Trei avertismente
În calitate de credincioși în Dumnezeu, ar trebui să Îi fiți loiali doar Lui în toate lucrurile și să fiți capabili să vă conformați intențiilor Sale în toate lucrurile. Cu toate acestea, deși toată lumea înțelege acest mesaj, din cauza feluritelor dificultăți ale omului – din cauza ignoranței, absurdității și corupției lui, de exemplu – aceste adevăruri, care sunt cele mai simple și cele mai elementare dintre toate, nu sunt pe deplin evidente în el și, astfel, înainte ca finalul vostru să fie determinat, s-ar cuveni să vă spun, mai întâi, câteva lucruri care sunt de maximă importanță pentru voi. Înainte de a continua, voi ar trebui să înțelegeți mai întâi acest lucru: cuvintele pe care le spun sunt adevăruri adresate întregii omeniri; ele nu sunt exprimate numai pentru o anumită persoană sau un anumit tip de persoană. De aceea, voi ar trebui să vă preocupați doar să înțelegeți cuvintele Mele din punctul de vedere al adevărului și trebuie să aveți o atitudine de concentrare exclusivă și de sinceritate; nu ignorați niciun cuvânt sau adevăr pe care-l spun și nu tratați cu ușurință niciun cuvânt pe care-l rostesc. În viața voastră, văd că ați făcut un mare număr de lucruri care sunt irelevante pentru adevăr, așa că vă cer în mod expres să fiți slujitori ai adevărului, să nu fiți sclavi ai ticăloșiei și urâțeniei și să nu călcați în picioare adevărul și să nu pângăriți niciun colț al casei lui Dumnezeu. Acesta este avertismentul Meu pentru voi. Acum voi vorbi despre subiectul de față.
În primul rând, de dragul sorților voastre, ar trebui să ajungeți să fiți recunoscuți de Dumnezeu. Adică, din moment ce recunoașteți că sunteți membri ai casei lui Dumnezeu, atunci ar trebui să-I liniștiți inima lui Dumnezeu în toate privințele și să-L satisfaceți în toate lucrurile – adică, trebuie să acționați principial și în concordanță cu adevărul. Dacă nu poți realiza acest lucru, atunci vei fi disprețuit și respins de Dumnezeu și lepădat cu silă de toți. Odată ce ai căzut într-o astfel de situație dificilă, nu mai poți fi socotit printre membrii casei lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă exact a nu fi recunoscut de Dumnezeu.
În al doilea rând, s-ar cuveni să știți că lui Dumnezeu Îi plac cei ce sunt onești. Dumnezeu are o esență de credincioșie și astfel cuvintele Lui pot fi întotdeauna de încredere; în plus, acțiunile Lui sunt impecabile și incontestabile. Acesta este motivul pentru care lui Dumnezeu Îi plac cei care sunt absolut cinstiți cu El. Onestitatea înseamnă să vă dăruiți inima lui Dumnezeu, să nu fiți falși față de El în niciun lucru, să fiți deschiși cu El în toate lucrurile, să nu ascundeți niciodată faptele, să nu încercați să-i înșelați pe cei de deasupra voastră și să ascundeți lucruri de cei de sub voi și să nu faceți lucruri care sunt doar încercări de a intra în grațiile lui Dumnezeu. Pe scurt, să fiți cinstiți înseamnă să fiți neîntinați în acțiunile și cuvintele voastre și să nu înșelați nici pe Dumnezeu, nici pe om. Ceea ce spun este foarte simplu, dar pentru voi este de două ori mai dificil. Mulți ar prefera să fie aruncați în iad decât să vorbească și să acționeze cu onestitate. Nu e de mirare că am alt tratament pregătit pentru cei care sunt necinstiți. Desigur, înțeleg bine cât de greu vă este să fiți oameni onești. Pentru că toți sunteți atât de „inteligenți”, atât de pricepuți să evaluați inimile oamenilor nobili pe baza propriei voastre mentalități meschine, lucrarea Mea devine mult mai simplă. Și din moment ce fiecare vă strângeți la piept secretele, ei bine, vă voi așeza, unul câte unul, în dezastru ca să învățați „lecția” focului, pentru ca apoi să ajungeți să credeți cu o hotărâre absolută în cuvintele Mele. În cele din urmă, voi smulge din gurile voastre cuvintele „Dumnezeu este un Dumnezeu credincios”, după care vă veți bate în piept și vă veți lamenta: „Inima omului este atât de înșelătoare!” Care va fi starea voastră de spirit cu această ocazie? Cu siguranță că nu veți fi atât de cuprinși de mândrie cum sunteți acum! Și mult mai puțin veți fi pe cât de „profunzi și tainici” sunteți acum. Unii se comportă cuviincios și deosebit de „bine crescuți” în prezența lui Dumnezeu, totuși, își arată colții și își scot ghearele în prezența Duhului. Oare ați include astfel de oameni printre cei onești? Dacă tu ești un ipocrit, un expert în „relațiile interpersonale”, atunci Eu spun că ești cu siguranță unul care încearcă să se joace cu Dumnezeu. Dacă vorbele îți sunt pline de scuze și de justificări fără valoare, atunci spun că tu ești un om care nu e dispus să pună adevărul în practică. Dacă ai multe chestiuni private despre care e greu să vorbești și dacă ești foarte reticent să te destăinui în legătură cu secretele tale – dificultățile tale – înaintea altora, ca să cauți calea luminii, atunci Eu spun că tu ești un om căruia îi va fi foarte dificil să atingă mântuirea și căruia îi va fi greu să iasă din întuneric. Dacă îți face cu adevărat plăcere să cauți calea adevărului, atunci tu ești unul care locuiește întotdeauna în lumină. Dacă ești foarte bucuros să fii un prestator de servicii în casa lui Dumnezeu, lucrând cu sârguință și conștiincios în umbră, dăruind mereu și neluând niciodată, atunci Eu spun că ești un sfânt loial, deoarece nu cauți nicio remunerație și, pur și simplu, ești un om onest. Dacă ești dispus să fii candid, dacă ești dispus să te consumi în totalitate, dacă poți să-ți sacrifici viața pentru Dumnezeu și să rămâi ferm în mărturia ta, dacă ești cinstit până într-acolo încât nu știi decât să-L mulțumești pe Dumnezeu și să nu te gândești la tine sau să nu-ți însușești ceva pentru beneficiul personal, atunci Eu spun că oamenii ca tine sunt cei hrăniți în lumină și cei care vor trăi veșnic în împărăție. Tu ar trebui să știi dacă în tine există credință adevărată și loialitate adevărată, dacă ai o dovadă că ai suferit pentru Dumnezeu și dacă ai supunere absolută față de Dumnezeu. Dacă nu ai aceste lucruri, atunci rămân în tine răzvrătirea, viclenia, lăcomia și plângerile. De vreme ce inima ta nu este cinstită, nu ai fost niciodată apreciat de Dumnezeu și nu ai trăit niciodată în lumină. Care va fi soarta cuiva la sfârșit depinde de faptul dacă acea persoană are o inimă cinstită, de un roșu sângeriu și dacă are un suflet pur. Dacă tu ești un om foarte necinstit, cineva care are o inimă plină de o mare rea-voință, cineva cu un suflet necurat, atunci cu siguranță vei sfârși în locul unde omul este pedepsit, așa cum este scris în consemnarea sorții tale. Dacă tu pretinzi că ești foarte cinstit și, totuși, nu reușești niciodată să acționezi în conformitate cu adevărul sau să rostești o vorbă adevărată, atunci tot mai aștepți ca Dumnezeu să te răsplătească? Tu încă mai speri ca Dumnezeu să te considere lumina ochilor Lui? Nu este acesta un mod absurd de gândire? Dacă tu Îl înșeli pe Dumnezeu în toate lucrurile, cum ar putea casa lui Dumnezeu să primească pe cineva ca tine, cu mâinile necurate?
Al treilea lucru pe care vreau să vi-l spun este acesta: fiecare persoană, în cursul vieții sale de credință în Dumnezeu, a făcut lucruri care se împotrivesc lui Dumnezeu și Îl înșală. Unele dintre acestea nu trebuie să fie consemnate ca abateri, dar unele sunt de neiertat, căci există multe care încalcă decretele administrative – lucruri care ofensează firea lui Dumnezeu. Mulți care sunt preocupați de soarta lor se pot întreba care sunt aceste lucruri. Ar trebui să știți că voi sunteți aroganți și îngâmfați prin natura voastră și nu doriți să vă supuneți faptelor. Din acest motiv, vă voi spune puțin câte puțin, după ce ați reflectat asupra voastră. Vă îndemn să faceți un efort real ca să înțelegeți conținutul decretelor administrative și să vă străduiți să cunoașteți firea lui Dumnezeu. Altfel, va fi greu să vă țineți buzele pecetluite, limbile voastre vor fi prea slobode și veți debita vorbe pompoase, ofensând, fără să vreți, firea lui Dumnezeu și căzând în întuneric, pierzând prezența Duhului Sfânt și lumina. Pentru că tu nu ești principial în acțiunile tale, făcând și spunând ceea ce nu ar trebui, vei primi răsplata pe care o meriți. Ar trebui să știi că, deși tu ești neprincipial în cuvânt și faptă, Dumnezeu este cât se poate de principial în ambele. Motivul pentru care primești răsplata este că L-ai ofensat pe Dumnezeu, nu ai ofensat o persoană. Dacă în viața ta ofensezi de multe ori firea lui Dumnezeu, atunci ești destinat să devii un copil al iadului. Pentru om, poate părea că ai comis numai câteva fapte care sunt în dezacord cu adevărul și nimic mai mult. Cu toate acestea, ești conștient că, în ochii lui Dumnezeu, tu ești deja cineva pentru care nu mai există nicio jertfă pentru păcat? Pentru că tu ai încălcat decretele administrative ale lui Dumnezeu nu doar o dată și, în plus, nu ai arătat niciun semn de pocăință sau de întoarcere, nu există nicio altă soluție pentru tine decât să fii azvârlit în iad, unde Dumnezeu îl pedepsește pe om. Un număr mic de oameni, în timp ce-L urmau pe Dumnezeu, au săvârșit unele fapte care încălcau principiile, dar după ce au fost emondați și îndrumați, și-au descoperit treptat propria corupție, apoi au intrat pe calea cea bună a realității și rămân statornici și astăzi. Astfel de oameni sunt cei care vor supraviețui în cele din urmă. Cu toate acestea, Eu îi vreau pe cei onești; dacă tu ești o persoană cinstită și cineva care acționează conform principiului, atunci tu poți să fii un confident al lui Dumnezeu. Dacă în acțiunile tale nu jignești firea lui Dumnezeu și cauți dorințele lui Dumnezeu și ai o inimă cu frică de Dumnezeu, atunci credința ta este conform standardului. Cine nu se teme de Dumnezeu și nu are o inimă care tremură de frică e foarte predispus să încalce decretele administrative ale lui Dumnezeu. Mulți Îl slujesc pe Dumnezeu cu puterea pasiunii lor, dar nu au nicio înțelegere a decretelor administrative ale lui Dumnezeu, cu atât mai puțin vreo înțelegere privind implicațiile cuvintelor Sale. Și astfel, cu intențiile lor bune, deseori sfârșesc prin a face lucruri care tulbură gestionarea lui Dumnezeu. În cazuri grave, ei sunt excluși din casa lui Dumnezeu, lipsiți de orice altă șansă de a-L urma și aruncați în iad, orice asociere cu casa lui Dumnezeu luând sfârșit. Acești oameni fac lucrarea casei lui Dumnezeu prin puterea bunelor lor intenții ignorante și sfârșesc prin a mânia firea lui Dumnezeu. Oamenii își aduc în casa lui Dumnezeu modurile de a-i sluji pe oficiali și pe domni și încearcă să le pună în practică, gândindu-se în zadar că pot fi aplicate cu ușurință și fără efort aici. Niciodată nu își închipuie că Dumnezeu nu are firea unui miel, ci a unui leu. De aceea, cei care se asociază cu Dumnezeu pentru prima dată nu sunt în stare să comunice cu El, căci inima lui Dumnezeu este diferită de cea a omului. Numai după ce înțelegi multe adevăruri poți ajunge să-L cunoști continuu pe Dumnezeu. Această cunoaștere nu este compusă din cuvinte și doctrine, ci poate fi folosită ca o comoară prin care tu intri într-o relație foarte apropiată cu Dumnezeu și ca dovadă că El Se bucură de tine. Dacă ești lipsit de realitatea cunoașterii și nu ești echipat cu adevărul, atunci slujirea ta înflăcărată poate aduce asupra ta doar dezgustul și aversiunea lui Dumnezeu. Până acum, tu ar fi trebuit să-ți dai seama că credința în Dumnezeu nu este studiul teologiei!
Deși cuvintele cu care vă avertizez sunt concise, tot ce am expus este ceea ce vă lipsește cel mai mult. Ar trebui să știți că vorbesc acum pentru binele lucrării Mele finale printre oameni, de dragul determinării finalului omului. Nu doresc să fac mult mai multă lucrare care nu are niciun scop și nici nu doresc să continui să-i îndrum pe acei oameni care sunt ca bucățile de lemn putred, cu atât mai puțin să continui să-i conduc pe cei care nutresc pe ascuns intenții rele. Poate că într-o zi voi veți înțelege intențiile minuțioase din spatele cuvintelor Mele și contribuțiile pe care le-am adus omenirii. Poate că într-o zi veți descoperi un concept care vă va permite să ajungeți la o concluzie privind propriul vostru final.