În Epoca Harului, Ioan a pregătit calea pentru Isus. Ioan nu a putut să facă lucrarea lui Dumnezeu Însuși, ci pur și simplu a îndeplinit datoria omului. Deși Ioan a fost înainte-mergătorul Domnului, nu a putut să-L reprezinte pe Dumnezeu; a fost doar un om folosit de Duhul Sfânt. După ce Isus a fost botezat, Duhul Sfânt S-a coborât peste El, ca un porumbel. Apoi, El Și-a început lucrarea, adică a început să facă lucrarea de slujire a lui Hristos. De aceea Și-a asumat identitatea lui Dumnezeu, căci de la Dumnezeu venea El. Indiferent cum era credința Lui înainte de aceasta – poate că a fost slabă câteodată sau puternică uneori – totul aparținea vieții umane normale pe care El a dus-o înainte să-Și facă lucrarea de slujire. După ce a fost botezat (adică uns), puterea și slava lui Dumnezeu I-au fost imediat alături și, astfel, El a început să-Și facă lucrarea de slujire. Putea să facă semne și minuni, să săvârșească miracole și avea putere și autoritate, căci El lucra direct în numele lui Dumnezeu Însuși; El făcea lucrarea Duhului în locul Lui și exprima vocea Duhului. Prin urmare, El era Dumnezeu Însuși; acest lucru este de netăgăduit. Ioan a fost cineva folosit de Duhul Sfânt. Nu putea și nici nu era posibil pentru el să-L reprezinte pe Dumnezeu. Dacă și-ar fi dorit să o facă, Duhul Sfânt nu i-ar fi permis, căci el nu era în stare să facă lucrarea pe care Dumnezeu Însuși intenționa să o facă. Poate că în el erau multe care țineau de voința omului sau unele abateri; în niciun caz nu putea el să-L reprezinte nemijlocit pe Dumnezeu. Greșelile și absurditatea lui îl reprezentau doar pe el, dar lucrarea lui era reprezentativă pentru Duhul Sfânt. Totuși, nu poți spune că el, în deplinătatea lui, Îl reprezenta pe Dumnezeu. Ar putea denaturările lui să-L reprezinte, de asemenea, pe Dumnezeu? E normal să existe denaturări în reprezentarea omului, dar dacă există abateri în reprezentarea lui Dumnezeu, atunci asta nu L-ar dezonora pe Dumnezeu? Nu ar fi aceea o hulă împotriva Duhului Sfânt? Duhul Sfânt nu îi permite cu ușurință unei persoane să stea în locul lui Dumnezeu, chiar dacă aceasta este înălțată de alții. Dacă ea nu este Dumnezeu, nu ar putea să rămână neclintită la final. Duhul Sfânt nu permite unei persoane să-L reprezinte pe Dumnezeu după cum poftește aceasta! De exemplu, Duhul Sfânt a fost Cel care a adus mărturie pentru Ioan și tot Duhul Sfânt l-a dezvăluit ca fiind cel care a pregătit calea pentru Isus, dar lucrarea făcută asupra lui de Duhul Sfânt a fost bine măsurată. Tot ce i s-a cerut lui Ioan a fost să fie pregătitorul căii pentru Isus, să netezească calea pentru El. Adică, Duhul Sfânt doar i-a sprijinit lucrarea de a pregăti calea și i-a permis doar să facă o astfel de lucrare – nu i s-a permis să facă o altă lucrare. Ioan l-a reprezentat pe Ilie și el a reprezentat un profet care a pregătit calea. Duhul Sfânt l-a sprijinit în aceasta; atât timp cât lucrarea lui a fost aceea de a pregăti calea, Duhul Sfânt l-a sprijinit. Totuși, dacă ar fi pretins că este Dumnezeu Însuși și ar fi spus că a venit să termine lucrarea de răscumpărare, Duhul Sfânt ar fi trebuit să-l disciplineze. Oricât de mare a fost lucrarea lui Ioan și cu toate că a fost sprijinită de Duhul Sfânt, nu a fost fără limite. Chiar dacă Duhul Sfânt i-a sprijinit într-adevăr lucrarea, puterea dată lui la acea vreme se limita la pregătirea căii de către el. El nu a putut face absolut nicio altă lucrare, pentru că el era doar Ioan, cel care a pregătit calea, și nu Isus. Prin urmare, mărturia Duhului Sfânt este esențială, dar lucrarea pe care Duhul Sfânt îi permite omului să o facă este și mai importantă. Lui Ioan nu i se adusese mărturie răsunătoare la acea vreme? Nu a fost și lucrarea lui măreață? Însă lucrarea pe care a făcut-o nu a putut să o depășească pe aceea a lui Isus, căci nu era decât un om folosit de Duhul Sfânt și nu putea să-L reprezinte direct pe Dumnezeu, așa că lucrarea făcută de el era limitată. După ce a terminat lucrarea de pregătire a căii, Duhul Sfânt nu i-a mai susținut mărturia, după el nu a urmat nicio nouă lucrare, și a plecat când a început lucrarea lui Dumnezeu Însuși.

Există unii care sunt posedați de spirite rele și strigă în gura mare: „Eu sunt dumnezeu!” Totuși, în cele din urmă, ei sunt dezvăluiți, căci greșesc în privința lucrului pe care îl reprezintă. Ei îl reprezintă pe Satana și Duhul Sfânt nu le acordă nicio atenție. Oricât de mult te-ai preamări sau oricât de puternic ai striga, ești tot o ființă creată și una care este a Satanei. Eu nu strig niciodată: „Sunt Dumnezeu, sunt Fiul iubit al lui Dumnezeu!” Dar lucrarea pe care o fac este lucrarea lui Dumnezeu. Trebuie să strig? Exaltarea nu este necesară. Dumnezeu Își face singur lucrarea și nu are nevoie ca omul să-I confere un statut sau un titlu onorific: lucrarea Lui Îi reprezintă identitatea și statutul. Înainte de botezul Său, nu era Isus Dumnezeu Însuși? Nu era El întruparea lui Dumnezeu? Cu siguranță nu se poate spune că abia după ce I s-a adus mărturie a devenit singurul Fiu al lui Dumnezeu? Cu mult înainte ca El să-Și înceapă lucrarea, nu exista deja un om pe nume Isus? Tu nu ești în stare să deschizi noi căi sau să reprezinți Duhul. Nu poți exprima lucrarea Duhului sau cuvintele pe care le rostește. Nu ești în stare să faci lucrarea lui Dumnezeu Însuși și pe cea a Duhului ești incapabil să o faci. Înțelepciunea, minunăția și caracterul de nepătruns al lui Dumnezeu și întreaga fire prin care Dumnezeu îl mustră pe om – toate acestea îți depășesc capacitatea de exprimare. Prin urmare, ar fi inutil să încerci să pretinzi a fi Dumnezeu; ai avea numai numele, și nimic din substanță. Dumnezeu Însuși a venit, dar nimeni nu-L recunoaște, totuși Își continuă lucrarea și o face astfel în reprezentarea Duhului. Nu contează dacă Îl numești om sau Dumnezeu, Domnul sau Hristos sau dacă Îi spui soră. Însă lucrarea pe care o face El este aceea a Duhului și reprezintă lucrarea lui Dumnezeu Însuși. Lui nu Îi pasă de numele prin care I se adresează omul. Poate numele acela să-I determine lucrarea? Indiferent cum Îl numești, în ceea ce Îl privește pe Dumnezeu, El este trupul întrupat al Duhului lui Dumnezeu; El reprezintă Duhul și este aprobat de Duh. Dacă nu ești în stare să deschizi calea pentru o nouă epocă sau să pui capăt epocii vechi, să inaugurezi una nouă sau să faci o nouă lucrare, atunci nu poți fi numit Dumnezeu!

Nici măcar o persoană care este folosită de Duhul Sfânt nu poate să-L reprezinte pe Dumnezeu Însuși. Aceasta nu înseamnă doar că o astfel de persoană nu-L poate reprezenta pe Dumnezeu, ci și că lucrarea pe care o face nu-L poate reprezenta direct pe Dumnezeu. Cu alte cuvinte, experiențele umane nu pot fi direct plasate în gestionarea lui Dumnezeu și nu o pot reprezenta. Lucrarea pe care o face Dumnezeu Însuși este în întregime lucrarea pe care intenționează să o facă în planul Său de gestionare și are legătură cu marea gestionare. Lucrarea făcută de oameni constă în furnizarea experiențelor lor individuale. Constă în găsirea unei noi căi de experiență în afară de cele umblate de aceia de dinainte și în îndrumarea fraților și a surorilor lor în timp ce se află sub îndrumarea Duhului Sfânt. Ceea ce oferă acești oameni sunt experiențele lor individuale sau scrierile spirituale ale oamenilor spirituali. Cu toate că acești oameni sunt folosiți de Duhul Sfânt, lucrarea pe care o fac nu are legătură cu marea lucrare de gestionare în planul de 6000 de ani. Ei sunt doar aceia care au fost ridicați de Duhul Sfânt în perioade diferite pentru a conduce oamenii în curentul Duhului Sfânt, până când funcțiile pe care pot să le îndeplinească se vor încheia sau până la sfârșitul vieții lor. Lucrarea pe care o fac ei este doar de a pregăti o cale potrivită pentru Dumnezeu Însuși sau de a continua un anumit aspect al gestionării lui Dumnezeu Însuși pe pământ. În sine, acești oameni nu sunt în stare să facă lucrarea mai măreață a gestionării Lui, și nici nu pot să deschidă noi căi, cu atât mai puțin poate oricare dintre ei să ducă la bun sfârșit toată lucrarea lui Dumnezeu din epoca precedentă. Prin urmare, lucrarea pe care o fac ei reprezintă doar o ființă creată care își îndeplinește funcția, și nu-L poate reprezenta pe Dumnezeu Însuși înfăptuindu-Și lucrarea de slujire. Acest lucru se întâmplă deoarece lucrarea pe care o fac ei e diferită de cea făcută de Dumnezeu Însuși. Lucrarea de a inaugura o nouă epocă nu este ceva care poate fi făcut de om, în locul lui Dumnezeu. Nu poate fi făcută de nimeni altcineva decât de Dumnezeu Însuși. Toată lucrarea făcută de om constă în îndeplinirea propriei datorii ca ființă creată și este făcută atunci când el este mișcat sau luminat de Duhul Sfânt. Călăuzirea pe care o oferă acești oameni constă în