Întrebarea 6: În Epoca Harului, Dumnezeu S-a întrupat pentru a servi ca jertfă de păcat pentru omenire, răscumpărându-i pe oameni din păcat. În zilele de pe urmă, Dumnezeu S-a întrupat din nou pentru a exprima adevărul și pentru a-Și îndeplini lucrarea de judecată pentru a purifica și mântui complet omul. Așadar, de ce are nevoie Dumnezeu să se întrupeze de două ori pentru a face lucrarea mântuirii omenirii? Și care este adevărata semnificație a faptului că Dumnezeu S-a întrupat de două ori?
Răspuns:
De ce trebuie să Se întrupeze Dumnezeu de două ori pentru a face lucrarea de mântuire a omenirii? Mai întâi, trebuie să înțelegem că, referitor la mântuirea omenirii, cele două întrupări ale lui Dumnezeu au o semnificație complicată și profundă. Deoarece lucrarea de mântuire, fie că vorbim despre răscumpărare sau de judecată și purificare în zilele de pe urmă, nu poate fi înfăptuită de către om. Trebuie ca Dumnezeu să Se întrupeze și să înfăptuiască lucrarea El Însuși. În Epoca Harului, Dumnezeu S-a întrupat în Domnul Isus, adică, Duhul lui Dumnezeu S-a îmbrăcat într-un trup sfânt și fără de păcat și a fost țintuit pe cruce pentru a sluji drept jertfă de păcat, răscumpărându-l pe om din păcat. Cu toții înțelegem asta. Dar în ce privește întoarcerea Domnului Isus în zilele de pe urmă, de ce S-a întrupat în Fiul omului pentru a Se arăta și a lucra? Mulți nu reușesc să îneleagă acest lucru. Dacă Dumnezeu Atotputernic nu ar fi explicat acest aspect al adevărului și nu ar fi dezvăluit această taină, nimeni nu ar fi înțeles acest adevăr.
[…]
În Epoca Harului, Dumnezeu S-a întrupat prima dată doar pentru a face lucrarea de răscumpărare, folosind răstignirea drept jertfă de păcat pentru a-l răscumpăra pe om din păcat, pentru a-l elibera pe om de blestemele și de osândirea legii. Trebuia doar să ne mărturisim păcatele și să ne căim, iar păcatele noastre ni se iertau. Apoi, puteam să ne bucurăm din belșug de har și de adevăr. Aceasta este lucrarea de răscumpărare pe care a făcut-o Domnul Isus și este adevărata semnificație a mântuirii prin credință în Domnul. Deși Domnul Isus ne-a iertat păcatele, mai trebuie să ne smulgem din lanțurile păcatului, căci încă suntem sub stăpânirea naturii noastre păcătoase și a firii noastre satanice. Deși ne-am recunoscut păcatele în fața Domnului și am obținut iertarea Lui, nu suntem conștienți de natura noastră păcătoasă, și suntem și mai puțin conștienți de firea noastră coruptă, o premisă și mai gravă decât păcatul. Doar suntem capabili să recunoaștem acel păcat în sinea noastră, care constă în nelegiuire și care duce la mustrări de conștiință. Dar nu reușim să recunoaștem păcatele profunde, păcatul de împotrivire față de Dumnezeu. De pildă, nu cunoaștem originea împotrivirii noastre față de Dumnezeu, cum se manifestă firea noastră satanică sau cum a apărut natura noastră satanică, ce otravă a Satanei există în natura noastră, de unde izvorăsc filozofia satanică a omului și logica și legile satanice. Așadar, de ce nu cunoaște omul aceste lucruri satanice? Având în vedere că omul a fost iertat de păcate de către Domnul Isus, de ce nu se poate smulge el din lanțurile păcatului și de ce chiar continuă să comită aceleași păcate? Este omul, cu adevărat, pur după ce a fost iertat de păcate? Aceasta este, într-adevăr, o chestiune practică pe care nimeni din Epoca Harului nu pare să o înțeleagă. Deși în credința noastră în Domnul, suntem iertați de păcate, fără să ne dăm seama încă mai comitem păcate, ne împotrivim și Îl trădăm pe Dumnezeu. Noi, credincioșii, știm asta din proprie experiență. De pildă, chiar după ce ne punem credința în Domnul, continuăm să mințim, să fim vanitoși, să disprețuim adevărul și să susținem răul. Încă suntem aroganți, perfizi, egoiști și lacomi; suntem captivi, fără ajutor, în firea coruptă a Satanei. Mulți oameni lucrează neostenit pentru Domnul, dar ei fac asta în speranța că vor fi răsplătiți și că vor intra în Împărăția cerurilor. Când se bucură de harul Domnului, sunt fericiți și sunt neclintiți în credința lor în Domnul; dar, de îndată ce se confruntă cu o năpastă sau are loc o tragedie în familie, ei Îl înțeleg greșit, Îl acuză, ba chiar Îl neagă și Îl trădează pe Domnul. De îndată ce lucrarea lui Dumnezeu nu mai corespunde concepțiilor și închipuirilor lor, ei se poartă ca fariseii ipocriți, împotrivindu-se și osândindu-L pe Dumnezeu. Voi aveți astfel de experiențe proprii? Ce dovedesc toate acestea? Acest lucru ne arată că, deși am acceptat mântuirea Domnului Isus și ni s-au iertat păcatele, asta nu înseamnă că am scăpat în totalitate de păcat, iar acum suntem purificați, și nici măcar nu înseamnă că am devenit ai lui Dumnezeu și am fost câștigați de Dumnezeu. Așadar, când Domnul Isus Se întoarce să facă lucrarea de judecată în zilele de pe urmă, mulți din lumea religioasă vor veni să-L judece, să-L osândească și să-L hulească pe Dumnezeu, declarându-L public drept adversarul lor și țintuindu-L pe cruce din nou. Ar putea cei care Îl osândesc public și I se împotrivesc lui Dumnezeu să fie răpiți în Împărăția cerurilor doar pentru că păcatele lor au fost iertate? Le-ar permite Dumnezeu acestor forțe ale răului, care I se împotrivesc, să intre în Împărăția cerurilor? I-ar răpi Dumnezeu pe acești antihriști, pe acești dușmani ai adevărului, să intre în Împărăția cerurilor? După cum vedeți, deși ni se iartă păcatele prin credința noastră în Domnul, nu am scăpat în totalitate de păcat, nu am scăpat de influențele satanice, și nici măcar nu am fost câștigați de Dumnezeu și nu am devenit ai lui Dumnezeu. Deci, dacă noi, oamenii, vrem să scăpăm de păcat și să atingem purificarea, să fim câștigați în întregime de Dumnezeu, trebuie să fim purificați și mântuiți pe deplin de lucrarea celei de-a doua întrupări a lui Dumnezeu.
Avem o viziune mult prea simplă asupra lucrării de mântuire a lui Dumnezeu, ca și cum, de îndată ce păcatele omului au fost iertate, nu ar mai fi existat alte probleme, și nu a mai rămas decât să așteptăm să fim răpiți de către Domnul în Împărăția cerurilor. Cât de naiv și de copilăresc este omul corupt! Cât de ridicole sunt concepțiile și închipuirile omenirii corupte! A fost păcatul singura problemă care a năpăstuit omenirea după ce a fost coruptă de Satana? Care este originea păcatului omului? Ce este păcatul? De ce îl detestă Dumnezeu? Nici în ziua de azi, nimeni nu înțelege bine aceste lucruri. Omul a fost corupt în întregime de Satana. Până unde merge coruperea lui? Realitatea coruperii în întregime a omului a devenit evidentă în timpul răstignirii Domnului Isus. Faptul că oamenii au putut să-L răstignească pe Domnul Isus cel milostiv, care exprimase atât de mult adevăr, a demonstrat, cu adevărat, că omul devenise urmaș al Satanei, progenitura Satanei își pierduse în întregime umanitatea și nu avea nici cea mai mică urmă de rațiune sau de conștiință. Cine dintre oameni mai are umanitate normală? Împotrivirea și animozitatea omului față de Dumnezeu nu ne arată că omul a ajuns într-un punct unde e care pe care, unde a devenit ireconciliabil cu Dumnezeu? Această problemă poate fi soluționată prin iertarea păcatelor? Cine poate garanta că, prin iertarea păcatelor, omul nu I se va împotrivi lui Dumnezeu sau nu Îl va considera dușman? Nimeni nu poate garanta! Păcatele omului pot fi iertate, dar poate Dumnezeu să ierte natura omului? O natură care este potrivnică lui Dumnezeu? Poate Dumnezeu să ierte firea satanică a omului care îl copleșește? Atunci, cum rezolvă Dumnezeu aceste lucruri care țin de Satana? Fără îndoială, Dumnezeu folosește judecata și mustrarea. Putem spune că, fără judecata dreaptă și fără mustrarea lui Dumnezeu, omul corupt nu poate fi cucerit, și cu atât mai puțin se va prăbuși la pământ, cuprins de smerenie. Acesta este principalul motiv pentru care Dumnezeu trebuie să Se întrupeze pentru a face lucrarea de judecată. Mulți pun la îndoială și au concepții referitor la întruparea lui Dumnezeu pentru a face lucrarea de judecată în zilele de pe urmă. De ce se întâmplă asta? Pentru că ei nu reușesc să vadă realitatea coruperii absolute a omului. Deci, în consecință, ei nu înțeleg câtuși de puțin ce înseamnă lucrarea de judecată a lui Dumnezeu în zilele de pe urmă. Ei țin cu dinții de noțiunile lor, fără să caute și să cerceteze calea cea adevărată. În acest fel, cum ar putea ei să accepte și să asculte de lucrarea lui Dumnezeu?
[…]
Întruparea se referă la Duhul lui Dumnezeu care Se îmbracă în trup și devine o persoană obișnuită și normală pentru a face lucrarea lui Dumnezeu Însuși. Dumnezeu întrupat trebuie să aibă umanitate normală, trebuie să lucreze și să vorbească în umanitate normală. Chiar și când face minuni, acestea trebuie să fie făcute în umanitate normală. După înfățișarea exterioară, Dumnezeu întrupat pare normal. Pare să-Și facă lucrarea asemeni unui om normal și obișnuit. Dacă nu ar avea umanitate normală și nu ar lucra în umanitate normală, nu ar fi întruparea lui Dumnezeu. Întruparea înseamnă că Duhul lui Dumnezeu este înfăptuit în trup. În cadrul umanității normale, El exprimă adevărul și face lucrarea lui Dumnezeu Însuși, răscumpărând și mântuind omenirea. Aceasta este semnificația întrupării. Și acum, care e semnificația celor două întrupări ale lui Dumnezeu? În primul rând, se referă la faptul că aceste două întrupări ale lui Dumnezeu au desăvârșit semnificația întrupării, au înfăptuit lucrarea Cuvântului care Se arată în trup și au încheiat planul de gestionare al lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii. Aceasta este semnificația celor două întrupări ale lui Dumnezeu. Cu toții trebuie să înțelegem că scopul primei întrupări a lui Dumnezeu Atotputernic a fost să facă lucrarea de răscumpărare și să pregătească drumul pentru lucrarea de judecată în zilele de pe urmă. Așadar, prima întrupare a lui Dumnezeu nu a desăvârșit semnificația întrupării. Scopul celei de-a doua întrupări a lui Dumnezeu este să facă lucrarea de judecată în zilele de pe urmă și să smulgă în totalitate omenirea din ghearele Satanei, să elibereze omenirea de firea ei satanică, să-i elibereze pe oameni de sub influența Satanei, astfel încât aceștia să se poată întoarce la Dumnezeu și să fie câștigați de El. Dumnezeu Atotputernic, Hristos al zilelor de pe urmă, a exprimat în întregime adevărul pentru a purifica și mântui omenirea, a încheiat toată lucrarea lui Dumnezeu întrupat și a exprimat tot ceea ce Dumnezeu trebuie să exprime în întruparea Sa. Doar prin acestea a desăvârșit El lucrarea Cuvântului care Se arată în trup. Să mai citim încă două pasaje din Dumnezeu Atotputernic. […] Cele două întrupări ale lui Dumnezeu încheie lucrarea lui Dumnezeu întrupat, adică, lucrarea lui Dumnezeu de mântuire totală a omului. Așadar, pe viitor, Dumnezeu nu Se va mai întrupa. Nu va mai fi o a treia sau a patra oară. Deoarece lucrarea lui Dumnezeu întrupat a fost deja pe deplin înfăptuită. Asta se înțelege prin afirmația că Dumnezeu S-a întrupat deja de două ori pentru a desăvârși semnificația întrupării.
Dumnezeu S-a întrupat de două ori pentru a desăvârși semnificația întrupării. Pentru cei care mai au de trecut prin lucrarea de judecată a lui Dumnezeu în zilele de pe urmă, acesta este un lucru greu de înțeles. Cei care au trecut doar prin lucrarea de răscumpărare din Epoca Harului știu că Domnul Isus este Dumnezeu întrupat. Dar puțini înțeleg că lucrarea Domnului Isus era limitată doar la răscumpărare și că El nu a înfăptuit lucrarea Cuvântului care Se arată în trup. Cu alte cuvinte, Domnul Isus nu a exprimat în totalitate adevărul despre mântuirea completă a omenirii de către Dumnezeu întrupat. Deci, Domnul Isus a spus: „Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteți purta. Însă când va veni El, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul. Căci El nu va vorbi de la Sine, ci va vorbi tot ceea ce va auzi și vă va anunța lucrurile ce urmează să vină” (Ioan 16:12-13). Acum, Domnul Isus S-a întors întrupat în Fiul omului. El este Dumnezeu Atotputernic, Hristos al zilelor de pe urmă. El face lucrarea de judecată începând de la casa lui Dumnezeu, exprimând aici, în totalitate, adevărul care va purifica și va mântui omenirea, adevărul cuprins în „Cuvântul Se arată în trup.” Dumnezeu întrupat vorbește pentru prima dată în identitatea lui Dumnezeu către întregul univers, vestind cuvântul Său. El vestește detaliile planului de gestionare al lui Dumnezeu de mântuire a omenirii. El exprimă voia lui Dumnezeu, cerințele Sale față de întreaga omenire și destinația omului.
Să vedem cum explică Dumnezeu Atotputernic acest lucru: „Este corect să spunem că aceasta a fost prima dată de la creație când Dumnezeu S-a adresat întregii omeniri. Niciodată înainte Dumnezeu nu vorbise omenirii create atât de detaliat și atât de sistematic. Desigur, aceasta a fost și prima dată când El vorbise atât de mult, și atât de mult timp, întregii omeniri. A fost total fără precedent. Mai mult, aceste cuvântări au fost primul text exprimat de Dumnezeu în rândul omenirii, în care El a expus oamenii, i-a călăuzit, i-a judecat și le-a vorbit de la inimă la inimă și, de asemenea, acestea au fost primele cuvântări în care Dumnezeu le-a făcut cunoscut oamenilor pașii Lui, locul în care El se află, firea lui Dumnezeu, ceea ce Dumnezeu are și este, gândurile lui Dumnezeu și preocuparea Lui pentru omenire. Se poate spune că acestea au fost primele cuvântări pe care Dumnezeu le adresase omenirii din cel de-al treilea cer de la creație și prima dată când Dumnezeu Își folosise identitatea Sa inerentă pentru a apărea și a exprima omenirii vocea inimii Lui prin cuvinte” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Introducere).
„Acest lucru se datorează faptului că Eu aduc sfârșitul omenirii în lume și, de acum înainte, Îmi dezvălui întreaga Mea fire înaintea omenirii pentru ca toți cei ce Mă cunosc și toți cei ce nu Mă cunosc să își poată desfăta ochii și să vadă că într-adevăr am venit în lumea oamenilor, am venit pe pământ unde toate lucrurile se înmulțesc. Acesta este planul Meu și singura Mea «confesiune» de la crearea omenirii de către Mine. Fie ca voi să vă îndreptați toată atenția către fiecare mișcare a Mea, căci toiagul Meu apasă încă o dată aproape de omenire, către toți cei care Mi se împotrivesc” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta”).
Cu privire la cele două întrupări ale lui Dumnezeu pentru desăvârșirea semnificației întrupării, există unii care nu înțeleg, pur și simplu, deoarece le lipsește experiența. Când aud despre asta, pur și simplu, nu înțeleg. Și acum, să trecem la detaliile lucrării înfăptuite în timpul celor două întrupări ale lui Dumnezeu. În timpul primei întrupări a lui Dumnezeu, El a săvârșit lucrarea de răscumpărare, făcând multe minuni. A hrănit cinci mii de oameni doar cu cinci pâini și doi pești. A potolit vântul și marea cu un singur cuvânt. L-a înviat pe Lazăr. De asemenea, Domnul Isus a postit și a fost ispitit în pustiu vreme de 40 de zile. A mers pe apă etc. Deoarece trupul Domnului Isus a făcut minuni, iar El S-a schimbat la față pe un munte înalt, în ochii noștri, ai oamenilor, deși Domnul Isus era întrupat, El tot era înzestrat cu elemente supranaturale. Era diferit de omul obișnuit, minunile apăreau oriunde Se arăta El. De asemenea, Domnul Isus a făcut doar o etapă a lucrării, lucrarea de răscumpărare. El a exprimat doar adevărul despre lucrarea de răscumpărare, manifestând, în principal, firea milostivă și iubitoare a lui Dumnezeu. Nu a exprimat toate adevărurile despre lucrarea de judecată și de mântuire, și nu a exprimat în fața omului firea dreaptă, sfântă și de neofensat a lui Dumnezeu. Deci, nu se poate spune că prima întrupare a desăvârșit semnificația întrupării. Așa cum spune Dumnezeu Atotputernic: „Etapa lucrării înfăptuită de Isus a împlinit numai substanța din «Cuvântul era cu Dumnezeu»: adevărul lui Dumnezeu era cu Dumnezeu, iar Duhul lui Dumnezeu era cu trupul și era inseparabil de acel trup. Cu alte cuvinte, trupul lui Dumnezeu întrupat era cu Duhul lui Dumnezeu, ceea ce este o dovadă mai mare că Isus întrupat era prima întrupare a lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Practica (4)”). Întruparea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă este diferită de prima întrupare. În a doua întrupare, Dumnezeu nu a făcut minuni, El nu este deloc supranatural. După înfățișarea exterioară, El arată ca un om normal și obișnuit, care lucrează și Își spune cuvântul concret și aievea printre oameni. El a exprimat adevărul pentru a-l judeca, purifica și mântui pe om. Dumnezeu Atotputernic a dezvăluit toate misterele planului de gestionare al lui Dumnezeu și a prezentat firea dreaptă și sfântă a lui Dumnezeu, tot ceea ce Dumnezeu este și ce are, voia lui Dumnezeu și cerințele Lui de la oameni. De asemenea, El a judecat și expus natura satanică a omului și firile corupte care I se împotrivesc lui Dumnezeu, iar astfel, i-a cucerit, desăvârșit, expus și eliminat pe oameni, pe fiecare după propria seminție. Tot adevărul cu care îl înzestrează Dumnezeu pe om în zilele de pe urmă este exprimat în umanitatea normală a trupului Său. Nu e nimic supranatural la el. Nu vedem decât un om normal spunându-Și cuvântul și făcându-Și lucrarea, dar cuvântul pe care îl rostește Hristos este adevărul în întregime. Are autoritate și putere, poate să-l purifice și să-l mântuiască pe om. Din cuvântul lui Hristos, care judecă și expune adevărul și substanța coruperii omului, vedem cum Dumnezeu pătrunde chiar în profunzimea omului, observându-l, vedem cum Dumnezeu îl înțelege în întregime pe om. Omul ajunge și el să cunoască firea dreaptă, sfântă și de neofensat a lui Dumnezeu. Din dojenile și povețele lui Hristos, observăm mila și grija lui Dumnezeu pentru om. Din multele feluri în care vorbește și lucrează Hristos, ajungem să apreciem atotputernicia și înțelepciunea lui Dumnezeu, intențiile onorabile cu care lucrează Dumnezeu pentru a mântui omenirea și adevărata Lui dragoste și mântuire pentru om. Din modul în care îi tratează Hristos pe toți oamenii, toate chestiunile și toate lucrurile, ajungem să înțelegem că plăcerea, furia, întristarea și fericirea lui Dumnezeu sunt toate realitățile lucrurilor pozitive și că toate sunt expresia firii lui Dumnezeu și a manifestării naturale a substanței vieții Lui. Din cuvântul și lucrarea lui Hristos, înțelegem că Dumnezeu este suprem și mare și că El este smerit și ascuns, obținem o adevărată înțelegere și cunoaștere a firii originare a lui Dumnezeu și a adevăratului Său chip, provocându-ne o sete de adevăr și de respect pentru Dumnezeu în inimile noastre, pentru a-L iubi și a-L asculta cu adevărat pe Dumnezeu. Acesta este efectul cuvântului și lucrării celei de-a doua întrupări a lui Dumnezeu asupra noastră. Cuvântul și lucrarea celei de-a doua întrupări a lui Dumnezeu nu doar îi permite omului să-L vadă pe Dumnezeu întrupat, ci îi permite și să vadă cuvântul lui Dumnezeu, care Se arată în trup. Cuvântul lui Dumnezeu înfăptuiește toate lucrurile. Acest trup normal și obișnuit este personificarea Duhului adevărului. Dumnezeu întrupat este adevărul, calea și viața! El este arătarea singurului Dumnezeu adevărat! Doar prin arătarea și lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic s-a desăvârșit semnificația întrupării.
[…]
Cred că toată lumea înțelege ceva mai bine modul în care cele două întrupări ale lui Dumnezeu completează semnificația întrupării. Acum suntem conștienți de faptul că lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omenirii este înfăptuită prin lucrarea de întrupare. Etapa de lucrare pe care a înfăptuit-o Domnul Isus a fost lucrarea de răscumpărare. Adevărul exprimat de El a fost foarte limitat, deci, după ce am trecut prin lucrarea Domnului Isus, L-am cunoscut pe Dumnezeu tot în mod limitat. Dumnezeu Atotputernic a venit să facă lucrarea de judecată în zilele de pe urmă și a exprimat în totalitate adevărul despre judecata dreaptă a lui Dumnezeu asupra coruperii omului. Acest lucru îi permite omului să vadă firea inerentă a lui Dumnezeu și să cunoască substanța Lui dreaptă și sfântă. Așadar, Dumnezeu întrupat în zilele de pe urmă a încheiat în totalitate lucrarea lui Dumnezeu în trup. El a exprimat în întregime adevărul pe care trebuie să-l exprime Dumnezeu în trup împlinind, astfel, faptul că Cuvântul Se arată în trup. În acest fel, cele două întrupări ale lui Dumnezeu desăvârșesc semnificația întrupării. Cele două întrupări ale lui Dumnezeu sunt indispensabile, se suplinesc și se completează reciproc. Deci, nu se poate spune că Dumnezeu poate fi întrupat doar o singură dată sau că El Se va întrupa de trei sau patru ori. Deoarece cele două întrupări ale lui Dumnezeu au desăvârșit deja lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omenirii și au exprimat, în întregime, adevărul despre mântuirea omenirii pe care întrupările lui Dumnezeu sunt menite să-l exprime. Astfel, cele două întrupări ale lui Dumnezeu au completat semnificația întrupării.
– Întrebări clasice și răspunsuri despre Evanghelia Împărăției