15. După minciuni
Dumnezeu Atotputernic spune: „s-ar cuveni să știți că lui Dumnezeu Îi place omul cinstit. În esență, Dumnezeu este onest și, astfel, puteți avea mereu încredere în cuvintele Sale; în plus, acțiunile Lui sunt fără cusur și mai presus de orice îndoială, și de aceea lui Dumnezeu Îi plac cei care sunt absolut cinstiți cu El. Sinceritatea înseamnă să vă dăruiți inima lui Dumnezeu, să fiți sinceri cu El în privința tuturor lucrurilor, să fiți deschiși cu El în toate lucrurile, să nu ascundeți niciodată adevărul, să nu încercați să-i înșelați pe cei superiori și pe cei inferiori vouă și niciodată să nu faceți lucruri doar ca să intrați în grațiile lui Dumnezeu. Pe scurt, să fiți cinstiți înseamnă să fiți puri în acțiunile și cuvintele voastre și să nu înșelați nici pe Dumnezeu, nici pe om” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Trei avertismente”). Domnul Isus a spus, de asemenea: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă schimbaţi şi nu deveniţi ca şi copilaşii, nu veţi intra niciodată în Împărăţia Cerurilor!” (Matei 18:3). Putem vedea din cuvintele lui Dumnezeu că El este credincios, că Îi plac oamenii cinstiți și îi disprețuiește pe cei vicleni și că doar oamenii cinstiți pot fi mântuiți și pot intra în Împărăția cerească. De asta Dumnezeu ne cere, în repetate rânduri, să fim cinstiți și să ne rezolvăm motivele mincinoase și viclene. Însă, în viața reală, oricând ceva avea legătură cu reputația și statutul meu, nu mă puteam abține să mint și să fiu vicleană. Fără judecata și revelațiile cuvintelor lui Dumnezeu, fără mustrarea și disciplina Lui, nu m-aș fi căit, cu adevărat, niciodată, nu aș fi respins minciunile și nu aș fi practicat adevărul ca o persoană cinstită.
Cu câțiva ani în urmă, îmi îndeplineam datoria de conducătoare a bisericii. Într-o zi, conducătoarea mea m-a rugat să particip la o adunare cu colegii. Eram atât de fericită. M-am gândit cum muncisem din greu, în ultimul timp, în biserică, ținând adunări și având părtășie în fiecare zi, iar majoritatea fraților și surorilor erau angajați activ în datoria lor. Unele grupuri progresaseră mult, așadar m-am gândit că sigur această adunare va fi o șansă să fiu remarcată. Le puteam arăta conducătoarei și colegilor cât de capabilă eram, că eram mai bună ca ceilalți. Când am ajuns, am văzut că sora Liu s-a încruntat îngrijorată și a spus cu un oftat: „Cum merge lucrarea ta de udare și sprijinire a fraților și surorilor? Nouă ne este greu. Cred că-mi lipsește realitatea adevărului. Sunt multe probleme pe care, pur și simplu, nu le pot rezolva.” Am zâmbit și am spus: „Lucrarea de udare merge destul de bine în biserica noastră, mult mai bine ca înainte.” Chiar atunci, a intrat conducătoarea și a început să întrebe despre lucrarea de udare din biserici. Am crezut că este șansa mea să mă remarc, deci trebuia să fac impresie bună. Surprinzător, nu a întrebat despre succesele noastre în lucrarea de udare, ci despre ce dificultăți au apărut, cum au fost ele rezolvate prin părtășie despre adevăr și care dificultăți nu fuseseră rezolvate. Am intrat în panică. În general, eu doar organizam lucrarea și nu știam deloc detaliile, așa că nu făcusem nicio udare adevărată. Nu știam ce să fac. Ce să spun când mă va întreba conducătoarea? Dacă spuneam adevărul, ar fi putut crede că nu făceam o lucrare practică? Tocmai mă lăudasem surorii Liu, spunând că lucrarea de care eram responsabilă mergea bine. Dacă nu puteam vorbi despre detalii, n-ar spune că m-am lăudat degeaba? Ce puteam face? Mă simțeam din ce în ce mai îngrijorată. Chiar atunci, fratele Zhou a vorbit despre niște probleme pe care le-au întâlnit în lucrarea de udare din biserica lor și despre stricăciunile pe care le-a dezvăluit în lucrarea lui. Apoi a explicat cum a căutat adevărul pentru a rezolva aceste lucruri. A explicat acest lucru într-un mod foarte practic și detaliat, care ne-a arătat o cale de a practica. M-am simțit cu adevărat rușinată după ce am auzit părtășia lui. Știind că nu făcusem nicio lucrare practică, mi-am plecat capul, iar fața a început să-mi ardă. Apoi, conducătoarea mi-a cerut să vorbesc. Mi s-a făcut inima cât un purice. Ce să spun? Nu aveam niciun detaliu de împărtășit, iar numai o imagine de ansamblu ar fi arătat că nu făceam lucrare practică. Ce ar crede oamenii despre mine dacă aș spune adevărul? Am simțit că nu puteam fi sinceră. Așa că am spus doar: „Situația mea e cam la fel ca a fratelui Zhou. Nu-i nevoie să repet acest lucru.” Conducătoarea a ascultat și n-a spus nimic, apoi a început adunarea citind cuvintele lui Dumnezeu. În acea adunare, m-am simțit de parcă furasem de la cineva. Eram foarte neliniștită, speriată de ziua în care conducătoarea mea îmi va verifica sau supraveghea lucrarea, va afla că practica mea nu era ca a fratelui Zhou și mă va îndepărta de la datoria mea pentru că nu am făcut lucrare practică, am mințit și am înșelat. Îngrijorarea îmi creștea, dar tot îmi lipsea curajul de a spune adevărul. Am hotărât, în tăcere: „Trebuie neapărat să lucrez ca fratele Zhou ca să compensez pentru lipsa mea de sinceritate de astăzi.”
Când m-am întors la biserică, m-am întâlnit imediat cu diaconii și cu conducătorii de grup, am dat, personal, o părtășie detaliată și i-am pus să înceapă numaidecât. Apoi am mers cu bicicleta acasă la sora Lyu. I-am povestit în detaliu despre calea fratelui Zhou și i-am spus să o împărtășească cu ceilalți frați și surori care aveau datoria de udare. Trei zile au zburat ca gândul, iar eu așteptam foarte fericită să culeg rodul strădaniilor mele. Spre surprinderea mea, mi-au spus că au întâmpinat multe probleme în lucrarea lor de udare, printre care unele pe care nu le-au putut rezolva și că nou-veniții fuseseră amăgiți de minciunile PCC-ului și ale pastorilor religioși deoarece nu fuseseră udați la timp, astfel încât nu au îndrăznit să mai vină la adunări. Mi se învârtea capul. Cum se putuse întâmpla asta? M-am repezit înapoi acasă la sora Lyu, iar ea, de îndată ce m-a văzut, a spus îngrijorată: „Ce ar trebui să facem acum în legătură cu aceste probleme cu lucrarea noastră de udare? Chiar nu știu.” Pur și simplu, nu am știut ce să spun. O instruisem în mod special prin părtășie și intrasem foarte mult în detalii în părtășia mea, dar ea tot nu înțelegea. M-am întrebat ce e cu oamenii ăștia? Avusesem părtășie atât de clar, dar ei tot nu pricepeau. Ce-ar crede conducătoarea despre mine dacă lucrarea mea nu era bine făcută? Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai frustrată și deprimată mă simțeam. În noaptea aceea, m-am zvârcolit în pat, fără să pot dormi, simțindu-mă complet golită de energie. În cele din urmă, am venit înaintea lui Dumnezeu în rugăciune: „Dumnezeule, în ultimele zile, m-am străduit mult mai mult în datoria mea, dar n-am realizat nimic. Nu-Ți pot simți îndrumarea și trăiesc în întuneric. Dumnezeule, fac ceva împotriva voii Tale, stârnindu-Ți dezgustul și ura? Te rog, luminează-mă ca să-mi pot înțelege propria stare.”
Apoi am citit aceste cuvinte revelatoare de la Dumnezeu: „Sunt țelurile și intențiile tale realizate cu Mine în minte? Sunt toate cuvintele pe care le spui și acțiunile pe care le faci în prezența Mea? Îți examinez toate gândurile și ideile. Nu te simți vinovat? Afișezi o altă față pe care alții să o vadă și îți asumi calm un aer de neprihănire de sine; faci asta pentru a te proteja. Faci acest lucru pentru a-ți ascunde răul și chiar te gândești la modalități de a împinge acel rău asupra altcuiva. Ce trădare sălășluiește în inima ta!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 13). „Nu te purta într-un fel în fața unora și într-un alt fel pe la spatele lor; Eu văd clar tot ceea ce faci și, cu toate că pe alții îi poți păcăli, pe Mine nu Mă poți păcăli. Eu văd totul clar. Nu ai cum să ascunzi nimic; totul se află în mâinile Mele. Nu te crede foarte isteț pentru că ai făcut ca toate micile tale calcule meschine să te avantajeze. Eu îți zic: indiferent câte planuri pot face oamenii, fie că sunt mii sau zeci de mii, până la urmă, ei nu pot scăpa din palma mâinii Mele. Toate lucrurile și obiectele sunt controlate de mâinile Mele, ca să nu mai spun o persoană! Nu încerca să Mă eviți sau să te ascunzi, nu încerca să înșeli sau să tăinuiești ceva. Oare tot nu poți să vezi că înfățișarea Mea glorioasă și mânia și judecata Mea au fost public dezvăluite? Voi judeca îndată și fără milă pe cine nu Mă vrea în mod sincer. Compasiunea Mea a ajuns la sfârșit; nu a mai rămas nimic din ea. Nu mai fiți fățarnici și puneți capăt căilor voastre necontrolate și nesăbuite” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 44). Am reflectat asupra mea după ce am citit asta. Alergasem de colo colo ținând adunări și având părtășie cu diaconii și cu conducătorii de grup, dar pentru ce a fost totul? Chiar o făceam de dragul lucrării bisericii, pentru viețile fraților și surorilor mele? O făceam ca să le rezolv problemele practice? Apoi m-am gândit cum mințisem în acea adunare. Când m-a întrebat conducătoarea despre lucrarea de udare, știam prea bine că nu făcusem nicio lucrare practică, dar am fost vicleană ca să nu mă fac de rușine, ca oamenii să nu vadă adevărul despre mine sau să mă privească de sus. M-am întors, în grabă, să îndrept problemele din lucrarea mea numai să nu afle conducătoarea că mințisem. Apoi mi-am dat seama că mă străduisem atât de mult doar ca să-mi continui minciuna, să acopăr adevărul de a nu fi făcut lucrare practică și pentru propria reputație și statut. Pur și simplu, folosisem calea despre care avusese părtășie fratele Zhou, în loc să înțeleg cu adevărat greutățile concrete ale fraților și surorilor și să le rezolv problemele având părtășie despre adevăr. Fusesem neglijentă în datoria mea, ascunzând acel motiv josnic. Cum putea fi acest lucru conform voii lui Dumnezeu? Dumnezeu vede în adâncul inimilor noastre, deci cum ar putea El să nu fie dezgustat de încercarea mea de a-L amăgi, înșela și păcăli în acel fel? Întunericul în care căzusem era mustrarea și disciplina lui Dumnezeu. Realizarea acestui lucru m-a făcut să-mi fie puțin frică și m-am gândit să practic adevărul și să mă destăinui în următoarea adunare. Dar am simțit o oarecare îngrijorare, gândindu-mă cum spusesem o minciună atât de mare. Ce ar crede ceilalți despre mine dacă mărturisesc? Ar spune că am fost vicleană?
Apoi am citit alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Când spui o minciună, nu îți pierzi reputația pe loc, dar, în inima ta, simți că ai fost complet discreditat, iar conștiința ta te va acuza că ești necinstit. În sinea ta, te vei desconsidera, te vei disprețui și vei gândi: «Cum de trăiesc atât de jalnic? Este chiar atât de greu să spun adevărul? Chiar trebuie să spun aceste minciuni doar de dragul reputației mele? De ce e viața atât de obositoare pentru mine?» Nu ești nevoit să duci o viață obositoare, dar nu ai ales o cale a tihnei și a libertății. Ai ales o cale prin care să-ți aperi reputația și vanitatea, așa că, pentru tine, viața este foarte obositoare. […] Nu poți să renunți la lucruri ca reputația și prestigiul tău, așa că poți doar să le aperi cu minciuni. Simți că te poți folosi de minciuni ca să te agăți de aceste lucruri, dar, de fapt, nu poți. Nu numai că neadevărurile tale nu au reușit să îți păstreze integritatea și demnitatea, dar, mai important este că ai pierdut o șansă de a practica adevărul. Chiar dacă ți-ai susținut reputația și prestigiul, ai pierdut adevărul; ai pierdut o oportunitate de a-l pune în practică, precum și o șansă de a fi o persoană cinstită. Aceasta este cea mai mare pierdere” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Fiecare dintre cuvintele lui Dumnezeu mi-a mers drept la inimă. Mi-am păstrat reputația după ce mi-am spus minciuna, dar nu puteam simți niciun strop de fericire. Dimpotrivă, eram tulburată, simțindu-mă prost tot timpul pentru ce făcusem. Uneori nu voiam să întâlnesc privirile oamenilor când vorbeam, de teamă că mi-ar vedea înșelătoria și n-ar mai avea încredere în mine. Chiar am încercat tot felul de lucruri ca să-mi acopăr minciuna, să o fac credibilă. Era un mod de viață dificil și obositor, iar eu nu puteam simți nicio ușurare. Mințisem și fusesem vicleană și trăiam într-un fel josnic și nedemn. Nevrând să-mi mai acopăr minciuna, m-am rugat lui Dumnezeu să mărturisesc și să mă căiesc și am hotărât să mă lepăd de trup și să mă destăinui următoarea dată când îi văd pe frați și surori.
Câteva zile mai târziu, conducătoarea a venit să participe la o adunare cu noi și am simțit că Dumnezeu îmi dă o șansă să practic adevărul. M-am rugat: „O, Dumnezeule, sunt dispusă să-mi dezvălui minciuna și înșelătoria. Te rog să-mi dai determinarea de a practica adevărul.” Când am ajuns, am aflat că ea venise să aleagă un coleg de muncă dintre noi, conducătorii bisericii. S-a stârnit o luptă interioară în mine. Dintre noi, conducătorii bisericii, calibrul și realizările mele erau ceva mai bune decât ale celorlalți, prin urmare, poate m-au văzut deja ca pe un candidat potrivit. Însă, dacă spuneam adevărul și-mi dezvăluiam minciuna, ar avea ei o părere mai proastă despre mine? Ar crede că eram prea vicleană și nu m-ar alege? Cum mi-aș mai putea arăta fața vreodată dacă altcineva era ales? M-am gândit că nu puteam vorbi despre asta. Tocmai când eram cu capul plecat, pierdută în gânduri, conducătoarea mi-a cerut să împărtășesc ce făcusem în ultimul timp. Poticnindu-mă în cuvinte, am ascuns adevărul. „Am fost într-o stare bună. Când întâmpin dificultăți, știu să mă rog lui Dumnezeu și să caut adevărul pentru a le rezolva...” După ce am spus asta, am simțit că făcusem un lucru rușinos și m-am umplut de îngrijorare. Am început să transpir abundent. Văzând că tot îmi ștergeam sudoarea, conducătoarea mi-a adus o cană cu apă fierbinte și m-a întrebat, cu blândețe dacă eram răcită. Am spus: „Nu știu de ce, pur și simplu, mă simt neliniștită și nu mă pot opri din transpirat.” De fapt, știam foarte bine că era din cauză că mințisem iarăși și nu practicasem adevărul. Am spus o rugăciune, în tăcere, lui Dumnezeu: „Dumnezeule, am mințit în repetate rânduri, refuzând cu încăpățânare să practic adevărul. Sunt atât de rigidă, atât de răzvrătită. Te rog, îndrumă-mă ca să pot practica adevărul și să fiu o persoană cinstită.”
Atunci, sora Liu a sugerat să cântăm un imn al cuvintelor lui Dumnezeu. „1 Sinceritatea înseamnă să vă dăruiți inima lui Dumnezeu, să fiți sinceri cu El în privința tuturor lucrurilor, să fiți deschiși cu El în toate lucrurile, să nu ascundeți niciodată adevărul, să nu încercați să-i înșelați pe cei superiori și pe cei inferiori vouă și niciodată să nu faceți lucruri doar ca să intrați în grațiile lui Dumnezeu. Pe scurt, să fiți cinstiți înseamnă să fiți puri în acțiunile și cuvintele voastre și să nu înșelați nici pe Dumnezeu, nici pe om. Dacă vorbele ți-s pline de scuze și justificări fără valoare, atunci spun că tu ești un om care ezită să pună adevărul în practică. 2 Dacă ai multe confidențe pe care nu ești dispus să le împărtășești și dacă nu ești dispus să îți dezvălui secretele – adică, dificultățile tale – înaintea altora, astfel încât să cauți calea luminii, atunci Eu spun că ești un om care nu va primi mântuirea cu ușurință și care nu va ieși cu ușurință din întuneric. Dacă a căuta calea adevărului este pe placul tău, atunci tu ești unul care locuiește întotdeauna în lumină” („Urmați Mielul și cântați cântări noi”). În timp ce cântam acest imn, m-am simțit atât mâhnită, cât și rușinată. Mă rugasem înainte de adunare pentru că am vrut să mă destăinui despre cum mințisem și fusesem vicleană, dar când am aflat despre conducătoare că selecta pe cineva să lucreze cu ea, nu am vrut să divulg nimic. Mi-era teamă să nu afle conducătoarea și colegii că nu făcusem lucrare practică și chiar mințisem, că ar spune că eram prea vicleană și nu m-ar alege pentru funcție. Atunci aș pierde șansa de a fi o conducătoare. Eram atât de vicleană! Dumnezeu vede tot. S-ar putea să-i pot păcăli pe alții, dar pe Dumnezeu? Aceste cuvinte chiar au ieșit în evidență: „Dacă ai multe confidențe pe care nu ești dispus să le împărtășești și dacă nu ești dispus să îți dezvălui secretele – adică, dificultățile tale – înaintea altora, astfel încât să cauți calea luminii, atunci Eu spun că ești un om care nu va primi mântuirea cu ușurință și care nu va ieși cu ușurință din întuneric.” M-am simțit și mai stânjenită. Nu aveam eu multe taine pe care ezitam să le împărtășesc, întocmai cum a spus Dumnezeu? Știusem prea bine că nu cunoșteam detaliile lucrării de udare, dar atunci când conducătoarea m-a întrebat despre acest lucru, folosisem tertipuri și mințisem cu bună-știință, iar când m-am întors la biserică, nu m-am destăinuit celorlalți ca să dezvălui stricăciunea și greșelile din lucrarea mea. Dimpotrivă, încercasem să-mi tăinuiesc minciunile și să le prelungesc, dând impresia, în același timp, că-mi fac datoria. Însemna acest lucru că-mi fac datoria? Totul a fost ca să-mi protejez numele și statutul. Încercam să-L păcălesc pe Dumnezeu și să amăgesc oamenii. Și, încă o dată, pentru a câștiga această nouă funcție, mi-am încălcat, cu nerușinare, făgăduiala, înșelându-L atât pe Dumnezeu, cât și pe oameni. Mințeam și eram vicleană necontenit! Apoi mi-au venit în minte aceste cuvinte de la Dumnezeu: „Vorbirea voastră să fie astfel: «Da» să fie «Da» şi «Nu» să fie «Nu». Ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău” (Matei 5:37). „Voi sunteţi de la tatăl vostru, diavolul, şi vreţi să îndepliniţi dorinţele tatălui vostru! El de la început a fost ucigaş şi n-a stat în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, el vorbeşte din ale lui, pentru că este mincinos şi tatăl minciunii!” (Ioan 8:44). Știam prea bine că lui Dumnezeu Îi plac oamenii cinstiți, dar mințisem și-mi tăinuisem minciunile în mod repetat, încercând să-L amăgesc pe Dumnezeu și pe frații și surorile mele. Cum eram eu diferită de Satana? Aveam măcar un strop de umanitate adevărată? Dacă nu mă căiam și nu mă schimbam, știam că aveam să sfârșesc precum Satana. Acest gând m-a înspăimântat, așa că m-am rugat lui Dumnezeu și mi-am făcut curaj să-mi distrug reputația. Mi-am dat la iveală minciuna, ascunzișurile și motivele josnice și viclene, cu lux de amănunte, fără să ascund nimic. După ce am mărturisit totul, m-am simțit de parcă o greutate mare fusese ridicată și, deodată, m-am simțit mult mai liniștită. Mi-am simțit inima liberă și ușurată.
Frații și surorile nu m-au disprețuit, iar conducătoarea chiar mi-a citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Când oamenii se dedau înșelăciunii, ce intenții izvorăsc din asta? Ce fel de fire dezvăluie aceștia? De ce sunt capabili să exprime o astfel de fire? Care este rădăcina acesteia? Este faptul că oamenii își văd propriile interese ca fiind mai importante decât orice altceva. Ei se dedau înșelăciunii pentru a trage foloase și, prin urmare, firile lor înșelătoare sunt dezvăluite. Cum ar trebui rezolvată această problemă? În primul rând, trebuie să renunți la propriile interese. A-i determina pe oameni să renunțe la propriile interese este lucrul cel mai greu de făcut. Majoritatea oamenilor nu caută altceva decât profitul; interesele oamenilor sunt viața lor, iar a-i face să renunțe la aceste lucruri este echivalent cu a-i obliga să renunțe la viața lor. Așadar, ce ar trebui să faci? Trebuie să înveți să renunți, să abandonezi, să suferi și să înduri necazul de a te desprinde de interesele pe care le iubești. După ce ai îndurat această suferință și ai renunțat la câteva dintre interesele tale, te vei simți un pic ușurat și puțin eliberat și, astfel, îți vei birui trupul. Totuși, dacă te agăți de interesele tale și nu reușești să renunți la ele, tu spui: «Am fost înșelător, și ce dacă? Dumnezeu nu m-a pedepsit, deci oamenii ce pot să-mi facă? Nu voi renunța la nimic!» Când nu renunți la nimic, nimeni altcineva nu pierde nimic; tu ești tu cel care, în cele din urmă, pierde. Când îți recunoști firea coruptă, aceasta este, de fapt, o oportunitate ca tu să intri, să progresezi și să te schimbi; este o șansă ca tu să vii înaintea lui Dumnezeu și să-I accepți cercetarea atentă, judecata și mustrarea. În plus, este o oportunitate ca tu să obții mântuirea. Dacă renunți la căutarea adevărului, atunci acest lucru este echivalent cu renunțarea la oportunitatea de a obține mântuirea și de a accepta judecata și mustrarea. […] Dacă oamenii aleg să practice adevărul, chiar dacă și-au pierdut interesele, atunci ei câștigă mântuirea și viața veșnică de la Dumnezeu. Acei oameni sunt cei mai deștepți. Dacă oamenii trag foloase în detrimentul adevărului, atunci pierd viața și mântuirea lui Dumnezeu; acei oameni sunt cei mai proști. Cât despre ce va alege o persoană în cele din urmă – interesele personale sau adevărul – este o chestiune care, mai mult decât oricare alta, dă în vileag o persoană. Cei care iubesc adevărul vor alege adevărul; vor alege să se supună înaintea lui Dumnezeu și să-L urmeze. Ar prefera să renunțe la propriile interese. Oricât de mult trebuie să sufere, sunt hotărâți să mărturisească ferm pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Acesta este parcursul fundamental al practicării adevărului și al intrării în realitatea adevărului” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Inima mi s-a înseninat la auzul acestor cuvinte. M-am gândit la cum mințisem și înșelasem iar și iar, mai ales pentru că-mi păsa prea mult de reputație și funcție și pentru că aveam o natură vicleană. Fusesem educată și îndoctrinată de Satana de când eram mică și asimilasem atât de multe dintre otrăvurile lui, precum „Fiecare om pentru el însuşi şi diavolul îl ia pe cel mai din spate”, „Aşa cum un copac trăieşte pentru scoarţa lui, un om trăieşte pentru faţa lui”, „O minciună va deveni adevăr dacă este repetată de zece mii de ori”, „Omul nu poate obţine nimic fără a spune minciuni”, „Gândeşte înainte de a vorbi şi apoi vorbeşte rezervat” și așa mai departe. Acele filosofii satanice deveniseră legile mele pentru supraviețuire. Trăisem potrivit lor, devenind mai egoistă, vicleană și ipocrită. Nu mă gândeam decât la propriile interese și nu mă puteam abține să mint și să înșel în acest scop. Deși mă simțeam vinovată, îmi făceam reproșuri după ce mințeam și voiam să mă căiesc lui Dumnezeu și să mă destăinui celorlalți, frica mea de a fi făcută de rușine și de a se râde de mine, m-a făcut să continui să mă protejez și să afișez o fațadă falsă. Nu eram dispusă să mă destăinui și să-mi dau la iveală motivele viclene și comportamentul înșelător. Îmi lipsea, mai ales, curajul de a lepăda masca și de a fi cinstită, gândindu-mă că, în clipa în care spuneam adevărul, oamenii aveau să mă vadă așa cum eram și nu aveau să mă mai respecte. Am preferat să mă zbat în întuneric și durere în loc să practic adevărul și să fiu cinstită. Am văzut cât de profund stricată eram de Satana! Fără ca Dumnezeu să mă expună în acel fel, fără judecata și revelația cuvintelor Lui, n-aș fi văzut niciodată cât de vicleană îmi era natura și nu aș fi fost motivată să practic adevărul și să-mi dezvălui adevărata față. Am înțeles atunci că Dumnezeu m-a judecat și m-a mustrat ca să mă apere și să mă mântuie și am simțit cât de importante sunt căutarea adevărului și practicarea cinstei.
De atunci, mi-am propus să practic rostirea adevărului și să fiu o persoană cinstită. După o vreme, am constatat că o conducătoare care s-a alăturat adunărilor noastre era uneori arogantă și neprihănită de sine și că nu accepta cu ușurință sugestiile altora. Am vrut să i-o spun de câteva ori, dar apoi m-am gândit: „Toate bune și frumoase dacă acceptă ceea ce spun, dar dacă nu acceptă, ce va gândi despre mine?” Am decis să aștept și să văd ce urmează. Într-o zi, m-a întrebat: „Soră, ne cunoaștem de ceva timp. Dacă vezi vreun defect la mine, te rog să-mi spui! M-ar ajuta.” M-am uitat la ea și urma să spun: „Nu am observat nimic. Ești grozavă!” Dar mi-am dat seama că acest lucru ar fi înșelător, așa că m-am rugat lui Dumnezeu și m-am făcut dispusă să-I accept cercetarea. Nu puteam să continui să mint și să înșel, provocând dezgustul lui Dumnezeu. Prin urmare, m-am destăinuit și i-am spus despre problema ei. A ascultat, apoi a dat repede din cap aprobator și a spus: „Slavă Ție, Dumnezeule! Nu mi-aș fi dat seama niciodată de asta dacă nu mi-ai fi spus. Chiar trebuie să mă gândesc la mine însămi și să înțeleg acest lucru.” Am fost atât de fericită când am văzut că a putut accepta! Am avut un sentiment incredibil de pace și ușurare și chiar am experimentat cât de minunat este să practic adevărul și să fiu o persoană cinstită!
