Când Dumnezeu Își îndeplinește lucrarea, El nu vine să Se angajeze în nicio zidire sau mișcare, ci să împlinească lucrarea Sa de slujire. De fiecare dată când El devine trup, este doar ca să îndeplinească o etapă a lucrării și să lanseze o nouă epocă. Acum, a sosit Epoca Împărăției, ca și instructajul Împărăției. Această etapă a lucrării nu este lucrarea omului și nu este pentru a-l prelucra pe om într-o anumită măsură, ci este doar pentru a finaliza o parte din lucrarea lui Dumnezeu. Ceea ce face El nu este lucrarea omului, nu este pentru a obține un anumit rezultat în a prelucra omul înainte de a părăsi pământul; este pentru ca El să-Și îndeplinească lucrarea de slujire și să termine lucrarea pe care se cuvine să o facă, și anume, de a face aranjamente adecvate pentru lucrarea Lui pe pământ și, astfel, să câștige slava. Lucrarea Dumnezeului întrupat este diferită de cea a oamenilor folosiți de Duhul Sfânt. Când Dumnezeu vine să-Și facă lucrarea pe pământ, El este preocupat doar de împlinirea lucrării Sale de slujire. În ceea ce privește toate celelalte lucruri care nu au legătură cu aceasta, El nu ia parte aproape deloc, chiar până în punctul în care El refuză să le recunoască. El Își îndeplinește, pur și simplu, lucrarea pe care trebuie să o facă și este cel mai puțin preocupat de lucrarea pe care trebuie s-o facă omul. Lucrarea pe care o face este numai aceea care aparține epocii în care Se află El și lucrării de slujire pe care El trebuie să o împlinească, de parcă toate celelalte lucruri se află în afara sferei Sale. El nu Își procură mai multe cunoștințe elementare despre viața trăită ca unul din rândul omenirii, nici nu învață mai multe abilități sociale, nici nu Se echipează cu niciun alt lucru pe care îl înțelege omul. Tot ce ar trebui să aibă omul nu-L privește deloc pe El și, pur și simplu, Își face lucrarea care este de datoria Sa. Și astfel, după cum vede omul, Dumnezeul întrupat este deficitar în atât de multe încât nici măcar nu acordă vreo atenție multora dintre lucrurile pe care omul se cuvine să le aibă și, în plus, El nu are nicio înțelegere a acestor chestiuni. Asemenea lucruri, precum cunoașterea obișnuită despre viață, precum și principiile care guvernează comportamentul personal și interacțiunea cu ceilalți, par să nu aibă nicio legătură cu El. Dar tu, pur și simplu, nu poți simți, de la Dumnezeul întrupat, nici cea mai mică urmă de anormalitate. Adică, umanitatea Lui doar Îi păstrează viața ca persoană normală și raționamentul normal al creierului Său, oferindu-I capacitatea de a discerne între bine și rău. Cu toate acestea, El nu este dotat cu nimic altceva, toate acestea sunt ceea ce doar omul (ființă creată) ar trebui să posede. Dumnezeu devine trup doar pentru a-Și împlini propria lucrare de slujire. Lucrarea Sa este îndreptată spre o întreagă epocă, nu către vreo persoană sau vreun loc, ci spre întregul univers. Aceasta sunt direcția lucrării Sale și principiul prin care El lucrează. Nimeni nu poate schimba acest lucru, iar omul nu are nicio modalitate de a se implica în ea. De fiecare dată când Dumnezeu devine trup, El aduce cu Sine lucrarea acelei epoci și nu are nicio intenție de a trăi alături de om timp de douăzeci, treizeci, patruzeci sau chiar șaptezeci ori optzeci de ani, pentru ca el să poată înțelege mai bine și să câștige o percepție mai clară despre El. Nu este nevoie de aceasta! Făcând astfel, nu ar adânci, în niciun fel, cunoașterea pe care omul o are față de firea inerentă a lui Dumnezeu; în schimb, s-ar adăuga doar la noțiunile sale și ar face ca noțiunile și gândurile sale să se fosilizeze. Prin urmare, se cade ca voi toți să înțelegeți, cu exactitate, care este lucrarea Dumnezeului întrupat. Cu siguranță, nu puteți eșua în înțelegerea cuvintelor pe care vi le-am spus: „Oare Eu nu am venit pentru a experimenta viața unui om normal”? Ați uitat cuvintele: „Dumnezeu nu vine pe pământ ca să trăiască viața unui om normal”? Voi nu înțelegeți scopul lui Dumnezeu de a deveni trup și nici nu cunoașteți înțelesul cuvintelor: „Cum putea Dumnezeu să vină pe pământ cu intenția de a experimenta viața unei ființe create?” Dumnezeu vine pe pământ numai pentru a-Și finaliza lucrarea și, astfel, lucrarea Lui aici este de scurtă durată. El nu vine pe pământ cu intenția de a determina Duhul lui Dumnezeu să-Și cultive corpul trupesc într-un om superior care va conduce biserica. Când Dumnezeu vine pe pământ, este Cuvântul care devine trup; totuși, omul nu cunoaște lucrarea Lui și Îi atribuie, în mod forțat, lucruri. Dar ar trebui să înțelegeți cu toții că Dumnezeu este Cuvântul devenit trup, nu un corp trupesc care a fost cultivat de Duhul lui Dumnezeu ca să-și asume, pentru moment, rolul Lui. Dumnezeu Însuși nu este produsul cultivării, ci este Cuvântul devenit trup și, astăzi, El Își desfășoară în mod oficial lucrarea printre voi toți. Toți știți și recunoașteți că întruparea lui Dumnezeu este un adevăr faptic, totuși, vă purtați de parcă l-ați înțelege. De la lucrarea Dumnezeului întrupat până la semnificația și esența întrupării Sale, voi nu sunteți câtuși de puțin capabili să înțelegeți acestea și doar îi urmăriți pe ceilalți când recită, cu volubilitate, cuvinte memorate. Crezi că Dumnezeul întrupat este așa cum îți închipui tu?

Dumnezeu devine trup doar pentru a conduce epoca și a pune în mișcare o nouă lucrare. Este necesar să înțelegeți acest punct. Acest lucru este mult diferit de funcția omului, iar cele două nu pot fi menționate într-o suflare. Omul trebuie să fie antrenat și desăvârșit o perioadă lungă de timp înainte de a putea fi folosit la realizarea lucrării, iar felul umanității care este necesar este de un ordin deosebit de înalt. Omul nu trebuie doar să poată susține rațiunea umanității normale, ci trebuie să mai înțeleagă încă multe dintre principiile și regulile care guvernează comportamentul său față de ceilalți și, în plus, trebuie să se angajeze în a studia chiar mai mult despre înțelepciunea și cunoștințele etice ale omului. Acesta este lucrul cu care omul ar trebui să fie dotat. Cu toate acestea, nu este astfel pentru Dumnezeu devenit trup, căci lucrarea Lui nici nu reprezintă omul, nici nu este lucrarea lui; este, mai degrabă, o expresie directă a ființei Sale și o aplicare directă a lucrării pe care El trebuie s-o facă. (Desigur, lucrarea Lui este îndeplinită la momentul potrivit, nu la întâmplare sau în mod arbitrar, și e începută atunci când este timpul să-Și împlinească lucrarea de slujire.) El nu participă la viața sau la lucrarea omului, adică, umanitatea Lui nu este dotată cu niciuna dintre acestea (deși acest lucru nu-I afectează lucrarea). El doar Își împlinește lucrarea de slujire atunci când este timpul ca El să facă astfel; indiferent de statutul Său, El, pur și simplu, înaintează hotărât cu lucrarea pe care trebuie s-o facă. Orice știe omul și oricare ar fi părerea omului despre El, lucrarea Lui este în întregime neatinsă. De exemplu, când Isus Și-a desfășurat lucrarea, nimeni nu știa exact cine era El, dar El, pur și simplu, a înaintat hotărât în lucrarea Sa. Nimic din toate acestea nu L-a împiedicat în îndeplinirea lucrării pe care El se cuvenea s-o facă. De aceea, El nu a mărturisit la început sau nu Și-a proclamat propria Sa identitate, și doar l-a făcut pe om să-L urmeze. Desigur, aceasta nu a fost numai umilința lui Dumnezeu, ci a fost și modul în care Dumnezeu a lucrat în trup. El a putut lucra doar astfel, pentru că omul nu avea nicio cale de a-L recunoaște cu ochiul liber. Și, chiar dacă omul L-ar fi recunoscut, nu ar fi putut să ajute în lucrarea Lui. Mai mult, El nu a devenit trup pentru a-l face pe om să ajungă să-I cunoască trupul; a fost pentru a realiza lucrarea și a-Și împlini lucrarea de slujire. Din acest motiv, El nu a acordat nicio importanță în a-Și face publică identitatea. Când Și-a terminat întreaga lucrare pe care trebuia s-o facă, întreaga Sa identitate și statutul Său au devenit, în mod natural, clare pentru om. Dumnezeu devenit trup păstrează tăcerea și niciodată nu face vreun anunț. El nu dă atenție nici omului, nici modului în care omul avansează în urma Lui, ci, pur și simplu, înaintează hotărât în împlinirea lucrării Sale de slujire și în realizarea lucrării pe care se cuvine s-o facă. Nimeni nu poate sta în calea lucrării Sale. Când va veni timpul ca El să-Și încheie lucrarea, aceasta va fi, cu siguranță, finalizată și i se va pune capăt, iar nimeni nu poate să dicteze altfel. Numai după ce El va pleca de la om, la finalizarea lucrării, omul va înțelege lucrarea pe care o face El, deși încă nu în întregime cu claritate. Și va dura mult timp ca omul să înțeleagă pe deplin intențiile cu care El Și-a îndeplinit lucrarea prima dată. Cu alte cuvinte, lucrarea epocii Dumnezeului întrupat este împărțită în două părți. O parte constă în lucrarea pe care o face trupul întrupat al lui Dumnezeu Însuși și în cuvintele pe care le spune acest trup întrupat. Odată ce lucrarea de slujire a trupului Său este împlinită în întregime, rămâne de îndeplinit cealaltă parte a lucrării de către cei care sunt folosiți de Duhul Sfânt. Este momentul în care omul trebuie să-și împlinească funcția, pentru că Dumnezeu a deschis deja calea și trebuie să fie umblată de către om însuși. Adică, Dumnezeu devenit trup îndeplinește o parte a lucrării, iar apoi Duhul Sfânt și cei folosiți de către Duhul Sfânt vor succeda în această lucrare. De aceea, omul ar trebui să știe ce implică lucrarea care e îndeplinită în principal de către Dumnezeu devenit trup în această etapă, și trebuie să înțeleagă exact care este semnificația lui Dumnezeu care devine trup și care este lucrarea pe care El se cuvine să o îndeplinească și să nu facă cereri de la Dumnezeu conform cerințelor făcute omului. Aici se află greșeala omului, noțiunea lui și, chiar mai mult, răzvrătirea lui.

Dumnezeu nu devine trup cu intenția de a permite omului să-I cunoască trupul sau de a-i permite omului să distingă diferențele dintre trupul Său întrupat și cel al omului; nici nu devine trup pentru a antrena puterea de discernământ a omului și, cu atât mai puțin El face în acest fel cu intenția de a-i permite omului să se închine trupului întrupat al lui Dumnezeu, câștigând, prin aceasta, o mare slavă. Niciunul dintre aceste lucruri nu este intenția inițială a lui Dumnezeu în a deveni trup. Dumnezeu nu devine trup nici pentru a condamna omul, nici pentru a-l dezvălui în mod intenționat pe acesta, nici pentru a face lucrurile dificile pentru el. Niciunul dintre aceste lucruri nu este intenția a lui Dumnezeu. De fiecare dată când Dumnezeu devine trup, este o formă inevitabilă a lucrării. De dragul lucrării și al gestionării Sale mai mari, El acționează în acest fel și nu pentru motivele pe care și le imaginează omul. Dumnezeu vine pe pământ numai după cum cere lucrarea Sa și doar așa cum este necesar. El nu vine pe pământ cu intenția de a Se uita pur și simplu prin jur, ci de a duce la îndeplinire lucrarea pe care trebuie s-o facă. De ce altfel ar prelua o povară atât de mare și Și-ar asuma riscuri atât de mari pentru a realiza această lucrare? Dumnezeu devine trup doar atunci când trebuie și întotdeauna cu semnificație unică. Dacă ar fi doar de dragul de a le permite oamenilor să se uite la El și să-și lărgească orizonturile, atunci, cu absolută siguranță, El nu ar veni niciodată printre oameni atât de ușor. El vine pe pământ de dragul gestionării Sale și al lucrării Sale mai mari și pentru ca El să poată obține mai mult din omenire. El vine să reprezinte epoca, să-l înfrângă pe Satana și El Se îmbracă în trup pentru a-l învinge pe Satana. Chiar mai mult, El vine pentru a ghida întreaga rasă umană în a-și trăi viața. Toate acestea privesc gestionarea Lui și se referă la lucrarea întregului univers. Dacă Dumnezeu a devenit trup doar pentru a îi permite omului să ajungă să-I cunoască trupul și să deschidă ochii oamenilor, atunci de ce nu ar călători în fiecare națiune? Nu ar fi aceasta o chestiune extrem de ușoară? Însă El nu a făcut așa, alegând, în schimb, un loc potrivit în care să Se stabilească și să înceapă lucrarea pe care ar trebui s-o facă. Numai acest singur trup este de o importanță considerabilă. El reprezintă o întreagă epocă și realizează, de asemenea, lucrarea unei epoci întregi; El, deopotrivă, pune capăt epocii anterioare și o introduce pe cea nouă. Toate acestea sunt o chestiune importantă care privește gestionarea lui Dumnezeu și toate acestea reprezintă semnificația unei etape a lucrării pe care Dumnezeu vine să o îndeplinească pe pământ. Când a venit pe pământ, Isus a spus doar câteva cuvinte și a realizat o lucrare; El nu S-a îngrijit de viața omului și a plecat de îndată ce Și-a terminat lucrarea. Astăzi, când am terminat de vorbit și de transmis vouă cuvintele Mele și când ați înțeles cu toții, acest pas din lucrarea Mea va fi fost încheiat, indiferent de cum va fi viața voastră. În viitor, trebuie să fie unii oameni care să continue acest pas din lucrarea Mea și să lucreze în continuare pe pământ potrivit cu aceste cuvinte; în acel moment, vor începe lucrarea și construcția omului. Dar, în prezent, Dumnezeu doar Își face lucrarea pentru a-Și împlini lucrarea de slujire și pentru a finaliza o treaptă a acesteia. Dumnezeu lucrează într-o manieră diferită de aceea a omului. Omului îi plac adunările și forumurile și acordă importanță ceremoniei, pe când ceea ce Dumnezeu urăște cel mai mult sunt tocmai adunările și întâlnirile omului. Dumnezeu conversează și vorbește, în mod informal, cu omul; aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, care este dezrobită, în mod deosebit, eliberându-vă și pe voi. Cu toate acestea, urăsc să Mă întâlnesc cu voi și nu pot să Mă obișnuiesc cu o viață atât de strict controlată ca a voastră. Cel mai mult urăsc regulile; ele îi impun omului constrângeri până la punctul de a-l face temător să se miște, să vorbească și să cânte, cu ochii fixați, drept înainte, la tine. Urăsc complet modul vostru de a vă aduna și detest cu desăvârșire adunările mari. Pur și simplu refuz să Mă întâlnesc cu voi în acest fel, pentru că acest mod de viață vă face să vă simțiți încătușați și să respectați prea multă etichetă și prea multe reguli. Dacă vi s-ar permite să conduceți, i-ați conduce pe toți oamenii în domeniul regulilor și nu ar avea nicio cale de a respinge regulile sub conducerea voastră; în schimb, ambianța religiei ar deveni tot mai intensă, iar practicile omului ar continua să se înmulțească. Unii oameni continuă să discute și să vorbească atunci când se adună și nu se simt niciodată obosiți, iar unii pot continua zile întregi să predice, fără să se oprească. Toate acestea sunt considerate adunări mari și întâlnirile omului; ele nu au nimic de-a face cu o viață de mâncat și băut, de bucurie sau de eliberare a duhului. Toate acestea sunt întâlniri! Reuniunile voastre colegiale, precum și adunările mari și mici, Îmi provoacă toate dezgust, iar Eu nu am simțit niciodată vreun interes față de acestea. Acesta este principiul prin care lucrez: nu sunt dornic să predic în timpul adunărilor și nici nu doresc să proclam nimic în cadrul unei adunări publice mari și, chiar mai puțin, să vă convoc pe toți, timp de câteva zile, la o conferință specială. Nu Mi Se pare plăcut că voi toți ar trebui să stați așezați, dichisiți, la o întâlnire; detest să vă văd trăind în limitele oricărei anumite ceremonii și, chiar mai mult, refuz să iau parte la o astfel de ceremonie de-a voastră. Cu cât faceți mai mult acest lucru, cu atât Mi Se pare mai respingător. Nu am nici cel mai mic interes pentru aceste ceremonii și reguli ale voastre; indiferent de cât de bună treabă faceți voi cu ele, Eu le consider pe toate dezgustătoare. Nu este faptul că aranjamentele voastre sunt nepotrivite sau că sunteți prea mărunți; ci faptul că vă detest felul de a trăi și, chiar mai mult, nu Mă pot obișnui cu acesta. Voi nu înțelegeți câtuși de puțin lucrarea pe care doresc s-o fac. Când Isus Își desfășura lucrarea în vremea aceea, după ce ținea predica într-un anumit loc, El îi conducea pe ucenicii Săi în afara orașului și vorbea cu ei despre căile pe care se cuvenea ca ei să le înțeleagă. El lucra adesea în asemenea mod. Plecând din mulțime, El a condus câțiva ucenici preaiubiți sus în munți, vorbind cu ei despre căile pe care era necesar ca ei să le înțeleagă. El a lucrat deseori într-o astfel de manieră. Lucrarea Sa în rândul mulțimii a fost sporadică. În conformitate cu ceea ce cereți voi de la El, Dumnezeu devenit trup nu ar trebui să aibă viața unui om normal; El trebuie să-Și realizeze lucrarea și, indiferent dacă stă așezat, stă în picioare sau merge, El trebuie să vorbească. El trebuie să lucreze în orice moment și nu-Și poate înceta niciodată „operațiunile”, altfel El Și-ar neglija îndatoririle. Oare aceste cerințe ale omului sunt adecvate rațiunii umane? Unde vă este integritatea? Nu cereți prea mult? Am nevoie de tine ca să Mă examinezi în timp ce lucrez? Am nevoie de tine ca să supraveghezi în timp ce-Mi împlinesc lucrarea de slujire? Știu bine ce lucrare trebuie să fac și când trebuie s-o fac; nu este nevoie ca alții să intervină. S-ar putea să-ți pară că nu am făcut mult, dar, până atunci, lucrarea Mea va fi la sfârșit. Luați, de exemplu, cuvintele lui Isus din cele patru Evanghelii: nu au fost, de asemenea, limitate? În acel moment, când Isus a intrat în sinagogă și a rostit o predică, El a terminat în cel mult câteva minute, iar când a făcut vorbire, i-a condus pe ucenicii Săi în barcă și a plecat fără nicio explicație. Cel mult, cei din sinagogă au discutat acest lucru între ei, însă Isus nu avea nicio legătură cu asta. Dumnezeu face doar lucrarea pe care ar trebui s-o facă și nimic pe lângă acest lucru. Acum, mulți vor să spun și să vorbesc mai mult, cel puțin câteva ore pe zi. După cum vedeți, Dumnezeu încetează să mai fie El dacă nu vorbește și numai Cel care vorbește este Dumnezeu. Voi sunteți toți orbi! Toți brute! Sunteți toți lucruri neștiutoare care nu au nicio rațiune! Aveți prea multe noțiuni! Cerințele voastre merg prea departe! Sunteți inumani! Nu înțelegeți câtuși de puțin ceea ce este Dumnezeu! Voi credeți că toți vorbitorii și oratorii sunt Dumnezeu și că oricine dorește să vă ofere cuvinte este tatăl vostru. Spuneți-Mi, voi toți, cu trăsăturile voastre bine formate și aspectul neobișnuit, încă mai aveți cea mai mică urmă de rațiune? Cunoașteți încă cerul-soarele! Fiecare dintre voi este ca un oficial lacom și corupt, deci cum puteți gândi rațional? Cum puteți discerne între bine și rău? Eu v-am oferit mult, dar câți dintre voi au pus preț pe acest lucru? Cine este pe deplin în posesia acestuia? Nu știți cine a deschis calea de-a lungul căreia vă plimbați astăzi, astfel încât continuați să cereți de la Mine, făcându-Mi aceste cerințe ridicole și absurde. Oare nu sunteți îmbujorați de rușine? Nu am vorbit suficient? N-am făcut destul? Care dintre voi puteți să-Mi prețuiți, cu adevărat, cuvintele ca pe o comoară? Mă măguliți când sunteți în prezența Mea, dar mințiți și înșelați atunci când nu sunteți! Acțiunile voastre sunt prea josnice și Mă revoltă! Știu că Mă rugați să vorbesc și să lucrez pentru niciun alt motiv decât ca să vă desfătați ochii și să vă lărgiți orizonturile, nu de dragul de a vă transforma viețile. Cât de mult am vorbit deja cu voi? Viețile voastre ar fi trebuit să se schimbe acum multă vreme, deci, atunci, de ce tot continuați să reveniți la vechile voastre stări chiar și acum? Cumva ați fost jefuiți de cuvintele Mele și nu le-ați primit? Ca să spunem adevărul, nu doresc să mai vorbesc deloc unor degenerați ca voi – ar fi în zadar! Nu doresc să fac o lucrare atât de inutilă! Voi doriți doar să vă lărgiți orizonturile sau să vă desfătați ochii, și nu să câștigați viață! Toți vă înșelați pe voi înșivă! Vă întreb, cât de mult din ceea ce v-am spus, față în față, ați pus în practică? Tot ceea ce faceți este să jucați feste pentru a-i înșela pe ceilalți! Îi detest pe aceia dintre voi care se bucură să observe în calitate de spectatori și consider curiozitatea voastră profund dezgustătoare. Dacă nu sunteți aici pentru a urmări adevărata cale sau a înseta pentru adevăr, atunci sunteți obiectele detestării Mele! Știu că Mă ascultați vorbind doar pentru a vă satisface curiozitatea sau pentru a vă împlini una sau alta dintre dorințele voastre lacome. Voi nici nu vă gândiți să căutați existența adevărului sau să explorați calea cea dreaptă pentru a intra în viață; aceste cereri, pur și simplu, nu există printre voi. Tot ceea ce faceți este să vă comportați cu Dumnezeu ca și cu o jucărie pe care o studiați și o admirați. Aveți prea puțină pasiune pentru a urmări viața, dar multă dorință de a fi curioși! Explicarea modului de viață unor astfel de oameni este echivalent cu vorbirea în van; aș putea, de asemenea, să nu vorbesc deloc! Lăsați-Mă să vă spun: dacă voi căutați doar să umpleți golul din inimile voastre, atunci ar fi cel mai bine să nu veniți la Mine! Ar trebui să dați importanță dobândirii vieții! Nu vă păcăliți pe voi înșivă! Ar fi cel mai bine să nu luați curiozitatea drept bază pentru căutarea vieții sau să o folosiți ca pe un pretext pentru a-Mi cere să vorbesc cu voi. Acestea sunt toate trucuri la care sunteți extrem de pricepuți! Te întreb din nou: cât de mult ai intrat, de fapt, în ceea ce îți cer Eu să intri? Ai înțeles tot ce am vorbit cu tine? Ai reușit să pui în practică tot ceea ce ți-am spus?

Lucrarea fiecărei epoci este inițiată de Dumnezeu Însuși, însă ar trebui să știi că, oricare ar fi modul în care lucrează Dumnezeu, El nu vine să înceapă o mișcare sau să țină conferințe speciale ori să stabilească vreun fel de organizație în numele vostru. El vine doar pentru a îndeplini lucrarea pe care trebuie s-o facă. Lucrarea Lui nu tolerează constrângerea niciunui om. El Își face lucrarea oricum dorește; indiferent de ceea ce crede sau știe omul despre ea, El este preocupat doar de realizarea lucrării Sale. De la crearea lumii până în prezent, au existat deja trei etape ale lucrării; de la Iahve la Isus și din Epoca Legii până în Epoca Harului, Dumnezeu nu a convocat niciodată o conferință specială pentru om și nici nu a adunat vreodată întreaga omenire pentru a întruni o conferință specială de lucru la nivel mondial și, prin aceasta, să extindă domeniul lucrării Sale. Tot ceea ce face El este să efectueze lucrarea inițială a unei epoci întregi, la un timp și într-un loc potrivit, inaugurând astfel epoca și îndrumând rasa umană cum să-și trăiască viața. Conferințele speciale sunt adunările omului; adunarea oamenilor împreună, pentru a celebra sărbătorile, este lucrarea omului. Dumnezeu nu respectă sărbătorile și, în plus, le consideră odioase; El nu convoacă conferințe speciale și, mai mult de-atât, le consideră dezgustătoare. Acum, ar trebui să înțelegi exact care este lucrarea făcută de Dumnezeul întrupat.