(IV) Despre cum să ne supunem judecății și mustrării, încercărilor și rafinării

366. În lucrarea Sa finală de a încheia epoca, firea lui Dumnezeu este una de mustrare și judecată, în care El dezvăluie tot ceea ce este nedrept, pentru a judeca în mod public toate popoarele și pentru a-i desăvârși pe aceia care Îl iubesc cu o inimă sinceră. Doar o fire ca aceasta poate finaliza o epocă. Zilele de pe urmă deja au sosit. Toate lucrurile din creație vor fi clasificate conform tipului lor și separate în diferite categorii pe baza naturii lor. Acesta este momentul când Dumnezeu dezvăluie rezultatul omenirii și destinația fiecăruia. Dacă oamenii nu ar trece prin mustrare și judecată, atunci nu ar fi niciun mod de a le dezvălui neascultarea și nedreptatea. Doar prin mustrare și judecată poate fi dezvăluit rezultatul întregii creații. Omul își arată adevăratul fel doar când este mustrat și judecat. Răul va fi pus cu răul, binele cu binele și, întreaga omenire va fi clasificată conform tipului său. Prin mustrare și judecată va fi dezvăluit rezultatul întregii creații, astfel încât răul să poată fi pedepsit și binele răsplătit și toți oamenii să fie sub stăpânirea lui Dumnezeu. Toată această lucrare trebuie obținută prin mustrare și pedeapsă dreaptă. Deoarece corupția omului a atins apogeul și neascultarea sa devine extrem de gravă, doar firea dreaptă a lui Dumnezeu, una care este în principal compusă din mustrare și judecată și care este dezvăluită în timpul zilelor de pe urmă, poate transforma și îl poate întregi pe om. Doar această fire poate expune răul și, astfel, îi poate pedepsi sever pe toți cei nedrepți. De aceea, o fire precum aceasta este impregnată cu semnificația epocii, iar revelația și arătarea firii Sale se manifestă pentru lucrarea fiecărei noi epoci. Dumnezeu nu Își dezvăluie firea Sa în mod arbitrar și fără semnificație. Presupunând că, în dezvăluirea rezultatului omului în timpul zilelor de pe urmă, Dumnezeu încă ar acorda omului infinită milă și iubire și ar continua să fie iubitor față de el, și nu l-ar supune pe om judecății drepte, ci i-ar arăta mai degrabă toleranță, răbdare și iertare, și ar ierta omul indiferent cât de grave ar fi păcatele sale, fără nicio urmă de dreaptă judecată: atunci, când ar putea fi încheiată întreaga gestionare a lui Dumnezeu? Când ar putea o fire ca aceasta să poată să conducă oamenii către destinația corespunzătoare omenirii? Luați, spre exemplu, un judecător care este întotdeauna iubitor, un judecător cu o față binevoitoare și o inimă blândă. El îi iubește pe oameni indiferent de infracțiunile pe care le-ar fi comis și este iubitor și indulgent cu ei indiferent cine ar fi. În acel caz, când ar putea el să ajungă la un verdict drept? În timpul zilelor de pe urmă, doar judecata dreaptă poate clasifica omul conform tipului său și poate aduce omul într-un nou ținut. În acest mod, întreaga epocă este finalizată prin firea dreaptă a lui Dumnezeu de judecată și mustrare.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Viziunea lucrării lui Dumnezeu (3)”

367. Înainte ca omul să fie răscumpărat, multe dintre otrăvurile Satanei fuseseră deja plantate în interiorul său și, după mii de ani în care a fost corupt de către Satana, are în interiorul lui o natură stabilită, care I se opune lui Dumnezeu. Prin urmare, atunci când omul a fost răscumpărat, nu este altceva decât un caz de răscumpărare în care omul este cumpărat la un preț ridicat, dar natura otrăvitoare din el nu a fost eliminată. Omul, care este atât de întinat, trebuie să sufere o schimbare înainte de a deveni vrednic să-L slujească pe Dumnezeu. Cu ajutorul acestei lucrări de judecată și mustrare, omul va ajunge să cunoască pe deplin substanța întinată și coruptă din propriul sine și va putea să se schimbe complet și să devină neprihănit. Doar în felul acesta poate deveni omul vrednic să se întoarcă înaintea tronului lui Dumnezeu. Întreaga lucrare făcută în această zi este astfel încât omul să poată fi curățat și schimbat; prin judecata și mustrarea prin cuvânt, precum și prin rafinare, omul poate să-și înlăture corupția și să fie făcut pur. Decât să considerăm că această etapă a lucrării este cea a mântuirii, mai degrabă ar fi mai potrivit să spunem că este lucrarea purificării. Într-adevăr, această etapă este cea a cuceririi, precum și a doua etapă în lucrarea de mântuire. Prin judecata și mustrarea prin cuvânt, omul ajunge să fie câștigat de Dumnezeu; iar prin folosirea cuvântului, ajunge să rafineze, să judece și să dezvăluie că toată necurăția, noțiunile, motivele și aspirațiile individuale din inima omului sunt complet revelate. Căci în ciuda tuturor lucrurilor pentru care omul a fost răscumpărat și iertat de păcate, se poate considera doar că Dumnezeu nu-Și aduce aminte de fărădelegile omului și nu-l tratează potrivit cu acestea. Totuși, atunci când omul, care trăiește într-un trup material, nu a fost eliberat de păcat, el poate doar continua să păcătuiască, dezvăluindu-și, la nesfârșit, corupta fire satanică. Aceasta este viața pe care o conduce omul, un ciclu fără sfârșit în care păcătuiește și este iertat. Majoritatea oamenilor păcătuiesc în timpul zilei doar pentru a mărturisi seara. Astfel, chiar dacă jertfa de păcat este întotdeauna eficientă pentru om, ea nu va putea să îl mântuiască pe om de păcat. Numai jumătate din lucrarea mântuirii a fost desăvârșită, pentru că omul are încă o fire coruptă. De exemplu, când oamenii și-au dat seama că se trag din Moab, au făcut plângeri, au încetat să-și urmeze viața și au devenit absolut negativi. Nu arată aceasta că umanitatea încă este incapabilă să se supună pe deplin stăpânirii lui Dumnezeu? Nu este aceasta exact firea lor coruptă satanică? Când tu nu ai fost supus mustrării, mâinile ți-au fost ridicate mai sus decât toate celelalte, chiar și decât ale lui Isus. Iar voi ați strigat cu voce tare: „Fii un fiu preaiubit al lui Dumnezeu! Fii un intim al lui Dumnezeu! Mai degrabă am muri decât să ne plecăm Satanei! Revoltă-te împotriva vechiului Satana! Revoltă-te împotriva marelui balaur roșu! Fie ca marele balaur roșu să cadă în mod abject de la putere! Fie ca Dumnezeu să ne facă să fim compleți!” Plânsetele voastre au fost mai puternice decât toate celelalte. Dar apoi au venit vremurile mustrării și, încă o dată, firea coruptă a umanității a fost dezvăluită. Apoi, strigătele lor au încetat, iar hotărârea lor a slăbit. Aceasta este corupția omului; mai profundă decât păcatul, este ceva plantat de Satana și înrădăcinată adânc în om. Omului nu îi este ușor să devină conștient de păcatele sale; el nu are nicio cale de a-și recunoaște propria natură adânc înrădăcinată și trebuie să se bazeze pe judecata prin cuvânt pentru a obține acest rezultat. Doar astfel, omul poate fi schimbat, în mod treptat, de aici înainte.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Taina întrupării (4)”

