Totul se săvârșește prin cuvântul lui Dumnezeu
Dumnezeu Își rostește cuvintele și Își înfăptuiește lucrarea în funcție de diferitele epoci, iar în diferite epoci, El rostește cuvinte diferite. Dumnezeu nu Se supune reglementărilor, nu repetă aceeași lucrare, nici nu simte nostalgie pentru lucrurile din trecut; El este un Dumnezeu care este întotdeauna nou și niciodată vechi, și El rostește cuvinte noi în fiecare zi. Ar trebui să respecți ceea ce trebuie respectat astăzi; aceasta este responsabilitatea și datoria omului. Este esențial ca practica să fie centrată în jurul luminii și cuvintelor lui Dumnezeu din ziua de astăzi. Dumnezeu nu Se supune reglementărilor și este capabil să vorbească din multe perspective diferite pentru a-Și dezvălui înțelepciunea și atotputernicia. Nu contează dacă vorbește din perspectiva Duhului, a omului sau a unei alte persoane – Dumnezeu este întotdeauna Dumnezeu și nu poți spune că El nu este Dumnezeu din cauza perspectivei umane din care vorbește. Unii oameni au dezvoltat noțiuni ca urmare a diferitelor perspective din care vorbește Dumnezeu. Astfel de oameni nu au nicio cunoaștere a lui Dumnezeu și nicio cunoaștere a lucrării Sale. Dacă Dumnezeu ar vorbi întotdeauna dintr-o singură perspectivă, nu L-ar restrânge omul pe Dumnezeu? Ar putea Dumnezeu să permită omului să acționeze în așa fel? Indiferent din ce perspectivă vorbește Dumnezeu, are motivele Sale pentru care face asta. Dacă Dumnezeu ar vorbi întotdeauna din perspectiva Duhului, ai fi capabil să interacționezi cu El? Astfel, El vorbește uneori din perspectiva unei alte persoane pentru a te aproviziona și a te călăuzi în realitate. Tot ceea ce săvârșește Dumnezeu este potrivit. Pe scurt, totul este săvârșit de Dumnezeu și nu ar trebui să te îndoiești de acest lucru. El este Dumnezeu și, astfel, indiferent din ce perspectivă vorbește, va fi mereu Dumnezeu. Acesta este un adevăr neschimbător. Indiferent de cum lucrează, El tot Dumnezeu rămâne, iar esența Lui nu se va schimba! Petru L-a iubit atât de mult pe Dumnezeu și a fost un om care era în concordanță cu intențiile lui Dumnezeu, dar Dumnezeu nu i-a adus mărturie că El este Domnul sau Hristos, pentru că esența unei ființe este ceea ce este și nu se poate schimba niciodată. În lucrarea Sa, Dumnezeu nu respectă reglementările, ci folosește diferite metode pentru a face lucrarea Sa eficientă și pentru a aprofunda cunoașterea omului despre El. Scopul din spatele fiecăreia dintre metodele Sale de lucru este să îl ajute pe om să-L cunoască și să-l desăvârșească pe om. Indiferent de metoda de lucru pe care El o folosește, fiecare este pentru a construi omul și a-l desăvârși. Deși s-ar putea ca una dintre metodele Sale de lucru să fi durat foarte mult timp, o face pentru a căli credința omului în El. Prin urmare, în inimile voastre nu ar trebui să existe nicio îndoială. Acestea sunt toate etapele lucrării lui Dumnezeu și voi trebuie să vă supuneți lor.
Astăzi se vorbește despre intrarea în realitate – nu despre înălțarea la ceruri sau despre exercitarea puterii ca regi; se vorbește doar despre urmărirea intrării în realitate. Nu există o urmărire mai practică decât aceasta, iar a vorbi despre exercitarea puterii ca regi nu este realist. Omul are o mare curiozitate și măsoară lucrarea de azi a lui Dumnezeu prin noțiunile sale religioase. După ce a experimentat atât de multe dintre metodele de lucru ale lui Dumnezeu, omul încă nu cunoaște lucrarea lui Dumnezeu, caută în continuare semne și minuni și caută încă să vadă dacă cuvintele lui Dumnezeu au fost împlinite. Nu este aceasta o orbire absolută? Fără împlinirea cuvintelor lui Dumnezeu, încă ai mai crede că El este Dumnezeu? Astăzi, mulți astfel de oameni din biserică așteaptă să vadă semne și minuni. Ei spun că, dacă se împlinesc cuvintele lui Dumnezeu, atunci El este Dumnezeu; dacă cuvintele lui Dumnezeu nu sunt împlinite, atunci El nu este Dumnezeu. Deci, crezi în Dumnezeu datorită împlinirii cuvintelor Sale sau pentru că El este Însuși Dumnezeu? Perspectiva omului asupra credinței în Dumnezeu trebuie să fie corectă! Când vezi că ale lui Dumnezeu cuvinte nu s-au împlinit, fugi – ce fel de credincios ești? Când crezi în Dumnezeu, trebuie să lași totul la mila orchestrării lui Dumnezeu și să te supui întregii Sale lucrări. Dumnezeu a rostit atâtea cuvinte în Vechiul Testament – pe care dintre ele le-ai văzut împlinite cu propriii tăi ochi? Poți spune că Iahve nu este adevăratul Dumnezeu pentru că nu ai văzut asta? Chiar dacă multe dintre cuvinte poate că s-au împlinit, omul e incapabil să vadă clar acest lucru pentru că nu are adevărul și nu înțelege nimic. Unii își doresc să fugă atunci când simt că nu s-au împlinit cuvintele lui Dumnezeu. Încearcă. Vezi dacă poți să fugi. După ce ai fugit, tot vei reveni. Dumnezeu te controlează cu al Lui cuvânt, și dacă părăsești biserica și cuvântul lui Dumnezeu, nu vei avea niciun mod de a trăi în continuare. Dacă nu crezi asta, încearcă singur – crezi că poți să pleci pur și simplu? Duhul lui Dumnezeu te controlează. Nu poți pleca. Acesta este un decret administrativ al lui Dumnezeu! Dacă unii oameni vor să încerce, pot! Spui că această persoană nu este Dumnezeu, așa că ofensează-L și vezi ce face El. Este posibil ca trupul tău să nu moară și să fii încă în stare să te hrănești și să te îmbraci singur, dar mental va fi de nesuportat; te vei simți stresat și chinuit; nimic nu va fi mai agonizant. Omul nu poate suporta chinul mental și devastarea – poate că ești în stare să înduri suferința cărnii, dar ești cu totul lipsit de putința de a îndura stresul mental și chinul de lungă durată. Astăzi, unii oameni devin negativi pentru că nu au fost în stare să vadă niciun semn și nicio minune și, totuși, niciunul nu îndrăznește să fugă, indiferent cât de negativ ar deveni, pentru că Dumnezeu îl controlează pe om prin cuvântul Său. În ciuda neapariţiei faptelor, nimeni, totuși, nu poate să fugă. Acestea nu sunt ele fapte ale lui Dumnezeu? Astăzi, Dumnezeu a venit pe pământ pentru a oferi omului viață. El nu te înduplecă mereu prin semne și minuni, așa cum își imaginează oamenii, pentru a asigura o relație pașnică între Dumnezeu și om. Toți cei care nu se concentrează asupra vieții și care, în schimb, se concentrează în a-L face pe Dumnezeu să le arate semne și minuni, sunt farisei! Și fariseii au fost cei care L-au răstignit pe Isus pe cruce. Dacă Îl măsori pe Dumnezeu după propria ta viziune a credinței în Dumnezeu, să crezi în Dumnezeu dacă cuvintele Lui sunt împlinite, și să fii plin de îndoieli și chiar să hulești împotriva lui Dumnezeu dacă nu sunt, atunci nu ești tu cel care Îl pironește pe cruce? Astfel de oameni nu se ocupă de sarcinile cuvenite și râvnesc la confort!
Unul dintre aspectele celei mai mari dificultăți cu care se confruntă omul este că nu cunoaște lucrarea lui Dumnezeu. Deși atitudinea omului nu este una de negare, este una de îndoială. Omul nu neagă, dar nici nu recunoaște pe deplin. Dacă oamenii au o cunoaștere aprofundată a lucrării lui Dumnezeu, atunci ei nu vor fugi. Celălalt aspect e că omul nu cunoaște caracterul practic. Astăzi, fiecare persoană a intrat în contact cu al lui Dumnezeu cuvânt; ca să fim cinstiți, nu te gândi că vei fi capabil să vezi semne și minuni în viitor. Îți spun clar: în stadiul actual, tot ceea ce ești capabil să vezi sunt cuvintele lui Dumnezeu și, deși nu există fapte, viața lui Dumnezeu tot poate fi plăsmuită în om. Aceasta anume este lucrarea principală a Împărăției Milenare și, dacă nu poți percepe această lucrare, atunci vei deveni slab și vei cădea; vei coborî în mijlocul încercărilor și, în cazurile grave, vei fi luat captiv de Satana. Dumnezeu a venit pe pământ mai ales pentru a rosti cuvintele Sale; cu ceea ce intri în contact este cuvântul lui Dumnezeu, ceea ce citești este cuvântul lui Dumnezeu, ceea ce auzi este cuvântul lui Dumnezeu, ceea ce respecți este cuvântul lui Dumnezeu, ceea ce experimentezi este cuvântul lui Dumnezeu și, devenind trup de această dată, Dumnezeu folosește mai ales cuvântul pentru a-l desăvârși pe om. El nu arată semne și minuni și, mai ales, nu face lucrarea pe care a făcut-o Isus în trecut. Cu toate că sunt Dumnezeu, și ambii sunt trup, lucrările Lor de slujire nu sunt la fel. Când a venit Isus, El a făcut, de asemenea, parte din lucrarea lui Dumnezeu și a rostit câteva cuvinte – dar care a fost lucrarea principală pe care a realizat-o? Ceea ce a realizat în principal a fost lucrarea răstignirii. El a devenit asemănare a trupului păcătos pentru a finaliza lucrarea de răstignire și pentru a răscumpăra întreaga omenire și a servit drept jertfă pentru păcat de dragul păcatelor întregii omeniri. Aceasta este lucrarea principală pe care El a realizat-o. În cele din urmă, El a arătat calea crucii celor care au venit mai târziu. Când Isus a venit, a fost în primul rând pentru a finaliza lucrarea de răscumpărare. El a răscumpărat toată omenirea și a adus omului Evanghelia Împărăției Cerurilor și, în plus, a adus calea către Împărăția Cerurilor. Drept urmare, toți cei care au venit după au spus: „Ar trebui să mergem pe calea crucii și să ne sacrificăm pentru cruce”. Desigur, la început, Isus a mai făcut o altă lucrare și a rostit câteva cuvinte pentru a-l face pe om să se pocăiască și să-și mărturisească păcatele. Dar lucrarea Lui de slujire a rămas tot răstignirea, iar cei trei ani și jumătate pe care El Și i-a petrecut predicând calea au fost pentru a-L pregăti pentru răstignirea care a urmat. Cele câteva dăți în care Isus S-a rugat au fost, de asemenea, de dragul răstignirii. Viața umană normală pe care a dus-o și cei treizeci și trei de ani și jumătate pe care El i-a trăit pe pământ erau, în primul rând, de dragul finalizării lucrării de răstignire; trebuiau să-I dea putere să Își asume această lucrare. De aceea se spune că Dumnezeu I-a încredințat lucrarea de răstignire. Ce lucrare va săvârși astăzi Dumnezeu întrupat? Astăzi, Dumnezeu a devenit trup în primul rând pentru a finaliza lucrarea „Cuvântul care Se arată în trup”. El folosește cuvântul pentru a-l desăvârși pe om și îl face pe om să accepte emondarea prin cuvânt și rafinarea prin cuvânt. Prin cuvintele Lui, El te face să câștigi aprovizionare și viață și te face să-I vezi lucrarea și faptele. Dumnezeu folosește cuvântul ca să te mustre și să te rafineze și astfel, chiar dacă suferi durere, este și din cauza cuvântului lui Dumnezeu. Astăzi, Dumnezeu nu lucrează cu fapte, ci cu cuvinte. Doar după ce cuvântul Său a venit asupra ta Duhul Sfânt poate să lucreze în tine și să te facă să înduri durere sau să guști din dulceață. Numai cuvântul lui Dumnezeu te poate aduce în realitate și numai cuvântul lui Dumnezeu te poate desăvârși. Prin urmare, cel puțin, trebuie să înțelegi aceasta: lucrarea făcută de Dumnezeu în zilele de pe urmă este, în principal, cea a folosirii cuvântului Său pentru a desăvârși fiecare persoană și pentru a-l călăuzi pe om. Toată lucrarea pe care o face El este prin cuvânt; El nu folosește fapte pentru a te mustra. Există momente când unii oameni I se împotrivesc lui Dumnezeu. Dumnezeu nu îți provoacă un mare disconfort, trupul tău nu este mustrat și nici nu suferă vreo durere – dar, de îndată ce cuvântul Său vine peste tine și te rafinează, este insuportabil pentru tine. Nu este așa? Pe vremea prestatorilor de servicii, Dumnezeu a spus să îl arunce pe om în Adânc. Oare a sfârșit omul cu adevărat în Adânc? Pur și simplu, prin folosirea cuvintelor pentru a rafina omul, acesta a intrat în Adânc. Prin urmare, în zilele de pe urmă, când Dumnezeu devine trup, El folosește în mod predominant cuvântul pentru a săvârși totul și pentru a dezvălui totul. Numai în cuvintele Lui poți vedea ce este El; numai în cuvintele Lui poți vedea că El este Însuși Dumnezeu. Când Dumnezeu întrupat vine pe pământ, El nu face altă lucrare decât să rostească cuvinte – deci nu este nevoie de fapte; cuvintele singure sunt suficiente. Asta pentru că El a venit în primul rând să săvârșească această lucrare pentru a permite omului să vadă marea putere și supremația Sa în cuvintele Lui, pentru a permite omului să vadă în cuvintele Lui smerenia și ascunderea Sa și pentru a permite omului să-L cunoască pe deplin în cuvintele Lui. Tot ceea ce are și tot ceea ce este El se regăsesc în cuvintele Lui. Înțelepciunea și minunăția Sa sunt în cuvintele Lui. Prin aceasta poți vedea multele metode prin care Dumnezeu Își rostește cuvintele. Dumnezeu a lucrat atât de mult timp și în cea mai mare parte El l-a aprovizionat, l-a expus sau l-a emondat pe om. El nu blestemă o persoană cu ușurință, și chiar și atunci când o face, o blestemă prin cuvânt. Prin urmare, în această epocă a lui Dumnezeu devenit trup, nu te aștepta să-L vezi pe Dumnezeu vindecând bolnavii și scoțând demonii din nou și nu mai căuta mereu semne – acestea sunt inutile! Acele semne nu-l pot desăvârși pe om! Pentru a vorbi clar: astăzi, Însuși Dumnezeul practic al trupului nu acționează; El doar vorbește. Acesta e adevărul! El folosește cuvinte pentru a te desăvârși și folosește cuvinte pentru a te hrăni și a te uda. De asemenea, El folosește cuvinte pentru a lucra și folosește cuvinte pentru a înlocui faptele și a te face să cunoști caracterul practic al Lui. Dacă vezi în mod clar această manieră a lucrării lui Dumnezeu, atunci, cel mai probabil, nu vei deveni negativ. În loc să vă concentrați asupra lucrurilor negative, ar trebui să vă concentrați doar pe ceea ce este pozitiv – adică, indiferent dacă sunt sau nu împlinite cuvintele lui Dumnezeu, ori dacă există sau nu apariția faptelor, Dumnezeu îl face pe om să câștige viață din cuvintele Sale, și acest fapt este cel mai mare dintre toate semnele; și, cu atât mai mult, este un fapt incontestabil. Aceasta este cea mai bună dovadă prin care să-L cunoască pe Dumnezeu și este un semn chiar mai mare decât semnele. Numai aceste cuvinte îl pot desăvârși pe om.
De îndată ce Epoca Împărăției a început, Dumnezeu a început să-Și rostească cuvintele. În viitor, aceste cuvinte vor fi împlinite treptat și, la acel moment, viața omului va fi ajuns deja la maturitate. Dumnezeu folosește cuvântul pentru a expune firile corupte ale omului; acest lucru este mai practic și mai necesar. El nu folosește decât cuvântul pentru a-Și face lucrarea în vederea desăvârșirii credinței omului, căci astăzi este a Cuvântului Epocă și aceasta necesită credința, hotărârea și cooperarea omului. Lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu întrupat este folosirea cuvântului Său pentru a-l servi și a-l aproviziona pe om. Doar după ce Dumnezeu întrupat Și-a terminat de rostit cuvintele, acestea vor începe să se împlinească. În timpul în care El vorbește, cuvintele Lui nu sunt împlinite, pentru că atunci când El este în stadiul trupesc, cuvintele Lui nu pot fi împlinite. Asta e pentru ca omul să poată să vadă că Dumnezeu este trup, și nu Duh; astfel încât omul să poată să vadă caracterul practic al lui Dumnezeu cu proprii săi ochi. În ziua când lucrarea Lui este terminată, când au fost rostite toate cuvintele care trebuie rostite de El pe pământ, cuvintele Lui vor începe să se împlinească. Acum nu este epoca împlinirii cuvintelor lui Dumnezeu, pentru că El nu a terminat încă de rostit cuvintele Sale. Deci, atunci când vezi că Dumnezeu încă Își rostește cuvintele pe pământ, nu aștepta împlinirea cuvintelor Sale; când Dumnezeu nu-Și mai rostește cuvintele, și atunci când lucrarea Sa pe pământ a fost finalizată, atunci va fi momentul în care ale Sale cuvinte vor începe să se împlinească. În cuvintele pe care le rostește pe pământ, există, într-o privință, aprovizionarea vieții, iar pe de altă parte, există profeția – profeția lucrurilor care vor veni, a lucrurilor care vor fi săvârșite și a celor care încă trebuie să fie îndeplinite. Cuvintele lui Isus au conținut, de asemenea, profeție. Într-o privință, El a furnizat viață și, într-o altă privință, a grăit profeție. Astăzi, nu se vorbește despre apariția simultană a cuvintelor și a faptelor deoarece există o prea mare diferență între ceea ce poate fi văzut de propriii ochi ai omului și faptele realizate de Dumnezeu. Se poate spune doar că, odată ce lucrarea lui Dumnezeu a fost încheiată, cuvintele Lui vor fi împlinite, iar faptele vor veni după cuvinte. În zilele de pe urmă, Dumnezeu întrupat vine pe pământ pentru a îndeplini lucrarea de slujire a cuvântului, iar în îndeplinirea lucrării de slujire a cuvântului, El rostește numai cuvinte și nu se preocupă de alte lucruri. De îndată ce lucrarea lui Dumnezeu se va schimba, cuvintele Lui vor începe să fie împlinite. Astăzi, cuvintele sunt folosite mai întâi pentru a te desăvârși; când El va câștiga slava în întregul univers, lucrarea Lui va fi terminată – vor fi rostite toate cuvintele care ar trebui rostite și toate cuvintele vor fi devenit fapte. Dumnezeu a venit pe pământ în timpul zilelor de pe urmă pentru a îndeplini lucrarea de slujire a cuvântului pentru ca omenirea să poată să-L cunoască și astfel să vadă ce este El, precum și înțelepciunea și toate faptele Lui minunate, din cuvântul Său. În timpul Epocii Împărăției, Dumnezeu folosește în principal cuvântul pentru a cuceri întreaga omenire. În viitor, cuvântul Lui va veni și asupra fiecărei religii, a fiecărui sector, a fiecărei națiune și confesiune. Dumnezeu folosește cuvântul pentru a cuceri, pentru a-i face pe toți oamenii să vadă că al Său cuvânt poartă autoritate și putere – și, astfel, astăzi, voi vă confruntați doar cu al lui Dumnezeu cuvânt.
Cuvintele rostite de Dumnezeu în această epocă sunt diferite de cele rostite în timpul Epocii Legii și, astfel, de asemenea, diferă de cuvintele rostite în timpul Epocii Harului. Lucrarea cuvântului nu a fost săvârșită în Epoca Harului; a fost doar pomenită răstignirea lui Dumnezeu pentru a răscumpăra întreaga omenire. Biblia menționează doar motivul pentru care a fost răstignit Isus, suferința la care a fost supus El pe durata răstignirii și cum ar trebui să fie răstignit omul pentru Dumnezeu. În timpul acelei epoci, toată lucrarea săvârșită de Dumnezeu s-a concentrat în jurul răstignirii. În timpul Epocii Împărăției, Dumnezeu întrupat rostește cuvinte pentru a-i cuceri pe toți cei care cred în El. Acesta este „Cuvântul Se arată în trup”; Dumnezeu a venit în zilele de pe urmă pentru a săvârși această lucrare și pentru a îndeplini semnificația reală a Cuvântului care Se arată în trup. El doar rostește cuvinte și, rareori, există apariția faptelor. Aceasta este însăși esența Cuvântului care Se arată în trup, și atunci când Dumnezeu întrupat Își rostește cuvintele, aceasta este apariția Cuvântului în trup și este Cuvântul care vine în trup. „La început a fost Cuvântul, iar Cuvântul a fost cu Dumnezeu, și Cuvântul a fost Dumnezeu, iar Cuvântul S-a întrupat.” Aceasta (lucrarea arătării Cuvântului în trup) este lucrarea pe care Dumnezeu o va săvârși în zilele de pe urmă și este ultimul capitol al întregului Său plan de gestionare și, astfel, Dumnezeu trebuie să vină pe pământ pentru a-Și manifesta cuvintele în trup. Ceea ce este făcut astăzi, ceea ce va fi făcut în viitor, ceea ce va fi săvârșit de Dumnezeu, destinația finală a omului, cine va fi mântuit, cine va fi nimicit și așa mai departe – toată această lucrare ce trebuie realizată în final a fost clar menționată și toate acestea sunt pentru a îndeplini semnificația reală a Cuvântului care Se arată în trup. Decretele administrative și constituția care au fost emise anterior, cine va fi nimicit, cine va intra în odihnă – toate aceste cuvinte trebuie să fie împlinite. Aceasta este lucrarea realizată în principal de Dumnezeu întrupat în zilele de pe urmă, astfel încât oamenii să poată înțelege unde aparțin cei predestinați de Dumnezeu și unde aparțin cei care nu sunt predestinați de Dumnezeu, cum vor fi împărțiți poporul și fiii Săi, ce se va întâmpla cu Israelul, ce se va întâmpla cu Egiptul – în viitor, fiecare dintre aceste cuvinte va fi împlinit. Ritmul lucrării lui Dumnezeu se accelerează. Dumnezeu folosește cuvântul ca pe o modalitate de a dezvălui omului ce se va realiza în fiecare epocă, ce trebuie săvârșit de Dumnezeu întrupat al zilelor de pe urmă și lucrarea Lui de slujire care trebuie să fie săvârșită, iar toate aceste cuvinte sunt pentru a înfăptui semnificația reală a Cuvântului care Se arată în trup.
Am spus anterior că „toți cei care se concentrează să asiste la semne și minuni vor fi abandonați; ei nu sunt cei care vor fi desăvârșiți”. Am rostit atât de multe cuvinte, totuși, omul nu are nici cea mai mică cunoaștere a acestei lucrări și, după ce au ajuns în acest punct, oamenii tot mai cer semne și minuni. Este credința ta în Dumnezeu doar căutarea semnelor și minunilor, sau este pentru a câștiga viață? Isus a rostit și El multe cuvinte și unele dintre ele nu au fost încă împlinite. Poți spune că Isus nu este Dumnezeu? Dumnezeu a adus mărturie că El era Hristos și Fiul iubit al lui Dumnezeu. Poți să negi acest lucru? Astăzi, Dumnezeu rostește doar cuvinte și, dacă nu cunoști pe deplin acest lucru, atunci nu poți rămâne ferm. Crezi în El pentru că El este Dumnezeu sau crezi în El în funcție de faptul dacă ale Lui cuvinte se împlinesc sau nu? Crezi în semne și minuni, sau crezi în Dumnezeu? Astăzi, El nu arată semne și minuni – este El cu adevărat Dumnezeu? Dacă cuvintele pe care le rostește nu sunt împlinite, este El cu adevărat Dumnezeu? Este esența lui Dumnezeu determinată de faptul dacă acele cuvinte pe care El le rostește se împlinesc sau nu? De ce unii oameni așteaptă mereu împlinirea cuvintelor lui Dumnezeu înainte să creadă în El? Asta nu înseamnă că nu Îl cunosc? Toți cei care au astfel de noțiuni sunt cei care Îl neagă pe Dumnezeu. Ei folosesc noțiuni pentru a-L măsura pe Dumnezeu; dacă cuvintele lui Dumnezeu se împlinesc, ei cred în El, dar dacă nu se împlinesc, atunci nu cred în El; și urmăresc întotdeauna să asiste la semne și minuni. Nu sunt acești oameni fariseii din vremurile moderne? Dacă poți sau nu să rămâi ferm depinde de faptul dacă Îl cunoști sau nu pe Dumnezeul practic – acest lucru este foarte important! Cu cât este mai mare realitatea cuvântului lui Dumnezeu în tine, cu atât mai mare este cunoașterea ta despre caracterul practic al lui Dumnezeu, și cu atât mai mult poți să rămâi ferm în timpul încercărilor. Cu cât te concentrezi mai mult să vezi semne și minuni, cu atât mai puțin ești capabil să rămâi ferm, și vei cădea în mijlocul încercărilor. Semnele și minunile nu sunt temelia; numai caracterul practic al lui Dumnezeu este viața. Unii oameni nu cunosc efectele care trebuie obținute prin lucrarea lui Dumnezeu. Ei își petrec zilele în confuzie, fără a căuta cunoașterea lucrării lui Dumnezeu. Scopul căutării lor este doar să-L facă pe Dumnezeu să le îndeplinească dorințele, și abia atunci vor fi serioși în credința lor în Dumnezeu. Ei spun că vor fi în căutarea vieții dacă se vor împlini cuvintele lui Dumnezeu, dar dacă nu se vor împlini cuvintele Lui, atunci nu există nicio posibilitate ca ei să caute viața. Oamenii cred că credința în Dumnezeu este urmărirea asistării la semne și minuni și urmărirea urcării la cer și la al treilea cer. Niciunul dintre ei nu spune că credința lor în Dumnezeu este căutarea intrării în realitate, căutarea vieții și căutarea de a fi câștigat de Dumnezeu. Care e valoarea unei astfel de căutare? Cei care nu urmăresc cunoașterea de Dumnezeu și mulțumirea lui Dumnezeu nu sunt cei care cred în Dumnezeu; sunt cei care Îl hulesc pe Dumnezeu!
Acum înțelegeți ce înseamnă credința în Dumnezeu? Înseamnă credința în Dumnezeu să vezi semne și minuni? Înseamnă să mergi la ceruri? Credința în Dumnezeu nu este câtuși de puțin o chestiune ușoară. Căile religioase de a crede ar trebui eliminate; urmărirea vindecării bolnavilor și alungarea demonilor, concentrarea asupra semnelor și a minunilor, râvnirea la mai mult din harul lui Dumnezeu, la mai multă pace și bucurie, urmărirea perspectivelor și conforturilor trupului – acestea sunt căi religioase de a crede, și astfel de căi de a crede sunt o formă nedeslușită de credință. Ce este astăzi credința practică în Dumnezeu? Este a accepta cuvântul lui Dumnezeu drept viața-realitate pe care o ai, a-L cunoaște pe Dumnezeu din cuvântul Său și a dobândi astfel o iubire adevărată pentru El. Ca să fie clar: credința în Dumnezeu există pentru ca tu să poți să te supui lui Dumnezeu, să-L iubești pe Dumnezeu și să îndeplinești datoria care ar trebui îndeplinită de o ființă creată. Acesta este scopul credinței în Dumnezeu. Trebuie să ajungi să cunoști frumusețea lui Dumnezeu, cât de demn de veneraţie este Dumnezeu și modul în care lucrarea pe care o face Dumnezeu asupra ființelor Sale create este mântuirea și desăvârșirea lor – acestea sunt lucrurile absolut esențiale ale credinței tale în Dumnezeu. A crede în Dumnezeu înseamnă în principal a trece de la o viață a trupului la o viață de iubire a lui Dumnezeu și de la a trăi în corupție la a trăi în viața cuvintelor lui Dumnezeu; înseamnă a ieși de sub controlul Satanei și a trăi sub grija și protecția lui Dumnezeu; are ca scop să te poți supune lui Dumnezeu în loc să te supui trupului, pentru ca Dumnezeu să-ți câștige întreaga inimă și să te facă desăvârșit și pentru ca tu să fii eliberat de firile corupte satanice. Credința în Dumnezeu există în principal pentru ca marea putere și slavă a lui Dumnezeu să se poată manifesta în tine, astfel încât să poți să respecți voia lui Dumnezeu, astfel încât planul lui Dumnezeu să poată fi înfăptuit și astfel încât tu să poți aduce mărturie pentru Dumnezeu înaintea Satanei. Credința în Dumnezeu nu ar trebui să aibă legătură cu dorința de a vedea semne și minuni, nici nu ar trebui să fie de dragul propriului tău trup. Ar trebui să fie despre urmărirea cunoașterii lui Dumnezeu, despre a fi capabil să te supui lui Dumnezeu și, asemenea lui Petru, să te supui Lui până la moarte. Scopul principal este să obții acest lucru. Omul mănâncă și bea cuvântul lui Dumnezeu și pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu și a-L mulțumi. A mânca și a bea cuvântul lui Dumnezeu îți oferă o cunoaștere mai mare a lui Dumnezeu și abia după aceea poți să te supui Lui. Numai având cunoaștere de Dumnezeu Îl poți iubi și numai acesta e scopul pe care omul trebuie să îl aibă în credința sa în Dumnezeu. Dacă, în credința ta în Dumnezeu, îți dorești mereu să vezi semne și minuni, atunci această perspectivă asupra credinței în Dumnezeu este greșită. Credința în Dumnezeu este în principal acceptarea cuvintelor lui Dumnezeu ca viața-realitate pe care o ai. Când cuvintele care ies din gura lui Dumnezeu sunt puse în practică de oameni și se realizează în ei, scopul lui Dumnezeu este atins. În credința lui în Dumnezeu, omul ar trebui să urmărească să fie desăvârșit de Dumnezeu, să fie capabil să se supună lui Dumnezeu și să ajungă la supunere totală față de El. Dacă poți să te supui lui Dumnezeu fără să te plângi, să fii atent la intențiile lui Dumnezeu și să atingi statura lui Petru, având stilul lui Petru despre care vorbește Dumnezeu, atunci acela va fi momentul în care vei dobândi succes în credința în Dumnezeu și va însemna că ai fost câștigat de Dumnezeu.
Dumnezeu Își face lucrarea în întregul univers. Toți cei care cred în El trebuie să accepte cuvântul Lui și să mănânce și să bea cuvântul Lui; nimeni nu poate fi câștigat de Dumnezeu văzând semnele și minunile arătate de Dumnezeu. De-a lungul veacurilor și generațiilor, Dumnezeu a folosit întotdeauna cuvântul pentru a-l desăvârși pe om. Așadar, nu ar trebui să vă dedicați toată atenția semnelor și minunilor, ci să urmăriți să fiți desăvârșiți de către Dumnezeu. În Epoca Legii Vechiului Testament, Dumnezeu a rostit câteva cuvinte, iar în Epoca Harului, Isus a rostit și El multe cuvinte. După ce Isus a rostit multe cuvinte, apostolii și discipolii de mai târziu i-au călăuzit pe oameni să le practice în conformitate cu poruncile date de Isus și să experimenteze lucruri în conformitate cu acele cuvinte rostite de Isus și cu principiile enunțate de El. În zilele de pe urmă, Dumnezeu folosește îndeosebi cuvântul pentru a-l desăvârși pe om. El nu folosește semne și minuni pentru a-l convinge pe om într-un mod forțat; acest lucru nu poate dezvălui marea putere a lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ar arăta doar semne și minuni, acest lucru nu ar putea dezvălui caracterul practic al lui Dumnezeu și, astfel, nu ar putea să-l desăvârșească pe om. Dumnezeu nu-l desăvârșește pe om prin semne și minuni, ci folosește cuvântul pentru a-l uda și a-l păstori, după care omul I se poate supune în totalitate lui Dumnezeu și dobândi cunoașterea de Dumnezeu. Acesta este scopul lucrării pe care El o face și al cuvintelor pe care El le rostește. Dumnezeu nu folosește metoda de a arăta semne și minuni pentru a-l desăvârși pe om – El folosește cuvinte și folosește multe metode de lucru pentru a-l desăvârși pe om. Fie că este vorba de rafinarea, emondarea sau aprovizionarea cuvintelor, Dumnezeu vorbește din multe perspective diferite pentru a-l desăvârși pe om și pentru a-i permite omului să dobândească o mai mare cunoaștere a lucrării, înțelepciunii și minunăției lui Dumnezeu. Când omul este făcut complet în momentul în care Dumnezeu încheie epoca din zilele de pe urmă, el va fi calificat să vadă semne și minuni. Când ajungi să Îl cunoști pe Dumnezeu și ești capabil să te supui lui Dumnezeu, indiferent de ce face El, nu vei mai avea noțiuni despre El când vei vedea semne și minuni. În prezent, ești corupt și incapabil de supunere completă față de Dumnezeu – crezi că ești calificat să vezi semne și minuni? Când Dumnezeu arată semne și minuni, acela e momentul când El îl pedepsește pe om și, de asemenea, când se schimbă epoca și, cu atât mai mult, când se încheie epoca. Când lucrarea lui Dumnezeu se săvârșește în mod normal, El nu arată semne și minuni. Lui Îi este extrem de ușor să arate semne și minuni, dar nu acela este principiul lucrării lui Dumnezeu, nici nu este scopul gestionării omului de către Dumnezeu. Dacă omul ar vedea semne și minuni și trupul spiritual al lui Dumnezeu s-ar arăta, de asemenea, omului, n-ar „crede” toți oamenii în Dumnezeu? Am spus anterior că un grup de biruitori va fi câștigat din Est, biruitori care vor ieși din marele necaz. Ce înseamnă aceste cuvinte? Înseamnă că acești oameni care sunt câștigați sunt cu adevărat supuși numai după ce trec prin judecată, mustrare, emondare și tot felul de rafinări. Credința acestor oameni nu este nedeslușită, ci practică. Ei nu au văzut niciun semn și nicio minune și niciun miracol; ei nu sunt capabili să spună cuvinte și doctrine elevate sau să dea glas înțelegerilor profunde; în schimb, ei au realitatea, cuvintele lui Dumnezeu și o cunoaștere practică și adevărată a lui Dumnezeu. Nu este un astfel de grup mai în stare să dezvăluie marea putere a lui Dumnezeu? Lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă este o lucrare practică. În timpul epocii lui Isus, El nu a venit să-l desăvârșească pe om, ci să-l răscumpere pe om, așa că a arătat câteva minuni pentru a-i face pe oameni să-L urmeze. Căci El a venit, în primul rând, pentru a finaliza lucrarea răstignirii, iar arătarea de semne n-a făcut parte din lucrarea Sa de slujire. Astfel de semne și de minuni au fost o lucrare săvârșită pentru a face lucrarea Sa să fie eficientă; astfel de semne și de minuni au fost o lucrare în plus, și nu au reprezentat lucrarea întregii epoci. În timpul Epocii Legii Vechiului Testament, Dumnezeu a arătat și unele semne și minuni – dar lucrarea pe care o face Dumnezeu astăzi este o lucrare practică și cu siguranță nu mai arată semne și minuni acum. Dacă El ar arăta semne și minuni, lucrarea Lui practică ar fi aruncată în dezordine și El nu ar mai putea să facă nicio altă lucrare. Dacă Dumnezeu ar fi spus să fie folosit cuvântul pentru a-l desăvârși pe om, dar ar fi arătat, de asemenea, semne și minuni, atunci asta ar fi putut scoate la iveală dacă omul crede sau nu cu adevărat în El? Așadar, Dumnezeu nu face astfel de lucruri. Există prea multă religie în om; Dumnezeu a venit în zilele de pe urmă pentru a alunga toate noțiunile religioase și lucrurile supranaturale din om, pentru a-i face cunoscut omului caracterul practic al lui Dumnezeu și pentru a șterge un chip al lui Dumnezeu care este nedeslușit și nerealist și despre care se poate spune că nu există deloc. Și astfel, acum, singurul lucru care este prețios este ca tu să ai o cunoaștere a caracterului practic! Adevărul este mai presus de orice. Cât de mult adevăr deții astăzi? Tot ceea ce arată semne și minuni este Dumnezeu? Spiritele rele pot, de asemenea, să arate semne și minuni; sunt ele toate Dumnezeu? În credința sa în Dumnezeu, ceea ce caută omul este adevărul și ceea ce el urmărește este viața, mai degrabă decât semne și minuni. Acesta ar trebui să fie scopul tuturor celor care cred în Dumnezeu.