Lucrarea pe care Iahve a făcut-o asupra israeliților a stabilit în rândul omenirii locul pământesc de origine al lui Dumnezeu, care era și locul sfânt al prezenței Sale. El Și-a limitat lucrarea la poporul lui Israel. La început, El nu a lucrat în afara Israelului, dar, în schimb, a ales oameni pe care i-a găsit potriviți pentru a-Și limita sfera lucrării. Israel este locul unde Dumnezeu i-a creat pe Adam și pe Eva, iar din țărâna acelui loc, Iahve l-a făcut pe om; acest loc a devenit baza lucrării Sale pe pământ. Israeliții, care erau descendenți ai lui Noe și, de asemenea, descendenți ai lui Adam, au fost temelia umană a lucrării lui Iahve pe pământ.

În acel moment, semnificația, scopul și pașii lucrării lui Iahve în Israel au fost să desfășoare pe întregul pământ lucrarea Sa care, având Israelul drept centru, s-a răspândit treptat printre națiunile păgânilor. Acesta este principiul conform căruia El lucrează în interiorul universului – începând dintr-un anumit loc pentru a conduce întregul și apoi extinzându-Și lucrarea până când toți oamenii din univers vor fi primit Evanghelia Lui. Primii israeliți au fost descendenții lui Noe. Acești oameni au fost înzestrați doar cu suflarea lui Iahve și au știut cum să aibă grijă de necesitățile de bază ale vieții, dar ei n-au știut ce fel de Dumnezeu era Iahve și nici care erau intențiile Lui față de om, cu atât mai puțin cum ar trebui să se teamă de Creator. Cât despre existența unor reglementări și legi care trebuiau respectate,^[a] sau dacă exista o datorie pe care ființele create trebuiau să o facă pentru Creator, descendenții lui Adam nu știau nimic despre aceste lucruri. Tot ceea ce știau era că bărbatul trebuia să asude și să muncească pentru a-și întreține familia și că femeia trebuia să se supună soțului ei și să perpetueze rasa umană creată de Iahve. Cu alte cuvinte, asemenea oameni, care aveau doar suflarea și viața lui Iahve, nu au știut nimic despre modul în care să respecte legile lui Dumnezeu sau cum să-L mulțumească pe Creator. Ei au înțeles prea puțin. Așadar, chiar dacă nu era nimic necinstit sau înșelător în inimile lor, iar invidia ori cearta apăreau destul de rar între ei, cu toate acestea, ei nu aveau nicio cunoaștere sau înțelegere despre Iahve, Creatorul. Acești strămoși ai omului au știut numai să mănânce și să se bucure de lucrurile lui Iahve, însă fără a ști să se teamă de El; ei nu știau că Iahve era Acela căruia trebuie să I se închine în genunchi. Deci cum au putut fi numiți aceștia ființe create? Dacă așa stăteau lucrurile, oare cuvintele „Iahve este Creatorul” și „El a creat omul pentru ca omul să-L poată manifesta, să-L glorifice și să-L reprezinte” nu fuseseră rostite în zadar? Cum au putut oamenii care nu aveau inimi cu frică de Iahve să devină o mărturie a slavei Sale? Cum au putut deveni ei o manifestare a slavei Sale? Oare cuvintele lui Iahve – „Eu l-am creat pe om după chipul Meu” – n-ar fi fost atunci exploatate de Satana, cel rău? N-ar fi devenit aceste cuvinte un semn de rușine la adresa creării omului de către Iahve? Pentru a încheia această etapă a lucrării Sale, Iahve, după ce a creat omenirea, n-a învățat-o și n-a călăuzit-o de la Adam până la Noe. De fapt, abia după ce potopul a distrus lumea, El a început să-i călăuzească în mod oficial pe israeliți, care erau descendenții lui Noe și, de asemenea, ai lui Adam. Lucrarea și cuvântările Sale din Israel au oferit îndrumare întregului popor al lui Israel pe parcursul vieții sale în cuprinsul ținutului lui Israel, arătând astfel omenirii că Iahve nu numai că a putut da omului suflare ca acesta să primească viață de la El și să se ridice din țărână într-o ființă umană creată, dar și că poate incinera omenirea, o poate blestema și Își poate folosi toiagul pentru a o stăpâni. De asemenea, au văzut că Iahve putea călăuzi viața omului pe pământ și putea vorbi și lucra printre oameni, în funcție de orele zilei și ale nopții. Lucrarea pe care a făcut-o a fost numai pentru ca ale Sale ființe create să știe că omul a apărut din țărâna culeasă de El și, în plus, că omul a fost făcut de El. Și nu doar acest lucru, dar prima dată Și-a făcut lucrarea în Israel pentru ca alte popoare și națiuni (care, de fapt, nu erau separate de Israel, ci, mai degrabă, se ramificaseră din israeliți, dar erau totuși descendenți ai lui Adam și ai Evei) să primească Evanghelia lui Iahve din Israel, pentru ca toate ființele create din univers să poată să se teamă de Iahve, să-L onoreze ca fiind măreț. Dacă Iahve nu Și-ar fi început lucrarea în Israel, ci, în schimb, după crearea omenirii, ar fi lăsat-o, pur și simplu, să trăiască pe pământ o viață lipsită de griji, atunci în acest caz, ținând cont de natura fizică a omului (natură înseamnă că omul nu poate cunoaște niciodată lucrurile pe care nu le poate vedea, cu alte cuvinte, nu avea cum să știe că Iahve a fost Cel care a creat omenirea și cu atât mai puțin de ce a făcut acest lucru), omul n-ar fi aflat niciodată că Iahve a fost Cel care l-a creat sau că El este Domnul tuturor lucrurilor. Dacă Iahve ar fi creat omul și l-ar fi plasat pe pământ și pur și simplu Și-ar fi scuturat praful de pe mâini și ar fi plecat, mai degrabă decât să rămână în mijlocul omenirii și să o călăuzească o vreme, atunci toată omenirea ar fi fost redusă la nimicnicie; până și cerul, pământul și toate lucrurile, care au fost create de El, ca și întreaga omenire, ar fi fost reduse la nimicnicie și, în plus, ar fi fost călcate în picioare de Satana. În acest caz, dorința lui Iahve ca „pe pământ, adică în mijlocul creației Sale, El să aibă un loc unde să stea, un loc sfânt” ar fi fost spulberată. Așadar, după ce a creat omenirea, El a rămas în mijlocul ei pentru a-i călăuzi pe oameni în viețile lor și le-a vorbit din mijlocul ei – toate acestea pentru a-Și realiza dorința și planul. Lucrarea pe care a făcut-o în Israel a fost menită doar pentru a realiza planul pe care El îl făcuse înainte de a crea toate lucrurile, de aceea, lucrarea Sa mai întâi printre israeliți și crearea de către El a tuturor lucrurilor nu s-au aflat în contradicție, ci au fost ambele făcute în scopul gestionării, lucrării și slavei Sale și, de asemenea, pentru adâncirea semnificației creării omenirii de către El. El a călăuzit viața omenirii pe pământ timp de două mii de ani după Noe, ajutându-i pe oameni să înțeleagă cum să se teamă de Iahve, Domnul tuturor lucrurilor, cum să-și conducă viața, cum să trăiască și, mai presus de orice, cum să aducă mărturie pentru Iahve, să I se supună și să se teamă de El, lăudându-L chiar prin muzică, așa cum făceau David și preoții săi.

Înainte de cele două milenii în care Iahve Și-a făcut lucrarea, omul nu știa nimic și aproape toată omenirea se depravase în așa măsură încât, înainte de distrugerea lumii prin potop, ajunsese la un nivel extrem de promiscuitate și corupție și nu Îl avea deloc pe Iahve în inima sa, cu atât mai puțin calea Lui. Oamenii nu au înțeles niciodată lucrarea pe care Iahve urma să o facă; nu aveau deloc rațiune, aveau și mai puțină cunoaștere și, asemeni mașinăriilor care respirau, nu știau absolut nimic despre om, despre Dumnezeu, despre toate lucrurile, despre viață și așa mai departe. Pe pământ, s-au angajat în numeroase ademeniri, asemenea șarpelui, și au spus multe lucruri care erau ofense împotriva lui Iahve, dar pentru că erau ignoranți, Iahve nu i-a mustrat și nu i-a disciplinat. Abia după potop, când Noe avea 601 ani, Iahve i S-a arătat oficial lui Noe și l-a îndrumat pe el și pe familia sa, conducând păsările și animalele care au supraviețuit potopului, împreună cu Noe și descendenții lui, până la sfârșitul Epocii Legii care, în total, a durat 2500 de ani. El Și-a făcut lucrarea în Israel, și anume, lucrarea oficială, timp de 2000 de ani și a lucrat simultan în Israel și în afara acestuia timp de 500 de ani, pentru un total de 2500 de ani. În această perioadă, El i-a învățat pe israeliți că, pentru a-I sluji lui Iahve, trebuie să construiască un templu, să-și pună hainele preoțești și să intre desculți în zori, ca nu cumva încălțămintea lor să pângărească templul lui Iahve și focul să se coboare asupra lor din vârful templului și să-i ardă până la moarte. Ei și-au făcut îndatoririle și s-au supus rânduielilor lui Iahve. S-au rugat lui Iahve în templu și, după ce au primit revelația lui Iahve, adică după ce Iahve le-a vorbit, au condus mulțimile și le-au învățat că ar trebui să se teamă de Iahve – Dumnezeul lor. Iahve le-a spus să construiască un templu și un altar și, la momentul lui Iahve, adică de Paște, să pregătească vițeii și mieii întâi-născuți pe care să-i așeze pe altar ca jertfe pentru a-I sluji lui Iahve, ca să-i țină astfel în frâu și să pună în inimile lor frica față de Iahve. Respectarea sau nerespectarea acestei legi a devenit măsura loialității lor față de Iahve. De asemenea, Iahve a orânduit ziua Sabatului pentru ei, a șaptea zi a creației Lui. Ziua de după Sabat a făcut-o prima zi, o zi în care ei să-L laude pe Iahve, să-I aducă jertfe și să creeze muzică pentru El. În această zi, Iahve i-a chemat pe toți preoții să împartă jertfele de pe altar pentru ca poporul să mănânce și să se poată bucura de jertfele de pe altarul lui Iahve. Și Iahve a spus că ei erau binecuvântați, că s-au împărtășit cu El din aceeași parte și că erau aleșii Lui (acesta fiind legământul lui Iahve cu israeliții). De aceea, până în ziua de astăzi, poporul lui Israel continuă să susțină că Iahve este doar Dumnezeul lor și nu al păgânilor.

În timpul Epocii Legii, Iahve a stabilit multe porunci pe care Moise să le transmită israeliților care l-au urmat afară din Egipt. Aceste porunci au fost acordate israeliților de către Iahve și nu au avut nicio legătură cu egiptenii; ele au fost menite să-i țină în frâu pe israeliți și El a folosit poruncile ca să stabilească cerințe pentru ei. Fie că era vorba de observarea Sabatului, de onorarea părinților, de închinarea la idoli și așa mai departe – acestea erau principiile după care erau judecați ca fiind păcătoși sau drepți. Printre ei, au fost unii loviți de focul lui Iahve, unii care au fost uciși cu pietre și alții care au primit binecuvântarea lui Iahve, toate acestea fiind determinate de respectarea sau nerespectarea acestor porunci. Cei care nu respectau Sabatul erau uciși cu pietre. Preoții care nu respectau Sabatul erau loviți de focul lui Iahve. Cei care nu-și onorau părinții erau, de asemenea, uciși cu pietre. Toate acestea au fost aprobate de Iahve. Iahve a stabilit poruncile și legile Sale astfel încât, în timp ce le conducea viața, oamenii să asculte de cuvântul Său, să se supună cuvântului Său și să nu se răzvrătească împotriva Lui. El a folosit aceste legi pentru a menține sub control neamul omenesc nou-născut, astfel încât să pună temelia pentru lucrarea Sa viitoare. Astfel, pe baza lucrării pe care a făcut-o Iahve, prima epocă a fost numită Epoca Legii. Deși Iahve a făcut multe cuvântări și a lucrat mult, El a călăuzit poporul doar în sens pozitiv, învățându-i pe acești oameni ignoranți cum să se poarte, cum să trăiască și cum să înțeleagă calea lui Iahve. În cea mai mare parte, lucrarea Sa a fost menită să-i facă pe oameni să-I respecte calea și să-I urmeze legile. Lucrarea a fost făcută asupra oamenilor corupți superficial, dar nu s-a extins până la a le transforma firea sau progresul în viață. El doar i-a ținut în frâu și i-a controlat pe oameni prin a-i face să respecte legile. Pentru israeliți, în acel moment, Iahve era doar un Dumnezeu în templu, un Dumnezeu în ceruri. El era un stâlp de nor, un stâlp de foc. Tot ce le-a cerut Iahve să facă a fost să asculte de ceea ce astăzi oamenii cunosc ca fiind legi și porunci – s-ar putea spune chiar reglementări – pentru că ceea ce a făcut Iahve nu era menit să-i transforme, ci să le acorde mai multe lucruri pe care omul trebuia să le aibă și pentru a le împărtăși personal aceste lucruri, pentru că, după ce a fost creat, omul nu avea nimic din ceea ce se cuvenea să aibă. Astfel, Iahve le-a acordat oamenilor lucrurile pe care trebuiau să le dețină pentru viața lor pe pământ, făcând poporul pe care El l-a condus să-și depășească strămoșii, pe Adam și Eva, pentru că ceea ce le-a acordat lor Iahve a depășit ceea ce le acordase lui Adam și Evei, la începuturi. Oricum, lucrarea făcută de Iahve în Israel a fost doar pentru a-i călăuzi pe oameni și pentru a-i face să-L recunoască pe Creator. El nu i-a cucerit și nu i-a transformat, ci doar i-a călăuzit. Aceasta este totalitatea lucrării lui Iahve în Epoca Legii. Este fundalul, povestea reală, esența lucrării Sale pe întregul pământ al Israelului și începutul lucrării Sale de 6000 de ani care viza ținerea omenirii sub controlul mâinii lui Iahve. Din toate acestea s-au ivit încă și mai multe de făcut în planul Său de gestionare de 6000 de ani.

Note de subsol:

a. Textul original nu include expresia „care trebuiau respectate”.