de Zhao Liang, China

Când aveam 19 ani, am fost arestat de Partidul Comunist Chinez din cauza credinței mele. M-au supus la 60 de zile de tortură și spălare a creierului ca să mă facă să-L neg pe Dumnezeu și să-mi vând frații și surorile. Acea experiență a rămas adânc întipărită în inima mea. Nu o voi uita niciodată.

În dimineața aceea, pe drum spre o adunare, când aproape am ajuns acolo, am observat că trei mașini erau parcate în apropiere. M-am simțit puțin neliniștit. De obicei nu erau atât de multe mașini pe acolo. În clipa în care am ajuns, le-am spus fraților și surorilor despre asta și am realizat că adunarea noastră nu mai era sigură. Am început să discutăm despre schimbarea locației. În scurt timp, patru străini au intrat în curte, spunând că erau de la Brigada de Securitate Națională și că ne inspectau casa pentru a vedea dacă există explozibili ascunși. Ne-au ținut cu forța pe canapea și ne-au percheziționat și, negăsind nimic, ne-au urcat pe mine și pe un alt frate într-una dintre mașinile lor. Ne-au dus la secția de poliție, unde polițiștii ne-au dus în beci și ne-au închis separat. Această arestare din senin părea un vis și nu aveam idee cum mă vor trata polițiștii. Mi-era puțin teamă și mă rugam tot timpul la Dumnezeu, cerându-I să-mi dea credință. M-am gândit la un imn al cuvintelor lui Dumnezeu pe care îl cântasem adesea: „Transcendenţa şi măreţia Celui Atotputernic.” „Totul din această lume se schimbă rapid odată cu gândurile Celui Atotputernic și sub ochii Lui. Lucruri despre care omenirea nu a auzit niciodată își fac brusc apariția, în timp ce lucruri pe care omenirea le-a avut de mult timp în stăpânire dispar fără ca ea să-și dea seama. Nimeni nu poate pătrunde locul în care se află Cel Atotputernic și cu atât mai puțin poate cineva să simtă transcendența și măreția forței de viață a Celui Atotputernic” („Urmați Mielul și cântați cântări noi”). I-am spus această rugăciune lui Dumnezeu: „Dumnezeule Atotputernic, Îți mulțumesc și Te slăvesc! Stăpânești peste tot universul, iar soarta mea e în mâinile Tale. Ai permis polițiștilor să mă aresteze astăzi. Oricât m-ar tortura și oricât aș suferi, vreau să mărturisesc ferm, să nu Te trădez niciodată și să nu devin o iudă.”

Când s-a făcut 4 după-amiază, polițiștii m-au dus într-un complex izolat, cu un rând de clădiri cu patru etaje în curte, care arăta ca un hotel. Mulți frați și surori spuseseră că polițiștii trimiteau deținuții în hoteluri pentru a-i interoga și tortura în secret. Nu puteam să nu mă întreb dacă erau pe cale să mă tortureze și pe mine. Era un loc destul de pustiu. Puteau să mă ucidă fără să știe nimeni. În timp ce mă gândeam la asta, mi se făcea și mai teamă și L-am chemat în tăcere pe Dumnezeu de mai multe ori. M-au dus într-o cameră la etajul patru, iar șeful de anchete penale a spus, prefăcându-se amabil: „Cum te numești? Unde locuiești?” L-am întrebat: „De ce m-ați arestat? De ce m-ați adus aici?” A spus: „Acesta este un curs de educație legală dedicat educării și convertirii credincioșilor. Te-am arestat fiindcă știm totul despre tine. Altfel, am fi arestat pe altcineva. Biserica lui Dumnezeu Atotputernic este o țintă națională majoră, trebuie să fie eliminată. Credincioșii în Dumnezeu Atotputernic vor fi arestați.” Am întrebat: „Libertatea religioasă nu se află în constituție?” A spus rânjind: „Libertatea religioasă? Ea are limitele ei. În credința ta, trebuie să asculți partidul și să-i urmezi regulile pentru a obține sprijinul nostru. Crezând în Dumnezeu Atotputernic, te împotrivești Partidului. Cum să nu te fi arestat?” Am replicat: „Noi doar citim cuvintele lui Dumnezeu Attoputernic și împărtășim Evanghelia ca să fim martori pentru Dumnezeu. Nu ne implicăm deloc în politică. Cum poți spune că ne împotrivim Partidului? Dumnezeu Atotputernic spune: «Dumnezeu nu participă la politicile omului, dar, cu toate acestea, soarta unei țări sau națiuni este controlată de Dumnezeu. Dumnezeu controlează această lume și întregul univers. Destinul omului și planul lui Dumnezeu sunt strâns conectate și niciun om, țară sau națiune nu sunt scutite de suveranitatea lui Dumnezeu. Dacă omul dorește să își cunoască destinul, atunci trebuie să vină în fața lui Dumnezeu. Dumnezeu va face ca aceia care Îl urmează și Îl venerează să prospere și va aduce declinul și nimicirea asupra celor care I se împotrivesc și Îl resping» (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 2: Dumnezeu conduce destinul întregii omeniri”). Cuvintele lui Dumnezeu sunt foarte clare. El stăpânește universul și ține în mâinile Lui soarta tuturor națiunilor și popoarelor, dar Dumnezeu nu Se amestecă în politică. Dumnezeu întrupat a venit pe pământ în zilele de pe urmă mai ales ca să exprime adevărul și să facă lucrarea de judecată ca oamenii să poată înțelege adevărul, să-și lepede firile satanice corupte și să fie mântuiți.” Polițistul m-a întrerupt nerăbdător înainte să pot termina și a spus tot felul de lucruri blasfematoare despre Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. M-a sfătuit să renunț la credința mea. Indiferent ce spunea, am rămas calm înaintea lui Dumnezeu, cerându-I să mă apere de șiretlicurile Satanei.

A treia zi, în jurul prânzului, m-au chemat iar în sala de ședințe. Un polițist s-a prezentat spunând că era căpitanul Brigăzii de Securitate Națională și că lucra în educație și convertire. M-a întrebat cum mă numesc, unde stau și mi-a cerut informații despre biserică. Am refuzat să vorbesc, așa că m-a pus să întind mâna stângă, s-o pun pe masă cu palma în sus și apoi a scuturat scrumul în palma mea în timp ce fuma, spunând: „Ar trebui să știi că datorită tehnologiei de azi, vom afla indiferent dacă vorbești sau nu. Ești prost? Îți dau o șansă. Vârful țigării mele are cam 400 de grade. Vrei să vezi cum se simte?” A tras puternic de două ori din țigară și apoi mi-a ars palma cu vârful ei roșu aprins. Când am tras-o înapoi de durere, alt polițist mi-a ținut brațul jos cu forța. Palma îmi ardea cu o durere ascuțită în timp ce el tot punea vârful țigării pe ea. De pe frunte îmi curgeau broboane de sudoare. Simțindu-mă puțin slăbit, i-am spus numele meu. Atunci au încetat să mă mai tortureze și m-au pus să urmăresc videoclipuri și să citesc zvonuri care condamnau și blasfemiau Biserica lui Dumnezeu Atotputernic.

În a cincea zi la prânz, m-au pus să urmăresc buletine de știri despre cazul Shandong Zhaoyuan și m-au întrebat ce părere aveam. Am spus: „Ei nu fac parte din Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. Nimeni din biserica mea nu ar face așa ceva. Avem principii pentru împărtășirea Evangheliei. O împărtășim numai cu oamenii cu inima bună, care cred că există un Dumnezeu, nu cu cei răi. Oameni îngrozitori ca Zhang Lidong nu ajung nici pe departe la standardele noastre de împărtășire a Evangheliei. Dumnezeu nu-i recunoaște drept credincioși, iar Biserica nu i-ar recunoaște niciodată.” Văzând că nu-mi fusese zdruncinată credința, a spus: „I-am arestat pe toți conducătorii voștri și vom afla totul interogându-i. Nu avem nevoie să pierdem timpul cu tine. Voiam să te salvăm fiindcă ești tânăr.” M-am gândit: „Sunt numai minciuni. Încearcă numai să mă facă să-L trădez pe Dumnezeu. Orice ar spune, nu-mi voi vinde niciodată frații și surorile. Nu-L voi trăda niciodată pe Dumnezeu!” În seara aceea, după șapte, un psiholog din clasa de spălare a creierului m-a pus să scriu reflecții despre curs. Ceea ce am scris a fost: „În incidentul din Zhaoyuan nu a fost implicat un credincios în Dumnezeu Atotputernic, ci un demon malefic. Va fi pedepsit de Dumnezeu pentru ce a făcut.”

La puțin timp după ora nouă, căpitanul Brigăzii de Securitate Națională a venit și a fost foarte nemulțumit de ceea ce scrisesem. A venit și m-a ridicat de pe scaun cu o mână, iar cu cealaltă m-a lovit de mai multe ori și m-a împins la podea cu piciorul. Apoi m-a tras pe pat și a început să mă lovească cu pumnii. După câțiva pumni, a luat un umeraș de lemn și m-a bătut peste tot cu el, cerându-mi informații despre biserică. Am tăcut. Înfuriat de acest lucru, mi-a ordonat să mă dezbrăc la piele. M-am speriat când l-am văzut atât de turbat. M-am rugat continuu în tăcere lui Dumnezeu, cerându-I să-mi dea credință și putere. M-a scuturat, forțându-mă să mă dezbrac și m-a mai lovit de câteva ori cu umerașul, iar apoi a pus doi instructori să mă țină întins pe pat. Am crezut că instructorii erau angajați de polițiști, dar aveau conștiință și nu ar fi urmat exemplul polițiștilor ca să tortureze un adolescent. Am crezut greșit. M-au apăsat tare pe pat, imobilizându-mă complet. Căpitanul Brigăzii de Securitate Națională mi-a ars sfârcurile cu țigara ca un nebun, umplând aerul cu miros de carne arsă. Eram leoarcă de transpirație din cauza durerii și tot dădeam din picioare. Apoi a început să-mi ardă zona genitală în timp ce striga: „Vorbești sau nu?” Urlând de durere, am fost compleșit de un gând: „Nu-L pot trăda pe Dumnezeu.” În inima mea, mă rugam continuu lui Dumnezeu, implorându-L să-mi dea putere și credință ca să rezist torturii acelui polițist malefic.

Am rămas tăcut, așa că polițistul a spus cu răutate: „Nu vei fi cuminte decât dacă voi fi mai dur cu tine.” S-a întors, a luat un termos și a turnat o cană de apă clocotită pe mine. Am urlat de durere. A spus cu răceală: „Vorbești?” Am răspuns fără frică: „Nu știu nimic!” Înfuriat după ce a auzit asta, a mai turnat două căni de apă clocotită pe stomacul meu. A văzut că nu mă durea la fel de mult ca înainte, așa că mi-a atins stomacul și a urlat că apa nu era prea fierbinte. Apoi s-a întors și a ordonat să i se aducă o oală de apă clocotită. Apoi a rânjit răutăcios și a spus: „Într-o clipă vei vedea cum e să-ți fie turnată apă clocotită pe trup!” Când am auzit asta, m-am speriat și m-am gândit cum apa fierbinte de mai înainte fusese mai rece de atât. Dacă mi se turna apă cu adevărat clocotită pe trup, aș fi putut să rezist? Neliniștit și înspăimântat, m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu: „Dumnezeule Atotputernic, Te rog să-mi dai credință și putere. Vreau să mărturisesc ferm, să nu Te trădez sau să vând frații și surorile.” După ce m-am rugat, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Credința este ca un pod dintr-un singur buștean: cei care se agață în mod abject de viață vor avea dificultăți în a-l traversa, dar cei care sunt gata să se sacrifice pot să-l traverseze siguri pe picioare și fără griji” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 6). Am cumpănit cuvintele lui Dumnezeu și mi-am dat seama că gândurile lașe și temătoare se datorau trucurilor Satanei și am văzut că nu aveam credință adevărată în Dumnezeu. Trebuia să-mi risc viața și să mă bazez pe Dumnezeu în orice moment pentru a mărturisi ferm. Această înțelegere mi-a dat credința de care aveam nevoie pentru a înfrunta tortura care mă aștepta.

Tocmai atunci, a aprins o țigară și a tras două fumuri lungi, a stat în fața mea și a spus cu un zâmbet răutăcios: „Ai răbdare, apa e aproape gata!” În timp ce vorbea, a pus vârful țigării pe pieptul meu exact unde fusesem opărit de apă. Tot încercam să mă feresc de durere. Șapte sau opt minute mai târziu, apa clocotea. Văzând că apa fierbea și scotea abur din oală, am simțit că-mi amorțește scalpul, că tremur și că mi s-a ridicat tot părul de pe corp. A adus oala, a scos capacul și s-a apropiat de mine. Puteam simți aburul pe corpul meu. Apoi a lipit oala fierbite de stomacul meu. Am simțit o durere fierbinte și am urlat instinctiv. A profitat de ocazie ca să mă întrebe iar dacă aveam de gând să vorbesc și, văzând cu tac, a luat o cană, a umplut-o cu apă și m-a stropit pe piept. Am sărit în sus de durere, iar el a continuat să mă stropească cu apă clocotită până a golit oala. Nu mă puteam opri din tremurat, iar toată partea din față a corpului meu era acoperită cu bășici de la arsuri. Cele mai mari erau de mărimea unui ou. Instructorii nu au putut suporta priveliștea și au vrut să plece, așa că polițistul s-a dus direct la ușă, i-a încuiat pe dinăuntru și apoi a urlat: „Nu plecați, stați aici și priviți! Să vedeți cum îi arăt cum stă treaba!” Apoi le-a spus să meargă să mai fiarbă apă. Când am auzit asta, nu mi-am putut stăpâni frica. Mai urmau și altele, iar dacă prima oală de apă clocotită mă lăsase în starea aceea, ce aveau să-mi facă mai multe arsuri? Puteam rămâne puternic? Îl chemam pe Dumnezeu în continuu, cerându-I credință și putere. Apoi, mi-au venit în minte aceste cuvinte de la Dumnezeu: „Cei aflați la putere pot părea răi din afară, dar nu vă temeți, pentru că aceasta se datorează faptului că aveți puțină credință. Atât timp cât credința voastră sporește, nimic nu va fi prea dificil” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 75). Faptul că polițiștii mă torturau se întâmpla cu permisiunea lui Dumnezeu. Dumnezeu voia să-mi desăvârșească credința. Indiferent cât de răi sau salbătici erau, tot era în mâinile lui Dumnezeu. Atât timp cât mă rugam și mă bazam pe Dumnezeu, știam că Dumnezeu mă va îndruma ca să triumfez împotriva torturii Satanei. Nu mi-a mai fost atât de frică și aveam credință ca să pot continua să înfrunt chinurile.

Nu după mult timp, a clocotit a doua oală cu apă. A adus-o, a umplut o cană cu apă clocotită, a adus-o în fața mea și a început să mă stropească pe partea inferioară a corpului. Am urlat de durere și m-am tras înapoi. A făcut câțiva pași înainte și a continuat să mă interogheze, dar tot am refuzat să răspund. A ținut o cană plină cu apă fierbinte sub organele mele genitale și a întrebat: „Vorbești sau nu?” N-am scos un cuvânt. A ridicat brusc cana astfel încât organele mele genitale să fie complet scufundate în ea. Urlam de urere și m-am tras instinctiv înapoi, tremurând. Chiar nu mai puteam suporta și mă rugam continuu, cerându-I lui Dumnezeu forță ca să nu-L trădez. Apoi m-am gândit la un lucru pe care l-a spus Domnul Isus: „Căci oricine vrea să-şi salveze viaţa o va pierde, dar cel ce-şi pierde viaţa pentru Mine o va găsi” (Matei 16:25). Știam că dacă îi vindeam pe frați și surori și Îl trădam pe Dumnezeu ca să evit suferința fizică, asta i-ar fi ofensat firea lui Dumnezeu. Aveam să merg în iad și să sufăr pentru veșnicie. Când am înțeles asta, m-am hotărât că oricât de mult aș fi suferit, aveam să strâng din dinți și să nu-L trădez niciodată pe Dumnezeu. Acel polițist malefic a mai turnat două căni de apă clocotită pe organele mele genitale și a continuat să mă interogheze. M-am uitat în jos și am văzut că stratul exterior de piele de pe organele mele genitale fusese ars, iar cei doi instructori nu suportau să se uite la mine. Neajutorați, au spus: „Fiule, vorbește. La ce bun să suferi în felul acesta?” Nu am scos niciun sunet. Exact atunci, a intrat asistentul polițistului. Când m-a văzut, a fost șocat pentru o clipă. Și-a întors capul într-o parte, a venit la mine și mi-a spus: „Mărturisește. Am arestat pe mulți dintre voi. Chiar dacă tu nu vorbești, altcineva o va face. Îți oferim o șansă.” Mi-am plecat capul și nu am spus nimic. Văzând că tac, polițistul a zbierat furios: „Nu vă băgați! O să văd cât rezistă!” Apoi a turnat apă clocotită în cană și mi-a vărsat-o iar pe piept, făcându-mă să țip și să sar în sus în agonie. În timp ce arunca apă clocotită pe mine, bășicile se spărgeau și pielea se lipea de mine. În scurt timp, s-au format alte bășici; durerea era insuportabilă. Am început să mă simt puțin slăbit. M-am gândit: „Au arestat mulți frați și surori. Chiar dacă nu vorbesc, altcineva probabil o va face. De ce să trec prin toate astea? Pot să le spun numai puțin ca să nu sufăr în felul acesta.” Am văzut că polițistul nu intenționa să se oprească și nu aveam idee dacă aveam să pot suporta ce-mi pregătise. Însă, dacă vorbeam, deveneam o iudă. Tocmai atunci, m-am gândit la aceste cuvinte de la Dumnezeu: „Față de cei care nu Mi-au arătat niciun strop de credință în vremuri de necaz nu voi mai fi milostiv, pentru că îndurarea Mea se întinde doar până aici. În plus, nu am nicio slăbiciune pentru cineva care M-a trădat odată, cu atât mai puțin Îmi place să Mă asociez cu cei care vând interesele prietenilor lor. Aceasta este firea Mea, indiferent de cine ar putea fi persoana” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta”). Dumnezeu nu voia să aibă de-a face cu cei care vindeau interesele prietenilor lor. Dacă aș fi vorbit, oare asta nu ar fi însemnat că Îl trădam pe Dumnezeu? Nu puteam spune nimic. Categoric nu. Am spus această rugăciune în tăcere: „Dumnezeule, Îți mulțumesc pentru că m-ai luminat și m-ai împiedicat să îi vând pe frați și surori. Oricât de mult aș suferi, nu voi deveni niciodată o iudă.”

Văzând că tac, căpitanul Brigăzii de Securitate Națională a aprins o țigară și a spus cu un zâmbet sinistru: „S-o luăm încet. Avem timp din belșug”, suflându-mi, în timpul ăsta, fumul în nas. După aceea, a luat cana și mi-a turnat apă clocotită pe cap. M-am dat la o parte instinctiv, iar apa mi-a curs pe urechea dreaptă și pe spate. Am urlat de durere și am simțit că spatele îmi ardea. Mi-a mai turnat câteva căni pe stomac și pe coapse. Unde turnase apă, au apărut imediat bășici. A trimis instructorii să mai fiarbă o oală cu apă când aceasta s-a golit. După câteva minute, a fiert a treia oală. Când am văzut cum se ridică aburul din oală, nu m-am putut opri din tremurat. Rânjind, a luat oala și a spus: „Perfect!” Apoi mi-a lipit-o de corp iarăși și a spus amenințător: „Deci vorbești sau nu?” Nu am răspuns, așa că a turnat cană după cană de apă clocotită pe mine. Eram copleșit de durere. Am văzut că nu intenționa să se oprească și nu știam cât timp mai puteam rezista. Mă durea foarte tare, nu voiam decât să mor ca să nu mai sufăr în felul acela și să nu vând pe nimeni din cauza slăbiciunii mele trupești. M-am uitat prin încăpere după un obiect dur cu care m-aș fi putut omorî, dar nu era decât o masă, iar pereții erau din lemn. Nu credeam că voi muri dacă mă izbeam cu capul doar o dată și atunci aș fi avut de suportat mai multă tortură. M-am gândit că pentru moment puteam să spun da, apoi m-ar duce să identific casele celorlalți. Afară, aș fi putut să sar din mașină ca să mă omor. Tocmai când mă gândeam la asta, polițistul continua să mă întrebe dacă aveam să vorbesc, iar eu am dat din cap afirmativ. M-am gândit că mă vor duce imediat să identific casele, dar, surprinzător, mi-a cerut să-i povestesc despre biserică. Mai mult de zece polițiștii au intrat, venind de la etajul inferior. Mi-a fost puțin teamă în momentul acela. Tocmai dădusem din cap, așa că dacă nu spuneam nimic, oare aveau să mă tortureze și mai brutal? M-am gândit că puteam să spun numai numele unei biserici și locația ei aproximativă. I-am dat un deget, dar voia toată mâna. M-a copleșit cu mai multe întrebări despre biserică, iar eu chiar am regretat că îi oferisem Satanei o oportunitate. Oare dacă aș fi continuat în felul acela, n-aș fi fost o iudă? Am făcut pe niznaiul când m-a întrebat despre alte lucruri. Nu ajungea nicăieri cu mine, așa că m-a lăsat să mă întorc în camera mea. În camera mea, m-am gândit: „De ce încercam să mor? Vrea Dumnezeu să mor? Nu este ăsta un semn de slăbiciune?” Atunci mi-am amintit un imn al cuvintelor lui Dumnezeu: „Caută să-L iubești pe Dumnezeu, indiferent cât de mare e suferința ta.” „Astăzi, majoritatea oamenilor cred că suferința este fără valoare, ei sunt oprimați pentru credința lor, sunt lepădați de lume, viața lor de familie este tulburată, iar perspectivele lor sunt sumbre. Suferința unor oameni ajunge la extrem, iar gândurile lor se îndreaptă spre moarte. Cum arată asta o inimă iubitoare de Dumnezeu? Astfel de oameni nu au valoare, nu au perseverență, sunt slabi și neputincioși! […] Astfel, în timpul acestor zile de pe urmă, voi trebuie să fiți mărturie lui Dumnezeu. Indiferent cât de mare este suferința voastră, ar trebui să mergeți chiar până la capăt și, chiar și la ultima suflare, tot trebuie să fiți credincioși lui Dumnezeu și la mila lui Dumnezeu; numai asta înseamnă a-L iubi cu adevărat pe Dumnezeu și doar aceasta e mărturie puternică și răsunătoare” („Urmați Mielul și cântați cântări noi”). În timp ce cumpăneam cuvintele lui Dumnezeu, am văzut cât de laș, slab și incapabil eram. Voiam să mor din cauza slăbiciunii mele trupești, fiindcă mi-era teamă de suferință. Asta nu-L putea slăvi pe Dumnezeu. Nu era o mărturie adevărată. Înainte să fiu arestat, jurasem înaintea lui Dumnezeu că, dacă aveam să fiu vreodată arestat și persecutat de PCC, voiam să mărturisesc ferm ca și ceilalți frați și surori. Nu-L voi trăda niciodată pe Dumnezeu, nu voi fi niciodată o iudă. Însă când mi s-a întâmplat ceva, înfruntând tortura polițiștilor, m-am gândit numai cum să scap din situația aceea. Nu m-am gândit cum să mărturisesc ferm și să-L mulțumesc pe Dumnezeu. Mi-am dat seama că nu aveam deloc credință adevărată sau supunere față de Dumnezeu. Polițiștii mă torturau ca să-L trădez pe Dumnezeu și să-mi pierd mărturia. Dacă scăpam de asta prin moarte, oare n-aș fi devenit bătaia de joc a Satanei? La gândul acesta, am fost copleșit de regret din cauza slăbiciunii mele. Cum putusem să-mi dau drumul la gură? Dumnezeu îmi oferise o șansă de a mărturi ferm, dar eu nu am profitat de ea. Asta era dureros și dezamăgitor pentru Dumnezeu. Am hotărât că, dacă voiau să identific casele, nu aveam să mă duc. Oricum m-ar fi torturat, aveam să mă bazez pe Dumnezeu și să mărturisesc ferm!

În dimineața următoare, la șase jumătate, șeful Secției Municipale Împotriva Cultelor a văzut cât de grav rănit eram și a pus pe cineva să mă ducă la spital ca să nu fie ei trași la răspundere. Pe drum către spital, m-a avertizat sinistru: „Să nu spui o vorbă la spital sau vei fi responsabil de consecințe!” Asta m-a înfuriat la culme. Mă intimidau și nu mă lăsau să spun adevărul chiar și după ce mă răniseră atât de rău. Era un lucru rău și demn de dispreț! Doctorul m-a întrebat de unde aveam toate acele arsuri, iar eu am știut că nu ar fi putut face nimic, chiar dacă îi spuneam adevărul. Am spus că erau din cauza unui termos care s-a spart. Neîncrezător, m-a întrebat: „Un termos care s-a spart a cauzat toate astea?” Polițistul l-a tras imediat deoparte pe doctor și i-a șoptit ceva scurt, după care doctorul a început să-mi panseze rănile și a spus că trebuia să mă internez. Polițistul a spus că era o situație specială și că nu puteam rămâne și m-a făcut să semnez un formular pe propria răspundere. Apoi m-a dus înapoi direct la centrul de spălare a creierului. Rănile mele erau mult prea grave ca să particip la cursuri, dar polițiștilor nu le-a plăcut asta, așa că trimiteau doi oameni să mă supravegheze și să-mi spele creierul zilnic. Au încercat atât tactici dure, cât și blânde ca să mă facă să renunț la credința mea.

După șaptesprezece zile, înainte ca rănile să mi se fi vindecat, m-au trimis înapoi la cursuri. Aveau un profesor universitar și un psiholog care mimau prietenia, spunând lucruri frumoase și încercând să se apropie de mine și să mă facă să vorbesc. L-am strigat pe Dumnezeu de nenumărate ori, cerându-I să mă apere de șiretlicurile Satanei. Le-am oferit mărturie pentru Dumnezeu. S-au înfuriat când au văzut că nu mă lăsam păcălit. Pe parcursul zilelor următoare, m-au făcut să citesc cărți pe care le scriseseră care blasfemiau biserica noastră și să urmăresc videoclipuri blasfemitoare. Toate acele minciuni pe care le născociseră m-au lăsat indignat și îngrețoșat. N-am ascultat nimic din ce au spus.

Într-o dimineață, directorul diviziei a intrat furtunos în încăperea în care trăiam, însoțit de câțiva instructori. Când am văzut ce se întâmpla, m-am speriat puțin, așa că am spus o rugăciune în tăcere, cerându-I lui Dumnezeu să-mi dea înțelepciune ca să pot înfrunta acei polițiști îngrozitori. A spus amenințător: „Am avut o ședință ieri despre Lupta noastră de O Sută de Zile împotriva Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic. Condamnările vor fi aspre. Va fi chiar și mai rău pentru oameni tineri și singuri ca tine. Mai ales cei ca tine, care nu se lasă. Veți merge direct în fața plutonului de execuție. Vă vor împușca în cap, împrăștiindu-vă creierii peste tot.” Când a spus asta, m-am panicat puțin, dar apoi m-am gândit la cuvintele Domnului Isus: „Căci oricine vrea să-şi salveze viaţa o va pierde, dar cel ce-şi pierde viaţa pentru Mine o va găsi” (Matei 16:25). Știam că ar fi o onoare să fiu martirizat pentru Dumnezeu și că acest lucru va fi comemorat de Dumnezeu. Dar dacă-L trădam pe Dumnezeu din cauza fricii de moarte, I-aș fi ofensat firea și i-aș fi stârnit dezgustul. Chiar dacă trupul meu ar fi trăit în continuare, aș fi fost mort în ochii lui Dumnezeu. Sufletul meu ar fi fost eliminat de Dumnezeu, iar eu aș fi fost pedepsit în iad. De-a lungul veacurilor, nenumărați credincioși au fost persecutați și martirizați. Toți au mărturisit ferm pentru Dumnezeu. Martiriul ar fi înălțarea lui Dumnezeu pentru mine. Eram dispus să mă supun rânduielilor lui Dumnezeu și să mărturisesc ferm chiar dacă asta mi-ar fi adus moartea. Când nu am spus nimic, polițistul m-a amenințat: „Vrei să mergi acasă sau la închisoare?” Îmi doream foarte mult să merg acasă, dar știam că prețul ar fi fost să semnez scrisori de căință și de încetare a legăturilor cu biserica. Am spus foarte hotărât: „La închisoare!” Ochii i s-au mărit de furie, apoi a arătat înspre mine și a spus: „Se pare că nu ai suferit cu adevărat!” Apoi a plecat furios.

După aceea, au găsit un pastor care să vină să mă spele pe creier. În momentul în care a venit, a spus: „Fiule, încă ești tânăr. Ascultă-mă, te afli pe calea greșită.” A deschis Biblia la Matei 24:23-24, spunând: „Spui că Domnul Isus S-a întors deja, dar uite ce spune în Biblie: «Atunci, de vă va zice cineva: „Iată, aici e Hristos, sau acolo!”, să nu credeți. Că se vor scula hristoşi mincinoși și proroci mincinoși și vor da semne mari și minuni ca să amăgească, de se va putea, și pe cei aleși.» Oricine spune că Domnul a venit greșește. Nu poți urma asta.” Am luat Biblia și am răspuns: „Domnul Isus ne avertiza că atunci când Se va întoarce în zilele de pe urmă, hristoși și profeți falși vor face semne mari și minuni pentru a-i înșela pe oameni. Ne-a spus să fim atenți. Dacă spui că orice știre despre venirea Domnului e falsă, oare nu negi întoarcerea Domnului? Hristoșii falși nu posedă adevărul. Ei doar înșală oamenii cu semne și minuni. Dumnezeu Atotputernic nu arată acele lucruri. El doar exprimă adevărul și face lucrarea de judecată pentru a curăți și mântui pe deplin omenirea. Dumnezeu Atotputernic este Domnul Isus Care S-a întors, singurul Dumnezeu adevărat.” Văzând că nu m-am lăsat păcălit, a spus tot felul de lucruri blasfemitoare. Am răspuns furios: „Blasfemia Duhului Sfânt nu va fi iertată, în viața asta sau în următoarea.” La asta, mi-a zis: „Chiar ești un puști încăpățânat. Revino-ți, fiule. Spune ce vor ei să spui și mărturisește. Vei regreta dacă vei fi închis cu adevărat!” Am spus: „Nu voi regreta și te sfătuiesc stăruitor să cauți adevărata calea. Încetează să I te împotrivești lui Dumnezeu. Va fi prea târziu dacă vei comite un păcat oribil.” Exasperat, mi-a spus: „Ești fără speranță. Ești prea încăpățânat.” Apoi s-a ridicat câine-câinește și a plecat.

Câteva zile mai târziu, șeful anchetelor penale a încercat să mă forțeze să repet lucruri care Îl negau și-L blasfemiau pe Dumnezeu. Când am refuzat, a spus agresiv: „Te temi de pedeapsă? Nu există Dumnezeu, așa că de unde va veni aceasta? Nu sunt bine cei care au renunțat?” Am spus: „Faptul că nu au murit încă nu indică un final bun. Dumnezeu nu pedepsește oamenii imediat.” M-a apucat furios și m-a plesnit de câteva ori, dar tot nu am spus niciun cuvânt. Mă gândeam la ceva ce spusese Domnul Isus: „Orice păcat şi blasfemie vor fi iertate oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată” (Matei 12:31). Cu puterea acestor cuvinte, nu am șovăit deloc. Au trecut vreo două ore fără să spun nimic. Furios, m-a târât de păr înapoi în dormitor, apoi a spus sinistru: „Nu-i dați de mâncare până nu vorbește.” În inima mea, m-am rugat lui Dumnezeu, iar aceste cuvinte ale Domnului Isus mi-au venit în minte: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4:4). Cuvintele lui Dumnezeu sunt hrana noastră pentru viață. Chiar și fără mâncare, nu aveam să mor decât dacă Dumnezeu permitea asta. Surprinzător, în noaptea aceea, o femeie de serviciu mi-a dat pe ascuns o chiflă făcută la aburi. Chiar am simțit că inimile și sufletele oamenilor sunt în mâinile lui Dumnezeu. După aceea, polițiștii m-au pus să le fac curat în birou în fiecare zi, iar acolo se afla întâmplător un exemplar din Cuvântul Se arată în trup. Îl frunzăream pe furiș în timp ce făceam curățenia zilnică, iar cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință și putere. Polițiștii îmi insuflau tot timpul aberații ateiste, dar, cu îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu, nu am fost afectat deloc.

Într-o zi, au pus doi profesori universitari să încerce tot felul de lucruri ca să mă spele pe creier și să mă inspitească, spunând: „Dacă nu-ți revii și nu semnezi cele trei scrisori, vei primi cinci ani în închisoare și, mai târziu, îți va fi greu să-ți găsești o soție. Cum poți să-ți irosești tinerețea în felul acesta? Merită?” Asta a avut un impact asupra mea. M-am gândit la cât de tânăr eram și m-am întrebat dacă aveam să sufăr cu adevărat acolo timp de trei ani. În timp ce mă gândeam la asta, am realizat că mă lăsam păcălit de șiretlicul Satanei, așa că m-am grăbit să spun această rugăciune: „O, Dumnezeule! Aproape m-am lăsat păcălit de șiretlicul Satanei. Te rog să mă aperi ca să pot mărturisi ferm.” După ce m-am rugat, m-am gândit la un vers dintr-un imn al cuvintelor lui Dumnezeu: „Tinerii nu ar trebui să trăiască fără adevăr, nici să ascundă ipocrizie și necinste – ar trebui să rămână fermi pe poziția corectă. Ei nu ar trebui doar să fie pasivi, ci ar trebui să aibă spiritul de a îndrăzni să facă sacrificii și să lupte pentru dreptate și adevăr” (Urmați Mielul și cântați cântări noi, Ce trebuie să urmărească tinerii). Știam că ar trebui să fiu capabil să îndur orice durere ca să dobândesc adevărul. Nu-L puteam trăda pe Dumnezeu pentru un confort temporar. Trebuia să mărturisesc ferm și să-L mulțumesc pe Dumnezeu, indiferent de ce mi-ar fi făcut polițiștii. Când nu am vrut să spun nimic, au plecat. Aveau mâinile legate. În după-amiaza aceea, s-a întors pastorul și a spus cu un zâmbet fals: „Am auzit că vei merge la închisoare. Nu poți face asta. Viața acolo e inumană. Crezi că un sfrijit ca tine va putea suporta?” Și-a scos telefonul și mi-a arătat niște poze cu creștini care fuseseră abuzați și a spus: „Uită-te la ei! Unii au primit 10 ani, alții 20. Unii dintre ei au murit în închisoare. Pot vedea că ești un credincios adevărat. Semnează ce vor să semnezi și o să-ți poți practica credința când vei ieși. Nu-i nevoie să suferi în felul acesta! Semnează acum și voi pune o vorbă bună pentru tine. Altfel, nu ai nicio șansă.” Am fost îngrijorat, gândindu-mă că dacă aș fi fost într-adevăr condamnat, polițiștii m-ar fi putut tortura cum voiau ei în închisoare. Aș fi avut mult mai mult de suferit. Mi-a fost teamă, dar am știut că semnarea acelor scrisori ar fi fost o trădare a lui Dumnezeu, iar eu aș fi avut semnul fiarei. M-am rugat și L-am strigat pe Dumnezeu în inima mea, cerându-I credință ca să pot mărturisi ferm. I-am spus pastorului: „Nu voi semna.” A plecat neputincios.

Șeful Secției Municipale Împotriva Cultelor a încercat și el să mă facă să semnez cele trei scrisori, spunându-mi furios: „Au trecut două luni fără nicio schimbare. Aștept o anumită atitudine din partea ta acum. Poți să pleci acasă dacă spui că nu mai crezi, dar vei fi trimis la închisoare pe dată, dacă spui că tot mai crezi! Ești încă un credincios?” M-am simțit foarte derutat. Dacă spuneam da, mergeam la închisoare și cine știe ce fel de tortură m-ar fi așteptat acolo. Dar dacă spuneam nu, Îl trădam pe Dumnezeu. M-am rugat, cerându-I lui Dumnezeu să-mi dea curaj și m-am simțit pregătit să mărturisesc ferm. Chiar atunci, mi-am amintit un imn din cuvintele lui Dumnezeu: „Isus a fost în măsură să ducă la bun sfârșit misiunea lui Dumnezeu – răscumpărarea întregii omeniri – pentru că El a fost foarte atent la voia lui Dumnezeu, fără a ține seama de planurile Sale personale și de judecăți. El a putut plasa planul de gestionare (planul mântuirii) al lui Dumnezeu chiar în centru și s-a rugat mereu Tatălui Ceresc și a căutat voia Tatălui Ceresc. S-a rugat și a zis: «Dumnezeu Tată! Facă-se toate după voia Ta și nu după planurile Mele; astfel, comportă-Te după cum Îți este planul. Omul poate că este slab, dar de ce Ți-ar păsa de el? Cum să fie vrednic de preocuparea Ta, omul, care este precum o furnică în mâinile Tale? În inima Mea, vreau doar să fac voia Ta și ca Tu să îți continui lucrarea cu Mine după cum dorești»” (Urmați Mielul și cântați cântări noi, Imită-L pe Domnul Isus). Domnul Isus a suferit pe drumul spre cruce. Avea slăbiciune trupească, dar S-a putut concentra pe îndeplinirea însărcinării lui Dumnezeu. S-a supus rânduielilor lui Dumnezeu în ciuda durerii fizice. Iar Petru a fost dispus să se supună morții pentru iubirea lui față de Dumnezeu, să fie răstignit pentru Dumnezeu. Suferința mea era neînsemnată! Cuvintele lui Dumnezeu mi-au sprijinit credința și nu mi-a mai fost frică. Am hotărât să mărturisesc ferm pentru Dumnezeu chiar dacă mergeam la închisoare! Am spus cu fermitate: „Atunci voi merge la închisoare.” Furios, a răspuns: „Strânge-ți lucrurile, mâine mergi la închisoare.” Apoi a trântit ușa și a plecat mânios. Surprinzător, două zile mai târziu, patru polițiști de la secția mea locală de poliție au venit și au spus că mă vor duce acasă. În clipa aceea, am simțit cât de minunată este cu adevărat lucrarea lui Dumnezeu și I-am simțit grija și mila pentru mine. Polițiștii m-au dus înapoi în oraș și mi-au luat o declarație verbală, iar apoi mi-au spus să mă prezint la secție o dată pe săptămână. Prin îndrumarea lui Dumnezeu, ulterior am fugit din zona aceea și mi-am putut face datoria din nou.

Arestul și tortura polițiștilor îmi sunt întipărite în minte. Am văzut cât de sălbatic și inuman este Partidul Comunist. Le-am văzut în întregime esența potrivnică lui Dumnezeu. Îi urăsc din tot sufletul pe acei demoni. Am experimentat și puterea și autoritatea cuvintelor lui Dumnezeu. Prin aceste încercări și greutăți, Dumnezeu Și-a tot folosit cuvintele ca să mă îndrume și să-mi dea credință și putere. Am văzut că numai Dumnezeu ne iubește și numai cuvintele lui Dumnezeu pot fi viața noastră. Credința mea în Dumnezeu a sporit. Slavă Ție, Dumnezeule Atotputernic!