Întregul Meu plan de gestionare, un plan ce se întinde pe o perioadă de 6000 de ani, cuprinde trei etape sau trei epoci: Epoca Legii de la începuturi, Epoca Harului (care este și Epoca Răscumpărării) și Epoca Împărăției din zilele de pe urmă. Lucrarea Mea în aceste trei epoci diferă în conținut în funcție de fiecare epocă, dar, în fiecare etapă, această lucrare este realizată în conformitate cu nevoile omului – sau, pentru a fi mai exact, este făcută în funcție de șiretlicurile pe care Satana le întrebuințează în războiul pe care-l port cu el. Scopul este de a-l înfrânge pe Satana, pentru a dezvălui înțelepciunea și atotputernicia Mea, de a expune toate șiretlicurile Satanei și, în acest mod, de a mântui întreaga rasă umană care trăiește sub controlul Satanei. Este de a-Mi arăta înțelepciunea și atotputernicia și de a dezvălui urâțenia insuportabilă a Satanei; și mai mult, este de a le permite ființelor create să facă diferența dintre bine și rău, să știe că Eu sunt Suveranul tuturor lucrurilor, să vadă limpede că Satana este dușmanul umanității, un degenerat, cel rău, și de a le permite să facă diferența, cu o claritate absolută, dintre bine și rău, dintre adevăr și falsitate, sfințenie și murdărie și ce este măreț și ce este josnic. Acest lucru este pentru a-i permite omenirii ignorante să aducă mărturie pentru Mine că nu Eu sunt Cel care corupe omenirea și că doar Eu – Creatorul – sunt Cel care mântuiește omenirea și le dăruiește oamenilor lucrurile de care se pot bucura; este pentru a le permite să știe că Eu sunt Suveranul tuturor lucrurilor și că Satana este doar o ființă pe care am creat-o Eu și care, ulterior, M-a trădat. Planul Meu de gestionare de 6000 de ani este împărțit în trei etape, iar Eu lucrez astfel pentru a obține efectul de a le permite ființelor create să aducă mărturie pentru Mine, să-Mi înțeleagă intențiile și să știe că Eu sunt adevărul. Astfel, în timpul lucrării inițiale din planul Meu de gestionare de 6000 de ani, am realizat lucrarea legii, care a fost lucrarea prin care Iahve conducea poporul. În cea de-a doua etapă, am lansat lucrarea inițială din Epoca Harului în satele din Iudeea. Isus reprezintă toată lucrarea din Epoca Harului; El S-a întrupat și a fost răstignit și, de asemenea, a inaugurat Epoca Harului. El a venit pentru a fi răstignit și a finaliza lucrarea de răscumpărare, și a venit pentru a sfârși Epoca Legii și a începe Epoca Harului și, astfel, El a fost numit „Comandantul Suprem”, „Jertfa pentru păcat” și „Răscumpărătorul”. Prin urmare, lucrarea lui Isus a fost diferită în conținut față de lucrarea lui Iahve, deși erau în principiu aceleași. Iahve a început Epoca Legii, întemeind fundamentul – punctul de origine – pentru lucrarea lui Dumnezeu pe pământ și emițând legile și poruncile. Acestea sunt cele două părți de lucrare pe care El le-a săvârșit și care reprezintă Epoca Legii. Lucrarea făcută de Isus în Epoca Harului nu a fost aceea de a emite legi, ci de a le îndeplini, inaugurând astfel Epoca Harului și încheind Epoca Legii, care a durat două mii de ani. El a fost deschizătorul de drumuri, ce a venit pentru a începe Epoca Harului, totuși, partea principală a lucrării Sale este răscumpărarea. Și astfel, lucrarea Sa a avut două părți: inaugurarea unei noi epoci și finalizarea lucrării de răscumpărare prin răstignirea Sa, după care a plecat. De atunci înainte, Epoca Legii s-a încheiat și a început Epoca Harului.

Lucrarea pe care a făcut-o Isus a fost pe potriva nevoilor omului din acele vremuri. Sarcina Lui a fost aceea de a răscumpăra omenirea, de a-i ierta păcatele, astfel că firea Lui a fost întru totul una de umilință, răbdare, iubire, evlavie, îngăduință, milă și bunătate iubitoare. El le-a adus oamenilor har și binecuvântări din abundență și le-a oferit acestora toate lucrurile de care puteau să se bucure. Oamenii se bucurau în totalitate de pace și de fericire, de toleranța și de iubirea Lui, de mila și de bunătatea Lui iubitoare. Abundența de lucruri de care să se bucure oamenii, la care aceștia aveau acces la momentul respectiv – sentimentul de pace și de siguranță din inimile lor, sentimentul de liniște din duhurile lor și bizuirea pe Isus Mântuitorul – toate acestea se datorau epocii în care trăiau. În Epoca Harului, omul fusese deja corupt de Satana și, prin urmare, pentru a realiza lucrarea de răscumpărare a întregii omeniri, era nevoie de o abundență de har, de îngăduință nemărginită și de răbdare și, mai mult decât atât, de o jertfă suficientă pentru a ispăși păcatele omenirii, astfel încât să aibă efect. Ceea ce a văzut omenirea în Epoca Harului n-a fost altceva decât jertfa Mea pentru ispășirea păcatelor oamenilor, adică pe Isus. Tot ce au știut ei era că Dumnezeu putea fi milos și îngăduitor și tot ceea ce au văzut a fost mila și bunătatea iubitoare ale lui Isus. Aceasta s-a datorat în întregime faptului că s-au născut în Epoca Harului. Și astfel, înainte de a fi răscumpărați, ei trebuiau să se bucure de harul abundent pe care Isus l-a revărsat asupra lor. Doar în acest fel puteau beneficia, permițându-le să fie iertați de păcatele lor prin faptul că se bucurau de har și oferindu-le șansa ca păcatele lor să fie ispășite prin faptul că se bucurau de îngăduința și de răbdarea lui Isus. Doar prin îngăduința și răbdarea lui Isus au devenit ei îndreptățiți să primească iertarea și să se bucure de abundența de har dăruită de Isus. Așa cum a spus Isus: „Am venit să-i răscumpăr nu pe cei drepți, ci pe cei păcătoși, să le permit păcătoșilor să fie iertați de păcatele lor.” Dacă, atunci când a devenit trup, Isus ar fi adus cu El firea de judecare, de blestemare și de netolerare a ofenselor oamenilor, atunci omul n-ar fi avut niciodată șansa să fie răscumpărat și ar fi rămas veșnic păcătos. Iar dacă s-ar fi întâmplat asta, planul de gestionare de 6000 de ani s-ar fi oprit în Epoca Legii, iar Epoca Legii s-ar fi prelungit cu 6000 de ani. Păcatele omului doar s-ar fi înmulțit și ar fi devenit mai grave, iar crearea omenirii și-ar fi pierdut rostul. Oamenii doar ar fi fost capabili să-L slujească pe Iahve sub lege, dar păcatele lor le-ar fi depășit pe cele ale primilor oameni creați. Cu cât Isus a iubit mai mult omenirea, iertându-i păcatele și pogorând asupra ei suficientă milă și bunătate iubitoare, cu atât mai mult a fost îndreptățită omenirea să fie mântuită de Isus, și astfel a fost numită mieii rătăciți pe care Isus i-a răscumpărat cu un preț mare. Satana nu a putut să se amestece în această lucrare, întrucât Isus i-a tratat pe cei care Îl urmau așa cum o mamă iubitoare își tratează pruncul de la piept. El nu S-a înfuriat pe ei și nici nu i-a detestat, ci a fost plin de alinare; El niciodată nu a arătat mare mânie în mijlocul lor, ci a avut răbdare cu păcatele lor și a trecut cu vederea neroziile și ignoranța lor, până în punctul de a spune: „Iartă-i pe ceilalți de 70 de ori câte șapte”. Astfel erau inimile altora mișcate și îndreptate de inima Lui și numai așa au primit oamenii iertarea păcatelor lor prin îngăduința Lui.

Deși Isus în întruparea Sa a fost întru totul lipsit de sentimente omenești, El întotdeauna Și-a alinat discipolii, i-a aprovizionat, i-a ajutat și i-a susținut. El a făcut atât de multă lucrare, a îndurat atât de multă suferință și niciodată nu a cerut prea mult de la oameni, ci a fost mereu răbdător și îngăduitor față de păcatele lor, astfel că oamenii din Epoca Harului Îi spuneau afectuos „Isus Mântuitorul Cel încântător”. Pentru oamenii din acea epocă – pentru toți oamenii – mila și bunătatea iubitoare au fost ceea ce a avut și ceea ce a fost Isus. El niciodată nu Și-a amintit fărădelegile oamenilor, iar comportamentul Lui față de ei nu s-a bazat nicicând pe fărădelegile lor. Pentru că aceea a fost o epocă diferită, El le-a oferit adesea oamenilor mâncare din belșug, ca ei să se poată sătura. El i-a tratat cu har pe toți oamenii care Îl urmau, vindecând bolnavii, alungând demonii și înviind pe cei morți. Pentru ca oamenii să poată să creadă în El și să vadă că toate cele înfăptuite de El au fost făcute cu seriozitate și sinceritate, El a mers până într-acolo încât a adus la viață un cadavru în putrefacție, arătându-le că, în mâinile Sale, până și morții puteau fi înviați. El a îndurat mereu în tăcere și Și-a desfășurat lucrarea de răscumpărare în mijlocul lor în acest mod. Cu alte cuvinte, înainte de a fi pironit pe cruce, Isus luase deja asupra Lui păcatele omenirii și devenise o jertfă pentru păcat pentru omenire. Înainte de a fi răstignit, El deschisese deja calea crucii pentru a răscumpăra omenirea. În cele din urmă, El a fost bătut în cuie pe cruce, sacrificându-Se pentru cruce, și a pogorât asupra omenirii toată mila, bunătatea iubitoare și sfințenia Lui. Față de omenire, El a fost mereu tolerant, niciodată răzbunător, și i-a iertat păcatele, îndemnând-o să se căiască și învățând-o să aibă răbdare, îngăduință și iubire, să calce pe urmele pașilor Săi și să se sacrifice pe sine pentru cruce. Iubirea Lui pentru frați și surori a depășit iubirea Lui pentru Maria. Lucrarea pe care El a făcut-o a avut ca principiu vindecarea bolnavilor și alungarea demonilor, toate pentru răscumpărarea Lui. Indiferent unde a mers, i-a tratat cu har pe toți cei care L-au urmat. I-a făcut bogați pe cei săraci, pe cei paralizați să umble, pe cei orbi să vadă și pe cei surzi să audă. Chiar i-a invitat pe cei mai umili, cei nevoiași, cei păcătoși să stea la aceeași masă cu El, niciodată disprețuindu-i, ci fiind întotdeauna răbdător și spunând chiar: „Atunci când un păstor își pierde o oaie dintr-o sută, el le va lăsa în urmă pe cele 99 și o va căuta pe cea pierdută și, când o va găsi, se va bucura foarte tare.” El i-a iubit pe cei care Îl urmau așa cum o oaie își iubește mieii. Deși erau nesăbuiți, ignoranți și păcătoși în ochii Lui și, mai mult, erau cei mai umili membri ai societății, El i-a considerat pe acești păcătoși – oameni pe care ceilalți îi disprețuiau – ca fiind lumina ochilor Lui. De vreme ce El i-a privit cu simpatie, El Și-a dat viața pentru ei, ca mielul oferit drept ofrandă pe altar. A mers printre ei ca și cum ar fi fost slujitorul lor, lăsându-i să-L folosească și să-L măcelărească, ascultând de ei necondiționat. Pentru cei care Îl urmau, El a fost Isus Mântuitorul Cel încântător, dar fariseilor, care le dădeau oamenilor lecții de pe un piedestal înalt, El nu le-a arătat milă și bunătate iubitoare, ci dezgust și aversiune. El nu a făcut prea multă lucrare în mijlocul fariseilor, doar le dădea lecții și-i dojenea ocazional; în mijlocul lor, nu a făcut lucrarea de răscumpărare, nici nu a făcut semne și minuni. El a revărsat întreaga Sa milă și bunătate iubitoare asupra celor care Îl urmau, îndurând de dragul acestor păcătoși până la sfârșit, când a fost pironit pe cruce, și suferind orice umilință până când a răscumpărat întru totul întreaga omenire. Aceasta a fost totalitatea lucrării Sale.

Fără răscumpărarea lui Isus, omenirea ar fi trăit în păcat pentru totdeauna și ar fi devenit progenitura păcatului, descendenta demonilor. Continuând astfel, întregul pământ ar fi devenit ținutul în care sălășluiește Satana, un loc pentru reședința sa. Dar pentru lucrarea de răscumpărare a fost nevoie ca omenirii să i se arate milă și bunătate iubitoare; doar prin asemenea mijloace a putut omenirea să primească iertarea și, până la urmă, să devină îndreptățită să fie făcută completă și pe deplin câștigată de Dumnezeu. Fără această etapă a lucrării, planul de gestionare de 6000 de ani nu ar fi putut să progreseze. Dacă Isus nu ar fi fost răstignit, dacă doar ar fi vindecat bolnavii și ar fi alungat demonii, atunci oamenii nu ar fi putut fi întru totul iertați de păcatele lor. În cei trei ani și jumătate pe care Isus i-a petrecut făcându-Și lucrarea pe pământ, El a finalizat doar jumătate din lucrarea Sa de răscumpărare; apoi, fiind pironit pe cruce și devenind asemănarea trupului păcătos, fiind cedat celui rău, El a desăvârșit lucrarea răstignirii și a preluat controlul asupra destinului omenirii. Doar după ce a fost predat în mâinile Satanei a răscumpărat El omenirea. Timp de 33 de ani și jumătate, El a suferit pe pământ, fiind ridiculizat, hulit și abandonat, chiar până în punctul în care nu a avut un loc unde să-Și așeze capul, să Se odihnească; apoi a fost răstignit, cu întreaga Sa ființă – un trup sfânt și inocent – bătută în cuie pe cruce. El a îndurat tot felul de suferințe. Cei care aveau puterea și-au bătut joc de El și L-au biciuit, iar soldații chiar L-au scuipat în față; cu toate astea, El a rămas tăcut și a îndurat până la sfârșit, supunându-Se necondiționat până la moarte, după care a răscumpărat întreaga omenire. Doar atunci a ajuns să Se bucure de odihnă. Lucrarea pe care a făcut-o Isus reprezintă doar Epoca Harului; nu reprezintă Epoca Legii și nici nu este un înlocuitor pentru lucrarea din zilele de pe urmă. Aceasta este esența lucrării lui Isus în Epoca Harului, a doua epocă pe care a traversat-o omenirea – Epoca Răscumpărării.