Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers - Capitolul 10

Epoca Împărăției este, până la urmă, diferită de cea din vremurile trecute. Nu are legătură cu modul în care se poartă omenirea; mai degrabă, Eu M-am pogorât pe pământ ca să-Mi fac personal lucrarea, fapt pe care ființele umane nu îl pot nici concepe, nici realiza. Pentru atât de mulți ani, încă de la crearea lumii, lucrarea a privit doar construirea Bisericii, dar nimeni nu a auzit vreodată de construirea Împărăției. Deși vorbesc despre asta cu propria Mea gură, există cineva care cunoaște substanța acestui lucru? Odată, am coborât în lumea oamenilor, am experimentat și am observat suferința lor, dar am făcut asta fără a împlini scopul întrupării Mele. Imediat ce construirea Împărăției a fost inițiată, trupul Meu întrupat a început oficial să îndeplinească lucrarea Mea de slujire; adică, Regele Împărăției Și-a preluat oficial puterea suverană. Din aceasta, este evident că pogorârea Împărăției în lumea oamenilor nu are doar un aspect literal; mai mult decât atât, are un aspect practic, care face parte din înțelesul expresiei „realitatea practicii”. Oamenii nu au asistat niciodată măcar la una dintre acțiunile Mele, nici nu au auzit măcar una dintre cuvântările Mele. Chiar dacă ar fi asistat la acțiunile Mele, ce ar fi descoperit ei? Iar dacă M-ar fi auzit vorbind, ce ar fi înțeles? De la un capăt la altul al lumii, toți trăiesc în mila Mea și în bunătatea-Mi iubitoare, dar, la fel, întreaga omenire se află sub judecata Mea și e deopotrivă supusă încercărilor Mele. Am fost milos și iubitor față de oameni, chiar și atunci când toți fuseseră corupți într-o anumită măsură; i-am pedepsit mustrându-i chiar și atunci când toți se predaseră înaintea tronului Meu. Dar există vreo ființă umană care să nu fie în mijlocul suferinței și rafinării pe care le-am trimis Eu? Atât de mulți oameni bâjbâie în întuneric după lumină și atât de mulți se chinuie amarnic în încercările lor. Iov a avut credință, totuși nu-și căuta el o cale de scăpare? Deși poporul Meu poate rămâne neclintit în fața încercărilor, există cineva care, fără a o spune cu voce tare, are credință și în adâncul sufletului? Nu-i așa că oamenii mai degrabă pretind să aibă credință, deși încă se îndoiesc în inima lor? Nu există ființe umane care să fi rămas neclintite în încercări sau care să se fi supus sincer când au fost puse la încercare. Dacă nu Mi-aș acoperi chipul pentru a evita să privesc această lume, întreaga rasă umană s-ar prăbuși sub privirea Mea arzătoare, căci nu cer nimic din partea omenirii.

Când răsună salutul Împărăției – care este și momentul când se aud cele șapte tunete – acest sunet cutremură cerul și pământul, zdruncinând empireul și făcând să vibreze coardele inimii fiecărei ființe umane. Imnul Împărăției se înalță oficial în țara marelui balaur roșu, dovedind că am distrus acea țară și că Mi-am întemeiat Împărăția. Chiar mai important, Împărăția Mea este statornicită pe pământ. În acest moment, îngerii Mei încep să fie trimiși să cutreiere fiecare țară din lume pentru ca ei să-Mi poată păstori fiii și pe poporul Meu; aceasta este, de asemenea, pentru a îndeplini cerințele următoarei etape a lucrării Mele. Totuși, Eu vin personal în locul unde stă încolăcit marele balaur roșu și „Mă încontrez” cu el. Odată ce toți oamenii ajung să Mă cunoască în trup și sunt capabili să-Mi vadă faptele în trup, bârlogul marelui balaur roșu se va transforma în cenușă și va dispărea fără urmă. Ca oameni ai Împărăției Mele, din moment ce detestați marele balaur roșu din tot sufletul, trebuie să-Mi mulțumiți inima cu acțiunile voastre și, astfel, să-l faceți pe balaur de rușine. Simțiți cu adevărat că marele balaur roșu este detestabil? Simțiți cu adevărat că este dușmanul Regelui Împărăției? Aveți cu adevărat credința că puteți aduce mărturie minunată pentru Mine? Chiar aveți credința necesară pentru a învinge marele balaur roșu? Asta este ceea ce vă cer; tot ceea ce am nevoie e ca voi să puteți ajunge până la acest pas. Veți fi capabili să o faceți? Aveți credința că puteți obține asta? Ce anume sunt capabili oamenii să facă? Oare nu o fac Eu Însumi? De ce spun că Eu vin personal în locul în care se dă bătălia? Ceea ce vreau Eu este credința voastră, nu faptele voastre. Ființele umane sunt toate incapabile de a-Mi înțelege cuvintele într-un mod direct, și în schimb le aruncă doar o privire piezișă. V-a ajutat acest lucru să vă atingeți scopurile? Ați ajuns să Mă cunoașteți astfel? Sincer să fiu, dintre oamenii de pe pământ, niciunul nu este capabil să Mă privească drept în față și niciunul nu este capabil să înțeleagă într-un mod pur sensul cuvintelor Mele. Prin urmare, am pus în mișcare pe pământ un proiect fără precedent pentru a-Mi atinge scopurile și a-i permite chipului Meu adevărat să își ocupe locul în inimile oamenilor. În acest mod, voi pune capăt erei în care noțiunile își exercită puterea asupra oamenilor.

Astăzi, nu numai că Mă pogor asupra țării marelui balaur roșu, ci Mă și întorc cu fața spre întregul univers, făcând întregul empireu să se cutremure. Există undeva vreun loc care să nu fie supus judecății Mele? Există oare vreun loc care să nu fie în mijlocul dezastrelor pe care Eu le trimit asupra lui? Oriunde merg, Eu împrăștii tot felul de „semințe ale dezastrului”. Acesta este unul dintre modurile în care lucrez și este, fără îndoială, un act de mântuire pentru omenire, iar ceea ce îi ofer este tot un fel de bunătate iubitoare. Voi îngădui chiar mai multor oameni să Mă cunoască și să Mă vadă și, în acest fel, să ajungă să se teamă de un Dumnezeu pe care nu L-au putut vedea atât de mulți ani, dar care, în momentul de față, este practic. Din ce motiv am creat lumea? De ce oare, după ce oamenii au devenit corupți, nu i-am nimicit complet? Din ce motiv întreaga rasă umană trăiește în mijlocul dezastrelor? Care a fost scopul Meu când M-am înveșmântat personal în trup? Când Îmi îndeplinesc lucrarea, omenirea cunoaște nu numai gustul celor amare, ci și pe al celor dulci. Dintre toți oamenii din lume, cine nu trăiește în harul Meu? Dacă nu aș fi înzestrat ființele umane cu binecuvântări materiale, cine ar fi putut să devină prosper în lume? Să fie oare o binecuvântare faptul că v-am permis să dobândiți statutul de oameni ai Mei? Dacă nu ați fi fost poporul Meu, ci mai degrabă prestatori de servicii, nu ați trăi totuși printre binecuvântările Mele? Nici măcar unul dintre voi nu este capabil să priceapă originea cuvintelor Mele. Oamenii nu prețuiesc titlurile pe care le ofer. Atât de mulți dintre ei, la auzul titlului de „prestator de servicii”, nutresc plângeri în inimile lor, și așa de mulți, la auzul titlului de „popor al Meu”, ajung să aibă iubire pentru Mine în inimile lor. Nimeni nu ar trebui să încerce să Mă păcălească; Eu scrutez toate lucrurile cu ochii Mei! Care dintre voi primește de bunăvoie și are supunere totală? Dacă salutul Împărăției nu ar răsuna, ați fi cu adevărat capabili să vă supuneți până la final? Ceea ce omul este capabil să facă și să gândească și cât de departe poate să meargă – toate acestea le-am predestinat demult.

Marea majoritate a oamenilor Îmi acceptă mistuirea în lumina înfățișării Mele. Marea majoritate a oamenilor, sub încurajarea Mea, se ridică și înaintează în ceea ce urmăresc. Când forțele Satanei Îmi atacă poporul, Eu sunt acolo să le resping; când uneltirile Satanei fac prăpăd în viețile lor, Eu îl pun pe fugă, înfrânt pe deplin și pentru totdeauna, să nu se întoarcă niciodată. Pe pământ, tot felul de duhuri rele dau mereu târcoale în căutarea unui loc unde să se odihnească; ele caută neîncetat cadavrele celor pe care îi pot devora. Poporul Meu! Trebuie să rămâneți sub grija și protecția Mea. Să nu fiți niciodată desfrânați! Să nu vă purtați niciodată cu nesăbuință! Ar trebui să-ți oferi loialitatea în casa Mea, și doar cu loialitate poți lansa un contraatac împotriva intrigilor diavolilor. În niciun caz nu trebuie să te comporți ca în trecut, făcând un lucru în fața Mea și altul pe la spatele Meu; dacă te porți așa, atunci ești deja dincolo de răscumpărare. Nu am rostit oare cuvinte precum acestea mai mult decât îndeajuns? A trebuit să atrag în mod repetat atenția oamenilor tocmai din cauză că vechea lor natură este incorigibilă. Nu vă plictisiți! Ceea ce spun este în întregime pentru binele destinului vostru! Ceea ce îi trebuie Satanei este exact un loc scârbos și mizerabil; cu cât sunteți mai imposibil de răscumpărat și cu cât sunteți mai desfrânați, refuzând să vă supuneți înfrânării, cu atât tot felul de spirite necurate vor profita de orice oportunitate pentru a se infiltra în voi. Dacă ați ajuns în acest punct, atunci loialitatea voastră va fi doar pălăvrăgeală inutilă, fără nicio urmă de realitate în ea, iar hotărârea voastră va fi devorată de spirite necurate și transformată în răzvrătire și în intrigi ale Satanei pentru a-Mi perturba lucrarea, lăsând să fiți loviți de către Mine în orice clipă și în orice loc. Nimeni nu înțelege gravitatea acestei situații; oamenii pur și simplu se fac că nu aud și nu sunt precauți nici măcar un pic. Nu Îmi amintesc ce a fost făcut în trecut; chiar te mai aștepți ca Eu să fiu indulgent față de tine, „neamintindu-Mi” încă o dată? Deși oamenii Mi s-au împotrivit, nu o să le port pică, căci statura lor este prea mică și, astfel, nu am stabilit cerințe exagerat de înalte pentru ei. Tot ceea ce le cer este să nu fie depravați și să se supună înfrânării. Să fie oare dincolo de capacitatea voastră să îndepliniți această singură condiție? Majoritatea oamenilor se așteaptă ca Eu să le dezvălui și mai multe taine cu care să își bucure ochii. Și totuși, dacă ai ajunge să înțelegi toate tainele cerului, ce s-ar întâmpla? Ți-ar spori iubirea pentru Mine? Ți-ar stârni iubirea față de Mine? Eu nu subestimez omul, nici nu ajung cu ușurință la un verdict în privința lui. Dacă nu ar fi acestea adevăratele circumstanțe ale omului, niciodată nu aș încorona cu ușurință oamenii cu asemenea etichete. Gândiți-vă la trecut: de câte ori v-am defăimat Eu? De câte ori v-am subestimat? De câte ori v-am scrutat fără a lua în seamă circumstanțele voastre adevărate? De câte ori cuvântările Mele au eșuat să vă câștige din toată inima? De câte ori am vorbit fără a atinge o coardă profund sensibilă din voi? Care dintre voi Mi-a citit cuvintele fără frică și fără să tremure, profund temător că îl voi lovi și-l voi arunca în Adânc? Cine nu îndură încercări din cuvintele Mele? În cuvântările Mele sălășluiește autoritatea, dar aceasta nu este pentru a-l judeca superficial pe om; dimpotrivă, din cauza circumstanțelor adevărate ale omului, îi dezvălui constant sensul inerent al cuvintelor Mele. De fapt, există cineva capabil de a-Mi cunoaște atotputernicia din cuvintele Mele? Există cineva care poate înțelege aurul curat din cuvintele Mele? Am rostit cuvinte nespuse – le-a prețuit vreodată cineva?

3 martie 1992

Anterior: Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers - Capitolul 8

Înainte: Imnul Împărăției

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!

Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă Expunerea antihriștilor Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor Despre urmărirea adevărului Despre urmărirea adevărului Judecata începe de la casa lui Dumnezeu Cuvinte esențiale de la Dumnezeu Atotputernic Hristos al zilelor de pe urmă Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Adevărurile-realitate în care trebuie să pătrundă credincioșii în Dumnezeu Urmați Mielul și cântați cântări noi Ghid pentru răspândirea Evangheliei Împărăției Oile lui Dumnezeu aud glasul lui Dumnezeu Auziți glasul lui Dumnezeu Iată arătarea lui Dumnezeu Întrebări esențiale și răspunsuri despre Evanghelia Împărăției Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 1) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 2) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 3) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 4) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 5) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 6) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 7) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 8) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 9) Cum m-am întors la Dumnezeu Atotputernic

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger