2. Relația dintre fiecare etapă a lucrării lui Dumnezeu și numele Său

Versete din Biblie pentru referințe:

„În plus, Dumnezeu i-a spus lui Moise: Astfel să spui copiilor lui Israel: Iahve, Dumnezeul părinților voștri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob, m-a trimis la tine: acesta este numele Meu pentru totdeauna, iar acesta este memoriul Meu pentru toate generațiileˮ (Exodul 3:15).

Un înger al Domnului i s-a arătat în vis și i-a zis: «Iosif, fiu al lui David, nu te teme s-o iei pe Maria de soție, căci ce s-a conceput în ea este de la Duhul Sfânt! Ea va naște un Fiu, Căruia Îi vei pune numele Isus, pentru că El Își va mântui poporul de păcatele lui!»” (Matei 1:20-21).

„Îngerul i-a zis: Nu te teme, Maria, pentru că ai găsit har din partea lui Dumnezeu! Iată că vei rămâne însărcinată și vei naște un Fiu, Căruia Îi vei pune numele Isus. El va fi mare și va fi numit «Fiul Celui Preaînalt», iar Domnul Dumnezeu Îi va da tronul strămoșului Său, David. Va împărăți peste casa lui Iacov în veci și Împărăția Lui nu va avea sfârșit!” (Luca 1:30-33).

„Eu sunt Alfa și Omega, zice Domnul, Dumnezeu, Cel Care este, Care era și Care vine, Cel Atotputernic!” (Apocalipsa 1:8).

„Îți mulțumim Ție, Doamne, Dumnezeule Atotputernic, Care ești și Care erai, pentru că Ți-ai luat puterea Ta cea mare și ai început să împărățești!” (Apocalipsa 11:17).

„Ei cântau cântecul lui Moise, robul lui Dumnezeu, și cântecul Mielului, spunând: «Mari și minunate sunt lucrările Tale, Doamne, Dumnezeule Atotputernic, drepte și adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor! Cine nu se va teme, Doamne, și cine nu va slăvi Numele Tău?!»” (Apocalipsa 15:3-4).

Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

Lucrarea făcută de Dumnezeu Însuși în fiecare epocă conține expresia firii Sale adevărate și, atât numele Său, cât și lucrarea pe care o face El, se schimbă împreună cu epoca; toate sunt noi. În timpul Epocii Legii, lucrarea de îndrumare a omenirii a fost făcută sub numele de Iahve, iar prima etapă a lucrării a fost inițiată pe pământ. În această etapă, lucrarea a constat în construirea templului și a altarului și utilizarea legii pentru a ghida poporul lui Israel și a lucra în mijlocul său. Prin îndrumarea poporului lui Israel, El a lansat o bază pentru lucrarea Sa pe pământ. De la această bază, El Și-a extins lucrarea dincolo de Israel, ceea ce înseamnă că, începând din Israel, El Și-a extins lucrarea în afară, astfel încât următoarele generații au ajuns să cunoască treptat faptul că Iahve era Dumnezeu și că Iahve a fost Cel care a creat cerurile și pământul și toate lucrurile și că Iahve a fost Cel care a făcut toate făpturile. El Și-a răspândit lucrarea prin poporul lui Israel în afară, dincolo de el. Ținutul lui Israel a fost primul loc sfânt al lucrării lui Iahve pe pământ și a fost locul unde Dumnezeu a mers să lucreze mai întâi pe pământ. Aceea a fost lucrarea Epocii Legii. Cât despre lucrarea Epocii Harului, Isus a fost Dumnezeul care a mântuit omul. Ceea ce El era și avea era har, iubire, milă, indulgență, răbdare, umilință, grijă și toleranță, și o mare parte din lucrarea pe care a făcut-o El a fost de dragul răscumpărării omului. Cât despre firea Sa, aceasta era una plină de milă și iubire și, deoarece El era milos și iubitor, El a trebuit să fie răstignit pe cruce pentru om, pentru a arăta că Dumnezeu îl iubea pe om ca pe Sine Însuși, atât de mult încât S-a oferit pe Sine în totalitatea Sa. În timpul Epocii Harului, numele lui Dumnezeu era Isus, adică, Dumnezeu era un Dumnezeu care a mântuit omul și El era un Dumnezeu milos și iubitor. Dumnezeu era cu omul. Iubirea Sa, mila Sa și mântuirea Sa însoțeau absolut fiecare persoană. Doar prin acceptarea numelui de Isus și a prezenței Sale a putut omul să câștige pace și bucurie, să primească binecuvântarea Sa, harurile Sale vaste și numeroase și mântuirea Sa. Prin răstignirea lui Isus, toți aceia care L-au urmat au primit mântuire și li s-au iertat păcatele. În timpul Epocii Harului, Isus era numele lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, lucrarea Epocii Harului era făcută în principal sub numele de Isus. În timpul Epocii Harului, Dumnezeu era numit Isus. El a preluat o etapă de lucrare nouă dincolo de Vechiul Testament și lucrarea Sa s-a încheiat cu răstignirea. Aceasta a fost totalitatea lucrării Sale. De aceea, în timpul Epocii Legii, Iahve era numele lui Dumnezeu, iar în Epoca Harului numele lui Isus Îl reprezenta pe Dumnezeu. În timpul zilelor de pe urmă, numele Său este Dumnezeu Atotputernic – Cel Atotputernic, care Își folosește puterea pentru a îndruma omul, a cuceri omul și a dobândi omul, iar în cele din urmă, să finalizeze epoca. În fiecare epocă, la fiecare etapă a lucrării Sale, firea lui Dumnezeu este evidentă.

Fragment din „Viziunea lucrării lui Dumnezeu (3)” în Cuvântul Se arată în trup

„Iahveˮ este numele pe care l-am luat în timpul lucrării Mele în Israel și înseamnă Dumnezeul israeliților (poporul ales al lui Dumnezeu), căruia poate să Îi fie milă de oameni, să îi blesteme pe oameni și să le ghideze viața. Înseamnă Dumnezeu care posedă o mare putere și este plin de înțelepciune. „Isusˮ este Emanuel și înseamnă jertfa de păcat care este plină de iubire și de compasiune și care îi răscumpără pe oameni. El a făcut lucrarea Epocii Harului și reprezintă Epoca Harului și poate să reprezinte doar o parte a planului de gestionare (planul mântuirii). Cu alte cuvinte, numai Iahve este Dumnezeul poporului ales al Israelului, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, Dumnezeul lui Iacov, Dumnezeul lui Moise și Dumnezeul întregului popor al Israelului. Și, astfel, în epoca actuală, toți israeliții, în afară de poporul evreu, se închină lui Iahve. Ei săvârșesc sacrificii pentru El pe altar și Îl slujesc purtând haine de preoți în templu. Ceea ce speră ei este ca Iahve să apară din nou. Doar Isus este Răscumpărătorul omenirii. El este jertfa care a răscumpărat omenirea din păcat. Adică, numele de Isus a venit din Epoca Harului și a existat datorită lucrării de răscumpărare din Epoca Harului. Numele de Isus a existat ca să le permită oamenilor din Epoca Harului să se nască din nou și să fie mântuiți și este un nume special pentru răscumpărarea întregii omeniri. Și, astfel, numele Isus reprezintă lucrarea de răscumpărare și înseamnă Epoca Harului. Numele Iahve este unul special pentru poporul lui Israel, care a trăit conform legii. În fiecare epocă și în fiecare etapă a lucrării, numele Meu nu este neîntemeiat, ci are o semnificație reprezentativă: fiecare nume reprezintă o epocă. „Iahveˮ reprezintă Epoca Legii și este onorific pentru Dumnezeul venerat de poporul lui Israel. „Isusˮ reprezintă Epoca Harului și este numele Dumnezeului tuturor celor care au fost răscumpărați în Epoca Harului.

Fragment din „Mântuitorul S-a întors deja pe un «nor alb»” în Cuvântul Se arată în trup

Epoca Harului a început cu numele lui Isus. Când Isus a început să Își desfășoare lucrarea de slujire, Duhul Sfânt a început să mărturisească numele lui Isus, iar de numele Iahve nu s-a mai vorbit; în schimb, Duhul Sfânt a preluat noua lucrare în principal sub numele de Isus. Mărturia acelora care credeau în El s-a născut pentru Isus Hristos, iar lucrarea pe care ei au făcut-o a fost, de asemenea, pentru Isus Hristos. Încheierea Epocii Legii a Vechiului Testament a însemnat că lucrarea condusă în principal sub numele de Iahve ajunsese la final. Din acest moment, numele lui Dumnezeu nu a mai fost Iahve; în schimb, a fost numit Isus și, de aici înainte, Duhul Sfânt a început lucrarea în principal sub numele de Isus.

Fragment din „Viziunea lucrării lui Dumnezeu (3)” în Cuvântul Se arată în trup

Deși Iahve, Isus și Mesia reprezintă toate Spiritul Meu, aceste nume doar denumesc diferitele epoci ale planului Meu de gestionare (planul mântuirii) și nu Mă reprezintă pe Mine pe deplin. Numele pe care Mi le dau oamenii pe pământ nu pot să exprime clar întreaga Mea fire și tot ceea ce sunt. Acestea sunt pur și simplu nume diferite după care sunt numit în diferite epoci. Și astfel, când ultima epocă – epoca zilelor de pe urmă – va sosi, numele Meu se va schimba din nou. Nu Mi se va spune Iahve sau Isus, cu atât mai puțin Mesia, ci Însuși Mărețul și Atoputernicul Dumnezeu și, sub numele acesta, voi aduce sfârșitul întregii epoci. Cândva, am fost cunoscut drept Iahve. Mi s-a spus și Mesia și, odată, oamenii Îmi spuneau Isus Mântuitorul pentru că Mă iubeau și Mă respectau. Dar astăzi nu sunt Iahve sau Isus pe care oamenii Îl cunoșteau în vremurile trecute – sunt Dumnezeul care S-a întors în zilele de pe urmă, Dumnezeul care va aduce sfârșitul epocii. Sunt Dumnezeu Însuși care Se înalță de la capătul pământului, abundând de întreaga Mea fire și plin de autoritate, onoare și glorie. Oamenii nu M-au băgat niciodată în seamă, nu M-au cunoscut niciodată și au fost mereu neștiutori în privința firii Mele. De la crearea lumii până astăzi, niciun om nu M-a văzut. Acesta este Dumnezeul care Se înfățișează omenirii în zilele de pe urmă, dar care Se ascunde printre oameni. El locuiește printre oameni, adevărat și real, ca soarele arzător și focul mistuitor, plin de putere și abundând de autoritate. Nu există nicio persoană sau lucru care nu va fi judecat de cuvintele Mele și nicio persoană sau lucru care nu va fi purificat de flăcările focului. În cele din urmă, toate popoarele vor fi binecuvântate grație cuvintelor Mele și, de asemenea, sfărâmate în bucăți din cauza cuvintelor Mele. Astfel, în zilele de pe urmă, toți oamenii vor vedea că Eu sunt Mântuitorul reîntors, că Eu sunt Dumnezeu Atotputernic care cucerește toată omenirea și că am fost odată jertfă de păcat pentru omenire, dar, în zilele de pe urmă, Eu voi deveni, de asemenea, flăcările soarelui care pârjolesc toate lucrurile, precum și Soarele dreptății care dezvăluie toate lucrurile. Aceasta este lucrarea Mea a zilelor de pe urmă. Am luat numele acesta și posed firea aceasta pentru ca toți oamenii să poată vedea că sunt un Dumnezeu drept și că sunt soarele arzător și focul mistuitor. Este așa pentru ca toți să poată să Mă venereze pe Mine, singurul Dumnezeu adevărat, și ca să poată să Îmi vadă adevărata față: nu sunt numai Dumnezeul israeliților, și nu sunt doar Răscumpărătorul – sunt Dumnezeul tuturor creaturilor din ceruri, pământ și mări.

Fragment din „Mântuitorul S-a întors deja pe un «nor alb»” în Cuvântul Se arată în trup

Anterior: 1. De ce are Dumnezeu nume diferite în epoci diferite și semnificația numelor Sale

Înainte: 3. Numele lui Dumnezeu se poate schimba, dar esența Sa nu se schimbă niciodată

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte