355 Ce I-ați dat în schimb lui Dumnezeu?

Dumnezeu a fost printre voi

de mai multe toamne și primăveri.

A trăit cu voi pentru mult timp.

Câte din mârșăviile voastre

s-au strecurat prin fața Lui?

Vorbele voastre din inimă răsună în urechile Lui.

Milioane din dorințele voastre nu pot fi numărate,

pe altarul Lui sunt puse.

Însă nicio dedicare, niciun pic de sinceritate

nu puneți pe altarul Lui.

Unde sunt roadele credinței voastre?

Ați primit harul nesfârșit al lui Dumnezeu,

ați văzut tainele cerești.

Dumnezeu v-a arătat flăcările cerului,

dar nu-L lasă inima să vă ardă.

Cât de mult I-ați dat în schimb lui Dumnezeu?

Cât de mult I-ați dat de bunăvoie?


Deținând mâncarea dată de Dumnezeu,

I-o oferi Lui,

spunând că-ți e răsplata pentru munca grea,

I-ai dăruit Lui tot ce ai.

Cum se face că nu știi

că tot ce-I dai lui Dumnezeu,

toate contribuțiile tale

sunt toate lucrurile pe care le-ai furat de pe altarul Lui.

Acum I le dai lui Dumnezeu.

Nu Îl înșeli pe El?

El se bucură de ce e pe altarul Său

și nu de munca grea ce I-o dai în schimb.

Ați primit harul nesfârșit al lui Dumnezeu,

ați văzut tainele cerești.

Dumnezeu v-a arătat flăcările cerului,

dar nu-L lasă inima să vă ardă.

Cât de mult I-ați dat în schimb lui Dumnezeu?

Cât de mult I-ați dat de bunăvoie?


Chiar îndrăzniți să-L înșelați

și-atunci cum poate să vă ierte?

Cum poate să mai îndure Dumnezeu?

A dat totul pentru voi.

V-a făcut cunoscut totul.

S-a îngrijit de nevoile voastre

și El v-a deschis ochii.

Dar vă ignorați conștiința și-L înșelați.

Ați primit harul nesfârșit al lui Dumnezeu,

ați văzut tainele cerești.

Dumnezeu v-a arătat flăcările cerului,

dar nu-L lasă inima să vă ardă.

Cât de mult I-ați dat în schimb lui Dumnezeu?

Cât de mult I-ați dat de bunăvoie?


Adaptare după Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Caracterul vostru, al tuturor, este atât de infam!”

Anterior: 354 Nimănui nu-i pasă să-L înțeleagă pe Dumnezeu în mod activ

Înainte: 356 Cine poate înțelege inima lui Dumnezeu?

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

657 Încercările atrag credința

1 În timp ce sunt supuși încercărilor, este normal ca oamenii să fie slabi, ca negativitatea să sălășluiască în ei sau să fie lipsiți de...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte