Datorită lucrării lui Dumnezeu am ajuns în prezent și, astfel, suntem supraviețuitorii planului de gestionare al lui Dumnezeu. Faptul că rămânem astăzi este o mare înălțare din partea lui Dumnezeu deoarece, conform planului Său, țara marelui balaur roșu ar trebui distrusă. Dar cred că probabil El a stabilit un alt plan sau dorește să săvârșească o altă parte a lucrării Lui, așa că nici măcar astăzi nu pot explica în mod clar acest lucru – este ca o ghicitoare fără răspuns. Dar, în general, acest grup al nostru a fost predestinat de Dumnezeu și cred în continuare că Dumnezeu are altă lucrare în noi. Fie ca toți să ne rugăm stăruitor Cerului: „Să se facă voia Ta și fie să Te arăți iarăși nouă și să nu Te ascunzi, ca să-Ți putem vedea mai clar gloria și chipul”. Simt constant că acea cale pe care ne îndrumă Dumnezeu nu este dreaptă, ci un drum șerpuit, plin de gropi; în plus, Dumnezeu spune că, cu cât mai pietroasă este calea, cu atât mai mult ne poate aceasta dezvălui inimile iubitoare. Totuși, niciunul dintre noi nu poate deschide o asemenea cale. În experiența Mea, am mers pe multe căi stâncoase și nesigure și am îndurat mari suferințe; uneori, am fost atât de îndurerat încât am vrut să strig, dar am mers pe această cale până astăzi. Cred că aceasta este calea deschisă de Dumnezeu, deci suport chinul tuturor suferințelor și merg mai departe. Căci asta a poruncit Dumnezeu, deci cine poate scăpa? Nu cer să primesc vreo binecuvântare; nu cer decât să pot fi în stare să merg pe calea pe care s-ar cuveni să merg, potrivit voii lui Dumnezeu. Nu caut să-i imit pe ceilalți, mergând pe calea pe care merg ei; nu caut decât să Îmi pot împlini devotamentul de a merge pe calea menită Mie până la sfârșit. Nu cer ajutorul celorlalți; ca să fiu sincer, nici Eu nu pot ajuta pe nimeni. Se pare că sunt foarte sensibil în privința asta. Nu știu ce cred alți oameni. Asta deoarece am crezut dintotdeauna că măsura în care trebuie să sufere un individ și distanța pe care trebuie să o parcurgă pe calea lui sunt rânduite de Dumnezeu și că nimeni nu poate ajuta cu adevărat pe altcineva. Unii dintre frații și surorile noastre zeloase ar putea spune că sunt lipsit de dragoste, dar asta e doar ce cred Eu. Oamenii merg pe căile lor bazându-se pe îndrumarea lui Dumnezeu, iar Eu am încredere că majoritatea fraților și surorilor Mele Îmi vor înțelege inima. Sper și că Dumnezeu ne înzestrează cu și mai multă luminare în această privință, astfel încât dragostea noastră să poată deveni mai pură și prietenia noastră mai prețioasă. Să nu fim confuzi în privința acestui subiect, ci doar să dobândim o mai mare claritate, ca relațiile interpersonale să poată fi clădite pe fundamentul conducerii lui Dumnezeu.

Dumnezeu a lucrat în China continentală câțiva ani și a plătit un mare preț în toți oamenii ca să ne aducă, în sfârșit, unde suntem azi. Cred că pentru a îndruma pe cineva pe calea cea bună, această lucrare trebuie să înceapă de unde fiecare este cel mai slab; doar atunci pot ei să depășească primul obstacol și să meargă mai departe. Nu este mai bine așa? Poporul chinez, corupt de mii de ani, a supraviețuit până astăzi tuturor felurilor de „virusuri” care au avansat fără încetare, răspândindu-se peste tot ca molima; este suficient să vedem câți „microbi” sălășluiesc în oameni doar uitându-ne la relațiile lor. Lui Dumnezeu Îi este extrem de dificil să-Și dezvolte lucrarea într-o zonă închisă atât de ermetic și contaminată de virusuri. Personalitățile și obiceiurile oamenilor, felul în care fac lucrurile, tot ce exprimă în viețile și relațiile lor – sunt toate zdrențuite, până în punctul în care toată cunoașterea umană și toate culturile au fost condamnate la moarte de Dumnezeu. Ca să nu mai menționez diversele experiențe pe care le-au învățat de la familiile lor și societate – toate acestea au fost condamnate în ochii lui Dumnezeu. Asta din cauză că aceia care locuiesc pe acest tărâm au consumat prea multe virusuri. Pentru ei, parcă lucrurile sunt la fel ca întotdeauna și nu se gândesc la asta. Așadar, cu cât mai corupți sunt oamenii într-un loc, cu atât mai anormale sunt relațiile lor interpersonale. Relațiile oamenilor sunt pline de intrigi, ei complotează unul împotriva celuilalt și se măcelăresc de parcă ar fi într-o citadelă a demonilor canibali. Într-un asemenea loc plin de groază, unde fantomele aleargă nestăpânite, este foarte dificil să săvârșești lucrarea lui Dumnezeu. Mă rog fără încetare lui Dumnezeu când trebuie să întâlnesc oameni, deoarece sunt îngrozit să îi întâlnesc și profund temător că le voi ofensa „demnitatea” cu firea Mea. În inima Mea, Mă tem întotdeauna că aceste spirite necurate vor acționa nesăbuit, așa că Mă rog mereu lui Dumnezeu să Mă protejeze. Toate tipurile de relații anormale sunt evidente în mijlocul nostru și, văzând toate acestea, în inima Mea există ură, deoarece între ei, oamenii sunt mereu ocupați cu „treburi” omenești și nu se gândesc deloc la Dumnezeu. Le disprețuiesc comportamentul până în măduva oaselor. În oamenii din China continentală nu se pot vedea decât firile corupte satanice, deci, în lucrarea lui Dumnezeu asupra acestor oameni, este aproape imposibil să găsești ceva de valoare înlăuntrul lor; toată lucrarea este săvârșită de Duhul Sfânt și doar Duhul Sfânt îi mișcă mai mult pe oameni și lucrează în ei. Este aproape imposibil să-i folosești pe acei oameni; adică, lucrarea Duhului Sfânt de a-i mișca pe oameni cu cooperarea acestora nu se poate realiza. Duhul Sfânt lucrează cu perseverență ca să-i miște pe oameni, dar, chiar și așa, oamenii rămân amorțiți și insensibili și habar nu au ce anume face Dumnezeu. Așadar, lucrarea lui Dumnezeu în China continentală poate fi comparată cu lucrarea Lui de a crea cerul și pământul. El face toți oamenii să se nască din nou și schimbă totul la ei, întrucât înlăuntrul lor nu e nimic de valoare. Este atât de sfâșietor. Adesea Mă rog întristat pentru acești oameni: „Dumnezeule, fie ca marea Ta putere să se dezvăluie în acești oameni, astfel încât Duhul Tău să îi poată mișca mai mult și ca acești suferinzi amorțiți și neghiobi să poată fi treziți, să nu mai fie letargici din cauza somnului, și să vadă ziua slavei Tale”. Să ne rugăm toți înaintea lui Dumnezeu și să spunem: O, Dumnezeule! Să Te înduri din nou și să ai grijă de noi ca inimile noastre să se îndrepte întru totul spre Tine și să putem scăpa din acest ținut murdar, să ne ridicăm în picioare și să săvârșim ce ne-ai încredințat. Sper ca Dumnezeu să ne poată mișca din nou ca să-I putem dobândi luminarea și sper ca El să aibă milă de noi pentru ca inimile noastre să se poată întoarce treptat la El, iar El să ne poată câștiga. Aceasta e dorința pe care o împărtășim cu toții.

Calea pe care mergem este întru totul rânduită de Dumnezeu. Pe scurt, cred că voi merge cu siguranță pe această cale până la capăt, deoarece Dumnezeu Îmi zâmbește mereu și este ca și când aș fi mereu îndrumat de mâna Lui. Astfel, inima Mea nu este întinată de nimic altceva și, prin urmare, Mă gândesc mereu la lucrarea lui Dumnezeu. Împlinesc tot ce Îmi încredințează Dumnezeu cu toată puterea și dedicarea Mea și nu Mă amestec niciodată în sarcinile care nu-Mi sunt date, și nici nu Mă amestec în ce fac ceilalți – deoarece cred că fiecare persoană trebuie să meargă pe propria cale și să nu-i deranjeze pe ceilalți. Așa văd Eu lucrurile. Poate asta se întâmplă din cauza propriei Mele personalități, dar sper că frații și surorile Mele Mă înțeleg și Mă iartă, deoarece nu îndrăznesc niciodată să Mă opun decretelor Tatălui Meu. Nu îndrăznesc să sfidez voia Cerului. Ai uitat că „voia Cerului nu poate fi sfidată”? E posibil ca unii oameni să Mă creadă egocentric, dar cred că am venit în special ca să îndeplinesc o parte din lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu. Nu am venit ca să Mă implic în relații interpersonale; nu voi învăța niciodată cum să Mă înțeleg bine cu ceilalți. Totuși, în însărcinarea lui Dumnezeu, am îndrumarea Lui, și am credința și perseverența de a lucra până voi încheia această lucrarea. Poate că sunt prea „egocentric”, dar sper că toată lumea va încerca să simtă dragostea altruistă și dreaptă a lui Dumnezeu și că va încerca să coopereze cu El. Nu aștepta cea de-a doua venire a măreției lui Dumnezeu; nu-i de folos pentru nimeni. Întotdeauna cred că ar trebui să ne gândim la asta: „Trebuie să facem tot posibilul ca să împlinim ce se cuvine pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Însărcinarea dată de Dumnezeu fiecăruia dintre noi este diferită; cum ar trebui să o împlinim?” Trebuie doar să înțelegi pe ce cale mergi – este esențial ca lucrul acesta să-ți fie clar. De vreme ce toți vă doriți să Îl mulțumiți pe Dumnezeu, de ce nu I te predai Lui? Prima dată când M-am rugat la Dumnezeu, I-am oferit inima Mea în întregime. Oamenii din jurul Meu – părinții surorile, frații și colegii – pe toți i-am înghesuit într-un ungher al minții prin hotărârea Mea; era ca și când n-ar fi existat deloc pentru Mine. Căci mintea Mea era întotdeauna la Dumnezeu, la cuvintele Lui sau la înțelepciunea Sa; aceste lucruri erau întotdeauna în inima Mea și ocupau locul cel mai de preț în inima mea. Astfel, pentru oamenii care sunt plini de filosofii de viață, Eu sunt cineva care are sânge rece și este lipsit de emoții. Inimile lor sunt îndurerate de felul în care Mă port, de felul în care fac lucrurile, de fiecare mișcare a Mea. Ei Îmi aruncă priviri ciudate, ca și când persoana care sunt ar fi vreo ghicitoare fără răspuns. În mintea lor, măsoară în secret persoana care sunt, neștiind ce urmează să fac. Cum ar putea orice ar face ei să-Mi stea în cale? Poate că sunt invidioși sau dezgustați sau batjocoritori; nepăsător, parcă Mă rog tot timpul înaintea lui Dumnezeu cu multă sete și înfometare, ca și când în aceeași lume am fi doar Eu și El, și nimeni altcineva. Forțele lumii exterioare se îngrămădesc mereu în jurul Meu – dar și sentimentul că sunt mișcat de Dumnezeu se ridică în Mine. Prins în dilema asta, M-am plecat înaintea lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Cum aș putea fi potrivnic voii Tale? Ochii Tăi Mă văd onorabil, ca aurul curat, și, totuși, nu pot scăpa de forțele întunericului. Voi suferi pentru Tine toată viața, voi face din lucrarea Ta ocupația vieții Mele și Te implor să Îmi dai un loc potrivit de odihnă ca să Mă dedic Ție. O, Dumnezeule! Vreau să Mă ofer Ție. Tu cunoști bine slăbiciunile omului, deci de ce Te ascunzi de Mine?” Chiar atunci, M-am simțit de parcă aș fi fost un crin de munte, al cărui parfum s-a întețit în briză, necunoscut tuturor. Totuși, cerul a plâns, iar inima Mea a plâns în continuare; Mi se părea că durerea din inima Mea era și mai mare. Toate forțele și presiunea agresivă a omului – erau ca un tunet într-o zi senină. Cine putea să-Mi înțeleagă inima? Și astfel am venit din nou înaintea lui Dumnezeu și am spus: „O, Dumnezeule! Nu există nicio cale să Îți faci lucrarea în tărâmul acesta al murdăriei? De ce ceilalți nu pot fi atenți la inima Ta într-un mediu comod și încurajator care este lipsit de persecuție? Vreau să Îmi întind aripile și, totuși, de ce este atât de greu să zbor? Nu ești de acord?” Zile în șir am plâns din cauza asta și, totuși, întotdeauna am avut încredere că Dumnezeu avea să-Mi aline inima îndurerată. Nimeni nu Mi-a înțeles vreodată neliniștea. Probabil este o percepție directă de la Dumnezeu – dintotdeauna am avut în Mine o flacără pentru lucrarea Lui, și abia am avut timp să respir. Chiar și astăzi, încă Mă rog și spun: „O, Dumnezeule! Dacă este voia Ta, fie ca Tu să Mă îndrumi să fac o lucrare și mai măreață a Ta, astfel încât să se poată răspândi prin univers și să se poată deschide tuturor națiunilor și confesiunilor, ca să Mi se liniștească puțin inima și să pot trăi pentru Tine într-un loc de odihnă și să pot lucra pentru Tine fără perturbare și să Te pot servi, cu inima împăcată, toată viața Mea”. Asta e dorința inimii Mele. Poate frații și surorile vor spune că sunt arogant și încrezut; și Eu recunosc lucrul acesta, deoarece este adevărat – tinerii sunt pur și simplu aroganți. Astfel o spun exact cum este, fără să contrazic faptele. În Mine poți vedea toate trăsăturile de personalitate ale unei persoane tinere, dar poți vedea și prin ce Mă deosebesc de ceilalți tineri: prin calmul și liniștea Mea. Nu transform lucrul acesta într-un subiect de discuție; cred că Dumnezeu Mă cunoaște mai bine decât Mă cunosc Eu. Acestea sunt cuvinte din inima Mea și sper că frații și surorile nu se vor simți ofensate. Să vorbim despre cuvintele din inimile noastre, să ne uităm la ce urmărește fiecare dintre noi, să ne comparăm inimile iubitoare de Dumnezeu, să ascultăm cuvintele pe care I le șoptim lui Dumnezeu, să cântăm cele mai frumoase cântece în inimile noastre și să dăm glas mândriei din inimi astfel încât viețile noastre să devină mai frumoase. Uitați trecutul și priviți spre viitor. Dumnezeu va deschide o cale pentru noi!