Am spus de atâtea ori că lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă este făcută pentru a modifica duhul fiecărei persoane, pentru a schimba sufletul fiecărei persoane în așa fel încât inima lor, care a suferit o mare traumă, să fie reformată, astfel salvându-le sufletul, care a fost atât de profund rănit de rău; este pentru a trezi duhurile oamenilor, pentru a dezgheța inimile lor reci și pentru a le permite să fie reîntinerite. Aceasta este cea mai mare dorință a lui Dumnezeu. Lasă deoparte discuția despre cât de elevate sau profunde sunt viața și experiențele oamenilor; când inimile oamenilor au fost trezite, când au fost deșteptați din visele lor și știu pe deplin răul făcut de marele balaur roșu, lucrarea de slujire a lui Dumnezeu va fi fost completă. Ziua în care se va termina lucrarea lui Dumnezeu este, de asemenea, ziua când omul va porni oficial pe calea credinței corecte în Dumnezeu. În acest moment, lucrarea de slujire a lui Dumnezeu se va fi terminat: lucrarea lui Dumnezeu întrupat se va fi terminat complet, și omul va începe în mod oficial să-și facă datoria pe care ar trebui să o îndeplinească – el va face această lucrare de slujire. Aceștia sunt pașii lucrării lui Dumnezeu. Așadar, ar trebui să bâjbâiți după această cale ca să intrați în fundamentul cunoașterii acestor lucruri. Acesta este lucrul pe care ar trebui să-l înțelegeți. Intrarea omului se va îmbunătăți numai atunci când schimbările au survenit profund în inima lui, pentru că lucrarea lui Dumnezeu este mântuirea completă a omului – om care a fost răscumpărat, care încă mai trăiește sub forțele întunericului și care nu s-a dezmeticit niciodată – din acest loc de adunare a demonilor; este ca omul să poată fi eliberat de milenii de păcat și să fie iubit de către Dumnezeu, culcându-l complet la pământ pe marele balaur roșu, înființând împărăția lui Dumnezeu și aducând mai curând odihnă inimii lui Dumnezeu; este pentru a da glas, fără rezervă, urii care vă umflă piepturile, pentru a eradica microbii mucegăiți, pentru a vă permite să părăsiți această viață care nu e diferită de aceea a unui bou sau a unui cal, să nu mai fiți sclavi, să nu mai fiți călcați în picioare în voie sau comandați de către marele balaur roșu; nu veți mai aparține acestei națiuni ratate, nu îi veți mai aparține odiosului mare balaur roșu și nu veți mai fi înrobiți de el. Cuibul demonilor va fi făcut cu siguranță bucăți de către Dumnezeu și voi veți sta alături de Dumnezeu – îi aparțineți lui Dumnezeu, și nu acestui imperiu de sclavi. Dumnezeu urăște de mult această societate întunecată până în măduva oaselor Lui. Scrâșnește din dinți, nerăbdător să-Și înfigă picioarele deasupra acestui șarpe bătrân, odios și rău, ca să nu se mai ridice vreodată și să nu mai abuzeze vreodată de om; El nu-i va scuza acțiunile din trecut, nu îi va tolera înșelarea omului și va regla conturile pentru fiecare dintre păcatele lui de-a lungul epocilor. Dumnezeu nu o va lăsa câtuși de puțin pe această căpetenie a tuturor relelor^[1] să scape, El o va nimici complet.

Vreme de mii de ani acesta a fost pământul murdăriei. Este insuportabil de murdar, suferința abundă, stafiile gonesc năvalnic pretutindeni, păcălind și înșelând, făcând acuzații nejustificate,^[2] fiind nemiloase și rele, călcând în picioare acest oraș al fantomelor și lăsându-l plin de cadavre; duhoarea descompunerii acoperă pământul și umple aerul și este păzită cu strășnicie.^[3] Cine poate vedea lumea de dincolo de ceruri? Diavolul leagă strâns tot trupul omului, îi voalează amândoi ochii și îi sigilează buzele. Regele diavolilor a fost turbat vreme de câteva mii de ani, chiar până astăzi, când încă mai veghează atent asupra orașului fantomelor, ca și cum ar fi un palat inexpugnabil al demonilor; această haită de câini de pază, între timp, se holbează cu ochi dușmănoși, temându-se profund că Dumnezeu îi va lua prin surprindere și îi va șterge de pe fața pământului, lăsându-i fără un loc al păcii și fericirii. Cum ar putea oamenii dintr-un asemenea oraș al fantomelor să-L fi văzut vreodată pe Dumnezeu? S-au bucurat ei vreodată de afecțiunea și frumusețea lui Dumnezeu? Ce apreciere au ei față de chestiunile lumii omenești? Câți dintre ei pot înțelege voia înflăcărată a lui Dumnezeu? Nu-i de mirare, atunci, că Dumnezeu întrupat rămâne complet ascuns: într-o asemenea societate întunecată, unde demonii sunt nemiloși și inumani, cum ar putea regele diavolilor, care ucide oameni fără să clipească, să tolereze existența unui Dumnezeu care este încântător, bun și, de asemenea, sfânt? Cum ar putea el să aplaude și să aclame venirea lui Dumnezeu? Lacheii aceștia! Ei răsplătesc bunătatea cu ură, au început de multă vreme să-L trateze pe Dumnezeu ca pe un dușman, Îl abuzează pe Dumnezeu, sunt extrem de sălbatici, nu au nici cea mai mică considerație față de Dumnezeu, pradă și jefuiesc, și-au pierdut tot cugetul și se împotrivesc întru totul conștiinței și nu au nicio urmă de bunătate și îi ispitesc pe nevinovați spre nesăbuință. Strămoși ai celor din antichitate? Lideri iubiți? Cu toții I se opun lui Dumnezeu! Amestecul lor a lăsat totul sub ceruri într-o stare de întuneric și haos! Libertate religioasă? Drepturile și interesele legitime ale cetățenilor? Toate sunt trucuri pentru acoperirea păcatului! Cine a îmbrățișat lucrarea lui Dumnezeu? Cine a renunțat la viața sa, ori și-a vărsat sângele pentru lucrarea lui Dumnezeu? Generație după generație, de la părinți la copii, omul înrobit L-a înrobit necuviincios pe Dumnezeu – cum ar putea asta să nu incite la furie? Mii de ani de ură sunt concentrați în inimă, milenii de păcătuire sunt gravate în inimă – cum ar putea asta să nu inspire dezgust? Răzbună-L pe Dumnezeu, nimicește-I complet dușmanul, nu-i mai permite să alerge ca turbatul și nu-i mai permite să conducă precum un tiran! Acum este timpul: omul și-a adunat demult toată puterea, și-a dedicat toate eforturile și a plătit fiecare preț pentru aceasta, pentru a sfâșia chipul hidos al acestui demon și pentru a permite oamenilor, care au fost orbiți și care au îndurat tot felul de suferințe și greutăți, să se ridice deasupra durerii și să întoarcă spatele acestui diavol bătrân și malefic. De ce să pui un obstacol atât de impenetrabil în fața lucrării lui Dumnezeu? De ce să folosești diferite trucuri ca să-i înșeli pe oamenii lui Dumnezeu? Unde sunt adevărata libertate și drepturile și interesele legitime? Unde este nepărtinirea? Unde este alinarea? Unde este căldura? De ce să folosești scheme amăgitoare ca să-i păcălești pe oamenii lui Dumnezeu? De ce să folosești forța ca să oprești venirea lui Dumnezeu? De ce să nu-I permiți lui Dumnezeu să colinde în voie pe pământul pe care El l-a creat? De ce să-L hăituiești pe Dumnezeu până când nu mai are unde să-Și odihnească al Său cap? Unde este căldura dintre oameni? Unde este primirea călduroasă dintre oameni? De ce să-I produci un asemenea chin disperat lui Dumnezeu? De ce să-L faci pe Dumnezeu să strige iar și iar? De ce să-L forțezi pe Dumnezeu să-Și facă griji pentru Fiul Lui iubit? În această societate întunecată, de ce nefericiții ei câini de pază nu-I permit lui Dumnezeu să vină în voie și să meargă prin lumea pe care El a creat-o? De ce nu înțelege omul, omul care trăiește în durere și suferință? De dragul vostru, Dumnezeu a îndurat o mare suferință, cu mare durere vi L-a oferit vouă pe iubitul Lui Fiu, sânge din sângele Lui – atunci de ce încă vă faceți că nu vedeți? În ochii tuturor, respingeți venirea lui Dumnezeu și Îi refuzați prietenia lui Dumnezeu. De ce sunteți atât de lipsiți de scrupule? Sunteți dispuși să îndurați nedreptăți într-o asemenea societate întunecată? De ce, în loc să vă umpleți burțile cu milenii de vrăjmășie, vă îndopați cu „rahatul” regelui diavolilor?

Cât de mari sunt obstacolele în fața lucrării lui Dumnezeu? A știut cineva vreodată? Cu oamenii întemnițați în nuanțe superstițioase bine înrădăcinate, cine este capabil să cunoască adevăratul chip al lui Dumnezeu? Cu această cunoaștere culturală înapoiată, atât de superficială și absurdă, cum ar putea ei înțelege pe deplin cuvintele rostite de Dumnezeu? Chiar și când li se vorbește față în față și sunt hrăniți gură la gură, cum ar putea înțelege? Uneori este ca și cum cuvintele lui Dumnezeu au fost ascultate de surzi: oamenii nu au nici cea mai mică reacție, clatină din cap și nu pricep nimic. Cum ar putea acest lucru să nu fie îngrijorător? Această „istorie culturală antică și cunoaștere culturală îndepărtată^[4]” a hrănit un asemenea grup de oameni lipsiți de valoare. Această cultură antică – patrimoniu prețios – este o grămadă de gunoi! A devenit o rușine eternă cu mult timp în urmă și nu merită să fie menționată! A învățat oamenii trucuri și tehnici de a se opune lui Dumnezeu, iar „îndrumarea blândă, ordonată”^[5] a educației naționale a făcut oamenii încă și mai nesupuși față de Dumnezeu. Fiecare parte a lucrării lui Dumnezeu este extrem de dificilă, și fiecare stadiu al lucrării Lui pe pământ a fost deranjant pentru Dumnezeu. Cât de grea este lucrarea Lui pe pământ! Stadiile lucrării lui Dumnezeu pe pământ implică mari greutăți: pentru slăbiciunea omului, deficiențele, caracterul copilăros, ignoranța, și tot ceea ce ține de om, Dumnezeu face planuri meticuloase și observații atente. Omul este ca un tigru de hârtie pe care cineva nu îndrăznește să-l zgândăre sau provoace; la cea mai mică atingere, mușcă sau cade și își pierde calea și este ca și cum, la cea mai mică lipsă de concentrare, recidivează sau altfel Îl ignoră pe Dumnezeu, ori aleargă la porcii și câinii lui de părinți ca să se răsfețe cu impuritățile trupurilor lor. Ce piedică mare! Practic, la fiecare pas al lucrării Sale, Dumnezeu este supus ispitei și, la aproape fiecare pas, Dumnezeu riscă un mare pericol. Cuvintele Lui sunt sincere și oneste și fără răutate, totuși, cine este dispus să le accepte? Cine este dispus să se supună pe deplin? Acest lucru Îi rupe inima lui Dumnezeu. El trudește zi și noapte pentru om, este copleșit de teamă pentru viața omului și e plin de compasiune pentru slăbiciunea omului. A suferit multe momente de cotitură în fiecare stadiu al lucrării Lui, pentru fiecare cuvânt pe care îl rostește; se află între ciocan și nicovală și se gândește la slăbiciunea, nesupunerea, caracterul copilăros și vulnerabilitatea omului… fără încetare, iar și iar. Cine a știut asta vreodată? În cine se poate El încrede? Cine ar fi în stare să înțeleagă? Pe veci urăște El păcatele omului și lipsa de coloană vertebrală, lipsa de caracter a omului și pe veci își face griji pentru vulnerabilitatea omului și contemplă calea ce se întinde înaintea omului. Mereu, observând cuvintele și faptele omului, El e plin de milă și furie și, mereu, vederea acestor lucruri Îi aduce durere în inimă. Până la urmă, inocenții au devenit indiferenți; de ce trebuie să facă Dumnezeu mereu lucrurile dificile pentru ei? Omul slab este complet lipsit de perseverență; de ce ar trebui ca Dumnezeu să aibă mereu o asemenea furie neabătută față de el? Omul slab și lipsit de putere nu mai are nici cea mai mică vitalitate; de ce ar trebui ca Dumnezeu să-l dojenească mereu pentru nesupunerea lui? Cine poate ține piept amenințărilor lui Dumnezeu în cer? Omul, până la urmă, este fragil și, în situații disperate, Dumnezeu Și-a împins furia adânc în inimă, astfel încât omul să poată reflecta încet asupra sieși. Și totuși, omul, care este la mare ananghie, nu are nici cea mai mică apreciere față de voia lui Dumnezeu; omul a fost călcat în picioare de bătrânul rege al diavolilor, totuși, el este complet surprins, se ridică mereu împotriva lui Dumnezeu, sau, dacă nu, nu e nici cald, nici rece în privința lui Dumnezeu. Dumnezeu a rostit atât de multe cuvinte, totuși, cine le-a luat în serios vreodată? Omul nu înțelege cuvintele lui Dumnezeu, totuși, el rămâne imperturbabil și fără dorință arzătoare, și nu a cunoscut niciodată cu adevărat esența bătrânului diavol. Oamenii trăiesc în Hades, în iad, dar cred că trăiesc în palatul de pe fundul mării; sunt persecutați de către marele balaur roșu, și, totuși, cred că sunt „favorizați”^[6] de țară; sunt ridiculizați de diavol și, totuși, ei cred că se bucură de măiestria superlativă a trupului. Ce adunătură de mizerabili jegoși și josnici sunt! Omul a cunoscut nefericirea, dar el nu știe asta și, în această societate întunecată, suferă nenorocire după nenorocire,^[7] totuși, niciodată nu s-a dezmeticit. Când va scăpa de auto-indulgența și firea sa de sclav? De ce este atât de nepăsător față de inima lui Dumnezeu? Tolerează el în tăcere opresiunea și vitregia aceasta? Nu-și dorește ziua în care va putea schimba întunericul în lumină? Nu-și dorește să mai remedieze o dată nedreptățile față de dreptate și adevăr? Este dornic să privească și să nu facă nimic în timp ce oamenii abandonează adevărul și deformează faptele? Este fericit să continue să îndure acest abuz? Este dornic să fie sclav? Este dispus să piară de mâna lui Dumnezeu odată cu sclavii acestui stat eșuat? Unde ți-e hotărârea? Unde ți-e ambiția? Unde ți-e demnitatea? Unde ți-e integritatea? Unde ți-e libertatea? Ești dispus să renunți la toată viața ta^[8] pentru marele balaur roșu, regele diavolilor? Ești fericit să-l lași să te tortureze până la moarte? Chipul adâncului este haotic și întunecat, pe când omul obișnuit, suferind de o asemenea năpastă, strigă spre Ceruri și se plânge pământului. Când va fi omul în stare să-și țină capul sus? Omul este sfrijit și scofâlcit, cum ar putea el să concureze cu acest diavol crud și tiranic? De ce nu își dăruiește viața lui Dumnezeu cât mai curând cu putință? De ce mai amână? Când poate termina lucrarea lui Dumnezeu? Astfel, bruscat și oprimat fără sens, întreaga-i viață va fi fost în cele din urmă irosită în van; de ce e atât de grăbit să sosească și atât de zorit să plece? De ce nu păstrează ceva prețios să-I dea lui Dumnezeu? A uitat de mileniile de ură?

Poate că mulți oameni urăsc unele dintre cuvintele lui Dumnezeu sau, poate, că nici nu le urăsc, nici nu sunt interesați de ele. Cu toate acestea, faptele nu pot deveni argumentare absurdă; nimeni nu poate rosti cuvinte care contravin faptelor. Dumnezeu S-a întrupat de data aceasta ca să facă o asemenea lucrare, să încheie lucrarea pe care El trebuie să o încheie, să aducă epoca aceasta la sfârșit, să judece epoca aceasta, să-i mântuiască pe cei profund păcătoși din lumea mării de suferință și să-i transforme complet. Evreii L-au răstignit pe Dumnezeu pe cruce, sfârșind astfel călătoriile lui Dumnezeu în Iudeea. Nu după mult timp, Dumnezeu personal a venit încă o dată printre oameni, sosind în liniște în țara marelui balaur roșu. De fapt, comunitatea religioasă a statului evreu și-a atârnat de mult timp imaginea lui Isus pe pereți și, din gură, oamenii au strigat: „Doamne, Isuse Hristoase!” Ei nu știau că Isus acceptase de mult porunca Tatălui Său să se întoarcă printre oameni ca să finalizeze cea de-a doua etapă a lucrării Sale încă neterminate. În consecință, oamenii au fost luați prin surprindere când s-au uitat la El: El se născuse în mijlocul unei lumi în care trecuseră multe epoci și a apărut printre oameni cu aspectul cuiva care este absolut obișnuit. De fapt, pe măsură ce au trecut epocile, îmbrăcămintea și întregul Lui aspect s-au schimbat, ca și cum ar fi fost renăscut. Cum ar putea oamenii să știe că El este exact același Domn Isus Hristos care a coborât de pe cruce și a înviat? El nu are nici cea mai mică urmă de rană, exact cum Isus nu semăna deloc cu Iahve. Isus de astăzi este de mult lipsit de semnele vremurilor trecute. Cum ar putea oamenii să-L cunoască? Duplicitarul „Toma” se îndoiește mereu că Isus a înviat și dorește mereu să vadă cicatricile de la cuie pe mâinile lui Isus înainte de a-și liniști mintea; fără a le fi văzut, el ar rămâne mereu pe un nor de suspiciune și este incapabil să-și pună picioarele pe pământ solid și să-L urmeze pe Isus. Sărmanul „Toma” – cum ar putea el să știe că Isus a venit să facă lucrarea cu care a fost însărcinat de către Dumnezeu Tatăl? De ce trebuie ca Isus să poarte cicatricile răstignirii? Sunt cicatricile răstignirii semnul lui Isus? El a venit ca să lucreze pentru voia Tatălui Lui; de ce ar veni îmbrăcat și împodobit ca un evreu de acum câteva mii de ani? Ar putea forma pe care o ia Dumnezeu în trup să împiedice lucrarea lui Dumnezeu? A cui este teoria aceasta? De ce, când Dumnezeu lucrează, trebuie să fie în concordanță cu imaginația omului? Singurul lucru la care Se concentrează Dumnezeu în lucrarea Lui este ca aceasta să aibă efect. El nu respectă legea și nu există reguli pentru lucrarea Lui – cum ar putea omul să o pătrundă? Cum ar putea omul să înțeleagă pe deplin lucrarea lui Dumnezeu, dacă se bazează pe noțiunile și închipuirile lui? Așadar, ați face bine să vă liniștiți cum se cuvine: nu vă agitați pentru nimicuri și nu faceți mare caz din lucruri care sunt noi pentru voi – asta te va împiedica să te faci de râs și să râdă oamenii de tine. Ai crezut în Dumnezeu în toți acești ani și, cu toate acestea, tot nu-L cunoști pe Dumnezeu. Până la urmă, te afunzi în mustrare; tu, care ești „cel mai bun din clasă”^[9] ești repartizat în rândurile celor mustrați. Ai fi făcut bine să nu folosești metode istețe ca să te dai mare cu trucurile tale mărunte. Poate miopia ta să-L perceapă cu adevărat pe Dumnezeu, care pătrunde cu privirea din eternitate în eternitate? Pot experiențele tale superficiale să îți permită să vezi pe deplin voia lui Dumnezeu? Nu fi îngâmfat. Dumnezeu, până la urmă, nu este al lumii – așadar, cum ar putea lucrarea Lui să fie așa cum te-ai așteptat tu?

Note de subsol:

1. „Căpetenia tuturor relelor” se referă la bătrânul diavol. Expresia sugerează neplăcere extremă.

2. „Făcând acuzații nejustificate” se referă la metodele prin care diavolul le face rău oamenilor.

3. „Păzită cu strășnicie” sugerează că metodele prin care diavolul îi rănește pe oameni sunt deosebit de rele și controlează oamenii atât de tare încât aceștia nu mai au spațiu de mișcare.

4. „Îndepărtată” este folosit în batjocură.

5. „Îndrumarea blândă, ordonată” este folosit ironic.

6. „Favorizați” este folosit ca să batjocorească oamenii care par din lemn și nu au conștiință de sine.

7. „Suferă nenorocire după nenorocire” sugerează că oamenii s-au născut pe pământul marelui balaur roșu și nu sunt în stare să-și țină capul sus.

8. „Să renunți la toată viața ta” este folosit în sens depreciativ.

9. „Cel mai bun din clasă” este folosit pentru a-i batjocori pe cei care Îl urmează cu ardoare pe Dumnezeu.