Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 188)

Ca și credincioși în Dumnezeu, fiecare dintre voi ar trebui să aprecieze cum a dobândit într-adevăr maxima înălțare și mântuire primind lucrarea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă și lucrarea planului Său pe care El îl face în tine astăzi. Dumnezeu a făcut din acest grup de oameni singurul punct de focalizare al lucrării Lui în întregul univers. El Și-a sacrificat tot sângele inimii pentru voi; El a revendicat și v-a dat vouă toată lucrarea Duhului din întregul univers. Iată de ce voi sunteți cei norocoși. Mai mult, El Și-a transferat slava de la Israel, poporul Lui ales, către voi, și va face ca scopul planului Lui să se manifeste pe deplin prin acest grup. De aceea, voi sunteți cei care veți primi moștenirea lui Dumnezeu și, chiar mai mult, sunteți moștenitorii slavei lui Dumnezeu. Poate că vă amintiți cu toții aceste cuvinte: „Căci necazul nostru ușor de purtat și temporar, lucrează în noi o greutate veșnică de slavă, dincolo de orice imaginație”. Cu toții ați auzit aceste cuvinte înainte, totuși niciunul dintre voi nu a înțeles adevărata lor însemnătate. Astăzi, sunteți profund conștienți de însemnătatea lor reală. Aceste cuvinte vor fi împlinite de Dumnezeu în timpul zilelor de pe urmă și vor fi împlinite în cei care au fost persecutați cu cruzime de marele balaur roșu în ținutul unde stă încolăcit. Marele balaur roșu Îl persecută pe Dumnezeu și este vrăjmașul lui Dumnezeu și deci, în acest ținut, cei care cred în Dumnezeu sunt astfel supuși umilinței și asupririi, și ca urmare, aceste cuvinte sunt împlinite în voi, acest grup de oameni. Deoarece a demarat într-un ținut care se împotrivește lui Dumnezeu, toată lucrarea lui Dumnezeu întâmpină piedici formidabile, iar îndeplinirea multora dintre cuvintele Lui ia mult timp; așadar, oamenii sunt rafinați ca rezultat al cuvintelor lui Dumnezeu, ceea ce este și o parte a suferinței. Este enorm de dificil pentru Dumnezeu să Își îndeplinească lucrarea în țara marelui balaur roșu – dar tocmai prin această dificultate Dumnezeu face o etapă a lucrării Sale, făcând ca înțelepciunea și faptele Lui minunate să se manifeste și folosind această oportunitate pentru a face complet acest grup de oameni. Tocmai prin suferința oamenilor, prin calibrul lor și prin toate firile satanice ale oamenilor din acest ținut murdar, Dumnezeu Își face lucrarea de purificare și cucerire, astfel încât, din asta, El să poată obține slavă și să îi poată câștiga pe cei care vor fi martori pentru faptele Lui. Aceasta este întreaga însemnătate a tuturor sacrificiilor pe care le-a făcut Dumnezeu pentru grupul acesta de oameni. Adică, tocmai prin cei care I se împotrivesc face Dumnezeu lucrarea de cucerire și doar astfel poate fi manifestată măreața putere a lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, numai cei din ținutul necurat sunt vrednici să moștenească slava lui Dumnezeu și numai acest lucru poate evidenția puterea măreață a lui Dumnezeu. Iată de ce tocmai din ținutul necurat și de la cei ce trăiesc în ținutul necurat este câștigată slava lui Dumnezeu. Aceasta este voia lui Dumnezeu. Etapa lucrării lui Isus a fost aceeași: El putea să câștige slava numai în mijlocul fariseilor care Îl persecutau; dacă n-ar fi existat persecuția fariseilor și trădarea lui Iuda, Isus n-ar fi fost batjocorit și defăimat, cu atât mai puțin răstignit și astfel, nu ar fi putut câștiga slava. Locul unde lucrează Dumnezeu în fiecare epocă și unde lucrează El în trup este locul unde El câștigă slavă și unde îi câștigă pe cei pe care intenționează să îi câștige. Acesta este planul lucrării lui Dumnezeu și aceasta este gestionarea Lui.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Este lucrarea lui Dumnezeu la fel de simplă cum și-o imaginează oamenii?”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 189)

În planul lui Dumnezeu de câteva mii de ani, două părți ale lucrării sunt făcute în trup: mai întâi este lucrarea răstignirii, pentru care El câștigă slavă; cealaltă este lucrarea de cucerire și desăvârșire din zilele de pe urmă, pentru care El câștigă slavă. Aceasta este gestionarea lui Dumnezeu. Deci nu priviți lucrarea lui Dumnezeu sau însărcinarea dată vouă de Dumnezeu ca pe o chestiune simplă. Sunteți cu toții moștenitori ai unei greutăți a slavei lui Dumnezeu mult mai mari și veșnice și acest lucru a fost hotărât în mod special de Dumnezeu. Din cele două părți ale slavei Lui, una este manifestată în voi; totalitatea unei părți a slavei lui Dumnezeu a fost revărsată asupra voastră, ca să poată să vă fie moștenire. Aceasta este înălțarea voastră din partea lui Dumnezeu și este și planul hotărât de El de multă vreme. Ținând cont de măreția lucrării făcute de Dumnezeu în ținutul unde locuiește marele balaur roșu, dacă această lucrare ar fi fost mutată în altă parte, de mult ar fi adus multă roadă și ar fi fost acceptată de om cu promptitudine. Mai mult, această lucrare ar fi mult prea ușor de acceptat de către clericii din occident care cred în Dumnezeu, pentru că etapa lucrării lui Isus servește ca precedent. De aceea, Dumnezeu nu poate îndeplini această etapă a lucrării de câștigare a slavei în altă parte; când lucrarea este susținută de către oameni și recunoscută de națiuni, slava lui Dumnezeu nu poate prelua stăpânirea. Exact aceasta este semnificația extraordinară pe care această etapă a lucrării o deține în acest ținut. Nu există printre voi nicio persoană care să fie protejată de lege – în schimb, sunteți sancționați de lege. Și mai problematic este faptul că oamenii nu vă înțeleg: fie că e vorba de rudele voastre, de părinți, de prieteni sau colegi, niciunul nu vă înțelege. Când sunteți abandonați de Dumnezeu, vă e imposibil să continuați să trăiți pe pământ, dar chiar și așa, oamenii nu pot suporta să fie departe de Dumnezeu, ceea ce este semnificația cuceririi oamenilor și este slava lui Dumnezeu. Ce ați moștenit voi în această zi depășește tot ce au avut apostolii și profeții și este mai mare chiar decât ce a avut Moise și Petru. Binecuvântările nu pot fi obținute într-o zi sau în două; ele trebuie câștigate prin mare sacrificiu. Cu alte cuvinte, trebuie să aveți o dragoste care a îndurat rafinarea, trebuie să aveți o mare credință și trebuie să aveți multe adevăruri pe care Dumnezeu vă cere să le obțineți; mai mult, trebuie să vă îndreptați spre justiție și să nu fiți niciodată intimidați sau evazivi și trebuie să aveți o dragoste pentru Dumnezeu constantă până la moarte. Trebuie să fiți hotărâți, trebuie să aibă loc schimbări în firea vieții voastre; corupția voastră trebuie vindecată și trebuie să acceptați toate orchestrările lui Dumnezeu, fără cârtire și chiar să fiți ascultători până la moarte. Aceasta este ceea ce ar trebui să obțineți, acesta este scopul final al lucrării lui Dumnezeu și este lucrul pe care îl cere Dumnezeu de la acest grup de oameni. Din moment ce vă dă, la fel El sigur vă va cere în schimb, și va avea cereri potrivite de la voi. Așadar, există un motiv în toată lucrarea pe care o face Dumnezeu, ceea ce arată de ce, în repetate rânduri, Dumnezeu face o lucrare ce stabilește standarde înalte și cerințe stricte. Din acest motiv ar trebui să fiți plini de credință în Dumnezeu. Pe scurt, toată lucrarea lui Dumnezeu este făcută pentru binele vostru, pentru ca voi să puteți deveni vrednici să primiți moștenirea Lui. Asta nu atât pentru slava proprie a lui Dumnezeu, cât pentru mântuirea voastră și pentru a desăvârși acest grup de oameni care au fost loviți atât de profund în ținutul necurat. Ar trebui să înțelegeți voia lui Dumnezeu. Astfel că îi încurajez pe mulți oameni neștiutori care sunt fără înțelegere și rațiune: nu Îl puneți pe Dumnezeu la încercare și nu vă mai împotriviți. Dumnezeu a îndurat deja suferința pe care niciun om n-a îndurat-o vreodată, iar cu multă vreme în urmă, a îndurat și mai multă umilință în locul omului. La ce altceva nu poți renunța? Ce ar putea fi mai important decât voia lui Dumnezeu? Ce ar putea fi mai înalt de dragostea lui Dumnezeu? Este deja destul de greu ca Dumnezeu să Își împlinească lucrarea în acest ținut necurat; dacă, pe deasupra, omul face fărădelegi cu bună-știință și în mod voit, lucrarea lui Dumnezeu va trebui să dureze mai mult. Pe scurt, asta nu e în interesul nimănui, nu e spre beneficiul nimănui. Dumnezeu nu este limitat de timp; lucrarea Lui și slava Lui sunt pe primul loc. De aceea, El va plăti orice preț pentru lucrarea Lui, oricât de mult durează. Aceasta este firea lui Dumnezeu: El nu Se va odihni până când lucrarea Lui nu este făcută. Lucrarea Lui se va sfârși doar când El câștigă cea de-a doua parte a slavei Lui. Dacă, în tot universul, Dumnezeu nu finalizează a doua parte a lucrării de a câștiga slava, ziua Sa nu va veni niciodată, mâna Lui nu-i va părăsi niciodată pe aleșii Săi, slava Lui nu se va pogorî niciodată peste Israel, iar planul Lui nu se va împlini niciodată. Ar trebui să fiți capabili să vedeți voia lui Dumnezeu și ar trebui să vedeți că lucrarea lui Dumnezeu nu este la fel de simplă precum crearea cerului și a pământului și a tuturor lucrurilor. Asta deoarece lucrarea de azi este transformarea celor care au fost corupți, care sunt extrem de amorțiți, este de a-i purifica pe cei care au fost creați, însă procesați de Satana. Nu este de a-i crea pe Adam sau pe Eva, cu atât mai puțin a crea lumina sau a crea fiecare plantă și animal. Dumnezeu face pure lucrurile care au fost corupte de Satana și apoi le câștigă din nou; ele devin lucruri ce Îi aparțin Lui și devin slava Lui. Acest lucru nu e cum își închipuie omul, nu e la fel de simplu precum crearea cerului și a pământului și a tuturor celor din ele sau precum lucrarea de blestemare a Satanei în groapa fără fund; mai degrabă, este lucrarea de a transforma omul, preschimbând lucrurile care sunt negative și nu Îi aparțin Lui, în lucruri care sunt pozitive și care Îi aparțin. Aceasta este adevărul din spatele acestei etape a lucrării lui Dumnezeu. Trebuie să înțelegeți asta și să evitați să simplificați excesiv chestiunile. Lucrarea lui Dumnezeu este diferită de orice lucrare obișnuită. Minunăția și înțelepciunea sa nu pot fi concepute de mintea omului. Dumnezeu nu creează toate lucrurile în timpul acestei etape a lucrării, dar nici nu le distruge. În schimb, El transformă toate lucrurile pe care le-a creat și purifică toate lucrurile care au fost pângărite de Satana. Și astfel, Dumnezeu pornește un mare proiect, care este întreaga semnificație a lucrării lui Dumnezeu. Vezi în aceste cuvinte că lucrarea lui Dumnezeu e cu adevărat atât de simplă?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Este lucrarea lui Dumnezeu la fel de simplă cum și-o imaginează oamenii?”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 190)

Lucrarea de 6000 de ani a gestionării lui Dumnezeu este împărțită în trei etape: Epoca Legii, Epoca Harului și Epoca Împărăției. Aceste trei etape de lucru sunt toate pentru mântuirea omenirii, adică, sunt pentru mântuirea omenirii care a fost coruptă în mod grav de Satana. În același timp, totuși, acestea sunt, de asemenea, pentru ca Dumnezeu să poată lupta cu Satana. Astfel, la fel precum lucrarea de mântuire este împărțită în trei etape, așa este și lupta cu Satana împărțită în trei etape, iar aceste două aspecte ale lucrării lui Dumnezeu sunt realizate în mod simultan. Lupta cu Satana este de fapt pentru mântuirea omenirii și, deoarece lucrarea mântuirii omenirii nu este ceva ce poate fi finalizat cu succes într-o singură etapă, lupta cu Satana este, de asemenea, împărțită în faze și perioade, iar războiul este purtat împotriva Satanei în conformitate cu nevoile omului și gradul de corupție al Satanei din el. Poate, în închipuirea omului, el crede că, în această luptă, Dumnezeu va ridica armele împotriva Satanei în același mod în care s-ar lupta două armate una cu cealaltă. Aceasta este doar ceea ce intelectul omului este capabil să și-l închipuie; este o idee nerealistă și extrem de vagă, totuși, este ceea ce crede omul. Și, deoarece Eu spun aici că modalitatea de mântuire a omului este prin intermediul luptei cu Satana, omul își imaginează că acesta este modul în care se desfășoară lupta. Lucrarea de mântuire a omului are trei etape, ceea ce înseamnă că lupta cu Satana a fost împărțită în trei etape pentru a-l învinge pe acesta odată și pentru totdeauna. Totuși, adevărul interior al întregii lucrări a luptei cu Satana este că efectele sale sunt obținute prin diferiți pași ai lucrării: acordarea harului asupra omului, devenirea jertfei de păcat a omului, iertarea păcatelor omului, cucerirea omului și desăvârșirea acestuia. De fapt, lupta cu Satana nu este ridicarea armelor împotriva Satanei, ci mântuirea omului, prelucrarea vieții omului și schimbarea firii omului pentru ca el să poată fi martor pentru Dumnezeu. Acesta este modul în care Satana este înfrânt. Satana este înfrânt prin schimbarea firii corupte a omului. Când Satana va fi înfrânt, adică, atunci când omul va fi complet mântuit, atunci Satana cel umilit va fi complet încătușat și, în acest mod, omul va fi fost complet mântuit. Așadar, esența mântuirii omului este războiul cu Satana, iar acest război este în primul rând reflectat în mântuirea omului. Etapa zilelor de pe urmă, în care omul trebuie cucerit, este ultima etapă în lupta cu Satana și, de asemenea, lucrarea mântuirii complete a omului de sub stăpânirea Satanei. Semnificația interioară a cuceririi omului este întoarcerea întrupării Satanei – omul care a fost corupt de Satana – la Creator după cucerirea lui, prin care el îl va abandona pe Satana și se va întoarce complet la Dumnezeu. În acest mod, omul va fi complet mântuit. Și astfel, lucrarea cuceririi este ultima lucrare în lupta împotriva Satanei și etapa finală în gestionarea lui Dumnezeu pentru înfrângerea Satanei. Fără această lucrare, mântuirea completă a omului ar fi în cele din urmă imposibilă, înfrângerea totală a Satanei ar fi de asemenea imposibilă, iar omenirea nu ar putea niciodată să intre în destinația minunată sau să se elibereze de influența Satanei. În consecință, lucrarea mântuirii omului nu poate fi finalizată înainte ca lupta cu Satana să fie încheiată, căci esența lucrării gestionării lui Dumnezeu este pentru mântuirea omenirii. Omenirea de la începuturi a fost în mâinile lui Dumnezeu, însă, din cauza tentației și a corupției Satanei, omul a fost constrâns de acesta și a căzut în mâinile celui rău. Prin urmare, Satana a devenit obiectul care trebuie învins în lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu. Deoarece Satana a pus stăpânire pe om și pentru că omul este capitalul pe care-l folosește Dumnezeu ca să ducă la bun sfârșit întreaga gestionare, dacă omul va fi salvat, atunci trebuie smuls înapoi din mâinile Satanei, adică omul trebuie recuperat după ce a fost ținut prizonier de Satana. Astfel, Satana trebuie învins prin schimbările din vechea fire a omului, schimbări care redau omului simțul inițial al rațiunii. În acest mod, omul, care a fost luat prizonier, poate fi smuls înapoi din mâinile Satanei. Dacă omul este eliberat de influența și constrângerea Satanei, atunci Satana va fi făcut de ocară, omul va fi în cele din urmă recuperat, iar Satana va fi învins. Și pentru că omul a fost eliberat de sub influența întunecată a Satanei, va deveni prada de război a acestei întregi bătălii, iar Satana va deveni obiectul care va fi pedepsit odată ce bătălia s-a încheiat, după care întreaga lucrare de salvare a omenirii va fi finalizată.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Restaurarea vieții normale a omului și conducerea lui către o destinație minunată”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 191)

Dumnezeu S-a întrupat în continentul chinez sau, după cum spun compatrioții din Hong Kong și Taiwan, în „interiorul” țării. Când Dumnezeu a venit de sus, din cer, pe pământ, nimeni din ceruri sau de pe pământ nu a fost conștient de asta, căci acesta este adevăratul sens al revenirii lui Dumnezeu în taină. El a lucrat și a trăit în trup mult timp și, totuși, nimeni nu a știut despre aceasta. Nimeni nu recunoaște asta, nici măcar în ziua de astăzi. Poate că aceasta va rămâne o enigmă veșnică. Venirea lui Dumnezeu în trup de data aceasta este ceva de care niciun om nu poate deveni conștient. Indiferent cât de mare și de puternic este impactul lucrării Duhului, Dumnezeu rămâne întotdeauna impasibil, fără să Se dea de gol niciodată. Se poate spune că această etapă a lucrării Sale e aceeași care s-ar desfășura în ținutul cerurilor. Chiar dacă este vizibilă pentru toți cei care au ochi să vadă, nimeni nu o recunoaște. Când Dumnezeu va termina această etapă a lucrării Sale, toată omenirea va renunța la atitudinea trecută^[1] și se va trezi din visul său lung. Îmi aduc aminte că Dumnezeu spunea odată: „Venirea în trup de data asta este ca o cădere în bârlogul tigrului”. Acest lucru înseamnă că, întrucât în această rundă a lucrării lui Dumnezeu El vine în trup și, în plus, Se naște în locuința marelui balaur roșu, chiar mai mult decât înainte, Se confruntă cu un pericol extrem venind de data aceasta pe pământ. El Se confruntă cu cuțite, arme, ciomege și bâte; El Se confruntă cu ispita; El Se confruntă cu mulțimile ce afișează intenții ucigașe. Riscă să fie ucis în orice moment. Dumnezeu a venit aducând cu El mânia. Cu toate acestea, a venit pentru a face lucrarea de desăvârșire, adică a venit să facă a doua parte a lucrării Sale, care continuă după lucrarea de răscumpărare. De dragul acestei etape a lucrării Sale, Dumnezeu a consacrat maximul de gândire și îngrijire și folosește toate mijloacele imaginabile pentru a evita asalturile ispitei, ascunzându-Se cu umilință și fără a-Și etala identitatea. În salvarea omului de pe cruce, Isus termina doar lucrarea de răscumpărare; El nu făcea lucrarea de desăvârșire. Astfel, doar jumătate din lucrarea lui Dumnezeu a fost făcută, iar finalizarea lucrării de răscumpărare a fost doar jumătate din întreg planul Său. Pe măsură ce noua epocă era pe cale să înceapă, iar cea veche pe cale să se încheie, Dumnezeu Tatăl a început să chibzuiască la a doua parte a lucrării Sale și să facă pregătiri pentru ea. Această întrupare din zilele de pe urmă nu a fost clar profețită în trecut, punând astfel bazele pentru tăinicia sporită care înconjura venirea lui Dumnezeu în trup de data aceasta. La revărsatul zorilor, neștiut de mulțimi, Dumnezeu a venit pe pământ și Și-a început viața în trup. Oamenii nu au fost conștienți de sosirea acestui moment. Poate erau adormiți cu toții; poate că mulți care erau treji așteptau și poate că mulți se rugau în tăcere lui Dumnezeu din ceruri. Cu toate acestea, în rândul acestor mulți oameni, nici măcar unul nu știa că Dumnezeu ajunsese deja pe pământ. Dumnezeu a lucrat astfel ca să-Și îndeplinească lucrarea cu mai multă ușurință și să obțină rezultate mai bune și, de asemenea, ca să evite și mai multe ispite. Când pauza de somn de primăvară a omului se va sfârși, lucrarea lui Dumnezeu se va fi terminat de mult timp și El va pleca, apropiindu-Și de sfârșit viața de călător și vizitator pe pământ. Deoarece lucrarea lui Dumnezeu presupune ca Dumnezeu să acționeze și să vorbească personal și pentru că omul nu are cum să intervină, Dumnezeu a suferit o durere extremă pentru a veni pe pământ ca să facă lucrarea El Însuși. Omul nu este în stare să-L înlocuiască pe Dumnezeu în lucrarea Lui. Din acest motiv, Dumnezeu a înfruntat pericole de câteva mii de ori mai mari decât cele din timpul Epocii Harului pentru a ajunge în ținutul în care locuiește marele balaur roșu ca să-Și facă propria lucrare, consumându-și toate gândurile și toată grija, pentru a răscumpăra acest grup de oameni săraci, acest grup de oameni cufundați într-o grămadă de băligar. Chiar dacă nimeni nu știe de existența lui Dumnezeu, Dumnezeu nu este tulburat pentru că acest lucru este foarte benefic pentru lucrarea Sa. Având în vedere că toți sunt extrem de odioși și răi, cum ar putea să tolereze existența lui Dumnezeu? De aceea, venind pe pământ, Dumnezeu păstrează mereu tăcerea. Indiferent că omul s-a scufundat în cele mai grave excese ale cruzimii, Dumnezeu nu pune nimic la inimă, ci doar continuă să facă lucrarea pe care trebuie să o facă pentru a îndeplini însărcinarea mai importantă pe care Tatăl ceresc I-a încredințat-o. Cine dintre voi a recunoscut frumusețea lui Dumnezeu? Cine arată mai multă considerație pentru povara lui Dumnezeu Tatăl decât o face Fiul Său? Cine poate înțelege voia lui Dumnezeu Tatăl? Duhul lui Dumnezeu Tatăl din ceruri este adesea tulburat și Fiul Său pe pământ Se roagă mereu de dragul voii lui Dumnezeu Tatăl, îngrijorându-I inima. Există cineva care cunoaște dragostea lui Dumnezeu Tatăl față de Fiul Său? Există cineva care știe inima cu care Fiul preaiubit Îi duce dorul lui Dumnezeu Tatăl? Chinuiți între cer și pământ, cei doi se uită continuu unul după celălalt de departe, urmându-se unul pe altul în Duh. Of, omenire! Când veți fi atenți la inima lui Dumnezeu? Când veți înțelege intenția lui Dumnezeu? Tatăl și Fiul S-au bazat întotdeauna Unul pe Celălalt. De ce ar trebui Ei să fie separați, Unul în cer, sus, și Celălalt pe pământ, jos? Tatăl Își iubește Fiul, așa cum Fiul îl iubește pe Tatăl Său. De ce trebuie Tatăl să-Și aștepte Fiul cu un alean atât de profund și dureros? Poate că Ei nu au fost separați mult timp, dar cine știe de câte zile și nopți tânjește Tatăl cu un alean dureros și de câtă vreme așteaptă întoarcerea rapidă a Fiului Său preaiubit? El observă, stă în tăcere și așteaptă; tot ce face este pentru întoarcerea rapidă a Fiului Său preaiubit. Fiul care a rătăcit până la marginile pământului: când se vor reuni din nou? Chiar dacă, odată reuniți, vor fi împreună pentru veșnicie, cum poate El să suporte miile de zile și nopți de separare, Unul sus în ceruri și Celălalt pe pământul de dedesubt? Deceniile pe pământ sunt ca mileniile în ceruri. Cum ar putea Dumnezeu Tatăl să nu fie îngrijorat? Când Dumnezeu vine pe pământ, El trăiește nenumăratele vicisitudini ale lumii umane, la fel cum face omul. Dumnezeu este nevinovat, deci de ce să fie obligat să îndure aceleași suferințe ca omul? Nu este de mirare că Dumnezeu Tatăl Se prăpădește atât de repede de dorul Fiului Său; cine poate înțelege inima lui Dumnezeu? Dumnezeu îi dăruiește omului prea mult; cum poate omul să răsplătească în mod adecvat inima lui Dumnezeu? Cu toate acestea, omul Îi dă lui Dumnezeu prea puțin; cum ar putea Dumnezeu, din acest motiv, să nu fie îngrijorat?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (4)”

Note de subsol:

1. „Va renunța la atitudinea trecută” se referă la modul în care noțiunile și părerile oamenilor despre Dumnezeu se schimbă odată ce ajung să Îl cunoască pe Dumnezeu.

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 192)

Aproape niciunul dintre oameni nu înțelege urgența din starea sufletească a lui Dumnezeu, deoarece calibrul ființelor omenești este inferior, iar duhul lor este destul de amorțit și, astfel, nici nu bagă de seamă, nici nu sunt atenți la ce face Dumnezeu. Din acest motiv, Dumnezeu este mereu îngrijorat pentru om, ca și când natura umană ca de fiară a omului ar putea izbucni în orice moment. De aici, se poate vedea și mai clar că venirea lui Dumnezeu pe pământ este însoțită de ispite extrem de mari. Dar, de dragul desăvârșirii unui grup de oameni, Dumnezeu, plin de slavă, i-a spus omului toate intențiile Sale, fără a-i ascunde nimic. El a hotărât ferm să desăvârșească acest grup de oameni și, prin urmare, indiferent de greutăți sau de ispite, El Se uită într-o parte și ignoră totul. El doar Își face lucrarea liniștit, crezând cu tărie că într-o zi, când Dumnezeu va intra în posesia slavei Sale, omul Îl va cunoaște, și crezând că, după ce omul va fi desăvârșit de Dumnezeu, el va înțelege pe deplin inima lui Dumnezeu. Chiar acum pot exista oameni care Îl ispitesc pe Dumnezeu sau nu-L înțeleg pe Dumnezeu sau Îl învinovățesc pe Dumnezeu; Dumnezeu nu pune nimic din aceste lucruri la inimă. Când Dumnezeu va coborî în slavă, toți oamenii vor înțelege că tot ce face Dumnezeu este pentru fericirea omenirii, iar ei vor înțelege cu toții că tot ce face Dumnezeu este pentru ca omenirea să poată supraviețui mai bine. Dumnezeu vine, aducând ispite, iar Dumnezeu vine, de asemenea, aducând măreție și mânie. Când Dumnezeu îl va lăsa pe om, El va fi intrat de multă vreme în posesia slavei Sale și va pleca pe deplin încărcat cu slavă și cu bucuria întoarcerii. Dumnezeul care lucrează pe pământ nu pune lucrurile la inimă, indiferent cum Îl resping oamenii. El pur și simplu continuă să-Și facă lucrarea. Crearea lumii de către Dumnezeu e veche de mii de ani. El a venit pe pământ pentru a face o lucrare incomensurabilă și a experimentat pe deplin respingerea și defăimarea lumii umane. Nimeni nu salută venirea lui Dumnezeu; El este întâmpinat cu răceală. În decursul acestor greutăți de mai multe mii de ani, comportamentul omului L-a rănit de multă vreme pe Dumnezeu în carne vie. El nu mai acordă atenție răzvrătirii oamenilor ci, în schimb, a făcut un alt plan pentru a transforma și a purifica omul. Bătaia de joc, defăimarea, persecuția, necazul, suferința răstignirii, ostracizarea din partea omului și altele de care Dumnezeu S-a lovit de când a venit în trup: Dumnezeu a gustat destul din aceste lucruri și, în ceea ce privește greutățile lumii umane, Dumnezeu, care a venit în trup, a suferit totul din plin. De multă vreme Duhul lui Dumnezeu Tatăl din ceruri consideră că asemenea priveliști sunt insuportabile și, dându-Și capul pe spate și închizând ochii, așteaptă ca Fiul Său preaiubit să Se întoarcă. Tot ceea ce-Și dorește El este ca omenirea să asculte și să se supună și să poată, după ce a simțit cea mare rușine în fața trupului Său, să nu se mai răzvrătească împotriva Lui. Tot ce Își dorește este ca omenirea să poată să creadă în existența lui Dumnezeu. El a încetat de mult timp să ceară mai multe de la om, pentru că Dumnezeu a plătit un preț prea mare și, totuși, omul stă fără grijă^[1] și nu pune câtuși de puțin la inimă lucrarea lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (4)”

Note de subsol:

1. „Stă fără grijă” înseamnă că oamenii sunt indiferenți față de lucrarea lui Dumnezeu și nu o consideră ca fiind atât de importantă.

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 193)

Când, în Epoca Harului, Dumnezeu S-a întors în al treilea Cer, lucrarea lui Dumnezeu de răscumpărare a întregii omeniri ajunsese deja, de fapt, la ultima sa parte. Tot ceea ce a rămas pe pământ a fost crucea pe care a purtat-o Isus în spate, pânza subțire în care a fost înfășurat Isus, coroana de spini și haina stacojie pe care Isus le-a purtat (acestea au fost obiectele cu care evreii L-au ridiculizat). Adică, după ce lucrarea răstignirii lui Isus a provocat o mare vâlvă, lucrurile s-au liniștit din nou. De atunci, discipolii lui Isus au început să-I continue lucrarea, păstorind și udând în bisericile de pretutindeni. Conținutul lucrării lor era acesta: ei le cereau tuturor oamenilor să se pocăiască, să-și mărturisească păcatele și să fie botezați, iar toți apostolii mergeau să răspândească povestea neștiută a răstignirii lui Isus, istorisirea simplă, și, astfel, întreaga lume nu putea să se abțină să nu se prosterneze înaintea lui Isus pentru a-și mărturisi păcatele; în plus, apostolii se duceau peste tot, răspândind pretutindeni cuvintele pe care le spunea Isus. Din acel punct, a început zidirea bisericilor în Epoca Harului. Ceea ce a făcut Isus în timpul acelei epocia fost, de asemenea, să vorbească doar despre viața omului și voia Tatălui ceresc deoarece era o epocă diferită, multe dintre acele ziceri și practici erau cu mult diferite de cele de astăzi. Totuși, în esență, sunt la fel: ambele sunt lucrarea în trup a Duhului lui Dumnezeu, precis și exact. Acest tip de lucrare și cuvântare și-a continuat călătoria până astăzi și, așadar, un lucru ca acesta este încă împărtășit în rândul instituțiilor religioase de astăzi și este complet neschimbat. Când lucrarea lui Isus s-a încheiat, iar bisericile pășiseră deja pe calea cea dreaptă a lui Isus, Dumnezeu Și-a inițiat totuși planul pentru o altă etapă a lucrării Sale, și anume problema venirii Sale în trup în zilele de pe urmă. Din perspectiva omului, răstignirea lui Dumnezeu încheiase deja lucrarea întrupării lui Dumnezeu, răscumpărase întreaga omenire și Îi permisese să pună mâna pe cheia Infernului. Toată lumea crede că lucrarea lui Dumnezeu a fost pe deplin realizată. De fapt, din perspectiva lui Dumnezeu, doar o mică parte a lucrării Sale a fost realizată. Tot ce a făcut El a fost să răscumpere omenirea; El nu a cucerit omenirea, cu atât mai puțin nu a schimbat înfățișarea satanică a omului. De aceea spune Dumnezeu: „Deși trupul Meu întrupat a trecut prin durerea morții, acela nu a fost întregul scop al întrupării Mele. Isus este Fiul Meu preaiubit și a fost pironit pe cruce pentru Mine, dar El nu Mi-a încheiat exhaustiv lucrarea. El a făcut doar o parte din ea”. Astfel, Dumnezeu a inițiat a doua rundă de planuri pentru a continua lucrarea întrupării. Intenția finală a lui Dumnezeu era să desăvârșească și să-i câștige pe toți oamenii salvați din ghearele Satanei și, de aceea, Dumnezeu S-a pregătit din nou să înfrunte pericolul venirii în trup. Ceea ce se înțelege prin „întrupare” se referă la Cel care nu aduce slava (deoarece lucrarea lui Dumnezeu nu este încă terminată), dar care Se arată în identitatea Fiului preaiubit și El este Hristosul, de care Dumnezeu este foarte mulțumit. De aceea, se spune că asta înseamnă „înfruntarea pericolului”. Trupul întrupat are o putere foarte mică și trebuie să dea dovadă de o mare atenție,^[1] iar puterea Lui e total diferită de autoritatea Tatălui din ceruri; El îndeplinește doar lucrarea de slujire a trupului, desăvârșind lucrarea lui Dumnezeu Tatăl și însărcinarea dată de El, fără să Se implice în altă lucrare și încheie doar o parte a lucrării. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu a fost numit „Hristos” de îndată ce a venit pe pământ – acesta este înțelesul inclus al numelui. Motivul pentru care se spune că venirea este însoțită de ispite se datorează faptului că se încheie o singură lucrare. În plus, motivul pentru care Dumnezeu Tatăl Îl numește doar „Hristos” și „Fiu preaiubit”, dar nu I-a dat Lui toată slava este tocmai pentru că trupul întrupat vine să facă o singură lucrare, nu să-L reprezinte pe Tatăl în Cer, ci, mai degrabă, să împlinească lucrarea de slujire a Fiului preaiubit. Când Fiul preaiubit va finaliza întreaga însărcinare pe care a acceptat-o pe umerii Săi, Tatăl Îi va da apoi slavă deplină împreună cu identitatea de Tată. Se poate spune că acesta este „codul cerului”. Întrucât Cel care vine în trup și Tatăl din Cer se află în două ținuturi diferite, cei doi doar Se privesc unul pe celălalt în Duh, Tatăl urmărindu-L pe Fiul preaiubit, dar Fiul neputând să-L vadă pe Tatăl de la depărtare. Tocmai pentru că funcțiile de care e capabil trupul sunt prea mici și El poate fi ucis în orice moment se poate spune că această venire este însoțită de cel mai mare pericol. Acest lucru este echivalent cu faptul că Dumnezeu Și-a abandonat încă o dată Fiul preaiubit în gura tigrului, unde viața Lui e în pericol, punându-L într-un loc în care Satana este cel mai prezent. Chiar și în aceste împrejurări îngrozitoare, Dumnezeu tot L-a înmânat pe Fiul Său preaiubit oamenilor dintr-un loc plin de murdărie și imoralitate, ca ei „să-L aducă la maturitate”. Asta se datorează faptului că a proceda astfel este singurul mod de a face ca lucrarea lui Dumnezeu să pară potrivită și naturală și este singura modalitate de a îndeplini toate dorințele lui Dumnezeu Tatăl și de a finaliza ultima parte a lucrării Sale în printre oameni. Isus nu a făcut decât să săvârșească o etapă a lucrării lui Dumnezeu Tatăl. Din cauza barierei impuse de trupul întrupat și a diferențelor în lucrarea ce trebuia realizată, Isus Însuși nu știa că va exista o a doua întoarcere în trup. Prin urmare, niciun exeget sau profet biblic nu a îndrăznit să profețească în mod clar că Dumnezeu Se va întrupa din nou în zilele de pe urmă, adică faptul că El va veni din nou în trup pentru a face a doua parte a lucrării Sale în trup. De aceea, nimeni nuși-a dat seama că Dumnezeu Se ascundea în trup de mult timp. Nu e de mirare, întrucât abia după Isus ce a înviat și S-a înălțat la cer El a acceptat această însărcinare și, prin urmare, nu există o profeție clară despre a doua întrupare a lui Dumnezeu și este de neconceput pentru mintea umană. În toate numeroasele cărți de profeții din Biblie, nu există cuvinte care să menționeze clar acest lucru. Dar când Isus a venit să lucreze, exista deja o profeție clară care spunea că o fecioară va avea un prunc și va da naștere unui fiu, ceea ce înseamnă că El a fost conceput prin Duhul Sfânt. Chiar și așa, Dumnezeu tot a spus că acest lucru s-a întâmplat cu riscul morții, așadar, cât de similară ar fi situația astăzi? Nu este de mirare că Dumnezeu spune că această întrupare prezintă riscuri de mii de ori mai mari decât cele din Epoca Harului. În multe locuri, Dumnezeu a profețit că va câștiga un grup de biruitori în țara Sinimului. Întrucât în Răsăritul lumii urmează să fie câștigați biruitorii, așa și locul unde pășește Dumnezeu în a doua Sa întrupare este, fără îndoială, țara Sinimului, exact locul în care marele balaur roșu stă încolăcit. Acolo, Dumnezeu îi va câștiga pe descendenții marelui balaur roșu, astfel încât acesta să fie complet înfrânt și rușinat. Dumnezeu intenționează să-i trezească pe acești oameni extrem de împovărați de suferințe, să-i deștepte până sunt treji de-a binelea și să-i facă să iasă din ceață și să-l respingă pe marele balaur roșu. Ei se vor trezi din visul lor, vor recunoaște esența marelui balaur roșu, vor deveni capabili să-I ofere lui Dumnezeu întreaga lor inimă, să se ridice de sub opresiunea forțelor întunecate, să se ridice la Răsăritul lumii și să devină dovada biruinței lui Dumnezeu. Doar în acest fel Dumnezeu va câștiga slavă. Doar din acest motiv, Dumnezeu a adus lucrarea care s-a încheiat în Israel în țara în care stă încolăcit marele balaur roșu și, la aproape două mii de ani după plecare, a venit din nou în trup, pentru a continua lucrarea Epocii Harului. Pentru ochiul liber al omului, Dumnezeu lansează o nouă lucrare în trup. Dar, din perspectiva lui Dumnezeu, El continuă lucrarea Epocii Harului, însă numai după un răstimp de câteva mii de ani și doar cu o schimbare a locului și a programului lucrării Sale. Deși imaginea trupului cărnii care a cuprins lucrarea de astăzi pare complet diferită de Isus, Ei provin din aceeași esență și rădăcină și Ei vin din aceeași sursă. Poate că Ei au multe diferențe la exterior, dar adevărurile lăuntrice ale lucrării Lor sunt complet identice. La urma urmei, epocile sunt la fel de diferite ca ziua și noaptea. Așadar, cum poate lucrarea lui Dumnezeu să urmeze un tipar neschimbător? Sau cum pot diferitele etape ale lucrării Lui să-și stea, reciproc, în cale?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (6)”

Note de subsol:

1. „Are o putere foarte mică și trebuie să dea dovadă de o mare atenție” indică faptul că dificultățile trupului sunt prea numeroase, iar lucrarea săvârșită e prea limitată.

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 194)

I-a luat omului până în ziua de azi să realizeze că ceea ce-i lipsește nu este numai provizia vieții spirituale și experiența cunoașterii lui Dumnezeu, ci – lucrul de cea mai vitală importanță – schimbările în firea proprie. Din cauza ignoranței complete a omului în privința istoriei și a culturii antice a propriei sale rase, rezultatul e că omul nu cunoaște absolut nimic despre lucrarea lui Dumnezeu. Toți oamenii speră că omul poate fi atașat de Dumnezeu adânc în inima sa, dar deoarece trupul omului este excesiv de corupt, atât amețit cât și obtuz, asta a făcut ca el să nu știe absolut nimic despre Dumnezeu. Venind printre oameni astăzi, scopul lui Dumnezeu nu este altul decât de a transforma gândurile și duhurile oamenilor, precum și chipul lui Dumnezeu din inimile lor pe care l-au avut timp de milioane de ani. El va întrebuința această șansă pentru a desăvârși omul. Adică El, prin mijlocirea cunoașterii omului, va schimba modul în care oamenii ajung să-L cunoască și atitudinea lor față de El, îngăduindu-i omului să facă un nou început triumfător în a ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu, și astfel să dobândească reînnoirea și transformarea duhului omenesc. Tratarea și disciplinarea sunt mijloacele, în timp ce cucerirea și reînnoirea sunt obiectivele. Risipirea gândurilor superstițioase pe care omul le-a păstrat în legătură cu Dumnezeul nedeslușit a fost dintotdeauna intenția lui Dumnezeu și în ultimul timp, aceasta a devenit pentru El și o chestiune urgentă. Fie ca toți oamenii să se poată gândi la consecințele acestei situații pe termen lung. Schimbați modul în care fiecare persoană experimentează, astfel încât această intenție urgentă a lui Dumnezeu să poată să dea roade în curând și astfel încât ultima etapă a lucrării lui Dumnezeu pe pământ să poată fi adusă cu desăvârșire la bun sfârșit. Dați-I lui Dumnezeu loialitatea pe care se cade să I-o dați și, pentru ultima oară, aduceți alinare inimii lui Dumnezeu. Dintre frați și surori, fie ca niciunul nu se sustragă de la această responsabilitate sau să facă lucrurile doar de fațadă. Dumnezeu vine în trup, de această dată, ca răspuns la o invitație și ca reacție incisivă la condiția omului. Adică, El vine să aprovizioneze omul cu ceea ce îi este necesar. Oricare-ar fi calibrul sau creșterea unui om, El îi va îngădui, pe scurt, să vadă cuvântul lui Dumnezeu și, din cuvântul Său, să vadă existența și manifestarea lui Dumnezeu și să-și accepte propria desăvârșire de către Dumnezeu, schimbând gândurile și concepțiile omului, astfel încât înfățișarea originală a lui Dumnezeu să fie înrădăcinată ferm în adâncurile inimii omului. Aceasta este singura dorință a lui Dumnezeu pe pământ. Oricât de măreață ar fi natura înnăscută a omului sau cât de săracă substanța omului, sau care a fost cu adevărat comportamentul omului în trecut, Dumnezeu nu ia în considerare aceste lucruri. El speră doar ca omul să reînnoiască în totalitate chipul lui Dumnezeu pe care îl are în adâncul inimii sale și să ajungă să cunoască substanța omenirii, ajungând prin aceasta la transformarea perspectivei ideologice a omului, și să poată să tânjească după Dumnezeu și să trezească un atașament veșnic față de El: aceasta este singura cerere pe care Dumnezeu o are de la om.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (7)”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 195)

Am spus de atâtea ori că lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă este făcută pentru a modifica duhul fiecărei persoane, pentru a schimba sufletul fiecărei persoane în așa fel încât inima lor, care a suferit o mare traumă, să fie reformată, astfel salvându-le sufletul, care a fost atât de profund rănit de rău; este pentru a trezi duhurile oamenilor, pentru a dezgheța inimile lor reci și pentru a le permite să fie reîntinerite. Aceasta este cea mai mare dorință a lui Dumnezeu. Lasă deoparte discuția despre cât de elevate sau profunde sunt viața și experiențele oamenilor; când inimile oamenilor au fost trezite, când au fost deșteptați din visele lor și știu pe deplin răul făcut de marele balaur roșu, lucrarea de slujire a lui Dumnezeu va fi fost completă. Ziua în care se va termina lucrarea lui Dumnezeu este, de asemenea, ziua când omul va porni oficial pe calea credinței corecte în Dumnezeu. În acest moment, lucrarea de slujire a lui Dumnezeu se va fi terminat: lucrarea lui Dumnezeu întrupat se va fi terminat complet, și omul va începe în mod oficial să-și facă datoria pe care ar trebui să o îndeplinească – el va face această lucrare de slujire. Aceștia sunt pașii lucrării lui Dumnezeu. Așadar, ar trebui să bâjbâiți după această cale ca să intrați în fundamentul cunoașterii acestor lucruri. Acesta este lucrul pe care ar trebui să-l înțelegeți. Intrarea omului se va îmbunătăți numai atunci când schimbările au survenit profund în inima lui, pentru că lucrarea lui Dumnezeu este mântuirea completă a omului – om care a fost răscumpărat, care încă mai trăiește sub forțele întunericului și care nu s-a dezmeticit niciodată – din acest loc de adunare a demonilor; este ca omul să poată fi eliberat de milenii de păcat și să fie iubit de către Dumnezeu, culcându-l complet la pământ pe marele balaur roșu, înființând împărăția lui Dumnezeu și aducând mai curând odihnă inimii lui Dumnezeu; este pentru a da glas, fără rezervă, urii care vă umflă piepturile, pentru a eradica microbii mucegăiți, pentru a vă permite să părăsiți această viață care nu e diferită de aceea a unui bou sau a unui cal, să nu mai fiți sclavi, să nu mai fiți călcați în picioare în voie sau comandați de către marele balaur roșu; nu veți mai aparține acestei națiuni ratate, nu îi veți mai aparține odiosului mare balaur roșu și nu veți mai fi înrobiți de el. Cuibul demonilor va fi făcut cu siguranță bucăți de către Dumnezeu și voi veți sta alături de Dumnezeu – îi aparțineți lui Dumnezeu, și nu acestui imperiu de sclavi. Dumnezeu urăște de mult această societate întunecată până în măduva oaselor Lui. Scrâșnește din dinți, nerăbdător să-Și înfigă picioarele deasupra acestui șarpe bătrân, odios și rău, ca să nu se mai ridice vreodată și să nu mai abuzeze vreodată de om; El nu-i va scuza acțiunile din trecut, nu îi va tolera înșelarea omului și va regla conturile pentru fiecare dintre păcatele lui de-a lungul epocilor. Dumnezeu nu o va lăsa câtuși de puțin pe această căpetenie a tuturor relelor^[1] să scape, El o va nimici complet.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (8)”

Note de subsol:

1. „Căpetenia tuturor relelor” se referă la bătrânul diavol. Expresia sugerează neplăcere extremă.

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 196)

Dumnezeu a îndurat multe nopți nedormite pentru binele lucrării omenirii. De la mari înălțimi până la cele mai mici adâncimi, El a coborât în iadul viu în care omul trăiește pentru a-și petrece zilele cu acesta, nu S-a plâns niciodată de nedreptatea omului și nu i-a făcut niciodată omului reproșuri pentru neascultarea lui, ci îndură cea mai mare umilință în timp ce El, personal, Își desfășoară lucrarea. Cum ar putea Dumnezeu să aparțină iadului? Cum ar putea să-Și petreacă viața în iad? Dar, de dragul întregii omeniri, pentru ca întreaga omenire să-și poată găsi, mai curând, odihna, El a suferit umilință și nedreptate ca să vină pe pământ, și a intrat personal în „iad” și „Infern”, în bârlogul tigrului, pentru a-l mântui pe om. Cum este omul apt să I se împotrivească lui Dumnezeu? Ce motiv are ca să se plângă de El? Cum poate avea tupeul să privească la Dumnezeu? Dumnezeul Cerului a venit în acest atât de murdar ținut al viciului și niciodată nu a dat frâu liber nemulțumirilor Sale sau nu S-a plâns de om, ci, în schimb, acceptă, în tăcere, ravagiile^[1] și asuprirea acestuia. Niciodată nu Și-a luat revanșa la cererile nerezonabile ale omului și nu i-a făcut vreodată cerințe excesive sau nerezonabile; El face doar, fără să se plângă, întreaga lucrare cerută de om: învățarea, luminarea, reproșarea, rafinarea cuvintelor, amintirea, îndemnul, consolarea, judecarea și revelarea. Care dintre pașii Lui nu au fost pentru viața omului? Deși El a înlăturat perspectivele și soarta omului, care dintre pașii realizați de Dumnezeu nu au fost pentru soarta lui? Care dintre ei nu au fost de dragul supraviețuirii omului? Care dintre ei nu au fost pentru a elibera omul de această suferință și de opresiunea forțelor întunecate care sunt negre ca noaptea? Care din ei nu sunt de dragul omului? Cine poate să înțeleagă inima lui Dumnezeu, care este ca inima unei mame iubitoare? Cine poate înțelege inima Lui nerăbdătoare? Inima pasională și așteptările Sale înflăcărate au fost răsplătite cu inimi reci, cu ochi duri, indiferenți și cu mustrările repetate și insultele omului, cu remarci tăioase, sarcasm și depreciere; au fost răsplătite cu luarea în derâdere de către om, cu călcarea în picioare și respingerea, cu înțelegerea greșită și cu tânguiala sa, cu înstrăinarea și evitarea, și cu nimic altceva decât înșelăciune, atacuri și amărăciune. Cuvintele calde au fost întâmpinate cu expresii sălbatice ale fețelor și cu sfidarea rece a miilor de degete acuzatoare. Dumnezeu nu poate decât să îndure, cu capul plecat, slujind oamenii ca un bou docil.^[2] Atâția sori și atâtea luni, de atâtea ori a stat cu fața la stele, a plecat în zori și S-a întors la apus, a aruncat și S-a întors, îndurând agonia de o mie de ori mai mare decât durerea plecării Sale de la Tatăl, suferind atacurile și ruperea omului, precum și tratarea și emondarea lui. Umilința și ascunderea lui Dumnezeu a fost răsplătită cu prejudecățile^[3] omului, cu părerile și tratamentele lui nedrepte, iar felul nezgomotos în care Dumnezeu lucrează în obscuritate, îngăduința și toleranța I-au fost răsplătite cu privirea lacomă a omului. Acesta încearcă să-L calce în picioare pe Dumnezeu, fără scrupule, până la moarte, și să-L zdrobească la pământ. Atitudinea omului în abordarea lui față de Dumnezeu este una de „inteligență rară”, iar Dumnezeu, care este agresat și disprețuit de om, este zdrobit sub picioarele a zeci de mii de oameni, în timp ce omul se ridică la înălțime, ca și cum ar fi regele dealului, ca și cum ar vrea să preia puterea absolută,^[4] să fie în centrul atenției din spatele unui ecran, să-L facă pe Dumnezeu directorul conștiincios și supus regulilor din culise, care nu are voie să riposteze sau să provoace probleme. Dumnezeu trebuie să joace rolul Ultimului Împărat, trebuie să fie o păpușă,^[5] lipsit de orice libertate. Faptele omului sunt indescriptibile, deci, cum este apt să ceară una sau alta de la Dumnezeu? Cum este el apt să-I facă Lui sugestii? Cum este apt să ceară ca Dumnezeu să-i compătimească slăbiciunile? Cum este potrivit să primească mila lui Dumnezeu? Cum este potrivit să primească, de nenumărate ori, mărinimia lui Dumnezeu? Cum este el potrivit să primească, în repetate rânduri, iertarea Lui? Unde este conștiința lui? El I-a rupt inima lui Dumnezeu cu mult timp în urmă și, de mult, L-a lăsat cu inima sfărâmată. Dumnezeu a venit printre oameni, atent și vioi, sperând că omul va fi darnic față de El, chiar dacă doar cu puțină căldură. Totuși, inima Lui este puțin mângâiată de om, iar tot ceea ce El a primit sunt atacuri cu bulgări de zăpadă^[6] și chinuri. Inima omului este prea lacomă, dorința lui este prea mare, omul nu poate fi niciodată săturat, este întotdeauna răutăcios și imprudent, nu-I lasă niciodată lui Dumnezeu vreo libertate sau drept de a vorbi și nu-I lasă nicio opțiune, ci doar să Se supună umilinței și să-i permită omului să-L manipuleze, oricum dorește.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (9)”

Note de subsol:

1. „Ravagii” este folosit pentru a expune neascultarea omenirii.

2. „Au fost întâmpinate cu expresii sălbatice ale fețelor și cu sfidarea rece a miilor de degete acuzatoare, cu capul plecat, slujind oamenii ca un bou docil” a fost inițial o singură propoziție, dar aici este împărțită în două pentru a face lucrurile mai clare. Prima parte a propoziției se referă la acțiunile omului, în timp ce a doua indică suferințele îndurate de Dumnezeu și faptul că Dumnezeu este umil și ascuns.

3. „Prejudecățile” se referă la comportamentul neascultător al oamenilor.

4. „Să preia puterea absolută” se referă la comportamentul neascultător al oamenilor. Ei înșiși se ridică în slăvi, îi înlănțuie pe alții, îi fac să-i urmeze și să sufere pentru ei. Ei sunt forțele care Îi sunt ostile lui Dumnezeu.

5. „Păpușă” este folosit pentru a-i ridiculiza pe cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu.

6. „Bulgări de zăpadă” este folosit pentru a evidenția comportamentul umil al oamenilor.

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 197)

Întruparea lui Dumnezeu a trimis unde de șoc prin toate religiile și sferele, a „aruncat în neorânduială” ordinea inițială a cercurilor religioase și a scuturat inimile tuturor celor care tânjesc după arătarea lui Dumnezeu. Cine nu adoră? Cine nu tânjește să-L vadă pe Dumnezeu? Dumnezeu a fost personal printre oameni timp de mulți ani, totuși omul nu și-a dat seama de aceasta niciodată. Astăzi, Dumnezeu Însuși S-a arătat și Și-a expus identitatea mulțimilor – cum ar putea aceasta să nu aducă desfătare inimii omului? Cândva, Dumnezeu a împărțit bucuriile și necazurile cu omul, iar astăzi El a fost reunit cu omenirea și împarte cu ea poveștile timpurilor trecute. După ce a ieșit din Iudeea, oamenii nu au putut găsi nicio urmă a Lui. Ei tânjesc să se întâlnească încă o dată cu Dumnezeu, neștiind că astăzi s-au reîntâlnit și s-au reunit cu El. Cum ar putea acest lucru să nu stârnească gândurile de ieri? Acum două mii de ani în urmă, Simon Barjona, urmașul evreilor, L-a privit pe Isus Mântuitorul, a mâncat la aceeași masă cu El și, după ce L-a urmat timp de mulți ani, a simțit o afecțiune mai adâncă pentru El: L-a iubit din adâncul inimii sale; L-a iubit profund pe Domnul Isus. Poporul evreu nu știa nimic despre cum acest prunc cu părul auriu, născut într-o iesle friguroasă, a fost prima imagine a întrupării lui Dumnezeu. Toți au crezut că El era asemănător lor, nimeni nu L-a crezut diferit – cum ar fi putut oamenii să-L recunoască pe acest Isus comun și obișnuit? Poporul evreu s-a gândit la El ca la un fiu evreu al vremurilor. Nimeni nu L-a considerat ca pe un Dumnezeu încântător, iar oamenii nu au făcut nimic altceva decât să-I aducă cereri orbește, cerându-I să le dea haruri bogate și abundente, pace și bucurie. Ei știau doar că, asemeni unui milionar, El avea tot ce-și putea cineva dori vreodată. Cu toate acestea, oamenii nu L-au abordat niciodată ca pe cineva care era preaiubit; oamenii acelor timpuri nu L-au iubit, ci doar au protestat împotriva Lui și I-au făcut cereri iraționale. El nu S-a împotrivit niciodată, ci i-a oferit constant haruri omului, deși el nu L-a cunoscut. El nu a făcut nimic altceva decât să-i dăruiască, în tăcere, omului căldură, dragoste și milă și, chiar mai mult, El i-a dat omului noi mijloace de practică, conducând omul în afara legăturilor legii. Omul nu L-a iubit, ci doar L-a invidiat și I-a recunoscut talentele excepționale. Cum ar fi putut oare omenirea oarbă să știe cât de mare a fost umilința îndurată de încântătorul Isus Mântuitorul, când a venit între oameni? Nimeni nu a luat în considerare suferința Lui, nimeni nu a știut despre dragostea Lui față de Dumnezeu Tatăl și nimeni nu putea să-I cunoască singurătatea; deși Maria a fost mama care L-a născut, cum putea ea să cunoască gândurile din inima Domnului Isus cel milostiv? Cine a cunoscut suferința de neimaginat pe care Fiul Omului a îndurat-o? După ce I-au făcut cereri, oamenii acelor vremuri L-au pus în subconștientul lor și L-au aruncat afară. Prin urmare, El a rătăcit pe străzi, zi după zi, an după an, lăsându-Se în voia sorții timp de mulți ani, trăind timp de treizeci și trei de ani grei, ani care au fost atât lungi, cât și scurți. Când oamenii au avut nevoie de El, L-au invitat în casele lor cu chipuri zâmbitoare, încercând să-I facă cereri – și, după ce Și-a adus contribuția, L-au împins imediat pe ușă afară. Oamenii au mâncat ceea ce le era oferit din gura Lui, I-au băut sângele, s-au bucurat de harurile pe care le-a revărsat asupra lor, totuși, ei tot I S-au împotrivit, căci niciodată nu au știut cine le dăduse viață. În cele din urmă, L-au pironit pe cruce, dar El totuși nu a scos niciun sunet. Chiar și astăzi, El rămâne tăcut. Oamenii Îi mănâncă trupul, Îi beau sângele, mănâncă hrana pe care El o face pentru ei și umblă pe calea pe care le-a deschis-o și, totuși, ei încă intenționează să-L respingă; de fapt, ei Îl abordează pe Dumnezeul care le-a dat viață ca pe un dușman și, în schimb, se comportă precum Tatăl Ceresc cu cei care sunt sclavi la fel ca ei. În aceasta, nu I se împotrivesc ei în mod intenționat? Cum a ajuns Isus să moară pe cruce? Știți voi? Nu a fost trădat de Iuda, care era cel mai apropiat de El și-L mâncase, Îl băuse și se bucurase de El? Oare Iuda nu L-a trădat pentru că El nu era decât un neînsemnat învățător normal? Dacă oamenii ar fi văzut într-adevăr că Isus era extraordinar și Unul care era al cerului, cum ar fi putut să-L pironească de viu pe cruce, timp de douăzeci și patru de ore, până când nu a rămas nicio suflare în corpul Său? Cine Îl poate cunoaște pe Dumnezeu? Oamenii nu fac altceva decât să se bucure de Dumnezeu cu lăcomie nepotolită, însă nu L-au cunoscut niciodată. Le-a fost dat un deget, iar ei au apucat toată mâna și Îl fac pe „Isus” total ascultător la poruncile lor, la ordinelor lor. Cine a arătat vreodată ceva despre calea îndurării față de acest Fiu al Omului, care nu are unde să-Și pună capul? Cine s-a gândit vreodată să-și unească forțele cu El pentru a îndeplini însărcinarea dată de Dumnezeu Tatăl? Cine și-a amintit vreodată de El? Cine a fost vreodată atent la greutățile Sale? Fără cea mai mică urmă de iubire, omul Îl trage înainte și înapoi; el nu știe de unde au venit lumina și viața sa și nu face nimic altceva decât să plănuiască, în secret, cum să-L mai răstignească încă o dată pe „Isus” Cel de acum două mii de ani, care a experimentat durerea printre oameni. Oare „Isus” inspiră într-adevăr o astfel de ură? A fost uitat demult tot ce a făcut El? Ura care s-a contopit timp de mii de ani va lovi, în cele din urmă, în afară. Voi, soi al evreilor! Când a fost vreodată „Isus” ostil față de voi, încât voi să-L urâți atât de mult? El a făcut și a vorbit atât de mult – nu este nimic din acestea spre folosul vostru? Și-a dat viața pentru voi, fără să ceară nimic în schimb, vi S-a dat vouă în întregime – chiar vreți încă să-L mâncați de viu? El v-a dat totul fără să rețină nimic, fără să se bucure vreodată de slava lumească, de căldura, dragostea sau de toate binecuvântările dintre oameni. Oamenii sunt atât de răi față de El, iar El nu S-a bucurat niciodată de toate bogățiile de pe pământ și Își dedică întreaga inimă sinceră și pasionată omului, Și-a dedicat totul omenirii – și cine I-a dat vreodată căldură? Cine I-a dat vreodată mângâiere? Omul a adunat toată presiunea asupra Lui, I-a înmânat toată nenorocirea, I-a impus cele mai nefericite experiențe ale sale, Îl învinovățește pentru toată nedreptatea, iar El a acceptat acestea tacit. A protestat vreodată față de cineva? A cerut vreodată o mică răsplată de la cineva? Cine a arătat vreodată o oarecare compasiune față de El? Ca oameni obișnuiți, care dintre voi nu a avut o copilărie romantică? Cine nu a avut o tinerețe plină de culoare? Cine nu are căldura celor dragi? Cine nu are iubirea rudelor și a prietenilor? Cine nu are respectul celorlalți? Cine nu are o familie călduroasă? Cine nu are mângâierea apropiaților săi? Iar El S-a bucurat vreodată de oricare din aceste lucruri? Cine I-a dat vreodată puțină căldură? Cine I-a dat vreodată o fărâmă de mângâiere? Cine I-a arătat vreodată puțină moralitate umană? Cine a fost vreodată îngăduitor cu El? Cine a fost vreodată cu El în vremuri grele? Cine a petrecut vreodată viața grea cu El? Omul nu și-a slăbit niciodată cerințele față de El; el doar Îi cere fără scrupule, ca și cum, venind în lumea omului, El ar trebui să fie boul sau calul său, prizonierul lui și trebuie să-i dea totul omului; dacă nu, omul nu-L va ierta niciodată, nu o va lăsa mai moale cu El, nu-L va numi niciodată Dumnezeu și nu-L va ține niciodată la mare cinste. Omul este prea aspru în atitudinea sa față de Dumnezeu, ca și cum ar fi pornit să-L chinuiască pe Dumnezeu până la moarte și, doar după aceea, își va domoli cerințele față de El; altfel, omul nu va coborî niciodată standardele cerințelor față de Dumnezeu. Cum ar putea un astfel de om să nu fie disprețuit de El? Nu este aceasta tragedia zilei de astăzi? Conștiința omului nu poate fi văzută nicăieri. El continuă să spună că va răsplăti dragostea lui Dumnezeu, dar Îl analizează și Îl torturează până la moarte. Nu este aceasta „rețeta secretă” a credinței în Dumnezeu, transmisă de strămoșii săi? Nu există niciun loc în care să nu se găsească „evreii”, iar astăzi încă mai fac aceeași lucrare, realizează încă aceeași lucrare de a I se împotrivi lui Dumnezeu și, totuși, ei cred că Îl măresc. Cum ar putea ochii omului să-L cunoască pe Dumnezeu? Cum ar putea omul, care trăiește în trup, să-L abordeze pe El ca pe Dumnezeul întrupat care a venit de la Duhul? Cine dintre oameni ar putea să-L cunoască? Unde este adevărul printre oameni? Unde este adevărata dreptate? Cine poate cunoaște firea lui Dumnezeu? Cine poate concura cu Dumnezeul din cer? Nu este de mirare că, atunci când El a venit în mijlocul oamenilor, nimeni nu L-a cunoscut și a fost respins. Cum poate tolera omul existența lui Dumnezeu? Cum poate el lăsa lumina să izgonească întunericul din lume? Nu sunt toate acestea devotamentul de onoare al omului? Nu este aceasta intrarea verticală a omului? Și nu este lucrarea lui Dumnezeu centrată în jurul intrării omului? Aș vrea să contopiți lucrarea lui Dumnezeu cu intrarea omului, să stabiliți o relație bună între om și Dumnezeu și să îndepliniți datoria pe care omul ar trebui să o îndeplinească cât puteți de bine. În felul acesta, lucrarea lui Dumnezeu se va sfârși ulterior, încheindu-se cu slava Sa câștigată!

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (10)”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 198)

Astăzi, Eu lucrez în aleșii lui Dumnezeu din China, pentru a dezvălui toate firile lor răzvrătite și pentru a le demasca toată urâțenia, iar acest lucru oferă contextul pentru a spune tot ce trebuie să spun. După aceea, când voi îndeplini următorul pas al lucrării de cucerire a întregului univers, voi folosi judecata Mea asupra voastră pentru a judeca nedreptatea tuturor din întregul univers, căci voi sunteți reprezentanții celor răzvrătiți din rândul omenirii. Cei care nu pot progresa vor deveni doar niște contraste și obiecte care fac servicii, în timp ce toți cei care vor putea progresa, vor fi folosiți. De ce spun că cei care nu pot progresa vor servi doar drept contraste? Este deoarece lucrarea și cuvintele Mele actuale țintesc toate spre trecutul vostru și pentru că voi ați devenit reprezentanții și întruchiparea celor răzvrătiți din întreaga omenire. Mai târziu, voi duce în țări străine aceste cuvinte care vă cuceresc și le voi folosi pentru a cuceri poporul de acolo, cu toate acestea, tu nu le vei fi câștigat. Aceasta nu te-ar face să fii un contrast? Firile stricate ale întregii omeniri, faptele de răzvrătire ale omului, imaginile și chipurile urâte ale omului – toate acestea sunt consemnate astăzi în cuvintele folosite pentru a vă cuceri. Voi folosi apoi aceste cuvinte pentru a cuceri oamenii din fiecare națiune și fiecare confesiune, pentru că voi sunteți arhetipul, precedentul. Cu toate acestea, nu am hotărât să vă abandonez intenționat; dacă nu reușești să faci bine în căutarea ta și, prin urmare, te dovedești a fi incurabil, nu ai fi pur și simplu un obiect care face servicii și un contrast? Odată, am spus că înțelepciunea Mea este exercitată pe baza uneltirilor Satanei. De ce am spus asta? Nu este acesta adevărul din spatele a ceea ce spun și fac acum? Dacă nu poți să progresezi, dacă nu ești desăvârșit ci, în schimb, ești pedepsit, nu ai deveni un contrast? Poate că ai suferit enorm la vremea ta, dar încă nu înțelegi nimic; ești ignorant în tot ceea ce privește viața. Chiar dacă ai fost mustrat și judecat, nu te-ai schimbat deloc și, adânc în sinea ta, nu ai câștigat viață. Când vine timpul de a-ți testa lucrarea, vei trece printr-o încercare la fel de feroce ca focul și chiar printr-un necaz și mai mare. Acest foc îți va transforma întreaga ființă în cenușă. Drept cineva care nu are viață, cineva care nu are o uncie de aur curat înăuntru, cineva încă împotmolit în vechea sa fire stricată și care nu poate face nici măcar o treabă bună ca și contrast, cum ai putea să nu fii alungat? Poate o persoană care valorează mai puțin decât un ban și care nu are viață să fie de vreun folos pentru lucrarea de cucerire? Când va veni timpul acela, zilele voastre vor fi mai grele decât cele ale lui Noe și ale Sodomei! Atunci rugăciunile tale nu îți vor face niciun bine. Cum poți să te întorci mai târziu și să începi să te pocăiești din nou, când lucrarea de mântuire s-a încheiat deja? Odată ce toată lucrarea de mântuire va fi făcută, ea nu va mai exista; ce va exista este începutul lucrării de pedepsire a celor care sunt răi. Te împotrivești, te răzvrătești și faci lucruri despre care știi că sunt rele. Nu ești tu ținta pedepsei severe? Astăzi, îți spun acest lucru răspicat. Dacă alegi să nu asculți, atunci, când dezastrul se va abate pe urmă asupra ta, nu va fi oare prea târziu dacă numai atunci vei începe să regreți și vei începe să crezi? Îți dau o șansă să te căiești astăzi, dar nu ești dispus să faci astfel. Cât timp mai vrei să aștepți? Până în ziua mustrării? Nu-Mi amintesc astăzi de fărădelegile tale din trecut; te iert iar și iar, întorcându-Mi privirea de la partea ta negativă, ca să Mă uit numai la partea ta pozitivă, pentru că toate cuvintele și lucrarea Mea de acum sunt menite să te mântuiască și nu am nicio intenție rea față de tine. Totuși, refuzi să intri; nu poți deosebi binele de rău și nu știi cum să apreciezi bunătatea. Oare astfel de oameni nu așteaptă pur și simplu sosirea pedepsei și a dreptei răzbunări?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (1)”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 199)

Când Moise a lovit stânca și apa dată de Iahve a izvorât, aceasta s-a datorat credinței sale. Când David a cântat la liră laude pentru Mine, Iahve – cu inima plină de bucurie – a fost datorită credinței lui. Când Iov și-a pierdut animalele care umpleau munții și nenumăratele bogății, iar trupul său a fost acoperit de bube dureroase, a fost datorită credinței lui. Când a putut să audă glasul Meu, a lui Iahve, și să vadă slava Mea, a lui Iahve, a fost datorită credinței sale. Faptul că Petru a putut să-L urmeze pe Isus Hristos a fost pe baza credinței lui. Faptul că a putut fi pironit pe cruce de dragul Meu și că a dat mărturie slăvită, a fost tot pe baza credinței lui. Când Ioan a văzut imaginea slăvită a Fiului Omului, a fost pe baza credinței sale. Când a avut viziunea zilelor de pe urmă, a fost cu atât mai mult datorită credinței lui. Motivul pentru care așa-numitele mulțimi ale neamurilor au primit revelația Mea și au ajuns să știe că M-am întors în trup pentru a-Mi face lucrarea între oameni se datorează, de asemenea, credinței lor. Toți aceia care sunt loviți de cuvintele Mele dure și totuși li se aduce consolare de către ele și sunt mântuiți – nu au făcut-o datorită credinței lor? Oamenii au primit atât de mult datorită credinței lor, iar asta nu este întotdeauna o binecuvântare. S-ar putea să nu primească felul de fericire și bucurie pe care l-a simțit David sau să aibă apă dăruită de Iahve, așa ca Moise. De exemplu, Iov a fost binecuvântat de Iahve datorită credinței lui, dar a suferit și nenorocirea. Fie că ești binecuvântat sau înduri nenorocirea, ambele sunt evenimente binecuvântate. Fără credință, nu ai putea să primești această lucrare de cucerire, cu atât mai puțin să vezi faptele lui Iahve înfățișate astăzi înaintea ochilor tăi. Nu ai fi capabil să vezi, cu atât mai puțin să primești. Aceste nenorociri, aceste calamități și toate judecățile – dacă ele nu s-ar abate asupra ta, ai putea să vezi faptele lui Iahve astăzi? Astăzi, este credința cea care îți permite să fii cucerit și este faptul de a fi cucerit ceea ce îți permite să crezi în fiecare faptă a lui Iahve. Doar datorită credinței primești astfel de mustrare și judecată. Prin această mustrare și judecată, ești cucerit și desăvârșit. Fără felul de mustrare și judecată pe care le primești astăzi, credința ta ar fi în zadar, pentru că nu L-ai cunoaște pe Dumnezeu; indiferent cât de mult ai crezut în El, credința ta ar rămâne doar o expresie goală, neîntemeiată pe realitate. Numai după ce primești această lucrare de cucerire, lucrare care te face complet ascultător, credința ta devine adevărată și de nădejde, iar inima ta se întoarce spre Dumnezeu. Chiar dacă înduri mare judecată și blestem din cauza acestui cuvânt „credință”, ai, cu toate acestea, credință adevărată și primești cel mai adevărat, cel mai real și cel mai prețios lucru. Asta deoarece numai pe parcursul judecății vezi destinația finală a creațiilor lui Dumnezeu; această judecată este cea în care vezi că trebuie iubit Creatorul; această lucrare de cucerire este cea în care vezi brațul lui Dumnezeu; în această cucerire ajungi să înțelegi pe deplin viața umană; în această cucerire dobândești calea cea dreaptă a vieții umane și ajungi să înțelegi adevăratul sens al „omului”; numai în această cucerire vezi firea dreaptă a Celui Atotputernic și înfățișarea Sa frumoasă și glorioasă; această lucrare de cucerire este cea în care înveți despre originea omului și înțelegi „istoria nemuritoare” a întregii omeniri; în această cucerire ajungi să înțelegi strămoșii omenirii și originea stricăciunii omenirii; în această cucerire primești bucuria și mângâierea, precum și mustrarea nesfârșită, disciplina și cuvintele de reproș din partea Creatorului pentru omenirea pe care El a creat-o; tocmai în această lucrare de cucerire primești binecuvântările, precum și calamitățile care se cuvin omului… Nu sunt toate acestea datorită acelui strop de credință al tău? Iar credința ta nu a sporit după ce ai câștigat aceste lucruri? Nu ai câștigat o cantitate extraordinară? Nu numai că ai auzit cuvântul lui Dumnezeu și ai văzut înțelepciunea lui Dumnezeu, dar ai și experimentat personal fiecare pas al lucrării Lui. Poate că ai spune că, dacă nu ai avea credință, atunci nu ai suferi o astfel de mustrare sau o astfel de judecată. Dar ar trebui să știi că, fără credință, nu numai că nu ai fi în stare să primești acest fel de mustrare sau acest fel de îngrijire de la Cel Atotputernic, dar ai și pierde pentru totdeauna ocazia de a-L întâlni pe Creator. Nu ai afla niciodată originea omenirii și niciodată nu ai înțelege niciodată semnificația vieții umane. Chiar dacă trupul tău ar muri și sufletul tău ar pleca, tot nu ai înțelege toate faptele Creatorului, cu atât mai puțin ai ști că El, Creatorul, a făcut o asemenea lucrare extrem de importantă pe pământ după ce a făcut omenirea. Ca membru al acestei omeniri pe care El a făcut-o, ești dispus să cazi din neștiință în întuneric în acest fel și să înduri pedeapsa veșnică? Dacă te separi de mustrarea și judecata de astăzi, cu ce te vei întâlni? Crezi că, odată separat de judecata prezentă, vei putea să scapi de această viață dificilă? Nu e oare adevărat că, dacă vei părăsi „acest loc”, ceea ce vei întâlni sunt chinurile dureroase sau brutalizările crude provocate de diavol? Ai putea întâlni zile și nopți de neîndurat? Crezi că doar pentru că scapi astăzi de această judecată, poți evita pentru totdeauna acea tortură viitoare? Ce îți va veni în cale? Poate fi într-adevăr acel Shangri-La la care speri? Crezi că poți scăpa de acea viitoare mustrare veșnică pur și simplu fugind de realitate, așa cum faci acum? După ziua de azi, vei reuși vreodată să mai găsești din nou o astfel de ocazie și o astfel de binecuvântare? Vei putea să le găsești când dezastrul va cădea asupra ta? Le vei putea găsi când toată omenirea intră în odihnă? Viața ta fericită actuală și acea mică familie armonioasă a ta – pot ele să-ți înlocuiască destinația veșnică viitoare? Dacă ai credință adevărată și dacă dobândești mult datorită credinței tale, atunci toate acestea sunt ceea ce tu – o ființă creată – ar trebui să dobândești, precum și ce ar fi trebuit să ai de la bun început. Nimic nu e mai benefic pentru credința și viața ta decât această cucerire.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (1)”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 200)

Astăzi, ar trebui să fii conștient de cum să fii cucerit și de modul în care oamenii se comportă după ce au fost cuceriți. Ai putea să spui că ai fost cucerit, dar poți să te supui până la moarte? Trebuie să fii capabil de a urma până la capăt, indiferent dacă există perspective și nu trebuie să pierzi credința în Dumnezeu, indiferent de mediul înconjurător. În cele din urmă, trebuie să realizezi două aspecte ale mărturiei: mărturia lui Iov – ascultare până la moarte; și mărturia lui Petru – dragostea supremă pentru Dumnezeu. Într-o anumită privință, trebuie să fii ca Iov: el și-a pierdut toate bunurile materiale și a fost împresurat de durerea cărnii, dar, cu toate acestea, el nu s-a lepădat de numele lui Iahve. Aceasta a fost mărturia lui Iov. Petru a putut să-L iubească pe Dumnezeu până la moarte. Când a fost pus pe cruce și s-a confruntat cu moartea sa, Îl iubea încă pe Dumnezeu; el nu se gândea la propriile sale perspective sau nu urmărea speranțe frumoase sau gânduri extravagante și căuta doar să-L iubească pe Dumnezeu și să se supună tuturor aranjamentelor lui Dumnezeu. Acesta este standardul pe care trebuie să-l atingi înainte de a se putea considera că ai mărturisit, înainte de a deveni cineva care a fost desăvârșit, după ce a fost cucerit. Astăzi, dacă oamenii și-ar cunoaște cu adevărat propria lor esență și statutul, ar căuta în continuare perspective și speranțe? Ceea ce trebuie să știi este aceasta: indiferent dacă Dumnezeu mă desăvârșește, trebuie să îl urmez pe Dumnezeu; tot ce face El acum este bun și făcut pentru binele meu, și pentru ca firea noastră să se poată schimba și să putem scăpa de influența Satanei, pentru a ne permite să ne naștem într-un pământ murdar și totuși să scăpăm de necurățenie, să ne descotorosim de murdăria și influența Satanei, pentru a o lăsa în urmă. Bineînțeles, acest lucru este ceea ce ți se cere, dar pentru Dumnezeu este pur și simplu cucerire, făcută astfel încât oamenii să aibă hotărârea de a se supune și de a se închina tuturor orchestrațiilor lui Dumnezeu. Astfel se vor împlini lucrurile. Astăzi, majoritatea oamenilor au fost deja cuceriți, dar în sinea lor există încă multă răzvrătire și neascultare. Statura reală a oamenilor este încă prea mică și ei pot să devină plini de vigoare doar dacă există speranțe și perspective; dacă nu există speranțe și perspective, ei devin negativi și chiar se gândesc să-L părăsească pe Dumnezeu. Mai mult decât atât, oamenii nu au o mare dorință de a căuta să trăiască umanitatea normală. Acest lucru este inacceptabil. Astfel, trebuie încă să vorbesc despre cucerire. De fapt, desăvârșirea și cucerirea se petrec în același timp: pe măsură ce ești cucerit, se obțin și primele efecte ale desăvârșirii. În cazul în care există o diferență între a fi cucerit și a fi desăvârșit, aceasta este în funcție de gradul schimbării din oameni. A fi cucerit este primul pas pentru a fi desăvârșit, și nu înseamnă că ei au fost complet desăvârșiți, nici nu demonstrează că au fost pe deplin câștigați de Dumnezeu. După ce oamenii sunt cuceriți, există unele schimbări în firea lor, dar astfel de schimbări sunt mult mai mici decât cele ale oamenilor care au fost pe deplin câștigați de Dumnezeu. Astăzi, ceea ce se face este lucrarea inițială a desăvârșirii oamenilor – a cuceririi lor – și dacă nu poți obține cucerirea, atunci nu vei avea niciun mijloc prin care să fii desăvârșit și complet câștigat de Dumnezeu. Vei câștiga doar câteva cuvinte de mustrare și judecată, dar ele vor fi incapabile să îți schimbe complet inima. Astfel, vei fi unul dintre cei care sunt alungați; nu va fi diferit față de a te uita la un ospăț somptuos pe masă, dar fără să mănânci. Nu este acesta un scenariu tragic pentru tine? Și, așa, trebuie să cauți schimbări: indiferent dacă a fi cucerit sau a fi desăvârșit, ambele se referă la faptul dacă există schimbări în tine și dacă ești ascultător sau nu – și acest lucru determină dacă poți fi sau nu câștigat de Dumnezeu. Să știi că „a fi cucerit” și „a fi desăvârșit” se bazează pur și simplu pe măsura schimbării și ascultării, precum și pe cât de curată este iubirea ta față de Dumnezeu. Ceea ce este necesar astăzi este să poți fi complet desăvârșit, dar, pentru început, trebuie să fii cucerit – trebuie să cunoști suficient mustrarea și judecata lui Dumnezeu, trebuie să ai credința de a urma, și să fii un om care caută schimbarea și care caută să-L cunoască pe Dumnezeu. Numai atunci vei fi cineva care caută să fie desăvârșit. Ar trebui să înțelegeți că, pe parcursul desăvârșirii, veți fi cuceriți și că în cursul cuceririi veți fi desăvârșiți. Astăzi, poți căuta să fii desăvârșit sau poți căuta schimbări în umanitatea ta exterioară și îmbunătățiri în calibrul tău, însă de o importanță principală este că poți înțelege că tot ceea ce face Dumnezeu astăzi are sens și este de folos: îți permite ție, care te-ai născut într-un pământ al murdăriei, să scapi de murdărie și să te lepezi de ea, îți permite să învingi influența Satanei și să lași în urmă influența întunecată a Satanei. Concentrându-te asupra acestor lucruri, ești protejat în acest pământ al murdăriei. În cele din urmă, ce mărturie ți se va cere să depui? Te-ai născut într-un pământ al murdăriei, dar ești capabil să devii sfânt pentru a nu mai fi vreodată pătat de murdărie, să trăiești în sfera Satanei, dar să te dezbraci de influența Satanei, să nu fii nici posedat, nici hărțuit de Satana, și să trăiești în mâinile Celui Atotputernic. Acestea sunt mărturia și dovada victoriei în lupta cu Satana. Ești capabil să-l abandonezi pe Satana, nu mai dezvălui firi satanice în ceea ce trăiești, ci trăiești în schimb ceea ce Dumnezeu i-a cerut omului să obțină atunci când a creat omul: umanitate normală, simțire normală, înțelegere normală, hotărâre obișnuită de a-L iubi pe Dumnezeu și loialitate față de Dumnezeu. Aceasta este mărturia pe care o poartă o creatură a lui Dumnezeu. Voi spuneți „Ne-am născut într-un pământ al murdăriei, dar, datorită protecției lui Dumnezeu, datorită conducerii Sale și pentru că ne-a cucerit, am scăpat de influența Satanei. Faptul că putem să ne supunem astăzi este și efectul faptului de a fi cucerit de Dumnezeu, și nu pentru că noi suntem buni sau pentru că L-am iubit în mod firesc pe Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu ne-a ales și ne-a predestinat am fost cuceriți astăzi și putem să depunem mărturie pentru El și să-I slujim; tot datorită faptului că El ne-a ales și ne-a protejat am fost mântuiți și eliberați din domeniul Satanei și putem lăsa în urmă murdăria și să fim purificați în națiunea marelui balaur roșu”.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (2)”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 201)

Lucrarea din zilele de pe urmă se sustrage tuturor regulilor și, indiferent dacă ești blestemat sau pedepsit, atât timp cât ajuți lucrarea Mea și ești în folosul lucrării de cucerire a zilelor noastre, și indiferent dacă ești descendent al lui Moab sau urmaș al marelui balaur roșu, atât timp cât poți să îndeplinești datoria unei creaturi a lui Dumnezeu în acest stadiu al lucrării și faci tot ce îți stă în putință, atunci efectul cuvenit va fi atins. Ești urmașul marelui balaur roșu și ești un descendent de-al lui Moab; în concluzie, toți cei care sunt din carne și oase sunt creaturi ale lui Dumnezeu și au fost făcuți de Creator. Ești o creatură a lui Dumnezeu, nu ar trebui să ai nicio altă alegere, și aceasta este datoria ta. Desigur, astăzi, lucrarea Creatorului este îndreptată spre întregul univers. Indiferent al cui descendent ești, mai presus de toate, voi toți sunteți una dintre creaturile lui Dumnezeu, voi – descendenții lui Moab – sunteți parte a creaturilor lui Dumnezeu, singura diferență fiind că valorați mai puțin. Deoarece, astăzi, lucrarea lui Dumnezeu se desfășoară printre toate creaturile și vizează întregul univers, Creatorul este liber să aleagă orice popor, prilej sau lucruri pentru a-Și face lucrarea. Nu Îi pasă din cine obișnuiai să te tragi; atât timp cât tu ești una dintre creaturile Lui și atât timp cât ești benefic pentru lucrarea Lui – lucrarea de cucerire și mărturie – El va aduce lucrarea în tine fără nicio ezitare. Aceasta spulberă noțiunile tradiționale ale oamenilor, conform cărora Dumnezeu nu va lucra niciodată printre neamuri, mai ales nu printre aceia care au fost blestemați și sunt umili; pentru cei care au fost blestemați, toate generațiile ulterioare care provin din ei vor fi, de asemenea, blestemate pentru totdeauna, fără a avea vreodată șansa la mântuire; Dumnezeu nu va coborî niciodată și nu va lucra într-un pământ al neamurilor și nu va călca niciodată într-un pământ al murdăriei, căci El este sfânt. Toate aceste noțiuni au fost spulberate de lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Luați la cunoștință că Dumnezeu este Dumnezeul tuturor creaturilor, că El stăpânește peste cerul, pământul și toate lucrurile, și că nu este numai Dumnezeul poporului lui Israel. Astfel, această lucrare din China este de cea mai mare importanță, și atunci nu va fi răspândită în toate națiunile? Marea mărturie a viitorului nu se va limita la China; dacă Dumnezeu v-ar fi cucerit, ar fi putut fi demonii convinși? Ei nu înțeleg ce înseamnă a fi cucerit sau puterea mare a lui Dumnezeu, și numai când poporul ales al lui Dumnezeu din tot universul vede efectele finale ale acestei lucrări vor fi cucerite toate creaturile. Nimeni nu este mai înapoiat sau mai corupt decât descendenții lui Moab. Doar dacă acești oameni pot fi cuceriți – aceia care sunt cei mai corupți, care nu au recunoscut pe Dumnezeu și nu cred că există un Dumnezeu, au fost cuceriți și recunosc pe Dumnezeu cu gura lor, Îl laudă și sunt capabili să Îl iubească – aceasta va fi mărturia cuceririi. Deși nu sunteți Petru, trăiți ca Petru, sunteți capabili de a avea mărturia lui Petru și pe a lui Iov, și aceasta este cea mai mare mărturie. În cele din urmă, veți spune: „Noi nu suntem israeliții, ci descendenții părăsiți ai lui Moab, nu suntem Petru, de al cărui calibru nu suntem capabili, și nici Iov, și nici măcar nu putem să ne comparăm cu hotărârea lui Pavel de a suferi pentru Dumnezeu și de a se dedica lui Dumnezeu, și suntem atât de înapoiați, și, prin urmare, nu suntem calificați pentru a ne bucura de binecuvântările lui Dumnezeu. Dumnezeu tot ne-a ridicat astăzi; așadar, trebuie să-L mulțumim pe Dumnezeu și, cu toate că avem un calibru sau calificări insuficiente, suntem dispuși să-L satisfacem pe Dumnezeu – avem această hotărâre. Suntem descendenții lui Moab și am fost blestemați. Acest lucru a fost decretat de Dumnezeu, și noi nu suntem capabili să îl schimbăm, dar trăirea și cunoștințele noastre se pot schimba, și suntem hotărâți să-L satisfacem pe Dumnezeu”. Când vei avea această hotărâre, se va dovedi că ai fost martor pentru faptul că ai fost cucerit.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (2)”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 202)

Efectul dorit al lucrării de cucerire este, mai presus de toate, ca trupul omului să nu se mai răzvrătească; cu alte cuvinte, ca mintea omului să dobândească o nouă cunoaștere de Dumnezeu, ca inima lui să-L asculte, în totalitate, iar omul să năzuiască să fie pentru Dumnezeu. Oamenii nu se consideră a fi fost cuceriți dacă temperamentul sau trupul se schimbă; când gândirea, conștiința și rațiunea omului se schimbă, adică, atunci când întreaga ta atitudine mentală se schimbă – atunci vei fi fost cucerit de Dumnezeu. Când te-ai hotărât să asculți și ai adoptat o nouă mentalitate, când nu-ți mai aduci niciuna dintre propriile noțiuni sau intenții cuvintelor și lucrării lui Dumnezeu și când creierul tău poate gândi în mod normal – adică, atunci când poți depune efort pentru Dumnezeu cu toată inima ta – atunci ești tipul de persoană care este pe deplin cucerită. În religie, mulți oameni pătimesc în mod semnificativ toată viața lor: își supun corpul și își poartă crucea și chiar continuă să sufere și să îndure până în pragul morții! Unii încă postesc în dimineața morții lor. Toată viața, își refuză mâncarea și îmbrăcămintea bună, concentrându-se doar la suferință. Ei sunt în stare să-și supună corpul și să se lepede de trup. Duhul lor este lăudabil pentru suferința îndelungată. Dar gândirea, noțiunile, atitudinea lor mentală și, într-adevăr, vechea lor natură nu au fost câtuși de puțin tratate. Sunt lipsiți de adevărata cunoaștere de sine. Chipul lui Dumnezeu din mintea lor este cel tradițional al unui Dumnezeu nedeslușit. Hotărârea lor de a pătimi pentru Dumnezeu vine din râvna și caracterul bun al umanității lor. Chiar dacă ei cred în Dumnezeu, nici nu-L înțeleg și nici nu cunosc voia Lui. Ei doar lucrează și suferă orbește pentru Dumnezeu. Nu pun niciun fel de preț pe discernământ, nu prea le pasă de cum trebuie să se asigure că slujirea lor împlinește, de fapt, voia lui Dumnezeu, și cu atât mai puțin sunt conștienți de cum să atingă cunoașterea de Dumnezeu. Dumnezeul pe care Îl slujesc nu este Cel în chipul Său inerent, ci un Dumnezeu pe care și L-au imaginat, despre care doar au auzit sau despre care doar au citit în legende. Apoi își folosesc imaginațiile bogate și cucernicia ca să pătimească pentru Dumnezeu și să preia lucrarea Sa, pe care El vrea s-o facă. Slujirea lor este prea inexactă, astfel încât, practic, niciunul dintre ei nu este cu adevărat în stare să slujească în acord cu voia lui Dumnezeu. Indiferent cu câtă bucurie suferă, perspectiva lor inițială asupra slujirii și chipul lui Dumnezeu din mintea lor rămân neschimbate, pentru că ei nu au fost supuși judecății, mustrării, rafinării lui și desăvârșirii Lui și pentru că nimeni nu i-a îndrumat folosind adevărul. Chiar dacă ei cred în Isus Mântuitorul, niciunul dintre ei nu L-a văzut vreodată. Ei Îl cunosc doar din legende și zvonuri. Drept urmare, slujba lor nu înseamnă decât să slujească la întâmplare, cu ochii închiși, ca un orb care își slujește propriul tată. Ce se poate obține, în cele din urmă, printr-o astfel de slujire? Și cine ar aproba-o? De la început până la sfârșit, slujirea lor nu se schimbă deloc, niciodată; ei primesc doar lecții făcute de om și își bazează slujirea numai pe naturalețea lor și pe propriile preferințe. Ce recompensă ar putea aduce acest lucru? Nici măcar Petru, care L-a văzut pe Isus, nu știa cum să slujească potrivit voii lui Dumnezeu; a ajuns să afle acest lucru la sfârșit, când era bătrân. Ce spune acest lucru despre acei oameni orbi care nu au experimentat câtuși de puțin tratarea sau emondarea și nu au avut pe nimeni care să-i călăuzească? Slujirea de astăzi a multora dintre voi nu este precum cea a acestor orbi? Toți cei care nu au primit judecată, emondare și tratare și care nu s-au schimbat – nu sunt ei toți cei cuceriți incomplet? La ce folosesc astfel de oameni? Dacă gândirea, cunoașterea ta despre viață și cunoașterea despre Dumnezeu nu arată nicio schimbare nouă și tu nu câștigi cu adevărat nimic, atunci nu vei realiza niciodată nimic remarcabil în slujirea ta! Fără o viziune și o nouă cunoaștere a lucrării lui Dumnezeu, nu ești cucerit. Modul tău de a-L urma pe Dumnezeu va fi apoi precum al celor care pătimesc și postesc: va avea o valoare mică! Eu spun că slujirea lor este inutilă tocmai pentru că este puțină mărturisire în ceea ce fac aceștia! De-a lungul vieții lor, acei oameni suferă și își petrec timp în închisoare; sunt veșnic răbdători, iubitori și își poartă veșnic crucea, sunt ridiculizați și respinși de lume, experimentează toate greutățile și, cu toate că sunt ascultători până la capăt, tot nu sunt cuceriți și nu pot oferi nicio mărturie despre faptul că sunt cuceriți. Ei au suferit mult, însă, în sinea lor, nu-L cunosc deloc pe Dumnezeu. Nu au fost tratate niciunele dintre lor gânduri, vechile noțiuni, practici religioase, cunoașteri făcute de om și idei umane. Nu există nici cea mai mică urmă de cunoaștere nouă în ele. Nicio parte din cunoașterea lor de Dumnezeu nu este adevărată sau corectă. Ei au înțeles greșit voia lui Dumnezeu. Îl slujește asta pe Dumnezeu? Indiferent de cunoașterea ta de Dumnezeu din trecut, dacă astăzi rămâne la fel și tu continui să-ți bazezi cunoașterea de Dumnezeu pe propriile tale noțiuni și idei, indiferent de ceea ce face El, adică, dacă spui că nu ai nicio cunoaștere nouă, adevărată de Dumnezeu și dacă eșuezi să cunoști adevărata imagine și firea a lui Dumnezeu, dacă a ta cunoaștere de Dumnezeu este încă ghidată de gândirea feudală, superstițioasă, și încă se naște din imaginația și noțiunile umane, atunci nu ai fost cucerit. Toate cuvintele pe care ți le spun acum sunt menite să-ți permită să afli și să ai această cunoaștere pentru a te conduce la o mai nouă și corectă cunoaștere; de asemenea, sunt menite să elimine vechile noțiuni și cunoștințe pe din tine, astfel încât să poți avea o nouă cunoaștere. Dacă mănânci și bei cu adevărat cuvintele Mele, atunci cunoașterea ta se va schimba în mod considerabil. Atât timp cât mănânci și bei cuvintele lui Dumnezeu cu o inimă ascultătoare, perspectiva ta va fi schimbată. Atât timp cât poți accepta mustrările repetate, vechea ta mentalitate se va schimba treptat. Atât timp cât vechea ta mentalitate este complet înlocuită cu cea nouă, practica ta se va schimba, de asemenea, corespunzător. În acest fel, slujirea ta va deveni din ce în ce mai precisă, din ce în ce mai capabilă să împlinească voia lui Dumnezeu. Dacă îți poți schimba viața, cunoștințele despre viața umană și multele noțiuni t despre Dumnezeu, atunci naturalețea ta se va diminua treptat. Doar acest lucru este rezultatul când oamenii sunt cuceriți de Dumnezeu, este schimbarea care se petrece în oameni. Dacă, în credința ta în Dumnezeu, tot ceea ce știi este să-ți supui corpul, să înduri și să suferi, iar tu nu știi dacă acest lucru este bun sau rău, cu atât mai puțin de dragul cui îl faci, atunci cum poate o astfel de practică să ducă la schimbare?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (3)”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 203)

Ce înseamnă să fii desăvârșit? Ce înseamnă să fii cucerit? Ce criterii trebuie să fie îndeplinite pentru ca oamenii să fie cuceriți? Și ce criterii trebuie să fie îndeplinite pentru a fi desăvârșiți? Atât cucerirea, cât și desăvârșirea, servesc scopului de a-l face pe om complet, astfel încât el să poată să revină la asemănarea lui originală și să se elibereze de firea sa stricată satanică și de influența Satanei. Această cucerire se petrece devreme în procesul prelucrării omului; firește, este primul pas al lucrării. Desăvârșirea este cel de-al doilea pas și este lucrarea finală. Fiecare om trebuie să treacă prin procesul de a fi cucerit. Altfel, nu ar avea cum să Îl cunoască pe Dumnezeu și nici nu ar fi conștient că există un Dumnezeu, adică i-ar fi imposibil să-L admită pe Dumnezeu. Și dacă oamenii nu-L admit pe Dumnezeu, ar fi imposibil și ca ei să fie făcuți compleți de Dumnezeu, întrucât nu îndeplinesc criteriile pentru această isprăvire. Dacă nici măcar nu-L admiți pe Dumnezeu, cum poți să-L cunoști? Cum poți să-L cauți? În plus, nici nu vei putea să-I fii martor, și cu atât mai puțin nu ai avea credința să-L mulțumești. Așadar, pentru oricine dorește să fie făcut complet, prima etapă trebuie să fie aceea de a trece prin lucrarea de cucerire. Aceasta este prima condiție. Atât cucerirea, cât și desăvârșirea, au scopul de a-i prelucra pe oameni și de a-i schimba, și fiecare este o parte din lucrarea de a gestiona omul. Ambele etape sunt necesare pentru a face pe cineva o persoană completă și niciuna nu poate fi omisă. Este adevărat că „a fi cucerit” nu sună prea bine, dar, de fapt, procesul cuceririi cuiva este procesul schimbării acelei persoane. S-ar putea să nu fi scăpat pe deplin de firea ta stricată după ce ai fost cucerit, dar o vei fi aflat. Prin lucrarea de cucerire, vei fi ajuns să-ți cunoști umanitatea de joasă speță, cât și o mare parte din neascultarea ta. Cu toate că nu vei reuși să te descotorosești de aceste lucruri sau să le schimbi în scurta perioadă a lucrării de cucerire, vei ajunge să le cunoști, iar faptul acesta va pune bazele pentru desăvârșirea ta. Ca atare, cucerirea și desăvârșirea sunt făcute pentru a-i schimba pe oameni și a-i scăpa de firile lor satanice stricate astfel încât să se poată oferi pe deplin lui Dumnezeu. A fi cucerit este doar primul pas în schimbarea firilor oamenilor, dar și primul pas prin care oamenii se dăruiesc pe deplin lui Dumnezeu, un pas mai mic decât acela de a fi desăvârșiți. Firea vieții unei persoane cucerite se schimbă mult mai puțin decât aceea a unei persoane desăvârșite. A fi cucerit și a fi desăvârșit sunt diferite conceptual una de cealaltă, deoarece sunt etape diferite ale lucrării și pentru că acestea îi țin pe oameni la diferite standarde; cucerirea îi ține pe oameni la standarde inferioare, în timp ce desăvârșirea îi ține la unele superioare. Cei desăvârșiți sunt oameni drepți, oameni făcuți sfinți; ei sunt cristalizările lucrării de gestionare a omenirii sau produsele finale. Cu toate că nu sunt oameni fără cusur, ei sunt oameni care caută să trăiască o viață plină de înțeles. Deocamdată, cei cuceriți recunosc doar prin cuvânt existența lui Dumnezeu; ei recunosc faptul că Dumnezeu S-a întrupat și Cuvântul S-a arătat în trup și că Dumnezeu a venit pe pământ pentru a face lucrarea de judecată și mustrare. Aceștia recunosc și că judecata și mustrarea lui Dumnezeu și că lovirea și rafinarea Lui sunt toate benefice omului. Abia recent au început să aibă o oarecare asemănare umană. Au niscaiva perspective asupra vieții, dar, pentru ei, aceasta tot rămâne neclară. Cu alte cuvinte, ei abia încep să aibă umanitate. Acestea sunt rezultatele faptului de a fi cucerit. Când oamenii pășesc pe calea desăvârșirii, vechile lor firi sunt capabile să se schimbe. Mai mult, viața lor continuă să se dezvolte și, treptat, ei pătrund mai mult în adevăr. Sunt în stare să deteste lumea și pe toți cei care nu caută adevărul. Se detestă mai ales pe ei înșiși, dar, mai mult decât atât, în mod clar se cunosc. Sunt dispuși să trăiască respectând adevărul și fac din căutarea adevărului scopul lor. Nu sunt dispuși să trăiască în gândurile generate de propriul creier și disprețuiesc neprihănirea de sine a omului, trufia și îngâmfarea acestuia. Vorbesc cu un puternic simț al corectitudinii, se ocupă de lucruri cu discernământ și înțelepciune și sunt loiali și ascultători față de Dumnezeu. Dacă ei trăiesc un moment de judecată și mustrare, nu numai că nu devin pasivi sau slabi, ci sunt recunoscători pentru această mustrare și judecată de la Dumnezeu. Ei cred că nu pot exista fără mustrarea și judecata lui Dumnezeu, că îi protejează. Ei nu caută o credință a păcii și bucuriei și a căutării pâinii ca să își potolească foamea. Și nici nu caută plăcerile trupești vremelnice. Asta se petrece în cei care sunt desăvârșiți. După ce oamenii sunt cuceriți, recunosc faptul că există un Dumnezeu, însă acea recunoaștere se manifestă în ei într-un număr limitat de moduri. Ce înseamnă cu adevărat arătarea Cuvântului în trup? Ce înseamnă întruparea? Ce a făcut Dumnezeu întrupat? Care sunt scopul și semnificația lucrării Lui? După ce ai experimentat atât de mult din lucrarea Lui, după ce ai experimentat faptele Lui în trup, ce ai câștigat? Doar după ce vei înțelege toate aceste lucruri vei fi o persoană care este cucerită. Dacă doar spui că recunoști că există un Dumnezeu, dar nu te lepezi de ceea ce s-ar cuveni să te lepezi și nu reușești să renunți la plăcerile trupești la care ar trebui să renunți ci, în schimb, continui să râvnești la conforturile trupești așa cum ai făcut-o mereu, și dacă nu ești în stare să renunți la nicio prejudecată împotriva fraților și surorilor și nu plătești niciun preț ca să săvârșești multe acțiuni simple, atunci asta dovedește că încă nu ai fost cucerit. În cazul acela, chiar dacă înțelegi multe, totul va fi în van. Cei cuceriți sunt oameni în care s-au petrecut niște schimbări inițiale și care au dobândit intrarea inițială. Experimentarea judecății și mustrării lui Dumnezeu le oferă oamenilor o cunoaștere inițială a lui Dumnezeu și o înțelegere inițială a adevărului. Poate nu ești în stare să pătrunzi pe deplin realitatea adevărurilor mai profunde și mai detaliate, dar, în viața reală, ești capabil să pui în practică multe adevăruri rudimentare, cum ar fi cele care implică plăcerile tale trupești sau statutul tău personal. Toate acestea sunt efectul obținut în cazul oamenilor care trec prin procesul de cucerire. În cazul celor cuceriți, se pot observa și schimbări ale firii; de exemplu, modul în care se îmbracă, în care se prezintă și în care trăiesc – acestea se pot schimba. Perspectiva lor asupra credinței în Dumnezeu se schimbă, scopurile căutării lor le sunt clare și au aspirații mai înalte. În timpul lucrării de cucerire, și în firea vieții lor se pot petrece schimbări similare. Schimbările se petrec, dar sunt superficiale, preliminare, și mult inferioare față de schimbările firii și scopurile căutării celor care au fost desăvârșiți. Dacă în cursul cuceririi, firea unui om nu se schimbă deloc și acesta nu dobândește niciun adevăr, atunci acest om este un nimic și este complet inutil! Oamenii care nu au fost cuceriți nu pot fi desăvârșiți! Și dacă un om încearcă doar să fie cucerit, atunci nu poate fi făcut complet pe deplin, chiar dacă firile lui dau dovadă de anumite schimbări corespunzătoare în timpul lucrării de cucerire. În plus, va pierde și adevărurile inițiale pe care le-a câștigat. Există o mare diferență între schimbarea firii în cazul celor care sunt cuceriți și al celor care sunt desăvârșiți. Însă a fi cucerit este primul pas în schimbare; este baza. Lipsa acestei schimbări inițiale este dovada că, de fapt, o persoană nu-L cunoaște deloc pe Dumnezeu, deoarece această cunoaștere vine din judecată, iar o astfel de judecată este o parte importantă a lucrării de cucerire. Așadar, toți care sunt desăvârșiți trebuie, mai întâi, să fie cuceriți; altfel, nu au cum să fie desăvârșiți.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (4)”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 204)

Astăzi, vă atrag atenția astfel de dragul propriei voastre supraviețuiri, pentru ca lucrarea Mea să progreseze lin, astfel încât munca Mea inaugurală de-a lungul întregului Univers să se poată efectua cât mai corespunzător și perfect, dezvăluind cuvintele, autoritatea, măreția și judecata Mea oamenilor din toate țările și națiunile. Lucrarea pe care o fac printre voi este începutul lucrării Mele în tot universul. Cu toate că acum e deja vremea zilelor de pe urmă, înțelegeți că „zilele de pe urmă” nu este decât un nume pentru o epocă; la fel ca și Epoca Legii și Epoca Harului, aceasta se referă la o epocă și indică o epocă întreagă, mai degrabă decât ultimii câțiva ani sau luni. Cu toate acestea, zilele de pe urmă sunt destul de diferite de Epoca Harului și de Epoca Legii. Lucrarea zilelor de pe urmă nu se desfășoară în Israel, ci printre ne-evrei; aceasta reprezintă cucerirea oamenilor din toate neamurile și din toate triburile din afara Israelului în fața tronului Meu, astfel încât slava Mea în tot universul să poată umple cosmosul și bolta cerească. Este pentru a putea obține glorie mai mare, ca toate creaturile de pe pământ să transmită slava Mea fiecărei națiuni, pentru totdeauna, din generație în generație, și toate creaturile din cer și de pe pământ să poată vedea toată slava pe care am dobândit-o pe pământ. Lucrarea desfășurată în zilele de pe urmă este lucrarea de cucerire. Nu este îndrumarea vieților tuturor oamenilor de pe pământ, ci încheierea pe pământ a vieții de o mie de ani de suferință nesfârșită a omenirii. Ca o consecință, lucrarea zilelor de pe urmă nu poate fi la fel ca cele câteva mii de ani de lucrare în Israel, nici nu poate fi ca cei doar câțiva ani de lucrare în Iudeea, care a continuat de-a lungul a două milenii până la a doua întrupare a lui Dumnezeu. Oamenii din zilele de pe urmă se confruntă numai cu reapariția Răscumpărătorul în trup și primesc lucrarea personală și cuvintele lui Dumnezeu. Nu vor trece două mii de ani înainte ca zilele de pe urmă să se sfârșească; ele sunt scurte, ca în timpul în care Isus a realizat lucrarea Epocii Harului în Iudeea. Acest lucru se datorează faptului că zilele de pe urmă sunt încheierea întregii epoci. Acestea reprezintă încheierea și sfârșitul planului de gestionare (de mântuire) de șase mii de ani al lui Dumnezeu și încheie călătoria de suferință a omenirii. Ele nu duc întreaga omenire într-o epocă nouă și nu permit ca viața omenirii să continue; aceasta nu ar avea nicio semnificație pentru planul Meu de gestionare (de mântuire) sau pentru existența omului. Dacă omenirea ar continua așa, atunci, mai devreme sau mai târziu, ar fi în întregime devorată de diavol, iar acele suflete care Îmi aparțin ar fi, în cele din urmă, distruse de mâinile lui. Lucrarea Mea durează doar șase mii de ani și am promis că controlul celui rău asupra întregii omeniri va dura, de asemenea, nu mai mult de șase mii de ani. Așadar, acum timpul expiră. Nici nu voi continua și nici nu voi întârzia mai mult: pe parcursul zilelor din urmă, îl voi desființa pe Satan, Îmi voi lua înapoi toată slava Mea, și voi revendica toate sufletele de pe pământ care Îmi aparțin, astfel încât aceste suflete aflate în dificultate să poată scăpa din oceanul suferinței și, astfel, va fi încheiată întreaga Mea lucrare pe pământ. Începând cu această zi, niciodată nu Mă voi mai întrupa pe pământ și niciodată Duhul Meu atotstăpânitor nu va mai lucra pe pământ. Voi face doar un singur lucru pe pământ: voi reface omenirea, o omenire care este sfântă și care este cetatea Mea credincioasă pe pământ. Dar știu că nu voi anihila întreaga lume și nici nu voi anihila întreaga omenire. Voi păstra acea treime care rămâne – treimea care Mă iubește și a fost complet cucerită de Mine, și voi face ca această treime să fie roditoare și să se înmulțească pe pământ, precum au făcut sub lege israeliții, hrănindu-i copios cu oi și vite și toate bogățiile pământului. Această omenire va rămâne cu Mine pentru totdeauna, totuși nu va fi omenirea jalnic de întinată a zilelor noastre, ci o omenire care este o adunare a tuturor celor care au fost câștigați de Mine. O asemenea omenire nu va fi coruptă, perturbată sau împresurată de Satana și va fi singura omenire care există pe pământ după ce am triumfat asupra Satanei. Este omenirea care a fost cucerită de Mine și Mi-a câștigat promisiunea. Și astfel, omenirea care a fost cucerită în zilele de pe urmă este, de asemenea, omenirea care va fi cruțată și va câștiga binecuvântările Mele veșnice. Va fi singura dovadă a triumfului Meu asupra lui Satan și singurul câștig al bătăliei mele cu Satana. Aceste prăzi de război sunt salvate de Mine din sfera Satanei și sunt singura cristalizare și singurul rod al planului Meu de gestionare (de mântuire) de șase mii de ani. Ele provin din fiecare națiune și confesiune, din fiecare loc și țară din tot universul. Acestea sunt de rase diferite, au limbi, obiceiuri și culori ale pielii diferite și sunt răspândite în toate națiunile și confesiunile globului pământesc și chiar în fiecare colț al lumii. În cele din urmă, ei se vor uni pentru a forma o umanitate completă, o adunare de oameni care nu poate fi atinsă de forțele lui Satana. Cei din întreaga omenire care nu au fost mântuiți și cuceriți de Mine se vor scufunda tăcut în adâncurile mării și vor fi arși de flăcările Mele mistuitoare pentru toată veșnicia. Voi nimici această omenire veche și extrem de murdară, la fel cum i-am nimicit pe fiii întâi născuți și vitele Egiptului, lăsând numai israeliții care au mâncat carne de miel, au băut sânge de miel și și-au marcat pragul de sus al ușilor cu sânge de miel. Nu sunt oamenii care au fost cuceriți de Mine și aparțin familiei Mele și oamenii care, de asemenea, mănâncă din carnea Mea, a Mielului, și beau din sângele Meu, al Mielului, și au fost răscumpărați de Mine și Mi se închină? Nu sunt astfel de oameni întotdeauna însoțiți de slava Mea? Cei care sunt fără carnea Mea, a Mielului, nu s-au scufundat deja în tăcere în adâncurile mării? Astăzi ei Mi se opun și astăzi cuvintele Mele sunt la fel ca cele rostite de Iahve fiilor și nepoților lui Israel. Cu toate acestea, duritatea din adâncul inimilor voastre face ca mânia Mea să se acumuleze, aducând mai multă suferință peste trupul vostru, mai multă judecată asupra păcatelor voastre și mai multă furie asupra nedreptăților voastre. Cine ar putea fi cruțat în ziua mâniei Mele, când vă purtați astfel cu Mine? Nelegiuirea cui ar putea scăpa ochilor Mei mustrători? Păcatele cui ar putea eluda mâinile Mele, ale Celui Atotputernic? Sfidarea cui ar putea scăpa de judecata Mea, a Celui Atotputernic? Eu, Iahve, așa vă vorbesc vouă, descendenților familiei ne-evreilor, iar cuvintele pe care vi le spun depășesc toate cuvântările Epocii Legii și Epocii Harului și, cu toate acestea, sunteți mai împietriți decât toți oamenii din Egipt. Nu păstrați mânia Mea când Îmi fac lucrarea întru odihnă? Cum ați putea scăpa nevătămați după ziua Mea, a Celui Atotputernic?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Nimeni care este din carne nu poate scăpa de ziua mâniei”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 205)

Ar trebui să dedicați totul pentru lucrarea Mea. Ar trebui să faceți o lucrare care Îmi folosește. Sunt dispus să vă explic tot ceea ce nu înțelegeți, pentru a putea obține de la Mine tot ceea ce vă lipsește. Chiar dacă defectele voastre sunt prea multe ca să fie numărate, sunt dispus să-Mi continui lucrarea pe care ar trebui să o fac asupra voastră, oferindu-vă ultima Mea îndurare pentru ca voi să puteți beneficia de Mine și să dobândiți slava care lipsește în voi și pe care lumea n-a văzut-o niciodată. Am lucrat atât de mulți ani, dar niciun om nu M-a cunoscut vreodată. Îmi doresc să vă spun secrete pe care nu le-am spus nimănui altcuiva.

În rândul oamenilor, am fost Duhul pe care nu L-au putut vedea, Duhul cu care nu au putut interacționa niciodată. Datorită celor trei etape ale lucrării Mele pe pământ (crearea lumii, răscumpărarea și distrugerea), apar în mijlocul lor în momente diferite (niciodată public) pentru a-Mi face lucrarea printre ei. Prima dată când am venit printre oameni a fost în timpul Epocii Răscumpărării. Bineînțeles, am venit în familia evreiască; prin urmare, primii care L-au văzut pe Dumnezeu venind pe pământ au fost evreii. Motivul pentru care am făcut personal această lucrare a fost pentru că am vrut să-Mi folosesc întruparea ca jertfă de păcat în lucrarea Mea de răscumpărare. Așadar, primii care M-au văzut au fost evreii în Epoca Harului. A fost prima dată când am lucrat în trup. În Epoca Împărăției, lucrarea Mea este de a cuceri și a desăvârși, așa că-Mi fac din nou lucrarea de păstorire în trup. Aceasta este a doua oară când lucrez în trup. În ultimele două etape ale lucrării, oamenii nu mai interacționează cu Duhul nevăzut, intangibil, ci cu o persoană care este Duhul întrupat. Astfel, în ochii omului, devin din nou un om care nu are nimic din înfățișarea și dispoziția lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, Dumnezeul pe care Îl văd oamenii nu este numai bărbat, ci și femeie, ceea ce este cel mai uluitor și derutant pentru ei. De nenumărate ori, lucrarea Mea extraordinară a zdrobit credințele vechi păstrate de mulți, mulți ani. Oamenii sunt uluiți! Dumnezeu nu este doar Duhul Sfânt, Duhul, acel Duh multiplicat de șapte ori, sau Duhul atotcuprinzător, ci și un om – un om de rând, un om absolut obișnuit. El nu este numai bărbat, ci și femeie. Ei sunt asemănători prin faptul că ambii sunt născuți din oameni și diferiți în sensul că unul a fost conceput de Duhul Sfânt, iar celălalt s-a născut dintr-un om, deși provenit direct din Duh. Ei sunt asemănători prin faptul că amândoi, trupuri întrupate ale lui Dumnezeu, îndeplinesc lucrarea lui Dumnezeu Tatăl, dar și diferiți, în sensul că unul a făcut lucrarea de răscumpărare, iar celălalt face lucrarea de cucerire. Amândoi Îl reprezintă pe Dumnezeu Tatăl, dar unul este Răscumpărătorul, plin de iubire binevoitoare și milă, iar celălalt este Dumnezeul dreptății, plin de mânie și judecată. Unul este Conducătorul Suprem care a lansat lucrarea de răscumpărare, iar celălalt este Dumnezeul cel drept care săvârșește lucrarea de cucerire. Unul este Începutul, celălalt este Sfârșitul. Unul este trup neprihănit, iar celălalt este trup ce întregește răscumpărarea, continuă lucrarea și nu este niciodată păcătos. Ambii sunt același Duh, dar sălășluiesc în trupuri diferite și s-au născut în locuri diferite și sunt separați în timp de câteva mii de ani. Cu toate acestea, lucrarea lor este reciproc complementară, niciodată conflictuală și se poate vorbi despre ea în aceeași suflare. Ambii sunt oameni, dar unul a fost băiețel și celălalt a fost o fetiță. În toți acești ani mulți, ceea ce au văzut oamenii n-a fost doar Duhul și nu doar un om, un bărbat, ci multe alte lucruri care nu corespund noțiunilor umane; prin urmare, oamenii nu Mă pot înțelege pe deplin niciodată. Ei cred și se îndoiesc de Mine în aceeași măsură, de parcă aș exista și totuși aș fi o iluzie – de aceea, până în ziua de azi, oamenii încă nu știu ce este Dumnezeu. Mă poți descrie cu adevărat într-o singură propoziție simplă? Îndrăznești cu adevărat să spui că „Isus nu este altul decât Dumnezeu și Dumnezeu nu este altul decât Isus”? Ești cu adevărat atât de temerar încât să spui „Dumnezeu nu este altul decât Duhul și Duhul nu este altul decât Dumnezeu”? Te simți confortabil spunând „Dumnezeu este doar un om în carne și oase”? Ai cu adevărat curajul să afirmi că „Chipul lui Isus este chipul măreț al lui Dumnezeu”? Poți să-ți folosești elocvența ca să explici cu claritate firea și chipul lui Dumnezeu? Îndrăznești cu adevărat să spui „Dumnezeu a creat doar bărbații, nu și femeile, după chipul Său”? Dacă ai spune asta, atunci nicio femeie nu s-ar număra printre aleșii Mei, și cu atât mai puțin ar fi femeile o categorie a omenirii. Acum știi cu adevărat ce este Dumnezeu? Este Dumnezeu un om? Este Dumnezeu un Duh? Este Dumnezeu într-adevăr un bărbat? Doar Isus este în stare să finalizeze lucrarea pe care trebuie să o fac? Dacă alegi doar una dintre aceste variante pentru a-Mi rezuma esența, atunci ești un credincios loial extrem de ignorant. Dacă aș lucra ca om întrupat o dată și doar o singură dată, M-ai delimita? Mă poți înțelege pe deplin dintr-o singură privire? Mă poți descrie într-adevăr complet, doar pe baza a ceea ce ai trăit în timpul vieții tale? Și dacă în cele două întrupări ale Mele aș face o lucrare asemănătoare, cum M-ai percepe? M-ai lăsa țintuit pe cruce pentru totdeauna? Ar putea fi Dumnezeu așa simplu precum pretinzi?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ce înțelegi despre Dumnezeu?”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 206)

O etapă a lucrării din cele două epoci anterioare a fost înfăptuită în Israel și una a fost înfăptuită în Iudeea. General vorbind, niciuna dintre etapele acestei lucrări nu a părăsit Israelul și fiecare a fost săvârșită asupra primului popor ales. Drept urmare, israeliții cred că Iahve Dumnezeu este numai Dumnezeul israeliților. Întrucât Isus a lucrat în Iudeea, unde a înfăptuit lucrarea de răstignire, evreii Îl văd drept Răscumpărătorul poporului evreu. Ei cred că El este numai Împăratul evreilor, nu și al altor popoare; că El nu este Domnul care răscumpără englezii, nici Domnul care răscumpără americanii, ci Domnul care răscumpără israeliții; și că evreii au fost cei pe care i-a răscumpărat în Israel. De fapt, Dumnezeu este Stăpânul tuturor lucrurilor. El este Dumnezeul întregii creații. Nu este numai Dumnezeul israeliților și nici al evreilor; El este Dumnezeul întregii creații. Cele două etape anterioare ale lucrării Sale au avut loc în Israel, fapt ce a creat anumite noțiuni în mintea oamenilor. Ei cred că Iahve Și-a făcut lucrarea în Israel, că Isus Însuși Și-a desfășurat lucrarea în Iudeea și, în plus, că El S-a întrupat ca să lucreze – și, oricare ar fi fost cazul, această lucrare nu s-a extins dincolo de Israel. Dumnezeu nu a lucrat asupra egiptenilor sau asupra indienilor; El a lucrat doar asupra israeliților. Astfel, oamenii își formează diverse noțiuni și descriu lucrarea lui Dumnezeu într-o anumită sferă. Ei spun că, atunci când Dumnezeu lucrează, El trebuie s-o facă printre oamenii aleși și în Israel; cu excepția israeliților, Dumnezeu nu mai lucrează asupra nimănui, nici nu există vreo sferă mai mare pentru lucrarea Sa. Aceștia sunt foarte stricți când e vorba de a-L ține sub control pe Dumnezeu întrupat și nu Îi permit să Se miște în afara hotarelor Israelului. Nu sunt toate acestea doar noțiuni omenești? Dumnezeu a făcut tot cerul și pământul și toate lucrurile, a făcut întreaga creație, deci cum ar putea El să Își limiteze lucrarea numai la Israel? Dacă așa ar fi stat lucrurile, cu ce scop ar fi făcut întreaga creație? El a creat întreaga lumea și a îndeplinit planul Său de gestionare de șase mii de ani nu numai în Israel, ci asupra fiecărei persoane din univers. Indiferent dacă locuiește în China, în Statele Unite, în Regatul Unit sau în Rusia, fiecare persoană este un descendent al lui Adam; cu toții sunt făcuți de Dumnezeu. Niciunul dintre ei nu poate să scape dintre hotarele creației și niciunul dintre ei nu poate să se separe de eticheta de „descendent al lui Adam”. Ei sunt toți creaturile lui Dumnezeu, toți sunt urmașii lui Adam și sunt, de asemenea, toți descendenții corupți ai lui Adam și ai Evei. Nu numai israeliții sunt creația lui Dumnezeu, ci toți oamenii; numai că unii au fost blestemați, iar alții au fost binecuvântați. Sunt multe lucruri corespunzătoare despre israeliți; Dumnezeu a lucrat asupra lor la început pentru că ei erau cel mai puțin corupți. Chinezii nu se pot compara cu ei; sunt net inferiori. Așadar, Dumnezeu a lucrat inițial printre oamenii din Israel, iar a doua etapă a lucrării Sale a avut loc doar în Iudeea – ceea ce a dus la multe noțiuni și reguli printre oameni. De fapt, dacă Dumnezeu ar fi să acționeze conform noțiunilor omenești, El ar fi doar Dumnezeul israeliților și ar fi, prin urmare, incapabil să Își extindă lucrarea către națiunile neamurilor, întrucât ar fi numai Dumnezeul israeliților și nu Dumnezeul întregii creații. Prorocirile spuneau că numele lui Iahve va fi mărit printre națiunile neamurilor, că se va răspândi în rândul națiunilor neamurilor. De ce a fost prorocit acest lucru? Dacă Dumnezeu ar fi numai Dumnezeul israeliților, atunci ar lucra doar în Israel. În plus, El nu ar răspândi această lucrare și nu ar face o astfel de prorocire. De vreme ce El a făcut această prorocire, sigur Își va extinde lucrarea printre națiunile neamurilor, printre toate țările și printre toate ținuturile. De vreme ce a spus aceasta, trebuie să o facă; acesta este planul Său, deoarece El este Domnul care a creat cerul, pământul și toate lucrurile și Dumnezeul întregii creații. Indiferent dacă El lucrează printre israeliți sau pretutindeni în Iudeea, lucrarea pe care El o face este lucrarea întregului univers și a întregii umanități. Lucrarea pe care o face El astăzi în națiunea marelui balaur roșu – într-o națiune a neamurilor – este tot lucrarea întregii umanități. Israelul ar putea fi baza pentru lucrarea Sa pe pământ; tot astfel, China poate fi și ea baza pentru lucrarea Sa printre națiunile neamurilor. Nu a împlinit El acum cumva prorocirea că „Numele lui Iahve va fi mărit printre națiunile neamurilor”? Primul pas al lucrării Sale printre națiunile neamurilor este această lucrare, lucrarea pe care El o face în națiunea marelui balaur roșu. Ca Dumnezeu întrupat să lucreze în această țară și să lucreze printre acești oameni blestemați este deosebit de contrar noțiunilor omenești; aceștia sunt cei mai umili oameni dintre toți, nu au nicio valoare și inițial au fost părăsiți de Iahve. Oamenii pot fi abandonați de către alți oameni, dar dacă sunt abandonați de Dumnezeu, atunci nimeni nu este mai lipsit de statut, nimeni nu are o valoare mai insignifiantă ca ei. Pentru o creatură a lui Dumnezeu, să fie posedată de Satana sau abandonată de către oameni este un lucru foarte dureros – dar dacă o creatură este abandonată de Creator, aceasta înseamnă că nu poate avea un statut mai scăzut. Descendenții lui Moab au fost blestemați și s-au născut în această țară înapoiată; fără nicio îndoială, dintre toți oamenii de sub influența întunericului, descendenții lui Moab au cel mai scăzut statut. Deoarece acești oameni au avut până acum cel mai scăzut statut, lucrarea făcută asupra lor este cea mai capabilă să spulbere noțiunile omenești și este, de asemenea, cea mai benefică pentru întregul plan de gestionare de șase mii de ani al lui Dumnezeu. Să facă o astfel de lucrare printre acești oameni este cea mai bună cale de a spulbera noțiunile omenești și, cu aceasta, Dumnezeu lansează o epocă; cu aceasta, El spulberă toate noțiunile omenești; cu aceasta, El încheie lucrarea întregii Epoci a Harului. Prima Sa lucrare a fost realizată în Iudeea, între granițele Israelului; printre națiunile neamurilor, El nu a făcut nicio lucrare de lansare a noii epoci. Etapa finală a lucrării nu este realizată numai printre neamuri, ci, mai mult decât atât, printre cei care au fost blestemați. Acest singur punct este dovada cea mai capabilă de a-l umili pe Satana și, astfel, Dumnezeu „devine” Dumnezeul întregii creații din univers și Domnul tuturor lucrurilor, obiectul închinării pentru tot ce are viață.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu este Domnul întregii creații”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 207)

În prezent, există unii care încă nu înțeleg ce lucrare nouă a început Dumnezeu. Printre națiunile neamurilor, Dumnezeu a introdus un nou început. A început o nouă epocă și a inițiat o nouă lucrare și înfăptuiește această lucrare printre descendenții lui Moab. Nu este aceasta cea mai nouă lucrare a Lui? Nimeni, de-a lungul istoriei, nu a mai experimentat această lucrare. Nici măcar nu a auzit nimeni despre ea, și, cu atât mai puțin, nu a apreciat-o. Înțelepciunea lui Dumnezeu, minunăția lui Dumnezeu, caracterul de nepătruns al lui Dumnezeu, măreția lui Dumnezeu și sfințenia Lui se manifestă toate prin această etapă a lucrării, lucrarea din zilele de pe urmă. Nu este aceasta o nouă lucrare, o lucrare care spulberă noțiunile umane? Există unii care gândesc astfel: „De vreme ce Dumnezeu l-a blestemat pe Moab și a spus că îi va abandona pe descendenții lui, cum ar putea să-i mântuiască acum?” Acestea sunt neamurile care au fost blestemate de Dumnezeu și alungate din Israel; israeliții le-au numit „câinii neamurilor”. După părerea tuturor, nu sunt numai câinii neamurilor, ci, mai rău, fiii distrugerii; adică, ei nu sunt aleșii lui Dumnezeu. Poate că s-au născut între granițele Israelului, dar ei nu aparțin poporului din Israel și au fost expulzați în națiunile neamurilor. Ei sunt cei mai umili dintre toți oamenii. Tocmai fiindcă sunt cei mai umili din omenire, Dumnezeu Își desfășoară lucrarea Sa de a lansa o nouă epocă printre ei, pentru că sunt reprezentanți ai omenirii corupte. Lucrarea lui Dumnezeu este selectivă și are o țintă precisă; lucrarea pe care El o face astăzi în acești oameni este, de asemenea, o lucrare care s-a desfășurat în timpul creației. Noe era o creatură a lui Dumnezeu, la fel ca descendenții lui. Oricine din lume care este din carne și oase este o creatură a lui Dumnezeu. Lucrarea lui Dumnezeu este îndreptată asupra întregii creații; nu depinde de faptul că cineva a fost blestemat sau nu, după ce a fost creat. Lucrarea Sa de gestionare este îndreptată asupra întregii creații, nu asupra poporului ales, care nu a fost blestemat. De vreme ce Dumnezeu dorește să-Și realizeze lucrarea în creația Sa, El cu siguranță o va duce la îndeplinire cu succes și va lucra printre acei oameni care sunt folositori pentru lucrarea Lui. Prin urmare, El spulberă toate convențiile când lucrează printre oameni; pentru El, cuvintele „blestemat”, „mustrat” și „binecuvântat” sunt lipsite de sens! Poporul evreu este bun, la fel și aleșii Israelului; sunt oameni de un calibru și o umanitate bună. La început, printre ei Și-a lansat Iahve lucrarea și a înfăptuit lucrarea cea mai timpurie – dar să înfăptuiască lucrarea de cucerire asupra lor acum ar fi lipsit de sens. Și ei poate că fac parte din creație și poate că există multe aspecte pozitive în ceea ce îi privește, dar să realizeze această etapă a lucrării printre ei ar fi lipsit de sens; Dumnezeu nu ar putea să-i cucerească pe oameni, nici nu ar putea să convingă toată creația, ceea ce este întocmai scopul schimbării direcției lucrării Sale către acești oameni ai națiunii marelui balaur roșu. Cel mai important aici este că El lansează o epocă, spulberă toate regulile și toate noțiunile omenești și încheie lucrarea întregii Epoci a Harului. Dacă lucrarea Lui actuală s-ar desfășura printre israeliți, până când planul Său de gestionare de șase mii de ani s-ar încheia, toți ar crede că Dumnezeu este numai Dumnezeul israeliților, că doar israeliții sunt aleșii lui Dumnezeu, că numai ei merită să moștenească binecuvântarea și făgăduința lui Dumnezeu. Întruparea lui Dumnezeu în timpul zilelor de pe urmă în rândul națiunii neamurilor din țara marelui balaur roșu realizează lucrarea care este cea a Dumnezeului întregii creații; El termină întreaga lucrare de mântuire și încheie partea centrală a lucrării Sale în națiunea marelui balaur roșu. Miezul acestor trei etape ale lucrării este mântuirea omului – și anume, să facă întreaga creație să se închine Creatorului. Prin urmare, fiecare etapă a acestei lucrări este foarte semnificativă; Dumnezeu nu face ceva fără semnificație sau valoare. Pe de o parte, această etapă a lucrării introduce o nouă epocă și încheie cele două epoci anterioare; pe de altă parte, spulberă toate noțiunile umane și toate căile vechi de credință și de cunoaștere umană. Lucrarea celor două epoci anterioare a fost efectuată potrivit diferitelor noțiuni umane; totuși, această etapă elimină complet noțiunile omenești, prin aceasta cucerind pe deplin omenirea. Prin cucerirea descendenților lui Moab, prin lucrarea realizată printre descendenții lui Moab, Dumnezeu va cuceri toți oamenii din univers. Aceasta este cea mai profundă semnificație a acestei etape din lucrarea Sa, fiind și cel mai valoros aspect al acestei etape a lucrării Sale. Chiar dacă acum știi că propriul tău statut este inferior și că ai o valoare umilă, vei simți, totuși, că ai cunoscut cel mai îmbucurător lucru: ai moștenit o mare binecuvântare, ai primit o mare făgăduință și poți ajuta la realizarea acestei lucrări mărețe a lui Dumnezeu. Ai văzut chipul adevărat al lui Dumnezeu, cunoști firea inerentă a lui Dumnezeu și faci voia lui Dumnezeu. Cele două etape anterioare ale lucrării lui Dumnezeu s-au desfășurat în Israel. Dacă această etapă a lucrării Sale, din timpul zilelor de pe urmă, s-ar realiza tot printre israeliți, nu numai că întreaga creație ar crede că doar israeliții au fost aleșii lui Dumnezeu, dar întregul plan de gestionare al lui Dumnezeu nu și-ar atinge efectul dorit. În perioada în care cele două etape ale lucrării Lui s-au desfășurat în Israel, nicio lucrare nouă – și nici vreo lucrare de lansare a unei noi epoci – nu fuseseră realizate printre națiunile neamurilor. Etapa actuală a lucrării – lucrarea de lansare a unei noi epoci – este mai întâi realizată printre națiunile neamurilor și, în plus, este realizată mai întâi printre descendenții lui Moab, lansând astfel întreaga epocă. Dumnezeu a spulberat toate cunoștințele conținute în noțiunile omenești, nepermițându-i niciuneia să rămână. În lucrarea Sa de cucerire, El a spulberat noțiunile umane, acele căi omenești învechite de cunoaștere, de mai demult. El permite oamenilor să vadă că în ceea ce-L privește pe Dumnezeu nu există reguli, că nu este nimic vechi la Dumnezeu, că lucrarea pe care o face El este în întregime eliberată, în întregime liberă și că El are dreptate în tot ceea ce face. Tu trebuie să te supui pe deplin oricărei lucrări pe care o face El în creație. Toată lucrarea pe care o face El are însemnătate și este executată după voia și înțelepciunea Lui, și nu potrivit alegerilor și noțiunilor omenești. Dacă un lucru este în beneficiul lucrării Lui, El face acel lucru; și dacă ceva nu este benefic lucrării Sale, El nu face acel lucru, indiferent cât de bun este! El lucrează și selectează destinatarii și locația lucrării Sale conform sensului și scopului ei. El nu respectă reguli trecute atunci când lucrează, nici nu urmează formule vechi. În schimb, El Își planifică lucrarea după semnificația lucrării. În cele din urmă, El va obține un efect adevărat și scopul anticipat. Dacă nu înțelegi aceste lucruri astăzi, această lucrare nu va avea niciun efect asupra ta.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu este Domnul întregii creații”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 208)

Cât de mari sunt obstacolele în fața lucrării lui Dumnezeu? A știut cineva vreodată? Cu oamenii întemnițați în nuanțe superstițioase bine înrădăcinate, cine este capabil să cunoască adevăratul chip al lui Dumnezeu? Cu această cunoaștere culturală înapoiată, atât de superficială și absurdă, cum ar putea ei înțelege pe deplin cuvintele rostite de Dumnezeu? Chiar și când li se vorbește față în față și sunt hrăniți gură la gură, cum ar putea înțelege? Uneori este ca și cum cuvintele lui Dumnezeu au fost ascultate de surzi: oamenii nu au nici cea mai mică reacție, clatină din cap și nu pricep nimic. Cum ar putea acest lucru să nu fie îngrijorător? Această „istorie culturală antică și cunoaștere culturală îndepărtată^[1]” a hrănit un asemenea grup de oameni lipsiți de valoare. Această cultură antică – patrimoniu prețios – este o grămadă de gunoi! A devenit o rușine eternă cu mult timp în urmă și nu merită să fie menționată! A învățat oamenii trucuri și tehnici de a se opune lui Dumnezeu, iar „îndrumarea blândă, ordonată”^[2] a educației naționale a făcut oamenii încă și mai nesupuși față de Dumnezeu. Fiecare parte a lucrării lui Dumnezeu este extrem de dificilă, și fiecare stadiu al lucrării Lui pe pământ a fost deranjant pentru Dumnezeu. Cât de grea este lucrarea Lui pe pământ! Stadiile lucrării lui Dumnezeu pe pământ implică mari greutăți: pentru slăbiciunea omului, deficiențele, caracterul copilăros, ignoranța, și tot ceea ce ține de om, Dumnezeu face planuri meticuloase și observații atente. Omul este ca un tigru de hârtie pe care cineva nu îndrăznește să-l zgândăre sau provoace; la cea mai mică atingere, mușcă sau cade și își pierde calea și este ca și cum, la cea mai mică lipsă de concentrare, recidivează sau altfel Îl ignoră pe Dumnezeu, ori aleargă la porcii și câinii lui de părinți ca să se răsfețe cu impuritățile trupurilor lor. Ce piedică mare! Practic, la fiecare pas al lucrării Sale, Dumnezeu este supus ispitei și, la aproape fiecare pas, Dumnezeu riscă un mare pericol. Cuvintele Lui sunt sincere și oneste și fără răutate, totuși, cine este dispus să le accepte? Cine este dispus să se supună pe deplin? Acest lucru Îi rupe inima lui Dumnezeu. El trudește zi și noapte pentru om, este copleșit de teamă pentru viața omului și e plin de compasiune pentru slăbiciunea omului. A suferit multe momente de cotitură în fiecare stadiu al lucrării Lui, pentru fiecare cuvânt pe care îl rostește; se află între ciocan și nicovală și se gândește la slăbiciunea, nesupunerea, caracterul copilăros și vulnerabilitatea omului… fără încetare, iar și iar. Cine a știut asta vreodată? În cine se poate El încrede? Cine ar fi în stare să înțeleagă? Pe veci urăște El păcatele omului și lipsa de coloană vertebrală, lipsa de caracter a omului și pe veci își face griji pentru vulnerabilitatea omului și contemplă calea ce se întinde înaintea omului. Mereu, observând cuvintele și faptele omului, El e plin de milă și furie și, mereu, vederea acestor lucruri Îi aduce durere în inimă. Până la urmă, inocenții au devenit indiferenți; de ce trebuie să facă Dumnezeu mereu lucrurile dificile pentru ei? Omul slab este complet lipsit de perseverență; de ce ar trebui ca Dumnezeu să aibă mereu o asemenea furie neabătută față de el? Omul slab și lipsit de putere nu mai are nici cea mai mică vitalitate; de ce ar trebui ca Dumnezeu să-l dojenească mereu pentru nesupunerea lui? Cine poate ține piept amenințărilor lui Dumnezeu în cer? Omul, până la urmă, este fragil și, în situații disperate, Dumnezeu Și-a împins furia adânc în inimă, astfel încât omul să poată reflecta încet asupra sieși. Și totuși, omul, care este la mare ananghie, nu are nici cea mai mică apreciere față de voia lui Dumnezeu; omul a fost călcat în picioare de bătrânul rege al diavolilor, totuși, el este complet surprins, se ridică mereu împotriva lui Dumnezeu, sau, dacă nu, nu e nici cald, nici rece în privința lui Dumnezeu. Dumnezeu a rostit atât de multe cuvinte, totuși, cine le-a luat în serios vreodată? Omul nu înțelege cuvintele lui Dumnezeu, totuși, el rămâne imperturbabil și fără dorință arzătoare, și nu a cunoscut niciodată cu adevărat esența bătrânului diavol. Oamenii trăiesc în Hades, în iad, dar cred că trăiesc în palatul de pe fundul mării; sunt persecutați de către marele balaur roșu, și, totuși, cred că sunt „favorizați”^[3] de țară; sunt ridiculizați de diavol și, totuși, ei cred că se bucură de măiestria superlativă a trupului. Ce adunătură de mizerabili jegoși și josnici sunt! Omul a cunoscut nefericirea, dar el nu știe asta și, în această societate întunecată, suferă nenorocire după nenorocire,^[4] totuși, niciodată nu s-a dezmeticit. Când va scăpa de auto-indulgența și firea sa de sclav? De ce este atât de nepăsător față de inima lui Dumnezeu? Tolerează el în tăcere opresiunea și vitregia aceasta? Nu-și dorește ziua în care va putea schimba întunericul în lumină? Nu-și dorește să mai remedieze o dată nedreptățile față de dreptate și adevăr? Este dornic să privească și să nu facă nimic în timp ce oamenii abandonează adevărul și deformează faptele? Este fericit să continue să îndure acest abuz? Este dornic să fie sclav? Este dispus să piară de mâna lui Dumnezeu odată cu sclavii acestui stat eșuat? Unde ți-e hotărârea? Unde ți-e ambiția? Unde ți-e demnitatea? Unde ți-e integritatea? Unde ți-e libertatea? Ești dispus să renunți la toată viața ta^[5] pentru marele balaur roșu, regele diavolilor? Ești fericit să-l lași să te tortureze până la moarte? Chipul adâncului este haotic și întunecat, pe când omul obișnuit, suferind de o asemenea năpastă, strigă spre Ceruri și se plânge pământului. Când va fi omul în stare să-și țină capul sus? Omul este sfrijit și scofâlcit, cum ar putea el să concureze cu acest diavol crud și tiranic? De ce nu își dăruiește viața lui Dumnezeu cât mai curând cu putință? De ce mai amână? Când poate termina lucrarea lui Dumnezeu? Astfel, bruscat și oprimat fără sens, întreaga-i viață va fi fost în cele din urmă irosită în van; de ce e atât de grăbit să sosească și atât de zorit să plece? De ce nu păstrează ceva prețios să-I dea lui Dumnezeu? A uitat de mileniile de ură?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (8)”

Note de subsol:

1. „Îndepărtată” este folosit în batjocură.

2. „Îndrumarea blândă, ordonată” este folosit ironic.

3. „Favorizați” este folosit ca să batjocorească oamenii care par din lemn și nu au conștiință de sine.

4. „Suferă nenorocire după nenorocire” sugerează că oamenii s-au născut pe pământul marelui balaur roșu și nu sunt în stare să-și țină capul sus.

5. „Să renunți la toată viața ta” este folosit în sens depreciativ.

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 209)

Calea de astăzi nu este ușor de parcurs. S-ar putea spune că este destul de greu de urmat și că, de-a lungul veacurilor, a fost extrem de rară. Cu toate acestea, cine ar fi crezut că doar trupul omului va fi suficient pentru a-l distruge? Lucrarea de astăzi este cu siguranță la fel de prețioasă ca ploaia de primăvară și la fel de valoroasă ca bunătatea lui Dumnezeu față de om. Totuși, dacă omul nu cunoaște scopul lucrării Sale curente sau dacă nu înțelege esența omenirii, cum se poate vorbi despre valoarea și caracterul de preț al acesteia? Trupul nu aparține oamenilor, așa că nimeni nu poate vedea clar care va fi destinația sa. Cu toate acestea, ar trebui să știi bine că Domnul creației va întoarce omenirea, care a fost creată, la poziția inițială, și-i va reda imaginea inițială din momentul creării sale. El va lua înapoi cu totul suflarea pe care a suflat-o în om, reintrând în posesia trupului și oaselor sale și înapoind totul Domnului creației. Va transforma complet omenirea și o va reînnoi și va lua înapoi de la om întreaga moștenire a lui Dumnezeu care nu aparține omenirii, ci Lui, și nu i-o va mai da niciodată, căci niciunul dintre acele lucruri nu a aparținut omenirii de la bun început. El le va lua pe toate înapoi – nu este un jaf nedrept; mai degrabă, este un fapt menit să readucă cerul și pământul la starea lor inițială și să transforme și să reînnoiască omul. Aceasta este destinația rezonabilă pentru om, deși poate nu va fi o înapoiere a trupului după ce a fost mustrat, așa cum își imaginează oamenii. Dumnezeu nu vrea scheletul trupului după distrugerea sa; El vrea elementele originale din om care I-au aparținut lui Dumnezeu la început. Prin urmare, El nu va anihila omenirea și nu va eradica trupul omului, căci acesta nu este proprietatea privată a omului. Mai degrabă, este adjunctul lui Dumnezeu, care gestionează omenirea. Cum ar putea să anihileze carnea omului pentru „plăcerea” Sa? Ai renunțat cu adevărat, până acum, la întregul tău trup care nu merită nici măcar un singur ban? Dacă ai putea să înțelegi treizeci la sută din lucrarea zilelor de pe urmă (acești treizeci la sută înseamnă să înțelegi lucrarea Duhului Sfânt astăzi, precum și lucrarea cuvântului lui Dumnezeu în zilele de pe urmă), nu ai continua să „servești” sau să fii „filial” trupului tău – un trup care este corupt de mulți ani – așa cum faci astăzi. Se cuvine să înțelegi clar că oamenii au avansat acum la o stare fără precedent și nu vor mai continua să înainteze ca roțile istoriei. Trupul tău mucegăit este de mult timp acoperit de muște, așadar, cum să aibă puterea de a întoarce roțile istoriei, cărora Dumnezeu le-a permis să se miște până în ziua de azi? Cum poate să facă să ticăie din nou ceasul zilelor de pe urmă, care ticăie în tăcere, și să-și miște limbile în sensul acelor de ceasornic? Cum poate să retransforme lumea care pare învăluită într-o ceață densă? Poate trupul tău să reînsuflețească munții și râurile? Poate trupul tău, care are doar o funcție măruntă, să refacă într-adevăr tipul de lume umană pe care ți-ai dorit-o? Poți să-ți educi cu adevărat descendenții să devină „ființe umane”? Înțelegi acum? Cui anume îi aparține trupul tău? Intenția inițială a lui Dumnezeu de a-l mântui, desăvârși și transforma pe om nu a fost să-ți ofere o frumoasă patrie sau să aducă odihnă liniștitoare pentru trupul omului; a fost de dragul gloriei și mărturiei Sale, pentru ca omenirea să se bucure mai mult în viitor și ca, în curând, să poată să se odihnească. Totuși, nu a fost pentru trupul tău, căci omul este capitalul gestionării lui Dumnezeu, iar trupul omului este doar un adjunct. (Omul este un obiect cu spirit și corp, în timp ce trupul este numai un element care putrezește. Asta înseamnă că trupul este un instrument folosit în planul de gestionare.) Ar trebui să știi că desăvârșirea, completarea și câștigarea oamenilor de către Dumnezeu nu aduc decât săbii și lovituri asupra trupului lor, cât și suferințe nesfârșite, arderea focului, judecată nemiloasă, mustrare și blesteme, precum și încercări infinite. Aceasta este povestea lăuntrică și acesta e adevărul lucrării de gestionare a omului. Totuși, toate aceste lucruri sunt îndreptate spre trupul omului și toate săgețile ostilității sunt nemilos țintite spre trupul omului (căci omul este nevinovat). Toate acestea sunt pentru slava și mărturia Sa și pentru gestionarea Sa. Acest lucru se datorează faptului că lucrarea Lui nu este numai pentru binele omenirii, ci și pentru întregul plan și pentru a-Și împlini voia inițială de când a creat omenirea. Prin urmare, probabil nouăzeci la sută din ceea ce experimentează omul implică suferințe și încercări de foc, dar zilele dulci și fericite după care a tânjit trupul omului sunt foarte puține sau chiar deloc. Cu atât mai puțin e omul în stare să se bucure de clipele fericite în trup, petrecând momente frumoase cu Dumnezeu. Trupul este murdar, așadar, ceea ce vede trupul omului sau de ce se bucură nu este altceva decât mustrarea lui Dumnezeu, pe care omul o consideră nefavorabilă, de parcă ar fi lipsită de rațiune normală. Acest lucru se datorează faptului că El Își va manifesta firea dreaptă, care nu este plăcută omului, nu tolerează ofensele omului și îi detestă pe vrășmași. Dumnezeu Își dezvăluie fățiș întreaga fire prin toate mijloacele necesare, încheind astfel lucrarea luptei Sale de șase mii de ani cu Satana – lucrarea de mântuire a întregii omeniri și de distrugere a Satanei de demult!

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Scopul gestionării omenirii”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 210)

Zilele de pe urmă au sosit și țări din întreaga lume sunt în fierbere. Haosul politic, foametea, epidemiile, inundațiile și seceta apar peste tot. Sunt catastrofe în lumea omului; cerurile au trimis și ele dezastrul. Acestea sunt semne ale zilelor de pe urmă. Dar, pentru oameni, pare o lume a veseliei și a grandorii; devine din ce în ce mai mult astfel, inimile oamenilor sunt atrase toate de aceasta și mulți oameni sunt prinși în capcană și incapabili să se elibereze din ea; un număr mare va fi amăgit de cei care apelează la vicleșuguri și vrăjitorie. Dacă nu te străduiești să progresezi, dacă ești lipsit de idealuri și nu te-ai ancorat în adevărata cale, vei fi măturat de valurile învolburate ale păcatului. China este cea mai înapoiată dintre toate țările; este tărâmul unde stă încolăcit marele balaur roșu, are cei mai mulți oameni care slăvesc idoli și apelează la vrăjitorie, are cele mai multe temple și este un loc unde sălășluiesc demoni murdari. Te-ai născut din ea, ai fost educat de ea și ești impregnat de influența ei; ai fost corupt și torturat de ea, dar, după ce te-ai trezit, te-ai lepădat de ea și ești întru totul câștigat de Dumnezeu. Aceasta este gloria lui Dumnezeu și de aceea această etapă a lucrării are o mare însemnătate. Dumnezeu a făcut o lucrare atât de grandioasă, a rostit atât de multe cuvinte și, în cele din urmă, vă va câștiga în întregime – aceasta este o parte a lucrării de gestionare a lui Dumnezeu și sunteți „prada de război” în lupta dintre Dumnezeu și Satana. Cu cât înțelegeți mai mult adevărul și cu cât este mai bună viața voastră bisericească, cu atât mai mult este îngenuncheat marele balaur roșu. Toate acestea sunt chestiuni ale lumii spirituale – sunt bătălii din lumea spirituală și, când Dumnezeu va fi victorios, Satana va fi batjocorit și se va prăbuși. Această etapă a lucrării lui Dumnezeu are o importanță covârșitoare. Dumnezeu lucrează la o scară atât de măreață și mântuiește pe deplin acest grup de oameni astfel încât să poți să scapi de influența Satanei, să trăiești pe tărâmul sfânt, să trăiești în lumina lui Dumnezeu și să ai conducerea și îndrumarea luminii. Atunci viața ta va avea un sens. Ce mâncați și purtați este diferit pentru necredincioși; voi vă bucurați de cuvintele lui Dumnezeu și trăiți o viață plină de sens – și de ce se bucură ei? Ei se bucură doar de „moștenirea lor strămoșească” și de „spiritul național”. Nu au nici cea mai mică urmă de umanitate! Hainele, cuvintele și acțiunile voastre sunt toate diferite de ale lor. În cele din urmă, voi veți scăpa pe deplin de murdărie, nu veți mai fi înrobiți de ispita Satanei și veți câștiga proviziile zilnice ale lui Dumnezeu. Ar trebui să fiți mereu prudenți. Deși trăiți într-un loc murdar, voi sunteți neîntinați de murdărie și puteți trăi alături de Dumnezeu, primind marea Sa protecție. Dumnezeu v-a ales dintre toți cei din acest ținut galben. Nu sunteți cei mai binecuvântați oameni? Tu ești o ființă creată – ar trebui, desigur, să-L slăvești pe Dumnezeu și să urmărești o viață plină de sens. Dacă nu-L slăvești pe Dumnezeu, ci trăiești în trupul tău murdar, atunci nu ești doar o bestie cu chip de om? Deoarece ești o ființă omenească, ar trebui să te sacrifici pentru Dumnezeu și să înduri toate suferințele! Ar trebui să accepți cu bucurie și cu încredere mica suferință la care ești supus astăzi și să trăiești o viață plină de sens, ca Iov și Petru. În această lume, omul poartă hainele diavolului, se hrănește cu mâncare de la diavol, lucrează și slujește la porunca diavolului, devenind cu totul călcat în picioare în mizeria lui. Dacă nu deslușești sensul vieții sau nu obții adevărata cale, atunci ce însemnătate are să trăiești astfel? Sunteți oameni care urmăriți calea cea dreaptă, aceia care își doresc o îmbunătățire. Sunteți oameni care vă ridicați în națiunea marelui balaur roșu, cei pe care Dumnezeu îi numește drepți. Nu este aceasta viața cea mai plină de sens?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Practica (2)”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 211)

Astăzi, lucrarea pe care o fac asupra voastră are scopul de a vă conduce într-o viață de umanitate normală; este lucrarea de a inaugura o nouă epocă și a conduce omenirea în viața noii epoci. Pas cu pas, această lucrare se împlinește și se desfășoară printre voi, direct: Eu vă învăț față în față, vă iau de mână, vă spun orice nu înțelegeți, vă ofer tot ce vă lipsește. Se poate spune că, pentru voi, toată această lucrare este provizia pentru viață și vă călăuzește într-o viață de umanitate normală; are scopul specific de a asigura aprovizionarea pentru viața acestui grup de oameni în timpul zilelor de pe urmă. Pentru Mine, toată această lucrare are scopul de a pune capăt epocii vechi și a inaugura o nouă epocă; cât despre Satana, Eu M-am întrupat tocmai pentru a-l învinge. Lucrarea pe care o fac în mijlocul vostru acum este provizia voastră de astăzi și mântuirea voastră în timp util, dar, în acești câțiva ani, vă voi spune toate adevărurile, întreaga cale a vieții și chiar lucrarea viitorului; asta va fi de ajuns să vă permită să experimentați normal lucrurile în viitor. Ceea ce v-am încredințat sunt doar cuvintele Mele toate. Nu rostesc niciun alt îndemn; astăzi, toate cuvintele pe care vi le spun sunt îndemnul Meu pentru voi, deoarece astăzi nu aveți deloc experiență în multe dintre cuvintele pe care le rostesc și nu înțelegeți semnificația lor lăuntrică. Într-o zi, experiențele voastre vor ajunge să dea roade, întocmai cum am vorbit astăzi. Aceste cuvinte sunt viziunile voastre de astăzi și sunt cele de care veți depinde în viitor; ele reprezintă provizia pentru viața de astăzi și îndemnul pentru viitor, și niciun alt îndemn nu ar putea fi mai bun. Asta pentru că timpul pe care îl am pentru a lucra pe pământ nu este la fel de lung ca timpul pe care îl aveți voi pentru a-Mi experimenta cuvintele; Eu pur și simplu Îmi termin lucrarea, în timp ce voi urmăriți viața, un proces ce implică o lungă călătorie prin viață. Numai după ce ați experimentat multe lucruri veți putea să câștigați complet calea vieții; numai atunci veți putea vedea până la sensul lăuntric al cuvintelor pe care Eu le rostesc astăzi. Când veți avea cuvintele Mele în mâinile voastre, când fiecare dintre voi va fi primit toate însărcinările Mele, odată ce vă voi da toate sarcinile ce se cuvin, iar lucrarea cuvintelor se va încheia, indiferent în ce măsură a fost dobândit un rezultat, atunci și împlinirea voii lui Dumnezeu va fi fost dobândită. Nu e așa cum îți imaginezi tu, că trebuie să fii schimbat într-o anumită măsură; Dumnezeu nu acționează conform noțiunilor tale.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Practica (7)”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 212)

În zilele de pe urmă, Dumnezeu S-a întrupat pentru a face lucrarea pe care trebuie să o facă și să-Și îndeplinească lucrarea de slujire prin cuvinte. El a venit în persoană pentru a lucra printre ființele umane cu scopul de a desăvârși acei oameni care sunt după inima Sa. Din vremea creației până astăzi, El a îndeplinit acest fel de lucrare doar în timpul zilelor de pe urmă. Doar în zilele de pe urmă Dumnezeu S-a întrupat pentru a face o astfel de lucrare la scară largă. Deși El îndură greutăți pe care oamenii le-ar găsi greu de suportat și deși este un Dumnezeu măreț care totuși are umilința de a deveni un om obișnuit, niciun aspect al lucrării Sale nu a fost întârziat, iar planul Său nu a căzut pradă haosului nici în cea mai mică măsură. El face lucrarea conform planului Său original. Unul din scopurile întrupării Sale este de a cuceri oameni, altul este de a desăvârși oamenii pe care îi iubește. El dorește să vadă cu proprii Lui ochi oamenii pe care îi desăvârșește și vrea să vadă El Însuși cum oamenii pe care îi desăvârșește sunt martori pentru El. Nu sunt desăvârșiți doar unul sau doi oameni. Mai degrabă, e vorba de un grup alcătuit din doar câțiva oameni. Oamenii din acest grup vin din diverse țări ale lumii și din diverse naționalități ale lumii. Scopul de a face atât de multă lucrare este de a câștiga acest grup de oameni, de a câștiga mărturia pe care acest grup de oamenii o aduce pentru El și de a dobândi gloria pe care o poate obține de la ei. El nu face o lucrare care nu are nicio semnificație, nici nu face o lucrare care nu are valoare. Se poate spune că, făcând o astfel de lucrare, scopul lui Dumnezeu este de a-i desăvârși pe toți cei pe care dorește să-i desăvârșească. În timpul rămas în afară de aceasta, El îi va alunga pe toți cei care sunt răi. Să știți că El nu face această mare lucrare din cauza celor care sunt răi; din contră, El Își dă totul datorită acelui număr infim de oameni care vor fi desăvârșiți de El. Lucrarea pe care El o face, cuvintele pe care le rostește, tainele pe care le dezvăluie și judecata și mustrarea Sa sunt toate de dragul acelui număr infim de oameni. El nu S-a întrupat din cauza celor care sunt răi și cu atât mai puțin acei oameni răi trezesc în El vreo mare mânie. El rostește adevărul și vorbește despre intrare datorită celor care vor fi desăvârșiți; El a devenit trup datorită lor, iar faptul că El acordă promisiunile și binecuvântările Lui este datorat lor. Adevărul, intrarea și viața în umanitatea despre care El vorbește nu sunt prelucrate de dragul celor care sunt răi. El dorește să evite să le vorbească celor care sunt răi, dorind în schimb să reverse toate adevărurile asupra celor care vor fi desăvârșiți. Totuși, lucrarea Sa necesită ca, pentru moment, acelora care sunt răi să li se îngăduie să se bucure de unele dintre bogățiile Lui. Aceia care nu îndeplinesc adevărul, care nu Îl mulțumesc pe Dumnezeu și care perturbă lucrarea Lui sunt toți răi. Ei nu pot fi desăvârșiți și sunt detestați și respinși de Dumnezeu. Dimpotrivă, oamenii care pun adevărul în practică și pot să-L mulțumească pe Dumnezeu și care se sacrifică total pe sine în lucrarea lui Dumnezeu reprezintă oamenii care vor fi desăvârșiți de Dumnezeu. Cei pe care Dumnezeu dorește să îi facă compleți nu sunt alții decât acest grup de oameni, iar lucrarea pe care Dumnezeu o face este de dragul acestor oameni. Adevărul despre care vorbește El se adresează oamenilor care sunt dispuși să îl pună în practică. El nu le vorbește oamenilor care nu pun adevărul în practică. Sporirea înțelegerii și creșterea discernământului despre care vorbește El îi vizează pe oamenii care pot îndeplini adevărul. Când vorbește despre cei care urmează să fie desăvârșiți, tocmai despre acești oameni vorbește El. Lucrarea Duhului Sfânt este direcționată către oamenii care sunt dornici de a practica adevărul. Lucruri precum a avea înțelepciune și umanitate sunt direcționate către oamenii care sunt dispuși să pună adevărul în practică. Aceia care nu îndeplinesc adevărul pot auzi multe cuvinte de adevăr, dar, deoarece sunt atât de răi din natură și nu-i interesează adevărul, ceea ce înțeleg ei sunt doar doctrine și cuvinte și teorii goale, fără nici cea mai mică valoare pentru intrarea în viață. Niciunul dintre ei nu Îi este loial lui Dumnezeu; ei sunt toți oameni care Îl văd pe Dumnezeu, dar nu Îl pot obține; sunt cu toții condamnați de Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar cei care se concentrează pe practică pot fi desăvârșiți”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 213)

Scopul principal al lucrării de cucerire este de a purifica omenirea, astfel încât omul să intre în posesia adevărului, pentru că omul înțelege prea puțin din adevăr! Să faci lucrarea de cucerire asupra acestor oameni are cea mai adâncă semnificație. Toți ați căzut pradă influenței întunericului și ați fost profund vătămați. Scopul acestei lucrări este să vă permită să cunoașteți natura umană și, în acest fel, să trăiți adevărul. A fi desăvârșit este ceva ce toate ființele create ar trebui să accepte. Dacă lucrarea din această etapă implica numai desăvârșirea oamenilor, atunci aceasta putea fi făcută în Marea Britanie sau America sau Israel; putea fi făcută asupra oamenilor oricărei națiuni. Dar lucrarea de cucerire este selectivă. Primul pas al lucrării de cucerire este pe termen scurt; mai mult, va fi folosită pentru umilirea Satanei și cucerirea întregului univers. Aceasta este lucrarea inițială de cucerire. Se poate spune că orice ființă care crede în Dumnezeu poate fi desăvârșită, deoarece desăvârșirea e ceva ce se poate obține doar după o schimbare pe termen lung. Dar a fi cucerit este ceva diferit. Categoria și modelul de cucerit trebuie să fie unul care este cu mult în urma celorlalți, care trăiește în cel mai negru întuneric; trebuie să fie cel mai depravat și cel mai puțin doritor să Îl recunoască pe Dumnezeu și cel mai neascultător față de Dumnezeu. Acesta este exact tipul de persoană care poate depune mărturie pentru a fi cucerită. Scopul principal al lucrării de cucerire este înfrângerea Satanei, în vreme ce scopul principal al desăvârșirii oamenilor este câștigarea oamenilor. Este acela de a permite oamenilor să depună mărturie, după ce au fost cuceriți, că această lucrare de cucerire a fost săvârșită aici, pentru oameni ca voi. Scopul este ca oamenii să fie martori după ce au fost cuceriți. Acești oameni cuceriți vor fi folosiți pentru a atinge scopul umilirii lui Satana. Deci, care este metoda principală de cucerire? Mustrarea, judecata, aruncarea blestemelor și revelarea – folosind o fire dreaptă pentru a cuceri oamenii astfel încât ei să fie pe deplin convinși datorită firii drepte a lui Dumnezeu. A folosi realitatea și autoritatea cuvântului pentru a cuceri oamenii și a-i convinge pe deplin – aceasta înseamnă să fii cucerit. Cei care au fost desăvârșiți nu sunt în stare doar să obțină ascultarea după ce au fost cuceriți, ci pot și să aibă cunoașterea lucrării de judecată, să își schimbe firea și să ajungă să Îl cunoască pe Dumnezeu. Ei experimentează cărarea iubirii față de Dumnezeu și se umplu de adevăr. Ei învață cum să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu, să devină în stare să sufere pentru Dumnezeu și să aibă propriile voințe. Cei desăvârșiți sunt aceia care au o înțelegere reală a adevărului datorită faptului că au experimentat cuvântul lui Dumnezeu. Cei cuceriți sunt aceia care au cunoștință despre adevăr, dar nu au acceptat sensul real al adevărului. După ce au fost cuceriți, ei ascultă, dar ascultarea lor este doar rezultatul judecății pe care au primit-o. Nu au nici un fel de înțelegere a sensului real al multor adevăruri. Ei acceptă adevărul verbal, dar nu l-au pătruns; ei înțeleg adevărul, dar nu l-au experimentat. Lucrarea care se face asupra celor care sunt desăvârșiți include mustrări și judecăți împreună cu aprovizionarea vieții. O persoană care prețuiește pătrunderea adevărului este demnă de a fi desăvârșită. Diferența dintre cei care urmează a fi desăvârșiți și cei care urmează a fi cuceriți este făcută de pătrunderea adevărului. Cei desăvârșiți sunt cei care înțeleg adevărul, l-au pătruns și îl trăiesc; oamenii care nu pot fi desăvârșiți sunt cei care nu înțeleg adevărul, nu îl pătrund, adică, aceia care nu trăiesc adevărul. Dacă astfel de oameni pot acum să fie pe deplin ascultători, atunci sunt cuceriți. Dacă cei cuceriți nu caută adevărul – dacă urmează adevărul, dar nu îl trăiesc, dacă zăresc și aud adevărul, dar nu prețuiesc trăirea adevărului – atunci aceștia nu pot fi desăvârșiți. Oamenii care urmează a fi desăvârșiți practică adevărul potrivit cerințelor lui Dumnezeu pe cărarea desăvârșirii. Prin aceasta, ei mulțumesc voia lui Dumnezeu și sunt desăvârșiți. Oricine urmează până la sfârșit înainte ca lucrarea de cucerire să se termine este cucerit, dar nu se poate spune că este desăvârșit. „Cei desăvârșiți” sunt aceia care, după ce lucrarea de cucerire se termină, sunt în stare să caute adevărul și să fie câștigați de Dumnezeu. Se referă la aceia care, după ce lucrarea de cucerire se termină, nu se clintesc în fața năpastelor și trăiesc adevărul. Ceea ce îi deosebește pe cei cuceriți față de cei desăvârșiți sunt diferențele din pașii lucrării și diferențele privitoare la măsura în care oamenii înțeleg și pătrund adevărul. Toți aceia care nu au pornit pe cărarea spre desăvârșire, adică aceia care nu sunt în posesia adevărului, vor fi în cele din urmă alungați. Numai cei care sunt în posesia adevărului și care trăiesc adevărul pot fi câștigați de Dumnezeu în totalitate. Adică, cei care trăiesc după chipul lui Petru sunt cei desăvârșiți, iar toți ceilalți sunt cei cuceriți. Lucrarea care se face asupra tuturor celor care sunt cuceriți constă în a arunca blesteme, în a mustra și în a da frâu mâniei, iar ceea ce li se întoarce este doar dreptate și blesteme. A lucra asupra unui astfel de om înseamnă a dezvălui fără formalități sau politețe – a dezvălui firea coruptă din el pentru ca el să o recunoască singur și să fie pe deplin convins. Când omul devine în întregime ascultător, lucrarea de cucerire se termină. Chiar dacă cei mai mulți dintre oameni tot nu încearcă să înțeleagă adevărul, lucrarea de cucerire se va fi terminat.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai cei desăvârșiți pot trăi o viață plină de sens”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 214)

Cum îl desăvârșește Dumnezeu pe om? Care este firea lui Dumnezeu? Ce conține firea Lui? Pentru a clarifica toate aceste lucruri: unul spune că este răspândirea numelui lui Dumnezeu, unul spune că este să fii martor pentru Dumnezeu și unul spune că este preamărirea lui Dumnezeu. În cele din urmă, pe baza cunoașterii lui Dumnezeu, firea vieții omului se va schimba. Cu cât trece omul prin mai multă tratare și rafinare, cu atât mai mult este învigorat; cu cât mai multe sunt treptele lucrării lui Dumnezeu, cu atât mai desăvârșit este acel om. Astăzi, în experiența omului, fiecare pas al lucrării lui Dumnezeu lovește în noțiunile omului, și totul depășește intelectul omului și este peste așteptările lui. Dumnezeu oferă tot ce îi trebuie omului și, în toate privințele, acest fapt este în dezacord cu noțiunile omului. Dumnezeu Își rostește cuvintele în momentele tale de slăbiciune; numai așa îți poate da El viață. Lovind în noțiunile tale, El te face să accepți tratarea de către Dumnezeu; numai așa poți să te dezbari de stricăciunea ta. Astăzi, într-o privință, Dumnezeu întrupat lucrează într-o stare de dumnezeire, dar, în altă privință, El lucrează într-o stare de umanitate normală. Când încetezi să mai poți nega orice lucrare a lui Dumnezeu, când ești în stare să te supui, indiferent ce spune sau face Dumnezeu în stare de umanitate normală și când ești în stare să te supui și să înțelegi, indiferent ce fel de normalitate manifestă El, și când ai dobândit o experiență reală, numai atunci poți să știi cu siguranță că El este Dumnezeu și să încetezi să mai făurești noțiuni, numai atunci vei fi în stare să Îl urmezi până la capăt. Există înțelepciune în lucrarea lui Dumnezeu și El știe cum poate omul mărturisi ferm pentru El. El știe unde se află slăbiciunea vitală a omului, iar cuvintele pe care le spune El te pot lovi în slăbiciunea ta vitală, dar El Își folosește și cuvintele mărețe și înțelepte pentru a te face să mărturisești ferm pentru El. Așa sunt faptele minunate ale lui Dumnezeu. Lucrarea făcută de Dumnezeu este inimaginabilă pentru intelectul omului. Judecata lui Dumnezeu descoperă felurile de stricăciune care îl stăpânesc pe omul făcut din carne, precum și ce anume constituie substanța omului, fapt care nu lasă omului niciun loc în care să se ascundă de rușinea sa.

Dumnezeu face lucrarea de judecată și mustrare în așa fel încât omul să poată să Îl cunoască, și pentru mărturisirea Lui. Fără judecata Lui asupra firii stricate a omului, omul nu ar putea cunoaște firea Sa cea dreaptă, care nu îngăduie nicio ofensă, și nici nu ar putea omul să-și transforme vechea lui cunoaștere despre Dumnezeu într-una nouă. Pentru mărturisirea Sa și pentru gestionarea Sa, El Își face publică totalitatea, îngăduindu-i astfel omului, prin arătarea Lui publică, să atingă cunoașterea lui Dumnezeu, să-și schimbe firea, și să fie martor răsunător pentru Dumnezeu. Schimbarea firii omului se îndeplinește prin diferite tipuri de lucrări ale lui Dumnezeu; fără astfel de schimbări în firea omului, omul nu ar fi în stare să fie martor pentru Dumnezeu și nu ar putea fi după inima lui Dumnezeu. Schimbările din firea omului semnifică faptul că omul s-a eliberat din robia Satanei și de influența întunericului și că a devenit, cu adevărat, un model și un specimen al lucrării lui Dumnezeu, un martor al lui Dumnezeu și cineva care este după inima lui Dumnezeu. Astăzi, Dumnezeul întrupat a venit să-Și facă lucrarea pe pământ și cere ca omul să capete cunoaștere despre El, ascultare față de El, să fie mărturie pentru El, să Îi cunoască lucrarea concretă și firească, să asculte de toate cuvintele și de lucrarea Sa, care nu sunt potrivite cu noțiunile omului, și să fie martor pentru toată lucrarea pe care o săvârșește El ca să-l mântuiască pe om, cât și pentru toate faptele pe care le face El pentru a-l cuceri pe om. Cei care sunt martori pentru Dumnezeu trebuie să aibă cunoaștere despre Dumnezeu; numai acest fel de mărturie este adevărată și reală și numai acest fel de mărturie îl poate face de rușine pe Satana. Dumnezeu îi folosește pe cei care au ajuns să-L cunoască trecând prin judecata, mustrarea, tratarea și emondarea Sa, pentru a fi martori pentru El. El îi folosește pe cei care au fost stricați de Satana ca să fie martori pentru El și la fel îi folosește și pe cei a căror fire s-a schimbat și care au dobândit astfel binecuvântările Sale, pentru a fi martori pentru El. El nu are nevoie ca omul să-L slăvească numai cu gura, și nici nu Îi trebuie laudele și mărturia celor din tagma Satanei, care nu au fost mântuiți de El. Numai cei care-L cunosc pe Dumnezeu sunt potriviți să fie martori pentru El și numai cei a căror fire s-a schimbat sunt potriviți să fie martori pentru El. Dumnezeu nu îi va îngădui omului să-I facă numele de rușine în mod voit.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai cei care-L cunosc pe Dumnezeu pot să fie martori pentru El”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 215)

Amintiți-vă scena din Biblie când Dumnezeu a provocat distrugerea Sodomei și gândiți-vă, de asemenea, la cum soția lui Lot a devenit un stâlp de sare. Gândiți-vă cum s-au pocăit oamenii din Ninive pentru păcatele lor, în sac și cenușă și amintiți-vă ce a urmat după ce evreii L-au răstignit pe Isus pe cruce acum 2000 de ani. Evreii au fost goniți din Israel și au fugit în țări din întreaga lume. Mulți au fost uciși, iar întreaga națiune evreiască a fost supusă durerii fără precedent a nimicirii țării lor. Ei L-au bătut în cuie pe Isus pe cruce – au comis un păcat atroce – și au provocat firea lui Dumnezeu. Ei au fost obligați să plătească pentru ceea ce au făcut și au fost obligați să suporte toate consecințele acțiunilor lor. Ei L-au condamnat pe Dumnezeu, L-au respins pe Dumnezeu și astfel nu au avut decât un destin: acela de a fi pedepsiți de Dumnezeu. Aceasta a fost consecința amară și dezastrul pe care conducătorii lor le-au adus asupra țării și națiunii lor.

Astăzi, Dumnezeu S-a întors în lume pentru a-Și săvârși lucrarea. Prima Lui oprire este exemplarul de conducere dictatorială: China, bastionul ferm al ateismului. Dumnezeu a câștigat un grup de oameni prin înțelepciunea și puterea Lui. În această perioadă, El a fost vânat de partidul de guvernământ al Chinei prin toate mijloacele și supus unei suferințe mari, fără să aibă un loc unde să Își poată odihni capul, fără posibilitatea de a-Și găsi un adăpost. În ciuda acestora, Dumnezeu Își continuă lucrarea pe care intenționează să o săvârșească: El își face auzită vocea și răspândește evanghelia. Nimeni nu poate pătrunde atotputernicia lui Dumnezeu. În China, o țară care Îl privește pe Dumnezeu ca pe un dușman, Dumnezeu nu Și-a încetat niciodată lucrarea. În schimb, tot mai mulți oameni au acceptat lucrarea și cuvântul Lui, deoarece Dumnezeu mântuiește fiecare membru al omenirii în parte, în cea mai mare măsură posibilă. Avem încrederea că nicio țară sau putere nu poate sta în calea a ceea ce Dumnezeu dorește să împlinească. Cei care împiedică lucrarea lui Dumnezeu se opun cuvântului lui Dumnezeu și tulbură și subminează planul lui Dumnezeu vor fi, în cele din urmă, pedepsiți de Dumnezeu. Cel care sfidează lucrarea lui Dumnezeu va fi trimis în iad; orice țară care sfidează lucrarea lui Dumnezeu va fi distrusă; orice națiune care se ridică pentru a se opune lucrării lui Dumnezeu va fi ștearsă de pe fața pământului și va înceta să mai existe. Îndemn oamenii de toate naționalitățile, din toate țările și chiar din toate industriile să asculte vocea lui Dumnezeu, să privească lucrarea lui Dumnezeu și să acorde atenție destinului umanității, pentru a-L face pe Dumnezeu cel mai sfânt, cel mai onorabil, cel mai măreț și singurul obiect al venerării în rândul omenirii și a permite astfel întregii omeniri să trăiască sub binecuvântarea lui Dumnezeu, așa cum au trăit descendenții lui Avraam sub făgăduința lui Iahve și așa cum Adam și Eva, pe care Dumnezeu i-a creat mai întâi, au trăit în grădina Edenului.

Lucrarea lui Dumnezeu se dezlănțuie ca un val foarte puternic. Nimeni nu Îl poate reține și nimeni nu Îi poate opri marșul. Doar cei care ascultă cu grijă cuvintele Lui și care caută și sunt însetați după El pot păși pe urmele Lui și primi făgăduința Lui. Cei care nu vor face aceasta vor fi supuși unui dezastru copleșitor și unei pedepse bine-meritate.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 2: Dumnezeu conduce destinul întregii omeniri”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 216)

Lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu a început la crearea lumii, iar omul este în centrul acestei lucrări. Crearea de către Dumnezeu a tuturor lucrurilor, se poate spune că este de dragul omului. Deoarece lucrarea gestionării Sale se întinde pe parcursul a mii de ani și nu e săvârșită în doar câteva minute sau secunde, ori într-o clipire, sau într-un an sau doi, El a trebuit să creeze mai multe lucruri necesare supraviețuirii omenirii, cum ar fi soarele, luna, tot felul de creaturi vii, hrană și un mediu de viață primitor. Acesta a fost începutul gestionării lui Dumnezeu.

După aceea, Dumnezeu a predat omenirea Satanei, iar omul a trăit sub domeniul Satanei, lucru care a dus treptat la lucrarea lui Dumnezeu din prima epocă: povestea Epocii Legii… În multele mii de ani din Epoca Legii, omenirea s-a obișnuit cu îndrumarea Epocii Legii și a considerat că e de la sine înțeleasă. Treptat, oamenii au renunțat la grija lui Dumnezeu. Și astfel, în timp ce respectau legea, se închinau și la idoli și făceau fapte rele. Erau lipsiți de protecția lui Iahve și doar își trăiau viața înaintea altarului din templu. De fapt, lucrarea lui Dumnezeu i-a părăsit cu mult timp în urmă și chiar dacă israeliții au rămas încă atașați de lege și au rostit numele lui Iahve și chiar au crezut cu mândrie că numai ei erau poporul lui Iahve și aleșii Acestuia, gloria lui Dumnezeu i-a părăsit în liniște…

Când Dumnezeu Își face lucrarea, El pleacă întotdeauna în liniște dintr-un loc și Își duce ușor la bun sfârșit noua lucrare pe care o începe într-un alt loc. Acest lucru pare incredibil pentru oamenii care sunt amorțiți. Oamenii au prețuit întotdeauna lucrurile vechi și au privit lucrurile noi, nefamiliare, cu vrăjmășie sau le-au văzut ca pe o provocare. Și astfel, indiferent ce lucrare nouă face Dumnezeu, de la început până la sfârșit, omul este ultimul dintre toți care află despre ea.

Așa cum s-a întâmplat întotdeauna, după lucrarea lui Iahve din Epoca Legii, Dumnezeu Și-a început noua lucrare a celei de-a doua etape: asumarea trupului – întruparea ca om timp de zece, douăzeci de ani – vorbirea și lucrarea Sa printre credincioși. Cu toate acestea, nimeni nu a știut asta, și numai un număr mic de oameni au recunoscut că El a fost Dumnezeu devenit trup după ce Domnul Isus a fost răstignit și înviat. […] De îndată ce a fost terminată a doua etapă a lucrării lui Dumnezeu – după răstignire – lucrarea lui Dumnezeu de recuperare a omului din păcat (adică, recuperarea omului din mâinile Satanei) a fost realizată. Și astfel, din acel moment, omenirea a trebuit doar să-L accepte pe Domnul Isus ca Mântuitor pentru ca păcatele ei să fie iertate. Oficial vorbind, păcatele omului nu mai erau o barieră pentru a-și atinge mântuirea și a veni înaintea lui Dumnezeu, și nu mai erau pârghiile prin care Satana acuza omul. Asta pentru că Dumnezeu Însuși a făcut o lucrare reală, a devenit înfățișarea și anticiparea unui trup păcătos, iar Dumnezeu Însuși a fost jertfa de păcat. În felul acesta, omul a coborât de pe cruce și a fost răscumpărat și mântuit prin trupul lui Dumnezeu – asemănarea cu acest trup păcătos. Astfel, după ce a fost luat captiv de Satana, omul s-a apropriat cu un pas de a accepta mântuirea Lui înaintea lui Dumnezeu. Bineînțeles, această etapă de lucru a fost mai profundă și mai dezvoltată decât gestionarea lui Dumnezeu din Epoca Legii.

Aceasta este gestionarea lui Dumnezeu: să dea omenirea Satanei – o omenire care nu știe ce este Dumnezeu, ce este Creatorul, cum să se închine lui Dumnezeu sau de ce este necesar să se supună lui Dumnezeu – și să permită Satanei să o corupă. Pas cu pas, Dumnezeu recuperează apoi omul din mâinile Satanei, până când omul se închină pe deplin lui Dumnezeu și îl respinge pe Satana. Aceasta este gestionarea lui Dumnezeu. Poate sună ca o poveste mitică și poate pare uimitor. Oamenilor li se pare că este o poveste mitică, pentru că nu au nicio bănuială despre cât de multe s-au petrecut cu omul în ultimele câteva mii de ani, cu atât mai puțin știu câte povestiri au existat în întinderea acestui univers. Mai mult decât atât, e din cauză că ei nu pot aprecia lumea mai surprinzătoare și mai înfricoșătoare care există dincolo de lumea materială, dar pe care ochii lor muritori îi împiedică să o vadă. Pare de neînțeles pentru om, pentru că omul nu înțelege semnificația mântuirii omenirii de către Dumnezeu ori semnificația lucrării Sale de gestionare, și nu înțelege cum vrea Dumnezeu, în cele din urmă, să fie omenirea. Vrea să fie pe deplin necoruptă de Satana, cum au fost Adam și Eva? Nu! Scopul gestionării lui Dumnezeu este să câștige un grup de oameni care se închină lui Dumnezeu și se supun Lui. Deși acești oameni au fost corupți de Satana, ei nu-l mai văd pe Satana ca fiind tatăl lor; ei recunosc chipul urât al Satanei și îl resping și vin înaintea lui Dumnezeu pentru a accepta judecata și mustrarea Sa. Ajung să știe ce este urât și cum contrastează cu ceea ce este sfânt și să recunoască măreția lui Dumnezeu și răul Satanei. O astfel de omenire nu va mai lucra pentru Satana, nici nu se va închina Satanei, nici nu va proslăvi pe Satana. Asta pentru că sunt un grup de oameni care au fost cu adevărat câștigați de Dumnezeu. Aceasta este semnificația lucrării de gestionare a omenirii de către Dumnezeu. În timpul lucrării de gestionare a lui Dumnezeu din prezent, omenirea este atât obiectul corupției Satanei, cât și al mântuirii lui Dumnezeu, iar omul este produsul pentru care se luptă Dumnezeu și Satana. În timp ce Dumnezeu Își săvârșește lucrarea, recuperează treptat omul din mâinile Satanei și, astfel, omul se apropie tot mai mult de Dumnezeu…

Apoi a venit Epoca Împărăției, care este o etapă mai practică de lucru și care, totuși, este și cea mai dificilă de acceptat pentru om. Asta se datorează faptului că, cu cât omul se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât mai mult toiagul lui Dumnezeu se apropie de om, și cu atât mai clar fața lui Dumnezeu se dezvăluie omului. După răscumpărarea omenirii, omul se întoarce oficial în sânul lui Dumnezeu. Omul a crezut că acum era timpul să se bucure, totuși el este supus unui asalt total frontal din partea lui Dumnezeu, pe care nimeni nu ar fi putut vreodată să-l prevadă: așa cum se pare, este vorba despre un botez de care poporul lui Dumnezeu trebuie să „se bucure”. Sub o astfel de îngrijire, oamenii nu au de ales decât să se oprească și să se gândească la ei înșiși: „Eu sunt mielul, pierdut de mulți ani, pentru care Dumnezeu a cheltuit atât de mult ca să-l răscumpere, atunci de ce mă tratează Dumnezeu așa? Este felul lui Dumnezeu de a râde de mine și de a mă demasca?…” După ce ani la rând au trecut, omul a devenit bătut de vreme, îndurând greutățile rafinării și mustrării. Deși omul a pierdut „gloria” și „romantismul” vremurilor trecute, fără să știe a ajuns să înțeleagă principiile comportamentului uman și a ajuns să aprecieze anii de devotament ai lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii. Omul începe încet să-și deteste propria barbarie. El începe să urască cât de sălbatic este, toate neînțelegerile lui față de Dumnezeu și cererile lipsite de logică pe care le-a făcut către El. Ceasul nu poate fi dat înapoi. Evenimentele trecute devin amintirile regretabile ale omului, iar cuvintele și dragostea lui Dumnezeu devin forța motrică a noii vieți a omului. Rănile omului se vindecă pe zi ce trece, puterea îi revine, iar el se ridică și se uită la fața Celui Atotputernic… doar pentru a descoperi că El a fost mereu lângă mine și că zâmbetul și înfățișarea Lui sunt încă atât de tulburătoare. Inima Lui încă se mai preocupă de omenirea pe care El a creat-o și mâinile Sale sunt încă la fel de calde și de puternice așa cum erau la început. Este ca și cum omul s-ar fi întors în Grădina Edenului, dar de data aceasta omul nu se mai lasă ademenit de șarpe și nu se mai îndepărtează de fața lui Iahve. Omul îngenunchează înaintea lui Dumnezeu, privește fața zâmbitoare a lui Dumnezeu și oferă sacrificiul său cel mai prețios – O! Doamne, Dumnezeul meu!

Dragostea și compasiunea lui Dumnezeu pătrund în fiecare detaliu al lucrării Sale de gestionare și, indiferent dacă oamenii sunt capabili sau nu să înțeleagă intențiile bune ale lui Dumnezeu, El continuă să facă neobosit lucrarea pe care a hotărât să o ducă la bun sfârșit. Indiferent cât de mult înțeleg oamenii din gestionarea lui Dumnezeu, ajutorul și beneficiile aduse omului de lucrarea lui Dumnezeu pot fi apreciate de toți. Poate că, astăzi, nu ai simțit nici dragostea, nici viața oferite de Dumnezeu, dar atât timp cât nu-L părăsești pe Dumnezeu și nu renunți la hotărârea ta de a căuta adevărul, va veni o zi când Dumnezeu îți va zâmbi. Căci scopul lucrării de gestionare a lui Dumnezeu este de a recupera oamenii care se află sub domeniul Satanei, nu de a-i abandona pe cei care au fost corupți de Satana și care se opun lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 3: Omul poate fi salvat numai în mijlocul gestionării lui Dumnezeu”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 217)

Toți oamenii trebuie să înțeleagă țelurile lucrării Mele pe pământ, și anume ceea ce Îmi doresc în cele din urmă să câștig și nivelul la care trebuie să ajung în această lucrare înainte de a putea fi completă. Dacă, după ce au mers cu Mine până în ziua de azi, oamenii nu înțeleg ce înseamnă lucrarea Mea, atunci nu au mers ei oare în zadar cu Mine? Dacă oamenii Mă urmează, ar trebui să-Mi știe voia. Lucrez pe pământ de mii de ani și până în ziua de azi continuu să-Mi săvârșesc astfel lucrarea. Deși lucrarea Mea include multe proiecte, scopul acesteia rămâne neschimbat; chiar dacă sunt plin de judecată și mustrare față de om, de exemplu, ceea ce fac este tot de dragul mântuirii lui, de dragul unei mai bune răspândiri a Evangheliei și pentru extinderea lucrării Mele între toate națiunile neamurilor, odată ce omul a fost făcut complet. Așa că astăzi, într-un moment în care mulți oameni s-au cufundat de multă vreme profund în exasperare, Eu Îmi continuu încă lucrarea, continuu lucrarea pe care trebuie să o fac pentru a judeca și a mustra omul. În ciuda faptului că omul s-a săturat de ceea ce spun și că nu dorește să se preocupe de lucrarea Mea, Eu încă Îmi îndeplinesc datoria, căci scopul lucrării Mele rămâne neschimbat, iar planul Meu original nu va fi distrus. Rolul judecății Mele este de a permite omului să Mi se supună mai bine, iar rolul mustrării Mele este să permită ca schimbarea omului să fie mai eficientă. Deși ceea ce fac este de dragul gestionării Mele, nu am făcut niciodată nimic care nu a fost benefic pentru om, pentru că Îmi doresc să fac toate popoarele de dincolo de Israel la fel de ascultătoare ca și israeliții, să le transform în ființe umane adevărate, astfel încât să pot avea un punct de sprijin în țările din afara Israelului. Aceasta este gestionarea Mea; este lucrarea pe care o realizez între neamuri. Chiar și acum, mulți oameni încă nu înțeleg gestionarea Mea, căci nu-i interesează asemenea lucruri și le pasă numai de viitorul și destinațiile lor. Orice spun Eu, ei rămân indiferenți față de lucrarea pe care o fac Eu, concentrându-se în schimb asupra destinațiilor lor de mâine. Dacă lucrurile continuă astfel, cum poate să se extindă lucrarea Mea? Cum poate fi răspândită Evanghelia Mea în întreaga lume? Să știți că, atunci când lucrarea Mea este se va extinde, vă voi împrăștia și vă voi lovi așa cum a lovit Iahve fiecare din triburile lui Israel. Toate acestea se vor face astfel încât Evanghelia Mea să poată să se răspândească pe tot pământul, iar lucrarea Mea să se poată extinde la neamuri, pentru ca numele Meu să fie mărit de adulți și de copii deopotrivă și numele Meu cel sfânt să fie slăvit de gura oamenilor din toate semințiile și neamurile. Astfel, în această epocă din urmă, numele Meu va fi mărit printre națiunile neamurilor ca faptele Mele să poată fi văzute de neamuri și Mă vor numi Cel Atotputernic datorită faptelor Mele și pentru ca ale Mele cuvinte să se împlinească curând. Voi face cunoscut tuturor oamenilor că nu sunt numai Dumnezeul israeliților, ci și Dumnezeul tuturor națiunilor Neamurilor, chiar și al acelora pe care le-am blestemat. Voi lăsa pe toți oamenii să vadă că Eu sunt Dumnezeul întregii creații. Aceasta este lucrarea Mea cea mai mare, scopul planului Meu de lucru pentru zilele de pe urmă și singura lucrare care trebuie îndeplinită în acele zile.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea de răspândire a Evangheliei este și lucrarea de mântuire a omului”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 218)

Doar în zilele de pe urmă lucrarea pe care o gestionez de mii de ani este dezvăluită omului întru totul. Doar acum am dezvăluit omului întreaga taină a gestionării Mele, iar omul a aflat scopul lucrării Mele și, mai mult, a ajuns să înțeleagă toate tainele Mele. I-am spus deja omului totul despre destinația care îl privește. Am descoperit deja omului toate tainele Mele care au fost ascunse timp de peste 5900 de ani. Cine este Iahve? Cine este Mesia? Cine este Isus? Ar trebui să știți toate acestea. Lucrarea Mea se întoarce asupra acestor nume. Ați înțeles acest lucru? Cum ar trebui să fie proclamat numele Meu cel sfânt? Cum ar trebui să se răspândească numele Meu la oricare din națiunile care M-au chemat prin oricare din numele Mele? Lucrarea Mea se extinde, iar Eu voi răspândi plinătatea acesteia tuturor națiunilor. Întrucât lucrarea Mea a fost săvârșită în voi, vă voi lovi la fel cum Iahve a lovit în Israel pe păstorii casei lui David, făcându-vă să vă răspândiți printre toate națiunile. Căci, în zilele de pe urmă, voi zdrobi toate națiunile în fărâme și voi face ca poporul lor să fie împărțit din nou. Când Mă voi întoarce din nou, națiunile vor fi fost deja răspândite de-a lungul granițelor stabilite de flăcările Mele arzătoare. În acel moment, Mă voi manifesta din nou umanității ca soarele arzător, arătându-Mă deschis în chipul Celui Sfânt pe care ei nu L-au văzut niciodată, umblând printre multitudinea de națiuni, așa cum Eu, Iahve, am umblat odată printre triburile evreiești. De atunci, voi conduce umanitatea în viața lor pe pământ. Acolo vor vedea cu siguranță gloria Mea și vor vedea cu siguranță un stâlp de nori în aer care să îi ghideze în viețile lor, pentru că Îmi voi face apariția în locuri sfinte. Omul va vedea ziua Mea de dreptate și, de asemenea, manifestarea Mea glorioasă. Acest lucru se va întâmpla când voi împărăți pe tot pământul și voi aduce pe fiii Mei mulți în slavă. Peste tot pe pământ, oamenii se vor închina și cortul Meu va fi ridicat cu hotărâre în mijlocul umanității, pe stânca lucrării pe care o îndeplinesc astăzi. De asemenea, oamenii Îmi vor sluji în templu. Voi zdrobi în bucăți și voi reface din nou altarul acoperit cu lucruri murdare și detestabile. Miei și viței nou-născuți vor fi adunați pe altarul sfânt. Voi distruge templul de astăzi și voi construi unul nou. Templul care stă acum în picioare, plin de oameni detestabili, se va prăbuși, iar cel pe care-l construiesc va fi umplut de slujitori loiali Mie. Ei se vor ridica din nou și Îmi vor sluji de dragul gloriei templului Meu. Veți vedea cu siguranță ziua în care voi fi preaslăvit, și veți vedea, de asemenea, cu siguranță ziua în care voi distruge templul și voi zidi unul nou. De asemenea, veți vedea cu siguranță ziua venirii cortului Meu în lumea oamenilor. Așa cum voi nimici templul, astfel voi aduce cortul Meu în lumea oamenilor; tocmai în clipa în care oamenii Mă vor vedea coborând. După ce voi zdrobi toate națiunile, le voi aduna din nou, clădind de atunci templul Meu și ridicând altarul Meu, ca toți să-Mi aducă jertfe, să Mă slujească în templul Meu și să se dedice cu credință pe ei înșiși lucrării Mele printre națiunile neamurilor. Ei vor fi asemenea israeliților din ziua de azi, împodobiți în haină preoțească și cu coroană, cu gloria Mea, Iahve, în mijlocul lor, și măreția Mea plutind peste ei și rămânând cu ei. Lucrarea Mea între națiunile Neamurilor va fi realizată în același fel. Așa cum a fost lucrarea Mea în Israel, așa va fi și lucrarea Mea între națiunile Neamurilor, pentru că voi extinde lucrarea Mea în Israel și o voi răspândi printre națiunile Neamurilor.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea de răspândire a Evangheliei este și lucrarea de mântuire a omului”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 219)

Acum este timpul când Duhul Meu săvârșește o lucrare măreață și timpul când Îmi încep lucrarea printre națiunile neamurilor. Mai mult decât atât, este momentul în care clasific toate ființele create, punându-le pe fiecare în categoria sa, astfel încât lucrarea Mea să poată fi mai rapidă și eficientă. Și astfel, ceea ce îți cer este să îți oferi întreaga ta ființă pentru lucrarea Mea și, mai mult, să discerni în mod clar și să te asiguri de toată lucrarea pe care am făcut-o în tine și să îți pui toată puterea în lucrarea Mea, astfel încât să devină mai eficientă. Asta este ceea ce trebuie să înțelegi. Renunță la luptele dintre voi, la a căuta o cale înapoi sau la a căuta confortul trupesc, ceea ce Mi-ar întârzia lucrarea și ți-ar amâna viitorul minunat. Departe de a te proteja, acest lucru ar duce la distrugerea ta. Nu ar fi acest lucru nesăbuit din partea ta? Lucrurile de care te bucuri astăzi cu lăcomie reprezintă chiar ceea ce îți va distruge viitorul, în timp ce durerea pe care o suferi astăzi este chiar ceea ce te protejează. Trebuie să fii conștient în mod clar de aceste lucruri, pentru a evita să cazi pradă ispitelor de care va fi greu să scapi și să eviți să intri din greșeală în ceața densă și să nu fii în stare să găsești soarele. Atunci când ceața densă se va împrăștia, te vei afla în toiul zilei mari a judecății. În acel moment, ziua Mea se va apropia de omenire. Cum vei scăpa de judecata Mea? Cum vei fi în stare să înduri căldura arzătoare a soarelui? Când dăruiesc omului abundența Mea, el nu o prețuiește în sânul lui, ci o aruncă deoparte, într-un loc în care nimeni nu o va observa. Când ziua Mea coboară asupra omului, el nu va mai putea descoperi abundența Mea și nu va găsi cuvintele amare ale adevărului pe care i l-am spus cu mult timp în urmă. El va plânge și va striga, pentru că a pierdut strălucirea luminii și a căzut în întuneric. Ceea ce vedeți astăzi este doar sabia ascuțită a gurii Mele. Nu ați văzut toiagul în mâna Mea sau flacăra cu care ard omul și de aceea sunteți încă trufași și necumpătați în prezența Mea. De aceea încă mai luptați cu Mine în casa Mea, disputând cu limba voastră omenească ceea ce am vorbit cu gura Mea. Omul nu se teme de Mine și, deși continuă să fie în vrăjmășie cu Mine chiar și astăzi, el rămâne fără teamă. Aveți limba și dinții celor nedrepți în gurile voastre. Cuvintele și faptele voastre sunt asemănătoare celor ale șarpelui care a ademenit-o pe Eva să păcătuiască. Voi cereți unul de la celălalt ochi pentru ochi și dinte pentru dinte și vă luptați în prezența Mea pentru a smulge poziție, renume și profit pentru voi înșivă, totuși nu știți că Eu vă urmăresc în secret cuvintele și faptele. Înainte să veniți în prezența Mea, am răsunat în adâncul inimilor voastre. Omul dorește întotdeauna să scape de mâna Mea și să se ferească de privirea ochilor Mei, dar nu M-am îndepărtat niciodată de la cuvintele sau faptele lui. În schimb, Eu permit înadins acelor cuvinte și fapte să fie văzute de ochii Mei, ca să pot mustra nedreptatea omului și să îi judec răzvrătirea. Astfel, cuvintele și faptele secrete ale omului rămân întotdeauna înaintea scaunului Meu de judecată, iar scaunul Meu de judecată nu a părăsit niciodată omul, căci răzvrătirea lui este prea mare. Lucrarea Mea este de a arde și de a purifica toate cuvintele și faptele omului care au fost rostite și făcute în prezența Duhului Meu. În acest fel,^[a] când voi părăsi pământul, oamenii tot își vor păstra loialitatea față de Mine și Mă vor sluji în continuare așa cum fac slujitorii Mei sfinți în lucrarea Mea, permițând lucrării Mele pe pământ să continue până în ziua în care este completă.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea de răspândire a Evangheliei este și lucrarea de mântuire a omului”

Note de subsol:

a. Textul original nu include expresia „În acest fel”.

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 220)

Ați văzut ce lucrare va îndeplini Dumnezeu în acest grup de oameni? Dumnezeu a spus odată că până și în Împărăția Milenară, oamenii trebuie să Îi urmeze cuvântările în continuare și că, în viitor, cuvântările lui Dumnezeu vor călăuzi viața oamenilor direct în țara cea bună a Canaanului. Când Moise se afla în pustie, Dumnezeu i-a dat indicații și i-a vorbit direct. Din ceruri, Dumnezeu a trimis hrană, apă și mană pentru ca oamenii să se bucure, iar astăzi este tot la fel: Dumnezeu, personal, a trimis lucruri de mâncat și de băut de care oamenii să se bucure și tot El, personal, a trimis blesteme pentru a mustra oamenii. Și astfel, fiecare pas al lucrării Sale este săvârșit personal de către Dumnezeu. Astăzi, oamenii caută după producerea faptelor, ei caută semne și minuni și este posibil ca toți acești oameni să fie alungați, pentru că lucrarea lui Dumnezeu devine tot mai practică. Nimeni nu știe că Dumnezeu S-a pogorât din cer, ei nu sunt conștienți nici de faptul că Dumnezeu a trimis din cer hrană și tonice – și totuși, Dumnezeu există cu adevărat, iar scenele pline de afecțiune din Împărăția Milenară pe care oamenii și le imaginează sunt, de asemenea, cuvântările personale ale lui Dumnezeu. Așa stau lucrurile și doar asta se numește a domni împreună cu Dumnezeu pe pământ. A domni cu Dumnezeu pe pământ se referă la trup. Ceea ce nu este din trup nu există pe pământ și astfel, toți cei care se concentrează pe a merge la al Treilea cer fac acest lucru în zadar. Într-o zi, când tot universul se va întoarce la Dumnezeu, centrul lucrării Sale din întregul cosmos va urma cuvântările Lui; altundeva, unii oamenii vor folosi telefonul, alții vor lua avionul, unii se vor îmbarca pe un vapor pe mare, iar alții vor folosi lasere pentru a primi cuvântările lui Dumnezeu. Toți Îl vor adora și, dornici, vor veni cu toții aproape de Dumnezeu și se vor aduna împrejurul Lui și toți se vor închina Lui – și toate acestea vor fi faptele lui Dumnezeu. Țineți minte asta! Dumnezeu sigur nu va mai reîncepe vreodată în altă parte. Dumnezeu va împlini acest fapt: va face ca toți oamenii din univers să vină înaintea Lui și să I se închine Dumnezeului de pe pământ, iar lucrarea Lui din alte locuri va înceta, iar oamenii vor fi forțați să caute adevărata cale. Va fi ca și cu Iosif: toți veneau la el pentru mâncare și i se închinau, pentru că el avea ce să mănânce. Pentru a evita foametea, oamenii vor fi forțați să caute adevărata cale. Întreaga comunitate religioasă va suferi o foamete aspră și numai Dumnezeul zilei de astăzi este izvorul de apă vie, este în posesia izvorului nesecat oferit pentru bucuria omului, iar oamenii vor veni și vor depinde de El. Aceea va fi vremea când faptele lui Dumnezeu vor fi dezvăluite, iar Dumnezeu va dobândi slava; toți oamenii din tot universul se vor închina acestei „ființe umane” neînsemnate. Nu aceasta va fi ziua slavei lui Dumnezeu? Într-o zi, pastori bătrâni vor trimite telegrame căutând apa din izvorul nesecat al apei vii. Ei vor fi în vârstă, dar tot vor veni să I se închine acestei persoane pe care au privit-O de sus. Îl vor recunoaște cu gurile lor și se vor încrede în El din inimi – și nu este acesta un semn și o minune? Atunci când întreaga Împărăție se bucură, va fi ziua slavei lui Dumnezeu și oricine vine la voi și primește vestea bună a lui Dumnezeu va fi binecuvântat de El, iar aceste țări și acești oameni care fac astfel vor fi binecuvântați și îngrijiți de către Dumnezeu. Direcția viitoare va fi următoarea: cei care dobândesc cuvântările din gura lui Dumnezeu vor avea o cale pe care să umble pe pământ și, fie ei oameni de afaceri sau oameni de știință, educatori sau industriași, celor care sunt fără cuvintele lui Dumnezeu le va fi foarte greu să facă până și cel mai mic pas și vor fi forțați să caute adevărata cale. Asta se înțelege prin fraza „Cu adevărul, vei străbate întreaga lume; fără adevăr, nu vei ajunge nicăieri”. Iată cum stau lucrurile: Dumnezeu va folosi Calea (adică toate cuvintele Sale) pentru a cârmui întregul univers și pentru a guverna și a cuceri omenirea. Oamenii speră întotdeauna la o schimbare majoră a mijloacelor prin care Dumnezeu lucrează. Pentru a fi clar, prin cuvinte controlează El oamenii, iar tu trebuie să faci ceea ce spune El, fie că vrei, fie că nu vrei; acesta este un fapt obiectiv și trebuie ascultat de toți și, tot astfel, este inexorabil și cunoscut tuturor.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Împărăția Milenară a sosit”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 221)

Cuvintele lui Dumnezeu se vor răspândi printre nenumărate cămine, ele vor deveni cunoscute tuturor și numai atunci lucrarea Lui se va răspândi în univers. Ceea ce înseamnă că, dacă lucrarea lui Dumnezeu trebuie să se răspândească în întregul Univers, atunci cuvintele Lui trebuie să fie răspândite. În ziua slavei lui Dumnezeu, cuvintele lui Dumnezeu își vor arăta puterea și autoritatea. Fiecare cuvânt al Său, din vremuri străvechi până astăzi, se va îndeplini și se adeveri. În acest fel, slăvit va fi Dumnezeu pe pământ – altfel spus, cuvintele Sale vor domni pe pământ. Toți cei ce sunt răi vor fi mustrați de cuvintele rostite din gura lui Dumnezeu, toți cei ce sunt drepți vor fi binecuvântați de cuvintele rostite din gura Lui și totul va fi statornicit și făcut complet de cuvintele rostite din gura Lui. Nici nu va manifesta semne sau minuni; totul se va realiza prin cuvintele Sale, iar cuvintele Sale vor produce fapte. Toți cei de pe pământ vor sărbători cuvintele lui Dumnezeu, fie ei adulți sau copii, bărbați sau femei, tineri sau bătrâni, toți oamenii se vor supune cuvintelor lui Dumnezeu. Cuvintele lui Dumnezeu se arată în trup, îngăduind oamenilor să le vadă pe pământ, limpezi și pline de viață. Aceasta înseamnă Cuvântul să devină trup. Dumnezeu a venit pe pământ în primul rând pentru a împlini faptul: „Cuvântul a devenit trup”, ceea ce înseamnă că El a venit pentru ca ale Sale cuvinte să poată fi emise din trup (nu ca în vremea lui Moise, din Vechiul Testament, când Dumnezeu a vorbit direct din cer). După aceea, toate cuvintele Sale se vor îndeplini în timpul Epocii Împărăției Milenare, ele vor deveni fapte vizibile înaintea ochilor omului, iar oamenii le vor privi folosindu-și proprii ochi, fără cea mai mică deosebire. Aceasta este semnificația supremă a întrupării lui Dumnezeu. Altfel spus, lucrarea Duhului Sfânt este îndeplinită prin trup și prin cuvinte. Acesta este adevăratul sens al „Cuvântului devenit trup” și al „arătării Cuvântului în trup”. Numai Dumnezeu poate spune voia Duhului și numai Dumnezeu întrupat poate vorbi în numele Duhului; cuvintele lui Dumnezeu devin clare în Dumnezeul întrupat și toți ceilalți sunt conduși de ele. Nimeni nu este scutit, toți există în aceeași sferă. Numai prin aceste cuvântări pot oamenii să devină conștienți; cei care nu o dobândesc în acest fel visează cu ochii deschiși dacă ei cred că pot obține cuvântările din ceruri. Astfel este autoritatea demonstrată de întruparea lui Dumnezeu, făcându-i pe toți să creadă cu toată convingerea. Nici cei mai venerabili experți și pastori religioși nu pot rosti aceste cuvinte. Ei trebuie cu toții să se supună lor și nimeni nu va mai putea să facă un alt început. Dumnezeu va folosi cuvinte pentru a cuceri universul. El va face asta nu prin trupul Său carnal, ci prin folosirea cuvintelor din gura Dumnezeului devenit trup, pentru a cuceri toți oamenii din întregul univers; numai acesta este Cuvântul devenit trup și numai aceasta este arătarea Cuvântului în trup. Poate că oamenilor li se pare că Dumnezeu nu a făcut multă lucrare – dar Dumnezeu trebuie doar să-Și rostească propriile cuvinte, iar ei vor fi convinși pe deplin și copleșiți de uimire. Fără fapte, oamenii strigă și țipă; având cuvintele lui Dumnezeu, ei amuțesc. Dumnezeu va îndeplini, cu siguranță, acest lucru, pentru că acesta este planul demult stabilit al lui Dumnezeu: să înfăptuiască venirea Cuvântului pe pământ. De fapt, nu este nevoie să explic – sosirea Împărăției Milenare pe pământ este venirea cuvintelor lui Dumnezeu pe pământ. Pogorârea Noului Ierusalim din ceruri este venirea cuvintelor lui Dumnezeu pentru a trăi printre oameni, pentru a însoți fiecare acțiune a omului și toate gândurile lui cele mai intime. Și acesta este un fapt pe care Dumnezeu îl va aduce la îndeplinire; aceasta e minunata scenă din Împărăția Milenară. Acesta este planul stabilit de Dumnezeu: cuvintele Sale se vor arăta pe pământ pentru o mie de ani și vor manifesta toate faptele Lui și vor completa toată lucrarea Lui pe pământ, după care această etapă a omenirii va ajunge la final.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Împărăția Milenară a sosit”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 222)

Când Sinim va fi înfăptuit pe pământ – când va fi creată Împărăția – aici nu vor mai fi războaie, nu va mai fi niciodată foamete, nu vor mai fi epidemii și cutremure; oamenii vor înceta să fabrice arme; toți vor trăi în pace și stabilitate; și vor exista relații normale între oameni, cât și între țări. Cu toate acestea, prezentul nu suportă nicio comparație cu acest lucru. Totul sub ceruri este în haos și, treptat, încep să aibă loc lovituri de stat în fiecare țară. În urma cuvântărilor lui Dumnezeu, oamenii se schimbă în mod treptat și, pe plan intern, fiecare țară este sfâșiată cu încetul. Bazele stabile ale Babilonului încep să se clatine, ca un castel pe nisip și, pe măsură ce voia lui Dumnezeu se schimbă, au loc schimbări nemaipomenite, neobservate în lume și, în orice moment, apar tot felul de semne, arătând oamenilor că a sosit ziua cea de pe urmă a lumii! Acesta este planul lui Dumnezeu; aceștia sunt pașii prin care El lucrează și fiecare țară va fi, cu siguranță, sfâșiată în bucăți. Vechea Sodoma va fi nimicită a doua oară și, astfel, Dumnezeu spune: „Lumea se prăbușește! Babilonul este paralizat!” Nimeni, în afară de Dumnezeu Însuși, nu este capabil să înțeleagă acest lucru pe deplin; la urma urmei, conștiința oamenilor are o limită. De exemplu, miniștrii afacerilor interne ar putea ști că împrejurările actuale sunt instabile și haotice, însă ei nu sunt capabili să le abordeze. Pot doar să se lase purtați de curent, sperând, în inimile lor, la ziua în care își vor putea ține capetele sus, la ziua în care soarele va răsări din nou la Răsărit, strălucind peste pământ și schimbând această stare nefericită a lucrurilor. Totuși, habar n-au că, atunci când soarele răsare a doua oară, răsăritul său nu e menit să restabilească vechea ordine – este o revenire la viață, o schimbare completă. Acesta este planul lui Dumnezeu pentru întregul univers. El va înfăptui o lume nouă, dar, mai presus de toate, va reînnoi mai întâi omul.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Interpretări ale tainelor cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolele 22 și 23

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 223)

În lume, cutremurele sunt începutul dezastrului. Mai întâi, Eu fac lumea – adică pământul – să se schimbe și, apoi, urmează năpastele și foametea. Acesta este planul Meu și aceștia sunt pașii Mei, iar Eu voi mobiliza totul ca să Mă slujească, pentru a-Mi încheia planul de gestionare. Astfel, întregul univers-lume va fi distrus, chiar și fără intervenția Mea directă. Când am devenit trup pentru prima dată și am fost pironit pe cruce, pământul s-a cutremurat îngrozitor, și la fel va fi când va veni sfârșitul. Cutremurele vor începe chiar în momentul în care Eu voi intra, din trup, în tărâmul spiritual. Așadar, indiscutabil, fiii întâi născuți nu vor suferi din cauza dezastrului, în vreme ce oamenii care nu sunt fii întâi născuți vor fi lăsați să sufere în toiul dezastrelor. Deci, dintr-o perspectivă umană, toată lumea este dornică să fie un fiu întâi născut. În premonițiile oamenilor, lucrul acesta nu se întâmplă pentru a se bucura de binecuvântări, ci pentru a scăpa de suferințele cauzate de dezastru. Acesta este complotul marelui balaur roșu. Totuși, Eu nu-l voi lăsa niciodată să scape; îl voi face să-Mi îndure pedeapsa severă și, apoi, să se ridice și să-Mi facă servicii (aceasta se referă la a-Mi face fiii și poporul compleți), ca să fie înșelat mereu de propriile lui intrigi și să accepte pe vecie judecata Mea și arderea Mea. Acesta este adevăratul înțeles al faptului că făcătorii de servicii Mă preamăresc (adică îi folosesc pentru a-Mi dezvălui marea putere). Nu-i voi permite marelui balaur roșu să se strecoare în Împărăția Mea, și nici nu-i voi acorda acestuia dreptul să Mă preamărească! (Pentru că nu este vrednic; niciodată nu va fi vrednic!) Pe marele balaur roșu îl voi obliga doar să-Mi facă servicii în veci! Îl voi lăsa doar să se prosterneze înaintea Mea. (Celor care sunt distruși le este mai bine decât celor ce sunt în pierzanie; distrugerea este doar o formă temporară de pedeapsă severă, dar oamenii care sunt în pierzanie vor îndura în veci pedepse aspre. Din acest motiv folosesc Eu cuvintele „să se prosterneze”. Folosesc pedepse aspre deoarece acești oameni se strecoară în casa Mea și se bucură de o mare parte din harul Meu și au o oarecare cunoaștere despre Mine. Cât despre cei din afara casei Mele, ai putea spune că neștiutorii nu vor suferi.) În noțiunile lor, oamenii cred că aceia care sunt distruși o duc mai rău decât cei în pierzanie, dar, dimpotrivă, aceștia din urmă trebuie să fie întotdeauna aspru pedepsiți, iar cei distruși se vor întoarce în neant pentru totdeauna.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 108

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 224)

Când răsună salutul Împărăției – care este și momentul când se aud cele șapte tunete – acest sunet cutremură cerul și pământul, zdruncinând empireul și făcând să vibreze coardele inimii fiecărei ființe umane. Imnul Împărăției se înalță ceremonios în tărâmul marelui balaur roșu, dovedind că am distrus națiunea și Mi-am întemeiat Împărăția. Chiar mai important, Împărăția Mea este statornicită pe pământ. În acest moment, încep să-Mi trimit îngerii către fiecare dintre națiunile lumii pentru ca ei să-Mi poată păstori fiii, oamenii Mei; aceasta este, de asemenea, pentru a îndeplini cerințele următoarei etape a lucrării Mele. Totuși, Eu vin personal în locul unde stă încolăcit marele balaur roșu și Mă lupt cu el. Odată ce întreaga omenire ajunge să Mă cunoască în trup și este capabilă să Îmi vadă faptele în trup, bârlogul marelui balaur roșu se va transforma în cenușă și va dispărea fără urmă. Ca oameni ai Împărăției Mele, din moment ce detestați marele balaur roșu din tot sufletul, trebuie să-Mi mulțumiți inima cu acțiunile voastre și astfel, să-l faceți pe balaur de rușine. Simțiți cu adevărat că marele balaur roșu este detestabil? Simțiți cu adevărat că este dușmanul Regelui Împărăției? Aveți cu adevărat credința că puteți fi mărturie minunată pentru Mine? Chiar sunteți încrezători că puteți învinge marele balaur roșu? Asta este ceea ce vă cer; tot ceea ce am nevoie e ca voi să puteți ajunge până la acest pas. Veți fi capabili să o faceți? Aveți credința că puteți obține asta? Ce anume sunt capabili oamenii să facă? Nu e mai bine să o fac Eu Însumi? De ce spun că Eu cobor personal în locul în care se dă bătălia? Ceea ce vreau Eu este credința voastră, nu faptele voastre. Ființele umane sunt incapabile de a-Mi accepta cuvintele într-un mod direct, și în schimb le aruncă doar o privire piezișă. V-a ajutat acest lucru să vă atingeți scopurile? Ați ajuns să Mă cunoașteți astfel? Sincer să fiu, dintre oamenii de pe pământ, niciunul nu este capabil să Mă privească drept în față și niciunul nu este capabil să primească înțelesul pur și nealterat al cuvintelor Mele. Și astfel, am pus în mișcare pe pământ un proiect fără precedent pentru a-Mi atinge scopurile și a statornici imaginea Mea adevărată în inimile oamenilor. În acest mod, voi pune capăt erei în care noțiunile își exercită puterea asupra oamenilor.

Astăzi, nu numai că Mă pogor asupra națiunii marelui balaur roșu, ci Mă și întorc pentru a înfrunta întreg universul, făcând întregul empireu să se cutremure. Există undeva vreun loc care să nu fie supus judecății Mele? E oare vreun loc care să nu existe sub calamitățile pe care le Eu le trimit asupra lui? Oriunde merg, Eu împrăștii tot felul de „semințe ale dezastrului”. Acesta este unul dintre modurile în care lucrez și este, fără îndoială, un act de mântuire pentru omenire, iar ceea ce îi trimit este tot un fel de iubire. Doresc să îngădui chiar mai multor oameni să ajungă să Mă cunoască și să Mă poată vedea și, în acest fel, să ajungă să preamărească un Dumnezeu pe care nu L-au văzut atât de mulți ani, dar care, în momentul de față, este real. Din ce motiv am creat lumea? De ce oare, după ce oamenii au devenit corupți, nu i-am nimicit complet? Din ce motiv întreaga rasă umană trăiește printre dezastre? Care a fost scopul Meu când M-am înveșmântat în trup? Când Îmi îndeplinesc lucrarea, omenirea cunoaște nu numai gustul celor amare, ci și pe al celor dulci. Dintre toți oamenii din lume, cine nu trăiește în harul Meu? Dacă nu aș fi înzestrat ființele umane cu binecuvântări materiale, cine din lume ar fi putut să se bucure de îndestulare? Nu cumva a vă permite să vă luați locurile de oameni ai Mei este o binecuvântare? Dacă nu ați fi fost oamenii Mei, ci mai degrabă făcători de servicii, nu ați trăi printre binecuvântările Mele? Nici măcar unul dintre voi nu este capabil să înțeleagă originea cuvintelor Mele. Oamenii – departe de a prețui titlurile pe care li le-am oferit, atât de mulți dintre ei, la auzul titlului de „făcători de servicii”, nutresc resentimente în inimile lor și așa de mulți, la auzul titlului de „oamenii Mei”, nutresc iubire pentru Mine în inimile lor. Nimeni nu ar trebui să încerce să Mă păcălească; ochii Mei sunt atoatevăzători! Care dintre voi primește de bunăvoie, care dintre voi oferă ascultare totală? Dacă salutul Împărăției nu ar răsuna, ați fi cu adevărat capabili să vă supuneți până la final? Ceea ce omul este capabil să facă și să gândească și cât de departe poate să meargă – toate acestea le-am prestabilit demult.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 10

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 225)

În ciuda faptului că edificarea Împărăției a început în mod oficial, întâmpinarea Împărăției încă nu a răsunat oficial; acum este doar o profeție a ceea ce va să vină. După ce toți oamenii vor fi făcuți compleți și toate națiunile pământului vor deveni Împărăția lui Hristos, atunci va fi momentul când vor răsuna cele șapte tunete. Ziua actuală este un pas mare în direcția acelei etape; acțiunea a fost declanșată către acea zi. Acesta este planul lui Dumnezeu și va fi realizat în viitorul apropiat. Totuși, Dumnezeu a îndeplinit deja tot ceea ce a spus. Astfel, este clar că națiunile pământului nu sunt decât castele de nisip care tremură în timp ce mareea înaltă se apropie: ziua de pe urmă este iminentă și marele balaur roșu se va prăbuși sub cuvântul lui Dumnezeu. Pentru a se asigura că planul lui Dumnezeu este dus la îndeplinire cu succes, îngerii din cer au coborât pe pământ, făcând tot ce le stă în putință pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Dumnezeul întrupat Însuși S-a pus în formație de luptă pentru a purta un război cu dușmanul. Oriunde se arată întruparea, dușmanul este distrus din acel loc. China este prima care va fi anihilată; va fi devastată de mâna lui Dumnezeu. Dumnezeu nu va arăta niciun pic de îndurare. Dovada prăbușirii treptate a marelui balaur roșu poate fi observată în maturizarea continuă a oamenilor; ea este evidentă și vizibilă pentru oricine. Maturizarea oamenilor este un semn al morții inamicului. Aceasta este o parte a explicației a ceea ce înseamnă „să Mă lupt cu el”. Astfel, Dumnezeu le-a reamintit oamenilor de multe ori să depună mărturii frumoase pentru El ca să anuleze statutul deținut de noțiuni, care sunt urâțenia marelui balaur roșu, în inimile oamenilor. Dumnezeu folosește astfel de mesaje de reamintire pentru a însufleți credința oamenilor și, prin aceasta, El obține realizări în lucrarea Sa. Asta deoarece Dumnezeu a spus: „Ce anume sunt capabili oamenii să facă? Nu e mai bine să o fac Eu Însumi?” Toți oamenii sunt astfel; nu numai că sunt incapabili, dar se și descurajează și se decepționează cu ușurință. Din acest motiv, ei nu-L pot cunoaște pe Dumnezeu. Dumnezeu nu numai că învie credința omenirii; de asemenea, El insuflă oamenilor putere în secret și fără încetare.

În continuare, Dumnezeu a început să vorbească întregului univers. Nu numai că Dumnezeu Și-a început noua lucrare în China, El a început să facă noua lucrare de astăzi dintr-un capăt în altul al universului. În această etapă a lucrării, deoarece Dumnezeu dorește să-Și dezvăluie toate faptele pretutindeni în lume, astfel încât toți oamenii care L-au trădat să vină din nou să se plece înaintea tronului Său, judecata lui Dumnezeu tot va conține mila și bunătatea Sa iubitoare. Dumnezeu folosește evenimentele actuale din întreaga lume ca oportunități pentru a-i face pe oameni să simtă panică, îmboldindu-i să-L caute pe Dumnezeu, astfel încât să se poată întoarce pentru a fi înaintea Lui. Astfel, Dumnezeu spune: „Acesta este unul dintre modurile în care lucrez și este, fără îndoială, un act de mântuire pentru omenire, iar ceea ce îi trimit este tot un fel de iubire”.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Interpretări ale tainelor cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 10

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 226)

Eu Îmi exercit autoritatea pe pământ, desfășurându-Mi lucrarea în întregimea sa. Tot ce este în lucrarea Mea se reflectă pe fața pământului; omenirea nu a putut niciodată, pe pământ, să înțeleagă mișcările Mele în Cer, nici să cugete amănunțit asupra orbitelor și traiectoriilor Duhului Meu. Majoritatea ființelor umane înțeleg doar detaliile care se află în afara duhului, incapabile să înțeleagă starea reală a acestuia. Cerințele pe care le am de la omenire nu sunt ale sinelui Meu nedeslușit, care este în Cer, sau ale ființei imponderabile care sunt pe pământ; Eu am cerințe adecvate în concordanță cu statura omului de pe pământ. Eu niciodată nu am pus pe cineva în dificultate și nici n-am cerut vreodată cuiva să-și „stoarcă sângele” pentru plăcerea Mea – ar putea oare cerințele Mele să fie limitate doar la asemenea condiții? Din nenumăratele creaturi de pe pământ, care nu se supune dispozițiilor cuvintelor din gura Mea? Care dintre aceste creaturi, care vin înaintea Mea, nu este pe deplin arsă prin cuvintele Mele și focul Meu arzător? Care dintre aceste creaturi îndrăznește „să se fâțâie” cu exaltare mândră înaintea Mea? Care din aceste creaturi nu se pleacă înaintea Mea? Sunt Eu Dumnezeul care impune creației doar tăcerea? Dintre nenumăratele lucruri din creație, Eu le aleg pe cele care Îmi satisfac intenția; din nenumăratele ființe umane din omenire, le aleg pe cele cărora le pasă de inima Mea. Eu aleg cele mai bune dintre toate stelele, adăugând prin aceasta o licărire slabă de lumină Împărăției Mele. Eu umblu pe pământ, împrăștiindu-Mi parfumul pretutindeni și, în fiecare loc, Îmi las în urmă forma. Fiecare loc răsună la sunetul glasului Meu. Oamenii de peste tot se gândesc la scenele frumoase de ieri, pentru că întreaga umanitate își amintește trecutul…

Întreaga umanitate tânjește să-Mi vadă fața, dar când cobor în persoană pe pământ, toți sunt potrivnici sosirii Mele și toți alungă venirea luminii, ca și cum Eu aș fi dușmanul omului în Cer. Omul Mă întâmpină cu o lumină defensivă în ochi și rămâne constant alert, profund temător că Eu aș putea avea alte planuri pentru el. Deoarece ființele umane Mă privesc ca pe un prieten necunoscut, ele se simt de parcă Eu aș nutri intenția de a le ucide fără discriminare. În ochii omului, Eu sunt un opozant ucigător. Cu toate că a gustat căldura Mea în toiul nenorocirii, omul rămâne în necunoștință de cauză în ceea ce privește dragostea Mea și este încă pornit să se apere de Mine și să Mă sfideze. Departe de a profita de condiția lui pentru a acționa împotriva sa, Eu îl cuprind pe om în căldura îmbrățișării, îi umplu gura cu dulceață și îi pun mâncarea necesară în stomac. Dar, când mânia Mea violentă va scutura munții și râurile, nu îi voi mai dărui omului, din cauza lașității lui, aceste forme diferite de ajutor. În acest moment, furia Mea va crește, refuzând tuturor lucrurilor vii o șansă să se căiască și, abandonând toate speranțele Mele pentru om, voi administra răsplata pe care el o merită din plin. În acest moment, tunetul vuiește și fulgerul lucește, precum valurile oceanului care se dezlănțuie cu mânie, ca zeci de mii de munți care se prăbușesc. Pentru răzvrătirea sa, omul este doborât de tunet și de fulger și alte creaturi sunt eliminate în explozii de tunete și fulgere, iar întregul univers coboară brusc în haos și creația nu poate să recupereze suflarea primară a vieții. Nenumăratele mulțimi ale omenirii nu pot scăpa de vuietul tunetului; în mijlocul lucirii fulgerului, ființele umane, hoardă după hoardă, se răstoarnă în curentul rapid, ca să fie purtate de torentele care se revarsă din munți. Deodată, lumea „oamenilor” se apropie de locul de „destinație” al omului. Cadavrele plutesc la suprafața oceanului. Întreaga omenire se îndepărtează de Mine din pricina mâniei Mele, căci omul a păcătuit împotriva esenței Duhului Meu și răzvrătirea lui M-a jignit. Dar, în locurile fără apă, alți oameni se bucură încă, printre râsete și cântece, de făgăduințele acordate lor.

Când toți oamenii sunt tăcuți, Eu emit o licărire de lumină în fața ochilor lor. Apoi, mintea oamenilor se limpezește și ochii încep să le strălucească, iar ei nu mai sunt dornici să păstreze tăcerea; astfel, sentimentul spiritual este chemat în inimile lor imediat. Când se întâmplă asta, întreaga umanitate este înviată. Aruncându-și deoparte nemulțumirile nerostite, toți oamenii vin înaintea Mea, câștigând încă o șansă la supraviețuire prin cuvintele pe care Eu le proclam. Acest lucru se întâmplă pentru că toate ființele umane își doresc să trăiască pe fața pământului. Cu toate acestea, care dintre ele a avut vreodată intenția de a trăi de dragul Meu? Care dintre ele a descoperit vreodată lucruri splendide în ele ca să Mi le ofere pentru bucuria Mea? Care dintre ele Mi-a detectat vreodată mireasma îmbătătoare? Toate ființele umane sunt lucruri vulgare și nerafinate: la exterior, par a uimi ochii, dar esența lor este de a nu Mă iubi sincer pentru că, în ungherele adânci ale inimii omenești, niciodată nu a existat niciun element al Meu. Omul este prea deficitar: comparându-l cu Mine, pare că dezvălui un abis la fel de mare ca acela dintre pământul și Cer. Chiar și astfel, Eu nu lovesc punctele slabe și vulnerabile ale omului, nici nu-l ridiculizez din cauza neajunsurilor sale. Mâinile Mele au fost la lucru pe pământ timp de mii de ani și tot timpul ochii Mei au avut grijă de întreaga omenire. Totuși, Eu n-am luat niciodată, la întâmplare, nicio singură viață umană ca să Mă joc cu ea ca și cum ar fi fost o jucărie. Observ durerile pe care le-a îndurat omul și înțeleg prețul pe care el l-a plătit. În timp ce el stă înaintea Mea, nu doresc să îl iau pe om pe nepregătite pentru a-l mustra și nici nu-Mi doresc să revărs asupra lui lucruri nedorite. În schimb, în tot acest timp, Eu doar i-am furnizat și i-am dat omului. Așadar, tot ceea ce îl bucură pe om este harul Meu, toată răsplata care vine din mâna Mea. Pentru că Eu sunt pe pământ, omul nu a trebuit niciodată să îndure chinurile foamei. Mai degrabă, îi permit omului să primească din mâinile Mele lucrurile de care el se poate bucura și îi permit omenirii să trăiască în binecuvântările Mele. Oare nu trăiește întreaga omenire sub mustrarea Mea? Așa cum există belșug în adâncimile munților și o mulțime de lucruri de care să se bucure în ape, oare poporul care trăiește astăzi în cuvintele Mele nu are, cu atât mai mult, mâncare pe care o apreciază și o gustă? Eu sunt pe pământ și omenirea se bucură de binecuvântările Mele pe pământ. Când voi lăsa pământul în urmă, moment în care și lucrarea Mea se va încheia, omenirea nu va mai primi îngăduința Mea din cauza slăbiciunii sale.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 17

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 227)

Urâți cu adevărat marele balaur roșu? Îl urâți cu adevărat, sincer? De ce v-am întrebat de atâtea ori? De ce vă pun această întrebare din nou și din nou? Ce imagine a marelui balaur roșu există în inimile voastre? A fost într-adevăr eliminată? Cu adevărat nu-l considerați a fi tatăl vostru? Toți oamenii ar trebui să perceapă intenția Mea din întrebările Mele. Nu este de a provoca mânia oamenilor, nici de a instiga răzvrătirea printre oameni și nici ca omul să-și găsească propria ieșire, ci de a permite tuturor oamenilor să se elibereze de robia marelui balaur roșu. Cu toate acestea, nimeni nu ar trebui să fie neliniștit. Totul se va împlini prin cuvintele Mele; niciun om nu poate lua parte, și niciun om nu poate face lucrarea pe care o voi îndeplini Eu. Voi curăța aerul din toate ținuturile și voi eradica orice urmă a demonilor de pe pământ. Am început deja și voi iniția prima etapă a lucrării mele de mustrare în locuința marelui balaur roșu. Astfel, se poate vedea că mustrarea Mea s-a abătut asupra întregului univers și că marele balaur roșu și toate felurile de spirite necurate vor fi incapabile să scape de mustrarea mea, căci Eu privesc asupra tuturor ținuturilor. Când lucrarea Mea pe pământ se va încheia, adică atunci când epoca judecății se va termina, voi mustra oficial pe marele balaur roșu. Poporul Meu cu siguranță va vedea mustrarea Mea dreaptă a marelui balaur roșu, cu siguranță va revărsa laudă din pricina neprihănirii Mele și cu siguranță va preamări pentru totdeauna Numele Meu cel sfânt din pricina neprihănirii Mele. Prin urmare, vă veți îndeplini în mod oficial datoria și Mă veți lăuda în mod oficial în toate ținuturile pentru totdeauna!

Când epoca judecății va atinge punctul culminant, nu Mă voi grăbi să închei lucrarea Mea, ci voi integra în ea dovezile epocii mustrării și voi permite ca aceste dovezi să fie văzute de tot poporul Meu; prin acest lucru se vor da roade mai mari. Aceste dovezi sunt mijlocul prin care îl mustru pe marele balaur roșu și voi face pe poporul Meu să-l vadă cu ochii lor, pentru ca ei să cunoască mai mult firea Mea. Timpul în care poporul Meu se va bucura de Mine va fi când marele balaur roșu va fi mustrat. A face ca poporul marelui balaur roșu să se ridice și să se răzvrătească împotriva lui este planul Meu și metoda prin care Îmi fac poporul Meu desăvârșit și este o mare oportunitate pentru tot poporul Meu să crească în viață.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 28

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 228)

Când se înalță luna strălucitoare, noaptea liniștită este spulberată dintr-o dată. Deși luna este zdrențuită, omul este vesel și stă liniștit sub lumina lunii, admirând scena frumoasă în lumina ei. Omul nu-și poate descrie emoțiile; este ca și cum și-ar dori să-și arunce gândurile înapoi în trecut, ca și când și-ar dori să privească înainte spre viitor, ca și când s-ar bucura de prezent. Pe față îi apare un zâmbet, iar în aerul plăcut pătrunde un miros proaspăt; în timp ce o briză blândă începe să sufle, omul îi descoperă parfumul bogat și pare a fi intoxicat de el, incapabil să se trezească. Acesta este chiar momentul în care am venit personal printre oameni, iar omul percepe sporit aroma puternică și, astfel, toți oamenii trăiesc în mijlocul acestui parfum. Sunt în relații de pace cu omul, acesta trăiește în armonie cu Mine, nu mai este deviant în privința Mea, nu mai retez deficiențele omului, omul nu mai are o privire îndurerată pe față și moartea nu mai amenință întreaga omenire. Astăzi avansez împreună cu omul în epoca mustrării, mergând înainte cu el alături. Eu fac lucrarea Mea, și anume: lovesc cu nuiaua printre oameni și se năpustește asupra a ceea ce se răzvrătește în om. În ochii omului, nuiaua Mea pare să aibă puteri deosebite: vine peste toți aceia care sunt dușmanii Mei și nu-i cruță cu ușurință; printre toți cei care Mi se opun, nuiaua își îndeplinește funcția inerentă; toți cei care sunt în mâinile Mele își îndeplinesc datoria potrivit intenției Mele și niciodată nu Mi-au sfidat dorințele Mele sau nu și-au schimbat esența. Drept urmare, apele vor vui, munții se vor răsturna, marile râuri se vor dezintegra, omul se va schimba mereu, soarele va lumina mai puțin, luna va deveni mai întunecoasă, omul nu va mai avea zile în care să trăiască în pace, nu vor mai fi vremuri de liniște pe pământ, cerurile niciodată nu vor mai rămâne calme și liniștite și nu vor mai îndura. Toate lucrurile vor fi reînnoite și își vor redobândi aspectul original. Toate gospodăriile de pe pământ vor fi zdruncinate și toate națiunile de pe pământ vor fi despicate; zilele reuniunii dintre soț și soție vor fi de mult uitate, mama și fiul nu se vor mai întâlni niciodată, tatăl și fiica nu se vor mai întâlni niciodată. Tot ce obișnuia să fie pe pământ va fi nimicit de Mine. Nu dau oamenilor ocazia de a-și elibera emoțiile, pentru că Eu nu am emoții și am ajuns să detest emoțiile oamenilor într-un grad extrem. Din cauza emoțiilor dintre oameni am fost aruncat la o parte și astfel am devenit un „altul” în ochii lor; din cauza emoțiilor dintre oameni am fost Eu uitat; din cauza emoțiilor omului el folosește ocazia de a-și recăpăta „conștiința”; din cauza emoțiilor omului, el este întotdeauna obosit de mustrarea Mea; din cauza emoțiilor omului, el Îmi spune că sunt nedrept și injust și că sunt nepăsător față de sentimentele omului în gestionarea Mea. Am și Eu rude pe pământ? Cine a lucrat vreodată, ca și Mine, zi și noapte, fără să se gândească la mâncare sau la somn, de dragul întregului Meu plan de gestionare (plan de mântuire)? Cum ar putea fi omul comparabil cu Dumnezeu? Cum ar putea fi omul compatibil cu Dumnezeu? Cum ar putea Dumnezeu, care creează, fi de același fel cu omul, care este creat? Cum aș putea să trăiesc mereu și să acționez împreună cu omul, pe pământ? Cine este capabil să se simtă îngrijorat pentru inima Mea? Oare rugăciunile omului? Odată am acceptat să Mă alătur omului și să merg împreună cu el – și da, până în ziua de azi, omul a trăit sub grija și protecția Mea, dar va veni vreodată o zi în care omul să se poată separa de grija Mea? Deși omul nu s-a încărcat niciodată de grijă pentru inima Mea, cine poate trăi în continuare pe un pământ fără lumină? Doar datorită binecuvântărilor Mele a trăit omul până astăzi.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 28

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 229)

Țările se află într-un mare haos, pentru că toiagul lui Dumnezeu a început să-și joace rolul pe pământ. Lucrarea lui Dumnezeu poate fi văzută în starea pământului. Când Dumnezeu spune, „apele vor vui, munții se vor răsturna, marile râuri se vor dezintegra”, aceasta este lucrarea inițială a toiagului pe pământ, al cărei rezultat este acela că „toate gospodăriile de pe pământ vor fi zdruncinate și toate națiunile de pe pământ vor fi despicate; zilele reuniunii dintre soț și soție vor fi de mult uitate, mama și fiul nu se vor mai întâlni niciodată, tatăl și fiica nu se vor mai întâlni niciodată. Tot ce obișnuia să fie pe pământ va fi nimicit de Mine”. Aceasta va fi starea generală a familiilor de pe pământ. Firește, nu ar putea fi starea tuturor, dar este starea majorității acestora. Pe de altă parte, se referă la circumstanțele experimentate de oamenii din acest curent, în viitor. Aceasta prezice că, odată ce ei au fost supuși mustrării cuvintelor și necredincioșii au fost supuși catastrofelor, nu vor mai exista relații familiale între oamenii de pe pământ; toți vor fi poporul Sinimului și toți vor fi credincioși în Împărăția lui Dumnezeu. Prin urmare, zilele reuniunii dintre soț și soție vor fi de mult uitate, mama și fiul nu se vor mai întâlni niciodată, tatăl și fiica nu se vor mai întâlni niciodată. Și astfel, familiile oamenilor de pe pământ vor fi despărțite, sfâșiate în bucăți, iar aceasta va fi lucrarea finală pe care Dumnezeu o face în oameni. Și pentru că Dumnezeu va răspândi această lucrare în tot universul, El folosește ocazia ca să le clarifice oamenilor cuvântul „emoție”, permițându-le astfel să vadă că voia lui Dumnezeu este să distrugă familiile tuturor oamenilor și să arate că Dumnezeu folosește mustrarea ca să rezolve toate „conflictele familiale” din rândul oamenilor. Dacă nu, nu ar exista nicio modalitate de a apropia de încheiere ultima parte a lucrării lui Dumnezeu de pe pământ. Partea finală a cuvintelor lui Dumnezeu dă în vileag cea mai mare slăbiciune a oamenilor – toți trăiesc în emoție – și, astfel, Dumnezeu nu evită pe niciunul dintre ei și expune secretele ascunse în inimile întregii omeniri. De ce le este oamenilor atât de greu să se separe de emoție? Procedând astfel, depășesc ei standardele conștiinței? Poate conștiința să împlinească voia lui Dumnezeu? Poate emoția să-i ajute pe oameni să treacă peste nenorociri? În ochii lui Dumnezeu, emoția este dușmanul Său – nu s-a menționat clar acest lucru în cuvintele lui Dumnezeu?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Interpretări ale tainelor cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 28

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 230)

Toate cuvintele lui Dumnezeu conțin o parte din firea Lui. Firea lui Dumnezeu nu poate fi exprimată pe deplin în cuvinte, ceea ce este suficient pentru a arăta câtă bogăție există în El. Ceea ce oamenii pot vedea și atinge este, până la urmă, limitat, la fel cum este și capacitatea oamenilor. Deși cuvintele lui Dumnezeu sunt clare, oamenii nu sunt în stare să le înțeleagă pe deplin. Luați aceste cuvinte de exemplu: „Într-o lucire de fulger, fiecare animal este dezvăluit în adevărata sa formă. Tot așa, iluminate de lumina Mea, ființele umane și-au recăpătat sfințenia pe care o aveau odinioară. O, fie ca lumea coruptă a trecutului să se fi răsturnat în sfârșit în apa murdară și, scufundându-se sub suprafață, să se fi dizolvat în noroi!” Toate cuvintele lui Dumnezeu conțin ființa Lui și, deși toți oamenii sunt conștienți de aceste cuvinte, nici măcar unul nu le-a cunoscut niciodată semnificația. În ochii lui Dumnezeu, toți cei care I se împotrivesc sunt dușmanii Săi, adică cei care aparțin duhurilor rele sunt animale. Din asta se poate observa adevărata stare a bisericii. Toți oamenii sunt iluminați de cuvintele lui Dumnezeu și, în această lumină, se cercetează pe ei înșiși fără a fi supuși prelegerilor, mustrării sau alungării directe de către alții, fără a fi supuși altor modalități umane de a face lucrurile și fără ca alții să le atragă atenția asupra lucrurilor. Din „perspectiva microscopică”, ei văd foarte clar câtă boală există, într-adevăr, înlăuntrul lor. În cuvintele lui Dumnezeu, orice fel de spirit este clasificat și revelat în forma sa originară; aceia cu spiritele îngerilor devin mai iluminați și mai luminați, de unde și cuvintele lui Dumnezeu: „recăpătându-și sfințenia pe care o aveau odinioară”. Aceste cuvinte se bazează pe rezultatul final obținut de Dumnezeu. Desigur, deocamdată, acest rezultat nu poate fi obținut pe deplin – este doar o anticipare prin care se poate vedea voia lui Dumnezeu. Aceste cuvinte sunt suficiente pentru a arăta că un număr mare de oameni se va nărui în cuvintele lui Dumnezeu și va fi învins în procesul treptat de sanctificare a tuturor oamenilor. Aici, „dizolvându-se în noroi” nu contrazice distrugerea lumii de către Dumnezeu cu foc, iar „străfulgerare” se referă la mânia lui Dumnezeu. Când Dumnezeu Își va dezlănțui grozava Sa mânie, întreaga lume va experimenta tot felul de dezastre ca rezultat, precum un vulcan care erupe. Stând la înălțime în cer, se poate vedea că, pe pământ, tot felul de calamități se apropie de întreaga omenire, tot mai mult cu fiecare zi. Privind de sus în jos, pământul prezintă o varietate de scene precum cele care preced un cutremur. Focul lichid năvălește necontenit, lava curge liber, munții se mută și o lumină rece strălucește peste toate. Întreaga lume s-a scufundat în foc. Aceasta este scena în care Dumnezeu Își dezlănțuie mânia și este timpul judecății Sale. Toți cei care sunt din carne și sânge vor fi incapabili să scape. Astfel, războaiele dintre țări și conflictele dintre oameni nu vor fi necesare pentru a distruge întreaga lume; în schimb, lumea se va „bucura în mod conștient” în leagănul mustrării lui Dumnezeu. Nimeni nu va putea scăpa; fiecare persoană în parte trebuie să treacă prin acest calvar, una câte una. După aceea, întregul univers va scânteia din nou de strălucire sfântă și întreaga omenire va începe din nou o viață nouă. Iar Dumnezeu Se va odihni deasupra universului și va binecuvânta întreaga omenire în fiecare zi. Cerul nu va fi insuportabil de pustiu, ci își va recupera vitalitatea pe care nu a mai avut-o de la crearea lumii, iar venirea „celei de-a șasea zile” va fi când Dumnezeu va începe o nouă viață. Și Dumnezeu și omenirea vor intra în odihnă, iar universul nu va mai fi tulbure sau murdar, ci va fi reînnoit. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu a spus: „Pământul nu mai este nemișcat și tăcut, cerul nu mai este pustiu și trist”. În Împărăția cerurilor, nu au existat niciodată nedreptate și emoții umane ori vreuna dintre firile corupte ale omenirii, deoarece tulburarea Satanei nu este prezentă acolo. „Oamenii” sunt cu toții capabili să înțeleagă cuvintele lui Dumnezeu, iar viața în cer este o viață plină de bucurie. Toți cei din cer au înțelepciune și demnitatea lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Interpretări ale tainelor cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 18

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 231)

Se poate spune că toate cuvântările de astăzi profețesc chestiuni viitoare; aceste cuvântări se referă la felul în care Dumnezeu face rânduielile pentru următoarea etapă a lucrării Sale. Dumnezeu aproape Și-a terminat lucrarea asupra oamenilor Bisericii, iar după aceea Se va arăta înaintea tuturor oamenilor cu furie. După cum spune Dumnezeu: „Voi face ca oamenii de pe pământ să-Mi recunoască faptele, iar înaintea «scaunului de judecată» vor fi dovedite faptele Mele, astfel încât să fie recunoscute printre oamenii de pe pământ, care vor ceda cu toții”. Ați văzut ceva în aceste cuvinte? În aceasta se află rezumatul părții viitoare a lucrării lui Dumnezeu. Mai întâi, Dumnezeu va face ca toți câinii de pază care exercită puterea politică să fie convinși în mod sincer și să se retragă de pe scena istoriei din proprie inițiativă, ca să nu mai lupte niciodată pentru statut și niciodată să nu se mai angajeze în uneltiri și intrigi. Această lucrare trebuie îndeplinită prin Dumnezeu, prin stârnirea diferitelor dezastre pe pământ. Însă nu este deloc adevărat că Dumnezeu Se va arăta. În acest moment, națiunea marelui balaur roșu va fi încă o țară a murdăriei și, prin urmare, Dumnezeu nu Se va arăta, ci pur și simplu va ieși la iveală prin mustrare. Aceasta este firea dreaptă a lui Dumnezeu de care nimeni nu poate scăpa. În acest timp, toți cei ce locuiesc în națiunea marelui balaur roșu vor suferi calamități, ceea ce include, firește, și Împărăția de pe pământ (Biserica). Este tocmai momentul în care faptele ies la lumină și astfel, toți oamenii experimentează asta și niciunul nu poate scăpa. Acest lucru a fost predestinat de Dumnezeu. Tocmai din cauza acestei etape a lucrării, Dumnezeu spune: „Acum este timpul să îndeplinesc planuri mari”. Din cauză că în viitor nu va exista nicio Biserică pe pământ și, din cauza sosirii catastrofei, oamenii vor reuși să se gândească numai la ce e înaintea lor, neglijând tot restul și le va fi dificil să se bucure de Dumnezeu în toiul catastrofei. Astfel, oamenilor li se cere să-L iubească pe Dumnezeu cu toată inima lor în timpul acestei perioade minunate, astfel încât să nu rateze șansa. Când acest fapt va trece, Dumnezeu îl va fi învins cu desăvârșire pe marele balaur roșu și, astfel, lucrarea mărturiei poporului lui Dumnezeu va fi ajuns la sfârșit; după aceea Dumnezeu va începe următoarea etapă a lucrării, făcând ravagii în țara marelui balaur roșu și răstignind în cele din urmă oamenii din tot universul cu capul în jos, după care va anihila întreaga omenire – acestea sunt etapele viitoare ale lucrării lui Dumnezeu. Astfel, ar trebui să căutați să faceți tot posibilul ca să-L iubiți pe Dumnezeu în acest mediu pașnic. În viitor, nu veți mai avea oportunități să-L iubiți pe Dumnezeu, pentru că oamenii au oportunitatea să-L iubească pe Dumnezeu doar în trup; când trăiesc în altă lume, nimeni nu va vorbi despre a-L iubi pe Dumnezeu. Nu este aceasta responsabilitatea unei ființe create? Și cum ar trebui deci să-L iubiți pe Dumnezeu în zilele vieții voastre? Te-ai gândit vreodată la asta? Aștepți până când vei muri ca să-L iubești pe Dumnezeu? Nu sunt acestea vorbe goale? Astăzi, de ce nu urmărești să-L iubești pe Dumnezeu? Poate fi iubirea de Dumnezeu, în timp ce ești ocupat, iubire adevărată pentru Dumnezeu? Motivul pentru care se spune că această etapă a lucrării lui Dumnezeu se va termina în curând este pentru că Dumnezeu are deja mărturie înaintea Satanei. Astfel, nu e nevoie ca omul să facă ceva; omului i se cere doar să urmărească a-L iubi pe Dumnezeu în anii în care trăiește – aceasta este cheia. Fiindcă cerințele Lui nu sunt mari și, mai mult, fiindcă există o neliniște arzătoare în inima Lui, Dumnezeu a dezvăluit un rezumat al următoarei etape a lucrării înainte ca această etapă a lucrării să se termine, ceea ce arată în mod clar cât timp mai este; dacă Dumnezeu nu ar fi nerăbdător în inima Lui, oare ar rosti aceste cuvinte așa devreme? Dumnezeu lucrează în acest fel tocmai pentru că timpul este scurt. Este de dorit să-L puteți iubi pe Dumnezeu cu toată inima, cu toată mintea și cu toată puterea voastră, la fel cum vă prețuiți propria viață. Nu este aceasta o viață de mare însemnătate? Unde altfel ați putea găsi semnificația vieții? Nu cumva ești prea orb? Ești dispus să-L iubești pe Dumnezeu? Este Dumnezeu vrednic de dragostea omului? Sunt oamenii vrednici de adorarea omului? Deci, ce ar trebui să faci? Iubește-L pe Dumnezeu cu îndrăzneală, fără rezerve și vezi ce îți va face Dumnezeu. Vezi dacă te va ucide. În concluzie, sarcina de a-L iubi pe Dumnezeu este mai importantă decât a copia și a scrie lucruri pentru Dumnezeu. Ar trebui să pui pe primul loc ceea ce este cel mai important, astfel încât viața ta să poată avea mai multă valoare și să fie plină de fericire, iar apoi ar trebui să aștepți „sentința” lui Dumnezeu pentru tine. Mă întreb dacă planul tău va include a-L iubi pe Dumnezeu. Aș vrea ca planurile fiecăruia să devină ceea ce este finalizat de Dumnezeu și ca toate să devină realitate.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Interpretări ale tainelor cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 42