Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 141)

A cunoaște lucrarea lui Dumnezeu în aceste vremuri înseamnă, în cea mai mare parte, a cunoaște care este principala lucrare de slujire a lui Dumnezeu întrupat în zilele de pe urmă și ce a venit El să facă pe pământ. Am menționat anterior în cuvintele Mele că Dumnezeu a venit pe pământ (în zilele de pe urmă) pentru a da un exemplu înainte de a pleca. Cum dă Dumnezeu acest exemplu? Face acest lucru rostind cuvinte și lucrând și vorbind pe tot pământul. Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă; El doar vorbește, pentru a face pământul să devină o lume a cuvintelor, astfel încât fiecare persoană să fie aprovizionată și luminată de cuvintele Sale și ca duhul omului să fie trezit și el să câștige claritate asupra viziunilor. În timpul zilelor de pe urmă, Dumnezeu întrupat a venit pe pământ mai ales pentru a rosti cuvinte. Când a venit Isus, El a răspândit Evanghelia Împărăției Cerurilor și a realizat lucrarea răscumpărării răstignirii. El a pus capăt Epocii Legii și a abolit tot ce era vechi. Sosirea lui Isus a încheiat Epoca Legii și a inaugurat Epoca Harului; sosirea lui Dumnezeu întrupat al zilelor de pe urmă a dus finalul Epocii Harului. El a venit în special ca să dea glas cuvintelor Sale, să folosească cuvinte pentru a-l desăvârși pe om, pentru a-l ilumina și lumina pe om și pentru a înlătura locul Dumnezeului nedeslușit din inima omului. Aceasta nu este etapa lucrării pe care Isus a făcut-o atunci când a venit. Când a venit, Isus a făcut multe minuni, i-a vindecat pe bolnavi și a alungat demoni și a înfăptuit lucrarea răscumpărării răstignirii. Drept urmare, în noțiunile lor, oamenii cred că așa ar trebui să fie Dumnezeu. Pentru că atunci când a venit Isus, El nu a făcut lucrarea de înlăturare a chipului Dumnezeului nedeslușit din inima omului; când a venit, El a fost răstignit, i-a vindecat pe bolnavi și a alungat demoni și a răspândit Evanghelia Împărăției Cerurilor. Într-o anumită privință, întruparea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă înlătură locul ocupat de Dumnezeul nedeslușit în noțiunile omului, astfel încât în inima omului să nu mai existe chipul Dumnezeului nedeslușit. Prin cuvintele și lucrările Sale actuale, mișcarea Lui pe tot pământul și lucrarea excepțional de reală și normală pe care o săvârșește printre oameni, El face ca omul să cunoască realitatea lui Dumnezeu și îndepărtează locul Dumnezeului nedeslușit din inima omului. În altă privință, Dumnezeu folosește cuvintele rostite de trupul Lui pentru a-l face pe om complet și a îndeplini toate lucrurile. Aceasta este lucrarea pe care Dumnezeu o va îndeplini în zilele de pe urmă.

Ce trebuie să știți:

1. Lucrarea lui Dumnezeu nu este supranaturală, iar voi nu ar trebui să adăpostiți noțiuni despre aceasta.

2. Voi trebuie să înțelegeți lucrarea principală pe care Dumnezeu întrupat a venit să o facă de data aceasta.

El nu a venit să vindece pe cei bolnavi, să alunge demoni sau să facă minuni și nu a venit să răspândească Evanghelia pocăinței sau să acorde omului răscumpărarea. Aceasta deoarece Isus a făcut deja această lucrare și Dumnezeu nu repetă aceeași lucrare. Astăzi, Dumnezeu a venit să pună capăt Epocii Harului și să elimine toate practicile acesteia. Dumnezeul practic a venit în primul rând pentru a arăta că El este adevărat. Când a venit Isus, El a rostit puține cuvinte; El a înfăptuit în primul rând miracole, a făcut semne și minuni și a vindecat pe bolnavi și a alungat demoni sau, altfel, a făcut profeții pentru a convinge oamenii și pentru a-i face să vadă că El era cu adevărat Dumnezeu și că era un Dumnezeu imparțial. În cele din urmă, El a întregit lucrarea răstignirii. Dumnezeul de astăzi nu înfăptuiește semne și minuni, nici nu vindecă bolnavii și nici nu alungă demoni. Când a venit Isus, lucrarea pe care a făcut-o a reprezentat o parte din Dumnezeu, dar de data aceasta, Dumnezeu a venit să facă etapa lucrării datorate, deoarece El nu repetă aceeași lucrare; El este Dumnezeul care este mereu nou și niciodată vechi, așa că tot ceea ce vezi astăzi sunt cuvintele și lucrarea Dumnezeului practic.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cunoscând lucrarea lui Dumnezeu astăzi”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 142)

Dumnezeu întrupat din zilele de pe urmă a venit în primul rând pentru a-Și rosti cuvintele, pentru a explica tot ce este necesar vieții omului, pentru a indica în ce ar trebui să intre omul, pentru a arăta omului faptele lui Dumnezeu și a-i arăta înțelepciunea, omnipotența și minunăția lui Dumnezeu. Prin multele feluri în care Dumnezeu vorbește, omul vede supremația lui Dumnezeu, dimensiunea Lui și, mai mult, smerenia și tăinuirea Sa. Omul vede că Dumnezeu este suprem, dar că El este smerit și ascuns și poate deveni cel mai mic dintre toți. Unele dintre cuvintele Lui sunt rostite direct din perspectiva Duhului Sfânt, unele direct din perspectiva omului și altele din perspectiva unei a treia persoane. În aceasta se poate vedea că modalitatea lucrării lui Dumnezeu variază foarte mult și că prin cuvinte permite El omului să o vadă. Lucrarea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă este atât normală, cât și reală și, astfel, grupul de oameni din zilele de pe urmă este supus celei mai mari dintre încercări. Datorită normalității și realității lui Dumnezeu, toți oamenii au intrat în mijlocul acestor încercări; faptul că omul a coborât în încercările lui Dumnezeu este datorită normalității și realității Lui. În epoca lui Isus, nu au existat noțiuni sau încercări. Deoarece majoritatea lucrărilor făcute de Isus erau în acord cu noțiunile omului, oamenii L-au urmat și nu au avut noțiuni despre El. Încercările de astăzi sunt cele mai mari cu care s-a confruntat vreodată omul și când se spune că acești oameni au ieșit din marele necaz, acesta este necazul la care se face referire. Astăzi, Dumnezeu vorbește pentru a da naștere la credință, dragoste, acceptare a suferinței și ascultare în acești oameni. Cuvintele rostite de Dumnezeu întrupat al zilelor de pe urmă sunt rostite în conformitate cu natura și esența omului, în funcție de comportamentul omului și de ceea în ce omul ar trebui să intre astăzi. Cuvintele Sale sunt atât reale, cât și normale: El nu vorbește despre ziua de mâine, nici nu se uită înapoi la cea de ieri; El vorbește numai despre în ce ar trebui intrat, pus în practică și înțeles astăzi. Dacă, în prezent, ar fi să apară o persoană capabilă să arate semne și să facă minuni, să alunge demoni, să vindece bolnavii și să săvârșească multe miracole, iar dacă această persoană pretinde că este Isus care a venit atunci ar fi vorba despre un fals, produs de duhurile rele, care Îl imită pe Isus. Reține! Dumnezeu nu repetă aceeași lucrare. Etapa lucrării lui Isus a fost deja finalizată, iar Dumnezeu nu va relua niciodată acea etapă a lucrării. Lucrarea lui Dumnezeu este ireconciliabilă cu noțiunile omului; de exemplu, Vechiul Testament a prezis venirea unui Mesia, iar rezultatul acestei profeții a fost venirea lui Isus. Deoarece acest lucru s-a întâmplat deja, ar fi greșit pentru un alt Mesia să vină din nou. Isus a venit deja o dată și ar fi greșit dacă Isus ar urma să vină din nou de data aceasta. Există un singur nume pentru fiecare epocă, și fiecare nume conține o caracterizare a acelei epoci. În noțiunile omului, Dumnezeu trebuie să arate mereu semne și să facă minuni, trebuie să vindece bolnavii și să alunge mereu demoni, trebuie să fie mereu ca Isus. Însă, de data aceasta, Dumnezeu nu e deloc așa. Dacă, în timpul zilelor de pe urmă, Dumnezeu ar arăta semne, ar face minuni, ar alunga demoni și ar vindeca bolnavii – dacă ar face exact așa cum a făcut Isus – atunci Dumnezeu ar repeta aceeași lucrare, iar lucrarea lui Isus nu ar avea semnificație sau valoare. Astfel, Dumnezeu realizează o singură etapă a lucrării în fiecare epocă. Odată ce fiecare etapă a lucrării Sale a fost finalizată, este imitată la scurt timp de duhurile rele, iar după ce Satana începe să calce pe urmele Lui, Dumnezeu trece la o metodă diferită. Odată ce El a încheiat o etapă a lucrării Sale, aceasta este imitată de duhurile rele. Asta trebuie să vă fie clar. De ce este astăzi lucrarea lui Dumnezeu diferită de lucrarea lui Isus? De ce astăzi Dumnezeu nu arată semne și minuni, nu alungă demoni și nu vindecă bolnavii? Dacă lucrarea lui Isus ar fi aceeași cu lucrarea înfăptuită în timpul Epocii Legii, ar fi putut El să-L reprezinte pe Dumnezeul Epocii Harului? Ar fi putut El să fi terminat lucrarea răstignirii? Dacă, așa cum era în Epoca Legii, Isus ar fi intrat în templu și ar fi ținut Sabatul, atunci El nu ar fi fost persecutat de nimeni și ar fi fost îmbrățișat de toți. Dacă ar fi fost așa, ar fi putut El să fie răstignit? Ar fi putut El să finalizeze lucrarea de răscumpărare? Care ar fi sensul dacă Dumnezeul întrupat al zilelor de pe urmă ar arăta semne și minuni, așa cum a făcut Isus? Numai dacă Dumnezeu înfăptuiește o altă parte a lucrării Sale în zilele de pe urmă, una care reprezintă o parte a planului Său de gestionare (planului de mântuire), omul poate dobândi o cunoaștere mai profundă de Dumnezeu și numai atunci poate fi finalizat planul Său de gestionare.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cunoscând lucrarea lui Dumnezeu astăzi”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 143)

În timpul zilelor de pe urmă, Dumnezeu a venit în principal pentru a-Și rosti cuvintele. El vorbește din perspectiva Duhului, din perspectiva omului și din perspectiva celei de-a treia persoane; El vorbește în moduri diferite, folosind o singură cale pentru o perioadă de timp și folosește vorbirea pentru a schimba noțiunile omului și a înlătura imaginea Dumnezeului nedeslușit din inima omului. Aceasta este lucrarea principală săvârșită de Dumnezeu. Deoarece omul crede că Dumnezeu a venit să-i vindece pe bolnavi, să alunge demoni, să facă minuni și să-i dăruiască binecuvântări materiale omului, Dumnezeu îndeplinește această etapă a lucrării – lucrarea de mustrare și judecată – pentru a elimina astfel de lucruri din noțiunile omului, ca omul să poată cunoaște realitatea și normalitatea lui Dumnezeu și astfel încât imaginea lui Isus să poată fi îndepărtată din inima lui și înlocuită cu o nouă imagine a lui Dumnezeu. De îndată ce imaginea Lui în om se învechește, atunci aceasta devine un idol. Când Isus a venit și a îndeplinit acea etapă a lucrării, El nu L-a reprezentat în întregime pe Dumnezeu. El a făcut niște semne și minuni, a rostit câteva cuvinte și, în cele din urmă, a fost crucificat. A reprezentat o parte a lui Dumnezeu. El nu putea să reprezinte tot ceea ce este al lui Dumnezeu, ci L-a reprezentat făcând o parte din lucrarea Sa. Aceasta pentru că Dumnezeu este atât de mare și de minunat și de nepătruns, și deoarece Dumnezeu săvârșește numai o parte a lucrării Sale în fiecare epocă. Lucrarea făcută de Dumnezeu în această epocă este în principal furnizarea cuvintelor pentru viața omului, expunerea naturii omului, esenței și firii lui corupte, și eliminarea concepțiilor religioase, a gândirii feudale și a gândirii depășite; cunoașterea și cultura omului. Trebuie să fie spălate prin darea în vileag de către cuvintele lui Dumnezeu. În zilele de pe urmă, pentru a-l desăvârși pe om, Dumnezeu folosește cuvinte, și nu semne și minuni. El Își folosește cuvintele pentru a-l expune pe om, a-l judeca, a-l mustra și a-l desăvârși astfel încât, în cuvintele lui Dumnezeu, omul să ajungă să-I vadă înțelepciunea și frumusețea și să înțeleagă firea lui Dumnezeu; astfel încât, prin cuvintele Lui, omul să Îi vadă faptele. În Epoca Legii, Iahve l-a condus pe Moise din Egipt cu cuvintele Lui și a rostit câteva cuvinte israeliților; în acel moment, o parte din faptele lui Dumnezeu au fost lămurite, dar deoarece calibrul omului era limitat și nimic nu-i putea face completă cunoașterea, Dumnezeu a continuat să vorbească și să lucreze. În Epoca Harului, omul a văzut încă o dată o parte din faptele lui Dumnezeu. Isus a fost în stare să arate semne și minuni, să-i vindece pe bolnavi, să alunge demonii și să fie răstignit, la trei zile după ce El a înviat și a apărut în trup înaintea omului. Despre Dumnezeu, omul nu știa mai mult decât atât. Omul știe doar ce îi este arătat de Dumnezeu și, dacă El nu i-ar arăta nimic mai mult omului, atunci aceasta ar fi măsura în care omul L-ar delimita pe Dumnezeu. De aceea, Dumnezeu continuă să lucreze, astfel încât cunoașterea omului în privința Lui să poată deveni mai profundă și ca el să poată ajunge treptat să-I cunoască esența. În zilele de pe urmă, Dumnezeu Își folosește cuvintele pentru a-l desăvârși pe om. Firea ta coruptă este dezvăluită de cuvintele lui Dumnezeu și noțiunile tale religioase sunt înlocuite de realitatea Lui. Dumnezeu Cel întrupat din zilele de pe urmă a venit în primul rând pentru a îndeplini cuvintele „Cuvântul devine trup, Cuvântul vine în trup și Cuvântul Se arată în trup” și, dacă nu cunoști în profunzime acest lucru, atunci nu vei putea rămâne neclintit. În zilele de pe urmă, Dumnezeu intenționează în primul rând să înfăptuiască o etapă a lucrării în care Cuvântul apare în trup și aceasta este o parte a planului Său de gestionare. Astfel, cunoștințele voastre trebuie să fie clare; indiferent de modul în care lucrează Dumnezeu, El nu permite omului să-L delimiteze. Dacă Dumnezeu nu ar face această lucrare în zilele de pe urmă, atunci cunoașterea omului despre El nu ar putea merge mai departe. Ai ști doar că Dumnezeu poate să fie răstignit și să distrugă Sodoma și că Isus poate să fie ridicat din morți și să i Se arate lui Petru… Dar nu ai spune niciodată despre cuvintele lui Dumnezeu că pot realiza totul și că pot cuceri omul. Doar trăind cuvintele lui Dumnezeu poți vorbi despre o astfel de cunoaștere și, cu cât mai mult experimentezi din lucrarea Lui, cu atât mai profundă va deveni cunoașterea ta despre El. Numai atunci vei înceta să-L delimitezi pe Dumnezeu în propriile tale noțiuni. Omul ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu experimentându-I lucrarea; nu există nicio altă cale corectă de a-L cunoaște pe Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cunoscând lucrarea lui Dumnezeu astăzi”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 144)

Astăzi, tuturor ar trebui să vă fie clar că, în zilele de pe urmă, „Cuvântul devine trup” este faptul realizat de Dumnezeu, în principal. Prin lucrarea Sa reală pe pământ, îl face pe om să-L cunoască, să interacționeze cu El și să-I vadă faptele actuale. Îl face pe om să vadă clar că El este capabil să arate semne și minuni și că există și momente în care El nu este în stare să facă acest lucru și că asta depinde de epocă. Din aceasta, poți vedea că Dumnezeu nu este incapabil să arate semne și minuni, ci că Își schimbă modul de lucru conform lucrării pe care trebuie să o facă și în funcție de epocă. În stadiul actual al lucrării, El nu arată semne și minuni; în epoca lui Isus, El a arătat câteva semne și minuni pentru că lucrarea Lui din acea epocă era diferită. Dumnezeu nu face acea lucrare astăzi și unii oameni cred că El este incapabil să arate semne și minuni sau, altfel, cred că dacă El nu arată semne și minuni, atunci El nu este Dumnezeu. Nu este o concluzie greșită? Dumnezeu este capabil să arate semne și minuni, dar El lucrează într-o epocă diferită și, astfel, nu face o asemenea lucrare. Deoarece aceasta este o epocă diferită și pentru că aceasta este o etapă diferită a lucrării lui Dumnezeu, faptele clarificate de El sunt de asemenea diferite. Credința omului în Dumnezeu nu este credința în semne și minuni, nici credința în miracole, ci credința în lucrarea Sa reală din noua epocă. Omul ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu prin modul în care lucrează El și această cunoaștere naște în om credința în Dumnezeu, și anume credința în lucrarea și faptele Sale. În această etapă a lucrării, Dumnezeu vorbește în principal. Nu aștepta să vezi semne și minuni; nu le vei vedea! Pentru că nu te-ai născut în Epoca Harului. Dacă te-ai fi născut atunci, ai fi putut vedea semne și minuni, dar te-ai născut în zilele de pe urmă și, astfel, poți vedea numai realitatea și normalitatea lui Dumnezeu. Nu te aștepta să-L vezi pe Isus Cel supranatural în zilele de pe urmă. Îl poți vedea numai pe Dumnezeul practic întrupat, care nu este diferit de orice ființă umană. În fiecare epocă, Dumnezeu clarifică diferite fapte. În fiecare epocă, El clarifică o parte din faptele lui Dumnezeu, iar lucrarea fiecărei epoci reprezintă o parte a firii lui Dumnezeu și o parte din faptele Lui. Faptele pe care El le lămurește variază în funcție de epoca în care lucrează, dar toate îi oferă omului o cunoaștere a lui Dumnezeu, care este mai profundă, o credință în Dumnezeu, care este mai realistă și mai adevărată. Omul crede în Dumnezeu datorită tuturor faptelor Sale, pentru că Dumnezeu este atât de minunat, atât de mare, pentru că El este atotputernic și de nepătruns. Dacă tu crezi în Dumnezeu pentru că El este capabil să facă semne și minuni și poate să-i vindece pe bolnavi și să alunge demonii, atunci părerea ta este greșită și unii oameni îți vor spune: „Nu sunt și duhurile rele capabile să facă astfel de lucruri?” Nu înseamnă asta a confunda imaginea lui Dumnezeu cu imaginea Satanei? Astăzi, credința omului în Dumnezeu se datorează multelor Sale fapte și marii cantități de lucrare pe care o face, precum și multelor feluri în care El vorbește. Dumnezeu Își folosește cuvântările pentru a cuceri omul și a-l desăvârși. Omul crede în Dumnezeu datorită multelor fapte ale Sale, nu pentru că El este capabil să arate semne și minuni; omul ajunge doar să-L cunoască pe Dumnezeu numai pentru că-I vede faptele. Doar prin cunoașterea faptelor reale ale lui Dumnezeu, a felului în care El lucrează, a metodelor înțelepte pe care le folosește, a modului cum vorbește El și îl desăvârșește pe om – numai prin cunoașterea acestor aspecte – poți înțelege realitatea lui Dumnezeu și firea Lui, știind ceea ce Îi place, ceea ce detestă și cum lucrează El asupra omului. Înțelegând ceea ce-I place și ceea ce nu-I place lui Dumnezeu, poți să faci diferența între ceea ce este pozitiv și negativ și, prin cunoașterea lui Dumnezeu, progresezi în viața ta. Pe scurt, trebuie să dobândești o cunoaștere a lucrării lui Dumnezeu și să-ți clarifici opiniile despre credința în Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cunoscând lucrarea lui Dumnezeu astăzi”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 145)

Indiferent cum urmărești, trebuie, mai presus de toate lucrurile, să înțelegi lucrarea pe care o săvârșește Dumnezeu astăzi și să cunoști semnificația acestei lucrări. Trebuie să înțelegi și să cunoști ce lucrare aduce Dumnezeu atunci când vine în zilele de pe urmă, ce fire aduce și ce va fi făcut complet în om. Dacă nu cunoști sau nu înțelegi lucrarea pe care El a venit să o săvârșească în trup, cum poți pricepe voia Lui și cum poți deveni apropiatul Lui? De fapt, nu este complicat să fii apropiatul lui Dumnezeu, dar nu este nici simplu. Dacă oamenii pot să înțeleagă pe deplin acest lucru și să-l pună în practică, atunci devine simplu; dacă oamenii nu pot să-l înțeleagă întru totul, atunci devine mult mai greu și, mai mult, ei devin predispuși la a se lăsa conduși de către căutarea lor spre lucruri nedeslușite. Dacă, în căutarea lui Dumnezeu, oamenii nu au propria poziție de susținut și nu știu adevărul pe care ar trebui să-l respecte, înseamnă că nu au o fundație și, astfel, pentru ei devine dificil să fie fermi. În prezent, există foarte mulți care nu înțeleg adevărul, care nu pot să distingă între bine și rău sau să spună ce să iubească sau să urască. Astfel de oameni nu pot fi fermi. Cheia credinței în Dumnezeu constă în capacitatea de a transpune adevărul în practică, de a-ți păsa de voia lui Dumnezeu, cunoașterea lucrării lui Dumnezeu asupra omului atunci când Se întrupează și principiile după care vorbește. Nu urma masele. Trebuie să ai principii în care ar trebui să pătrunzi și trebuie să le menții. Îți va fi de ajutor dacă vei fi ferm față de acele lucruri din interiorul tău care sunt aduse de luminarea lui de Dumnezeu. Dacă nu faci acest lucru, astăzi vei schimba direcția într-un sens, mâine vei schimba direcția în sens opus și nu vei câștiga niciodată nimic real. Nu îți este deloc benefic propriei vieți să fii astfel. Cei care nu înțeleg adevărul îi urmează mereu pe ceilalți: dacă oamenii spun că aceasta este lucrarea Sfântului Duh, atunci și tu spui că este lucrarea Sfântului Duh; dacă oamenii spun că este lucrarea unui spirit rău, atunci și tu ai îndoieli sau spui că este lucrarea unui spirit rău. Tu repeți mereu cuvintele altora și ești incapabil să distingi orice pe cont propriu, ești incapabil și să gândești pe cont propriu. Înseamnă să fii o persoană fără poziție, incapabilă să distingă – o astfel de persoană este un nenorocit fără valoare! Tu repeți întotdeauna cuvintele altora: astăzi, se spune că aceasta este lucrarea Duhului Sfânt, însă există probabilitatea ca, într-o zi, cineva să spună că nu este lucrarea Duhului Sfânt și că, în realitate, nu reprezintă nimic altceva decât faptele omului – cu toate acestea, nu poți discerne acest lucru, iar când ești martor la rostirea lui de către alții, spui același lucru. De fapt, este lucrarea Duhului Sfânt, dar tu spui că este lucrarea omului; nu ai devenit unul dintre cei care blasfemiază lucrarea Duhului Sfânt? Prin aceasta, nu I te-ai opus lui Dumnezeu, pentru că nu poți deosebi? Poate, într-o zi, va apărea vreun nesăbuit care va spune că „aceasta este lucrarea unui spirit rău”, iar atunci când vei auzi aceste cuvinte, vei fi dezorientat și încă o dată legat de cuvintele celorlalți. De fiecare dată când cineva agită apele, ești incapabil să-ți menții poziția și toate acestea se întâmplă din cauză că nu deții adevărul. A crede în Dumnezeu și a căuta să-L cunoști pe Dumnezeu nu sunt chestiuni simple. Aceste lucruri nu pot fi obținute pur și simplu prin adunări și ascultarea predicilor și nu poți fi desăvârșit doar prin pasiune. Trebuie să experimentezi, să cunoști, să ai principii în acțiunile tale și să câștigi lucrarea Duhului Sfânt. După ce ai trăit experiențe, vei putea deosebi multe lucruri – vei putea face distincția între bine și rău, între dreptate și ticăloșie, între ceea ce aparține de trup și sânge și ceea ce aparține de adevăr. Ar trebui să poți distinge între toate aceste lucruri și, în acest proces, indiferent de circumstanțe, nu vei fi niciodată pierdut. Doar aceasta este statura ta reală.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar cei care Îl cunosc pe Dumnezeu și lucrarea Sa Îl pot mulțumi”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 146)

Cunoașterea lucrării lui Dumnezeu nu este o chestiune simplă. Ar trebui să ai standarde și un obiectiv în căutarea ta, ar trebui să știi cum să cauți adevărata cale, cum să determini dacă este adevărata cale sau nu și dacă este lucrarea lui Dumnezeu sau nu. Care este principiul cel mai de bază în căutarea adevăratei căi? Trebuie să te uiți dacă lucrarea Duhului Sfânt se află sau nu în această cale, dacă aceste cuvinte sunt expresia adevărului sau nu, cine este mărturisit și ce îți poate aduce. Distincția între adevărata cale și cea falsă necesită câteva aspecte ale cunoștințelor de bază, dintre care cel mai fundamental este acela de a spune dacă lucrarea Duhului Sfânt este prezentă acolo. Căci esența credinței oamenilor în Dumnezeu este credința în Duhul lui Dumnezeu și chiar și credința lor în Dumnezeu întrupat se datorează faptului că acest trup este întruchiparea Duhului lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că o astfel de credință este tot credință în Duh. Există diferențe între Duh și trup, dar pentru că acest trup vine de la Duh și este Cuvântul devenit trup, așadar, tot esența inerentă a lui Dumnezeu este cea în care crede omul. Deci, în deosebirea dintre adevărata cale și cea falsă, trebuie, mai presus de toate, să te uiți dacă are lucrarea Duhului Sfânt sau nu, după care trebuie să te uiți dacă există sau nu adevăr în această cale. Adevărul este firea vieții umanității normale, adică, ceea ce i-a cerut Dumnezeu omului atunci când l-a creat la început, cu alte cuvinte, umanitatea normală în întregimea sa (inclusiv rațiunea umană, înțelegerea, înțelepciunea și cunoștințele de bază de a fi om). Altfel spus, trebuie să te uiți dacă această cale poate sau nu să îi ducă pe oameni într-o viață de umanitate normală, dacă adevărul rostit este sau nu necesar în conformitate cu realitatea umanității normale, dacă acest adevăr este sau nu practic și real și dacă este sau nu cel mai oportun. Dacă există adevăr, atunci poate să-i conducă pe oameni în experiențe normale și reale; oamenii, mai mult, devin și mai normali, rațiunea lor umană devine și mai completă, viața lor în trup și viața spirituală devin și mai organizate, iar emoțiile lor devin și mai normale. Acesta este cel de-al doilea principiu. Mai există un principiu, și anume dacă oamenii au sau nu tot mai multe cunoștințe despre Dumnezeu, și dacă experimentarea unei astfel de lucrări și a unui astfel de adevăr pot inspira sau nu iubirea față de Dumnezeu în ei și îi pot aduce și mai aproape de Dumnezeu. Prin asta se poate determina dacă aceasta este sau nu adevărata cale. Cel mai important este dacă această cale este realistă, mai degrabă decât supranaturală și dacă poate aproviziona sau nu viața omului. Dacă se conformează acestor principii, se poate concluziona că aceasta este calea adevărată. Spun aceste cuvinte nu pentru a vă face să acceptați alte căi în experiențele viitoare, nici ca o previziune că va exista lucrarea unei alte epoci noi în viitor. Le spun pentru ca voi să aveți certitudinea că această cale de astăzi este adevărata cale, astfel încât să nu fiți siguri doar parțial de credința voastră în lucrarea de astăzi și să nu puteți obține înțelegerea despre aceasta. Încă există mulți care, în ciuda faptului că sunt siguri, încă sunt confuzi; o astfel de certitudine nu are principii și asemenea oameni trebuie alungați mai devreme sau mai târziu. Chiar și cei care sunt foarte înflăcărați în urmărirea lor sunt pe trei părți siguri și cinci părți nesiguri, ceea ce demonstrează că nu au o bază. Deoarece calibrul vostru este prea slab și baza voastră prea superficială, nu puteți înțelege diferența. Dumnezeu nu Își repetă lucrarea, nu săvârșește o lucrare nerealistă, nu are cerințe excesive de la om și nu săvârșește o lucrare dincolo de simțul omului. Toată lucrarea pe care o săvârșește se află în sfera simțului normal al omului și nu depășește simțul umanității normale, iar lucrarea Lui este săvârșită conform cerințelor normale ale omului. Dacă este lucrarea Duhului Sfânt, oamenii devin și mai normali, iar umanitatea lor devine și mai normală. Oamenii dobândesc tot mai multe cunoștințe în ceea ce privește firea lor satanică stricată și substanța omului, și dobândesc o și mai mare dorință pentru adevăr. Cu alte cuvinte, viața omului crește și crește, iar firea coruptă a omului devine din ce în ce mai capabilă de schimbare – toate fiind semnificația lui Dumnezeu care devine viața omului. Dacă o cale este incapabilă să dezvăluie acele lucruri care formează esența omului, este incapabilă să modifice firea omului și, mai mult, este incapabilă să-i aducă pe oameni în fața lui Dumnezeu sau să le ofere o înțelegere reală a lui Dumnezeu, înjosindu-le chiar umanitatea și făcându-le simțurile să fie și mai anormale, atunci această cale nu trebuie să fie adevărata cale și poate fi lucrarea unui spirit rău sau calea veche. Pe scurt, nu poate fi lucrarea prezentă a Duhului Sfânt. Voi ați crezut în Dumnezeu în toți acești ani, însă nu aveți nici cea mai mică bănuială în ceea ce privește principiile pentru a face diferența dintre calea adevărată și cea falsă sau pentru a căuta calea adevărată. Majoritatea oamenilor nici măcar nu sunt interesați de aceste chestiuni; pur și simplu merg acolo unde merge majoritatea și repetă ceea ce spune majoritatea. Cum este aceasta o persoană care caută calea adevărată? Și cum pot găsi astfel de persoane calea adevărată? Dacă înțelegi aceste câteva principii cheie, atunci, indiferent ce se întâmplă, nu vei fi înșelat. În prezent, este esențial ca oamenii să poată face distincții; acesta ar trebui să fie lucrul deținut de umanitatea normală și ceea ce oamenii trebuie să dețină în experiența lor. Dacă, chiar și în prezent, oamenii încă nu disting nimic în procesul urmăririi, iar rațiunea lor umană încă nu s-a dezvoltat, atunci oamenii sunt prea naivi, iar căutarea lor este greșită și deviată. Nu există nici cea mai mică diferențiere în căutarea ta de azi și, chiar dacă este adevărat, după cum spui, că ai găsit calea adevărată, ai și obținut-o? Ai fost capabil să distingi ceva? Care este esența adevăratei căi? În adevărata cale, nu ai câștigat adevărata cale, nu ai câștigat nimic din adevăr. Cu alte cuvinte, nu ai obținut ceea ce Dumnezeu cere de la tine și, astfel, nu a existat nicio schimbare a corupției tale. Dacă vei continua să urmezi această cale, în cele din urmă, vei fi alungat. După ce ai urmat-o până în prezent, ar trebui să fii sigur că această cale pe care ai pășit este calea corectă și să nu mai ai dubii. Mulți oameni sunt întotdeauna nesiguri și încetează să urmeze adevărul, din cauza unor probleme mici. Astfel de oameni sunt cei care nu au cunoștințe despre lucrarea lui Dumnezeu; sunt cei care Îl urmează pe Dumnezeu în confuzie. Oamenii care nu cunosc lucrarea lui Dumnezeu sunt incapabili să-I fie apropiați sau să-I stea mărturie. Îi sfătuiesc pe cei care caută doar binecuvântări și care urmăresc doar ceea ce este nedeslușit și abstract să urmărească adevărul cât mai curând posibil, astfel încât viața lor să poată avea însemnătate. Nu vă mai păcăliți singuri!

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar cei care Îl cunosc pe Dumnezeu și lucrarea Sa Îl pot mulțumi”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 147)

Întreaga lucrare săvârșită de-a lungul celor șase mii de ani s-a schimbat treptat, odată cu începutul și sfârșitul diferitelor epoci. Schimbările în această lucrare s-au bazat pe situația generală a lumii și pe tendințele de dezvoltare ale umanității în ansamblu; lucrarea de gestionare doar s-a schimbat treptat, în mod corespunzător. Nu totul a fost planificat de la începutul creației. Înainte ca lumea să fie creată sau chiar foarte curând după aceea, Iahve nu planificase încă prima etapă a lucrării, cea a legii; a doua etapă a lucrării, cea a harului; sau a treia etapă a lucrării, cea a cuceririi, în care avea să înceapă cu câțiva dintre urmașii lui Moab, și, prin asta, să cucerească întregul univers. După ce a creat lumea, nu a mai rostit aceste cuvinte și nici după Moab nu le-a mai rostit; într-adevăr, înainte de Lot, nu le-a mai grăit niciodată. Toată lucrarea lui Dumnezeu se face spontan. Acesta este exact modul în care s-a dezvoltat întreaga Lui lucrare de gestionare de șase mii de ani; în niciun caz nu scrisese un astfel de plan, în forma vreunui „Grafic concis pentru dezvoltarea umanității”, înainte de a crea lumea. În lucrarea lui Dumnezeu, El exprimă direct ceea ce este; El nu-Și chinuie creierul pentru a formula un plan. Desigur, destui profeți au rostit multe profeții, dar tot nu se poate spune că lucrarea lui Dumnezeu a fost întotdeauna una precis planificată; acele profeții au fost făcute în conformitate cu lucrarea lui Dumnezeu din acea vreme. Toate lucrările pe care le săvârșește El sunt mai aproape de actualitate. El Își îndeplinește lucrarea în concordanță cu evoluția fiecărei epoci și pe baza modului în care se schimbă lucrurile. Pentru El, săvârșirea lucrării este asemănătoare cu alegerea potrivită a medicamentelor în cazul unei boli; El observă și-Și continuă lucrarea conform observațiilor Sale. În fiecare etapă a lucrării Sale, Dumnezeu este capabil să-Și exprime înțelepciunea și capacitatea; El Își dezvăluie înțelepciunea bogată și autoritatea în conformitate cu lucrarea unei epoci anume și permite tuturor oamenilor aduși de El înapoi în timpul acelei epoci să-I vadă întreaga fire. El asigură nevoile oamenilor potrivit lucrării care trebuie săvârșită în fiecare epocă, făcând lucrarea pe care ar trebui să o facă. El le oferă oamenilor ceea ce au nevoie, în funcție de măsura în care i-a corupt Satana. E ca și cum, atunci când Iahve i-a creat inițial pe Adam și pe Eva, a făcut acest lucru pentru a le permite să-L manifeste pe Dumnezeu pe pământ și astfel încât să poată fi martori pentru Dumnezeu în mijlocul creației. Totuși, Eva a păcătuit după ce a fost ispitită de șarpe, iar Adam a făcut același lucru; în grădină, amândoi au mâncat fructul din pomul cunoașterii binelui și răului. Astfel, Iahve a avut de îndeplinit o lucrare suplimentară asupra lor. Văzându-le goliciunea, le-a acoperit trupurile cu haine făcute din piei de animale. După aceea, El i-a spus lui Adam: „Pentru că ai ascultat de soția ta și ai mâncat din pomul din care-ți poruncisem să nu mănânci, blestemat este pământul din cauza ta; […] până când te vei întoarce în pământ, pentru că din el ai fost luat; căci țărână ești și în țărână te vei întoarce”. Femeii, El i-a spus: „Îți voi mări mult durerile nașterii; în durere vei naște copii. Dorința ta va fi pentru soțul tău, iar el va stăpâni peste tine”. De atunci, El i-a alungat din Grădina Edenului și i-a făcut să trăiască în afara acesteia, așa cum omul modern trăiește acum pe pământ. Când Dumnezeu l-a creat pe om la început, nu a plănuit să-l lase pe om să fie ispitit de șarpe după ce l-a creat și apoi să-i blesteme pe om și pe șarpe. De fapt, nu a avut un astfel de plan; pur și simplu modul în care s-au desfășurat lucrurile I-au dat de făcut o nouă lucrare în mijlocul creației Lui. După ce Iahve a făcut această lucrare cu Adam și Eva pe pământ, omenirea a continuat să se dezvolte timp de mai multe mii de ani, până când „Iahve a văzut că răutatea oamenilor era mare pe pământ și că toate gândurile și dorințele din inimile lor erau îndreptate neîncetat numai spre rău. Și s-a căit Iahve pentru că îl făcuse pe om pe pământ și s-a întristat în inima Lui. […] Însă Noe a aflat har dinaintea lui Iahve”. În acel moment, Iahve avea mai multe lucrări noi de făcut, pentru că omenirea pe care o crease devenise prea păcătoasă după ce a fost ispitită de șarpe. Având în vedere aceste circumstanțe, din rândul întregii omeniri, Iahve a ales familia lui Noe ca să o cruțe și apoi Și-a îndeplinit lucrarea de distrugere a lumii cu un potop. Omenirea a continuat să se dezvolte în această manieră până în această zi, devenind din ce în ce mai coruptă, și când va veni momentul ca dezvoltarea umanității să-și atingă culmea, acela va fi și sfârșitul omenirii. De la începutul și până la sfârșitul lumii, adevărul lăuntric al lucrării Lui a fost și va fi întotdeauna în acest fel. Tot așa vor fi și oamenii clasificați după tipul lor; nici nu se pune problema ca fiecare persoană să fie predestinată de la început să aparțină unei anumite categorii; mai degrabă, fiecare este clasificat treptat numai după ce a trecut printr-un proces de dezvoltare. În cele din urmă, oricine nu va putea fi pe deplin mântuit va fi înapoiat „strămoșilor” săi. Niciuna dintre lucrările lui Dumnezeu în rândul omenirii nu fusese deja pregătită la crearea lumii; mai degrabă, dezvoltarea lucrurilor I-a permis lui Dumnezeu să-Și realizeze treptat lucrarea în rândul omenirii și într-un mod mai realist și practic. De exemplu, Iahve Dumnezeu nu a creat șarpele pentru a ispiti femeia; nu acela a fost planul Său specific, nici nu a fost un lucru pe care El l-a predestinat în mod intenționat. Se poate spune că a fost o întâmplare neașteptată. Așadar, din acest motiv i-a alungat Iahve pe Adam și Eva din Grădina Edenului și a jurat să nu mai creeze niciodată oameni. Totuși, oamenii descoperă înțelepciunea lui Dumnezeu numai pe această temelie. Este cum am spus mai devreme: „Îmi exercit înțelepciunea pe baza comploturilor Satanei”. Oricât de coruptă devine umanitatea sau o ispitește șarpele, Iahve încă are înțelepciunea Lui; prin urmare, S-a implicat într-o lucrare nouă încă de când a creat lumea și niciunul dintre pașii acestei lucrări nu s-a repetat vreodată. Satana și-a pus mereu planurile în mișcare; umanitatea a fost constant coruptă de Satana, iar Iahve Dumnezeu Și-a săvârșit neîncetat lucrarea înțeleaptă. De când a fost creată lumea, El nu a eșuat niciodată și nici nu a încetat vreodată să lucreze. După ce oamenii au fost corupți de Satana, El a continuat să lucreze printre ei pentru a-l învinge pe acesta, dușmanul care era sursa stricăciunii lor. Această bătălie s-a dat de la început și va continua până la sfârșitul lumii. Făcând toate aceste lucruri, Iahve Dumnezeu nu numai că a permis oamenilor, care au fost corupți de Satana, să primească marea Lui mântuire, dar le-a permis și să vadă înțelepciunea, atotputernicia și autoritatea Lui. Și mai mult, în cele din urmă, îi va lăsa să-I vadă firea dreaptă – pedepsindu-i pe cei răi și răsplătindu-i pe cei buni. El S-a luptat cu Satana chiar până în această zi și nu a fost niciodată învins. Aceasta pentru că El este un Dumnezeu înțelept, iar El Își exercită înțelepciunea pe baza comploturilor Satanei. Astfel, Dumnezeu nu numai că face tot ce este în cer să se supună autorității Sale, dar, de asemenea, face tot ce este pe pământ să se odihnească sub scaunul picioarelor Sale și, nu în ultimul rând, El îi face pe cei răi, care invadează și hărțuiesc omenirea, să cadă sub mustrarea Lui. Rezultatele întregii lucrării sunt determinate ca urmare a înțelepciunii Sale. El nu Și-a dezvăluit niciodată înțelepciunea înainte de existența omenirii, pentru că nu avea dușmani în cer, pe pământ sau oriunde în întregul univers, și nu au existat forțe întunecate care să invadeze nimic în mijlocul naturii. După ce arhanghelul L-a trădat, El a creat omenirea pe pământ și din cauza omenirii Și-a început în mod oficial războiul milenar cu arhanghelul Satana – un război care se aprinde tot mai mult cu fiecare etapă care urmează. Atotputernicia și înțelepciunea Lui sunt prezente în fiecare dintre aceste etape. Numai atunci toate din cer și de pe pământ au văzut înțelepciunea lui Dumnezeu, atotputernicia și, în special, realitatea lui Dumnezeu. Încă Își mai desfășoară lucrarea în același mod realist și astăzi; în plus, pe măsură ce Își îndeplinește lucrarea, Își dezvăluie și înțelepciunea și toată atotputernicia. El vă permite să vedeți adevărul lăuntric al fiecărei etape a lucrării și, mai mult, să vedeți o explicație definitivă a realității lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să știi cum a evoluat întreaga umanitate până în ziua de azi”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 148)

Lucrarea Duhului Sfânt se face întotdeauna spontan; El poate să-Și planifice și să-Și săvârșească lucrarea oricând. De ce spun întotdeauna că lucrarea Duhului Sfânt este realistă și că este mereu nouă, niciodată veche și întotdeauna cea mai de actualitate? Lucrarea Lui nu fusese deja planificată când lumea a fost creată; acest lucru nu este deloc ceea ce s-a întâmplat! Fiecare pas al lucrării își are efectul corespunzător pentru timpul său și nu interferează unul cu celălalt. În majoritatea timpului, planurile pe care s-ar putea să le ai în mintea ta nu se potrivesc, pur și simplu, cu cea mai recentă lucrare a Duhului Sfânt. Lucrarea Lui nu este la fel de simplă precum crede omul, nici nu este atât de complexă precum își imaginează omul – constă în aprovizionarea oamenilor în orice moment și în orice loc, în funcție de nevoile lor din acel moment. Nimeni nu este mai lămurit în privința esenței oamenilor ca El și, tocmai din acest motiv, nimic nu poate să se potrivească la fel de bine nevoilor realiste ale oamenilor ca lucrarea Lui. De aceea, dintr-o perspectivă umană, lucrarea Sa pare să fi fost planificată cu câteva milenii în avans. Cum El lucrează printre voi acum, lucrând și vorbind în timp ce urmărește stările în care vă aflați, El știe exact ce să spună în cazul fiecărei stări, rostind cuvinte care sunt exact ce au oamenii nevoie. Luați primul pas al lucrării Sale: vremea mustrării. După aceea, Dumnezeu Și-a dirijat lucrarea în funcție de ce au manifestat oamenii, de răzvrătirea lor, de stările pozitive care au emanat din ei și de cele negative, precum și în funcție de limita inferioară la care oamenii au putut să coboare când acele stări negative au atins un anumit nivel; și El a pus stăpânire pe aceste lucruri, pentru a obține un rezultat mult mai bun cu lucrarea Lui. Cu alte cuvinte, săvârșește lucrarea de sprijinire printre oameni, în baza stării lor actuale dintr-un anumit moment; El duce la bun sfârșit fiecare pas al lucrării Sale în funcție de stările reale ale oamenilor. Toată creația este în mâinile Sale; cum ar putea El să nu-i cunoască? Dumnezeu efectuează următorul pas al lucrării care ar trebui făcută, oricând și oriunde, în concordanță cu stările oamenilor. În niciun caz această lucrare nu a fost planificată cu mii de ani în urmă; aceasta este o noțiune umană! El lucrează pe măsură ce observă efectele lucrării Sale și lucrarea Lui se adâncește și se dezvoltă continuu; după ce observă rezultatele lucrării Sale, El implementează de fiecare dată următoarea etapă a lucrării Sale. El folosește multe lucruri pentru trecerea treptată și pentru a-Și face noua lucrare vizibilă oamenilor de-a lungul timpului. Acest mod de a lucra poate să asigure nevoile oamenilor, pentru că Dumnezeu cunoaște prea bine oamenii. Acesta este modul în care El Își îndeplinește lucrarea din ceruri. De asemenea, Dumnezeul întrupat Își săvârșește lucrarea în același mod, făcând aranjamente și lucrând în mijlocul oamenilor în funcție de împrejurările actuale. Niciuna dintre lucrările Sale nu a fost rânduită înainte ca lumea să fie creată, și nici nu a fost planificată meticulos în prealabil. La două mii de ani de la crearea lumii, Iahve a văzut că omenirea a devenit atât de coruptă, încât a folosit gura profetului Isaia pentru a prevesti că, după încheierea Epocii Legii, Iahve avea să-Și ducă la îndeplinire lucrarea de răscumpărare a omenirii în Epoca Harului. Acesta a fost planul lui Iahve, desigur, dar și acest plan a fost făcut în funcție de circumstanțele pe care El le observa atunci; cu siguranță nu S-a gândit la el imediat ce l-a creat pe Adam. Isaia doar a dat glas unei profeții, dar Iahve nu făcuse pregătiri anticipate pentru această lucrare în timpul Epocii Legii; mai degrabă, El a inițiat-o la începutul Epocii Harului, când mesagerul a apărut în visul lui Iosif ca să-l lumineze, transmițându-i că Dumnezeu urma să devină trup și doar atunci avea să înceapă lucrarea Sa de întrupare. Dumnezeu nu Și-a pregătit, așa cum își imaginează oamenii, lucrarea de întrupare imediat după ce a creat lumea; aceasta a fost decisă numai pe baza gradului de dezvoltare a omenirii și a statutului războiului Său împotriva Satanei.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să știi cum a evoluat întreaga umanitate până în ziua de azi”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 149)

Când Dumnezeu devine trup, Duhul Lui coboară asupra unui om; cu alte cuvinte, Duhul lui Dumnezeu îmbracă un trup fizic. El vine să-Și facă lucrarea pe pământ, nu să aducă împreună cu El anumite etape limitate; lucrarea Lui este absolut nelimitată. Lucrarea pe care Duhul Sfânt o face în trup este încă determinată de rezultatele lucrării Sale, și El folosește asemenea lucruri pentru a determina durata de timp pentru care El va lucra cât este în trup. Duhul Sfânt dezvăluie în mod direct fiecare pas al lucrării Sale, examinând lucrarea Lui în timp ce merge mai departe; această lucrare nu este atât de supranaturală încât să depășească limitele imaginației umane. Aceasta este ca lucrarea lui Iahve de creare a cerurilor și a pământului și a tuturor lucrurilor; El a planificat și a lucrat simultan. A despărțit lumina de întuneric și au apărut dimineața și seara – aceasta a durat o zi. În a doua zi, a creat cerul, iar aceasta a durat tot o zi; apoi a creat pământul, mările și toate ființele care le-au populat, fapt pentru care a avut nevoie de o altă zi. Aceasta a continuat până în a șasea zi, când Dumnezeu a creat omul și l-a lăsat să gestioneze toate lucrurile de pe pământ. Apoi, în a șaptea zi, când El a terminat de creat toate lucrurile, S-a odihnit. Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a desemnat-o drept zi sfântă. El a decis să stabilească această zi sfântă doar după ce a creat toate lucrurile, nu înainte de a le crea. Și această lucrare a fost efectuată în mod spontan; înainte de a crea toate lucrurile, El nu hotărâse să creeze lumea în șase zile și să Se odihnească, apoi, în a șaptea; așa ceva nu e deloc în conformitate cu faptele. Nu glăsuise un asemenea lucru și nici nu îl planificase. În niciun caz nu spusese că facerea tuturor lucrurilor avea să se încheie în a șasea zi și că urma să Se odihnească în a șaptea; mai degrabă, El a creat în funcție de ce I s-a părut bine pe atunci. Când a terminat de creat totul, era deja a șasea zi. Dacă ar fi fost a cincea zi când a terminat de creat totul, ar fi desemnat, prin urmare, a șasea zi ca zi sfântă. Totuși, El a terminat într-adevăr de creat totul în a șasea zi și, astfel, a șaptea zi a devenit o zi sfântă, care a fost transmisă până în această zi. Prin urmare, lucrarea Sa actuală se desfășoară în aceeași manieră. El vorbește și asigură nevoile voastre, în conformitate cu situațiile voastre. Adică, Duhul vorbește și lucrează în funcție de circumstanțele oamenilor; El veghează asupra tuturor și lucrează în orice moment și în orice loc. Ceea ce fac, spun, așez și revărs peste voi este, fără excepție, ceea ce aveți nevoie. Așadar, niciuna dintre lucrările Mele nu este separată de realitate; totul este adevărat, căci știți cu toții că „Duhul lui Dumnezeu păzește totul”. Dacă totul ar fi fost hotărât înainte de vreme, nu ar fi fost gata stabilit? Tu crezi că Dumnezeu a făcut planuri pentru șase milenii întregi și apoi a predestinat umanitatea să fie răzvrătită, recalcitrantă, necinstită și înșelătoare, și să aibă stricăciunea trupului, o fire satanică, pofta ochilor și îngăduințe personale. Nimic din toate acestea nu a fost predestinat de către Dumnezeu, ci, mai degrabă, totul s-a întâmplat ca urmare a stricăciunii Satanei. Unii ar putea spune: „Satana nu era, de asemenea, sub controlul lui Dumnezeu? Dumnezeu a predestinat că Satana va strica omul în această manieră și, după aceea, Dumnezeu Și-a săvârșit lucrarea printre oameni”. L-ar predestina într-adevăr Dumnezeu pe Satana să corupă omenirea? Dumnezeu este prea dornic să permită omenirii să trăiască normal, deci oare chiar S-ar amesteca în viețile oamenilor? Dacă ar fi astfel, înfrângerea Satanei și mântuirea umanității nu ar fi un efort inutil? Cum ar fi putut fi predestinată răzvrătirea omenirii? Asta s-a întâmplat din cauza amestecului Satanei, deci cum ar fi putut fi predestinată de Dumnezeu? Satana de sub controlul lui Dumnezeu pe care vi-l imaginați este foarte diferit de Satana de sub controlul lui Dumnezeu, despre care vorbesc Eu. După declarațiile voastre, potrivit cărora „Dumnezeu este atotputernic și Satana este în mâinile Sale”, Satana nu L-ar putea trăda niciodată. Nu ați spus voi că Dumnezeu este atotputernic? Cunoștințele voastre sunt prea abstracte și în afara realității; omul nu poate pricepe niciodată gândurile lui Dumnezeu, nici nu poate să-I înțeleagă vreodată înțelepciunea! Dumnezeu este atotputernic; acest lucru nu este un neadevăr. Arhanghelul L-a trădat pe Dumnezeu pentru că Dumnezeu i-a dat, inițial, o parte din autoritate. Bineînțeles, acesta a fost un eveniment neașteptat, exact ca momentul în care Eva a cedat ispitei șarpelui. Cu toate acestea, indiferent cum își duce Satana trădarea la bun sfârșit, tot nu este atotputernic precum Dumnezeu. După cum ați spus, Satana nu este preaputernic; indiferent ce face, autoritatea lui Dumnezeu îl va învinge întotdeauna. Acesta este adevăratul sens al enunțului: „Dumnezeu este atotputernic și Satana este în mâinile Sale”. De aceea, războiul cu Satana trebuie să fie dus pas cu pas. Mai mult, Dumnezeu Își planifică lucrarea ca răspuns la șiretlicurile Satanei – adică, aduce omenirii mântuirea și Își dezvăluie atotputernicia și înțelepciunea într-un mod potrivit epocii. De asemenea, lucrarea zilelor de pe urmă nu a fost predestinată mai devreme, înainte de Epoca Harului; predestinările nu se fac într-o manieră atât de ordonată, ca aceasta: în primul rând, să schimbe firea externă a omului; în al doilea rând, să-l supună pe om mustrării și încercărilor Sale; în al treilea rând, să facă omul să treacă prin încercarea morții; în al patrulea rând, să-l facă pe om să experimenteze vremea iubirii față de Dumnezeu și să exprime hotărârea unei ființe create; în al cincilea rând, să permită omului să vadă voia lui Dumnezeu și să Îl cunoască pe deplin; și, în cele din urmă, să-l facă pe om complet! El nu a planificat toate aceste lucruri în timpul Epocii Harului; mai degrabă, a început să le planifice în epoca actuală. Satana lucrează, la fel și Dumnezeu. Satana își exprimă firea coruptă, în timp ce Dumnezeu vorbește direct și dezvăluie anumite lucruri esențiale. Aceasta este lucrarea făcută astăzi și acesta e același principiu de lucru care a fost folosit cu mult timp în urmă, după crearea lumii.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să știi cum a evoluat întreaga umanitate până în ziua de azi”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 150)

Mai întâi, Dumnezeu i-a creat pe Adam și pe Eva și a creat și un șarpe. Dintre toate lucrurile, șarpele acesta era cel mai otrăvitor; corpul său conținea venin, pe care Satana l-a folosit pentru a profita. Șarpele a fost cel care a ispitit-o pe Eva să păcătuiască. Adam a păcătuit după ce a făcut-o Eva, iar cei doi au fost apoi capabili să distingă între bine și rău. Dacă Iahve ar fi știut că șarpele o va ispiti pe Eva și că Eva îl va ispiti pe Adam, atunci de ce i-a pus pe toți într-o grădină? Dacă El ar fi putut să prezică aceste lucruri, atunci de ce a creat un șarpe și l-a pus în Grădina Edenului? De ce în Grădina Edenului se afla fructul pomului cunoașterii binelui și răului? Își dorise El ca ei să mănânce fructul? Când a venit Iahve, nici Adam, nici Eva nu au îndrăznit a-L privi în față, și numai atunci Iahve a știut că mâncaseră rodul pomului cunoașterii binelui și răului și căzuseră pradă șiretlicului șarpelui. În cele din urmă, El l-a blestemat pe șarpe și, de asemenea, i-a blestemat pe Adam și pe Eva. Când cei doi au mâncat din rodul pomului, Iahve nu era nicicum conștient că ei făceau asta. Omenirea a devenit coruptă până în punctul de a fi rea și promiscuă din punct de vedere sexual, ajungând chiar până într-acolo încât lucrurile pe care le adăpostea în inimile sa erau toate rele și incorecte; totul era murdărie. Prin urmare, Iahve a regretat crearea omenirii. După aceea, El Și-a desfășurat lucrarea de distrugere a lumii cu un potop, căruia Noe și fiii lui i-au supraviețuit. Unele lucruri nu sunt atât de avansate și supranaturale precum și le-ar putea imagina oamenii. Unii întreabă: „Din moment ce Dumnezeu știa că arhanghelul Îl va trăda, de ce l-a creat?” Acestea sunt faptele: înainte ca pământul să existe, arhanghelul era cel mai mare dintre îngerii cerului. El avea autoritate asupra tuturor îngerilor din ceruri; aceasta a fost competența pe care i-o acordase Dumnezeu. Cu excepția lui Dumnezeu, era cel mai mare dintre îngerii cerului. Mai târziu, după ce Dumnezeu a creat omenirea, pe pământ, arhanghelul a îndeplinit o trădare și mai mare față de Dumnezeu. Spun că L-a trădat pe Dumnezeu pentru că a vrut să gestioneze omenirea și să depășească autoritatea lui Dumnezeu. Arhanghelul a ispitit-o pe Eva în păcat; și a făcut-o pentru că voia să-și stabilească împărăția pe pământ și să-i determine pe oameni să-I întoarcă spatele lui Dumnezeu și, în schimb, să-l asculte pe el. Arhanghelul a văzut că erau atât de multe lucruri care îl puteau asculta – îngerii puteau, la fel ca și oamenii de pe pământ. Păsările și fiarele, copacii, pădurile, munții, râurile și toate lucrurile de pe pământ erau în grija oamenilor – adică a lui Adam și a Evei – în timp ce Adam și Eva ascultau de arhanghel. Prin urmare, arhanghelul și-a dorit să depășească autoritatea lui Dumnezeu și să-L trădeze pe Dumnezeu. După aceea, a determinat mulți îngeri să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu, care, mai târziu, au devenit diverse duhuri necurate. Dezvoltarea umanității până în zilele noastre nu a fost cauzată de corupția arhanghelului? Oamenii sunt așa cum sunt astăzi deoarece arhanghelul L-a trădat pe Dumnezeu și a corupt omenirea. Această lucrare pas-cu-pas nu este nici pe departe la fel de abstractă și simplă precum și-ar putea imagina lumea. Satana și-a dus trădarea la bun sfârșit cu un motiv, dar oamenii nu pot înțelege un fapt atât de simplu. De ce Dumnezeu, care a creat cerurile și pământul și toate lucrurile, l-a creat și pe Satana? De vreme ce Dumnezeu îl disprețuiește atât de mult pe Satana și Satana este dușmanul Său, de ce l-a creat pe Satana? Prin crearea Satanei, nu a creat El un dușman? Dumnezeu nu a creat, de fapt, un dușman; mai degrabă, El a creat un înger, iar mai târziu acel înger L-a trădat. Statutul său devenise atât de înalt, încât voia să-L trădeze pe Dumnezeu. S-ar putea spune că aceasta a fost o coincidență, dar a fost și un lucru cu un caracter inevitabil. Este similar cu modul în care o persoană va muri, în mod inevitabil, după ce s-a maturizat până într-un anumit punct; lucrurile pur și simplu au evoluat până la acea etapă. Unii nesăbuiți absurzi spun: „Din moment ce Satana este dușmanul Tău, de ce l-ai creat? Nu știai că arhanghelul Te va trăda? Nu poți vedea din eternitate în eternitate? Nu cunoșteai natura arhanghelului? Din moment ce știai clar că Te va trăda, de ce l-ai făcut arhanghel? Nu doar că Te-a trădat, dar a și condus atât de mulți alți îngeri și a coborât în lumea muritorilor pentru a corupe omenirea, însă, până în această zi, Tu tot nu ai reușit să-Ți finalizezi planul de gestionare (planul mântuirii) de șase mii de ani”. Sunt corecte aceste cuvinte? Când gândești în acest fel, oare nu-ți creezi mai multe probleme decât este necesar? Alții spun: „Dacă Satana nu ar fi corupt omenirea până în prezent, Dumnezeu nu ar fi adus omenirii mântuirea în acest fel. Ca atare, înțelepciunea și atotputernicia lui Dumnezeu ar fi fost invizibile; unde s-ar fi dezvăluit înțelepciunea Sa? Așadar, Dumnezeu a creat o rasă umană pentru Satana astfel încât, în viitor, să poată să-Și dezvăluie atotputernicia – altfel, cum ar putea descoperi omul înțelepciunea lui Dumnezeu? Dacă omul nu s-ar împotrivi și nu s-ar răzvrăti față de El, nu ar fi necesar ca faptele Sale să fie dezvăluite. Dacă toată creația I s-ar închina și I s-ar supune, Dumnezeu nu ar mai avea nimic de făcut”. Acest lucru este și mai departe de realitate, pentru că nu există nimic murdar în legătură cu Dumnezeu, deci El nu poate crea murdărie. El Își dezvăluie faptele acum numai pentru a-Și înfrânge inamicul, pentru a mântui oamenii pe care i-a creat și pentru a-i învinge pe demoni și pe Satana, care Îl urăsc, Îl trădează și se împotrivesc lui Dumnezeu și care erau sub stăpânirea Lui și Îi aparțineau chiar de la început. Dumnezeu vrea să învingă acești demoni și, făcând asta, să Își dezvăluie atotputernicia tuturor lucrurilor. Omenirea și tot ce este pe pământ se află acum sub domeniul Satanei și sub dominația celor nelegiuiți. Dumnezeu dorește să-Și dezvăluie faptele către toate lucrurile, astfel încât oamenii să-L poată cunoaște și, astfel, să-l înfrângă pe Satana și să-Și supună pe deplin vrăjmașii. Toată această lucrare se realizează prin dezvăluirea faptelor Sale. Toată creația Sa este sub domeniul Satanei și, astfel, Dumnezeu dorește să le dezvăluie atotputernicia Lui, învingându-l astfel pe Satana. Dacă nu ar exista Satana, nu ar fi nevoie să-Și dezvăluie faptele. Dacă nu ar fi fost hărțuirea Satanei, Dumnezeu ar fi creat omenirea și ar fi condus-o să trăiască în Grădina Edenului. De ce, înainte de trădarea Satanei, Dumnezeu nu Și-a dezvăluit niciodată toate faptele îngerilor sau arhanghelului? Dacă, la început, toți îngerii și arhanghelul L-ar fi cunoscut pe Dumnezeu și I s-ar fi supus, atunci Dumnezeu nu ar fi săvârșit acele acte lipsite de sens. Din cauza existenței Satanei și a demonilor, și oamenii I s-au împotrivit Lui și sunt plini până la refuz cu o fire rebelă. Prin urmare, Dumnezeu dorește să-Și dezvăluie faptele. Pentru că Își dorește să facă război cu Satana, trebuie să-Și folosească autoritatea și toate faptele; în felul acesta, lucrarea de mântuire pe care o face în rândul omenirii le va permite oamenilor să-I vadă înțelepciunea și atotputernicia. Lucrarea pe care o face Dumnezeu astăzi este semnificativă și nu seamănă în niciun fel cu aceea la care se referă unii oameni când spun: „Nu este lucrarea pe care o faci contradictorie? Nu este această succesiune de lucrări doar un exercițiu pentru a-Ți face probleme? L-ai creat pe Satana și apoi l-ai lăsat să Te trădeze și să Ți se împotrivească. Ai creat oamenii și i-ai predat apoi Satanei, permițând ca Adam și Eva să fie ispitiți. De vreme ce Tu ai făcut toate aceste lucruri în mod intenționat de ce mai detești omenirea? De ce-l detești pe Satana? Nu sunt toate aceste lucruri făcute de Tine? Ce ai de urât?” Destul de mulți oameni absurzi spun asemenea lucruri. Ei își doresc să-L iubească pe Dumnezeu, dar, în sinea lor, se plâng de Dumnezeu. Ce contradicție! Nu înțelegi adevărul, ai prea multe gânduri supranaturale și chiar pretinzi că Dumnezeu a făcut o greșeală – cât de absurd ești! Tu ești cel care se joacă cu adevărul; nu se pune problema ca Dumnezeu să fi făcut o greșeală! Unii oameni chiar se plâng iar și iar: „Tu ai fost creatorul Satanei și Cel care l-a aruncat pe Satana printre oameni și i-ai predat lui. Odată ce oamenii au avut o fire satanică, nu i-ai iertat; dimpotrivă, i-ai urât într-o anumită măsură. La început i-ai iubit într-o anumită măsură, dar acum îi detești. Tu ești Cel care a detestat omenirea și, totuși, cel care a iubit-o. Ce, mai exact, se petrece aici? Nu este aceasta o contradicție?” Indiferent de modul în care priviți lucrurile, aceasta este ceea ce s-a întâmplat în ceruri; acesta a fost modul în care arhanghelul L-a trădat pe Dumnezeu și omenirea a fost coruptă, și așa au continuat oamenii până astăzi. Indiferent cum o exprimați, aceasta este întreaga poveste. Totuși, trebuie să înțelegeți că singurul scop din spatele lucrării pe care Dumnezeu o face astăzi este să vă mântuiască și să-l învingă pe Satana.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să știi cum a evoluat întreaga umanitate până în ziua de azi”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 151)

Dumnezeu Se folosește de gestionarea oamenilor pentru a-l învinge pe Satana. Prin coruperea oamenilor, Satana le aduce soarta de sfârșit și întrerupe lucrarea lui Dumnezeu. Pe de altă parte, lucrarea lui Dumnezeu este mântuirea omenirii. Care pas din lucrarea lui Dumnezeu nu este menit să mântuiască omenirea? Care pas nu este menit să curețe oamenii și să-i determine să se poarte drept și să trăiască imaginea celor care pot fi iubiți? Satana, totuși, nu face asta. El corupe omenirea; își desfășoară continuu activitatea de corupere a omenirii în tot universul. Desigur, și Dumnezeu Își face propria lucrare, fără să acorde atenție Satanei. Indiferent cât de multă autoritate are Satana, acea autoritatea îi era încă dată de Dumnezeu; Dumnezeu nu i-a dat, de fapt, toată autoritatea Sa, pur și simplu, și, indiferent de ceea ce face Satana, nu-L poate depăși niciodată pe Dumnezeu și va fi întotdeauna sub controlul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu a dezvăluit niciuna dintre faptele Sale când era în ceruri. El i-a dat Satanei doar o mică parte de autoritate și i-a permis să exercite controlul asupra celorlalți îngeri. Prin urmare, indiferent ce face Satana, nu poate depăși autoritatea lui Dumnezeu, deoarece autoritatea pe care i-a oferit-o inițial Dumnezeu este limitată. În timp ce Dumnezeu lucrează, Satana tulbură. În zilele de pe urmă, tulburările lui se vor încheia; de asemenea, și lucrarea lui Dumnezeu se va termina, iar felul de oameni pe care Dumnezeu dorește să-i desăvârșească va fi complet. Dumnezeu conduce oamenii în mod pozitiv; viața Lui este apă vie, nemăsurată și fără limite. Satana a corupt omul într-o anumită măsură; în cele din urmă, apa vie a vieții va desăvârși omul și Satanei îi va fi imposibil să intervină și să-și îndeplinească lucrarea. Astfel, Dumnezeu îi va putea câștiga pe deplin pe acești oameni. Chiar și acum, Satana refuză încă să accepte acest lucru; Îl provoacă continuu pe Dumnezeu, dar El nu îi acordă nicio atenție. Dumnezeu a spus: „Voi fi victorios peste toate forțele întunecate ale Satanei și peste toate influențele întunecate”. Aceasta este lucrarea care trebuie făcută acum în trup și este și ceea ce face întruparea plină de înțeles: adică, finalizarea stadiului lucrării de înfrângere a Satanei în zilele de pe urmă și ștergerea tuturor lucrurilor care aparțin Satanei. Victoria lui Dumnezeu asupra Satanei este inevitabilă! De fapt, Satana deja a eșuat cu mult timp în urmă. Când Evanghelia a început să se răspândească în toată țara marelui balaur roșu – adică, atunci când Dumnezeul întrupat Și-a început lucrarea și această lucrare a fost pusă în mișcare – Satana a fost învins pe deplin, căci însuși scopul întrupării era înfrângerea Satanei. De îndată ce Satana a văzut că Dumnezeu a devenit din nou trup și a început să-Și îndeplinească lucrarea, pe care nicio forță nu o putea opri, a fost prin urmare înmărmurit când a văzut această lucrare și nu a îndrăznit să mai semene zâzanie. La început, Satana a crezut că și el era înzestrat cu multă înțelepciune și a întrerupt și a hărțuit lucrarea lui Dumnezeu; totuși, nu s-a așteptat ca Dumnezeu să devină din nou trup sau ca, în lucrarea Sa, Dumnezeu să folosească răzvrătirea Satanei pentru a servi drept revelație și judecată pentru omenire și, prin asta, să cucerească omenirea și să-l învingă pe Satana. Dumnezeu este mai înțelept decât Satana și lucrarea Lui îl depășește cu mult. De aceea, așa cum am afirmat anterior, „Lucrarea pe care o îndeplinesc este făcută ca răspuns la șiretlicurile Satanei; în cele din urmă, voi descoperi atotputernicia Mea și lipsa de putere a Satanei”. Dumnezeu Își va face lucrarea în prim plan în vreme ce Satana Îl va urma îndeaproape din spate, până când, în cele din urmă, va fi distrus – nu va ști nici măcar ce l-a lovit! Își va da seama de adevăr numai după ce a fost deja sfărâmat și zdrobit și, între timp, va fi fost deja incinerat în iazul de foc. Nu va fi complet convins atunci? Căci atunci Satana nu va mai avea ce uneltiri să folosească!

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să știi cum a evoluat întreaga umanitate până în ziua de azi”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 152)

Lucrarea lui Dumnezeu printre oameni este inseparabilă de om, deoarece omul reprezintă scopul acestei lucrări și este singura creatură a lui Dumnezeu care poate fi mărturie lui Dumnezeu. Viața omului și toate activitățile lui sunt inseparabile de Dumnezeu și sunt toate controlate de mâinile lui Dumnezeu, și se poate spune chiar că nicio persoană nu poate exista independent de Dumnezeu. Nimeni nu poate nega acest lucru, pentru că este un fapt. Tot ceea ce face Dumnezeu este în avantajul omenirii și este îndreptat împotriva uneltirilor Satanei. Tot ceea ce omul are nevoie vine de la Dumnezeu, iar Dumnezeu este sursa vieții omului. Astfel, omul este pur și simplu incapabil să se despartă de Dumnezeu. Mai mult, Dumnezeu nu a intenționat niciodată să se despartă de om. Lucrarea pe care o face Dumnezeu este de dragul omenirii, iar gândurile Sale sunt întotdeauna bune. Astfel, pentru om, lucrarea lui Dumnezeu și gândurile lui Dumnezeu (adică voința lui Dumnezeu) sunt ambele „viziuni” pe care omul trebuie să le cunoască. Astfel de viziuni reprezintă, de asemenea, gestionarea lui Dumnezeu și o lucrare imposibil de realizat de către om. Între timp, cerințele pe care Dumnezeu le are pentru om în timpul lucrării Sale se numesc „practica” omului. Viziunile sunt lucrarea lui Dumnezeu Însuși sau reprezintă voința Sa pentru omenire sau scopurile și semnificația lucrării Sale. Se poate spune despre viziuni că sunt parte din gestionare, deoarece această gestionare este lucrarea lui Dumnezeu și este îndreptată către om, ceea ce înseamnă că este lucrarea pe care Dumnezeu o face printre oameni. Această lucrare este dovada și calea prin care omul ajunge să Îl cunoască pe Dumnezeu, și este de cea mai mare importanță pentru om. Dacă, în loc să fie atenți la cunoașterea lucrării lui Dumnezeu, oamenii sunt atenți numai la doctrinele credinței în Dumnezeu sau numai la detaliile neimportante și mărunte, atunci ei, pur și simplu, nu Îl vor cunoaște pe Dumnezeu și, mai mult, nu vor fi pe placul lui Dumnezeu. Lucrarea lui Dumnezeu, care este extrem de folositoare pentru cunoașterea lui Dumnezeu de către om, se numește viziuni. Aceste viziuni sunt lucrarea lui Dumnezeu, voia lui Dumnezeu și scopurile și semnificația lucrării lui Dumnezeu; ele sunt toate de folos omului. Practica se referă la ceea ce trebuie făcut de către om, și la ceea ce trebuie făcut de făpturile care Îl urmează pe Dumnezeu și este, de asemenea, datoria omului. Ceea ce ar trebui să facă omul nu este ceva care a fost înțeles de la început de el, ci sunt cerințele pe care Dumnezeu le are pentru om în timpul lucrării Sale. Aceste cerințe devin treptat din ce în ce mai profunde și mai înalte, pe măsură ce Dumnezeu lucrează. De exemplu, în timpul Epocii Legii, omul a trebuit să respecte legea, iar în timpul Epocii Harului, omul a trebuit să poarte crucea. Epoca Împărăției este diferită: cerințele pentru om sunt mai complexe decât cele din timpul Epocii Legii și Epocii Harului. Pe măsură ce viziunile devin tot mai ample, cerințele omului devin chiar mai mari, mai limpezi și mai reale. De asemenea, viziunile devin și ele din ce în ce mai reale. Aceste multe viziuni reale nu sunt doar favorabile ascultării omului față de Dumnezeu ci, mai mult, sunt favorabile cunoașterii sale de Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 153)

În comparație cu epocile anterioare, lucrarea lui Dumnezeu în timpul Epocii Împărăției este mai practică, mai îndreptată către esența omului și către schimbările firii sale, și este mai aptă de a fi mărturie lui Dumnezeu Însuși pentru toți aceia care Îl urmează. Cu alte cuvinte, în timpul Epocii Împărăției, în timp ce lucrează, Dumnezeu Se arată omului mai mult decât oricând în trecut, ceea ce înseamnă că viziunile care trebuie cunoscute de către om sunt mai complexe decât în oricare altă epocă anterioară. Deoarece lucrarea lui Dumnezeu printre oameni a intrat pe un teritoriu fără precedent, viziunile cunoscute de om în timpul Epocii Împărăției sunt cele mai complexe dintre toate cele din întreaga lucrare de gestionare. Lucrarea lui Dumnezeu a intrat pe un teritoriu nemaiauzit, și, astfel, viziunile care trebuie cunoscute de către om au devenit cele mai complexe dintre toate, iar practica emergentă a omului este, de asemenea, mai măreață decât în oricare epocă anterioară, pentru că practica omului se modifică în pas cu viziunile, iar desăvârșirea viziunilor marchează și desăvârșirea cerințelor omului. De îndată ce întreaga gestionare a lui Dumnezeu încetează, la fel se întâmplă și cu practica omului și, fără lucrarea lui Dumnezeu, omul nu va avea altă alternativă decât să nu se abată de la doctrinele din vremurile trecute, altfel, pur și simplu, nu va avea încotro să o apuce. Fără viziuni noi, nu va exista nicio practică nouă din partea omului; fără viziuni complete, nu va exista nicio practică perfectă din partea omului; fără viziuni mai complexe, nu va exista o practică mai complexă din partea omului. Practica omului se schimbă odată cu pașii lui Dumnezeu și, de asemenea, cunoașterea și experiența omului se modifică și ele odată cu lucrarea lui Dumnezeu. Indiferent cât de capabil este omul, totuși, el este inseparabil de Dumnezeu, iar dacă Dumnezeu S-ar opri din lucrare chiar și pentru un moment, omul ar muri imediat de mânia Lui. Omul nu are nimic cu care să se mândrească, pentru că oricât de multă cunoaștere are omul astăzi, oricât de profunde sunt experiențele sale, este inseparabil de lucrarea lui Dumnezeu – deoarece practica omului și ceea ce el trebuie să caute în credința lui în Dumnezeu sunt inseparabile de viziuni. În fiecare exemplu al lucrării lui Dumnezeu există viziuni pe care omul ar trebui să le cunoască și, ca urmare a acestora, omului i se fac cerințele potrivite. Fără aceste viziuni ca piatră de temelie, omul ar fi pur și simplu incapabil de practică și nu ar fi în stare să Îl urmeze pe Dumnezeu fără șovăială. Dacă omul nu Îl cunoaște pe Dumnezeu sau nu înțelege voința lui Dumnezeu, atunci, tot ceea ce face omul este în zadar și este nevrednic de a primi încuviințarea lui Dumnezeu. Oricât de bogate sunt darurile omului, totuși, el este inseparabil de lucrarea și îndrumarea lui Dumnezeu. Oricât de bune sunt acțiunile omului și oricât de multe acțiuni face omul, totuși, ele nu pot înlocui lucrarea lui Dumnezeu. Și astfel, practica omului nu este, în nicio împrejurare, separabilă de viziuni. Cei care nu acceptă viziunile noi nu au o practică nouă. Practica lor nu are nicio legătură cu adevărul, deoarece ei se supun doctrinei și nu se abat de la legea fără viață; nu au viziuni noi de loc și, ca urmare, nu pun nimic în practică din epoca nouă. Au pierdut viziunile și, astfel, au pierdut și lucrarea Duhului Sfânt, și au pierdut adevărul. Cei care sunt fără de adevăr sunt progeniturile absurdității, ei sunt întruparea Satanei. Indiferent ce fel de persoană sunt, ei nu pot exista fără viziunile lucrării lui Dumnezeu și nu pot fi lipsiți de prezența Duhului Sfânt; de îndată ce pierd viziunile, coboară imediat în Infern și trăiesc în întuneric. Oamenii fără viziuni sunt aceia care Îl urmează pe Dumnezeu în mod nesăbuit, sunt aceia care sunt lipsiți de lucrarea Duhului Sfânt și trăiesc în iad. Astfel de oameni nu se află în căutarea adevărului, ci, în schimb, etalează numele lui Dumnezeu ca pe un panou publicitar. Cei care nu cunosc lucrarea Duhului Sfânt, care nu Îl cunosc pe Dumnezeu întrupat, care nu cunosc cele trei etape de lucru în totalitatea gestionării lui Dumnezeu – nu cunosc viziunile și, astfel, sunt fără adevăr. Și, oare, nu sunt cei fără adevăr făcători de rele? Cei care sunt dornici să pună adevărul în practică, care sunt dornici să caute o cunoaștere a lui Dumnezeu și care colaborează cu adevărat cu Dumnezeu sunt oameni pentru care viziunile reprezintă o piatră de temelie. Ei sunt încuviințați de Dumnezeu deoarece colaborează cu Dumnezeu, și această colaborare este cea care trebuie pusă în practică de către om.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 154)

În viziuni sunt incluse multe căi de a practica. Cerințele practice făcute de om sunt, de asemenea, incluse în viziuni, așa cum este lucrarea lui Dumnezeu care trebuie cunoscută de către om. În trecut, în timpul adunărilor speciale sau în timpul marilor adunări care aveau loc în diferite locuri, se vorbea numai de un singur aspect referitor la calea către practică. O astfel de practică era aceea care urma să fie pusă în practică în timpul Epocii Harului și nu avea aproape nicio legătură cu cunoașterea lui Dumnezeu, deoarece viziunea Epocii Harului era numai viziunea crucificării lui Isus, și nu erau viziuni mai mari. Omul nu trebuia să cunoască mai multe decât lucrarea Sa de răscumpărare a omenirii prin crucificare și, astfel, în timpul Epocii Harului, nu mai erau alte viziuni pe care omul să le cunoască. În acest fel, omul avea doar o cunoaștere foarte limitată a lui Dumnezeu și, în afară de cunoașterea dragostei și compasiunii lui Isus, avea la dispoziție doar câteva lucruri simple și demne de milă de pus în practică, lucruri care erau foarte diferite față de cele de astăzi. În trecut, indiferent de forma pe care o lua adunarea sa, omul era incapabil să vorbească de o cunoaștere practică a lucrării lui Dumnezeu, și cu atât mai puțin putea cineva să spună în mod clar care este cea mai potrivită cale de practică pe care omul trebuie să apuce. Omul a adăugat doar câteva detalii simple la o piatră de temelie a îndurării și răbdării; nu a existat, pur și simplu, nicio schimbare în esența practicii sale, pentru că în timpul aceleiași epoci, Dumnezeu nu a făcut nicio lucrare mai nouă și singurele cerințe pe care El le-a avut de la om au fost îndurarea și răbdarea, sau purtarea crucii. În afară de astfel de practici, nu existau viziuni mai complexe decât crucificarea lui Isus. În trecut, nu erau menționate alte viziuni, deoarece Dumnezeu nu a lucrat mult și pentru că El a impus cerințe limitate omului. În acest fel, indiferent de ceea ce a făcut omul, acesta a fost incapabil să depășească aceste limite, limite care nu erau decât niște lucruri simple și superficiale pe care omul să le pună în practică. Astăzi vorbesc despre alte viziuni, deoarece astăzi s-a făcut o lucrare mai mare, o lucrare care este de câteva ori mai mare decât în vremea Epocii Legii și a Epocii Harului. Cerințele omului, de asemenea, sunt de câteva ori mai mari decât în epocile trecute. Dacă omul este incapabil să cunoască în totalitate o astfel de lucrare, atunci aceasta nu are nicio semnificație măreață; se poate spune că omul va avea dificultăți să cunoască în întregime o astfel de lucrare dacă nu își dedică în viață tot efortul pentru acest scop. În lucrarea de cucerire, să vorbești numai despre calea de practică ar face cucerirea omului imposibilă. Simpla discuție despre viziuni, fără nicio cerință pentru om, ar face, de asemenea, imposibilă cucerirea omului. Dacă nu s-ar vorbi despre nimic altceva decât despre calea de practică, atunci, ar fi imposibil de atins punctul slab al omului sau de a risipi noțiunile omului, și la fel de imposibilă ar fi și cucerirea completă a omului. Viziunile sunt instrumentul principal de cucerire a omului și, totuși, dacă nu ar exista nicio altă cale de practicare în afară de viziuni, atunci omul nu ar avea nicio cale de urmat, și cu atât mai puțin ar dispune de o modalitate de intrare. Acesta a fost principiul lucrării lui Dumnezeu de la început până la sfârșit: viziunile cuprind tot ceea ce poate fi pus în practică, la fel cum există viziuni ce se adaugă practicii. Gradul schimbărilor atât în viața omului, cât și în firea lui, însoțește schimbările din viziuni. Dacă omul s-ar baza numai pe propriile sale eforturi, atunci i-ar fi imposibil să atingă vreun grad ridicat de schimbare. Viziunile vorbesc despre lucrarea lui Dumnezeu Însuși și despre gestionarea lui Dumnezeu. Practica se referă la calea practicii omului și la modul de existență a omului; în întreaga gestionare a lui Dumnezeu, legătura dintre viziuni și practică este legătura dintre Dumnezeu și om. Dacă viziunile ar fi înlăturate, sau dacă s-ar vorbi despre ele fără a aduce în discuție practica, sau dacă ar fi numai viziuni, iar practica omului ar fi eliminată, atunci, astfel de lucruri nu ar putea fi considerate gestionarea lui Dumnezeu, și cu atât mai puțin s-ar putea spune că lucrarea lui Dumnezeu este săvârșită de dragul omenirii; în acest fel, nu numai că datoria omului ar fi eliminată, dar ar însemna o negare a scopului lucrării lui Dumnezeu. Dacă, de la început până la sfârșit, omului nu i s-ar cere decât să practice, fără implicare în lucrarea lui Dumnezeu și, mai mult, dacă omului nu i s-ar cere să cunoască lucrarea lui Dumnezeu, atunci o astfel de lucrare cu atât mai puțin s-ar putea numi gestionarea lui Dumnezeu. Dacă omul nu L-ar cunoaște pe Dumnezeu și nu ar cunoaște voința lui Dumnezeu și ar pune lucrurile în practică orbește, într-un mod vag și abstract, atunci nu ar deveni niciodată o făptură demnă pe deplin. Și astfel, aceste două lucruri sunt ambele indispensabile. Dacă ar exista numai lucrarea lui Dumnezeu, adică, dacă ar exista numai viziunile, și dacă nu ar fi nicio colaborare sau practică din partea omului, atunci, astfel de lucruri nu ar putea fi numite gestionarea lui Dumnezeu. Dacă ar fi numai practica și intrarea omului, atunci, indiferent de cât de înaltă este calea pe care a intrat omul, acest lucru ar fi, de asemenea, de neacceptat. Intrarea omului trebuie să se schimbe treptat în pas cu lucrarea și viziunile; nu se poate schimba spontan. Principiile practicii omului nu sunt libere și neîngrădite, ci sunt stabilite în anumite limite. Astfel de principii se modifică în pas cu viziunile lucrării. Prin urmare, gestionarea lui Dumnezeu se reduce, în ultimă instanță, la lucrarea lui Dumnezeu și la practica omului.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 155)

Lucrarea de gestionare a avut loc numai datorită omenirii, ceea ce înseamnă că s-a născut numai datorită existenței omenirii. Nu a existat gestionare înainte de apariția omenirii, sau la început, când au fost create cerurile și pământul și toate lucrurile. Dacă, în toată lucrarea lui Dumnezeu, nu ar exista nicio practică benefică pentru om, adică, dacă Dumnezeu nu ar face cerințe potrivite pentru omenirea coruptă (dacă, în lucrarea făcută de Dumnezeu, nu ar exista o cale potrivită pentru practica omului), atunci această lucrare nu ar putea fi numită gestionarea lui Dumnezeu. Dacă totalitatea lucrării lui Dumnezeu ar implica numai să spună omenirii corupte cum să se ocupe de practica sa, și Dumnezeu nu ar duce la îndeplinire niciuna din strădaniile Sale, și nu ar arăta nicio urmă din atotputernicia și înțelepciunea Sa, atunci, oricât de mari ar fi cerințele lui Dumnezeu pentru om, oricât de mult ar trăi Dumnezeu printre oameni, omul nu ar cunoaște nimic din firea lui Dumnezeu; dacă așa ar sta lucrurile, atunci, o lucrare de acest fel ar fi chiar mai puțin demnă de a fi numită gestionarea lui Dumnezeu. Mai simplu spus, lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu este lucrarea făcută de Dumnezeu și toată lucrarea împlinită sub îndrumarea lui Dumnezeu de aceia care au fost câștigați de Dumnezeu. O astfel de lucrare poate fi rezumată ca gestionare. Cu alte cuvinte, lucrarea lui Dumnezeu printre oameni, precum și colaborarea cu El a tuturor acelora care Îl urmează sunt numite, împreună, gestionare. Aici, lucrarea lui Dumnezeu este numită viziuni, iar colaborarea omului se numește practică. Cu cât lucrarea lui Dumnezeu este mai avansată (adică, cu cât viziunile sunt mai avansate), cu atât firea lui Dumnezeu este expusă mai clar omului, cu atât este mai mult în contradicție cu noțiunile omului și cu atât mai avansate devin practica și colaborarea omului. Cu cât cerințele omului sunt mai mari, cu atât lucrarea lui Dumnezeu este mai mult în contradicție cu noțiunile omului și, ca urmare, încercările omului, precum și standardele pe care acesta trebuie să le respecte, devin și ele mai avansate. La încheierea acestei lucrări, toate viziunile se vor fi realizat, iar ceea ce omului i se cere să pună în practică va fi atins culmea perfecțiunii. Acesta va fi și momentul când fiecare va fi clasificat în funcție de tip, pentru că tot ceea ce omului i se va cere să cunoască i se va fi arătat deja. Astfel, atunci când viziunile ating apogeul, lucrarea se va apropia și ea de sfârșit, iar practica omului va fi ajuns și ea la punctul culminant. Practica omului se bazează pe lucrarea lui Dumnezeu, iar gestionarea lui Dumnezeu este exprimată în întregime numai datorită practicii și colaborării omului. Omul este capodopera lucrării lui Dumnezeu, și scopul întregii lucrări de gestionare a lui Dumnezeu, precum și produsul întregii gestionări a lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ar lucra singur, fără colaborarea omului, atunci nu ar exista nimic care să ajute la cristalizarea întregii Sale lucrări și, astfel, nu ar avea nici cea mai mică importanță pentru gestionarea lui Dumnezeu. În afară de lucrarea lui Dumnezeu, doar prin alegerea de către Dumnezeu a obiectelor potrivite pentru a exprima lucrarea Lui și a demonstra atotputernicia și înțelepciunea acesteia poate Dumnezeu să atingă scopul gestionării Sale și să atingă scopul de a folosi toată această lucrare pentru înfrângerea totală a Satanei. Așadar, omul este o parte indispensabilă din lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu, iar omul este singurul care poate face ca gestionarea lui Dumnezeu să dea roade și să își atingă scopul final; în afară de om, nicio altă formă de viață nu poate să își asume un astfel de rol. Dacă omul urmează să devină adevărata cristalizare a lucrării de gestionare a lui Dumnezeu, atunci, neascultarea omenirii corupte trebuie înlăturată în totalitate. Acest lucru necesită ca omului să i se dea practica potrivită pentru vremuri diferite și ca Dumnezeu să înfăptuiască lucrarea corespunzătoare printre oameni. Numai în acest fel se va câștiga, în cele din urmă, un grup de oameni care să reprezinte cristalizarea lucrării de gestionare a lui Dumnezeu. Lucrarea lui Dumnezeu printre oameni nu poate fi mărturie lui Dumnezeu Însuși numai prin intermediul lucrării lui Dumnezeu; pentru a fi realizată, o astfel de mărturie necesită, de asemenea, ființe umane vii care sunt potrivite pentru lucrarea Sa. Dumnezeu va lucra mai întâi asupra acestor oameni, prin care lucrarea Sa va fi apoi exprimată, și, astfel, o mărturie a voinței Lui va fi purtată printre făpturi și, prin aceasta, Dumnezeu va fi atins scopul lucrării Sale. Dumnezeu nu lucrează singur pentru a-l înfrânge pe Satana, deoarece El nu poate fi mărturie directă pentru El Însuși între toate făpturile. Dacă El ar face acest lucru, ar fi imposibil de convins omul pe deplin, astfel că Dumnezeu trebuie să lucreze asupra omului pentru a-l cuceri, și abia atunci El va putea să câștige mărturia în rândul tuturor făpturilor. Dacă Dumnezeu ar fi lucrat singur, fără cooperarea omului, sau dacă omului nu i s-ar cere să colaboreze, atunci, omul nu ar putea niciodată să cunoască firea lui Dumnezeu și nu ar cunoaște niciodată voința lui Dumnezeu; lucrarea lui Dumnezeu nu s-ar putea numi, apoi, lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu. Dacă numai omul însuși s-ar strădui, ar căuta și ar munci din greu, fără să înțeleagă lucrarea lui Dumnezeu, atunci înseamnă că omul ar juca feste. Fără lucrarea Duhului Sfânt, ceea ce face omul este de la Satana, este neascultător și făcător de rele; Satana este expus în toate cele întreprinse de omenirea coruptă și nimic din toate acestea nu este compatibil cu Dumnezeu, și tot ceea ce face omul e manifestarea Satanei. Nimic din cele despre care s-a vorbit nu este în afara viziunilor și a practicii. La piatra de temelie a viziunilor, omul găsește practica și calea către ascultare, astfel încât să poată lăsa la o parte noțiunile sale și să câștige acele lucruri pe care nu le-a avut în trecut. Dumnezeu îi cere omului să colaboreze cu El, îi cere să se supună total cerințelor Sale, iar omul cere să privească lucrarea făcută de Dumnezeu Însuși, să simtă atotputernicia lui Dumnezeu și să cunoască firea lui Dumnezeu. Pe scurt, acestea sunt gestionarea lui Dumnezeu. Legătura lui Dumnezeu cu omul este gestionarea și e cea mai mare gestionare.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 156)

Ceea ce implică viziunile se referă în principal la lucrarea lui Dumnezeu Însuși, iar ceea ce implică practica trebuie făcut de om și nu are nicio legătură cu Dumnezeu. Lucrarea lui Dumnezeu este împlinită de Dumnezeu Însuși, iar practica omului este obținută de om însuși. Ceea ce trebuie făcut de Dumnezeu Însuși nu trebuie făcut de om, iar ceea ce trebuie practicat de către om nu are legătură cu Dumnezeu. Lucrarea lui Dumnezeu este lucrarea Sa de slujire și nu are nicio legătură cu omul. Nu este nevoie ca această lucrare să fie făcută de om și, mai mult, omul nu ar fi în stare să înfăptuiască lucrarea care va fi înfăptuită de Dumnezeu. Ceea ce i se cere omului să practice trebuie împlinit de către om, fie că este vorba să își sacrifice viața, sau să se predea lui Satana pentru a mărturisi ferm – toate acestea trebuie împlinite de către om. Dumnezeu Însuși desăvârșește toată lucrarea pe care El trebuie să o facă, iar ceea ce trebuie să facă omul îi este arătat omului, și lucrarea rămasă îi rămâne omului. Dumnezeu nu face lucrări suplimentare. El face numai lucrarea care ține de slujirea Lui, și doar îi arată omului calea, și înfăptuiește doar lucrarea de a deschide calea, și nu face lucrarea de pregătire a acestei căi; acest lucru trebuie înțeles de toți. A pune adevărul în practică înseamnă a pune cuvintele lui Dumnezeu în practică, și toate acestea reprezintă datoria omului, este ceea ce trebuie făcut de om și nu are nicio legătură cu Dumnezeu. Dacă omul pretinde ca și Dumnezeu să îndure chinuri și rafinare în adevăr, la fel ca omul, atunci omul este neascultător. Lucrarea lui Dumnezeu este pentru a împlini lucrarea Sa de slujire, iar datoria omului este de a asculta toată îndrumarea lui Dumnezeu, fără nicio împotrivire. Ceea ce omul trebuie să realizeze este de datoria lui să împlinească, indiferent de modul în care Dumnezeu lucrează sau trăiește. Numai Dumnezeu Însuși poate să stabilească cerințe omului, adică, numai Dumnezeu Însuși este potrivit să stabilească cerințe omului. Omul nu ar trebui să aibă nicio altă alternativă și nu ar trebui să facă altceva decât să se supună întru-totul și să practice; aceasta este rațiunea pe care trebuie să o aibă omul. Odată ce lucrarea care trebuie înfăptuită de Dumnezeu Însuși este încheiată, omului i se cere să o trăiască, pas cu pas. Dacă, la sfârșit, când întreaga gestionare a lui Dumnezeu se va fi încheiat, omul tot nu a făcut ceea ce i se cere de către Dumnezeu, atunci omul trebuie pedepsit. Dacă omul nu împlinește cerințele lui Dumnezeu, atunci acest lucru se datorează neascultării omului; nu înseamnă că Dumnezeu nu a fost suficient de meticulos în lucrarea Sa. Toți aceia care nu pot pune cuvintele lui Dumnezeu în practică, aceia care nu pot împlini cerințele lui Dumnezeu, și aceia care nu își pot dedica dăruirea și nu își pot împlini datoria vor fi pedepsiți. Astăzi, ceea ce vi se cere să îndepliniți nu sunt cerințe suplimentare, ci doar datoria omului și ceea ce trebuie făcut de către toți oamenii. Dacă nu sunteți vrednici nici măcar să vă îndepliniți datoria sau să o îndepliniți așa cum trebuie, atunci nu înseamnă că vă faceți singuri probleme? Nu dați voi târcoale morții? Cum mai puteți să vă așteptați să aveți un viitor și planuri? Lucrarea lui Dumnezeu este înfăptuită de dragul omenirii, iar colaborarea omului este oferită de dragul gestionării lui Dumnezeu. După ce Dumnezeu a înfăptuit tot ceea ce El trebuie să înfăptuiască, omului i se cere să fie generos în practica sa și să colaboreze cu Dumnezeu. În lucrarea lui Dumnezeu, omul trebuie să nu-și menajeze niciun efort, trebuie să își dăruiască loialitatea și nu trebuie să se lase târât în numeroase noțiuni sau să fie pasiv și să aștepte moartea. Dumnezeu Se poate sacrifica pe El Însuși pentru om, atunci de ce omul nu își poate oferi loialitatea lui Dumnezeu? Dumnezeu este cu inima și cu sufletul pentru om, de ce omul nu poate oferi puțină colaborare? Dumnezeu lucrează pentru omenire, așadar, de ce omul nu poate să împlinească o parte din datoria sa de dragul gestionării lui Dumnezeu? Lucrarea lui Dumnezeu a ajuns până în acest punct, și, totuși, voi tot vedeți, dar nu acționați, auziți, dar nu vă mișcați. Nu sunt astfel de oameni obiectele pierzaniei? Dumnezeu S-a dedicat deja întru totul omului, atunci, de ce astăzi omul este incapabil să își împlinească datoria cu sinceritate? Pentru Dumnezeu, lucrarea Lui este principala Sa prioritate, iar lucrarea gestionării Sale este de cea mai mare importanță. Pentru om, a pune cuvintele lui Dumnezeu în practică și a împlini cerințele lui Dumnezeu reprezintă principala sa prioritate. Toți trebuie să înțelegeți acest lucru. Cuvintele care vi s-au rostit au atins cea mai profundă coardă a substanței voastre, iar lucrarea lui Dumnezeu a pătruns pe un teritoriu nou. Mulți oameni încă nu înțeleg adevărul sau falsitatea acestei căi; ei încă stau și se uită și nu își împlinesc datoria. În schimb, ei analizează fiecare cuvânt și acțiune a lui Dumnezeu, se concentrează pe ceea ce mănâncă și poartă Dumnezeu, iar noțiunile lor devin încă și mai cumplite. Nu fac astfel de oameni mult zgomot pentru nimic? Cum ar putea astfel de oameni să fie aceia care Îl caută pe Dumnezeu? Și cum ar putea ei să fie cei care au intenția de a I se supune lui Dumnezeu? Ei uită cu totul de dăruirea și de datoria lor și, în schimb, se concentrează pe locul unde se află Dumnezeu. Sunt revoltători! Dacă omul a înțeles tot ceea ce trebuie să înțeleagă și a pus în practică tot ceea ce trebuie să pună în practică, atunci Dumnezeu Își va revărsa cu siguranță binecuvântările Sale asupra omului, pentru că ceea ce El cere de la om este datoria omului și ceea ce trebuie făcut de către om. Dacă omul nu este în stare să înțeleagă ceea ce trebuie să înțeleagă și nu este în stare să pună în practică ceea ce trebuie să pună în practică, atunci omul va fi pedepsit. Cei care nu colaborează cu Dumnezeu Îi sunt ostili lui Dumnezeu, cei care nu acceptă lucrarea nouă i se opun ei, chiar dacă astfel de oameni nu fac nimic care să îi contravină în mod evident. Toți aceia care nu pun în practică adevărul cerut de Dumnezeu sunt oameni care se opun în mod deliberat și sunt neascultători față de cuvântul lui Dumnezeu, chiar dacă astfel de oameni acordă o atenție specială lucrării Duhului Sfânt. Oamenii care nu ascultă cuvintele lui Dumnezeu și nu se supun lui Dumnezeu sunt neascultători și se opun lui Dumnezeu. Oamenii care nu își îndeplinesc datoria sunt aceia care nu colaborează cu Dumnezeu, iar oamenii care nu colaborează cu Dumnezeu sunt cei care nu acceptă lucrarea Duhului Sfânt.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 157)

Când lucrarea lui Dumnezeu ajunge într-un anumit punct, și gestionarea Sa atinge un anumit punct, cei care sunt pe placul inimii Sale sunt cu toții capabili să împlinească cerințele Sale. Dumnezeu impune cerințe omului după standardele Sale proprii și în funcție de ceea ce omul este capabil să obțină. În timp ce vorbește despre gestionarea Sa, El îi și arată omului calea și îi oferă acestuia o cale pentru supraviețuire. Gestionarea lui Dumnezeu și practica omului sunt ambele parte din aceeași etapă a lucrării și sunt înfăptuite în același timp. Discuția despre gestionarea lui Dumnezeu are legătură cu schimbările din firea omului, iar discuția despre ceea ce trebuie să facă omul și despre schimbările din firea omului are legătură cu lucrarea lui Dumnezeu; aceste două aspecte nu pot fi separate în niciun moment. Practica omului se schimbă, pas cu pas. Aceasta se întâmplă pentru că cerințele lui Dumnezeu pentru om se schimbă și ele și pentru că lucrarea lui Dumnezeu este în continuă schimbare și dezvoltare. Dacă practica omului rămâne înrădăcinată în doctrină, acest lucru dovedește că este lipsit de lucrarea și îndrumarea lui Dumnezeu; dacă practica omului nu se schimbă niciodată sau nu devine și mai profundă, atunci, acest lucru dovedește că practica omului este înfăptuită conform voinței omului, și nu este practica adevărului; dacă omul nu are o cale de urmat, atunci el a căzut deja pradă Satanei și este controlat de Satana, ceea ce înseamnă că este controlat de duhurile rele. Dacă practica omului nu devine mai profundă, atunci lucrarea lui Dumnezeu nu se dezvoltă, și dacă nu există nicio schimbare în lucrarea lui Dumnezeu, atunci intrarea omului va ajunge într-un punct mort; acest lucru este inevitabil. În întreaga lucrare a lui Dumnezeu, dacă omul ar fi să se supună întotdeauna legii lui Iahve, atunci lucrarea lui Dumnezeu nu ar putea progresa, cu atât mai puțin ar fi posibil să sfârșească o întreagă epocă. Dacă omul ar ține întotdeauna de cruce și ar practica răbdarea și smerenia, atunci ar fi imposibil ca lucrarea lui Dumnezeu să își continue progresul. Șase mii de ani de gestionare nu se pot sfârși pur și simplu printre oamenii care doar se supun legii sau care doar țin de cruce și practică răbdarea și smerenia. În schimb, întreaga lucrare de gestionare a lui Dumnezeu este încheiată printre aceia din zilele de pe urmă, care Îl cunosc pe Dumnezeu, care au fost scăpați din ghearele Satanei și care s-au dezbărat complet de influența Satanei. Aceasta este direcția inevitabilă a lucrării lui Dumnezeu. De ce se spune că practica celor din bisericile religioase este învechită? Deoarece ceea ce ei pun în practică este separat de lucrarea de astăzi. În Epoca Harului, ceea ce ei au pus în practică a fost corect dar, pe măsură ce epoca a trecut și lucrarea lui Dumnezeu s-a schimbat, practica lor a devenit, încetul cu încetul, învechită. A fost lăsată în urmă de lucrarea nouă și de lumina nouă. Pe baza pietrei de temelie inițială, lucrarea Duhului Sfânt a progresat cu câțiva pași mai adânc. Totuși, acei oameni rămân încă prinși în etapa inițială a lucrării lui Dumnezeu și încă se agață de vechile practici și de vechea lumină. Lucrarea lui Dumnezeu se poate schimba dramatic în trei sau cinci ani, așa că nu ar fi normal să aibă loc transformări și mai mari pe parcursul a 2000 de ani? Dacă omul nu are o lumină sau o practică nouă, înseamnă că nu a ținut pasul cu lucrarea Duhului Sfânt. Acesta este eșecul omului; existența lucrării noi a lui Dumnezeu nu poate fi negată deoarece, astăzi, cei care au avut în prealabil lucrarea Duhului Sfânt se supun încă practicilor învechite. Lucrarea Duhului Sfânt merge întotdeauna înainte, și toți aceia care se află în curentul Duhului Sfânt trebuie și ei să progreseze mai adânc și să se schimbe, pas cu pas. Ei nu trebuie să se oprească la o singură etapă. Numai aceia care nu cunosc lucrarea Duhului Sfânt vor rămâne la stadiul lucrării Sale inițiale și nu vor accepta lucrarea nouă a Duhului Sfânt. Numai aceia care sunt neascultători vor fi nevrednici să câștige lucrarea Duhului Sfânt. Dacă practica omului nu ține ritmul cu lucrarea nouă a Duhului Sfânt, atunci practica omului este cu siguranță separată de lucrarea de astăzi și este cu siguranță incompatibilă cu lucrarea de astăzi. Astfel de oameni învechiți ca aceștia sunt, pur și simplu, nevrednici să împlinească voința lui Dumnezeu, cu atât mai puțin ar putea ei să devină oameni care, în cele din pe urmă, vor mărturisi ferm pentru Dumnezeu. Mai mult, întreaga lucrare de gestionare nu ar putea fi săvârșită în rândul unui astfel de grup de oameni. Pentru aceia care au ținut, odinioară, legea lui Iahve, și aceia care au suferit, odată, pentru cruce, dacă nu pot accepta etapa lucrării din zilele de pe urmă, atunci, tot ceea ce au făcut va fi fost în van și inutil. Cea mai limpede expresie a lucrării Duhului Sfânt este acceptarea ei aici și acum, și nu agățarea de trecut. Aceia care nu au ținut pasul cu lucrarea de astăzi și care s-au separat de practica de astăzi sunt cei care se opun și nu acceptă lucrarea Duhului Sfânt. Astfel de oameni sfidează lucrarea de astăzi a lui Dumnezeu. Deși ei păstrează lumina din trecut, nu se poate nega că nu cunosc lucrarea Duhului Sfânt. De ce au avut loc toate aceste discuții despre schimbările din practica omului, despre diferențele din practica din trecut și cea de astăzi, despre cum practica era împlinită în epoca anterioară și despre cum se împlinește ea astăzi? Se vorbește întotdeauna despre astfel de împărțiri în practica omului pentru că lucrarea Duhului Sfânt merge în mod constant înainte și, de aceea, este necesar ca practica omului să se schimbe permanent. Dacă omul se împotmolește într-o singură etapă, atunci acest lucru dovedește că nu este capabil să țină pasul cu noua lucrare și cu noua lumină a lui Dumnezeu; nu dovedește că planul de gestionare (planul mântuirii) al lui Dumnezeu nu s-a schimbat. Cei care se află în afara curentului Duhului Sfânt cred că au întotdeauna dreptate dar, de fapt, lucrarea lui Dumnezeu în ei a încetat cu mult timp în urmă, iar lucrarea Duhului Sfânt lipsește din ei. Lucrarea lui Dumnezeu a fost mutată demult către un alt grup de oameni, un grup asupra căruia El intenționează să Își completeze noua Sa lucrare. Pentru că cei cufundați în religie sunt nevrednici să accepte lucrarea nouă a lui Dumnezeu și țin numai de lucrarea veche din trecut, Dumnezeu S-a lepădat de acești oameni și Își face noua lucrare asupra oamenilor care acceptă această lucrare nouă. Aceștia sunt oameni care colaborează în lucrarea Sa nouă și numai în acest fel poate fi împlinită gestionarea Sa. Gestionarea lui Dumnezeu merge întotdeauna înainte, iar practica omului se înalță întotdeauna mai sus. Dumnezeu lucrează întotdeauna, și omul are mereu nevoie de ceva, astfel că amândoi ajung la apogeu, iar Dumnezeu și omul ating legătura completă. Aceasta este expresia împlinirii lucrării lui Dumnezeu și este rezultatul final al întregii gestionări a lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 158)

În fiecare etapă a lucrării lui Dumnezeu sunt și cerințe corespunzătoare de la om. Toți aceia care se află în curentul Duhului Sfânt au prezența și disciplina Duhului Sfânt, iar aceia care nu se află în curentul Duhului Sfânt sunt sub comanda Satanei și fără nimic din lucrarea Duhului Sfânt. Oamenii care se află în curentul Duhului Sfânt sunt aceia care acceptă lucrarea nouă a lui Dumnezeu și care colaborează la lucrarea nouă a lui Dumnezeu. Dacă aceia care se află în acest curent nu sunt în stare să colaboreze și nu pot să pună în practică adevărul cerut de Dumnezeu în acest timp, atunci ei vor fi disciplinați și, în cel mai rău caz, vor fi lepădați de Duhul Sfânt. Aceia care acceptă lucrarea nouă a Duhului Sfânt vor trăi în curentul Duhului Sfânt și vor primi grija și protecția Duhului Sfânt. Aceia care sunt dornici să pună adevărul în practică sunt luminați de Duhul Sfânt, iar aceia care nu sunt dornici să pună adevărul în practică sunt disciplinați de Duhul Sfânt și pot fi chiar pedepsiți. Indiferent ce fel de oameni sunt, cu condiția ca ei să se afle în curentul Duhului Sfânt, Dumnezeu Își va asuma responsabilitatea pentru toți aceia care acceptă lucrarea Sa nouă de dragul numelui Său. Aceia care preamăresc numele Său și sunt dornici să Îi pună cuvintele în practică vor primi binecuvântările Sale; cei care nu Îl ascultă și nu Îi pun cuvintele în practică vor primi pedeapsa Sa. Oamenii care se află în curentul Duhului Sfânt sunt aceia care acceptă noua lucrare și, pentru că au acceptat noua lucrare, ar trebui să colaboreze cum se cuvine cu Dumnezeu, și nu să se comporte ca niște răzvrătiți care nu își îndeplinesc datoria. Aceasta este singura cerință a lui Dumnezeu de la om. Nu este același lucru pentru oamenii care nu acceptă lucrarea nouă: ei se află în afara curentului Duhului Sfânt, iar disciplina și reproșul Duhului Sfânt nu li se aplică. Toată ziua, acești oameni trăiesc în trup, trăiesc în mintea lor, și tot ce fac este conform doctrinei rezultată din analiza și cercetarea propriilor lor creiere. Nu asta e ceea ce se cere de către lucrarea nouă a Duhului Sfânt, cu atât mai puțin este colaborare cu Dumnezeu. Aceia care nu acceptă lucrarea nouă a lui Dumnezeu sunt lipsiți de prezența lui Dumnezeu și, mai mult, lipsiți de binecuvântările și protecția lui Dumnezeu. Majoritatea cuvintelor și acțiunilor lor țin de cerințele din trecut ale lucrării Duhului Sfânt; ele sunt doctrină, nu adevăr. O astfel de doctrină și de reglementare sunt suficiente pentru a demonstra că adunarea acestor oameni laolaltă nu este altceva decât religie; ei nu sunt cei aleși sau obiectele lucrării lui Dumnezeu. Adunarea tuturor celor din mijlocul lor se poate numi doar un mare congres al religiei și nu poate fi numită o biserică. Acesta este un fapt de nestrămutat. Ei nu au lucrarea nouă a Duhului Sfânt; ceea ce fac pare să amintească de religie, ceea ce trăiesc ei pare să abunde în religie; ei nu sunt în posesia prezenței și lucrării Duhului Sfânt, cu atât mai puțin sunt eligibili să primească disciplina și luminarea Duhului Sfânt. Acești oameni sunt toți leșuri fără de viață și viermi lipsiți de spiritualitate. Ei nu cunosc răzvrătirea și neascultarea omului, nu cunosc toate faptele rele ale omului și cu atât mai puțin nu cunosc toată lucrarea lui Dumnezeu și voința de astăzi a lui Dumnezeu. Sunt cu toții ignoranți, oameni infami și gunoaie care nu merită să fie numiți credincioși! Nimic din ceea ce ei fac nu are nicio relevanță asupra gestionării lui Dumnezeu, cu atât mai puțin poate să afecteze planurile lui Dumnezeu. Cuvintele și acțiunile lor sunt prea dezgustătoare, prea patetice și sunt pur și simplu nedemne de a fi menționate. Nimic din ceea ce este făcut de aceia care nu se află în curentul Duhului Sfânt nu are de a face cu lucrarea nouă a Duhului Sfânt. Din această cauză, orice ar face, ei nu au disciplina Duhului Sfânt și, mai mult decât atât, nu au luminarea Duhului Sfânt. Pentru că ei sunt cu toții oameni fără dragoste de adevăr și care au fost disprețuiți și respinși de Duhul Sfânt. Sunt denumiți făcători de rele pentru că umblă în trup și fac tot ceea ce le face plăcere sub stindardul lui Dumnezeu. În vreme ce Dumnezeu lucrează, ei sunt ostili lui Dumnezeu cu bună știință și aleargă în direcția opusă Lui. Neputința omului de a colabora cu Dumnezeu reprezintă neascultarea supremă în sine, așadar, acei oameni care se împotrivesc intenționat lui Dumnezeu, nu își vor primi, cu precădere, răsplata dreaptă?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 159)

Trebuie să ajungeți să cunoașteți viziunile lucrării lui Dumnezeu și să înțelegeți direcția generală a lucrării Sale. Aceasta este intrarea pozitivă. Odată ce ai ajuns să stăpânești precis adevărul viziunilor, intrarea ta va fi asigurată; indiferent de modul în care se schimbă lucrarea lui Dumnezeu, vei rămâne neclintit în inima ta, vei fi lămurit în privința viziunilor și vei avea un țel pentru pătrunderea și căutarea ta. În acest fel, toată experiența și cunoștințele acumulate în tine se vor adânci și vor deveni mai detaliate. Odată ce ai înțeles în totalitate imaginea de ansamblu, nu vei avea parte de pierderi în viața ta, nici nu o vei lua pe drumul greșit. Dacă nu ajungi să cunoști acești pași ai lucrării, vei avea de pierdut la fiecare pas și îți va lua mai mult de câteva zile să redresezi lucrurile și nu vei fi capabil să apuci pe calea cea bună nici chiar în câteva săptămâni. Nu va cauza asta întârzieri? Sunt multe lucruri în calea de pătrundere și practică pozitivă pe care trebuie să le stăpâniți. Cât despre viziunile lucrării lui Dumnezeu, trebuie să înțelegi următoarele puncte: semnificația lucrării Sale de cucerire, calea viitoare de a deveni desăvârșit, ce trebuie obținut prin experimentarea încercărilor și tribulațiilor, semnificația judecății și mustrării, principiile din spatele lucrării Duhului Sfânt și principiile din spatele desăvârșirii și cuceririi. Acestea aparțin toate adevărului viziunilor. Restul sunt cele trei etape ale lucrării din Epoca Legii, Epoca Harului și Epoca Împărăției, precum și mărturia viitoare. Și acestea sunt adevărul viziunilor și sunt ceea ce este fundamental, cât și cel mai important. În prezent, există atât de multe lucruri în care ar trebui să intrați și pe care să le practicați, iar acum sunt mai stratificate și mai detaliate. Dacă nu cunoști aceste adevăruri, asta dovedește că încă trebuie să dobândești intrarea. De cele mai multe ori, cunoștințele oamenilor despre adevăr sunt prea superficiale; ei nu sunt capabili să pună în practică anumite adevăruri de bază și nu știu cum să trateze nici măcar chestiuni triviale. Motivul pentru care oamenii nu sunt capabili să practice adevărul este că firea lor e răzvrătită, iar cunoștințele lor despre lucrarea de astăzi sunt prea superficiale și unilaterale. Astfel, pentru oameni nu-i o sarcină ușoară să fie desăvârșiți. Ești mult prea răzvrătit și păstrezi prea multe din vechiul tău sine; ești incapabil să stai de partea adevărului și ești incapabil să practici până și adevărurile de la sine evidente. Astfel de oameni nu pot fi mântuiți și sunt cei care nu au fost cuceriți. Dacă pătrunderea ta nu este detaliată și nici nu are obiective, creșterea va veni la tine lent. Dacă pătrunderea ta nu conține nici cea mai mică realitate, atunci căutarea ta va fi în van. Dacă nu cunoști esența adevărului, vei rămâne neschimbat. Creșterea în viața omului și schimbările în firea sa sunt obținute prin pătrunderea în realitate și, mai mult, prin pătrunderea în experiențe detaliate. Dacă ai multe experiențe detaliate pe parcursul intrării tale și ai multe cunoștințe concrete și intrare, firea ta se va schimba rapid. Chiar dacă, în prezent, nu ești întru totul lămurit privind practica, trebuie cel puțin să fii lămurit în legătură cu viziunile lucrării lui Dumnezeu. În caz contrar, vei fi incapabil de pătrundere; pătrunderea e posibilă doar odată ce ai cunoașterea adevărului. Numai dacă Duhul Sfânt te luminează în experiența ta, vei obține o înțelegere mai profundă a adevărului și o pătrundere mai adâncă. Trebuie să ajungeți să cunoașteți lucrarea lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 160)

La început, după crearea omenirii, israeliții au fost cei care au slujit drept fundament al lucrării lui Dumnezeu. Întregul Israel a fost temelia lucrării lui Iahve pe pământ. Lucrarea lui Iahve a fost de a-l călăuzi și păstori direct pe om prin stabilirea legilor, astfel încât omul să poată duce o viață normală și să-L venereze pe Iahve într-o manieră normală pe pământ. În Epoca Legii, Dumnezeu nu putea fi nici văzut, nici atins de către om. Deoarece tot ce a făcut El a fost să îi conducă pe cei dintâi oamenii corupți de Satana, să-i învețe și să-i păstorească, cuvintele Lui nu conțineau altceva decât legi, statute și normele comportamentului uman și nu le-au furnizat adevărurile vieții. Israeliții de sub comanda Lui nu fuseseră profund corupți de Satana. Lucrarea legii făcute de El a fost doar prima etapă în lucrarea mântuirii, chiar începutul lucrării de mântuire și, practic, nu avea nimic de-a face cu schimbările din firea vieții omului. De aceea, la începutul lucrării de mântuire, El nu a fost nevoit să Se întrupeze pentru lucrarea Sa în Israel. Din acest motiv a avut nevoie de un mijloc – o unealtă – prin care să Se relaționeze cu omul. Astfel, s-au ridicat printre ființele create aceia care au vorbit și au lucrat în numele lui Iahve, fel în care fiii omului și profeții au ajuns să lucreze printre oameni. Fiii omului au lucrat printre oameni în numele lui Iahve. A fi numiți „fiii omului” de către Iahve înseamnă că astfel de oameni au stabilit legile în numele lui Iahve. Ei erau, de asemenea, preoți în poporul lui Israel, preoți care erau vegheați și protejați de Iahve și în care Duhul lui Iahve lucra; erau lideri în rândul poporului și Îl serveau direct pe Iahve. Profeții, în schimb, erau cei hărăziți să vorbească în numele lui Iahve oamenilor din toate ținuturile și triburile. Ei profețeau, de asemenea, lucrarea lui Iahve. Fie ei fii ai oamenilor sau profeți, toți au fost crescuți de Duhul lui Iahve Însuși și aveau lucrarea lui Iahve în ei. Printre oameni, ei erau aceia care Îl reprezentau pe Iahve în mod direct; ei și-au făcut lucrarea doar pentru că au fost crescuți de Iahve și nu pentru că erau trupul în care Duhul Sfânt Însuși era întrupat. Prin urmare, deși se asemănau în privința felului în care vorbeau și lucrau în numele lui Dumnezeu, acești fii ai omului și profeți din Epoca Legii nu erau trupul Dumnezeului întrupat. Lucrarea lui Dumnezeu în Epoca Harului și în ultima etapă au fost tocmai contrariul, deoarece lucrarea de mântuire și judecată a omului au fost făcute ambele de Însuși Dumnezeul întrupat, și astfel, pur și simplu nu a fost nevoie să ridice încă o dată profeții și pe fiii omului ca să lucreze în numele Lui. În ochii omului, nu sunt diferențe esențiale între esența și metoda lucrării lor. Și, tocmai din acest motiv, oamenii confundă mereu lucrarea Dumnezeului întrupat cu cea a profeților și a fiilor omului. Arătarea lui Dumnezeu întrupat a fost, de fapt, aceeași cu cea a profeților și a fiilor omului. Iar Dumnezeu întrupat era chiar mai normal și mai real decât profeții. Prin urmare, omul este incapabil să facă deosebirea între ei. Omul se concentrează exclusiv asupra aparențelor, pe deplin inconștient că, deși cei doi sunt asemănători în felul în care lucrează și vorbesc, există o diferență esențială între ei. Deoarece capacitatea omului de a deosebi lucrurile este prea sărăcăcioasă, el e incapabil de a distinge între chestiuni simple, cu atât mai puțin ceva atât de complex. Când profeții și acei oameni folosiți de Duhul Sfânt vorbeau și lucrau, aceasta era pentru a îndeplini îndatoririle omului, era pentru a servi funcției unei ființe create și era ceva ce omul se cuvenea să facă. Cu toate acestea, cuvintele și lucrarea Dumnezeului întrupat erau pentru a îndeplini lucrarea Sa de slujire. Deși forma Sa exterioară era cea a unei ființe create, lucrarea Sa nu era pentru a-Și îndeplini funcția, ci lucrarea Sa de slujire. Termenul „datorie” este utilizat cu privire la ființele create, în timp ce „lucrarea de slujire” se utilizează cu privire la trupul Dumnezeului întrupat. Există o diferență substanțială între cele două; ele nu sunt interschimbabile. Lucrarea omului constă doar în îndeplinirea datoriei sale, în timp ce lucrarea lui Dumnezeu este gestionarea și împlinirea lucrării Sale de slujire. Prin urmare, deși mulți apostoli au fost folosiți de Duhul Sfânt și mulți profeți au fost plini de Duh Sfânt, lucrarea și cuvintele lor erau doar pentru a-și îndeplini datoria de ființe create. Profețiile lor poate că au depășit calea vieții despre care a vorbit Dumnezeu întrupat, iar umanitatea lor poate chiar să fi o depășit pe cea a Dumnezeului întrupat, dar ei tot își îndeplineau datoria lor, și nu împlineau o lucrare de slujire. Datoria omului se referă la funcția omului; este ceea ce poate fi realizat de către om. Cu toate acestea, lucrarea de slujire îndeplinită de Dumnezeu întrupat are legătură cu gestionarea Sa și acest lucru este irealizabil pentru om. Dacă Dumnezeu întrupat vorbește, lucrează sau face minuni, El întreprinde o lucrare măreață în cadrul gestionării Sale și o astfel de lucrare nu poate fi făcută de om în locul Lui. Lucrarea omului este doar de a-și face datoria, în calitate de ființă creată, într-o anumită etapă a lucrării de gestionare a lui Dumnezeu. Fără gestionarea lui Dumnezeu, adică, dacă lucrarea de slujire a Dumnezeului întrupat s-ar fi pierdut, și datoria unei ființe create s-ar fi pierdut. Lucrarea lui Dumnezeu în îndeplinirea lucrării Sale de slujire constă în gestionarea omului, în timp ce îndeplinirea de către om a datoriei sale este realizarea propriei obligații de a satisface cererile Creatorului și nu poate fi considerată în niciun caz împlinirea lucrării de slujire. Pentru substanța inerentă a lui Dumnezeu – pentru Duhul Său – lucrarea lui Dumnezeu este gestionarea Lui, dar pentru Dumnezeul întrupat, care îmbracă forma exterioară a unei ființe create, lucrarea Sa este îndeplinirea lucrării Sale de slujire. Orice lucrare pe care El o face este pentru îndeplinirea lucrării Sale de slujire; tot ceea ce poate omul să facă e să dea tot ce are mai bun în sfera gestionării lui Dumnezeu și sub călăuzirea Lui.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 161)

În Epoca Harului, Isus a grăit de asemenea multe cuvinte și a făcut multe lucrări. Cum a fost El diferit de Isaia? Cum a fost El diferit de Daniel? A fost El un profet? De ce se spune că este Hristos? Care sunt diferențele dintre ei? Toți erau doar oameni care grăiau cuvinte și cuvintele lor păreau a fi pentru om mai mult sau mai puțin la fel. Toți au grăit cuvinte și au făcut lucrări. Profeții Vechiului Testament au rostit profeții și, în mod similar, și Isus a putut face asta. De ce este oare așa? Deosebirea, aici, se bazează pe natura lucrării. Pentru a discerne această chestiune, nu trebuie să iei în calcul natura trupului, nici nu ar trebui să iei în calcul profunzimea sau superficialitatea cuvintelor lor. Întotdeauna trebuie să iei în calcul în primul rând lucrarea lor și efectele pe care le atinge lucrarea lor în om. Profețiile rostite de profeți la timpul lor nu au alimentat viața omului, iar inspirațiile primite de cei precum Isaia și Daniel erau pur și simplu profeții, și nu calea vieții. Dacă nu ar fi fost revelația directă a lui Iahve, nimeni nu ar fi putut îndeplini acea lucrare, care nu este posibilă pentru muritori. Și Isus a rostit multe cuvinte, dar astfel de cuvinte reprezentau calea vieții din care omul putea găsi o cale de urmat. Cu alte cuvinte, în primul rând, El a putut oferi viață omului, deoarece Isus este viața; în al doilea rând, El a putut inversa deviațiile omului; în al treilea rând, lucrarea Sa a putut să o succeadă pe cea a lui Iahve cu scopul de a continua epoca; în al patrulea rând, El a putut sesiza nevoile interioare ale omului și înțelege ce-i lipsește omului; în al cincilea rând, El a putut să inaugureze o epocă nouă și să o încheie pe cea veche. Din acest motiv Se numește Dumnezeu și Hristos; nu este diferit doar de Isaia, ci și de toți ceilalți profeți. Luați-l pe Isaia drept termen de comparație pentru lucrarea profeților. În primul rând, nu putea oferi viață omului; în al doilea rând, nu putea inaugura o epocă nouă. Lucra sub conducerea lui Iahve și nu pentru a inaugura o epocă nouă. În al treilea rând, cuvintele pe care le rostea erau dincolo de el. Primea revelații direct de la Duhul lui Dumnezeu și alții nu le înțelegeau, nici măcar după ce le ascultau. Aceste puține lucruri sunt suficiente în sine pentru a demonstra că nu erau mai mult decât niște profeții cuvintele lui, nimic mai mult decât un aspect al lucrării făcute în locul lui Iahve. În orice caz, nu putea să-L reprezinte pe Iahve în totalitate. A fost un rob al lui Iahve, un instrument în lucrarea Lui. Doar lucra în Epoca Legii și în cadrul sferei lucrării lui Iahve; nu a lucrat dincolo de Epoca Legii. Lucrarea lui Isus, dimpotrivă, era diferită. El a depășit sfera lucrării lui Iahve; El a lucrat ca Dumnezeu întrupat și a suferit răstignirea pentru a răscumpăra toată omenirea. Cu alte cuvinte, a făcut o lucrare nouă, în afara celei făcute de Iahve. Aceasta a fost introducerea unei epoci noi. În plus, El putea vorbi despre ceea ce omul nu putea dobândi. Lucrarea Sa era o lucrare în cadrul gestionării lui Dumnezeu și cuprindea întreaga umanitate. Nu Și-a făcut lucrarea doar în câțiva oameni, nici nu era lucrarea Lui menită să conducă un număr limitat de oameni. Cât despre modul în care Dumnezeu S-a întrupat ca om, cum Duhul a transmis revelațiile în acel timp și cum Se pogora Duhul asupra unui om ca să lucreze – acestea sunt chestiuni pe care omul nu le poate vedea sau atinge. Este absolut imposibil ca aceste adevăruri să servească drept dovadă că El este Dumnezeu întrupat. Ca atare, se poate face distincție doar între cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu, care sunt tangibile pentru om. Doar acest aspect este real. Aceasta se datorează faptului că ție nu îți sunt vizibile chestiunile Duhului și acestea sunt cunoscute în mod clar doar de Dumnezeu Însuși, și nici chiar trupul întrupat a lui Dumnezeu nu știe totul; poți doar să verifici dacă El este Dumnezeu din lucrarea făcută de El. Din lucrarea Sa, se poate vedea că, în primul rând, El este capabil să deschidă o nouă eră; în al doilea rând, este capabil să ofere viață omului și să-i arate omului calea de urmat. Aceasta este suficient pentru stabilirea faptului că El este Dumnezeu Însuși. Cel puțin, lucrarea pe care o face El poate reprezenta în totalitate Duhul lui Dumnezeu și, dintr-o astfel de lucrare, se poate vedea că Duhul lui Dumnezeu este înăuntrul Lui. Deoarece lucrarea făcută de Dumnezeu întrupat a fost îndeosebi pentru a inaugura o nouă epocă, a dirija o lucrare nouă și a deschide un nou tărâm, acestea sunt suficiente ca atare pentru a stabili că El este Dumnezeu Însuși. Așadar, aceasta Îl deosebește pe El de Isaia, Daniel și ceilalți mari profeți. Isaia, Daniel și ceilalți făceau toți parte dintr-o clasă de oameni foarte educați și culți; erau oameni extraordinari sub conducerea lui Iahve. Și trupul lui Dumnezeu întrupat era bun cunoscător și nu era lipsit de rațiune, dar umanitatea Sa era deosebit de normală. Era un om obișnuit și cu ochiul liber nu se putea discerne nicio umanitate specială legată de persoana Lui sau detecta în umanitatea Lui ceva diferit de cea a altora. Nu era deloc supranatural sau unic și nu avea nicio educație, cunoștințe sau teorii elevate. Viața despre care vorbea și calea pe care o urma nu erau obținute prin teorie, prin cunoștințe, prin experiențe de viață sau prin educația din familie. Mai degrabă, era lucrarea directă a Duhului, care este lucrarea trupului încarnat. Deoarece omul are multe noțiuni despre Dumnezeu și, mai ales deoarece aceste noțiuni sunt alcătuite din prea multe elemente nedeslușite și supranaturale, în ochii omului, un Dumnezeu normal cu slăbiciuni omenești, care nu poate face semne și minuni, în mod cert nu este Dumnezeu. Nu sunt acestea noțiunile eronate ale omului? Dacă trupul Dumnezeului întrupat nu era al unui om normal, atunci cum s-ar putea afirma că El S-a întrupat? A avea trup înseamnă a fi un om obișnuit, normal; dacă El ar fi fost o ființă transcendentă, atunci nu ar fi fost trupesc. Pentru a dovedi că este trupesc, Dumnezeu întrupat trebuia să aibă un trup normal. Acest lucru a fost pur și simplu pentru a completa semnificația întrupării. Totuși, nu a fost la fel în cazul profeților și al fiilor oamenilor. Erau oameni înzestrați folosiți de către Duhul Sfânt; în ochii omului, umanitatea lor era deosebit de măreață și au săvârșit multe acte care au depășit limitele umanității normale. Din acest motiv, omul i-a socotit drept Dumnezeu. Acum, trebuie ca toți să înțelegeți asta în mod clar, deoarece a fost problema cea mai ușor confundată de către toți oamenii din epocile trecute. În plus, întruparea este cel mai misterios lucru și Dumnezeu întrupat este cel mai greu lucru de acceptat pentru om. Ceea ce spun favorizează împlinirea funcției tale și a înțelegerii tale privind misterul întrupării. Acestea toate au legătură cu gestionarea lui Dumnezeu, cu viziunile. Înțelegerea acestor lucruri va fi mai benefică în dobândirea cunoștințelor legate de viziuni, adică, de lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu. În acest fel vei dobândi și o înțelegere sporită a datoriei pe care diferite tipuri de oameni se cuvine să o îndeplinească. Deși aceste cuvinte nu vă arată în mod direct calea, sunt totuși de mare ajutor pentru intrarea voastră deoarece, în prezent, viețile voastre sunt extrem de lipsite de viziuni și acest fapt va deveni un obstacol semnificativ ce vă va îngrădi intrarea. Dacă nu ați fost capabili să pătrundeți aceste chestiuni, atunci nicio motivație nu vă va conduce intrarea. Și cum poate o astfel de căutare să vă permită cel mai bine să vă îndepliniți datoria?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 162)

Unii oameni vor întreba: „Care este diferența dintre lucrarea realizată de Dumnezeu întrupat și cea a profeților și apostolilor din trecut? David a fost numit și Domnul și la fel a fost și Isus; cu toate că lucrările pe care le-au făcut au fost diferite, au fost numiți la fel. Spuneți-Mi, de ce identitățile lor nu au fost la fel? Ceea ce Ioan a văzut a fost o viziune, una care a venit, de asemenea, de la Duhul Sfânt, iar el a putut să spună cuvintele pe care Duhul Sfânt intenționa să le spună; de ce era identitatea lui Ioan diferită de cea a lui Isus?” Cuvintele rostite de Isus Îl puteau reprezenta în totalitate pe Dumnezeu și reprezentau în totalitate lucrarea lui Dumnezeu. Ceea ce a văzut Ioan a fost o viziune, iar el nu era capabil să reprezinte în totalitate lucrarea lui Dumnezeu. De ce Ioan, Petru și Pavel au rostit multe cuvinte, la fel ca Isus, și totuși, nu au avut aceeași identitate cu cea a lui Isus? În cea mai mare parte, pentru că lucrarea pe care o făceau ei era diferită. Isus reprezenta Duhul lui Dumnezeu și era Duhul lui Dumnezeu care lucra direct. El a făcut lucrarea epocii noi, lucrare pe care nimeni nu o făcuse înaintea Lui. A deschis o cale nouă, L-a reprezentat pe Iahve și L-a reprezentat pe Dumnezeu Însuși, în timp ce Petru, Pavel și David, indiferent cum au fost numiți, au reprezentat doar identitatea unei creaturi a lui Dumnezeu și au fost trimiși de Isus sau Iahve. Deci, indiferent câtă lucrare au făcut ei, indiferent cât de mari au fost minunile pe care le-au săvârșit, erau, totuși, doar niște creaturi ale lui Dumnezeu, incapabile să reprezinte Duhul lui Dumnezeu. Ei au lucrat în numele lui Dumnezeu sau au lucrat după ce au fost trimiși de Dumnezeu; mai mult, au lucrat în epocile începute de Isus sau Iahve și nu au făcut nicio altă lucrare. Ei au fost, la urma-urmei, doar niște creaturi ale lui Dumnezeu. În Vechiul Testament, mulți profeți au rostit predicții sau au scris cărți profetice. Nimeni nu a spus că ei erau Dumnezeu, dar de îndată ce Isus a început să lucreze, Duhul lui Dumnezeu a fost mărturie că El este Dumnezeu. De ce? În acest punct, ar trebui să știi deja! Înainte, apostolii și profeții au scris diferite epistole și au făcut multe profeții. Mai târziu, oamenii le-au ales pe unele dintre acestea să le pună în Biblie, iar altele s-au pierdut. Din moment ce există oameni care spun că tot ce au rostit aceștia vine de la Duhul Sfânt, de ce o parte din ele este considerată bună, iar alta este considerată rea? Și de ce unele cuvinte au fost alese, iar altele nu? Dacă acestea au fost într-adevăr cuvintele rostite de Duhul Sfânt, ar fi necesar ca oamenii să le aleagă? De ce sunt diferite relatările cuvintelor rostite de Isus și ale lucrării Sale în fiecare dintre cele Patru Evanghelii? Nu este oare vina celor care le-au consemnat? Unii oameni vor întreba: „Din moment ce epistolele scrise de Pavel și ceilalți autori ai Noului Testament și lucrarea pe care au făcut-o au luat naștere parțial din voința omului și au fost denaturate de noțiunile omului, atunci oare nu există nicio impuritate omenească în cuvintele pe care Tu (Dumnezeu) le rostești astăzi? Chiar nu conțin acestea nicio noțiune a omului?” Această etapă a lucrării făcute de Dumnezeu este complet diferită de cea făcută de Pavel și de mulți apostoli și profeți. Nu doar că există o diferență de identitate ci, în principal, există o diferență în lucrarea făcută. După ce Pavel a fost doborât și a căzut în fața Domnului, a fost condus de Duhul Sfânt să lucreze și a devenit unul dintre cei trimiși. Așadar, el a scris epistole către biserici, iar toate aceste epistole au urmat învățăturile lui Isus. Pavel a fost trimis de către Dumnezeu pentru a lucra în numele Domnului Isus, însă atunci când a venit Dumnezeu Însuși, El nu a lucrat în numele nimănui și nu a reprezentat pe nimeni în afară de Duhul lui Dumnezeu în lucrarea Lui. Dumnezeu a venit pentru a-Și face lucrarea în mod direct: nu a fost desăvârșit de om, iar lucrarea Lui nu a fost făcută prin învățăturile niciunui om. În această etapă a lucrării, Dumnezeu nu conduce prin discuții despre experiențele Sale personale ci, în schimb, Își face lucrarea în mod direct, conform cu ceea ce are El. De exemplu, încercarea făcătorilor de servicii, vremea mustrării, încercarea morții, vremea iubirii față de Dumnezeu… Aceasta este toată o lucrare care nu a mai fost făcută niciodată și este lucrarea epocii prezente, mai degrabă decât a experiențelor omului. În cuvintele pe care le-am rostit, care sunt experiențele omului? Nu vin toate acestea direct de la Duh și nu sunt ele emise de Duh? Pur și simplu, calibrul tău e atât de slab, încât nu poți vedea adevărul de la un capăt la celălalt! Calea practică de viață despre care vorbesc este de a arăta drumul și nimeni nu a vorbit înainte despre ea, nici nu a experimentat cineva vreodată această cale sau a știut despre această realitate. Înainte să fi rostit Eu aceste cuvinte, nimeni nu le-a rostit vreodată. Nimeni nu a discutat vreodată de astfel de experiențe, nici nu a rostit asemenea detalii și, mai mult, nimeni nu a evidențiat vreodată astfel de stări pentru a dezvălui aceste lucruri. Nimeni nu a condus vreodată pe calea pe care conduc Eu astăzi și, dacă ar fi fost condusă de om, atunci nu ar fi o cale nouă. Să-i luăm pe Pavel și Petru, drept exemplu. Ei nu au avut experiențe personale proprii înainte ca Isus să le arate calea. Abia după ce Isus le-a arătat calea, au experimentat cuvintele rostite de Isus și calea pe care conduce El; de aici, ei au câștigat multe experiențe și au scris epistolele. Și astfel, experiențele omului nu sunt același lucru cu lucrarea lui Dumnezeu, iar lucrarea lui Dumnezeu nu este același lucru cu acele cunoștințe descrise de noțiunile și experiențele omului. Am spus, iar și iar, că azi conduc o cale nouă și fac o lucrare nouă, iar lucrarea Mea și cuvintele Mele sunt diferite de cele ale lui Ioan și ale tuturor celorlalți profeți. Niciodată nu câștig mai întâi experiențe și apoi vă vorbesc despre ele – nu procedez deloc așa. Dacă ar fi așa, nu v-ar fi întârziat acest lucru cu mult timp în urmă? În trecut, cunoștințele despre care vorbeau mulți oameni erau, de asemenea, solemne, însă toate cuvintele lor erau rostite doar în baza acelora ale așa-numitelor figuri spirituale. Ei nu au arătat calea, ci aceasta a venit din experiențele lor, din ceea ce văzuseră ei și din cunoștințele lor. Unele erau noțiunile lor, iar altele erau constituite din experiența pe care au rezumat-o. În prezent, natura muncii Mele este total diferită de a lor. Nu am experimentat să fiu condus de alții, nici nu am acceptat să fiu desăvârșit de alții. Mai mult, tot ce am rostit și am comunicat e diferit de tot ce a rostit sau comunicat oricine altcineva și nu a mai fost rostit de nimeni altcineva. În prezent, indiferent cine sunteți voi, lucrarea voastră este făcută pe baza cuvintelor pe care Eu le rostesc. Fără aceste cuvântări și fără această lucrare, cine ar putea experimenta aceste lucruri (încercarea făcătorilor de servicii, vremea mustrării…) și cine ar putea să vorbească despre o asemenea cunoaștere? Chiar nu ești capabil să vezi asta? Indiferent de etapa lucrării, de îndată ce cuvintele Mele sunt rostite, voi începeți să aveți părtășie potrivit cuvintelor Mele și să lucrați conform lor, și nu există nicio cale la care să vă fi gândit vreunul dintre voi. După ce ai ajuns atât de departe, ești incapabil să vezi un aspect atât de clar și de simplu? Nu este o cale pe care să o fi gândit-o cineva, nici nu se bazează pe cea a vreunei figuri spirituale. Este o cale nouă și chiar multe dintre cuvintele rostite cândva de Isus nu se mai aplică. Eu vorbesc despre lucrarea deschiderii unei epoci noi, o lucrare de sine stătătoare; lucrarea pe care Eu o fac și cuvintele pe care Eu le rostesc sunt cu totul noi. Nu este aceasta noua lucrare de astăzi? Lucrarea lui Isus a fost, la rândul său, astfel. Lucrarea Lui a fost, de asemenea, diferită de cea a oamenilor din templu, precum și de lucrarea fariseilor, nici nu a semănat deloc cu cea făcută de poporul Israelului. După ce au asistat la ea, oamenii nu s-au putut hotărî: „A fost ea cu adevărat făcută de Dumnezeu?” Isus nu a urmat legea lui Iahve; când a venit să-l învețe pe om, tot ceea ce a rostit El a fost nou și diferit de ceea ce a fost spus de sfinții din vremurile străvechi și de profeții din Vechiul Testament și, din acest motiv, oamenii aveau îndoieli. Acesta este motivul pentru care e atât de dificil să te ocupi de om. Înainte de a accepta această etapă nouă a lucrării, calea pe care ați pășit majoritatea dintre voi a fost practicarea și pătrunderea în baza acelor figuri spirituale. Însă astăzi, lucrarea pe care o fac Eu este foarte diferită, iar voi sunteți incapabili să decideți dacă este corectă sau nu. Nu Îmi pasă pe ce cale ai mers înainte, nici nu mă interesează cine te-a „hrănit” sau pe cine ai considerat „tată”. De vreme ce am venit și am adus o lucrare nouă pentru a-l îndruma pe om, toți cei care Mă urmează trebuie să acționeze conform cu ceea ce spun Eu. Indiferent cât de puternică este „familia” de care aparții, trebuie să Mă urmezi pe Mine, nu trebuie să acționezi conform practicilor tale anterioare, „tatăl tău adoptiv” ar trebui să se retragă și tu ar trebui să vii înaintea lui Dumnezeu pentru a căuta partea ce ți se cuvine. Întreaga ta ființă e în mâinile Mele și nu ar trebui să oferi prea multă credință oarbă tatălui tău adoptiv; el nu te poate controla pe deplin. Lucrarea de azi e de sine stătătoare. Tot ce spun azi, în mod evident, nu e bazat pe o fundație a trecutului; este un nou început, iar dacă spui că a fost creat de mâna omului, atunci ești unul dintre cei care este așa de orb, încât nu poate fi mântuit!

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Referitor la apelative și identitate”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 163)

Isaia, Ezechiel, Moise, David, Avraam și Daniel au fost lideri sau profeți printre oamenii aleși ai Israelului. De ce nu au fost numiți ei Dumnezeu? De ce nu a fost Duhul Sfânt mărturie pentru ei? De ce Duhul Sfânt a fost mărturie pentru Isus de îndată ce Și-a început lucrarea și a început a-Și rosti cuvintele? Și de ce Duhul Sfânt nu a fost mărturie pentru alții? Ei, bărbații care erau trup, au fost cu toții numiți „Domnul”. Indiferent cum au fost numiți, lucrarea lor reprezintă ființa și esența lor, iar ființa și esența lor reprezintă identitatea lor. Esența lor nu are legătură cu apelativele lor; este reprezentată de ceea ce au exprimat ei și ce au trăit ei. În Vechiul Testament, nu era nimic ieșit din comun să fii numit Domnul, iar o persoană putea fi numită oricum, însă esența și identitatea sa inerentă erau neschimbătoare. Printre acei Hristoși falși, profeți falși și escroci, nu au existat și unii care s-au numit „Dumnezeu”? Și de ce nu sunt ei Dumnezeu? Pentru că sunt incapabili să facă lucrarea lui Dumnezeu. La bază, sunt oameni, nu Dumnezeu, escroci care înșală oamenii, și astfel nu au identitatea lui Dumnezeu. Nu a fost numit și David drept Domnul în cele 12 triburi? Isus a fost numit și El Domnul; de ce a fost Isus singurul numit Dumnezeu întrupat? Nu a fost Ieremia cunoscut și ca Fiul Omului? Și nu a fost Isus cunoscut ca Fiul Omului? De ce a fost crucificat Isus în numele lui Dumnezeu? Nu pentru că esența Lui a fost diferită? Nu pentru că lucrarea pe care a făcut-o El a fost diferită? Contează un titlu? Deși Isus a fost și El numit Fiul Omului, El a fost prima întrupare a lui Dumnezeu, El a venit pentru a-Și asuma puterea și pentru a face lucrarea de răscumpărare. Acest lucru dovedește că identitatea și esența lui Isus au fost diferite de ale altora care au fost numiți, la rândul lor, Fiul Omului. Astăzi, cine dintre voi îndrăznește să spună că toate cuvintele rostite de cei care au fost folosiți de Duhul Sfânt au venit de la Duhul Sfânt? Îndrăznește cineva să spună asemenea lucruri? Dacă spui asemenea lucruri, atunci de ce a fost înlăturată cartea de profeții a lui Ezra și de ce s-a întâmplat același lucru cu cărțile sfinților și profeților din vremurile străvechi? Dacă toate au venit de la Duhul Sfânt, atunci de ce îndrăzniți voi să faceți alegeri atât de inconstante? Ești calificat să alegi lucrarea Duhului Sfânt? Multe povești din Israel au fost, de asemenea, înlăturate. Dar dacă tu crezi că acele scrieri din trecut au venit toate de la Duhul Sfânt, atunci de au fost înlăturate unele cărți? Dacă toate ar fi venit de la Duhul Sfânt, atunci toate ar fi trebuit păstrate și trimise fraților și surorilor bisericilor pentru a fi citite. Nu ar fi trebuit să fie alese sau înlăturate prin voința omului; acest lucru este greșit. A spune că experiențele lui Pavel și Ioan au fost amestecate cu înțelegerile lor personale nu înseamnă că experiențele și cunoștințele lor au venit de la Satana, ci doar că au existat lucruri care au venit din experiențele și înțelegerile lor personale. Cunoștințele lor au fost conforme cu fundalul experiențelor lor actuale de la momentul respectiv și cine ar putea spune cu încredere că totul a venit de la Duhul Sfânt? Dacă cele Patru Evanghelii ar fi venit în totalitate de la Duhul Sfânt, atunci de ce Matei, Marcu, Luca și Ioan au spus fiecare ceva diferit despre lucrarea lui Isus? Dacă voi nu credeți asta, atunci uitați-vă la descrierile din Biblie referitoare la momentul în care Petru s-a lepădat de Isus de trei ori: toate sunt diferite și fiecare are propriile caracteristici. Mulți dintre cei ignoranți spun: „Dumnezeu întrupat este, de asemenea, om, deci, cuvintele pe care El le rostește pot veni în totalitate de la Duhul Sfânt? În cazul în care cuvintele lui Pavel și Ioan au fost amestecate cu voința umană, atunci cuvintele pe care El le rostește nu s-au amestecat deloc cu voința umană?” Oamenii care spun astfel de lucruri sunt orbi și ignoranți! Citește cu atenție cele Patru Evanghelii; citește ce au consemnat ele despre lucrurile pe care le-a făcut Isus și despre cuvintele pe care le-a rostit El. Fiecare descriere este, pur și simplu, diferită, și fiecare are propria perspectivă. Dacă tot ce a fost scris de autorii acestor cărți a venit de la Sfântul Duh, atunci totul ar trebui să fie la fel și consecvent. Atunci, de ce există discrepanțe? Nu este omul extrem de naiv dacă nu poate vedea asta? Dacă ți se solicită să fii martor pentru Dumnezeu, ce tip de mărturie poți oferi? Poate o astfel de modalitate de a-L cunoaște pe Dumnezeu să fie mărturie pentru El? Dacă alții te întreabă: „În cazul în care consemnările lui Ioan și Luca au fost amestecate cu voința umană, atunci cuvintele rostite de Dumnezeul vostru nu au fost amestecate cu voința umană?”, vei putea să dai un răspuns clar? După ce Luca și Matei au auzit cuvintele lui Isus și au văzut lucrarea lui Isus, ei au vorbit de propriile cunoștințe, în maniera amintirilor, detaliind anumite fapte despre lucrarea făcută de Isus. Poți spune că toate cunoștințele lor au fost dezvăluite de Duhul Sfânt? În afara Bibliei, au existat multe figuri spirituale cu mai multe cunoștințe decât ei, atunci de ce nu au fost cuvintele lor preluate de generațiile ulterioare? Nu au fost și ei folosiți de Duhul Sfânt? Află că în lucrarea de azi, nu vorbesc despre înțelegerile proprii bazate pe fundația lucrării lui Isus, nici nu vorbesc despre propria Mea cunoaștere pe fundalul lucrării lui Isus. Ce lucrare a făcut Isus atunci? Și ce lucrare fac Eu azi? Ceea ce fac și spun nu are precedent. Calea pe care umblu astăzi nu a mai fost niciodată bătătorită, nu a fost niciodată calcată de popoarele veacurilor și generațiilor trecute. Astăzi a fost lansată, și nu este aceasta lucrarea Duhului? Chiar dacă a fost lucrarea Duhului Sfânt, conducătorii trecutului și-au desfășurat lucrările pe temelia celorlalți, totuși lucrarea lui Dumnezeu Însuși este diferită. Etapa lucrării lui Isus a fost la fel: El a deschis o cale nouă. Când a venit, El a predicat Evanghelia Împărăției cerurilor și a spus că omul trebuie să se pocăiască și să mărturisească. După ce Isus Și-a încheiat lucrarea, Petru, Pavel și alții au continuat lucrarea lui Isus. După ce Isus a fost răstignit pe cruce și S-a înălțat la cer, ei au fost trimiși de Duh pentru a răspândi calea crucii. Deși cuvintele lui Pavel erau entuziaste, ele erau, de asemenea, bazate pe temelia pusă de ceea ce spusese Isus, cum ar fi răbdarea, dragostea, suferința, acoperirea capului, botezul sau alte doctrine care să fie urmate. Toate acestea au fost rostite pe baza cuvintelor lui Isus. Ei nu erau capabili să deschidă o cale nouă, fiindcă toți erau oameni folosiți de Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Referitor la apelative și identitate”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 164)

La vremea respectivă, cuvântările și lucrarea lui Isus nu se supuneau doctrinei și El nu Și-a desfășurat lucrarea în conformitate cu lucrarea Legii Vechiului Testament. A fost îndeplinită potrivit lucrării care trebuia făcută în Epoca Harului. El a muncit în conformitate cu lucrarea pe care El a produs-o, conform planului Său și conform lucrării Sale de slujire; El nu a lucrat în conformitate cu legea Vechiului Testament. Nimic din ce El a făcut nu era în conformitate cu legea Vechiului Testament și El nu a venit să lucreze pentru a îndeplini cuvintele profeților. Fiecare etapă a lucrării lui Dumnezeu nu era înfăptuită anume pentru a îndeplini predicțiile profeților antici și El nu a venit să respecte doctrina sau să realizeze în mod deliberat predicțiile profeților antici. Cu toate acestea, acțiunile Lui nu au tulburat predicțiile profeților antici și nici nu au deranjat lucrarea pe care El a făcut-o înainte. Punctul esențial al lucrării Sale era să nu respecte nicio doctrină și să facă, în schimb, lucrarea pe care El Însuși trebuia să o facă. El nu era un profet sau un vizionar, ci un făcător, care de fapt a venit să facă lucrarea pe care trebuia să o facă și El a venit să-Și inaugureze noua eră și să-Și îndeplinească noua lucrare. Desigur, când Isus a venit să-Și facă lucrarea, El a îndeplinit și multe dintre cuvintele rostite de profeții antici din Vechiul Testament. De asemenea, lucrarea de astăzi a împlinit predicțiile profeților antici din Vechiul Testament. Doar că Eu nu țin acest „vechi almanah”, asta-i tot. Căci mai este multă lucrare pe care trebuie să o fac, sunt mai multe cuvinte pe care trebuie să vi le spun, iar această lucrare și aceste cuvinte au o importanță mult mai mare decât explicarea pasajelor din Biblie, pentru că o astfel de lucrare nu are mare importanță sau valoare pentru voi, și nu vă poate ajuta sau schimba. Intenționez să fac o nouă lucrare, dar nu cu scopul de a îndeplini orice pasaj din Biblie. Dacă Dumnezeu a venit pe pământ numai pentru a îndeplini cuvintele profeților antici din Biblie, atunci cine este mai mare, Dumnezeu întrupat sau acei profeți antici? La urma urmei, sunt profeții responsabili de Dumnezeu, sau Dumnezeu este responsabil de profeți? Cum explicați aceste cuvinte?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Referitor la apelative și identitate”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 165)

Fiecare pas al lucrării lui Dumnezeu urmează același curent, și astfel, în planul de gestionare (planul mântuirii) de șase mii de ani al lui Dumnezeu, fiecare pas a fost urmat îndeaproape de următorul, de la întemeierea lumii și până în prezent. Dacă nu ar fi nimeni care să deschidă calea, atunci nu ar fi nimeni care să urmeze; deoarece cei care urmează există, și cei care deschid calea există. În acest fel, lucrarea a fost transmisă pas cu pas. Un pas îl urmează pe celălalt, și fără ca cineva să deschidă calea, ar fi imposibil să se înceapă lucrarea, iar Dumnezeu nu ar avea niciun mijloc de a-Și înainta lucrarea. Niciun pas nu-l contrazice pe celălalt, și fiecare îl urmează pe celălalt într-o secvență pentru a forma un curent; totul se face de către același Duh. Dar, indiferent dacă cineva deschide calea sau continuă lucrarea altuia, aceasta nu le determină identitatea. Nu așa e corect? Ioan a deschis calea și Isus i-a continuat lucrarea, și, deci, asta dovedește că identitatea lui Isus este inferioară celei a lui Ioan? Iahve Și-a făcut lucrarea înaintea lui Isus, deci, poți spune că Iahve este mai mare decât Isus? Fie că au pavat drumul, sau că au continuat lucrarea altora, nu este important; ceea ce este cu adevărat important este esența lucrării lor și identitatea pe care o reprezintă. Oare asta nu e corect? Deoarece Dumnezeu intenționa să lucreze printre oameni, El a trebuit să-i ridice pe cei care puteau face lucrarea de a deschide calea. Când Ioan abia începuse să predice, el a spus: „Pregătiți calea Domnului, neteziți-I cărările!” „Pocăiți-vă, pentru că Împărăția Cerurilor este aproape!” A vorbit astfel de la început, și de ce a putut să spună aceste cuvinte? În ceea ce privește ordinea în care au fost rostite aceste cuvinte, Ioan a vorbit mai întâi despre Evanghelia Împărăției cerurilor și Isus a vorbit ulterior despre asta. Conform noțiunilor omului, Ioan a fost cel care a deschis calea nouă și astfel, desigur, Ioan era mai mare decât Isus. Dar Ioan nu a spus că era Hristos, iar Dumnezeu nu a fost mărturie pentru el ca Fiul iubit al lui Dumnezeu, ci doar l-a folosit pentru a deschide calea și pentru a pregăti calea pentru Domnul. El a pavat calea pentru Isus, dar nu a putut lucra în numele lui Isus. Toată lucrarea omului a fost menținută și de Duhul Sfânt.

În epoca Vechiului Testament, Iahve a fost Cel care a condus calea, iar lucrarea lui Iahve a reprezentat întreaga epocă a Vechiului Testament și toată lucrarea făcută în Israel. Moise doar a susținut această lucrare pe pământ, iar trudele lui sunt considerate a fi cooperarea oferită de om. În vremea aceea, Iahve a fost Cel care a vorbit, chemându-l pe Moise, și l-a ridicat pe Moise din rândul poporului lui Israel și l-a făcut să-i conducă în pustie până în Canaan. Aceasta nu a fost lucrarea lui Moise însuși, ci el a fost îndrumat personal de Iahve, și, astfel, Moise nu poate fi numit Dumnezeu. Moise a dat și legea, dar această lege a fost decretată personal de către Iahve. Doar că El a făcut ca Moise să o exprime. Isus a făcut și porunci și El a desființat legea Vechiului Testament și a stabilit poruncile pentru noua epocă. De ce este Isus Dumnezeu Însuși? Pentru că există o diferență. În acel moment, lucrarea făcută de Moise nu a reprezentat epoca și nici nu a deschis o nouă cale; el a fost direcționat înainte de Iahve și a fost doar unul care a fost folosit de Dumnezeu. Când a venit Isus, Ioan făcuse o treaptă de lucru pentru a pava calea și a început să răspândească Evanghelia Împărăției cerurilor (Duhul Sfânt începuse acest lucru). Când a venit Isus, El Și-a făcut direct lucrarea, dar a existat o mare diferență între lucrarea Lui și lucrarea lui Moise. Isaia a făcut, de asemenea, multe profeții, dar de ce nu a fost el însuși Dumnezeu? Isus nu a rostit atât de multe profeții, totuși, de ce a fost El Însuși Dumnezeu? Nimeni nu îndrăznea să spună că lucrarea lui Isus în acel moment a venit toată de la Duhul Sfânt și nici nu îndrăznea să spună că totul a venit din voința omului sau că a fost în totalitate lucrarea lui Dumnezeu Însuși. Omul nu avea cum să analizeze astfel de lucruri. Se poate spune că Isaia a făcut o astfel de lucrare și a făcut astfel de profeții, și toate au venit de la Duhul Sfânt; ele nu au venit direct de la Isaia însuși, ci au fost revelații de la Iahve. Isus nu a făcut o mare cantitate de lucrări și nu a spus multe cuvinte, nici nu a rostit multe profeții. Pentru om, învățătura Lui nu părea deosebit de impunătoare, și, totuși, El a fost Dumnezeu Însuși, iar acest lucru este inexplicabil omului. Nimeni nu a crezut vreodată în Ioan, în Isaia sau în David, și nimeni nu i-a numit niciodată Dumnezeu, sau David Dumnezeul, ori Ioan Dumnezeul; nimeni nu a vorbit vreodată astfel și numai Isus a fost numit vreodată Hristos. Această clasificare a fost făcută în conformitate cu mărturia lui Dumnezeu, cu lucrarea pe care El a întreprins-o și cu slujirea pe care a făcut-o. În ceea ce-i privește pe oamenii mari ai Bibliei – Avraam, David, Iosua, Daniel, Isaia, Ioan și Isus – prin lucrarea pe care au făcut-o, poți spune cine este Dumnezeu Însuși și ce fel de oameni sunt profeți și care sunt apostoli. Cine a fost folosit de Dumnezeu și cine a fost Dumnezeu Însuși, este diferențiat și determinat de esența și de lucrarea pe care au făcut-o. Dacă nu poți spune diferența, atunci acest lucru dovedește că nu știi ce înseamnă să crezi în Dumnezeu. Isus este Dumnezeu pentru că a rostit atâtea cuvinte și a lucrat atât de mult, în special demonstrația Lui de multe minuni. De asemenea, și Ioan a lucrat mult și a rostit multe cuvinte, cum a făcut și Moise; de ce nu au fost ei numiți Dumnezeu? Adam a fost creat direct de Dumnezeu; de ce nu a fost numit Dumnezeu, în loc să fie numit doar o creatură? Dacă cineva îți spune: „Astăzi, Dumnezeu a făcut atât de multă lucrare și a rostit multe cuvinte; El este Dumnezeu Însuși. Atunci, din moment ce Moise a rostit multe cuvinte, și el trebuie să fi fost, de asemenea, Dumnezeu Însuși”, ar trebui să-i întrebi în schimb: „În acel moment, de ce Dumnezeu a fost mărturie pentru Isus, și nu lui Ioan, ca Dumnezeu Însuși? Ioan nu a venit înaintea lui Isus? Care a fost mai mare, lucrarea lui Ioan sau a lui Isus? Pentru om, lucrarea lui Ioan pare mai mare decât cea a lui Isus, dar de ce Duhul Sfânt a fost mărturie pentru Isus și nu lui Ioan?” Același lucru se întâmplă astăzi! La vremea aceea, când Moise a condus poporul lui Israel, Iahve i-a vorbit dintre nori. Moise nu a vorbit direct, dar a fost îndrumat direct de Iahve. Aceasta a fost lucrarea lui Israel din Vechiul Testament. Duhul nu a fost în Moise, nici ființa lui Dumnezeu. El nu a putut face acea lucrare, și, astfel, există o mare diferență între lucrarea făcută de el și lucrarea făcută de Isus. Și asta pentru că munca pe care au făcut-o era diferită! Dacă cineva este folosit de Dumnezeu sau este un profet, un apostol, sau Dumnezeu Însuși, poate fi perceput din natura lucrării sale, și acest lucru va pune capăt îndoielilor tale. În Biblie este scris că numai Mielul poate deschide cele șapte peceți. De-a lungul veacurilor, au existat mulți comentatori ai scripturilor printre acele figuri mari și, astfel, poți spune că toți sunt Mielul? Poți spune că toate explicațiile lor vin de la Dumnezeu? Ei sunt doar comentatori; ei nu au identitatea Mielului. Cum ar putea fi ei vrednici să deschidă cele șapte peceți? Este adevărat că „numai Mielul poate deschide cele șapte peceți”, dar El nu vine doar să deschidă cele șapte peceți; nu există nicio necesitate pentru această lucrare, se face întâmplător. El este foarte clar cu privire la lucrarea Lui; este necesar ca El să petreacă mult timp interpretând scripturile? Trebuie să se adauge „Epoca Mielului care interpretează Scripturile” la cei șase mii de ani de lucrare? El vine să facă o lucrare nouă, dar el oferă, de asemenea, niște revelații despre lucrarea din trecut, făcând oamenii să înțeleagă adevărul celor șase mii de ani de lucrare. Nu este nevoie să explici prea multe pasaje din Biblie; lucrarea de azi este cheia, care este importantă. Trebuie să știi că Dumnezeu nu vine în mod special ca să rupă cele șapte peceți, ci să facă lucrarea mântuirii.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Referitor la apelative și identitate”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 166)

În Epoca Harului, Ioan a pregătit calea pentru Isus. Ioan nu a putut să facă lucrarea lui Dumnezeu Însuși, ci pur și simplu a îndeplinit datoria omului. Deși Ioan a fost înainte-mergătorul Domnului, nu a putut să-L reprezinte pe Dumnezeu; a fost doar un om folosit de Duhul Sfânt. După ce Isus a fost botezat, Duhul Sfânt S-a coborât peste El, ca un porumbel. Apoi, El Și-a început lucrarea, adică a început să facă lucrarea de slujire a lui Hristos. De aceea Și-a asumat identitatea lui Dumnezeu, căci de la Dumnezeu venea El. Indiferent de cum era credința Lui înainte de aceasta – poate că a fost slabă câteodată sau puternică uneori – totul aparținea vieții umane obișnuite pe care El a dus-o înainte să-Și facă lucrarea de slujire. După ce a fost botezat (adică uns), puterea și slava lui Dumnezeu I-au fost imediat alături și, astfel, El a început să-Și facă lucrarea de slujire. Putea să facă semne și minuni, să săvârșească miracole și avea putere și autoritate, căci El lucra direct în numele lui Dumnezeu Însuși; El făcea lucrarea Duhului în locul Lui și exprima vocea Duhului. Prin urmare, El era Dumnezeu Însuși; acest lucru este de netăgăduit. Ioan a fost cineva folosit de Duhul Sfânt. Nu putea și nici nu era posibil pentru el să-L reprezinte pe Dumnezeu. Dacă și-ar fi dorit să o facă, Duhul Sfânt nu i-ar fi permis, căci el nu putea să facă lucrarea pe care Dumnezeu Însuși intenționa să o săvârșească. Poate că în el erau multe care țineau de voința omului sau ceva care era deviant; în niciun caz nu putea el să-L reprezinte nemijlocit pe Dumnezeu. Greșelile și absurditatea lui îl reprezentau doar pe el, dar lucrarea lui era reprezentativă pentru Duhul Sfânt. Totuși, nu poți spune că el, în deplinătatea lui, Îl reprezenta pe Dumnezeu. Ar putea abaterea și iraționalitatea lui să-L reprezinte, de asemenea, pe Dumnezeu? A face greșeli în reprezentarea omului este normal, dar în cazul în care cineva este deviant în reprezentarea lui Dumnezeu, atunci asta nu L-ar dezonora pe Dumnezeu? Nu ar fi aceea o hulă împotriva Duhului Sfânt? Duhul Sfânt nu îi permite cu ușurință omului să stea în locul lui Dumnezeu, chiar dacă el este exaltat de alții. Dacă el nu este Dumnezeu, nu va putea să nu se clintească la final. Duhul Sfânt nu permite omului să-L reprezinte pe Dumnezeu după placul omului! De exemplu, Duhul Sfânt a fost martorul lui Ioan și tot Duhul Sfânt l-a dezvăluit ca fiind cel care a netezit calea pentru Isus, dar lucrarea făcută asupra lui de Duhul Sfânt a fost bine măsurată. Tot ce i s-a cerut lui Ioan a fost să fie pregătitorul căii pentru Isus, să netezească calea pentru El. Adică, Duhul Sfânt doar i-a sprijinit lucrarea de a pregăti calea și i-a permis doar să facă o astfel de lucrare – nu i s-a permis să facă o altă lucrare. Ioan l-a reprezentat pe Ilie și el a reprezentat un profet care a pregătit calea. Duhul Sfânt l-a sprijinit în aceasta; atât timp cât lucrarea lui a fost aceea de a pregăti calea, Duhul Sfânt l-a sprijinit. Totuși, dacă ar fi pretins că este Dumnezeu Însuși și ar fi spus că a venit să termine lucrarea de răscumpărare, Duhul Sfânt ar fi trebuit să-l disciplineze. Oricât de mare a fost lucrarea lui Ioan și cu toate că a fost sprijinită de Duhul Sfânt, nu a fost fără limite. Având în vedere că Duhul Sfânt i-a sprijinit într-adevăr lucrarea, puterea dată lui la acea vreme se limita la netezirea căii. El nu a putut face nicio altă lucrare, pentru că el era doar Ioan, cel care a netezit calea, și nu Isus. Prin urmare, mărturia Duhului Sfânt este esențială, dar lucrarea pe care Duhul Sfânt îi permite omului să o facă este și mai importantă. Nu primise Ioan mărturie răsunătoare la acea vreme? Nu a fost și lucrarea lui importantă? Însă lucrarea pe care a făcut-o nu a putut să o depășească pe aceea a lui Isus, căci nu era decât un om folosit de Duhul Sfânt și nu putea să-L reprezinte direct pe Dumnezeu, așa că lucrarea făcută de el era limitată. După ce a terminat lucrarea de pregătire a căii, Duhul Sfânt nu i-a mai susținut mărturia, nu l-a urmat nicio nouă lucrare, și a plecat când a început lucrarea lui Dumnezeu Însuși.

Există unii care sunt posedați de duhuri rele și strigă în gura mare „Eu sunt Dumnezeu!” Totuși, în cele din urmă, ei sunt descoperiți, căci greșesc în privința lucrului pe care îl reprezintă. Ei îl reprezintă pe Satana și Duhul Sfânt nu le acordă nicio atenție. Oricât de mult te-ai exalta sau oricât de hotărât ai striga, ești tot o ființă creată, și una care îi aparține Satanei. Eu nu strig niciodată „Sunt Dumnezeu, sunt Fiul iubit al lui Dumnezeu!” Dar lucrarea pe care o fac este lucrarea lui Dumnezeu. Trebuie să strig? Exaltarea nu este necesară. Dumnezeu Își face singur lucrarea și nu are nevoie ca omul să-I dea un statut sau un titlu onorific: lucrarea Lui Îi reprezentă identitatea și statutul. Înainte de botezul Său, nu era Isus Dumnezeu Însuși? Nu era El întruparea lui Dumnezeu? Cu siguranță nu se poate spune că abia după ce a primit mărturie a devenit singurul Fiu al lui Dumnezeu? Cu mult înainte ca El să-Și înceapă lucrarea, nu exista deja un om pe nume Isus? Tu nu ești în stare să deschizi noi căi sau să reprezinți Duhul. Nu poți exprima lucrarea Duhului sau cuvintele pe care le rostește. Nu ești în stare să faci lucrarea lui Dumnezeu Însuși și pe cea a Duhului ești incapabil să o faci. Înțelepciunea, minunăția și caracterul de nepătruns al lui Dumnezeu și întreaga fire prin care Dumnezeu îl mustră pe om – toate acestea îți depășesc capacitatea de exprimare. Prin urmare, ar fi inutil să încerci să pretinzi a fi Dumnezeu; ai avea numai numele, și nimic din esență. Dumnezeu Însuși a venit, dar nimeni nu-L recunoaște, totuși Își continuă lucrarea și o face astfel în reprezentarea Duhului. Nu contează dacă Îi spui om sau Dumnezeu, Domnul sau Hristos sau dacă Îi spui soră. Însă lucrarea pe care o face El este aceea a Duhului și reprezintă lucrarea lui Dumnezeu Însuși. Lui nu Îi pasă de numele prin care I se adresează omul. Poate numele acela să-I determine lucrarea? Indiferent de cum Îi spui, în ceea ce Îl privește pe Dumnezeu, El este întruparea Duhului lui Dumnezeu; El reprezintă Duhul, de care este aprobat. Dacă nu ești în stare să faci loc pentru o nouă epocă, să pui capăt celei vechi, să anunți una nouă sau să faci o nouă lucrare, atunci nu poți fi numit Dumnezeu!

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Taina întrupării (1)”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 167)

Nici măcar un om care este folosit de Duhul Sfânt nu poate să-L reprezinte pe Dumnezeu Însuși. Aceasta nu este doar pentru a spune că un astfel de om nu-L poate reprezenta pe Dumnezeu, dar și că lucrarea pe care o face nu-L poate reprezenta direct pe Dumnezeu. Cu alte cuvinte, experiența umană nu poate fi direct plasată în gestiunea lui Dumnezeu și nu o poate reprezenta. Lucrarea pe care o face Dumnezeu Însuși este în întregime lucrarea pe care intenționează să o facă în planul Său de gestionare (planul mântuirii) și are legătură cu marea gestionare. Lucrarea făcută de om constă în alimentarea experiențelor lor individuale. Constă în găsirea unei noi căi de experiență dincolo de cea umblată de aceia dinainte și în îndrumarea fraților și a surorilor lor sub îndrumarea Duhului Sfânt. Ceea ce oferă acești oameni este experiența lor individuală sau scrierile duhovnicești ale oamenilor spirituali. Cu toate că acești oameni sunt folosiți de Duhul Sfânt, lucrarea pe care o fac nu are legătură cu marea lucrare de gestionare în planul de șase mii de ani. Ei sunt doar aceia care au fost ridicați de Duhul Sfânt în perioade diferite pentru a conduce oamenii în curentul Duhului Sfânt, până când funcțiile pe care pot să le îndeplinească se vor încheia sau până la sfârșitul vieții lor. Lucrarea pe care o fac ei este doar de a pregăti o cale potrivită pentru Dumnezeu Însuși sau de a continua un anumit aspect al gestiunii lui Dumnezeu Însuși pe pământ. În sine, acești oameni nu sunt în stare să facă lucrarea mai importantă din gestionarea Lui, și nici nu pot să deschidă noi căi, cu atât mai puțin poate oricare dintre ei să încheie toată lucrarea lui Dumnezeu din epoca precedentă. Prin urmare, lucrarea pe care o fac ei reprezintă doar o ființă creată care își îndeplinește rolul, și nu-L poate reprezenta pe Dumnezeu Însuși înfăptuindu-Și lucrarea de slujire. Acest lucru se întâmplă deoarece lucrarea pe care o fac ei e diferită de cea făcută de Dumnezeu Însuși. Lucrarea de a vesti o nouă epocă nu este ceva care poate fi făcut de om, în locul lui Dumnezeu. Nu poate fi făcută de nimeni altcineva decât de Dumnezeu Însuși. Toată lucrarea făcută de om constă în îndeplinirea propriei datorii ca ființă creată și este făcută atunci când el este mișcat sau luminat de Duhul Sfânt. Călăuzirea pe care o oferă acești oameni constă în întregime în a-i arăta omului calea practicii în viața de zi cu zi și cum ar trebui să se poarte în armonie cu voia lui Dumnezeu. Lucrarea omului nici nu implică gestionarea lui Dumnezeu, și nici nu reprezintă lucrarea Duhului. De exemplu, lucrarea lui Witness Lee și a lui Watchman Nee a fost de a arăta calea. Fie calea veche sau nouă, lucrarea s-a bazat pe principiul de a rămâne în cadrul Bibliei. Fie că trebuia să restaureze biserica locală sau să o construiască, lucrarea lor a avut de-a face cu înființarea de biserici. Lucrarea pe care au făcut-o a continuat-o pe cea pe care Isus și apostolii Săi au lăsat-o neterminată sau pe care nu au continuat să o dezvolte în Epoca Harului. Ceea ce au făcut în lucrarea lor a fost să restabilească ceea ce Isus le ceruse, în lucrarea Lui de atunci, generațiilor care au venit după El, cum ar fi să-și acopere capetele, să primească botezul, să frângă pâinea sau să bea vin. S-ar putea spune că lucrarea lor a fost să respecte Biblia și să caute căi în Biblie. Ei nu au făcut niciun fel de noi progrese. Prin urmare, în lucrarea lor se pot vedea doar descoperirea de noi căi în cadrul Bibliei, cât și practici mai bune și mai realiste. Însă, în lucrarea lor nu se poate găsi voia actuală a lui Dumnezeu, cu atât mai puțin noua lucrare pe care plănuiește să o facă Dumnezeu în zilele de pe urmă. Aceasta este deoarece calea pe care au umblat era încă una veche – nu a existat nicio reînnoire, niciun progres. Ei au continuat să se țină de faptul răstignirii lui Isus, să respecte practica de a le cere oamenilor să se căiască și să-și mărturisească păcatele, să rămână credincioși zicalelor cum că acela care îndură până la final va fi mântuit și că bărbatul este capul femeii și că femeia trebuie să-și asculte soțul și, chiar mai mult, au continuat să se țină de noțiunea tradițională că surorile nu pot să predice, ci doar să fie ascultătoare. Dacă un astfel de stil de conducere ar fi continuat să fie respectat, Duhul Sfânt nu ar fi fost niciodată în stare să îndeplinească o nouă lucrare, să-i elibereze pe oameni de reguli sau să-i conducă într-un ținut al libertății și frumuseții. Prin urmare, această etapă a lucrării, care schimbă epoca, necesită ca Dumnezeu Însuși să lucreze și să vorbească; altfel, niciun om nu poate face lucrul acesta în locul Lui. Până acum, toată lucrarea Duhului Sfânt din afara acestui curent a stagnat și cei care au fost folosiți de Duhul Sfânt au devenit confuzi. Așadar, de vreme ce lucrarea oamenilor folosită de Duhul Sfânt nu seamănă cu lucrarea făcută de Dumnezeu Însuși, identitățile lor și supușii în numele cărora acționează sunt, de asemenea, altfel. Acest lucru se întâmplă deoarece lucrarea pe care intenționează să o facă Duhul Sfânt este diferită și, în acest sens, acelora care lucrează la fel li se acordă identități și statute diferite. Oamenii folosiți de Duhul Sfânt pot, de asemenea, să facă o lucrare care este nouă și, de asemenea, să elimine o anumită lucrare din epoca anterioară, dar ceea ce fac ei nu poate să exprime firea și voia lui Dumnezeu în noua epocă. Lucrează numai pentru a aboli lucrarea din epoca anterioară, și nu pentru a face o nouă lucrare cu scopul de a reprezenta direct firea lui Dumnezeu Însuși. Astfel, indiferent de cât de multe practici învechite abolesc sau de câte noi practici introduc, ei tot reprezintă omul și ființele create. Totuși, când Dumnezeu Însuși lucrează, nu declară deschis abolirea practicilor din vechea epocă și nu declară direct începutul unei noi epoci. El este direct și simplu în lucrarea Lui. Este sincer în săvârșirea lucrării pe care intenționează să o facă; adică, exprimă direct lucrarea pe care a înfăptuit-o, Își face nemijlocit lucrarea, așa cum a intenționat de la început, exprimându-Și ființa și firea. După cum o vede omul, firea și, de asemenea, lucrarea Lui sunt diferite de cele din epocile trecute. Cu toate acestea, din perspectiva lui Dumnezeu Însuși, aceasta este doar o continuare și o ulterioară dezvoltare a lucrării Sale. Atunci când Dumnezeu Însuși lucrează, Își exprimă cuvântul și aduce noua lucrare în mod direct. Spre deosebire, când omul lucrează, o face prin deliberare și cercetare sau este o extindere a cunoștințelor și sistematizare a practicii bazate pe lucrarea altora. Adică, esența lucrării făcute de om este de a urma o ordine stabilită și de a „umbla pe vechi căi în pantofi noi”. Aceasta înseamnă că până și calea umblată de oamenii folosiți de Duhul Sfânt se bazează pe cea inițiată de Dumnezeu Însuși. Așadar, la urma urmelor, omul este tot om, iar Dumnezeu este tot Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Taina întrupării (1)”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 168)

Ioan s-a născut din făgăduință, tot așa cum Isaac i s-a născut lui Avraam. El a pregătit calea pentru Isus și a lucrat mult, dar nu a fost Dumnezeu. Mai degrabă, a fost unul dintre profeți, deoarece doar a netezit calea pentru Isus. Și lucrarea lui a fost importantă și abia după ce el a pregătit calea Și-a început Isus lucrarea în mod oficial. În esență, el doar a trudit pentru Isus și lucrarea pe care a făcut-o a fost în slujba celei a lui Isus. După ce a terminat de pregătit calea, Isus Și-a început lucrarea, lucrare care a fost mai nouă, mai concretă și mai detaliată. Ioan a făcut numai partea de început a lucrării; cea mai mare parte a noii lucrări a fost făcută de Isus. Ioan a făcut și el o lucrare nouă, dar nu a fost cel care a anunțat o nouă epocă. Ioan s-a născut din făgăduință și numele i-a fost dat de înger. Pe atunci, unii au vrut să-l numească după tatăl său, Zaharia, dar mama lui a vorbit răspicat, spunând „Acestui copil nu i se poate spune așa. Ar trebui să fie numit Ioan”. Acest lucru s-a întâmplat doar din porunca Duhului Sfânt. Și Isus a fost numit la porunca Duhului Sfânt, a fost născut din Duhul Sfânt și a fost promis de Duhul Sfânt. Isus a fost Dumnezeu, Hristos și Fiul omului. Dar, de vreme ce și lucrarea lui Ioan a fost mare, de ce nu i s-a spus Dumnezeu? Care exact a fost diferența dintre lucrarea făcută de Isus și cea făcută de Ioan? Faptul că Ioan a fost cel care a pregătit calea pentru Isus a fost singurul motiv? Sau deoarece lucrul acesta fusese predestinat de Dumnezeu? Cu toate că Ioan a spus, de asemenea, „Pocăiți-vă, pentru că Împărăția Cerurilor este aproape,” și că și el a predicat Evanghelia Împărăției cerurilor, lucrarea lui nu a fost dezvoltată în continuare și a constituit doar un început. În schimb, Isus a inaugurat o nouă epocă și a încheiat-o pe cea veche, dar a și împlinit legea Vechiului Testament. Lucrarea pe care a făcut-o El a fost mai mare decât cea a lui Ioan și, mai mult, El a venit să răscumpere toată omenirea – a dus la capăt acea etapă a lucrării. În ceea ce-l privește pe Ioan, el doar a pregătit calea. Cu toate că lucrarea lui a fost importantă, că a vorbit mult și acei discipoli care l-au urmat au fost numeroși, lucrarea sa nu a făcut decât să aducă omului un nou început. De la el, omul nu a primit niciodată viață, calea sau adevăruri mai profunde, și nici nu a dobândit prin el o înțelegere a vrerii lui Dumnezeu. Ioan a fost un mare profet (Ilie), care a pus noi baze pentru lucrarea lui Isus și i-a pregătit pe cei aleși; el a fost înainte-mergătorul Epocii Harului. Astfel de chestiuni nu pot fi deslușite pur și simplu prin observarea aparențelor umane normale proprii. Cu atât mai mult cu cât Ioan a făcut o lucrare destul de însemnată și, în plus, a fost promis de Duhul Sfânt, iar lucrarea i-a fost sprijinită de Duhul Sfânt. Astfel, doar prin lucrarea pe care o fac poate cineva să le deosebească identitățile, căci nu există nicio modalitate de a-ți da seama de esența unui om după înfățișarea sa exterioară, și nici omul nu are cum să afle care este mărturia Duhului Sfânt. Lucrarea făcută de Ioan și cea făcută de Isus nu erau similare și aveau naturi diferite. Din aceasta poate stabili cineva dacă Ioan a fost sau nu Dumnezeu. Lucrarea lui Isus a fost de a iniția, a continua, a încheia și a duce la îndeplinire. El a făcut toți pașii aceștia, în timp ce lucrarea lui Ioan nu a fost decât de a crea un început. La început, Isus a răspândit Evanghelia și a predicat calea pocăinței și, apoi, a continuat botezând oamenii, să-i vindece pe bolnavi și să alunge demonii. În final, El a răscumpărat omenirea din păcat și Și-a încheiat lucrarea pentru toată epoca. De asemenea, a umblat peste tot, predicând omului și răspândind Evanghelia Împărăției cerurilor. În privința aceasta, El și Ioan au semănat, diferența fiind că Isus a vestit o nouă epocă și a adus omului Epoca Harului. Din gura Lui s-au auzit cuvintele despre ce ar trebui să practice omul și calea pe care ar trebui să o urmeze în Epoca Harului și, în cele din urmă, El a terminat lucrarea de răscumpărare. Ioan nu ar fi putut niciodată să îndeplinească lucrarea aceasta. Așa că Isus a făcut lucrarea lui Dumnezeu Însuși și El este Cel care e Dumnezeu Însuși și-L reprezintă direct pe Dumnezeu. Noțiunile omului spun că toți aceia care sunt născuți din făgăduință, din Duh, sprijiniți de Duhul Sfânt și care au deschis noi căi sunt Dumnezeu. Potrivit acestui raționament, și Ioan ar fi Dumnezeu, și Moise, Avraam și David… și ei toți ar fi Dumnezeu. Nu este aceasta o glumă perfectă?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Taina întrupării (1)”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 169)

Unii ar putea să se întrebe: „De ce trebuie să fie epoca inaugurată de Dumnezeu Însuși? O ființă creată nu poate sta în locul Său?” Voi toți sunteți conștienți că Dumnezeu Se întrupează doar în scopul explicit de a introduce o nouă epocă și, desigur, când va introduce o nouă epocă, o va fi încheiat pe cea anterioară, în același timp. Dumnezeu este Începutul și Sfârșitul; El Însuși e Cel care-Și pune lucrarea în mișcare și, astfel, El Însuși trebuie să fie Cel care încheie epoca anterioară. Aceasta este dovada faptului că El l-a învins pe Satana și a cucerit lumea. De fiecare dată când El Însuși lucrează printre oameni, e începutul unei noi bătălii. Fără începutul noii lucrări, o încheiere a celei vechi, în mod natural, nu ar exista. Și atunci când nu există nicio încheiere a celei vechi, aceasta e dovada că lupta cu Satana încă nu s-a sfârșit. Omul poate să se elibereze complet de sub domeniul Satanei și să dobândească o nouă viață și un nou început, numai dacă Dumnezeu Însuși vine și îndeplinește o nouă lucrare în mijlocul oamenilor. În caz contrar, omul va trăi pentru totdeauna în epoca veche și sub vechea influență a Satanei. Cu fiecare epocă condusă de Dumnezeu, o parte a omului este eliberată și, astfel, omul avansează împreună cu lucrarea lui Dumnezeu spre o nouă epocă. Biruința lui Dumnezeu înseamnă o biruință pentru toți cei care Îl urmează. Dacă rasa ființelor omenești create ar fi însărcinată cu încheierea epocii atunci, fie din punctul de vedere al omului sau al Satanei, aceasta nu ar fi decât un act de împotrivire sau trădare față de Dumnezeu, nu unul de ascultare de Dumnezeu, iar lucrarea omului ar deveni o unealtă pentru Satana. Satana poate fi pe deplin convins, doar dacă omul Îl ascultă și-L urmează pe Dumnezeu, într-o epocă introdusă de Dumnezeu Însuși, căci aceea este datoria unei ființe create. Prin urmare, Eu spun că voi trebuie doar să ascultați și să urmați și că nimic în plus nu vi se cere. Aceasta este ceea ce se înțelege prin faptul că fiecare se ține de datoria lui și își îndeplinește rolul respectiv. Dumnezeu Își face singur lucrarea și nu are nevoie ca omul să o facă în locul Său, și nici nu participă la lucrarea ființelor create. Omul își îndeplinește datoria și nu participă la lucrarea lui Dumnezeu. Numai aceasta este ascultare și dovada înfrângerii Satanei. După ce Dumnezeu Însuși termină de introdus noua epocă, nu mai coboară să lucreze El Însuși în mijlocul omenirii. Doar atunci va păși omul în mod oficial în noua epocă pentru a-și face datoria și a-și îndeplini misiunea ca ființă creată. Acestea sunt principiile conform cărora lucrează Dumnezeu și pe care nimeni nu poate să le încalce. Doar lucrul în acest mod e logic și rațional. Lucrarea lui Dumnezeu trebuie să fie făcută de Dumnezeu Însuși. El este Cel care-Și pune lucrarea în mișcare și Cel care Și-o încheie. El este Cel care plănuiește lucrarea și Cel care o gestionează și, mai mult, El este Cel care aduce lucrarea la îndeplinire. Așa cum se spune în Biblie, „Eu sunt Începutul și Sfârșitul; sunt Semănătorul și Secerătorul”. Tot ceea ce ține de lucrarea gestionării Sale e făcut de Dumnezeu Însuși. El este Conducătorul planului de gestionare (planul mântuirii) de șase mii de ani; nimeni nu poate să facă lucrarea Lui în locul Său și nimeni nu poate să-I încheie lucrarea, căci El este Cel care ține totul în mâna Sa. De vreme ce a făcut lumea, El va conduce întreaga lume să trăiască în lumina Sa și El va încheia, de asemenea, întreaga epocă, aducând astfel întregul Său plan la îndeplinire!

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Taina întrupării (1)”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 170)

Întreaga fire a lui Dumnezeu a fost dezvăluită în cursul planului de gestionare de șase mii de ani. Nu este dezvăluită numai în Epoca Harului, nici doar în Epoca Legii, cu atât mai puțin doar în această perioadă a zilelor de pe urmă. Lucrarea desfășurată în zilele de pe urmă reprezintă judecată, mânie și mustrare. Lucrarea realizată în zilele de pe urmă nu poate înlocui lucrarea Epocii Legii sau pe cea a Epocii Harului. Cu toate acestea, cele trei etape, care se interconectează, formează o singură entitate și toate sunt lucrarea unui singur Dumnezeu. Bineînțeles, executarea acestei lucrări este împărțită în epoci separate. Lucrarea făcută în zilele de pe urmă aduce totul la sfârșit; cea făcută în Epoca Legii a fost lucrarea de început; iar cea care făcută în Epoca Harului a fost lucrarea de răscumpărare. În ceea ce privește viziunile lucrării în întregul plan de gestionare de șase mii de ani, nimeni nu poate obține pătrundere sau înțelegere, iar aceste viziuni rămân enigme. În zilele de pe urmă, numai lucrarea cuvântului este înfăptuită pentru a conduce în Epoca Împărăției, dar nu este reprezentativă pentru toate epocile. Zilele de pe urmă nu sunt altceva decât zilele de pe urmă și nu mai mult decât Epoca Împărăției, iar acestea nu reprezintă Epoca Harului sau Epoca Legii. Doar că, în zilele de pe urmă, toată lucrarea din planul de gestionare de șase mii de ani vă este dezvăluită. Aceasta este dezvăluirea tainei. Acest tip de taină este ceva ce nu poate fi dezvăluit de nimeni. Indiferent cât este de mare înțelegerea omului asupra Bibliei, nu rămâne nimic altceva decât cuvinte, căci omul nu înțelege esența Bibliei. Citind Biblia, omul poate înțelege unele adevăruri, poate explica unele cuvinte sau poate supune unele pasaje și capitole cunoscute examinării sale mărunte, dar nu va putea niciodată să se elibereze de înțelesul conținut în acele cuvinte, căci toți oamenii văd că sunt cuvinte moarte, nu scenele lucrării lui Iahve și ale lui Isus, iar omul nu are nicio cale de a dezlega taina acestei lucrări. Prin urmare, taina planului de gestionare de șase mii de ani este cea mai mare taină, cel mai adânc ascunsă și complet de nepătruns pentru om. Nimeni nu poate înțelege, în mod direct, voia lui Dumnezeu, decât dacă Dumnezeu Însuși i-o explică și i-o dezvăluie omului; în caz contrar, aceste lucruri vor rămâne pentru totdeauna enigme pentru om, rămânând taine pecetluite pentru totdeauna. Ca să nu mai vorbim de cei din lumea religioasă; dacă nu vi s-ar fi spus astăzi, nu l-ați fi înțeles nici voi. Această lucrare de șase mii de ani este mai tainică decât toate profețiile proorocilor. Este cea mai mare taină de la creație până în prezent, și niciunul dintre prooroci, de-a lungul veacurilor, nu a reușit vreodată să o înțeleagă, pentru că această taină este dezvăluită doar în epoca finală și nu a fost dezvăluită niciodată înainte. Dacă puteți înțelege această taină și o puteți primi în întregime, atunci toate persoanele religioase vor fi învinse de aceasta. Doar aceasta este cea mai mare dintre viziuni; este lucrul pe care omul tânjește foarte mult să-l înțeleagă, dar este și cel mai neclar pentru el. Când ați fost în Epoca Harului, nu ați știut despre ce a fost lucrarea făcută de Isus sau cea făcută de Iahve. Oamenii nu au înțeles de ce Iahve a prezentat legi, de ce a cerut mulțimii să păzească legile sau de ce trebuia să fie zidit templul și, cu atât mai puțin au înțeles oamenii de ce israeliții au fost conduși din Egipt în pustie și apoi în Canaan. Doar astăzi, aceste lucruri au fost dezvăluite.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Taina întrupării (4)”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 171)

Cu excepția celor cărora li se oferă cârmuire și călăuzire specială din partea Duhului Sfânt, nimeni nu este capabil să trăiască independent, deoarece are nevoie de lucrarea de slujire și de păstorirea celor pe care Dumnezeu îi folosește. Astfel, în fiecare epocă, Dumnezeu ridică diferiți oameni, care aleargă de zor înainte și înapoi, păstorind bisericile de dragul lucrării Sale. Cu alte cuvinte, lucrarea lui Dumnezeu trebuie făcută prin cei care au trecere înaintea lui Dumnezeu și pe care El îi aprobă; Duhul Sfânt trebuie să folosească acea parte din ei care este vrednică de folosit pentru ca El să lucreze, iar ei sunt făcuți potriviți pentru a fi folosiți de Dumnezeu prin desăvârșirea de către Duhul Sfânt. Deoarece capacitatea omului de a înțelege este mult prea redusă, el trebuie păstorit de către cei folosiți de Dumnezeu; a fost la fel când Dumnezeu l-a folosit pe Moise, în care a găsit multe lucruri potrivite pentru a fi folosite la acea vreme și pe care l-a folosit pentru a face lucrarea lui Dumnezeu din acea etapă. În această etapă, Dumnezeu folosește un om în timp ce beneficiază, de asemenea, de acea parte din el care poate fi folosită de către Duhul Sfânt pentru a lucra, iar Duhul Sfânt îl călăuzește și, în același timp, desăvârșește partea rămasă, de nefolosit.

Lucrarea îndeplinită de cel folosit de Dumnezeu are în vedere cooperarea în lucrarea lui Hristos sau a Duhului Sfânt. Acest om este ridicat de Dumnezeu din rândul oamenilor, el este acolo pentru a-i călăuzi pe toți aleșii lui Dumnezeu și, de asemenea, este ridicat de Dumnezeu pentru a face lucrarea de cooperare umană. Printr-un astfel de om, care poate face lucrarea de cooperare umană, se pot înfăptui mai multe dintre cerințele lui Dumnezeu de la om și din lucrarea pe care Duhul Sfânt trebuie să o facă în rândul oamenilor. Altfel spus, scopul în care Dumnezeu îl folosește pe acest om este ca toți cei care Îl urmează pe Dumnezeu să poată înțelege mai bine voia Lui și să poată îndeplini mai multe dintre cerințele lui Dumnezeu. Deoarece oamenii sunt incapabili de a înțelege direct cuvintele lui Dumnezeu sau voia Lui, El a ridicat pe cineva care este folosit să îndeplinească o astfel de lucrare. Această persoană folosită de Dumnezeu poate fi descrisă și drept un intermediar prin care Dumnezeu îi călăuzește pe oameni, drept „traducătorul” care comunică între Dumnezeu și oameni. Prin urmare, un astfel de om se deosebește de toți ceilalți care lucrează în gospodăria lui Dumnezeu sau sunt apostolii Săi. Asemenea acestora, el poate fi considerat un slujitor al lui Dumnezeu, însă, prin esența lucrării sale și contextul în care Dumnezeu îl folosește, el se deosebește foarte mult de ceilalți lucrători și de apostoli. În ceea ce privește esența lucrării sale și contextul în care este folosit, omul folosit de Dumnezeu este ridicat de El, este pregătit de către Dumnezeu pentru lucrarea lui Dumnezeu și cooperează în lucrarea lui Dumnezeu Însuși. Nicio persoană nu ar putea vreodată să facă lucrarea în locul său – aceasta este cooperarea umană, indispensabilă alături de lucrarea divină. Între timp, lucrarea făcută de alți lucrători sau apostoli nu este decât comunicarea și implementarea multelor aspecte ale rânduielilor pentru biserici în fiecare perioadă sau, dacă nu, lucrarea unor simple provizii de viață necesare menținerii vieții bisericești. Acești lucrători și apostoli nu sunt numiți de Dumnezeu, cu atât mai puțin pot ei să fie considerați cei folosiți de Duhul Sfânt. Ei sunt aleși din rândul bisericilor și, după ce au fost instruiți și educați o perioadă, cei care sunt potriviți sunt păstrați, pe când cei care nu sunt potriviți sunt trimiși înapoi de unde au venit. Deoarece acești oameni sunt aleși din rândul bisericilor, unii își dau arama pe față după ce devin lideri, iar alții chiar fac multe lucruri rele și sfârșesc prin a fi alungați. Omul folosit de Dumnezeu, pe de altă parte, este cineva care a fost pregătit de Dumnezeu, cineva care are un anumit calibru și are umanitate. El a fost pregătit și desăvârșit în prealabil de către Duhul Sfânt, este călăuzit întru totul de către Duhul Sfânt și, mai ales când vine vorba de lucrarea sa, este îndrumat și condus de către Duhul Sfânt – prin urmare, nu există nicio abatere pe calea conducerii aleșilor lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu Își asumă cu siguranță responsabilitatea pentru propria lucrare și Își face tot timpul propria lucrare.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cu privire la folosirea omului de către Dumnezeu”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 172)

Lucrarea din curentul Duhului Sfânt, fie că este propria lucrare a lui Dumnezeu sau lucrarea oamenilor folosiți, este lucrarea Duhului Sfânt. Esența lui Dumnezeu Însuși este Duhul, care poate fi numit Duhul Sfânt sau Duhul intensificat de șapte ori. Per total, Ei sunt Duhul lui Dumnezeu, deși Duhul lui Dumnezeu a avut diferite nume în diferite ere. Esența Lor este aceeași. Drept urmare, lucrarea lui Dumnezeu Însuși este lucrarea Duhului Sfânt, în vreme ce lucrarea lui Dumnezeu întrupat nu este altceva decât lucrarea Duhului Sfânt. Lucrarea oamenilor folosiți este, de asemenea, lucrarea Duhului Sfânt. Totuși lucrarea lui Dumnezeu este expresia completă a Duhului Sfânt, ceea ce este absolut adevărat, în timp ce lucrarea oamenilor folosiți este amestecată cu multe lucruri umane și nu reprezintă expresia directă a Duhului Sfânt, cu atât mai puțin expresia Sa completă. Lucrarea Duhului Sfânt este variată și nu este limitată de nicio condiție. Lucrarea Duhului Sfânt diferă în cazul oamenilor diferiți; manifestă esențe diferite și diferă în funcție de eră, precum și de țară. Desigur, deși Duhul Sfânt lucrează în multe feluri diferite și în baza multor principii, indiferent de cum este săvârșită lucrarea sau cu ce fel de oameni, esența este mereu diferită; toată lucrarea săvârșită asupra diverșilor oameni are principiile ei și ea în întregime reprezintă esența obiectelor sale. Acest lucru se întâmplă deoarece lucrarea Duhului Sfânt are un scop destul de specific și este destul de măsurată. Lucrarea săvârșită în trupul încarnat nu este aceeași cu lucrarea săvârșită asupra oamenilor, iar lucrarea variază și în funcție de calibrul persoanei asupra căreia este făcută. Lucrarea săvârșită în trupul încarnat nu este săvârșită asupra oamenilor și nu este aceeași lucrare ca aceea săvârșită asupra oamenilor. Pe scurt, indiferent cum este făcută, lucrarea săvârșită asupra obiectelor diferite nu este niciodată la fel, iar principiile după care lucrează El diferă în funcție de stările și naturile diverșilor oameni asupra cărora El lucrează. Duhul Sfânt lucrează asupra diferiților oameni în funcție de esența lor intrinsecă și nu le cere lucruri care le depășesc acea esență și nici nu face asupra lor o lucrare care le depășește calibrul inerent. Deci, lucrarea Duhului Sfânt asupra omului îi permite acestuia să vadă esența acelui obiect al lucrării. Esența lăuntrică a omului nu se schimbă; calibrul lui inerent este limitat. Duhul Sfânt folosește oamenii sau lucrează asupra lor în concordanță cu limitările calibrului lor, ca ei să poată beneficia de pe urma acestui lucru. Atunci când Duhul Sfânt lucrează asupra oamenilor folosiți, înzestrările acelor oameni și calibrul lor inerent sunt dezlănțuite, nu reținute. Calibrul lor inerent este folosit în serviciul lucrării. S-ar putea spune că El folosește părțile oamenilor care pot fi folosite în lucrarea Sa, pentru a obține rezultate în acea lucrare. Din contră, lucrarea săvârșită în trupul încarnat exprimă direct lucrarea Duhului și nu este întinată de mintea și gândurile umane; nici înzestrările omului, nici experiența, nici condiția înnăscută a omului nu o poate ajunge. Lucrarea infinită a Duhului Sfânt are scopul de a fi în beneficiul omului și de a-l edifica. Cu toate astea, unii oameni pot fi desăvârșiți în timp ce alții nu au condițiile pentru desăvârșire, ceea ce înseamnă că ei nu pot fi desăvârșiți și cu greu pot fi mântuiți și, chiar dacă au avut probabil lucrarea Duhului Sfânt, ei vor fi în cele din urmă alungați. Cu alte cuvinte, deși lucrarea Duhului Sfânt este de a edifica oamenii, nu putem spune că toți cei care au avut lucrarea Duhului Sfânt vor fi desăvârșiți complet, deoarece calea pe care o urmează mulți oameni în căutarea lor nu este calea către desăvârșire. Ei au doar lucrarea unilaterală a Duhului Sfânt, nu cooperarea subiectivă umană și nici căutarea corectă a umanității. Așadar, lucrarea Duhului Sfânt asupra acestor oameni vine în serviciul acelora care sunt desăvârșiți. Lucrarea Duhului Sfânt nu poate fi văzută direct de oameni și nici atinsă direct de oamenii înșiși. Aceasta poate fi exprimată de cei care au darul lucrării, ceea ce înseamnă că lucrarea Duhului Sfânt este oferită adepților prin intermediul expresiilor oamenilor.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 173)

Lucrarea Sfântului Duh este săvârșită și finalizată prin multe tipuri de oameni și multe condiții diferite. Deși lucrarea lui Dumnezeu întrupat poate reprezenta lucrarea unei ere întregi și intrarea oamenilor într-o nouă eră, lucrarea despre detaliile intrării oamenilor tot trebuie săvârșită de către oamenii care sunt folosiți de Duhul Sfânt, nu de Dumnezeul întrupat. Deci, lucrarea lui Dumnezeu sau lucrarea de slujire a Sa este lucrarea lui Dumnezeu întrupat, pe care omul nu o poate săvârși în locul Lui. Lucrarea Duhului Sfânt este finalizată prin multe tipuri diferite de oameni; nicio persoană nu o poate îndeplini complet și nicio persoană nu o poate exprima complet. Nici cei care conduc bisericile nu pot reprezenta lucrarea Duhului Sfânt pe deplin; ei pot doar să săvârșească o oarecare lucrare de îndrumare. Lucrarea Duhului Sfânt poate fi astfel împărțită în trei părți: propria lucrare a lui Dumnezeu, lucrarea oamenilor care sunt folosiți și lucrarea asupra tuturor celor care sunt în curentul Duhului Sfânt. Lucrarea proprie a lui Dumnezeu este de a conduce întreaga eră; lucrarea celor folosiți este, prin a fi trimiși sau a primi porunci după ce Dumnezeu Și-a făcut propria lucrare, de a conduce toți adepții lui Dumnezeu, iar aceștia sunt cei care cooperează cu lucrarea lui Dumnezeu; lucrarea săvârșită de Duhul Sfânt asupra acelora din curent este pentru a-Și păstra întreaga lucrare, adică, a-Și susține întreaga coordonare și mărturie, în același timp, desăvârșindu-i pe cei care pot fi desăvârșiți. Împreună, aceste trei părți sunt lucrarea completă a Sfântului Duh, dar, fără lucrarea lui Dumnezeu Însuși, lucrarea de gestionare ar stagna cu totul. Lucrarea lui Dumnezeu Însuși implică lucrarea întregii omeniri și, de asemenea, reprezintă lucrarea unei întregi ere, ceea ce înseamnă că lucrarea lui Dumnezeu reprezintă fiecare dinamică și tendință a lucrării Duhului Sfânt, în timp ce lucrarea apostolilor vine după lucrarea lui Dumnezeu, urmează din ea și nu conduce era, nici nu reprezintă tendințe ale lucrării Duhului Sfânt în întreaga eră. Ei săvârșesc doar lucrarea pe care oamenii ar trebui să o săvârșească, ceea ce nu are nicio legătură cu lucrarea de gestionare. Lucrarea pe care Dumnezeu o face El Însuși este un proiect din cadrul lucrării de gestionare. Lucrarea omului este doar datoria pe care o îndeplinesc oamenii care sunt folosiți și nu are legătură cu lucrarea de gestionare. În ciuda faptului că ambele sunt lucrarea Duhului Sfânt, datorită diferențelor din identitățile și reprezentările lucrării, există diferențe clare și esențiale între lucrarea proprie a lui Dumnezeu și cea a omului. În plus, amploarea lucrării săvârșite de Duhul Sfânt variază asupra subiecților cu identități diferite. Acestea sunt principiile și sfera lucrării Duhului Sfânt.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 174)

Lucrarea omului semnifică experiența și umanitatea lui. Ceea ce oferă omul și lucrarea pe care o săvârșește îl reprezintă. Înțelegerea omului, raționamentul, logica și imaginația lui bogată sunt incluse toate în lucrarea lui. Experiența omului este capabilă în special să-i reprezinte lucrarea, iar experiențele unui om vor deveni componentele lucrării lui. Lucrarea omului îi poate exprima experiența. Când unii oameni experimentează într-un mod negativ, cea mai mare parte a limbajului părtășiei lor va fi compusă din elemente negative. Dacă experiența lor pentru o perioadă de timp este pozitivă și au în special o cale pe aspect pozitiv, părtășia lor este foarte încurajatoare, iar oamenii pot obține provizii pozitive de la ei. Dacă un lucrător devine negativ pentru o perioadă de timp, părtășia lui va purta mereu elemente negative. Acest tip de părtășie este deprimant, iar alții, în mod inconștient, vor deveni deprimați după părtășia lui. Starea adepților se schimbă în funcție de cea a liderului. Oricum ar fi un lucrător în sinea lui, asta e ceea ce el exprimă, iar lucrarea Duhului Sfânt se schimbă adesea după starea omului. El lucrează în funcție de experiența oamenilor și nu îi forțează pe aceștia, ci le adresează acestora solicitări în funcție de cursul normal al experienței lor. Acest lucru înseamnă că părtășia omului diferă de cuvântul lui Dumnezeu. Ceea ce transmit părtășiile oamenilor sunt înțelegerea și experiența lor individuală, exprimând ceea ce înțeleg și experimentează în baza lucrării lui Dumnezeu. Responsabilitatea lor este de a descoperi, după ce Dumnezeu lucrează sau vorbește, care parte a lucrării ar trebui să o practice sau în ce parte a acesteia trebuie să intre și, apoi, să o transmită adepților. Prin urmare, lucrarea omului reprezintă intrarea și practica lui. Bineînțeles, o asemenea lucrare este amestecată cu lecții de viață și experiență sau cu câteva gânduri omenești. Oricum lucrează Duhul Sfânt, fie asupra oamenilor sau asupra lui Dumnezeu întrupat, lucrătorii exprimă întotdeauna ceea ce sunt. Deși Duhul Sfânt este Cel care lucrează, lucrarea se bazează pe ceea ce omul este din fire, deoarece Duhul Sfânt nu lucrează fără o temelie. Cu alte cuvinte, lucrarea nu vine din nimic, ci este întotdeauna săvârșită în concordanță cu circumstanțele și condițiile reale. Doar astfel poate fi transformată firea omului și pot fi schimbate vechile sale noțiuni și gânduri. Ceea ce exprimă omul este ceea ce vede, experimentează, își imaginează și poate fi obținut prin gândirea omului, chiar dacă sunt doctrine sau noțiuni. Lucrarea omului nu poate depăși sfera experienței lui, nici ceea ce vede și nici ceea ce își poate imagina sau concepe, indiferent de proporțiile acelei lucrări. Tot ceea ce exprimă Dumnezeu este ceea ce El Însuși este, iar aceasta este de neatins pentru om – adică dincolo de gândirea omului. El Își exprimă lucrarea de a conduce întreaga omenire, iar acest lucru nu are legătură cu detaliile experienței umane, ci are legătură, în schimb, cu propria Lui coordonare. Ceea ce exprimă omul este propria sa experiență, în timp ce ceea ce exprimă Dumnezeu este ființa Lui, care este firea Lui inerentă, inaccesibilă omului. Experiența omului este înțelegerea sa și cunoștințele dobândite pe baza exprimării lui Dumnezeu a ființei Sale. Asemenea înțelegere și cunoaștere se numesc ființa omului și baza exprimării lor este firea inerentă a omului și calibrul său; de aceea acestea se numesc, de asemenea, ființa omului. Omul este capabil să aibă părtășie despre ceea ce experimentează și vede. Nimeni nu poate avea părtășie despre ceea ce nu a experimentat sau văzut sau ceea ce gândirea lui nu poate cuprinde, acestea fiind lucruri pe care nu le are în el. Dacă ceea ce exprimă omul nu este din experiența lui, este atunci imaginația sau doctrina lui. Pe scurt, nu există nicio urmă de realitate în cuvintele lui. Dacă nu ai fi intrat niciodată în contact cu societatea, nu ai putea comunica cu claritate relațiile complexe ale societății. Dacă nu ai avut familie, dacă ceilalți ar vorbi despre problemele de familie, nu ai putea înțelege cea mai mare parte din ceea ce au spus. Deci, ceea ce comunică omul și lucrarea pe care o săvârșește reprezintă ființa sa interioară. Dacă cineva ar fi avut părtășie despre înțelegerea asupra mustrării și judecății, dar tu nu ai fi avut experiență în acest sens, nu ai îndrăzni să îi negi cunoștințele, cu atât mai mult să fii sută la sută sigur de asta. Acest lucru se întâmplă deoarece părtășia lui este ceva ce tu nu ai mai experimentat înainte, ceva ce tu nu ai știut niciodată, iar mintea ta nu își poate imagina așa ceva. Din cunoștințele lui, tot ce poți lua este o cale de a trece prin mustrare și judecată în viitor. Dar aceasta nu poate fi decât una de cunoaștere doctrinară; nu poate lua locul propriei tale înțelegeri, cu atât mai puțin al experienței tale. Poate crezi că ceea ce îți spune el este destul de corect, dar în propria ta experiență, îți dai seama că e un lucru impracticabil din multe puncte de vedere. Poate că simți că o parte din ceea ce auzi este complet nerealistă; tu culegi noțiuni despre ea în acel moment și, deși o accepți, faci acest lucru doar cu reticență. Dar în propria ta experiență, cunoștințele din care ai derivat noțiuni vor deveni un mod de practică și, cu cât exersezi mai mult, cu atât înțelegi mai mult adevărata valoare și înțelesul cuvintelor pe care le-ai auzit. După ce ai trăit propria experiență, poți vorbi atunci despre cunoștințele pe care ar trebui să le ai despre ceea ce ai experimentat. În plus, vei putea să faci diferența între cei ale căror cunoștințe sunt reale și practice și cei ale căror cunoștințe sunt bazate pe doctrine și lipsite de valoare. Deci, dacă această cunoaștere pe care o proclami este în conformitate cu adevărul depinde într-o mare măsură de faptul dacă ai avut o experiență practică a acesteia. Acolo unde există adevăr în experiența ta, cunoștințele tale vor fi practice și valoroase. Prin experiența ta, poți să dobândești și discernământ și înțelegere, să aprofundezi cunoștințele și să îți sporești înțelepciunea și simțul practic în felul în care ar trebui să te comporți. Cunoștințele exprimate de oameni care nu dețin adevărul sunt doctrine, oricât de mărețe ar fi. O astfel de persoană poate să fie foarte inteligentă atunci când vine vorba de chestiuni trupești, dar nu poate face distincții atunci când vine vorba de probleme spirituale. Acest lucru se întâmplă deoarece astfel de persoane nu au deloc o experiență a problemelor spirituale. Acestea sunt persoane care nu sunt iluminate în problemele spirituale și nu înțeleg chestiunile spirituale. Orice fel de cunoaștere exprimi, atât timp cât este despre ființa ta, atunci este experiența ta personală, adevărata ta cunoaștere. Lucrurile despre care discută oamenii care vorbesc numai despre doctrine – aceia fiind oameni care nu dețin nici adevărul, nici realitatea – pot fi numite și ființa lor, deoarece au ajuns la doctrina lor numai prin contemplare profundă și este rezultatul cugetării lor profunde. Totuși este doar o doctrină, nimic mai mult decât imaginație!

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 175)

Experiențele tuturor felurilor de oameni reprezintă lucrurile din sinea lor. Oricine nu are nicio experiență spirituală nu poate vorbi despre cunoașterea adevărului și nici despre cunoștințele corecte privind diferite lucruri spirituale. Ceea ce exprimă omul este ceea ce este în sinea lui – asta este o certitudine. Dacă cineva își dorește să cunoască lucrurile spirituale și să cunoască adevărul, el trebuie să aibă o experiență reală. Dacă nu poți vorbi clar despre bunul simț în viața umană, cu cât mai puțin vei putea vorbi despre lucrurile spirituale? Aceia care pot să conducă biserici și să le ofere oamenilor viață și să fie apostoli pentru oameni trebuie să aibă o experiență reală; trebuie să înțeleagă corect lucrurile spirituale și să aibă o apreciere și o experiență corecte ale adevărului. Doar astfel de oameni sunt calificați să fie lucrători sau apostoli care conduc bisericile. În caz contrar, pot cel mult să urmeze și nu să conducă, cu atât mai puțin să fie apostoli care sunt capabili să aprovizioneze oamenii cu viață. Acest lucru se întâmplă deoarece responsabilitatea apostolilor nu este de a alerga de colo colo sau de a lupta; este de a face lucrarea de slujire a vieții și de a-i conduce pe ceilalți spre a-și transforma firile. Cei care îndeplinesc această funcție sunt însărcinați să își asume o responsabilitate apăsătoare, una pe care nu și-o poate asuma oricine. Acest tip de lucrare poate fi întreprins doar de către cei care au trăire de viață, adică aceia care au experiența adevărului. Nu poate fi îndeplinită de oricine poate să renunțe, să alerge de colo colo sau care este dispus să se sacrifice; oamenii care nu au experiența adevărului, cei care nu au fost emondați sau judecați nu pot îndeplini acest tip de lucrare. Oamenii fără experiență, care sunt oameni fără realitate, sunt incapabili să vadă clar realitatea deoarece ei înșiși sunt lipsiți de acest fel de ființă. Deci, acest tip de persoane nu numai că nu pot săvârși o lucrare de conducere, dar dacă rămân lipsiți de adevăr o perioadă lungă de timp, urmează să fie alungați. Înțelegerea pe care o exprimi poate fi o dovadă a greutăților pe care le-ai experimentat în viață, a lucrurilor pentru care ești mustrat și a problemelor pentru care ai fost judecat. Acest lucru este adevărat și în ceea ce privește încercările: unde un om este rafinat, unde un om este slab – acestea sunt domeniile în care un om are experiență, în care un om are o cale. De exemplu, dacă cineva suferă unele frustrări în mariaj, adesea, va avea părtășie; „Mulțumesc, Doamne! Slavă Domnului, trebuie să satisfac dorințele din inima lui Dumnezeu, să Îi ofer toată viața mea și trebuie să-mi încredințez căsnicia cu totul în mâinile lui Dumnezeu. Sunt dispus să îmi închin întreaga viață lui Dumnezeu”. Toate lucrurile din om pot demonstra ceea ce este el prin părtășie. Ritmul discursului unei persoane, fie că vorbește tare sau încet – astfel de situații nu au legătură cu experiența și nu pot reprezenta ceea ce el are sau este. Aceste lucruri pot să exprime doar dacă un om are un caracter bun sau rău sau dacă natura lui este bună sau rea, dar nu pot arăta dacă cineva are experiență. Capacitatea de a te exprima atunci când vorbești sau viteza de vorbire sunt doar o chestiune de practică și nu pot înlocui experiența cuiva. Atunci când vorbești despre experiențele tale individuale, comunici acele lucruri pe care le consideri importante alături de toate lucrurile din sinea ta. Discursul Meu reprezintă ființa Mea, dar ceea ce spun este inaccesibil omului. Ceea ce spun Eu nu este ceea ce experimentează omul și nu este ceva ce omul poate vedea; nu este nici ceva ce omul poate atinge, ci ceea ce sunt Eu. Unii oameni își dau seama doar că ceea ce comunic Eu este ceea ce am experimentat, dar ei nu recunosc că este expresia directă a Duhului. Desigur, ceea ce spun Eu este ceea ce am experimentat. Eu sunt Cel care a săvârșit lucrarea de gestionare timp de șase mii de ani. Am experimentat totul de la începutul facerii omenirii până în prezent; cum aș putea fi Eu incapabil să discut despre asta? Atunci când vine vorba despre natura omului, am văzut foarte clar; am observat-o de mult. Cum aș putea fi Eu incapabil să vorbesc clar despre asta? Din moment ce am văzut substanța omului cu claritate, sunt calificat pentru a-l mustra și judeca, deoarece toți oamenii au venit din Mine, dar au fost corupți de Satana. Desigur, sunt calificat și să evaluez lucrarea pe care Eu am săvârșit-o. Deși această lucrare nu este săvârșită de către trupul Meu, este expresia directă a Duhului și este ceea ce am și ceea ce sunt. Prin urmare, sunt calificat să o exprim și să săvârșesc lucrarea pe care trebuie să o săvârșesc. Ceea ce spun oamenii sunt lucruri pe care ei le-au experimentat. Este ceea ce ei au văzut, ceea ce mințile lor pot înțelege și ceea ce simțurile lor pot detecta. Aceasta este ceea ce pot comunica ei. Cuvintele rostite de Dumnezeu întrupat sunt expresia directă a Duhului și ele exprimă lucrarea care a fost săvârșită de Duh, pe care trupul nu a experimentat-o sau văzut-o, totuși El tot exprimă ființa Sa, deoarece esența trupului este Duhul, iar El exprimă lucrarea Duhului. Este lucrarea săvârșită deja de Duh, deși trupul nu o poate atinge. După întrupare, prin expresia trupului, El le permite oamenilor să cunoască ființa lui Dumnezeu și le permite oamenilor să vadă firea lui Dumnezeu și lucrarea pe care El a săvârșit-o. Lucrarea omului le oferă oamenilor mai multă claritate asupra lucrurilor în care ar trebui să pătrundă și a ce ar trebui să înțeleagă; acest lucru implică ghidarea oamenilor către înțelegerea și experimentarea adevărului. Lucrarea omului este pentru a sprijini oamenii; lucrarea lui Dumnezeu este de a deschide căi noi și ere noi pentru omenire și de a revela oamenilor lucruri care nu sunt cunoscute de muritori, de a le permite să Îi cunoască firea. Lucrarea lui Dumnezeu este de a conduce toată omenirea.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 176)

Toată lucrarea Duhului Sfânt este săvârșită în beneficiul oamenilor. Are scopul de a edifica oamenii; nu există lucrare care să nu le ofere beneficii oamenilor. Indiferent dacă adevărul este profund sau superficial și indiferent de calibrul acelora care acceptă adevărul, orice ar săvârși Duhul Sfânt este în beneficiul oamenilor. Dar lucrarea Duhului Sfânt nu poate fi săvârșită direct; aceasta trebuie să fie exprimată prin oamenii care colaborează cu El. Doar în acest fel pot fi obținute rezultatele lucrării Duhului Sfânt. Desigur, atunci când Duhul Sfânt lucrează direct, lucrarea nu este denaturată deloc; dar atunci Duhul Sfânt lucrează prin intermediul omului, lucrarea devine foarte amestecată și nu este lucrarea originală a Duhului Sfânt. Dat fiind acest lucru, adevărul se schimbă în măsuri diferite. Adepții nu primesc intenția originală a Duhului Sfânt, ci o combinație dintre lucrarea Duhului Sfânt și experiența și cunoștințele omului. Partea lucrării Duhului Sfânt pe care o primesc adepții este corectă, în vreme ce experiența și cunoștințele omenești pe care le primesc variază deoarece lucrătorii sunt diferiți. Muncitorii cu iluminarea și îndrumarea Duhului Sfânt vor ajunge să aibă experiențe în baza acestei iluminări și îndrumări. În cadrul acestor experiențe se combină mintea și experiența omului, precum și ființa umanității și, după aceea, ei câștigă cunoștințele sau înțelegerea pe care ar trebui să le aibă. Aceasta este calea practicii pe care o are omul după ce a experimentat adevărul. Această cale a practicii nu este mereu la fel, deoarece oamenii experimentează diferit, iar lucrurile pe care oamenii le experimentează sunt diferite. În acest fel, aceeași iluminare a Duhului Sfânt are ca rezultat cunoștințe și practici diferite, deoarece aceia care primesc iluminarea sunt diferiți. Unii oameni fac mici greșeli în timpul practicii, în timp ce alții fac greșeli majore, iar alții fac numai greșeli. Acest lucru se întâmplă deoarece oamenii sunt diferiți cu privire la capacitatea lor de a înțelege și, de asemenea, deoarece calibrele lor inerente diferă. Unii oameni au un fel de înțelegere după ce aud un mesaj, iar alți oameni au un alt fel după ce aud un adevăr. Unii oameni se abat ușor, în vreme ce alții nu înțeleg sensul real al adevărului. Drept urmare, înțelegerea unui om dictează modul în care îi va conduce pe alții; acesta este adevărul, deoarece lucrarea unui om este doar o expresie a ființei sale. Persoanele conduse de aceia care au o înțelegere corectă a adevărului vor avea, de asemenea, o înțelegere corectă a adevărului. Chiar dacă există persoane cu erori în înțelegerea lor, acestea sunt foarte puține și nu toată lumea va avea erori. Dacă o persoană face erori în înțelegerea adevărului, și cei care o urmează vor face, fără îndoială, erori, iar aceste persoane vor greși în toate sensurile cuvântului. Gradul în care adepții înțeleg adevărul depinde într-o mare măsură de lucrători. Desigur, adevărul de la Dumnezeu este corect și fără erori și este o certitudine. Cu toate acestea, lucrătorii nu sunt pe deplin corecți și nu se poate spune că sunt complet de încredere. Dacă lucrătorii au o metodă de a practica adevărul, care este foarte eficientă, atunci adepții vor avea, de asemenea, o metodă de a practica. Dacă lucrătorii nu au o metodă de a practica adevărul și au doar o doctrină, atunci adepții nu vor avea nicio realitate. Calibrul și natura adepților sunt determinate prin naștere și nu sunt asociate cu lucrătorii, dar măsura în care adepții înțeleg adevărul și Îl cunosc pe Dumnezeu depinde de lucrători (acest lucru este valabil doar pentru unii oameni). Așa cum este un lucrător vor fi și adepții pe care îi conduce. Ceea ce exprimă un lucrător este propria ființă, fără rezerve. Cerințele pe care le are de la cei care îl urmează sunt cele pe care el însuși este dispus sau capabil să îndeplinească. Majoritatea lucrătorilor folosesc ceea ce pot face ei înșiși drept fundament pentru a le cere lucruri adepților pe care îi au, în ciuda faptului că există multe lucruri pe care adepții lor nu le pot îndeplini deloc, iar ceea ce un om nu poate îndeplini devine un impediment pentru intrarea lui.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 177)

Există mult mai puține abateri în lucrarea celor care au fost supuși emondării, tratării, judecății și mustrării, iar expresia lucrării lor este mult mai precisă. Cei care se bazează pe naturalețea lor pentru a lucra săvârșesc unele greșeli majore. Lucrarea oamenilor nedesăvârșiți exprimă prea mult din naturalețea lor, ceea ce prezintă un obstacol major în lucrarea Duhului Sfânt. Oricât de bun este calibrul unei persoane, și aceasta trebuie să fie supusă emondării, tratării și judecății înainte de a putea săvârși lucrarea însărcinării date de Dumnezeu. Dacă nu a fost supusă unei astfel de judecăți, lucrarea sa, indiferent cât de bine e săvârșită, nu poate fi în acord cu principiile adevărului și este întotdeauna un produs al naturaleții și bunătății sale umane. Lucrarea celor care au trecut prin emondare, tratare și judecată este mult mai precisă decât lucrarea celor care nu au fost emondați, tratați și judecați. Cei care nu au fost judecați nu exprimă decât trupul uman și gândurile umane, amestecate cu multă inteligență umană și talent înnăscut. Lucrul acesta nu este expresia exactă a omului cu privire la lucrarea lui Dumnezeu. Aceia care urmează astfel de oameni sunt aduși în fața lor prin calibrul lor înnăscut. Deoarece ei exprimă prea mult din înțelegerea și experiența omului, care sunt aproape detașate de intenția inițială a lui Dumnezeu și deviază prea mult de la aceasta, lucrarea acestui tip de persoană nu poate aduce oamenii în fața lui Dumnezeu, ci, mai degrabă, îi aduce înaintea omului. Așadar, cei care nu au fost supuși judecății și mustrării nu sunt calificați să săvârșească lucrarea însărcinării date de Dumnezeu. Lucrarea unui lucrător calificat îi poate aduce pe oameni pe calea dreaptă și le poate îngădui o mai mare pătrundere în adevăr. Lucrarea lui îi poate aduce pe oameni înaintea lui Dumnezeu. În plus, lucrarea pe care el o săvârșește poate varia de la individ la individ și nu este condiționată de reguli, oferindu-le oamenilor liberare și libertate și capacitatea de a se dezvolta treptat în viață și de a avea o intrare mai profundă în adevăr. Lucrarea unui muncitor necalificat nu este la înălțime. Lucrarea lui este nesăbuită. El poate doar să le impună reguli oamenilor, iar ceea ce le cere oamenilor nu diferă de la individ la individ; el nu lucrează conform nevoilor reale ale oamenilor. În acest tip de lucrare, există prea multe reguli și doctrine, iar aceasta nu îi poate aduce pe oameni la realitate, nici la practica normală a dezvoltării în viață. Acest lucru doar le poate permite oamenilor să respecte câteva reguli fără valoare. O astfel de îndrumare poate doar să-i ducă pe oameni pe căi greșite. El te conduce să devii ca el; el te poate aduce către ceea ce are și este el. Pentru ca adepții să discearnă dacă liderii sunt calificați, cheia constă în a privi calea pe care îi îndrumă ei și rezultatele lucrării lor, a vedea dacă adepții primesc principii în acord cu adevărul și dacă primesc căi de practică potrivite pentru transformarea lor. Ar trebui să distingi între lucrările diferite ale diverselor tipuri de oameni; nu ar trebui să fii un adept naiv. Acest lucru influențează situația intrării oamenilor. Dacă nu ești capabil să distingi conducerea cărei persoane are o cale și a căreia nu are, vei fi foarte ușor înșelat. Toate acestea au o influență directă asupra vieții tale. Există prea multă naturalețe în lucrarea persoanelor nedesăvârșite; este amestecată cu prea multă dorință umană. Ființa lor reprezintă naturalețea – ceva cu care s-au născut. Nu este viața ce urmează tratării sau realitatea de după transformare. Cum poate o astfel de persoană să îi sprijine pe cei care caută viața? Viața pe care o are inițial omul este inteligența sau talentul său înnăscut. Acest tip de inteligență sau talent este destul de departe de cerințele exacte pe care le are Dumnezeu de la om. Dacă un om nu a fost desăvârșit, iar firea lui coruptă nu a fost emondată și tratată, va exista o prăpastie între ceea ce exprimă el și adevărul; ceea ce exprimă el va fi amestecat cu lucruri neclare, precum imaginația lui și o experiență unilaterală. Mai mult, indiferent cum lucrează, oamenii simt că nu există niciun obiectiv general și niciun adevăr potrivit pentru intrarea tuturor oamenilor. O mare parte din ceea ce li se cere oamenilor le depășește abilitatea, de parcă ei ar fi rațe obligate să stea pe stinghii. Aceasta este lucrarea voinței umane. Firea coruptă a omului, gândurile și noțiunile lui îi străbat toate părțile corpului. Omul nu se naște cu instinctul de a practica adevărul și nici nu are instinctul de a înțelege adevărul direct. Împreună cu firea coruptă a omului, când acest tip de persoană naturală lucrează, oare nu cauzează întreruperi? Însă un om care a fost desăvârșit are experiența adevărului pe care oamenii ar trebui să-l înțeleagă și cunoștințe despre firile lor corupte, astfel că lucrurile vagi și ireale din lucrarea lui dispar treptat, denaturările umane se împuținează, iar lucrarea și slujirea lui se apropie și mai mult de standardele impuse de Dumnezeu. Astfel, lucrarea lui a pătruns în realitatea adevărului și, de asemenea, a devenit realistă. Gândurile omului blochează în special lucrarea Duhului Sfânt. Omul are o imaginație bogată, o logică rezonabilă și o experiență vastă în rezolvarea problemelor. Dacă aceste aspecte ale omului nu sunt supuse emondării și corectării, devin, toate, obstacole în lucrare. Prin urmare, lucrarea omului nu poate atinge cel mai înalt grad de precizie, mai ales lucrarea oamenilor nedesăvârșiți.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 178)

Lucrarea omului rămâne într-un anumit registru și este limitată. O persoană poate doar săvârși lucrarea unei anumite etape și nu poate săvârși lucrarea întregii ere – altfel, ar conduce oamenii în mijlocul regulilor. Lucrarea omului se poate aplica doar unui anumit interval sau unei anumite etape. Acest lucru se întâmplă deoarece experiența omului are propria sferă. Nimeni nu poate compara lucrarea omului cu lucrarea lui Dumnezeu. Căile de practică ale omului și cunoștințele lui referitoare la adevăr sunt toate aplicabile într-o anumită sferă. Nu se poate spune că drumul pe care omul pășește este în totalitate dorința Duhului Sfânt, deoarece omul poate doar să fie luminat de Duhul Sfânt și nu poate fi umplut complet de Duhul Sfânt. Lucrurile pe care omul le poate experimenta sunt incluse toate în sfera umanității normale și nu pot depăși șirul de gânduri din mintea umană obișnuită. Toți cei care pot trăi realitatea adevărului experimentează în cadrul acestei sfere. Atunci când ei experimentează adevărul, este mereu o experiență a vieții umane obișnuite, luminată de Duhul Sfânt; nu este o cale de a experimenta care deviază de la viața umană normală. Ei experimentează adevărul fiind luminați de Duhul Sfânt pe baza trăirii vieților lor umane. Mai mult decât atât, acest adevăr diferă de la om la om, iar profunzimea sa este legată de starea omului. Se poate spune doar că acea cale pe care merg ei este viața umană normală a cuiva care urmărește adevărul și poate fi numită calea parcursă de un om normal, luminat de Duhul Sfânt. Nu se poate spune că acea cale pe care calcă este calea pe care merge de Duhul Sfânt. În experiența umană normală, deoarece oamenii care urmează adevărul nu sunt la fel, nici lucrarea Duhului Sfânt nu este la fel. În plus, deoarece mediile pe care oamenii le experimentează și gama lor de experiențe nu sunt la fel și din cauza amestecului minții și gândurilor lor, experiența lor este amestecată în proporții diferite. Fiecare persoană înțelege un adevăr în funcție de natura sa diferită, individuală. Înțelegerea lor a sensului real al adevărului nu este completă și reprezintă doar unul sau mai multe aspecte ale acestuia. Sfera adevărului pe care îl experimentează omul diferă de la om la om conform condițiilor fiecărei persoane. În acest mod, cunoașterea aceluiași adevăr, așa cum este exprimat de către oameni diferiți, nu este aceeași. Cu alte cuvinte, experiența omului are întotdeauna limitări și nu poate reprezenta complet voia Duhului Sfânt și nici lucrarea omului nu poate fi percepută drept lucrarea lui Dumnezeu, chiar dacă ceea ce este exprimat de om corespunde foarte mult cu voia lui Dumnezeu și chiar dacă experiența omului este foarte aproape de lucrarea de desăvârșire pe care Duhul Sfânt o săvârșește. Omul nu poate fi decât slujitorul lui Dumnezeu și să săvârșească lucrarea pe care Dumnezeu i-o încredințează. Omul poate exprima cunoștințe doar sub luminarea Duhului Sfânt și adevăruri dobândite din experiențele sale personale. Omul nu este calificat și nu îndeplinește condițiile pentru a fi emisarul Duhului Sfânt. El nu are dreptul de a spune că lucrarea sa este lucrarea lui Dumnezeu. Omul are principiile lucrării omului și toți oamenii au experiențe diferite și condiții care variază. Lucrarea omului include toate experiențele lui sub luminarea Duhului Sfânt. Aceste experiențe pot doar să reprezinte ființa omului și nu reprezintă ființa lui Dumnezeu sau voia Duhului Sfânt. Prin urmare, nu se poate spune că acea cale pe care merge omul este calea parcursă de către Duhul Sfânt, deoarece lucrarea omului nu poate reprezenta lucrarea lui Dumnezeu, iar lucrarea omului și experiența lui nu sunt voia completă a Duhului Sfânt. Lucrarea omului este predispusă a se încadra în reguli, iar metoda lui de lucru este ușor limitată la un domeniu de aplicabilitate și nu poate conduce oamenii către o cale liberă. Majoritatea adepților trăiesc într-o sferă limitată, iar modul lor de a experimenta este, de asemenea, limitat la această sferă. Experiența omului este întotdeauna limitată; metoda lucrării lui este, de asemenea, limitată la câteva tipuri și nu poate fi comparată cu lucrarea Duhului Sfânt sau cu lucrarea lui Dumnezeu Însuși. Acest lucru se întâmplă deoarece experiența omului, în cele din urmă, este limitată. Cu toate acestea, Dumnezeu Își săvârșește lucrarea și aceasta nu este restricționată de reguli; indiferent de cum este săvârșită, nu este limitată la o singură metodă. Nu există niciun fel de reguli în lucrarea lui Dumnezeu – toată lucrarea Lui este eliberată și liberă. Indiferent de cât timp petrece omul urmându-L pe El, nu poate rezuma nicio lege care guvernează metodele lucrării lui Dumnezeu. Deși lucrarea Lui are principii ferme, este săvârșită mereu în feluri noi, are întotdeauna evoluții noi și este inaccesibilă omului. Într-un singur interval, Dumnezeu ar putea avea diferite tipuri de lucrări și moduri diferite de a conduce oamenii, făcând astfel încât oamenii să aibă mereu intrări și schimbări noi. Nu poți discerne legile lucrării Lui, deoarece El lucrează mereu în moduri noi și doar așa pot adepții lui Dumnezeu să nu devină restricționați de reguli. Lucrarea lui Dumnezeu Însuși evită întotdeauna noțiunile oamenilor și le contracarează. Doar aceia care Îl caută și Îl urmează pe El cu inima curată pot avea firile transformate și pot trăi liber, nesupuși regulilor sau înfrânați de vreo noțiune religioasă. Lucrarea omului are cerințe de la ceilalți pe baza propriei lui experiențe și a ceea ce el însuși poate înfăptui. Standardul acestor cerințe este limitat la o anumită sferă, iar metodele de practică sunt, de asemenea, foarte limitate. Astfel, adepții trăiesc inconștient în cadrul acestei sfere limitate; și, pe măsură ce timpul trece, aceste lucruri devin reguli și ritualuri. Dacă lucrarea unei anumite perioade este condusă de cineva care nu a trecut prin desăvârșirea personală a lui Dumnezeu și nu a primit judecata, adepții lui vor deveni bigoți și experți în împotrivirea față de Dumnezeu. Drept urmare, dacă o persoană este un lider calificat, acea persoană trebuie să fi fost supusă judecății și să fi acceptat desăvârșirea. Cei care nu au fost supuși judecății, chiar dacă poate au lucrarea Duhului Sfânt, exprimă doar lucruri neclare și ireale. Cu timpul, ei vor conduce oamenii către reguli neclare și supranaturale. Lucrarea pe care Dumnezeu o săvârșește nu este în acord cu trupul omului. Ea nu este în acord cu gândurile omului, ci contraatacă noțiunile omului; nu este întinată cu niște culori religioase nedeslușite. Rezultatele lucrării lui Dumnezeu nu pot fi obținute de cineva care nu a fost desăvârșit de El; ele sunt peste puterea de gândire a omului.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 179)

Lucrarea din mintea omului este prea ușor de realizat de către el. Pastorii și liderii din lumea religioasă, de exemplu, se bazează pe darurile și pozițiile lor pentru a-și săvârși lucrarea. Oamenii care îi urmează pentru o perioadă lungă vor fi infectați de darurile lor și influențați de parte din ființa lor. Ei se concentrează pe darurile, abilitățile și cunoștințele oamenilor și acordă atenție unor lucruri supranaturale și multor doctrine profunde și nerealiste (desigur, aceste doctrine profunde sunt inaccesibile). Ei nu se concentrează pe schimbările din firile oamenilor, ci mai degrabă asupra formării oamenilor ca ei să predice și să lucreze, îmbunătățind cunoștințele oamenilor și doctrinele religioase abundente. Ei nu se concentrează pe cât de mult se schimbă firea omului și nici pe cât de mult înțeleg oamenii din adevăr. Ei nu se preocupă de esența oamenilor și cu atât mai puțin încearcă să cunoască starea normală și anormală a oamenilor. Ei nu contracarează noțiunile oamenilor și nici nu își dezvăluie noțiunile, cu atât mai puțin emondează oamenii pentru lipsurile sau corupția lor. Majoritatea celor care îi urmează îi servesc cu darurile lor naturale, iar tot ceea ce lansează ei sunt noțiuni religioase și teorii teologice, care nu au legătură cu realitatea și sunt complet incapabile să îi ofere viață omului. De fapt, esența lucrării lor este cultivarea talentului, educarea unei persoane care nu are nimic într-un absolvent talentat al unui seminar care, mai târziu, va merge să lucreze și să conducă. Poți găsi vreo lege în lucrarea de șase mii de ani a lui Dumnezeu? Există multe legi și restricții în lucrarea pe care o săvârșește omul, iar creierul uman este prea dogmatic. Ceea ce exprimă omul reprezintă așadar cunoștințe și realizări care se află în sfera experienței lui. Omul nu poate exprima nimic mai mult de atât. Experiența omului sau cunoștințele nu provin din darurile lui înnăscute sau din instinctul lui; acestea apar datorită îndrumării lui Dumnezeu și a păstoritului Său direct. Omul are doar capacitatea de a accepta acest păstorit și nicio capacitate care poate exprima direct ce este divinitatea. Omul nu poate fi sursa, el poate fi doar vasul care acceptă apa de la sursă. Acesta este instinctul uman, înzestrarea pe care trebuie să o avem ca ființe umane. Dacă o persoană pierde capacitatea care acceptă cuvântul lui Dumnezeu și instinctul uman, acea persoană pierde, de asemenea, ceea ce este cel mai de preț și datoria omului creat. Dacă o persoană nu are cunoștințe sau experiență cu privire la cuvântul lui Dumnezeu și lucrarea Lui, acea persoană își pierde datoria pe care ar trebui să o săvârșească în calitate de ființă creată și demnitatea unei ființe create. Este instinctul lui Dumnezeu să exprime ce este divinitatea, fie că aceasta este exprimată prin trup sau direct de către Duh; aceasta este lucrarea de slujire a lui Dumnezeu. Omul își exprimă propriile experiențe sau cunoștințe (adică exprimă ceea ce este el) în timpul lucrării lui Dumnezeu sau după aceea; acestea sunt instinctul și datoria omului și ceea ce ar trebui omul să îndeplinească. Deși expresia omului nu este la înălțimea a ceea ce exprimă Dumnezeu și deși expresia omului este restricționată de multe reguli, el trebuie să îndeplinească datoria pe care ar trebui să o îndeplinească și să facă ceea ce trebuie să facă. Omul ar trebui să facă tot ce este cu putință pentru a-și îndeplini datoria și nu ar trebui să aibă nicio urmă de reținere.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 180)

Trebuie să știți cum să diferențiați lucrarea lui Dumnezeu de lucrarea omului. Ce poți vedea în lucrarea omului? Există multe elemente ale experienței omului în lucrarea sa; ceea ce exprimă omul este ceea ce este el. Lucrarea lui Dumnezeu, de asemenea, exprimă ce este El; dar ființa Lui e diferită cea a omului. Ființa omului reprezintă experiența și viața lui (ceea ce omul experimentează sau întâlnește în viața lui sau filosofiile de viață pe care le are), iar oamenii care trăiesc în medii diferite exprimă ființe diferite. Indiferent dacă ai sau nu experiențe sociale, iar ceea ce trăiești și experimentezi de fapt în familia ta poate fi văzut în ceea ce exprimi, tu nu poți vedea în lucrarea lui Dumnezeu întrupat dacă El are sau nu experiențe sociale. El cunoaște foarte bine substanța omului și poate revela toate tipurile de practici legate de toate tipurile de persoane. El se pricepe și mai bine la revelarea firilor corupte și a comportamentelor răzvrătite ale oamenilor. El nu trăiește printre oamenii lumii, dar El este conștient de natura muritorilor și de corupția oamenilor lumii. Aceasta este ființa Sa. Deși El nu are de-a face cu lumea, El cunoaște regulile lumii, deoarece El înțelege natura umană pe deplin. El știe despre lucrarea Duhului pe care ochii omului nu o pot vedea și pe care urechile omului nu o pot auzi, atât pe cea de azi, cât și pe cea din trecut. Aceasta include înțelepciunea care nu este o filosofie de viață și miracole care sunt greu de pătruns pentru oameni. Aceasta este ființa Lui, care a fost dezvăluit oamenilor și, de asemenea, ascuns de oameni. Ceea ce exprimă El nu este ființa unei persoane extraordinare, ci atributele inerente și ființa Duhului. El nu cutreieră lumea, dar știe totul despre aceasta. El contactează „antropoizii” care nu au cunoștințe sau înțelegere, dar El exprimă cuvinte care sunt mai mărețe decât cunoașterea și deasupra celor mai mari oameni. El trăiește într-un grup de oameni obtuzi și amorțiți care sunt lipsiți de umanitate și care nu înțeleg convențiile și viața omenirii, dar El poate cere omenirii să trăiască umanitatea normală și, în același timp, să dezvăluie baza și umanitatea inferioară a omenirii. Toate acestea sunt ființa Lui, mai măreață decât ființa oricărei persoane în carne și oase. Pentru El, nu este necesar să experimenteze o viață socială complicată, greoaie și sordidă pentru a săvârși lucrarea pe care trebuie să o săvârșească și să dezvăluie complet substanța coruptă a omenirii. O viață socială sordidă nu edifică trupul Său. Lucrarea și cuvintele Lui dezvăluie doar nesupunerea omului și nu îi oferă omului experiența și lecțiile pentru a face față lumii. El nu trebuie să cerceteze societatea sau familia omului atunci când îi oferă omului viață. Expunerea și judecarea omului nu sunt o expresie a experienței trupului Lui; este dezvăluirea Sa a caracterului nedrept al omului după ce a știut despre nesupunerea omului multă vreme și despre corupția detestată a omenirii. Lucrarea pe care El o săvârșește are în întregime scopul de a dezvălui omului firea Lui și de a-Și exprima ființa. Doar El poate face această lucrare; nu este ceva ce poate fi săvârșit de o persoană în carne și oase.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 181)

Lucrarea pe care Dumnezeu o săvârșește nu este reprezentativă pentru experiența trupului Lui; lucrarea pe care omul o săvârșește este reprezentativă pentru experiența sa. Toată lumea vorbește despre experiența personală. Dumnezeu poate exprima adevărul direct, în timp ce omul poate exprima doar experiența care corespunde cu experimentarea adevărului. Lucrarea lui Dumnezeu nu are reguli și nu este supusă restricțiilor temporale sau geografice. El poate exprima ce este El oricând, oriunde. El lucrează după cum dorește. Lucrarea omului are condiții și context; fără ele, el ar fi incapabil să lucreze și să-și exprime cunoștințele cu privire la Dumnezeu sau experiența lui referitoare la adevăr. Pentru a putea să-ți dai seama dacă un lucru este lucrarea lui Dumnezeu sau lucrarea omului, trebuie pur și simplu să compari diferențele dintre cele două. Dacă nu există nicio lucrare săvârșită de Dumnezeu Însuși și există doar lucrarea omului, vei ști pur și simplu că învățăturile omului sunt mari, peste capacitățile celorlalți; tonul vocii lui, principiile în modul de gestionare a lucrurilor și experiența lui și maniera constantă de a lucra sunt inaccesibile altora. Voi toți îi admirați pe acești oameni cu un calibru bun și cunoștințe mărețe, dar nu puteți vedea din lucrarea și cuvintele lui Dumnezeu cât de mare este umanitatea Lui. În schimb, El este obișnuit, iar atunci când lucrează, El este normal și real, și totuși nemărginit pentru muritori, ceea ce îi face pe oameni să simtă un fel de venerație pentru El. Poate că experiența unei persoane în lucrarea sa este destul de avansată sau imaginația și raționamentul acesteia sunt deosebit de avansate, iar umanitatea sa este bună în special; astfel de însușiri pot atrage doar admirația oamenilor, dar nu vor stârni venerație și teamă. Toți oamenii îi admiră pe aceia care pot lucra bine, care au o experiență deosebit de profundă și care pot practica adevărul, dar astfel de oameni nu pot stârni venerație, doar admirație și invidie. Dar oamenii care au experimentat lucrarea lui Dumnezeu nu Îl admiră pe Dumnezeu; în schimb, ei simt că lucrarea Lui este inaccesibilă omului și este de nepătruns pentru om, că este proaspătă și minunată. Când oamenii experimentează lucrarea lui Dumnezeu, primele lor cunoștințe despre El sunt că El este de nepătruns, înțelept și minunat și Îl venerează inconștient și simt misterul lucrării pe care o săvârșește El, care depășește sfera cunoașterii minții omului. Oamenii își doresc doar să fie capabili să-I îndeplinească cerințele, să-I satisfacă dorințele; ei nu își doresc să Îl depășească, deoarece lucrarea pe care El o săvârșește depășește gândirea și imaginația omului și nu ar putea fi săvârșită de om în locul Său. Nici măcar omul însuși nu își cunoaște imperfecțiunile, totuși Dumnezeu a făurit o cale nouă și a venit pentru a-l aduce pe om într-o lume mai nouă și mai frumoasă și, astfel, omenirea a făcut un progres nou și a avut un început nou. Ceea ce simt oamenii pentru Dumnezeu nu este admirație sau, mai degrabă, nu este numai admirație. Experiența lor cea mai profundă este venerație și dragoste; sentimentul lor este acela că Dumnezeu este cu adevărat minunat. El săvârșește lucrarea pe care omul este incapabil să o săvârșească și spune lucrurile pe care omul este incapabil să le spună. Oamenii care au experimentat lucrarea lui Dumnezeu au întotdeauna un sentiment indescriptibil. Oamenii cu o experiență destul de profundă pot înțelege iubirea de Dumnezeu; ei pot simți frumusețea Lui, că lucrarea Lui este atât de înțeleaptă, de minunată și astfel o putere infinită generată printre ei. Nu este teamă sau iubire ocazională și respect, ci un sentiment profund al compasiunii și toleranței lui Dumnezeu față de om. Totuși, persoanele care au experimentat mustrarea și judecata Lui simt măreția Lui și faptul că este de neofensat. Chiar și persoanele care au experimentat mai mult din lucrarea Lui sunt incapabile de a-L înțelege; toți cei care Îl venerează cu adevărat știu că lucrarea Lui nu este în concordanță cu noțiunile oamenilor, ci mereu se împotrivește noțiunilor lor. El nu are nevoie ca oamenii să-L admire pe deplin sau să dea impresia de supunere față de El; mai degrabă ei ar trebui să ajungă la o venerație și supunere adevărate. În atât de multe dintre lucrările Lui, oricine cu experiență adevărată simte venerație pentru El, ceea ce este mai presus de admirație. Oamenii I-au văzut firea datorită lucrării Lui de mustrare și judecare și, astfel, Îl venerează în inimile lor. Menirea lui Dumnezeu este de a fi venerat și ascultat, deoarece ființa și firea Lui nu sunt la fel ca acelea ale unei ființe create și sunt deasupra celor ale ființelor create. Dumnezeu există de la Sine, este etern, El nu este o ființă creată și doar Dumnezeu este vrednic de venerație și supunere; omul nu este calificat pentru aceasta. Deci, toți cei care au experimentat lucrarea Lui și Îl cunosc cu adevărat simt venerație pentru El. Cu toate acestea, aceia care nu renunță la noțiunile lor despre El – aceia care pur și simplu nu Îl privesc ca fiind Dumnezeu – nu au venerație pentru El și, chiar dacă Îl urmează, nu sunt cuceriți; sunt persoane neascultătoare prin natura lor. Ce vrea El să obțină lucrând în felul acesta este ca toate ființele create să aibă inimi care să Îl venereze pe Creator, să Îl adore și să se supună necondiționat stăpânirii Lui. Acesta este rezultatul final pe care toată lucrarea Lui este menită să îl obțină. Dacă oamenii care au experimentat o asemenea lucrare nu-L venerează pe Dumnezeu nici măcar un pic și dacă nesupunerea lor din trecut nu se schimbă deloc, atunci ei vor fi alungați cu siguranță. Dacă atitudinea unei persoane față de Dumnezeu este doar să-L admire sau să-L respecte de la distanță și nu să Îl iubească măcar puțin, atunci acesta este rezultatul la care a ajuns o persoană lipsită de o inimă care să-L iubească pe Dumnezeu, iar acelei persoane îi lipsesc condițiile de a fi desăvârșită. Dacă atâta muncă nu poate obține iubirea adevărată a unei persoane, atunci acea persoană nu L-a câștigat pe Dumnezeu și nu urmărește sincer adevărul. O persoană care nu Îl iubește pe Dumnezeu nu iubește adevărul și, astfel, nu Îl poate câștiga pe Dumnezeu, cu atât mai puțin nu poate să primească aprobarea lui Dumnezeu. Astfel de persoane, oricum experimentează lucrarea Duhului Sfânt și oricum experimentează judecata, nu sunt capabile să Îl venereze pe Dumnezeu. Acestea sunt persoane a căror natură nu se poate schimba și care au firi extrem de păcătoase. Toți cei care nu Îl venerează pe Dumnezeu vor fi alungați, vor fi obiectele pedepsirii și vor fi pedepsiți precum cei care fac rău, să sufere mult mai mult decât cei care au săvârșit lucruri nedrepte.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 182)

La urma urmei, lucrarea lui Dumnezeu este diferită de lucrarea oamenilor și, în plus, cum ar putea expresiile Lui să fie la fel ca ale lor? Dumnezeu are propria Sa fire specială, în timp ce omul are datorii pe care se cuvine să le îndeplinească. Firea lui Dumnezeu este exprimată în lucrarea Sa, în timp ce datoria omului este întruchipată de experiențele omului și exprimată în căutările omului. Prin urmare, devine evident prin lucrarea care se face dacă un lucru este expresia lui Dumnezeu sau expresia omului. Nu trebuie să fie explicată de Dumnezeu Însuși și nici nu-i cere omului să se străduiască pentru a fi martor; în plus, nu este nevoie ca Dumnezeu Însuși să suprime vreo persoană. Toate acestea vin ca o revelație naturală; nu este nici forțat, nici ceva în care omul să se poată amesteca. Datoria oamenilor poate fi cunoscută prin experiențele lor și nu le impune să facă vreo lucrare experimentală suplimentară. Toată esența omului poate fi dezvăluită pe măsură ce acesta își îndeplinește datoria, pe când Dumnezeu Își poate exprima firea inerentă în timp ce Își îndeplinește lucrarea. Dacă este lucrarea omului, atunci nu poate fi ascunsă. Dacă este lucrarea lui Dumnezeu, atunci firea lui Dumnezeu este și mai imposibil de ascuns de către cineva, cu atât mai puțin de controlat de către om. Nu se poate spune despre vreun om că este Dumnezeu, și nici lucrarea și cuvintele vreunui om nu pot fi privite ca sfinte sau considerate imuabile. Se poate spune despre Dumnezeu că este uman pentru că El S-a îmbrăcat în trup, dar lucrarea Lui nu poate fi considerată lucrarea omului sau datoria omului. Mai mult, cuvântările lui Dumnezeu și scrisorile lui Pavel nu pot fi echivalate, și nici judecata și mustrarea lui Dumnezeu și cuvintele de învățătură ale omului nu pot fi menționate în condiții de egalitate. Prin urmare, există principii care disting lucrarea lui Dumnezeu de lucrarea omului. Acestea sunt diferențiate în funcție de esențele lor, nu de sfera lucrării sau de eficiența temporară. Pe această temă, majoritatea oamenilor fac greșeli de principiu. Acest lucru se datorează faptului că omul privește exteriorul, pe care îl poate atinge, în timp ce Dumnezeu privește esența, care nu poate fi observată cu ochii fizici ai oamenilor. Dacă priviți cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu ca pe datoriile unui om obișnuit și considerați lucrarea pe scară largă a omului ca pe lucrarea lui Dumnezeu înfățișat în trup, mai degrabă decât ca pe datoria pe care omul o îndeplinește, atunci oare principiul vostru nu este greșit? Scrisorile și biografiile omului pot fi scrise cu ușurință, dar numai pe temelia lucrării Duhului Sfânt. Cu toate acestea, cuvântările și lucrarea lui Dumnezeu nu pot fi îndeplinite cu ușurință de om sau obținute prin înțelepciunea și gândirea umană, și nici oamenii nu le pot explica în detaliu după ce le cercetează. Dacă aceste chestiuni de principiu nu stârnesc nicio reacție în voi, atunci credința voastră evident nu e adevărată sau rafinată. Se poate spune doar că a voastră credință e plină de nedeslușire și este atât confuză, cât și neprincipială. Fără a înțelege nici măcar chestiunile cele mai simple și mai importante despre Dumnezeu și om, o astfel de credință nu este, oare, întru totul lipsită de receptivitate?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Unde te situezi cu privire la cele treisprezece epistole?”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 183)

Isus a fost pe pământ timp de treizeci și trei de ani și jumătate, El a venit să facă lucrarea crucificării, și prin crucificare Dumnezeu a dobândit o parte din slava Sa. Când Dumnezeu S-a întrupat, a putut să fie smerit și tainic, și a putut să îndure suferința groaznică. Cu toate că El era Dumnezeu Însuși, tot a suferit toate umilințele și toate ocările și a suportat durerea uriașă de a fi fost răstignit în așa fel încât să încheie lucrarea de răscumpărare. După ce această etapă a lucrării s-a încheiat, deși oamenii au văzut că Dumnezeu dobândise mare slavă, aceasta nu era în întregime slava Lui; era numai o parte a slavei Lui, pe care o dobândise de la Isus. Cu toate că Isus a putut să îndure toate greutățile, să fie smerit și tainic, să fie crucificat pentru Dumnezeu, Dumnezeu a dobândit numai o parte din slava Lui, iar slava Lui a fost dobândită în Israel. Dumnezeu încă are o altă parte de slavă: să vină pe pământ și să lucreze în mod practic și să desăvârșească un grup de oameni. În timpul etapei lucrării lui Isus, El a făcut unele lucruri supranaturale, dar această etapă a lucrării n-a fost în niciun caz doar pentru a săvârși semne și minuni. A fost în principal pentru a arăta că Isus putea să îndure și să fie crucificat pentru Dumnezeu, că Isus putea să sufere o durere groaznică deoarece El Îl iubea pe Dumnezeu și că, deși Dumnezeu L-a părăsit, El a fost în continuare dispus să-Și sacrifice viața pentru voința lui Dumnezeu. După ce Și-a săvârșit lucrarea în Israel și Isus a fost răstignit pe cruce, Dumnezeu a câștigat slava și a fost mărturie în fața Satanei. Voi nici nu ați știut, nici nu ați văzut cum Dumnezeu S-a întrupat în China, așadar cum puteți să vedeți că Dumnezeu a câștigat slava? Atunci când Dumnezeu face multă muncă de cucerire în interiorul vostru, iar voi rămâneți neclintiți, atunci această etapă a lucrării lui Dumnezeu este încununată de succes și aceasta este parte din slava lui Dumnezeu. Voi vedeți doar aceasta și încă trebuie să fiți desăvârșiți de către Dumnezeu, încă trebuie să vă dăruiți inima în întregime lui Dumnezeu. Trebuie încă să vedeți în totalitate slava aceasta; voi vedeți doar că Dumnezeu v-a cucerit deja inima, că nu puteți niciodată să-L părăsiți și Îl veți urma pe Dumnezeu până la capăt și inima voastră nu se va schimba, și că aceasta este slava lui Dumnezeu. În ce vedeți slava lui Dumnezeu? În efectele lucrării Lui în oameni. Oamenii văd că Dumnezeu este atât de minunat, că Îl au pe Dumnezeu în inima lor și că nu sunt dispuși să-L părăsească și aceasta este slava lui Dumnezeu. Când tăria fraților și surorilor bisericilor răsare, iar ei pot să-L iubească pe Dumnezeu din adâncul inimilor lor, să vadă puterea supremă a lucrării săvârșite de Dumnezeu, incomparabila forță a cuvintelor Lui, atunci când văd că ale Lui cuvinte atrag după ele autoritate și că El poate să pornească în lucrarea Sa în orașul fantomă din China continentală, atunci când, deși oamenii sunt slabi, inimile lor se pleacă în fața lui Dumnezeu și ei sunt dispuși să accepte cuvintele lui Dumnezeu, și atunci când, deși sunt slabi și nedemni, ei pot să vadă că ale lui Dumnezeu cuvinte sunt atât de minunate și atât de demne de prețuire, atunci aceasta este gloria lui Dumnezeu. Când va veni ziua în care oamenii vor fi desăvârșiți de către Dumnezeu și vor putea să se lase în voia Lui, și vor putea să I se supună complet lui Dumnezeu și să-și lase planurile și soarta în mâinile lui Dumnezeu, atunci cea de a doua parte a slavei lui Dumnezeu va fi pe deplin dobândită. Ceea ce înseamnă că atunci când lucrarea lui Dumnezeu concret va fi fost pe deplin desăvârșită, lucrarea Lui în China continentală se va încheia. Cu alte cuvinte, atunci când cei care au fost predestinați și aleși de către Dumnezeu vor fi desăvârșiți, Dumnezeu va fi câștigat slava. Dumnezeu a spus că El a adus cea de a doua parte a slavei Lui în Orient, totuși aceasta nu este vizibilă cu ochiul liber. Dumnezeu a adus lucrarea Lui în Orient: El a venit deja în Orient și aceasta este slava Lui. Azi, cu toate că lucrarea Lui nu a fost încă finalizată, deoarece Dumnezeu S-a hotărât să lucreze, va fi cu siguranță înfăptuită. Dumnezeu a decis că va desăvârși această lucrare în China și S-a decis să vă facă compleți. Astfel, El nu vă lasă nicio cale de scăpare – El v-a cucerit deja inimile, iar tu trebuie să mergi mai departe fie că vrei sau nu, și atunci când ești câștigat de Dumnezeu, Dumnezeu obține slaba. Azi, Dumnezeu trebuie încă să obțină slava deplină, deoarece tu trebuie încă să fii desăvârșit. Cu toate că inimile voastre s-au întors la Dumnezeu, există încă multe slăbiciuni în trupul vostru, sunteți incapabili să-L mulțumiți pe Dumnezeu, nu puteți să fiți atenți la voia lui Dumnezeu și încă aveți multe lucruri negative de care trebuie să vă lepădați și să fiți supuși la multe încercări și rafinări. Doar astfel se pot schimba firile vieții voastre și puteți fi câștigați de Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „O scurtă discuție despre «Împărăția Milenară a sosit»”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 184)

La acea vreme, lucrarea lui Isus era lucrarea de răscumpărare a întregii omeniri. Păcatele tuturor care credeau în El erau iertate; dacă tu credeai în El, El te răscumpăra; dacă tu credeai în El, nu mai aparțineai păcatului, erai iertat de păcatele tale. Aceasta este ceea ce însemna să fii mântuit și să fii îndreptat prin credință. Totuși, în cei ce credeau, rămânea acel ceva care era răzvrătit și se opunea lui Dumnezeu și acela încă trebuia să fie îndepărtat încet. Mântuirea nu însemna că omul fusese complet câștigat de Isus, ci că omul nu mai era al păcatului, că i se iertaseră păcatele: de credeai, nu aveai să mai aparții vreodată păcatului. La acea vreme, Isus a făcut multe lucrări care erau dincolo de înțelegerea ucenicilor Lui și a spus multe lucruri pe care oamenii nu le-au înțeles. Aceasta deoarece, în acel moment, El nu a oferit nicio explicație. Astfel, la câțiva ani după ce El a plecat, Matei a creat o genealogie pentru Isus și alții, de asemenea, au făcut lucrări care reprezentau voia omului. Isus nu a venit să-l desăvârșească și să-l câștige pe om, ci să facă o etapă a lucrării: să dea naștere Evangheliei Împărăției cerurilor și să desăvârșească lucrarea răstignirii. Și, astfel, odată ce Isus a fost răstignit, lucrarea Sa s-a încheiat pe deplin. Dar, în etapa actuală – lucrarea de cucerire – trebuie rostite mai multe cuvinte, trebuie făcute mai multe lucrări și trebuie să existe multe procese. La fel trebuie dezvăluite și tainele lucrării lui Isus și ale lui Iahve, astfel încât toți oamenii să poată avea înțelegere și claritate în credința lor, căci aceasta este lucrarea zilelor de pe urmă, iar zilele de pe urmă reprezintă sfârșitul lucrării lui Dumnezeu, momentul încheierii lucrării. Această etapă a lucrării te va lămuri în privința legii lui Iahve și a răscumpărării lui Isus și, în primul rând, o va face astfel încât să poți înțelege întreaga lucrare a lui Dumnezeu, planul Lui de gestionare de șase mii de ani și să apreciezi întreaga semnificație și esență a acestui plan, precum și să înțelegi scopul întregii lucrări săvârșite de Isus și cuvintele pe care El le-a rostit și chiar și credința și adorația ta oarbă față de Biblie. Toate acestea îți vor permite să înțelegi în detaliu. Vei ajunge să înțelegi atât lucrarea săvârșită de Isus, cât și lucrarea lui Dumnezeu din prezent; vei înțelege și vei vedea întregul adevăr, viața și calea. În cadrul etapei lucrării făcute de Isus, de ce a plecat Isus fără a face lucrarea de încheiere? Deoarece etapa lucrării lui Isus nu era lucrarea de încheiere. Când El a fost răstignit, cuvintele Lui au ajuns, de asemenea, la final; după răstignirea Lui, lucrarea Lui s-a încheiat pe deplin. Etapa actuală este diferită: doar după ce cuvintele vor fi rostite până la final și întreaga lucrare a lui Dumnezeu va fi finalizată se va fi terminat lucrarea Lui. În timpul etapei lucrării lui Isus, multe cuvinte au rămas nespuse, sau care nu au fost formulate clar pe deplin. Totuși, lui Isus nu I-a păsat de ce a spus sau nu a spus, căci slujirea Lui nu a fost o slujire a cuvintelor și, astfel, după ce a fost răstignit, El a plecat. Acea etapă a lucrării s-a făcut în principal pentru răstignire și este diferită de etapa actuală. Scopul principal al acestei etape actuale de lucru este împlinirea, clarificarea și încheierea întregii lucrări. Dacă cuvintele nu sunt rostite până la final, această lucrare nu va putea fi încheiată căci, în această etapă a lucrării, întreaga lucrare este finalizată și realizată folosind cuvinte. La acea vreme, o mare parte din lucrarea lui Isus a fost de neînțeles pentru om. El a plecat în tăcere și, astăzi, încă există mulți care nu Îi înțeleg cuvintele, a căror înțelegere este greșită, dar pe care totuși ei o cred corectă, și oameni care nu știu că greșesc. Ultima etapă va finaliza pe deplin lucrarea lui Dumnezeu și va oferi încheierea acesteia. Toți vor ajunge să înțeleagă și să cunoască planul de gestionare al lui Dumnezeu. Noțiunile omului, intențiile sale, înțelegerea sa greșită și absurdă, noțiunile sale față de lucrarea lui Iahve și Isus, părerile sale despre neamuri, alte abateri și greșelile sale vor fi corectate. Iar omul va înțelege toate căile drepte ale vieții și toată lucrarea făcută de Dumnezeu și întreg adevărul. Când aceea se va întâmpla, această etapă a lucrării se va termina. Lucrarea lui Iahve a fost facerea lumii, a fost începutul; această etapă a lucrării este finalul lucrării și încheierea. La început, lucrarea lui Dumnezeu a fost îndeplinită printre cei aleși ai Israelului și a reprezentat începutul unei noi epoci în cel mai sfânt dintre toate locurile. Ultima etapă a lucrării este îndeplinită în cea mai necurată dintre țări, pentru a judeca lumea și pentru a încheia epoca. În prima etapă, lucrarea lui Dumnezeu a fost făcută în cel mai strălucitor dintre locuri, iar ultima etapă este îndeplinită în cel mai întunecat dintre toate locurile, iar acest întuneric va fi izgonit, lumina va fi adusă, iar toți oamenii vor fi cuceriți. După ce vor fi cuceriți oamenii din cel mai necurat și întunecat loc dintre toate și după ce întreaga populație va recunoaște că există un Dumnezeu, care este adevăratul Dumnezeu și fiecare persoană a fost convinsă pe deplin, atunci acest fapt va fi folosit pentru a îndeplini lucrarea de cucerire dintr-un capăt în celălalt al întregului univers. Această etapă a lucrării este simbolică: odată ce lucrarea acestei epoci se va încheia, lucrarea de gestionare de șase mii de ani va ajunge pe deplin la final. Odată ce aceia din cel mai întunecat dintre toate locurile vor fi cuceriți, se înțelege de la sine că va fi la fel peste tot. Astfel, doar lucrarea de cucerire din China are un simbolism semnificativ. China întrupează toate forțele întunericului, iar oamenii din China îi reprezintă pe toți cei care aparțin trupului, Satanei din carne și oase. Poporul chinez este cel care a fost cel mai mult corupt de marele balaur roșu, care se opune cel mai puternic lui Dumnezeu, a cărui umanitate este cea mai josnică și necurată și, astfel, reprezintă arhetipul întregii omeniri corupte. Aceasta nu înseamnă că alte țări nu au probleme deloc; noțiunile omului sunt toate la fel și, deși oamenii acestor țări pot avea o bună valoare, dacă nu Îl cunosc pe Dumnezeu, atunci înseamnă că I se opun Lui. De ce evreii I s-au opus și, de asemenea, L-au sfidat pe Dumnezeu? De ce I s-au opus și fariseii? De ce L-a trădat Iuda pe Isus? La acea vreme, mulți dintre ucenici nu Îl cunoșteau pe Isus. De ce, după ce Isus a fost răstignit și a înviat, oamenii tot nu credeau în El? Nu este la fel neascultarea oamenilor? Doar că oamenii din China sunt dați ca exemplu și când ei vor fi cuceriți, vor deveni modele și specimene și vor servi ca referințe pentru alții. De ce am spus întotdeauna că voi sunteți accesorii ale planului Meu de gestionare? În poporul chinez corupția, impuritatea, nedreptatea, opoziția și răzvrătirea se manifestă cel mai pe deplin și sunt dezvăluite în toate diferitele lor forme. Pe de o parte, ei sunt de un calibru slab și, pe de altă parte, viețile și mentalitatea lor sunt înapoiate, iar obiceiurile lor, mediul social, originea familiei – toate sunt cele mai înapoiate și slabe. Statutul lor, de asemenea, este umil. Lucrarea din acest loc este simbolică și, după ce această lucrare de testare va fi îndeplinită în întregime, lucrarea ulterioară a lui Dumnezeu va fi mult mai ușoară. Dacă poate fi finalizată această etapă a lucrării, atunci lucrarea ulterioară e de la sine înțeleasă. Odată ce această etapă a lucrării va fi îndeplinită, marele succes va fi complet realizat, iar lucrarea de cucerire din întregul univers va ajunge la o încheiere totală.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Viziunea lucrării lui Dumnezeu (2)”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 185)

Să lucrez acum asupra descendenților lui Moab înseamnă să îi mântuiesc pe cei care au căzut în cel mai mare întuneric. Deși ei au fost blestemați, Dumnezeu este dispus să obțină glorie de la ei căci, la început, toți au fost oameni a căror inimă era lipsită de Dumnezeu; doar a-i face pe cei fără Dumnezeu în inima lor să I se supună și să-L iubească este adevărata cucerire, iar roadele unei asemenea lucrări sunt cele mai valoroase și mai convingătoare. Doar asta înseamnă dobândirea gloriei – aceasta este gloria pe care Dumnezeu vrea să o câștige în zilele de pe urmă. Deși acești oameni au o poziție inferioară, faptul că acum sunt capabili să câștige o mântuire atât de minunată este o adevărată înălțare din partea lui Dumnezeu. Această lucrare este foarte semnificativă și prin judecată îi câștigă El pe acești oameni. Intenția Sa nu este să îi pedepsească pe acești oameni, ci să îi mântuiască. Dacă în zilele de pe urmă El încă ar mai săvârși lucrarea de cucerire în Israel, ar fi inutil; chiar dacă ar aduce roade, nu ar avea valoare sau vreo mare însemnătate, iar El nu ar putea să câștige toată gloria. El lucrează asupra voastră, a celor care ați căzut în cele mai întunecate locuri, a celor care sunteți cei mai înapoiați. Acești oameni nu recunosc faptul că există un Dumnezeu și nu au știut niciodată că există un Dumnezeu. Aceste creaturi au fost atât de corupte de Satana încât L-au uitat pe Dumnezeu. Au fost orbite de Satana și nu știu că există un Dumnezeu în cer. În inima voastră, toți venerați idoli și vă închinați Satanei – nu sunteți cei mai josnici și cei mai înapoiați oameni? Sunteți cele mai josnice dintre trupuri, fără vreo libertate personală, și îndurați și greutăți. În plus, sunteți oamenii de la cel mai de jos nivel al acestei societăți, fără să aveți măcar libertatea credinței. În asta constă importanța lucrării asupra voastră. Lucrarea de astăzi asupra voastră, descendenții lui Moab, nu este menită să vă umilească, ci să dezvăluie importanța lucrării. Pentru voi, este o mare înălțare. Dacă o persoană are rațiune și discernământ, va spune: „Sunt un descendent de-al lui Moab, cu adevărat nevrednic să primesc astăzi o înălțare atât de măreață de la Dumnezeu sau binecuvântări atât de minunate. În tot ceea ce fac și spun, și conform statutului și valorii mele, nu sunt deloc vrednic de binecuvântări atât de mărețe din partea lui Dumnezeu. Israeliții au o mare dragoste pentru Dumnezeu și El le oferă harul de care se bucură ei, dar statutul lor este mult mai înalt decât al nostru. Avram I-a fost foarte devotat lui Iahve, iar Petru I-a fost foarte devotat lui Isus – devotamentul lor era de o sută de ori mai mare decât al nostru. Potrivit acțiunilor noastre, suntem absolut nevrednici să ne bucurăm de harul lui Dumnezeu”. Slujirea acestor oameni din China pur și simplu nu poate fi adusă înaintea lui Dumnezeu. Este un haos complet; faptul că acum vă bucurați atât de mult de harul lui Dumnezeu este doar înălțarea voastră de la El! Când ați căutat voi lucrarea lui Dumnezeu? Când v-ați sacrificat viața pentru Dumnezeu? Când v-ați abandonat de bunăvoie familia, părinții și copiii? Niciunul dintre voi nu a plătit un mare preț! Dacă Duhul Sfânt nu v-ar fi atras atenția, câți dintre voi ar fi reușit să sacrifice totul? Până astăzi ați urmat doar forțați și privați de libertate. Unde este devotamentul vostru? Unde este supunerea voastră? Pe baza acțiunilor voastre, ar fi trebuit să fiți distruși demult – nimiciți cu toții. Ce vă califică să vă bucurați de niște binecuvântări atât de minunate? Nu le meritați nici pe departe! Cine dintre voi și-a croit propria cale? Cine dintre voi a găsit de unul singur adevărata cale? Toți sunteți niște mizerabili leneși, lacomi și care caută confortul! Credeți că sunteți minunați? Cu ce vă lăudați? Chiar și ignorând faptul că sunteți descendenții lui Moab, este natura voastră sau locul nașterii voastre de cel mai înalt nivel? Chiar și ignorând că sunteți descendenții lui, nu toți sunteți descendenții lui Moab, de la primul la ultimul? Poate fi schimbat adevărul faptelor? Expunerea naturii voastre denaturează acum adevărul faptelor? Cercetați-vă slugărnicia, viețile și caracterele – nu știți că sunteți cei mai josnici dintre oameni? Cu ce vă lăudați? Uitați-vă la poziția voastră în societate. Nu sunteți la cel mai de jos nivel al acesteia? Credeți că nu M-am exprimat corect? Avram l-a oferit pe Isac – voi ce ați oferit? Iov a oferit totul – voi ce ați oferit? Atât de mulți oameni și-au dat viețile, și-au plecat capetele și și-au vărsat sângele ca să caute adevărata cale. Ați plătit acel preț? Prin comparație, nu sunteți calificați deloc să vă bucurați de un har atât de mare. Vă nedreptățesc dacă spun astăzi că sunteți descendenții lui Moab? Să nu aveți păreri prea bune despre voi. Nu aveți cu ce să vă lăudați. O mântuire atât de măreață și un har atât de mare vi se oferă fără plată. Voi nu ați sacrificat nimic și, totuși, vă bucurați nestingheriți de har. Nu vă simțiți rușinați? Este adevărata cale ceva ce ați căutat și găsit pe cont propriu? Nu Duhul Sfânt v-a convins să o acceptați? Niciodată nu ați avut inimi care să caute, cu atât mai puțin inimi care caută adevărul și tânjesc după acesta. Pur și simplu ați stat cu mâinile încrucișate și v-ați bucurat de el; ați aflat acest adevăr fără să faceți cel mai mic efort. Ce drept aveți să vă plângeți? Credeți că sunteți cei mai valoroși? În comparație cu aceia care și-au sacrificat viețile și și-au vărsat sângele, de ce aveți a vă plânge? Să vă distrug acum ar fi corect și natural! Singura voastră opțiune este să vă supuneți și să urmați. Voi pur și simplu nu sunteți vrednici! Majoritatea celor dintre voi au fost chemați, dar, dacă mediul vostru nu v-ar fi convins sau dacă nu ați fi fost chemați, ați fi fost pe deplin reticenți să ieșiți. Cine este dispus să-și asume o asemenea lepădare de sine? Cine este dispus să renunțe la plăcerile trupești? Toți sunteți oameni care savurează cu lăcomie confortul și caută o viață de lux! Ați obținut binecuvântări atât de mari – ce altceva mai aveți de spus? Ce nemulțumiri aveți? Vi s-a permis să vă bucurați de cele mai mari binecuvântări și de cel mai mare har din cer, iar lucrarea care nu a mai fost făcută până acum pe pământ vi se dezvăluie azi. Nu este asta o binecuvântare? Sunteți astăzi mustrați astfel pentru că v-ați împotrivit și v-ați răzvrătit față de Dumnezeu. Datorită acestei mustrări, ați văzut mila și dragostea lui Dumnezeu și, mai mult decât atât, ați văzut dreptatea și sfințenia Lui. Datorită acestei mustrări și din cauza murdăriei omenirii, ați văzut marea putere a lui Dumnezeu și sfințenia și măreția Lui. Nu este asta cel mai rar dintre adevăruri? Nu este aceasta o viață care are sens? Lucrarea pe care o face Dumnezeu este plină de însemnătate! Astfel, cu cât mai joasă este poziția voastră, cu atât mai mult dovedește că sunteți înălțați de Dumnezeu și cu atât mai mult dovedește marea valoare a lucrării Lui asupra voastră astăzi. Este pur și simplu o comoară de neprețuit, care nu poate fi obținută nicăieri altundeva! De-a lungul mileniilor, nimeni nu s-a bucurat de o mântuire atât de mare. Faptul că poziția voastră este joasă arată cât de mare este mântuirea lui Dumnezeu și arată că Dumnezeu este credincios față de omenire – El mântuiește, nu distruge.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Semnificația mântuirii descendenților lui Moab”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 186)

Când Dumnezeu a venit pe pământ, nu era din lumea asta, și nu S-a întrupat ca să Se bucure de lume. Locul unde lucrarea Îi va dezvălui firea și care va fi cel mai semnificativ este cel în care S-a născut El. Fie că este un tărâm sfânt sau murdar și indiferent unde lucrează El, El este sfânt. Totul în lume a fost creat de El, deși totul a fost corupt de Satana. Totuși, toate lucrurile încă aparțin Lui; toate sunt în mâinile Lui. El vine într-un ținut murdar și lucrează ca să Își dezvăluie sfințenia; face asta doar de dragul lucrării Sale, ceea ce înseamnă că El îndură mari umilințe ca să facă o asemenea lucrare pentru a-i mântui pe oamenii din acest ținut necurat. Face lucrul acesta pentru a fi martor, de dragul întregii omeniri. O astfel de lucrare le arată oamenilor dreptatea lui Dumnezeu și reușește să demonstreze mai bine supremația Sa. Măreția și corectitudinea Lui se manifestă în mântuirea unui grup de oameni umili, pe care alții îi disprețuiesc. Faptul că S-a născut într-un ținut murdar nu dovedește că El este umil; pur și simplu permite întregii creații să vadă măreția Lui și adevărata Lui dragoste pentru omenire. Cu cât mai mult face El asta, cu atât mai mult dezvăluie dragostea Lui pură, dragostea Lui fără cusur pentru oameni. Dumnezeu este sfânt și drept. Chiar dacă S-a născut într-un ținut murdar și chiar dacă trăiește cu acei oameni care sunt plini de murdărie, la fel cum Isus a trăit cu păcătoșii în Epoca Harului, oare nu toată lucrarea Lui este săvârșită pentru supraviețuirea întregii omeniri? Nu e totul ca omenirea să poată câștiga marea mântuire? În urmă cu două mii de ani, El a locuit cu păcătoșii câțiva ani. Asta a fost de dragul răscumpărării. Astăzi, El trăiește cu un grup de oameni murdari și josnici, de dragul mântuirii. Nu toată lucrarea Lui este de dragul vostru, al oamenilor? Dacă nu pentru a mântui omenirea, de ce să fi trăit și să fi suferit cu păcătoșii atât de mulți ani după ce S-a născut într-o iesle? Și dacă nu ca să mântuiască omenirea, de ce să Se întoarcă întrupat a doua oară, născut în acest ținut unde se adună demonii, și să trăiască alături de acești oameni care au fost profund corupți de Satana? Nu este Dumnezeu loial? Care parte din lucrarea Lui nu a fost pentru omenire? Care parte nu a fost pentru destinul vostru? Dumnezeu este sfânt – lucrul acesta e de neschimbat! Nu este poluat de mizerie, deși El a venit într-un ținut murdar; toate acestea pot să însemne doar că dragostea lui Dumnezeu pentru omenire este foarte altruistă și că suferința și umilirea pe care le îndură El sunt extrem de mari! Nu știți cât de mare e umilirea pe care o îndură pentru voi toți și pentru destinul vostru? În loc să-i mântuiască pe oamenii importanți sau pe fiii familiilor bogate și puternice, El ține să-i mântuiască pe cei care sunt umili și desconsiderați. Nu sunt toate acestea sfințenia Lui? Nu sunt toate acestea dreptatea Lui? De dragul supraviețuirii omenirii, El preferă să Se nască într-un ținut murdar și să suporte toate înjosirile. Dumnezeu este foarte real – El nu face lucrări false. Oare nu fiecare etapă a lucrării se face într-un mod atât de practic? Deși toți oamenii Îl vorbesc de rău și spun că stă la masă cu păcătoșii, deși toți oamenii Îl batjocoresc și spun că locuiește cu fiii murdăriei, că locuiește cu cei mai josnici oameni, El tot Se oferă altruist și tot este respins de omenire. Suferința pe care o îndură El nu este mai mare decât a voastră? Lucrarea pe care o face El nu valorează mai mult decât prețul pe care l-ați plătit voi? Voi v-ați născut într-un ținut al murdăriei și, totuși, ați câștigat sfințenia lui Dumnezeu. V-ați născut într-un ținut în care se adună demonii și, totuși, ați primit o mare protecție. Ce opțiune aveți? Ce nemulțumiri aveți? Suferința pe care a îndurat-o El nu este mai mare decât suferința pe care ați îndurat-o voi? El a venit pe pământ și nu S-a bucurat niciodată de plăcerile lumii umane. El detestă asemenea lucruri. Dumnezeu nu a venit pe pământ ca oamenii să Îl trateze cu lucruri materiale, și nici nu a venit ca să Se bucure de mâncarea, hainele sau podoabele oamenilor. El nu dă atenție acestor lucruri. A venit pe pământ ca să sufere pentru om, nu să Se bucure de bogăția pământească. A venit ca să sufere, să lucreze și să-Și încheie planul de gestionare (planul mântuirii). Nu a ales un loc frumos, ca să locuiască într-o ambasadă sau într-un hotel de lux, și nici nu are mai mulți servitori care Îl slujesc. Bazându-vă pe ce ați văzut, nu știți dacă El a venit ca să lucreze sau să Se bucure? Ochii voștri nu văd? Cât de mult v-a oferit? Dacă S-ar fi născut într-un loc confortabil, ar fi putut să obțină gloria? Ar fi putut să lucreze? Ar fi avut vreo importanță acțiunile Lui? Ar fi putut cuceri pe deplin omenirea? Ar fi putut să-i salveze pe oameni din ținutul murdăriei? Oamenii întreabă, potrivit noțiunilor lor: „De vreme ce Dumnezeu este sfânt, de ce S-a născut în locul nostru murdar? Tu ne urăști și ne detești pe noi, oamenii murdari; detești împotrivirea și răzvrătirea noastră, așadar, de ce trăiești cu noi? Tu ești un Dumnezeu suprem. Te-ai fi putut naște oriunde, deci de ce a trebuit să Te naști în acest ținut murdar? Ne mustri și ne judeci în fiecare zi și știi clar că suntem descendenții lui Moab, deci de ce mai trăiești printre noi? De ce Te-ai născut într-o familie a descendenților lui Moab? De ce ai făcut asta?” Aceste gânduri ale voastre sunt complet lipsite de rațiune! Doar o asemenea lucrare permite oamenilor să vadă măreția Lui, smerenia și tăinicia Lui. El este dispus să sacrifice totul de dragul lucrării Sale și a îndurat toate suferințele pentru lucrarea Sa. Acționează de dragul omenirii și, mai mult de atât, ca să îl cucerească pe Satana, ca toate ființele să se poată supune stăpânirii Lui. Doar aceasta este o lucrare valoroasă și semnificativă.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Semnificația mântuirii descendenților lui Moab”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 187)

În acea vreme, când Isus lucra în Iudeea, El a făcut aceasta în mod deschis, însă acum, Eu lucrez și vorbesc printre voi în secret. Cei necredincioși nu sunt deloc conștienți despre aceasta. Lucrarea Mea printre voi este închisă pentru cei din afară. Aceste cuvinte, aceste mustrări și judecăți, sunt cunoscute numai de voi și nu de alții. Toată această lucrare este îndeplinită în mijlocul vostru și vă este dezvăluită doar vouă; niciunul dintre necredincioși nu știe despre acest lucru, căci timpul nu a venit încă. Acești oameni sunt aproape de a fi făcuți compleți după ce au îndurat mustrări, însă cei din exterior nu știu nimic despre aceasta. Această lucrare este mult prea ascunsă! Pentru ei, Dumnezeu devenit trup este ascuns, dar pentru cei din acest curent, se poate spune că El este deschis. Deși, în Dumnezeu, totul este deschis, totul este revelat și totul este eliberat, acest lucru este adevărat doar pentru cei care cred în El; în ceea ce-i privește pe restul, necredincioșii, nimic nu este făcut cunoscut. Lucrarea care se săvârșește în prezent printre voi și în China este strict închisă, pentru a nu-i lăsa pe ei să o cunoască. Dacă ei ar deveni conștienți de această lucrare, atunci tot ce ar face ar fi să o condamne și să o supună persecuției. Nu ar crede în ea. Pentru a lucra în națiunea marelui balaur roșu, această cea mai înapoiată dintre locații, nu este o sarcină ușoară. Dacă această lucrare ar urma să fie scoasă la lumină, ar fi imposibil de continuat. Această etapă a lucrării, pur și simplu, nu poate fi îndeplinită în acest loc. Dacă această lucrare ar fi urmat să fie realizată în mod public, cum ar fi putut ei să-i permită să avanseze? Oare acest lucru nu ar supune lucrarea unui risc și mai mare? Dacă această lucrare nu ar fi ascunsă, ci, mai degrabă, efectuată ca în timpul lui Isus, când El a vindecat, în mod spectaculos, bolnavii și a scos demoni, atunci nu ar fi fost „înșfăcat” de diavoli acum mult timp? Ar putea ei să tolereze existența lui Dumnezeu? Dacă ar urma să intru acum în sinagogi pentru a predica și a ține prelegeri oamenilor, atunci nu aș fi fost sfărâmat în bucăți acum mult timp? Și dacă s-ar fi întâmplat acest lucru, cum s-ar fi putut realiza în continuare lucrarea Mea? De dragul tăinuirii, n-au fost deloc manifestate, în mod deschis, niciun fel de semne și minuni. Deci, pentru necredincioși, lucrarea Mea nu poate fi văzută, cunoscută sau descoperită. Dacă această etapă a lucrării ar urma să fie făcută, în același mod ca și lucrarea lui Isus în Epoca Harului, nu ar putea fi atât de stabilă pe cât este acum. Deci, pentru a lucra, în secret, în acest fel, vă este de folos vouă și lucrării, în ansamblu. Când lucrarea lui Dumnezeu pe pământ va ajunge la final, adică, atunci când se va încheia această lucrare secretă, această etapă a lucrării, va ieși la iveală. Toți vor ști că există un grup de învingători în China; toți vor ști că Dumnezeu devenit trup este în China și că lucrarea Lui a ajuns la final. Omul doar atunci își va da seama: de ce China trebuie încă să arate declin sau prăbușire? Se pare că Dumnezeu Își desfășoară personal lucrarea în China și a desăvârșit ca învingători un grup de oameni.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Taina întrupării (2)”