Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

Întreaga gestionare a lui Dumnezeu este împărțită în trei etape și, în fiecare etapă, sunt stabilite cerințe potrivite omului. Mai mult, cu trecerea și progresul epocilor, cerințele lui Dumnezeu pentru întreaga omenire devin și mai mari. Astfel, pas cu pas, această lucrare de gestionare a lui Dumnezeu atinge punctul culminant, până când omul vede faptul „arătării Cuvântului în trup” și, în acest fel, cerințele pentru om devin și mai mari, ca și mărturia care i se cere omului să o depună. Cu cât omul poate coopera mai mult cu adevărat cu Dumnezeu, cu atât mai mult câștigă Dumnezeu slava. Colaborarea omului este mărturia care i se cere să o facă, iar mărturia pe care o face este practica omului. Prin urmare, dacă lucrarea lui Dumnezeu poate avea sau nu efectul dorit, și dacă poate exista sau nu mărturie adevărată, sunt legate în mod indisolubil de colaborarea și mărturia omului. Când lucrarea este finalizată, cu alte cuvinte, când întreaga gestionare a lui Dumnezeu a ajuns la final, omului i se va cere să depună mărturie și mai înaltă, iar când lucrarea lui Dumnezeu ajunge la final, practica și intrarea omului vor atinge punctul culminant. În trecut, omului i s-a cerut să respecte legea și poruncile și i s-a cerut să fie răbdător și smerit. Astăzi, omului i se cere să se supună tuturor rânduielilor lui Dumnezeu și să aibă o dragoste supremă de Dumnezeu, și i se cere, în cele din urmă, să continue să Îl iubească pe Dumnezeu în mijlocul necazurilor. Aceste trei etape sunt cerințele pe care Dumnezeu le stabilește pentru om, pas cu pas, în întreaga Sa gestionare. Fiecare etapă a lucrării lui Dumnezeu este mai profundă decât precedenta și, în fiecare etapă, cerințele pentru om sunt mai mari decât cele anterioare și, în acest fel, întreaga gestionare a lui Dumnezeu prinde treptat contur. Tocmai datorită faptului că cerințele pentru om sunt din ce în ce mai mari, firea omului se apropie tot mai mult de standardele cerute de Dumnezeu, și numai atunci începe întreaga omenire să se îndepărteze treptat de influența Satanei până când, atunci când lucrarea lui Dumnezeu este pe deplin finalizată, întreaga omenire va fi fost mântuită de influența Satanei.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului”

La crearea lumii, Dumnezeu Și-a început lucrarea de gestionare, iar omul este în centrul acestei lucrări. Se poate spune că faptul că Dumnezeu a creat toate lucrurile este de dragul omului. Deoarece lucrarea Sa de gestionare se întinde pe parcursul a mii de ani și nu e săvârșită în doar câteva minute sau secunde, ori într-o clipită, sau într-un an sau doi, El a trebuit să creeze mai multe lucruri necesare supraviețuirii omenirii, cum ar fi soarele, luna, tot felul de creaturi vii, hrana și un mediu de viață. Acesta a fost începutul gestionării lui Dumnezeu.

După aceea, Dumnezeu a predat omenirea Satanei, iar omul a trăit sub controlul Satanei, lucru care a dus treptat la lucrarea lui Dumnezeu din prima epocă: povestea Epocii Legii… În multele mii de ani din Epoca Legii, omenirea s-a obișnuit cu îndrumarea Epocii Legii și a considerat că e de la sine înțeleasă. Treptat, oamenii s-au îndepărtat de grija lui Dumnezeu. Și astfel, în timp ce respectau legea, se închinau și la idoli și făceau fapte rele. Erau lipsiți de protecția lui Iahve și doar își trăiau viața înaintea altarului din templu. De fapt, lucrarea lui Dumnezeu îi părăsise cu mult timp în urmă și chiar dacă israeliții au rămas încă atașați de lege și au rostit numele lui Iahve și chiar au crezut cu mândrie că numai ei erau poporul lui Iahve și aleșii Acestuia, gloria lui Dumnezeu i-a părăsit în tăcere…

[…]

Așa cum s-a întâmplat întotdeauna, după lucrarea lui Iahve din Epoca Legii, Dumnezeu Și-a început noua lucrare a celei de-a doua etape: asumarea trupului – întruparea ca om timp de zece, douăzeci de ani – și vorbirea și lucrarea Sa printre credincioși. Cu toate acestea, absolut nimeni nu a știut asta, și numai un număr redus de oameni au recunoscut că El a fost Dumnezeu devenit trup după ce Domnul Isus a fost pironit pe cruce și a înviat. […] De îndată ce a fost terminată a doua etapă a lucrării lui Dumnezeu – după răstignire –, a fost realizată lucrarea lui Dumnezeu de recuperare a omului din păcat (adică, recuperarea omului din mâinile Satanei). Și astfel, din acel moment, omenirea a trebuit doar să-L accepte pe Domnul Isus ca Mântuitor pentru ca păcatele ei să fie iertate. Din punct de vedere nominal, păcatele omului nu mai erau o barieră pentru ca el să obțină mântuirea și să vină înaintea lui Dumnezeu, și nu mai erau pârghiile prin care Satana acuza omul. Asta pentru că Dumnezeu Însuși a făcut o lucrare practică, a devenit asemănare și anticipare a trupului păcătos, iar Dumnezeu Însuși a fost jertfă pentru păcat. În felul acesta, omul a coborât de pe cruce și a fost răscumpărat și mântuit prin trupul lui Dumnezeu – asemănare a acestui trup păcătos. Astfel, după ce a fost luat captiv de Satana, omul s-a apropiat cu un pas de a accepta mântuirea Lui înaintea lui Dumnezeu. Bineînțeles, această etapă a lucrării a fost gestionarea lui Dumnezeu, care a fost mai profundă și mai dezvoltată decât cea din Epoca Legii.

[…]

Apoi a venit Epoca Împărăției, care este o etapă mai practică a lucrării și care, totuși, este și cea mai dificilă de acceptat pentru om. Asta se datorează faptului că, cu cât omul se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât mai mult toiagul lui Dumnezeu se apropie de om, și cu atât mai clar chipul lui Dumnezeu se dezvăluie omului. După răscumpărarea omenirii, omul se întoarce oficial în familia lui Dumnezeu. Omul a crezut că acum era timpul să se bucure, totuși el este supus unui asalt total frontal din partea lui Dumnezeu, pe care nimeni nu ar fi putut vreodată să-l prevadă: după cum se pare, este vorba despre un botez de care poporul lui Dumnezeu trebuie să „se bucure”. Sub un astfel de tratament, oamenii nu au de ales decât să se oprească și să se gândească în sinea lor: „Eu sunt mielul, pierdut de mulți ani, pentru care Dumnezeu a plătit atât de mult ca să-l răscumpere, atunci de ce mă tratează Dumnezeu așa? Este felul lui Dumnezeu de a râde de mine și de a mă dezvălui?…” După ani de experiențe, suportând suferința rafinării și mustrării, omul a devenit oțelit. Deși „gloria” și „romantismul” vremurilor trecute au fost pierdute de om, fără să știe, acesta a ajuns să înțeleagă principiile conduitei personale și intențiile minuțioase pe care le are Dumnezeu pentru mântuirea omenirii de-a lungul atât de multor ani. Încet, omul începe să-și urască propria barbarie, cât de dificil de îmblânzit este, toate neînțelegerile lui despre Dumnezeu și cererile excesive pe care le-a făcut către El. Ceasul nu poate fi dat înapoi. Evenimentele apuse devin amintiri pentru care omul se căiește, iar cuvintele și dragostea blândă a lui Dumnezeu devin forța motrice a noii vieți a omului. Rănile omului se vindecă pe zi ce trece, corpul îi devine puternic, iar el se ridică și vede chipul Celui Atotputernic… Se dovedește că El a fost mereu lângă mine, veghind asupra mea. Zâmbetul și înfățișarea Lui frumoasă sunt încă atât de înduioșătoare, inima Lui încă se mai preocupă atât de mult de omenirea pe care El a creat-o și mâinile Sale sunt încă la fel de calde și de puternice cum erau la început. Este ca și cum omul s-ar fi întors în vremea Grădinii Edenului, dar acum omul nu se mai lasă ademenit de șarpe și nu se mai ascunde de chipul lui Iahve. Omul îngenunchează în venerație înaintea lui Dumnezeu, privește înfățișarea zâmbitoare a lui Dumnezeu și oferă sacrificiul său cel mai de preț – O! Doamne, Dumnezeul meu!

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 3: Omul poate fi mântuit numai în cadrul gestionării lui Dumnezeu”

Lucrarea făcută de Isus a fost doar o etapă mai înaltă decât Vechiul Testament; a fost folosită pentru a începe o epocă și a conduce acea epocă. De ce a spus El: „Să nu credeți că am venit să stric Legea, ci să împlinesc Legea”? Cu toate acestea, în lucrarea Sa au existat multe lucruri care se deosebeau de legile practicate și de poruncile urmate de israeliții Vechiului Testament, căci El nu a venit să se supună legii, ci să o împlinească. Procesul de împlinire a ei a inclus multe lucruri practice: lucrarea Sa a fost mai practică și mai realistică și, în plus, a fost mai vie, și nu a fost o aderare rigidă la reglementări. Israeliții nu respectau Sabatul? Când a venit Isus, El nu a ținut Sabatul, căci El a spus că Fiul omului era Domnul Sabatului, și când Domnul Sabatului va veni, El va face cum va dori. El venise să împlinească legile din Vechiul Testament și să schimbe legile. Tot ceea ce se face astăzi se bazează pe prezent, dar se sprijină totuși pe temelia lucrării lui Iahve în Epoca Legii, și nu depășește această sferă. Să aveți grijă cum vorbiți și să nu comiteți adulter, de exemplu – nu sunt acestea legile Vechiului Testament? Astăzi, ceea ce vi se cere nu se limitează doar la cele Zece Porunci, ci sunt porunci și legi de un ordin mai înalt decât cele care au fost înainte. Totuși, aceasta nu înseamnă că ceea ce a venit înainte a fost desființat, pentru că fiecare etapă a lucrării lui Dumnezeu este îndeplinită pe temelia etapei anterioare. Cât despre lucrarea pe care Iahve a făcut-o atunci în Israel, cum ar fi să le ceară oamenilor să aducă jertfe, să-și cinstească părinții, să nu se închine la idoli, să nu îi lovească sau să îi blesteme pe alții, să nu comită adulter, să nu fumeze sau să bea, să nu mănânce lucruri fără viață și să nu bea sânge – nu alcătuiește lucrul acesta fundamentul practicii voastre chiar și astăzi? Pe temelia trecutului a fost realizată lucrarea până în ziua de azi. Deși legile trecutului nu mai sunt menționate și noi cerințe s-au făcut pentru tine, departe de a fi abolite, acestea au fost, în schimb, înălțate. A spune că au fost abolite înseamnă că epoca anterioară este depășită, deși există unele porunci pe care trebuie să le respecți toată eternitatea. Poruncile din trecut au fost deja puse în practică, au devenit deja parte din ființa omului și nu este nevoie să se pună un accent special pe astfel de porunci precum: „Nu fuma”, „Nu bea” și așa mai departe. Pe această bază, poruncile noi sunt stabilite în funcție de nevoile voastre de astăzi, în funcție de statura voastră și de lucrarea de astăzi. Stabilirea de porunci pentru noua epocă nu înseamnă abolirea poruncilor din epoca de dinainte, ci ridicarea lor mai sus pe această temelie, pentru a face acțiunile omului complete și mai practice. Dacă astăzi ați fi obligați doar să urmați poruncile și să respectați legile Vechiului Testament și să acționați în același fel ca israeliții și, chiar dacă vi s-ar fi cerut să memorați legile stabilite de Iahve, nu ar exista nicio posibilitate de a vă putea schimba. Dacă ar fi doar să respectați acele câteva porunci limitate sau să memorați nenumărate legi, vechea voastră fire ar rămâne adânc înrădăcinată și nu ar exista nicio modalitate de a o stârpi. Astfel ați deveni din ce în ce mai depravați și niciunul dintre voi nu ar deveni supus. Cu alte cuvinte, câteva porunci simple sau nenumărate legi sunt incapabile să vă ajute să cunoașteți faptele lui Iahve. Nu sunteți la fel ca israeliții: doar urmând legile și memorând poruncile, au fost ei capabili să asiste la faptele lui Iahve și să-și ofere loialitatea numai Lui. Dar voi nu puteți să faceți acest lucru sub nicio formă și câteva porunci ale epocii Vechiului Testament nu numai că nu vă pot face să vă dăruiți inimile sau să vă protejeze, ci vă va face în schimb slabi și vă va face să vă prăbușiți în Hades. Căci lucrarea Mea este lucrarea de cucerire și se adresează răzvrătirii voastre și firii voastre vechi. Cuvintele blânde ale lui Iahve și ale lui Isus sunt departe de cuvintele aspre ale judecății de astăzi. Fără cuvinte atât de aspre, ar fi imposibil să vă cuceresc pe voi „experții”, care ați fost răzvrătiți de mii de ani. Legile Vechiului Testament și-au pierdut puterea asupra voastră cu mult timp în urmă, iar judecata de astăzi este mult mai cumplită decât legile din acele vremuri. Cel mai potrivit lucru pentru voi este judecata, și nu restricțiile minore ale legilor, pentru că voi nu sunteți omenirea primelor începuturi, ci o omenire care a fost coruptă timp de mii de ani. Ceea ce i se cere omului să îndeplinească acum se bazează pe starea reală a omului astăzi, în funcție de calibrul și de statura omului de astăzi, iar ție nu ți se cere să urmezi reglementări. Aceasta este pentru ca schimbările să se poată realiza în vechea ta fire și pentru ca tu să poți renunța la noțiunile tale.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Viziunea lucrării lui Dumnezeu (1)”

Chiar dacă drumul pe care omul merge astăzi este, de asemenea, drumul crucii și cărarea suferinței, ceea ce omul practică și ceea ce mănâncă, bea și de ce se bucură astăzi omul sunt foarte diferite de cele ale omului în temeiul legii și în Epoca Harului. Ceea ce se cere de la om în această zi este diferit de cele cerute în trecut și, chiar mai mult, față de cele cerute lui în Epoca Legii. Așadar, ce a fost cerut omului sub lege atunci când Dumnezeu Își făcea lucrarea în Israel? Nu era nimic altceva decât că omul ar trebui să țină Sabatul și legile lui Iahve. Nimeni nu trebuia să lucreze în Sabat sau să încalce legile lui Iahve. Însă acum nu este astfel. De Sabat, omul lucrează, se adună și se roagă ca de obicei și nu i se impune nicio constrângere. Cei din Epoca Harului trebuiau să fie botezați și li s-a mai cerut să postească, să rupă pâine, să bea vin, să-și acopere capul și să spele picioarele altora pentru ei. Acum, aceste reglementări au fost abolite, însă omului îi sunt adresate cerințe mai mari, pentru că lucrarea lui Dumnezeu se adâncește mereu, iar intrarea omului ajunge tot mai sus. În trecut, Isus Și-a pus mâinile peste om și S-a rugat, dar acum, când toate au fost spuse, care este folosul punerii mâinilor? Cuvintele singure pot obține rezultate. În trecut, când El Și-a pus mâinile peste om, a fost pentru a-l binecuvânta și, de asemenea, pentru a-l vindeca de bolile sale. Acesta a fost modul în care a lucrat Duhul Sfânt la acea vreme, însă acum nu este astfel. Acum, Duhul Sfânt folosește cuvinte pentru a lucra și a obține rezultate. Cuvintele Lui v-au fost lămurite, iar voi ar trebui să le puneți în practică exact astfel cum vi s-a spus. Cuvintele Sale sunt intențiile Lui; ele sunt lucrarea pe care El dorește s-o facă. Prin cuvintele Lui, Îi vei înțelege intențiile și ceea ce-ți cere să realizezi și vei putea pur și simplu să-I pui cuvintele în practică în mod direct, fără a fi nevoie de punerea mâinilor. Unii pot spune: „Pune-Ți mâinile peste mine! Pune-Ți mâinile peste mine astfel încât să pot să primesc binecuvântarea Ta și astfel încât să mă pot împărtăși de Tine”. Aceasta este o practică depășită din trecut, acum nefolosită, pentru că epoca s-a schimbat. Duhul Sfânt lucrează potrivit epocii, nici la întâmplare, nici aplicând reglementări. Epoca s-a schimbat, iar o nouă epocă aduce cu ea, în mod necesar, o nouă lucrare. Acest lucru este valabil pentru fiecare etapă a lucrării, iar, astfel, lucrarea Sa nu se repetă niciodată. În Epoca Harului, Isus a făcut o măsură suficientă a acestui fel de lucrare, cum ar fi vindecarea bolii, scoaterea demonilor, punerea mâinilor Sale peste om ca să se roage pentru el și binecuvântarea omului. Cu toate acestea, să facă acest lucru din nou ar fi lipsit de sens în ziua de astăzi. Duhul Sfânt a lucrat în acest fel la acea vreme, pentru că era Epoca Harului și a existat suficient har de care omul să se bucure. Nu i s-a cerut niciun fel de plată și, atât timp cât credea, ar fi primit har. Toți au fost tratați cu multă bunăvoință. Acum, epoca s-a schimbat, iar lucrarea lui Dumnezeu a progresat mai departe; prin mustrare și judecată, răzvrătirea și lucrurile necurate din om vor fi alungate. Acea etapă fiind cea a răscumpărării, s-a cuvenit ca Dumnezeu să lucreze în acel mod, arătând suficient har de care omul să se bucure, astfel încât omul să poată fi răscumpărat din păcat. Prin intermediul harului Său, El l-a iertat pe om de păcatele sale. Această etapă actuală este pentru a expune lucrurile nedrepte din om prin intermediul mustrării, judecății, lovirii prin cuvinte, precum și prin disciplinare și prin expunerea prin cuvinte, astfel încât omenirea să poată fi apoi mântuită. Aceasta este o lucrare mai profundă decât răscumpărarea. Harul din Epoca Harului era suficient pentru delectarea omului; acum, că omul a experimentat deja acest har, el nu mai trebuie să se bucure de el. Acestei lucrări i-a trecut acum timpul și nu mai trebuie făcută. Acum, omul trebuie să fie mântuit prin judecata cuvântului. După ce omul este judecat, mustrat și rafinat, firea sa este, în acest mod, schimbată. Nu sunt toate acestea datorită cuvintelor pe care le-am spus? Fiecare etapă a lucrării se desfășoară în concordanță cu evoluția întregii rase umane și cu epoca. Lucrarea este în totalitate semnificativă și este făcută, în întregime, de dragul mântuirii finale, astfel încât omenirea să poată avea o destinație bună în viitor și astfel încât oamenii să poată fi sortați după felul lor în final.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Taina întrupării (4)”

În lucrarea din zilele de pe urmă, puterea cuvântului este mai mare decât cea a manifestării semnelor și minunilor, iar autoritatea cuvântului o depășește pe aceea a semnelor și minunilor. Cuvântul expune toate firile corupte îngropate adânc în inima omului. Tu nu ai cum să le descoperi pe cont propriu. Când acestea vor fi expuse prin cuvânt, tu, în mod firesc, vei veni să le descoperi; vei fi nevoit să recunoști și vei fi pe deplin convins. Nu este aceasta autoritatea cuvântului? Acesta este rezultatul obținut prin lucrarea cuvântului astăzi. Prin urmare, nu prin vindecarea bolii și alungarea demonilor poate omul fi pe deplin mântuit de păcatele sale și nici prin manifestarea semnelor și minunilor nu poate fi făcut complet întru totul. Autoritatea de a vindeca boala și de a alunga demoni îi dă doar har omului, dar trupul omului este încă al Satanei, iar firile satanice corupte rămân încă în interiorul omului. Cu alte cuvinte, omul care nu a fost purificat este încă al păcatului și al întinării. Doar după ce a fost purificat prin intermediul cuvântului, poate fi omul câștigat de Dumnezeu și poate deveni sfințit. Când demonii au fost alungați din om, iar el a fost răscumpărat, aceasta a însemnat doar faptul că a fost smuls din mâinile Satanei și s-a întors la Dumnezeu. Totuși, omul nu a fost încă purificat sau schimbat de către Dumnezeu și rămâne corupt. Întinarea, împotrivirea și răzvrătirea încă există în om; omul s-a întors la Dumnezeu doar prin răscumpărarea de către El, dar el nu-L cunoaște câtuși de puțin pe Dumnezeu și este încă în stare să I se împotrivească și să-L trădeze. Înainte ca omul să fie răscumpărat, multe dintre otrăvurile Satanei fuseseră deja sădite în interiorul acestuia și, după mii de ani în care a fost corupt de către Satana, are în interiorul lui o natură care I se împotrivește lui Dumnezeu. Prin urmare, atunci când omul a fost răscumpărat, nu a fost nimic mai mult decât un caz de răscumpărare. Adică, omul a fost cumpărat la un preț ridicat, dar natura otrăvitoare din el nu a fost eliminată. Omul, care este atât de spurcat, trebuie să sufere o schimbare înainte de a deveni vrednic să-L slujească pe Dumnezeu. Prin această lucrare de judecată și mustrare, omul va ajunge să cunoască pe deplin esența întinată și coruptă din propriul sine și va putea să se schimbe complet și să fie purificat. Doar în felul acesta poate deveni omul vrednic să se întoarcă înaintea tronului lui Dumnezeu. Întreaga lucrare actuală este realizată astfel încât omul să poată fi purificat și schimbat; astfel încât omul să se poată elibera de corupția sa și să fie purificat prin judecata și mustrarea cuvântului și prin rafinare. Decât să considerăm că această etapă a lucrării este cea a mântuirii, mai degrabă ar fi mai potrivit să spunem că este lucrarea de purificare. Într-adevăr, această etapă este și lucrarea de cucerire, precum și a doua etapă din lucrarea de mântuire. Prin judecata și mustrarea prin cuvânt, omul ajunge să fie câștigat de Dumnezeu, iar prin rafinare, judecată și expunere prin cuvânt, toate impuritățile, noțiunile, motivele și speranțele personale din inima omului sunt complet dezvăluite. Cu toate că omul a fost răscumpărat și iertat de păcate, acest lucru poate fi tratat doar ca însemnând că Dumnezeu nu-Și aduce aminte de fărădelegile omului și nu-l tratează potrivit cu acestea. Totuși, omul trăiește în trup, fără să fie eliberat de păcat, și poate doar continua să păcătuiască, dezvăluindu-și la nesfârșit coruptele firi satanice. Aceasta este viața pe care o duce omul, un ciclu fără sfârșit în care păcătuiește și este iertat. Majoritatea oamenilor păcătuiesc în timpul zilei și se mărturisesc seara. Și astfel, chiar dacă jertfa pentru păcat este pe vecie eficientă pentru om, ea nu îl poate mântui pe om de păcat. Numai jumătate din lucrarea mântuirii a fost desăvârșită, pentru că omul are încă firi corupte. De exemplu, când oamenii au aflat că se trag din Moab, s-au plâns, au încetat să urmărească viața și au devenit absolut negativi. Nu arată aceasta că omul încă este incapabil să se supună pe deplin stăpânirii lui Dumnezeu? Nu este aceasta exact firea lui coruptă satanică? Când tu nu ai fost supus mustrării, ai ridicat mâna mai sus decât toți ceilalți, chiar și decât Isus. Iar tu ai strigat cu voce tare: „Să fim fii preaiubiți ai lui Dumnezeu! Să fim apropiați ai lui Dumnezeu! Mai degrabă am muri decât să ne plecăm Satanei! Să ne răzvrătim împotriva vechiului Satana! Să ne răzvrătim împotriva marelui balaur roșu! Fie ca marele balaur roșu să cadă de la putere o dată pentru totdeauna! Fie ca Dumnezeu să ne facă să fim compleți!” Ai strigat mai tare decât toți ceilalți. Dar apoi a venit vremea mustrării și, încă o dată, firile tale corupte au fost dezvăluite. Strigătele tale au încetat, iar tu ți-ai pierdut hotărârea. Aceasta este corupția omului; este un lucru mai profund decât păcatul, este ceva plantat de Satana și înrădăcinat adânc în om. Omului nu îi este ușor să devină conștient de păcatele sale și nu are nicio cale de a-și recunoaște propria natură adânc înrădăcinată. Numai prin judecata cuvântului se poate obține acest rezultat. Doar astfel, omul poate fi treptat schimbat de aici înainte.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Taina întrupării (4)”

Lucrarea de mântuire a omului are trei etape, ceea ce înseamnă că lupta cu Satana a fost împărțită în trei etape pentru a-l învinge pe acesta odată și pentru totdeauna. Totuși, adevărul interior al întregii lucrări a luptei cu Satana este că efectele sale sunt obținute prin diferiți pași ai lucrării: acordarea harului asupra omului, devenirea jertfei de păcat a omului, iertarea păcatelor omului, cucerirea omului și desăvârșirea acestuia. De fapt, lupta cu Satana nu este ridicarea armelor împotriva Satanei, ci mai degrabă depunerea mărturiei pentru Dumnezeu prin mântuirea omului, prelucrarea vieții omului și schimbarea firii omului și, prin urmare, înfrângerea Satanei. Satana este înfrânt prin schimbarea firii corupte a omului. Când Satana va fi înfrânt, adică, atunci când omul va fi complet mântuit, atunci Satana cel umilit va fi complet încătușat și, în acest mod, omul va fi fost complet mântuit. Așadar, esența mântuirii omului este războiul cu Satana, iar acest război este în primul rând reflectat în mântuirea omului. Etapa zilelor de pe urmă, în care omul trebuie cucerit, este ultima etapă în lupta cu Satana și, de asemenea, lucrarea mântuirii complete a omului de sub controlul Satanei. Semnificația interioară a cuceririi omului este întoarcerea întrupării Satanei – omul care a fost corupt de Satana – la Creator după cucerirea lui, prin care el se va răvrăti împotriva Satanei și se va întoarce complet la Dumnezeu. În acest mod, omul va fi complet mântuit. Și astfel, lucrarea cuceririi este ultima lucrare în lupta împotriva Satanei și etapa finală în gestionarea lui Dumnezeu pentru înfrângerea Satanei. Fără această lucrare, mântuirea completă a omului ar fi în cele din urmă imposibilă, înfrângerea totală a Satanei ar fi de asemenea imposibilă, iar omenirea nu ar putea niciodată să intre în destinația minunată sau să se elibereze de influența Satanei. În consecință, lucrarea de mântuire a omului nu poate fi finalizată înainte ca bătălia cu Satana să fie încheiată, căci esența lucrării de gestionare a lui Dumnezeu este de dragul mântuirii omenirii. Chiar la început, omenirea a fost în mâinile lui Dumnezeu, însă, din cauza ispitei și a corupției Satanei, omul a fost înrobit de acesta și a căzut în mâinile celui rău. Prin urmare, Satana a devenit obiectul care trebuie învins în lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu. Deoarece Satana a pus stăpânire pe om și pentru că omul este capitalul din întreaga gestionare a lui Dumnezeu, dacă este ca omul să fie mântuit, atunci trebuie să fie luat înapoi din mâinile Satanei, cu alte cuvinte, omul, care a fost ținut prizonier de Satana, trebuie să fie luat înapoi. Astfel, Satana trebuie învins prin schimbările din vechea fire a omului și prin refacerea rațiunii inițiale a acestuia. În acest mod, omul, care a fost luat prizonier, poate fi luat înapoi din mâinile Satanei. Dacă omul este eliberat de influența și de robia Satanei, atunci Satana va fi făcut de ocară, omul va fi în cele din urmă luat înapoi, iar Satana va fi învins. Și pentru că omul a fost eliberat de sub influența întunecată a Satanei, va deveni prada de război a acestei întregi bătălii, iar Satana va deveni obiectul care va fi pedepsit odată ce bătălia s-a încheiat, după care întreaga lucrare de mântuire a omenirii va fi finalizată.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Restaurarea vieții normale a omului și conducerea lui către o destinație minunată”