întregime în a-i arăta omului calea practicii în viața de zi cu zi și cum ar trebui să se poarte în concordanță cu intențiile lui Dumnezeu. Lucrarea omului nici nu implică gestionarea lui Dumnezeu, și nici nu reprezintă lucrarea Duhului. De exemplu, lucrarea lui Witness Lee și a lui Watchman Nee a fost pentru a deschide calea. Fie calea veche sau nouă, lucrarea s-a bazat pe principiul de a rămâne în cadrul Bibliei. Fie că era vorba despre a restaura biserica locală sau despre a o clădi, lucrarea lor a avut de-a face cu înființarea de biserici. Lucrarea pe care au făcut-o a continuat-o pe cea pe care Isus și apostolii Săi au lăsat-o neterminată sau pe care nu au continuat să o dezvolte în Epoca Harului. Ceea ce au făcut în lucrarea lor a fost să restabilească ceea ce Isus le ceruse, în lucrarea Lui de atunci, generațiilor care au venit după El, cum ar fi să-și acopere capetele, să primească botezul, să frângă pâinea sau să bea vin. S-ar putea spune că lucrarea lor a fost să respecte Biblia și să caute căi în Biblie. Ei nu au făcut niciun fel de noi progrese. Prin urmare, în lucrarea lor, cineva poate vedea doar descoperirea de noi căi în cadrul Bibliei, cât și practici mai bune și mai realiste. Însă, în lucrarea lor nu se pot găsi intențiile actuale ale lui Dumnezeu, cu atât mai puțin noua lucrare pe care intenționează să o facă Dumnezeu în zilele de pe urmă. Aceasta este deoarece calea pe care au umblat era încă una veche – nu a existat nicio reînnoire, niciun progres. Ei au continuat să se țină de faptul răstignirii lui Isus, să respecte practica de a le cere oamenilor să se căiască și să-și mărturisească păcatele, să rămână credincioși zicalelor cum că acela care îndură până la final va fi mântuit și că bărbatul este capul femeii și că femeia trebuie să-și asculte soțul și, chiar mai mult, au continuat să se țină de noțiunea tradițională că surorile nu pot să predice, ci doar să fie ascultătoare. Dacă un astfel de stil de conducere ar fi continuat să fie respectat, Duhul Sfânt nu ar fi fost niciodată în stare să îndeplinească o nouă lucrare, să-i elibereze pe oameni de reglementări sau să-i conducă într-un ținut al libertății și frumuseții. Prin urmare, această etapă a lucrării, care schimbă epoca, necesită ca Dumnezeu Însuși să lucreze și să vorbească; altfel, niciun om nu poate face lucrul acesta în locul Lui. Până acum, toată lucrarea Duhului Sfânt din afara acestui curent a stagnat și cei care au fost folosiți de Duhul Sfânt au devenit confuzi. Așadar, de vreme ce lucrarea oamenilor folosiți de Duhul Sfânt nu seamănă cu lucrarea făcută de Dumnezeu Însuși, identitățile lor și subiecții în numele cărora acționează sunt, de asemenea, altfel. Acest lucru se întâmplă deoarece lucrarea pe care intenționează să o facă Duhul Sfânt este diferită și, din acest motiv, cei care fac aceeași lucrare au identități și statute diferite. Oamenii folosiți de Duhul Sfânt pot, de asemenea, să facă o lucrare care este nouă și, de asemenea, să elimine o anumită lucrare din epoca anterioară, dar ceea ce fac ei nu poate să exprime firea și intențiile lui Dumnezeu în noua epocă. Lucrează numai pentru a aboli lucrarea din epoca anterioară, și nu pentru a face o nouă lucrare cu scopul de a reprezenta direct firea lui Dumnezeu Însuși. Astfel, indiferent de cât de multe practici învechite abolesc sau de câte noi practici introduc, ei tot reprezintă omul și ființele create. Totuși, când Dumnezeu Însuși lucrează, nu declară deschis abolirea practicilor din vechea epocă și nu declară direct începutul unei noi epoci. El este direct și simplu în lucrarea Lui. Este sincer în săvârșirea lucrării pe care intenționează să o facă; adică, exprimă direct lucrarea pe care a adus-o, Își face nemijlocit lucrarea, așa cum a intenționat de la început, exprimându-Și ființa și firea. După cum o vede omul, firea și, de asemenea, lucrarea Lui sunt diferite de cele din epocile trecute. Cu toate acestea, din perspectiva lui Dumnezeu Însuși, aceasta este doar o continuare și o ulterioară dezvoltare a lucrării Sale. Atunci când Dumnezeu Însuși lucrează, Își exprimă cuvântul și aduce noua lucrare în mod direct. Spre deosebire, când omul lucrează, o face prin deliberare și cercetare sau este o extindere a cunoștințelor și sistematizare a practicii bazate pe lucrarea altora. Adică, esența lucrării făcute de om este de a urma o ordine stabilită și de a „umbla pe vechi căi în pantofi noi”. Aceasta înseamnă că până și calea umblată de oamenii folosiți de Duhul Sfânt se bazează pe cea inițiată de Dumnezeu Însuși. Așadar, la urma urmelor, omul este tot om, iar Dumnezeu este tot Dumnezeu.

Ioan s-a născut din făgăduință, tot așa cum Isaac i s-a născut lui Avraam. El a pregătit calea pentru Isus și a lucrat mult, dar nu a fost Dumnezeu. Mai degrabă, a fost unul dintre profeți, deoarece doar a pregătit calea pentru Isus. Lucrarea lui a fost, de asemenea, măreață și abia după ce el a pregătit calea Și-a început Isus lucrarea în mod oficial. În esență, el doar a prestat un serviciu pentru Isus și lucrarea pe care a făcut-o a fost în slujba celei a lui Isus. După ce a terminat de pregătit calea, Isus Și-a început lucrarea, lucrare care a fost mai nouă, mai concretă și mai detaliată. Ioan a făcut numai partea de început a lucrării; cea mai mare parte a noii lucrări a fost făcută de Isus. Ioan a făcut și el o lucrare nouă, dar nu a fost cel care a inaugurat o nouă epocă. Ioan s-a născut din făgăduință și numele i-a fost dat de înger. Pe atunci, unii au vrut să-l numească după tatăl său, Zaharia, dar mama lui a vorbit răspicat, spunând: „Acestui copil nu i se poate spune așa. Ar trebui să fie numit Ioan”. Acest lucru s-a întâmplat întru totul din porunca Duhului Sfânt. Și Isus a fost numit la porunca Duhului Sfânt, a fost născut din Duhul Sfânt și a fost făgăduit de Duhul Sfânt. Isus a fost Dumnezeu, Hristos și Fiul Omului. Dar, de vreme ce și lucrarea lui Ioan a fost mare, de ce nu i s-a spus Dumnezeu? Care exact a fost diferența dintre lucrarea făcută de Isus și cea făcută de Ioan? Faptul că Ioan a fost cel care a pregătit calea pentru Isus a fost singurul motiv? Sau deoarece lucrul acesta fusese predeterminat de Dumnezeu? Cu toate că Ioan a spus, de asemenea: „Pocăiți-vă, pentru că Împărăția Cerurilor este aproape,” și că și el a predicat Evanghelia Împărăției Cerurilor, lucrarea lui nu a fost dezvoltată în continuare și a constituit doar un început. În schimb, Isus a inaugurat o nouă epocă și a încheiat-o pe cea veche, dar a și împlinit legea Vechiului Testament. Lucrarea pe care a făcut-o El a fost mai mare decât cea a lui Ioan și, mai mult, El a venit să răscumpere toată omenirea – a înfăptuit acea etapă a lucrării. În ceea ce-l privește pe Ioan, el doar a pregătit calea. Cu toate că lucrarea lui a fost măreață, că a vorbit mult și că acei discipoli care l-au urmat au fost numeroși, lucrarea sa nu a făcut decât să aducă omului un nou început. De la el, omul nu a primit niciodată viață, calea sau adevăruri mai profunde, și nici nu a dobândit prin el o înțelegere a intențiilor lui Dumnezeu. Ioan a fost un mare profet (Ilie), care a pregătit terenul pentru lucrarea lui Isus și i-a pregătit pe candidați; el a fost înainte-mergătorul Epocii Harului. Astfel de chestiuni sub nicio formă nu pot fi discernute prin observarea aparențelor lor umane normale. Cu atât mai mult cu cât Ioan a făcut și el o lucrare destul de însemnată și, în plus, a fost făgăduit de Duhul Sfânt, iar lucrarea i-a fost sprijinită de Duhul Sfânt. Astfel, doar prin lucrarea pe care au făcut-o poate cineva să le deosebească identitățile, căci nu există nicio modalitate de a-ți da seama de esența unei persoane după înfățișarea sa exterioară, și nici omul nu are cum să afle care este mărturia Duhului Sfânt. Lucrarea făcută de Ioan și cea făcută de Isus nu erau similare și aveau naturi diferite. Pe baza acestui lucru ar trebui cineva să stabilească dacă Ioan a fost sau nu Dumnezeu. Lucrarea lui Isus a fost de a iniția, a continua, a încheia și a duce la îndeplinire. El a parcurs fiecare dintre pașii aceștia, în timp ce lucrarea lui Ioan nu a fost decât de a crea un început. La început, Isus a predicat Evanghelia și a predicat calea pocăinței și, apoi, a trecut la botezarea omului, vindecarea bolnavilor și alungarea demonilor. În final, El a răscumpărat omenirea din păcat și Și-a încheiat lucrarea pentru toată epoca. De asemenea, a umblat peste tot, predicând omului și predicând Evanghelia Împărăției Cerurilor. În privința aceasta, El și Ioan erau asemănători, diferența fiind că Isus a inaugurat o nouă epocă și i-a adus omului Epoca Harului. Din gura Lui s-au auzit cuvintele despre ce ar trebui să practice omul și calea pe care ar trebui să o urmeze în Epoca Harului și, în cele din urmă, El a terminat lucrarea de răscumpărare. Ioan nu ar fi putut să îndeplinească lucrarea aceasta. Așa că Isus a făcut lucrarea lui Dumnezeu Însuși și El este Cel care e Dumnezeu Însuși și-L reprezintă direct pe Dumnezeu. Noțiunile omului spun că toți aceia care sunt născuți din făgăduință, din Duh, sprijiniți de Duhul Sfânt și care au deschis noi căi sunt Dumnezeu. Potrivit acestui raționament, și Ioan ar fi Dumnezeu, și Moise, Avraam și David… și ei toți ar fi Dumnezeu. Nu este aceasta o glumă colosală?

Înainte de a-Și face lucrarea de slujire, și Isus a fost doar o persoană normală, care acționa în conformitate cu orice făcea Duhul Sfânt. Chiar dacă pe atunci era sau nu conștient de propria Sa identitate, El S-a supus tuturor celor venite de la Dumnezeu. Duhul Sfânt nu I-a dezvăluit niciodată identitatea înainte ca lucrarea Lui de slujire să înceapă. Abia după ce El Și-a început lucrarea de slujire a abolit acele reglementări și legi, iar cuvintele Lui au devenit pline de autoritate și au avut putere abia după ce Și-a început oficial lucrarea de slujire. Numai după ce Și-a început lucrarea de slujire a început lucrarea Lui de a aduce o nouă epocă. Înainte de aceasta, Duhul Sfânt a rămas ascuns în El vreme de 29 de ani, timp în care El a reprezentat o simplă persoană și a fost lipsit de identitatea lui Dumnezeu. Lucrarea lui Dumnezeu a început cu faptul că El a lucrat și Și-a făcut lucrarea de slujire. Și-a făcut lucrarea potrivit planului Său lăuntric fără a ține cont de cât de multe știa omul despre El, iar lucrarea pe care a făcut-o a fost reprezentarea directă a lui Dumnezeu Însuși. Pe atunci, Isus i-a întrebat pe cei din jurul Său: „Cine ziceți că sunt Eu?” Ei I-au răspuns: „Tu ești cel mai mare dintre profeți și tămăduitorul nostru excelent”. Și unii I-au răspuns: „Tu ești marele nostru preot”, și așa mai departe. I-au fost date tot felul de răspunsuri, unii spunând chiar că El era Ioan, că era Ilie. Apoi, Isus s-a întors către Simon Petru și a întrebat: „Dar tu cine zici că sunt?” Petru I-a răspuns: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu”. De atunci, oamenii au devenit conștienți că El era Dumnezeu. Când identitatea I-a fost făcută cunoscută, Petru a fost cel care a devenit primul conștient de aceasta și din gura lui s-a auzit. Apoi, Isus a spus: „Ceea ce ai spus nu ți-a fost revelat de carne și sânge, ci de Tatăl Meu”. În urma botezului Său, chiar dacă alții știau sau nu aceasta, lucrarea pe care a făcut-o El a fost în numele lui Dumnezeu. El a venit pentru a-Și face lucrarea, nu pentru a-Și dezvălui identitatea. Abia după ce Petru a vorbit despre aceasta, a devenit identitatea Lui în mod deschis cunoscută. Chiar dacă ai fost sau nu conștient că El era Dumnezeu Însuși, când a venit vremea, El Și-a început lucrarea. Și, indiferent dacă ai știut sau nu, tot Și-a continuat lucrarea. Chiar dacă ai fi negat lucrul acesta, El tot Și-ar fi făcut lucrarea și ar fi dus-o la bun sfârșit când ar fi fost momentul potrivit. El a venit pentru a-Și face lucrarea și a-Și săvârși lucrarea de slujire, nu pentru ca omul să poată să-I cunoască trupul, ci pentru ca omul să-I înțeleagă lucrarea. Dacă nu ai reușit să recunoști faptul că etapa lucrării din ziua de astăzi este lucrarea lui Dumnezeu Însuși, este pentru că îți lipsește viziunea. Totuși, nu poți să negi această etapă a lucrării; neputința ta de a o recunoaște nu dovedește că Duhul Sfânt nu lucrează sau că lucrarea Lui este greșită. Există cei care chiar compară lucrarea din prezent cu cea a lui Isus din Biblie și folosesc orice inconsecvență pentru a nega această etapă a lucrării. Nu este aceasta orbire extremă? Lucrurile care sunt consemnate în Biblie sunt limitate; ele nu pot reprezenta în totalitate lucrarea lui Dumnezeu. Cele Patru Evanghelii au mai puțin de o sută de capitole în total, în care sunt scrise un număr limitat de întâmplări, precum blestemul lui Isus asupra smochinului, cele trei lepădări de Domnul ale lui Petru, apariția lui Isus în fața ucenicilor după răstignirea și învierea Lui, învățături despre post, învățături despre rugăciune, învățături despre divorț, nașterea și genealogia lui Isus, numirea discipolilor de către Isus și așa mai departe. Totuși, omul le prețuiește ca pe niște comori, chiar comparând lucrarea de astăzi cu acestea. Ei chiar cred că toată lucrarea pe care a făcut-o Isus în viața Lui s-a limitat doar la atât, de parcă Dumnezeu ar fi fost în stare să facă doar atât și nimic mai mult. Nu este acest lucru absurd?

Timpul pe care l-a avut Isus pe pământ a fost de treizeci și trei de ani și jumătate, adică El a trăit pe pământ treizeci și trei de ani și jumătate. Doar trei ani și jumătate din acest timp au fost petrecuți săvârșindu-Și lucrarea de slujire; în restul timpului, a dus o viață umană normală. La început, a participat la slujbele din sinagogă și, acolo, a ascultat expunerea Scripturilor de către preoți și predicarea altora. A dobândit multe cunoștințe despre Biblie: El nu S-a născut cu o astfel de cunoaștere, și a dobândit-o numai prin citit și ascultat. În Biblie e consemnat clar că le-a adresat întrebări învățătorilor din sinagogă la vârsta de doisprezece ani: despre ce sunt profețiile vechilor profeți? Și cum era cu legile lui Moise? Și cu Vechiul Testament? Și cum e cu oamenii care-L slujesc pe Dumnezeu și poartă haine preoțești în templu?… El a pus multe întrebări, pentru că nici nu avea cunoștințe și nici nu înțelegea. Deși a fost conceput de Duhul Sfânt, S-a născut ca o persoană cu totul normală; în ciuda anumitor aspecte speciale ale personalității Sale, El era tot o persoană normală. Înțelepciunea I-a sporit continuu, proporțional cu statura și cu vârsta Lui, iar El a trecut prin fazele vieții omenești normale. În imaginația oamenilor, Isus nu a trăit nicio copilărie și nicio adolescență; El a început să trăiască viața unui om în vârstă de treizeci de ani de îndată ce S-a născut și a fost crucificat după încheierea lucrării Sale. Probabil că nu a trecut prin fazele vieții unei persoane normale; nici nu mânca, nici nu se însoțea cu alți oameni, iar oamenilor nu le era ușor să-L zărească. Probabil că El era o ciudățenie, care i-ar fi speriat pe cei care L-ar fi văzut, pentru că El era Dumnezeu. Oamenii cred că Dumnezeu, care vine în trup, cu siguranță nu trăiește o viață omenească normală; ei cred că El este curat fără să fie nevoit să Se spele pe față sau pe dinți, pentru că este o persoană sfântă. Nu sunt acestea pur și simplu noțiunile omului? Biblia nu consemnează viața lui Isus în umanitate, ci doar lucrarea Lui, dar aceasta nu dovedește că El nu a avut o umanitate normală sau că nu a trăit o viață umană normală înainte de vârsta de treizeci de ani. El Și-a început în mod oficial lucrarea la vârsta de 29 de ani, dar nu poți să-I ștergi întreaga viață în umanitate, înainte de acea vârstă. Biblia doar a omis acea perioadă din consemnările proprii; deoarece era viața Lui în umanitate normală, și nu perioada lucrării Lui divine, nu a fost nevoie să fie consemnată. Deoarece, înainte de botezul lui Isus, Duhul Sfânt nu a lucrat în mod direct, ci doar L-a menținut în viața Lui ca pe o persoană normală până în ziua în care Isus trebuia să-Și îndeplinească lucrarea de slujire. Deși era Dumnezeu întrupat, El a trecut prin procesul maturizării, așa cum o face o persoană normală. Acest proces de maturizare a fost omis din Biblie. A fost omis deoarece nu putea oferi niciun mare sprijin creșterii omului în viață. Perioada dinainte de botezul Său a fost una ascunsă, în care El nu a făcut niciun semn și nicio minune. Numai lucrarea lui Isus de după botezul Său a fost răscumpărarea omenirii, lucrare ce abundă de har, adevăr, milă și bunătate iubitoare. Începutul acestei lucrări a fost tocmai și începutul Epocii Harului; din acest motiv, a fost consemnat și transmis până în prezent. A fost pentru a deschide o cale de ieșire și pentru a aduce totul la îndeplinire pentru ca toți aceia din Epoca Harului să umble pe calea Epocii Harului și pe cea a crucii. Deși provine din însemnările omului, totul este faptic, cu excepția faptului că, pe alocuri, se găsesc mici erori. Cu toate acestea, nu se poate spune că aceste însemnări sunt neadevărate. Chestiunile consemnate sunt cu totul faptice; oamenii au comis greșeli doar în timp ce le notau. Sunt unii care vor spune că, dacă Isus a fost unul cu o umanitate normală și obișnuită, cum de a fost El în stare să facă semne și minuni? Cele patruzeci de zile de ispită pe care le-a trăit Isus au fost un semn miraculos, unul pe care o persoană normală nu ar fi fost în stare să-l facă. Cele patruzeci de zile ale Lui de ispită au fost în natura lucrării Duhului Sfânt; atunci, cum se poate spune că nu exista niciun strop de supranatural în El? Abilitatea Lui de a face semne și minuni nu dovedește că a fost o persoană transcendentă, și nu una normală; este doar faptul că Duhul Sfânt a lucrat într-o astfel de persoană normală ca El, făcând astfel posibil ca El să înfăptuiască minuni și o lucrare și mai mare. Înainte ca Isus să-Și facă lucrarea de slujire sau, cum spune Biblia, ca Duhul Sfânt să Se pogoare asupra Lui, Isus nu a fost decât o persoană normală și în niciun fel supranaturală. Când Duhul Sfânt S-a pogorât asupra Lui, adică atunci când El Și-a început lucrarea de slujire, a devenit plin de supranatural. În acest fel, omul ajunge să creadă că trupul întrupat al lui Dumnezeu nu are o umanitate normală; mai mult, crede greșit că Dumnezeu întrupat are doar divinitate, nu umanitate. În mod sigur, când Dumnezeu vine pe pământ să-Și facă lucrarea, tot ceea ce văd oamenii sunt evenimente supranaturale. Ce văd cu ochii lor și ce aud cu urechile lor sunt toate supranaturale, deoarece lucrarea și cuvintele Lui sunt de neînțeles și de neatins pentru ei. Dacă un lucru din ceruri este adus pe pământ, cum poate să fie altfel decât supranatural? Când tainele Împărăției Cerurilor sunt aduse pe pământ, taine care sunt de neînțeles și de nepătruns pentru om, care sunt prea minunate și prea înțelepte – nu sunt toate supranaturale? Totuși, ar trebui să știi că, indiferent de cât de supranatural este, totul se desfășoară în umanitatea Lui normală. Trupul întrupat al lui Dumnezeu posedă umanitate; dacă nu ar poseda, El nu ar fi trupul întrupat al lui Dumnezeu. Isus a făcut multe minuni la vremea Lui. Ceea ce au văzut israeliții din vremea aceea era plin de lucruri supranaturale; au văzut îngeri și soli și au auzit vocea lui Iahve. Nu au fost toate acestea supranaturale? Fără îndoială, există astăzi niște spirite rele care îl induc pe om în eroare cu lucruri supranaturale; nu este decât o imitație din partea acestora pentru a-l induce pe om în eroare printr-o lucrare ce nu este făcută în prezent de Duhul Sfânt. Mulți oameni fac minuni, îi vindecă pe cei bolnavi și alungă demoni; acestea nu sunt decât lucrarea spiritelor rele, căci Duhul Sfânt nu mai face o astfel de lucrare în ziua de azi, și toți aceia care au imitat lucrarea Duhului Sfânt din acel moment sunt, într-adevăr, duhuri rele. Toată lucrarea desfășurată în Israel pe atunci a fost o lucrare de natură supranaturală, cu toate că Duhul Sfânt nu lucrează acum astfel și, în prezent, o asemenea lucrare este imitația și prefăcătoria Satanei, tulburarea Satanei. Dar nu poți spune că orice lucru supranatural vine de la duhurile rele – acest lucru ar depinde de epoca lucrării lui Dumnezeu. Gândește-te la lucrarea făcută de Dumnezeul întrupat în ziua de astăzi: ce aspect al acesteia nu este supranatural? Cuvintele Lui îți sunt de neînțeles și de neatins și lucrarea pe care o face nu poate fi făcută de niciun om. Omul nu are cum să înțeleagă ceea ce înțelege El și, în ceea ce privește cunoașterea Lui, omul nu știe de unde vine. Sunt unii care spun: „Sunt normal în același fel ca Tine, dar cum se face că nu știu ceea ce știi Tu? Eu sunt mai în vârstă și mai bogat în experiență, însă cum poți Tu cunoaște ceea ce eu nu cunosc?” Toate acestea, în ceea ce-l privește pe om, sunt ceva ce omul nu poate atinge. Apoi, sunt cei care spun: „Nimeni nu știe de lucrarea care a fost îndeplinită în Israel, și nici măcar interpreții Bibliei nu pot să ofere nicio explicație; cum de Tu știi?” Nu sunt toate acestea chestiuni ale supranaturalului? El nu are experiența minunilor, totuși, le știe pe toate; El vorbește și exprimă adevărul cu cea mai mare ușurință. Nu e acesta un lucru supranatural? Lucrarea Lui transcende ceea ce trupul poate să realizeze. Este inaccesibil gândirii oricărui om cu un trup de carne și absolut de neimaginat pentru raționamentul minții omului. Cu toate că nu a citit niciodată Biblia, El înțelege lucrarea lui Dumnezeu în Israel. Și, deși stă pe pământ în timp ce vorbește, El vorbește despre tainele celui de-al treilea Cer. Când omul citește aceste cuvinte, el va simți: „Nu e aceasta limba celui de-al treilea Cer?” Nu sunt toate acestea chestiuni care depășesc ceea ce o persoană normală e în stare să realizeze? Pe atunci, când Isus a ținut patruzeci de zile de post, nu a fost ceva supranatural? Dacă spui că patruzeci de zile de post sunt, în toate cazurile, un lucru supranatural, un act al duhurilor rele, atunci nu L-ai condamnat pe Isus? Înainte de a-Și face lucrarea de slujire, Isus era ca o persoană normală. Și El S-a dus la școală; altfel, cum ar fi putut să învețe să scrie și să citească? Când Dumnezeu S-a întrupat, Duhul era ascuns în trup. Cu toate acestea, fiind un om normal, a fost necesar ca El să treacă printr-un proces de creștere și maturizare, și abia după maturizarea abilității Sale cognitive și nu înainte de a fi în stare să deslușească lucrurile, a putut El să fie considerat o persoană normală. A putut să-Și facă lucrarea de slujire doar după maturizarea umanității Sale. Cum putea să-Și facă lucrarea de slujire câtă vreme umanitatea Lui normală era încă imatură și rațiunea Sa neîmplinită? Cu siguranță nu se putea aștepta ca El să-Și îndeplinească lucrarea de slujire la vârsta de șase sau șapte ani! De ce nu S-a arătat Dumnezeu deschis când S-a întrupat la început? A fost pentru că umanitatea trupului Său era încă imatură; procesele cognitive ale trupului Său, cât și umanitatea normală a acestui trup nu erau încă dezvoltate pe deplin. Din acest motiv, a fost absolut necesar ca El să fie în posesia unei umanități normale și unei judecăți sănătoase a umanității normale – până în punctul în care a fost suficient de înzestrat pentru a Se angaja în lucrarea în trup – înainte să poată să-Și înceapă lucrarea. Dacă nu ar fi fost potrivit pentru sarcină, ar fi fost necesar ca El să continue să crească și să Se maturizeze. Dacă Isus Și-ar fi început lucrarea la vârsta de șapte sau opt ani, nu L-ar fi privit omul ca pe un copil minune? Nu L-ar fi crezut toți oamenii un copil? Cine L-ar fi considerat convingător? Un copil de șapte sau de opt ani, nu mai înalt decât estrada în spatele căreia stătea – ar fi fost El potrivit să predice? Înainte ca umanitatea normală să I se maturizeze, nu era pregătit pentru această sarcină. În ceea ce privea umanitatea Lui, care era încă imatură, o bună parte a lucrării era, pur și simplu, de neatins. Există, de asemenea, principii pentru lucrarea Duhului lui Dumnezeu în trup. Numai atunci când este înzestrat cu umanitatea normală poate să-Și asume lucrarea pentru Tatăl și să-Și asume însărcinarea dată Lui de către Tată. Numai atunci poate să-Și înceapă lucrarea. În copilăria Lui, Isus pur și simplu nu a putut înțelege multe dintre cele întâmplate în vremuri străvechi și a ajuns să înțeleagă doar întrebându-i pe învățătorii din sinagogă. Dacă Și-ar fi început lucrarea de îndată ce ar fi învățat să vorbească, cum I-ar fi fost posibil să nu facă greșeli? Cum ar fi fost posibil ca Dumnezeu să facă pași greșiți? Prin urmare, Și-a început lucrarea doar după ce a fost în stare să lucreze; nu a făcut nicio lucrare înainte de a fi pe deplin capabil să o întreprindă. La vârsta de 29 de ani, Isus era deja destul de matur și umanitatea Lui suficientă încât să întreprindă lucrarea pe care trebuia să o facă. Abia atunci a început Duhul lui Dumnezeu să lucreze în El în mod oficial. Pe atunci, Ioan se pregătise vreme de șapte ani ca să-I deschidă calea și, după încheierea lucrării sale, a fost aruncat în închisoare. Atunci, povara a căzut în întregime asupra lui Isus. Dacă El ar fi întreprins lucrarea aceasta la vârsta de 21 sau de 22 de ani, într-o vreme în care umanitatea Sa avea lipsuri mari, când abia intrase în prima parte a maturității, și existau multe lucruri pe care încă nu le înțelegea, atunci nu ar fi fost în stare să preia controlul. Pe atunci, Ioan își făcuse deja lucrarea de ceva timp înainte ca Isus să-Și înceapă lucrarea, vreme la care El era deja de vârstă mijlocie. La vârsta aceea, umanitatea Lui normală era suficientă pentru a întreprinde lucrarea pe care trebuia să o întreprindă. Acum, Dumnezeu întrupat are de asemenea umanitate normală și, deși nu este matură prin comparație cu cei mai în vârstă dintre voi, această umanitate e deja suficientă, așa cum e, să-Și întreprindă lucrarea. Circumstanțele care înconjoară lucrarea de astăzi nu sunt complet identice cu acelea din vremea lui Isus. De ce i-a ales Isus pe cei doisprezece apostoli? Totul a fost în sprijinul lucrării Lui și potrivit cu aceasta. Pe de o parte, a fost pentru a pune baza lucrării Lui în acel moment, în vreme ce, pe de cealaltă parte, a făcut-o pentru a pune baza pentru lucrarea Sa din zilele ce aveau să urmeze. În concordanță cu lucrarea din acea vreme, Isus i-a ales pe cei doisprezece apostoli; aceasta a fost intenția Lui, precum și intenția lui Dumnezeu Însuși. El credea că ar trebui să-i aleagă pe cei doisprezece apostoli și apoi să-i conducă să predice peste tot. Dar, astăzi, nu e nevoie de aceasta printre voi! Când Dumnezeu întrupat lucrează în trup, sunt multe principii și multe chestiuni pe care omul pur și simplu nu le înțelege; omul își folosește constant noțiunile ca să-L cerceteze sau să-I ceară lucruri excesive lui Dumnezeu. Totuși, până în ziua de astăzi, mulți oameni nu sunt deloc conștienți de faptul că a lor cunoaștere constă doar din propriile noțiuni. Indiferent de epoca sau de locul în care Dumnezeu este întrupat, principiile pentru lucrarea Sa în trup rămân neschimbate. El nu poate deveni trup și, totuși, să transcendă trupul în lucrarea Sa; cu atât mai puțin Se poate întrupa și, totuși, să nu lucreze în cadrul umanității normale a trupului. În caz contrar, semnificația întrupării lui Dumnezeu s-ar dizolva în nimic, iar Cuvântul devenit trup ar deveni cu atât mai mult cu totul lipsit de sens. Mai mult decât atât, numai Tatăl din ceruri (Duhul) știe de întruparea lui Dumnezeu, și nimeni altul, nici măcar trupul Însuși sau solii cerului. Astfel, lucrarea lui Dumnezeu în trup este cu atât mai normală și mai în măsură să demonstreze că într-adevăr Calea a devenit trup, Cuvântul într-adevăr a devenit trup, iar trupul înseamnă un om normal și obișnuit.

Unii ar putea să se întrebe: „De ce trebuie să fie epoca inaugurată de Dumnezeu Însuși? O ființă creată nu poate sta în locul Său?” Voi toți sunteți conștienți că Dumnezeu devine trup doar în scopul explicit de a inaugura o nouă epocă și, desigur, când va inaugura o nouă epocă, o va fi încheiat pe cea anterioară, în același timp. Dumnezeu este Începutul și Sfârșitul; El Însuși e Cel care-Și pune lucrarea în mișcare și, astfel, El Însuși trebuie să fie Cel care încheie epoca anterioară. Aceasta este dovada faptului că El l-a învins pe Satana și că este victorios asupra lumii. De fiecare dată când El Însuși lucrează printre oameni, e începutul unei noi bătălii. Fără începutul noii lucrări, o încheiere a celei vechi, în mod natural, nu ar exista. Și atunci când nu există nicio încheiere a celei vechi, aceasta e dovada că lupta cu Satana încă nu s-a sfârșit. Omul poate să se elibereze complet de sub controlul Satanei și să dobândească o nouă viață și un nou început, numai dacă Dumnezeu Însuși vine și îndeplinește o nouă lucrare în mijlocul oamenilor. În caz contrar, omul va trăi pentru totdeauna în epoca veche și sub vechea influență a Satanei. Cu fiecare epocă condusă de Dumnezeu, o parte a omului este eliberată și, astfel, omul avansează împreună cu lucrarea lui Dumnezeu spre o nouă epocă. Biruința lui Dumnezeu înseamnă o biruință pentru toți cei care Îl urmează. Dacă omenirea creată ar fi însărcinată cu încheierea epocii, atunci, fie din punctul de vedere al omului, fie din cel al Satanei, aceasta nu ar fi decât un act de opoziție sau de trădare față de Dumnezeu, nu unul de supunere față de Dumnezeu, iar lucrarea omului ar deveni o pârghie pentru Satana. Satana poate fi pe deplin convins doar dacă omul I se supune lui Dumnezeu și-L urmează într-o epocă inaugurată de Dumnezeu Însuși, căci aceea este datoria unei ființe create. Prin urmare, Eu spun că voi trebuie doar să urmați și să vă supuneți și că nimic în plus nu vi se cere. Aceasta este ceea ce se înțelege prin faptul că fiecare se ține de datoria lui și își îndeplinește rolul respectiv. Dumnezeu Își face propria lucrare și nu are nevoie ca omul să o facă în locul Său, și nici nu participă la lucrarea ființelor create. Omul își face datoria și nu participă la lucrarea lui Dumnezeu. Asta înseamnă supunere și asta este dovada înfrângerii Satanei. După ce Dumnezeu Însuși termină de inaugurat noua epocă, nu mai coboară să lucreze El Însuși în mijlocul omenirii. Doar atunci pășește omul în mod oficial în noua epocă pentru a-și face datoria și a-și îndeplini misiunea ca ființă creată. Acestea sunt principiile conform cărora lucrează Dumnezeu și pe care nimeni nu poate să le încalce. Doar lucratul în acest mod este rațional și rezonabil. Lucrarea lui Dumnezeu este făcută de Dumnezeu Însuși. El este Cel care-Și pune lucrarea în mișcare și Cel care Și-o încheie. El este Cel care plănuiește lucrarea și Cel care o gestionează și, mai mult, El este Cel care aduce lucrarea la îndeplinire. Așa cum se spune în Biblie: „Eu sunt Începutul și Sfârșitul; sunt Semănătorul și Secerătorul”. Toată această lucrare care aparține gestionării lui Dumnezeu este făcută de Dumnezeu Însuși. El este Suveranul planului de gestionare de 6000 de ani; nimeni nu poate să facă lucrarea Lui în locul Său și nimeni nu poate să-I încheie lucrarea, căci El este Cel care ține totul în mâna Sa. De vreme ce a făcut lumea, El va conduce întreaga lume să trăiască în lumina Sa și El va încheia, de asemenea și cu siguranță, întreaga epocă, aducând astfel întregul Său plan la îndeplinire!