Autoritatea lui Dumnezeu (I)

Ultimele mele câteva părtășii au fost despre lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși. După ce ați ascultat aceste părtășii, ați simțit cumva că ați dobândit o înțelegere și o cunoaștere a firii lui Dumnezeu? Ce grad de înțelegere și de cunoaștere ați dobândit? Puteți să dați un număr? V-au oferit aceste părtășii o înțelegere mai adâncă a lui Dumnezeu? Se poate spune că această înțelegere este adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu? Se poate spune că această înțelegere și cunoaștere a lui Dumnezeu este cunoașterea întregii esențe a lui Dumnezeu și a tot ceea ce are și este El? Nu, bineînțeles că nu! Asta deoarece aceste părtășii au asigurat doar înțelegerea unei părți a firii lui Dumnezeu și a ceea ce El are și este – nu toată în întregimea ei. Aceste părtășii v-au permis să înțelegeți parțial lucrarea făcută de Dumnezeu în trecut; prin aceste părtășii, puteți vedea firea lui Dumnezeu și ceea ce El are și este, precum și abordarea și gândirea din spatele a tot ceea ce a făcut El. Dar aceasta este doar o înțelegere literală, vorbită a lui Dumnezeu și, în inimile voastre, voi tot nesiguri rămâneți de cât de mult din aceasta este real. Ce determină în principal dacă există vreo fărâmă de realitate în înțelegerea pe care o au oamenii despre asemenea lucruri? Acest lucru este determinat de cât de mult din firea și cuvintele lui Dumnezeu au experimentat cu adevărat în timpul experiențelor lor concrete și cât de mult au fost capabili să vadă și să cunoască în timpul acestor experiențe concrete. A rostit cineva cuvinte ca acestea: „Ultimele câteva părtășii ne-au permis să înțelegem lucrurile făcute de Dumnezeu, gândurile lui Dumnezeu și, mai mult decât atât, atitudinea lui Dumnezeu față de umanitate și baza acțiunilor Lui, ca și principiile acțiunilor Lui; și astfel am ajuns să înțelegem firea lui Dumnezeu și să cunoaștem totalitatea lui Dumnezeu”? Este corect să spui acest lucru? Clar nu este. De ce spun că nu este corect să spui acest lucru? Firea lui Dumnezeu și ceea ce are și este El sunt exprimate în lucrurile pe care El le-a făcut și în cuvintele pe care El le-a rostit. Prin lucrarea pe care Dumnezeu a făcut-o și prin cuvintele pe care El le-a rostit, omul poate vedea ceea ce Dumnezeu are și este, dar asta înseamnă doar că lucrarea și cuvintele îi permit omului să înțeleagă numai o parte a firii lui Dumnezeu și o parte a ceea ce El are și este. Dacă omul dorește să dobândească o înțelegere mai mare și mai profundă a lui Dumnezeu, atunci omul trebuie să experimenteze mai mult din cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu. Chiar dacă omul dobândește doar o înțelegere parțială a lui Dumnezeu atunci când experimentează parțial lucrarea și cuvintele lui Dumnezeu, această înțelegere parțială reprezintă adevărata fire a lui Dumnezeu? Reprezintă esența lui Dumnezeu? Sigur că reprezintă adevărata fire a lui Dumnezeu și esența lui Dumnezeu; în privința asta nu există niciun dubiu. Indiferent de timp sau loc sau de maniera în care Dumnezeu Își face lucrarea sau de forma în care El Se arată omului sau de modul în care El Își exprimă intențiile, tot ceea ce El dezvăluie și exprimă Îl reprezintă pe Dumnezeu Însuși, esența lui Dumnezeu și ceea ce are și este El. Dumnezeu Își face lucrarea cu ceea ce El are și este și în adevărata Sa identitate; acesta este adevărul absolut. Totuși astăzi, oamenii au doar o înțelegere parțială a lui Dumnezeu prin cuvintele Sale și din ceea ce aud când ascultă predica și, astfel, într-o oarecare măsură, se poate spune doar că această înțelegere este o cunoaștere teoretică. Având în vedere starea ta actuală, tu poți verifica înțelegerea sau cunoașterea lui Dumnezeu pe care ai auzit-o, văzut-o sau cunoscut-o și știut-o în inima ta azi, numai dacă treci prin asta în experiențele tale concrete și ajungi să o cunoști puțin câte puțin. Dacă nu aș fi avut părtășie despre aceste cuvinte cu voi, ați fi putut să obțineți adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu doar din experiențele voastre? Mă tem că ar fi fost foarte dificil să faceți acest lucru. Aceasta deoarece oamenii trebuie să aibă întâi cuvintele lui Dumnezeu pentru a ști cum să experimenteze. Oricât de multe cuvinte ale lui Dumnezeu mănâncă oamenii, acesta este același număr pe care ei îl pot experimenta concret. Cuvintele lui Dumnezeu deschid calea și îl călăuzesc pe om în experiența sa. Pe scurt, pe cei care au o oarecare experiență adevărată, aceste ultime câteva părtășii îi vor ajuta să obțină o înțelegere mai profundă a adevărului și o cunoaștere mai realistă a lui Dumnezeu. Dar pentru cei ce nu au o experiență adevărată, care doar au început să experimenteze sau care doar abia au început să atingă realitatea, acesta este un test important.

Cuprinsul principal al ultimelor câteva părtășii s-a referit la „Firea lui Dumnezeu, lucrarea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși”. Ce ați văzut în cheia și părțile principale ale tuturor lucrurilor despre care am vorbit? Prin aceste părtășii ați putut să recunoașteți că El, Cel care a făcut lucrarea și El, Cel care a dezvăluit aceste firi, este unicul Dumnezeu Însuși ce deține suveranitatea peste toate lucrurile? Dacă răspunsul vostru este da, atunci ce v-a condus la o astfel de concluzie? Câte aspecte ați luat în considerare ca să ajungeți la această concluzie? Poate să Îmi spună cineva? Știu că ultimele câteva părtășii v-au mișcat adânc și au asigurat un nou început în inimile voastre pentru cunoașterea voastră a lui Dumnezeu, ceea ce e excelent. Dar, în comparație cu înainte, deși ați făcut un salt uriaș în înțelegerea lui Dumnezeu, definiția voastră a identității lui Dumnezeu mai are de progresat dincolo de numele de Iahve Dumnezeu al Epocii Legii, Domnul Isus al Epocii Harului și Dumnezeu Atotputernic al Epocii Împărăției. Asta înseamnă că, deși aceste părtășii despre „Firea lui Dumnezeu, lucrarea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși” v-au oferit o oarecare înțelegere a cuvintelor rostite odinioară de către Dumnezeu și a lucrării făcute odinioară de către Dumnezeu și a ființei și posesiunilor dezvăluite odinioară de către Dumnezeu, nu puteți da o definiție adevărată și o orientare exactă ale cuvântului „Dumnezeu”. Nici nu aveți o orientare și o cunoaștere adevărate și exacte ale statutului și identității lui Dumnezeu Însuși, adică ale statutului lui Dumnezeu printre toate lucrurile și în întregul univers. Asta deoarece în precedentele părtășii despre Dumnezeu Însuși și firea lui Dumnezeu, tot conținutul a fost bazat pe revelațiile și exprimările trecute ale lui Dumnezeu, după cum este relatat în Biblie. Totuși este dificil pentru om să descopere ființa și posesiunile ce sunt dezvăluite și exprimate de Dumnezeu în timpul sau în afara gestionării Sale și a mântuirii omenirii. Așadar, chiar dacă înțelegeți ființa și posesiunile lui Dumnezeu ce au fost dezvăluite în lucrarea pe care a făcut-o El în trecut, definiția voastră a identității și statutului lui Dumnezeu este încă departe de „unicul Dumnezeu, Cel ce deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor” și este diferită de aceea a „Creatorului”. Ultimele câteva părtășii i-au făcut pe toți să simtă la fel: cum ar putea omul să cunoască gândurile lui Dumnezeu? Dacă era să știe cu adevărat cineva, atunci acea persoană ar fi cu siguranță Dumnezeu, pentru că doar Dumnezeu Își cunoaște gândurile și doar Dumnezeu Însuși cunoaște fundamentul și abordările care stau la baza a tot ceea ce face El. Pare rațional și logic pentru voi să recunoașteți astfel identitatea lui Dumnezeu, dar cine poate spune din firea și lucrarea lui Dumnezeu că aceasta este într-adevăr lucrarea lui Dumnezeu Însuși și nu lucrarea omului, lucrare ce nu poate fi făcută de către om în numele lui Dumnezeu? Cine poate vedea că această lucrare este sub stăpânirea Celui care are esența și puterea lui Dumnezeu? Cu alte cuvinte, prin ce caracteristici sau esență recunoașteți ca El este Dumnezeu Însuși, care are identitatea lui Dumnezeu și care este Cel care deține suveranitatea peste toate lucrurile? V-ați gândit vreodată la asta? Dacă nu ați făcut-o, atunci aceasta dovedește un fapt: ultimele câteva părtășii v-au oferit doar o oarecare înțelegere a unei părți a istoriei în care Dumnezeu Și-a făcut lucrarea și a abordării, manifestării și dezvăluirii lui Dumnezeu în timpul acelei lucrări. Deși o asemenea înțelegere vă face pe fiecare din voi să recunoașteți fără niciun dubiu că Acela care a desfășurat cele două etape ale lucrării este Dumnezeu Însuși, în care voi credeți și pe care Îl urmați, Cel pe care trebuie să Îl urmați întotdeauna, voi încă sunteți incapabili să recunoașteți că El este Dumnezeul care a existat încă de la crearea lumii și care va exista pe vecie, nici nu sunteți în stare să recunoașteți faptul că El este Cel care conduce și deține suveranitatea peste toată omenirea. Sigur nu v-ați gândit niciodată la această problemă. Fie că este Iahve sau Domnul Isus, prin care aspecte ale esenței și manifestării sunteți capabili să recunoașteți nu doar că El este Dumnezeu pe care trebuie să Îl urmați, dar și Cel care comandă omenirea și deține suveranitatea peste soarta acesteia, Cel care este, mai mult decât atât, unicul Dumnezeu Însuși ce are suveranitatea peste ceruri și pământ și peste toate lucrurile? Prin ce căi recunoașteți că Cel în care credeți și pe care Îl urmați este Dumnezeu Însuși ce are suveranitatea peste toate lucrurile? Prin ce căi Îl conectați pe Dumnezeul în care credeți voi cu Dumnezeul ce are suveranitatea asupra sorții omenirii? Ce vă permite să recunoașteți că Dumnezeul în care credeți voi este unicul Dumnezeu Însuși, care este în ceruri și pe pământ și între toate lucrurile? Aceasta este problema pe care o voi rezolva în următoarea secțiune.

Problemele la care nu v-ați gândit niciodată sau la care nu puteți să vă gândiți pot foarte bine să fie cele care sunt cruciale pentru cunoașterea lui Dumnezeu și în care pot fi căutate adevăruri de nepătruns pentru om. Când aceste probleme vin peste voi, astfel încât e nevoie să le faceți față și să alegeți, dacă sunteți incapabili să le rezolvați complet din cauza nesăbuinței și a ignoranței voastre, sau pentru că experiențele voastre sunt prea superficiale și vă lipsește o adevărată cunoaștere a lui Dumnezeu, atunci ele vor deveni principalul obstacol și cel mai mare impediment pe calea credinței voastre în Dumnezeu. Și astfel, simt că este foarte necesar să am o părtășie cu voi pe acest subiect. Știți care este problema voastră acum? Vă sunt clare problemele despre care vorbesc? Sunt acestea probleme cu care o să vă confruntați? Sunt probleme pe care nu le înțelegeți? Sunt probleme la care nu v-ați gândit niciodată? Sunt aceste probleme importante pentru voi? Sunt cu adevărat probleme? Această chestiune este o sursă de mare confuzie pentru voi, ceea ce arată că nu aveți o înțelegere adevărată a Dumnezeului în care credeți și că nu Îl luați în serios. Unii oameni spun: „Știu că El este Dumnezeu, așa că Îl urmez deoarece cuvintele Lui sunt expresia lui Dumnezeu. Asta este de ajuns. Ce dovadă mai e necesară? Sigur că nu trebuie să avem dubii despre Dumnezeu? Sigur că nu trebuie să Îl testăm pe Dumnezeu? Sigur nu trebuie să punem sub semnul întrebării esența lui Dumnezeu și identitatea lui Dumnezeu Însuși?” Indiferent dacă voi gândiți în modul acesta, Eu nu pun asemenea întrebări pentru a vă face să fiți confuzi în ceea ce Îl privește pe Dumnezeu sau pentru a vă face să Îl testați pe Dumnezeu, și cu atât mai puțin pentru a vă provoca îndoieli cu privire la identitatea sau esența lui Dumnezeu. Mai degrabă, fac acest lucru pentru a vă încuraja o mai mare înțelegere a esenței lui Dumnezeu și o mai mare certitudine și credință în statutul lui Dumnezeu, astfel încât Dumnezeu să devină Unicul în inimile celor care Îl urmează pe Dumnezeu, astfel încât statutul inițial al lui Dumnezeu – acela de Creator, Suveran al tuturor lucrurilor, unicul Dumnezeu Însuși – să poată fi reinstaurat în inima fiecărei ființe create. Aceasta este, de asemenea, tema despre care voi face părtășie.

Acum haideți să începem să citim următoarele scripturi din Biblie.

1. Dumnezeu folosește cuvântul pentru a crea toate lucrurile

Geneza 1:3-5 Atunci Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!”; și a fost lumină. Dumnezeu a văzut că lumina era bună și a despărțit lumina de întuneric. Dumnezeu a numit lumina „zi”, iar întunericul l-a numit „noapte”. A fost o seară și a fost o dimineață: ziua întâi.

Geneza 1:6-7 Dumnezeu a zis: „Să fie o boltă cerească în mijlocul apelor, care să despartă apele de ape!” Astfel, Dumnezeu a făcut bolta și a despărțit apele care sunt sub boltă de apele care sunt deasupra ei. Și așa a și fost.

Geneza 1:9-11 Dumnezeu a zis: „Să se adune la un loc apele care sunt sub cer și să apară uscatul!” Și așa a și fost. Dumnezeu a numit uscatul „pământ”, iar apele care au fost adunate la un loc, le-a numit „mări”. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun. Atunci Dumnezeu a zis: „Să dea pământul vegetație: plante care să facă sămânță și pomi fructiferi care să dea rod cu sămânță în el, potrivit soiului lor!” Și așa a și fost.

Geneza 1:14-15 Dumnezeu a zis: „Să fie niște luminători pe bolta cerului, care să despartă ziua de noapte; ei să fie semne care să arate anotimpurile, zilele și anii și să slujească drept luminători pe bolta cerului, ca să dea lumină pământului!” Și așa a și fost.

Geneza 1:20-21 Dumnezeu a zis: „Să mișune apele de viețuitoare și să zboare păsări pe bolta cerului, deasupra pământului!” Astfel, Dumnezeu a făcut creaturile cele mari din ape, toate viețuitoarele care se mișcă și de care mișună apele, potrivit felurilor lor și toate păsările înaripate, potrivit felurilor lor. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun.

Geneza 1:24-25 Dumnezeu a zis: „Să dea pământul viețuitoare, potrivit felurilor lor: vite, animale mici și animale sălbatice, fiecare potrivit felurilor lor!” Și așa a și fost. Dumnezeu a făcut animalele sălbatice, potrivit felurilor lor, vitele, potrivit felurilor lor și toate animalele mici care mișună pe pământ, potrivit felurilor lor. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun.

În prima zi, se nasc ziua și noaptea omenirii și rămân neclintite mulțumită autorității lui Dumnezeu

Haideți să ne uităm la acest prim pasaj: „Atunci Dumnezeu a zis: «Să fie lumină!»; și a fost lumină. Dumnezeu a văzut că lumina era bună și a despărțit lumina de întuneric. Dumnezeu a numit lumina «zi», iar întunericul l-a numit «noapte». A fost o seară și a fost o dimineață: ziua întâi” (Geneza 1:3-5). Acest pasaj descrie primul act al lui Dumnezeu la începutul creației și prima zi petrecută de Dumnezeu în care au existat o seară și o dimineață. Dar a fost o zi extraordinară: Dumnezeu a început să pregătească lumina pentru toate lucrurile, și mai departe a despărțit lumina de întuneric. În această zi, Dumnezeu a început să vorbească, iar cuvintele Sale și autoritatea Sa au existat unele lângă altele. Autoritatea Lui a început să se arate în toate lucrurile și puterea Lui s-a răspândit printre toate lucrurile ca rezultat al cuvintelor Sale. Începând din această zi, toate lucrurile au luat formă și au rămas neclintite datorită cuvintelor lui Dumnezeu, a autorității lui Dumnezeu și a puterii lui Dumnezeu și au început să funcționeze mulțumită cuvintelor lui Dumnezeu, a autorității lui Dumnezeu și a puterii lui Dumnezeu. Când Dumnezeu a spus cuvintele „Să fie lumină”, a fost lumină. Dumnezeu nu a început niciun program de lucrări; lumina apăruse ca rezultat al cuvintelor Sale. Aceasta era lumina pe care Dumnezeu a numit-o zi și de care omul încă depinde și astăzi pentru existența lui. Prin porunca lui Dumnezeu, esența și valoarea ei nu s-au schimbat și nu au dispărut niciodată. Existența ei dovedește autoritatea și puterea lui Dumnezeu, proclamă existența Creatorului. Confirmă, iar și iar, identitatea și statutul Creatorului. Nu este intangibilă sau iluzorie, ci o lumină reală care poate fi văzută de către om. De atunci încolo, în această lume goală în care „pământul era pustiu și gol; peste fața adâncului era întuneric,” a fost produs primul lucru material. Acest lucru a venit din cuvintele din gura lui Dumnezeu și a apărut în primul act al creației tuturor lucrurilor datorită autorității și cuvântărilor lui Dumnezeu. Curând după aceea, Dumnezeu a poruncit ca lumina și întunericul să se separe… Totul s-a schimbat și a fost complet datorită cuvintelor lui Dumnezeu… Dumnezeu a numit această lumină „Zi” și a numit întunericul „Noapte”. În acel moment, prima seară și prima dimineață au fost produse în lumea pe care Dumnezeu intenționa să o creeze și Dumnezeu a zis că aceasta a fost prima zi. Această zi a fost prima zi a creației tuturor lucrurilor de către Creator și a fost începutul creației tuturor lucrurilor, și a fost prima dată când autoritatea și puterea Creatorului s-au arătat în această lume pe care El o crease.

Prin aceste cuvinte, omul poate să vadă autoritatea lui Dumnezeu și a cuvintelor Lui, precum și puterea lui Dumnezeu. Deoarece doar Dumnezeu posedă o asemenea putere, așadar, doar Dumnezeu are o asemenea autoritate; deoarece doar Dumnezeu este în posesia unei asemenea autorități, așadar, doar Dumnezeu are o asemenea putere. Ar putea vreun om sau obiect să posede o asemenea autoritate și putere? Există un răspuns în inimile voastre? În afară de Dumnezeu, există vreo ființă creată sau necreată care să posede o asemenea autoritate? Ați văzut vreodată un exemplu de asemenea lucru în altă carte sau publicație? Există vreo menționare că cineva a creat cerurile și pământul și toate lucrurile? Nu apare în alte cărți sau menționări; acestea sunt, desigur, singurele cuvinte demne de încredere și puternice despre măreața creație a lumii de către Dumnezeu, care sunt consemnate în Biblie; aceste cuvinte vorbesc despre autoritatea unică și identitatea lui Dumnezeu. Se poate spune că o asemenea autoritate și putere simbolizează unica identitate a lui Dumnezeu? Se poate spune că ele sunt deținute de către Dumnezeu și doar de către Dumnezeu? Fără îndoială, doar Dumnezeu Însuși deține o asemenea autoritate și putere! Această autoritate și această putere nu pot fi deținute sau înlocuite de nicio ființă creată sau necreată! Este aceasta una dintre caracteristicile unicului Dumnezeu Însuși? Ați văzut-o cu ochii voștri? Aceste cuvinte permit repede și limpede oamenilor să înțeleagă faptul că Dumnezeu deține o autoritate unică, o putere unică și identitatea și statutul supreme. Din această părtășie de mai sus, puteți să spuneți că Dumnezeu în care credeți este unicul Dumnezeu Însuși?

În ziua a doua, autoritatea lui Dumnezeu pune în ordine apele și face întinderea cerului și apare un spațiu pentru cele mai elementare nevoi de supraviețuire ale omului

Să citim al doilea pasaj din Biblie: „Dumnezeu a zis: «Să fie o boltă cerească în mijlocul apelor, care să despartă apele de ape!» Astfel, Dumnezeu a făcut bolta și a despărțit apele care sunt sub boltă de apele care sunt deasupra ei. Și așa a și fost” (Geneza 1:6-7). Ce schimbări au apărut după ce Dumnezeu a zis „Să fie o boltă cerească în mijlocul apelor, care să despartă apele de ape”? În Scripturi se spune: „Astfel, Dumnezeu a făcut bolta și a despărțit apele care sunt sub boltă de apele care sunt deasupra ei”. Care a fost rezultatul după ce Dumnezeu a rostit și a făcut asta? Răspunsul stă în ultima parte a pasajului: „Și așa a și fost”.

Aceste două scurte fraze consemnează un eveniment măreț și descriu o scenă minunată – formidabila acțiune prin care Dumnezeu a orânduit apele și a creat un spațiu în care omul putea exista…

În această imagine, apele și întinderea apar în fața lui Dumnezeu într-o clipită și sunt despărțite de autoritatea cuvântului lui Dumnezeu și sunt separate într-un „sus” și un „jos” în maniera stabilită de Dumnezeu. Adică, întinderea creată de Dumnezeu nu doar că a acoperit apele de jos, dar a susținut și apele de sus… La asta, omul nu se poate abține să nu fie cuprins de uimire, stupefiat și să răsufle întretăiat de admirație la măreția autorității Sale și la splendoarea scenei în care Creatorul a mișcat apele și le-a poruncit și a creat întinderea cerului. Prin cuvintele lui Dumnezeu, puterea lui Dumnezeu și autoritatea lui Dumnezeu, El a făcut o altă faptă mare. Nu este aceasta măreția autorității Creatorului? Să folosim scripturile pentru a explica faptele lui Dumnezeu: Dumnezeu Și-a rostit cuvintele și, datorită acestor cuvinte ale lui Dumnezeu, a apărut o întindere în mijlocul apelor. În același timp, o schimbare enormă a apărut în acest spațiu datorită cuvintelor lui Dumnezeu, și nu era o schimbare în sensul obișnuit, ci un fel de substituție în care nimicul a devenit ceva. A fost născut din gândurile Creatorului și a devenit ceva din nimic datorită cuvintelor rostite de Creator și, mai departe, din acest moment a existat și a rămas neclintit de dragul Creatorului și s-a modificat, schimbat și reînnoit conform gândurilor Creatorului. Acest pasaj descrie al doilea act al Creatorului în creația Sa a întregii lumi. A fost o altă expresie a autorității și puterii Creatorului și o altă acțiune de pionierat a Creatorului. Această zi a fost a doua zi pe care Creatorul a petrecut-o de la întemeierea lumii și a fost o altă zi minunată pentru El: El a mers prin lumină, a creat întinderea cerului, a aranjat și orânduit apele, iar faptele Sale, autoritatea și puterea Sa au fost puse la lucru în această nouă zi….

A existat întinderea cerului în mijlocul apelor înainte ca Dumnezeu să Își rostească cuvintele? Sigur că nu! Și după ce Dumnezeu a spus: „Să fie o boltă cerească în mijlocul apelor”? Lucrurile intenționate de Dumnezeu au apărut; a fost întinderea cerului în mijlocul apelor și apele s-au separat deoarece Dumnezeu a spus „care să despartă apele de ape”. În acest fel, ca urmare a cuvintelor lui Dumnezeu, două noi obiecte, două lucruri abia născute au apărut printre toate lucrurile ca rezultat al autorității și puterii lui Dumnezeu. Ce părere aveți despre apariția acestor două noi obiecte? Simțiți măreția puterii Creatorului? Simțiți forța unică și extraordinară a Creatorului? Măreția unei asemenea forțe și puteri se datorează autorității lui Dumnezeu și această autoritate este o reprezentare a lui Dumnezeu Însuși și o caracteristică unică a lui Dumnezeu Însuși.

V-a dat acest pasaj, încă o dată, un sens profund al unicității lui Dumnezeu? De fapt, este departe de a fi suficient; autoritatea și puterea Creatorului se extind mult mai departe de asta. Unicitatea Lui nu constă doar în faptul că El posedă o esență diferită de cea a oricărei alte ființe, dar și pentru că autoritatea și puterea Lui sunt extraordinare, fără limite, superlativul absolut și ies în evidență printre toate și, mai mult decât atât, pentru că autoritatea Lui și ceea ce El are și este pot crea viață, pot produce miracole, pot crea fiecare minut și secundă spectaculoase și extraordinare. În același timp, El este capabil să guverneze viața pe care El o creează și să stăpânească asupra miracolelor și a absolut fiecărui minut și a fiecărei secunde pe care El le creează.

În ziua a treia, cuvintele lui Dumnezeu nasc pământul și mările și autoritatea lui Dumnezeu face ca lumea să fie plină de viață

În continuare, să citim prima frază din Geneza 1:9-11: „Dumnezeu a zis: Să se adune la un loc apele care sunt sub cer și să apară uscatul!” Ce schimbări au apărut după ce Dumnezeu a zis pur și simplu: „Să se adune la un loc apele care sunt sub cer și să apară uscatul”? Și ce mai era în acest spațiu în afară de lumină și întinderea cerului? În Scripturi este scris: „Dumnezeu a numit uscatul «pământ», iar apele care au fost adunate la un loc, le-a numit «mări». Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun”. Adică, acum erau pământ și mări în acest spațiu și pământul și mările erau separate. Apariția acestor noi lucruri a urmat poruncii din gura lui Dumnezeu, „Și așa a și fost”. Îl descrie Scriptura pe Dumnezeu ca fiind grăbit în timp ce făcea asta? Îl descrie implicat în efort fizic? Așadar, cum a făcut Dumnezeu asta? Cum a făcut Dumnezeu ca aceste noi lucruri să fie produse? Este de la sine înțeles, Dumnezeu a folosit cuvinte pentru a realiza toate acestea, pentru a crea toate acestea.

În cele trei pasaje de mai sus, am aflat despre apariția a trei mari evenimente. Aceste trei evenimente s-au petrecut și au luat ființă prin cuvintele lui Dumnezeu, și datorită cuvintelor Lui, aceste evenimente au apărut unul după altul înaintea ochilor lui Dumnezeu. Astfel, se poate vedea cum cuvintele „Dumnezeu vorbește și va fi făcut; El poruncește și va sta neclintit” nu sunt goale. Această esență a lui Dumnezeu este confirmată în clipa în care sunt concepute gândurile Lui, iar atunci când Dumnezeu deschide gura să vorbească, esența Lui este pe deplin reflectată.

Să continuăm cu ultima frază a acestui pasaj: „Atunci Dumnezeu a zis: «Să dea pământul vegetație: plante care să facă sămânță și pomi fructiferi care să dea rod cu sămânță în el, potrivit soiului lor!» Și așa a și fost”. În timp ce Dumnezeu vorbea, toate lucrurile au luat ființă urmând gândurile lui Dumnezeu și, într-o clipă, o varietate de mici forme delicate de viață au scos șovăitor capetele din pământ și, înainte ca ele să se scuture de fărâmele de pământ de pe trupuri, au început nerăbdătoare să își facă semne de salut una către alta, dând din cap și zâmbind lumii. I-au mulțumit Creatorului pentru viața pe care le-a dat-o și au anunțat lumii că sunt o parte a tuturor lucrurilor și că fiecare își va dedica viața pentru a demonstra autoritatea Creatorului. Pe când cuvintele lui Dumnezeu erau rostite, pământul devenea luxuriant și verde, tot soiul de ierburi ce puteau fi savurate de om înmugureau și ieșeau prin pământ, iar munții și câmpiile deveneau dens populate de copaci și păduri… Această lume stearpă, în care nu fusese nicio urmă de viață, era rapid acoperită de o abundență de iarbă, plante și copaci și deborda de verdeață… Mireasma ierbii și parfumul solului s-au răspândit prin aer, o varietate de plante au început să respire în tandem cu circulația aerului și au început procesul de creștere. În același timp, mulțumită cuvintelor lui Dumnezeu și urmând gândurilor lui Dumnezeu, toate plantele au început ciclurile perpetue ale vieții în care cresc, înfloresc, rodesc și se înmulțesc. Au început să adere cu strictețe la cursul vieții lor și au început să-și îndeplinească rolurile corespunzătoare în mijlocul tuturor lucrurilor… Toate s-au născut și au trăit datorită cuvintelor Creatorului. Vor primi neîncetata înzestrare și susținere din partea Creatorului, vor supraviețui mereu, tenace, în toate colțurile pământului pentru a demonstra autoritatea și puterea Creatorului și vor arăta mereu forța vieții dăruite lor de Creator…

Viața Creatorului este extraordinară, gândurile Lui sunt extraordinare și autoritatea Lui este extraordinară, și astfel, când cuvintele Lui au fost rostite, rezultatul final a fost „și așa a fost”. Clar, Dumnezeu nu are nevoie să lucreze cu mâinile atunci când acționează; pur și simplu Își folosește gândurile pentru a porunci și cuvintele pentru a ordona, și astfel lucrurile sunt înfăptuite. În această zi, Dumnezeu a adunat apele împreună într-un singur loc și a lăsat să apară uscatul, după care Dumnezeu a făcut ca iarba să înmugurească din pământ și au crescut plante făcând semințe și copaci purtând fructe, iar Dumnezeu le-a împărțit pe fiecare după felul său și a făcut ca fiecare să își poarte propria sămânță. Toate acestea au fost realizate potrivit gândurilor lui Dumnezeu și poruncilor cuvintelor lui Dumnezeu și fiecare a apărut, una după alta, în această lume nouă.

Când încă nu Își începuse lucrarea, Dumnezeu avea deja în minte o imagine a ceea ce intenționa să realizeze, iar când Dumnezeu a început să facă aceste lucruri, ceea ce s-a întâmplat tot atunci când Dumnezeu a deschis gura pentru a vorbi despre conținutul acestei imagini, au început să apară schimbări în toate lucrurile mulțumită autorității și puterii lui Dumnezeu. Indiferent cum a făcut Dumnezeu sau cum Și-a exercitat autoritatea, toate au fost făcute pas cu pas potrivit planului lui Dumnezeu și datorită cuvintelor lui Dumnezeu; schimbări pas cu pas între cer și pământ au apărut mulțumită cuvintelor și autorității lui Dumnezeu. Toate aceste schimbări și apariții au arătat autoritatea Creatorului și caracterul extraordinar și măreția puterii vieții Creatorului. Gândurile Lui nu sunt simple idei sau o imagine goală, ci o autoritate ce posedă vitalitate și energie extraordinară, și ele sunt puterea ce face toate lucrurile să se schimbe, să renască, să se reînnoiască și să piară. Din această cauză, toate lucrurile funcționează datorită gândurilor Sale și, în același timp, sunt realizate datorită cuvintelor din gura Sa…

Înainte ca toate lucrurile să apară, se formase de mult în gândurile lui Dumnezeu un plan complet, și o nouă lume fusese de mult realizată. Deși în a treia zi au apărut tot soiul de plante pe pământ, Dumnezeu nu avea niciun motiv să întrerupă pașii creației Sale a acestei lumi; El a intenționat să continue să Își rostească cuvintele, să continue să înfăptuiască creația fiecărui lucru nou. El avea să vorbească, avea să Își dea poruncile, să Își exercite autoritatea și să Își arate puterea, și a pregătit tot ceea ce El plănuise să pregătească pentru toate lucrurile și pentru omenirea pe care intenționa să o creeze…

În a patra zi, sunt create anotimpurile, zilele și anii omenirii, pe când Dumnezeu Își exercită autoritatea încă o dată

Creatorul Și-a folosit cuvintele pentru a-Și înfăptui planul, și astfel Și-a petrecut primele trei zile ale planului Său. În timpul acestor trei zile, Dumnezeu nu a fost văzut ocupat sau extenuându-Se; dimpotrivă, El a petrecut trei prime zile minunate ale planului Său și a înfăptuit marea acțiune a transformării radicale a lumii. O lume nou-nouță a apărut în fața ochilor Săi și, bucată cu bucată, frumoasa imagine ce fusese pecetluită în gândurile Sale a fost, în sfârșit, dezvăluită în cuvintele lui Dumnezeu. Apariția fiecărui lucru nou a fost ca nașterea unui nou-născut, iar Creatorului I-a plăcut imaginea ce fusese odată în gândurile Lui, dar care fusese acum adusă la viață. În acest moment, inima Lui a dobândit o fărâmă de satisfacție, dar planul Lui abia începuse. Într-o clipită, a sosit o nouă zi – și care a fost următoarea pagină din planul Creatorului? Ce a spus El? Cum Și-a exercitat autoritatea? Între timp, ce lucruri noi au apărut în această nouă lume? Urmând îndrumarea Creatorului, privirea noastră se fixează asupra celei de-a patra zi a creației tuturor lucrurilor de către Dumnezeu, o zi ce a fost un alt nou început. Sigur, pentru Creator a fost, fără îndoială, o altă zi minunată și o altă zi de extremă importanță pentru omenirea de astăzi. A fost, bineînțeles, o zi de o inestimabilă valoare. Cum a fost ea minunată, cum a fost importantă și cum a fost de o inestimabilă valoare? Să ascultăm mai întâi cuvintele rostite de Creator…

„Dumnezeu a zis: «Să fie niște luminători pe bolta cerului, care să despartă ziua de noapte; ei să fie semne care să arate anotimpurile, zilele și anii și să slujească drept luminători pe bolta cerului, ca să dea lumină pământului!»” (Geneza 1:14-15). Aceasta a fost o altă exercitare a autorității lui Dumnezeu ce a fost demonstrată de făpturi în urma creării Sale a uscatului și a plantelor de pe el. Pentru Dumnezeu, un asemenea act a fost la fel de ușor ca ceea ce deja făcuse, pentru că Dumnezeu are asemenea putere; Dumnezeu Se ține de cuvânt și cuvântul Său va fi împlinit. Dumnezeu a poruncit luminătorilor să apară în cer, și acești luminători nu doar că au strălucit pe cer și deasupra pământului, dar au servit și ca semne pentru zi și noapte, pentru anotimpuri, zile și ani. Astfel, pe când Dumnezeu Își rostea cuvintele, fiecare act pe care Dumnezeu a vrut să îl ducă la bun sfârșit a fost îndeplinit conform cu ceea ce a vrut Dumnezeu și în maniera statornicită de Dumnezeu.

Luminătorii din ceruri sunt materie din cer ce poate radia lumină; pot lumina cerul și pământul și mările. Se rotesc potrivit ritmului și frecvenței poruncite de către Dumnezeu și luminează în diferite perioade de timp deasupra pământului, și astfel, ciclurile de revoluție ale luminilor fac ca ziua și noaptea să se producă în estul și în vestul pământului și nu sunt doar semne pentru noapte și zi, ci, prin aceste cicluri diferite, marchează și sărbătorile și alte zile speciale pentru omenire. Ele sunt complementul și acompaniamentul perfecte ale celor patru anotimpuri – primăvara, vara, toamna și iarna – făcute de Dumnezeu, împreună cu care luminile servesc armonios ca indicatoare regulate și precise pentru perioadele lunare, pentru zilele și anii omenirii. Deși abia după apariția agriculturii a început omenirea să înțeleagă și să întrevadă împărțirea perioadelor lunare, a zilelor și anilor cauzate de luminile create de Dumnezeu, de fapt, perioadele lunare, zilele și anii pe care omul le înțelege azi au început să fie generate acum mult timp, în a patra zi a creației tuturor lucrurilor și, la fel, ciclurile alternante ale primăverii, verii, toamnei și iernii experimentate de către om încep acum mult timp, în a patra zi a creației tuturor lucrurilor de către Dumnezeu. Luminile create de Dumnezeu i-au permis omului să distingă regulat, precis și clar între noapte și zi, să numere zilele și să țină o evidență clară a perioadelor lunare și a anilor. (Ziua lunii pline era încheierea unei luni și din asta omul știa că iluminarea luminătorilor începe un nou ciclu; ziua semilunii era încheierea a unei jumătăți de lună care spunea omului când începea un nou ciclu lunar, de unde se putea deduce câte zile și nopți erau într-un ciclu lunar, câte cicluri lunare erau într-un anotimp și câte anotimpuri într-un an și acestea erau dezvăluite cu mare regularitate.) Astfel, astfel, omul putea lesne ține socoteala ciclurilor lunare, a zilelor și anilor marcate de revoluțiile luminătorilor. Din acest moment, omenirea și toate lucrurile au trăit, fără să își dea seama, în schimbarea sistematică a nopții și zilei și în alternanța anotimpurilor produse de revoluțiile luminătorilor. Aceasta a fost semnificația creației luminătorilor, în cea de-a patra zi, de către Creator. În același fel, scopurile și semnificația acestei acțiuni a Creatorului au fost în continuare inseparabile de autoritatea și puterea Lui. Și astfel, luminătorii făcuți de Dumnezeu și valoarea pe care aveau să o aducă în curând omului au fost o altă lovitură de maestru în exercitarea autorității Creatorului.

În această nouă lume, în care omenirea nu-și făcuse încă apariția, Creatorul a făcut seara și dimineața, întinderea cerului, pământul și mările, ierburile, plantele și feluritele tipuri de copaci și luminătorii, anotimpurile, zilele și anii pentru noua viață pe care avea să o creeze curând. Autoritatea și puterea Creatorului au fost exprimate în fiecare lucru nou pe care l-a creat, iar cuvintele și realizările Lui au apărut simultan, fără nici cea mai mică discrepanță și fără nici un fel de pauză. Apariția și nașterea acestor noi lucruri au fost dovada autorității și puterii Creatorului: El vorbește serios și ceea ce spune se va împlini, iar ceea ce face va dura pentru totdeauna. Acest lucru rămâne neschimbat: așa a fost în trecut, așa este astăzi și așa va fi în veci. Când vă mai uitați o dată la acele cuvinte din Scriptură, vi se par noi? Ați văzut un nou conținut și ați făcut noi descoperiri? Asta se întâmplă deoarece faptele Creatorului v-au agitat inimile, v-au ghidat direcția cunoașterii puterii și autorității Lui și au deschis ușa către înțelegerea Lui, iar faptele și autoritatea Lui au dat viață acestor cuvinte. Astfel, în aceste cuvinte, omul a văzut o expresie reală și plină de viață a autorității Creatorului, a fost cu adevărat martor al supremației Creatorului și a văzut caracterul extraordinar al autorității și puterii Creatorului.

Autoritatea și puterea Creatorului produc miracol după miracol; El atrage atenția omului și omul nu poate decât să se uite transfigurat la faptele uluitoare născute din exercitarea autorității Sale. Puterea Lui fenomenală produce încântare după încântare, iar omul rămâne uluit, bucuros peste măsură, icnind de admirație, cuprins de venerație și înviorat; mai mult, omul este vizibil mișcat și astfel apar în el respectul, teama și atașamentul. Autoritatea și faptele Creatorului au un puternic impact și un efect de curățire asupra duhului omului și, mai mult decât atât, umplu duhul omului. Fiecare dintre gândurile Lui, fiecare dintre cuvântările Lui și fiecare dezvăluire a autorității Lui este o capodoperă între toate lucrurile și este o mare inițiativă cât se poate de vrednică de înțelegerea profundă și cunoașterea omenirii create. Când socotim fiecare creatură născută din cuvintele Creatorului, duhurile noastre sunt atrase de miracolul puterii lui Dumnezeu, și ne găsim în punctul în care urmăm pașii Creatorului înspre ziua următoare: a cincea zi a creației tuturor lucrurilor de către Dumnezeu.

Să continuăm să citim Scriptura pasaj cu pasaj în timp ce ne uităm la mai multe fapte ale Creatorului.

În ziua a cincea, viața de diferite și variate forme înfățișează autoritatea Creatorului în diferite feluri

Scriptura spune: „Dumnezeu a zis: «Să mișune apele de viețuitoare și să zboare păsări pe bolta cerului, deasupra pământului!» Astfel, Dumnezeu a făcut creaturile cele mari din ape, toate viețuitoarele care se mișcă și de care mișună apele, potrivit felurilor lor și toate păsările înaripate, potrivit felurilor lor. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun” (Geneza 1:20-21). Scriptura ne spune clar că, în această zi, Dumnezeu a făcut viețuitoarele apelor și păsările cerului, adică, El a creat diverși pești și diferite păsări și le-a împărțit pe fiecare după felul lor. Astfel, pământul, cerurile și apele au fost îmbogățite de creația lui Dumnezeu…

Pe măsură ce cuvintele lui Dumnezeu erau rostite, noi vietăți, fiecare cu o formă diferită prindeau viață instantaneu printre cuvintele Creatorului. Au venit în această lume înghesuindu-se pentru poziție, sărind, zburdând de bucurie… Pești de toate mărimile și formele au înotat prin apă; crustacee de toate felurile au ieșit din nisipuri; creaturi cu solzi, cu cochilie sau nevertebrate au crescut în grabă în diferite forme, fie ele mari sau mici, lungi sau scurte. La fel au făcut și diferite feluri de alge ce au început să crească din senin, legănându-se odată cu mișcările variatei vieți marine, ondulându-se, incitând apele stătătoare, parcă zicându-le: „Grăbiți-vă! Aduceți-vă prietenii! Pentru că nu veți mai fi singure niciodată!” Din momentul în care variatele viețuitoare create de Dumnezeu au apărut în apă, fiecare nouă viață a adus vitalitate apelor ce fuseseră tăcute atât de mult timp și le-a însoțit într-o nouă eră… Din acel moment, s-au cuibărit una în alta și și-au ținut companie și nu au mai păstrat distanța între ele. Apa a existat pentru viețuitoarele din ea, hrănind fiecare viață ce locuia în îmbrățișarea ei, și fiecare viață a existat pentru binele apei și datorită hrănirii ei. Fiecare i-a dat viață celeilalte și, în același timp, fiecare, în același mod, a depus mărturie pentru măreția și caracterul miraculos al creației Creatorului și pentru puterea de neîntrecut a autorității Creatorului…

Așa cum marea nu a mai fost tăcută, la fel, viața a început să umple cerurile. Una după alta, păsările, mari sau mici, au zburat în cer de pe pământ. Spre deosebire de viețuitoarele mării, ele aveau aripi și pene ce le acopereau siluetele zvelte și grațioase. Și-au fâlfăit aripile, arătându-și cu mândrie și semeție penajul superb și funcțiile și abilitățile speciale date lor de către Creator. S-au avântat libere și s-au plimbat cu dibăcie între ceruri și pământ, peste pășuni și păduri… Erau favoritele aerului, erau favoritele tuturor lucrurilor. Aveau să devină curând legătura dintre cer și pământ și să transmită mesaje tuturor lucrurilor… Au cântat, au coborât bucuroase, au adus veselie, râs și vibrație acestei lumi odată pustii… Și-au folosit cântul lor limpede și melodios, și-au folosit cuvintele din inimile lor pentru a-L preamări pe Creator pentru viața ce le-a fost dăruită. Au dansat vesele pentru a arăta perfecțiunea și caracterul miraculos al creației Creatorului și aveau să-și închine întreaga viață pentru a purta dovada autorității Creatorului prin viața specială pe care El le-a dăruit-o…

Indiferent dacă erau în apă ori în cer, la porunca Creatorului, această puzderie de vietăți a existat în diferite configurații de viață și, la porunca Creatorului, s-au adunat împreună în concordanță cu speciile lor – și această lege, această regulă a fost de neschimbat pentru orice viețuitoare. Niciodată nu au îndrăznit să meargă dincolo de hotarele stabilite lor de către Creator, nici nu au putut să facă asta. După cum le-a fost menit de către Creator, au trăit, s-au înmulțit, au urmat strict cursul vieții și legile date pentru ele de către Creator și, în mod conștiincios, s-au conformat poruncilor, dispozițiilor și preceptelor cerești pe care le-a dat El, până astăzi. Au conversat cu Creatorul în felul lor specific, au ajuns să aprecieze semnificația Creatorului și s-au supus poruncilor lui. Niciuna nu a încălcat vreodată autoritatea Creatorului și stăpânirea Sa, iar stăpânirea asupra lor a fost exercitată de gândurile Lui; nu au fost rostite cuvinte, dar autoritatea ce era unică Creatorului a controlat toate lucrurile tăcute care nu posedau limbaj și care erau diferite de omenire. Exercitarea autorității Sale în acest mod special a silit omul să capete o nouă cunoaștere și să facă o nouă interpretare a autorității unice a Creatorului. Aici, trebuie să vă spun că, în această nouă zi, exercitarea autorității Creatorului a demonstrat încă o dată unicitatea Creatorului.

Acum, să aruncăm o privire la ultima frază din acest pasaj al scripturii: „Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun”. Ce credeți că înseamnă asta? Emoțiile lui Dumnezeu sunt cuprinse în aceste cuvinte. Dumnezeu a privit toate lucrurile pe care El le crease apărând și rămânând neclintite datorită cuvintelor Sale și, treptat, începând să se schimbe. În acest moment, era Dumnezeu mulțumit de diferitele lucruri pe care le făcuse cu vorbele Sale și de diferitele acțiuni pe care le săvârșise? Răspunsul este că: „Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun”. Ce vedeți aici? Ce reprezintă faptul că: „Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun”? Ce simbolizează asta? Înseamnă că Dumnezeu a avut puterea și înțelepciunea să realizeze ceea ce El plănuise și ordonase, să atingă țelurile pe care Își propusese să le atingă. După ce Dumnezeu a îndeplinit fiecare sarcină, a simțit El regret? Răspunsul este tot „Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun”. Cu alte cuvinte, nu doar că El nu a simțit niciun regret, dar a fost, în schimb, satisfăcut. Ce înseamnă că nu a simțit niciun regret? Înseamnă că planul lui Dumnezeu este perfect, că puterea și înțelepciunea Sa sunt perfecte și că doar prin autoritatea Sa poate fi realizată o asemenea perfecțiune. Când omul îndeplinește o sarcină, poate el, ca Dumnezeu, să vadă că este bună? Poate tot ce e făcut de om să atingă perfecțiunea? Poate omul să termine ceva odată pentru totdeauna? Exact cum spune omul, „nimic nu e perfect, doar mai bun”, nimic din ceea ce face omul nu poate atinge perfecțiunea. Când Dumnezeu a văzut că tot ceea ce El făcuse și realizase era bun, tot ceea ce făcuse Dumnezeu era făcut de cuvintele Lui, adică, atunci când „Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun,” tot ceea ce a făcut a luat o formă permanentă, a fost clasificat în concordanță cu tipul și i s-a dat o poziție, un scop și o funcție fixe pe vecie. Mai mult decât atât, rolul lor între toate lucrurile și călătoria pe care trebuie să o facă în timpul gestiunii lui Dumnezeu a tuturor lucrurilor fuseseră deja menite de Dumnezeu și erau imuabile. Aceasta a fost legea cerească dată de Creator tuturor lucrurilor.

„Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun”, aceste cuvinte simple și subapreciate, atât de des ignorate, sunt cuvintele legii cerești și ale edictului ceresc date tuturor făpturilor de către Dumnezeu. Acestea sunt o altă întrupare a autorității Creatorului, una ce este mai concretă, mai profundă. Prin cuvintele Sale, Creatorul nu doar că a fost capabil să obțină tot ceea ce planificase să obțină și să înfăptuiască tot ceea ce planificase să înfăptuiască, dar și să aibă în mâinile Sale controlul asupra a tot ceea ce crease și să conducă toate lucrurile pe care le făcuse sub autoritatea Sa și, mai mult decât atât, totul a fost sistematic și corespunzător. Toate lucrurile au proliferat, au existat și au pierit de asemenea după cuvântul Lui și, mai mult, prin autoritatea Lui au existat în mijlocul legii pe care El o stabilise și niciunul nu a fost exceptat! Această lege a început exact în aceeași clipă în care „Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun,” și va exista, va continua și va funcționa de dragul planului de gestionare al lui Dumnezeu exact până în ziua în care va fi abrogată de către Creator! Autoritatea unică a Creatorului s-a manifestat nu doar prin abilitatea Sa de a crea toate lucrurile și de a porunci ca toate lucrurile să ia ființă, dar și în abilitatea Sa de a guverna și de a menține stăpânirea asupra tuturor lucrurilor, de a dărui viață și vitalitate tuturor lucrurilor și, mai mult decât atât, în abilitatea Sa de a cauza, odată pentru totdeauna, ca toate lucrurile pe care El le-a creat în planul Său să apară și să existe în lumea făcută de El într-o formă perfectă, cu o structură a vieții perfectă și cu un rol perfect. De asemenea, s-a manifestat într-un mod în care gândurile Creatorului nu au fost supuse nici unor restricții, nu au fost limitate de timp, spațiu sau geografie. Ca și autoritatea Sa, identitatea unică a Creatorului va rămâne neschimbată în vecii vecilor. Autoritatea Sa va fi întotdeauna o reprezentare și un simbol al identității Sale unice și autoritatea Sa va exista pentru totdeauna alături de identitatea Sa!

În ziua a șasea, Creatorul grăiește și fiecare fel de viețuitoare din mintea Sa își face apariția, una după alta

Imperceptibil, lucrarea Creatorului în facerea tuturor lucrurilor continuase vreme de cinci zile, urmate imediat de întâmpinarea de către Creator a celei de-a șasea zile a creației Sale a tuturor lucrurilor. Această zi a fost un alt nou început și o altă zi extraordinară. Care a fost, atunci, planul Creatorului în ajunul acestei noi zile? Ce noi viețuitoare avea să producă, avea să creeze? Ascultați, aceasta este vocea Creatorului…

„Dumnezeu a zis: «Să dea pământul viețuitoare, potrivit felurilor lor: vite, animale mici și animale sălbatice, fiecare potrivit felurilor lor!» Și așa a și fost. Dumnezeu a făcut animalele sălbatice, potrivit felurilor lor, vitele, potrivit felurilor lor și toate animalele mici care mișună pe pământ, potrivit felurilor lor. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun” (Geneza 1:24-25). Ce viețuitoare sunt incluse? Scripturile spun: vite, toate târâtoarele și fiarele sălbatice după felul lor. Cu alte cuvinte, în această zi nu erau doar tot soiul de vietăți pe pământ, dar erau și clasificate după felul lor și, de asemenea, „Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun”.

Ca și în precedentele cinci zile, Creatorul a vorbit pe același ton și a poruncit nașterea viețuitoarelor pe care El le-a dorit și ca ele să apară pe pământ, fiecare după felul său. Când Creatorul Își exercită autoritatea, niciunul din cuvintele Lui nu este rostit în van, și astfel, în cea de-a șasea zi, fiecare viețuitoare pe care intenționase să o creeze a apărut la timpul hotărât. Când Creatorul a spus „Să dea pământul viețuitoare, potrivit felurilor lor,” pământul s-a umplut deodată de viață și pe pământ a apărut subit suflarea a tot soiul de viețuitoare… În sălbăticia înverzită și plină de ierburi, vaci zdravene, șfichiuind din cozi încoace și încolo, au apărut una după alta, oile, behăind, s-au adunat în turme și caii, nechezând, au început să galopeze… Într-o clipită, întinderile vaste de pajiște tăcută au explodat de viață… Apariția acestui șeptel variat era o frumoasă priveliște pe pajiștea liniștită și a adus o vitalitate fără limite… Aveau să fie companionii pajiștii și stăpânii pajiștii, depinzând unii de alții; la fel, aveau să devină paznicii și păstrătorii acestor pământuri care le vor fi habitat permanent și care le vor asigura tot ceea ce au nevoie, o sursă eternă de hrană pentru existența lor…

În aceeași zi în care acest șeptel variat a apărut întru ființă, la cuvântul Creatorului, o abundență de insecte au apărut, de asemenea, una după alta. Chiar dacă erau cele mai mici viețuitoare dintre toate creaturile, forța lor vitală a fost totuși miraculoasa creație a Creatorului, și nu au venit prea târziu… Unele au fâlfâit din aripile lor micuțe, în timp ce altele s-au târât încetișor; unele au țopăit și sărit, altele s-au clătinat; unele s-au rostogolit în față, pe când altele s-au retras rapid; unele s-au mișcat în lateral, altele au sărit în sus și în jos… Toate se agitau să își găsească case: unele și-au făcut drum în iarbă, altele și-au scobit găuri în pământ, unele au zburat în copaci, ascunse în păduri… Deși mici ca dimensiune, nu erau dispuse să sufere chinul unui stomac gol, și, după ce și-au găsit casă, s-au grăbit să caute mâncare pentru a se hrăni. Unele s-au cățărat pe iarbă pentru a-i mânca firul, altele au înhățat guri pline de pământ care le-au ajuns până în stomac, mâncând cu multă poftă și plăcere (pentru ele, chiar și pământul este un ospăț gustos); unele erau ascunse în pădure, dar nu s-au oprit să se odihnească, pentru că seva frunzelor lucioase de un verde întunecat asigura o masă suculentă… După ce s-au săturat, insectele tot nu și-au încetat activitatea; deși mici de statură, acestea aveau o energie formidabilă și o exuberanță fără limite, astfel că, dintre toate făpturile, sunt cele mai active și cele mai harnice. Ele nu au fost niciodată leneșe și niciodată nu s-au dedat odihnei. Odată ce și-au satisfăcut poftele, ele au continuat să trudească la muncile lor pentru viitorul lor, agitându-se și grăbindu-se pentru zilele lor viitoare, pentru supraviețuirea lor… Au fredonat încetișor balade pe diferite melodii și ritmuri pentru a se îndemna și încuraja. De asemenea, au adus bucurie ierbii, copacilor și fiecărui centimetru de pământ, făcând fiecare zi și fiecare an unice… Cu propriile lor limbaje și propriile moduri au transmis informații tuturor vietăților pământului. Folosind cursul vieții lor special, au însemnat toate lucrurile peste care ele și-au lăsat urmele… Ele erau apropiate de pământ, iarbă și păduri și au adus vigoare și vitalitate pământului, ierbii și pădurilor. Au adus povețele și salutările Creatorului tuturor viețuitoarelor…

Scrutarea Creatorului a trecut peste toate lucrurile pe care El le crease și, în acest moment, ochii Lui s-au oprit la păduri și munți, neîncetând să chibzuiască. În timp ce cuvintele Sale erau rostite, în pădurile dese și deasupra munților, a apărut un tip de viețuitoare cum nu mai fuseseră înainte: acestea erau animalele sălbatice grăite de gura lui Dumnezeu. De mult amânate, și-au scuturat capetele și au plesnit din cozi, fiecare cu propria sa față unică. Unele erau blănoase, altele aveau armură, altele aveau colți dezgoliți, altele rânjeau, unele aveau gâturile lungi, altele cozile scurte, unele cu privirea speriată, altele cu o căutătură timidă, unele se aplecau să mănânce iarbă, altele cu sânge la bot, unele sărind pe două labe, altele mergând calm pe patru copite, unele uitându-se în depărtări deasupra copacilor, altele pândind în păduri, unele căutând peșteri pentru a se odihni, altele fugind și zburdând pe câmpii, unele căutând prada prin păduri…; unele răgeau, altele urlau, unele lătrau, unele țipau…; unele erau soprane, unele erau bariton, unele erau cu glasuri joase, altele erau clare și melodioase…; unele erau feroce, unele erau drăguțe, unele erau dezgustătoare, unele erau adorabile, unele erau înfricoșătoare, unele erau fermecător de naive… Una după alta, au ieșit la iveală. Vedeți cât de mărețe și puternice sunt, spirite libere, alene, indiferente una față de alta, neobosindu-se nici măcar să arunce altora o privire… Fiecare purtându-și viața caracteristică, dăruită lor de către Creator, și propria-i sălbăticie și caracterul animalic, au apărut în păduri și pe munți. Disprețuitoare de toate, atât de complet arogante – erau, la urma urmei, adevăratele stăpâne ale munților și pădurilor. Din momentul în care apariția lor a fost rânduită de Creator, și-au revendicat pădurile și munții deoarece Creatorul le stabilise deja limitele și determinase aria existenței lor. Numai ele erau adevăratele doamne ale munților și ale pădurilor și de aceea erau atât de sălbatice, atât de disprețuitoare. Se numeau animale „sălbatice” pur și simplu deoarece, dintre toate creaturile, ele erau cele cu adevărat sălbatice, animalice și de neîmblânzit. Nu au putut fi îmblânzite, astfel că nu au putut fi crescute și nu au putut trăi în armonie cu omenirea sau munci pentru omenire. Deoarece nu puteau fi crescute, nu puteau lucra pentru umanitate, trebuiau să trăiască la distanță de omenire și oamenii nu se puteau apropia de ele. În schimb, deoarece trăiau la distanță față de omenire și oamenii nu se puteau apropia de ele, au fost capabile să îndeplinească responsabilitatea dată lor de Creator: aceea de a păzi munții și pădurile. Sălbăticia lor a protejat munții și a păzit pădurile și a fost cea mai bună protecție și chezășie a existenței și răspândirii lor. În același timp, sălbăticia lor a menținut și a asigurat echilibrul între toate lucrurile. Sosirea lor a adus sprijin și ancoră munților și pădurilor; sosirea lor a injectat o vigoare și o vitalitate nesfârșită în munții și pădurile nemișcate și goale. Din acest moment, munții și pădurile au devenit habitatul lor permanent și nu își vor pierde niciodată casa, căci pentru ele au apărut și au existat munții și pădurile; animalele sălbatice își vor împlini menirea și vor face orice vor putea pentru a le păzi. Și astfel și animalele sălbatice s-au supus strict povețelor Creatorului de a-și păstra teritoriul și de a continua să își folosească natura sălbatică pentru a menține echilibrul tuturor lucrurilor stabilit de Creator, demonstrând autoritatea și puterea Creatorului!

Sub autoritatea Creatorului, toate lucrurile sunt perfecte

Toate lucrurile create de Dumnezeu, incluzând și pe cele care se pot mișca și pe cele care nu pot, precum păsările și peștii, copacii și florile, și incluzând șeptelul, insectele și animalele sălbatice făcute în a șasea zi – toate erau în pace în ochii lui Dumnezeu și, de asemenea, în ochii lui Dumnezeu, aceste lucruri, în concordanță cu planul Lui, atinseseră apogeul perfecțiunii și atinseseră standardele pe care Dumnezeu a dorit să le îndeplinească. Pas cu pas, Creatorul a făcut lucrarea pe care El intenționase să o facă în concordanță cu planul Lui. Unul după altul, au apărut lucrurile pe care El intenționase să le creeze și apariția fiecăruia a fost o reflecție a autorității Creatorului, o cristalizare a autorității Lui; datorită acestor cristalizări, toate creaturile nu puteau decât să fie recunoscătoare pentru harul și pentru aprovizionarea lor de către Creator. Pe măsură ce faptele miraculoase ale lui Dumnezeu se manifestau, lumea aceasta creștea, bucată cu bucată, cu toate lucrurile create de Dumnezeu și s-a schimbat de la haos și întuneric la claritate și luminozitate, de la nemișcare mortală la însuflețire și vitalitate nesfârșită. Printre toate lucrurile creației, de la cele mai mari la cele mici, de la cele mici la cele microscopice nu era unul care să nu fi fost creat de autoritatea și puterea Creatorului și era o necesitate unică și inerentă și o valoare în existența fiecărei creaturi. Indiferent de diferențele de formă și structură, toate au fost făcute de către Creator să existe sub autoritatea Creatorului. Uneori oamenii văd o insectă, una care este foarte urâtă și spun: „Această insectă este atât de oribilă, nu se poate ca un asemenea lucru urât să fi putut fi făcut de Dumnezeu – nu se poate ca El să fi creat ceva atât de urât”. Ce perspectivă nesăbuită! Ceea ce ar trebui să spună este „Deși această insectă este atât de urâtă, ea a fost făcută de Dumnezeu, așa că trebuie să aibă propria utilitate unică!” În gândurile lui Dumnezeu, El a intenționat să dea fiecăruia în parte propria înfățișare și tot felul de funcții și întrebuințări varietății de viețuitoare pe care El le-a creat, astfel că nimic din ceea ce Dumnezeu a creat nu a fost făcut din același material. De la exterior la alcătuirea lor interioară, de la obiceiurile de viețuire la locul pe care îl ocupă – fiecare este diferit. Vacile au înfățișarea de vaci, măgarii au înfățișarea de măgari, căprioarele au înfățișarea de căprioare și elefanții au înfățișarea de elefanți. Poți să spui care este cel mai arătos și care cel mai urât? Poți să spui care este cel mai util și existența căruia este cea mai puțin necesară? Unora le place cum arată elefanții, dar nimeni nu folosește elefanți ca să are terenurile; altora le place cum arată leii și tigrii, pentru că aspectul lor este cel mai impresionant dintre toate, dar poți să îi ții ca animale de companie? Pe scurt, când este vorba de nenumăratele lucruri ale creației, omul ar trebui să se supună autorității Creatorului, adică, să se supună ordinii statornicite de Creator pentru toate lucrurile; aceasta este cea mai înțeleaptă atitudine. Numai o atitudine de cercetare și supunere față de intențiile inițiale ale Creatorului reprezintă o adevărată acceptare și certitudine a autorității Creatorului. Este bine în ochii lui Dumnezeu, așadar, care este motivul pentru care omul să Îi caute pricină?

Astfel, toate lucrurile de sub autoritatea Creatorului trebuie să cânte o nouă simfonie a stăpânirii Creatorului, trebuie să înceapă un preludiu genial pentru lucrarea Lui a unei zile noi și, în acest moment, Creatorul va deschide și o nouă pagină în lucrarea gestionării Sale! În concordanță cu legea stabilită de Creatorul mugurilor noi de primăvară, coacerii vara, recoltei de toamnă și depozitării iarna, toate lucrurile vor repeta planul de gestionare al Creatorului și vor întâmpina propria nouă zi, noul început și noul curs al vieții. Vor continua să trăiască și se vor reproduce într-o succesiune fără sfârșit pentru a întâmpina fiecare zi sub stăpânirea autorității Creatorului…

Nicio ființă creată sau non-creată nu poate înlocui identitatea Creatorului

De când a început creația tuturor lucrurilor, puterea lui Dumnezeu a început să fie exprimată și dezvăluită, pentru că Dumnezeu a folosit cuvinte pentru a crea toate lucrurile. Indiferent de modul în care El le-a creat, indiferent de motivul pentru care El le-a creat, toate lucrurile au fost create și au fost de neclintit și au existat datorită cuvintelor lui Dumnezeu; aceasta este autoritatea unică a Creatorului. Înainte ca omenirea să apară pe lume, Creatorul Și-a folosit puterea și autoritatea pentru a crea toate lucrurile pentru omenire și a utilizat metodele Sale unice pentru a pregăti un mediu înconjurător potrivit pentru aceasta. Tot ceea ce a făcut a fost o pregătire pentru omenirea care avea să primească în curând suflarea Lui. Adică, înainte ca umanitatea să fie creată, autoritatea lui Dumnezeu s-a manifestat în toată creația diferită de umanitate, în lucruri mărețe precum cerurile, luminătorii, mările și pământul și în cele mici precum animalele și păsările, ca și în tot soiul de insecte și microorganisme, incluzând diferite bacterii invizibile cu ochiul liber. Fiecăruia i-a fost dată viața de către Creator, fiecare a proliferat datorită cuvintelor Creatorului și fiecare a trăit sub stăpânirea Creatorului datorită cuvintelor Lui. Chiar dacă nu au primit suflarea Creatorului, totuși au manifestat vitalitatea vieții dată lor de Creator prin diferitele lor forme și structuri; chiar dacă nu au primit abilitatea de a vorbi dată omenirii de către Creator, fiecare a primit un mod de a-și exprima viața ce le-a fost dăruită de Creator și care diferă de limbajul omului. Autoritatea Creatorului nu dă numai vitalitatea vieții unor obiecte materiale ce par statice pentru ca ele să nu dispară niciodată dar, în plus, El dă fiecărei ființe vii instinctul de a se reproduce și înmulți, astfel ca ele să nu piară și astfel, generație după generație, să transmită mai departe legile și principiile supraviețuirii cu care le-a înzestrat Creatorul. Maniera în care Creatorul Își exercită autoritatea nu aderă rigid la o perspectivă micro sau macro și nu este limitată la nicio formă; El poate să poruncească proceselor universului și să aibă stăpânire asupra vieții și morții tuturor lucrurilor și, mai mult decât atât, poate să manevreze toate lucrurile pentru ca acestea să Îl servească; El poate gestiona toate lucrările munților, râurilor și lacurilor și să conducă toate lucrurile din ele și, dincolo de aceasta, poate să asigure tot ceea ce este necesar tuturor lucrurilor. Aceasta este manifestarea autorității unice a Creatorului între toate lucrurile pe lângă omenire. O asemenea manifestare nu este doar pentru o viață; nu va înceta, nici nu se va odihni niciodată și nu poate fi modificată sau vătămată de nicio persoană sau lucru, nici nu poate fi sporită sau redusă de nicio persoană sau lucru – pentru că nimic nu poate înlocui identitatea Creatorului și, astfel, autoritatea Creatorului nu poate fi înlocuită de nicio ființă creată; este de neatins pentru orice ființă necreată. Luați ca exemplu mesagerii și îngerii lui Dumnezeu. Nu posedă puterea lui Dumnezeu, cu atât mai puțin autoritatea Creatorului, și motivul pentru care nu au puterea și autoritatea lui Dumnezeu este acela că nu posedă esența Creatorului. Ființele necreate, cum ar fi mesagerii și îngerii lui Dumnezeu, deși pot face niște lucruri în numele lui Dumnezeu, nu Îl pot reprezenta pe Dumnezeu. Chiar dacă dețin o oarecare putere pe care omul nu o are, ele nu dețin autoritatea lui Dumnezeu, nu au autoritatea lui Dumnezeu de a crea toate lucrurile, de a conduce toate lucrurile și de a stăpâni peste toate lucrurile. Astfel, unicitatea lui Dumnezeu nu poate fi înlocuită de nicio ființă necreată, și la fel autoritatea și puterea lui Dumnezeu nu pot fi înlocuite de nicio ființă necreată. În Biblie ai citit de vreun mesager care să fi creat toate lucrurile? De ce nu a trimis Dumnezeu niciunul dintre mesagerii sau îngerii Lui să creeze toate lucrurile? Pentru că nu dețineau autoritatea lui Dumnezeu, așa că nu aveau abilitatea de a exercita autoritatea lui Dumnezeu. Ca toate ființele create, sunt cu toții sub suveranitatea Creatorului, și sub autoritatea Creatorului și astfel, în același fel, Creatorul este și Dumnezeul lor și Suveranul lor. Printre fiecare dintre ei – fie ei nobili sau modești, de o putere mai mare sau mai mică – nu există niciunul ce ar putea depăși autoritatea Creatorului, și astfel printre ei nu este niciunul ce ar putea înlocui identitatea Creatorului. Ei nu trebuie numiți niciodată Dumnezeu și nu vor fi niciodată capabili să devină Creatorul. Acestea sunt adevăruri și fapte imuabile!

Prin părtășia de mai sus, putem afirma următoarele: doar Creatorul și Suveranul tuturor lucrurilor, El, care posedă autoritatea unică și puterea unică poate fi numit unicul Dumnezeu Însuși? În acest moment, ați putea simți că o asemenea întrebare este prea profundă. Voi, în acest moment, sunteți incapabili să o înțelegeți și nu îi puteți percepe esența, și de aceea simțiți deocamdată că este dificil de răspuns. În acest caz, Îmi voi continua părtășia. În continuare, vă voi îngădui să vedeți faptele practice ale multor aspecte ale autorității și puterii deținute doar de Dumnezeu, și astfel vă voi lăsa să înțelegeți cu adevărat, să apreciați și să cunoașteți unicitatea lui Dumnezeu și ce înseamnă autoritatea unică a lui Dumnezeu.

2. Dumnezeu Își folosește cuvintele pentru a stabili un legământ cu omul

Geneza 9:11-13 Închei un legământ cu voi: niciodată nu vor mai fi distruse toate creaturile de apele vreunui potop și niciodată nu va mai fi vreun potop care să distrugă pământul. Dumnezeu a mai zis: Acesta este semnul legământului pe care îl fac cu voi și cu toate viețuitoarele care au fost cu voi, pentru toate generațiile viitoare: pun în nori curcubeul Meu; el va fi semnul legământului dintre Mine și pământ.

După ce El face toate lucrurile, autoritatea Creatorului este confirmată și manifestată o dată în plus în legământul curcubeului

Autoritatea Creatorului este permanent demonstrată și exercitată printre toate creaturile și El nu doar stăpânește soarta tuturor lucrurilor, ci EL stăpânește și omul, acea făptură specială pe care El a creat-o cu propriile Sale mâini și care posedă o structură a vieții diferită și există într-o formă de viață diferită. După ce a făcut toate lucrurile, Creatorul nu a încetat să Își manifeste autoritatea și puterea; pentru El, autoritatea cu care stăpânea asupra tuturor lucrurilor și a sorții întregii umanități a început formal doar odată ce omenirea a fost cu adevărat născută din mâna Sa. El a intenționat să gestioneze umanitatea și să conducă umanitatea; El a intenționat să mântuiască omenirea și să obțină cu adevărat omenirea, să obțină o omenire care să guverneze toate lucrurile; El a intenționat să facă o asemenea omenire să trăiască sub autoritatea Lui, să cunoască și să se supună autorității Lui. Astfel, Dumnezeu a început să Își exprime oficial autoritatea printre oameni folosindu-Și cuvintele și a început să Își folosească autoritatea pentru a-Și realiza cuvintele. Bineînțeles, autoritatea lui Dumnezeu a fost vădită peste tot în timpul acestui proces; am ales pur și simplu câteva exemple reprezentative, bine cunoscute, din care voi puteți să înțelegeți și să cunoașteți unicitatea lui Dumnezeu și autoritatea Sa unică.

Există o similitudine între acest pasaj din Geneză 9:11-13 și pasajele de mai sus privind relatarea creării lumii de către Dumnezeu, dar este și o diferență. Care este similitudinea? Similitudinea constă în folosirea de către Dumnezeu a cuvintelor pentru a face ceea ce El a intenționat, iar diferența este că pasajele citate aici reprezintă discursul lui Dumnezeu către om, în care El stabilește un legământ cu omul și îi spune omului ce conține legământul. Această exercitare a autorității lui Dumnezeu a fost împlinită în timpul dialogului Său cu omul, adică, înainte de crearea omenirii, cuvintele lui Dumnezeu erau instrucțiuni și ordine ce au fost date creaturilor pe care El a intenționat să le creeze. Dar acum era cineva care să audă cuvintele lui Dumnezeu, astfel încât cuvintele Lui au fost și un dialog cu omul, dar și povață și mustrare către om. Mai mult decât atât, cuvintele lui Dumnezeu au fost porunci care purtau autoritatea Lui și erau date tuturor lucrurilor.

Ce acțiune a lui Dumnezeu este relatată în acest pasaj? Pasajul relatează legământul pe care Dumnezeu l-a stabilit cu omul după distrugerea Sa a lumii cu potopul; îi spune omului că Dumnezeu nu va mai provoca lumii din nou o asemenea distrugere și că, în acest scop, Dumnezeu a creat un semn. Care a fost acest semn? În Scripturi se spune că „pun în nori curcubeul Meu; el va fi semnul legământului dintre Mine și pământ”. Acestea sunt cuvintele originale spuse de Creator umanității. Când El a spus aceste cuvinte, un curcubeu a apărut înaintea ochilor omului și a rămas acolo până în ziua de azi. Toată lumea a văzut un asemenea curcubeu și, când îl vezi, știi cum apare? Știința este incapabilă să îl dovedească, să îi localizeze sursa sau să identifice locul unde se află. Asta deoarece curcubeul este semnul legământului stabilit între Creator și om; nu necesită bază științifică, nu a fost făcut de om și niciun om nu îl poate modifica. Este o continuare a autorității Creatorului după ce El Și-a rostit cuvintele. Creatorul a folosit metoda Lui proprie pentru a-Și ține legământul cu omul și promisiunea, și astfel, folosirea de către El a curcubeului ca un semn al legământului pe care El l-a stabilit este o lege și un edict ceresc ce va rămâne pentru totdeauna neschimbat, fie în privința Creatorului sau a omenirii create. Această lege imuabilă este, trebuie să spunem, o altă manifestare adevărată a autorității Creatorului după crearea tuturor lucrurilor și trebuie spus că autoritatea și puterea Creatorului sunt fără limite; folosirea curcubeului ca semn este o continuare și o extensie a autorității Creatorului. Acesta a fost un alt act al lui Dumnezeu folosindu-Și cuvintele și a fost un semn al legământului pe care Dumnezeu l-a stabilit cu omul folosind cuvintele. El i-a spus omului ceea ce El a hotărât a fi înfăptuit și în ce mod va fi îndeplinit și înfăptuit. Astfel, chestiunea a fost îndeplinită în concordanță cu vorbele din gura lui Dumnezeu. Doar Dumnezeu posedă o asemenea putere și astăzi, câteva mii de ani după ce El a rostit aceste cuvinte, omul încă se poate uita la curcubeul rostit de gura lui Dumnezeu. Datorită acestor cuvinte rostite de Dumnezeu acest lucru a rămas permanent și neschimbat până astăzi. Nimeni nu poate îndepărta acest curcubeu, nimeni nu îi poate schimba legile și el există doar datorită cuvintelor lui Dumnezeu. Aceasta este întocmai autoritatea lui Dumnezeu. „Dumnezeu vorbește serios și ceea ce spune se va împlini, iar ceea ce face va dura pentru totdeauna.” Asemenea cuvinte sunt clar manifestate aici și reprezintă un semn și o caracteristică clare ale autorității și puterii lui Dumnezeu. Un asemenea semn sau caracteristică nu este deținută de nicio ființă creată sau văzută în nicio ființă creată, și nu este văzută nici în vreo ființă necreată. Aparține doar unicului Dumnezeu și distinge identitatea și esența deținute doar de Creator de cele ale ființelor create. În același timp, este un semn și o particularitate, care, în afară de Dumnezeu Însuși, nu poate fi niciodată depășită de nicio ființă creată sau necreată.

Stabilirea de către Dumnezeu a legământului Său a fost un act de mare importanță, unul pe care El a intenționat să îl folosească pentru a comunica un fapt omului și a-i spune omului intenția Sa. În acest scop, a întrebuințat o metodă unică, a folosit un semn special pentru a stabili un legământ cu omul, un semn ce a fost o făgăduială a legământului pe care El l-a stabilit cu omul. Așadar, a fost stabilirea acestui legământ un mare eveniment? Cât de mare a fost? Asta este exact ceea ce este atât de special la acest legământ: nu este un legământ stabilit între doi oameni, între două grupuri sau între două țări, ci un legământ stabilit între Creator și întreaga omenire și va rămâne valabil până în ziua în care Creatorul va aboli toate lucrurile. Executantul acestui legământ este Creatorul și păstrătorul este, de asemenea, tot Creatorul. Pe scurt, legământul curcubeului stabilit cu omenirea a fost îndeplinit și înfăptuit în totalitate în concordanță cu dialogul dintre Creator și omenire și așa a rămas până în ziua de azi. Ce altceva ar putea face ființele create în afară de a se supune, a se conforma, a crede, a aprecia, a mărturisi și a preamări autoritatea Creatorului? Pentru că nimeni altcineva în afară de unicul Dumnezeu nu posedă puterea de a stabili un asemenea legământ. Apariția curcubeului, iar și iar, este un anunț pentru omenire și atrage atenția asupra legământului dintre Creator și aceasta. În aparițiile continue ale legământului dintre Creator și omenire, ceea ce se demonstrează umanității nu este un curcubeu sau legământul în sine, ci autoritatea imuabilă a Creatorului. Apariția recurentă a curcubeului demonstrează faptele extraordinare și miraculoase ale Creatorului în locuri ascunse și, în același timp, reprezintă o reflecție vitală a autorității Creatorului ce nu se va estompa și nu se va schimba niciodată. Nu este aceasta o expunere a unui alt aspect al autorității unice a Creatorului?

3. Binecuvântările lui Dumnezeu

Geneza 17:4-6 În ce Mă privește pe Mine, acesta este legământul Meu cu tine: tu vei fi tatăl multor neamuri. Nu te vei mai numi Avram, ci numele tău va fi Avraam, pentru că te-am făcut tatăl multor neamuri. Te voi face foarte roditor: voi face să iasă multe neamuri din tine, chiar regi vor ieși din tine.

Geneza 18:18-19 Avraam va deveni cu siguranță o națiune mare și puternică, iar toate națiunile pământului vor fi binecuvântate în el. Pentru că îl cunosc; el își va comanda copiii și gospodăria după el și vor păstra calea lui Iahve pentru a face dreptate și judecată, pentru ca Iahve să poată aduce asupra lui Avraam ceea ce a vorbit despre el.

Geneza 22:16-18 Am jurat pe Mine Însumi, a spus Iahve, căci, deoarece ai făcut acest lucru și nu ți-ai păstrat fiul, unicul tău fiu: te voi binecuvânta cu binecuvântare și îți voi înmulți urmașii precum stelele cerului și precum nisipul de pe malul mării; iar urmașii tăi vor cuceri poarta dușmanilor lui; iar prin urmașii tăi toate neamurile pământului vor fi binecuvântate; pentru că Mi-ai ascultat vocea.

Iov 42:12 Așadar, Iahve Dumnezeu a binecuvântat a doua jumătate a vieții lui Iov mai mult decât la început: căci el avea paisprezece mii de oi și șase mii de cămile și o mie de perechi de boi și o mie de măgărițe.

Maniera unică și caracteristicile cuvântărilor Creatorului sunt un simbol al identității unice și al autorității Creatorului

Mulți doresc să caute și să dobândească binecuvântările lui Dumnezeu, dar nu toată lumea poate dobândi aceste binecuvântări, pentru că Dumnezeu are propriile Lui principii și binecuvântează omul în felul Său. Promisiunile pe care Dumnezeu le-a făcut omului și cantitatea de har pe care El a dăruit-o omului sunt distribuite pe baza gândurilor și acțiunilor omului. Așadar, ce se arată prin binecuvântările lui Dumnezeu? Ce pot să vadă oamenii în ele? În acest punct, să lăsam deoparte discuția despre ce fel de oameni binecuvântează Dumnezeu și principiile binecuvântării omului de către Dumnezeu. În schimb, să ne uităm la binecuvântările lui Dumnezeu asupra omului cu scopul de a cunoaște autoritatea lui Dumnezeu, din perspectiva cunoașterii autorității lui Dumnezeu.

Cele patru pasaje din Scriptură de mai sus sunt toate mărturii despre binecuvântările primite de om de la Dumnezeu. Ele dau o descriere detailată a destinatarilor binecuvântărilor lui Dumnezeu, precum Avraam sau Iov, ca și despre motivele pentru care Dumnezeu a dăruit binecuvântările Lui și ce era conținut în acele binecuvântări. Tonul și maniera cuvântărilor lui Dumnezeu și perspectiva și poziția din care El vorbește permit oamenilor să aprecieze că Cel care dăruiește binecuvântări și destinatarul unor asemenea binecuvântări sunt de o identitate, statut și esență absolut distincte. Tonul și maniera acestor cuvântări și poziția din care ele au fost rostite sunt caracteristice lui Dumnezeu, care posedă identitatea Creatorului. El are autoritatea și puterea, ca și onoarea Creatorului și măreția ce nu acceptă niciun dubiu din partea nici unui om.

Să ne uităm întâi la Geneza 17:4-6: „În ce Mă privește pe Mine, acesta este legământul Meu cu tine: tu vei fi tatăl multor neamuri. Nu te vei mai numi Avram, ci numele tău va fi Avraam, pentru că te-am făcut tatăl multor neamuri. Te voi face foarte roditor: voi face să iasă multe neamuri din tine, chiar regi vor ieși din tine”. Aceste cuvinte au fost legământul pe care Dumnezeu l-a stabilit cu Avraam, ca și binecuvântarea lui Dumnezeu pentru Avraam: Dumnezeu îl va face pe Avraam părintele popoarelor, îl va face extrem de fertil, va face popoare din el și regi vor ieși din el. Vezi autoritatea lui Dumnezeu în aceste cuvinte? Și cum vezi o asemenea autoritate? Ce aspect al esenței autorității lui Dumnezeu vezi? Printr-o citire atentă a acestor cuvinte nu este greu de descoperit că autoritatea și identitatea lui Dumnezeu sunt clar dezvăluite în exprimarea cuvântărilor lui Dumnezeu. De exemplu, când Dumnezeu spune: „legământul Meu cu tine: tu vei fi […] te-am făcut […] te voi face […],” expresii precum „tu vei fi” și „te voi,” a căror formulare poartă afirmarea identității și autorității lui Dumnezeu, sunt într-o anumită privință o indicație a credinței Creatorului și, în altă privință, acestea sunt cuvinte speciale utilizate de Dumnezeu, care posedă identitatea Creatorului – dar fac parte și din vocabularul convențional. Dacă cineva spune că speră ca o altă persoană să fie extrem de fertilă, că popoare vor fi făcute din ea și că regi vor veni din ea, atunci, fără tăgadă, reprezintă un soi de dorință, nu o promisiune sau o binecuvântare. Astfel, oamenii nu îndrăznesc să zică: „Te voi face așa și așa, tu vei… așa și așa” pentru că ei știu că nu au o asemenea putere; nu ține de ei, și chiar dacă ar spune asemenea lucruri, cuvintele lor ar fi goale, fără sens, conduse de dorință și ambiție. Îndrăznește cineva să vorbească pe un asemenea ton măreț dacă simte ca nu își poate îndeplini dorințele? Toată lumea dorește ce e mai bine pentru urmași și speră că aceștia vor excela și se vor bucura de mari succese. „Ce noroc ar fi dacă unul din ei ar ajunge împărat! Dacă unul ar fi un guvernator bun, de asemenea – câtă vreme sunt cineva important!” Acestea sunt toate dorințe ale oamenilor, dar oamenii își pot doar dori binecuvântări pentru urmași și nu pot împlini sau face vreuna din promisiunile lor să devină realitate. În inimile lor, toți știu clar că nu au puterea de a realiza asemenea lucruri, pentru că tot ce ține de ele este dincolo de controlul lor, deci cum pot porunci sorții altora? Motivul pentru care Dumnezeu poate rosti asemenea cuvinte este acela că Dumnezeu posedă o asemenea autoritate și poate să înfăptuiască și să împlinească toate promisiunile pe care El le face omului și să facă să devină realitate toate binecuvântările pe care El le dăruiește omului. Omul a fost creat de către Dumnezeu, iar pentru Dumnezeu să facă pe cineva extrem de fertil ar fi o joacă de copii; să facă urmașii cuiva să fie prosperi ar necesita doar un cuvânt din partea Lui. El niciodată nu ar trebui să trudească pentru un asemenea lucru, să Își ocupe mintea sau să Se dea peste cap pentru asta; aceasta este însăși puterea lui Dumnezeu, însăși autoritatea lui Dumnezeu.

După ce ați citit „Avraam va deveni cu siguranță o națiune mare și puternică, iar toate națiunile pământului vor fi binecuvântate în el” în Geneza 18:18, puteți simți autoritatea lui Dumnezeu? Puteți simți caracterul extraordinar al Creatorului? Puteți simți supremația Creatorului? Cuvintele lui Dumnezeu sunt sigure. Dumnezeu nu spune asemenea cuvinte datorită, sau ca reprezentare a încrederii Sale în succes; acestea sunt, în schimb, dovezi ale autorității cuvântărilor lui Dumnezeu și sunt o poruncă ce îndeplinește cuvintele lui Dumnezeu. Sunt două expresii la care ar trebui să fiți atenți aici. Când Dumnezeu spune „Avraam va deveni cu siguranță o națiune mare și puternică, iar toate națiunile pământului vor fi binecuvântate în el,” există vreun element de ambiguitate în aceste cuvinte? Există vreun element de îngrijorare? Există vreun element de frică? Deoarece datorită cuvintelor „sigur va” și „va fi” din cuvântările lui Dumnezeu, aceste elemente caracteristice omului și deseori arătate în el, nu au avut niciodată nicio relație cu Creatorul. Nimeni nu ar îndrăzni să folosească asemenea cuvinte când urează altora de bine, nimeni nu ar îndrăzni să binecuvânteze pe altcineva cu o asemenea certitudine încât să îi dea un popor măreț și puternic sau să promită că toate popoarele pământului vor fi binecuvântate în el. Cu cât sunt mai sigure cuvintele lui Dumnezeu, cu atât mai mult ele dovedesc ceva – și care este acel ceva? Ele dovedesc că Dumnezeu are o asemenea autoritate, că autoritatea Lui poate îndeplini aceste lucruri și că îndeplinirea lor este inevitabilă. Dumnezeu a fost sigur în inima Sa, fără cea mai mică ezitare, de toate cu câte l-a binecuvântat pe Avraam. Mai mult decât atât, toate acestea vor fi împlinite în concordanță cu cuvintele Lui și nicio forță nu va putea să modifice, obstrucționeze, dăuneze sau să perturbe înfăptuirea acestora. Indiferent ce altceva s-a întâmplat, nimic nu a putut abroga sau influența împlinirea și înfăptuirea cuvintelor lui Dumnezeu. Aceasta este chiar puterea cuvintelor rostite de gura Creatorului și autoritatea Creatorului nu acceptă negarea omului! Citind aceste cuvinte, încă mai ai îndoieli? Aceste cuvinte au fost rostite din gura lui Dumnezeu, și în cuvintele lui Dumnezeu sunt putere, măreție și autoritate. O asemenea tărie și autoritate și inevitabilitatea realizării faptului sunt de neatins de orice ființă creată sau necreată și de nedepășit de orice ființă creată sau necreată. Numai Creatorul poate conversa cu omenirea cu un asemenea ton și intonație, și faptele au dovedit că promisiunile Lui nu sunt vorbe goale sau lăudăroșenii în van, ci expresia autorității unice care este de nedepășit de orice persoană, eveniment sau lucru.

Care este diferența dintre cuvintele rostite de Dumnezeu și cuvintele rostite de om? Când citești aceste cuvinte rostite de Dumnezeu, simți tăria cuvintelor lui Dumnezeu și autoritatea lui Dumnezeu. Cum te simți când auzi oamenii spunând asemenea cuvinte? Crezi că sunt aroganți și făloși, oameni care se dau în spectacol? Pentru că ei nu au această putere, nu posedă o asemenea autoritate și, astfel, sunt complet incapabili să realizeze asemenea lucruri. Faptul că sunt atât de siguri de promisiunile lor arată doar indolența spuselor lor. Dacă cineva spune asemenea cuvinte, atunci fără îndoială acea persoană este arogantă, prea sigură de sine și se dezvăluie pe ea însăși ca un exemplu clasic de fire de arhanghel. Aceste cuvinte au venit din gura lui Dumnezeu; simți vreun element de aroganță aici? Simți că sunt doar o glumă cuvintele lui Dumnezeu? Cuvintele lui Dumnezeu sunt autoritate, cuvintele lui Dumnezeu sunt fapt și, înainte ca ele să fie rostite din gura Sa, adică, în timp ce El ia decizia să facă ceva, atunci acel lucru a fost deja realizat. Se poate spune că tot ceea ce Dumnezeu i-a zis lui Avraam a fost un legământ pe care Dumnezeu l-a încheiat cu Avraam și o promisiune făcută de Dumnezeu lui Avraam. Această promisiune este un fapt stabilit, ca și un fapt împlinit și aceste fapte au fost treptat împlinite în gândurile lui Dumnezeu conform planului lui Dumnezeu. Astfel, faptul că Dumnezeu spune asemenea vorbe nu înseamnă că El are o fire arogantă, pentru că Dumnezeu este capabil să îndeplinească asemenea lucruri. El are această putere și autoritate și este perfect capabil să împlinească aceste acte, iar îndeplinirea lor este complet în raza abilităților Sale. Când asemenea cuvinte sunt rostite din gura lui Dumnezeu, ele sunt o revelație și o expresie ale adevăratei firi a lui Dumnezeu, o revelație și o manifestare perfecte ale esenței și autorității lui Dumnezeu și nimic nu este mai cuvenit și mai potrivit ca dovadă a identității Creatorului. Maniera, tonul și formularea unor asemenea cuvântări sunt exact semnul identității Creatorului și corespund perfect exprimării propriei identități a lui Dumnezeu; în ele nu există nicio amăgire, nicio impuritate; ele sunt complet și absolut demonstrația perfectă a esenței și a autorității Creatorului. Cât despre ființele create, ele nu posedă nici autoritatea nici esența, și cu atât mai puțin posedă puterea dată de Dumnezeu. Dacă omul manifestă un asemenea comportament, atunci, mai mult ca sigur, ar fi o culminare a firii sale stricate, și la originea acestui lucru s-ar afla impactul deranjant al aroganței și al ambiției nebunești a omului, și o expunere a intențiilor dușmănoase ale nimănui altcuiva decât diavolii și Satana, care doresc să îi inducă în eroare pe oameni și să îi ademenească să Îl trădeze pe Dumnezeu. Cum privește Dumnezeu ceea ce este dezvăluit cu un asemenea limbaj? Dumnezeu ar spune că dorești să Îi uzurpi locul și că dorești să Îl înlocuiești și să te dai drept El. Când imiți tonul cuvântărilor lui Dumnezeu, intenționezi să iei locul lui Dumnezeu din inimile oamenilor, să îți însușești omenirea ce îi aparține de drept lui Dumnezeu. Acesta este Satana, pur și simplu; acestea sunt acțiuni ale descendenților arhanghelului, intolerabile Cerului! Printre voi este cineva care vreodată L-a imitat pe Dumnezeu într-un fel anume, rostind câteva cuvinte, cu intenția de a îndruma greșit și a induce în eroare oamenii și de a-i face să simtă ca și cum cuvintele și acțiunile acestei persoane ar purta autoritatea și tăria lui Dumnezeu, ca și cum identitatea și esența acestei persoane ar fi unice și chiar că tonul cuvintelor acestei persoane ar fi fost similar cu al lui Dumnezeu? Ați făcut vreodată așa ceva? Ați imitat vreodată tonul lui Dumnezeu în vorbirea voastră, cu gesturi ce reprezintă intenționat firea lui Dumnezeu, cu ceea ce presupuneți a fi măreție și autoritate? Cei mai mulți dintre voi deseori acționați sau plănuiți să acționați în acest mod? Acum, când vedeți, percepeți și cunoașteți cu adevărat autoritatea Creatorului și vă uitați în urmă la ce obișnuiați să faceți și la ce obișnuiați să dezvăluiți despre voi, vă simțiți dezgustați? Vă recunoașteți josnicia și lipsa de rușine? Disecând firea și esența unor asemenea oameni, se poate spune că sunt progenituri blestemate ale iadului? Se poate spune că oricine face asemenea lucruri își aduce umilirea? Recunoașteți seriozitatea naturii acesteia? Cât de serios este acest lucru? Intenția oamenilor care acționează astfel este de a-L imita pe Dumnezeu. Vor să fie Dumnezeu, să îi facă pe oameni să îi venereze ca pe Dumnezeu. Vor să desființeze locul lui Dumnezeu în inimile oamenilor și să scape de Dumnezeul care lucrează printre oameni și fac astapentru a-și atinge scopul de a controla oamenii, de a devora oamenii și a-i lua în stăpânire. Fiecare are asemenea dorințe și ambiții în subconștient și fiecare trăiește în acest fel de esență satanică stricată, într-o natură satanică în care este în vrăjmășie cu Dumnezeu, Îl trădează pe Dumnezeu și dorește să devină Dumnezeu. După părtășia Mea pe tema autorității lui Dumnezeu, mai vreți sau mai aspirați să jucați rolul lui Dumnezeu sau să Îl imitați? Încă doriți să fiți Dumnezeu? Încă vreți să deveniți Dumnezeu? Autoritatea lui Dumnezeu nu poate fi imitată de către om și identitatea și statutul lui Dumnezeu nu pot fi personificate de om. Chiar dacă ești capabil să imiți tonul cu care vorbește Dumnezeu, nu poți imita esența lui Dumnezeu. Chiar dacă poți să stai în locul lui Dumnezeu și să joci rolul lui Dumnezeu, nu vei putea niciodată să faci ceea ce Dumnezeu intenționează să facă și nu vei putea niciodată să stăpânești și să poruncești tuturor lucrurilor. În ochii lui Dumnezeu vei rămâne pe veci o ființă creată măruntă și, indiferent cât de mărețe îți sunt talentele și abilitatea, indiferent de câte daruri ai, ești în întregime sub stăpânirea Creatorului. Chiar dacă ești capabil să rostești câteva vorbe nesăbuite, asta nu poate să arate nici că ai esența Creatorului și nici nu înseamnă că ai autoritatea Creatorului. Autoritatea și puterea lui Dumnezeu sunt esența lui Dumnezeu Însuși. Nu au fost învățate sau adăugate din afară, ci sunt esența inerentă a lui Dumnezeu Însuși. Și astfel, relația dintre Creator și ființele create nu poate fi vreodată schimbată. Ca membru al omenirii create, un om trebuie să își păstreze poziția și să se comporte conștiincios. Să păzești cu grijă ceea ce-ți încredințează Creatorul. Să nu te abați sau să faci lucruri dincolo de aria capacităților tale sau care sunt neplăcute lui Dumnezeu. Nu încerca să fii măreț sau să devii un supraom sau deasupra altora, nici să cauți să devii Dumnezeu. Oamenii nu ar trebui să dorească să fie astfel. Să cauți să fii măreț sau un supraom e absurd. Să cauți să devii Dumnezeu este și mai dezonorant; este dezgustător și mârșav. Să devină adevărate ființe create este ceva vrednic de laudă și scopul pe care ființele create ar trebui să și-l asume mai mult decât orice altceva; acesta este singurul țel pe care toți oamenii ar trebui să îl urmărească.

Autoritatea Creatorului nu este constrânsă de timp, spațiu sau geografie și autoritatea Creatorului este incomensurabilă

Să ne uităm la Geneză 22:17-18. Acesta este un alt pasaj rostit de Iahve Dumnezeu în care El îi spune lui Avraam, „Te voi binecuvânta cu adevărat și-ți voi înmulți foarte mult urmașii, cât stelele cerului și cât nisipul de pe țărmul mării. Urmașii tăi vor pune stăpânire pe cetățile dușmanilor lor, iar prin sămânța ta vor fi binecuvântate toate neamurile pământului, pentru că M-ai ascultat”. Iahve Dumnezeu l-a binecuvântat pe Avraam de multe ori cu faptul că urmașii lui se vor înmulți – dar în ce măsură se vor înmulți? În măsura rostită în Scriptură: „cât stelele cerului și cât nisipul de pe țărmul mării”. Asta înseamnă că Dumnezeu a dorit să îi dăruiască lui Avraam progenituri la fel de numeroase ca stelele cerurilor și la fel de îmbelșugate ca nisipul de la țărmul mării. Dumnezeu a grăit folosind imagistica și, din această imagistică, nu este greu de văzut că Dumnezeu nu va dărui unul, doi sau chiar și o mie de urmași lui Avraam, ci nenumărați urmași, destul cât să devină o multitudine de popoare, pentru că Dumnezeu i-a promis lui Avraam că el va fi părintele multor popoare. Așadar, a fost acel număr decis de om sau de Dumnezeu? Poate omul controla câți urmași are? Ține de el? Nu ține de om nici măcar dacă are câțiva, fără să mai vorbim de atât de mulți ca „stelele cerului și cât nisipul de pe țărmul mării”. Cine nu vrea ca urmașii săi să fie mai numeroși decât stelele? Din păcate, nu se întâmplă mereu cum dorești. Indiferent de cât de talentat sau capabil este un om, nu ține de el; nimeni nu poate fi în afara a ceea ce Dumnezeu a statornicit. Cât de mult ți-a îngăduit El, atât de mult vei avea: dacă Dumnezeu îți dă puțin, atunci niciodată nu vei avea mult, dacă Dumnezeu îți dă mult nu are rost să fii supărat de cât ai. Nu așa stau lucrurile? Toate acestea țin de Dumnezeu, nu de om! Omul este condus de Dumnezeu și nimeni nu este exceptat!

Când Dumnezeu a zis „Îți voi înmulți foarte mult urmașii,” acesta a fost un legământ pe care Dumnezeu l-a încheiat cu Avraam și, la fel ca legământul curcubeului, va fi înfăptuit pentru eternitate, și a fost totodată și o promisiune a lui Dumnezeu către Avraam. Doar Dumnezeu este calificat și capabil să facă o asemenea promisiune să devină realitate. Indiferent dacă omul o crede sau nu, indiferent dacă omul o acceptă sau nu și indiferent cum o privește și o consideră omul, toate acestea vor fi împlinite, până la ultimul detaliu, conform cuvintelor rostite de Dumnezeu. Cuvintele lui Dumnezeu nu vor fi modificate datorită schimbărilor din voia sau noțiunile omului, și nu vor fi modificate datorită schimbărilor niciunei persoane, eveniment sau lucru. Toate lucrurile pot dispărea, dar cuvintele lui Dumnezeu vor rămâne pentru totdeauna. De fapt, ziua în care toate lucrurile vor dispărea este exact ziua în care cuvintele lui Dumnezeu vor fi complet împlinite pentru că El este Creatorul, El posedă autoritatea Creatorului, puterea Creatorului și El controlează toate lucrurile și toată forța vitală; El e capabil să cauzeze ceva să iasă din nimic sau să facă din ceva nimic și El controlează transformările tuturor lucrurilor din vii în moarte; pentru Dumnezeu nimic nu putea fi mai ușor decât să înmulțească sămânța cuiva. Asta sună fantastic pentru om, ca un basm, dar pentru Dumnezeu ceea ce El decide și ce promite să facă nu este fantastic, nici nu este un basm. Mai degrabă, este un fapt pe care Dumnezeu deja l-a văzut și care sigur va fi realizat. Apreciați acest lucru? Au dovedit faptele că urmașii lui Avraam au fost numeroși? Cât de numeroși au fost ei? Au fost la fel de numeroși precum „stelele cerului și cât nisipul de pe țărmul mării” de care a zis Dumnezeu? S-au răspândit prin toate popoarele și regiunile, în fiecare loc de pe lume? Prin ce a fost înfăptuit acest lucru? A fost realizat acest lucru prin autoritatea cuvintelor lui Dumnezeu? Vreme de câteva sute sau mii de ani după ce cuvintele lui Dumnezeu au fost rostite, acestea au continuat să se împlinească și au devenit permanent fapte; aceasta este tăria cuvintelor lui Dumnezeu și dovada autorității lui Dumnezeu. Când Dumnezeu a creat toate lucrurile la început, Dumnezeu a zis să fie lumină și a fost lumină. Asta s-a întâmplat foarte repede, a fost împlinit într-un timp foarte scurt și nu a fost nici o întârziere în realizarea și împlinirea acestui lucru; efectele cuvintelor lui Dumnezeu au fost imediate. Ambele au fost o etalare a autorității lui Dumnezeu, dar când Dumnezeu l-a binecuvântat pe Avraam, El a permis omului să vadă o altă parte a esenței autorității lui Dumnezeu, precum și faptul că autoritatea Creatorului este incomensurabilă și, mai mult decât atât, El i-a permis omului să vadă o parte mai practică, mai minunată a autorității Creatorului.

Odată ce cuvintele lui Dumnezeu sunt rostite, autoritatea lui Dumnezeu preia comanda acestei lucrări și faptul promis de gura lui Dumnezeu începe treptat să devină realitate. Ca rezultat, încep să apară schimbări printre toate lucrurile, cam la fel cum, la venirea primăverii, iarba înverzește, florile înfloresc, mugurii înmuguresc din copaci, păsările încep să cânte, gâștele se întorc și câmpurile forfotesc de oameni… Cu venirea primăverii, toate lucrurile sunt reîntinerite și aceasta este fapta miraculoasă a Creatorului. Când Dumnezeu Își îndeplinește promisiunile, toate lucrurile din ceruri și de pe pământ se reînnoiesc și se schimbă conform gândurilor lui Dumnezeu – nimeni nu este exceptat. Când o făgăduială sau o promisiune este rostită din gura lui Dumnezeu, toate lucrurile servesc pentru împlinirea ei și sunt manevrate pentru împlinirea ei; toate creaturile sunt orchestrate și aranjate sub stăpânirea Creatorului, jucându-și rolul respectiv și servindu-și funcția respectivă. Aceasta este manifestarea autorității Creatorului. Ce vezi în asta? Cum cunoști autoritatea lui Dumnezeu? E vreo limită în autoritatea lui Dumnezeu? Există o limită de timp? Se poate spune că are o anumită înălțime sau o anumită durată? Se poate spune că are o anumită dimensiune sau forță? Poate fi măsurată cu măsura omului? Autoritatea lui Dumnezeu nu pâlpâie, nu vine și pleacă și nu există nimeni care să poată măsura cât de măreață este autoritatea Sa. Indiferent de cât de mult timp trece, când Dumnezeu binecuvântează o persoană, acea binecuvântare va continua și continuarea sa va purta mărturie inestimabilei autorități a lui Dumnezeu și va permite omenirii să vadă, iar și iar reapariția inepuizabilei forțe vitale a Creatorului. Fiecare etalare a autorității Sale este demonstrația perfectă a cuvintelor din gura Sa și este demonstrată tuturor lucrurilor și omenirii. Mai mult decât atât, tot ceea ce realizează autoritatea Sa este minunat dincolo de orice comparație și este absolut fără cusur. Se poate spune că gândurile Sale, cuvintele Sale, autoritatea Sa și toată lucrarea pe care El o împlinește sunt toate un tablou incomparabil de frumos și pentru făpturi, limbajul omenirii este incapabil să articuleze semnificația și valoarea acestuia. Când Dumnezeu face o promisiune unei persoane, totul despre ea Îi este la fel de familiar lui Dumnezeu ca dosul palmei Sale, indiferent că este vorba de unde locuiește sau de ceea ce face, de trecutul său înainte sau după ce a primit promisiunea sau de cât de mari au fost prefacerile în mediul său de viață. Nu contează cât timp trece după ce au fost rostite cuvintele lui Dumnezeu, pentru El este ca și cum abia au fost rostite. Asta înseamnă că Dumnezeu are puterea și are o asemenea autoritate încât poate ține evidența, poate controla și îndeplini fiecare promisiune pe care o face omenirii și, indiferent de care este acea promisiune, indiferent de cât durează pentru a fi complet îndeplinită și, mai mult, indiferent cât de mare este întinderea pe care îndeplinirea sa o atinge – de exemplu, timpul, geografia sau rasa și așa mai departe – această promisiune va fi realizată și îndeplinită și, mai mult, realizarea și îndeplinirea acesteia nu va cere nici cel mai mic efort din partea Lui. Ce dovedește asta? Dovedește că întinderea autorității și puterii lui Dumnezeu este suficientă să controleze tot universul și toată omenirea. Dumnezeu a făcut lumina, dar asta nu înseamnă că Dumnezeu gestionează doar lumina sau că gestionează doar apa deoarece El a creat apa și că toate celelalte nu au legătură cu Dumnezeu. Nu ar fi aceasta o înțelegere greșită? Chiar dacă binecuvântarea lui Dumnezeu asupra lui Avraam a pălit treptat din memoria omului după câteva sute de ani, pentru Dumnezeu, această promisiune a rămas aceeași. Era încă în procesul de împlinire și nu s-a oprit niciodată. Omul nu a știut sau auzit niciodată cum Dumnezeu Și-a exercitat autoritatea, cum toate lucrurile au fost orchestrate și aranjate și cât de multe povestiri minunate au apărut printre toate lucrurile creației lui Dumnezeu în timpul acesta, dar fiecare parte minunată a manifestării autorității lui Dumnezeu și fiecare parte minunată din dezvăluirea faptelor Sale a fost transmisă și preamărită printre toate lucrurile, toate lucrurile au fost făcute publice și au vorbit despre faptele miraculoase ale Creatorului, iar fiecare poveste mult spusă despre suveranitatea Creatorului peste toate lucrurile va fi proclamată de acestea pentru totdeauna. Autoritatea prin care Dumnezeu stăpânește peste toate lucrurile și puterea lui Dumnezeu arată tuturor lucrurilor că Dumnezeu este prezent peste tot și tot timpul. Odată ce ai fost martor la ubicuitatea autorității și puterii lui Dumnezeu, ai să vezi că Dumnezeu este prezent peste tot și tot timpul. Autoritatea și puterea lui Dumnezeu nu sunt constrânse de timp, geografie, spațiu sau de vreo persoană, eveniment sau lucru. Amploarea autorității și puterii lui Dumnezeu depășește imaginația omului; este de nepătruns pentru om, de neimaginat pentru om și nu va fi niciodată complet cunoscută de om.

Unor oameni le place să deducă și să își imagineze, dar cât de departe poate ajunge imaginația omului? Poate merge dincolo de această lume? Este omul capabil să deducă și să își imagineze autenticitatea și acuratețea autorității lui Dumnezeu? Sunt deducția și imaginația omului capabile să îi permită să atingă o cunoaștere a autorității lui Dumnezeu? Îl pot face ele pe om să aprecieze și să se supună cu adevărat autorității lui Dumnezeu? Faptele dovedesc că deducția și imaginația omului sunt doar produse ale intelectului său și nu asigură nici cel mai mic ajutor sau beneficiu în cunoașterea autorității lui Dumnezeu. După ce au citit știință-ficțiune, unii sunt capabili să își imagineze luna sau cum sunt stelele. Totuși, asta nu înseamnă că omul are vreo înțelegere a autorității lui Dumnezeu. Imaginația omului este exact asta: imaginație. Despre realitatea acestor lucruri, adică, despre legătura lor cu autoritatea lui Dumnezeu, el nu are nici o pricepere. Și ce contează chiar dacă ai fost pe lună? Arată asta că ai o înțelegere multidimensională a autorității lui Dumnezeu? Arată că ești capabil să îți imaginezi întinderea autorității și puterii lui Dumnezeu? Din moment ce deducția și imaginația omului sunt incapabile să îi permită să cunoască autoritatea lui Dumnezeu, ce ar trebui să facă omul? Cea mai înțeleaptă opțiune ar fi să nu deducă și să nu își imagineze, adică, omul nu ar trebui niciodată să se bazeze pe imaginație și să depindă de deducție când este vorba de cunoașterea autorității lui Dumnezeu. Ce vreau să vă spun aici? Cunoașterea autorității lui Dumnezeu, a puterii lui Dumnezeu, a propriei identități a lui Dumnezeu și esenței lui Dumnezeu nu poate fi realizată bazându-te pe imaginația ta. Din moment ce nu te poți baza pe imaginație pentru a cunoaște autoritatea lui Dumnezeu, atunci în ce mod poți obține o adevărată cunoaștere a autorității lui Dumnezeu? Modul în care poți face asta este prin a mânca și a bea cuvintele lui Dumnezeu, prin părtășie și prin experimentarea cuvintelor lui Dumnezeu. Astfel, vei avea o experiență treptată și o dovadă a autorității lui Dumnezeu și vei căpăta o înțelegere treptată și o cunoaștere graduală a acesteia. Acesta este singurul mod de a atinge înțelegerea autorității lui Dumnezeu; nu există scurtături. A vă cere să nu vă imaginați nu este același lucru cu a vă face să așteptați pasiv distrugerea sau a vă opri să faceți ceva. Să nu îți folosești creierul pentru a gândi și a-ți imagina înseamnă să nu folosești logica pentru a deduce, să nu folosești cunoașterea pentru a analiza, să nu folosești știința ca bază ci, în loc de asta, să apreciezi, să verifici și să confirmi că Dumnezeul în care crezi tu are autoritate, să confirmi că El stăpânește peste soarta ta și că puterea Lui în toate timpurile dovedește că El este cu adevărat Dumnezeu Însuși, prin cuvintele lui Dumnezeu, prin adevăr, prin tot ce întâlnești în viață. Acesta este singurul mod de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Unii spun că își doresc să găsească o cale mai ușoară de a atinge acest țel, dar vă puteți gândi la o asemenea cale? Îți spun eu, nu e nevoie să te gândești: nu există alte căi! Singura cale este să știi și să confirmi în mod conștient și ferm ceea ce Dumnezeu are și este prin fiecare cuvânt pe care El îl exprimă și prin tot ceea ce face El. Aceasta este singura cale de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Pentru că ceea ce Dumnezeu are și este și tot ceea ce ține de Dumnezeu nu este fals și gol, ci practic.

Realitatea controlului și a stăpânirii Creatorului asupra tuturor lucrurilor și viețuitoarelor vorbește despre adevărata existență a autorității Creatorului

La fel, binecuvântarea lui Iahve asupra lui Iov este consemnată în Cartea lui Iov. Ce i-a oferit Dumnezeu lui Iov? „Așadar, Iahve Dumnezeu a binecuvântat a doua jumătate a vieții lui Iov mai mult decât la început: căci el avea paisprezece mii de oi și șase mii de cămile și o mie de perechi de boi și o mie de măgărițe” (Iov 42:12). Din perspectiva omului, care au fost aceste lucruri care i-au fost dăruite lui Iov? Au fost posesiuni ale omenirii? Cu aceste posesiuni, nu ar fi fost Iov foarte bogat în acea perioadă? Atunci, cum a dobândit asemenea posesiuni? Ce a generat bogăția sa? Se înțelege de la sine – mulțumită binecuvântării lui Dumnezeu, Iov a ajuns să le dețină. Cum a văzut Iov aceste posesiuni și cum a prețuit binecuvântările lui Dumnezeu nu reprezintă ceva despre care să discutăm acum. Când e vorba de binecuvântările lui Dumnezeu, toți oamenii tânjesc, zi și noapte, să fie binecuvântați de Dumnezeu, dar omul nu are control asupra a câte posesiuni poate obține în timpul vieții sale sau dacă poate primi binecuvântări de la Dumnezeu – acesta este un fapt indiscutabil! Dumnezeu are autoritatea și puterea de a dărui oricâte posesiuni omului, de a-i permite omului să obțină orice blagoslovire, și totuși există un principiu al binecuvântărilor lui Dumnezeu. Ce fel de oameni binecuvântează Dumnezeu? El binecuvântează oamenii care Îi plac, bineînțeles! Avraam și Iov au fost amândoi binecuvântați de Dumnezeu, dar binecuvântările pe care le-au primit ei nu au fost aceleași. Dumnezeu l-a binecuvântat pe Avraam cu urmași la fel de numeroși ca nisipul și stelele. Când Dumnezeu l-a binecuvântat pe Avraam, El a făcut ca urmașii unui singur om și un singur popor să devină prosperi și puternici. Prin asta, autoritatea lui Dumnezeu a condus omenirea ce respira suflarea lui Dumnezeu între toate lucrurile și viețuitoarele. Sub stăpânirea autorității lui Dumnezeu, această omenire a proliferat și a existat cu rapiditatea decisă de Dumnezeu și la proporțiile decise de Dumnezeu. În mod concret, viabilitatea, rata de răspândire și speranța de viață a acestui popor au fost toate parte a aranjamentelor lui Dumnezeu și principiul a toate acestea s-a bazat în întregime pe promisiunea pe care Dumnezeu i-a făcut-o lui Avraam. Adică, indiferent de circumstanțe, promisiunile lui Dumnezeu aveau să înainteze fără obstacole și să fie realizate sub providența autorității lui Dumnezeu. Prin promisiunea pe care Dumnezeu i-a făcut-o lui Avraam, indiferent de transformările lumii, indiferent de eră, indiferent de catastrofele îndurate de omenire, urmașii lui Avraam nu se vor confrunta cu riscul nimicirii și poporul lor nu se va stinge. Binecuvântarea lui Dumnezeu asupra lui Iov, însă, l-a făcut pe acesta extrem de bogat. Ce i-a dat Dumnezeu a fost o abundență de viețuitoare cu suflare în ele, ale căror specificități – numărul lor, viteza de înmulțire, rata de supraviețuire, cantitatea de grăsime din trupurile lor și tot așa – au fost de asemenea controlate de Dumnezeu. Chiar dacă aceste viețuitoare nu aveau capacitatea de a vorbi, și ele erau parte a aranjamentelor Creatorului, iar principiul din spatele aranjamentelor lui Dumnezeu pentru ele a fost stabilit pe baza binecuvântărilor pe care Dumnezeu i le-a promis lui Iov. În binecuvântările pe care Dumnezeu le-a oferit lui Avraam și lui Iov, chiar dacă promisiunile au fost diferite, autoritatea cu care Creatorul a condus toate lucrurile și viețuitoarele a fost aceeași. Fiecare detaliu al autorității și puterii lui Dumnezeu este exprimat în diferitele Lui promisiuni și binecuvântări date lui Avraam și Iov și arată omenirii, încă odată, că autoritatea lui Dumnezeu este mult dincolo de imaginația omului. Aceste detalii spun omenirii încă o dată că, dacă dorește să cunoască autoritatea lui Dumnezeu, atunci acest lucru poate fi împlinit numai prin cuvintele lui Dumnezeu și prin experimentarea lucrării lui Dumnezeu.

Autoritatea lui Dumnezeu de suveranitate asupra tuturor lucrurilor îi permite omului să observe un fapt: autoritatea lui Dumnezeu nu este doar întrupată în cuvintele „Și Dumnezeu a zis să fie lumină și a fost lumină și Să fie întinderea cerurilor și a fost întinderea cerurilor și Să fie pământ și a fost pământ,” ci, mai mult decât atât, autoritatea Lui e întruchipată în felul în care a făcut El ca lumina să continue, a împiedicat întinderea cerului să dispară și a ținut pământul pentru totdeauna separat de apă, ca și detaliile despre felul în care a condus și gestionat toate lucrurile pe care le-a creat: lumină, întinderea cerului și pământ. Ce altceva mai vedeți în binecuvântarea omenirii de către Dumnezeu? Clar, după ce Dumnezeu i-a binecuvântat pe Avraam și Iov, pașii lui Dumnezeu nu s-au oprit, pentru că El abia începuse să Își exercite autoritatea și intenționa să transforme fiecare cuvânt al Său în realitate și să facă fiecare din detaliile pe care le grăise să devină adevărate; și astfel, în anii ce au urmat, El a continuat să facă tot ceea ce intenționase. Deoarece Dumnezeu are autoritate, poate să îi pară omului că Dumnezeu doar trebuie să vorbească și, fără să ridice un deget, toate chestiunile și lucrurile sunt împlinite. Asemenea închipuiri sunt ridicole! Dacă adopți o singură perspectivă asupra statornicirii legământului lui Dumnezeu cu omul folosind cuvintele și nu ești capabil să vezi diferitele semne și fapte ale autorității lui Dumnezeu ce stăpânește asupra existenței tuturor lucrurilor, atunci înțelegerea ta asupra autorității lui Dumnezeu este atât de găunoasă și de ridicolă! Dacă omul își imaginează pe Dumnezeu fiind astfel, atunci, trebuie spus, cunoașterea omului asupra lui Dumnezeu a ajuns la efortul final și a ajuns într-o fundătură, fiindcă Dumnezeul pe care și-L imaginează omul este doar o mașină de emis ordine, nu Dumnezeul ce are autoritatea. Ce ai văzut prin exemplele lui Avraam și Iov? Ai văzut partea practică a autorității și puterii lui Dumnezeu? După ce Dumnezeu i-a binecuvântat pe Avraam și Iov, El nu a rămas unde era și nici nu Și-a pus mesagerii la muncă în timp ce aștepta să vadă care va fi rezultatul. Dimpotrivă, imediat ce Dumnezeu Și-a rostit cuvintele, sub călăuzirea autorității lui Dumnezeu, toate lucrurile au început să se conformeze cu lucrarea pe care Dumnezeu intenționa să o facă și au fost pregătiți oamenii, lucrurile și obiectele pe care le-a cerut Dumnezeu. Adică, imediat ce vorbele au fost rostite din gura lui Dumnezeu, autoritatea lui Dumnezeu a început să fie exercitată pe tot pământul și El a stabilit un curs pentru a se realiza și îndeplini promisiunile pe care El le-a făcut lui Avraam și Iov, făcând în același timp toate planurile și pregătirile potrivite pentru tot ce era nevoie la fiecare pas și fiecare etapă cheie pe care El plănuise să o ducă la bun sfârșit. În tot acest timp, Dumnezeu nu Și-a manevrat doar mesagerii, ci și toate lucrurile care fuseseră create de El. Asta înseamnă că aria în care autoritatea lui Dumnezeu a fost exercitată nu a inclus doar mesagerii, ci toate lucrurile din creație, care au fost manevrate pentru a se conforma cu lucrarea pe care El intenționa să o împlinească; acestea au fost modurile specifice în care autoritatea lui Dumnezeu a fost exercitată. În închipuirile voastre, unii pot avea următoarea înțelegere a autorității lui Dumnezeu: Dumnezeu are autoritate și Dumnezeu are putere și astfel Dumnezeu nu trebuie decât să rămână în al treilea Cer sau într-un loc fix și nu trebuie să facă nicio lucrare anume, și întregimea lucrării lui Dumnezeu este terminată prin gândurile Sale. Unii ar putea, de asemenea, să creadă că, deși Dumnezeu l-a binecuvântat pe Avraam, Dumnezeu nu a trebuit să facă nimic și a fost de ajuns pentru El doar să-Și rostească cuvintele. Chiar așa s-a întâmplat? Evident că nu! Chiar dacă Dumnezeu posedă autoritate și putere, autoritatea Sa este adevărată și reală, nu goală. Autenticitatea și realitatea autorității și puterii lui Dumnezeu sunt treptat dezvăluite și întrupate în creația Sa a tuturor lucrurilor, în controlul Său asupra tuturor lucrurilor și în procesul prin care conduce și gestionează omenirea. Fiecare metodă, fiecare perspectivă și fiecare detaliu al stăpânirii lui Dumnezeu asupra omenirii și a tuturor lucrurilor și toată lucrarea pe care El a realizat-o, ca și înțelegerea Lui a tuturor lucrurilor – literalmente toate dovedesc că autoritatea și puterea lui Dumnezeu nu sunt vorbe goale. Autoritatea și puterea Lui sunt manifestate și dezvăluite constant și în toate lucrurile. Aceste manifestări și dezvăluiri vorbesc despre adevărata existență a autorității lui Dumnezeu, pentru că El Își folosește autoritatea și puterea pentru a-Și continua lucrarea, pentru a porunci tuturor lucrurilor și pentru a conduce în fiecare moment; puterea și autoritatea Sa nu pot fi înlocuite nici de îngeri, nici de mesagerii lui Dumnezeu. Dumnezeu a hotărât ce binecuvântări să le dăruiască lui Avraam și Iov – a decizia luată de Dumnezeu. Chiar dacă mesagerii lui Dumnezeu i-au vizitat personal pe Avraam și pe Iov, acțiunile lor s-au bazat pe poruncile lui Dumnezeu și s-au desfășurat sub autoritatea lui Dumnezeu și, de asemenea, mesagerii au fost sub suveranitatea lui Dumnezeu. Chiar dacă omul îi vede pe mesagerii lui Dumnezeu vizitându-l pe Avraam și nu Îl vede pe Iahve Dumnezeu făcând personal ceva în relatările Bibliei, de fapt, Singurul care Își exercită cu adevărat puterea și autoritatea este Dumnezeu Însuși, și asta nu suportă nicio îndoială din partea niciunui om! Chiar dacă ai văzut că îngerii și mesagerii au o mare putere, au împlinit miracole sau că au făcut niște lucruri însărcinați de Dumnezeu, acțiunile lor au fost pur și simplu pentru a termina însărcinarea dată de către Dumnezeu, și nu sunt, sub nicio formă, o etalare a autorității lui Dumnezeu – pentru că niciun om sau obiect nu are sau posedă autoritatea Creatorului de a crea toate lucrurile și a conduce toate lucrurile. Astfel, niciun om sau obiect nu poate exercita sau demonstra autoritatea Creatorului.

Autoritatea Creatorului este imuabilă și de neofensat

Ce ați văzut în aceste trei părți ale Scripturii? Ați văzut că există un principiu prin care Dumnezeu Își exercită autoritatea? De exemplu, Dumnezeu a folosit un curcubeu pentru a stabili un legământ cu omul – El a plasat un curcubeu în nori pentru a spune omului că nu va mai folosi niciodată potopul pentru a distruge lumea. Este curcubeul pe care oamenii îl văd acum același cu cel grăit din gura lui Dumnezeu? Natura și sensul lui s-au schimbat? Fără îndoială că nu. Dumnezeu Și-a folosit autoritatea pentru a întreprinde acțiunea, iar legământul pe care El l-a încheiat cu omul a continuat până astăzi, și timpul când acest legământ se va schimba va fi, bineînțeles, decizia lui Dumnezeu. După ce Dumnezeu a spus: „pun în nori curcubeul Meu”, Dumnezeu a respectat mereu acest legământ, până astăzi. Ce vezi în asta? Deși Dumnezeu deține autoritate și putere, El este foarte riguros și principial în acțiunile Sale și Își respectă cuvântul. Rigurozitatea Sa și principiile acțiunilor Sale arată neofensabilitatea Creatorului și caracterul de neînvins al autorității Creatorului. Chiar dacă El posedă autoritatea supremă și toate lucrurile sunt sub stăpânirea Sa și chiar dacă El are puterea de a conduce toate lucrurile, Dumnezeu nu Și-a stricat sau întrerupt propriul plan și, de fiecare dată când Își exercită autoritatea, acest lucru este în strictă concordanță cu propriile Lui principii, urmează precis ceea ce a fost rostit din gura Sa și urmează pașii și obiectivele planului Său. E de la sine înțeles, toate lucrurile stăpânite de Dumnezeu se supun și ele principiilor prin care se exercită autoritatea lui Dumnezeu, și niciun om sau lucru nu este exceptat de la orchestrările autorității Sale, nici nu poate modifica principiile după care se exercită autoritatea Sa. În ochii lui Dumnezeu, aceia care sunt binecuvântați primesc norocul adus de autoritatea Sa, iar cei care sunt blestemați își primesc pedeapsa datorită autorității lui Dumnezeu. Sub stăpânirea autorității lui Dumnezeu, niciun om sau lucru nu este exceptat de la exercitarea autorității Sale, nici nu poate modifica principiile după care se exercită autoritatea Sa. Autoritatea Creatorului nu este modificată de nicio schimbare în niciun aspect și, la fel, principiile după care se exercită autoritatea Sa nu se modifică pentru niciun motiv. Cerul și pământul pot trece prin mari transformări, dar autoritatea Creatorului nu se va schimba; toate lucrurile pot dispărea, dar autoritatea Creatorului nu va dispărea niciodată. Aceasta este esența autorității imuabile și neofensabile a Creatorului și aceasta este însăși unicitatea Creatorului!

Cuvintele de mai jos sunt indispensabile pentru a cunoaște autoritatea lui Dumnezeu, iar înțelesul lor este dat în părtășia de mai jos. Să continuăm să citim Scriptura.

4. Porunca lui Dumnezeu pentru Satana

Iov 2:6 Și Iahve Dumnezeu i-a spus Satanei „Iată, este în mâna ta; dar cruță-i viața”.

Satana nu a îndrăznit niciodată să încalce autoritatea Creatorului și, din această cauză, toate lucrurile trăiesc în ordine

Acesta este un fragment din Cartea lui Iov și „el” în aceste cuvinte se referă la Iov. Deși concisă, această frază elucidează multe chestiuni. Descrie un schimb de cuvinte neobișnuit între Dumnezeu și Satana pe tărâmul spiritual și ne spune că obiectul cuvintelor lui Dumnezeu este Satana. De asemenea, relatează exact ceea ce a fost spus de către Dumnezeu. Cuvintele lui Dumnezeu au fost o poruncă și un ordin pentru Satana. Detaliile specifice ale acestui ordin se referă la cruțarea vieții lui Iov și arată unde Dumnezeu a tras linie în comportamentul Satanei față de Iov – Satana a trebuit să îi cruțe viața lui Iov. Primul lucru pe care îl aflăm din această frază este că acestea au fost cuvinte rostite de Dumnezeu către Satana. Potrivit textului original al Cărții lui Iov, ni se spune împrejurarea pentru asemenea cuvinte: Satana dorea să îl acuze pe Iov, așa că a trebuit să obțină acordul lui Dumnezeu înainte de a putea să îl ispitească pe acesta. Când a consimțit la cererea Satanei de a-l ispiti pe Iov, Dumnezeu i-a pus Satanei următoarea condiție: „Iov este în mâna ta; dar cruță-i viața”. Care este natura acestor cuvinte? Ele sunt clar o poruncă, un ordin. Înțelegând natura acestor cuvinte, ar trebui, bineînțeles, să pricepi că Acela care a emis acest ordin era Dumnezeu și cel ce a primit acest ordin și s-a supus a fost Satana. Nu mai trebuie menționat, în acest ordin, că relația dintre Dumnezeu și Satana este evidentă pentru oricine citește aceste cuvinte. Bineînțeles, aceasta este de asemenea și relația dintre Dumnezeu și Satana pe tărâmul spiritual și diferența dintre identitatea și statutul lui Dumnezeu și al Satanei, prevăzută în relatările schimburilor de replici dintre Dumnezeu și Satana în Scripturi și reprezintă diferența clară dintre identitatea și statutul lui Dumnezeu și al Satanei despre care, până în acest moment, omul poate afla din exemplul concret și mărturia contextuală. În acest punct, trebuie să spun că relatarea acestor cuvinte reprezintă un document important pentru cunoașterea de către omenire a identității și statutului lui Dumnezeu și oferă informații importante pentru cunoașterea lui Dumnezeu de către omenire. Prin intermediul acestui schimb de replici dintre Creator și Satana pe tărâmul spiritual, omul poate să înțeleagă încă un aspect specific din autoritatea Creatorului. Aceste cuvinte sunt o altă mărturie a unicei autorități a Creatorului.

Din afară, Iahve Dumnezeu intră într-un dialog cu Satana. În ceea ce privește esența, atitudinea cu care Iahve Dumnezeu vorbește și poziția în care stă sunt mai presus decât Satana. Adică, Iahve Dumnezeu îi poruncește Satanei, pe ton de ordin și îi spune Satanei ce ar trebui să facă și ce nu, că Iov este deja în mâinile lui și că este liber să îl trateze pe Iov cum dorește – dar că nu îi poate lua viața lui Iov. Subtextul este că, deși Iov a fost plasat în mâinile Satanei, viața lui nu îi este dată Satanei; nimeni nu poate lua viața lui Iov din mâinile lui Dumnezeu decât dacă îi este permis de Dumnezeu. Atitudinea lui Dumnezeu este clar articulată în această poruncă pentru Satana, iar această poruncă, de asemenea, manifestă și dezvăluie poziția din care Iahve Dumnezeu conversează cu Satana. Prin aceasta, Iahve Dumnezeu nu doar că deține statutul lui Dumnezeu care a creat lumina, aerul, toate lucrurile și toate vietățile, a lui Dumnezeu ce deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor și vietăților, dar și pe aceea a lui Dumnezeu care stăpânește omenirea și stăpânește Gheena, Dumnezeu care controlează viața și moartea tuturor vietăților. Pe tărâmul spiritual, cine în afară de Dumnezeu ar îndrăzni să emită un asemenea ordin către Satana? Și de ce Dumnezeu a emis personal ordinul Său către Satana? Deoarece viața omului, inclusiv cea a lui Iov, este controlată de Dumnezeu. Dumnezeu nu i-a permis Satanei să îl rănească sau să îi ia viața lui Iov și chiar și atunci când Dumnezeu i-a permis Satanei să îl ispitească pe Iov, Dumnezeu Și-a amintit să emită în mod special un asemenea ordin și i-a poruncit încă o dată Satanei să nu îi ia viața lui Iov. Satana nu a îndrăznit niciodată să încalce autoritatea lui Dumnezeu și, mai mult decât atât, a ascultat întotdeauna cu atenție și s-a supus ordinelor și poruncilor concrete ale lui Dumnezeu, neîndrăznind niciodată să le sfideze și, bineînțeles, neîndrăznind să modifice liber niciunul dintre ordinele lui Dumnezeu. Acestea sunt limitele stabilite de Dumnezeu pentru Satana, așa că Satana nu a îndrăznit niciodată să depășească aceste limite. Nu este aceasta puterea autorității lui Dumnezeu? Nu este o mărturie a autorității lui Dumnezeu? Satana are o înțelegere mult mai clară decât omenirea despre cum să se comporte față de Dumnezeu și cum să Îl privească pe Dumnezeu, și astfel, pe tărâmul spiritual, Satana vede statutul și autoritatea lui Dumnezeu foarte limpede și are o apreciere profundă a puterii autorității lui Dumnezeu și a principiilor din spatele exercitării autorității Lui. Nu îndrăznește deloc să nu țină seama de ele, nici nu îndrăznește să le încalce în vreun fel sau să facă ceva care să încalce autoritatea lui Dumnezeu și nu îndrăznește să provoace mânia lui Dumnezeu în vreun fel. Deși este rău și arogant prin natura sa, Satana nu a îndrăznit niciodată să treacă peste granițele și limitele stabilite pentru el de către Dumnezeu. Milioane de ani, a respectat cu strictețe aceste granițe, a ascultat de fiecare poruncă și ordin date de Dumnezeu și niciodată nu a îndrăznit să încalce consemnul. Deși este răuvoitor, Satana este mult mai înțelept decât omenirea stricată; cunoaște identitatea Creatorului și își cunoaște propriile limite. Din acțiunile „supuse” ale Satanei se poate vedea că autoritatea și puterea lui Dumnezeu sunt edicte cerești care nu pot fi încălcate de către Satana, iar asta tocmai datorită unicității și autorității lui Dumnezeu, prin care toate lucrurile se schimbă și se dezvoltă în mod ordonat, prin care omenirea poate trăi și se poate înmulți în cursul stabilit de Dumnezeu, cu nimeni și nimic în stare să strice această ordine și cu nimeni și nimic în stare să schimbe această lege – pentru că toate provin din mâinile Creatorului și din porunca și autoritatea Creatorului.

Doar Dumnezeu, care are identitatea Creatorului, posedă unica autoritate

Identitatea specială a Satanei i-a făcut pe mulți oameni să arate un puternic interes pentru manifestările acestuia în diferite aspecte. Sunt chiar mulți oameni nesăbuiți care cred că, la fel ca Dumnezeu, Satana posedă și el autoritate, pentru că Satana poate să arate miracole și poate să facă lucruri imposibile pentru omenire. Astfel, în plus față de venerarea lui Dumnezeu, omenirea i-a rezervat și Satanei un loc special în inimă, ba chiar îl venerează pe Satana ca Dumnezeu. Acești oameni sunt și jalnici și detestabili. Sunt jalnici din cauza ignoranței lor și detestabili din cauza ereziei lor și a substanței inerent rele. În acest moment, simt că este necesar să vă instruiesc despre ce este autoritatea, ce simbolizează și ce reprezintă aceasta. În mare, Dumnezeu Însuși este autoritatea, autoritatea Sa simbolizează supremația și esența lui Dumnezeu, iar autoritatea lui Dumnezeu Însuși reprezintă statutul și identitatea lui Dumnezeu. Aceasta fiind situația, îndrăznește Satana să spună că și el însuși este Dumnezeu? Îndrăznește Satana să spună că el a creat toate lucrurile și că stăpânește peste toate lucrurile? Sigur că nu. Pentru că este incapabil să creeze toate lucrurile; până acum, nu a făcut nimic creat de Dumnezeu și nu a creat nimic care să aibă viață. Pentru că nu are autoritatea lui Dumnezeu, el nu ar putea avea niciodată statutul și identitatea lui Dumnezeu iar acest lucru este determinat de propria lui esență. Are aceeași putere ca Dumnezeu? Sigur că nu! Cum numim noi actele Satanei și miracolele arătate de Satana? Este aceasta putere? Poate fi numită autoritate? Sigur că nu! Satana dirijează valul răului și perturbă, strică și tulbură fiecare aspect din lucrarea lui Dumnezeu. În ultimele câteva mii de ani, pe lângă stricarea și abuzarea omenirii și ademenirea și inducerea în eroare omului înspre depravare și spre respingerea lui Dumnezeu, astfel încât omul să meargă înspre valea morții, a făcut Satana orice lucru care ar merita cea mai mică comemorare, apreciere sau prețuire din partea omului? Dacă Satana ar fi fost autoritate și putere, ar fi fost omenirea stricată de el? Dacă Satana ar fi fost autoritate și putere, ar fi fost omenirea vătămată de el? Dacă Satana ar fi fost putere și autoritate, L-ar fi abandonat omenirea pe Dumnezeu și s-ar fi întors spre moarte? De vreme ce Satana nu are autoritate sau putere, ce ar trebui să concluzionăm despre esența a tot ceea ce face? Există aceia care definesc tot ceea ce face Satana ca o simplă înșelăciune, dar Eu cred că o asemenea definiție nu este atât de potrivită. Sunt faptele rele ale stricării omenirii simplă înșelăciune? Puterea răului cu care Satana l-a abuzat pe Iov și dorința feroce de a-l abuza și devora nu ar fi putut fi atinse doar prin simpla înșelăciune. Privind înapoi, într-o clipită, turmele și cirezile lui Iov, împrăștiate pretutindeni peste dealuri și munți, au dispărut; într-o clipă, marea avere a lui Iov a dispărut. Putea fi obținut acest lucru printr-o simplă înșelăciune? Natura a tot ceea ce face Satana corespunde și se potrivește cu termeni negativi precum stricat, tulburat, distrus, vătămat, rău, vrăjmășie și întuneric, astfel că apariția a tot ceea ce este nedrept și rău este inextricabil legată de acte ale Satanei și este inseparabilă de esența rea a Satanei. Indiferent de cât de „puternic” este Satana, indiferent de cât de insolent și ambițios este, indiferent de cât de mare îi este abilitatea de a provoca pagube, indiferent de cât de cuprinzătoare sunt tehnicile cu care strică și ademenește omul, indiferent de cât de istețe sunt păcălelile și uneltirile cu care îl sperie pe om, indiferent de cât de schimbătoare este forma în care există, nu a fost niciodată capabil să creeze o singură ființă vie, nu a fost niciodată capabil să stabilească legi sau reguli pentru existența tuturor lucrurilor și nu a fost niciodată capabil să conducă sau să controleze vreun obiect, fie el însuflețit sau neînsuflețit. În cosmos și pe bolta cerească, nu există o singură persoană sau obiect care să fie născut din el sau să existe datorită lui; nu există o singură persoană sau obiect condus de el ori controlat de el. Dimpotrivă, nu doar că trebuie să trăiască sub stăpânirea lui Dumnezeu dar, mai mult decât atât, trebuie să se supună tuturor ordinelor și poruncilor lui Dumnezeu. Fără permisiunea lui Dumnezeu, este dificil pentru Satana să atingă fie și un strop de apă sau un grăunte de nisip de pe pământ; fără permisiunea lui Dumnezeu, Satana nu este liber să miște furnicile de pe pământ, ca să nu mai vorbim de omenire, care a fost creată de Dumnezeu. În ochii lui Dumnezeu, Satana este inferior crinilor de pe munte, păsărilor ce zboară în aer, peștilor din mare și viermilor de pe pământ. Rolul acestuia între toate lucrurile este să servească toate lucrurile, să servească omenirii și lucrării lui Dumnezeu și planului Său de gestionare. Indiferent de cât de răuvoitoare îi este natura sau cât de rea îi este esența, singurul lucru pe care îl poate face este să își respecte ascultător funcția: să Îi slujească lui Dumnezeu și să asigure un contrapunct lui Dumnezeu. Astfel este esența și poziția Satanei. Esența sa este deconectată de la viață, deconectată de la putere, deconectată de la autoritate; este doar o jucărie în mâinile lui Dumnezeu, doar o mașinărie în slujba lui Dumnezeu!

Înțelegând adevărata față a Satanei, mulți oameni încă nu înțeleg ce este autoritatea, așa că lasă-Mă să-ți spun! Autoritatea în sine poate fi explicată ca puterea lui Dumnezeu. În primul rând, se poate spune cu certitudine că ambele, autoritatea și puterea, sunt pozitive. Nu au nicio conexiune cu nimic negativ și nu sunt legate de nicio ființă creată sau necreată. Puterea lui Dumnezeu este capabilă să creeze lucruri în orice formă care are viață și vitalitate, iar acest lucru este determinat de viața lui Dumnezeu. Dumnezeu este viață, astfel El este sursa tuturor vietăților. Mai departe, autoritatea lui Dumnezeu poate face ca toate viețuitoarele să se supună fiecărui cuvânt a lui Dumnezeu, adică să apară pe lume în concordanță cu cuvintele din gura lui Dumnezeu, să trăiască și să se reproducă prin porunca lui Dumnezeu, după care Dumnezeu stăpânește și poruncește tuturor vietăților și niciodată nu va fi nicio deviație, în vecii vecilor. Nicio persoană sau obiect nu are aceste lucruri; doar Creatorul posedă și poartă o asemenea putere, și astfel, este numită autoritate. Aceasta este unicitatea Creatorului. Ca atare, indiferent dacă este cuvântul „autoritate” în sine sau esența acestei autorități, fiecare poate fi asociată doar cu Creatorul, deoarece este un simbol al identității și al esenței unice ale Creatorului și reprezintă identitatea și statutul Creatorului; în afara Creatorului, nimeni și nimic nu poate fi asociat cu cuvântul „autoritate”. Aceasta este o interpretare a autorității unice a Creatorului.

Chiar dacă Satana s-a uitat la Iov cu ochi jinduitori, fără permisiunea lui Dumnezeu, nu a îndrăznit să se atingă de un fir de păr de pe corpul lui Iov. Deși Satana este inerent crud și rău, după ce Dumnezeu a emis un ordin către el, el nu are altă opțiune decât să urmeze porunca lui Dumnezeu. Astfel, chiar dacă Satana era frenetic ca un lup printre oi când a venit peste Iov, nu a îndrăznit să uite limitele stabilite de Dumnezeu, nu a îndrăznit să încalce ordinele lui Dumnezeu și, în tot ce a făcut, Satana nu a îndrăznit să devieze de la principiile și limitele cuvintelor lui Dumnezeu – nu este acesta un fapt? Din aceasta se poate vedea că Satana nu îndrăznește să nesocotească niciunul dintre cuvintele lui Iahve Dumnezeu. Pentru Satana, fiecare cuvânt din gura lui Dumnezeu este un ordin și o lege cerească, o expresie a autorității lui Dumnezeu – pentru că în spatele fiecărui cuvânt al lui Dumnezeu se află pedeapsa lui Dumnezeu pentru cei care Îi încalcă ordinele și pentru cei ce nu se supun și se opun legilor cerești. Satana știe clar că, dacă încalcă ordinele lui Dumnezeu, atunci trebuie să accepte consecințele încălcării autorității lui Dumnezeu și ale opoziției față de legile cerești. Care sunt exact aceste consecințe? E de la sine înțeles că acestea sunt pedeapsa lui Dumnezeu. Acțiunile Satanei asupra lui Iov au fost pur și simplu un microcosm al stricăciunii omului, iar când Satana a întreprins aceste acțiuni, limitele pe care Dumnezeu le-a stabilit și ordinele pe care El le-a emis pentru Satana au fost pur și simplu un microcosm al principiilor din spatele a tot ceea ce face. În plus, rolul și poziția Satanei în această chestiune a fost pur și simplu un microcosm al rolului și poziției sale în lucrarea gestionării lui Dumnezeu, iar completa supunere a Satanei față de Dumnezeu în ispitirea lui Iov a fost pur și simplu un microcosm al felului în care Satana nu îndrăznește să afișeze nici cea mai mică opoziție față de Dumnezeu în lucrarea gestionării lui Dumnezeu. Ce avertisment vă dau aceste microcosmuri? Printre toate lucrurile, inclusiv Satana, nu există nimeni și nimic care să încalce legile și edictele cerești stabilite de către Creator și nimeni și nimic care îndrăznește să încalce aceste legi și edicte cerești, pentru că nimeni și nimic nu poate modifica sau scăpa de pedeapsa pe care Creatorul o aplică celor ce nu le dau ascultare. Doar Creatorul poate stabili legi și edicte cerești, doar Creatorul are puterea de a le aplica și doar puterea Creatorului nu poate fi încălcată de nimeni și de nimic. Aceasta este autoritatea unică a Creatorului, iar această autoritate este supremă printre toate lucrurile și, astfel, este imposibil să zici că „Dumnezeu este cel mai mare și Satana este numărul doi”. În afara Creatorului care posedă autoritatea unică, nu există alt Dumnezeu!

Acum aveți o nouă cunoaștere a autorității lui Dumnezeu? În primul rând, există o diferență între autoritatea lui Dumnezeu, abia menționată, și puterea omului? Care este acea diferență? Unii oameni zic că nu există comparație între acestea două. Este corect! Deși oamenii zic că nu există comparație între acestea două, în gândurile și noțiunile omului, puterea omului este deseori confundată cu autoritatea, iar cele două sunt adesea comparate una lângă alta. Ce se întâmplă aici? Nu fac oamenii greșeala să le substituie una alteia inadecvat? Cele două sunt neconectate și nu există comparații între ele, totuși oamenii nu se pot abține. Cum ar trebui rezolvată această chestiune? Dacă dorești cu adevărat să găsești o rezolvare, singurul mod este să înțelegi și să cunoști autoritatea unică a lui Dumnezeu. După ce înțelegi și cunoști autoritatea Creatorului, nu vei mai menționa puterea omului și autoritatea lui Dumnezeu în aceeași răsuflare.

La ce se referă puterea omului? Pe scurt, este o abilitate sau pricepere care facilitează firea stricată, dorințele și ambițiile omului să fie extinse sau împlinite în cea mai mare măsură. Se consideră asta autoritate? Indiferent de cât de umflate sau profitabile sunt ambițiile și dorințele omului, nu se poate spune că acea persoană posedă autoritate; cel mult această umflare și succesul sunt pur și simplu o demonstrație a caraghioslâcului Satanei cu omul, cel mult este o farsă în care Satana îl joacă pe propriul lui înaintaș pentru a-și împlini ambiția de a fi Dumnezeu.

Cât de exact vezi acum autoritatea lui Dumnezeu? Acum, că aceste cuvinte au fost părtășite, ar trebui să ai o nouă cunoaștere a autorității lui Dumnezeu. Așadar, vă întreb: ce simbolizează autoritatea lui Dumnezeu? Simbolizează identitatea lui Dumnezeu Însuși? Simbolizează puterea lui Dumnezeu Însuși? Simbolizează statutul unic al lui Dumnezeu Însuși? Dintre toate lucrurile, în care ai văzut autoritatea lui Dumnezeu? Cum ai văzut-o? În ceea ce privește cele patru anotimpuri experimentate de om, poate cineva schimba legea alternanței dintre primăvară, vară, toamnă și iarnă? Primăvara, copacii înmuguresc și înfloresc; vara sunt acoperiți de frunze; toamna dau rod, iar iarna cad frunzele. Poate cineva să modifice această lege? Reflectă aceasta o latură a autorității lui Dumnezeu? Dumnezeu a spus „Să fie lumină,” și a fost lumină. Această lumină mai există? Datorită cui există? Există datorită cuvintelor lui Dumnezeu, bineînțeles, și datorită autorității lui Dumnezeu. Aerul creat de Dumnezeu încă există? Aerul pe care îl respiră omul vine de la Dumnezeu? Poate lua cineva lucrurile care vin de la Dumnezeu? Poate cineva modifica esența și funcția lor? Poate cineva confunda noaptea și ziua alocate de Dumnezeu și legea nopții și a zilei ordonată de Dumnezeu? Poate Satana să facă un asemenea lucru? Chiar dacă nu dormi noaptea și iei noaptea drept zi, atunci este tot noapte; poți să îți schimbi rutina zilnică, dar nu poți să schimbi legea alternanței dintre noapte și zi – acest fapt nu poate fi modificat de nici o persoană, nu-i așa? Este cineva capabil să facă leul să are pământul ca un bou? Este cineva capabil să transforme un elefant într-un măgar? Este cineva capabil să facă o găină să se avânte prin aer ca un vultur? Este cineva capabil să facă un lup să mănânce iarbă ca o oaie? (Nu.) Este cineva capabil să facă peștii din apă să traiască pe uscat? Acest lucru nu poate fi făcut de oameni. De ce nu? Pentru că Dumnezeu le-a poruncit peștilor să trăiască în apă, așa că trăiesc în apă. Pe pământ nu ar putea să supraviețuiască și ar muri; sunt incapabili să încalce limitele poruncii lui Dumnezeu. Toate lucrurile au o lege și o limită a existenței lor și fiecare dintre ele își are propriile instincte. Acestea sunt orânduite de către Creator și nu pot fi modificate și depășite de nimeni. De exemplu, leul va trăi întotdeauna în sălbăticie, la distanță de comunitățile omului și nu va putea fi niciodată la fel de docil și loial ca boul, care trăiește cu omul și lucrează pentru el. Deși atât elefanții cât și măgarii sunt animale, ambii au patru picioare și sunt ființe ce respiră aer, sunt specii diferite, deoarece au fost împărțite în diferite tipuri de Dumnezeu, fiecare are propriile instincte, așa că niciodată nu vor fi interschimbabili. Chiar dacă găina are două picioare și aripi precum un vultur, nu va fi niciodată capabilă să zboare în aer; cel mult poate zbura într-un copac – acest lucru e determinat de instinctul ei. Nu mai trebuie să o spunem, toate acestea sunt datorită poruncilor autorității lui Dumnezeu.

În dezvoltarea omenirii de azi, se poate spune că știința omenirii înflorește, iar realizările explorării științifice a omului pot fi descrise ca impresionante. Abilitatea omului, trebuie spus, a devenit din ce în ce mai măreață, dar există o realizare științifică pe care omenirea nu a putut să o facă: omenirea a făcut avioane, portavioane și bomba atomică, omenirea s-a dus în spațiu, a mers pe lună, a inventat internetul și a ajuns să ducă un stil de viață hi-tech, totuși omenirea este incapabilă să creeze un lucru care să trăiască, să respire. Instinctele fiecărei vietăți și legile după care trăiesc acestea și ciclul vieții și morții fiecărei ființe vii – toate acestea sunt dincolo de puterea științei omului și nu pot fi controlate de ea. În acest moment, trebuie spus că nu contează cât de înalte sunt culmile atinse de știința omului, aceasta este incomparabilă cu oricare dintre gândurile Creatorului și este incapabilă să discearnă caracterul miraculos al creației Creatorului și tăria autorității Sale. Sunt multe oceane pe pământ, totuși ele nu și-au încălcat niciodată limitele și nu au venit asupra pământului după bunul plac, și asta deoarece Dumnezeu a stabilit limite pentru fiecare dintre ele; ele au rămas unde le-a poruncit El, și fără permisiunea lui Dumnezeu, ele nu se pot mișca liber. Fără permisiunea lui Dumnezeu, ele nu se pot afecta unele pe altele, și se pot mișca doar când le spune Dumnezeu să o facă, iar locul în care se duc și stau este determinat de autoritatea lui Dumnezeu.

Ca să o spunem simplu, „autoritatea lui Dumnezeu” înseamnă că totul depinde de Dumnezeu. Dumnezeu are dreptul să decidă cum să facă ceva și se face în orice mod dorește El. Legea tuturor lucrurilor ține de Dumnezeu și nu ține de om; nici nu poate fi modificată de om. Nu poate fi schimbată de dorința omului, dar este în schimb modificată de gândurile lui Dumnezeu, de înțelepciunea lui Dumnezeu și de lucrurile prestabilite de Dumnezeu; acesta este un fapt de netăgăduit de niciun om. Cerurile, pământul și toate lucrurile, universul, cerul înstelat, cele patru anotimpuri ale anului, ceea ce este vizibil și invizibil omului – ele toate există, funcționează și se schimbă fără cea mai mică eroare sub autoritatea lui Dumnezeu, potrivit lucrurilor prestabilite de Dumnezeu, potrivit poruncilor lui Dumnezeu și potrivit legilor de la începutul creației. Nici o singură persoană sau obiect nu își poate schimba legile sau cursul inerent după care funcționează; au apărut pe lume datorită autorității lui Dumnezeu și pier datorită autorității lui Dumnezeu. Aceasta este chiar autoritatea lui Dumnezeu. Acum, după ce s-au spus atât de multe, poți simți că autoritatea lui Dumnezeu este un simbol al identității și statutului lui Dumnezeu? Poate autoritatea lui Dumnezeu să fie deținută de vreo ființă creată sau necreată? Poate fi imitată, întruchipată sau înlocuită de vreo persoană, lucru sau obiect?

Identitatea Creatorului este unică și nu ar trebui să te conformezi ideii de politeism

Deși talentele și abilitățile Satanei sunt mai mari decât cele ale omului, deși poate face lucruri de neatins pentru om, indiferent de cât de mult invidiezi sau râvnești la ceea ce face Satana, indiferent dacă urăști sau ești dezgustat de aceste lucruri, indiferent dacă poți sau nu să le vezi și indiferent cât de mult poate Satana realiza sau cât de mulți oameni poate induce în eroare să îl venereze și să îl considere divin, indiferent de cum îl definești, nu poți sub nicio formă să spui că are autoritatea și puterea lui Dumnezeu. Ar trebui să știi că Dumnezeu este Dumnezeu, că există un singur Dumnezeu, și, mai mult, ar trebui să știi că doar Dumnezeu are autoritate, că doar Dumnezeu are puterea de a controla și stăpâni toate lucrurile. Doar pentru că Satana are abilitatea de a induce în eroare oamenii și poate să se dea drept Dumnezeu, să imite semnele și miracolele făcute de Dumnezeu și a făcut lucruri similare cu cele făcute de Dumnezeu, tu crezi greșit că Dumnezeu nu este unic, că sunt mulți Dumnezei, că acești diferiți Dumnezei pur și simplu au abilități mai mari sau mai mici și că sunt diferențe în întinderea puterii pe care o dețin aceștia. Le clasifici măreția în ordinea apariției și potrivit vârstei lor, crezi în mod eronat că există alte zeități în afara lui Dumnezeu și crezi că puterea și autoritatea lui Dumnezeu nu sunt unice. Dacă ai asemenea idei, dacă nu recunoști unicitatea lui Dumnezeu, nu crezi că doar Dumnezeu posedă autoritate și dacă doar tolerezi politeismul, atunci Eu îți spun că ești scursura făpturilor, ești adevărata întrupare a Satanei și ești în întregime o persoană a răului! Înțelegeți ce încerc să vă învăț spunând aceste cuvinte? Nu contează timpul, locul sau mediul, nu trebuie să Îl confundați pe Dumnezeu cu nicio altă persoană, lucru sau obiect. Oricât de necunoscute sau inaccesibile simți că sunt autoritatea lui Dumnezeu și esența lui Dumnezeu Însuși, indiferent de cât de mult faptele și vorbele Satanei sunt în acord cu noțiunea și imaginația ta, indiferent de cât de satisfăcătoare sunt pentru tine, nu fi nesăbuit, nu confunda aceste concepte, nu nega existența lui Dumnezeu, nu nega identitatea și statutul lui Dumnezeu, nu Îl împinge pe Dumnezeu pe ușă afară ca să-l aduci pe Satana să Îl înlocuiască pe Dumnezeu în inima ta și să fie Dumnezeul tău. Nu Mă îndoiesc că puteți să vă imaginați consecințele acestui lucru!

Cu toate că omenirea a fost stricată, aceasta încă trăiește sub suveranitatea autorității Creatorului

Satana a corupt omenirea timp de mii de ani. A elaborat cantități de nedescris de rău, a indus în eroare generație după generație și a comis crime atroce pe lume. L-a abuzat, indus în eroare și sedus pe om ca să I se opună lui Dumnezeu și a comis acte rele care au perturbat și subminat iar și iar planul de gestionare al lui Dumnezeu. Totuși, sub autoritatea lui Dumnezeu, toate lucrurile și ființele vii continuă să respecte regulile și legile stabilite de către Dumnezeu. Comparate cu autoritatea lui Dumnezeu, natura rea și turbarea Satanei sunt atât de urâte, de dezgustătoare, de abjecte, de mărunte și de vulnerabile. Chiar dacă Satana merge printre toate lucrurile create de Dumnezeu, acesta nu este în stare să pună în practică nici cea mai mică schimbare în oamenii, lucrurile și obiectele comandate de către Dumnezeu. Au trecut câteva mii de ani, iar omenirea încă se bucură de lumina și aerul oferite de către Dumnezeu, încă mai inspiră suflarea expirată de Dumnezeu Însuși, încă se mai bucură de păsările, florile, peștii și insectele create de către Dumnezeu și se bucură de toate lucrurile puse la dispoziție de către Dumnezeu; ziua și noaptea încă se mai înlocuiesc constant una pe cealaltă; cele patru anotimpuri alternează ca de obicei; gâștele care zboară în cer pleacă iarna și tot se întorc primăvara următoare; peștii din apă nu părăsesc niciodată râurile și lacurile – casa lor; cicadele de pe pământ cântă din toată inima în zilele de vară; greierii din iarbă fredonează încetișor în ritm cu vântul pe timp de toamnă; gâștele se adună în stoluri, în timp ce vulturii rămân solitari; haitele de lei se susțin prin vânătoare; elanii nu se îndepărtează de iarbă și flori… Fiecare fel de ființă vie dintre toate lucrurile pleacă și revine și apoi pleacă din nou, un milion de schimbări survenind cât ai clipi – dar ceea ce nu se schimbă sunt instinctele lor și legile supraviețuirii. Ele trăiesc sub aprovizionarea și hrănirea lui Dumnezeu și nimeni nu le poate modifica instinctele, nici nu le poate cineva prejudicia regulile de supraviețuire. Cu toate că omenirea, care trăiește între toate lucrurile, a fost stricată și indusă în eroare de către Satana, omul tot nu poate renunța la apa făcută de Dumnezeu, la aerul făcut de Dumnezeu și la toate lucrurile făcute de Dumnezeu, iar omul încă trăiește și se înmulțește în spațiul creat de către Dumnezeu. Instinctele omenirii nu s-au schimbat. Omul încă se bazează pe ochii săi ca să vadă, pe urechile sale ca să audă, pe creierul său ca să gândească, pe inima lui ca să înțeleagă, pe picioarele lui ca să meargă, pe mâinile lui ca să lucreze și așa mai departe; toate instinctele pe care Dumnezeu le-a oferit omului pentru ca acesta să poată accepta aprovizionarea lui Dumnezeu rămân nealterate, facultățile prin care omul cooperează cu Dumnezeu nu s-au schimbat, facultatea omenirii de a-și face datoria de ființă creată nu s-a schimbat, nevoile spirituale ale omenirii nu s-au schimbat, dorința omenirii de a-și găsi originile nu s-a schimbat, dorința arzătoare a omenirii de a fi mântuită de către Creator nu s-a schimbat. Acestea sunt circumstanțele actuale ale omenirii, care trăiește sub autoritatea lui Dumnezeu și care a îndurat distrugerea sângeroasă pusă la cale de Satana. Cu toate că omenirea a fost supusă ravagiilor Satanei și nu mai sunt Adam și Eva de la începutul creației, ci în schimb e plină de lucruri în antiteză cu Dumnezeu, cum ar fi cunoașterea, imaginația, noțiunile și așa mai departe, și plină de fire coruptă satanică, în ochii lui Dumnezeu, omenirea este încă aceeași omenire pe care a creat-o El. Omenirea încă este condusă și orchestrată de către Dumnezeu și încă trăiește în cursul stabilit de către Dumnezeu, așa că, în ochii lui Dumnezeu, omenirea, care a fost coruptă de către Satana, este pur și simplu acoperită de mâzgă, cu o burtă care scoate zgomote, cu reacții care sunt ușor întârziate, o memorie care nu e la fel de bună pe cât era înainte, și este cam bătrână – dar toate funcțiile și instinctele omului sunt complet neafectate. Aceasta este omenirea pe care Dumnezeu intenționează să o mântuiască. Această omenire nu trebuie decât să audă chemarea Creatorului și să audă vocea Creatorului, și se va ridica și se va grăbi să localizeze sursa acestei voci. Această omenire nu trebuie decât să vadă chipul Creatorului și va deveni nepăsătoare la toate celelalte și va abandona totul pentru a I se dedica lui Dumnezeu și va renunța chiar la viața sa pentru El. Când inima omenirii înțelege cuvintele sincere ale Creatorului, omenirea îl va respinge pe Satana și va veni de partea Creatorului; când omenirea și-a spălat complet noroiul de pe trup și a primit încă o dată provizia și hrana Creatorului, atunci memoria omenirii va fi restaurată și, în acel moment, omenirea se va fi întors cu adevărat sub stăpânirea Creatorului.

14 decembrie 2013