Ce este credința în Dumnezeu? Aceasta e cea mai practică întrebare, precum și adevărul fundamental pe care un credincios trebuie să-l înțeleagă. Este credința în Dumnezeu un fel de convingere sau înseamnă o direcție și un scop în viața unei persoane? În inima ta, care e scopul final al credinței? De ce vrei să ai credință în Dumnezeu? Respectiv, care e crezul tău? Care e baza și temelia credinței tale în Dumnezeu? Care e motivația ta? Cu alte cuvinte, ce intenție și scop ai când crezi în Dumnezeu? La ce folosesc în cele din urmă? Acestea sunt cele mai practice întrebări. Poți spune că oamenii cred în Dumnezeu și Îl acceptă cu scopul de a dobândi binecuvântări. Oamenii cred în Dumnezeu ca să aibă ceva în care să-și pună speranțele, la care să tânjească și pe care să-l urmărească în tărâmul gândirii și al spiritului. Aceasta e intenția originală din spatele credinței oamenilor în Dumnezeu. Totuși, după ce oamenii ajung să creadă în Dumnezeu, după ce vin în contact cu cuvintele Sale, cu adevărul, cu lucrarea Sa și cu diverșii oameni, cu diversele evenimente și lucruri de sub suveranitatea lui Dumnezeu, fără să-și dea seama, părerile lor despre credință se modifică și dobândesc o anumită înțelegere a adevărului; doar atunci realizează că această credință în Dumnezeu le permite să dobândească adevărul, că ea e cea mai semnificativă, că poate, într-adevăr, să schimbe oamenii în multe privințe și, în cele din urmă, să rezolve problema corupției umane. Pentru a avea credință în Dumnezeu, trebuie mai întâi să răspunzi la următoarele întrebări: de ce cred oamenii în Dumnezeu? Care este scopul credinței în Dumnezeu? Care e motivul credinței în Dumnezeu? Care sunt dorința și aspirația inițială de a crede în Dumnezeu? Cât de mult v-ați gândit la aceste întrebări? Aveți răspunsurile corecte? (La început, am crezut în Dumnezeu din dorința de a obține binecuvântări. După ce am experimentat întrucâtva judecata și mustrarea din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că am urmărit doar binecuvântările, că nu am avut de fapt nicio conștiință sau rațiune și că am fost prea egoist. Am simțit că am fost profund corupt de Satana, așa că am tânjit să fiu o persoană care are conștiință și rațiune, o persoană care ar putea să-și asume locul potrivit de ființă creată și să-L urmeze pe Dumnezeu. În prezent, am doar puțină cunoaștere.) Când oamenii încep să creadă în Dumnezeu, vor mereu să obțină har, să dobândească binecuvântări și beneficii, să își satisfacă diverse nevoi și dorințe ale spiritului sau trupului. De la începutul credinței lor când au urmărit asemenea lucruri, au suferit mult și acum pricep că sensul credinței este dincolo de aceste lucruri. Sensul credinței e prea profund și practic, iar beneficiile pe care le primesc sunt prea numeroase ca să fie rezumate în câteva cuvinte. În credința ta în Dumnezeu, trebuie mai întâi să-ți rezolvi problemele omenești ale firii corupte și ale păcatului, precum și să obțini supunere și cunoaștere a lui Dumnezeu. Doar în acest fel poate o persoană să se elibereze cu adevărat de firea sa coruptă și să iasă de sub influența Satanei, astfel încât să se întoarcă în întregime către Dumnezeu. Scopul credinței în Dumnezeu și al urmării Lui este să dobândească de la Dumnezeu adevărul și viața, devenind în cele din urmă o persoană care este în acord cu intențiile lui Dumnezeu și care este capabilă să I se supună și să Îl venereze. Aceasta e adevărata însemnătate a credinței. Uitându-ne la cum înțeleg oamenii credința, putem vedea că părerile, intențiile și motivațiile lor despre credință au trecut printr-o mare schimbare. Ce a provocat această schimbare? (Este rezultatul exprimării adevărului de către Dumnezeu și al întregii lucrări pe care El a făcut-o asupra oamenilor.) Corect. Această schimbare nu e rezultatul simplei treceri a timpului, nici nu îți e impusă de nimeni, nu e nici rezultatul influenței sau al contaminării vreunei învățături religioase, cu atât mai puțin bunătatea inimii tale nu a impresionat Cerurile să te schimbe într-o persoană mai bună, mai umană. Toate acestea sunt noțiuni umane și închipuiri. De fapt, cel mai practic beneficiu dobândit este că, ghidați de cuvintele lui Dumnezeu, udați și păstoriți de cuvintele Sale, oamenii ajung să înțeleagă adevărul și să priceapă intențiile lui Dumnezeu, pot vedea clar întunericul și răul din oameni, iar ideile și părerile lor se schimbă mult. Ce declanșează aceste schimbări? Ele sunt rezultatul experienței treptate și în etape a lucrării lui Dumnezeu și a cuvintelor Sale. Și atunci ce implică aceste schimbări? Ele implică cea mai importantă chestiune din credință – chestiunea mântuirii. Aceasta e semnificația finală a credinței omului. De fapt, oamenii nu cer multă credință. Scopul lor e pur și simplu de a dobândi harul și de a căuta pacea. După aceea, acest lucru se transformă într-o dorință de a fi oameni buni mai degrabă decât răi și, în cele din urmă, vor doar să primească o destinație bună. Totuși, aici se află cea mai mare întrebare: ce rezultat vrea, de fapt, Dumnezeu să obțină cu lucrarea Lui de judecare și purificare și cu mântuirea Sa a oamenilor? Acesta e lucrul pe care oamenii ar trebui să-l înțeleagă. În lucrarea Lui de a mântui oamenii, ce folosește El ca să ducă la bun sfârșit această mântuire? El utilizează înțelegerea lor despre adevăr și despre cuvintele Sale și apoi experiența lor despre judecată și mustrare, încercări și rafinări, eliberându-i de păcat și de influența Satanei. La urma urmei, care este sensul final al credinței oamenilor? Pe scurt, este acela de a fi mântuiți. Și care este semnificația mântuirii? Vreau ca toți să reflectați profund la acest lucru și să-Mi spuneți ce înseamnă cu adevărat să fii mântuit. (Înseamnă să ne putem elibera de influența întunecată a Satanei, să ne întoarcem complet către Dumnezeu și, în cele din urmă, să supraviețuim.) (Oamenii care trăiesc sub puterea Satanei merită moartea, dar oamenii care sunt mântuiți prin experimentarea lucrării lui Dumnezeu nu vor muri.) Cu toții înțelegeți acest lucru și îl puteți explica la nivel de doctrină, dar pur și simplu nu știți ce înseamnă cu adevărat să fii mântuit. Oare să fii mântuit înseamnă să te eliberezi de firile tale corupte? Oare să fii mântuit înseamnă să nu minți, să fii o persoană sinceră și să încetezi să te răzvrătești împotriva lui Dumnezeu? Cum sunt oamenii după ce sunt mântuiți? În termeni simpli, să fii mântuit înseamnă că vei fi capabil să trăiești în continuare, că vei fi adus înapoi la viață. În trecut trăiai în păcat și erai sortit morții – din punctul de vedere al lui Dumnezeu, erai o persoană moartă. Pe ce bază se spune asta? Sub a cui putere trăiesc oamenii înainte să atingă mântuirea? (Sub puterea Satanei.) Și pe ce se bazează oamenii ca să trăiască sub puterea Satanei? Ca să trăiască, se bazează pe natura lor satanică și pe firile lor corupte. Atunci, întreaga sa ființă – trupul și toate celelalte aspecte, ca duhurile și gândurile lor – este vie sau moartă? Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, ei sunt morți, sunt cadavre ambulante. La suprafață, pari să respiri și să gândești, dar toate lucrurile la care te gândești în mod constant sunt rele, Îl sfidează pe Dumnezeu și se răzvrătesc împotriva Lui, toate gândurile tale provin din lucruri pe care Dumnezeu le detestă, le urăște și le condamnă. În ochii lui Dumnezeu, toate aceste lucruri nu aparțin numai trupului, ci aparțin în întregime Satanei și diavolilor. Așadar, în ochii lui Dumnezeu, sunt oamenii corupți măcar umani? Nu, ei sunt fiare, diavoli și satane; sunt satane vii! Toți oamenii trăiesc după natura și firea Satanei și, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, sunt satane vii și care poartă trup uman, sunt diavoli în piele umană. Dumnezeu îi caracterizează pe acești oameni drept cadavre umblătoare, drept morți. Dumnezeu face acum lucrarea de mântuire, ceea ce înseamnă că El va lua cadavrele umblătoare care trăiesc conform firii corupte a Satanei și a esenței lui corupte – morții – și le va preschimba în oameni vii. Aceasta e semnificația mântuirii. O persoană crede în Dumnezeu ca să fie mântuită – ce înseamnă să fii mântuit? Când oamenii obțin mântuirea lui Dumnezeu, sunt morții care devin vii. Odinioară aparțineau Satanei, sortiți să moară, iar acum revin la viață drept oameni care Îi aparțin lui Dumnezeu. Dacă oamenii pot să se supună lui Dumnezeu, să-L cunoască și să îngenuncheze în fața Lui în închinăciune când cred în Dumnezeu și Îl urmează, dacă nu mai au împotrivire și răzvrătire în inimile lor împotriva lui Dumnezeu și nu I se vor mai împotrivi și nu-L vor mai ataca și pot să se supună cu adevărat față de El, atunci, în ochii lui Dumnezeu, sunt oameni cu adevărat vii. Este o persoană care Îl recunoaște pe Dumnezeu doar cu vorba o persoană vie? (Nu.) Atunci ce fel de persoană este o persoană vie? Care sunt realitățile persoanelor vii? Ce trebuie să aibă oamenii vii? Spuneți-Mi opiniile voastre. (Oamenii care pot să accepte adevărul sunt persoane vii. Când părerile ideologice și părerile despre lucruri ale oamenilor se schimbă și se aliniază cu cuvântul lui Dumnezeu, ei sunt oameni vii.) (Oamenii vii sunt aceia care înțeleg adevărul și pot să-l practice.) (O persoană care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău, precum Iov, este o persoană vie.) (Oamenii care Îl cunosc pe Dumnezeu, care pot trăi conform cuvintelor lui Dumnezeu și care pot trăi adevărul-realitate – aceștia sunt oamenii vii.) Toți ați vorbit despre un singur fel de manifestare. Ca o persoană să fie în cele din urmă mântuită și să devină o persoană vie, ea trebuie măcar să fie capabilă să țină seama de cuvintele lui Dumnezeu, să vorbească cu conștiință și cu rațiune și trebuie să gândească și să discearnă, să fie capabilă să înțeleagă adevărul și să îl practice, să fie capabilă să se supună lui Dumnezeu și să-L venereze. Asta înseamnă o adevărată persoană vie. La ce se gândesc și ce fac adeseori oamenii vii? Ei pot face un pic din ceea ce ar trebui oamenii normali să facă. În principal, își îndeplinesc bine îndatoririle și se tem de Dumnezeu și se feresc de rău în ceea ce gândesc și dezvăluie, în ce spun și ce fac în mod regulat. Aceasta e natura a ceea ce gândesc și fac adesea. Ca să Mă exprim puțin mai precis, ceea ce spun și fac se conformează în mare parte cu adevărul, cel puțin. Nu sunt lucruri condamnate de Dumnezeu sau urâte și respinse de El, ci recunoscute și aprobate de El. Asta fac oamenii vii și este ceea ce ar trebui să facă. Dacă Îl recunoști pe Dumnezeu doar cu vorba și crezi în inima ta, poți să obții aprobarea și mântuirea lui Dumnezeu? (Nu.) De ce nu poți? Unii oameni spun: „Cred că există Dumnezeu”, „Cred în suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor și a sorții omenirii”, „Cred că sunt cu totul în mâinile lui Dumnezeu, că am fost condus de El cea mai mare parte din viața mea și că Dumnezeu poate să mă conducă în același fel pe viitoarea mea cale” și „Cred că Dumnezeu îmi poate schimba destinul.” Faptul că au asemenea „credință” înseamnă oare că sunt mântuiți? (Nu.) Așadar, de ce fel de credință e nevoie ca oamenii să fie cu adevărat mântuiți? (O credință care le permite să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău precum Iov.) Cum pot oamenii să ajungă să aibă o asemenea credință adevărată? Să o recunoască verbal și să creadă în sufletele lor: poate o astfel de credință să dea naștere unei inimi care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău? A crede în acest fel înseamnă oare că oamenii Îl cunosc pe Dumnezeu? Le poate permite oamenilor să dobândească supunere față de Dumnezeu? Poate să obțină mântuirea? Ce altceva lipsește de aici? Trebuie să reflectați la aceste întrebări și să le înțelegeți.

Există vreo diferență între crez, convingere și credință adevărată? (Da.) Există cu siguranță diferențe și trebuie să îți dai seama care anume sunt acestea. Dacă nu poți să deosebești aceste lucruri, ai putea să simți că ai credință adevărată în Dumnezeu când ai doar un crez nedeslușit sau o convingere. Cum poate o convingere nedeslușită să-ți substituie credința adevărată în Dumnezeu? De fapt, în loc să ai încredere reală, ai pus în locul ei propriile convingeri și crezuri. Dacă a ta credință în Dumnezeu nu e nimic mai mult decât un crez sau o convingere, atunci nu poți niciodată să vii cu adevărat înaintea lui Dumnezeu, iar El nu aprobă o asemenea credință ca a ta. Care sunt diferențele dintre crez, convingere și credință adevărată? Crezul și convingerea nu sunt ușor de explicat clar, așa că hai să vorbim mai întâi despre credința adevărată. Ce înseamnă credința adevărată în Dumnezeu? (A crede că toate evenimentele și lucrurile sunt sub suveranitatea lui Dumnezeu.) Este aceasta credință adevărată sau un crez? (Un crez.) (Credința adevărată se fondează pe o temelie a cunoașterii lui Dumnezeu. Oamenii pot avea credință adevărată doar când Îl cunosc pe Dumnezeu.) Această înțelegere este doar parțial corectă. Cum pot ajunge oamenii să aibă credință adevărată? Care sunt manifestările credinței adevărate? Dacă oamenii vor avea credință adevărată, Îl vor înțelege ei greșit pe Dumnezeu sau se vor plânge în privința Lui? Se vor opune în vreun fel lui Dumnezeu? (Nu.) Dacă oamenii vor avea credință autentică, se vor răzvrăti ei împotriva lui Dumnezeu? Pot oamenii să Îl mulțumească pe Dumnezeu când încearcă să facă lucruri bune și să fie oameni buni, bazându-se pe propriile noțiuni și închipuiri? (Nu.) Lăsând deoparte aceste trei concepte de crez, convingere și credință adevărată, să avem părtășie mai întâi despre o chestiune. Ce lucru faimos a făcut Petru înainte să fie mântuit și desăvârșit? (S-a lepădat de trei ori de Domnul.) Ce altceva a făcut Petru înainte să se lepede de trei ori de Domnul? Când Domnul Isus a spus că va fi răstignit, ce a spus Petru? [„Ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu cumva să Ți se întâmple așa ceva!” (Matei 16:22).] Credința adevărată l-a făcut pe Petru să spună acest lucru? (Nu.) Atunci ce a fost? Au fost intențiile bune ale omului și o perturbare a lucrării lui Dumnezeu. De unde a avut Petru acest fel de intenție bună? (Din voința umană.) De ce a dat el curs unei asemenea voințe umane? Nu a înțeles intenția lui Dumnezeu, nu a priceput care era lucrarea de slujire a Domnului Isus și nu a avut o înțelegere adevărată a Domnului Isus. El doar Îl urma pe Domnul din admirație. Îl venera în inima lui pe Domnul, așa că voia să-L iubească și să-L protejeze. S-a gândit: „Acest lucru nu trebuie să Ți se întâmple niciodată. Nu trebuie să înduri acea durere! Dacă e necesară suferința, voi suferi eu. Voi suferi eu în locul Tău.” Nu a știut intențiile Domnului, avea niște intenții bune care vin din voința umană și voia să împiedice acel lucru. Așadar, ce l-a făcut să se poarte în acest fel? Pe de o parte, acest lucru s-a datorat impulsivității, voinței umane și unei lipse de înțelegere. Pe de altă parte, nu a priceput lucrarea lui Dumnezeu. A făcut el acest lucru datorită unei încrederi adevărate? (Nu.) Așadar, de ce a ajuns să aibă asemenea intenții bune? Sunt asemenea intenții bune în acord cu adevărul? Constituie ele fapte bune? Deși a crezut că face un lucru bun și a acționat cu bune intenții și sinceritate, care a fost natura acțiunilor sale? Au fost comportamente și acțiuni care au provenit din încredere adevărată? (Nu.) Acum e clar, răspunsul este că sigur nu-i așa. Așadar, e acesta un crez? (Da.) Să folosim acest lucru ca să vorbim despre ce este crezul. Crezul este un fel de năzuință bună și de dorință bună care se conformează cel mai bine cu noțiunile umane și închipuirile. Este un lucru pe care omenirea îl consideră în general bun, drept și pozitiv. Un fel de gând bun, un soi de idee bună, de practică bună și de motivație bună care este complet în conformitate cu noțiunile și sentimentele umane. Este ceva la care tânjesc oamenii. Acesta e crezul. Crezul nu e credință autentică. Vine în întregime din voință umană și nu se conformează cu standardele cerute de Dumnezeu, așadar, crezul nu este încredere autentică. Petru a fost, într-adevăr, un om bun. El avea o umanitate bună și era simplu, onest, pasionat și sincer în căutarea lui. În inima sa, nu a avut deloc îndoieli în privința identității Domnului Isus. De aceea, din adâncul inimii lui, el a putut rosti aceste cuvinte: „Ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu cumva să Ți se întâmple așa ceva!” Faptul că a putut spune un asemenea lucru arată umanitatea și integritatea sa. Deși e un fel de dorință, un fel de intenție bună și e doar un fel de comportament, practică și manifestare care provin dintr-un soi de crez, putem vedea că Petru are o umanitate bună. El a avut crezuri pozitive și corecte, dar, din păcate, deoarece statura lui a fost prea mică, a știut prea puține despre Dumnezeu, nu a cunoscut planul de gestionare al lui Dumnezeu, nu a știut lucrarea pe care Dumnezeu intenționa să o facă și nu a înțeles intenția lui Dumnezeu, a făcut un lucru nesăbuit care s-a bazat complet pe voința umană și a perturbat lucrarea lui Dumnezeu. A fost o acțiune umană determinată de crez și nu a fost, evident, credință adevărată. Dacă o persoană are asemenea crezuri, care generează comportamente bune și o face să aibă anumite intenții bune, Își va aminti Dumnezeu lucrurile pe care le face? Dumnezeu nu Își amintește aceste lucruri, așa că sunt făcute degeaba! În schimb, Dumnezeu a zis acest lucru: „Înapoia Mea, Satan!” (Matei 16:23). Gândiți-vă la acest lucru. De ce Domnul Isus a rostit cuvinte pe care oamenii le consideră așa de lipsite de considerație? De ce nu a arătat înțelegere Domnul Isus când a văzut bunele intenții ale lui Petru? Care a fost atitudinea lui Dumnezeu în această privință? A aprobat Dumnezeu această intenție bună a lui Petru? (Nu.) Dumnezeu a scrutat inima lui Petru și a văzut că nu avea intenții rele, așa că nu a trebuit să expună esența acestei chestiuni. E în regulă? (Nu.) De ce? Ce crede Dumnezeu despre intențiile bune, crezurile oamenilor și lucrurile pe care le gândesc aceștia, dar nu se aliniază la intențiile lui Dumnezeu? Dumnezeu spune că asemenea lucruri vin de la Satana și că reprezintă o împotrivire față de Dumnezeu. Asta crede Dumnezeu. Este o asemenea gândire în contradicție cu felurile de a gândi ale oamenilor? (Da.) Acționând din afecțiune umană, ce ar face o persoană obișnuită ca să-i răspundă lui Petru? I-ar permite lui Petru să nu se facă de rușine și i-ar oferi o marjă de eroare, gândindu-se în sufletul său: „Intențiile lui Petru sunt bune și el vrea să Te protejeze. Pare lipsit de considerație să Îi faci astfel de reproșuri lui Petru!” Dar acțiunile lui Dumnezeu nu se conformează cu noțiunile umane. Care este natura cuvintelor rostite de Dumnezeu? În primul rând, ele reprezintă o expunere, în al doilea rând, ele înseamnă o condamnare, iar în al treilea rând, ele constituie o judecată. Cum s-a simțit Petru când a auzit aceste cuvinte? El a fost mustrat și a fost ca și cum s-a întors un cuțit în inima sa. S-a simțit groaznic și nu a înțeles, spunându-și: „O, Dumnezeule, Te iubesc sincer! Cred atât de mult în Tine, Te iubesc atât de sincer și vreau să Te protejez atât de mult, dar de ce mă tratezi astfel? Spui că sunt Satana și îmi comanzi să stau înapoia Ta. Sunt eu Satana? Nu sunt eu un om care Te urmează sincer, așadar cum de mă poți considera Satana? Mai mult de atât, ești așa de lipsit de considerație când îmi spui să merg înapoia Ta. E prea supărător, prea dureros!” Din felul în care Dumnezeu gestionează și tratează lucrurile, Îi puteți vedea atitudinea față de crezul uman? (Condamnare, judecată și expunere.) E corect. Lui Dumnezeu nu doar că nu Îi plac asemenea lucruri, dar le urăște și, cel mai grav, le condamnă. Din aceste lucruri pe care Dumnezeu le-a dezvăluit, I-ați văzut firea? (Firea lui Dumnezeu e dreaptă.) Exact așa este. Și ce altceva? În ce-L privește pe Dumnezeu, deși toleranța, milostenia, răbdarea și bunătatea iubitoare sunt foarte benefice pentru oameni, deși ele sunt părți din ce are Dumnezeu și ce este, pe care oamenii le consideră mai ușor de acceptat și deși sunt lucruri pe care Dumnezeu le dezvăluie mereu și le oferă oamenilor, odată ce oamenii ofensează firea lui Dumnezeu și Îi încalcă principiile, cum îi va trata El? Dumnezeu îi va condamna! Dumnezeu nu face afirmații ambigue către oameni, spunând: „Oamenii au făcut acest lucru cu intenții bune și fără motive ascunse, așa că îi voi cruța de data aceasta.” Spre deosebire de om, Dumnezeu nu permite o cale de mijloc și nu admite nicio alterare din cauza voinței umane. Unu este unu, doi e doi. Ce este corect este corect, iar ce e greșit e greșit. Pentru Dumnezeu, nu există ambiguități. Disecând ce i-a spus Petru Domnului Isus: „Ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu cumva să Ți se întâmple așa ceva”, oamenii pot vedea ce este crezul. Pot să-L mulțumească pe Dumnezeu oamenii care au crezuri? Pot crezurile să dezvolte o credință adevărată? Pot ele să substituie credința adevărată a oamenilor în Dumnezeu? (Nu.) Nu, e absolut adevărat.

Ce sunt crezurile, până la urmă? Sunt un fel de închipuire și noțiune, dorințele bune, scopurile bune și idealurile înalte pe care și le stabilesc oamenii. După ce aceste lucruri sunt stabilite, oamenii aleargă în această direcție, le urmăresc și le obțin bazându-se pe bunele intenții omenești, pe efortul omenesc, pe voința omenească de a suferi sau pe mai multe fapte bune omenești. Ce lipsește aici? De ce oamenii care au crezuri nu Îl pot mulțumi pe Dumnezeu? (Bazându-se pe crezurile lor, oamenii perturbă și tulbură lucrarea lui Dumnezeu.) Acesta este un aspect evident. În plus, când oamenii fac lucruri bazate pe crezurile lor, există vreun adevăr în ceea ce fac? (Nu.) Să disecăm ce a făcut Petru. Petru a zis: „Ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu cumva să Ți se întâmple așa ceva!” Există adevăr în aceste cuvinte? (Nu.) Ce vrea să spună prin fraza „să nu cumva să Ți se întâmple așa ceva”? De ce nu poate să I se întâmple acest lucru lui Dumnezeu? S-ar putea ca toate acestea să nu se afle sub suveranitatea lui Dumnezeu? Oare Dumnezeu nu are ultimul cuvânt în această privință? Dacă Dumnezeu va îngădui să se întâmple, se va întâmpla. Dacă Dumnezeu nu va îngădui să se întâmple, nu vor fi evitate aceste lucruri? Ar putea să fie capabile cuvintele lui Petru, „să nu cumva să Ți se întâmple așa ceva”, să schimbe toate acestea? Cine a hotărât întâmplarea, desfășurarea și rezultatul acestei întregi situații? (Au fost hotărâte de Dumnezeu.) Atunci ce sunt aceste cuvinte rostite de Petru? Sunt cuvinte nesăbuite, cuvinte spuse în ignoranță, rostite în numele Satanei. Aceasta e consecința izvorâtă din crezurile omenești. Este aceasta o problemă gravă? (E gravă.) Cât de gravă este? (E împotrivire față de Dumnezeu și comportamentul unui emisar al Satanei.) Corect. Înseamnă să te porți ca un emisar al Satanei, adică să te împotrivești lui Dumnezeu și să-I distrugi lucrarea în numele Satanei. Dacă Domnul Isus ar fi făcut în această privință cum spunea Petru, nu ar fi fost distrusă lucrarea Sa de răscumpărare a omenirii? Care e natura acestor cuvinte rostite de Petru? (Ele perturbă lucrarea lui Dumnezeu.) De aceea Dumnezeu a spus necruțător acele cuvinte mânioase – „Înapoia Mea, Satan!” Aceste cuvinte sunt o condamnare, precum și o judecată. În ele se află firea lui Dumnezeu! Când oamenii au asemenea crezuri, crezuri amestecate cu intenții bune, dorințe omenești, frumoase dorințe omenești și toate acele lucruri pe care oamenii le consideră pozitive, drepte și bune, le aprobă Dumnezeu? (Nu.) Oamenii consideră că toate aceste lucruri sunt bune, așa că de ce nu le aprobă Dumnezeu? Pe de o parte, din cauza faptului că oamenii nu au o adevărată cunoaștere a lui Dumnezeu. Aceasta e cauza generală. În plus, dintr-un punct de vedere practic, oamenii nu se supun cu adevărat cuvintelor rostite de Dumnezeu și acțiunilor făcute de El și nici nu pricep realmente aceste lucruri. Pe baza gândirii omenești, ei vor tot timpul ca Dumnezeu să nu facă un lucru sau altul. Ei se gândesc mereu: „Nu e prea bine ca Dumnezeu să Se comporte astfel. Nu ne așteptam la un asemenea comportament, e cam lipsit de considerație față de oameni.” Când oamenii se confruntă cu asemenea lucruri, dezvoltă adesea noțiuni, sunt plini de închipuirile plăsmuite de oameni și recurg la tot felul de mijloace omenești de a face lucrurile. Aici nu există supunere, cunoaștere autentică sau frică adevărată de Dumnezeu, ci doar o perturbare și o compromitere a lucrării lui Dumnezeu. Lipsește orice element de credință sinceră. Prin urmare, Petru a fost judecat după ce a rostit aceste cuvinte. A obținut el ceva după ce a primit judecata? (A fost capabil să înțeleagă puțin mai multe despre el însuși și despre firea lui Dumnezeu.) E o asemenea judecată un lucru bun sau rău? Cel puțin, a fost o zdruncinare care l-a făcut să se oprească și să se gândească: „Doamne, sunt Satana? Cred cu adevărat în Tine, sunt un om care Te iubește și sunt discipolul Tău credincios! Cum pot să fiu Satana?” Tot gândindu-se la acest lucru, și-a spus: „Domnul Isus m-a certat cu asemenea cuvinte clare și evidente. Mi-a spus să trec înapoia Lui și m-a mustrat ca pe Satana. Aceasta înseamnă că, în această privință, am acționat în locul Satanei! Ce fel de persoană poate să acționeze în numele Satanei? O persoană care nu e compatibilă cu Dumnezeu. Oricând și oriunde, o asemenea persoană poate să I se împotrivească lui Dumnezeu și să-L trădeze, poate să compromită lucrarea lui Dumnezeu, să tulbure și să distrugă lucrarea Sa, devenind dușmanul Său. Este îngrozitor! În acest caz, mă voi retrage degrabă înapoia lui Dumnezeu și voi tăcea.” Nu arată acest lucru că Petru și-a revenit încet în fire, a obținut înțelegere și și-a dat seama de gravitatea problemei? Și-a dat seama că omul va fi întotdeauna om, iar Dumnezeu va fi mereu Dumnezeu, și că între om și Dumnezeu există o distanță. Când omul acționează pe baza bunelor intenții, Dumnezeu vede acest lucru ca pe o perturbare și o tulburare. Procedând treptat în acest fel, se dovedește a fi un lucru bun judecata lui Dumnezeu asupra omului? (Da.) Așadar, e un lucru rău ca o persoană să dezvăluie un pic de nesăbuință? Privind astfel lucrurile, nu e un lucru rău, ci un lucru bun. De ce spun că se dovedește a fi un lucru bun? (Oamenii beneficiază de pe urma lui.) Așa este, oamenii au niște beneficii. Cum apar aceste beneficii? Când ești pasibil de judecata lui Dumnezeu și vrei să i te supui, examinează-te și acceptă tot ce vine de la El – toate expresiile lui Dumnezeu, toate dezvăluirile Sale și tot ce îți cere El – când acestea vor deveni realitatea ta și viața ta, atunci, fără ca măcar să îți dai seama, corupția ta va fi curățită. Așadar, să fii judecat e un lucru rău sau bun? (Un lucru bun.) Sunteți dispuși să primiți judecata? (Suntem dispuși.) Așadar, ar fi în regulă să fiți judecați în fiecare zi? Acest lucru nu ți-ar îngădui să mănânci, să dormi sau să te odihnești ca de obicei. Când s-ar întâmpla ceva, Dumnezeu ți-ar spune să faci un pas înapoi. Când ar avea timp, Te-ar judeca. Ar fi în regulă? Ai putea suporta așa ceva? Oamenii nu ar fi capabili să suporte așa ceva, iar Dumnezeu nu ar face un asemenea lucru. Dumnezeu Își dorește sincer să crești și să te maturizezi rapid. De aceea există multe etape în judecata lui Dumnezeu. Uneori, El Se poate înfuria, iar apoi îți poate oferi o oarecare alinare. Uneori, El te poate lovi și după aceea îți poate arăta milă. Deși Dumnezeu Se mânie adesea, mânia Sa se mai oprește, ceea ce le dă oamenilor un timp să-și tragă sufletul. Oamenilor le e susținută creșterea în viață doar când Dumnezeu îi judecă și îi condamnă direct în acest fel. Merită un pic de suferință ca să dobândești adevărul.

Oamenii care doar au crezuri sunt departe de a fi capabili de a satisface intențiile lui Dumnezeu, iar crezurile sunt departe de a fi un substitut potrivit pentru credința veritabilă în Dumnezeu. Dacă au credință în Dumnezeu bazându-se pe un crez, oamenii nu pot să vină niciodată cu adevărat înaintea lui Dumnezeu, cu atât mai puțin să I se supună cu adevărat și să aibă o inimă cu frică de Dumnezeu. De ce se întâmplă acest lucru? Crezurile oamenilor nu au nicio legătură cu adevărul și sunt departe de a îndeplini cerințele lui Dumnezeu. Când oamenii au crezuri, aceasta nu înseamnă că înțeleg adevărul. Când credința în Dumnezeu se bazează pe crez, oamenii nu vor înțelege niciodată lucrarea lui Dumnezeu și pot doar să o tulbure și să o perturbe. Credința bazată pe crez nu înseamnă că oamenii vor fi atenți la intențiile lui Dumnezeu, cu atât mai puțin că se vor supune lui Dumnezeu. Și atunci ce i s-a întâmplat în continuare lui Petru? Înainte ca Domnul Isus să fie răstignit, El i-a spus acest lucru lui Petru: „Adevărat îți spun că în noaptea aceasta, înainte de cântatul cocoșului, te vei lepăda de Mine de trei ori!” (Matei 26:34). Ce a răspuns Petru? [„Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu Tine, eu tot nu mă voi lepăda de Tine!” (Matei 26:35).] Acest lucru l-a supărat pe Petru și a negat că va face ce a spus Domnul, dar, în cele din urmă, faptele au confirmat cuvintele Domnului Isus. A fost încrederea lui Petru în acel moment mai mare sau mai mică decât a voastră? (Mai mare, el a tăiat urechea servitorului marelui preot pentru a-L proteja pe Domnul.) Acest lucru s-a datorat impulsivității. Cunoașterea sa a Domnului Isus și recunoașterea identității Sale reprezintă gradul de credință al lui Petru în Domnul Isus. Acestea i-au îngăduit să lupte cu încrâncenare pentru Domnul Isus, spunând: „Îmi voi risca viața ca să mă lupt cu oricine se atinge de Domnul meu!” Credința lui a atins acest nivel, dar vrea Dumnezeu ca omul să fie impulsiv? Cu siguranță nu. Credința lui Petru a atins nivelul la care și-ar fi dat viața pentru Domnul, dar apoi de ce s-a lepădat totuși de trei ori de El? Pentru că îi fusese sortit să facă acest lucru de profeția Domnului Isus? (Nu.) Așadar care a fost motivul? De ce a fost atât de laș? Își putea risca viața luptând cu alții pentru Domnul Isus și i-a tăiat cuiva urechea. Din iubire pentru Domnul Isus, a fost capabil să rostească acele cuvinte din adâncul sufletului său și să acționeze pe baza lor, ceea ce i-a arătat sinceritatea excepțională. Și atunci, când a venit timpul, de ce nu a îndrăznit să-L recunoască pe Domnul? (Pentru că știa consecințele. Dacă soldații romani l-ar fi prins atunci, ar fi fost omorât. Îi era teamă să nu fie prins și, de asemenea, îi era frică de moarte.) Principalul motiv a fost dorința lui de a-și salva viața. E adevărat că Petru avea crezuri, dar avea componentele credinței veritabile? În acel moment, Petru deja își dăduse seama că Domnul Isus era Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu și Însuși Dumnezeu. Avea o credință atât de autentică, și atunci de ce a fost totuși atât de laș? (Îi lipsea statura.) Și-a prețuit viața și s-a temut de moarte, de suferință și de tortură fizică. Indiferent care a fost motivul, într-un final, el tot s-a lepădat de Domnul de trei ori. A fost exact așa cum a spus Domnul Isus, „în noaptea aceasta, înainte de cântatul cocoșului, te vei lepăda de Mine de trei ori!” Aceste cuvinte au fost într-adevăr îndeplinite de Petru. De ce a fost Domnul Isus capabil să spună asemenea lucruri și să ajungă la astfel de concluzii despre Petru? (Dumnezeu scrutează adâncul inimilor oamenilor.) Ce a scrutat Dumnezeu în sufletul lui Petru? (Statura lui Petru și credința sa în Dumnezeu.) Domnul Isus a văzut statura lui Petru și măsura încrederii sale. Având o asemenea statură mică, e așa o surpriză că s-a lepădat de Domnul de trei ori? Din cauza staturii lui, era inevitabil să acționeze astfel, dată fiind situația. De ce a avut el atunci doar acea puțină încredere? (În acel moment, Petru Îl urma pe Domnul Isus de trei ani, așa că experimentase prea puțin lucrarea lui Dumnezeu.) După trei ani de urmare a Domnului Isus, încrederea lui putea fi doar atât de mare. Aceea a fost statura sa atunci. Creșterea lui în statură a fost obținută prin aprofundarea continuă a experienței.

Este în regulă să Îl urmezi pe Dumnezeu fără încredere autentică? Ce înseamnă de fapt ca oamenii să aibă credință adevărată în Dumnezeu? Ca să explic acest lucru în termenii cei mai simpli: este măsura încrederii tale în toate cuvintele lui Dumnezeu și în lucrarea Sa și măsura în care poți să crezi cu adevărat. Mai exact, e măsura în care poți să crezi și să recunoști în inima ta îndeplinirea exactă și metodele de îndeplinire ale cuvintelor rostite de Dumnezeu, lucrurile pe care Dumnezeu le-a poruncit, suveranitatea lui Dumnezeu, orchestrările și rânduielile Sale, felul în care Dumnezeu rânduiește viitoarele destinații ale oamenilor și toate celelalte lucruri asemănătoare, precum și măsura în care ai încredere autentică în acestea. În acel moment, Petru nu a îndrăznit nici măcar să recunoască numele Domnului Isus sau relația sa cu El. Avea doar puțină credință, iar această puțină credință i-a arătat statura reală. Care era statura sa adevărată? (Doar L-a recunoscut pe Domnul Isus ca Hristos, dar știa puține despre Dumnezeu.) Avea o astfel de statură mică și nu putea să meargă mai departe. Așadar, în ce vă privește, în ce măsură credeți acum în Dumnezeu? Este credința voastră mai puternică decât cea a lui Petru? E mai slabă? E cam la fel? (E aceeași în ceea ce privește recunoașterea lui Hristos. Înțelegem un pic mai mult despre adevăr decât Petru, dar mai avem până să pătrundem în multe dintre aceste adevăruri.) Dacă a oamenilor credință în Dumnezeu se oprește la simpla recunoaștere a faptului că El este Dumnezeu, că Dumnezeu poate să orchestreze și să rânduiască totul și că El are suveranitate asupra tuturor lucrurilor, asupra destinului și a vieții tale – dacă doar recunoști aceste lucruri, dar ai puține trăsături ale credinței, ba chiar și mai puține dacă nu deloc din componentele supunerii și nici una dintre componentele așteptării și ale căutării lui Dumnezeu – ce fel de credință e aceasta? Spui mereu că tu crezi în Dumnezeu, că El este suveran peste toate și că orchestrează totul, că viețile oamenilor le sunt date de Dumnezeu și că vei face orice îți cere El, chiar și să-ți sacrifici viața pentru El. Dar când te vei confrunta cu o situație asemănătoare aceleia pe care a experimentat-o Petru, în care oamenii întreabă: „Este Acela Dumnezeul tău?”, vei reflecta asupra subiectului, gândindu-te: „Peste tot în jur sunt non-credincioși, nu-i așa că voi fi arestat dacă Îl recunosc? Dumnezeu a spus că putem să folosim înțelepciunea în momente critice și să nu Îl recunoaștem, așa că voi folosi înțelepciunea, iar Dumnezeu nu îmi va reproșa acest lucru.” Dacă îți vei prețui viața și vei fi laș, nu vei îndrăzni să Îl recunoști pe Dumnezeu și te-ai putea chiar lepăda de El. Într-un astfel de moment, unde e încrederea prin care considerai că Dumnezeu e suveran peste toate lucrurile? (Nu există.) A fost reală sau falsă încrederea pe care ai crezut că o ai în momentele obișnuite? (Falsă.) Când se întâmplă ceva care îți încalcă în mod special noțiunile sau gusturile, iar intenția lui Dumnezeu încă nu e dezvăluită pe deplin în acea privință, El îți cere să te supui acelei conjuncturi. El a rânduit mediul astfel încât tu să poți învăța o lecție. Așadar, ce faci? De pildă, să spunem că ai o credință deosebit de puternică și că ești deosebit de pios și sincer, dar Dumnezeu rânduiește un mediu care nu se potrivește cu noțiunile tale, tratându-te de parcă ai fi un non-credincios. Simțindu-te nedreptățit, ți se vor umple ochii de lacrimi și te vei plânge lui Dumnezeu, spunând în inima ta: „O, Dumnezeule, cred în Tine, trăiesc pentru Tine și totuși Tu ai rânduit un asemenea mediu pentru mine, m-ai pus printre non-credincioși și m-ai pus laolaltă cu spirite impure. Oare nu voi fi murdărit de acest lucru? Eu mă disting ca o persoană sfântă, una care aparține lui Dumnezeu. Nu ar fi trebuit să rânduiești așa ceva. Știi cât de mult Îți duc dorul, cât de mult Te iubesc? Nu pot să fiu departe de Tine. Nu mă poți trata în acest fel, nu e drept față de mine!” Ce-i cu asta? Unde îți este supunerea când te confrunți cu lucruri care nu sunt în conformitate cu noțiunile tale? (Nu există.) Cu ce înlocuiești supunerea? (Cu plângeri, neînțelegeri și împotrivire.) Este aceasta încredere autentică? Ce ar trebui să aibă credința adevărată? Cum se manifestă? (Prin căutarea intențiilor lui Dumnezeu și supunerea față de El.) Un singur incident dezvăluie dacă o persoană are încredere autentică.

Să avem părtășie despre o chestiune care nu este în conformitate cu noțiunile omenești. Moise a trăit în pustie timp de patruzeci de ani. Patruzeci de ani înseamnă cea mai mare parte a vieții cuiva. Dacă o persoană trăiește până la optzeci de ani, patruzeci de ani înseamnă jumătate din viața sa. Ce fel de mediu de viață e pustia? Moise nu doar că s-a confruntat cu pustia, un mediu extrem de sărac, în care trăiești foarte greu, ci problema mai importantă a fost că nu a avut niciun contact cu israeliții pe durata acestor patruzeci de ani, și nici Dumnezeu nu i S-a arătat. Dumnezeu a rânduit acest mediu pentru Moise ca să-l rafineze. E acest lucru în conformitate cu noțiunile umane? Dacă omului îi va lipsi credința adevărată, cum se va manifesta aceasta în general? În primii doi ani, el va avea încă o anumită forță în inima lui și se va gândi: „Dumnezeu mă încearcă, dar nu mi-e teamă. Îl am pe Dumnezeu! Atâta vreme cât El nu mă lasă să mor, pot să trăiesc atâta timp cât mai am suflare. Trăiesc prin Dumnezeu. Am încredere. Trebuie să-L mulțumesc pe Dumnezeu!” Are această fărâmă de hotărâre pentru că are încă oi în jur. Totuși, după ce trec câțiva ani, oile se împuținează și toată ziua bate un vânt șuierător. În liniștea nopții, omul se simte singur. Nu are pe nimeni căruia să-i împărtășească ce e în inima lui. Când își înalță ochii spre cer, tot ce vede sunt stelele și luna. Se simte încă și mai singur în nopțile înnorate și ploioase, când până și luna se ascunde vederii. În mod inconștient, încrederea sa scade treptat. Când încrederea sa slăbește, iese la iveală o inimă plină de plângeri și de neînțelegeri. Imediat după aceea, se simte din ce în ce mai deprimat, iar viața devine treptat fără rost. Simte permanent că Dumnezeu nu îl observă și că l-a abandonat. Pune existența lui Dumnezeu sub semnul întrebării, iar încrederea sa scade din ce în ce mai mult. Dacă nu vei avea credință adevărată, nu vei trece testul timpului sau pe cel al mediului. Dacă nu vei putea suporta încercarea pe care Dumnezeu ți-o dă, El nu îți va vorbi sau nu ți Se va arăta. Dumnezeu vrea să vadă dacă tu crezi în existența Lui, dacă Îi recunoști existența și dacă ai credință adevărată în inimă. Acesta e modul în care Dumnezeu scrutează adâncul inimilor oamenilor. Sunt în mâinile lui Dumnezeu oamenii care trăiesc între cer și pământ? Toți sunt în mâinile lui Dumnezeu. Exact așa stau lucrurile. Nu contează dacă ești în pustie sau pe lună, ești în mâinile lui Dumnezeu. Așa stau lucrurile. Dacă Dumnezeu nu ți S-a arătat, cum poți vedea existența și suveranitatea Sa? Cum poți permite să se fixeze în inima ta și să nu dispară niciodată adevărul conform căruia „Dumnezeu există și e suveran peste toate lucrurile”? Cum poți să faci din această afirmație viața ta, impulsul vieții tale, credința și forța care îți permit să trăiești în continuare? (Prin rugăciune.) Acesta e un lucru practic. Aceasta e calea de practică. Când te afli în cel mai dificil moment, când ești cel mai puțin capabil să-L simți pe Dumnezeu, când simți cel mai mult durerea și singurătatea, când te simți departe de Dumnezeu, care este singurul lucru pe care ar trebui să-l faci mai presus de orice? Să-L chemi în ajutor pe Dumnezeu. Să-L chemi în ajutor îți dă putere. Să-L chemi în ajutor îți permite să-I simți prezența. Să-L chemi în ajutor îți permite să-I simți suveranitatea. Când Îl vei chema pe Dumnezeu în ajutor, când I te vei ruga și-ți vei pune viața în mâinile Lui, vei simți că Dumnezeu îți este alături și că nu te-a abandonat. Îți va spori credința când vei simți că Dumnezeu nu te-a abandonat, când vei simți efectiv că îți este alături? Dacă ai credință adevărată, oare aceasta se va degrada și va dispărea cu trecerea timpului? Categoric nu. E rezolvată acum problema credinței? Pot oamenii să aibă încredere autentică doar având la ei tot timpul Biblia și memorând în mod rigid versetele cuvânt cu cuvânt? Trebuie în continuare să te rogi lui Dumnezeu și să te bazezi pe El pentru a rezolva această problemă. Cum a făcut față Moise acelor patruzeci de ani în pustie? În acele timpuri, nu exista Biblia și erau puțini oameni în jurul lui. Avea doar oi cu el. Moise a fost călăuzit cu siguranță de Dumnezeu. Deși Biblia nu arată cum l-a călăuzit Dumnezeu, dacă El i S-a arătat, i-a vorbit sau i-a permis lui Moise să înțeleagă de ce l-a făcut să trăiască în pustiu patruzeci de ani, este un fapt de netăgăduit că Moise a supraviețuit vieții în pustie timp de patruzeci de ani. Nimeni nu poate nega acest fapt. Cum a putut supraviețui singur în pustie timp de patruzeci de ani, fără să aibă pe nimeni în jur căruia să-i împărtășească lucrurile din inima lui? Fără credință adevărată, oricui i-ar fi imposibil acest lucru. Ar fi un miracol! Indiferent cum se gândesc oamenii la acest subiect, ei simt că asta nu s-ar întâmpla niciodată. E prea nepotrivit cu noțiunile și închipuirile omenești! Dar aceasta nu e o legendă, nu e o poveste fantastică, ci un fapt real, neschimbător și de netăgăduit. Ce le arată oamenilor existența acestui fapt? Dacă vei avea credință adevărată în Dumnezeu, atâta vreme cât vei mai avea suflare, Dumnezeu nu te va abandona. Aceasta este o realitate a existenței lui Dumnezeu. Dacă ai o astfel de credință autentică și o astfel de înțelegere adevărată a lui Dumnezeu, atunci credința ta e îndeajuns de mare. Indiferent de mediul în care te vei afla și indiferent cât timp vei fi în acel mediu, încrederea ta nu va scădea.

Moise a stat în pustie patruzeci de ani. Dumnezeu nu i S-a arătat niciodată și nici nu i-a oferit adevărul. Moise nu avea la el cărți care să conțină cuvintele lui Dumnezeu, nu îi avea alături pe niciunul dintre aleșii lui Dumnezeu și pe nimeni căruia să-i împărtășească ce era în inima lui. Trăind singur în pustie, putea doar să trăiască bazându-se pe rugăciunile către Dumnezeu. În cele din urmă, așa a dobândit Moise încredere autentică. Așadar, de ce a făcut Dumnezeu acest lucru? El i-a încredințat o sarcină lui Moise, S-a folosit din plin de el, și Dumnezeu a avut nevoie să-Și facă lucrarea asupra lui, așa că l-a călit. Ce a călit Dumnezeu la Moise? (Încrederea lui.) Dumnezeu a vrut să-i desăvârșească încrederea, nu să i-o călească. Dumnezeu călește bunele intenții ale omului, anume hotărârea omului, abilitățile, calitățile și impulsivitatea sa. De ce a plecat atunci Moise din Egipt? (Pentru că a ucis un egiptean din cauza impulsivității sale.) Îl putea folosi Dumnezeu în acel moment? (Nu.) Ce s-ar fi întâmplat dacă Dumnezeu l-ar fi folosit atunci? Moise îi ura pe egipteni și mereu era pe cale să acționeze impulsiv. Dacă ar fi ucis o altă persoană, nu ar fi creat probleme acest lucru? Dacă Dumnezeu i-ar fi cerut să meargă și să-i scoată pe israeliți din Egipt, iar Moise ar fi acționat impulsiv când faraonul nu ar fi fost de acord, nu ar fi iscat asta probleme? Dumnezeu ar fi spus: „Îl poți reprezenta pe Dumnezeu dacă te porți în acest fel?” Prin urmare, din pricina impulsivității sale, Dumnezeu nu-l putea folosi. Impulsivitatea este o interdicție majoră pentru oameni. Dacă vei fi impulsiv, dacă vei dori mereu să faci lucrurile bazându-te pe naturalețea și pe impulsul tău și dacă vei vrea mereu să rezolvi problemele folosind metodele umane; dacă nu vei avea credință adevărată în Dumnezeu, nu te vei baza pe El și nu vei crede în suveranitatea Sa din credință adevărată, Dumnezeu nu va putea să te folosească. Dacă Dumnezeu ar încerca să te folosească, nu numai că nu vei îndeplini nimic, dar, de fapt, vei înrăutăți situația. Prin urmare, după ce Moise l-a ucis pe egiptean, a fugit în pustie. Dumnezeu a folosit mediul deșertului pentru a-i căli voința, impulsivitatea, bunele intenții, zelul și impulsul, precum și eroismul care îl făcuse să apere interesele poporului său și să lupte împotriva nedreptății. Toate acestea sunt lucruri care țin de voința umană: impulsivitatea și naturalețea. De ce nu a rânduit Dumnezeu să-l acompanieze câțiva israeliți? Dacă ar fi avut încă o persoană lângă el, poate că nu s-ar fi bazat pe Dumnezeu, ci pe o altă persoană. În cele din urmă, ce fel de persoană a devenit Moise după rafinare, într-un astfel de mediu? Putea să se supună lui Dumnezeu și să aibă încredere autentică. Aceasta arată că impulsivitatea sa naturală dispăruse. Când a ieșit din pustie, mai avea impulsivitate și eroism? (Nu.) Cum s-a dovedit acest lucru? (Moise a spus că nu mai era un orator bun.) Nu mai putea vorbi, așa că mai avea el încă propriile intenții și impulsuri? (Nu.) Privind lucrurile în acest fel, când Dumnezeu vrea să desăvârșească o persoană, să-i desăvârșească încrederea în Dumnezeu, indiferent dacă El va folosi această persoană sau nu, Dumnezeu va desăvârși înțelegerea acesteia despre adevăr și înțelegerea intențiilor lui Dumnezeu și îi va permite acestei persoane să I se supună cu adevărat, întru totul și fără nicio întinare, fără lucrurile numite eroism uman, impuls, ambiție și pasiuni mărețe, fără impulsivitate și fără bunele intenții omenești și entuziasm – fără aceste așa-numite crezuri. Toată lumea admiră și urmărește aceste lucruri care provin din voința omenească, sunt acele lucruri așa-zise pozitive, bune și drepte în inimile oamenilor. Acestea sunt lucrurile după care toți sunt dispuși să trăiască. Acestea sunt crezurile oamenilor. Când oamenii nu le au, ei pot să se supună cu adevărat lui Dumnezeu și nu vor face lucruri și nu vor vorbi pe baza închipuirilor și a bunătății omenești. Când oamenii vor veni din nou înaintea lui Dumnezeu, vor avea mai multe elemente ale credinței adevărate în El. Care sunt elementele credinței adevărate? Îl vor mai sfătui ei pe Dumnezeu și vor mai spune: „Dumnezeule, lucrurile pe care le faci nu sunt în acord cu noțiunile omenești, iar oamenilor le este greu să-Ți accepte faptele. Chiar trebuie să faci în acest fel” și „Dumnezeule, ceea ce ai spus nu pare corect. Tonul este nepotrivit, abordarea e greșită, iar cuvintele pe care le folosești sunt incorecte”? Aceste lucruri sunt uzate în ei și, treptat, nu-L vor mai sfătui pe Dumnezeu. Vor fi capabili să se supună cu adevărat lui Dumnezeu, să aibă rațiune și frică de Dumnezeu. În cei patruzeci de ani de călire în pustie, Moise a simțit cu adevărat existența lui Dumnezeu. Într-un mediu unde unei persoane îi era pur și simplu imposibil să supraviețuiască, el s-a bazat pe Dumnezeu să supraviețuiască zi după zi, să își păstreze speranța an după an și a trăit până la capăt. L-a văzut cu adevărat pe Dumnezeu. Nu a fost o întâmplare și nici o legendă. Nu a fost nimic accidental sau neașteptat la acest lucru. Totul a fost adevărat. A văzut existența reală a lui Dumnezeu și a văzut că suveranitatea Sa asupra tuturor lucrurilor este reală. Odată ce lucrarea lui Dumnezeu asupra oamenilor obține un astfel de efect, inimile lor se vor transforma. Noțiunile și închipuirile lor vor dispărea și vor simți că ei sunt nimic și că nu pot face niciun lucru fără Dumnezeu. Drept urmare, nu vor vrea să insiste să facă lucrurile în felul lor. Vor spune oamenii atunci lucruri precum: „Doamne! Să nu cumva să Ți se întâmple așa ceva”? (Nu.) Putem spune că atunci oamenii nu vor vorbi pe baza noțiunilor omenești ca să-L împiedice pe Dumnezeu și nici nu vor face lucrurile din voință umană sau nu vor insista să facă lucrurile așa cum consideră că e potrivit. În acel moment, pe ce bază își vor trăi oamenii viețile? Ce vor trăi? În mod subiectiv, se pot supune suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu. În mod obiectiv, îi pot permite naturii să-și urmeze cursul, să aștepte și să caute intențiile lui Dumnezeu și să se supună lui Dumnezeu în privința a tot ce le cere El să facă, fără să aibă alegeri personale.

În trecut, când Dumnezeu l-a trimis pe Moise să-i conducă pe israeliți afară din Egipt, care a fost reacția lui Moise la faptul că Dumnezeu i-a dat o astfel de însărcinare? (El a spus că nu era elocvent, ci lent în vorbire și limbaj.) Avea acea ușoară îndoială că nu era elocvent, ci lent în vorbire și limbaj. Dar s-a împotrivit el însărcinării date de Dumnezeu? Cum a tratat-o? A căzut la pământ. Ce înseamnă să cazi la pământ? Înseamnă a te supune și a accepta. El s-a prosternat în întregime în fața lui Dumnezeu, fără a ține seama de preferințele personale și nu a menționat nicio dificultate ar fi putut avea. Orice ar vrea Dumnezeu ca el să facă, ar face-o imediat. De ce a fost capabil să accepte însărcinarea lui Dumnezeu chiar și atunci când a simțit că nu putea face nimic? Pentru că avea credință adevărată în inima lui. Moise avusese o anumită experiență cu privire la suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor și chestiunilor și, în cei patruzeci de ani pe care i-a petrecut în pustietate, ajunsese să știe că suveranitatea lui Dumnezeu este atotputernică. Așadar, el a acceptat bucuros însărcinarea dată de Dumnezeu și s-a pornit să facă ceea ce Dumnezeu i-a încredințat fără să mai spună niciun cuvânt. Ce înseamnă că s-a pornit? Înseamnă că el a avut încredere adevărată în Dumnezeu, s-a bazat cu adevărat pe El și I s-a supus cu adevărat. Nu a fost laș și nu a făcut o alegere proprie și nici nu a încercat să refuze. În schimb, a crezut pe deplin și s-a pornit să acționeze cu însărcinarea dată de Dumnezeu asupra lui, plin de încredere. Credea următorul lucru: „Dacă Dumnezeu mi-a încredințat aceste lucruri, atunci totul se va face așa cum spune Dumnezeu. Dumnezeu mi-a spus să-i scot pe israeliți din Egipt, așa că voi pleca. Întrucât aceasta este ceea ce Dumnezeu mi-a încredințat, El va merge să lucreze și îmi va da putere. Trebuie doar să cooperez.” Aceasta este percepția pe care o avea Moise. Oamenii cărora le lipsește înțelegerea spirituală cred că pot face singuri lucrurile pe care Dumnezeu le încredințează. Au oamenii asemenea abilități? Cu siguranță nu. Dacă oamenii vor fi lași, le va lipsi până și curajul de a se întâlni cu faraonul egiptean. În inimile lor, vor spune: „Faraonul egiptean este un rege-diavol. Are o armată în subordine și m-ar putea ucide cu un singur cuvânt. Cum pot să scot de aici atât de mulți israeliți? Ar asculta de mine faraonul egiptean?” Aceste cuvinte înseamnă refuz, împotrivire și răzvrătire. Demonstrează lipsa credinței în Dumnezeu, iar aceasta nu este încredere autentică. Circumstanțele de atunci nu erau favorabile pentru israeliți sau pentru Moise. Scoaterea israeliților din Egipt era, din perspectiva omului, o sarcină pur și simplu imposibilă, deoarece Egiptul era blocat de Marea Roșie, iar traversarea acesteia ar fi fost o mare provocare. Se poate oare ca Moise chiar să nu fi știut cât de greu ar fi să îndeplinească această însărcinare? În inima lui, știa și totuși spunea doar că era lent în vorbire și limbaj, că nimeni nu avea să-i ia în seamă cuvintele. El nu a respins, în inimă, însărcinarea dată de Dumnezeu. Când Dumnezeu i-a spus lui Moise să-i conducă pe israeliți afară din Egipt, el a căzut la pământ și a acceptat. De ce nu a menționat el dificultățile? Oare pentru că, după patruzeci de ani petrecuți în pustietate, nu cunoștea pericolele lumii oamenilor sau starea în care progresaseră lucrurile în Egipt sau situația actuală a israeliților? Nu putea să vadă clar aceste lucruri? Asta se întâmpla? Cu siguranță, nu. Moise era inteligent și înțelept. El știa toate acele lucruri, le-a suferit și le-a experimentat personal în lumea oamenilor și nu le va uita niciodată. El știa prea bine acele lucruri. Prin urmare, știa cât de dificilă era însărcinarea pe care i-o dăduse Dumnezeu? (Da.) Dacă știa, cum a putut să accepte acea însărcinare? Avea încredere în Dumnezeu. Cu experiența sa de viață, el a crezut în atotputernicia lui Dumnezeu, așa că a acceptat această însărcinare de la Dumnezeu cu inima plină de încredere și fără nici cea mai mică urmă de îndoială. Ce experiențe a avut? Spuneți-Mi. (În experiența sa, de fiecare dată când L-a chemat pe Dumnezeu și de fiecare dată când s-a apropiat de Dumnezeu, El l-a călăuzit și l-a îndrumat. Moise a văzut că Dumnezeu nu Și-a încălcat niciodată cuvântul și a avut încredere autentică în El.) Asta pe de o parte. Altceva? (În timpul celor patruzeci de ani în pustie, Moise văzuse cu adevărat suveranitatea lui Dumnezeu când L-a chemat și s-a rugat Lui. A fost capabil să supraviețuiască și să reziste până la capăt și a avut credință adevărată în suveranitatea lui Dumnezeu.) Altceva? (Dumnezeu lucrase deja mult asupra lui Moise. Acesta știa câte ceva despre cum Dumnezeu crease cerul, pământul și toate lucrurile, cum Se folosise de un potop ca să distrugă lumea în timpurile lui Noe și despre Avraam și alte asemenea lucruri. A scris aceste lucruri în Pentateuh, ceea ce demonstrează că ajunsese la cunoașterea acestor fapte ale lui Dumnezeu și că știa că Dumnezeu e atotputernic și omniscient. Prin urmare, credea că, deoarece Dumnezeu avea să-l călăuzească, sarcina sa avea să fie cu siguranță încununată de succes. Voia să observe faptele lui Dumnezeu, să vadă ce avea să împlinească Dumnezeu prin el și cum urma să-l ajute și să-l ghideze Dumnezeu. Aceasta a fost încrederea pe care a avut-o.) Așa au stat lucrurile. Spune-Mi, în cei patruzeci de ani petrecuți în pustietate, a putut Moise să experimenteze faptul că, în Dumnezeu, nimic nu este dificil și că omul este în mâna lui Dumnezeu? Foarte mult – aceasta a fost cea mai adevărată experiență a lui. În cei patruzeci de ani petrecuți în pustietate, au fost atât de multe lucruri care reprezentau un pericol de moarte pentru el și nu știa dacă avea să supraviețuiască acestora. În fiecare zi, avea să se lupte pentru viața lui și să se roage lui Dumnezeu pentru protecție. Aceasta a fost singura lui dorință. În acei patruzeci de ani, ceea ce a experimentat cel mai profund au fost suveranitatea și protecția lui Dumnezeu. Atunci, mai târziu, când a acceptat însărcinarea lui Dumnezeu, primul său sentiment trebuie să fi fost: „Nimic nu este dificil în ceea ce-L privește pe Dumnezeu. Dacă Dumnezeu spune că se poate, atunci cu siguranță se poate. Din moment ce Dumnezeu mi-a dat o astfel de însărcinare, El sigur va avea grijă de aceasta – El este cel care o va face, nu orice om.” Înainte de a lua măsuri, oamenii trebuie să planifice și să facă pregătiri din timp. Trebuie să se ocupe mai întâi de preliminarii. Trebuie să facă Dumnezeu aceste lucruri înainte de a acționa? Nu are nevoie. Fiecare ființă creată, oricât de influentă, oricât de capabilă sau puternică, oricât de frenetică, este în mâna lui Dumnezeu. Moise avea încredere, cunoaștere și experiență în acest sens, așa că, în inima lui, nu era nicio fărâmă de îndoială sau teamă. Ca atare, încrederea lui în Dumnezeu era deosebit de sinceră și pură. Se poate spune că era plin de încredere.

Tocmai am vorbit despre ce este credința adevărată. Spuneți-Mi, în cele din urmă, Dumnezeu vrea crezurile oamenilor sau credința lor adevărată? (Vrea credința lor adevărată.) Ceea ce vrea Dumnezeu e credința adevărată a oamenilor. Ce este credința adevărată? În termenii cei mai simpli și clari, este încrederea reală a oamenilor în Dumnezeu. Cum arată încrederea autentică în practică? Ce legătură are cu toate activitățile din viețile reale ale oamenilor? (Oamenii cred că Dumnezeu e suveran peste toate lucrurile și că pe toate le predestinează. Cred în suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor cu care ei se confruntă și cred că nimic nu e dificil pentru El.) (Oamenii cred că orice cuvânt pe care Dumnezeu îl spune va ajunge să se întâmple.) Reflectați mai adânc la aceste lucruri. În ce alt fel se va manifesta încrederea autentică? (Încrederea lui Moise e diferită de cea a credincioșilor obișnuiți. Când a scris Geneza, el a crezut că Dumnezeu a creat cerul, pământul și toate lucrurile prin cuvintele Sale, că acestea au fost înfăptuite prin cuvintele Sale, a crezut că orice spune Dumnezeu că este există cu adevărat și că lucrurile pe care Dumnezeu le poruncește vor ajunge să se întâmple, credea că toate cuvintele Sale vor ajunge să se întâmple și să fie îndeplinite. În această privință, avea încredere autentică în Dumnezeu. Nu a crezut doar în faptul că Dumnezeu există cu adevărat. El credea că cerul, pământul și toate lucrurile au fost create de Dumnezeu. În sufletul lui, credea pe deplin că totul a fost săvârșit de cuvintele lui Dumnezeu și credea în atotputernicia Sa. Dacă nu ar fi avut o astfel de credință în El, nu ar fi scris niciodată Geneza. Aceste cuvinte au fost, de asemenea, inspirate sau dezvăluite de Duhul Sfânt, iar el putea înțelege cu claritate.) Spuneți-Mi, este un fapt existența lui Dumnezeu pentru că oamenii cred în ea? (Nu.) Ce fel de fapt este existența reală a lui Dumnezeu? (Indiferent dacă oamenii cred sau nu în ea, Dumnezeu există, El există de la sine și este etern.) Cel puțin, credința în Dumnezeu trebuie să fie bazată pe această temelie: Dumnezeu nu există datorită faptului că tu Îl recunoști verbal sau nu ar exista dacă tu nu L-ai recunoaște. Mai degrabă, Dumnezeu există indiferent dacă tu crezi în El sau Îl recunoști. Dumnezeu este veșnic Creatorul și este veșnic suveran asupra tuturor lucrurilor. De ce trebuie oamenii să ajungă la această înțelegere? Ce poate schimba în ei? Unele persoane spun: „Dacă noi credem în Tine, Tu ești Dumnezeu, dar dacă noi nu credem în Tine, Tu nu ești Dumnezeu.” Ce-i cu aceste cuvinte? Acestea sunt niște cuvinte răzvrătite și absurde. Dumnezeu zice: „Dacă tu nu crezi în Mine, Eu tot sunt Dumnezeu și sunt încă suveran asupra destinului tău. Nu poți să schimbi acest lucru.” Acesta e un fapt pe care nimeni nu-l poate nega. Indiferent cât de mult Îl neagă un ateu pe Dumnezeu sau cât de mult I se împotrivește, soarta lui e în continuare sub suveranitatea lui Dumnezeu și el nu poate să scape de pedeapsa Sa. Dacă accepți pe deplin orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu și te supui lor și poți să accepți toate adevărurile exprimate de El, cuvintele lui Dumnezeu pot să-ți schimbe modul de viață, scopurile în viață și direcția urmăririi tale, pot să-ți schimbe calea pe care o alegi și sensul vieții tale. Unii oameni spun din gură că ei cred în existența lui Dumnezeu și că El este suveran peste toate lucrurile și peste tot ceea ce este, dar nu pot să se supună orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu și nu pot să vadă că El face diferite rânduieli pentru fiecare persoană. Acești oameni vor întotdeauna să-și urmeze propriile ambiții și dorințe și vor mereu să facă lucruri mărețe, dar se confruntă cu obstacole repetate și sunt în cele din urmă descurajați, ajung distruși și răniți. Doar atunci se predau. Dacă ei ar crede cu adevărat în suveranitatea lui Dumnezeu, s-ar mai purta astfel? Le-ar fi imposibil. Cum ar trebui să procedeze? În primul rând, ar trebui să priceapă intenția lui Dumnezeu. În lucrarea lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii, El îi ajută pe oameni să se lepede de firile corupte și să se elibereze de influența Satanei, să meargă pe calea cea dreaptă în viață și să trăiască după cuvintele lui Dumnezeu. Dacă oamenii vor înțelege realmente intenția lui Dumnezeu, Îi vor urma cerințele în urmărirea adevărului și în străduința de a-L înțelege, obținând supunere față de suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu. Pot fi în acord cu intenția lui Dumnezeu doar în acest fel. Există mulți oameni care cred în Dumnezeu, dar nu sunt capabili să I se supună. Vor mereu să își urmărească propriile dorințe, dar toți eșuează în final. Doar atunci spun ce este în inimile lor: „Acesta e destinul și nimeni nu poate să schimbe ce a poruncit Dumnezeu!” În acel moment, când zic din nou: „Cred în existența lui Dumnezeu și cred că Dumnezeu ține totul în mâinile Lui”, sunt diferite aceste cuvinte de cele pe care le-au rostit înainte? Sunt mult mai practice decât doctrinele despre care au vorbit în trecut. Înainte, doar recunoșteau verbal și credeau că Dumnezeu e suveran peste toate lucrurile, dar când li se întâmplau unele lucruri, nu puteau să se supună lui Dumnezeu și să practice adevărul conform cuvintelor Lui. În inimile lor, credeau că își pot îndeplini singuri idealurile. În acest fel, cuvintele lui Dumnezeu în care credeau în inimile lor și doctrinele care le stăteau pe limbă nu puteau ajunge principiile acțiunilor lor. Mai exact, nu credeau că toate cuvintele lui Dumnezeu constituie adevărul și că pot săvârși toate lucrurile. Ei credeau că au înțeles adevărul, dar nu se puteau supune suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu, așa că lucrurile pe care le pricepeau erau doar doctrine și cuvinte, nu adevărul-realitate. Spuneau din gură că ei cred în suveranitatea lui Dumnezeu, dar, în viața reală, nu puteau să se supună lui Dumnezeu. Mergeau mereu pe căile lor, voiau întotdeauna să-și urmărească propriile dorințe și încălcau cerințele lui Dumnezeu. Este aceasta supunere adevărată? Există aici credință adevărată și încredere autentică? (Nu.) Nu există deloc, ceea ce e cu adevărat demn de milă! Care sunt manifestările încrederii autentice în Dumnezeu? Oamenii cu încredere autentică cred cel puțin despre cuvintele lui Dumnezeu că sunt adevărul și că ele vor ajunge să se împlinească și să fie îndeplinite, și ei cred că practicarea în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu este calea corectă în viață. În viețile lor, se roagă lui Dumnezeu, se bazează pe El, aduc cuvintele Sale în viețile lor reale, practică în conformitate cu cuvintele lui Dumnezeu în toate privințele, caută să fie oameni onești și să trăiască realitatea cuvintelor lui Dumnezeu. Nu cred doar în existența și suveranitatea lui Dumnezeu, ci caută, de asemenea, să se supună în viețile lor reale orchestrărilor și rânduielilor Sale. Dacă sunt răzvrătiți, pot să reflecteze asupra lor înșiși, să accepte adevărul, disciplinarea de către Dumnezeu și să obțină supunere față de Dumnezeu. Dacă vei practica în acest fel, adevărul pe care îl vei crede și îl vei recunoaște îți va deveni viața-realitate. Adevărul va fi capabil să îți ghideze gândurile, viața și direcția pe care întreaga ta viață o va lua. În acel moment, vei fi capabil să ai încredere autentică în Dumnezeu. Când ai credință reală în Dumnezeu și supunere adevărată, acestea determină încrederea reală. Această încredere este credință veritabilă în Dumnezeu. De unde vine această credință veritabilă? Este obținută prin practicarea și experimentarea cuvintelor lui Dumnezeu și, în acest mod, ajungi să înțelegi adevărul. Cu cât mai mulți oameni înțeleg adevărul, cu atât mai mare e încrederea lor în Dumnezeu, cu atât cunosc mai multe despre El și cu atât mai mult I se supun cu adevărat. Așa ajung oamenii să aibă credință adevărată.

Ce face Dumnezeu în procesul prin care oamenii ajung să aibă credință veritabilă în El? (Luminează, călăuzește, orchestrează mediile și apoi ia adevărul și lucrează cu el asupra oamenilor.) Când Petru a primit acest reproș de la Domnul Isus, acesta era Dumnezeu care l-a expus, judecat și condamnat. E necesar ca oamenii să experimenteze aceste lucruri înainte să obțină încredere autentică în Dumnezeu? (Da.) De ce trebuie ei să le experimenteze? Ar fi imposibil fără acestea? E posibil să treci peste judecată, expunere, dojană, disciplinare, reproș, ba chiar și blestem? (Nu.) Să presupunem că Domnul Isus discuta chestiunea cu Petru într-o manieră prietenoasă, în loc să-l mustre, spunând: „Petru, știu că ai intenții bune în ceea ce spui, dar nu mai vorbi așa pe viitor. Nu-Mi mai împiedica planul din cauza bunelor intenții omenești. Nu vorbi în numele Satanei și nu te comporta ca un emisar al Satanei. Pe viitor, fii mai atent și nu vorbi prostii. Înainte să vorbești, cântărește atent dacă vorbele tale sunt corecte și dacă ele Îl vor mâhni sau Îl vor mânia pe Dumnezeu.” Ar fi funcționat dacă vorbea astfel? (Nu.) De ce nu? Oamenii au fost prea profund corupți de Satana, iar rădăcinile corupției lor sunt prea adânci. Ei trăiesc pe baza firii lor corupte. Toate gândurile, acțiunile, închipuirile, noțiunile lor, toate scopurile și direcțiile vieții lor și motivațiile pentru tot ce spun și fac se trag din firea lor coruptă. E în regulă dacă Dumnezeu nu le face reproșuri? Își vor da seama de gravitatea acestei probleme? Poate să fie eliminată cauza principală a păcatului lor? (Nu.) Dacă principala cauză a păcatului lor nu poate fi eliminată, pot oamenii să se supună lui Dumnezeu? (Nu.) Acum îți este clar dacă e un lucru bun sau rău când Dumnezeu îi condamnă și îi blestemă pe oameni? (E un lucru bun.) E un lucru bun ca Dumnezeu să dezvăluie oamenii? (Da.) Ce dezvăluie el în oameni? (Slăbiciunea, statura și încrederea în Dumnezeu.) El îi dezvăluie complet pe oameni. Doctrinele de care te ții, sloganurile pe care le repeți constant, crezurile tale, zelul tău aparent și intențiile tale binevoitoare nu sunt ceea ce Dumnezeu aprobă. El nu vrea aceste lucruri. Indiferent cât ești de zelos sau cât de departe călătorești, pot să arate acestea că ai adevărul? Pot să arate că ai credință veritabilă în Dumnezeu? (Nu.) Acestea nu sunt lucrurile pe care Dumnezeu le aprobă. Bunătatea și închipuirile omenești sunt inutile. Pentru a dobândi aprobarea lui Dumnezeu și a avea credință veritabilă în El, trebuie să experimentezi diversele metode prin care lucrează Dumnezeu: expunerea, judecata, condamnarea, blestemarea – uneori, sunt necesare și disciplinarea și pedeapsa. Sunt aceste lucruri înspăimântătoare? Nu, nu sunt înspăimântătoare. Conțin intenția lui Dumnezeu, considerația Sa grijulie și iubirea Sa. Merită să înduri aceste greutăți! Dumnezeu face aceste lucruri și folosește aceste metode ca să lucreze asupra oamenilor. Aceasta arată că Dumnezeu așteaptă lucruri de la acești oameni și că vrea să obțină ceva de la ei. El nu face aceste lucruri la întâmplare, fără motiv sau pe baza închipuirilor. Ele reflectă complet intenția lui Dumnezeu. Care este intenția lui Dumnezeu? El vrea să îi aducă pe oameni la credința veritabilă în El și să-i facă să accepte adevărul, să se elibereze de firile corupte și să dobândească mântuirea.

Spuneți-Mi, după ce Petru s-a lepădat de trei ori de Domnul, a reflectat asupra propriei credințe? (Da.) Oamenii cu umanitate normală, aceia care urmăresc adevărul, vor reflecta asupra lor înșiși când se vor confrunta cu eșecuri și piedici. Petru a reflectat cu siguranță astfel asupra lui însuși. Oamenii care nu iubesc adevărul nu se vor analiza niciodată. Dacă se vor confrunta cu o situație ca a lui Petru, vor zice: „Deși m-am lepădat de trei ori de Domnul, acestea au fost împrejurări excepționale. Cine nu s-ar simți îngrijorat, înfricoșat și slab în astfel de circumstanțe excepționale? Nu e mare lucru. Iubirea mea pentru Domnul e tot mare, inima mea are un zel înflăcărat, duhul meu e puternic și nu-L voi părăsi niciodată pe Domnul, nu-L voi abandona niciodată! Să mă lepăd de trei ori de Domnul e doar un mic defect, iar Dumnezeu probabil nu Și-o va aminti. În cele din urmă, credința mea în Dumnezeu e destul de mare.” Ce fel de gândire e aceasta? E ea o atitudine de acceptare a adevărului? E ea o cale de a obține credința autentică? (Nu.) Însă dacă Petru s-ar fi gândit: „Doamne Isuse, cunoști prea bine oamenii, și-atunci cum ai putut să pui prinsoare că voi face un asemenea lucru? Nu ar fi trebuit să prevezi că mă voi lepăda de Tine. În schimb, ar fi trebuit să prevezi că Te voi recunoaște de trei ori. Ar fi fost grozav și atunci Te-aș fi urmat cu fruntea sus. În plus, asta ar fi arătat marea mea încredere în Tine, iar predicțiile Tale s-ar fi dovedit și ele corecte. Am fi fost amândoi mulțumiți. Cât de sincer cred în Tine! Trebuie să mă desăvârșești și să-mi dai demnitate! Nu ar trebui să-mi faci reproșuri. Nu ar trebui să mă tratezi în acest fel. Sunt Petru cel demn. Nu ar fi trebuit niciodată să spun cuvinte care Îl neagă pe Dumnezeu. E prea stânjenitor și rușinos! De ce m-ai supus la o astfel de încercare? De ce nu pe altcineva? Nu a fost drept ce ai făcut! Deși admit că m-am lepădat de Tine, chiar trebuia să mă dezvălui în felul acesta, astfel încât toată lumea să-mi poată vedea urâciunea? Unde voi merge din acest punct? Pot să mai primesc o destinație bună pe viitor? Nu înseamnă asta că ai renunțat la mine? În sufletul meu, simt că nu e drept.” E corect sau greșit să te cerți astfel cu Dumnezeu? (E greșit.) Ce fel de stare e aceasta? Aici, Petru are neascultare și plângeri. Se plânge că lucrarea lui Dumnezeu nu se conformează cu noțiunile și gusturile sale. Ea îi știrbește reputația și poziția, astfel încât nu-și mai poate ține fruntea sus. Aici, el are alegeri omenești, plângeri, neascultare, împotrivire și răzvrătire umană. Toate aceste lucruri sunt firi corupte. Este evident greșit să gândești și să te comporți astfel și să ai o asemenea atitudine și stare. Dacă oamenii cred și se poartă în acest fel, iar Dumnezeu nu-i dojenește, pot ei să dezvolte o credință veritabilă după ce au fost dezvăluiți? Pot avea ei încredere autentică în Dumnezeu? (Nu.) Ce fel de consecință le e rezervată oamenilor care se plâng, se răzvrătesc, se împotrivesc și resping lucrurile pe care Dumnezeu le dezvăluie despre ei și felul în care El îi tratează? Ce aduce aceasta în viețile unor astfel de oameni? Primul lucru pe care îl aduce este pierderea. Ce implică „pierderea”? Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, Îi dai prea multe bătăi de cap. Indiferent ce ți se întâmplă, ai întotdeauna alegeri, ai mereu gusturi, propria voință, propriile opinii și închipuiri, noțiuni și concluzii. Și atunci de ce mai crezi în Dumnezeu? Pentru tine, Dumnezeu e pur și simplu obiectul convingerii tale și sprijinul tău spiritual. Nu ai nevoie de Dumnezeu, de cuvintele Lui, de adevărul Lui sau de furnizarea vieții de la Dumnezeu și cu siguranță nu ai nevoie ca El să facă vreo lucrare de judecată asupra ta, care să-ți provoace multă durere. Drept răspuns, Dumnezeu spune: „E ușor, nu trebuie să-ți fac asta. Însă mai e ceva: trebuie să Mă părăsești. Ai dreptul la alegerile tale așa cum și Eu am dreptul să fac alegeri. Poți să alegi să nu Îmi accepți maniera în care te mântuiesc așa cum și Eu pot să aleg să nu te mântuiesc.” Înseamnă acest lucru că tu și Dumnezeu nu aveți nicio legătură unul cu altul? Este aceasta libertatea lui Dumnezeu? (Da.) Oare Dumnezeu are dreptul să facă așa ceva? (Da.) Oare oamenii au dreptul să nu accepte mântuirea de la Dumnezeu? (Da.) Oamenii au și acest drept. Poți să renunți sau poți să respingi mântuirea de la Dumnezeu, dar în cele din urmă, tu ești cel care pierde. Nu numai că nu vei fi desăvârșit de Dumnezeu, ci El te va și respinge, te va detesta și te va elimina. În final, vei fi pedepsit de două ori. Aceasta e consecința în cazul tău. Acesta e necazul care te așteaptă! Prin urmare, oamenii care vor să fie mântuiți trebuie să aleagă să se supună lucrării lui Dumnezeu. Doar în acest fel pot oamenii să dezvolte încredere autentică în Dumnezeu și să obțină credință veritabilă în El. O asemenea credință e creată treptat în procesul de supunere față de suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu.

Firea coruptă a oamenilor e ascunsă în intențiile din spatele discursului și acțiunilor lor, în perspectiva lor asupra lucrurilor, în fiecare gând și idee a lor și în părerile, înțelegerea, noțiunile, concepțiile, dorințele și cerințele cu privire la adevăr, Dumnezeu și lucrarea lui Dumnezeu. Se revarsă din cuvintele și acțiunile oamenilor fără ca ei să știe. Și atunci cum tratează Dumnezeu aceste lucruri din interiorul oamenilor? El rânduiește diverse medii ca să te dea în vileag. Nu numai că te va da în vileag, dar te va mai și judeca. Când îți vei dezvălui firea coruptă, când vei avea gânduri și idei care Îl sfidează pe Dumnezeu, când vei avea stări și puncte de vedere care Îl contrazic pe Dumnezeu, când vei avea stări în care Îl vei înțelege greșit sau I te vei împotrivi și I te vei opune, Dumnezeu îți va face reproșuri, te va judeca, te va mustra și uneori te va disciplina și te va pedepsi. Care este scopul disciplinării și al reproșurilor? (Să ne facă să ne căim și să ne schimbăm.) Da, este menit să te facă să te căiești. Prin disciplinare și reproșuri ți se permite să te schimbi. Este acela de a te face să înțelegi că gândurile tale reprezintă noțiunile omului și că sunt greșite; motivațiile tale vin de la Satana, se nasc din voința omului, și nu sunt conform adevărului, nu sunt compatibile cu Dumnezeu, nu pot mulțumi intențiile lui Dumnezeu, sunt detestabile și odioase pentru El, Îi incită mânia și chiar Îi stârnesc blestemul. După ce îți dai seama de acest lucru, trebuie să-ți schimbi motivațiile și atitudinea. Și cum le schimbi? Mai întâi, trebuie să te supui felului în care te tratează Dumnezeu, precum și mediului, oamenilor, evenimentelor și lucrurilor pe care El le pregătește pentru tine. Nu căuta nod în papură, nu oferi scuze obiective și nu te eschiva de la responsabilitățile tale. În al doilea rând, caută adevărul pe care oamenii ar trebui să-l pună în practică și în care ar trebui să intre când Dumnezeu face ceea ce face. Dumnezeu îți cere să înțelegi aceste lucruri. El vrea să-ți recunoști firile corupte și esența satanică, ca să poți să te supui mediilor pe care El le rânduiește pentru tine și, în cele din urmă, să poți practica în acord cu intențiile Lui și cu cerințele Lui de la tine. Atunci vei fi trecut peste încercare. Odată ce încetezi să te împotrivești și să te opui lui Dumnezeu, nu te vei mai certa cu Dumnezeu și vei fi capabil să te supui. Când Dumnezeu spune: „Înapoia Mea, Satan”, tu răspunzi: „Dacă Dumnezeu spune că sunt Satana, eu sunt Satana. Deși nu înțeleg ce am greșit sau de ce spune Dumnezeu că sunt Satana, îmi ordonă să trec în spatele Lui, așa că nu voi ezita. Trebuie să caut dorințele lui Dumnezeu.” Când Dumnezeu spune că natura acțiunilor tale este satanică, tu zici: „Înțeleg orice spune Dumnezeu, accept totul.” Ce atitudine este aceasta? Aceasta este supunere. Este oare supunere atunci când ești capabil să accepți cu reticență că Dumnezeu spune că ești un diavol și Satana, dar nu poți accepta asta – și ești incapabil să te supui – când El spune că ești o fiară? Supunerea înseamnă conformitate totală și acceptare, să nu te cerți sau să nu stabilești condiții. Înseamnă să nu analizezi cauza și efectul, indiferent de motivele obiective, și să te preocupe doar acceptarea. Când oamenii au dobândit o astfel de supunere, sunt aproape de credință adevărată în Dumnezeu. Cu cât va acționa mai mult Dumnezeu și cu cât vei experimenta mai mult, cu cât vei considera mai reală suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor, cu atât va ajunge mai mare încrederea ta în Dumnezeu și cu atât vei simți mai mult: „Tot ce face Dumnezeu e bun, nimic din toate acestea nu e rău. Nu trebuie să fac mofturi, ci ar trebui să mă supun. Responsabilitatea mea, obligația mea, datoria mea este de a mă supune. Asta ar trebui să fac în calitate de ființă creată. Dacă nu pot nici măcar să mă supun lui Dumnezeu, atunci ce sunt? Sunt o fiară, sunt un diavol!” Nu arată acest lucru că acum ai credință veritabilă? Odată ce vei ajunge în acest punct, vei fi fără pată, așa că lui Dumnezeu Îi va fi ușor să te folosească, așa cum și ție îți va fi ușor să te supui orchestrărilor lui Dumnezeu. Când vei avea aprobarea lui Dumnezeu, vei fi capabil să obții binecuvântări de la El. Prin urmare, există multe lecții de învățat în supunere.

Petru a avut supunere autentică față de Dumnezeu. Când Dumnezeu a spus: „Înapoia Mea, Satan”, a păstrat tăcerea și s-a analizat. Oamenii de azi nu pot face acest lucru. Dacă Dumnezeu zice: „Înapoia Mea, Satan”, ei vor spune: „Pe cine numești tu Satana? Nu e în regulă să zici că sunt Satana. Spune că sunt ales de Dumnezeu – ar fi destul de bine. Că aș putea să accept și să mă supun. Dacă spui că sunt Satana, nu mă pot supune.” Dacă nu te poți supune, atunci ai încredere autentică în Dumnezeu? Ai supunere reală? (Nu.) Care este relația dintre supunere și credință autentică? Poți avea supunere adevărată doar când ai credință veritabilă. Credința autentică se poate dezvolta treptat în tine doar când te poți supune realmente lui Dumnezeu. Câștigi credință autentică pe măsură ce te supui cu adevărat lui Dumnezeu, dar, dacă îți lipsește încrederea autentică, poți să te supui realmente lui Dumnezeu? (Nu.) Aceste lucruri sunt legate, iar aceasta nu ține de reguli sau de logică. Adevărul nu e filosofie, nu e logic. Adevărurile sunt interconectate și absolut inseparabile. Dacă spui: „Ca să te supui lui Dumnezeu, trebuie să ai încredere în El, iar dacă ai încredere în Dumnezeu, trebuie să I te supui”, aceasta e o regulă, o frază, o teorie, o părere pompoasă! Chestiunile vieții nu sunt reguli. Tot continui să recunoști verbal că Dumnezeu Atotputernic e singurul tău Mântuitor și singurul Dumnezeu adevărat, dar ai încredere autentică în Dumnezeu? Pe ce te bazezi să rămâi neclintit când te confrunți cu greutățile? Mulți oameni Îl acceptă pe Dumnezeu Atotputernic deoarece a exprimat atât de multe adevăruri. Îl acceptă ca să intre în Împărăția Cerurilor. Totuși, când se confruntă cu arestarea și cu necazurile, mulți oameni dau înapoi, mulți se ascund în casele lor și nu îndrăznesc să-și îndeplinească îndatoririle. În acel moment, cuvintele pe care le-ai rostit – „Cred în suveranitatea lui Dumnezeu, cred în controlul lui Dumnezeu asupra destinului omului și că destinul meu e în mâinile Sale” – au dispărut de mult fără urmă. Era doar un slogan pentru tine. Din moment ce îndrăznești să nu practici și să nu experimentezi aceste cuvinte și nu trăiești conform acestora, ai încredere autentică în Dumnezeu? Esența credinței în Dumnezeu nu e doar a crede în numele Său, ci a crede în faptul că El e suveran peste toate lucrurile. Trebuie să transformi acest fapt în viața ta, să-l transformi în mărturia concretă a vieții tale. Trebuie să trăiești conform acestor cuvinte. Aceasta înseamnă să îngădui acestor cuvinte să-ți călăuzească purtarea și să ghideze direcția și scopurile acțiunilor tale când te confrunți cu anumite situații. De ce trebuie să trăiești conform acestor cuvinte? De exemplu, să spunem că ești capabil să mergi într-o țară străină ca să crezi în Dumnezeu și să-ți faci datoria și crezi că e un lucru destul de bun. Stăpânirea marelui balaur roșu nu e peste hotare și nu există o persecuție a credințelor; credința în Dumnezeu nu îți pune viața în pericol, așa că nu trebuie să riști. În tot acest timp, credincioșii în Dumnezeu din China continentală sunt în pericol de a fi arestați oricând; ei trăiesc în bârlogul demonului, iar acest lucru e foarte periculos! Apoi, într-o zi, Dumnezeu zice: „În străinătate, ai crezut în Dumnezeu câțiva ani și ai dobândit o oarecare experiență de viață. Există un loc în China continentală unde frații și surorile sunt imaturi din punct de vedere al vieții. Ar trebui să te întorci și să-i păstorești.” Ce ai face când te-ai confrunta cu această responsabilitate? (M-aș supune și aș accepta-o.) S-ar putea să o accepți în aparență, dar te-ai simți neliniștit în inima ta. În patul tău, noaptea, ai plânge și te-ai ruga lui Dumnezeu: „Dumnezeule, îmi știi slăbiciunea. Statura mea e prea mică. Chiar dacă m-aș întoarce pe continent, nu aș fi în stare să îi păstoresc pe aleșii lui Dumnezeu! Nu poți alege pe altcineva să meargă? Această însărcinare a ajuns la mine și vreau să merg, dar mi-e teamă că, dacă mă duc, nu o voi îndeplini bine, că nu voi fi capabil să-mi fac datoria în mod satisfăcător și că nu voi reuși să mă ridic la nivelul intențiilor Tale! Pot să stau în străinătate încă doi ani?” Care e alegerea pe care o faci? Nu refuzi complet să mergi, dar nici nu ești de acord pe deplin să te duci. E evitare tacită. Înseamnă acest lucru să te supui lui Dumnezeu? E cea mai clară răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Faptul că nu vrei să te întorci înseamnă că ai emoții potrivnice. Dumnezeu știe acest lucru? (Da.) Dumnezeu va spune: „Nu te duce. Nu sunt dur cu tine, doar îți dau o încercare.” În acest fel, El te dezvăluie. Îl iubești pe Dumnezeu? I te supui? Ai încredere autentică? (Nu.) E aceasta o slăbiciune? (Nu.) E răzvrătire, e opunere față de Dumnezeu. Această încercare a dezvăluit că nu ai încredere autentică în Dumnezeu, că nu ai supunere adevărată și că tu nu crezi că Dumnezeu e suveran peste toate lucrurile. Spui: „Atâta vreme cât mi-e teamă, sunt îndreptățit să aleg să nu merg. Atâta vreme cât viața mea e în pericol, pot să refuz. Nu trebuie să accept această însărcinare și pot să-mi aleg calea. Pot fi plin de plângeri și nemulțumiri.” Ce fel de încredere e aceasta? Nu există încredere autentică aici. Indiferent cât de mărețe sunt sloganurile pe care le scandezi, vor avea ele vreun efect acum? Deloc. Vor avea jurămintele tale vreun efect? Va fi bine dacă alți oameni vor avea părtășie despre adevăr și se vor sili să te convingă? (Nu.) Chiar dacă te-ai duce fără tragere de inimă pe continent după ce s-au străduit să te convingă, ar fi aceasta supunere adevărată? Nu așa vrea Dumnezeu să te supui. Dacă nu te duci din proprie voință, te vei duce degeaba. Dumnezeu nu va lucra asupra ta și tu nu vei obține nimic din asta. Dumnezeu nu-i forțează pe oameni să facă lucruri. Trebuie să vrei. Dacă nu vrei să mergi, dacă vrei să o iei pe o a treia cale și cauți mereu să scapi, să respingi și să evadezi, atunci nu trebuie să mergi. Când statura ta va fi îndeajuns de mare și vei avea o asemenea încredere, vei cere de bunăvoie să mergi, spunând: „Mă voi duce chiar dacă nimeni nu o face. De data asta, chiar nu mi-e teamă și îmi voi risca viața! Nu e viața dată de Dumnezeu? Ce e așa de înspăimântător la Satana? E o jucărie în mâinile lui Dumnezeu și nu mi-e frică de el! Dacă nu voi fi arestat, asta va fi mulțumită harului și milei lui Dumnezeu. Dacă circumstanțele vor dicta să fiu arestat, asta va fi pentru că Dumnezeu o îngăduie. Chiar dacă mor în închisoare, tot trebuie să depun mărturie pentru Dumnezeu! Trebuie să am această hotărâre – îmi voi încredința viața lui Dumnezeu. Voi lua ce am înțeles, ce am experimentat și ce am ajuns să știu în viață și voi avea părtășie despre acestea cu frații și surorile cărora le lipsește înțelegerea și cunoașterea. În acest fel, ei pot avea aceeași încredere și hotărâre ca mine și pot veni înaintea lui Dumnezeu să depună mărturie pentru El. Trebuie să fiu atent la intențiile lui Dumnezeu și să port această povară grea. Deși purtatul acestei poveri grele îmi impune să risc și să-mi sacrific viața, nu mi-e frică. Nu mă voi mai gândi la mine; Îl am pe Dumnezeu, viața mea e în mâinile Lui și mă supun de bunăvoie orchestrărilor și rânduielilor Sale.” După ce te vei întoarce, va trebui să suferi în acel mediu. Poate că vei îmbătrâni rapid, ți se va albi părul și ți se va rida fața. Poate că te vei îmbolnăvi sau vei fi arestat și persecutat sau poate că vei fi chiar în pericol de moarte. Cum ar trebui să te confrunți cu aceste probleme? Din nou, acestea implică o încredere autentică. Unii oameni se pot întoarce dintr-o hotărâre bruscă, dar ce vor face când se vor confrunta cu aceste greutăți după întoarcere? Trebuie să faci pasul hotărâtor și să crezi în suveranitatea lui Dumnezeu. Chiar dacă îmbătrânești vizibil puțin sau te îmbolnăvești puțin, acestea sunt niște chestiuni neînsemnate. Dacă vei păcătui împotriva lui Dumnezeu și vei refuza însărcinarea dată de El, vei pierde șansa de a fi desăvârșit de Dumnezeu în această viață. În viața ta, dacă vei păcătui împotriva lui Dumnezeu și vei respinge însărcinarea dată de El, asta va fi o pată eternă! Pierderea acestei șanse e ceva ce nu poți răscumpăra cu oricât de mulți ani din tinerețea ta. La ce bun să ai un trup sănătos și puternic? La ce bun să ai o față drăguță și o siluetă frumoasă? Chiar dacă ai trăi până la optzeci de ani și mintea ta ar fi ascuțită, dacă nu ai putea să înțelegi nici măcar sensul unei fraze rostite de Dumnezeu, nu ar fi jalnic? Ar fi extrem de jalnic! Așadar, care e cel mai important și mai prețios lucru pe care oamenii trebuie să-l obțină când vin înaintea lui Dumnezeu? Credința veritabilă în El. Indiferent ce ți se va întâmpla, dacă mai întâi te vei supune, chiar dacă vei avea niște mici neînțelegeri despre Dumnezeu în acel moment sau nu vei înțelege prea bine de ce Dumnezeu acționează astfel, nu vei fi negativ și slab. Așa cum a zis Petru: „Chiar dacă Dumnezeu S-ar juca cu oamenii ca și cum ar fi jucării, ce nemulțumire ar avea oamenii?” Dacă ți-ar lipsi până și această fărâmă de încredere, ai mai fi la fel de supus ca Petru? Foarte des, ceea ce îți face Dumnezeu e potrivit și rezonabil, în acord cu statura, închipuirile și noțiunile tale. Dumnezeu lucrează în conformitate cu statura ta. Dacă nu poți încă accepta acest lucru, poți obține supunerea lui Petru? Ar fi imposibil. Prin urmare, trebuie să urmărești spre această direcție și spre acest scop. Doar atunci poți obține credință veritabilă în Dumnezeu.

Dacă oamenilor le lipsește credința veritabilă, pot să se supună lui Dumnezeu? E greu de spus. Ei se pot supune cu adevărat lui Dumnezeu doar dacă au încredere autentică în El. Exact așa stau lucrurile. Dacă nu te vei supune cu adevărat lui Dumnezeu, nu vei avea multe șanse să primești luminarea, călăuzirea și desăvârșirea de la El. Ai respins toate aceste oportunități prin care Dumnezeu să te desăvârșească. Nu le dorești. Le refuzi, le eviți și le ocolești constant. Alegi întotdeauna pentru trup un mediu confortabil și lipsit de suferință. Aceasta e o problemă! Nu poți să experimentezi lucrarea lui Dumnezeu. Nu poți să experimentezi călăuzirea lui Dumnezeu, conducerea și protecția Sa. Nu poți să vezi faptele lui Dumnezeu. Drept urmare, nu vei dobândi adevărul și nu vei obține încredere autentică – nu vei dobândi nimic! Dacă nu poți dobândi adevărul și nu poți obține cuvântul lui Dumnezeu ca să-l faci viața ta, poți fi câștigat de Dumnezeu? Cu siguranță nu. Care e principalul lucru pe care intenționezi să-l dobândești când ești luminat, călăuzit și desăvârșit de Dumnezeu? Obții adevărul și cuvântul lui Dumnezeu. Mai exact, cuvântul lui Dumnezeu devine realitatea ta, sursa vieții tale și principiul, baza și criteriul acțiunilor tale. Când lucrurile stau așa, ce trăiești? Tot o fire coruptă? (Nu.) Îți va spune Dumnezeu: „Înapoia Mea, Satan”? (Nu.) Ce va spune Dumnezeu? Care a fost caracterizarea pe care i-a făcut-o lui Iov? (Se teme de Dumnezeu și se ferește de rău, e o persoană desăvârșită.) E potrivit să cităm aceste cuvinte aici. Dacă veți vrea să obțineți acest titlu și această definiție pe care Dumnezeu le-a acordat lui Iov, vă va fi ușor? (Nu.) Nu este ușor. Trebuie să-I mulțumiți inima lui Dumnezeu în toate privințele, să căutați intențiile lui Dumnezeu peste tot, să acționați conform intențiilor lui Dumnezeu și să vă supuneți orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu. Dacă doar ai spune că te vei supune orchestrărilor și rânduielii lui Dumnezeu, dar apoi ai căuta să analizezi de ce te-ai confruntat cu anumite circumstanțe, oameni, evenimente și lucruri, dacă ai avea nemulțumiri și neînțelegeri și ai înțelege greșit intențiile lui Dumnezeu, ar fi foarte dureros pentru Dumnezeu! Dacă nu Îl vrei pe Dumnezeu, El nu te va vrea. Nu veți avea nicio legătură unul cu celălalt. Nu ar fi o problemă dacă lucrurile ar continua așa? Deoarece nu ești o ființă creată, Dumnezeu nu este Suveranul tău și nici Dumnezeul tău. Cum te va defini Dumnezeu în final? „Plecați de la Mine, voi, cei ce săvârșiți fărădelegea!” Vreți să se spună astfel de cuvinte despre voi? (Nu.) Ce înseamnă dacă se spune acest lucru despre voi? (Înseamnă că suntem condamnați, eliminați și pedepsiți de Dumnezeu.) Nu este deloc bine! Odată ce sunteți condamnați și eliminați de Dumnezeu, nu e ca și cum ați fi condamnați de un lider sau de cineva la putere – ci de Dumnezeu! El îți oferă viața și ți-o susține. Acum că Dumnezeu nu te vrea, poți să mai trăiești? (Nu.) Ce înseamnă asta? Reprezintă consecința finală pentru tine, ceea ce nu e un lucru bun. Nu e deloc un semn bun. Dacă spun că un om se teme de Dumnezeu și se ferește de rău și este o persoană desăvârșită, e un semn bun, iar acest om va primi cu siguranță binecuvântarea lui Dumnezeu. Cum ar trebui să tratați cuvintele cu care l-a evaluat Dumnezeu pe Iov? Dacă te gândești la ce a mâncat Iov, la cum s-a îmbrăcat, la cum a mers și la ce temperament a avut și încerci să imiți acele lucruri, abordezi greșit lucrurile. Trebuie să reflectezi rapid și să cauți, gândindu-te: „Cum a procedat Iov? Cum a trăit ca să primească aprobarea lui Dumnezeu? Dumnezeu a spus că Iov se temea de El și se ferea de rău, că era o persoană desăvârșită. Nu e puțin lucru. Așa a zis Însuși Dumnezeu. Trebuie să urmez exemplul lui Iov, să caut calea de a mă teme de Dumnezeu și a mă feri totodată și de rău și să mă străduiesc să devin o persoană care se teme de Dumnezeu și, de asemenea, se ferește de rău. Asta va face ca Dumnezeu să mă aprobe și să mă numească și pe mine așa. Vreau să fiu o persoană desăvârșită în ochii lui Dumnezeu.” Acest fel de-a gândi este în acord cu intențiile lui Dumnezeu.

30 decembrie 2016