Răspuns:

Pentru început, trebuie să înțelegem cum a prins formă Biblia și când a fost întocmită. Cartea originală a Bibliei se referă la Vechiul Testament. Israeliții, adică evreii, numeau „Biblie” doar Vechiul Testament. Iar apoi, în Epoca Harului, Domnul Isus a făcut o etapă a lucrării de răscumpărare. Mai mult de trei sute de ani după Domnul, liderii bisericii din acea vreme s-au adunat pentru a convoca o întâlnire. Ei au crezut că se apropiau zilele de pe urmă, iar cuvintele pe care Domnul Isus le rostise, împreună cu epistolele pe care le scriseseră ucenicii, ar trebui să fie rezumate împreună pentru a forma o carte asemănătoare Vechiului Testament și apoi trimise bisericilor de pretutindeni. În acest fel, scrierile ar fi protejate în mod corespunzător, iar viața bisericilor ar putea fi pusă pe calea cea bună. De aceea, ei au scotocit și au adunat laolaltă toate scrierile apostolilor și ucenicilor Domnului Isus și, în cele din urmă, după ce au făcut cercetări, au determinat o selecție de douăzeci și șapte de scrieri pentru a fi canonul oficial al Noului Testament. Ei au combinat ulterior cele douăzeci și șapte de lucrări ale canonului oficial al Noului Testament cu Vechiul Testament pentru a deveni întregul conținut al Bibliei. Aceasta este baza realizării întregii cărți a Vechiului și a Noului Testament. Există unii care cred că toată Biblia este inspirată de Dumnezeu; în special, Pavel a spus la acea vreme: „Întreaga Scriptură este insuflată de Dumnezeu”. Există un fapt în spatele acestor cuvinte. La vremea când ele au fost rostite, nu exista niciun Nou Testament, deoarece Noul Testament nu devenise o carte și erau încă nenumărate scrisori izolate în custodia fiecărei biserici. În acest context, la ce se refereau, la urma urmei, cuvintele lui Pavel? Desigur, ele erau o trimitere la Vechiul Testament. De aceea, afirmația lui Pavel din 2 Timotei că „Întreaga Scriptură este insuflată de Dumnezeu” este îndreptată spre Vechiul Testament, nu spre Noul Testament. Acesta este un fapt. Cu toate acestea, oamenii din zilele de pe urmă consideră că „Scriptura” despre care a vorbit Pavel înseamnă toate scripturile din Vechiul și Noul Testament. Acest lucru contravine faptelor din acea vreme și contravine contextului a ceea ce a spus Pavel atunci. Prin urmare, nu este în acord cu faptele și este o interpretare părtinitoare și eronată. În afară de asta, dacă se spune că Vechiul Testament a fost insuflat de Dumnezeu, este acest lucru sustenabil? Ce reprezintă „insuflat de Dumnezeu”? Ce înseamnă „insuflat”? În Epoca Legii din Vechiul Testament, Moise a fost un conducător al israeliților și un slujitor stabilit de Dumnezeu, adică, o persoană care a condus poporul lui Israel afară din Egipt și a transmis legile lui Dumnezeu. Lucrarea Epocii Legii a fost făcută de Dumnezeu prin Moise. Moise a avut cea mai mare autoritate pentru a explica Vechiul Testament, în timp ce alții nu au avut această calificare. Ei bine, în cele cinci cărți ale lui Moise, a spus el că ceea ce a scris a fost insuflat de Dumnezeu? În primul rând, Moise nu a spus acest lucru; în al doilea rând, dintre toți acei profeți pe care Dumnezeu i-a folosit în epoca Vechiului Testament, niciunul dintre cei mai mari profeți, Isaia, Daniel și Ezechiel, nu a spus aceste cuvinte. Propoziția „Întreaga Scriptură este insuflată de Dumnezeu” a fost spusă doar mai târziu de Pavel și, prin urmare, nu poate fi luată complet ca dovadă. Dacă Dumnezeu ar fi spus că Vechiul Testament a fost insuflat în întregime de Dumnezeu, El ar fi trebuit să fi spus astfel prin profeți, dar acest lucru nu apare în cuvintele profeților. Dacă Moise ar fi fost capabil să adopte acest punct de vedere, ar fi spus așa, dar nu există astfel de cuvinte în ceea ce a spus Moise. Acesta este felul de înțelegere pe care ar trebui să o avem în privința realizării Bibliei și a structurii sale. Aceasta se poate spune că este povestea lăuntrică a Bibliei, care ne permite să cunoaștem cum anume s-a format Biblia, cine a scris-o și cine a făcut o consemnare a acesteia. Biblia a avut nenumărați autori, care au împărtășit o înțelegere comună și un punct de vedere comun. Câți dintre ei au spus că totul este insuflat de Dumnezeu? Pavel a spus la vremea aceea că întreaga Scriptură a fost insuflată de Dumnezeu și acest lucru se referea la Vechiul Testament. Ce a fost interpretat câteva sute de ani mai târziu? Se spune că tot Vechiul Testament și tot Noul Testament sunt insuflate de Dumnezeu. Oare o astfel de interpretare nu este mai degrabă forțată și neconvingătoare?

După ce Noul Testament și Vechiul Testament au fost puse împreună, când oamenii au citit cuvintele lui Pavel, au crezut că ceea ce a spus el s-a referit atât la Vechiul Testament, cât și la Noul Testament. Dacă Pavel ar fi încă în viață și ar auzi o astfel de explicație de la generațiile ulterioare, ar începe imediat să declare: „Ceea ce am spus eu la acea vreme se referea la Vechiul Testament, nu a inclus Noul Testament”. În plus, ce ar declara Pavel, Petru și alții care au scris epistolele Noului Testament, dacă ar vedea oamenii din confesiunile zilelor de pe urmă că tratează epistolele pe care ei le scriseseră ca și cum ar fi fost cuvântul lui Dumnezeu? Ar putea ei oare să accepte acest fapt? Ce ar avea de spus? Ei ar spune: „O, acest lucru este problematic. Voi toți ați făcut o mare greșeală - acum săvârșiți o erezie. Suntem cu toții frații voștri și ceea ce am spus noi nu reprezintă cuvântul lui Dumnezeu. Cum ați putut fi atât de orbi, cum ați putut să luați cuvintele noastre ca fiind cuvântul lui Dumnezeu?” Ar fi șocați, nu? Pavel și Petru nu și-au scris epistolele imediat după înălțarea Domnului Isus. Treizeci de ani după înălțarea Domnului Isus, epistolele lor au început să apară una după cealaltă. Ei nu au început să-și scrie în mod oficial epistolele decât după ce predicaseră timp de douăzeci sau treizeci de ani. După ce aceste scrisori, pe care le scriseseră ei, fuseseră trimise către biserici, cum le-au văzut frații și surorile din biserici? Ar fi putut ei să spună: „Acesta este glasul lui Dumnezeu, acesta este cuvântul lui Dumnezeu!”? Ar fi spus ei asta? Ei ar fi spus: „Aceasta este o scrisoare de la fratele Petru, uite, ceea ce scrie el în această scrisoare este foarte bun, este într-adevăr edificator”; „Aceasta este o scrisoare de la fratele Pavel”; „Aceasta este o scrisoare de la Barnaba”; „Aceasta este o scrisoare de la Matei.” […] La vremea aceea, ar fi putut cineva să privească aceste epistole de la ucenici ca fiind cuvântul lui Dumnezeu? Sută la sută nu, pentru că Petru, Matei și ceilalți nu spuseseră niciodată că ei erau Dumnezeu, nici nu spuseseră vreodată că ei erau Dumnezeu întrupat. Toți au recunoscut că erau credincioși în Domnul Isus, că erau ucenici ai Domnului Isus. De aceea, frații și surorile bisericilor din acea vreme i-au văzut și ei ca pe frați și au considerat scrisorile lor și ceea ce au spus ca fiind cuvintele, comunicarea și mărturia unor frați. Acest lucru este în întregime corect și corespunde, de asemenea, contextului istoric. Cu toate acestea, oamenii de astăzi consideră cuvintele acestor ucenici ca fiind cuvântul lui Dumnezeu și le menționează odată cu vorbele lui Dumnezeu; acest lucru nu contravine faptelor istorice ale vremii? Oamenii de astăzi, în deplină cunoștință de cauză, îndrăznesc să se împotrivească faptelor istoriei și să considere cuvintele acestor persoane ca fiind cuvântul lui Dumnezeu fără să simtă că se înșală. Dacă cineva expune acest fapt, ei vor cita cuvintele Bibliei în apărarea lor. Există vreo bază pentru acele cuvinte? La ce se referă ele? Voi le înțelegeți? Există cuvinte în acest sens în scrisorile ucenicilor: Petru a menționat că epistolele și cuvintele fratelui Pavel conțineau luminarea și lucrarea Duhului Sfânt. Dar Petru nu a spus că vorbele lui Pavel erau cuvântul lui Dumnezeu. Petru nu a spus că vorbele lui Pavel au fost toate oferite prin insuflarea de la Duhul Sfânt și că trebuie tratate drept cuvintele lui Dumnezeu - spunând aceasta, ar fi greșit. De asemenea, Pavel nu s-a aventurat să spună că vorbele lui au fost revelate de Dumnezeu, că au fost insuflate de Dumnezeu. Nici Pavel, nici Petru nu au îndrăznit să fie martori ai faptului că ceea ce au spus ei înșiși a fost cuvântul lui Dumnezeu, deci cum pot credincioșii din zilele de pe urmă să trateze cuvintele lor drept cuvântul lui Dumnezeu? Ce greșeală fac ei? Ați spune că interpreții scripturilor din întreaga lume religioasă le-au înțeles corect sau nu? Confruntându-se cu o astfel de greșeală uriașă, absurdă, ei nu sunt conștienți de ea, nu o înțeleg deloc și nu o pot vedea. Acești oameni nu posedă ei înșiși adevărul și nu pot înțelege lucrurile; totuși, alți oameni li se închină orbește. În credința lor, oamenii cred orbește în om; ei cred în orice li se spune. Oamenii religioși sunt superstițioși în privința Bibliei, o venerează și o pun mai presus de Dumnezeu, gândindu-se că Biblia Îl reprezintă pe Dumnezeu și că toate ar trebui să fie în conformitate cu Biblia. Oare nu este o manifestare a absurdității faptul de a deține astfel de credințe oarbe și adorație pentru Biblie? În ce moduri dețin oamenii credințe oarbe despre Biblie? Ei nu o tratează conform faptelor istorice. Ei nu urmăresc cu adevărat adevărul și nu abordează Biblia în conformitate cu luminarea și iluminarea de la Duhul Sfânt, ci, în schimb, se închină orbește oamenilor celebri. Indiferent de cine și ce a spus, ei consideră totul drept corect, acceptă totul și aplică fără discriminare. Oare Pavel era lipsit de greșeală? Ceea ce a spus el a fost exact? El a fost, de asemenea, om, deci cum este posibil ca o persoană să fie lipsită de lucruri impure? De aceea, nu este o greșeală că, în timpul Epocii Harului, oamenii au adunat scrisorile ucenicilor alături de cuvântul lui Dumnezeu? Cuvintele lui Dumnezeu din Biblie sunt cuvântul lui Dumnezeu, pe când ceea ce este spus de către om este cuvântul omului. Ce cuvinte din Biblie sunt cuvântul lui Dumnezeu? Ar trebui să avem discernământ asupra acestui lucru. Doar ceea ce a fost spus de către Însuși Iahve Dumnezeu, ceea ce Iahve Dumnezeu l-a învățat pe Moise să spună, ceea ce i-a învățat Iahve Dumnezeu pe profeți să spună, ceea ce li s-a cerut profeților să transmită și, de asemenea, ceea ce a spus Domnul Isus Însuși este cuvântul autentic al lui Dumnezeu. Ați văzut în cuvintele profeților ceva care este deosebit de simbolic? Ei spun: „Așa a spus Iahve”, „Asta este ceea ce spune Iahve”, ei nu spun: „Așa spun eu, Daniel (eu, Isaia)”. Acest lucru le clarifică oamenilor că profeții au transmis cuvintele originale ale lui Dumnezeu. Prin urmare, toate cuvintele originale ale lui Dumnezeu care au fost transmise de către profeți sunt cuvântul adevărat al lui Dumnezeu, tot ceea ce a fost consemnat ca fiind spus de către Iahve Dumnezeu Însuși este adevăratul cuvânt al lui Dumnezeu și tot ceea ce a fost consemnat de ucenici ca fiind spus de Însuși Domnul Isus este cuvântul lui Dumnezeu. Numai aceste părți ale Bibliei sunt adevăratul cuvânt al lui Dumnezeu și, în afară de asta, tot ceea ce au spus ucenicii și lucrurile pe care slujitorii lui Dumnezeu le-au consemnat sunt mărturii umane. De îndată ce vorbim despre mărturii umane, există o problemă. Uneori ceea ce spun ei nu este complet sau concret - lipsește ceva. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu dezvăluie anumite fapte din acea vreme în lucrarea Sa din zilele de pe urmă. De exemplu, care au fost împrejurările cu privire la Pavel, care au fost împrejurările cu privire la Petru și așa mai departe. Dumnezeu completează aceste aspecte în lucrarea Sa din zilele de pe urmă. Prin urmare, din aceasta putem vedea că, orice a spus omul, nu este în întregime conform contextului real; aceasta este o chestiune pe care Dumnezeu o dezvăluie în lucrarea Sa din zilele de pe urmă.

Fragment din părtășia celui de mai sus

Deoarece Pavel a afirmat odată în epistole că toată scriptura este dată de inspirația de la Dumnezeu, după aceea, cercurile religioase au început să delimiteze tot ce este scris în Biblie ca inspirație de la Dumnezeu și ca fiind cuvintele lui Dumnezeu. Ceea ce a spus Pavel nu are nicio bază, deoarece Dumnezeu nu a purtat niciodată mărturie Bibliei în asemenea mod, nici Domnul Isus nu a spus vreodată că Biblia a fost dată de inspirația lui Dumnezeu și că a fost în totalitate cuvântul lui Dumnezeu. Mărturia lui Pavel despre Biblie s-a bazat pur și simplu pe cunoașterea lui individuală a acesteia; el nu vorbea deloc în numele lui Dumnezeu. Doar Duhul Sfânt și Dumnezeu întrupat știu adevărul adevărat despre ce este Biblia, iar omenirea creată nu a fost capabilă să o înțeleagă pe de-a întregul. Acesta este un fapt. Domnul Isus a spus pur și simplu că Biblia este mărturia lui Dumnezeu; El nu a spus că a fost toată inspirată de Dumnezeu și că a fost cuvântul lui Dumnezeu. Nici Duhul Sfânt nu a purtat vreodată cuiva o asemenea mărturie a Bibliei. Astfel, ceea ce a spus Pavel nu are niciun fundament. El nu a vorbit în numele lui Dumnezeu, cu atât mai puțin în numele Duhului Sfânt. Cele conținute în Biblie sunt consemnări ale unor evenimente reale și mărturiile unor experiențe legate de lucrarea lui Dumnezeu, scrise de oameni ce Îl slujeau pe El. Niciunul dintre capitole nu este scris de Dumnezeu Însuși; autorii pur și simplu transmiteau cuvântul lui Dumnezeu sau își descriau propriile experiențe și propria înțelegere, luminați și iluminați de către Duhul Sfânt, pentru a purta mărturie numelui și lucrării lui Dumnezeu. Acesta este un fapt. Deși relatările scrise și epistolele apostolilor au fost luminate de Duhul Sfânt, ele nu reprezintă cuvântul lui Dumnezeu, deoarece Duhul Sfânt iluminează, luminează și călăuzește fiecare persoană în funcție de propria sa condiție individuală, astfel ca el sau ea să poată atinge o înțelegere a adevărului și să obțină cunoașterea lui Dumnezeu. Acesta este rezultatul lucrării Duhului Sfânt. Așadar, această luminare și iluminare adusă de lucrarea Duhului Sfânt nu este echivalentă cu cuvântul lui Dumnezeu; cuvântările lui Dumnezeu reprezintă firea vieții lui Dumnezeu și toate poartă esența adevărului firii vieții Lui. Nicio propoziție rostită de Dumnezeu nu poate fi vreodată complet experimentată de către oameni, deoarece cuvântările Lui conțin prea multă esență a adevărului pentru ca noi să o trăim în experiența limitată a unei singure vieți. Din această cauză, oricât de mult înțeleg oamenii adevărul sau Îl cunosc pe Dumnezeu, ei nu vor putea niciodată să exprime cuvântul Său. Astfel, se poate vedea că luminarea și iluminarea Duhului Sfânt pur și simplu asigură oamenilor ceva lumină și călăuzire prin care aceștia să înțeleagă adevărul; oricât de profunde pot fi experiențele și mărturiile, ele nici măcar nu trebuie menționate în aceeași frază cu cuvântările lui Dumnezeu. Deoarece esența oamenilor și esența lui Dumnezeu sunt la fel de diferite precum noaptea de zi, oamenii niciodată nu vor putea să exprime cuvântul lui Dumnezeu; doar Hristos, dăruit cu esența divinității lui Dumnezeu, o poate face. Profeții pot doar să transmită cuvântul lui Dumnezeu; nici oamenii ce sunt folosiți de Duhul Sfânt nu pot exprima cuvântul lui Dumnezeu, pot vorbi doar despre experiențele lor și ceea ce ei înșiși au văzut. Oamenii se pot exprima doar în concordanță cu esența lor; trăirea lor, în schimb, le determină mărturiile. Dumnezeu are esența divinității, astfel că El exprimă în mod natural cuvântul lui Dumnezeu; noi, oamenii, avem propria noastră esență a umanității, așadar ce exprimăm noi este în mod natural bazat pe propriile noastre experiențe și pe cele la care am fost noi martori. În acest caz, în afara părților transmise de oameni care sunt cuvintele lui Dumnezeu, restul reprezintă fără îndoială relatări ale experiențelor și înțelegerii omenești. Chiar dacă acestea pot fi în concordanță cu adevărul, ele, în mod indiscutabil, nu pot fi comparate cu cuvântul lui Dumnezeu, pentru că esența umanității este la o distanță ca de la cer la pământ de esența lui Dumnezeu. Astfel, când citim Biblia, trebuie să facem o distincție clară între părțile cuvântului lui Dumnezeu și cele rostite de oameni. Doar astfel putem trata Biblia în mod responsabil și într-o manieră conformă cu voința lui Dumnezeu. Mai mult, când comunitatea religioasă pretinde că tot ceea ce este scris în Biblie este cuvântul lui Dumnezeu, aceasta nu este în acord cu faptele istorice ale timpului. De exemplu, în Epoca Harului, Duhul Sfânt nu a purtat niciodată mărturie că epistolele și mărturiile scrise de apostoli veneau din inspirația lui Dumnezeu. Mai mult, apostolii înșiși nu au spus niciodată că ceea ce au scris ei venea din inspirația lui Dumnezeu, cu atât mai puțin nu ar fi îndrăznit să pretindă că era, de fapt, adevăratul cuvânt al lui Dumnezeu. Epistolele trimise bisericilor în acel timp au fost văzute ca fiind scrisori scrise de frați apostolici; nimeni nu a zis că erau cuvântul lui Dumnezeu inspirat de El. Acesta era adevărul atunci. Nu mai este adevărat astăzi? Acum, în zilele de pe urmă, oamenii care insistă că epistolele sunt cuvântul lui Dumnezeu sunt împotriva faptelor istorice! În Epoca Legii, slujitorii lui Dumnezeu și profeții nu au zis că vorbele lor erau inspirația lui Dumnezeu, nici că erau cuvântul lui Dumnezeu. Cât despre cărțile pe care le-au scris, israeliții acelor timpuri cu siguranță le-au văzut ca fiind scrise de slujitorii lui Dumnezeu sau de profeți. Cu excepția cuvintelor lui Dumnezeu transmise în scrierile lor, restul poate fi categorisit ca relatări ale lucrării lui Dumnezeu. Dacă israeliții nu au mărturisit niciodată că acele cărți scrise de slujitori și profeți erau cu totul inspirația lui Dumnezeu și cuvântările Sale, atunci cum pot niște oameni care trăiesc două mii de ani mai târziu să fie împotriva faptelor istorice ale acelui timp? Cum pot insista atât de ostentativ că acele cuvinte ale Bibliei, scrise de om, sunt în realitate cuvântul lui Dumnezeu? Acest lucru nu este în concordanță cu faptele istorice! Credința oarbă și idolatrizarea cu care oamenii din zilele de pe urmă privesc Biblia vin în întregime din concepțiile și imaginația umană; ele nu au absolut nicio bază în cuvântul lui Dumnezeu și sunt în întregime căi prin care comunitățile religioase îi amăgesc pe oamenii și Îl desfid pe Dumnezeu. Acesta este modul prin care forțele antihristice îi induc în eroare pe oameni și îi rătăcesc în a crede orbește și a idolatriza Biblia. Aceasta a dus deja la formarea a nenumărate culte, aruncând viața bisericii și intrarea în viață a oamenilor în haos și cauzând multe efecte negative. În această privință, oamenii ar trebui să reflecte asupra lor înșiși, să înțeleagă și să caute adevărul pentru a rezolva această problemă și astfel să evite să se abată de la calea cea dreaptă.

Fragment din părtășia celui de mai sus

Pastorii și prezbiterii din lumea religioasă au tras concluzia că toată Biblia este cuvântul lui Dumnezeu pentru că Pavel a spus că „Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu” (2 Timotei 3:16), ca să stabilească faptul că tot ce este în Biblie este cuvântul lui Dumnezeu și că, atâta timp cât cineva rămâne fidel Bibliei, va fi luat în Împărăția cerurilor. Mai ales în zilele de pe urmă, majoritatea credincioșilor în Domnul încă mai cred asta. Dar este acest punct de vedere conform cu adevărul și faptele? Domnul Isus a fost Cel care a zis că „Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu”? A spus Duhul Sfânt vreodată lucrul acesta? Nu. Pavel a fost cel care a spus-o. Mulți credincioși folosesc aceste cuvinte ale lui Pavel ca fundament pentru credința lor că fiecare cuvânt din Biblie este inspirat de Dumnezeu și este al lui Dumnezeu. Nu este asta o mare greșeală? De asemenea, unii oameni cred că, deși este spus de o ființă umană, este cuvântul lui Dumnezeu, atât timp cât este consemnat în Biblie. Nu este un astfel de punct de vedere foarte greșit și absurd? Credincioșilor în Domnul ar trebui să le fie foarte clar că Biblia este doar o mărturie a lui Dumnezeu și o consemnare a lucrării lui Dumnezeu. Alcătuirea Bibliei s-a bazat pe lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omenirii. Fiecare etapă a lucrării lui Dumnezeu este plină de lupta dintre Dumnezeu și forțele răului conduse de Satana, așadar în Biblie nu este consemnat doar cuvântul lui Dumnezeu, ci și cuvinte spuse de diferiți oameni și chiar de Satana. Lucrul acesta e foarte clar. Dacă am spune că tot ce este în Biblie e cuvântul lui Dumnezeu, ar fi validă această afirmație? Nu duce asta la distorsionarea adevărului și la confuzia dintre alb și negru? Cum pot oamenii să dezvolte în continuare astfel de credințe greșite? De ce nu pot vorbi conform faptelor? Oricine a citit Biblia știe că Biblia conține discuțiile dintre Dumnezeu și Moise, dintre Dumnezeu și Iov, dintre Dumnezeu și poporul Său ales și chiar dintre Dumnezeu și Satana. Așadar, cum ar putea cuvintele spuse de un om care vorbește cu Dumnezeu să devină cuvântul lui Dumnezeu? Nu ar fi din cale afară de absurd? Prin urmare, afirmația că „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și este cuvântul lui Dumnezeu” nu poate fi susținută! Unii oameni absurzi insistă că vorbele rostite de om și de Satana în Biblie sunt cuvântul lui Dumnezeu. Lucrul acesta este în totală contradicție cu adevărul. Lucrul acesta Îl defăimează pe Dumnezeu, este o blasfemie împotriva Lui și Îi jignește grav firea! Cuvintele lui Dumnezeu sunt cuvintele lui Dumnezeu, cuvintele omului sunt cuvintele omului, iar cuvintele Satanei sunt cuvintele Satanei. De ce le amestecă oamenii? Cuvintele lui Dumnezeu sunt întotdeauna adevărul. Cuvintele omului nu pot fi niciodată adevărul și pot, cel mult, să fie conforme cu adevărul. Cuvintele Satanei vor fi întotdeauna neadevăruri și minciuni. Chiar dacă vor fi rostite de zeci de mii de ori, vor fi tot neadevăruri și minciuni! Oamenii înțelepți ar trebui să admită lucrul acesta. Numai oamenii nesăbuiți vor insista asupra punctelor de vedere absurde.

În legătură cu această întrebare, haideți să citim alte două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic. Dumnezeu Atotputernic spune: „Astăzi, oamenii cred că Biblia este Dumnezeu și că Dumnezeu este Biblia. Și mai cred că toate cuvintele din Biblie au fost singurele cuvinte rostite de Dumnezeu, că toate acestea au fost spuse de Dumnezeu. Cei care cred în Dumnezeu chiar susțin că, deși toate cele șaizeci și șase de cărți ale Vechiului și Noului Testament au fost scrise de oameni, totuși, toate au fost dăruite prin inspirația lui Dumnezeu și sunt o consemnare a cuvântărilor Duhului Sfânt. Aceasta este înțelegerea eronată a oamenilor, care nu este în totalitate conformă cu faptele. În realitate, în afară de cărțile profetice, cea mai mare parte a Vechiului Testament este o consemnare istorică. Unele dintre epistolele Noului Testament provin din experiențele oamenilor, iar altele provin din iluminarea Duhului Sfânt; epistolele lui Pavel, de pildă, s-au născut din lucrarea unui om, toate au fost rezultatul iluminării Duhului Sfânt și au fost scrise pentru biserici, fiind cuvinte de îndemn și încurajare pentru frații și surorile din biserici. Nu au fost cuvinte rostite de Duhul Sfânt – Pavel nu a putut vorbi în numele Duhului Sfânt, nu a fost profet și cu atât mai puțin nu a avut viziuni precum Ioan. Epistolele lui au fost scrise pentru bisericile din Efes, Filadelfia, Galatia și altele. Și astfel, epistolele pauline din Noul Testament sunt epistole pe care Pavel le-a scris pentru biserici, nu inspirații de la Duhul Sfânt, nici vorbiri directe ale Duhului Sfânt. […] Dacă oamenii văd epistolele sau cuvintele precum cele ale lui Pavel ca declarații ale Duhului Sfânt, venerându-le ca și cum ar fi Dumnezeu, atunci nu se poate spune decât că sunt profund lipsiți de discernământ. Mai aspru spus, oare nu e asta o blasfemie? Cum ar putea un om să vorbească în numele lui Dumnezeu? Și cum ar putea oamenii să se închine înaintea consemnărilor din epistolele sale și înaintea cuvintelor sale ca și cum ar fi o carte sfântă sau o carte cerească? Ar putea cuvintele lui Dumnezeu să fie rostite la întâmplare de către un om? Cum ar putea un om să vorbească în numele lui Dumnezeu?” („Despre Biblie (3)” din Cuvântul Se arată în trup).

„Nu tot ce conține Biblia reprezintă o consemnare a cuvintelor rostite personal de către Dumnezeu. Biblia documentează pur și simplu cele două etape anterioare ale lucrării lui Dumnezeu, dintre care o parte este o consemnare a prevestirilor profeților, iar cealaltă cuprinde experiențele și cunoștințele notate de către oamenii folosiți de Dumnezeu de-a lungul veacurilor. Experiențele umane sunt întinate de opiniile și cunoștințele oamenilor, ceea ce este inevitabil. În multe dintre cărțile Bibliei există concepții omenești, prejudecăți omenești și înțelegeri omenești absurde. Desigur, majoritatea cuvintelor sunt rezultatul luminării și iluminării Duhului Sfânt și sunt înțelegeri corecte – dar, totuși, nu se poate spune că ele exprimă adevărul cu acuratețe deplină. Opiniile lor asupra anumitor lucruri nu sunt decât cunoaștere derivată din experiența personală sau iluminare de la Duhul Sfânt” („Despre Biblie (3)” din Cuvântul Se arată în trup).

După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, vedem cu toții că Biblia nu este în întregime inspirată de Dumnezeu, nu este în întregime cuvântul Său. Cât despre ce părți ale Bibliei sunt cuvântul lui Dumnezeu și ce părți sunt cuvântul omului, cei cu ochi critic o pot spune imediat. Căci numele autorului este clar precizat pentru fiecare parte a Bibliei și, de asemenea, este clar stabilit care părți ale Bibliei conțin cuvintele lui Dumnezeu. Deci, cum pot oamenii să continue să ia cuvintele omului și ale Satanei drept cuvântul lui Dumnezeu, fără să clipească? E corect lucrul acesta? Dacă ei, credincioșii întru Domnul, insistă să pretindă că vorbele oamenilor conținute în Biblie sunt, de fapt, cuvântul lui Dumnezeu, cum credeți că Se simte oare Dumnezeu? E corect să facem asta față de El? Nu e o defăimare, o bagatelizare și o blasfemiere a lui Dumnezeu? Cât valorează cuvântului omului în ochii lui Dumnezeu? De ce nu ne gândim o clipă? Cum se poate compara cuvântul omului cu al lui Dumnezeu? Esența omului și cea a lui Dumnezeu sunt mult prea diferite pentru a putea compara cuvântul omului cu al lui Dumnezeu. Dacă prin luminarea și iluminarea aduse de Duhul Sfânt, cuvântul omului se apropie de adevăr, aceasta este deja o mare realizare. Dacă cuvântul omului nu vine de la Duhul Sfânt, el nu-i decât o eroare și o minciună. Dacă ei, credincioșii întru Dumnezeu, nu pot vedea acest lucru, atunci mi-e teamă că sunt nechibzuiți și ignoranți! În zilele noastre, lumea religioasă ia cuvântul omului din Biblie drept cuvântul lui Dumnezeu. E dovada că lumea religioasă nu-L cunoaște pe Dumnezeu cu adevărat. Majoritatea conducătorilor religioși sunt niște farisei ipocriți. Cei care Îl cunosc pe Dumnezeu cu adevărat n-ar crede niciodată că Biblia este în întregime inspirată de Dumnezeu și că este în întregime cuvântul lui Dumnezeu. Ei cu siguranță nu s-ar închina orbește Bibliei și nici nu ar trata Biblia ca pe Dumnezeu. În lumea religioasă, se susține ideea că Biblia a fost în întregime scrisă sub inspirația lui Dumnezeu, că este deci în întregime cuvântul lui Dumnezeu și că, prin urmare Biblia, Îl poate reprezenta pe Dumnezeu. Este cea mai absurdă idee din întreaga lumea religioasă. Acum putem vedea clar lucrul acesta.

Fragment din „Întrebări clasice și răspunsuri despre Evanghelia Împărăției”