Despre ce am avut părtășie la ultima noastră adunare? (Dumnezeu a avut mai întâi părtășie despre poveștile lui Xiaoxiao și Xiaoji. După aceea, ai avut părtășie despre ceea ce reprezintă comportamentele pe care omul le consideră bune, ai vorbit și despre unele dintre cerințele pe care le are Dumnezeu de la om și s-a pus un accent deosebit pe adevărurile-principii pe care ar trebui să le înțelegem în ceea ce privește onorarea părinților.) Ultima dată, am avut părtășie despre un subiect legat de urmărirea adevărului care se potrivea cel mai mult noțiunilor omului. A fost și un subiect negativ, și anume comportamentele care sunt considerate drepte și bune conform noțiunilor omului. Am dat câteva exemple care abordau acest subiect și apoi am dat alte câteva exemple de cerințe propuse de Dumnezeu pentru a ajusta comportamentul omului. Acestea au fost, mai mult sau mai puțin, lucrurile specifice despre care am avut părtășie. Această părtășie nu a fost organizată în multe părți mari, dar am discutat multe detalii referitoare la cunoștințele oamenilor, practica lor și înțelegerea adevărului de către ei. Astăzi, vom reveni puțin asupra acestor lucruri. Ce consideră omul, în general, drept comportamente bune? Nu ar trebui să avem o concluzie sau o definiție cuprinzătoare a acestui lucru? Ați ajuns la o concluzie? În timpul adunărilor, ați avut părtășie despre aceste lucruri? (Da. După ce Dumnezeu a avut părtășie cu noi de mai multe ori, am putut vedea că acele comportamente bune pe care omul le percepe ca fiind corecte sunt doar un fel de comportament. Nu reprezintă adevărul, ci sunt doar modalități prin care oamenii se deghizează.) Pe baza unora dintre afirmațiile rezumate de omenire cu privire la comportamentele externe, care este, mai exact, esența acestor comportamente? Există o relație între esența omului și bunele comportamente externe ale omenirii? Aceste comportamente externe bune îi fac pe oameni să pară foarte decenți și demni; cei care le au sunt respectați și lăudați de alții, sunt foarte apreciați și lasă o impresie bună. Este această impresie bună în concordanță cu esența firii corupte a omului? (Nu, nu este.) Atunci, din această perspectivă, care este natura comportamentelor bune ale omului? Nu sunt ele, pur și simplu, abordări și „ambalaje” la nivel de suprafață? (Ba da, sunt.) Reprezintă aceste abordări și „ambalaje” la nivel de suprafață manifestările adecvate ale umanității normale? (Nu, nu reprezintă.) Acesta e motivul pentru care comportamentele considerate de oameni drepte și bune în noțiunile lor sunt, de fapt, doar abordările și „ambalajele” omenirii la nivel de suprafață. Aceasta este natura acelor comportamente. Ele nu constituie trăirea umanității normale și nici nu sunt efuziuni ale ei, ci doar abordări externe. Aceste abordări ascund firile corupte ale omului, ascund natura-esență satanică a omului și înșală ochii altor oameni. Oamenii pun în practică aceste comportamente bune pentru a câștiga bunăvoința, stima și respectul celorlalți – astfel de comportamente nu îi pot ajuta pe oameni să se trateze unii pe alții cu onestitate sau să interacționeze cu sinceritate, cu atât mai puțin să trăiască asemănarea umană. Aceste comportamente bune nu sunt abordări care-și au originea în onestitatea din toată inima și nici nu sunt efuziuni naturale ale umanității normale. Nu reprezintă, în niciun fel, esența omului; sunt pur și simplu un paravan și o fațadă falsă pe care o afișează omul – sunt podoabele omenirii corupte. Ele ascund esența rea a omenirii. Aceasta este esența bunelor comportamente ale omului, acesta este adevărul din spatele lor. Așadar, care este esența comportamentelor pe care Dumnezeu le cere omului? În ultimele două dăți în care am avut părtășie, am menționat câteva dintre abordările impuse de Dumnezeu și ceea ce le cere oamenilor să trăiască, privind comportamentul lor. Ce au inclus acestea? (Oamenii nu trebuie să fumeze, să bea alcool, să-i lovească pe alții sau să abuzeze verbal de ei. Ei își vor onora părinții și vor avea o decență sfântă. Nu se vor închina la idoli, nu vor comite adulter, nu vor fura, nu-și vor însuși bunurile altora, nu vor depune mărturii mincinoase și așa mai departe.) Care este esența acestor cereri? Cu alte cuvinte, pe ce premisă are Dumnezeu aceste cerințe? Pe ce condiție fundamentală se bazează ele? Nu au fost aceste cereri propuse pornind de la contextul și premisa că omenirea a fost coruptă de Satana și că omul are o natură păcătoasă? Și oare aceste cerințe nu se încadrează în sfera umanității normale? Nu sunt lucruri pe care cei cu umanitate normală pot să le realizeze? (Ba da, sunt.) Aceste cereri sunt în întregime emise pe baza condiției fundamentale ca o persoană cu umanitate normală să le poată îndeplini. În acest sens, așadar, care este esența comportamentelor pe care Dumnezeu i le cere omului? Putem spune că este adevărata asemănare trăită de umanitatea normală, precum și minimul necesar pe care se cuvine ca umanitatea normală să-l aibă? Aceste exemple pe care le-am dat – ca oamenii să aibă decență sfântă, să se înfrâneze și să nu fie dezmățați, să nu-i lovească pe alții sau să nu abuzeze verbal de ei, să nu fumeze, să nu bea alcool, să nu comită adulter, să nu fure sau să nu se închine la idoli și să își onoreze părinții, iar în Epoca Harului, oamenilor li s-a spus, de asemenea, să fie răbdători, toleranți și așa mai departe – sunt oare cerințele emise de Dumnezeu, limitate doar la un fel de abordare? Nu, Dumnezeu a stabilit criterii pentru modul în care oamenii ar trebui să trăiască umanitatea normală. Ce vreau să spun prin „criterii”? Mă refer la standardele cerințelor lui Dumnezeu. Ca persoană, ce este nevoie să trăiți pentru a avea o umanitate normală? Trebuie să îndepliniți cerințele emise de Dumnezeu. Noi am enumerat doar o parte dintre cerințele pe care le are Dumnezeu de la om. Cerințe precum să nu-i lovești pe alții sau să nu abuzezi verbal de ei, să nu fumezi, să nu bei alcool, să nu comiți adulter, să nu furi și așa mai departe sunt lucruri pe care cei cu umanitate normală pot să le realizeze. Deși aceste lucruri sunt inferioare adevărului și nu îi corespund, ele reprezintă niște standarde de bază pentru a evalua dacă o persoană are sau nu umanitate.

Care a fost esența comportamentelor cerute omului de către Dumnezeu pe care tocmai le-am rezumat? Să trăiască umanitatea normală. Dacă o persoană poate să trăiască sau să se comporte în modurile cerute de Dumnezeu, atunci, în ochii Lui, această persoană are umanitate normală. Ce înseamnă să ai umanitate normală? Înseamnă că o persoană are deja criteriile comportamentale cerute de Dumnezeu și îndeplinește standardul umanității normale în ceea ce privește comportamentul, abordările și ceea ce trăiește, pentru că manifestă și trăiește umanitatea normală în modul cerut de Dumnezeu. Se poate spune așa? (Da.) Indiferent dacă o persoană crede sau nu în Dumnezeu, indiferent dacă are sau nu credință adevărată, dacă fură, păcălește sau profită de alți oameni, dacă folosește frecvent un limbaj murdar, dacă lovește și rănește alte persoane fără niciun fel de scrupule, atunci când reputația, statutul, imaginea sau alte interese ale ei sunt în joc; sau dacă merge chiar până acolo încât să comită păcatul adulterului – dacă mai are aceste probleme în modul în care trăiește umanitatea, mai ales după ce începe să creadă în Dumnezeu, este, atunci, normală umanitatea ei? (Nu, nu este.) Indiferent dacă evaluezi non-credincioși sau credincioși, aceste standarde comportamentale pe care le-a stabilit Dumnezeu sunt doar cele mai joase și cele mai mici standarde pentru evaluarea umanității unei persoane. Sunt unii oameni care, după ce devin credincioși, renunță la ceva și se sacrifică puțin și sunt capabili să plătească un mic preț, dar nu îndeplinesc niciodată standardele comportamentale stabilite de Dumnezeu. Este clar că oamenii de acest fel nu trăiesc umanitatea normală – nu trăiesc nici măcar cea mai simplă asemănare umană. Ce înseamnă că o persoană nu trăiește umanitatea normală? Înseamnă că nu are umanitate normală. Deoarece nici măcar nu poate îndeplini standardele cerințelor pe care le are Dumnezeu pentru comportamentul omenirii în ceea ce privește trăirea umanității, umanitatea ei este foarte slabă și i se poate face doar o evaluare proastă. Standardul minim pentru evaluarea umanității unei persoane este să vezi dacă purtarea acesteia îndeplinește standardele cerințelor stabilite de Dumnezeu pentru comportamentul omenirii. Vezi dacă, după ce a ajuns să creadă în Dumnezeu, se înfrânează; dacă are decență sfântă în ceea ce spune și face; dacă profită sau nu de ceilalți atunci când interacționează cu ei; dacă își tratează membrii familiei și frații și surorile din biserică cu dragoste, toleranță și răbdare; dacă își îndeplinește cât mai bine responsabilitățile față de părinți; dacă se mai închină la idoli când nu se uită nimeni și altele asemenea. Putem folosi aceste lucruri pentru a evalua umanitatea unei persoane. Lăsând deoparte dacă persoana iubește și urmărește sau nu adevărul, mai întâi evaluează dacă are o umanitate normală – dacă vorbele și comportamentul ei îndeplinesc standardele comportamentale pe care le-a stabilit Dumnezeu. Dacă nu îndeplinește aceste standarde comportamentale, atunci îi poți evalua umanitatea în funcție de gradul a ceea ce trăiește, fie că este mediu, slab, foarte slab sau îngrozitor, în această ordine – acest lucru este corect. Dacă un credincios fură din magazine și buzunare când merge la supermarket sau în locuri publice, dacă e cleptoman, ce fel de umanitate are? (O umanitate rea.) Există unii oameni predispuși să abuzeze și chiar îi lovesc pe alții când ceva îi înfurie. Insultele lor nu reprezintă evaluări corecte ale esenței unei alte persoane, ci, mai degrabă, sunt acuzații arbitrare și sunt pline de vorbe urâte. Astfel de oameni spun orice le permite să-și verse ura, fără să se abțină de la nimic. Unii oameni, în special, le spun părinților, fraților și surorilor, rudelor care sunt non-credincioși și chiar prietenilor non-credincioși lucruri pe care nu ai vrea să le auzi, ca nu cumva să-ți pângărească auzul. Ce fel de umanitate are acest tip de persoană? (O umanitate rea.) Ai putea spune, de asemenea, că nu are umanitate. Apoi, mai sunt și alții care nu văd decât bani în fața ochilor. Când acești oameni văd o persoană care are bani, care mănâncă bine, poartă haine frumoase și are o viață prosperă, vor mereu să profite de ea. Îi cer întotdeauna lucruri pe ocolite, îi mănâncă mâncarea și îi folosesc lucrurile, sau împrumută de la ea obiecte și nu i le returnează. Deși nu au profitat semnificativ de alții, iar acțiunile lor nu echivalează cu delapidarea sau mita, aceste comportamente ale lor de cleptomani sunt cu adevărat josnice și abjecte și provoacă disprețul celorlalți. Și mai grav e cazul celor care au o fixație pentru frumusețea sexului opus. Le fac ochi dulci frecvent celor de sex opus și chiar comit adulter, săvârșind un păcat între sexe. Unii dintre acești oameni sunt celibatari, în timp ce alții au familii – există chiar și unii care se dedau adulterului, în ciuda vârstei foarte înaintate. Și mai grav, unii oameni încearcă să seducă membrii de același sex și să aibă relații intime cu ei. Este cu adevărat dezgustător. Și mai de necrezut sunt acei oameni care cred în Dumnezeu de ani de zile, dar nu cred că adevărul este superior tuturor celorlalte lucruri sau că totul se realizează prin cuvintele lui Dumnezeu. Acești oameni se duc deseori în secret la ghicitoare ca să li se prezică viitorul, ard tămâie ca să se închine la Buddha sau alți idoli, iar unii chiar folosesc păpuși voodoo pentru a blestema alți oameni sau pentru a organiza ședințe de spiritism și altele asemenea. Săvârșirea acestor tipuri de magie diabolică este o problemă și mai gravă; asemenea oameni sunt neîncrezători și nu sunt cu nimic diferiți de non-credincioși. Chiar dacă împrejurările sunt neînsemnate sau grave, odată ce o persoană se manifestă astfel, putem spune că trăiește umanitatea într-un mod anormal și întinat și că unele dintre comportamentele ei sunt chiar eronate sau absurde – că sunt comportamente cu adevărat păcătoase. După ce ajung să creadă în Dumnezeu, unii oameni se îmbracă foarte provocator, acordă la fel de multă importanță înfățișării sexy ca non-credincioșii și sunt adepții tendințelor lumești. Nu seamănă deloc cu sfinții. Unii oameni se îmbracă cu mai mult gust când merg la adunări, dar se schimbă în hainele la modă ale non-credincioșilor când ajung acasă. Dacă ne uităm la ce poartă, nu arată ca niște credincioși; nu există nicio diferență între ei și non-credincioși. Chicotesc și glumesc pe seama lucrurilor; sunt extrem de indulgenți cu ei înșiși și nu dau dovadă de nicio reținere. Trăiesc oamenii ca aceștia o umanitate normală? (Nu, nu trăiesc.) Ei urmăresc tendințele lumești, să fie sexy, să-i ispitească pe alții și să atragă atenția. Își petrec toată ziua îmbrăcându-se frumos și machiindu-se strident, încercând să atragă sexul opus. Trăirea acestor oameni este relativ slabă. Ei nici măcar nu se pot înfrâna în ceea ce privește modul în care se îmbracă, vorbesc și se comportă și nu au decență sfântă, așadar, atunci când îi evaluăm în funcție de criteriile comportamentale cerute de Dumnezeu, este evident că umanitatea pe care o trăiesc este foarte slabă. Din aceste exemple concrete, putem vedea că toate cerințele lui Dumnezeu privind comportamentul oamenilor și ceea ce trăiesc ei sunt complet în acord cu cerințele umanității normale – așa că, în mod firesc, aceia cu umanitate normală sunt capabili să le îndeplinească. Ce înseamnă această afirmație? Înseamnă că ai o asemănare umană, semeni cu o persoană normală și ai nivelul minim de umanitate normal doar dacă aceasta este ceea ce trăiești. Analizând detaliile specifice ale cerințelor lui Dumnezeu, putem vedea că a trăi umanitatea în acest fel nu reprezintă ceva fals sau o prefăcătorie și nici nu înseamnă că-i păcălești pe ceilalți. Mai degrabă, este modul în care ar trebui să se manifeste umanitatea normală și realitatea pe care se cuvine să o aibă aceasta. Doar cei care trăiesc aceste manifestări ale umanității normale au asemănare umană, fără nici cea mai mică înșelăciune. Oamenii pot să câștige respectul celorlalți și să trăiască demn doar trăind în acest fel umanitatea normală. Și numai trăind umanitatea normală în acest fel și având decență sfântă, manifestările umane ale oamenilor aduc slavă lui Dumnezeu. Pentru că, atunci, tot ceea ce vei trăi va fi pozitiv și realitatea lucrurilor pozitive și nu va fi o prefăcătorie. Vei trăi asemănarea umană în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu.

Esența comportamentului bun al omului și esența comportamentului cerut de Dumnezeu au fost ambele explicate clar și inteligibil. Prin urmare, modul în care ar trebui oamenii să practice și să trăiască umanitatea normală ar trebui să fie, de asemenea, clar, nu-i așa? Oamenii nu vor întrece măsura și nici nu vor despica firul în patru privind întrebările legate de trăirea umanității normale. Are trăirea umanității normale legătură cu lucruri banale din viața oamenilor care nu au nimic de-a face cu umanitatea? Există unii oameni ridicoli care nu pot vedea clar această chestiune. Ei spun: „Din moment ce părtășia lui Dumnezeu este atât de detaliată, și noi trebuie să fim meticuloși când vine vorba de fiecare mic aspect al vieții noastre. De exemplu, sunt cartofii dulci mai hrănitori atunci când sunt fierți la abur sau prăjiți?” Are asta legătură cu trăirea umanității normale? Deloc. Ce ar trebui să mănânce oamenii și cum ar trebui să mănânce este bunul-simț pe care toți îl au acum. Atât timp cât nu e nicio problemă să mănânci ceva, poți mânca acel aliment oricum vrei. Dacă o persoană crede că trebuie să caute adevărul în chestiuni atât de simple ce țin de bun-simț și că trebuie să practice astfel de lucruri ca și cum ar fi adevărul, nu este acea persoană ridicolă și absurdă? Sunt unii oameni acum foarte meticuloși în chestiuni de genul acesta, care nu au nicio legătură cu adevărul. Acești oameni cred că urmăresc adevărul și cercetează și analizează chestiuni mărunte ca și cum ar fi adevărul. Unii chiar se înroșesc la față când se contrazic în privința acestor lucruri. Ce fel de problemă este asta? Nu este vorba de o lipsă gravă a înțelegerii spirituale? Faptul că unii oameni caută să afle cum să consume cartofii dulci, de parcă ar fi adevărul, este cu adevărat ridicol și enervant. Asemenea oameni sunt cazuri fără speranță, pentru că nu înțeleg cuvintele lui Dumnezeu și nu știu ce înseamnă să urmărească adevărul. Ei nu pot să înțeleagă cele mai simple chestiuni de bun-simț din viață și nu pot să rezolve aceste probleme – așadar, ce rost are să trăiască atâția ani? Cum pot acești oameni să aducă vorba de astfel de chestiuni fără importanță la adunări și să discute și să aibă părtășie despre ele ca și cum ar fi subiecte în care cineva ar putea căuta adevărul? Motivul este, în principal, că acești oameni au o înțelegere denaturată și că sunt lipsiți de înțelegere spirituală. În ce context sunt meticuloși? De ce le-au venit aceste gânduri și idei? Cum ar putea, la adunări, să discute și să aibă părtășie despre cum să consume cartofi dulci? Oare pentru că problemele despre care am avut părtășie sunt prea concrete, iar acest lucru a dus la apariția unor concepții greșite în rândul oamenilor cărora le place să analizeze orice cuvânt și să despice firul în patru? Când apar aceste probleme și situații, simt că a le vorbi acestor persoane seamănă puțin cu tratarea maimuțelor de parcă ar fi oameni. Maimuțele sunt creaturi care trăiesc în munți și jungle. Deși seamănă cu oamenii și multe dintre comportamentele și obiceiurile lor sunt similare cu ale oamenilor și, cu toate că a existat o perioadă în care oamenii le considerau pe maimuțe drept strămoșii lor, indiferent cum stau lucrurile, maimuțele sunt tot maimuțe. Ar trebui să trăiască în păduri și munți. Nu ar fi o greșeală să le aducem într-o casă pentru a locui cu oamenii? Ar trebui să tratăm maimuțele ca și cum ar fi oameni? (Nu, nu ar trebui.) Așadar, sunteți maimuțe sau oameni? Dacă sunteți oameni, atunci, indiferent cât de mult trebuie să vorbesc sau cât de mult trebuie să lucrez, este potrivit și merită să vă spun aceste lucruri. Dacă sunteți maimuțe, este potrivit ca Eu să vă tratez ca pe oameni și să-Mi răcesc gura de pomană, discutând cu voi despre adevăr și intențiile lui Dumnezeu? Merită? (Nu, nu merită.) Atunci, sunteți oameni sau maimuțe? (Suntem oameni.) Chiar sper că sunteți. Ce părere aveți despre părtășia la adunări privind mâncatul cartofilor dulci? Ați fi meticuloși și în chestiuni ca aceasta? De exemplu, unii oameni se întreabă: „Oare să port haine albastre sau albe? Dacă port haine albe, ce fel de alb să fie? Ce fel de alb reprezintă sfințenia și se potrivește unui sfânt? Dacă mi se potrivește albastrul, atunci care albastru să fie? Care albastru se potrivește cel mai mult cerințelor și criteriilor pe care le are Dumnezeu pentru om și care albastru poate să-L slăvească pe Dumnezeu cel mai mult?” Ați fost vreodată meticuloși cu aceste chestiuni? S-a gândit cineva vreodată ce coafură, ce mod de a vorbi și ce ton al vocii se potrivesc unui sfânt? Ați fost vreodată meticuloși în privința acestor lucruri? Unii oameni au fost meticuloși și au depus eforturi pentru aceste lucruri. Sunt unii cărora le plăcea să-și decoloreze părul, în blond, sau să-l vopsească roșcat sau în alte culori ciudate, dar după ce au ajuns să creadă în Dumnezeu, au văzut că restul fraților și surorilor din biserică nu își vopseau părul, așa că au încetat să mai facă asta. Abia după câțiva ani au înțeles pe deplin că nuanța părului sau coafura nu este ceva crucial. Esențial este dacă o persoană trăiește o umanitate normală și dacă iubește adevărul. Oamenii care au fost meticuloși în astfel de chestiuni care nu au nicio legătură cu trăirea umanității normale ajung să înțeleagă treptat că nu are rost să depună eforturi pentru aceste lucruri, întrucât aceste chestiuni nu au nimic de-a face cu adevărul. Sunt doar câteva probleme din sfera umanității normale și nu corespund adevărului. Dacă umanitatea pe care o trăiți îndeplinește cerințele și standardele lui Dumnezeu este suficient. Oare, în trecut, nu v-ați simțit toți oarecum uluiți de aceste probleme și confuzi din cauza lor? (Ba da, ne-am simțit.) Chiar dacă nu a fost ceva la fel de extrem ca dezbaterea, în timpul adunărilor, a modului în care să mâncați cartofi dulci, și pe voi v-au uluit câteva chestiuni mărunte și nesemnificative ale vieții. Acestea sunt fapte. Așadar, nu ar trebui să existe o concluzie definitivă cu privire la aceste chestiuni? Vă este clar ce principii ar trebui să respecte oamenii atunci când trăiesc umanitatea normală conform cerințelor și standardelor lui Dumnezeu? Știți cum veți căuta adevărul atunci când vă veți confrunta, data viitoare, cu anumite împrejurări particulare? Unii oameni spun: „Deși nu cad în extreme, ca de exemplu să întreb cum să consum cartofi dulci, dacă în viața mea de zi cu zi ar apărea anumite probleme, tot m-aș simți confuz pentru o vreme.” Așadar, dați-Mi un exemplu – ce problemă v-ar face să vă simțiți confuzi pentru un timp? Ați spune că este greșit ca femeile să se machieze? Este acest lucru conform cerințelor lui Dumnezeu pentru a trăi umanitatea normală? (Nu este greșit.) Ce înseamnă, aici, „nu este greșit”? (Atât timp cât machiajul e potrivit pentru un sfânt și nu este prea strident, atunci este în regulă.) Atât timp cât nu este un machiaj strident, este potrivit. Există unii care întreabă: „Dacă e potrivit să purtăm un machiaj care nu este prea strident, înseamnă asta că Tu vrei să ne machiem?” Am spus Eu asta? (Nu, nu ai spus.) Purtarea machiajului nu este o problemă, este în conformitate cu trăirea umanității normale. Principiul determinant pentru aceasta este că, atât timp cât machiajul nu este prea strident, este în regulă. Acesta este standardul. Așadar, în ce sferă trebuie femeile să-și păstreze machiajul pentru ca acesta să se conformeze cu trăirea umanității normale? Unde este limita? Ce înseamnă „machiaj strident”? Ce fel de machiaj este considerat strident? Dacă limita este trasată clar, oamenii vor ști ce să facă. Nu este acesta un detaliu? Dați-Mi un exemplu care explică ce înseamnă machiajul strident. (Un machiaj e strident când fondul de ten folosit e foarte alb, buzele sunt foarte roșii și ochii foarte negri, astfel încât este extrem de nenatural și greu de privit.) Îi face pe oameni să tresară când îl văd, ca o fantomă, și alții nu pot să vadă forma sau chipul natural al persoanei. Oamenii din unele țări și etnii, precum și cei care au anumite profesii, poartă un machiaj deosebit de strident. De exemplu, machiajul purtat de oameni în baruri și cluburi de noapte nu este o reprezentare a acestui lucru? Toți acești oameni poartă un machiaj strident și nu este edificator – scopul machiajului lor este să-i seducă pe alții. Acest tip de machiaj este unul strident. Așadar, ce fel de machiaj este în conformitate cu trăirea umanității normale? Unul ușor, ca acela purtat de femei la serviciu, care este foarte demn și elegant. Atât timp cât machiajul tău nu depășește această limită, atunci este în regulă. În China, printre generațiile mai în vârstă, nu este la modă să se machieze. Dacă o persoană obișnuită, în vârstă, care nu are un anumit statut sau o anumită poziție în societate, se îmbracă mereu elegant și poartă machiaj când iese din casă, oamenii vor spune că nu se comportă respectabil pentru vârsta ei. Cu toate acestea, situația e diferită în Occident. Dacă te întâlnești cu cineva sau te duci la serviciu și nu te machiezi și nu te aranjezi puțin, oamenii vor spune că nu îți respecți slujba, că ești neprofesionist și lipsit de respect față de ceilalți. Acesta este un tip de cultură. Desigur, într-o astfel de situație, purtarea machiajului ar trebui să fie limitată la un nivel la care să arăți demn și integru și ca o persoană respectabilă pentru ceilalți. Ca să rezumăm totul într-o singură frază: dacă porți machiaj, ar trebui să te facă să arăți ca o persoană respectabilă și să nu stârnească pofta carnală în inima oamenilor – acest tip de machiaj este potrivit. Acesta este principiul și este la fel de simplu. Unele persoane întreabă: „Este în regulă dacă nu mă machiez când ies din casă? Nu sunt obișnuită să port machiaj.” Ar trebui să căutați în cuvintele lui Dumnezeu. A spus Dumnezeu că este greșit să nu te machiezi? Dumnezeu nu a spus asta. Casa lui Dumnezeu nu le-a cerut niciodată oamenilor să se machieze. Dacă îți place să porți machiaj, ți-am dat acest criteriu și această limită și ți-am spus ce ar trebui să faci, astfel încât machiajul tău să fie potrivit. Dacă nu îți place să te machiezi, casa lui Dumnezeu nu cere acest lucru. Totuși, trebuie să îți amintești un lucru: deși nu ți se impune să porți machiaj, nu poți să ieși din casă arătând dezordonat și neîngrijit, ca un cerșetor. De exemplu, când ieși să împărtășești Evanghelia, dacă nu te aranjezi ca să arăți prezentabil sau nu te speli pe față înainte de a ieși din casă și te îmbraci neglijent, spunând: „Este bine. Atât timp cât înțelegem adevărul, nu contează cum ne îmbrăcăm!”, este constructiv acest lucru? Ca persoană care crede în Dumnezeu, ar trebui să ai principii și pentru îmbrăcămintea și înfățișarea ta. Standardul minim al acestui principiu este că trebuie să trăiești umanitatea normală și să nu faci nimic pentru a-L umili pe Dumnezeu sau pentru a-ți umili caracterul și demnitatea. Cel puțin, ar trebui să-i determini pe ceilalți să te respecte. Chiar dacă nu ești evlavios, ar trebui să poți măcar să te înfrânezi, să fii demn și integru și să ai decența sfântă. Dacă poți să le dai oamenilor această impresie, atunci este suficient. Aceasta este cea mai simplă cerință pentru a trăi umanitatea normală.

Pentru aceia care cred în Dumnezeu, aceste întrebări despre comportamentele exterioare ale oamenilor și trăirea umanității normale nu ar trebui să fie poveri sau dificultăți, deoarece sunt cele mai simple lucruri pe care o persoană normală ar trebui, cel puțin, să le aibă. Aceste chestiuni ar trebui să fie ușor de înțeles; nu sunt abstracte. Prin urmare, aceste întrebări despre comportamentele exterioare ale oamenilor și trăirea umanității normale nu ar trebui să devină probleme importante care să fie frecvent discutate în viața bisericească. E în regulă să vorbești despre ele ocazional, dar dacă le tratezi ca subiecte cu ajutorul cărora să cauți adevărul și le aduci des în discuție, dezbătându-le cu sinceritate și seriozitate, atunci îți neglijezi oarecum îndatoririle tale. Ce oameni sunt, de obicei, aceia care își neglijează îndatoririle? Să aduci în discuție unele chestiuni precum modul în care să mănânci cartofi dulci și să le tratezi de parcă ar fi subiecte cu ajutorul cărora să cauți adevărul, să le cercetezi și să ai părtășie despre ele la adunări, uneori la mai multe adunări, în timp ce conducătorii de biserică nu fac nimic pentru a pune capăt acestui lucru – nu sunt toate acestea manifestările oamenilor predispuși să denatureze și ale celor cărora le lipsește înțelegerea spirituală? (Ba da, sunt.) Ce întrebări ar trebui să fie discutate cel mai mult la adunări? Cele care se referă la adevăr și la firile corupte ale oamenilor. Adevărul și cuvintele lui Dumnezeu sunt subiectele neschimbate ale vieții bisericești; chestiunile care țin de subiectul cel mai simplu și mai obișnuit privind comportamentele exterioare ale umanității normale nu ar trebui să constituie subiectul principal al părtășiei în viața bisericească și la adunări. Dacă frații și surorile dau sfaturi, își reamintesc unii altora și au părtășie unii cu alții despre aceste lucruri în afara adunărilor, este suficient pentru a rezolva aceste probleme. Nu este necesar să se petreacă o mare parte de timp având părtășie și discutând despre ele. Acest lucru ar avea un impact asupra adunării normale a oamenilor, a mâncatului și băutului din cuvântul lui Dumnezeu și ar avea un efect asupra intrării lor în viață. Viața bisericească este o viață în care se mănâncă și se bea din cuvintele lui Dumnezeu. Aceasta ar trebui să se concentreze asupra părtășiei despre adevăr și asupra rezolvării problemelor practice și, astfel, progresul vieții omului nu va fi întârziat. Dacă ai simțul umanității normale, ar trebui să-ți fie clar cum să practici aceste chestiuni în conformitate cu principiile. Dacă ești mereu chițibușar în privința chestiunilor triviale și a lucrurilor care nu au nicio legătură cu adevărurile-principii, dacă despici mereu firul în patru, dar simți că ești bine informat și învățat, nu ar trebui ca această problemă să fie analizată? De exemplu, unii oameni pun foarte mult accent pe felul în care se îmbracă și întotdeauna întreabă dacă pot credincioșii să poarte haine neobișnuite; unii oameni care au ajuns recent să creadă în Dumnezeu întreabă mereu dacă ar trebui credincioșii să bea alcool; unora le place să facă afaceri și mereu întreabă dacă ar trebui credincioșii să câștige mulți bani; iar unii oameni întreabă mereu când va veni ziua lui Dumnezeu. Acești oameni nu sunt dispuși să caute adevărul în aceste chestiuni, pentru a găsi răspunsurile corecte. Deși nu există cuvinte precise despre aceste subiecte, Dumnezeu a explicat foarte clar principiile pentru abordarea acestor probleme. Dacă o persoană nu depune eforturi pentru a citi cuvintele lui Dumnezeu, ea nu va găsi răspunsurile. De fapt, toată lumea știe scopul credinței în Dumnezeu și ce se poate câștiga din asta. Doar că există unii oameni care nu iubesc adevărul, dar, totuși, își doresc să obțină binecuvântări. Asta este dificultatea lor. Prin urmare, cel mai important lucru este dacă o persoană poate să accepte adevărul. Există unii oameni care nu au acordat niciodată importanță mâncatului și băutului cuvintelor lui Dumnezeu sau părtășiei despre adevăr. Ei pur și simplu sunt obsedați de întrebări lipsite de importanță și vor întotdeauna să aibă părtășie despre ele la întâlniri și să obțină răspunsuri definitive în ceea ce le privește, iar conducătorii și lucrătorii nu pot să-i înfrâneze. Ce fel de problemă este aceasta? Oare acești oameni nu își neglijează îndatoririle? Dacă nu practici adevărul și îți dorești mereu să mergi pe calea greșită, de ce nu reflectezi asupra ta, de ce nu ajungi să te cunoști și nu te diseci? Le faci mereu oamenilor pe plac, nu ești responsabil în datoria ta, ești îndărătnic, nu ții cont de părerea nimănui, ești arbitrar și nesăbuit. Cum poți să nu fii conștiincios în această chestiune? Cum să nu o cercetezi și să nu o analizezi ca să afli ce se întâmplă exact? De ce Îl blamezi și Îl înțelegi greșit pe Dumnezeu ori de câte ori ți se întâmplă ceva? De ce ajungi întotdeauna la un verdict în privința ta și mormăi că Dumnezeu nu este drept și că biserica este nedreaptă? Acestea nu sunt probleme? Nu ar trebui să ai părtășie despre aceste chestiuni și să le analizezi în viața bisericească? Atunci când casa lui Dumnezeu împarte biserica și înlătură oamenii, niciodată nu te supui și nu ești mulțumit, ai întotdeauna noțiuni și răspândești negativitate. Nu este aceasta o problemă? Nu ar trebui să cercetezi și să analizezi această chestiune? Întotdeauna urmărești statutul, faci politică și îți gestionezi statutul. Nu este aceasta o problemă? Nu ar trebui să ai părtășie despre aceste chestiuni și să le analizezi? În prezent, biserica desfășoară lucrarea de curățire și unii spun: „Atât timp cât oamenii sunt oarecum eficienți în îndatoririle lor, nu vor fi înlăturați, așa că este suficient dacă voi continua să fiu oarecum eficient în datoria mea și nu voi fi înlăturat.” Care este problema aici? Nu sunt acești oameni într-o opoziție pasivă? Dacă o persoană poate să manifeste acest tip de fire înșelătoare, nu trebuie rezolvat acest lucru? Problemele legate de firile corupte și de natura-esență a omului nu sunt cu mult mai grave decât modul în care mănânci cartofi dulci? Nu merită să fie aduse în discuție, să se aibă părtășie despre ele și să fie analizate la adunări și în viața bisericească, pentru ca aleșii lui Dumnezeu să poată dobândi discernământ? Nu sunt acestea exemple bune, tipice, de comportamente negative? Problemele legate de firile corupte au legătură directă cu schimbarea firii omului și sunt relevante pentru mântuirea lui. Nu sunt chestiuni mărunte, așa că de ce nu aveți părtășie despre ele și nu le analizați la adunări? Dacă nu căutați niciodată adevărul pentru a rezolva, la adunări, chestiuni cruciale precum acestea și, în schimb, aveți la nesfârșit părtășie despre lucruri banale și plictisitoare, petrecând tot timpul alocat unei adunări având părtășie despre o singură problemă măruntă, incapabili să rezolvați probleme esențiale, pierzând și timpul – nu vă neglijați propriile îndatoriri? Dacă veți continua în acest fel, toți veți deveni niște indivizi nefolositori de calibru slab, care sunt năuciți, nu își îndeplinesc bine îndatoririle și nu vor ajunge la adevăr. Nu aveți părtășie despre acele lucruri pe care ar trebui să le împărtășiți la adunări și aveți părtășie nesfârșită despre lucruri pe care nu ar trebui să le împărtășiți la adunări. Aveți mereu părtășie despre chestiuni care nu au nimic de-a face cu adevărul, care aparțin propriilor voastre înțelegeri denaturate și probleme personale banale, făcându-i pe toți să le cerceteze împreună cu voi, pierzând inutil timpul. Acest lucru nu numai că are un impact asupra intrării în viață a aleșilor lui Dumnezeu, ci și întârzie progresul normal al lucrării bisericii. Nu tulbură și nu perturbă asta lucrarea bisericii? Un astfel de comportament ar trebui să fie etichetat drept tulburare. Este o tulburare intenționată, iar persoanele care acționează în acest fel ar trebui îngrădite. În viitor, adunările ar trebui să se limiteze la a mânca și a bea cuvintele lui Dumnezeu, la părtășia despre adevăr, la rezolvarea problemelor legate de firile corupte și înlăturarea dificultăților și problemelor din îndatoririle oamenilor. La adunări, nu ar trebui să se aibă părtășie despre nicio chestiune banală și fără importanță sau despre chestiuni legate de probleme de bun simț cotidian. Frații și surorile pot rezolva aceste probleme prin părtășie între ei; nu este nevoie să se aibă părtășie despre ele la adunări.

În biserică există întotdeauna oameni cu înțelegeri denaturate despre cuvintele lui Dumnezeu și care despică firul în patru. Când am părtășie despre comportamentele bune ale omului, acești oameni chiar depun eforturi pentru comportamentul lor. Ei nu știu de ce trebuie să avem părtășie despre aceste lucruri. Spuneți-Mi, de ce trebuie să avem părtășie despre această problemă? Ce dorim să obținem prin părtășia despre această problemă? Să vorbim mai întâi despre motivul pentru care trebuie să avem părtășie despre această problemă. În ce context s-a discutat tema comportamentelor bune ale omului și a criteriilor comportamentale cerute de Dumnezeu? S-a discutat în timp ce aveam părtășie despre „ce înseamnă să urmărești adevărul”. Această chestiune are legătură directă cu modul în care omul ar trebui să urmărească adevărul. Comportamentele bune pe care le manifestă oamenii ca urmare a practicării adevărului privesc adevărul și sunt legate de acesta. Oricât de bun i-ar părea omului un comportament, dacă nu implică practicarea adevărului, atunci este ceva ce nu are legătură cu adevărul. Unii oameni vor spune: „Este greșit! Nu ai spus că bunele comportamente nu corespund adevărului? Nu înțeleg.” Puteți explica această problemă? În contextul părtășiei despre „ce înseamnă să urmărești adevărul”, am analizat comportamentele pe care oamenii le consideră bune în funcție de noțiunile lor și le-am criticat și condamnat. Totodată, i-am informat pe oameni ce criterii a propus Dumnezeu cu privire la comportamentul omului și le-am oferit o cale corectă prin care să trăiască umanitatea normală, permițându-le astfel să aibă criterii cu ajutorul cărora să evalueze trăirea umanității normale. Pe această bază, efectul pe care l-am obținut în cele din urmă a fost acela de a-i informa pe oameni că acele comportamente pe care le consideră bune conform noțiunilor personale nu sunt criteriile adevărului și nu implică adevărul și nici nu au legătură cu acesta, împiedicându-i astfel pe oameni să creadă, în mod eronat, că respectarea acestor comportamente bune reprezintă urmărirea adevărului. În același timp, i-am informat pe oameni că au atins standardele pentru a trăi o umanitate normală doar atunci când au îndeplinit criteriile comportamentale cerute de Dumnezeu. Din moment ce le-am spus oamenilor că toate comportamentele bune susținute de om sunt prefăcute și false, că toate sunt o prefăcătorie de ochii lumii și că toate sunt incorecte, că toate sunt denaturate de urzelile Satanei, acum că aceste lucruri au fost îndepărtate și oamenii au fost privați de ele, ei nu știu cum să practice? Ei se gândesc în sinea lor: „Atunci, după ce ar trebui să trăiesc? Care sunt criteriile reale ale comportamentului pe care îl cere Dumnezeu?” Cerințele, criteriile și afirmațiile concrete pe care le are Dumnezeu despre comportamentul omului – este cât se poate de simplu. Câtă vreme oamenii trăiesc realitățile pe care le cere Dumnezeu, ei vor fi îndeplinit standardele pentru a trăi umanitatea normală. Nu vor despica firul în patru, nu vor fi perplecși sau confuzi în ceea ce privește această chestiune. Când o persoană îndeplinește standardele care ar trebui să fie trăite de umanitatea normală, nu a rezolvat ea o problemă practică pe drumul spre urmărirea adevărului? Nu a dat la o parte un obstacol și nu a înlăturat o piedică în calea trăirii umanității normale? Cel puțin, până acum, abordările externe lăudate de umanitate, cum ar fi să fii bine educat și rațional, amabil și abordabil, nu mai sunt scopurile a ceea ce urmărește omul. Sau, ca să folosesc termeni mai exacți, nu mai reprezintă un scop pe care oamenii care urmăresc adevărul se străduiesc să-l trăiască în exterior și nici nu este un standard pe care umanitatea normală ar trebui să-l trăiască. A fost înlocuit cu nevoia de a fi cumpătat, de a avea decență sfântă și așa mai departe. Aceste cerințe ale lui Dumnezeu sunt criteriile ca omul să trăiască umanitatea normală; sunt asemănarea pe care umanitatea normală ar trebui să o trăiască. În acest fel, nu a fost confirmată condiția, scopul și direcția cea mai simplă pentru urmărirea adevărului? S-a confirmat lucrul cel mai simplu, de bază, și anume că scopul de a trăi o umanitate normală nu este ca oamenii să fie bine educați și raționali, blânzi și rafinați, amabili, curtenitori, să respecte bătrânii, să aibă grijă de tineri și așa mai departe. Mai degrabă, este ca ei să trăiască umanitatea normală așa cum o cere Dumnezeu. În aceasta nu există prefăcătorii și uneltiri de-ale Satanei; în schimb, reprezintă trăirea, efuziunile și comportamentul real al umanității normale. Nu este așa? (Ba da, așa este.) Din această perspectivă, atunci când avem părtășie despre comportamentele bune ale omului, care se încadrează în subiectul lucrurilor pe care omul le consideră în noțiunile sale drepte și bune, precum și despre criteriile comportamentale cerute de Dumnezeu, sunt aceste lucruri legate de urmărirea adevărului? (Da, sunt.) Da, există o legătură între ele. Într-o anumită măsură, aceasta confirmă direcția și scopul de bază pentru urmărirea adevărului de către om. Asta înseamnă, cel puțin, că obiectivul tău de a trăi umanitatea normală va fi corect înainte ca tu să începi să urmărești adevărul. Acest obiectiv nu este o abordare creată de om, nu este un „ambalaj” sau o deghizare. Mai degrabă, e trăirea normală a umanității pe care o cere Dumnezeu. Deși acest subiect este încă oarecum departe de urmărirea reală a adevărului, este esențial pentru direcția generală a urmăririi lui. Este cel mai simplu și de bază criteriu comportamental pe care ar trebui să-l înțeleagă omul. Indiferent cât de departe este acest subiect de părtășie despre urmărirea adevărului și de criteriile adevărului, pentru că se referă la cerințele lui Dumnezeu și la criteriile comportamentale date de El omenirii, în mod firesc, se referă și la criteriile adevărului, într-o anumită măsură. Prin urmare, oamenii ar trebui să înțeleagă aceste probleme. Aceste cerințe pe care le are Dumnezeu pentru comportamentul omului sunt criterii pe care oamenii ar trebui să le respecte și care nu trebuie ignorate. După ce vor înțelege aceste probleme, cel puțin, oamenii nu vor căuta să fie persoane bine educate și raționale, blânde și rafinate, curtenitoare, abordabile sau amabile în trăirea umanității normale și în abordările lor externe – de exemplu, ca atunci când occidentalii, în special, se așteaptă ca bărbații să fie domni, să deschidă ușile pentru femei, să scoată scaunul unei femei atunci când ea se așază și să acorde femeilor prioritate în locurile publice – odată ce oamenii dobândesc discernământ asupra acestor comportamente bune, cel puțin nu le vor lua drept standarde atunci când se străduiesc să trăiască umanitatea normală sau când urmăresc comportamentele umanității normale. În schimb, vor abandona aceste lucruri în inima și mintea lor; nu vor mai fi influențați și legați de ele. Acesta e un lucru pe care ar trebui să-l faceți. Dacă va mai exista cineva care spune: „Ei bine, acea persoană nu este foarte bine educată și rațională”, care va fi reacția ta? Îi vei arunca o privire și îi vei specifica: „Te-ai exprimat greșit. Aceasta este casa lui Dumnezeu. Ce vrei să spui cu «bine educată și rațională»? Nu acesta este adevărul și nu este asemănarea umană pe care trebuie să o trăim.” Unii oameni spun: „Conducătoarea noastră nu-i respectă pe bătrâni și nu are grijă de tineri. Am deja o vârstă înaintată, dar ea nu îmi spune mătușică, ci-mi zice pe nume. Nu ar trebui să facă asta. Nepoții mei sunt mai în vârstă decât ea! Făcând asta, nu mă privește de sus? Nu este nici prietenoasă sau bună cu oamenii. Judecând după comportamentul ei, nu pare potrivită să fie conducătoare.” Ce părere aveți despre această perspectivă? A respecta bătrânii și a avea grijă de tineri nu reprezintă adevărul. Nu ar trebui să evaluezi oamenii pe baza comportamentelor și manifestărilor lor exterioare, ci după cuvintele lui Dumnezeu, având adevărul drept criteriul tău. Numai acestea sunt principiile de evaluare a oamenilor. Atunci, cum ar trebui să evaluăm conducătorii și lucrătorii? Ar trebui să vă uitați dacă ei fac lucrare practică, dacă pot să-i conducă pe aleșii lui Dumnezeu să mănânce și să bea cuvintele lui Dumnezeu și să înțeleagă adevărul, dacă pot să folosească adevărul pentru a rezolva problemele din biserică și pentru a finaliza unele sarcini cruciale. De exemplu, cum merge lucrarea de evanghelizare? Cum este viața bisericească? Oare își îndeplinesc bine îndatoririle aleșii lui Dumnezeu? Cum evoluează toate sarcinile de specialități diferite? Au fost îndepărtați neîncrezătorii, oamenii răi și antihriștii? Acestea sunt îndeletnicirile esențiale ale bisericii. Evaluarea conducătorilor și a lucrătorilor se realizează, în principal, analizând cât de bine îndeplinesc ei aceste sarcini. Dacă sunt eficienți în toate aceste domenii, atunci sunt conducători competenți. Chiar dacă au un comportament puțin deficitar, asta nu este o mare problemă. A te uita doar la comportamentele exterioare nu reprezintă standardul pentru a evalua dacă un conducător sau un lucrător este potrivit. Dacă o persoană ar analiza asta din perspectiva omului, ar părea că acea conducătoare a fost nepoliticoasă pentru că nu i s-a adresat niciodată femeii mai în vârstă spunându-i mătușică sau bunică. Dar dacă ar folosi cuvintele lui Dumnezeu pentru a o evalua, această conducătoare este corespunzătoare, iar aleșii lui Dumnezeu au ales persoana potrivită, deoarece ea poate să sprijine fiecare aspect al lucrării bisericii, este utilă și benefică pentru intrarea în viață a fiecăruia dintre aleșii lui Dumnezeu și face bine lucrarea de evanghelizare. Toată lumea ar trebui să-i accepte conducerea și să coopereze cu lucrarea ei. Dacă o persoană nu cooperează cu lucrarea acestei conducătoare, dacă îi îngreunează situația sau caută influență ca să o critice doar pentru că această conducătoare nu are comportamente exterioare bune, cum ar fi să respecte bătrânii și să aibă grijă de tineri, acest lucru nu este benefic pentru lucrarea bisericii. Aceasta înseamnă acționarea fără principii față de un conducător și lucrător și este o manifestare a tulburării și perturbării lucrării bisericii. Astfel de oameni nu au dreptate; ei fac rău. Dacă vezi un conducător sau un lucrător care nu-și respectă bătrânii și, ca urmare, te gândești că nu este o persoană atât de bună și nu-i accepți conducerea, ba chiar o condamni, ce greșeală comiți? Acesta este rezultatul rău al evaluării oamenilor folosind standardele omului, în conformitate cu punctele de vedere ale culturii tradiționale. Dacă toată lumea va putea să evalueze oamenii și să aleagă conducători și lucrători conform cuvintelor lui Dumnezeu și adevărului, va fi corect și în acord cu intențiile lui Dumnezeu. Oamenii vor putea atât să-i trateze pe ceilalți corect, cât și să mențină progresul normal al lucrării bisericii. Dumnezeu va fi mulțumit și omul va fi mulțumit. Nu așa stau lucrurile?

Din moment ce am analizat așa-numitele „comportamente bune” ale omului și am avut părtășie despre standardele cerințelor pe care le are Dumnezeu pentru comportamentul omului, perspectiva din care oamenii privesc o persoană și standardele pe care le folosesc pentru a o evalua s-au schimbat; întrucât perspectiva din care oamenii privesc o persoană este diferită, rezultatele evaluărilor oamenilor sunt, și ele, diferite. Dacă oamenii utilizează cuvintele lui Dumnezeu ca bază a evaluărilor lor, atunci rezultatul va fi cu siguranță corect, just, obiectiv și în interesul tuturor. Dacă perspectiva, metoda și baza evaluărilor oamenilor sunt lucrurile pe care omul le consideră corecte și bune, atunci, care va fi rezultatul? Cineva ar putea ajunge să acuze sau să condamne în mod greșit oamenii buni sau să fie indus în eroare de ipocriți și să nu fie în stare să evalueze și să trateze o persoană în mod corect. Întrucât baza omului este eronată, rezultatul final va fi cu siguranță greșit, nedrept și nu va fi conform intențiilor lui Dumnezeu. Așadar, este necesar să analizăm și să avem părtășie despre esența noțiunilor oamenilor privind bunul comportament? Are aceasta vreo legătură cu urmărirea adevărului? Sunt foarte strâns legate! Chiar dacă acest subiect se referă doar la oamenii care trăiesc umanitatea normală și la abordările și manifestările exterioare ale omului, atunci când oamenii au criteriile corecte pe care le cere Dumnezeu pentru a trăi o umanitate normală, vor avea baze și criterii corecte și standardizate ca să-i evalueze pe ceilalți, să privească oamenii și lucrurile și să se comporte și să acționeze. Așadar, în această privință, nu vor fi mai precise direcția, calea și scopul urmăririi adevărului de către ei? (Ba da, vor fi.) Vor fi mai corecte și standardizate. Deși aceste subiecte sunt oarecum simple, ele sunt legate de opiniile omului despre oameni și lucruri și de comportamentul și acțiunile omului în cel mai practic, real și apropiat mod – nu sunt deloc deșarte.

Am vorbit deja mult pe tema lucrurilor pe care omul le consideră în noțiunile sale drept corecte și bune – M-am repetat de nenumărate ori ca să vă fac să înțelegeți că, deși aceste subiecte sunt, într-o anumită măsură, departe de adevăr și nu se ridică la înălțimea lui, ele sunt legate de opiniile omului despre oameni și lucruri și de comportamentul și acțiunile omului. Prin urmare, nu considerați aceste subiecte drept non-adevăruri sau ca pe un tip de cunoaștere ori teorie. Nu sunt deșarte. Lucrurile pe care oamenii, în noțiunile lor, le socotesc drepte și bune se află întotdeauna în adâncul inimii lor, controlându-le gândurile, perspectiva și punctul de vedere din care privesc oamenii și lucrurile și modul în care se comportă și acționează. Prin urmare, aceste lucruri trebuie explicate clar, astfel încât oamenii să poată să le înțeleagă și să dobândească discernământ în privința lor și, prin urmare, să renunțe la noțiunile omului despre comportamentul bun și altele asemenea și să nu mai trateze niciodată aceste lucruri ca fiind pozitive sau drept criterii comportamentale pentru opiniile lor despre oameni și lucruri și pentru comportamentul și acțiunile lor. Aceste lucruri categoric nu sunt cuvintele lui Dumnezeu, cu atât mai puțin adevărul. Ceea ce trebuie să faceți este să corectați în mod constant punctul de vedere și poziția din care priviți oamenii și lucrurile, vă comportați și acționați, în timp ce examinați permanent dacă fiecare noțiune și punct de vedere care apare în mintea voastră este în acord cu adevărul. Trebuie să vă schimbați imediat noțiunile și punctele de vedere eronate, apoi să vă păstrați poziția corectă și să priviți oamenii și lucrurile, să vă comportați și să acționați conform cuvintelor lui Dumnezeu, folosind criteriile comportamentale pe care le cere El. Aceasta este cea mai simplă practică a urmăririi adevărului. Este, de asemenea, un fel de direcție și țintă a ceea ce ar trebui să urmăriți atunci când vă străduiți să obțineți mântuirea și să trăiți umanitatea normală. Deoarece tocmai ați terminat de ascultat aceste cuvinte, s-ar putea să nu le înțelegeți atât de profund sau concret, dar nu vă faceți griji. După ce veți experimenta, continuu și tot mai profund, cuvintele lui Dumnezeu și după ce veți analiza și discerne continuu lucrurile despre care, în noțiunile culturii tradiționale, se crede că sunt corecte, veți putea în cele din urmă să renunțați la diferitele afirmații ale culturii tradiționale. Niciodată nu veți mai evalua comportamentul oamenilor conform culturii tradiționale; în schimb, veți evalua oamenii potrivit cuvintelor lui Dumnezeu și adevărului. În acest fel, veți fi îndepărtat și abandonat întru totul noțiunile din cultura tradițională. Dacă nu înțelegi adevărul, ci doar doctrine simple și știi că purtările cerute de cultura tradițională sunt invalide, ai putea gândi: „Sunt o persoană modernă, izolată de masele lumești. Nu sunt foarte tradițional și chiar sunt scârbit de cultura tradițională, nu-mi place să respect obiceiuri și ritualuri plictisitoare.” Însă atunci când privești persoane și lucruri, tot vei folosi foarte natural noțiunile tale din trecut pentru a le vedea și a le evalua. În acel moment, îți vei da seama că tot ce ai afirmat despre tine, și anume că ești o persoană modernă, care nu este de modă veche sau foarte tradițională și care poate accepta adevărul, era, de fapt, fals și greșit și că ai fost păcălit de propriile sentimente. Doar atunci îți vei da seama că vechile tale gânduri, opinii și noțiuni s-au înrădăcinat adânc în inima ta, cu mult timp în urmă și că ele nu dispar imediat ce-ți schimbi noțiunile sau abandonezi anumite gânduri. Să spui că ești o persoană din noua eră, o persoană modernă, este doar o etichetă superficială; zici asta doar pentru că te-ai născut într-o altă generație și perioadă, însă toate acele lucruri de modă veche și opuse lui Dumnezeu, care sunt comune întregii omeniri, sunt prezente și în tine, fără excepție. Atâta vreme cât ești om, vei avea aceste lucruri în tine. Dacă nu crezi asta, atunci dobândește mai multă experiență. Va veni o zi când vei spune „Amin” acestor cuvinte ale Mele. Acei oameni care nu au înțelegere spirituală și cei care sunt trufași și egoiști, gândesc: „Am un master și un doctorat. Am trăit mulți ani în această societate și am fost expus culturii și educației noii ere, mai ales educației occidentale. Cum aș putea să mai nutresc acele lucruri demodate? Tradițiile sunt cele mai rele pentru mine. Cel mai mult detest acele reguli inutile. Când familia mea se reunește și vorbește despre lucruri și reguli tradiționale, nu vreau să ascult deloc.” Nu te grăbi să negi. În cele din urmă, va veni o zi în care vei renunța la aceste idei ale tale. Vei recunoaște că nu ar putea exista un membru mai obișnuit al rasei umane corupte de Satana decât tine. Deși nu ai acceptat de bunăvoie și nici nu ți-ai însușit, în sinea ta, noțiunile de modă veche, cultura tradițională și strămoșii rasei umane te-au infectat și condiționat cu ele cu mult timp în urmă. Aceste lucruri există, fără excepție, în lumea ta interioară și în gândurile și noțiunile tale. De ce? Pentru că aceste aspecte ale culturii tradiționale nu sunt simple afirmații, și nici simple zicale sau abordări. Mai degrabă, reprezintă un tip de gândire și teorie. Efectul lor este inducerea omului în eroare și coruperea lui. Aceste cuvinte și abordări nu vin de la umanitatea coruptă, ci de la Satana. Atât timp cât trăiești sub puterea Satanei, nu poți evita să nu fii condiționat, indus în eroare și corupt de aceste lucruri. Acum că Mi-ai auzit cuvintele, vei simți că toate sunt realități și adevărul. După ce ai experimentat aceste cuvinte ale Mele, vei descoperi că, deși nu-ți plac cultura tradițională, obiceiurile și ritualurile obositoare sau regulile fără rost, bazele opiniilor tale despre oameni și lucruri și ale comportamentului și acțiunilor tale provin, inevitabil, de la om. Ele aparțin nucleului culturii tradiționale, sunt lucruri din cadrul acesteia. Opiniile tale despre oameni și lucruri, precum și comportamentul și acțiunile tale nu se bazează pe cuvintele lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriul tău. În acel moment, vei ști, vei putea să vezi clar că, înainte ca oamenii să dobândească adevărul, dacă nu-l urmăresc sau nu-l înțeleg, atunci poartă otrava Satanei, o bucată din Satana, și uneltirile lui cu ei, în timp ce trăiesc cea mai simplă umanitate normală. Tot ceea ce trăiesc este negativ, disprețuit și respins de Dumnezeu. Totul aparține trupului și nu are nimic de-a face cu lucrurile pozitive pe care le înfățișează Dumnezeu, de care Îi place și care sunt în acord cu intențiile Sale. Între ele nu există deloc suprapunere, nici măcar vreo asemănare. Este foarte important să vezi limpede aceste probleme, altfel, oamenii nu vor ști ce înseamnă să practici adevărul. Ei se vor agăța pentru totdeauna de comportamentele bune pe care omul le crede a fi lucruri pozitive, așadar, comportamentul și manifestările lor nu vor primi niciodată aprobarea lui Dumnezeu. Dacă o persoană iubește adevărul, va putea să-l accepte și să-l urmărească. Ea va privi oamenii și lucrurile, se va comporta și va acționa în totalitate conform cuvintelor lui Dumnezeu, având adevărul drept criteriul său. În acest fel, va putea să pornească pe calea vieții pe care a indicat-o Dumnezeu omului. Să privești oamenii și lucrurile și să te comporți și să acționezi în totalitate conform cuvintelor lui Dumnezeu, având adevărul drept criteriul tău – acest adevăr-principiu este extrem de important și imperativ pentru om. Este un adevăr-principiu pe care omul trebuie să-l aibă atunci când urmărește mântuirea și se străduiește să trăiască o viață plină de sens. Trebuie să accepți acest lucru. Nu ai de ales în această privință și nu există excepții pentru nimeni. Dacă nu urmărești adevărul și nu accepți acest adevăr-principiu, indiferent dacă ești bătrân sau tânăr, cunoscător sau nu, indiferent dacă ești o persoană de credință sau cu puțină credință și indiferent cărei clase sociale îi aparții sau ce etnie ai, fără excepție, nu vei avea nimic de-a face cu standardele pe care le cere Dumnezeu. Ceea ce trebuie să faci este să te străduiești să privești oamenii și lucrurile și să te comporți și să acționezi în totalitate conform cuvintelor lui Dumnezeu, având adevărul drept criteriul tău. Acesta este unicul și singurul drum pe care ar trebui să-l urmezi. Nu trebuie să alegi cu multă grijă, spunând: „Voi accepta ceva ca adevăr dacă se potrivește cu noțiunile mele, dar, dacă nu, voi refuza să-l accept. Voi proceda în felul meu, nu este nevoie să urmăresc adevărul. Nu trebuie să privesc oamenii, chestiunile și lucrurile din punctul de vedere al cuvintelor lui Dumnezeu; am propriile opinii și sunt destul de nobile, obiective și pozitive. Nu sunt atât de diferite de cuvintele lui Dumnezeu, așadar, bineînțeles, pot înlocui cuvintele lui Dumnezeu și adevărul. Nu este nevoie să practic cuvintele lui Dumnezeu în această privință sau să acționez în conformitate cu ele.” Acest tip de vedere și această metodă de urmărire sunt greșite. Indiferent cât de bune sau corecte sunt punctele de vedere ale unei persoane, acestea sunt, totuși, greșite. Ele nu pot înlocui în niciun caz adevărul. Dacă nu poți să accepți adevărul, orice vei urmări va fi greșit. De aceea spun că nu ai de ales în chestiunea potrivit căreia trebuie „să privești oamenii și lucrurile și să te comporți și să acționezi în totalitate conform cuvintelor lui Dumnezeu, având adevărul drept criteriul tău”. Tot ce poți să faci este să acționezi conștiincios în conformitate cu această sintagmă, să o îndeplinești și să o experimentezi personal, dobândind treptat cunoștințe despre ea, recunoscându-ți firea coruptă și pătrunzând în realitatea acestei sintagme. Numai atunci scopul pe care îl vei atinge în cele din urmă va fi cel pe care ar trebui să-l atingi căutând adevărul. Altfel, munca ta grea, toate lucrurile la care ai renunțat și prețul pe care l-ai plătit se vor evapora; toate vor fi în zadar. Înțelegi?

Ce înseamnă să urmărești adevărul? (Să privești oamenii și lucrurile și să te comporți și să acționezi în totalitate conform cuvintelor lui Dumnezeu, având adevărul drept criteriul tău.) Așa este. Practică aceste cuvinte în mod conștiincios, absolut și cuprinzător. Fă din această sintagmă scopul urmăririi tale și realitatea vieții tale și, atunci, vei fi o persoană care urmărește adevărul. Nu te lăsa întinat în niciun fel, nu te întina cu nicio voință a omului și nu te agăța de nicio mentalitate a norocului. Acesta este modul corect de a acționa și vei avea, atunci, speranța de a dobândi adevărul. Așadar, este necesar să avem părtășie despre noțiunile omului privind comportamentul bun și să le analizăm? (Da, este.) Ce îndrumare și ajutor pozitiv poate să vă ofere? Pot aceste cuvinte să devină baza și criteriul pentru modul în care priviți oamenii și lucrurile, vă comportați și acționați? (Da, pot.) Dacă pot, atunci citește bine, rugându-te, aceste două părtășii în timpul adunărilor și al devoționalelor tale. Odată ce vei înțelege bine aceste cuvinte, vei putea să privești cu exactitate oamenii și lucrurile, să te comporți și să acționezi conform cuvintelor lui Dumnezeu. Astfel, vei avea o bază și un criteriu pentru spusele și faptele tale. Vei vedea oamenii cu acuratețe, iar perspectiva și poziția din care privești lucrurile vor fi, de asemenea, corecte. Nu vei mai privi oamenii și lucrurile pe baza emoțiilor sau sentimentelor tale, și nici pe baza culturii tradiționale sau a filosofiilor satanice. Când vei avea baza corectă, rezultatele opiniilor tale despre oameni și lucruri vor fi relativ exacte. Nu este așa? (Ba da.) Prin urmare, nu puteți să luați sau să lăsați, pur și simplu, aceste cuvinte. Nu vin la adunările voastre și nu am părtășie despre aceste subiecte doar ca să treacă timpul sau ca să Mă amuz pentru că sunt plictisit. O fac pentru că aceste probleme sunt comune tuturor oamenilor și sunt probleme pe care oamenii trebuie să le înțeleagă pe calea lor de a urmări adevărul și de a dobândi mântuirea. Totuși, oamenii nu sunt încă lămuriți în privința acestor probleme. Ele îi constrâng și-i încurcă deseori. Îi împiedică și îi deranjează. Desigur, oamenii nu înțeleg nici calea spre dobândirea mântuirii. Indiferent dacă o fac dintr-o perspectivă pasivă sau activă, ori dintr-o perspectivă pozitivă sau negativă, oamenii ar trebui să se asigure că aceste probleme le sunt clare și că le înțeleg. În acest fel, atunci când vei întâmpina asemenea probleme în viața reală și te vei confrunta cu o alegere, vei putea să cauți adevărul; perspectiva și poziția din care vei privi problema vor fi corecte și vei putea respecta principiile. În acest fel, deciziile și alegerile tale vor avea o bază și vor fi conform cuvintelor lui Dumnezeu. Niciodată nu vei mai fi indus în eroare de filosofii și sofisme satanice; niciodată nu vei mai fi tulburat de otrăvurile și de afirmații absurde ale Satanei. Apoi, când va veni vorba să privești oamenii și lucrurile, care este cel mai simplu nivel, vei fi capabil de obiectivism și exactitate în modul în care vezi un lucru sau o persoană; nu vei fi influențat sau controlat de sentimentele tale sau de filosofii satanice. Prin urmare, deși recunoașterea și discernerea comportamentelor pe care oamenii le consideră bune conform noțiunilor lor nu reprezintă o chestiune majoră în procesul de urmărire a adevărului, aceasta este strâns legată de viața de zi cu zi a oamenilor. Cu alte cuvinte, în viața de zi cu zi, oamenii se confruntă frecvent cu aceste lucruri. De exemplu, să spunem că se întâmplă ceva și vrei să acționezi într-un fel, dar o altă persoană îți prezintă o viziune diferită, iar pe tine te incomodează modul în care persoana respectivă se comportă de obicei – cum ar trebui să-i tratezi opinia? Cum ar trebui să gestionezi această chestiune? Ar fi greșit să o ignori pur și simplu. Deoarece nutrești o anumită opinie despre aceste lucruri, o evaluare a lor sau o concluzie pe care ai tras-o în privința lor, ele îți vor influența gândirea și judecata și este posibil să-ți influențeze verdictul în această chestiune. De aceea, trebuie să abordezi cu calm opinia ei diferită, discernând-o și văzând-o clar, conform adevărului. În cazul în care spusele acelei persoane sunt în conformitate cu adevărurile-principii, atunci ar trebui să le accepți. Dacă nu poți să vezi clar problema, atunci când vei întâlni din nou o situație sau o persoană ca aceasta, te vei simți mereu confuz, nepregătit, agitat și neliniștit. Unii oameni pot chiar să ia măsuri extreme pentru a aborda și a face față situației, ale căror rezultate finale cu siguranță nimeni nu vrea să le vadă. Dacă folosești standardele de evaluare pe care le cere Dumnezeu pentru a privi o persoană, rezultatul final va fi probabil bun și pozitiv – nu va exista niciun conflict între voi doi și vă veți înțelege. Însă dacă folosești logica Satanei și standardele noțiunilor omului despre bunul comportament pentru a privi persoana, este posibil ca voi doi să ajungeți să vă certați și să vă contraziceți. Rezultatul va fi că nu veți mai putea să vă înțelegeți bine și multe lucruri vor urma de aici: s-ar putea să vă subminați unul pe celălalt, să vă subapreciați și să vă judecați reciproc, în cazuri grave chiar să vă luptați fizic și, în cele din urmă, ambele părți vor fi rănite și vor pierde. Nimeni nu vrea să vadă asta. Prin urmare, lucrurile pe care Satana le insuflă oamenilor nu îi pot ajuta niciodată să privească o persoană sau un lucru în mod obiectiv, corect sau rezonabil. Pe de altă parte, atunci când oamenii privesc și evaluează un lucru sau o persoană conform criteriilor comportamentale pe care i le cere Dumnezeu omului și în privința cărora l-a informat și conform cuvintelor Sale și adevărului, rezultatul final va fi cu siguranță obiectiv, deoarece nu va fi întinat de impetuozitate, de emoțiile sau sentimentele omului. Asta poate să dea naștere doar unor lucruri bune. În lumina acestui fapt, ce trebuie să accepte oamenii: noțiunile omului despre lucruri bune sau criteriile comportamentale pe care le cere Dumnezeu? (Criteriile comportamentale pe care le cere Dumnezeu.) Toți cunoașteți răspunsul la această întrebare și puteți să răspundeți corect. În regulă, vom încheia aici părtășia noastră despre acest subiect. Ceea ce trebuie să faceți în continuare este să cugetați la aceste lucruri și să aveți părtășie despre ele, să organizați sistematic aceste chestiuni, să găsiți mai multe principii și căi de practică și apoi să vă supuneți lor și să le experimentați continuu în viața de zi cu zi și să pătrundeți în realitatea acestor cuvinte. Desigur, pătrunderea în realitatea acestor cuvinte este primul adevăr-principiu pe care îl urmăresc și în care pătrund oamenii. În acest fel, odată cu experiența, oamenii ajung treptat la diferite grade de înțelegere și cunoaștere a fiecărui aspect al conținutului acestei părtășii și câștigă progresiv din perspective diferite. Cu cât câștigi mai mult, cu atât mai profunde vor deveni cunoștințele tale despre experiență și pătrunderea în aceste cuvinte. Cu cât mai profund pătrunzi în acestea și le experimentezi, cu atât mai profunde vor deveni intrarea și cunoștințele tale despre experiență din opiniile tale despre oameni și lucruri, precum și comportamentul și acțiunile tale. Din contră, dacă nu pătrunzi deloc în aceste cuvinte și doar le analizezi și le înțelegi sensul literal și nu faci nimic în plus, trăind așa cum ai făcut-o dintotdeauna, fără să cauți adevărul atunci când apar probleme, și nu compari acele probleme cu spusele lui Dumnezeu și nici nu le rezolvi conform cuvintelor Lui, atunci nu vei putea niciodată să intri în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu. Ce înseamnă să spui că nu vei putea niciodată să intri în adevărul-realitate? Înseamnă că nu ești cineva care iubește adevărul și nu-l vei practica niciodată, pentru că nu vei privi niciodată oamenii și lucrurile, nu te vei comporta și nici nu vei acționa conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriul tău. Tu spui: „Încă trăiesc bine, chiar dacă nu iau cuvintele lui Dumnezeu ca bază sau adevărul drept criteriu.” Ce vrei să spui prin „trăiesc bine”? Oare lucrurile merg bine atâta vreme cât nu ești mort? Scopul urmăririi tale nu este acela de a dobândi mântuirea, iar tu nu accepți sau nu înțelegi adevărul și, totuși, spui că trăiești bine. Dacă așa stau lucrurile, calitatea vieții tale este foarte mediocră, iar calitatea umanității pe care o trăiești este foarte slabă. Ca să împrumut o zicală colocvială, semeni mai mult cu o fiară decât cu o persoană, pentru că nu mănânci și nu bei cuvintele lui Dumnezeu și nu înțelegi adevărul, încă trăiești potrivit unei firi și unor filosofii satanice – ești doar un non-om îmbrăcat în piele umană. Ce calitate sau valoare are viața unei astfel de persoane? Nu aduce niciun beneficiu ție sau altora. Calitatea acestui tip de viață este atât de slabă – nu are valoare.

Știți de ce analizez astăzi aceste noțiuni tradiționale și am părtășie despre ele și despre cultura tradițională? Să fie doar pentru că nu Îmi plac? (Nu, nu acesta este motivul.) Atunci, care este semnificația părtășiei despre aceste subiecte? Care este scopul ei final? (Ne ajută să analizăm ce comportamente și manifestări continuăm să nutrim, care sunt dictate de cultura tradițională, și de ce trăim după filosofiile satanice. După ce ajungem să înțelegem adevărul și să dobândim discernământ, vom fi capabili să trăim umanitatea normală conform cerințelor și criteriilor pe care ni le-a dat Dumnezeu și să mergem pe calea urmăririi adevărului.) Aveți dreptate, dar ați folosit cam multe cuvinte. Care este cel mai simplu și mai direct răspuns? Părtășia despre aceste subiecte are un singur scop final, și anume de a-i face pe oameni să înțeleagă ce este adevărul și ce e practica adevărului. Odată ce oamenii înțeleg limpede aceste două lucruri, vor avea discernământ privind comportamentele bune pe care le promovează cultura tradițională. Nu vor mai trata acele comportamente bune drept standarde pentru practicarea adevărului sau pentru trăirea asemănării umane. Doar înțelegând adevărul pot oamenii să scape de cătușele culturii tradiționale și să se lepede de înțelegerile și opiniile lor eronate despre practicarea adevărului și comportamentele bune pe care ar trebui să le aibă oamenii. Numai în acest fel pot oamenii să practice și să urmărească în mod corect adevărul. Dacă oamenii nu știu ce este adevărul și consideră cultura tradițională drept adevăr, atunci direcția, scopurile și calea urmăririi lor vor fi, toate, greșite. Ei se vor fi abătut de la cuvintele lui Dumnezeu, vor fi încălcat adevărul și se vor fi îndepărtat de adevărata cale. Prin urmare, ei merg pe propria cale și se rătăcesc. Dacă oamenii care nu înțeleg adevărul sunt incapabili să-l caute și să-l practice, care va fi rezultatul final? Ei nu vor dobândi adevărul. Și dacă nu dobândesc adevărul, atunci, oricât de mult ar crede acești oameni, va fi în zadar. Așadar, părtășia de astăzi și analiza acestor noțiuni tradiționale și a acestor afirmații ale culturii tradiționale reprezintă un subiect foarte important și plin de însemnătate pentru toți credincioșii. Credeți în Dumnezeu, dar înțelegeți, de fapt, ce este adevărul? Chiar știți cum să urmăriți adevărul? Sunteți siguri de obiectivele voastre? Sunteți siguri de calea voastră? Dacă nu ești sigur de nimic, cum poți să urmărești adevărul? Ai putea urmări lucrul greșit? Ai putea să o iei pe căi greșite? Acest lucru este extrem de probabil. Așadar, deși cuvintele despre care am părtășie astăzi par foarte simple la suprafață, cuvinte pe care oamenii le înțeleg imediat ce le aud și care, din perspectiva voastră, nici măcar nu par demne de menționat, acest subiect și acest conținut se referă direct la adevăr și la cerințele lui Dumnezeu. Acesta e lucrul de care majoritatea dintre voi nu sunteți conștienți. Deși, în ceea ce privește doctrina, înțelegeți că științele sociale ale omenirii și cultura tradițională nu sunt adevărul și că, desigur, obiceiurile și practicile etnice nu îl reprezintă, chiar vedeți limpede esența acestor lucruri? Chiar ați scăpat de cătușele acestor lucruri? Nu neapărat. Casa lui Dumnezeu nu le-a cerut niciodată oamenilor să depună eforturi pentru a studia cultura, obiceiurile și practicile etnice și, cu siguranță, nu i-a obligat pe oameni să accepte nimic din cultura tradițională. Casa lui Dumnezeu nu a menționat niciodată aceste lucruri. Totuși, subiectul despre care am părtășie astăzi este foarte important. Este necesar ca Eu să spun acest lucru clar, ca voi să înțelegeți. Scopul spuselor Mele nu este altul decât acela de a-i face pe oameni să înțeleagă adevărul și intențiile lui Dumnezeu, dar puteți voi toți să înțelegeți ce zic Eu? Dacă veți depune câteva eforturi, dacă veți plăti un preț mic și veți investi puțină energie, veți putea în cele din urmă să obțineți câștiguri în acest domeniu și să reușiți să înțelegeți aceste adevăruri. Și, ajungând să înțelegeți aceste adevăruri și, apoi, căutând să intrați în realitatea lor, vă va fi ușor să obțineți rezultate.

Un aspect al lucrurilor pe care omul le consideră în noțiunile sale drept corecte și bune despre care am avut părtășie înainte a fost comportamentul bun al omului. Care a fost celălalt aspect? (Moralitatea și calitatea umanității omului.) În termeni simpli, este conduita morală a omului. Deși toți oamenii corupți trăiesc potrivit firilor lor satanice, ei sunt excepțional de buni la a se deghiza. Pe lângă zicalele legate în mod specific de abordări și comportamente superficiale, ei au născocit, de asemenea, multe zicale și cerințe referitoare la conduita morală a omului. Ce zicale privind conduita morală circulă printre oameni? Enumerați-le pe cele cunoscute și cu care sunteți familiarizați și, apoi, vom alege câteva zicale comune pe care să le analizăm și despre care să avem părtășie. (Nu-ți însuși banii găsiți pe jos. Găsește plăcere în a-i ajuta pe ceilalți.) (O bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință.) (Sacrifică-ți interesele de dragul celorlalți.) (Răsplătește răul cu bine.) (O femeie trebuie să fie virtuoasă, bună la inimă, blajină și morală.) (Fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți.) Da, toate acestea sunt exemple bune. În plus, mai sunt și acestea: „Când bei apă dintr-o fântână, nu ar trebui să uiți niciodată cine a săpat-o”, „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile” și „Execuția duce doar la rostogolirea capetelor; fii indulgent oriunde este posibil”. Toate acestea sunt cerințe propuse cu privire la conduita morală a omului. Mai sunt și altele? (Bunătatea unei picături de apă ar trebui răsplătită cu un izvor care țâșnește.) Aceasta este, de asemenea, o cerință pe care cultura tradițională a omenirii a propus-o cu privire la conduita morală a omului și un standard pentru evaluarea comportamentului moral al oamenilor. Care mai sunt? (Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești.) Aceasta este puțin mai simplă, dar contează și ea. Mai sunt și altele: „Aș încasa un glonț pentru un prieten”, „Un supus loial nu poate sluji la doi regi, o femeie bună nu se poate căsători cu doi bărbați”, „Omul nu ar trebui să fie niciodată corupt de bogăție, schimbat de sărăcie sau copleșit de forță” și „Dedică-te unei sarcini și străduiește-te să faci tot posibilul până în ziua morții tale”. Nu sunt acestea alte exemple? (Ba da, sunt.) Ca și acesta: „Viermii de mătase ai primăverii vor țese până vor muri, iar lumânările se vor mistui până la ultima picătură de ceară.” Uitați-vă cât de mari sunt așteptările lor de la conduita și comportamentul omului! Vor ca oamenii să ardă toată viața ca o lumânare și să se transforme în cenușă. Se consideră că o persoană are un caracter moral înalt doar atunci când se comportă în acest fel. Nu este aceasta o așteptare uriașă? (Ba da, este.) Oamenii au fost influențați și încătușați de aceste aspecte ale culturii tradiționale de mii de ani și care este rezultatul? Trăiesc ei asemănarea umană? Trăiesc ei vieți pline de sens? Oamenii trăiesc pentru aceste lucruri cerute de cultura tradițională, sacrificându-și tinerețea sau chiar toată viața pentru ele, crezând, totodată, că viața lor este foarte mândră și glorioasă. În cele din urmă, când mor, ei nu știu pentru ce au murit, dacă moartea lor a avut vreo valoare și semnificație sau dacă au îndeplinit cerințele Creatorului lor. Oamenii nu știu absolut nimic despre aceste lucruri. Ce alte zicale și cerințe are cultura tradițională cu privire la conduita morală a oamenilor? „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” și „Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții” – acestea se potrivesc. Există, de asemenea, și zicala: „Cuvântul unui gentleman este legământul lui”; aceasta este o cerință care se referă la credibilitatea omului. Mai sunt și altele? (Să crești din noroi, nepătat, scăldându-te în valuri limpezi, fără ca totuși să pari extravagant.) Această sintagmă se suprapune oarecum cu subiectul de față. Cred că am enumerat destule exemple. Zicalele pe care tocmai le-am acoperit includ cerințe care au fost propuse cu privire la dăruirea, patriotismul, credibilitatea, castitatea omului, precum și principiile interacțiunii cu ceilalți și modul în care oamenii ar trebui să trateze pe cineva care i-a ajutat sau cum să răsplătească bunătatea și așa mai departe. Unele dintre aceste zicale sunt mai simple, în timp ce altele sunt puțin mai profunde. Cele mai simple sunt: „Găsește plăcere în a-i ajuta pe ceilalți”, „Nu-ți însuși banii găsiți pe jos” și „Omul nu ar trebui să fie niciodată corupt de bogăție, schimbat de sărăcie sau copleșit de forță”. Acestea sunt cerințe care privesc purtarea omului. „Un supus loial nu poate sluji la doi regi, o femeie bună nu se poate căsători cu doi bărbați” este o cerință legată de integritatea morală și castitatea oamenilor. Acestea se încadrează, mai mult sau mai puțin, în sfera conceptelor de bunăvoință, dreptate, decență, înțelepciune și credibilitate ale culturii tradiționale chineze. Câte zicale tocmai am enumerat? (Douăzeci și una.) Citiți-le pentru Mine. („Nu-ți însuși banii găsiți pe jos”, „Găsește plăcere în a-i ajuta pe ceilalți”, „Fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți”, „Răsplătește răul cu bine”, „O bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință”, „Sacrifică-ți interesele de dragul celorlalți”, „O femeie trebuie să fie virtuoasă, bună la inimă, blajină și morală”, „Când bei apă dintr-o fântână, nu ar trebui să uiți niciodată cine a săpat-o”, „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile”, „Execuția duce doar la rostogolirea capetelor; fii indulgent oriunde este posibil”, „Bunătatea unei picături de apă ar trebui răsplătită cu un izvor care țâșnește”, „Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești”, „Aș încasa un glonț pentru un prieten”, „Un supus loial nu poate sluji la doi regi, o femeie bună nu se poate căsători cu doi bărbați”, „Omul nu ar trebui să fie niciodată corupt de bogăție, schimbat de sărăcie sau copleșit de forță”, „Dedică-te unei sarcini și străduiește-te să faci tot posibilul până în ziua morții tale”, „Viermii de mătase ai primăverii vor țese până vor muri, iar lumânările se vor mistui până la ultima picătură de ceară”, „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale”, „Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții”, „Cuvântul unui gentleman este legământul lui” și „Să crești din noroi, nepătat, scăldându-te în valuri limpezi, fără ca totuși să pari extravagant”.) Astăzi, vom face un studiu în avans al tuturor tipurilor de calități „bune” pe care le-a rezumat omenirea cu privire la conduita morală. Diversele afirmații ale culturii tradiționale privind conduita morală propun diferite cerințe pentru umanitatea și conduita morală a omului. Unele cer oamenilor să răsplătească actele de bunătate care li se fac, altele cer ca oamenii să se bucure că-i ajută pe ceilalți, unele sunt metode de a interacționa cu oamenii care nu-ți plac, în timp ce altele sunt metode pentru a face față defectelor și neajunsurilor altora sau oamenilor care au probleme. În aceste domenii, ele oferă oamenilor limite și propun anumite cerințe și standarde. Toate acestea sunt cerințe și standarde pe care cultura tradițională le are în ceea ce privește conduita morală a omului și toate sunt lucruri care circulă printre oameni. Cine a crescut în China va fi auzit frecvent aceste cuvinte și le cunoaște pe de rost. Aceste afirmații despre conduita morală din cultura tradițională se încadrează, mai mult sau mai puțin, în sfera bunăvoinței, dreptății, decenței, înțelepciunii și credibilității. Desigur, sunt unele zicale care nu se încadrează în această sferă, dar cele importante se încadrează, toate, mai mult sau mai puțin. Acest lucru ar trebui să vă fie clar.

Astăzi, nu vom avea părtășie într-un mod concret despre ce înseamnă o anumită afirmație privind conduita morală și nici nu vom diseca în mod concret care este esența vreunei zicale anume. Vă voi îndemna să vă pregătiți, mai întâi, studiind un pic. Uitați-vă la ce diferențe există între afirmațiile culturii tradiționale despre conduita morală și standardele pe care Dumnezeu le cere omului pentru a trăi umanitatea normală. Care zicale din cultura tradițională sunt, în mod clar, în contradicție cu spusele lui Dumnezeu și cu adevărul? Dacă sunt interpretate la propriu, care zicale sunt asemănătoare cuvintelor lui Dumnezeu și adevărului sau au oarecum o legătură cu acestea? Care dintre aceste zicale credeți că sunt lucruri pozitive și pe care dintre aceste zicale le-ați respectat cândva cu strictețe, după ce ați ajuns să credeți în Dumnezeu, practicându-le și conformându-vă lor ca și cum ar fi fost criteriul vostru în urmărirea adevărului? De exemplu: „Sacrifică-ți interesele de dragul celorlalți.” Sunteți toți familiarizați cu această zicală? După ce ați ajuns să credeți în Dumnezeu, nu v-ați gândit că ar trebui să fiți persoane bune ca aceasta? Și când v-ați sacrificat interesele de dragul celorlalți, nu v-ați gândit că aveți o umanitate destul de bună și că Dumnezeu v-ar plăcea cu siguranță? Sau, înainte să crezi în Dumnezeu, poate ai considerat că oamenii care au calitatea de a „răsplăti răul cu bine” erau oameni buni – pur și simplu nu erai dispus să o faci, nu puteai să o faci și nu reușeai să respecți asta, dar după ce ai ajuns să crezi în Dumnezeu, te-ai ținut de acel standard și ai putut să practici „iertarea și uitarea” față de acei oameni care te-au rănit în trecut sau pe care obișnuiai să nu-i suporți sau să-i urăști. S-ar putea să crezi că această zicală despre conduita morală se aliniază cu momentul în care Domnul Isus a spus să ierți oamenii de șaptezeci de ori câte șapte și, astfel, să fii foarte dispus să te înfrânezi, conform acesteia. Poți chiar să o pui în practică și să o respecți ca și cum ar fi adevărul și să crezi că oamenii care practică răsplătirea răului cu bine sunt oameni care practică adevărul și urmează calea lui Dumnezeu. Aveți astfel de gânduri sau manifestări? Care zicală mai credeți că seamănă, în esența ei, cu adevărul și cuvintele lui Dumnezeu, în măsura în care ar putea chiar să înlocuiască adevărul, să nu fie prea mult să spuneți că este adevărul? Desigur, ar trebui să fie ușor să discerneți zicala: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale.” Majoritatea oamenilor pot să vadă că această zicală nu este adevărul și că este doar un slogan înșelător, care sună pretențios. „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” este ceva ce se spune non-credincioșilor care nu au credință în Dumnezeu; este o cerință pe care guvernul unei țări o impune oamenilor săi, pentru a-i învăța să-și iubească țara. Această zicală este în contradicție cu adevărul și nu are nicio bază în cuvintele lui Dumnezeu. Se poate spune că această zicală nu este, în esență, adevărul și că nu-l poate înlocui. Această zicală este un punct de vedere care vine, întru totul, de la Satana și își are originea în Satana și servește clasei conducătoare. Nu are nimic de-a face cu spusele lui Dumnezeu sau cu adevărul. De aceea, zicala: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” nu este, categoric, adevărul și nici nu este ceva ce ar trebui să susțină o persoană cu umanitate normală. Așadar, ce fel de oameni sunt capabili să confunde această zicală cu adevărul? Oamenii care născocesc mereu modalități de a dobândi reputație, statut și profit personal și aceia care își doresc să devină oficiali. Ei practică această zicală ca și cum ar fi adevărul pentru a câștiga favoarea claselor conducătoare și pentru a-și atinge scopurile. Există unele zicale care, pentru oameni, nu sunt ușor de deslușit. Deși oamenii știu că aceste zicale nu sunt adevărul, în inima lor, simt totuși că ele sunt corecte și în acord cu doctrina. Vor să trăiască potrivit acestor zicale și să se comporte în acel fel pentru a-și ridica nivelul moralității și pentru a-și spori carisma personală și, în același timp, pentru ca alții să creadă că au umanitate și că nu sunt non-oameni. Care zicale v-au fost greu de deslușit? (Cred că „o bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință” a fost foarte greu de deslușit. Am tratat-o ca și cum ar fi fost un lucru pozitiv și am crezut că aceia care răsplăteau cu recunoștință bunătățile erau oameni care aveau conștiință. „Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții” este alta. Înseamnă că, din moment ce o persoană a acceptat o sarcină de la altcineva, ar trebui să facă tot ce-i stă în putință pentru a se asigura că o îndeplinește bine. Mi s-a părut că acesta era un lucru pozitiv și ceva ce ar trebui să facă o persoană cu rațiune și conștiință.) Cine mai dă un exemplu? (Mai există și zicala: „Bunătatea unei picături de apă ar trebui răsplătită cu un izvor care țâșnește.” M-am gândit că o persoană care ar putea face asta este cineva cu o relativă umanitate și moralitate.) Altă zicală? („Cuvântul unui gentleman este legământul lui.” Am crezut că, dacă un om face ceea ce a spus și este demn de încredere, asta înseamnă că are o conduită morală bună.) Înainte, credeai că aceasta este o conduită morală bună. Cum o percepi acum? (Trebuie să ne uităm la natura acelui „legământ” – este corectă sau greșită? Este pozitivă sau este negativă? Dacă o persoană le spune oamenilor răi și antihriștilor: „Te voi proteja. Cuvântul unui gentleman este legământul lui”, și apoi, când casa lui Dumnezeu anchetează și cercetează situația acelei persoane, aceasta îi protejează pe acei oameni răi și antihriști, atunci face rău și se împotrivește lui Dumnezeu.) Acest discernământ este corect. Trebuie să vă uitați la natura acelui „cuvânt” – este pozitivă sau negativă? Dacă o persoană face ceva greșit sau rău în timp ce pune în practică zicala: „Cuvântul unui gentleman este legământul lui”, atunci urmele faptei sale rele sunt ca goana nebună a cailor rapizi, alergând direct în iad și căzând în Adânc. Dar în cazul în care „cuvântul” său este în concordanță cu adevărul și are un simț al dreptății și protejează lucrarea casei lui Dumnezeu și Îl mulțumește pe Dumnezeu, atunci este corect să pui în practică zicala: „Cuvântul unui gentleman este legământul lui.” Din aceste exemple, puteți vedea că trebuie să discerneți cuvintele culturii tradiționale. Trebuie să deosebiți diferite situații și medii și nu puteți folosi aceste cuvinte fără discernământ. Există câteva cuvinte care evident nu corespund realității și sunt clar greșite. Trebuie să fiți deosebit de precauți atunci când aveți de-a face cu aceste cuvinte. Trebuie să le tratați drept erezii și sofisme. Există unele cuvinte care sunt potrivite doar în anumite contexte și domenii. Într-un context sau mediu diferit, cuvintele nu mai sunt valabile; sunt greșite și dăunătoare oamenilor. Dacă nu le puteți discerne, este posibil ca acestea să vă otrăvească și să vă facă rău. Indiferent dacă aceste cuvinte ale culturii tradiționale sunt corecte sau greșite, sau dacă par sau nu logice după părerea omului, niciunul dintre ele nu este adevărul și niciunul nu este conform cuvintelor lui Dumnezeu. Asta e o certitudine. Lucrurile pe care omul le consideră drepte nu sunt neapărat lucrurile pe care Dumnezeu le consideră drepte. Cuvintele pe care omul le consideră bune nu sunt neapărat benefice pentru oameni, atunci când sunt puse în practică. În orice caz, indiferent dacă oamenii le practică sau nu, sau dacă le sunt de folos, toate lucrurile care nu sunt în conformitate cu adevărul, care nu sunt adevărul, sunt dăunătoare omului, nu ar trebui acceptate și nu trebuie folosite. Există mulți oameni care nu pot să discearnă aceste lucruri. Ei tratează lucrurile pe care omul le consideră drepte sau în privința cărora omenirea coruptă cade de acord, în general, că sunt drepte, ca fiind adevărul și le respectă și le practică de parcă ar fi adevărul. Este potrivit acest lucru? Poate cineva să obțină aprobarea lui Dumnezeu practicând adevăruri false și pseudo-adevăruri? Orice lucru cu care omenirea e de acord în general este corect, iar adevărul este fals, o imitație și ar trebui respins pentru totdeauna. Acum, sunt, de fapt, adevărul acele lucruri pe care le considerați corecte și pozitive? Timp de mii de ani, nimeni nu a negat vreodată aceste cuvinte; toți oamenii cred că aceste cuvinte sunt corecte și pozitive, dar chiar pot ele să devină adevărul? (Nu, nu pot.) Dacă aceste cuvinte nu pot deveni adevărul, atunci sunt ele însele adevărul? (Nu, nu sunt.) Nu sunt adevărul. Dacă oamenii tratează aceste cuvinte drept adevărul și le strecoară printre cuvintele lui Dumnezeu și le practică împreună, se pot ridica la nivelul adevărului acele cuvinte și zicale? Categoric nu pot. Indiferent cum urmăresc sau cum se agață oamenii de aceste lucruri, Dumnezeu nu le va aproba niciodată, pentru că Dumnezeu este sfânt. El categoric nu le permite oamenilor corupți să amestece lucruri satanice cu adevărul sau cuvintele Sale. Toate lucrurile care iau naștere din gândurile și opiniile omului vin de la Satana – indiferent cât de bune ar fi, tot nu sunt adevărul și nu pot deveni viața unei persoane.

Zicalele culturii tradiționale despre conduita morală vin de la Satana. Acestea au apărut printre oamenii corupți și sunt potrivite doar pentru non-credincioși și pentru cei care nu iubesc adevărul. Oamenii care cred în Dumnezeu și urmăresc adevărul ar trebui mai întâi să poată să discearnă aceste lucruri și să le respingă, deoarece aceste zicale vor avea unele efecte negative asupra oamenilor, îi vor dezorienta și îi vor face să pornească pe calea greșită. De pildă, printre exemplele pe care tocmai le-am dat, este zicala: „Un supus loial nu poate sluji la doi regi, o femeie bună nu se poate căsători cu doi bărbați.” Haideți să vorbim mai întâi despre: „Un supus loial nu poate sluji la doi regi.” Dacă acest rege este o persoană înțeleaptă, capabilă și pozitivă, atunci faptul că îl susții, îl urmezi și îl aperi arată că ai umanitate, morală și un caracter nobil. Dar dacă regele este despotic și infatuat, e un diavol, iar tu totuși îl urmezi, îl aperi și nu te întorci împotriva lui, ce este această „loialitate” pe care o ai? Este o loialitate nesăbuită, oarbă; este oarbă și nesăbuită. În acest caz, loialitatea ta este greșită și a devenit un lucru negativ. Când vine vorba de acest tip de rege demon și diavol, nu ar trebui să mai respecți zicala: „Un supus loial nu poate sluji la doi regi.” Ar trebui să-l abandonezi și să-l respingi pe acest rege și să te îndepărtezi de el – ar trebui să abandonezi întunericul și să alegi lumina. Dacă alegi în continuare să rămâi loial acestui rege demon, atunci ești lacheul și complicele lui. Așadar, în anumite împrejurări și contexte, nu există ideea sau semnificația și valorile pozitive pe care le promovează această zicală. Din asta poți vedea că, deși această zicală sună foarte corect și just, aplicarea sa este limitată la câteva împrejurări și contexte distincte; nu se aplică în orice împrejurare sau context. Dacă oamenii respectă orbește și nesăbuit această zicală, nu vor face decât să-și piardă drumul și să ajungă pe calea greșită. Consecințele acestui lucru sunt de neconceput. Următoarea propoziție din această zicală este: „O femeie bună nu se poate căsători cu doi bărbați.” La ce se referă, aici, cuvintele „o femeie bună”? Se referă la o femeie care este pură, care este credincioasă unui singur soț. Ea trebuie să-i fie credincioasă până la sfârșit și să nu se răzgândească niciodată, indiferent dacă el este sau nu o persoană bună. Chiar dacă soțul ei moare, ea trebuie să rămână văduvă până la sfârșitul zilelor sale. Aceasta este o așa-zisă soție pură și credincioasă. Cultura tradițională cere ca toate femeile să fie soții pure și credincioase. A fost acesta un mod corect de a trata femeile? De ce bărbații puteau să aibă mai multe soții, dar femeile nu puteau să se recăsătorească, chiar dacă le mureau soții? Bărbații și femeile nu aveau statut egal. Dacă o femeie era constrânsă de cuvintele: „O femeie bună nu se poate căsători cu doi bărbați” și alegea să fie o soție pură și credincioasă, ce putea câștiga? Cel mult, după moartea ei, avea să fie ridicat un monument care să-i comemoreze puritatea. Este acest lucru semnificativ? Sunteți de acord că femeile aveau o soartă grea? De ce nu aveau dreptul să se recăsătorească după moartea soțului? Acesta este punctul de vedere pe care cultura tradițională îl laudă și este o noțiune de care omenirea s-a agățat întotdeauna. Dacă soțul unei femei murea, lăsând în urmă mai mulți copii, iar ea nu își permitea să aibă grijă de ei, ce putea să facă? Trebuia să cerșească pentru mâncare. Dacă nu voia ca odraslele ei să sufere și își dorea să găsească o modalitate de a supraviețui, trebuia să se recăsătorească și să trăiască având numele pătat, înfruntând condamnarea opiniei publice și fiind ocolită și desconsiderată de societate și de mase. Trebuia să mănânce gunoaie și să suporte insultele societății pentru ca odraslele ei să poată crește normal. Din această perspectivă, deși nu se ridica la standardul potrivit căruia „o femeie bună nu se poate căsători cu doi bărbați”, comportamentele, practicile și sacrificiile ei nu erau demne de respect? Cel puțin atunci când copiii aveau să crească și să înțeleagă dragostea mamei lor pentru ei, aveau să o respecte și, cu siguranță, să nu o desconsidere sau să o respingă din cauza comportamentului ei. În schimb, aveau să fie recunoscători și să creadă că o mamă ca a lor era excepțională. Cu toate acestea, opinia publică nu ar fi fost de acord cu ei. Din perspectiva opiniei societății, care este aceeași cu perspectiva conform căreia: „Un supus loial nu poate sluji la doi regi, o femeie bună nu se poate căsători cu doi bărbați” și pe care omul o susține, indiferent cum ai privi-o, această mamă nu era o persoană bună, pentru că ea contravenea acestei noțiuni tradiționale a moralității. Drept urmare, era etichetată ca având o conduită morală problematică. Așadar, de ce gândurile și opiniile copiilor ei despre ea ar fi diferite de viziunea culturii tradiționale asupra femeii? Pentru că odraslele ei ar privi această problemă din perspectiva supraviețuirii. Dacă această femeie nu s-ar fi recăsătorit, ea și copiii ei nu ar fi avut niciun mijloc de supraviețuire. Dacă nu ar fi renunțat la această noțiune tradițională, atunci nu ar fi avut cum să trăiască – ar fi murit de foame. A ales să se recăsătorească pentru a salva viața copiilor și pe a ei. În acest context, condamnarea ei de către cultura tradițională și opinia populară nu este complet greșită? Lor nu le pasă dacă oamenii trăiesc sau mor! Așadar, care sunt sensul și valoarea respectării acestei noțiuni tradiționale a moralității? Se poate spune că nu are nicio valoare. Este ceva care-i rănește pe oameni și care le face rău. Ca victime ale acestei noțiuni, această femeie și copiii ei au avut o experiență directă a acestui fapt, dar nimeni nu i-a ascultat sau compătimit. Nu au putut să facă nimic, decât să-și înghită durerea. Ce părere aveți, este corectă această societate? De ce acest tip de societate și țară este atât de rea și de întunecată? Deoarece cultura tradițională pe care Satana a sădit-o în om continuă să controleze gândirea oamenilor și să domine opinia publică. Până în prezent, nimeni nu a putut să vadă clar această problemă. Non-credincioșii încă se agață de noțiunile și punctele de vedere ale culturii tradiționale și cred că sunt corecte. Până acum, ei nu au abandonat aceste lucruri.

Acum, când analizăm zicala: „Un supus loial nu poate sluji la doi regi, o femeie bună nu se poate căsători cu doi bărbați”, puteți vedea că, indiferent din ce perspectivă o privim, nu este un lucru pozitiv, ci reprezintă pur și simplu noțiunea și închipuirea omului. De ce spun că nu este un lucru pozitiv? (Pentru că nu este adevărul, ci noțiunea și închipuirea omului.) De fapt, foarte puțini oameni pot face ceea ce cere această sintagmă. Este doar o teorie goală și o noțiune și închipuire a omului, dar pentru că a prins rădăcini în inima oamenilor, a devenit un fel de opinie publică și mulți oameni au judecat problemele de acest fel în funcție de aceasta. Așadar, care este esența perspectivei și a poziției din care opinia publică a judecat astfel de chestiuni? De ce opinia publică a judecat atât de dur o femeie care s-a recăsătorit? De ce au criticat oamenii acest tip de persoană, s-au ferit de ea și au privit-o cu dispreț? Care a fost motivul? Nu înțelegeți, nu-i așa? Nu sunteți lămuriți când vine vorba de fapte; știți doar că nu este adevărul și că nu este conform cuvintelor lui Dumnezeu. Ei bine, vă voi spune, iar când voi termina, veți putea vedea clar acest gen de lucruri. Este din cauză că opinia publică a judecat această femeie ținând cont doar de un singur lucru și de o singură acțiune – recăsătorirea ei – și a definit în mod restrâns calitatea umanității ei pe baza acelui singur lucru, mai degrabă decât să se uite la calitatea reală a umanității ei. Nu este incorect și nedrept? Opinia publică nu a analizat cum era de obicei umanitatea femeii – dacă era o persoană rea sau bună, dacă iubea lucrurile pozitive, dacă i-a rănit pe alții ori le-a făcut rău sau dacă a fost o femeie depravată înainte de a se recăsători. Pe baza acestor lucruri, au evaluat oamenii din societate și opinia publică, în mod cuprinzător, această femeie? (Nu, nu au făcut-o.) Atunci, pe ce și-au bazat oamenii evaluarea la momentul respectiv? Și-au bazat-o pe zicala: „O femeie bună nu se poate căsători cu doi bărbați.” Toată lumea s-a gândit: „Femeile ar trebui să se căsătorească o singură dată. Chiar dacă soțul tău moare, ar trebui să rămâi văduvă pentru tot restul vieții. La urma urmei, ești femeie. Dacă rămâi fidelă amintirii soțului tău și nu te recăsătorești, vom înălța un monument care să-ți comemoreze puritatea – putem să înălțăm chiar și zece! Nimănui nu îi pasă cât de mult suferi sau cât de greu îți este să îți crești copiii. Nimănui nu-i va păsa nici dacă va trebui să cerșești mâncare pe străzi. Trebuie să respecți în continuare zicala: «O femeie bună nu se poate căsători cu doi bărbați.» Numai făcând acest lucru vei fi o femeie bună și vei avea umanitate și morală. Dacă te recăsătorești, atunci ești o femeie rea și o târfă.” Acest lucru implică faptul că numai necăsătorindu-se din nou poate o femeie să devină o persoană bună, pură și credincioasă, cu o conduită morală și un caracter moral nobil. În cadrul conceptelor culturii tradiționale de bunăvoință, dreptate, decență, înțelepciune și credibilitate, zicala: „Un supus loial nu poate sluji la doi regi, o femeie bună nu se poate căsători cu doi bărbați” a devenit baza evaluării oamenilor. Oamenii au tratat această zicală ca și cum ar fi fost adevărul și au folosit-o ca standard pentru evaluarea altora. Asta este esența acestei probleme. Pentru că o persoană a avut un fel de comportament care nu se conforma cerințelor și standardelor propuse de cultura tradițională, ea a fost etichetată ca având o umanitate de calitate slabă și o conduită morală scăzută, ca având o umanitate rea și îngrozitoare. Chiar este corect? (Nu, nu este.) Atunci, pentru a fi o femeie bună, care trebuie să fie împrejurările și ce preț trebuie să plătești? Dacă vrei să fii o femeie bună, trebuie să fii credincioasă unui singur soț, iar dacă soțul tău moare, trebuie să rămâi văduvă. Tu și copiii tăi trebuie să colindați străzile cerșind și să îndurați ca alții să vă batjocorească, să vă lovească, să țipe la voi, să vă hărțuiască și să vă insulte. Este acesta un mod adecvat de a trata femeile? (Nu, nu este.) Totuși, asta fac oamenii; ei preferă să te vadă cerșind pe străzi, trăind fără acoperiș deasupra capului, neștiind de unde îți procuri următoarea masă și nimănui nu îi va păsa de tine, nimeni nu te va compătimi și nu-ți va acorda nicio atenție. Indiferent câți copii ai sau cât de grea este viața ta, chiar dacă odraslele tale mor de foame, nu-i va păsa nimănui. Dar, dacă te recăsătorești, nu ești o femeie bună. Vei fi copleșită de cuvinte de dispreț și ură și nu vei auzi doar câteva cuvinte de abuz și condamnare. Ți se vor spune tot felul de lucruri și doar copiii tăi și un număr mic de rude și prieteni îți vor oferi cuvinte de înțelegere și sprijin. Cum s-a ajuns la asta? Este ceva direct legat de educația și condiționarea culturii tradiționale. Este rezultatul zicalei: „Un supus loial nu poate sluji la doi regi, o femeie bună nu se poate căsători cu doi bărbați”, pentru care pledează cultura tradițională. Ce se poate vedea din aceste lucruri? Ce se ascunde în zicala: „Un supus loial nu poate sluji la doi regi, o femeie bună nu se poate căsători cu doi bărbați”? Falsitatea, ipocrizia și brutalitatea omului. O femeie poate să nu aibă ce mânca, să nu fie capabilă să supraviețuiască și să fie pe punctul de a muri de foame și nimeni nu o va compătimi; în schimb, toată lumea îi va cere să-și păstreze puritatea. Oamenii ar prefera să o vadă murind de foame și să ridice un monument în onoarea ei, decât să o lase să aleagă să supraviețuiască. Într-o privință, această problemă dezvăluie încăpățânarea omenirii. În altă privință, dezvăluie falsitatea și ferocitatea omenirii. Omenirea nu oferă nicio simpatie, înțelegere sau niciun ajutor grupurilor vulnerabile sau celor care merită milă. Pe lângă asta, omenirea adaugă insulte durerii, folosind teoria și regula ridicolă că „o femeie bună nu se poate căsători cu doi bărbați”, pentru a condamna oamenii și a-i împinge la moarte. Nu este corect față de oameni. Acest lucru nu numai că se împotrivește cuvintelor lui Dumnezeu și a cerințelor pe care Domnul creației le are de la omenire, dar, în același timp, contrazice standardele conștiinței și rațiunii omului. Așadar, este corectă perspectiva din care au privit această problemă copiii femeii? Nu au beneficiat ei în mod concret de a doua căsătorie a mamei lor și de prețul pe care l-a plătit? În ceea ce privește actul în sine, copiii și-au respectat și sprijinit mama, dar de unde a venit acel sprijin? Din simplul fapt că mama lor a ales să se recăsătorească de dragul supraviețuirii lor, permițându-le să continue să trăiască și salvându-le viețile. Asta e tot. Dacă mama lor nu ar fi făcut-o pentru a le salva viețile, ei nu i-ar fi aprobat sau susținut decizia de a se recăsători. Prin urmare, ca odrasle ale ei, părerea lor despre recăsătorirea mamei nu era cu adevărat corectă. Oricum, fie că a fost din perspectiva opiniei publice sau din perspectiva copiilor ei, modul în care oamenii au tratat această mamă și standardele folosite pentru a o evalua nu s-au bazat pe adevărata natură a umanității ei. Aceasta a fost greșeala pe care oamenii au făcut-o în modul în care au tratat o femeie care s-a recăsătorit. Din aceasta, se vede clar că zicala propusă de cultura tradițională: „Un supus loial nu poate sluji la doi regi, o femeie bună nu se poate căsători cu doi bărbați” nu vine de la Dumnezeu, ci de la Satana, și nu are absolut nicio legătură cu adevărul. Perspectivele din care oamenii văd toate lucrurile și modurile în care ei privesc moralitatea sau imoralitatea oricărei persoane nu se bazează pe adevăr sau pe cuvintele lui Dumnezeu, ci pe punctele de vedere ale culturii tradiționale și pe cerințele avute de la om prin conceptele culturii tradiționale de bunăvoință, dreptate, decență, înțelepciune și credibilitate. Ce sunt bunăvoința, dreptatea, decența, înțelepciunea și credibilitatea? De unde provin aceste concepte? La suprafață, par să provină din înțelepciunea unor oameni bătrâni și celebri, dar, în realitate, provin de la Satana. Sunt diverse zicale pe care Satana le-a propus pentru a controla și îngrădi comportamentul oamenilor și pentru a stabili un punct de referință, un model și un tipar pentru conduita morală a oamenilor. Într-adevăr, toți acești bătrâni înțelepți și celebri aveau naturi satanice și toți îi făceau servicii Satanei. Au fost diavoli care i-au indus pe oameni în eroare. Așadar, putem efectiv să spunem că aceste concepte au provenit de la Satana.

Când oamenii evaluează caracterul moral al altora și dacă umanitatea lor este bună sau rea, ei fac acest lucru doar pe baza unei zicale celebre din cultura tradițională; ei ajung la un verdict și la o concluzie privind calitatea umanității altor oameni bazându-se doar pe modul în care abordează o singură chestiune. Acest lucru este evident nepotrivit și incorect. Așadar, cum poate o persoană să evalueze, într-un mod precis, obiectiv și corect, dacă umanitatea cuiva este bună sau rea? Care sunt principiile și standardele de evaluare a acesteia? În termeni exacți, principiile și standardele pentru această evaluare trebuie să fie adevărul. Doar cuvintele Creatorului sunt adevărul și numai ele au autoritate și putere. Cuvintele oamenilor corupți nu sunt adevărul, nu au autoritate și nu ar trebui folosite ca bază sau principii pentru evaluarea cuiva. Prin urmare, singura modalitate exactă, obiectivă și corectă de a evalua caracterul moral al oamenilor și dacă umanitatea lor este bună sau rea este folosirea cuvintelor Creatorului și a adevărului drept bază. „Un supus loial nu poate sluji la doi regi, o femeie bună nu se poate căsători cu doi bărbați” este o zicală celebră printre oamenii corupți. Sursa acesteia nu este corectă, vine de la Satana. Dacă oamenii evaluează calitatea umanității altora pe baza cuvintelor Satanei, atunci concluziile lor vor fi cu siguranță greșite și nedrepte. Așadar, cum se poate evalua corect și exact calitatea moralității unei persoane și dacă umanitatea sa este bună sau rea? Trebuie să ne bazăm pe intenția, scopul și rezultatele acțiunilor acelei persoane, precum și pe semnificația și valoarea a ceea ce face și, totodată, pe opiniile ei și pe alegerile pe care le face în ceea ce privește modul în care tratează lucrurile pozitive. Această metodă va fi întru totul exactă. Persoana nu trebuie neapărat să fie credincioasă în Dumnezeu – poți să vezi că există unii non-credincioși care, deși nu au fost aleși de Dumnezeu, au în mod obiectiv o umanitate decentă, în așa măsură încât calitatea umanității lor e chiar superioară umanității unora care cred în Dumnezeu. Tot așa cum unii oameni religioși, care au acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu și cred în El de mulți ani, se gândesc întotdeauna să ceară bani de la biserică atunci când găzduiesc frați și surori și se plâng mereu fraților și surorilor că sunt săraci, în timp ce nutresc lăcomie după bani și lucruri. Când frații și surorile le dau ceva carne, legume, cereale și așa mai departe, pentru a le folosi cât timp sunt gazde, ei le păstrează în secret ca să le mănânce familia lor. Ce fel de oameni sunt aceștia? Este umanitatea lor bună sau rea? (Este rea.) Astfel de oameni sunt lacomi; le place să profite de alții și au un caracter josnic. Unii non-credincioși, care au acceptat direct lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu, sunt foarte dispuși să găzduiască frații și surorile. Ei insistă să-și folosească banii pentru a-i găzdui și refuză banii bisericii. Oricât de mulți bani le dă biserica, ei nu folosesc niciun cent din aceștia și nici nu râvnesc la ei – îi economisesc pe toți și îi returnează mai târziu bisericii. Când frații și surorile cumpără lucruri pe care să le folosească în timp ce sunt gazde, ei le păstrează pe toate, pentru ca frații și surorile pe care îi găzduiesc să le folosească și să le mănânce. Odată ce au plecat acei frați și acele surori, ei depozitează aceste lucruri și le scot din nou numai data viitoare când unii frați și unele surori vin să stea la ei. În mintea lor există o distincție foarte clară și nu și-au însușit niciodată vreun lucru al bisericii. Cine i-a învățat asta? Nimeni nu le-a spus, deci de unde au știut ce să facă? Cum au fost capabili s-o facă? Majoritatea oamenilor nu sunt capabili să facă acest lucru, dar ei pot. Care este problema aici? Nu este o diferență de umanitate? Este o diferență de calitate a umanității și a moralei lor. Întrucât există o diferență între morala acestor două tipuri de oameni, există o diferență între atitudinile lor față de adevăr și lucruri pozitive? (Da, există.) Dintre aceste două tipuri de oameni, cărui tip îi va fi mai ușor să pătrundă în adevăr? Care tip e mai probabil să urmărească adevărul? E mai probabil ca oamenii cu o morală bună să urmărească adevărul. Așa vedeți voi lucrurile? Nu le vedeți așa; nu faceți decât să aplicați orbește regulile, crezând că oamenii religioși care știu să recite cuvintele și doctrinele ar trebui să fie capabili să facă acest lucru și că non-credincioșii care de-abia au început să creadă în Dumnezeu, care încă nu sunt în stare să recite cuvintele și doctrinele, sunt incapabili să o facă. Totuși, realitatea este exact invers. Nu este greșit și ridicol să priviți oamenii și lucrurile în acest fel? Eu nu văd lucrurile astfel. Când interacționez cu oamenii, Mă uit în mod cuprinzător la atitudinea pe care o au față de diverse lucruri, în special la modul în care două tipuri diferite de oameni se comportă atunci când abordează aceeași situație și ce alegeri fac. Aceasta este o ilustrare mai bună a felului de umanitate pe care o au. Care din aceste două abordări este mai corectă și mai obiectivă? Este mai corect să evaluezi o persoană pe baza naturii-esență pe care o are, mai degrabă decât pe baza acțiunilor sale exterioare. Dacă un om își bazează evaluarea pe punctele de vedere ale culturii tradiționale, luând acțiunile unei persoane dintr-o anumită situație și limitându-se la ele pentru a da un verdict și a ajunge la o concluzie în ceea ce o privește, este greșit și incorect față de acea persoană. Trebuie să facem o evaluare exactă, bazată pe calitatea umanității ei, a comportamentului ei, în ansamblu, și a căii pe care merge. Doar acest lucru este just și rezonabil și este, de asemenea, corect față de acea persoană.

Niciuna dintre afirmațiile despre conduita morală pe care le-am enumerat astăzi aici nu are nicio legătură cu spusele lui Dumnezeu și niciuna dintre ele nu este în acord cu adevărul. Indiferent cât de tradițională sau pozitivă ar fi o zicală, ea nu poate deveni adevărul. Zicalele despre conduita morală își au originea în lucruri promovate de cultura tradițională și nu au nimic de-a face cu adevărurile pe care Dumnezeu îi cere omului să le urmărească. Indiferent cât de bine vorbesc oamenii despre aceste diverse zicale privind conduita morală a omului, cât de bine se ridică oamenii la standardul lor sau cât de ferm se agață de ele, asta nu înseamnă că aceste cuvinte sunt adevărul. Chiar dacă majoritatea oamenilor de pe pământ se agață de aceste lucruri și cred în ele, acestea nu vor deveni adevărul – la fel cum o minciună este tot o minciună, chiar dacă o spui de o mie de ori. Minciunile nu pot deveni niciodată adevărul. Minciunile sunt proiecții false care conțin uneltirile Satanei și, prin urmare, nu pot înlocui adevărul, cu atât mai puțin să devină adevărul. În același mod, diferitele cerințe pe care le propun oamenii cu privire la conduita morală nu pot deveni adevărul. Indiferent cât de mult sau cât de bine te agăți de ele, tot ceea ce spune asta despre tine este că ai o conduită morală bună în ochii omului – dar ai umanitate în ochii lui Dumnezeu? Nu neapărat. Dimpotrivă, dacă ai respectat foarte bine și îndeaproape toate aspectele și regulile conceptelor culturii tradiționale de bunăvoință, dreptate, decență, înțelepciune și credibilitate, te vei fi îndepărtat prea mult de adevăr. De ce? Pentru că ai privi oamenii și lucrurile, te-ai comporta și ai acționa conform acestor afirmații despre conduita morală și le-ai folosi drept criteriile tale. Este exact ca și cum ai înclina capul ca să te uiți la un ceas – perspectiva ta ar fi incorectă. Rezultatul final al acestui lucru ar fi că părerile tale despre oameni și lucruri, comportamentul și acțiunile tale nu ar avea nimic de-a face cu adevărul sau cerințele lui Dumnezeu și ai fi departe de calea lui Dumnezeu pe care ar trebui să o urmezi – s-ar putea chiar să alergi în direcția opusă și să acționezi într-un mod care-ți încalcă obiectivele. Cu cât te vei agăța mai mult de aceste zicale despre conduita morală și le vei prețui, cu atât mai mult Dumnezeu va fi scârbit de tine, cu atât mai departe vei fi de El și de adevăr și cu atât mai mult vei fi în opoziție cu Dumnezeu. Indiferent cât de corectă crezi că este una dintre aceste zicale despre conduita morală sau cât de mult te agăți de ea, asta nu înseamnă că practici adevărul. Indiferent care dintre standardele comportamentale ale culturii tradiționale crezi că e corect și rezonabil, acesta nu reprezintă realitatea lucrurilor pozitive; categoric nu este adevărul și nici nu e în conformitate cu el. Te îndemn să te grăbești și să reflectezi asupra ta: de unde vine acest lucru de care te agăți? Are o bază în cuvintele lui Dumnezeu folosirea lui ca principiu și standard pentru evaluarea și formularea cererilor față de oameni? Are o bază în adevăr? Îți este clar care sunt consecințele practicării acestei cerințe a culturii tradiționale? Are vreo legătură cu adevărul? Ar trebui să discerni și să analizezi dacă nu contrazici adevărul, nu te împotrivești lui Dumnezeu și nu încalci adevărul, folosind această cerință a culturii tradiționale ca bază și criteriu pentru acțiunile tale și văzând-o ca pe un lucru pozitiv. Dacă te vei agăța orbește de opiniile și zicalele promovate de cultura tradițională, care va fi consecința? Dacă vei fi indus în eroare sau păcălit de aceste zicale, poți să-ți imaginezi care vor fi finalul și sfârșitul tău. Dacă privești oamenii și lucrurile din perspectiva culturii tradiționale, îți va fi greu să accepți adevărul. Nu vei putea niciodată să privești oamenii și lucrurile conform cuvintelor lui Dumnezeu și adevărului. O persoană care înțelege adevărul ar trebui să disece diferitele aserțiuni și cerințe ale culturii tradiționale cu privire la conduita morală. Ar trebui să analizezi pe care dintre ele o prețuiești cel mai mult și de care te agăți mereu, care îți servește întotdeauna drept bază și criteriu pentru modul în care privești oamenii și lucrurile și cum te comporți și acționezi. Apoi, ar trebui să pui lucrurile de care te agăți alături de cuvintele și cerințele lui Dumnezeu pentru a face comparație și să vezi dacă aceste aspecte ale culturii tradiționale sunt în opoziție cu adevărurile pe care le exprimă Dumnezeu sau dacă le contrazic. Dacă într-adevăr găsești o problemă, trebuie să diseci de îndată în ce privință, mai exact, sunt greșite și absurde aceste aspecte ale culturii tradiționale. Când aceste probleme îți vor fi clare, vei ști care este adevărul și care este sofism; vei avea o cale de practică și vei fi în stare să alegi calea pe care ar trebui să mergi. Caută adevărul în acest fel și vei fi capabil să-ți redresezi metodele. Indiferent cât de standardizate sunt așa-zisele cerințe și zicale ale omenirii despre caracterul moral al oamenilor sau cât de mult se potrivesc gusturilor, perspectivelor, dorințelor și chiar intereselor maselor, acestea nu sunt adevărul. Acesta este un lucru pe care trebuie să-l înțelegi. Și întrucât nu reprezintă adevărul, ar trebui să te grăbești să le tăgăduiești și să le abandonezi. De asemenea, trebuie să le diseci esența, precum și consecințele care apar din faptul că oamenii le trăiesc. Chiar pot acestea să-ți aducă o adevărată pocăință? Te pot ajuta cu adevărat să te cunoști? Te pot determina într-adevăr să trăiești asemănarea umană? Nu pot face niciunul dintre aceste lucruri. Te vor face doar să fii ipocrit și neprihănit de sine. Te vor face mai viclean și mai ticălos. Sunt unii care spun: „În trecut, când respectam aceste aspecte ale culturii tradiționale, ne simțeam oameni buni. Când alții au văzut cum ne comportam, au crezut că și noi eram oameni buni. Dar, de fapt, în inima noastră știm de ce fel de rău suntem capabili. Câteva fapte bune nu fac decât să mascheze acest lucru. Dar dacă am renunța la comportamentele bune pe care ni le cere cultura tradițională, ce ar trebui să facem în schimb? Ce comportamente și manifestări vor aduce glorie lui Dumnezeu?” Ce părere ai despre această întrebare? Încă nu știu ei ce adevăruri ar trebui să practice aceia care cred în Dumnezeu? Dumnezeu a exprimat foarte multe adevăruri și sunt atât de multe adevăruri pe care oamenii ar trebui să le practice. Așadar, de ce refuzați să practicați adevărul și insistați să fiți falși oameni buni și ipocriți? De ce te prefaci? Sunt unii care spun: „Există multe aspecte bune ale culturii tradiționale! De exemplu: «Bunătatea unei picături de apă ar trebui răsplătită cu un izvor care țâșnește» – aceasta este o zicală minunată! Asta ar trebui să practice oamenii. Cum poți Tu să o dai la o parte? Și: «Aș încasa un glonț pentru un prieten» – cât de loial și de eroic! Să ai un astfel de prieten îți înnobilează viața. Mai este, de asemenea, și zicala: «Viermii de mătase ai primăverii vor țese până vor muri, iar lumânările se vor mistui până la ultima picătură de ceară.» Această zicală este atât de profundă și plină de cultură! Dacă nu ne lași să trăim după aceste zicale, atunci, potrivit căror lucruri ar trebui să trăim?” Dacă asta e ceea ce crezi, atunci toți anii pe care ți i-ai petrecut ascultând predici au fost irosiți. Nici măcar nu înțelegi că omul trebuie, cel puțin, să se comporte trăind conform standardelor conștiinței și rațiunii. Nu ai câștigat nici măcar un grăunte de adevăr și ai trăit acești ani în zadar.

Pe scurt, deși am enumerat aceste zicale din cultura tradițională despre conduita morală, scopul acestui fapt nu este doar să vă informeze că sunt noțiunile și închipuirile oamenilor și că vin de la Satana, și nimic mai mult. Este de a vă face să înțelegeți limpede că esența acestor lucruri e falsă, mascată și înșelătoare. Chiar dacă oamenii au aceste comportamente, asta nu înseamnă, în niciun caz, că trăiesc umanitatea normală. Mai degrabă, ei se folosesc de aceste comportamente false pentru a-și ascunde intențiile și scopurile și pentru a-și tăinui firile corupte și natura-esență. Drept urmare, oamenii devin din ce în ce mai buni la a se preface și a-i păcăli pe alții, fapt care, la rândul său, îi face să devină și mai corupți și răi. Standardele morale ale culturii tradiționale de care se agață omenirea coruptă sunt incompatibile cu adevărurile pe care le exprimă Dumnezeu și nici nu sunt în concordanță cu vreunul dintre cuvintele pe care le învață oamenii de la Dumnezeu; între cele două lucruri nu există nicio legătură. Dacă încă te agăți de aspectele culturii tradiționale, atunci ai fost pe deplin indus în eroare și otrăvit. Dacă există vreo chestiune în care te agăți de cultura tradițională și îi respecți principiile și punctele de vedere, atunci te răzvrătești împotriva lui Dumnezeu, încalci adevărul și I te opui în acea privință. Dacă te agăți de oricare dintre aceste afirmații despre conduita morală și te supui lor și le tratezi drept criteriu sau bază pentru modul în care percepi oamenii sau lucrurile, atunci aici ai săvârșit o eroare și, dacă judeci sau rănești oamenii într-o anumită măsură, ai săvârșit un păcat. Dacă insiști mereu să evaluezi pe toată lumea după standardele morale ale culturii tradiționale, atunci numărul de oameni pe care i-ai condamnat și nedreptățit va crește în continuare, iar tu cu siguranță Îl vei condamna pe Dumnezeu și I te vei împotrivi și atunci vei fi un arhipăcătos. Nu vedeți că întreaga omenire devine din ce în ce mai rea prin educația și condiționarea culturii tradiționale? Oare nu devine lumea mai întunecată? Cu cât o persoană aparține mai mult Satanei și diavolilor, cu atât mai mult e adorată; cu cât o persoană practică mai mult adevărul, este martoră pentru Dumnezeu și Îl mulțumește, cu atât mai mult va fi suprimată, exclusă, condamnată sau chiar ucisă prin răstignire. Nu este acesta un fapt? Mergând înainte, ar trebui să aveți des părtășie despre cele discutate astăzi. Dacă există lucruri pe care nu le înțelegeți după ce aveți părtășie despre ele, atunci lăsați-le deoparte pentru moment și aveți părtășie despre părțile pe care le puteți gestiona, până când le înțelegeți. Aveți părtășie despre aceste cuvinte până când vă sunt perfect clare și le înțelegeți pe deplin și apoi veți putea să practicați adevărul cu acuratețe și să pătrundeți în realitate. Când sunteți capabili să discerneți în mod clar dacă vreo zicală sau lucru este adevărul, sau dacă este cultura tradițională și nu adevărul, atunci veți avea mai multă cale prin care să pătrundeți în adevărul-realitate. În cele din urmă, veți fi înțeles adevărul numai atunci când veți fi capabili să înțelegeți fiecare adevăr pe care ar trebui să-l practicați prin părtășie și ați ajuns la un consens, când sunteți consecvenți în opiniile și înțelegerile voastre, când știți care lucruri sunt pozitive și care sunt negative, care lucruri vin de la Dumnezeu și care vin de la Satana, și ați avut părtășie asupra subiectului până când aceste lucruri v-au devenit clare și transparente. Apoi, alegeți adevărurile-principii pe care ar trebui să le practicați. În acest fel, veți îndeplini standardele comportamentale pe care le-a stabilit Dumnezeu și, cel puțin, veți avea o oarecare asemănare umană. Dacă veți fi capabili să înțelegeți adevărul și să pătrundeți în realitate, atunci veți putea să trăiți pe deplin asemănarea umană. Numai atunci veți fi în deplină conformitate cu intențiile lui Dumnezeu.

5 martie 2022