368. Astăzi, Dumnezeu vă judecă, vă mustră și vă condamnă, dar să știi că scopul acestei condamnări este ca tu să te cunoști pe tine. El condamnă, blestemă, judecă și mustră pentru ca tu să poți să te cunoști pe tine însuți, astfel încât firea ta să se poată schimba și, în plus, pentru ca tu să îți poți cunoaște valoarea și să vezi că toate acțiunile lui Dumnezeu sunt drepte, în conformitate cu firea Sa și cu cerințele lucrării Sale, că El lucrează potrivit planului Său pentru mântuirea omului și că este Dumnezeul drept care îl iubește, îl mântuiește, îl judecă și îl mustră pe om. Dacă tu știi doar că ai un statut umil, că ești corupt și neascultător, dar nu știi că Dumnezeu vrea să-Și facă mântuirea clară prin judecata și mustrarea pe care El le săvârșește în tine astăzi, atunci nu ai cum să capeți experiență, și cu atât mai puțin ești capabil să mergi mai departe. Dumnezeu nu a venit să omoare sau să distrugă, ci să judece, să blesteme, să mustre și să mântuiască. Până la încheierea planului Său de gestionare de 6.000 de ani – înainte ca El să arate clar sfârșitul fiecărei categorii de oameni – lucrarea lui Dumnezeu pe pământ va fi de dragul mântuirii; scopul acesteia este doar de a-i face compleți pe cei care Îl iubesc – pe deplin – și de a-i aduce la supunere sub stăpânirea Lui. Indiferent de modul în care Dumnezeu mântuiește oamenii, totul se săvârșește prin a-i face să scape de vechea lor natură satanică; adică, El îi mântuiește făcându-i să caute viața. Dacă ei nu fac asta, atunci nu vor avea cum să accepte mântuirea lui Dumnezeu. Mântuirea este lucrarea lui Dumnezeu Însuși, iar căutarea vieții este ceva ce omul trebuie să-și asume pentru a accepta mântuirea. În ochii omului, mântuirea este dragostea lui Dumnezeu, iar dragostea lui Dumnezeu nu poate fi mustrare, judecată și blesteme; mântuirea trebuie să conțină iubire, compasiune și, mai mult, cuvinte de consolare, cât și binecuvântări nesfârșite oferite de Dumnezeu. Oamenii cred că, atunci când Dumnezeu îi mântuiește, El face aceasta atingându-i prin binecuvântările și harul Său, ca ei să-și poată dărui inimile lui Dumnezeu. Adică faptul că îl atinge pe om înseamnă că-l mântuiește. O mântuire ca aceasta se săvârșește făcând un târg. Doar atunci când Dumnezeu le dăruiește de o sută de ori mai mult, oamenii vor veni să se supună înaintea numelui lui Dumnezeu și se vor strădui să facă bine pentru El și să-I aducă glorie. Nu asta este intenția lui Dumnezeu pentru omenire. Dumnezeu a venit să lucreze pe pământ pentru a mântui omenirea coruptă; nimic fals în asta. Dacă ar fi, El cu siguranță nu ar fi venit să-Și facă lucrarea în persoană. În trecut, metoda Sa de mântuire era de a arăta cea mai mare iubire și compasiune, până într-acolo încât a dat Satanei tot ce avea El, în schimbul întregii omeniri. Prezentul nu este deloc asemănător trecutului: mântuirea oferită vouă astăzi vine în timpul zilelor de pe urmă, în timpul clasificării fiecăruia după fel; mijloacele prin care sunteți mântuiți nu sunt iubire sau compasiune, ci mustrare și judecată pentru ca omul să fie pe deplin mântuit. Astfel, tot ceea ce primiți este mustrare, judecată și nimicire fără milă, dar să știți un lucru: în această nimicire nemiloasă nu există nici cea mai mică pedeapsă. Indiferent cât de dure ar putea fi cuvintele Mele, asupra voastră nu se abat decât câteva cuvinte care s-ar putea să vi se pară complet nemiloase și, indiferent cât de mânios aș putea fi, ce vine asupra voastră sunt tot cuvinte de învățătură, iar Eu nu vreau să vă rănesc sau să vă ucid. Nu sunt toate acestea o realitate? Să știți că astăzi, fie că este vorba de judecată dreaptă sau de rafinare și mustrare nemiloase, toate sunt de dragul mântuirii. Indiferent dacă astăzi fiecare este clasificat în funcție de felul său ori dacă sunt dezvăluite categoriile de oameni, scopul tuturor cuvintelor și lucrărilor lui Dumnezeu este de a-i mântui pe cei care-L iubesc cu adevărat. Judecata dreaptă este adusă pentru a-l purifica pe om, iar rafinarea nemiloasă este pentru a-l curăți; cuvintele aspre sau mustrarea sunt pentru a-l purifica pe om și de dragul mântuirii.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să lăsați deoparte binecuvântările statutului și să înțelegeți voia lui Dumnezeu de a aduce mântuirea omului”

369. Confruntat cu starea omului și cu atitudinea sa față de Dumnezeu, Dumnezeu a făcut o nouă lucrare, permițându-i omului să aibă deopotrivă atât cunoștințe despre El și ascultare față de El, cât și dragoste și mărturie. Astfel, omul trebuie să experimenteze rafinarea sa de către Dumnezeu, precum și judecata, tratarea și emondarea sa, fără de care omul nu L-ar cunoaște niciodată pe Dumnezeu și nu ar fi niciodată capabil să-L iubească și să fie mărturie pentru El cu adevărat. Rafinarea omului de către Dumnezeu nu este doar de dragul unui efect unilateral, ci de dragul unui efect multifațetat. Doar în acest fel Dumnezeu înfăptuiește lucrarea de rafinare în cei care doresc să caute adevărul, pentru ca hotărârea și dragostea lor să fie desăvârșite de către Dumnezeu. Pentru cei care doresc să caute adevărul și care tânjesc după Dumnezeu, nimic nu este mai semnificativ sau de mai mare ajutor decât o asemenea rafinare. Firea lui Dumnezeu nu este atât de ușor cunoscută sau înțeleasă de către om, căci Dumnezeu, în cele din urmă, este Dumnezeu. Până la urmă, este imposibil ca Dumnezeu să aibă aceeași fire ca omul și, astfel, nu este ușor pentru om să Îi cunoască firea. Adevărul nu este deținut în mod inerent de către om și nu este ușor de înțeles de cei care au fost corupți de către Satana; omul este lipsit de adevăr și lipsit de hotărârea de a pune adevărul în practică, și dacă nu suferă și nu este rafinat sau judecat, atunci hotărârea lui nu va fi niciodată desăvârșită. Pentru toți oamenii, rafinarea este chinuitoare și foarte greu de acceptat – totuși, în timpul rafinării, Dumnezeu îi clarifică omului firea Sa cea dreaptă și face publice cerințele Lui pentru om și oferă mai multă luminare, precum și emondare și tratare mai reale; prin compararea faptelor cu adevărul, El dă omului o mai mare cunoaștere a sa și a adevărului și o mai bună înțelegere a voii Sale, permițându-i astfel omului să aibă o iubire adevărată și mai pură față de Dumnezeu. Acestea sunt obiectivele lui Dumnezeu în realizarea rafinării. Toată lucrarea pe care o face Dumnezeu în om are propriile scopuri și semnificații; Dumnezeu nu face o lucrare fără sens, și nici nu face o lucrare care este lipsită de beneficii pentru om. Rafinarea nu înseamnă îndepărtarea oamenilor din fața lui Dumnezeu, nici nu înseamnă distrugerea lor în iad. Mai degrabă, înseamnă schimbarea firii omului în timpul rafinării, schimbarea intențiilor sale, a vechilor sale păreri, schimbarea dragostei lui pentru Dumnezeu și schimbarea întregii sale vieți. Rafinarea este o adevărată testare a omului și o formă de pregătire reală, și numai în timpul rafinării iubirea lui poate servi funcției sale inerente.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai prin experimentarea rafinării poate omul să aibă adevărata iubire”

370. Oamenii nu își pot schimba singuri firea; ei trebuie să fie supuşi judecății, mustrării, suferinței și rafinării cuvintelor lui Dumnezeu sau să fie tratați, disciplinaţi și emondați prin cuvintele Lui. Doar după aceea pot să ajungă la ascultarea și devotamentul față de Dumnezeu și să nu mai fie superficiali față de El. Sub rafinarea cuvintelor lui Dumnezeu se schimbă firile oamenilor. Doar prin dezvăluirea, judecata, disciplinarea și tratarea cuvintelor Lui nu vor mai îndrăzni ei să acționeze nechibzuit și, în schimb, vor deveni calmi și liniştiți. Cel mai important lucru este că sunt capabili să se supună cuvintelor actuale ale lui Dumnezeu și lucrării Sale şi, chiar dacă nu este conform noțiunilor umane, ei pot să lase la o parte aceste noțiuni şi să se supună de bunăvoie.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei a căror fire s-a schimbat sunt aceia care au intrat în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu”

371. Cu cât rafinarea lui Dumnezeu este mai mare, cu atât inimile oamenilor sunt mai capabile să-L iubească pe Dumnezeu. Chinul din inimile lor este benefic pentru viețile lor, ei sunt mai capabili să fie în pace înaintea lui Dumnezeu, relația lor cu Dumnezeu este mai apropiată și sunt mai în măsură să vadă dragostea supremă a lui Dumnezeu și mântuirea Lui supremă. Petru a experimentat rafinarea de sute de ori, iar Iov a trecut prin multe încercări. Dacă doriți să fiți desăvârșiți de către Dumnezeu, și voi trebuie să suferiți rafinarea de sute de ori; numai dacă treceți prin acest proces și vă bazați pe acest pas, veți putea să mulțumiți voia lui Dumnezeu și să fiți desăvârșiți de către Dumnezeu. Rafinarea este cel mai bun mijloc prin care Dumnezeu îi desăvârșește pe oameni; numai rafinarea și încercările amare pot scoate la iveală adevărata dragoste pentru Dumnezeu din inimile oamenilor. Fără greutăți, oamenii sunt lipsiți de adevărata dragoste pentru Dumnezeu; dacă nu sunt testați în interior și nu sunt cu adevărat supuși rafinării, atunci inimile lor vor fi mereu în derivă în exterior. După ce ai fost rafinat până la un anumit punct, îți vei vedea propriile slăbiciuni și dificultăți, vei vedea cât de multe îți lipsesc și că nu ești în stare să depășești numeroasele probleme cu care te confrunți și vei vedea cât de mare este neascultarea ta. Numai în timpul încercărilor oamenii sunt capabili să-și cunoască într-adevăr stările reale; încercările îi fac pe oameni mai capabili să fie desăvârșiți.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai prin experimentarea rafinării poate omul să aibă adevărata iubire”

372. Atunci când suferiți o constrângere sau o greutate mică este bine pentru voi; dacă v-ar fi ușor, ați fi distruși și atunci cum ați putea fi protejați? Astăzi, tocmai pentru că sunteți mustrați, judecați și blestemați, vi se acordă protecție. Tocmai pentru că ați suferit mult sunteți protejați. Dacă nu ar fi așa, de mult ați fi căzut în depravare. Aceasta nu înseamnă că fac lucrurile dificile pentru voi în mod intenționat – natura omului este greu de schimbat și trebuie să fie astfel pentru ca firile lor să fie schimbate. Astăzi, nu posedați nici măcar conștiința sau rațiunea lui Pavel și nu aveți nici conștiința lui de sine. Trebuie să fiți mereu presați și trebuie să fiți mereu mustrați și judecați ca să vă treziți sufletele. Mustrarea și judecata reprezintă ceea ce este mai bun pentru viața voastră. Și, când este necesar, trebuie să fie și mustrarea faptelor care vin asupra voastră; numai atunci vă veți supune pe deplin. Naturile voastre sunt astfel încât, fără mustrare și blestem, nu veți vrea să vă plecați capetele, nu veți vrea să vă supuneți. Fără faptele dinaintea ochilor voștri, nu va exista niciun efect. Aveți caractere prea josnice și prea lipsite de valoare! Fără mustrare și judecată, va fi dificil să fiți cuceriți și va fi greu ca ticăloșia și neascultarea voastră să fie biruite. Vechea voastră natură este atât de adânc înrădăcinată. Dacă ați fi puși pe tron, nu ați avea nicio idee despre înălțimea cerului și adâncimea pământului, cu mai puțin despre locul spre care vă îndreptați. Nu știți nici măcar de unde ați venit, așadar cum ați putea să-L cunoașteți pe Domnul creației? Fără mustrarea oportună și blestemele de astăzi, ziua voastră de pe urmă ar fi venit de mult. Ca să nu mai vorbesc despre soarta voastră – nu ar fi ea într-o primejdie iminentă? Fără această binevenită mustrare și judecată, cine știe cât de trufași ați deveni sau cât de depravați ați ajunge. Această mustrare și această judecată v-au adus în ziua de astăzi și v-au menținut existența. Dacă ați fi încă „educați” după aceleași metode ca ale „tatălui” vostru, cine știe în ce lume ați intra! Nu aveți absolut nicio abilitate de a vă controla și de a reflecta cu privire la voi înșivă. Pentru oameni ca voi, dacă doar urmați și dați ascultare fără să vă amestecați sau să provocați tulburări, scopurile Mele vor fi atinse. Nu ați face mai bine să acceptați mustrarea și judecata de astăzi? Ce alte alegeri aveți?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Practica (6)”

373. Pentru fiecare pas al lucrării lui Dumnezeu, există un mod în care oamenii ar trebui să coopereze. Dumnezeu rafinează oamenii pentru ca ei să aibă încredere când sunt supuși rafinărilor. Dumnezeu îi desăvârșește pe oameni pentru ca ei să aibă încrederea de a fi desăvârșiți de Dumnezeu și să fie dispuși să accepte rafinările Sale și să fie tratați și emondați de către Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu lucrează în interiorul oamenilor pentru a le aduce luminare și iluminare și pentru a-i determina să coopereze cu El și să practice. Dumnezeu nu vorbește în timpul rafinărilor. El nu Își folosește glasul, dar tot există o lucrare pe care oamenii ar trebui să o facă. Ar trebui să susții ceea ce ai deja, ar trebui să te poți ruga încă lui Dumnezeu, să fii aproape de Dumnezeu și să mărturisești ferm în fața lui Dumnezeu; în acest mod, îți vei îndeplini propria datorie. Toți ar trebui să vedeți clar, din lucrarea lui Dumnezeu, că încercările Sale privind încrederea și iubirea oamenilor necesită ca ei să se roage mai mult lui Dumnezeu și să savureze mai des cuvintele lui Dumnezeu înaintea Lui. Dacă Dumnezeu te luminează și te face să-I înțelegi voia, și totuși tu nu o pui în practică deloc, nu vei câștiga nimic. Când pui cuvintele lui Dumnezeu în practică, tot ar trebui să te poți ruga Lui, iar când Îi savurezi cuvintele, ar trebui să vii înaintea Lui, să cauți și să fii plin de încredere în El, fără urmă de descurajare sau răceală. Aceia care nu pun cuvintele lui Dumnezeu în practică sunt plini de energie în timpul adunărilor, dar cad în întuneric atunci când se întorc acasă. Există unii care nici măcar nu vor să meargă la adunări. Așadar, trebuie să vezi clar care este datoria pe care ar trebui să o îndeplinească oamenii. Poate că nu știi care este de fapt voia lui Dumnezeu, dar îți poți îndeplini datoria, poți să te rogi când ar trebui, poți pune adevărul în practică atunci când ar trebui și poți face ceea ce se cuvine să facă oamenii. Poți să-ți susții viziunea inițială. În acest mod, vei fi mai capabil să accepți următorul pas al lucrării lui Dumnezeu. Dacă tu nu urmărești când Dumnezeu lucrează într-un mod ascuns, e o problemă. Când El vorbește și predică în timpul adunărilor, asculți cu entuziasm, dar când nu vorbește, îți lipsește energia și te retragi. Ce fel de persoană acționează astfel? Este cineva care urmează oriunde se duce turma. Nu are nicio postură, nicio mărturie și nicio viziune! Majoritatea oamenilor sunt așa. Dacă tu continui pe calea aceea, într-o zi, când vei da peste o încercare mare, vei cădea în pedeapsă. Să ai postură e foarte important în procesul lui Dumnezeu de desăvârșire a oamenilor. Dacă nu te îndoiești de niciun pas al lucrării lui Dumnezeu, dacă îndeplinești datoria omului, susții cu sinceritate ceea ce Dumnezeu te-a pus să pui în practică, adică, îți aduci aminte de îndemnurile lui Dumnezeu și, indiferent ce face El în ziua de azi, nu uiți îndemnurile Sale, nu ai dubii privind lucrarea Sa, îți menții postura, îți susții mărturia și ești victorios la fiecare pas de pe cale, în final vei fi desăvârșit de către Dumnezeu și vei fi transformat în biruitor. Dacă ești capabil să rămâi neclintit în fiecare etapă a încercărilor lui Dumnezeu și dacă poți să-ți menții poziția până la capăt, atunci ești un biruitor, ești cineva care a fost desăvârșit de Dumnezeu. Dacă nu poți rămâne neclintit în încercările actuale, în viitor va deveni chiar și mai dificil. Dacă doar suporți un pic de suferință nesemnificativă și nu urmărești adevărul, atunci nu vei câștiga nimic până la urmă. Vei rămâne cu mâinile goale. Există unii oameni care renunță la urmărirea lor când văd că Dumnezeu nu vorbește, iar inima lor devine răzleață. Nu este nesăbuită o astfel de persoană? Aceste feluri de oameni nu au nicio realitate. Când Dumnezeu vorbește, ei se agită întotdeauna, părând ocupați și entuziasmați în exterior, dar acum că El nu vorbește, ei încetează să caute. Acest fel de persoană nu are niciun viitor. În timpul rafinărilor, trebuie să pătrunzi dintr-o perspectivă pozitivă și să înveți lecțiile pe care ar trebui să le înveți; când te rogi lui Dumnezeu și Îi citești cuvântul, ar trebui să îți compari propria stare cu acesta, să-‏ți descoperi lipsurile și să afli că ai încă multe lecții de învățat. Cu cât cauți mai sincer când ești supus rafinărilor, cu atât vei afla mai mult că ești inadecvat. Când experimentezi rafinări, există multe chestiuni pe care le întâmpini; nu le poți vedea clar, te plângi, îți dezvălui propriul trup – doar în acest fel poți descoperi că ai mult prea multe firi corupte înăuntrul tău.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să îți menții devotamentul față de Dumnezeu”

374. În timp ce sunt supuși încercărilor, este normal ca oamenii să fie slabi, ca negativitatea să sălășluiască în ei sau să fie lipsiți de claritate în ceea ce privește voia lui Dumnezeu sau calea lor de practică. Dar, în orice caz, trebuie să ai încredere în lucrarea lui Dumnezeu și să nu-L tăgăduiești, întocmai ca Iov. Deși Iov a fost slab și a blestemat ziua în care s-a născut, nu a negat că toate lucrurile din viața oamenilor sunt dăruite de Iahve și că El este și Cel care putea să le ia pe toate. Indiferent cum a fost încercat, și-a păstrat această credință. În experiența ta, indiferent la ce rafinare te supun cuvintele lui Dumnezeu, credința și dragostea pentru El sunt, pe scurt, ceea ce îi cere omenirii. Credința, iubirea și aspirațiile oamenilor sunt ceea ce desăvârșește El lucrând în acest fel. Dumnezeu face lucrarea de desăvârșire asupra oamenilor, iar ei nu pot să o vadă, nu pot să o simtă; în astfel de împrejurări, ți se cere să ai credință. Credința oamenilor e necesară atunci când ceva nu poate fi văzut cu ochiul liber, iar credința ta e necesară când nu poți renunța la propriile tale noțiuni. Când lucrarea lui Dumnezeu nu îți este clară, ceea ce ți se cere este să ai credință, să iei o poziție fermă și să fii martor. Când Iov a ajuns în acest punct, Dumnezeu i S-a arătat și i-a vorbit. Adică, doar din credința ta vei putea să-L vezi pe Dumnezeu și, când ai credință, El te va desăvârși. Fără credință, El nu poate să te desăvârșească. Dumnezeu îți va dărui orice speri să dobândești. Dacă nu ai credință, atunci nu poți fi desăvârșit și nu vei fi în stare să vezi acțiunile lui Dumnezeu, cu atât mai puțin atotputernicia Sa. Când ai credință că-I vei vedea acțiunile în experiența ta practică, Dumnezeu ți Se va arăta și te va lumina și călăuzi dinlăuntrul tău. Fără acea credință, Dumnezeu nu va putea să facă asta. Dacă ți-ai pierdut speranța în Dumnezeu, cum vei fi în stare să-I experimentezi lucrarea? Așadar, doar când ai credință și nu nutrești îndoieli față de Dumnezeu, doar când crezi cu adevărat în El indiferent de ceea ce face, El te va lumina și ilumina prin experiențele tale și numai atunci vei putea să-I vezi acțiunile. Toate aceste lucruri se dobândesc prin credință. Credința vine doar prin rafinare și, în absența rafinării, credința nu se poate dezvolta. La ce se referă acest cuvânt, „credință”? Credința este încrederea adevărată și inima sinceră pe care ar trebui să le aibă oamenii când nu pot să vadă sau să atingă ceva, când lucrarea lui Dumnezeu nu se aliniază noțiunilor umane, când este de neatins pentru oameni. Aceasta este credința despre care vorbesc. Oamenii au nevoie de credință în vremea greutăților și rafinării, iar credința este urmată de rafinare; rafinarea și credința nu pot fi separate. Indiferent cum lucrează Dumnezeu și indiferent de mediul tău, ești capabil să urmărești viața, să cauți adevărul și cunoașterea lucrării lui Dumnezeu, să-I înțelegi acțiunile și să acționezi potrivit adevărului. A proceda astfel înseamnă a avea credință adevărată și asta arată că nu ți-ai pierdut credința în Dumnezeu. Poți să ai credință adevărată în Dumnezeu doar dacă poți să stărui în căutarea adevărului prin rafinare, dacă poți să-L iubești cu adevărat pe Dumnezeu și să nu începi să ai îndoieli în ceea ce-L privește, dacă indiferent ce face El tu tot practici adevărul pentru a-L mulțumi și dacă poți să-I cauți în profunzime voia și să fii atent la aceasta. În trecut, când Dumnezeu a spus că vei domni ca rege, L-ai iubit, iar când ți S-a arătat fățiș, L-ai urmat. Dar acum Dumnezeu este ascuns, tu nu poți să-L vezi, iar necazurile s-au abătut asupra ta – așadar, îți pierzi acum nădejdea în Dumnezeu? Deci, trebuie să urmărești viața și să cauți să împlinești voia lui Dumnezeu tot timpul. Asta se numește credință adevărată și este cel mai sincer și cel mai frumos tip de iubire.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care urmează să fie desăvârșiți trebuie să se supună rafinării”

375. În primul rând, scopul lucrării de rafinare este de a desăvârși credința oamenilor. În cele din urmă, ceea ce se obține este că vrei să pleci, dar, în același timp, nu poți; unii oameni sunt în continuare capabili să aibă credință chiar dacă sunt lipsiți de orice fărâmă de speranță; iar oamenii nu mai au deloc speranță în legătură cu propriile perspective de viitor. Numai în acest moment se va încheia rafinarea lui Dumnezeu. Omul nu a ajuns încă în etapa în care plutește între viață și moarte și nu a gustat moartea, deci procesul de rafinare încă nu s-a încheiat. Nici măcar cei care au ajuns în etapa făcătorilor de servicii nu au fost rafinați pe deplin. Iov a fost supus unei rafinări extreme și nu a avut pe ce să se bazeze. Oamenii trebuie să fie supuși rafinărilor până în punctul în care nu mai au speranță și pe ce să se bazeze – doar aceasta e adevărata rafinare. Dacă în vremea făcătorilor de servicii inima ta a fost întotdeauna liniștită înaintea lui Dumnezeu și dacă, indiferent ce a făcut El și care a fost voia Lui pentru tine, te-ai supus mereu rânduirilor Sale, atunci, la capătul drumului, vei înțelege tot ce a făcut Dumnezeu. Ești supus încercărilor lui Iov și, în același timp, încercărilor lui Petru. Când Iov a fost încercat, el a mărturisit ferm, iar în final, Iahve i S-a arătat. El a fost demn să vadă chipul lui Dumnezeu numai după ce a mărturisit ferm. De ce se spune: „Mă ascund de țara murdăriei, dar Mă arăt Împărăției sfinte”? Asta înseamnă că numai atunci când ești sfânt și mărturisești ferm poți să ai demnitatea de a vedea chipul lui Dumnezeu. Dacă nu poți să mărturisești ferm pentru El, nu ai demnitatea de a-I vedea chipul. Dacă în fața rafinărilor dai înapoi sau te plângi de Dumnezeu, nereușind astfel să mărturisești ferm pentru El și devenind obiectul batjocurii Satanei, atunci nu vei câștiga arătarea lui Dumnezeu. Dacă ești ca Iov, care în toiul încercărilor și-a blestemat propriul trup și nu s-a plâns de Dumnezeu și a fost în stare să-și deteste trupul fără să se plângă sau să păcătuiască prin cuvintele sale, atunci vei mărturisi ferm. Când ești supus rafinărilor până într-un anumit punct și mai poți să fii ca Iov, pe deplin ascultător înaintea lui Dumnezeu, fără să ai alte cerințe de la El sau noțiuni proprii, atunci Dumnezeu ți Se va arăta.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care urmează să fie desăvârșiți trebuie să se supună rafinării”

376. Se poate spune că numeroasele tale nereușite, slăbiciunea și momentele de negativitate sunt, toate, încercările lui Dumnezeu. Acest lucru se datorează faptului că totul vine de la Dumnezeu și toate lucrurile și evenimentele sunt în mâinile Sale. Fie că eșuezi sau ești slab și te împiedici, totul depinde de Dumnezeu și se află în stăpânirea Lui. Din perspectiva lui Dumnezeu, aceasta este o încercare a ta și, dacă nu poți recunoaște acest lucru, va deveni o ispită. Există două tipuri de stări pe care oamenii ar trebui să le recunoască: una vine de la Duhul Sfânt și sursa probabilă a celeilalte este Satana. Una este o stare în care Duhul Sfânt te iluminează și îți permite să te cunoști pe tine însuți, să te detești și să ai regrete în ceea ce te privește, să poți avea o dragoste sinceră pentru Dumnezeu și să-ți determini inima să-L mulțumească. Cealaltă este o stare în care te cunoști pe tine însuți, dar ești negativ și slab. S-ar putea spune că această stare este rafinarea lui Dumnezeu și, de asemenea, că este ispita Satanei. Dacă recunoști că aceasta este mântuirea ta de către Dumnezeu și simți că acum Îi ești profund îndatorat și, dacă de acum înainte încerci să-L răsplătești și să nu mai cazi într-o astfel de depravare, dacă depui efort în a mânca și a bea cuvintele Lui și dacă întotdeauna consideri că ai neajunsuri și o inimă plină de dor, atunci aceasta este încercarea lui Dumnezeu. După ce suferința s-a încheiat și vei înainta din nou, Dumnezeu tot te va conduce, te va ilumina, te va lumina și te va hrăni. Dar dacă nu o recunoști și ești negativ, lăsându-te pur și simplu pradă disperării, dacă gândești astfel, atunci ispita Satanei va fi venit asupra ta. Când Iov a fost supus încercărilor, Dumnezeu și Satana făceau un rămășag unul cu celălalt, iar Dumnezeu i-a permis Satanei să-l năpăstuiască pe Iov. Chiar dacă Dumnezeu era Cel care îl încerca pe Iov, de fapt, Satana a fost cel care a venit asupra lui. Satana considera că-l ispitea pe Iov, dar Iov era de partea lui Dumnezeu. Dacă nu ar fi stat lucrurile așa, Iov ar fi căzut în ispită. Imediat ce oamenii cad în ispită, ei cad în pericol. Se poate spune că rafinarea este o încercare de la Dumnezeu, dar, dacă nu ești într-o stare bună, se poate spune că este ispita Satanei. Dacă vederea nu îți este clară, Satana te va acuza și îți va întuneca privirea. Înainte să-ți dai seama, vei cădea în ispită.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care urmează să fie desăvârșiți trebuie să se supună rafinării”

377. În timp ce ești supus încercărilor, chiar și când nu știi ce vrea Dumnezeu să facă și ce lucrare vrea să îndeplinească, ar trebui să știi că intențiile lui Dumnezeu pentru omenire sunt întotdeauna bune. Dacă Îl urmărești cu o inimă sinceră, El nu te va părăsi niciodată, iar în final te va desăvârși cu siguranță și va duce oamenii la o destinație potrivită. Indiferent cum testează Dumnezeu oamenii în prezent, va sosi o zi când El le va oferi un rezultat potrivit și le va da răsplata potrivită pe baza a ceea ce au făcut. Dumnezeu nu îi va duce pe oameni la un anume punct ca apoi pur și simplu să-i dea deoparte și să-i ignore. Asta deoarece El este un Dumnezeu demn de încredere. În această etapă, Duhul Sfânt face lucrarea de rafinare. El rafinează fiecare persoană în parte. În pașii lucrării reprezentați de încercarea morții și de încercarea mustrării, rafinarea a fost îndeplinită prin cuvinte. Pentru ca oamenii să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu, ei trebuie să înțeleagă mai întâi lucrarea Lui actuală și să înțeleagă cum ar trebui să coopereze omenirea. Într-adevăr, acesta este un lucru pe care ar trebui să-l înțeleagă toată lumea. Indiferent ce face Dumnezeu, chiar dacă este rafinare sau chiar dacă El nu vorbește, nici măcar un pas al lucrării lui Dumnezeu nu se conformează concepțiilor omenirii. Fiecare pas al lucrării Lui zdruncină și destramă noțiunile oamenilor. Aceasta este lucrarea Sa. Dar trebuie să crezi că, din moment ce lucrarea lui Dumnezeu a ajuns la un anumit stadiu, El nu va trimite la moarte toată omenirea orice-ar fi. El oferă și promisiuni și binecuvântări omenirii, iar toți cei care Îl urmăresc vor putea să dobândească binecuvântările Lui, dar cei care nu o fac vor fi izgoniți de Dumnezeu. Asta depinde de urmărirea ta. Orice ar fi, trebuie să crezi că atunci când lucrarea lui Dumnezeu este încheiată, fiecare persoană va avea o destinație potrivită. Dumnezeu a oferit omenirii aspirații frumoase, dar, fără urmărire, acestea sunt de neatins. Ar trebui să poți vedea asta acum – rafinarea și mustrarea oamenilor de către Dumnezeu este lucrarea Sa, dar oamenii, la rândul lor, trebuie să urmărească tot timpul o schimbare a firii.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să îți menții devotamentul față de Dumnezeu”

378. Omul va fi făcut complet în totalitate în Epoca Împărăției. După lucrarea de cucerire, omul va fi supus rafinării și încercărilor. Aceia care pot îndura și pot mărturisi ferm în timpul acestor încercări sunt aceia care vor fi, în cele din urmă, făcuți compleți; ei sunt biruitorii. În timpul acestor încercări, omului i se cere să accepte această rafinare, iar această rafinare este ultimul aspect al lucrării lui Dumnezeu. Este ultima dată când omul va fi rafinat înainte de încheierea întregii lucrări de gestionare a lui Dumnezeu, și toți aceia care Îl urmează pe Dumnezeu trebuie să accepte acest test final, trebuie să accepte această ultimă rafinare. Aceia care sunt copleșiți de încercări sunt fără lucrarea Duhului Sfânt și îndrumarea lui Dumnezeu, dar cei care au fost cu adevărat cuceriți și Îl caută cu adevărat pe Dumnezeu vor rămâne, în cele din urmă, neclintiți; ei sunt cei care au umanitate și care Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu. Indiferent de ceea ce face Dumnezeu, acești victorioși nu vor fi lipsiți de viziuni, și vor continua să pună adevărul în practică fără greș în mărturia lor. Ei sunt cei care vor scăpa, în cele din urmă, din marile încercări. Chiar dacă aceia care pescuiesc în ape tulburi încă se pot distra astăzi pe seama altora, nimeni nu va putea scăpa de încercarea finală și nimeni nu va putea să fugă de testul final. Pentru aceia care reușesc, o astfel de încercare reprezintă o rafinare extraordinară; dar pentru aceia care pescuiesc în ape tulburi reprezintă lucrarea de eliminare completă. Indiferent de modul în care sunt încercați, loialitatea celor care Îl au pe Dumnezeu în inima lor rămâne neschimbată; dar cei care nu Îl au pe Dumnezeu în inima lor, când lucrarea lui Dumnezeu nu le aduce avantaj trupului, își schimbă părerea despre Dumnezeu și chiar se îndepărtează de Dumnezeu. Astfel sunt aceia care nu vor rămâne pe loc la sfârșit, cei care caută numai binecuvântările lui Dumnezeu și nu sunt dornici să se sacrifice pentru Dumnezeu și să se dedice Lui. Acest fel de oameni infami va fi eliminat cu totul atunci când lucrarea lui Dumnezeu se va încheia și ei nu vor fi demni de nicio înțelegere. Cei fără umanitate sunt nevrednici să Îl iubească pe Dumnezeu cu adevărat. Atunci când mediul este sigur și protejat sau ei pot obține profituri, ei ascultă întru totul de Dumnezeu dar, atunci când ceea ce doresc este compromis sau este respins, ei se revoltă imediat. Chiar și pe parcursul unei singure nopți, ei se pot transforma dintr-o persoană zâmbitoare, „bună la suflet”, într-un ucigaș urât și feroce, care își tratează binefăcătorul de ieri ca pe inamicul lor de moarte, fără niciun motiv. Dacă acești demoni nu sunt alungați, acești demoni care ar ucide fără să clipească, nu vor deveni ei un pericol ascuns? Lucrarea de salvare a omului nu se obține ca urmare a finalizării lucrării de cucerire. Deși lucrarea de cucerire s-a terminat, lucrarea de purificare a omului nu s-a încheiat; această lucrare va fi încheiată atunci când omul va fi fost purificat în totalitate, atunci când cei care se supun cu adevărat lui Dumnezeu vor fi fost făcuți compleți, și atunci când cei prefăcuți care nu Îl au pe Dumnezeu în inima lor vor fi fost îndepărtați. Aceia care nu Îl mulțumesc pe Dumnezeu în etapa finală a lucrării Sale vor fi eliminați cu desăvârșire, iar cei care sunt eliminați aparțin diavolului. Pentru că sunt nevrednici să Îl mulțumească pe Dumnezeu, se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu și chiar dacă acești oameni Îl urmează pe Dumnezeu astăzi, acest lucru nu dovedește că ei sunt cei care vor rămâne în cele din urmă. În cuvintele „cei care Îl urmează pe Dumnezeu până la sfârșit vor primi mântuirea”, sensul lui „urmează” este de a sta neclintit în mijlocul încercărilor. Astăzi, mulți cred că este ușor să Îl urmezi pe Dumnezeu, dar atunci când lucrarea lui Dumnezeu se apropie de sfârșit, tu vei cunoaște adevăratul sens al cuvântului „urmează”. Doar pentru că tu ești încă vrednic să Îl urmezi pe Dumnezeu astăzi, după ce ai fost cucerit, nu înseamnă că ești unul dintre aceia care vor fi desăvârșiți. Aceia care nu sunt vrednici să suporte încercările, care nu sunt vrednici de a ieși victorioși din încercări, vor fi, în cele din urmă, nevrednici să rămână neclintiți și, astfel, vor fi nevrednici să Îl urmeze pe Dumnezeu până la sfârșit. Aceia care Îl urmează cu adevărat pe Dumnezeu sunt vrednici să îndure încercarea lucrării lor, în vreme ce aceia care nu Îl urmează cu adevărat pe Dumnezeu nu sunt vrednici să îndure nicio încercare a lui Dumnezeu. Ei vor fi îndepărtați mai devreme sau mai târziu, în vreme ce biruitorii vor rămâne în Împărăție. Dacă omul caută sau nu cu adevărat pe Dumnezeu este stabilit de încercarea lucrării sale, adică de încercările lui Dumnezeu, și nu are nimic de a face cu hotărârea omului însuși. Dumnezeu nu respinge nicio persoană la întâmplare; tot ceea ce El face poate convinge omul pe deplin. El nu face nimic invizibil omului și nicio lucrare care nu îl poate convinge pe om. Dacă credința omului este adevărată sau nu se demonstrează prin fapte și nu poate fi hotărât de om. Faptul că „grâul nu poate fi transformat în neghină și că neghina nu poate fi transformată în grâu” este de netăgăduit. Toți aceia care Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu vor rămâne, în cele din urmă, în împărăție, și Dumnezeu nu se va purta urât cu nimeni care Îl iubește cu adevărat.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului”

379. Când era mustrat de Dumnezeu, Petru s-a rugat: „O, Dumnezeule! Trupul meu este neascultător, iar Tu mă mustri și mă judeci. Mă bucur de mustrarea și judecata Ta și chiar dacă Tu nu mă vrei, în judecata Ta, eu contemplu firea Ta sfântă și dreaptă. Când mă judeci, astfel ca alții să poată contempla firea Ta dreaptă prin judecata Ta, mă simt mulțumit. Dacă poate să exprime firea Ta și să îngăduie firii Tale drepte să fie văzută de toate făpturile și dacă poate face dragostea mea pentru Tine mai pură, încât să dobândesc asemănarea unuia care este drept, atunci judecata Ta este bună, căci astfel este și voia Ta milostivă. Știu că încă există o mare parte din mine care este răzvrătită și că încă nu sunt demn pentru a veni înaintea Ta. Îmi doresc ca Tu să mă judeci încă și mai mult, fie printr-un mediu ostil sau prin mari necazuri; indiferent de ceea ce faci Tu, pentru mine este prețios. Iubirea Ta este atât de profundă și sunt gata să mă pun la dispoziția milei Tale fără cea mai mică plângere.” Acestea sunt cunoștințele lui Petru după ce a experimentat lucrarea lui Dumnezeu și reprezintă, de asemenea, o mărturie a iubirii sale de Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”

380. Omul trăiește în trup, ceea ce înseamnă că trăiește într-un iad uman și fără judecata și mustrarea lui Dumnezeu, omul este la fel de murdar precum Satana. Cum ar putea omul să fie sfânt? Petru a crezut că mustrarea și judecata din partea lui Dumnezeu este protecț‏ia cea mai bună și harul cel mai mare al omului. Doar prin mustrare și judecată din partea lui Dumnezeu poate să se trezească omul și să urască trupul și să-l urască pe Satana. Disciplina strictă a lui Dumnezeu îl eliberează pe om de sub influența Satanei, îl eliberează din propria lui mică lume și îi permite să trăiască în lumina prezenței lui Dumnezeu. Nu există o mântuire mai bună decât mustrarea și judecata! Petru s-a rugat: „O, Dumnezeule! Atât timp cât mă mustri și mă judeci, voi ști că nu m-ai părăsit. Chiar dacă nu îmi dai bucurie sau pace și mă faci să trăiesc în suferință și îmi aplici nenumărate mustrări, atât timp cât nu mă părăsești, inima mea va fi liniștită. Astăzi, mustrarea și judecata Ta au devenit cea mai bună protecție a mea și cea mai mare binecuvântare. Harul pe care mi-l dai mă protejează. Harul pe care mi-l acorzi astăzi este o manifestare a firii Tale drepte și este mustrare și judecată; în plus, este o încercare și, mai mult decât atât, este o viață plină de suferință.” Petru a putut să dea la o parte plăcerile trupului și să caute o iubire mai profundă și o protecție mai mare, deoarece el câștigase atât de mult har din mustrarea și judecata lui Dumnezeu. În viața Sa, dacă omul dorește să fie curățat și să obțină schimbări în firea sa, dacă el dorește să trăiască o viață plină de semnificație și să-și îndeplinească datoria de făptură, atunci el trebuie să accepte judecata și mustrarea lui Dumnezeu și nu trebuie să permită ca disciplinarea din partea lui Dumnezeu și lovirea din partea lui Dumnezeu să plece de la el, astfel încât el să se poată elibera de manipularea și influența Satanei și să trăiască în lumina lui Dumnezeu. Să știi că mustrarea și judecata lui Dumnezeu reprezintă lumina și lumina mântuirii omului și că nu există nicio mântuire, har sau protecție mai bună pentru om.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”

381. Omul trăiește sub influența Satanei și există în trup; dacă nu este curățat și dacă nu primește protecția lui Dumnezeu, atunci omul va deveni tot mai depravat. Dacă el își dorește să-L iubească pe Dumnezeu, atunci el trebuie curățat și mântuit. Petru s-a rugat: „Dumnezeule, când mă tratezi cu bunătate, sunt încântat și simt mângâiere; când mă mustri, simt o mângâiere și o bucurie și mai mare. Deși sunt slab și îndur o suferință nespusă, deși există lacrimi și tristețe, Tu știi că această tristețe este din cauza neascultării mele și din cauza slăbiciunii mele. Plâng pentru că nu Îți pot satisface dorințele, simt durere și regret pentru că sunt insuficient pentru cerințele Tale, dar sunt dornic să ating acest scop, sunt dispus să fac tot ce pot pentru a Te mulțumi. Mustrarea Ta mi-a adus protecție și mi-a dat cea mai bună mântuire; judecata Ta umbrește toleranța și răbdarea Ta. Fără mustrarea și judecata Ta, eu nu m-aș bucura de mila și de bunătatea Ta plină de iubire. Astăzi, văd cu atât mai mult că iubirea Ta a depășit cerurile și este mai presus de toate. Iubirea Ta nu este doar milă și bunătate plină de iubire; chiar mai mult decât atât, este mustrare și judecată. Mustrarea și judecata Ta mi-au dăruit atât de multe. Fără mustrarea și judecata Ta, nicio persoană nu ar fi curățată și nicio persoană nu ar putea să trăiască iubirea Creatorului. Deși am suferit sute de încercări și necazuri și am fost chiar aproape de moarte, acestea mi-au permis să Te cunosc cu adevărat și să câștig mântuirea supremă. Dacă mustrarea, judecata și disciplina Ta m-ar părăsi, atunci aș trăi în întuneric, sub stăpânirea Satanei. Ce beneficii are trupul omului? Dacă mustrarea și judecata Ta m-ar părăsi, ar fi ca și cum Duhul Tău m-ar abandona, ca și cum nu ai mai fi cu mine. Dacă ar fi așa, cum aș putea să continuu să trăiesc? Dacă Tu îmi dai boală și îmi iei libertatea, pot continua să trăiesc, dar dacă m-ar părăsi mustrarea și judecata Ta, nu aș avea cum să continuu să trăiesc. Dacă aș fi fost fără mustrarea și judecata Ta, aș fi pierdut iubirea Ta, o iubire care este prea profundă ca să o pot exprima în cuvinte. Fără iubirea Ta aș trăi sub stăpânirea Satanei și nu aș putea să Îți văd fața glorioasă. Cum aș putea să continuu să trăiesc? Un astfel de întuneric, o asemenea viață, nu aș putea să le îndur. Să Te am cu mine este ca și cum Te-aș vedea, deci cum aș putea să Te părăsesc? Te implor, Te rog fierbinte să nu îmi iei cea mai mare mângâiere, chiar dacă este vorba doar de câteva cuvinte de liniștire. M-am bucurat de iubirea Ta și astăzi nu pot sta departe de Tine; cum aș putea să nu Te iubesc? Am vărsat multe lacrimi de durere din cauza iubirii Tale, totuși am simțit întotdeauna că o astfel de viață precum aceasta este mai plină de semnificație, mai capabilă să mă îmbogățească, mai capabilă să mă schimbe, mai capabilă să îmi permită să obțin adevărul care ar trebui stăpânit de făpturi.”

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”

382. Dacă ești cineva care urmărește să fie desăvârșit, atunci tu vei fi dat mărturie și vei spune: „În această lucrare pas-cu-pas a lui Dumnezeu, am acceptat lucrarea de mustrare și judecată a lui Dumnezeu și, deși am îndurat o mare suferință, am ajuns să cunosc modul în care Dumnezeu desăvârșește omul, am câștigat lucrarea făcută de Dumnezeu și am cunoscut dreptatea lui Dumnezeu, iar mustrarea Sa m-a salvat. Firea Sa dreaptă a venit asupra mea și mi-a adus binecuvântări și har; mustrarea și judecata Sa sunt cele care m-au protejat și m-au purificat. Dacă nu aș fi fost mustrat și judecat de Dumnezeu și dacă cuvintele aspre ale lui Dumnezeu nu ar fi venit asupra mea, nu aș fi putut să-L cunosc pe Dumnezeu, nici nu aș fi putut să fiu salvat. Astăzi, văd: ca făptură, nu doar că mă bucur de toate lucrurile făcute de Creator ci, mai important, faptul că toate făpturile ar trebui să se bucure de firea dreaptă a lui Dumnezeu și să se bucure de judecata Lui dreaptă, pentru că firea lui Dumnezeu este demnă de desfătarea omului. Ca făptură care a fost coruptă de Satana, trebuie să te bucuri de firea dreaptă a lui Dumnezeu. În firea Sa dreaptă există mustrare și judecată și, în plus, există o mare iubire. Deși sunt incapabil să câștig complet iubirea lui Dumnezeu astăzi, am avut marele noroc de a o vedea și prin aceasta am fost binecuvântat.” Aceasta este calea străbătută de aceia care trăiesc desăvârșirea și cunoașterea despre care vorbesc. Astfel de oameni sunt la fel ca Petru; ei au aceleași experiențe ca Petru. Astfel de oameni sunt, de asemenea, aceia care au câștigat viața și care posedă adevărul. Când ei experimentează până la bun sfârșit, în timpul judecății lui Dumnezeu, se vor elibera cu siguranță de influența Satanei și vor fi câștigați de Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”

383. După ce ani la rând au trecut, omul a devenit bătut de vreme, trăind greutăți de rafinare și mustrare. Deși omul și-a pierdut „gloria” și „romantismul” vremurilor trecute, a ajuns în mod inconștient să înțeleagă principiile comportamentului uman și a ajuns să aprecieze anii de devotament ai lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii. Omul începe încet să-și deteste propria barbarie. El începe să urască cât de sălbatic este, și toate neînțelegerile față de Dumnezeu și cererile lipsite de logică pe care le-a făcut către El. Timpul nu poate fi dat înapoi; evenimentele trecute devin amintirile regretabile ale omului, iar cuvintele și dragostea lui Dumnezeu devin forța motrice a noii vieți a omului. Rănile omului se vindecă pe zi ce trece, îi revine puterea, se ridică și se uită la fața Celui Atotputernic … doar pentru a descoperi că El a fost mereu lângă mine și că zâmbetul și înfățișarea Lui sunt încă atât de tulburătoare. Inima Lui încă se mai preocupă de omenirea pe care El a creat-o și mâinile Sale sunt încă la fel de calde și de puternice așa cum erau la început. Este ca și cum omul s-ar fi întors în Grădina Edenului, dar de data aceasta omul nu se mai lasă ademenit de șarpe, nu se mai îndepărtează de fața lui Iahve. Omul îngenunchează înaintea lui Dumnezeu, privește fața zâmbitoare a lui Dumnezeu și oferă sacrificiul său cel mai prețios – O! Doamne, Dumnezeul meu!

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 3: Omul poate fi salvat numai în mijlocul gestionării lui Dumnezeu”

Anterior: (III) Despre cum să ne cunoaștem pe noi înșine și să atingem adevărata căință

Înainte: (V) Despre cum să fii o persoană cinstită

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte