Versete din Biblie pentru referințe:

„Isus a intrat în Templu și i-a scos afară pe toți cei ce vindeau și cumpărau în Templu. A răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor ce vindeau porumbei și le-a zis: «Este scris: „Casa Mea va fi numită o casă de rugăciune”, dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari!»” (Matei 21:12-13).

„Îngerului bisericii din Laodicea scrie-i: «Acestea sunt cuvintele Celui Care este Amin, Martorul credincios și adevărat, Începutul creației lui Dumnezeu: știu faptele tale, știu că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar fiindcă ești căldicel nici în clocot, nici rece o să te vărs din gura Mea! Pentru că zici: ‘Sunt bogat, am adunat avere și n-am nevoie de nimic!’ și nu-ți dai seama că ești nenorocit, vrednic de milă, sărac, orb și gol»” (Apocalipsa 3:14-17).

„El a strigat cu glas puternic: «A căzut, a căzut marele Babilon, a devenit o locuință a demonilor, un adăpost pentru orice duh necurat, un adăpost pentru orice pasăre necurată, un adăpost pentru orice fiară necurată și detestată, pentru că din vinul mâniei datorat desfrânării ei au băut toate neamurile, regii pământului s-au desfrânat cu ea, iar negustorii pământului s-au îmbogățit din puterea senzualității ei!»” (Apocalipsa 18:2-3).

Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

În fiecare etapă a lucrării lui Dumnezeu sunt și cerințe corespunzătoare de la om. Toți aceia care se află în curentul Duhului Sfânt sunt stăpâniți de prezența și disciplina Duhului Sfânt, iar aceia care nu se află în curentul Duhului Sfânt sunt sub comanda lui Satana și fără nimic din lucrarea Duhului Sfânt. Oamenii care se află în curentul Duhului Sfânt sunt aceia care acceptă lucrarea nouă a lui Dumnezeu, cei care colaborează la lucrarea nouă a lui Dumnezeu. Dacă aceia care se află în acest curent nu sunt în stare să colaboreze și nu pot să pună în practică adevărul cerut de Dumnezeu în acest timp, atunci ei vor fi disciplinați și, în cel mai rău caz, vor fi lepădați de Duhul Sfânt. Aceia care acceptă lucrarea nouă a Duhului Sfânt vor trăi în curentul Duhului Sfânt și vor primi grija și protecția Duhului Sfânt. Aceia care sunt dornici să pună adevărul în practică sunt luminați de Duhul Sfânt, iar aceia care nu sunt dornici să pună adevărul în practică sunt disciplinați de Duhul Sfânt și pot fi chiar pedepsiți. Indiferent ce fel de oameni sunt, cu condiția ca ei să se afle în curentul Duhului Sfânt, Dumnezeu Își va asuma responsabilitatea pentru toți aceia care acceptă lucrarea Sa nouă de dragul numelui Său. Aceia care preamăresc numele Său și sunt dornici să Îi pună cuvintele în practică vor primi binecuvântările Sale; cei care nu Îl ascultă și nu Îi pun cuvintele în practică vor primi pedeapsa Sa. Oamenii care se află în curentul Duhului Sfânt sunt aceia care acceptă noua lucrare și, pentru că au acceptat noua lucrare, trebuie să colaboreze cum se cuvine cu Dumnezeu, și nu să se comporte ca niște răzvrătiți care nu își îndeplinesc datoria. Aceasta este singura cerință a lui Dumnezeu de la om. Nu este același lucru pentru oamenii care nu acceptă lucrare nouă: ei se află în afara curentului Duhului Sfânt, iar disciplina și reproșul Duhului Sfânt nu li se aplică. Toată ziua, acești oameni trăiesc în trup, trăiesc în mintea lor, și tot ce fac este conform doctrinei rezultată din analiza și cercetarea propriilor lor creiere. Nu sunt cerințele lucrării noi a Duhului Sfânt, cu atât mai puțin nu este colaborarea cu Dumnezeu. Aceia care nu acceptă lucrarea nouă a lui Dumnezeu sunt lipsiți de prezența lui Dumnezeu și, mai mult, lipsiți de binecuvântările și protecția lui Dumnezeu. Majoritatea cuvintelor și acțiunilor lor țin de cerințele din trecut ale lucrării Duhului Sfânt; ele sunt doctrine, nu adevăr. O astfel de doctrină și regulament sunt suficiente pentru a demonstra că adunarea acestor oameni laolaltă nu este altceva decât este religie; ele nu sunt cele alese sau scopurile lucrării lui Dumnezeu. Adunarea tuturor celor din mijlocul lor se poate numi doar o mare adunare a religiei și nu poate fi numită o biserică. Acesta este un fapt de nestrămutat. Ei nu au lucrarea nouă a Duhului Sfânt; ceea ce fac pare să amintească de religie, ceea ce trăiesc ei pare să abunde în religie; ei nu sunt în posesia prezenței și lucrării Duhului Sfânt, cu atât mai puțin sunt eligibili să primească disciplina și luminarea Duhului Sfânt. Acești oameni sunt toți leșuri fără de viață și viermi lipsiți de spiritualitate. Ei nu cunosc răzvrătirea și neascultarea omului, nu cunosc toate faptele rele ale omului și cu atât mai puțin nu cunosc toată lucrarea lui Dumnezeu și voința de astăzi a lui Dumnezeu. Sunt cu toții ignoranți, oameni infami, sunt gunoaie care nu merită să fie numiți credincioși! Nimic din ceea ce ei fac nu are relevanță asupra gestionării lui Dumnezeu, cu atât mai puțin poate să afecteze planurile lui Dumnezeu. Cuvintele și acțiunile lor sunt prea dezgustătoare, prea patetice și sunt pur și simplu nedemne de a fi menționate. Nimic din ceea ce este făcut de aceia care nu se află în curentul Duhului Sfânt nu are de a face cu lucrarea nouă a Duhului Sfânt. Din această cauză, orice ar face, ei nu au disciplina Duhului Sfânt și, mai mult decât atât, nu au luminarea Duhului Sfânt. Pentru că ei sunt cu toții oameni fără dragoste de adevăr, și au fost disprețuiți și respinși de Duhul Sfânt. Sunt denumiți făcători de rele pentru că umblă în trup și fac tot ceea ce le face plăcere sub stindardul lui Dumnezeu. În vreme ce Dumnezeu lucrează, ei sunt ostili lui Dumnezeu cu bună știință și aleargă în direcția opusă Lui. Neputința omului de a colabora cu Dumnezeu reprezintă neascultarea supremă în sine, așadar, acei oameni care se împotrivesc intenționat lui Dumnezeu, nu își vor primi ei, cu precădere, răsplata dreaptă?

Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului” în Cuvântul Se arată în trup

„Dar Eu vă spun că aici este Cineva mai mare decât Templul! Dacă ați fi știut ce înseamnă: «Milă doresc, nu jertfă!», n-ați fi condamnat niște nevinovați! Căci Fiul Omului este Domn și al Sabatului!” (Matei 12:6-8). La ce se referă „templu” aici? Simplu spus, „templu” se referă la o clădire magnifică, înaltă, iar în Epoca Legii, templul era un loc unde preoții să Îl venereze pe Dumnezeu. Când Domnul Isus a spus „aici este Cineva mai mare decât Templul!” la cine se referea? Clar, este vorba de Domnul Isus întrupat pentru că doar El era mai mare decât templul. Ce le spuneau acele cuvinte oamenilor? Le spuneau să iasă din templu – Dumnezeu ieșise deja și nu mai lucra în el, deci oamenii ar trebui să urmeze pașii lui Dumnezeu în afara templului și să calce pe urmele Lui în noua Sa lucrare. Contextul în care Domnul Isus a spus asta era faptul că în temeiul legii, oamenii ajunseseră să vadă templul ca ceva mai mare decât Însuși Dumnezeu. Adică, oamenii venerau templul în loc să-L venereze pe Dumnezeu, așadar Domnul Isus i-a avertizat să nu venereze idoli, ci să-L venereze pe Dumnezeu, deoarece El este suprem. Prin urmare, El a spus: „Milă doresc, nu jertfă!” Este evident că în ochii Domnului Isus, majoritatea oamenilor din cadrul legii nu Îl mai venerau pe Iahve, ci doar treceau prin procesul de sacrificare, iar Domnul Isus a hotărât că acest proces era o venerare de idoli. Acești adoratori de idoli vedeau templul ca pe ceva mai mare și mai înalt decât Dumnezeu. În inimile lor exista doar templul, nu Dumnezeu, iar dacă ei pierdeau templul, ei își pierdeau sălașul. Fără templu, nu aveau unde să se închine și nu își puteau îndeplini sacrificiile. Așa-zisul lor sălaș era locul unde acționau sub egida venerării lui Iahve Dumnezeu, permițându-le să stea în templu și să își îndeplinească propriile treburi. Așa-zisa lor îndeplinire de sacrificii era doar pentru a-și desfășura propriile afaceri rușinoase sub pretextul desfășurării serviciului lor în templu. Acesta era motivul pentru care oamenii din acea vreme considerau templul mai măreț decât Dumnezeu. Deoarece ei foloseau templul ca acoperire și sacrificiile ca pretext pentru înșelarea oamenilor și înșelarea lui Dumnezeu, Domnul Isus a spus asta pentru a avertiza oamenii. Dacă aplicați aceste cuvinte în prezent, acestea sunt la fel de pertinente și de valide. Deși oamenii de astăzi au experimentat o lucrare a lui Dumnezeu diferită față de cea experimentată de oamenii din Epoca Legii, esența naturii lor este aceeași.

Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (III)” în Cuvântul Se arată în trup

Dacă oamenii tratează adevărul ca pe o dogmă la care trebuie să adere în credința lor, nu sunt ei predispuși să cadă în ceremonie religioasă? Și care este diferența dintre adeziunea la acest fel de ceremonie religioasă și credința creștinismului? Pot exista diferențe între învățăturile vechi și cele noi, iar ceea ce se spune poate fi mai profund și mai progresiv, dar dacă învățăturile nu sunt nimic altceva decât un fel de teorie și dacă acestea devin doar o formă de ceremonie, de doctrină pentru oameni – și, de asemenea, dacă ei nu pot să câștige adevărul din ele sau să intre în realitatea adevărului, atunci nu este credința lor întocmai precum creștinismul? În esență, nu este acesta Creștinism? Deci, în comportamentul vostru și în îndeplinirea datoriei voastre, în care aspecte aveți puncte de vedere identice sau asemănătoare cu cele ale credincioșilor din creștinism? A urmări să ai un comportament bun superficial și a face apoi tot posibilul pentru a crea o imagine falsă a ta, folosind aparența spiritualității; a juca rolul unei persoane spirituale; a crea aparența spiritualității în ceea ce spui, faci și dezvălui; a face câteva lucruri care, în noțiunile și închipuirile oamenilor, sunt lăudabile – toate acestea înseamnă a urmări o spiritualitate falsă și înseamnă ipocrizie. Tu te bazezi pe cuvinte și teorii răsunătoare, spunând oamenilor să facă fapte bune, să fie oameni buni și să se concentreze asupra urmăririi adevărului, dar în propriul tău comportament și în îndeplinirea datoriei tale, nu ai căutat niciodată adevărul, nu ai acționat niciodată conform principiilor adevărului, nu ai înțeles niciodată la ce anume se referă adevărul, care este voia lui Dumnezeu, care sunt standardele pe care El le cere omului – nu ai luat niciodată în serios nimic din toate acestea. Când întâmpini unele probleme, acționezi pe deplin conform propriei tale voințe și Îl lași pe Dumnezeu deoparte. Reprezintă oare aceste acțiuni exterioare și stări interioare teama de Dumnezeu și ferirea de rău? Dacă nu există nicio legătură între credința oamenilor și strădaniile lor de a urmări adevărul, indiferent de cât de mulți ani cred ei în Dumnezeu, nu vor fi în stare să se teamă de Dumnezeu în mod sincer și să se ferească de rău. Și atunci pe ce fel de cale pot umbla asemenea oameni? Cu ce anume se echipează ei în fiecare zi? Nu cu vorbe și teorii? Nu-și petrec ei zilele înarmându-se și împodobindu-se cu vorbe și teorii pentru a deveni mai asemănători fariseilor, mai asemănători oamenilor care aparent Îl slujesc pe Dumnezeu? Ce înseamnă toate aceste acțiuni? Ei le fac pur și simplu mecanic; își etalează credința și fac ceremonii religioase, încercând să-L înșele pe Dumnezeu pentru a-și atinge scopul de a fi binecuvântați. Ei nu se închină nici pe departe lui Dumnezeu. În cele din urmă, nu va ajunge un astfel de grup de oameni la fel ca cei din biserică, oameni care pretind că-L slujesc pe Dumnezeu și care pretind a crede în El și a-L urma?

Fragment din „Doar dacă trăiești înaintea lui Dumnezeu în orice vreme poți păși pe calea mântuirii” în Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos