Toți oamenii sunt creaturi lipsite de autocunoaștere și sunt incapabili de a se cunoaște pe sine. Cu toate acestea, îi cunosc pe toți ceilalți ca pe dosurile propriilor mâini, ca și când tot ceea ce au făcut și spus ceilalți a fost mai întâi „inspectat” de ei, chiar în fața lor, și au primit aprobarea lor înainte de a fi făcut. Prin urmare, este ca și cum i-ar fi înțeles pe de-a întregul pe toți ceilalți, chiar până la stările lor psihologice. Toate ființele umane sunt astfel. Chiar dacă au intrat astăzi în Epoca Împărăției, natura lor rămâne neschimbată. Ei încă mai fac ce fac Eu, înaintea Mea, în timp ce, pe la spatele Meu, încep să-și ridice propria „afacere” unică. Totuși, după aceea, când vin înaintea Mea, sunt ca niște oameni complet diferiți, aparent calmi și neînfricați, cu chipuri senine și un puls stabil. Nu este tocmai asta ceea ce îi face pe oameni atât de josnici? Atât de mulți oameni poartă două fețe complet diferite – una în timp ce se află fața Mea și cealaltă când se află la spatele Meu. Atât de mulți dintre ei se comportă ca niște miei nou-născuți când sunt înaintea Mea, dar când sunt în spatele Meu se transformă în tigri feroce și apoi se comportă ca niște păsărele care țâșnesc vesel pe dealuri. Atât de mulți arată că au scop și hotărâre în fața Mea. Foarte mulți vin înaintea Mea, căutând cuvintele Mele cu sete și tânjind, dar când se află în spatele Meu, se simt scârbiți față de ele, ca și cum cuvântările Mele ar fi o povară. De-atât de multe ori, văzând rasa umană coruptă de dușmanul Meu, am renunțat să-Mi pun speranțele în oameni. De-atât de multe ori, văzându-i venind înaintea Mea căutând înlăcrimați iertare, Eu, din cauza lipsei de respect față de sine și a incorigibilității lor încăpățânate, am închis totuși cu mânie ochii la acțiunile lor, chiar și atunci când inimile lor sunt autentice, iar intențiile lor sunt sincere. De-atât de multe ori, am văzut oameni suficient de încrezători să coopereze cu Mine care, atunci când sunt înaintea Mea, par să fie în îmbrățișarea Mea, degustându-i căldura. De-atât de multe ori, asistând la nevinovăția, vivacitatea și adorația aleșilor Mei, cum aș putea să nu Mă bucur din plin de aceste lucruri? Ființele omenești nu știu cum să se bucure de binecuvântările lor predestinate în mâinile Mele, întrucât ei nu înțeleg, în cele din urmă, la ce se referă exact atât „binecuvântările”, cât și „suferința”. Din acest motiv, oamenii sunt departe de a fi sinceri atunci când Mă caută. Dacă ziua de mâine nu ar exista, atunci, care dintre voi, stând înaintea Mea, ar fi la fel de pur ca zăpada și la fel de nepătat ca jadul? S-ar putea spune că iubirea voastră pentru Mine este doar ceva ce poate fi schimbat pentru o masă delicioasă, o ținută vestimentară stilată sau o funcție înaltă cu remunerații frumoase? Poate fi schimbată pentru iubirea pe care ceilalți o au pentru tine? S-ar putea ca, de fapt, trecerea prin încercări să le dea oamenilor impulsul de a renunța la dragostea lor față de Mine? Suferința și necazurile îi vor face să se plângă de rânduielile Mele? Nimeni nu a apreciat vreodată cu adevărat sabia ascuțită care se află în gura Mea: ei cunosc doar înțelesul ei superficial fără să înțeleagă într-adevăr ce implică. Dacă ființele umane ar fi capabile, într-adevăr, să vadă ascuțimea sabiei Mele, ar fugi ca șobolanii în găurile lor. Din cauza amorțelii lor, oamenii nu înțeleg nimic din sensul adevărat al cuvântărilor Mele și, astfel, nu au nicio idee despre cât de formidabile sunt acestea sau cât dezvăluie din natura umană și cât de mult din corupția lor a fost judecată de acele cuvinte. Din acest motiv, ca rezultat al ideilor lor incomplete despre ceea ce spun Eu, majoritatea oamenilor au adoptat o atitudine lipsită de entuziasm.

În Împărăție, nu numai că ies cuvântări din gura Mea, ci picioarele Mele pășesc ceremonios pretutindeni pe pământ. În acest fel, Eu am triumfat peste toate locurile necurate și murdare, astfel încât, nu doar cerul se schimbă, ci și pământul este, de asemenea, în curs de transformare și ulterior se înnoiește. În cosmos, totul strălucește ca nou în scânteierea slavei Mele, având un aspect emoționant care încântă simțurile și ridică duhurile, ca și cum ar exista acum într-un cer dincolo de ceruri, conceput în imaginația umană, neperturbat de Satana, eliberat de asalturile dușmanilor din afară. În cele mai înalte întinderi ale universului, nenumăratele stele își ocupă locurile stabilite la porunca Mea, radiind lumina lor prin regiunile astrale în orele întunericului. Nicio singură ființă nu îndrăznește să nutrească gânduri recalcitrante și, astfel, potrivit cu substanța decretelor Mele administrative, întregul univers este bine reglementat și în ordine desăvârșită: nicio tulburare nu a apărut vreodată, nici cosmosul nu a fost vreodată împărțit. Eu execut salturi în zbor, deasupra stelelor, iar când soarele își aruncă razele, Eu le ascund căldura, trimițând rafale uriașe de fulgi de zăpadă la fel de mari ca penele de gâscă ce plutesc în jos din mâinile Mele. Dar, atunci când Mă răzgândesc, toată acea zăpadă se topește, devenind un râu. Într-o clipită, primăvara apare peste tot sub cer, iar verdele smarald transformă întregul peisaj pe pământ. Eu merg hoinărind deasupra bolții cerești și, imediat, pământul este învăluit într-un întuneric beznă, datorită formei Mele: fără avertisment, „noaptea” a sosit și, în întreaga lume, s-a făcut atât de întuneric încât nu-ți poți vedea mâna în fața ochilor. Odată ce lumina dispare, oamenii profită de acest moment să înceapă o dezlănțuire de distrugere reciprocă, smulgând și jefuind unul de la altul. Națiunile pământului cad atunci în dezbinare haotică și intră într-o stare de turbulență confuză, până când depășesc orice răscumpărare. Oamenii se luptă în chinurile suferinței, se tânguiesc și se vaită în mijlocul durerii lor și plâng jalnic în angoasa lor, tânjind ca lumina să vină pe neașteptate, încă o dată, în lumea oamenilor și, astfel, să sfârșească zilele întunericului și să restabilească vitalitatea care a existat cândva. Cu toate acestea, Eu de mult timp am părăsit omenirea cu o mișcare a mânecii Mele, fără să-Mi mai fie milă de ea pentru greșelile lumii: de mult Eu am disprețuit și am respins oamenii de pe întregul pământ, am închis ochii față de condițiile de acolo, Mi-am întors fața de la orice mișcare și gest al omenirii și am încetat să Mă bucur de imaturitatea și nevinovăția ei. Am început un alt plan pentru a face lumea din nou, astfel încât această nouă lume să poată găsi renașterea mai devreme și să nu mai fie niciodată scufundată. În mijlocul omenirii, atât de multe stări neobișnuite Mă așteaptă să le îndrept, sunt atât de multe greșeli pe care Eu, în persoană, să le împiedic să se întâmple, este atât de mult praf pe care să-l mătur și sunt atât de multe taine pe care să le dezvălui. Întreaga omenire Mă așteaptă și tânjește după venirea Mea.

Pe pământ, Eu sunt Însuși Dumnezeul practic care sălășluiește în inimile oamenilor; în cer, Eu sunt Suveranul întregii creații. Eu am urcat munți și am traversat râuri și am venit și am plecat din mijlocul omenirii. Cine îndrăznește să se opună, în mod deschis, Însuși Dumnezeului practic? Cine îndrăznește să se desprindă de suveranitatea Celui Atotputernic? Cine îndrăznește să afirme că Eu sunt, fără o umbră de îndoială, în cer? Mai mult, cine îndrăznește să afirme că Eu sunt, netăgăduit, pe pământ? Nu există nimeni, din întreaga omenire, capabil să exprime, în fiecare detaliu, locurile în care locuiesc Eu. Nu cumva, oricând sunt în cer, Eu sunt Însuși Dumnezeul supranatural și oricând sunt pe pământ, Eu sunt Însuși Dumnezeul practic? Că sunt sau nu Însuși Dumnezeul practic cu siguranță nu poate fi determinat de faptul că Eu sunt Suveranul întregii creații sau de faptul că experimentez suferințele lumii umane, nu-i așa? Dacă așa ar sta lucrurile, oamenii nu ar fi, atunci, ignoranți dincolo de orice speranță? Eu sunt în Cer, dar Eu sunt și pe pământ; sunt printre nenumăratele obiecte ale creației și, de asemenea, printre masele de oameni. Oamenii Mă pot atinge în fiecare zi; mai mult, Mă pot vedea în fiecare zi. În ceea ce privește pe oameni, Eu par a fi uneori ascuns și alteori vizibil; par să exist cu adevărat și totuși, de asemenea, par să nu exist. În Mine se găsesc taine de nepătruns pentru omenire. Este ca și cum toți oamenii s-ar uita la Mine printr-un microscop pentru a descoperi în Mine și mai multe taine, sperând, prin aceasta, să risipească acel sentiment incomod din inimile lor. Cu toate acestea, chiar dacă ar fi să folosească raze X, cum ar putea oamenii să dezvăluie vreunul dintre secretele pe care Eu le dețin?

Chiar în momentul în care poporul Meu, ca rezultat al lucrării Mele, va dobândi slavă alături de Mine, bârlogul marelui balaur roșu va fi dezgropat, tot noroiul și toată murdăria vor fi înlăturate și toată apa contaminată, acumulată timp de nenumărați ani, se va usca în focurile Mele care ard, ca să nu mai existe. Apoi, marele balaur roșu va pieri în iazul de foc și pucioasă. Sunteți voi, cu adevărat, dornici să rămâneți sub grija Mea iubitoare pentru a nu fi smulși de către balaur? Oare-i urâți într-adevăr stratagemele înșelătoare? Cine poate să fie martor neclintit pentru Mine? De dragul numelui Meu, de dragul Duhului Meu și de dragul întregului Meu plan de gestionare (plan de mântuire), cine poate să-și ofere toată puterea? Astăzi, când Împărăția se află în lumea oamenilor, este momentul în care Eu, în persoană, vin în mijlocul omenirii. Dacă lucrurile n-ar fi așa, ar exista cineva care ar putea intra, cutezător, pe câmpul de luptă în numele Meu? Pentru ca Împărăția să poată prinde formă, astfel încât inima Mea să poată fi mulțumită și, mai mult, astfel încât ziua Mea să poată veni și timpul Meu să poată veni când nenumăratele obiecte ale creației renasc și cresc abundent, astfel încât oamenii să poată fi salvați din marea suferinței lor, ca să poată veni ziua de mâine și ca să poată fi minunat, să îmbobocească și să înflorească și, în plus, ca bucuria viitorului să aibă loc, toți oamenii se străduiesc cu toată puterea lor, fără a cruța nimic pentru a se sacrifica pentru Mine. Nu este acesta un semn că biruința este deja a Mea? Nu este un indiciu al finalizării planului Meu?

Cu cât oamenii există mai mult în zilele de pe urmă, cu atât mai mult vor simți pustietatea lumii și cu atât mai puțin vor avea curaj pentru a trăi viața. Din acest motiv, nenumărați oameni au murit dezamăgiți, nenumărați alții au fost dezamăgiți în căutările lor și alții, fără număr, suportă să fie manipulați de mâna Satanei. Am salvat atât de mulți oameni și i-am sprijinit pe atât de mulți dintre ei și, adesea, când oamenii au pierdut lumina, Eu i-am mutat înapoi într-un loc luminos, astfel încât ei să Mă poată cunoaște în lumină și să se bucure de Mine în mijlocul fericirii. Datorită venirii luminii Mele, adorația crește în inimile oamenilor care locuiesc în Împărăția Mea, căci Eu sunt un Dumnezeu pe care să-L iubească oamenii – un Dumnezeu de care oamenii se agață cu un strâns atașament – iar ei sunt plini de o impresie permanentă a formei Mele. Dar, la urma urmei, nu există nimeni care să înțeleagă dacă aceasta este lucrarea Duhului sau o funcție a trupului. Oamenilor le-ar trebui o viață întreagă doar să experimenteze amănunțit acest lucru. Omul nu M-a disprețuit niciodată în cele mai intime unghere ale inimii lui; mai degrabă, se lipește de Mine în profunzimile duhului său. Înțelepciunea Mea le sporește admirația, minunile pe care Eu le fac sunt o delectare pentru ochii lor, iar cuvintele Mele le uimesc mințile și, totuși, ei le prețuiesc cu afecțiune. Practicabilitatea Mea îi face pe oameni dezorientați, uluiți și perplecși și, totuși, ei sunt dornici să o accepte. Nu este tocmai aceasta măsura oamenilor așa cum sunt ei cu adevărat?

13 martie 1992