184 Împărăţia

Împărăția, orașul sfinților, împărăția lui Hristos.

În împărăție, bogățiile și slava lui Dumnezeu

sunt exemplificate clar.

Fulgerul vine de la Răsărit și strălucește până la apus.

Lumina adevărată e aici,

cuvântul lui Dumnezeu s-a arătat în trup.

Mântuitorul S-a întors de mult de atunci,

coborând pe un nor alb.

Azi, sfinții au fost răpiți înaintea tronului

pentru a se închina lui Dumnezeu.

Sfinții trecutului s-au ridicat din nou

pentru a sta neclintiți în zilele de pe urmă.

Sfinţii sunt crunt persecutați în China, tărâmul demonilor.

Vreme de peste șase mii de ani de istorie,

sfinții au pierdut sânge și au vărsat lacrimi,

neputând să se ducă acasă, purtați din loc în loc,

neavând unde să-și așeze capul.

Într-un abis al suferinței,

un întuneric unde niciun soare nu strălucește,

legiunile Satanei dansează.


Cei șase mii de ani de luptă,

sânge și lacrimi vestesc venirea împărăției.

Auzim glasul lui Dumnezeu

și suntem răpiți înaintea tronului Lui.

Experimentăm judecata lui Hristos

și luăm parte la ospățul de nuntă al Mielului.

Obținem purificarea în cuvintele lui Dumnezeu

și vedem neprihănirea și sfințenia Sa.

Cuceriți și desăvârșiți de cuvintele lui Dumnezeu,

noi obținem mântuirea Lui din zilele de pe urmă.

Slăvesc și cânt răsunător

despre faptele minunate ale lui Dumnezeu Atotputernic.

Dau slavă nesfârșită iar și iar

firii neprihănite a lui Dumnezeu Atotputernic.

Mă bucur şi salt pentru înțelepciunea

și omnipotența lui Dumnezeu Atotputernic.

Nu pot să iubesc îndeajuns smerenia

şi nedesluşirea lui Dumnezeu Atotputernic.

Nefiind capabil să răsplătesc iubirea lui Dumnezeu,

inima mea simte durere și vină.

Sunt o persoană cu inimă și duh,

prin urmare de ce nu-L pot iubi pe Dumnezeu?

Dumnezeu e sprijinul meu, de ce m-aș teme?

Viața mi-o pun zălog să lupt cu Satana până la sfârșit.

Dumnezeu ne înalță,

ar trebui să lăsăm totul în urmă

și să luptăm să fim martori pentru Hristos.

Dumnezeu va îndeplini voia Sa pe Pământ.

Îmi voi pregăti iubirea și loialitatea

și le voi dedica pe toate lui Dumnezeu.

Voi întâmpina cu bucurie întoarcerea lui Dumnezeu

când El va coborî în slavă

și mă voi întâlni iar cu El

când împărăția lui Hristos va fi înfăptuită.


Hristos a venit pe Pământ ca om, purtând trup să se lupte.

El le șterge lacrimile sfinților și îi mântuieşte de Satana.

Îi urâm pe diavoli, dușmanii înverșunați ai lui Dumnezeu.

Crimele lor sângeroase sunt fără număr,

lăsând amintiri atât de vii.

Suntem cuprinși de o ură clocotitoare

și mânia noastră nu mai poate fi stăpânită.

Îl denunțăm pe Satana,

ne rugăm ca Satana să fie judecat și diavolii, aspru pedepsiți.

Nu poate să existe împăcare,

jurăm să luptăm împotriva lor până la ultimul.

Doar distrugerea împărăției lui Satana

poate să ne potolească ura din inimi.

Din nenorocire se nasc mulţi soldați buni, învingători.


Suntem învingători cu Dumnezeu

și devenim mărturia lui Dumnezeu.

Priviți spre ziua în care Dumnezeu dobândește slava,

ea vine cu o forță de neînvins.

Toate popoarele curg ca râurile spre acest munte,

umblând în lumina lui Dumnezeu.

Splendoarea fără de egal a împărăției

trebuie să se manifeste în toată lumea.

Viitorul împărăției este luminos și nu cunoaște limite;

Dumnezeu Însuși vine în lume să preia puterea.

Sfinții din trecut se ridică din nou din morți

și se bucură de binecuvântări veșnice.

Viitorul împărăției este luminos și nu cunoaște limite;

Dumnezeu Însuși vine în lume să preia puterea.

Sfinții din trecut se ridică din nou din morți

și se bucură de binecuvântări veșnice.

Împărăția, orașul sfinților, împărăția lui Hristos.

În împărăție, bogățiile și slava lui Dumnezeu

sunt exemplificate clar.

Anterior: 183 Îmi doresc să văd ziua de slavă a lui Dumnezeu

Înainte: 185 L-am văzut pe Dumnezeu

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte