Suspinul Celui Atotputernic

Există un secret enorm în inima ta de care nu ai fost niciodată conștient, fiindcă trăiești într-o lume fără lumină. Inima și duhul ți-au fost acaparate de cel rău. Vederea ți-a fost întunecată de tenebre și nu poți vedea nici soarele de pe cer, nici acea stea scânteietoare a nopții. Urechile îți sunt înfundate de cuvinte înșelătoare și nu auzi nici glasul tunător al lui Iahve, nici sunetul apelor care curg de la tron. Ai pierdut tot ce este pe bună dreptate al tău, tot ceea ce ți-a dăruit Cel Atotputernic. Ai intrat într-o nesfârșită mare a suferinței, fără nicio putere de a te salva, fără speranță de supraviețuire și tot ce faci este să te zbați și să alergi încoace și încolo… Din acel moment, ai fost condamnat să fii chinuit de cel rău, departe de binecuvântările Celui Atotputernic, acolo unde proviziile Celui Atotputernic îți sunt inaccesibile, coborând pe un drum fără întoarcere. Un milion de chemări abia pot să-ți trezească inima și duhul. Dormi adânc în mâinile celui rău, care te-a ademenit într-un nemărginit tărâm, unde nu există direcție sau indicatoare de drum. Din acel moment, ți-ai pierdut inocența și puritatea de la început și ai început să eviți îngrijirea Celui Atotputernic. În inima ta, cel rău te conduce în toate lucrurile și a devenit viața ta. Nu te mai temi de el, nu-l mai eviți și nu te mai îndoiești de el; în schimb, îl tratezi ca pe Dumnezeu în inima ta. Ai început să-l pui în raclă și să i te închini și voi doi ați devenit la fel de inseparabili precum trupul și umbra sa, hotărâți să trăiți și să muriți împreună. Nu ai nicio idee de unde ai venit, de ce te-ai născut sau de ce vei muri. Îl consideri pe Cel Atotputernic un străin; nu-I cunoști originile și cu atât mai puțin tot ceea ce a făcut El pentru tine. Toate lucrurile care vin de la El au devenit odioase pentru tine; nici nu le prețuiești, nici nu le cunoști valoarea. Umbli alături de cel rău, începând din ziua în care ai primit proviziile Celui Atotputernic. Ai suferit mii de ani de vijelii și furtuni alături de cel rău și te-ai unit cu el împotriva Dumnezeului care a fost sursa vieții tale. Nu știi nimic despre pocăință, ca să nu mai vorbim că ai ajuns la un pas de pieire. Ai uitat că cel rău te-a sedus și te-a chinuit; ți-ai uitat începuturile. Așadar, cel rău te-a chinuit în fiecare clipă până în ziua de azi. Inima și duhul îți sunt amorțite și decăzute. Ai încetat să te plângi de necazurile lumii omului; nu mai crezi că lumea este nedreaptă și cu atât mai puțin îți pasă dacă Cel Atotputernic există. Acest lucru este din cauză că, în urmă cu mult timp, l-ai considerat pe cel rău adevăratul tău tată și nu te poți despărți de el. Acesta este secretul din inima ta.

Pe măsură ce se ivesc zorile, o stea a dimineții începe să strălucească în est. E o stea care nu a mai fost niciodată acolo și luminează cerul senin, scânteietor, aprinzând din nou în inima oamenilor lumina stinsă. Datorită acestei lumini, care strălucește deopotrivă asupra ta și a altora, omenirea nu mai este singură. Cu toate acestea, doar tu continui să dormi adânc în noaptea întunecată. Nu auzi niciun sunet și nu vezi nicio lumină; nu ești conștient de apariția unui nou cer și pământ, a unei noi ere, pentru că tatăl tău îți spune: „Copilul meu, nu te ridica, e încă devreme. Vremea este rece, așa că nu merge afară, ca nu cumva să fii străpuns în ochi de sabie și de suliță”. Tu ai încredere doar în avertismentele tatălui tău, deoarece crezi că doar tatăl tău are dreptate, fiindcă tatăl tău este mai în vârstă decât tine și te iubește foarte mult. Astfel de avertismente și o astfel de dragoste te determină să nu mai crezi în legenda că există lumină în lume; ele nu te lasă să-ți pese dacă mai există adevăr în această lume. Tu nu mai îndrăznești să speri la salvarea oferită de Cel Atotputernic. Ești mulțumit cu situația actuală, nu te mai aștepți la apariția luminii, nu mai ești atent la venirea Celui Atotputernic așa cum este spusă în legendă. În ceea ce te privește, nimic din ceea ce este frumos nu poate fi readus la viață, nu poate exista. În ochii tăi, ziua de mâine a omenirii, viitorul omenirii, dispare pur și simplu, spulberat. Te ții strâns de hainele tatălui tău cu toată puterea, dorindu-ți să-i împărtășești greutățile, profund temător să nu-ți pierzi tovarășul de drum și direcția călătoriei tale îndepărtate. Lumea vastă și tulbure a oamenilor i-a format pe mulți dintre voi, neclintiți și neînfricați în a îndeplini diferitele roluri ale acestei lumi. Ea a creat mulți „războinici” fără vreo teamă de moarte. Mai mult decât atât, ea a produs grămadă peste grămadă de ființe umane amorțite și paralizate care nu cunosc scopul creației lor. Ochii Celui Atotputernic cercetează fiecare membru al rasei umane profund afectate. Ceea ce aude El este plânsetul celor care suferă, ce vede El este nerușinarea celor care sunt chinuiți și ce simte El este neajutorarea și groaza unei rase umane care a pierdut harul mântuirii. Omenirea respinge îngrijirea Lui, alegând să meargă pe propria ei cale și încearcă să evite cercetarea ochilor Lui, preferând să savureze până la ultima picătură amărăciunea mării adânci în compania dușmanului. Suspinul Celui Atotputernic nu mai este auzit de omenire; mâinile Celui Atotputernic nu mai sunt dispuse să mângâie această funestă umanitate. De nenumărate ori El câștigă din nou și de nenumărate ori pierde din nou și astfel se repetă lucrarea pe care o face El. Din acel moment, El începe să obosească, să se simtă epuizat și, astfel, oprește lucrarea pe care o are în mână și încetează să umble în mijlocul omenirii… Omenirea este complet inconștientă de oricare dintre aceste schimbări, de venirea și plecarea, de tristețea și melancolia Celui Atotputernic.

Totul din această lume se schimbă rapid odată cu gândurile Celui Atotputernic și sub ochii Lui. Lucruri despre care omenirea nu a auzit niciodată își fac brusc apariția, în timp ce lucruri pe care omenirea le-a avut de mult timp în stăpânire dispar fără ca ea să-și dea seama. Nimeni nu poate pătrunde locul în care se află Cel Atotputernic și cu atât mai puțin poate cineva să simtă transcendența și măreția forței de viață a Celui Atotputernic. El este transcendent prin faptul că poate să perceapă ceea ce oamenii nu pot. El este măreț prin faptul că El este Cel părăsit de omenire și, totuși, El mântuiește omenirea. El cunoaște semnificația vieții și a morții și, mai mult decât atât, El cunoaște legile existenței pe care oamenii, pe care i-a creat, ar trebui să le respecte. El este temelia existenței umane și El este Răscumpărătorul care învie din nou omenirea. El împovărează inimile fericite cu întristare și ridică inimile întristate cu fericire, toate de dragul lucrării Sale și de dragul planului Său.

Omenirea, după ce s-a abătut de la provizia de viață a Celui Atotputernic, nu cunoaște scopul existenței, dar se teme, totuși, de moarte. Nu are niciun ajutor sau sprijin, dar totuși ezită să-și închidă ochii și se călește pentru a prelungi o existență dezonorantă în această lume – saci de carne fără niciun simț al propriilor suflete. Tu trăiești astfel, fără speranță, la fel ca ceilalți, fără scop. Doar Cel Sfânt din legendă va mântui oamenii care, gemând în mijlocul suferinței lor, tânjesc cu disperare după sosirea Lui. Până acum, o astfel de credință nu a luat ființă în aceia cărora le lipsește conștiința. Cu toate acestea, oamenii încă tânjesc mult după ea. Cel Atotputernic are milă de acești oameni care au suferit profund; în același timp, El este sătul de acești oameni care nu au conștiință, fiindcă a trebuit să aștepte prea mult timp un răspuns din partea omenirii. El dorește să caute, să caute inima ta și duhul tău, să-ți aducă apă și mâncare și să te trezească, ca să nu-ți mai fie sete și foame. Când ești epuizat și când începi să simți puțin din dezolarea sumbră a acestei lumi, nu te pierde, nu plânge. Dumnezeu Atotputernic, Veghetorul, va întâmpina cu brațele deschise sosirea ta în orice moment. El stă de veghe lângă tine, așteptând să te întorci înapoi. El așteaptă ziua în care îți vei recăpăta brusc memoria: când vei realiza că ai venit de la Dumnezeu, că, la un moment dat, fără să-ți dai seama, ți-ai pierdut direcția, că, fără să-ți dai seama, ți-ai pierdut conștiința pe drum și că, fără să-ți dai seama, ai dobândit un „tată”; când realizezi, de asemenea, că Cel Atotputernic a stat întotdeauna de veghe, așteptând acolo mult, mult timp întoarcerea ta. El a vegheat cu dorință intensă, așteptând o reacție, dar fără a primi răspuns. Veghea și așteptarea Lui sunt dincolo de orice preț și sunt de dragul inimii omului și al duhului omului. Poate această veghe și această așteptare sunt nedeterminate și poate sunt pe sfârșite. Dar tu ar trebui să știi exact unde îți sunt inima și duhul în acest moment.

28 mai 2003

Anterior: Dumnezeu este sursa vieții omului

Înainte: Arătarea lui Dumnezeu a adus o nouă epocă

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte