Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Cuvântul Se arată în trup

Culori individuale

Teme

Font

Dimensiunea fontului

Spațiu între linii

Lățimea paginii

0 rezultat(e) de căutare

Nu s-a găsit niciun rezultat

Când veți vedea trupul spiritual al lui Isus va fi atunci când Dumnezeu va fi făcut din nou cerul și pământul

Viteză

`

Când veți vedea trupul spiritual al lui Isus va fi atunci când Dumnezeu va fi făcut din nou cerul și pământul

Dorești să Îl vezi pe Isus? Vrei să trăiești cu Isus? Dorești să auzi cuvintele rostite de Isus? Dacă da, atunci cum vei întâmpina revenirea lui Isus? Ești total pregătit? În ce fel vei întâmpina revenirea lui Isus? Cred că fiecare frate și soră care Îl urmează pe Isus ar dori să Îl întâmpine bine pe Isus. Dar v-ați gândit dacă Îl veți cunoaște cu adevărat pe Isus atunci când El va reveni? Veți înțelege cu adevărat tot ce spune El? Veți accepta cu adevărat și necondiționat, toată lucrarea pe care o face El? Toți cei care au citit Biblia știu despre revenirea lui Isus și toți cei care au citit Biblia Îi așteaptă cu atenție venirea. Sunteți cu toții fixați pe sosirea acelui moment, iar sinceritatea voastră este de lăudat, credința voastră este cu adevărat de invidiat, dar vă dați seama că ați comis o greșeală gravă? Sub ce formă Se va întoarce Isus? Voi credeți că Isus Se va întoarce pe un nor alb, dar eu vă întreb: la ce se referă acest nor alb? Cu atâția urmași ai lui Isus care Îi așteaptă revenirea, printre ce oameni va coborî El? Dacă voi sunteți primii printre care Isus coboară, nu vor considera alții aceasta ca fiind extrem de nedrept? Știu că sunteți foarte sinceri și loiali lui Isus, dar L-ați cunoscut vreodată pe Isus? Îi cunoașteți firea? Ați trăit vreodată cu El? Cât de mult înțelegeți, cu adevărat, despre El? Unii vor spune că aceste cuvinte îi pun într-o situație neplăcută. Ei vor spune: „Am citit Biblia din scoarță în scoarță de atâtea ori. Cum aș putea să nu-L înțeleg pe Isus? Nu contează firea lui Isus – eu știu chiar și culoarea hainelor pe care Îi plăcea să le poarte. Nu cumva mă subapreciezi atunci când spui că nu-L înțeleg?” Îți sugerez să nu intri în dispută asupra acestor probleme; este mai bine să te liniștești și să ai părtășie asupra următoarelor întrebări: În primul rând, tu știi ce este realitatea și ce este teoria? În al doilea rând, știi tu ce este o concepție și ce este adevărul?

În al treilea rând, știi tu ce este imaginar și ce este real? Unii oameni neagă faptul că ei nu Îl înțeleg pe Isus. Și, cu toate acestea, Eu zic că voi nu Îl înțelegeți nici în cea mai mică măsură, și nu înțelegeți nici un singur cuvânt de-al lui Isus. Aceasta datorită faptului că fiecare dintre voi Îl urmează datorită relatărilor Bibliei, datorită celor ce au fost spuse de alții. Nu L-ați văzut niciodată pe Isus, cu atât mai puțin ați trăit cu El, și nici măcar nu I-ați ținut companie pentru un scurt timp. Astfel, nu este înțelegerea voastră despre Isus nimic mai mult decât teorie? Nu este lipsită de realism? Poate că unii oameni au văzut portretul lui Isus, sau poate unii au vizitat personal casa lui Isus. Poate că unii au atins hainele Lui. Și totuși, înțelegerea ta despre El încă este teoretică și nu practică, chiar dacă ai gustat personal și mâncarea consumată de Isus. Oricare ar fi cazul, tu nu L-ai văzut niciodată pe Isus, și nu I-ai ținut niciodată companie în formă trupească, și astfel, înțelegerea ta despre Isus va rămâne întotdeauna doar teorie goală, lipsită de realism. Poate cuvintele Mele prezintă puțin interes pentru tine, dar Eu te întreb aceasta: „Deși se poate să fi citit multe lucrări de autorul tău preferat, poți tu să-l înțelegi deplin fără să fi petrecut vreodată timp cu el? Știi care este personalitatea lui? Știi ce fel de viață duce? Știi ceva despre starea lui emoțională? Tu nu poți să înțelegi deplin nici măcar un om pe care îl admiri, deci cum ar fi posibil să-L înțelegi pe Isus Hristos? Tot ce înțelegi despre Isus este imaginație pură și concepție, și nu conține niciun adevăr sau realitate. Miroase urât și este plin de trup. Cum ar putea o asemenea înțelegere să te califice pentru a întâmpina revenirea lui Isus? Isus nu îi va primi pe cei care sunt plini de fantezii și de concepțiile trupului. Cum sunt cei care nu Îl înțeleg pe Isus potriviți pentru a fi credincioșii Lui?

Doriți să cunoașteți motivul pentru care fariseii I se opuneau lui Isus? Vreți să cunoașteți natura fariseilor? Ei erau plini de fantezii cu privire la Mesia. Mai mult decât atât, ei credeau numai că Mesia va veni, și, cu toate acestea, nu au căutat adevărul vieții. Și astfel, chiar și astăzi ei încă Îl mai așteaptă pe Mesia, pentru că nu au nicio cunoaștere despre calea vieții, și nu știu care este calea adevărului. Cum, spuneți voi, ar putea asemenea oameni proști, încăpățânați și ignoranți să câștige binecuvântarea lui Dumnezeu? Cum ar putea ei să-L vadă pe Mesia? Ei I s-au opus lui Isus pentru că nu cunoșteau direcția lucrării Duhului Sfânt, pentru că nu cunoșteau Calea Adevărului rostită de Isus, și, mai mult decât atât, pentru că nu L-au înțeles pe Mesia. Și, din moment ce ei nu-L văzuseră niciodată pe Mesia, și nu fuseseră niciodată în compania lui Mesia, ei au făcut greșeala de a plăti tribut gol numelui lui Mesia, în timp ce se opuneau naturii lui Mesia, prin orice mijloace. Acești farisei erau încăpățânați din fire, aroganți și nu se supuneau adevărului. Principiul credinței lor în Dumnezeu este: Indiferent cât de profundă e predicarea Ta, indiferent cât de înaltă e autoritatea Ta, tu nu ești Hristos, decât dacă ești numit Mesia. Nu sunt aceste păreri absurde și ridicole? Vă întreb din nou: „Nu este extrem de ușor pentru voi să comiteți greșelile celor dintâi farisei, dat fiind faptul că voi nu aveți cea mai mică înțelegere a lui Isus? Ești capabil să discerni calea adevărului? Poți să garantezi, cu adevărat, că nu I te vei opune lui Hristos? Ești capabil să urmezi lucrarea Duhului Sfânt? Dacă nu știi dacă I te vei opune lui Hristos, atunci, Eu zic că tu deja ești cu un picior în groapă. Cei care nu L-au cunoscut pe Mesia au fost cu toții în stare să I se opună lui Isus, respingându-L pe Isus, defăimându-L pe El. Oamenii care nu Îl înțeleg pe Isus sunt cu toții în stare să Îl nege și să Îl vorbească de rău. Mai mult, ei sunt în stare să vadă întoarcerea lui Isus ca pe înșelăciunea lui Satana și mai mulți oameni vor condamna întoarcerea în trup a lui Isus. Nu vă fac toate aceste lucruri să vă fie teamă? Cu ceea ce vă confruntați va fi blasfemie împotriva Duhului Sfânt, stricarea cuvintelor Duhului Sfânt către Biserici, și respingerea a tot ceea ce este exprimat de Isus. Ce puteți câștiga de la Isus dacă voi sunteți atât de confuzi? Cum puteți înțelege lucrarea lui Isus atunci când El revine la trup pe un nor alb, dacă voi refuzați cu încăpățânare să vă conștientizați greșelile? Vă spun aceasta: „Oamenii care nu acceptă adevărul și, totuși, așteaptă orbește sosirea lui Isus pe norii albi, vor blasfemia, cu siguranță, împotriva Duhului Sfânt și ei sunt rasa care va fi distrusă. Voi doriți doar harul lui Isus și vreți doar să vă bucurați de tărâmul binecuvântat al cerului, dar nu ați ascultat niciodată cuvintele rostite de Isus și nu ați primit niciodată adevărul exprimat de Isus când Se întoarce la trup. Ce veți susține în schimbul faptului că Isus se întoarce pe un nor alb? Este sinceritatea cu care comiteți păcate în mod repetat și apoi le mărturisiți, la nesfârșit? Ce veți oferi ca sacrificiu lui Isus care Se întoarce pe un nor alb? Sunt anii de muncă cu care vă înălțați pe voi înșivă? Ce veți susține pentru a-L face pe Isus Cel reîntors să aibă încredere în voi? Este cumva natura cea arogantă a voastră, care nu ascultă de niciun adevăr?

Loialitatea voastră este doar în cuvinte, cunoștințele voastre sunt doar intelectuale și conceptuale, munca voastră este de dragul câștigării binecuvântărilor cerului, deci cum trebuie să fie credința voastră? Chiar și astăzi voi vă faceți că nu auziți fiecare cuvânt al adevărului. Voi nu știți ce este Dumnezeu, nu știți ce este Hristos, nu știți cum să Îl venerați pe Iahve, nu știți cum să intrați în lucrarea Duhului Sfânt și nu știți cum să deosebiți între lucrarea lui Dumnezeu Însuși și înșelăciunile omului. Știi numai să condamni orice cuvânt al adevărului exprimat de Dumnezeu, care nu se conformează cu gândul tău. Unde este smerenia ta? Unde este ascultarea ta? Unde este loialitatea ta? Unde este dorința ta de a căuta adevărul? Unde este venerația ta față de Dumnezeu? Vă spun Eu, cei ce cred în Dumnezeu datorită semnelor sunt, în mod sigur, categoria care va suferi distrugerea. Cei care nu sunt în stare să accepte cuvintele lui Isus care S-a reîntors la trup sunt, cu siguranță, progeniturile iadului, descendenții arhanghelului, categoria care va fi supusă distrugerii eterne. Multor oameni poate să nu le pese de ceea ce spun, dar Eu tot vreau să-i spun fiecărui așa-zis sfânt care Îl urmează pe Isus că, atunci când Îl veți vedea pe Isus coborând din ceruri pe un nor alb, cu proprii voștri ochi, aceasta va fi apariția publică a Soarelui dreptății. Poate că acela va fi un moment de mare entuziasm pentru tine, și totuși, ar trebui să știi că, timpul când asiști la coborârea lui Isus din cer este și timpul când tu cobori în iad pentru a fi pedepsit. Aceasta va anunța sfârșitul planului de gestionare (planul mântuirii) al lui Dumnezeu și va fi momentul când Dumnezeu îi răsplătește pe cei buni și îi pedepsește pe cei răi. Căci judecata lui Dumnezeu va fi încheiată înainte ca omul să vadă semne, atunci când nu există decât exprimarea adevărului. Cei care acceptă adevărul și nu caută semne, și astfel au fost purificați, se vor fi întors în fața tronului lui Dumnezeu și vor fi intrat în îmbrățișarea Creatorului. Numai cei care persistă în credința că: „Isus care nu vine pe un nor alb este un Hristos mincinos” vor fi supuși pedepsei eterne, pentru că ei cred doar în Isus care face semne, dar nu Îl recunosc pe Isus Cel care proclamă judecata aspră și care oferă adevărata cale a vieții. Și astfel, se poate doar ca Isus să îi pedepsească atunci când Se reîntoarce, în mod deschis, pe un nor alb. Sunt prea încăpățânați, prea încrezători în ei înșiși, prea aroganți. Cum ar putea astfel de degenerați să fie răsplătiți de Isus? Întoarcerea lui Isus este o mare salvare pentru cei care sunt capabili să accepte adevărul, dar pentru cei care nu pot să accepte adevărul, este un semn al condamnării. Ar trebui să vă alegeți calea proprie și să nu blasfemiați împotriva Duhului Sfânt și să respingeți adevărul. Nu ar trebui să fiți persoane ignorante sau arogante, ci cineva care se supune călăuzirii Duhului Sfânt, care tânjește după adevăr și îl caută; numai în acest fel veți beneficia. Vă sfătuiesc să umblați pe calea credinței în Dumnezeu, cu grijă. Nu trageți concluzii pripite; mai mult, nu fiți iresponsabili sau fără griji în credința voastră în Dumnezeu. Ar trebui să știți că, cel puțin, cei care cred în Dumnezeu ar trebui să fie smeriți și reverențioși. Cei care au auzit adevărul și totuși strâmbă din nas, sunt nesăbuiți și ignoranți. Cei care au auzit adevărul și totuși trag concluzii pripite fără grijă sau îl condamnă, sunt asaltați de aroganță. Nimeni dintre cei care cred în Isus nu este în măsură să blesteme sau să-i condamne pe alții. Ar trebui să fiți cu toții raționali și să acceptați adevărul. Poate că, auzind calea adevărului și citind cuvântul vieții, crezi că numai unul din 10000 dintre aceste cuvinte se aliniază convingerilor tale și Bibliei, și atunci ar trebui să continui să cauți în cel de-al 10000-lea dintre aceste cuvinte. Încă te sfătuiesc să fii smerit, să nu fi prea încrezător, și să nu te înalți pe tine însuți prea mult. Cu inima ta, care conține atât de puțină venerație pentru Dumnezeu, vei dobândi mai mare lumină. Dacă examinezi cu atenție și contempli în mod repetat aceste cuvinte, vei înțelege dacă ele reprezintă sau nu adevărul, și dacă sunt sau nu sunt viață. Poate că, citind numai câteva propoziții, unii oameni vor condamna orbește aceste cuvinte, spunând: „Aceasta este nimic mai mult decât o luminare din partea Duhului Sfânt” sau: „Acesta este un Hristos mincinos venit să înșele oameni”. Cei care spun asemenea lucruri sunt orbiți de ignoranță! Înțelegi prea puține din lucrarea și înțelepciunea lui Dumnezeu, iar eu te sfătuiesc să începi din nou, de la zero! Nu trebuie să condamnați orbește cuvintele exprimate de Dumnezeu din cauza apariției Hristoșilor mincinoși în zilele de pe urmă și nu trebuie să fiți unii care blasfemiază împotriva Duhului Sfânt, pentru că vă temeți de înșelăciune. Nu ar fi acela un mare păcat? Dacă, după multă examinare, tu totuși crezi că aceste cuvinte nu sunt adevărul, că nu sunt calea și că nu sunt exprimarea lui Dumnezeu, atunci vei fi în cele din urmă pedepsit și vei rămâne fără binecuvântări. Dacă nu poți accepta un asemenea adevăr spus atât de simplu și de clar, nu ești atunci nepotrivit pentru mântuirea lui Dumnezeu? Nu ești tu unul dintre aceia care nu este destul de norocos să se reîntoarcă în fața Tronului lui Dumnezeu? Gândește-te la asta! Nu te pripi și nu fii impetuos, și nu trata credința în Dumnezeu ca pe un joc. Gândește-te de dragul destinației tale, de dragul perspectivelor tale, de dragul vieții tale și nu te juca cu tine însuți. Poți accepta aceste cuvinte?

Anterior:Omenirea coruptă are mai multă nevoie de mântuirea lui Dumnezeu devenit trup

Următorul:Cei incompatibili cu Hristos sunt cu siguranță oponenți ai lui Dumnezeu

S-ar putea să vă placă și