în ochii Lui. Acest lucru s-a întâmplat în pofida faptului că în ochii tuturor acelor oameni aroganți și îngâmfați, Avraam a părut nebun și confuz, ignorând viața propriului său fiu de dragul credinței sale și așezându-l degajat pe altar pentru a fi sacrificat. Ce act iresponsabil a fost acela, s-au gândit ei; ce tată incompetent și fără inimă a fost și cât de egoist a fost să facă asemenea lucru pentru credința lui! Cu așa ochi l-a privit toată lumea pe Avraam. Dar tot așa l-a văzut și Dumnezeu? Nu. Cum l-a văzut Dumnezeu? Avraam a fost capabil să asculte de cele spuse de Dumnezeu și să se supună acestora. În ce măsură a fost el capabil să se supună? El a facut-o fără compromis. Când Dumnezeu i-a cerut ceea ce era cel mai de preț pentru el, Avraam a înapoiat copilul lui Dumnezeu, sacrificându-l pentru El. Avraam a ascultat de toate cerințele lui Dumnezeu și li s-a supus. Fie că este privit prin lentila noțiunilor omului, fie prin ochii celor corupți, cerința lui Dumnezeu a părut extrem de nerezonabilă, dar Avraam a fost totuși capabil să se supună; totul s-a rezumat la integritatea lui care a fost caracterizată de credința și supunerea adevărată față de Dumnezeu. Cum au fost reflectate această credință și această supunere adevărată? În doar două cuvinte: ascultarea lui. Nimic mai de preț sau mai valoros nu poate deține o adevărată ființă creată și nimic nu e mai rar si mai lăudabil. Exact acest lucru prețios, rar și lăudabil lipsește cu desăvârșire în rândul discipolilor lui Dumnezeu din zilele noastre.

Oamenii zilelor noastre sunt educați și cunoscători. Ei înțeleg știința modernă și au fost infectați profund, condiționați și influențați de cultura tradițională și moravurile sociale depravate; mințile li se zbuciumă, au noțiuni complexe și, în sinea lor, sunt derutați total. După ce au ascultat predici timp de mulți ani, recunoscând și având, în același timp, încredere că Dumnezeu este Suveranul tuturor lucrurilor, ei tot au o atitudine disprețuitoare și nepăsătoare față de fiecare din cuvintele Lui. Atitudinea lor față de aceste cuvinte este să le ignore; este de a se face că nu le văd și nu le aud. Ce fel de persoană este aceasta? Ei întreabă „De ce?” despre orice; simt nevoia să afle totul și să înțeleagă în amănunt totul. Ei par a fi foarte serioși în legătură cu adevărul; la suprafață, comportamentul lor, prețul pe care îl plătesc și lucrurile la care renunță sugerează o atitudine de neclintit față de convingerea și credința în Dumnezeu. Cu toate acestea, întreabă-te acest lucru: V-ați ținut de cuvântul lui Dumnezeu și de fiecare instrucțiune a Lui? Le-ați implementat pe toate? Sunteți voi persoane ascultătoare? Dacă în inima ta, răspunzi mereu la aceste întrebări cu „Nu” și „Nu am făcut-o”, atunci ce fel de credință ai tu? În ce scop crezi tu, de fapt, în Dumnezeu? Exact ce ai câștigat tu din credința ta în El? Merită aceste lucruri să fie explorate? Merită să le cercetați? (Da.) Voi toți purtați ochelari; sunteți oameni moderni și civilizați. Ce este cu adevărat modern la tine? Ce este civilizat la tine? Să fii „modern” și „civilizat” dovedește că tu ești cineva care ascultă de cuvintele lui Dumnezeu? Astfel de lucruri nu înseamnă nimic. Unii oameni spun: „Eu sunt foarte educat și am studiat teologia.” Unii spun: „Am citit Biblia clasică de câteva ori și vorbesc ebraică.” Unii spun: „Am fost în Israel de multe ori și am atins personal crucea care a fost purtată de Domnul Isus.” Unii spun: „Am fost pe Muntele Ararat și am văzut rămășițele arcei.” Unii spun: „L-am văzut pe Dumnezeu”, și „Am fost crescut în fața lui Dumnezeu”. Ce folos au toate acestea? Dumnezeu nu îți cere nimic solicitant, doar să asculți de cuvintele Lui cu sinceritate. Dacă acest lucru este prea mult pentru tine, atunci uită orice altceva; nimic din ce spui nu va fi de folos. Toți știți poveștile lui Noe si Avraam, dar simpla cunoaștere a poveștilor în sine este nefolositoare. V-ați gândit vreodată la ce a fost foarte rar și lăudabil la cei doi bărbați? Vă doriți să fiți ca ei? (Da.) Cât de mult vă doriți asta? Unii oameni spun: „Îmi doresc atât de mult să fiu ca ei; mă gândesc la asta când mănânc, visez, îmi fac datoria, citesc cuvintele lui Dumnezeu și învăț imnuri. M-am rugat pentru aceasta atât de multe ori și am scris chiar și un jurământ. Fie ca Dumnezeu să mă blesteme dacă nu ascult de cuvintele Lui. Doar că nu știu când Dumnezeu îmi vorbește; nu e ca și cum îmi arată cu tunete în cer.” Ce folos au toate acestea? Ce înseamnă când spui: „Îmi doresc atât de mult?” (Este doar o iluzie; este o simplă aspirație.) La ce folosește o aspirație? Este ca un jucător care se duce la cazinou în fiecare zi; chiar și atunci când a pierdut totul, încă își dorește să mai parieze. Câteodată el ar putea gândi: „Încă o singură încercare și după aceea promit că voi renunța și nu voi mai paria niciodată.” El se gândește la același lucru, fie că visează sau mănâncă, dar după ce se gândește la asta, tot se întoarce la cazinou. De fiecare dată când pariază, zice că va fi ultima dată și de fiecare dată când iese pe ușile cazinoului, spune că nu se va mai întoarce niciodată – rezultatul fiind că, după o viață întreagă de încercări, încă nu reușește niciodată să renunțe. Sunteți voi la fel ca acel jucător? Deseori vă hotărâți să faceți lucruri și apoi vă negați hotărârile, este ca o a doua natură pentru voi să-L înșelați pe Dumnezeu, iar acest lucru nu este ușor de schimbat.

III. Expunerea modului în care oamenii de astăzi tratează cuvintele lui Dumnezeu

Care a fost subiectul poveștilor pe care tocmai le-am spus? (Atitudinile față de Dumnezeu, cum putem asculta de cuvântul lui Dumnezeu și cum să ne supunem lui Dumnezeu atunci când se întâmplă ceva.) Care a fost principalul lucru pe care l-ați învățat din aceste două povești? (Să ascultăm și să ne supunem și să acționăm în conformitate cu cerințele cuvântului lui Dumnezeu.) Este important să învățăm să ascultăm și să punem în practică ascultarea cuvintelor lui Dumnezeu. Spui că ești un discipol al lui Dumnezeu, că ești o ființă creată și că ești o ființă umană în ochii Lui. Cu toate acestea, în ceea ce trăiești și manifești nu este niciun semn al supunerii sau al practicării care rezultă după auzirea cuvintelor lui Dumnezeu. Așadar, ar trebui să existe semne de întrebare după termenii „o ființă creată”, „cineva care Îl urmează pe Dumnezeu” și „o ființă umană în ochii lui Dumnezeu”, atunci când se referă la tine? Și, având în vedere aceste semne de întrebare, mai exact cât de mare este speranța ta de a fi mântuit? Aceasta este o necunoscută, șansele sunt slabe și tu însuți nu îndrăznești să spui. Anterior, am spus două povești clasice despre cum să asculți de cuvintele lui Dumnezeu. Oricine a citit Biblia și L-a urmat pe Dumnezeu timp de mulți ani este deja familiarizat cu aceste două povestiri. Însă, din citirea acestor povestiri, nimeni nu a reținut unul dintre cele mai importante adevăruri dintre toate: ascultarea de cuvintele lui Dumnezeu. Acum că am auzit povești despre cum să ascultăm de cuvintele lui Dumnezeu, să ne întoarcem atenția către poveștile despre oameni care nu ascultă de cuvintele lui Dumnezeu. Deoarece a fost menționată neascultarea cuvintelor lui Dumnezeu, acestea trebuie să fie povești despre oamenii de astăzi. O parte din ceea ce voi spune poate fi neplăcut de auzit și s-ar putea să vă rănească mândria și stima de sine și vi se va demonstra că vă lipsesc integritatea și demnitatea.

Există o bucată de pământ pe care i-am rugat pe niște oameni să planteze legume. Asta pentru ca oamenii care își fac datoria să poată avea alimente organice și să nu fie nevoiți să cumpere legume anorganice tratate cu pesticide. Acesta a fost un lucru bun, nu-i așa? Pe de o parte, toată lumea trăiește împreună, ca o mare familie, și toți pot crede împreună în Dumnezeu, ținându-se departe de tendințele și conflictele din societate. Crearea unui astfel de mediu permite tuturor să se liniștească pentru a-și îndeplini îndatoririle. Asta este dintr-o perspectivă la scară redusă. Dintr-o perspectivă la scară mai largă, plantarea legumelor ca să fie consumate de cei care își îndeplinesc datoria și joacă un rol în răspândirea Evangheliei lui Dumnezeu este, de asemenea, potrivită. Când spun: „Plantează câteva legume ca să fie consumate de oamenii care își îndeplinesc sarcina prin apropiere”, nu sunt aceste cuvinte foarte ușor de înțeles? Când i-am cerut unei anumite persoane să facă asta, a înțeles și a plantat niște legume consumate frecvent. Cred că un lucru precum plantarea legumelor este simplu. Toți oamenii obișnuiți pot face asta. Nu este la fel de greu ca răspândirea Evangheliei sau diversele elemente ale lucrării bisericii. Așadar, nu i-am dat prea multă atenție. Ceva mai târziu, am mers acolo și am văzut că mâncau cu toții legumele pe care le plantaseră ei înșiși și am auzit că uneori rămâneau câteva, cu care hrăneau găinile. Am spus: „Ați plantat toate aceste legume și ați avut o recoltă bună. Ați trimis ceva bisericilor? Au apucat oamenii din celelalte biserici să mănânce legumele pe care le-am plantat?” Unii au spus că nu știau. Unii au spus că oamenii din alte locuri își cumpărau singuri legumele și nu le mâncau pe cele de aici. Fiecare a spus altceva. Nimănui nu-i păsa de acest lucru; atât timp cât ei înșiși aveau niște legume de mâncat, considerau că nu era nicio problemă. Nu este acest lucru odios? Ulterior, i-am spus persoanei responsabile: „Este complet rezonabil să mâncați ceea ce cultivați, însă și alți oameni trebuie să mănânce. Este corect că ați plantat atât de mult și nu ați putut mânca tot, în timp ce alte zone încă trebuie să își cumpere legumele? Nu v-am spus că aceste legume nu sunt plantate doar ca să le mâncați voi – trebuie să le trimiteți și la celelalte biserici din apropiere?” Credeți că ar trebui să le tot spun ce să facă și să le fac reguli explicite când vine vorba de această mică problemă? Trebuia să fac mare zarvă în legătură cu asta, chemându-i pe toți la adunare și ținând o predică? (Nu.) Nici Eu nu cred asta. Este posibil ca oamenilor să le lipsească acest dram de considerație? Dacă le-ar lipsi, nu ar fi oameni. Așa că i-am spus din nou acelei persoane: „Grăbește-te și trimite-le la celelalte biserici. Du-te și fă asta.” „Bine”, a spus el, „Voi vedea”. Aceasta a fost atitudinea pe care a avut-o. Ceva mai târziu, am mers din nou acolo și am văzut o suprafață mare de legume pe câmp, de toate felurile imaginabile. I-am întrebat pe oamenii care le plantaseră dacă au avut o recoltă mare. Au spus că erau atât de multe încât nu le puteau mânca pe toate, iar unele putreziseră. I-am întrebat din nou dacă trimiseseră ceva la bisericile din apropiere. Ei au răspuns că nu știu, că nu sunt siguri. Au spus acest lucru într-un mod foarte vag și superficial. Era clar că nimeni nu luase în serios această problemă. Atât timp cât aveau ce mânca, nu le păsa de nimeni altcineva. Din nou, m-am dus să-l caut pe responsabil. L-am întrebat dacă trimiseseră legume. Mi-a spus că trimiseseră. L-am întrebat cum decursese livrarea. El a spus că fuseseră livrate. În acest punct, vi se pare că era o problemă? Atitudinea acestor oameni nu a fost corectă. Ei nu aveau o atitudine de loialitate și responsabilitate atunci când își făceau datoria, ceea ce este odios – dar ceea ce avea să urmeze era și mai odios. Ulterior, i-am întrebat pe frații și surorile de la bisericile din apropiere dacă primiseră vreo livrare de legume. „Au fost trimise”, au răspuns ei, „dar erau într-o stare mai proastă decât legumele pe care le-ai găsi aruncate pe jos într-o piață. Nu erau decât frunze putrezite amestecate cu nisip și pietriș. Erau necomestibile”. Cum vă simțiți auzind acest lucru? Este mânie în inima voastră? Sunteți furioși? (Da.) Și dacă voi toți sunteți furioși, credeți că Eu aș fi fost supărat? Ei au trimis cu reticență niște legume, dar au făcut o treabă proastă. Și cine a fost cauza acestei executări mediocre? Era o persoană rea în acel loc, care a oprit trimiterea lor. Ce a spus el după ce am ordonat ca legumele să fie livrate? „Întrucât îmi spui să fac asta, voi aduna niște frunze putrede și legume pe care nu vrem să le mâncăm, pentru a le trimite lor. Asta se consideră o livrare, nu-i așa?” La aflarea acestui lucru, am ordonat ca acest gunoi demonic să fie dat afară. Ce fel de loc era acesta, de el ar îndrăzni să se comporte ca un tiran aici? Aceasta este casa lui Dumnezeu. Nu este societate și nu este o piață liberă. Dacă faci accese de furie și te comporți ca un tiran aici, atunci nu ești binevenit în acest loc, iar Eu nu suport să te am sub ochii Mei, dispari rapid! Du-te cât de departe poți de Mine, întoarce-te de unde ai venit! Credeți că a fost corect din partea Mea să procedez în felul acesta? (Da.) De ce? (Acest tip de persoană este prea lipsită de umanitate.) Atunci de ce unii dintre oamenii lipsiți de umanitate nu au fost alungați? Unii oameni nu au conștiință sau rațiune și nu urmăresc adevărul, dar nu fac lucruri rele, nu tulbură lucrarea bisericii, nu influențează îndeplinirea îndatoririlor altor oameni și nu influențează viața bisericii. Acest tip de persoană ar trebui păstrată deocamdată pentru a presta servicii, dar atunci când face rău și provoacă perturbări și tulburări, nu este prea târziu să îi arătăm ușa. Așadar, de ce a trebuit să dau afară acest gunoi? A vrut să se comporte ca un tiran și să ia deciziile în casa lui Dumnezeu. El a influențat viețile normale ale fraților și surorilor și a afectat lucrarea casei lui Dumnezeu. Unii oameni au spus că era prea egoist, prea leneș, că își făcea datoria cu superficialitate. A fost chiar așa? El a vrut să se ridice împotriva tuturor fraților și surorilor, împotriva tuturor celor care fac o datorie și împotriva lui Dumnezeu. A vrut să preia conducerea casei lui Dumnezeu. A vrut să ia deciziile în casa lui Dumnezeu. Dacă voia să ia deciziile, atunci ar fi trebuit să facă ceva bun. Dar nu a făcut nimic bun. Tot ceea ce a făcut a dăunat intereselor casei lui Dumnezeu și i-a rănit pe aleșii lui Dumnezeu. Ați putea să tolerați pe cineva ca el? (Nu.) Și dacă niciunul dintre voi nu ar putea, credeți că Eu aș putea? În prezent, există oameni care încă sunt nemulțumiți de faptul că persoana rea a fost îndepărtată. Ei nu o pot vedea cum este cu adevărat și încă Mi se opun în mintea lor. În prezent, există oameni care, la menționarea acelei persoane, încă nu cred că am gestionat această problemă în mod corespunzător, care gândesc despre casa lui Dumnezeu că nu este dreaptă. Ce fel de clică este aceasta? Știți cum a cules această persoană varza pe care o cultivase? În mod normal, scoți întreaga tulpină pentru a o mânca, nu-i așa? Rupe cineva doar frunzele? (Nu.) Ei bine, acest individ bizar nu le-a permis celorlalți să smulgă întreaga plantă de la tulpină; el le-a spus să rupă doar frunzele. Era prima dată când întâlnisem așa ceva. De ce credeți că a făcut asta? De ce nu le-a permis celorlalți să smulgă întreaga plantă? Pentru că, dacă ar fi smuls întreaga plantă, atunci câmpul ar fi rămas gol și ar fi trebuit să fie arat și plantat din nou. Pentru a evita acest efort, el le-a cerut celorlalți să smulgă frunzele. Când le-a spus oamenilor să facă asta, nimeni nu a îndrăznit să i se opună. Erau ca sclavii lui – făceau tot ce le spunea el. El lua deciziile acolo. Așadar, credeți că ar fi fost acceptabil să nu scap de el? (Nu.) A permite unei astfel de persoane să rămână ar fi o nenorocire. Uneori, atunci când face un lucru bun, aceasta este pentru că nu-i implică propriile interese. Uitați-vă cu atenție la tot ceea ce face: nu există niciun lucru care să nu tulbure și să nu dăuneze intereselor altora, niciun lucru care să nu dăuneze intereselor casei lui Dumnezeu. Această persoană s-a născut demon, se împotrivește lui Dumnezeu și este un antihrist. I se poate permite unei astfel de persoane să rămână în casa lui Dumnezeu? Merită ea să îndeplinească o datorie? (Nu.) Și totuși, unii oameni încearcă să apere o astfel de persoană. Cât de confuzi sunt ei? Nu este un lucru odios? Încerci să arăți că ai iubire? Dacă ai iubire, atunci ai grijă de acea persoană; dacă ai iubire, las-o să-ți facă rău – dar nu o lăsa să dăuneze intereselor casei lui Dumnezeu! Dacă ai iubire, atunci când este înlăturată, mergi cu ea – ce mai faci încă pe aici? Sunt acești oameni ascultători și supuși? (Nu.) Ei s-au născut o bandă de demoni. Acest om nu a ascultat nimic din ce i-am spus. Dacă aș fi spus vest, s-ar fi îndreptat spre est, iar dacă aș fi spus est, s-ar fi îndreptat spre vest. A insistat să Mi se opună în toate. De ce i-a fost atât de greu să Mă asculte puțin? Faptul că Eu i-am cerut să trimită legume celorlalți frați și surori însemna că va fi lipsit de partea lui? Îl privam Eu de dreptul de a mânca aceste legume? (Nu.) Atunci de ce nu le-a trimis? Nu trebuia să le care el însuși, nu ar fi necesitat niciun efort din partea lui. Însă nu numai că nu le-a dat celorlalți nimic din cele bune, el le-a dat pe cele putrede. Cât de rău trebuie să fie pentru a face asta? Poate fi considerat o persoană? I-am spus să trimită legume, nu gunoi. Un lucru atât de simplu, atât de ușor, doar o chestiune de a-și mișca brațele și totuși el nu a putut să facă nici măcar asta. Este aceasta o persoană? Dacă până și un lucru ca acesta te depășește, cum poți pretinde supunere față de Dumnezeu? Te iei în coarne, ripostezi și, cu toate acestea, tot încerci să profiți de casa lui Dumnezeu. Se poate întâmpla asta vreodată? Chiar și astăzi, există cei care nu au uitat: „Ne-ai rănit cândva. Odată, i-ai dat afară pe câțiva dintre noi, dar noi nu am fost de acord; noi am vrut ca ei să rămână, dar tu nu le-ai dat nicio șansă. Ești tu un dumnezeu drept?” Credeți că demonii ar spune vreodată că Dumnezeu este drept? (Niciodată.) Gurile lor pot spune că Dumnezeu este drept, dar când Dumnezeu acționează, acest lucru nu le convine; ei nu se pot convinge să laude dreptatea lui Dumnezeu. Aceștia sunt demoni și ipocriți.

Ce demonstrează chiar și un lucru minor precum livrarea legumelor? Este ușor pentru oameni să se supună lui Dumnezeu și să asculte de cuvintele Lui? (Nu.) Oamenii mănâncă alimente furnizate de Dumnezeu, locuiesc în case furnizate de Dumnezeu, folosesc lucruri furnizate de Dumnezeu, dar când El le cere să împartă surplusul lor de legume cu alții, sunt ei supuși? Pot aceste cuvinte să se îndeplinească în ei? În oameni, pot. Ele pot fi puse în aplicare. Dar în diavoli, satane și antihriști, ele nu vor ajunge niciodată la îndeplinire. Acea persoană s-a gândit: „Dacă trimit aceste legume, își va aminti cineva de această faptă bună a mea? Dacă alții mănâncă aceste legume și spun că este harul lui dumnezeu, că El mi-a cerut să fac asta, dacă toți Îi mulțumesc Lui, cine îmi va mulțumi mie? Eu sunt eroul din culise, eu am fost cel care a trudit. Eu am fost acela care a plantat legumele, ar trebui să-mi mulțumești. Și dacă nu o faci, dacă nu știi că eu am făcut asta, atunci visezi dacă îți închipui că poți mânca legumele pe care le-am cultivat eu!” Oare nu asta a gândit ea? Și asta nu este rău? Este foarte rău! Cum ar putea o persoană rea să practice adevărul și să asculte de cuvintele lui Dumnezeu? Această persoană s-a născut un diavol și o satană. Ea se opune lui Dumnezeu, se împotrivește adevărului și disprețuiește adevărul. Este incapabilă să asculte de cuvintele lui Dumnezeu, așadar este nevoie ca ea să le asculte? Nu. Atunci cum ar trebui tratată o astfel de problemă? Dați-o afară și găsiți pe cineva care poate asculta, care să-i ia locul. Exact așa, este atât de simplu. Este potrivită sau nu această modalitate de a trata lucrurile? (Este potrivită.) Și Eu cred la fel. Dacă nu pleacă, va provoca probleme și va face rău tuturor celorlalți. Unii oameni spun: „Ești nemulțumit pentru că ea nu a ascultat de cuvintele Tale? Tot ce a făcut a fost să nu Te asculte – a fost atât de grav? Ai alungat-o pentru ceva atât de trivial, dar în realitate nu a făcut nimic rău. A trimis doar niște legume putrede și au existat câteva ocazii când nu a trimis nimic și nu Te-a ascultat. Este doar o chestiune minoră, nu-i așa?” Așa este? (Nu.) Atunci cum credeți că văd Eu acest lucru? Nici măcar nu a putut să asculte atunci când a fost vorba de ceva atât de minor, însă a încercat să obstrucționeze lucrurile într-un mod irezonabil aici. Aceasta este casa lui Dumnezeu, nimic de aici nu-i aparținea. Fiecare fir de iarbă, fiecare copac, fiecare colină, fiecare corp de apă de aici – ea nu avea nicio autoritate de a controla sau de a lua decizii cu privire la oricare dintre aceste lucruri. A încercat să ia deciziile, să obstrucționeze lucrurile într-un mod irezonabil. Ce era acest om? Nimic de-al lui nu ar fi fost luat sau folosit, nici nu ar fi fost trimis ceva ce îi aparținea; tot ce i s-a cerut a fost să își miște brațele și să își îndeplinească responsabilitățile pe care trebuia să le îndeplinească, însă nu a putut face nici măcar acest lucru. Din moment ce nu a putut face asta, nu l-am recunoscut ca pe un credincios, iar el a trebuit să plece din casa lui Dumnezeu, a trebuit să fie îndepărtat! A fost rezonabil ca Eu să fac asta? (Da.) Acestea sunt decretele administrative ale casei lui Dumnezeu. Dacă aș da peste o astfel de persoană rea, care face rău, și nu aș înlătura-o, dacă nu aș exprima nicio atitudine față de ea, atunci câți oameni credeți că ar fi afectați? Oare asta nu ar crea dezordine în casa lui Dumnezeu? Și decretele administrative ale casei lui Dumnezeu nu ar deveni vorbe goale? Așadar, ce stipulează decretele administrative ale casei lui Dumnezeu cu privire la acești demoni neascultători și antihriști care provoacă tulburări, obstrucționează lucrurile în mod irezonabil și acționează fără rușine? Îndepărtați-i și excludeți-i din casa lui Dumnezeu. Înlăturați-i din rândurile fraților și surorilor. Ei nu sunt considerați membri ai casei lui Dumnezeu. Ce părere aveți despre acest mod de a îi trata? Odată ce astfel de oameni au fost înlăturați, atunci toată lucrarea se va desfășura fără probleme. Diavolii și satanele caută să exploateze chiar și ceva atât de mărunt precum mâncatul legumelor. Până și cu acest lucru, ei încearcă să ia deciziile și să facă ceea ce vor. Toate lucrurile despre care am vorbit sunt minore, dar oricum ar fi, ele se referă la un adevăr elementar. Acest adevăr elementar este ascultarea de cuvintele lui Dumnezeu. Care este firea celor care nu pot face nici măcar asta? Au ei conștiința și rațiunea oamenilor normali? Deloc. Aceștia sunt oameni lipsiți de umanitate.

Pe lângă legume, oamenii trebuie să consume carne și ouă în viața lor de zi cu zi. Așadar, le-am spus unor oameni să țină câteva găini și să le dea cereale, legume și alte lucruri asemănătoare. Acestea ar trebui să fie crescute în mediu liber. În acest fel, vor face ouă mai bune decât cele vândute în piețe. De asemenea, însăși carnea de pui ar fi organică; cel puțin nu ar conține hormoni și nu ar fi nocivă pentru oameni atunci când o consumă. Găinile ar putea să nu producă o cantitate mare de ouă sau de carne, dar calitatea ar fi garantată. Înțelegeți ce vreau să spun cu asta? (Da.) Atunci spuneți-Mi, câte informații există în ceea ce tocmai am spus? În primul rând, creșterea găinilor în acest fel ne-ar oferi câteva ouă organice pe care să le mâncăm. Indiferent cât de multe am putea mânca, cel puțin nu ar trebui să mâncăm ouă care conțin antibiotice. Aceasta era cerința în cazul ouălor. În al doilea rând, cerința pentru carne era să nu conțină hormoni, astfel încât oamenii să nu aibă nicio reținere în a o mânca. A fost exagerată vreuna dintre aceste cerințe? (Nu.) Cerințele pe care le-am propus nu numai că nu erau exagerate, dar erau și practice, nu-i așa? (Da.) Ulterior, puii au fost cumpărați și hrăniți. Când au început să facă ouă, am mâncat ouăle, însă se simțea un ușor gust de antibiotice, la fel ca în ouăle cumpărate de la magazin. Am stat și M-am gândit: le dăduseră hrană care conținea antibiotice? Ulterior, i-am întrebat pe cei care aveau grijă de găini ce hrană mâncaseră acestea, iar ei au spus că pudră de oase. „Nu avem nevoie ca aceste găini să facă ouă devreme. Hrăniți-le folosind metode organice normale, în mediu liber. Lăsați-le să depună ouă natural”, am spus. „Nu le ținem ca să obținem multe ouă, ci doar ca să mâncăm ouă organice. Doar atât este necesar.” La ce M-am referit când am zis asta? Le-am spus să nu hrănească găinile cu nimic care conținea antibiotice, hormoni și altele asemenea. Aceste găini urmau să primească o hrană diferită de cea pe care găinile o mâncau în altă parte. În alte locuri, găinile sunt adulte după numai trei luni, depun ouă în fiecare zi și sunt folosite ca mașinării de ouat până în ziua în care sunt sacrificate. Sunt bune ouăle produse astfel? Și este carnea gustoasă? (Nu.) Am cerut ca aceste găini să fie crescute în aer liber, să li se permită să se hrănească afară, să mănânce insecte și buruieni, iar apoi să fie hrănite cu cereale, boabe și altele asemănătoare. Chiar dacă asta ar produce mai puține ouă, calitatea lor ar fi mai bună; ar fi bine pentru găini și pentru oameni. Era ușor de realizat ceea ce am cerut? (Era.) Și era ușor de înțeles? Exista vreo dificultate în a asculta ceea ce am spus? (Era ușor de înțeles. Acest lucru nu era dificil.) Nu am simțit că ar fi existat vreo dificultate. Era ușor. Nu am avut nicio cerință cu privire la numărul de ouă produse, ci doar la calitatea lor. Oamenii cu rațiune normală și un mod normal de gândire ar fi înțeles acest lucru imediat ce l-ar fi auzit. Ar fi simțit că acest lucru este simplu, că este realizabil și în scurt timp l-ar fi pus în aplicare. Acest lucru înseamnă să fii ascultător. Așadar, au procedat în acest fel oamenii care au crescut găinile? Au fost capabili de așa ceva? A fi capabil să faci acest lucru ar însemna să ai rațiunea unei umanități normale. A nu fi capabil să faci acest lucru ar însemna că există o problemă. Imediat după ce am spus asta, vremea s-a răcit. Pe baza legilor normale ale naturii, acest lucru ar fi făcut găinile să nu mai ouă. Dar a fost ceva foarte grăitor: când s-a făcut mai frig, găinile nu au făcut mai puține ouă, ci mai multe. Erau ouă de mâncat în fiecare zi, dar gălbenușurile nu mai erau la fel de galbene ca înainte, iar albușurile erau din ce în ce mai tari. Ouăle deveneau din ce în ce mai puțin gustoase. Ce se întâmpla? Am întrebat: „Ce se petrece? Acestor găini le este deja destul de greu să treacă prin iarnă, de ce încerci acum să le faci să depună ouă pentru oameni? Este o cruzime!” Când M-am dus mai târziu și am întrebat, am descoperit că încă li se dădea găinilor hrană cumpărată din altă parte – hrană care garanta că vor continua să facă ouă indiferent dacă era primăvară, vară, toamnă sau iarnă. „În mod normal, găinile nu fac ouă în acest sezon. Ne putem lipsi de ouă. Doar continuă să ai grijă de ele. La primăvară vor începe din nou să facă ouă și vor fi de calitate”, am spus. „Nu te lăcomi. Nu ți-am cerut să le faci să depună ouă în mod constant și nici să continui să furnizezi ouă și iarna. Din moment ce nu ți-am cerut asta, de ce ai continuat să le dai hrana pe care ai cumpărat-o? Îți este interzis să le mai dai acea hrană.” M-am făcut înțeles? În primul rând, nu am cerut să existe neapărat ouă de mâncat, indiferent de anotimp. În al doilea rând, i-am spus să nu mai dea găinilor acea hrană, pentru a nu grăbi procesul de ouat. A fost această mică cerință greu de realizat? (Nu.) Dar rezultatul a fost următorul: ceva timp mai târziu, am mâncat niște ouă pe care le făcuseră din nou găinile noastre. Mi-am spus: cât de confuză este această mulțime, cum se face că nu au ascultat ce le-am spus? Găinile încă mai făceau ouă, deci cu siguranță nu schimbaseră hrana – asta se întâmpla.

Ce concluzie puteți trage din ceea ce s-a întâmplat cu creșterea găinilor? (Faptul că oamenii nu se supun sau nu ascultă de cuvintele lui Dumnezeu.) Unii oameni au spus: „A asculta de cuvintele lui dumnezeu – asta înseamnă a urma voia lui dumnezeu. Trebuie să ascultăm când vine vorba de lucruri mărețe și înalte, acelea sunt lucrurile care se referă la voia lui dumnezeu, la îndeplinirea lucrării lui dumnezeu și la principala lui lucrare. Tot ceea ce ai spus se referă la chestiuni banale din viața de zi cu zi, care nu au nimic de-a face cu respectarea voii lui dumnezeu – așadar, nu trebuie să facem ceea ce spui tu. Ceea ce spui nu are legătură cu datoria noastră, nici cu supunerea și ascultarea noastră față de cuvintele lui Dumnezeu, astfel că suntem îndreptățiți să ne opunem ție, să alegem dacă ascultăm sau nu. Mai mult, ce știi tu despre viața umană normală, despre chestiunile familiale? Tu nu înțelegi, astfel că nu ai dreptul să vorbești. Nu ne spune prostii – nu trebuie să te ascultăm în această privință.” Nu asta gândeau ei? Și era corect să gândească așa? (Nu.) Unde era greșeala? (Urmarea voii lui Dumnezeu nu face deosebire între lucrurile care sunt mari sau mici. Atât timp cât sunt cuvintele lui Dumnezeu, oamenii ar trebui să asculte, ar trebui să se supună și să le pună în practică.) Unii oameni au spus: „Eu ascult de cuvintele lui dumnezeu care sunt adevărul. Nu trebuie să ascult de cele care nu sunt adevărul. Eu mă supun doar adevărului. «A urma calea lui dumnezeu» înseamnă a urma, a asculta și a te supune acelei părți din cuvintele rostite de gura lui dumnezeu care este adevărul. Cuvintele care privesc viața oamenilor și care nu au legătură cu adevărul pot fi ignorate.” Este corectă o astfel de înțelegere? (Nu.) Atunci, cum priviți voi adevărul și cuvintele lui Dumnezeu? Nu au făcut ei o distincție între cuvintele lui Dumnezeu și adevăr? Și nu a transformat acest lucru adevărul într-o simplă figură de stil? Nu au considerat ei adevărul ca fiind lipsit de conținut? Crearea tuturor lucrurilor de către Dumnezeu, formele și culorile frunzelor copacilor, formele și culorile florilor, existența și propagarea tuturor lucrurilor – au toate acestea ceva de-a face cu adevărul? Au ceva de-a face cu mântuirea omului? Are structura corpului uman legătură cu adevărul? Niciuna dintre acestea nu are legătură cu adevărul, dar toate vin de la Dumnezeu. Dacă niciuna dintre acestea nu are legătură cu adevărul, nu poți admite corectitudinea lor? Poți să le negi corectitudinea? Poți să distrugi legile creației lui Dumnezeu după bunul tău plac? (Nu.) Atunci care ar trebui să fie atitudinea ta? Trebuie să respecți legile sale. Atunci când există lucruri pe care nu le înțelegi, este corect să te încrezi în ceea ce este rostit de gura lui Dumnezeu. Nu trebuie să le studiezi sau să încerci să le înțelegi prea profund – trebuie doar să nu încalci legile lor. Asta înseamnă să ai încredere și să te supui. În ceea ce privește obiceiurile, bunul simț și normele vieții zilnice și așa mai departe, pe care Dumnezeu le cere în viața de zi cu zi a oamenilor, care nu se referă la mântuirea omului, deși acestea ar putea să nu fie la același nivel sau grad cu adevărul, ele sunt toate lucruri pozitive. Toate lucrurile pozitive vin de la Dumnezeu, astfel că oamenii ar trebui să le accepte – aceste cuvinte sunt corecte. În plus, fiind oameni, ce rațiune și conștiință ar trebui să se găsească în ei? În primul rând, ar trebui să învețe cum să asculte. Să asculte de cuvintele cui? Să asculte de cuvintele diavolilor și ale Satanei? Să asculte de cuvintele oamenilor? Să asculte de cuvintele oamenilor grozavi, ale oamenilor remarcabili? Să asculte de cuvintele antihriștilor? Niciuna dintre acestea. Ei trebuie să asculte de cuvintele lui Dumnezeu. Care sunt principiile și practicile specifice ale ascultării de cuvintele lui Dumnezeu? Nu trebuie să analizezi dacă acestea sunt corecte sau greșite și nu trebuie să întrebi de ce. Nu trebuie să aștepți să le înțelegi pentru a le pune în practică. În schimb, ar trebui mai întâi să asculți, să pui în aplicare, să execuți și să respecți, ceea ce ar trebui să fie și prima ta atitudine. Numai atunci vei fi o ființă creată și o ființă umană potrivită și adecvată. Dacă până și aceste standarde elementare de comportament te depășesc, iar Dumnezeu nu recunoaște că ești om, atunci poți să vii înaintea Lui? Ești demn să auzi cuvintele lui Dumnezeu? Ești demn să auzi adevărul? Ești demn de mântuire? Nu ești calificat pentru niciunul dintre aceste lucruri.

Au ascultat și s-au supus oamenii despre care tocmai am vorbit, care s-au ocupat de găini și de ouă? (Nu.) Cum au considerat ei că sunt cuvintele lui Dumnezeu? Ca o adiere care le sufla pe lângă urechi, iar în mintea lor aveau o părere anume: „Tu spui ce ai de spus, iar eu voi face ce am de făcut. Nu-mi pasă de cerințele Tale! Este suficient că îți furnizez ouă de mâncat – cui îi pasă ce ouă mănânci Tu? Vrei să mănânci ouă organice? Nicio șansă. Visează în continuare! Mi-ai cerut să cresc găini și așa le cresc eu, însă Tu adaugi și propriile cerințe – ai dreptul să vorbești despre asta?” Sunt aceștia oameni care ascultă și se supun? (Nu.) Ce încearcă ei să facă? Ei încearcă să se revolte! Casa lui Dumnezeu este locul în care El vorbește și lucrează și un loc în care adevărul domnește – dacă, atunci când Dumnezeu le-a spus ceva în față, acești oameni nu au ascultat, nu s-au supus, pot ei să practice cuvântul Lui fără știrea Lui? Acest lucru este și mai puțin probabil! De la puțin probabil la și mai puțin probabil: având în vedere aceste două lucruri, Dumnezeu este Dumnezeul lor? (Nu.) Așadar, cine este dumnezeul lor? (Ei înșiși.) Așa este – se tratează pe ei înșiși ca pe un dumnezeu, cred în ei înșiși. În acest caz, ce mai caută ei pe aici? Din moment ce ei sunt propriul dumnezeu, de ce flutură steagul credinței în El? Nu înseamnă că îi păcălesc pe alți oameni? Nu se păcălesc pe ei înșiși? Dacă aceasta este atitudinea pe care astfel de oameni o au față de Dumnezeu, sunt ei capabili să asculte? (Categoric nu.) Chiar și cu ceva atât de neînsemnat, ei nu pot asculta de cuvântul lui Dumnezeu sau nu se pot supune Lui, cuvintele lui Dumnezeu nu au efect asupra lor, ei nu le acceptă și nu li se pot supune. Pot fi mântuiți astfel de oameni? (Nu.) Așadar, cât de departe sunt ei de mântuire? Sunt prea departe. Nu sunt deloc aproape. În sinea Lui, este Dumnezeu dispus să îi mântuiască pe cei care nu ascultă de cuvintele Sale, care se opun Lui? Cu siguranță nu. Nici măcar oamenii, evaluând asta pe baza propriilor gânduri, nu ar fi dispuși să facă acest lucru. Dacă asemenea diavoli și satane ar lua atitudine împotriva ta, pentru a ți se opune în toate privințele, i-ai mântui? Imposibil. Nimeni nu vrea să mântuiască astfel de oameni. Nimeni nu vrea să se împrietenească cu astfel de oameni. În cazul creșterii găinilor – ceva atât de mărunt – natura oamenilor a fost expusă; într-un lucru atât de mărunt, oamenii au fost incapabili să asculte de ce am spus. Nu este acest lucru o problemă serioasă?

În continuare, să vorbim despre o problemă legată de oi. Bineînțeles, se referă tot la oameni. Sosise primăvara. Vremea era caldă și florile erau înflorite. Vegetația era înfloritoare, iarba era verde. Totul începea să fie plin de viață. Oile mâncaseră fân toată iarna și nu mai voiau să-l mănânce, astfel că așteptau cu nerăbdare să crească iarba verde și să o poată mânca proaspătă. S-a întâmplat să fie și perioada în care oile fătau miei ceea ce însemna că era și mai necesar să mănânce iarbă verde. Cu cât calitatea ierbii era mai bună și cu cât era mai multă, cu atât produceau mai mult lapte, iar mieii creșteau mult mai repede; oamenii s-ar fi bucurat și ei să vadă asta, era ceva ce așteptau cu nerăbdare: un miel gras și bun de mâncat până la sosirea toamnei. Și având în vedere că oamenii aveau un lucru pe care să-l aștepte cu nerăbdare, ar fi trebuit ei să găsească modalități de a da mieilor mai multă iarbă bună de mâncat, de a-i hrăni astfel încât să fie puternici și grași? Nu ar fi trebuit să se gândească: „Iarba de pe câmp nu este bună în acest moment. Mieii vor crește încet dacă o mănâncă. Unde este iarbă bună?” Nu ar fi trebuit să depună puțin efort în acest sens? Dar cine știe la ce se gândea persoana care avea grijă de oi? Într-o zi, M-am dus să văd oile. Am văzut că mieii erau bine și săreau în sus la vederea oamenilor, ridicându-se cu membrele din față pe picioarele lor pentru a se înălța, dorind să interacționeze cu ei. Unora dintre miei le crescuseră coarne, astfel că i-am prins de cornițe și M-am jucat cu ei. Mieii aceia o duceau bine, însă deveniseră foarte slabi și uscați. M-am gândit că mieii sunt pufoși și lâna lor nu este deasă, dar totuși le este cald, și am considerat că ar fi mai bine dacă ar fi îngrășați puțin. Gândindu-Mă la acest lucru, l-am întrebat pe cel care creștea oile: „Iarba aceasta este de proastă calitate? Nu este suficientă pe câmp pentru oi să mănânce? Nu cumva ar trebui arat pământul și plantată iarbă nouă, astfel încât să aibă mâncare suficientă?” El a răspuns: „Nu este suficientă iarbă verde pentru a mânca. În momentul de față, oile încă mănâncă fân.” Auzind acest lucru, am spus: „Nu știi ce anotimp este? De ce le puneți încă să mănânce fân? Oile au fătat, ar trebui să mănânce iarbă verde și bună. De ce le mai puneți să mănânce fân? V-ați gândit la o soluție pentru asta?” A găsit o grămadă de scuze. Când i-am spus să are câmpul, a spus că nu poate – dacă ar face-o, oile nu ar mai avea ce să mănânce acum. Voi ce părere aveți după ce ați auzit toate acestea? Vă simțiți împovărați? (M-aș fi gândit la modalități de a găsi un câmp bun cu iarbă sau aș fi cosit iarbă în altă parte.) Acesta este un mod de a rezolva problema. Trebuie să te gândești la o soluție, nu doar să-ți umpli burta și să uiți de orice altceva – oile trebuie să mănânce și ele pe săturate. Mai târziu, am mai spus altor câtorva oameni: „Se poate ara câmpul acesta? Chiar dacă plantați în toamnă, oile vor putea mânca iarbă verde în următorul an. În plus, în alte locuri există două câmpuri, este posibil ca oile să fie mânate acolo în fiecare zi pentru a mânca iarbă proaspătă? Dacă s-ar alterna cele două câmpuri, nu ar putea oile să mănânce iarbă proaspătă?” A fost ușor de făcut ceea ce am spus? (A fost.) Unii oameni au spus: „Este mai ușor de spus decât de făcut. Mereu spui că lucrurile sunt ușor de făcut – cum este atât de ușor? Sunt atât de multe oi, iar când aleargă, nu sunt deloc ușor de păstorit.” Au avut atât de multe scuze și dificultăți pentru simplul fapt că păstoritul oilor era o povară atât de mare pentru ei, însă în cele din urmă au fost de acord. Câteva zile mai târziu M-am dus să Mă uit din nou. Iarba crescuse atât de mult încât era aproape până la brâu. M-am întrebat cum a putut să ajungă atât de înaltă când oile o mâncau. După ce am pus câteva întrebări, am aflat: oile nu fuseseră deloc scoase la păscut aici. Oamenii au avut și o scuză: „Nu există niciun adăpost pe acel câmp, oilor le era prea cald.” Am zis: „Atunci de ce nu le construiți un adăpost? Sunt doar câteva oi. Care este scopul vostru aici? Nu ar trebui să vă ocupați de astfel de aspecte simple?” Ei au răspuns: „Nu găsim pe nimeni să îl construiască.” Am zis: „Există oameni care să facă alte treburi, de ce nu există nimeni care să facă asta? Ai căutat pe cineva? Nu te interesează decât să mănânci oile, nu să le crești. Cum ai putut să fii atât de egoist? Vrei să mănânci carne de miel dar nu-i lași să mănânce iarbă verde – cum ai putut fi atât de imoral?” După ce au fost forțați să o facă, șopronul a fost construit și oile au putut să mănânce iarbă verde. Era ușor ca ele să mănânce puțină iarbă proaspătă? Ceva atât de simplu a fost atât de greu de realizat pentru acești oameni. La fiecare pas, ei veneau cu scuze. Când aveau o scuză, când existau niște dificultăți, renunțau și Mă așteptau pe Mine să vin și să rezolv problema. Întotdeauna a trebuit să urmăresc ce se întâmplă, întotdeauna a trebuit să fiu cu ochii pe acest lucru, întotdeauna a trebuit să pun presiune pe ei – nu puteam să nu pun presiune pe ei. De ce ar trebui să-Mi fac griji pentru ceva atât de banal precum hrănirea oilor? Eu pregătesc totul pentru voi, așadar de ce este nevoie de atât de mult efort pentru a vă face să ascultați de câteva dintre cuvintele Mele? Vă cer să escaladați un munte de pumnale sau să înotați într-o mare de foc? Ori este prea dificil de pus în aplicare? Nu este aceasta responsabilitatea ta? Stă în puterea ta să realizezi aceste lucruri, este pe măsura abilităților tale. Nu cer prea mult. Cum se face că nu ești capabil să realizezi acest lucru? Unde se află problema? Ți-am cerut Eu să construiești o arcă? (Nu.) Așadar, cât de mare este diferența dintre ceea ce ți s-a cerut să faci și construirea unei arce? Este uriașă. Sarcina pe care ți s-a cerut să o îndeplinești ar dura doar una sau două zile. Ar fi nevoie doar de câteva cuvinte. Era realizabil. Construirea arcei a fost o lucrare uriașă, o lucrare de 100 de ani. Îndrăznesc să spun că, dacă voi și Noe v-ați fi născut în aceeași epocă, niciunul dintre voi nu ar fi fost capabil să asculte de cuvintele lui Dumnezeu. Când Noe asculta de cuvintele lui Dumnezeu, când construia arca, încetul cu încetul, așa cum i-a poruncit Dumnezeu, voi ați fi fost oamenii care stăteau deoparte, îl țineau pe Noe pe loc, îl ridiculizau, îl batjocoreau și râdeau de el. Voi sunteți cu siguranță acel tip de persoane. Sunteți complet lipsiți de atitudinea de ascultare și supunere. Dimpotrivă, ceri ca Dumnezeu să-ți arate un har special și să te binecuvânteze și lumineze în mod deosebit. Cum poți fi atât de nerușinat? Ce spuneți voi, care dintre lucrurile despre care tocmai am vorbit este responsabilitatea Mea? Pe care trebuie să îl fac Eu? (Pe niciunul dintre ele.) Toate aceste lucruri sunt probleme omenești. Ele nu sunt treaba Mea. Ar trebui să pot să vă las in pace. Așadar de ce trebuie să Mă implic? Nu fac asta pentru că este de datoria Mea, ci o fac pentru binele vostru. Niciunul dintre voi nu este îngrijorat din cauza asta, niciunul dintre voi nu și-a asumat această responsabilitate, niciunul dintre voi nu are aceste intenții bune – așa că trebuie să Mă implic mai mult în această privință. Nu este necesar decât să vă supuneți și să cooperați, este foarte simplu – dar voi nici măcar asta nu puteți face. Chiar sunteți oameni?

A existat de asemenea un alt incident mai grav. Era un loc în care se construia o clădire. Clădirea era destul de înaltă și acoperea o suprafață destul de mare. Un număr destul de mare de obiecte de mobilier erau instalate înăuntru, iar pentru a fi convenabil să fie mutate, ar fi fost nevoie cel puțin de un set de uși duble, iar acestea ar fi trebuit să aibă cel puțin doi metri patruzeci înălțime. Oamenii normali s-ar fi gândit la toate acestea. Dar cineva a insistat să instaleze o singură ușă de un metru optzeci. A ignorat sugestiile tuturor celorlalți, indiferent de la cine veneau. Era această persoană confuză? Era un escroc absolut. Mai târziu, când cineva Mi-a povestit despre acest lucru, i-am spus acelei persoane: „Trebuie să instalezi uși duble și acestea trebuie să fie mai înalte.” A acceptat cu reticență. Ei bine, aparent a fost de acord, dar ce a spus în secret? „Ce rost are să le facem atât de înalte? De ce să nu fie mai joase?” Mai târziu, M-am dus să Mă uit din nou. Doar o ușă mai fusese adăugată, dar înălțimea era aceeași. Și de ce era aceeași înălțime? Era imposibil să construiască o ușă mai înaltă? Sau ușa ajungea să atingă tavanul? Care era problema? Problema era că el nu voia să asculte. Ceea ce gândea cu adevărat era: „Asta depinde de Tine? Eu sunt șeful pe aici, eu iau deciziile. Ceilalți oameni fac ce spun eu, nu invers. Ce știi Tu? Înțelegi domeniul construcțiilor?” A nu înțelege domeniul construcțiilor înseamnă că nu puteam vedea cum arată proporțiile? Cu o ușă atât de joasă într-o clădire atât de înaltă, atunci când cineva cu o înălțime mai mare de 1,80 m trecea prin ea, dacă nu se apleca, își spărgea capul de tocul ușii. Ce fel de ușă era asta? Nu trebuia să înțeleg domeniul construcțiilor – spuneți-mi, era rațională părerea Mea despre asta? Era practică? Dar un astfel de caracter practic era de neînțeles pentru acea persoană. Tot ceea ce știa el era să urmeze reglementări, spunând: „Ușile de unde vin eu sunt toate așa. De ce ar fi trebuit să o fac atât de înaltă pe cât ai spus Tu? Tu mi-ai cerut să o fac și așa am făcut-o. Dacă nu ai nevoie de mine, las-o baltă! Acesta este modul în care fac lucrurile și nu am de gând să ascult de Tine!” Ce fel de individ era această persoană? Credeți că ar mai putea fi folosit de casa lui Dumnezeu? (Nu.) Deci, ce ar trebui făcut din moment ce el nu mai poate fi folosit? Chiar dacă astfel de oameni fac un efort simbolic în casa lui Dumnezeu și nu sunt dați afară imediat și deși frații și surorile sunt capabili să îi tolereze și Eu sunt în stare să îi tolerez, când vine vorba de umanitatea lor – să uităm dacă înțeleg sau nu adevărul – lucrând și trăind într-un mediu precum casa lui Dumnezeu, este posibil ca ei să mai rămână? (Nu.) Trebuie să îi dăm afară? (Nu.) Este posibil ca ei să rămână în biserică pe termen lung? (Nu.) De ce nu? Să lăsăm deoparte dacă ei pot sau nu înțelege ce li se spune. Firea lor fiind ceea ce este, după ce fac un efort simbolic, încep să se dea mari și să încerce să ia deciziile. Oare acest lucru poate funcționa în casa lui Dumnezeu? Ei nu sunt nimic, dar cred că sunt destul de buni, că sunt un stâlp și un sprijin în casa lui Dumnezeu, unde acționează nechibzuit și încearcă să ia deciziile. Cu siguranță vor întâmpina probleme și nu vor rămâne mult timp. Cu astfel de oameni, chiar și în cazul în care nu sunt dați afară de casa lui Dumnezeu, odată ce au stat aici o vreme, vor observa că în această casă, oamenii vorbesc întotdeauna despre adevăr, despre principii; ei nu au niciun interes în acest sens, modul lor de operare nu are niciun rost aici. Indiferent unde merg și ce fac, sunt incapabili să coopereze cu ceilalți și vor întotdeauna să ia deciziile. Dar asta nu funcționează, iar ei descoperă că sunt limitați în toate privințele. Cu trecerea timpului, majoritatea fraților și surorilor ajung să înțeleagă adevărul și principiile; în timp ce acești oameni încearcă să facă după bunul lor plac, încearcă să fie șefi și să ia decizii și nu acționează în conformitate cu principiul, mulți oameni le aruncă priviri disprețuitoare – pot ei să accepte asta? Când aceasta se va întâmpla, ei vor simți că sunt incompatibili cu astfel de oameni, că locul lor nu este, în mod firesc, aici și că sunt în locul greșit: „Cum am intrat din greșeală în casa lui Dumnezeu? Gândirea mea a fost prea simplistă. Credeam că, dacă depun un mic efort, pot evita dezastrul și voi fi binecuvântat. Nu mi-a trecut niciodată prin cap că nu ar fi așa!” Firește, ei nu au ce căuta în casa lui Dumnezeu; după ce stau o vreme, își pierd interesul, devin indiferenți și nu este nevoie să îi dăm afară – ei se îndepărtează singuri.

Unii oameni spun: „Nu există nimic în care Tu să nu-Ți bagi nasul? Ești un băgăcios, nu-i așa? Tu doar Îți consolidezi prestigiul, Îți faci simțită prezența și îi lași pe oameni să știe de omnipotența Ta amestecându-Te în treburile altora, nu-i așa?” Spune-mi, ar fi în regulă dacă nu M-aș ocupa de aceste lucruri? În realitate, nu vreau să Mă ocup de ele, sunt responsabilitatea liderilor și a lucrătorilor, dar dacă nu aș face-o, ar fi probleme, iar lucrarea care va urma ar fi afectată. Ar trebui să Mă implic Eu Însumi în astfel de probleme, dacă voi ați fi capabili să le rezolvați, dacă ați face ceea ce v-am cerut? Dacă nu m-aș îngriji de voi, nu ați putea trăi nicio asemănare umană și nici nu ați trăi bine. Nu ați fi capabili să faceți nimic singuri. Și cu toate acestea, tot nu ascultați de Mine. Am să vorbesc cu voi despre ceva extrem de simplu: aspectul incredibil de mărunt al igienei și de a avea grijă de mediul tău de viață. Cum acționați cu privire la acest aspect? Dacă Mă duc undeva și nu vă anunț din timp, va fi extraordinar de dezordonat și voi va trebui să curățați atunci pe loc, ceea ce vă va supăra și vă va face să nu vă simțiți în largul vostru. Dacă v-aș spune din timp că vin, atunci situația nu ar fi atât de rea – dar credeți că Eu nu știu ce se petrece în culise? Toate acestea sunt aspecte minore, câteva dintre cele mai simple și fundamentale elemente ale umanității normale. Dar până și voi sunteți așa de leneși. Chiar sunteți voi capabili să vă faceți datoria bine? Am stat în unele locuri în China continentală timp de zece ani, învățând oamenii de acolo cum să împăturească plăpumi și să le usuce la soare, cum să deretice în case și cum să aprindă focul în sobele din case. Dar după zece ani de predare, nu am reușit să îi învăț. Să fie din cauză că sunt incapabil să îi învăț? Nu, acești oameni sunt pur și simplu prea mârșavi. Mai târziu, nu i-am mai învățat. Când mergeam undeva și dădeam peste o plapumă neîmpăturită, doar Mă întorceam și plecam. De ce făceam asta? Pentru că mirosea urât și era dezgustătoare. De ce aș sta într-un loc care arată mai rău decât o cocină de porci? Refuz să fac asta. Chiar și aceste probleme mici sunt foarte greu de schimbat. Dacă aș ridica ștacheta pentru a urma calea lui Dumnezeu și voia Lui, sincer vorbind, voi nu v-ați apropia nici pe departe. Care este punctul principal pe care îl subliniez astăzi? Ascultarea de cuvintele lui Dumnezeu este foarte importantă și nu trebuie să o neglijați. Ascultarea de cuvintele lui Dumnezeu nu înseamnă că tu ar trebui să analizezi, să studiezi, să discuți sau să cercetezi cuvintele Lui, nici că ar trebui să investighezi motivele din spatele lor și să încerci să găsești o explicație; în schimb, tu ar trebui să pui în aplicare cuvintele Lui și să le duci la îndeplinire. Atunci când Dumnezeu îți vorbește, când El îți poruncește să îndeplinești o sarcină sau îți încredințează ceva, ceea ce Dumnezeu dorește să vadă în continuare este cum acționezi și cum pui în aplicare acest lucru, pas cu pas. Lui Dumnezeu nu Îi pasă dacă tu înțelegi sau nu această problemă și nici dacă, în inima ta, ești curios sau ai îndoieli în această privință. La ce Se uită Dumnezeu este dacă tu faci acest lucru, dacă ai atitudinea de a asculta și de a te supune.

Din întâmplare, vorbeam cu niște oameni despre costumele pentru spectacole. Principiul de bază era că stilul și culoarea costumelor trebuiau să fie decente, demne, de bun gust și elegante. Nu trebuiau să arate ca niște ținute bizare. În plus, nu era nevoie să se cheltuiască prea mulți bani. Nu trebuiau să provină de la un anumit designer, cu atât mai puțin era nevoie să se meargă la magazine de firmă de înaltă clasă pentru a le cumpăra. Părerea Mea era că aceste costume ar trebui să-i facă pe artiști să arate eleganți, decenți și demni, că trebuie să fie prezentabili. Nu existau limitări în ceea ce privea culorile, în afară de a evita tot ceea ce părea prea fad sau întunecat pe scenă. Majoritatea celorlalte culori erau în regulă: roșu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo, violet – nu existau reglementări în acest sens. De ce acest principiu? Creația lui Dumnezeu conține fiecare culoare. Florile apar în culori, la fel și copacii, plantele și păsările. Așadar, nu trebuie să avem noțiuni sau reguli despre culoare. După ce am spus acest lucru, Mi-a fost teamă că nu vor înțelege. I-am întrebat din nou și am fost liniștit doar atunci când cei care M-au auzit au spus toți că au înțeles. Ceea ce a mai rămas putea fi pus în aplicare în conformitate cu principiul despre care vorbisem. Era vorba de o problemă simplă? Era vorba de ceva major? Era o misiune mai mare sau mai mică decât construirea unei arce? (Mai mică.) În comparație cu jertfirea lui Isaac de către Avraam, era dificilă? (Nu.) Nu exista absolut nicio dificultate în acest sens și era simplu – doar un aspect vestimentar. Oamenii sunt expuși hainelor din clipa în care se nasc; nu era un lucru dificil. Lucrurile au fost și mai ușor de pus în aplicare pentru oameni atunci când am definit un anumit principiu. Esențial era dacă aceștia ascultau și dacă erau dispuși să o facă. După ceva timp, când fuseseră produse câteva spectacole și filme, am văzut că toate costumele personajelor principale erau albastre. M-am gândit puțin la asta: „Există o problemă cu mintea oamenilor care produc aceste spectacole? Am fost foarte clar în ceea ce am spus. Nu am făcut o regulă potrivit căreia costumele trebuiau să fie albastre și care spunea că oricine nu purta albastru nu avea voie pe scenă. Ce este în neregulă cu acești oameni? Ce îi instiga și îi domina? S-au schimbat tendințele în lumea exterioară, iar acum oamenii poartă doar albastru? Nu. Lumea exterioară nu are reguli privind culorile și stilurile, oamenii poartă tot felul de culori. Așadar este ciudat ca o astfel de situație să apară in biserica noastră. Cine face ultimele verificări ale costumelor? Cine deține controlul asupra acestui lucru? Este cineva care ia deciziile?” Exista într-adevăr cineva care lua deciziile; ca urmare, indiferent de stil, toate costumele erau, fără excepție, albastre. Ceea ce am spus Eu nu a contat. Ei hotărâseră deja că toate hainele trebuie să fie albastre – oamenii nu vor purta decât albastru. Albastrul reprezenta spiritualitatea și sfințenia; era culoarea de marcă a casei lui Dumnezeu. În cazul în care costumele lor nu erau albastre, atunci nu ar fi permis ca spectacolul să fie jucat și nu ar fi îndrăznit să facă acest lucru. Am spus că acești oameni erau pierduți. Acest lucru era atât de simplu, am explicat fiecare punct foarte clar și M-am asigurat că au înțeles după ce terminasem; numai după ce am fost cu toții de acord am încheiat subiectul. Și care a fost rezultatul final? Ceea ce am spus ar fi putut fi la fel de bine doar aer. Nimeni nu a tratat acest lucru ca fiind important. Ei au continuat să facă și să practice așa cum și-au dorit; nimeni nu a pus în aplicare ceea ce am spus, nimeni nu a îndeplinit asta. Ce au vrut cu adevărat să zică atunci când au spus că înțeleseseră? Acești oameni Îmi făceau pe plac. Ei bârfeau toată ziua ca acele doamne de vârstă mijlocie de pe stradă. Acesta era și modul în care vorbeau cu Mine și atitudinea pe care o aveau. Așa că am avut un sentiment în inimă: atitudinea pe care acești oameni o aveau față de Hristos era atitudinea lor față de Dumnezeu și era o atitudine foarte îngrijorătoare, un semn periculos, un semnal rău. Doriți să știți ce semnalează? S-ar cuveni să știți. Trebuie să vă spun asta și voi trebuie să ascultați cu atenție: judecând după ceea ce se vede în voi, după atitudinea voastră față de cuvintele lui Dumnezeu, mulți dintre voi se vor cufunda în dezastru; unii dintre voi se vor cufunda în dezastru pentru a fi pedepsiți, iar alții pentru a fi rafinați, iar dezastrul nu poate fi evitat. Cei care sunt pedepsiți vor muri imediat, ei vor pieri. Cu toate acestea, pentru cei care sunt rafinați în timpul dezastrului, dacă acest lucru îi face capabili să asculte, să se supună, să se mențină fermi și ajung să dețină mărturie, atunci cel mai greu test se va încheia; altfel, nu există nicio speranță pentru ei în viitor, vor fi în pericol și nu vor mai avea nicio altă șansă. Mă auziți clar? (Da.) Vi se pare acest lucru ca fiind ceva bun pentru voi? Pe scurt, pentru Mine, acest lucru nu este de bun augur. Simt că este un semn rău. V-am relatat faptele; alegerea pe care o faceți depinde de voi. Nu voi mai spune nimic despre acest lucru, nu Mă voi repeta, nu îl voi mai aduce în discuție.

Subiectul despre care am avut părtășie astăzi este cum să tratăm cuvintele lui Dumnezeu. Ascultarea și supunerea față de cuvintele lui Dumnezeu sunt foarte importante. A fi capabil să le execuți, să le implementezi și să le pui în practică este foarte important. Unii oameni spun: „Nici până și în ziua de azi, noi nu știm cum să-L tratăm pe Hristos.” Cum să-L tratăm pe Hristos este foarte simplu: atitudinea ta față de Hristos este atitudinea ta față de Dumnezeu. În ochii lui Dumnezeu, atitudinea ta față de El este atitudinea ta față de Hristos. Bineînțeles, atitudinea pe care o ai față de Hristos este atitudinea pe care o ai față de Dumnezeu din Ceruri. Atitudinea ta față de Hristos este cea mai reală dintre toate – poate fi văzută și este exact ceea ce Dumnezeu scrutează. Oamenii își doresc să înțeleagă cum să-L trateze pe Dumnezeu în maniera pe care El Și-o dorește, iar acest lucru e foarte simplu. Există trei puncte: primul este să fii sincer; al doilea este respectul, să înveți cum să-L respecți pe Hristos; și al treilea – iar acesta este punctul cel mai important – este ascultarea de cuvintele Lui. Ascultarea de cuvintele Lui: aceasta înseamnă să ascultați cu urechile sau cu altceva? (Cu inimile noastre.) Ai o inimă? Dacă ai o inimă, atunci ascultă cu ea. Numai dacă asculți cu inima vei înțelege și vei fi capabil să pui în practică ceea ce auzi. Fiecare dintre aceste trei puncte este foarte simplu. Semnificația lor literală ar trebui să fie ușor de înțeles și, logic vorbind, ar trebui să fie ușor de realizat – dar cum le realizați și dacă sunteți capabili să o faceți, depinde de voi; nu voi explica mai departe. Unii oameni spun: „Ești doar o persoană obișnuită. De ce ar trebui să fim sinceri cu Tine? De ce ar trebui să Te respectăm? De ce ar trebui să ascultăm de cuvintele Tale?” Am motivele Mele. Și acestea sunt trei la număr. Ascultați cu atenție și vedeți dacă lucrul pe care îl spun are sens. Dacă are, ar trebui să îl acceptați; dacă simți că nu are, nu trebuie să îl accepți și îți poți căuta o altă cale. Motivul numărul unu este că, din momentul în care ai acceptat această etapă a lucrării lui Dumnezeu, ai mâncat, ai băut, te-ai bucurat și ai citit în rugăciune fiecare cuvânt pe care l-am spus. Numărul doi este că tu însuți recunoști că ești un discipol al lui Dumnezeu Atotputernic, că ești unul dintre credincioșii Săi. Așadar, se poate spune că recunoști că ești un discipol al trupului obișnuit în care Dumnezeu este întrupat? Se poate. În concluzie, motivul numărul doi este să recunoști că îl urmezi pe Dumnezeu Atotputernic. Motivul numărul trei este cel mai important dintre toate: din toată omenirea, numai Eu vă văd pe voi ca oameni. Este important acest punct? (Este.) Pe care dintre aceste trei puncte nu sunteți în măsură să le acceptați? Voi ce ziceți, este unul dintre aceste puncte despre care v-am vorbit neadevărat, nu este obiectiv, nu este real? (Nu.) Așadar, per total, există șase puncte. Nu voi intra în detalii despre fiecare în parte; reflectați asupra lor de unii singuri. Am vorbit deja îndelung despre aceste subiecte, astfel încât ar trebui să puteți înțelege.

4 iulie 2020