de Huanbao, provincia Liaoning

De când am început prima dată să cred în Dumnezeu Atotputernic, Hristos din vremea de pe urmă, i-am admirat cu adevărat pe acei frați și pe acele surori care urmau alături de Hristos, care puteau primi personal păstorirea lui Hristos și Îi puteau auzi cuvântările cu urechile lor. Am simțit că ar fi minunat dacă, într-o zi, aș putea să-L aud personal pe Hristos vorbind și că ar fi chiar și mai glorios dacă L-aș putea vedea cu ochii mei. Dar, în ultima vreme, prin ascultarea părtășiilor lui Hristos, am ajuns să simt profund în inima mea că nu sunt demn de a-L vedea.

S-a întâmplat când „Predici și părtășie despre intrarea în viață”, volumele 1-3, au fost publicate. După ce am ascultat primul volum al părtășiei, am simțit că fratele cel de mai sus a vorbit foarte bine. Când am auzit părtășia lui Hristos din al doilea volum, în acel moment, nu am știut că este părtășia Lui; am presupus că acesta era, probabil, un lider subordonat fratelui cel de mai sus și, mai ales când Hristos a părtășit despre problema perspective asupra cunoașterii, nu am auzit o reacție foarte entuziastă din partea fraților și surorilor mele, așa că am fost sigur că presupunerea mea era corectă. Am simțit că oratorul nu a vorbit la fel de bine ca fratele cel de mai sus, prin urmare n-am ascultat cu atenție. Când am auzit cel de-al treilea volum, după părtășia fratelui cel de mai sus, L-am auzit pe Hristos spunând „Despre părtășia fratelui de mai înainte...” și am fost și mai sigur că acest orator trebuie să fie un lider subordonat fratelui cel de mai sus pentru că, în lume, liderii vorbesc primii și apoi subordonații lor. Așa că am apăsat butonul și am oprit înregistrarea, gândindu-mă: „Voi asculta asta mai târziu, când o să am timp.” În ziua în care am aflat de la liderul meu că era, de fapt, părtășia lui Hristos, am fost șocat și, în cele din urmă, am ascultat cu seriozitate fiecare cuvânt al predicii.

După aceea, am început să reflectez: de ce am tânjit atât să aud personal părtășia lui Hristos, și totuși, când ne-a vorbit, nu am putut recunoaște glasul lui Dumnezeu? Am început să citesc cuvintele lui Dumnezeu referitoare la starea mea și am văzut următorul pasaj: „Toți oamenii doresc să vadă fața adevărată a lui Isus și toți doresc să fie împreună cu El. Cred că niciunul dintre frați sau niciuna dintre surori nu ar spune că nu dorește să-L vadă pe Isus sau să fie cu Isus. Înainte de a-L fi văzut pe Isus, adică înainte de a-L fi văzut pe Dumnezeu întrupat, veți păstra, probabil, în minte tot felul de idei; de exemplu, cu privire la înfățișarea lui Isus, la felul Său de a vorbi, la modul Său de viață și așa mai departe. Cu toate acestea, odată ce L-ați văzut cu adevărat, ideile voastre se vor schimba rapid. De ce? Doriți să știți? Cu toate că este adevărat că gândirea omului nu poate fi trecută cu vederea, este și mai intolerabil ca omul să modifice substanța lui Hristos. Voi Îl priviți pe Hristos ca pe un nemuritor sau ca pe un înțelept, dar nimeni nu Îl privește pe Hristos ca pe un om obișnuit cu substanță divină. De aceea, mulți dintre cei care tânjesc zi și noapte să-L vadă pe Dumnezeu sunt, de fapt, dușmani ai lui Dumnezeu și sunt incompatibili cu El. Nu este aceasta o greșeală din partea omului? Chiar și acum încă socotiți că loialitatea și credința voastră sunt suficiente pentru a vă face vrednici de a vedea chipul lui Hristos, dar vă sfătuiesc să vă echipați cu mai multe lucruri care sunt practice! Aceasta deoarece, în trecut, prezent și viitor, mulți dintre cei care vin în contact cu Hristos au eșuat sau vor eșua; toți joacă rolul fariseilor. Care este motivul eșecului vostru? Acesta este tocmai faptul că există în noțiunile voastre un Dumnezeu care este foarte înalt și care merită admirație. Dar adevărul nu este așa cum dorește omul. Nu numai că Hristos nu este foarte înalt, ci este deosebit de mic; nu numai că este un om, ci este un om obișnuit […]. Și astfel, oamenii se poartă cu El așa cum s-ar purta cu un om obișnuit; ei Îl tratează după bunul plac atunci când sunt cu El și vorbesc cu El cu nepăsare, așteptând încă venirea „adevăratului Hristos”. Îl luați pe Hristos, care a venit deja, drept un om obișnuit și Îi luați cuvântul ca fiind cel al unui om obișnuit. Din acest motiv, nu ați primit nimic de la Hristos și, în schimb, v-ați expus la lumină propria urâțenie” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care sunt incompatibili cu Hristos sunt cu siguranță potrivnici lui Dumnezeu”). M-am comparat cu cuvintele lui Dumnezeu și apoi m-am gândit la cum propria mea fire coruptă și propria urâțenie s-au manifestat când am auzit părtășia lui Hristos. Am realizat că eu credeam în Hristos, dar nu Îi înțelegeam esența, nu înțelegeam că este umil și ascuns, aveam prea multe noțiuni și închipuiri despre Hristos și am realizat că perspectiva mea era absurdă. În noțiunile și închipuirile mele, în afară de acei frați și acele surori cu acces imediat la El, alții nu-I puteau auzi, sub nicio formă, părtășia cu urechile lor. Mi-am închipuit că părtășia lui Hristos va fi însoțită de faptul că Hristos Își va anunța public identitatea și că va fi rostită cu o voce diferită de altele, cu multe întorsături de frază elegante, ca un om extraordinar. Mi-am imaginat că părtășia lui Hristos ar fi însoțită de uralele entuziasmate și pasionate ale fraților și surorilor mele; iar dacă ar fi fost să vorbească pe rând fratele cel de mai sus și Hristos, atunci Hristos ar fi vorbit primul și fratele cel de mai sus, ultimul. Am definit lucrarea și cuvintele lui Hristos în limitele propriilor noțiuni și închipuiri pentru că mi L-am imaginat pe Hristos într-un anume fel. Când faptele mi-au contrazis noțiunile și închipuirile, în inima mea, nu L-am tratat ca pe Dumnezeu. În schimb, L-am tratat pe Hristos ca pe un om obișnuit și am tratat cuvintele lui Hristos ca pe cuvintele unui om obișnuit. În timp ce alții au câștigat mult din părtășia lui Hristos, eu nu am câștigat nimic și, în schimb, mi-am expus complet fața satanică de arogant, încrezut, urâtor de adevăr și m-am transformat într-un om care Îl respinge pe Hristos și I se împotrivește.

Mai târziu, am văzut în cuvântul lui Dumnezeu: „Mereu doriți să-L vedeți pe Hristos, dar vă îndemn să nu vă stimați atât de mult; oricine Îl poate vedea pe Hristos, dar spun că nimeni nu este vrednic să-L vadă pe Hristos. Fiindcă natura omului este plină de răutate, aroganță și răzvrătire, în momentul în care Îl vei vedea pe Hristos, natura ta te va distruge și te va condamna la moarte” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care sunt incompatibili cu Hristos sunt cu siguranță potrivnici lui Dumnezeu”). „Nu sunteți respectuoși în prezența adevărului și cu atât mai puțin este atitudinea voastră una de dorință arzătoare față de adevăr. Tot ce faceți este să cercetați în mod neatent și să așteptați cu o nepăsare senină. Ce puteți câștiga dintr-o astfel de cercetare și de așteptare? Este posibil să primiți o îndrumare personală de la Dumnezeu? Dacă nu poți discerne cuvântările lui Dumnezeu, cum ești în măsură să fii martor al arătării Lui? […] Doar cei care pot accepta adevărul vor fi în stare să audă glasul lui Dumnezeu și doar astfel de oameni sunt în măsură să fie martori ai arătării Lui” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 1: Arătarea lui Dumnezeu a adus o nouă epocă”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au străpuns inima și m-au făcut făcut să înțeleg, în plus, că nu am putut discerne glasul lui Dumnezeu pentru că am fost prea arogant și prea snob, prea ușor de ispitit să dau din cap aprobator și să-I ascult cu atenție pe cei care au poziție și statut, în timp ce îi priveam de sus pe cei pe care îi credeam lipsiți de poziție sau statut, astfel încât, chiar dacă ei rosteau adevărul, eu nu voiam să-l accept. Când am ascultat părtășia, nu eram concentrat pe adevăr sau pe a dobândi edificarea eu însumi ci, în schimb, mi-am dedicate mintea speculației și cercetării minuțioase, analizând ce fel de persoană era oratorul. Nu am dat la iveală decât stricăciune și răzvrătire, noțiuni și închipuiri. Cineva atât de arogant, răzvrătit, lipsit de iubire de adevăr ca mine, cineva fără o fărâmă de smerenie sau jinduire față de adevăr ca mine, cum aș fi putut auzi și cunoaște glasul lui Dumnezeu? Cum eram eu vrednic să-L văd pe Hristos?

Prin acea revelație, am înțeles în cele din urmă că, deși voiam să-L văd pe Hristos, eram nedemn de a-L vedea pentru că stricăciunea Satanei este prea profundă în mine și că sunt, prin natura mea, foarte arogant și răzvrătit, nu posed niciun adevăr, nu înțeleg esența lui Hristos, am prea multe noțiuni și închipuiri despre Dumnezeu și că, în inima mea, Dumnezeul în care cred este încă un Dumnezeu nedeslușit, o imagine a unei figuri mărețe și elocvente. Și când Îl văd cu adevărat pe Hristos, noțiunile mele pot ieși la iveală în orice moment și firea mea arogantă poate izbucni oricând. Drept urmare, din cauza propriei mele naturi răzvrătite, pot face doar lucruri care ofensează firea lui Dumnezeu, cum ar fi să-L judec pe Dumnezeu și să mă împotrivesc Lui distrugându-mă, astfel, singur. Acum trebuie să mă înzestrez cu adevărul, să caut să-mi cunosc natura coruptă, să înțeleg esența lui Hristos prin cuvintele lui Dumnezeu și să caut să devin un om care Îl cunoaște și I se închină lui Hristos.