366. În lucrarea Sa finală de încheiere a epocii, firea lui Dumnezeu este una de mustrare și judecată, în care El dezvăluie tot ceea ce este nedrept, judecă în mod public miriadele de popoare și îi desăvârșește pe cei care Îl iubesc sincer. Doar o fire ca aceasta poate încheia epoca. Zilele de pe urmă deja au sosit. Toate lucrurile sunt sortate după felul lor și împărțite în diferite categorii, pe baza calităților lor diferite. Acesta este momentul exact când Dumnezeu dezvăluie finalurile și destinațiile oamenilor. Dacă oamenii nu au experiența mustrării și a judecății, atunci răzvrătirea și nedreptatea lor nu pot fi expuse. Doar prin mustrare și judecată pot fi dezvăluite finalurile tuturor lucrurilor. Oamenii arată ceea ce sunt cu adevărat doar când sunt mustrați și judecați. Răul va fi pus cu răul, binele cu binele, și toți oamenii vor fi sortați după felul lor. Prin mustrare și judecată vor fi dezvăluite finalurile tuturor lucrurilor, astfel încât răul să poată fi pedepsit și binele, răsplătit, iar miriadele de popoare să se predea stăpânirii lui Dumnezeu. Toată această lucrare trebuie realizată prin mustrare și judecată drepte. Deoarece corupția oamenilor a atins apogeul și răzvrătirea lor este extrem de gravă, doar firea dreaptă a lui Dumnezeu, care este în principal compusă din mustrare și judecată și care este dezvăluită în timpul zilelor de pe urmă, poate transforma pe deplin oamenii și îi poate face compleți, poate dezvălui răul, și toți cei nedrepți vor fi astfel aspru pedepsiți. De aceea, o fire precum aceasta este impregnată cu semnificația epocii. Firea lui Dumnezeu este revelată și dezvăluită de dragul lucrării fiecărei noi epoci. Dumnezeu nu Își dezvăluie firea în mod arbitrar și fără semnificație. Să presupunem că, în zilele de pe urmă ale dezvăluirii finalurilor oamenilor, Dumnezeu încă ar iubi oamenii cu infinită milă și bunătate iubitoare și ar continua să fie iubitor față de ei, nu i-ar supune judecății drepte, ci le-ar arăta mai degrabă clemență, răbdare și iertare, și i-ar ierta indiferent cât de grave le-ar fi fost păcatele, fără nicio urmă de dreaptă judecată. Atunci, când ar putea fi încheiată întreaga gestionare a lui Dumnezeu? Când ar putea o fire ca aceasta să fie în stare să-i conducă pe oameni către destinația corespunzătoare omenirii? Acest lucru poate fi asemănat cu un judecător care este întotdeauna iubitor față de oameni, un judecător iubitor, cu o față binevoitoare și o inimă blândă, care îi iubește pe oameni indiferent ce infracțiuni au comis și le arată iubire și îngăduință, indiferent cine sunt aceștia – când ar putea un asemenea judecător să ajungă la un verdict just? În timpul zilelor de pe urmă, doar judecata dreaptă îi poate sorta pe oameni după felul lor și îi poate aduce pe un nou tărâm. În acest mod, întreaga epocă este încheiată prin firea dreaptă a lui Dumnezeu de judecată și mustrare.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Viziunea lucrării lui Dumnezeu (3)”

367. Înainte ca omul să fie răscumpărat, multe dintre otrăvurile Satanei fuseseră deja sădite în interiorul acestuia și, după mii de ani în care a fost corupt de către Satana, are în interiorul lui o natură care I se împotrivește lui Dumnezeu. Prin urmare, atunci când omul a fost răscumpărat, nu a fost nimic mai mult decât un caz de răscumpărare. Adică, omul a fost cumpărat la un preț ridicat, dar natura otrăvitoare din el nu a fost eliminată. Omul, care este atât de spurcat, trebuie să sufere o schimbare înainte de a deveni vrednic să-L slujească pe Dumnezeu. Prin această lucrare de judecată și mustrare, omul va ajunge să cunoască pe deplin esența întinată și coruptă din propriul sine și va putea să se schimbe complet și să fie purificat. Doar în felul acesta poate deveni omul vrednic să se întoarcă înaintea tronului lui Dumnezeu. Întreaga lucrare actuală este realizată astfel încât omul să poată fi purificat și schimbat; astfel încât omul să se poată elibera de corupția sa și să fie purificat prin judecata și mustrarea cuvântului și prin rafinare. Decât să considerăm că această etapă a lucrării este cea a mântuirii, mai degrabă ar fi mai potrivit să spunem că este lucrarea de purificare. Într-adevăr, această etapă este și lucrarea de cucerire, precum și a doua etapă din lucrarea de mântuire. Prin judecata și mustrarea prin cuvânt, omul ajunge să fie câștigat de Dumnezeu, iar prin rafinare, judecată și expunere prin cuvânt, toate impuritățile, noțiunile, motivele și speranțele personale din inima omului sunt complet dezvăluite. Cu toate că omul a fost răscumpărat și iertat de păcate, acest lucru poate fi tratat doar ca însemnând că Dumnezeu nu-Și aduce aminte de fărădelegile omului și nu-l tratează potrivit cu acestea. Totuși, omul trăiește în trup, fără să fie eliberat de păcat, și poate doar continua să păcătuiască, dezvăluindu-și la nesfârșit coruptele firi satanice. Aceasta este viața pe care o duce omul, un ciclu fără sfârșit în care păcătuiește și este iertat. Majoritatea oamenilor păcătuiesc în timpul zilei și se mărturisesc seara. Și astfel, chiar dacă jertfa pentru păcat este pe vecie eficientă pentru om, ea nu îl poate mântui pe om de păcat. Numai jumătate din lucrarea mântuirii a fost desăvârșită, pentru că omul are încă firi corupte. De exemplu, când oamenii au aflat că se trag din Moab, s-au plâns, au încetat să urmărească viața și au devenit absolut negativi. Nu arată aceasta că omul încă este incapabil să se supună pe deplin stăpânirii lui Dumnezeu? Nu este aceasta exact firea lui coruptă satanică? Când tu nu ai fost supus mustrării, ai ridicat mâna mai sus decât toți ceilalți, chiar și decât Isus. Iar tu ai strigat cu voce tare: „Să fim fii preaiubiți ai lui Dumnezeu! Să fim apropiați ai lui Dumnezeu! Mai degrabă am muri decât să ne plecăm Satanei! Să ne răzvrătim împotriva vechiului Satana! Să ne răzvrătim împotriva marelui balaur roșu! Fie ca marele balaur roșu să cadă de la putere o dată pentru totdeauna! Fie ca Dumnezeu să ne facă să fim compleți!” Ai strigat mai tare decât toți ceilalți. Dar apoi a venit vremea mustrării și, încă o dată, firile tale corupte au fost dezvăluite. Strigătele tale au încetat, iar tu ți-ai pierdut hotărârea. Aceasta este corupția omului; este un lucru mai profund decât păcatul, este ceva plantat de Satana și înrădăcinat adânc în om. Omului nu îi este ușor să devină conștient de păcatele sale și nu are nicio cale de a-și recunoaște propria natură adânc înrădăcinată. Numai prin judecata cuvântului se poate obține acest rezultat. Doar astfel, omul poate fi treptat schimbat de aici înainte.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Taina întrupării (4)”

368. Astăzi, Dumnezeu vă judecă, vă mustră și vă condamnă, dar ar trebui să știi că scopul condamnării tale este ca tu să te cunoști pe tine. El condamnă, blestemă, judecă și mustră pentru ca tu să poți să te cunoști pe tine însuți, astfel încât firea ta să se poată schimba și, chiar mai mult decât atât, pentru ca tu să îți poți cunoaște valoarea și să vezi că toate acțiunile lui Dumnezeu sunt drepte, în concordanță cu firea Sa și cu necesitățile lucrării Sale, că El lucrează în concordanță cu planul Său pentru mântuirea omului și că este Dumnezeul drept care îl iubește și îl mântuiește pe om și care, de asemenea, îl judecă și îl mustră pe om. Dacă tu știi doar că ai un statut umil, că ești corupt și răzvrătit, dar nu știi că Dumnezeu intenționează să-Și dezvăluie mântuirea prin judecata și mustrarea pe care El le săvârșește asupra ta astăzi, atunci nu ai niciun mod în care să experimentezi lucruri și cu atât mai puțin ești capabil să mergi mai departe. Dumnezeu nu a venit să-i lovească sau să-i distrugă pe oameni, ci să-i judece, să-i blesteme, să-i mustre și să-i mântuiască. Până la încheierea planului Său de gestionare de 6000 de ani – înainte ca El să dezvăluie finalul fiecărei categorii de oameni – lucrarea lui Dumnezeu pe pământ este întru totul de dragul mântuirii; scopul acesteia este doar de a-i face pe deplin compleți pe cei care Îl iubesc și de a-i determina să se predea stăpânirii Lui. Indiferent de modul în care Dumnezeu îi mântuiește pe oameni, totul se săvârșește făcându-i să scape de vechea lor natură satanică; adică, El îi mântuiește făcându-i să urmărească viața. Dacă ei nu fac asta, atunci nu vor avea niciun mod în care să accepte mântuirea lui Dumnezeu. Mântuirea este lucrarea lui Dumnezeu Însuși, iar urmărirea vieții este ceva ce omul trebuie să aibă pentru a accepta mântuirea. În ochii omului, mântuirea este dragostea lui Dumnezeu, iar dragostea lui Dumnezeu nu poate fi mustrare, judecată și blesteme; mântuirea trebuie să conțină milă, bunătate iubitoare și, mai mult, cuvinte de consolare, cât și binecuvântări nesfârșite oferite de Dumnezeu. Oamenii cred că, atunci când Dumnezeu îl mântuiește pe om, El face aceasta mișcându-l prin binecuvântările și harul Său, astfel încât el să-și poată dărui inima lui Dumnezeu. Adică, faptul că îl mișcă pe om înseamnă că-l mântuiește. O mântuire ca aceasta este tranzacțională. Doar atunci când Dumnezeu îi dăruiește de o sută de ori mai mult, omul va veni să se predea înaintea numelui lui Dumnezeu și, astfel, Îl va face mândru pe Dumnezeu și Îl va onora. Nu asta este intenția lui Dumnezeu pentru omenire. Dumnezeu a venit să lucreze pe pământ pentru a mântui omenirea coruptă; nimic fals în asta. Dacă nu ar fi așa, cu siguranță El nu ar fi venit să-Și facă lucrarea în persoană. În trecut, metoda Sa de mântuire era de a arăta cea mai mare milă și bunătate iubitoare, până într-acolo încât a dat Satanei tot ce avea El, în schimbul întregii omeniri. Prezentul nu este deloc asemănător trecutului: mântuirea voastră astăzi are loc în timpul zilelor de pe urmă, când fiecare este sortat după felul său; mijloacele prin care sunteți mântuiți nu sunt milă sau bunătate iubitoare, ci mustrare și judecată pentru ca omul să fie pe deplin mântuit. Astfel, tot ceea ce primiți este mustrare, judecată și lovire nemiloasă, dar să știți un lucru: în această lovire nemiloasă nu există nici cea mai mică pedeapsă. Indiferent cât de dure ar putea fi cuvintele Mele, ceea ce vine peste voi sunt doar câteva cuvinte care s-ar putea să vi se pară complet nemiloase și, indiferent cât de mânios aș putea fi, ce vine peste voi sunt tot cuvinte de reproș, iar Eu nu vreau să vă rănesc sau să vă ucid. Nu sunt toate acestea o realitate? Să știți că astăzi, fie că este vorba de judecată dreaptă sau de rafinare și mustrare nemiloase, toate sunt de dragul mântuirii. Indiferent dacă astăzi fiecare va fi sortat după felul său ori dacă vor fi dezvăluiți tot felul de oameni, scopul tuturor cuvintelor și lucrărilor lui Dumnezeu este de a-i mântui pe cei care-L iubesc cu adevărat. Judecata dreaptă este adusă pentru a-l purifica pe om, iar rafinarea nemiloasă este pentru a-l curăți; cuvintele aspre sau certarea sunt pentru a-l purifica pe om și de dragul mântuirii.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să renunțați la binecuvântările statutului și să înțelegeți intenția lui Dumnezeu de a aduce mântuirea omului”

369. Confruntat cu starea omului și cu atitudinea sa față de Dumnezeu, Dumnezeu a făcut o nouă lucrare, permițându-i omului să aibă deopotrivă cunoaștere despre El și supunere față de El, cât și dragoste și mărturie. Astfel, omul trebuie să experimenteze rafinarea sa de către Dumnezeu, precum și judecata și emondarea sa, fără de care omul nu L-ar cunoaște niciodată pe Dumnezeu și nu ar fi niciodată capabil să-L iubească și să aducă mărturie pentru El cu adevărat. Rafinarea omului de către Dumnezeu nu este doar de dragul unui efect unilateral, ci de dragul unui efect cu multiple fațete. Astfel înfăptuiește Dumnezeu lucrarea de rafinare asupra acelora care sunt dispuși să caute adevărul, pentru ca hotărârea și dragostea lor să fie desăvârșite de către Dumnezeu. Pentru cei care sunt dispuși să caute adevărul și care tânjesc după Dumnezeu, nimic nu este mai semnificativ sau de mai mare ajutor decât o asemenea rafinare. Firea lui Dumnezeu nu este atât de ușor înțeleasă sau pricepută de către om. De vreme ce, în cele din urmă, Dumnezeu este Dumnezeu și, până la urmă, este imposibil ca Dumnezeu să aibă aceeași fire ca omul, nu este ușor pentru om să Îi înțeleagă firea. Adevărul nu este deținut în mod inerent de către om și nu este ușor de înțeles de cei care au fost corupți de către Satana; omul este lipsit de adevăr și lipsit de hotărârea de a pune adevărul în practică, și dacă nu suferă și nu este rafinat sau judecat, atunci hotărârea lui nu va da niciodată roade. Pentru toți oamenii, rafinarea este extrem de dureroasă și foarte greu de acceptat – totuși, în timpul rafinării, Dumnezeu îi dezvăluie omului firea Sa cea dreaptă și Își face cunoscute cerințele pentru om și oferă mai multă luminare, precum și emondare mai practică. Prin compararea faptelor cu adevărul, omul dobândește o mai mare cunoaștere de sine și a adevărului și o mai bună înțelegere a intențiilor lui Dumnezeu, permițându-i astfel omului să aibă o iubire mai adevărată și mai pură pentru Dumnezeu. Acestea sunt obiectivele lui Dumnezeu în realizarea lucrării de rafinare. Toată lucrarea pe care o face Dumnezeu asupra omului are propriile scopuri și semnificații; Dumnezeu nu face o lucrare fără sens, nici nu face o lucrare care este lipsită de beneficii pentru om. Rafinarea nu înseamnă îndepărtarea oamenilor din fața lui Dumnezeu, nici nu înseamnă distrugerea lor în iad. Mai degrabă, înseamnă schimbarea firii omului în timpul rafinării, schimbarea intențiilor sale, a vechilor sale perspective, schimbarea dragostei lui pentru Dumnezeu și schimbarea întregului său mod de a trăi. Rafinarea este o testare practică a omului și o formă de instruire practică, și numai în timpul rafinării iubirea lui poate servi funcției sale inerente.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai prin experimentarea rafinării poate omul să aibă adevărata iubire”

370. Firile oamenilor nu pot fi schimbate de ei înșiși; ei trebuie să fie supuși judecății, mustrării, încercărilor și rafinării cuvintelor lui Dumnezeu sau să fie emondați și disciplinați prin cuvintele Lui. Doar după aceea pot să ajungă la supunere și loialitate față de Dumnezeu și să nu mai fie superficiali față de El. Sub rafinarea cuvintelor lui Dumnezeu se schimbă firile oamenilor. Doar prin expunerea, judecata, disciplinarea și emondarea din cuvintele Lui nu vor mai îndrăzni ei să acționeze nechibzuit și, în schimb, vor deveni statornici și stăpâni pe sine. Cel mai important lucru este că vor fi capabili să se supună cuvintelor actuale ale lui Dumnezeu și lucrării Sale. Chiar dacă nu este în conformitate cu noțiunile umane, ei vor putea să renunțe la aceste noțiuni și să se supună în mod voit.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei ale căror firi s-au schimbat sunt aceia care au intrat în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu”

371. Cu cât Dumnezeu îi rafinează mai mult pe oameni, cu atât inimile oamenilor sunt mai capabile să-L iubească pe Dumnezeu. Suferința din inimile lor este benefică pentru viața lor; îi face mai capabili să fie liniștiți înaintea lui Dumnezeu, să aibă o relație mai strânsă cu Dumnezeu și să fie mai capabili să vadă dragostea nemăsurată a lui Dumnezeu și mântuirea Sa extraordinară. Petru a experimentat rafinarea de sute de ori, iar Iov a trecut prin mai multe încercări. Dacă doriți să fiți desăvârșiți de către Dumnezeu, și voi trebuie să suferiți rafinarea de sute de ori – trebuie să treceți prin acest proces și să vă bazați pe acest pas – numai atunci veți putea să satisfaceți intențiile lui Dumnezeu și să fiți desăvârșiți de către Dumnezeu. Rafinarea este cel mai bun mijloc prin care Dumnezeu îi desăvârșește pe oameni; doar prin rafinare și încercări amare, inimile oamenilor pot căpăta o dragoste adevărată pentru Dumnezeu. Fără suferință, oamenii nu au o dragoste adevărată pentru Dumnezeu; dacă nu sunt încercați în interior, dacă nu sunt supuși unei rafinări adevărate, atunci inimile lor vor rătăci mereu în afară. După ce ai fost rafinat până la un anumit punct, îți vei vedea propriile slăbiciuni și dificultăți, vei vedea că îți lipsesc atât de multe și că nu ești în stare să depășești multe dificultăți pe care le întâmpini și vei vedea că te-ai răzvrătit atât de mult. Numai în timpul încercărilor oamenii sunt capabili să-și cunoască într-adevăr stările reale; încercările sunt mai în măsură să-i desăvârșească pe oameni.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai prin experimentarea rafinării poate omul să aibă adevărata iubire”

372. Când îndurați o mică limitare sau o mică greutate este bine pentru voi; dacă v-ar fi ușor, ați fi distruși și atunci cum ați putea fi protejați? Astăzi, tocmai pentru că sunteți mustrați, judecați și blestemați, vi se acordă protecție. Tocmai pentru că ați suferit mult sunteți protejați. Dacă nu ar fi așa, de mult ați fi căzut în depravare. Nu este vorba de a vă face viața grea în mod intenționat – natura omului este greu de schimbat, și trebuie să fie astfel pentru ca firea lui să fie schimbată. Astăzi, nu posedați nici măcar conștiința sau rațiunea lui Pavel și nu aveți nici conștiința lui de sine. Trebuie să fiți ținuți sub control mereu și trebuie să fiți mustrați și judecați mereu ca să vă treziți duhurile. Mustrarea și judecata reprezintă ceea ce este mai bun pentru viața voastră. Și, când este necesar, trebuie să fie și mustrarea faptelor care vin asupra voastră; numai atunci veți ceda pe deplin. Naturile voastre sunt astfel încât, fără mustrare și blestem, nu veți vrea să vă plecați capetele, nu veți vrea să cedați. Fără faptele dinaintea ochilor voștri, nu va exista niciun efect. Aveți caractere prea josnice și prea lipsite de valoare! Fără mustrare și judecată, va fi dificil să fiți cuceriți și va fi greu ca nelegiuirea și neascultarea voastră să fie biruite. Vechile voastre naturi sunt atât de adânc înrădăcinate. Dacă ați fi puși pe tron, nu v-ați ști locul în univers, cu atât mai puțin locul spre care vă îndreptați. Nu știți nici măcar de unde ați venit, așadar cum ați putea să-L cunoașteți pe Creator? Fără mustrarea oportună și blestemele de astăzi, ziua voastră de pe urmă ar fi venit de mult. Ca să nu mai vorbesc despre soarta voastră – oare nu ar fi ea și mai mult într-o primejdie iminentă? Fără această promptă mustrare și judecată, cine știe cât de aroganți ați deveni sau cât de depravați ați ajunge. Această mustrare și această judecată v-au adus în ziua de astăzi și v-au menținut existența. Dacă ați fi încă „educați” după aceleași metode ca ale „tatălui” vostru, cine știe în ce lume ați intra! Nu aveți absolut nicio abilitate de a vă controla și de a reflecta asupra voastră. Pentru oameni ca voi, dacă puteți pur și simplu să urmați, să vă supuneți, să nu perturbați și să nu tulburați, scopurile Mele vor fi atinse. Nu ar trebui să fiți mai dispuși să acceptați mustrarea și judecata de astăzi? Ce alte alegeri aveți?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Practica (6)”

373. Pentru fiecare pas al lucrării lui Dumnezeu, există un mod în care oamenii ar trebui să coopereze. Dumnezeu îi rafinează pe oameni pentru ca ei să aibă credință când sunt supuși rafinărilor. Dumnezeu îi desăvârșește pe oameni astfel încât ei să aibă credință pentru a fi desăvârșiți de Dumnezeu și să fie dispuși să accepte rafinările Sale și să fie emondați de către Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu lucrează în interiorul oamenilor pentru a le aduce luminare și iluminare și pentru a-i determina să coopereze cu El și să practice. Dumnezeu nu vorbește și nu-Și face vocea auzită în timpul rafinărilor, dar tot există o lucrare pe care oamenii ar trebui să o facă. Ar trebui să susții ceea ce ai deja și ar trebui să te poți ruga încă lui Dumnezeu, să fii aproape de Dumnezeu și să rămâi ferm în mărturia ta în fața lui Dumnezeu; în acest mod, îți vei îndeplini propria datorie. Toți ați văzut clar, din lucrarea lui Dumnezeu, că încercările Sale privind credința și iubirea oamenilor necesită ca ei să se roage mai mult lui Dumnezeu și să savureze mai des cuvintele lui Dumnezeu înaintea Lui. Dacă Dumnezeu te luminează și te face să-I înțelegi intențiile, și totuși tu nu practici deloc, nu vei câștiga nimic. Ar trebui să fii în continuare capabil să te rogi lui Dumnezeu când Îi pui cuvintele în practică, ar trebui să cauți mereu înaintea lui Dumnezeu când Îi savurezi cuvintele și ar trebui să fii plin de credință în El, nu descurajat sau rece. Aceia care nu pun cuvintele lui Dumnezeu în practică sunt plini de energie în timpul adunărilor, dar cad în întuneric atunci când se întorc acasă. Există unii care nici măcar nu vor să meargă la adunări. Așadar, trebuie să vezi clar ce datorie ar trebui să facă oamenii. S-ar putea să nu știi care sunt, de fapt, intențiile lui Dumnezeu, dar ar trebui să-ți îndeplinești datoria, ar trebui să te rogi când se cuvine și ar trebui să pui adevărul în practică atunci când se cuvine. Dacă faci tot ceea ce se cuvine să facă oamenii și îți susții viziunea originală, atunci vei fi mai capabil să accepți următorul pas al lucrării lui Dumnezeu. Când Dumnezeu lucrează într-un mod tainic, este o problemă dacă nu urmărești. Când El vorbește și predică în timpul adunărilor, asculți cu entuziasm, dar când nu vorbește, îți lipsește energia și te retragi. Ce fel de persoană acționează astfel? Este cineva care urmează oriunde se duce turma. Nu are nicio postură, nicio mărturie și nicio viziune! Majoritatea oamenilor sunt așa. Dacă tu continui pe calea aceea, într-o zi, când vei da peste o încercare mare, vei cădea în pedeapsă. Să ai postură e cel mai important în procesul lui Dumnezeu de desăvârșire a oamenilor. Dacă nu te îndoiești de niciun pas al lucrării lui Dumnezeu, dacă îndeplinești datoria omului, susții cu sinceritate ceea ce Dumnezeu te-a pus să pui în practică – adică, dacă îți aduci aminte de îndemnurile lui Dumnezeu și, indiferent ce face El în ziua de azi, nu uiți îndemnurile Sale, nu ai dubii privind lucrarea Sa, îți menții postura, îți susții mărturia și ești victorios la fiecare pas de pe cale – în final vei fi desăvârșit de către Dumnezeu și vei fi transformat în biruitor. Dacă ești capabil să rămâi neclintit în fiecare etapă a încercărilor lui Dumnezeu și dacă poți să-ți menții poziția până la capăt, atunci ești un biruitor și ești cineva care a fost desăvârșit de Dumnezeu. Dacă nu poți rămâne neclintit în încercările actuale, în viitor va deveni chiar și mai dificil. Dacă doar suporți un pic de suferință nesemnificativă și nu urmărești adevărul, atunci nu vei câștiga nimic până la urmă. Vei rămâne cu mâinile goale. Există unii oameni care renunță la urmărirea lor când văd că Dumnezeu nu vorbește, iar inima lor devine răzleață. Nu este nesăbuită o astfel de persoană? Aceste feluri de oameni nu au nicio realitate. Când Dumnezeu vorbește, ei se agită întotdeauna, părând ocupați și entuziasmați în exterior, dar acum că El nu vorbește, ei încetează să urmărească. Acest fel de persoană nu are niciun viitor. În timpul rafinărilor, trebuie să pătrunzi dintr-o perspectivă pozitivă și să înveți lecțiile pe care ar trebui să le înveți; când te rogi lui Dumnezeu și Îi citești cuvântul, ar trebui să îți compari propria stare cu acesta, să-ți descoperi lipsurile și să afli că ai încă multe lecții de învățat. Cu cât urmărești mai sincer pe măsură ce treci prin rafinări, cu atât te vei găsi mai inadecvat. Acest lucru se datorează faptului că, în timp ce ești rafinat, întâmpini multe probleme pe care nu poți să le vezi clar și s-ar putea să te plângi și să-ți dezvălui propriul trup. Abia atunci poți să descoperi că ai mult prea multe firi corupte în tine.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să îți păstrezi loialitatea față de Dumnezeu”

374. În timp ce sunt supuși încercărilor, este normal ca oamenii să fie slabi, să fie negativi în interior, să nu înțeleagă intențiile lui Dumnezeu sau să fie lipsiți de claritate în ceea ce privește calea de practică. Dar, în orice caz, trebuie să ai credință în lucrarea lui Dumnezeu și, întocmai ca Iov, să nu-L tăgăduiești. Deși Iov a fost slab și a blestemat ziua în care s-a născut, nu a negat că toate lucrurile pe care le dețin oamenii după ce se nasc sunt dăruite de Iahve și că tot El este și Cel care le ia înapoi. Indiferent la ce încercări a fost supus, și-a păstrat această credință. În cadrul experiențelor tale, indiferent de rafinarea prin care treci prin cuvintele lui Dumnezeu, ce dorește El, în esență, sunt credința și inima ta iubitoare de Dumnezeu. Credința, iubirea și hotărârea oamenilor sunt ceea ce desăvârșește El lucrând în acest fel. Dumnezeu face lucrarea de desăvârșire asupra oamenilor, iar ei nu pot să o vadă, nu pot să o atingă; în astfel de împrejurări, ți se cere să ai credință. Credința e necesară atunci când ceva nu poate fi văzut cu ochiul liber. Credința e necesară când nu poți renunța la propriile noțiuni. Când lucrarea lui Dumnezeu nu îți este clară, ceea ce ți se cere este să ai credință, să iei o poziție neclintită și să rămâi ferm în mărturia ta. Când Iov a ajuns în acest punct, Dumnezeu i S-a arătat și i-a vorbit. Adică, doar când vei avea credință, vei putea să-L vezi pe Dumnezeu. Când vei avea credință, Dumnezeu te va desăvârși și, dacă nu ai credință, El nu poate să facă asta. Dumnezeu îți va dărui orice speri să dobândești. Dacă nu ai credință, atunci nu poți fi desăvârșit și nu vei fi în stare să vezi faptele lui Dumnezeu, cu atât mai puțin atotputernicia Sa. Când ai, în experiențele tale reale, credința pentru a-I vedea faptele, Dumnezeu ți Se va arăta și te va lumina și călăuzi dinlăuntrul tău. Fără acea credință, Dumnezeu nu va putea să facă asta. Dacă ți-ai pierdut speranța în Dumnezeu, cum vei fi în stare să-I experimentezi lucrarea? Așadar, doar când ai credință și nu nutrești îndoieli față de Dumnezeu, doar când ai credință adevărată în El indiferent ce face, El te va lumina și ilumina prin experiențele tale și numai atunci vei putea să-I vezi faptele. Toate aceste lucruri se dobândesc prin credință. Credința vine doar prin rafinare și, în absența rafinării, credința nu se poate dezvolta. La ce se referă credința? Credința este încrederea adevărată și inima sinceră pe care ar trebui să le aibă oamenii când nu pot să vadă sau să atingă ceva, când lucrarea lui Dumnezeu nu se aliniază noțiunilor umane și este de neatins pentru oameni. Aceasta este credința despre care vorbesc. Oamenii trebuie să aibă credință în momente de suferință și de rafinare și când au credință, sunt supuși rafinării – rafinarea și credința nu pot fi separate. Dacă, indiferent cum lucrează Dumnezeu și indiferent de mediul tău, ești capabil să urmărești viața și să cauți adevărul, să urmărești cunoașterea lucrării lui Dumnezeu și să cauți să-I cunoști faptele și ești capabil să acționezi potrivit adevărului, asta înseamnă că ai credință adevărată și arată că nu ți-ai pierdut credința în Dumnezeu. Dacă, în timpul rafinării, poți să stărui în urmărirea adevărului, să-L iubești cu adevărat pe Dumnezeu și să nu începi să ai îndoieli în ceea ce-L privește și dacă, indiferent ce face El, tu tot practici adevărul pentru a-L mulțumi și poți să-I cauți intențiile în adâncul sufletului și să fii atent la acestea, asta înseamnă să ai credință adevărată în Dumnezeu. În trecut, când Dumnezeu a spus că vei exercita puterea ca rege, L-ai iubit, iar când ți S-a arătat fățiș, L-ai urmărit. Dar acum, Dumnezeu este ascuns, tu nu poți să-L vezi, iar asupra ta s-au abătut greutăți – în acest moment, îți pierzi nădejdea în Dumnezeu? Deci, trebuie să urmărești viața și să cauți să satisfaci intențiile lui Dumnezeu tot timpul. Asta se numește credință adevărată și este cel mai sincer și cel mai frumos tip de iubire.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care urmează să fie desăvârșiți trebuie să se supună rafinării”

375. Scopul lucrării de rafinare este, în principal, de a desăvârși credința oamenilor. În cele din urmă, ceea ce se obține este că vrei să pleci, dar nu poți, că unii oameni sunt în continuare capabili să aibă credință chiar și când sunt lipsiți de orice fărâmă de speranță și că oamenii nu mai au pic de speranță privind propriile perspective. Numai în acest moment se va încheia rafinarea lui Dumnezeu. Dacă oamenii tot nu au ajuns încă în etapa în care plutesc între viață și moarte și nu au gustat moartea, atunci rafinarea lor nu se va fi încheiat. Nici măcar cei care au ajuns în etapa prestatorilor de servicii nu au fost rafinați în măsura maximă posibilă. Iov a fost supus rafinării în măsura maximă posibilă și nu a avut pe ce să se bazeze. Oamenii trebuie să fie rafinați până în același punct – în care nu mai au nicio fărâmă de speranță și absolut nimic pe care să se bazeze. Doar aceasta e adevărata rafinare. Dacă în vremea prestatorilor de servicii inima ta a fost întotdeauna liniștită înaintea lui Dumnezeu și dacă, indiferent ce a făcut El și care au fost intențiile Lui pentru tine, te-ai supus mereu rânduirilor Sale, atunci, la capătul drumului, vei înțelege tot ce a făcut Dumnezeu. Când ești supus încercărilor lui Iov, ești, în același timp, supus încercărilor lui Petru. Când Iov a fost încercat, el a rămas ferm în mărturia sa, iar în final, Iahve i S-a arătat. El a fost demn de a vedea chipul lui Dumnezeu numai după ce a rămas ferm în mărturia sa. De ce se spune: „Mă ascund de țara spurcăciunii, dar Mă arăt Împărăției sfinte”? Asta înseamnă că numai atunci când ești sfințit și rămâi ferm în mărturia ta ești vrednic de a vedea chipul lui Dumnezeu. Dacă nu poți să rămâi ferm în mărturia ta, nu ești vrednic de a vedea chipul Său. Dacă în fața rafinărilor dai înapoi sau te plângi de Dumnezeu, nereușind astfel să rămâi ferm în mărturia ta și devenind obiectul batjocurii Satanei, atunci nu vei câștiga arătarea lui Dumnezeu. Dacă ești ca Iov, care în toiul încercărilor și-a blestemat propriul trup, dar nu s-a plâns de Dumnezeu și a fost în stare să-și urască trupul fără să se plângă sau să păcătuiască prin cuvintele sale, atunci vei rămâne ferm în mărturia ta. Când ești supus rafinărilor până într-un anumit punct și poți să fii ca Iov, pe deplin supus înaintea lui Dumnezeu, fără să ai alte cerințe de la El sau noțiuni proprii, atunci Dumnezeu ți Se va arăta.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care urmează să fie desăvârșiți trebuie să se supună rafinării”

376. Se poate spune că numeroasele tale experiențe de nereușită, de slăbiciune, numeroasele tale perioade de negativitate sunt, toate, încercările lui Dumnezeu. Acest lucru se datorează faptului că totul vine de la Dumnezeu și toate lucrurile și evenimentele sunt în mâinile Sale. Fie că eșuezi sau ești slab și te împiedici, totul depinde de Dumnezeu și se află în stăpânirea Lui. Din perspectiva lui Dumnezeu, aceasta este o încercare a ta și, dacă nu poți recunoaște acest lucru, va deveni o ispită. Există două tipuri de stări pe care oamenii ar trebui să le recunoască: una vine de la Duhul Sfânt și sursa probabilă a celeilalte este Satana. Una este o stare în care Duhul Sfânt te iluminează și îți permite să te cunoști pe tine însuți, să te urăști și să ai remușcări în ceea ce te privește, să poți avea o dragoste autentică pentru Dumnezeu și să iei hotărârea de a-L mulțumi. Cealaltă este o stare în care te cunoști pe tine însuți, dar ești negativ și slab. S-ar putea spune că aceasta este rafinarea lui Dumnezeu și, de asemenea, că este ispita Satanei. Dacă recunoști că aceasta este mântuirea ta de către Dumnezeu și simți că acum Îi ești profund îndatorat – și că, de acum înainte, ar trebui să încerci să-ți repari greșelile, să încetezi să mai trăiești într-o astfel de depravare și să mănânci și să bei cuvintele lui Dumnezeu în mod corespunzător – și dacă întotdeauna consideri că nu ești bun de nimic și ai o inimă care tânjește, atunci aceasta este încercarea lui Dumnezeu. După ce suferința s-a încheiat și vei înainta din nou, Dumnezeu tot te va conduce, te va ilumina, te va lumina și te va hrăni. Dar dacă nu poți să recunoști acest lucru și devii negativ, lăsându-te pur și simplu pradă disperării, dacă gândești astfel, atunci înseamnă că ispita Satanei a venit asupra ta. Când Iov a fost supus încercărilor, Dumnezeu și Satana făceau un rămășag unul cu celălalt, iar Dumnezeu i-a permis Satanei să-l năpăstuiască pe Iov. Chiar dacă Dumnezeu era Cel care îl încerca pe Iov, de fapt, Satana a fost cel care a venit asupra lui. Satana considera că-l ispitea pe Iov, dar Iov a rămas de partea lui Dumnezeu. Dacă nu ar fi stat lucrurile așa, Iov ar fi căzut în ispită. Odată ce oamenii cad în ispită, ei cad în pericol. Se poate spune că trecerea prin rafinare este o încercare de la Dumnezeu, dar, dacă nu ești într-o stare bună, se poate spune că este o ispită din partea Satanei. Dacă viziunile nu îți sunt clare, Satana te va acuza și îți va întuneca percepția viziunilor. Înainte să-ți dai seama, vei cădea în ispită.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care urmează să fie desăvârșiți trebuie să se supună rafinării”

377. În timp ce ești supus încercărilor, chiar și când nu știi ce vrea Dumnezeu să facă și ce lucrare vrea să îndeplinească, ar trebui să știi că gândurile lui Dumnezeu pentru omenire sunt întotdeauna bune. Dacă Îl urmărești cu o inimă sinceră, El nu te va părăsi niciodată, iar în final te va desăvârși cu siguranță și va duce oamenii la o destinație potrivită. Indiferent cum îi încearcă Dumnezeu pe oameni în prezent, va sosi o zi când El le va oferi un final potrivit și le va da răsplata potrivită pe baza a ceea ce au făcut. Dumnezeu nu îi va duce pe oameni la un anume punct ca apoi pur și simplu să-i dea deoparte și să-i ignore. Asta deoarece El este un Dumnezeu credincios. În această etapă, Duhul Sfânt face lucrarea de rafinare. El rafinează fiecare persoană în parte. În pașii lucrării reprezentați de încercarea morții și de încercarea mustrării, rafinarea a fost îndeplinită prin cuvinte. Pentru ca oamenii să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu, ei trebuie să înțeleagă mai întâi lucrarea Lui actuală și să înțeleagă cum ar trebui să coopereze oamenii. Acesta este un lucru pe care ar trebui să-l înțeleagă toată lumea. Indiferent ce face Dumnezeu, chiar dacă îi rafinează pe oameni sau chiar dacă El nu vorbește, nici măcar un pas al lucrării lui Dumnezeu nu se conformează noțiunilor omenirii. Fiecare pas al lucrării Lui spulberă și transcende noțiunile oamenilor. Aceasta este lucrarea Sa. Dar trebuie să crezi că, acum, lucrarea lui Dumnezeu a ajuns la un anumit stadiu, El nu va trimite la moarte toată omenirea orice-ar fi. El oferă și promisiuni și binecuvântări omenirii, iar toți cei care Îl urmăresc vor putea să dobândească binecuvântările Lui, dar cei care nu o fac vor fi eliminați de Dumnezeu. Asta depinde de urmărirea ta. Orice ar fi, trebuie să crezi că atunci când lucrarea lui Dumnezeu este încheiată, fiecare persoană va avea o destinație potrivită. Dumnezeu a oferit omenirii aspirații frumoase, dar, fără urmărire, acestea sunt de neatins. Ar trebui să poți vedea asta acum – rafinarea și mustrarea oamenilor de către Dumnezeu este lucrarea Sa, dar oamenii, la rândul lor, trebuie să urmărească tot timpul o schimbare a firii.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să îți păstrezi loialitatea față de Dumnezeu”

378. Omul va fi făcut complet în totalitate în Epoca Împărăției. După lucrarea de cucerire, omul va fi supus rafinării și necazului. Aceia care pot birui și pot rămâne fermi în mărturia lor în timpul acestui necaz sunt aceia care vor fi, în cele din urmă, făcuți compleți; ei sunt biruitorii. În timpul acestui necaz, omului i se cere să accepte această rafinare, iar această rafinare este ultima secvență a lucrării lui Dumnezeu. Este ultima dată când omul va fi rafinat înainte de încheierea întregii lucrări de gestionare a lui Dumnezeu, și toți aceia care Îl urmează pe Dumnezeu trebuie să accepte acest test final, trebuie să accepte această ultimă rafinare. Aceia care se află în mijlocul necazului sunt fără lucrarea Duhului Sfânt și îndrumarea lui Dumnezeu, dar cei care au fost cu adevărat cuceriți și care Îl urmăresc cu adevărat pe Dumnezeu vor rămâne, în cele din urmă, neclintiți; ei sunt cei care au umanitate și care Îl iubesc sincer pe Dumnezeu. Indiferent de ceea ce face Dumnezeu, acești victorioși nu vor fi lipsiți de viziuni, și vor continua să pună adevărul în practică fără să-și piardă mărturia. Ei sunt cei care vor ieși, în cele din urmă, din marele necaz. Chiar dacă aceia care fac totul de mântuială pentru beneficii încă pot trăi astăzi pe spinarea altora, nimeni nu poate scăpa de necazul final și nimeni nu poate scăpa de testul de pe urmă. Pentru aceia care biruiesc, un astfel de necaz reprezintă o rafinare extraordinară; dar pentru aceia care fac totul de mântuială pentru beneficii reprezintă lucrarea eliminării absolute. Indiferent de modul în care sunt încercați, loialitatea celor care Îl au pe Dumnezeu în inimile lor rămâne neschimbată; dar cei care nu Îl au pe Dumnezeu în inima lor, când lucrarea lui Dumnezeu nu le aduce avantaj trupului, își schimbă părerea despre Dumnezeu și chiar se îndepărtează de Dumnezeu. Astfel sunt aceia care nu vor rămâne pe loc la sfârșit, cei care caută numai binecuvântările lui Dumnezeu și nu au nicio dorință să se consume pentru Dumnezeu și să se dedice Lui. Astfel de oameni josnici vor fi cu toții „izgoniți” când lucrarea lui Dumnezeu se va încheia și nu li se va arăta nicio milă. Cei fără umanitate nu au în niciun caz o dragoste adevărată pentru Dumnezeu. Când mediul este confortabil sau au ceva de câștigat, ei sunt cu totul ascultători față de Dumnezeu, dar odată ce dorințele le sunt compromise sau, în cele din urmă, spulberate, ei se ridică imediat împotrivă. Chiar și în decurs de doar o noapte, trec de la o persoană zâmbitoare, „bună la inimă”, la un călău cu aspect sălbatic, tratându-și pe neașteptate binefăcătorul de ieri ca pe dușmanul lor de moarte, fără nicio noimă sau motiv. Dacă acești demoni răi care ucid fără să clipească nu sunt îndepărtați, nu vor deveni ei o amenințare latentă serioasă? Lucrarea de salvare a omului nu se obține ca urmare a finalizării lucrării de cucerire. Deși lucrarea de cucerire s-a terminat, lucrarea de purificare a omului nu s-a încheiat; această lucrare va fi încheiată atunci când omul va fi fost purificat în totalitate, atunci când cei care se supun cu adevărat lui Dumnezeu vor fi fost făcuți compleți, și atunci când cei prefăcuți care nu Îl au pe Dumnezeu în inima lor vor fi fost îndepărtați. Aceia care nu Îl mulțumesc pe Dumnezeu în etapa finală a lucrării Sale vor fi eliminați cu desăvârșire, iar cei care sunt eliminați sunt ai diavolilor. Pentru că nu sunt capabili să Îl mulțumească pe Dumnezeu, se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu și chiar dacă acești oameni Îl urmează pe Dumnezeu astăzi, acest lucru nu dovedește că ei sunt cei care vor rămâne în cele din urmă. În cuvintele „cei care Îl urmează pe Dumnezeu până la sfârșit vor primi mântuirea”, sensul lui „urmează” este de a sta neclintit în mijlocul necazului. Astăzi, mulți cred că este ușor să Îl urmezi pe Dumnezeu, dar atunci când lucrarea lui Dumnezeu se apropie de sfârșit, tu vei cunoaște adevăratul sens al cuvântului „urmează”. Doar pentru că tu încă ești capabil să Îl urmezi pe Dumnezeu astăzi, după ce ai fost cucerit, nu înseamnă că ești unul dintre aceia care vor fi desăvârșiți. Aceia care nu sunt capabili să suporte încercările, care nu sunt capabili să iasă victorioși din necaz, vor fi, în cele din urmă, incapabili să rămână neclintiți și, astfel, vor fi incapabili să Îl urmeze pe Dumnezeu până la sfârșit. Aceia care Îl urmează sincer pe Dumnezeu sunt capabili să reziste când le este testată lucrarea, în vreme ce aceia care nu Îl urmează sincer pe Dumnezeu nu sunt capabili să reziste la nicio încercare a lui Dumnezeu. Ei vor fi alungați mai devreme sau mai târziu, în vreme ce biruitorii vor rămâne în Împărăție. Dacă omul Îl caută sau nu sincer pe Dumnezeu poate fi determinat doar de testarea lucrării sale, adică de încercările lui Dumnezeu, și nu are nimic de a face cu ceea ce determină omul însuși. Dumnezeu nu respinge nicio persoană cu ușurință; tot ceea ce El face poate convinge omul pe deplin. El nu face nimic invizibil omului și nicio lucrare care nu îl poate convinge pe om. Dacă credința omului este adevărată sau nu se demonstrează prin fapte și nu poate fi determinată de om. Faptul că „grâul nu poate fi transformat în neghină și că neghina nu poate fi transformată în grâu” este de netăgăduit. Toți aceia care Îl iubesc sincer pe Dumnezeu vor rămâne, în cele din urmă, în Împărăție, iar Dumnezeu nu se va purta urât cu nimeni care Îl iubește sincer.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului”

379. Când era mustrat de Dumnezeu, Petru s-a rugat: „Dumnezeule! Trupul meu este răzvrătit, iar Tu mă mustri și mă judeci. Mă bucur de mustrarea și de judecata Ta și, chiar dacă Tu nu mă vrei, în judecata Ta, eu Îți privesc firea sfântă și dreaptă. Când mă judeci, dacă alții pot privi firea Ta dreaptă prin judecata Ta, atunci mă simt mulțumit. Este suficient dacă judecata Ta poate să exprime firea Ta și să îngăduie firii Tale drepte să fie văzută de toate ființele create și dacă poate să facă inima mea care Te iubește mai pură, astfel încât să dobândesc chipul unuia care este drept. Această judecată a Ta este bună, căci astfel este intenția Ta bună. Știu că încă există o mare parte din mine care este răzvrătită și că încă nu sunt demn pentru a veni înaintea Ta. Îmi doresc ca Tu să mă judeci încă și mai mult. Fie că mă faci să trec prin medii ostile sau prin mari necazuri, indiferent de ceea ce faci Tu, eu consider acest lucru prețios. Iubirea Ta este atât de profundă și sunt gata să fiu la mila orchestrării Tale fără cea mai mică plângere”. Aceasta este cunoașterea lui Petru după ce a experimentat lucrarea lui Dumnezeu și reprezintă, de asemenea, o mărturie a iubirii sale de Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoașterea sa despre mustrare și judecată”

380. Omul trăiește în trup, ceea ce înseamnă că trăiește într-un iad uman și, fără judecata și mustrarea lui Dumnezeu, omul este la fel de murdar precum Satana. Cum ar putea omul să fie sfânt? Petru a crezut: mustrarea și judecata din partea lui Dumnezeu sunt protecția cea mai bună și harul cel mai mare ale omului. Doar prin mustrare și judecată din partea lui Dumnezeu poate să se trezească omul și să urască trupul, să-l urască pe Satana. Disciplinarea strictă a lui Dumnezeu îl eliberează pe om de sub influența Satanei, îl eliberează din propria lui lume mică și îi permite să trăiască în lumina înfățișării lui Dumnezeu. Nu există nicio mântuire mai bună decât mustrarea și judecata! Petru s-a rugat: „Dumnezeule! Atât timp cât mă mustri și mă judeci, voi ști că nu m-ai părăsit. Chiar dacă nu îmi dai bucurie sau pace și mă faci să trăiesc în suferință și îmi aplici nenumărate certări, atât timp cât nu mă părăsești, inima mea va fi liniștită. Astăzi, mustrarea și judecata Ta au devenit cea mai bună protecție a mea și cea mai mare binecuvântare. Harul pe care mi-l dai mă protejează. Astăzi, reverși har asupra mea și acest har este o dezvăluire a firii Tale drepte și este mustrare și judecată; cu atât mai mult este o încercare și o viață de suferință”. Petru a fost capabil să renunțe la plăcerile trupului și să caute o iubire mai profundă și o protecție mai mare, deoarece el câștigase atât de mult har din mustrarea și judecata lui Dumnezeu. În viața sa, dacă omul dorește să fie curățit și să obțină schimbări în firea sa, dacă el dorește să trăiască o viață plină de semnificație și să-și îndeplinească datoria de ființă creată, atunci el trebuie să accepte judecata și mustrarea lui Dumnezeu și nu trebuie să lase ca disciplinarea din partea lui Dumnezeu și lovirea din partea lui Dumnezeu să plece de la el, pentru ca el să se poată elibera de manipularea și de influența Satanei și să trăiască în lumina lui Dumnezeu. Să știi că mustrarea și judecata lui Dumnezeu reprezintă lumina și lumina mântuirii omului și că nu există nici vreo binecuvântare mai bună, nici vreun har mai mare sau nici vreo protecție mai bună pentru om.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoașterea sa despre mustrare și judecată”

381. Omul trăiește sub influența Satanei și există în trup; dacă nu este curățit și dacă nu primește protecția lui Dumnezeu, atunci omul va deveni tot mai depravat. Dacă el își dorește să-L iubească pe Dumnezeu, atunci el trebuie curățit și mântuit. Petru s-a rugat: „Dumnezeule, când mă tratezi cu bunătate, sunt încântat și simt mângâiere; când mă mustri, simt o mângâiere și o bucurie și mai mari. Deși sunt slab și am îndurat o suferință de nedescris, deși vărs lacrimi și simt mâhnire, Tu știi că această mâhnire este din cauza răzvrătirii mele și din cauza slăbiciunii mele. Plâng pentru că nu Îți pot satisface intențiile, simt mâhnire și remușcare pentru că sunt insuficient pentru cerințele Tale, dar sunt dispus să ating acest nivel, sunt dispus să fac tot ce pot pentru a Te mulțumi. Mustrarea Ta mi-a servit drept protecție și cea mai bună mântuire pentru mine; judecata Ta Îți eclipsează toleranța și răbdarea. Fără mustrarea și judecata Ta, eu nu m-aș bucura de mila și de bunătatea Ta iubitoare. Astăzi, văd cu atât mai mult că iubirea Ta a depășit cerurile și că este mai presus de toate celelalte lucruri. Iubirea Ta nu este doar milă și bunătate iubitoare; chiar mai mult decât atât, este mustrare și judecată. Am câștigat atât de multe din mustrarea și judecata Ta. Fără mustrarea și judecata Ta, nicio persoană nu ar fi curățită și nicio persoană nu ar putea să experimenteze iubirea Creatorului. Deși am îndurat sute de încercări și de necazuri și chiar am evitat moartea în ultima clipă, acestea mi-au permis să Te cunosc cu adevărat și să câștig mântuire imensă. Dacă mustrarea, judecata și disciplinarea Ta m-ar părăsi, atunci aș trăi în întuneric, sub controlul Satanei. Ce beneficii are trupul omului? Dacă mustrarea și judecata Ta m-ar părăsi, ar fi ca și cum Duhul Tău m-ar abandona, ca și cum nu ai mai fi cu mine. Dacă ar fi așa, cum aș putea să continui să trăiesc? Tu mi-ai dat boală și mi-ai luat libertatea, iar eu am putut continua să trăiesc, dar dacă vreodată m-ar părăsi mustrarea și judecata Ta, nu aș avea cum să continui să trăiesc. Dacă aș fi fără mustrarea și judecata Ta, aș pierde iubirea Ta. Iubirea Ta este prea profundă ca să o pot exprima în cuvinte. Fără iubirea Ta, aș trăi sub controlul Satanei și nu aș putea să Îți văd chipul glorios. Cum aș putea să continui să trăiesc? Cu greu aș putea să continui într-un astfel de întuneric, într-o asemenea viață. Să Te am cu mine este ca și cum Te-aș vedea, deci cum aș putea să Te părăsesc? Te implor cu toată sinceritatea, Te rog să nu îmi iei cea mai mare mângâiere, chiar dacă este vorba doar de câteva dintre cuvintele Tale mângâietoare. M-am bucurat de iubirea Ta și astăzi nu pot sta departe de Tine; cum aș putea să nu Te iubesc? Am vărsat multe lacrimi de mâhnire din cauza iubirii Tale, totuși am simțit întotdeauna că o astfel de viață precum aceasta este mai plină de semnificație, mai capabilă să mă îmbogățească, mai capabilă să mă schimbe și mai capabilă să îmi permită să obțin adevărul care ar trebui să fie posedat de ființele create”.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoașterea sa despre mustrare și judecată”

382. Dacă ești cineva care urmărește să fie desăvârșit, atunci tu vei fi adus mărturie și vei spune: „În această lucrare pas cu pas a lui Dumnezeu, am acceptat lucrarea de mustrare și de judecată a lui Dumnezeu și, deși am îndurat o mare suferință, am ajuns să cunosc modul în care Dumnezeu îl desăvârșește pe om, am câștigat lucrarea făcută de Dumnezeu și am cunoscut dreptatea lui Dumnezeu, iar mustrarea Sa m-a mântuit. Firea Sa dreaptă a venit asupra mea și mi-a adus binecuvântări și har; mustrarea și judecata Sa sunt cele care m-au protejat și m-au curățit. Dacă nu aș fi fost mustrat și judecat de Dumnezeu și dacă cuvintele aspre ale lui Dumnezeu nu ar fi venit asupra mea, nu aș fi putut să-L cunosc pe Dumnezeu și nici nu aș fi putut să fiu mântuit. Astăzi, văd: ca ființă creată, nu doar că cineva se bucură de toate lucrurile făcute de Creator, ci, mai important, toate ființele create ar trebui să se bucure de firea dreaptă a lui Dumnezeu și de judecata Lui dreaptă, pentru că firea lui Dumnezeu este demnă de desfătarea omului. Ca ființă creată care a fost coruptă de Satana, cineva ar trebui să se bucure de firea dreaptă a lui Dumnezeu. În firea Sa dreaptă există mustrare și judecată și, chiar mai mult decât atât, există o mare iubire. Deși sunt incapabil să câștig complet iubirea lui Dumnezeu astăzi, am avut marele noroc de a o vedea și prin aceasta am fost binecuvântat”. Aceasta este calea străbătută de aceia care experimentează desăvârșirea și aceasta este cunoașterea despre care vorbesc. Astfel de oameni sunt la fel ca Petru; ei au aceleași experiențe ca Petru. Astfel de oameni sunt, de asemenea, aceia care au câștigat viața, care au adevărul. Când ei experimentează până la sfârșit, vor fi capabili să se elibereze întru totul de influența Satanei în toiul judecății lui Dumnezeu și să fie câștigați de Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoașterea sa despre mustrare și judecată”

383. După ani de experiențe, suportând suferința rafinării și mustrării, omul a devenit oțelit. Deși „gloria” și „romantismul” vremurilor trecute au fost pierdute de om, fără să știe, acesta a ajuns să înțeleagă principiile conduitei personale și intențiile minuțioase pe care le are Dumnezeu pentru mântuirea omenirii de-a lungul atât de multor ani. Încet, omul începe să-și urască propria barbarie, cât de dificil de îmblânzit este, toate neînțelegerile lui despre Dumnezeu și cererile excesive pe care le-a făcut către El. Ceasul nu poate fi dat înapoi. Evenimentele apuse devin amintiri pentru care omul se căiește, iar cuvintele și dragostea blândă a lui Dumnezeu devin forța motrice a noii vieți a omului. Rănile omului se vindecă pe zi ce trece, corpul îi devine puternic, iar el se ridică și vede chipul Celui Atotputernic… Se dovedește că El a fost mereu lângă mine, veghind asupra mea. Zâmbetul și înfățișarea Lui frumoasă sunt încă atât de înduioșătoare, inima Lui încă se mai preocupă atât de mult de omenirea pe care El a creat-o și mâinile Sale sunt încă la fel de calde și de puternice cum erau la început. Este ca și cum omul s-ar fi întors în vremea Grădinii Edenului, dar acum omul nu se mai lasă ademenit de șarpe și nu se mai ascunde de chipul lui Iahve. Omul îngenunchează în venerație înaintea lui Dumnezeu, privește înfățișarea zâmbitoare a lui Dumnezeu și oferă sacrificiul său cel mai de preț – O! Doamne, Dumnezeul meu!

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 3: Omul poate fi mântuit numai în cadrul gestionării lui Dumnezeu”