1 În timp ce omenirea se află în comă, doar ropotul tunetului Meu mai trezește ființele umane din visele lor. Iar când deschid ochii, mulți sunt răniți la ochi de aceste explozii de strălucire rece, până în punctul de a-și pierde simțul direcției și de a nu ști de unde vin, nici încotro merg. Majoritatea oamenilor sunt loviți de iradierea ca de laser și, ca urmare, se prăbușesc grămadă sub furtună, cu trupurile măturate de torentele care șiroiesc, nelăsând nimic în urmă. În lumină, supraviețuitorii pot, în cele din urmă, să-Mi vadă clar chipul și, doar atunci, ajung ei să cunoască ceva despre arătarea Mea exterioară până în punctul în care ei nu mai îndrăznesc să Mă privească direct în față, profund înfricoșați ca nu cumva mustrarea și blestemele Mele să le lovească, încă o dată, trupurile.

2 Atât de mulți oameni se prăbușesc într-un plâns necontrolat; atât de mulți cad în disperare; atât de mulți formează râuri cu sângele lor; atât de mulți devin cadavre, plutind în derivă încoace și încolo; atât de mulți oameni, găsindu-și propriul loc în lumină, simt un junghi subit în inimă și varsă lacrimi pentru lungii lor ani de nefericire. Atât de mulți oameni, contrânși de lumină, își mărturisesc necurăția și se hotărăsc să se îndrepte. Atât de mulți oameni, orbiți fiind, și-au pierdut deja bucuria de a trăi și, în consecință, nu se gândesc să observe lumina și, astfel, continuă să stagneze, așteptându-și sfârșitul. Și atât de mulți oameni ridică pânzele vieții, iar, sub îndrumarea luminii, anticipează, cu nerăbdare, ziua lor de mâine… Cine, din rândul omenirii, nu există astăzi în această stare? Cine nu există în lumina Mea? Chiar dacă tu ești puternic sau presupunând că ești slab, cum poți să eviți venirea luminii Mele?

Adaptare după Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 13