Reflecții asupra expresiei „ce ție nu-ți place altuia nu-i face”

ianuarie 6, 2023

de Bai Xue, Coreea de Sud

În datoria mea, au apărut foarte multe probleme, atât mari, cât și neînsemnate. Unele au apărut din neglijență, iar altele din necunoașterea principiilor. Eram îngrijorată, mă temeam că sora cu care lucram sau conducătoarea aveau să mă trateze, spunând că eram neglijentă în datoria mea, dar partenera mea abia menționa problemele, spunându-mi doar să fiu mai atentă în viitor. Asta mă bucura întotdeauna. Ulterior, când am văzut niște probleme evidente pe care alții le aveau în îndatoririle lor, am considerat că erau prea neglijenți în lucrarea lor și am vrut să am părtășie cu ei și să analizăm problema, ca să-i înțeleagă natura și consecințele grave de a continua în felul acela. Dar apoi m-am gândit că, dacă subliniam fără ocolișuri problemele oamenilor, asta avea să le rănească mândria. Ar fi mai bine să spun doar suficient ca să-i fac să conștientizeze problema și să las lucrurile așa. În plus, și eu avusesem aceleași probleme, deci ce drept aveam să spun ceva? Dacă îi tratam pe ceilalți pentru ceva și apoi făceam și eu același lucru? N-aș fi o ipocrită? M-am gândit că ar trebui să spun numai lucruri plăcute. Astfel, dacă în viitor aș fi greșit, ceilalți n-ar fi făcut mare caz. A-i ierta pe ceilalți înseamnă a te ierta pe tine însuți. Când m-am gândit în felul acela, puțina dreptate din inima mea a dispărut. I-am spus partenerei mele: „Nu-i nevoie să menționăm oamenii care au probleme. Putem să ne referim doar la probleme.” Ea nu a răspuns nimic. După aceea, m-am simțit puțin neliniștită. Oare ceilalți ar realiza că au o problemă dacă n-ar fi identificați? Oare s-ar schimba în viitor? Dacă nu, asta le-ar afecta lucrarea. Eram într-o dilemă. Voiam să spun ceva, dar n-am îndrăznit și, tăcând, am simțit că nu-mi făceam datoria. Ulterior, m-am întrebat de ce îmi era atât de greu. Ce mă împiedica să expun problemele celorlalți? Am spus o rugăciune, cerându-I lui Dumnezeu să mă îndrume ca să-mi înțeleg problema.

Ulterior, i-am vorbit altei surori despre starea mea, iar ea mi-a trimis un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. Acesta mi-a deschis ochii și am început să-mi înțeleg problema. Dumnezeu Atotputernic spune: „Sunteți susținători ai maximei morale «Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face»? Dacă o persoană ar fi susținătoarea acestei expresii, ați crede despre aceasta că este grozavă și nobilă? Sunt unii care ar spune: «Uite, nu impune lucruri, nu îngreunează lucrurile pentru ceilalți și nu îi pune pe aceștia în poziții dificile. Nu-i așa că este minunată? Este întotdeauna strictă cu sine, dar îngăduitoare cu ceilalți; nu spune niciodată nimănui să facă ceva ce nu ar face ea însăși. Le oferă altora multă libertate și îi face să simtă o abundență de căldură și acceptare. Ce persoană grozavă!» Chiar așa stau lucrurile? Expresia «Ce nu ție nu-ți place, altuia nu-i face» presupune că ar trebui să oferi sau să furnizezi doar lucrurile care îți plac și de care te bucuri. Dar care sunt lucrurile care le plac oamenilor corupți și de care se bucură? Sunt lucrurile corupte, absurde și dorințele extravagante. Dacă le oferi și le furnizezi oamenilor aceste lucruri negative, nu va deveni întreaga umanitate din ce în ce mai coruptă? Vor exista din ce în ce mai puține lucruri pozitive. Nu este acesta adevărul? Faptul că omenirea este profund coruptă reprezintă o realitate. Oamenilor corupți le place să urmărească faima, câștigul, statutul și plăcerile trupești; vor să fie celebrități, să fie măreți și supraomenești. Își doresc o viață confortabilă și sunt împotriva muncii grele; vor să li se înmâneze totul. Foarte puțini dintre ei iubesc adevărul sau lucrurile pozitive. Ce se va întâmpla dacă oamenii le oferă și le furnizează celorlalți corupția și predilecțiile lor? Este exact așa cum ți-ai imagina: umanitatea doar va deveni din ce în ce mai coruptă. Cei care sunt susținători ai ideii «ce ție nu-ți place, altuia nu-i face» cer ca oamenii să-și imprime corupția, predilecțiile și dorințele extravagante asupra celorlalți, făcându-i pe alți oameni să caute răul, confortul, banii și avansarea. Este aceasta calea cea dreaptă în viață? Este limpede de văzut că «Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face» e o zicală foarte problematică. Lipsurile și defectele pe care le implică sunt flagrant de evidente; nici măcar nu merită să fie atent analizată și deslușită. La cea mai mică examinare, se văd clar erorile și caracterul ei ridicol. Cu toate acestea, mulți dintre voi sunt cu ușurință convinși și influențați de această zicală și o acceptă fără discernământ. Când interacționezi cu ceilalți, folosești adesea această maximă pentru a te admonesta și a-i îndemna pe ceilalți. Făcând acest lucru, crezi că ai un caracter deosebit de nobil și că ești foarte rațional. Însă, fără să-ți dai seama, aceste cuvinte au dezvăluit principiile după care trăiești și poziția ta cu privire la probleme. În același timp, i-ai înșelat și i-ai indus în eroare pe alții să abordeze oamenii și circumstanțele cu aceeași poziție și aceleași puncte de vedere ca tine. Te-ai comportat ca un veritabil împăciuitor și ai ales pe deplin calea de mijloc. Spui: «Indiferent care este problema, nu este nevoie să o iei în serios. Nu îngreuna lucrurile pentru tine sau pentru ceilalți. Dacă faci lucrurile dificile pentru alți oameni, atunci le faci dificile și pentru tine. A fi bun cu ceilalți înseamnă a fi bun cu tine însuți. Dacă ești dur cu ceilalți, atunci ești așa și cu tine. De ce să te pui într-o poziție dificilă? A nu face altora ceea ce nu ai vrea să ți se facă ție este cel mai bun și cel mai grijuliu lucru pe care l-ai putea face pentru tine». Această atitudine este, evident, a unei persoane care nu e meticuloasă în privința niciunui lucru. Nu ai o poziție sau o perspectivă clară asupra niciunei probleme; ai o viziune confuză asupra tuturor lucrurilor. Nu ești meticulos și doar închizi ochii la lucruri. Când vei sta, în sfârșit, înaintea lui Dumnezeu și vei da socoteală pentru tine, va fi și acela un lucru făcut de mântuială. De ce se va întâmpla asta? Întrucât spui mereu că ar trebui să nu le faci altora ceea ce nu ai vrea să ți se facă ție. Acest lucru este foarte reconfortant și plăcut, dar, în același timp, îți va cauza o mulțime de probleme, astfel încât să nu ai o viziune sau o poziție clară asupra multor chestiuni. Desigur, te face totodată să nu poți înțelege clar care sunt cerințele și standardele lui Dumnezeu pentru tine atunci când te confrunți cu aceste situații sau ce rezultat ar trebui să obții. Aceste lucruri se întâmplă pentru că nu ești meticulos în nimic din ceea ce faci; sunt cauzate de atitudinea și opiniile tale confuze. A nu face altora ceea ce nu ai vrea să ți se facă ție reprezintă oare atitudinea tolerantă pe care ar trebui să o ai față de oameni și lucruri? Nu. Este doar o teorie care pare a fi corectă, nobilă și bună din exterior, dar este, de fapt, un lucru întru totul negativ. În mod clar, cu atât mai puțin este un principiu al adevărului la care oamenii ar trebui să adere” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul? (10)”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dezvăluit atitudinea față de felul în care mă înțelegeam cu ceilalți. Când vedeam o problemă în felul în care cineva-și aborda datoria, nu voiam s-o subliniez clar. Părea că eram amabilă, scutindu-i pe ceilalți de umilință, fără să-i fac de rușine, dar aveam motive ascunse. Întrucât și eu eram adesea neglijentă în datoria mea și aveam probleme similare, mi-era teamă să arăt problemele celorlalți, iar mai târziu să arăt aceleași probleme. Oare asta nu m-ar fi făcut o ipocrită? Să fiu strictă cu ceilalți ar fi fost rău și pentru mine, fiindcă nu-mi lăsam o cale de ieșire, așa că nu voiam să iau în serios problemele celorlalți, preferând să le trec cu vederea. Știam prea bine că, dacă erau mereu nepăsători în îndatoririle lor, nu numai că nu aveau să obțină rezultate bune sau să facă fapte bune, dar asta ar fi afectat și lucrarea bisericii, provocând tulburări grave. Ca supraveghetoare, ar fi trebuit să-mi asum răspunderea, având părtășie și subliniind problemele celorlalți și, atunci când era necesar, să-i expun, să-i analizez și să-i tratez. Dar ca să evit umilința și să-mi apăr statutul, mi-am pierdut orice dorință de a practica adevărul. Din afară, păream foarte grijulie, dar de fapt, voiam să mă protejez și să-i împiedic pe ceilalți să-mi menționeze problemele. Dacă n-ar fi fost dezvăluirea cuvintelor lui Dumnezeu, n-aș fi realizat niciodată că a păstra liniștea în legătură cu problemele celorlalți își are rădăcina în controlul exercitat de filosofiile satanice. N-aș fi văzut niciodată cât de înșelătoare eram.

Am citit ceva în cuvintele lui Dumnezeu. „În sens literal, «Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face» înseamnă că dacă nu-ți place ceva sau nu-ți place să faci un lucru, atunci nu ar trebui să-i forțezi nici pe ceilalți să-l facă. Acest lucru pare inteligent și rațional, însă dacă folosești această filosofie satanică pentru a gestiona fiecare situație, atunci vei face multe greșeli. Este probabil să-i rănești pe oameni, să-i induci în eroare sau chiar să le faci rău. La fel cum unii părinți nu sunt pasionați de studiu, dar le place să-și oblige copiii să învețe și încearcă mereu să raționeze cu ei, îndemnându-i să studieze din greu. Dacă ar fi să aplici acestei cerințe expresia «să nu le faci altora ceea ce nu ai vrea să ți se facă ție», atunci acești părinți nu ar trebui să-și pună copiii să învețe, pentru că lor înșiși nu le place. Sunt alți oameni care cred în Dumnezeu, dar nu urmăresc adevărul; totuși, în inimile lor, ei știu că a crede în Dumnezeu reprezintă calea cea dreaptă în viață. Dacă văd că odraslele lor nu se află pe calea cea bună, le îndeamnă să creadă în Dumnezeu. Chiar dacă ei înșiși nu urmăresc adevărul, totuși vor ca ai lor copii să-l urmărească și să fie binecuvântați. În această situație, dacă ar trebui să-i trateze pe alții așa cum vor ei să fie tratați, atunci acești părinți nu ar trebui să-i facă pe copiii lor să creadă în Dumnezeu. Acest lucru ar fi în concordanță cu această filosofie satanică, dar le-ar distruge totodată propriilor copii șansa la mântuire. Cine este responsabil pentru acest final? Oare maxima morală tradițională a nu face altora ceea ce nu ai vrea să ți se facă ție nu le dăunează oamenilor? […] Nu au respins aceste exemple pe deplin această zicală? Nu este nimic corect în legătură cu aceasta. De exemplu, unii oameni nu iubesc adevărul; ei râvnesc la confortul trupesc și găsesc modalități de a lenevi atunci când își îndeplinesc datoria. Nu sunt dispuși să sufere sau să plătească un preț. Ei cred că zicala «Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face» este corectă și le spun oamenilor: «Ar trebui să învățați cum să vă distrați. Nu trebuie să vă îndepliniți bine datoria sau să îndurați greutăți sau să plătiți un preț. Dacă puteți să leneviți, atunci leneviți; dacă puteți să faceți un lucru de mântuială, atunci faceți-l de mântuială. Nu îngreunați atât de mult lucrurile pentru voi. Uitați, eu trăiesc așa – nu-i așa că-i grozav? Viața mea este, pur și simplu, perfectă! Vă epuizați trăind astfel! Ar trebui să învățați de la mine». Nu îndeplinește acest lucru cerința de «a nu face altora ceea ce nu ai vrea să ți se facă ție»? Dacă acționezi în acest mod, ești o persoană cu rațiune și conștiință? (Nu.) Dacă o persoană își pierde conștiința și rațiunea, nu îi lipsește virtutea? Acest lucru se numește lipsă de virtute. De ce îi spunem așa? Întrucât acea persoană râvnește la confort, își face de mântuială datoria și îi îndeamnă și îi influențează pe alții să i se alăture în a fi superficiali și în a tânji după confort. Ce este în neregulă cu acest lucru? A fi superficial și iresponsabil în datoria ta reprezintă un act de șiretenie și împotrivire față de Dumnezeu. În cazul în care continui să fii superficial și nu te pocăiești, vei fi dat în vileag și alungat” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul? (10)”). „Dacă oamenii iubesc adevărul, vor avea puterea să urmărească adevărul și vor putea munci din greu practicând adevărul. Ei pot să abandoneze ceea ce ar trebui să fie abandonat și să renunțe la lucrurile la care ar trebui renunțat. În special, ar trebui să renunți la lucrurile care privesc faima, câștigul și statutul tău. Dacă nu renunți la acestea, înseamnă că nu iubești adevărul și nu ai puterea să urmărești adevărul. Când ți se întâmplă lucruri, trebuie să cauți adevărul. Dacă, în acele momente în care trebuie să practici adevărul, ai mereu o inimă egoistă și nu poți să renunți la propriul interes, vei fi incapabil să pui adevărul în practică. Dacă nu cauți sau nu practici niciodată adevărul în nicio circumstanță, nu ești o persoană care iubește adevărul. Indiferent câți ani ai crezut în Dumnezeu, nu vei dobândi adevărul. Unii oameni urmăresc mereu faima, câștigul și interesul propriu. Indiferent de lucrarea pe care le-o rânduiește biserica, ei deliberează mereu, gândindu-se: «Va fi acest lucru în beneficiul meu? Dacă va fi, îl voi face; dacă nu, atunci nu-l voi face.» O persoană ca aceasta nu practică adevărul – prin urmare, își poate îndeplini bine datoria? Cu siguranță, nu poate. Chiar dacă nu faci rău, tot nu ești o persoană care practică adevărul. Dacă nu urmărești adevărul, nu iubești lucrurile pozitive și orice ți s-ar întâmpla, îți pasă doar de reputația și statutul propriu, de interesul personal și de ceea ce este bun pentru tine, atunci ești o persoană condusă doar de interesul propriu, egoistă și josnică. […] Dacă oamenii nu practică adevărul niciodată după ani de credință în Dumnezeu, sunt unii dintre non-credincioși, sunt răi. Dacă nu practici adevărul niciodată, dacă fărădelegile tale devin din ce în ce mai numeroase, atunci sfârșitul tău este stabilit. Este clar de văzut că toate fărădelegile tale, calea greșită pe care pășești și refuzul tău de a te căi – toate acestea se combină într-o multitudine de fapte rele; și, astfel, sfârșitul tău este acela că vei merge în iad, vei fi pedepsit” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cel mai important lucru din credința în Dumnezeu este punerea adevărului în practică”). Ceea ce dezvăluie cuvintele lui Dumnezeu m-a înfiorat. Când m-am bazat în interacțiunile mele pe „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face” am părut înțelegătoare față de ceilalți, dar de fapt, le făceam rău. Nu practicam sau pătrundeam cuvintele lui Dumnezeu sau cerințele Lui. Le făceam celorlalți pe plac referitor la problemele lor, fără să le cer să practice cuvântul lui Dumnezeu, de parcă ar trebui să fie exact ca mine, să nu caute progresul, să fie negativi și depravați. E iresponsabil să faci lucrurile așa. Înseamnă că le faci oamenilor pe plac. E un lucru inadmisibil și lipsit de virtute. Așa mă purtam. Nu iubeam adevărul și căutam doar să fiu liniștită. Nu voiam să-mi iau în serios datoria sau să fiu meticuloasă. Existau tot felul de probleme și abateri în datoria mea, dar îmi era teamă să-mi expun defectele. Speram ca partenera mea și conducătoarea să nu fie prea stricte cu mine. Mă temeam și că, dacă eram prea directă cu ceilalți, ar fi trebuit să dau un exemplu și să le accept supravegherea, lucru care nu mi-ar fi făcut viața mai ușoară. Așa că am vrut să-i protejez pe ceilalți și să le permit să fie ca mine, fără să menționeze problemele pe care le observau sau să se supravegheze unii pe ceilalți. Înainte să câștige adevărul, oamenii tind să-și urmeze firile corupte în viață, devenind leneși și superficiali în îndatoririle lor. Atunci e cea mai mare nevoie de supraveghere și îndrumare reciprocă. Acesta e un lucru bun și protejează lucrarea bisericii. Ca supraveghetoare, chiar ar fi trebuit să iau inițiativa în practicarea adevărului, dar pe lângă faptul că n-am fost un bun exemplu, le-am permis tuturor să fie neglijenți și să nu năzuiască la progres, exact ca mine. În esență, îmi era lehamite de adevăr și nu voiam să-l accept. Eram prima care era nepăsătoare și Îl înșela pe Dumnezeu. Nu numai că nu-mi făceam bine datoria, dar le făceam rău și fraților și surorilor. Cu cât reflectam la asta, cu atât vedeam că era o problemă mai gravă decât crezusem. Ca să-mi apăr reputația și statutul, n-am ținut cont de lucrarea bisericii și de intrarea în viață a fraților și surorilor. Am fost egoistă și josnică. Am ajuns să înțeleg și de ce Dumnezeu spune că astfel de oameni sunt non-credincioși, că sunt oameni răi care se strecoară în casa lui Dumnezeu. Asta fiindcă singurul lucru din inima lor sunt ei înșiși. Ei nu se gândesc la lucrarea bisericii. Dumnezeu speră ca noi toți să putem practica adevărul, să vorbim și să ne purtăm principial. Dar eu nu iubeam adevărul. Speram că toți se vor apăra unii pe alți și că nimeni nu va practica adevărul. Făceam opusul a ceea ce voia Dumnezeu. Făceam rău. Înainte, credeam că doar perturbarea intenționată a lucrării bisericii însemna să faci rău, că Îl va dezgusta pe Dumnezeu, dar apoi am văzut că a-ți apăra propriile interese la orice pas, a vorbi și a acționa din corupție și a nu practica adevărul înseamnă tot să faci rău. Realizând asta, m-am rugat repede lui Dumnezeu, căindu-mă: „Dumnezeule, sunt supraveghetoare, dar nu practic adevărul. Ca să-mi apăr reputația și statutul, am vrut ca toți să se apere unii pe ceilalți. Nu am conștiință sau rațiune și nu merit această datorie. Dumnezeule, vreau să mă căiesc și să mă schimb!” După ce m-am rugat, am făcut o listă cu toate problemele pe care ceilalți le avuseseră în îndatoririle lor. Am fost uluită să văd detaliile tuturor acestor probleme. Câțiva oameni fuseseră iresponsabili și nepăsători în datoria lor, ceea ce însemna că o parte a lucrării trebuia refăcută. Văzând cum problemele se succedau, m-am simțit foarte stânjenită. Nu-mi închipuisem că erau atâtea probleme în îndatoririle fiecăruia. Însă tot credeam că puteam lăsa lucrurile să treacă, tolerându-i pe ceilalți și pe mine însămi. Nu țineam cont deloc de voia lui Dumnezeu. Dacă lucrurile ar fi continuat așa, întârzierile din lucrare ar fi fost toate din vina mea.

În seara aceea, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care m-a ajutat să-mi înțeleg purtarea. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Indiferent ce fac, antihriștii iau mai întâi în considerare propriile interese și acționează doar după ce s-au gândit la toate; nu se supun cu adevărat, sincer și absolut adevărului fără compromisuri, ci o fac selectiv și condiționat. Ce condiție este aceasta? Este că statutul și reputația lor trebuie să fie protejate și nu trebuie să sufere nicio pierdere. Abia după ce această condiție este îndeplinită, vor hotărî și vor alege ce să facă. Adică, antihriștii se gândesc serios la modul în care să trateze principiile adevărului, însărcinările date de Dumnezeu și lucrarea casei lui Dumnezeu sau la cum să gestioneze lucrurile cu care se confruntă. Nu se gândesc la cum să împlinească voia lui Dumnezeu, cum să nu aducă prejudicii intereselor casei lui Dumnezeu, cum să-L mulțumească pe Dumnezeu sau cum să fie de folos fraților și surorilor; acestea nu sunt lucruri la care se gândesc. Ce iau în considerare antihriștii? Dacă statutul și reputația lor vor fi sau nu afectate și dacă prestigiul lor va fi știrbit. Dacă a face un lucru conform principiilor adevărului aduce beneficii lucrării bisericii și fraților și surorilor, dar ar face ca reputația lor să aibă de suferit și i-ar determina pe mulți oameni să-și dea seama de adevărata lor statură și să știe ce fel de natură și esență au, atunci cu siguranță nu vor acționa conform principiilor adevărului. Dacă a întreprinde lucrare practică îi va face pe mai mulți oameni să aibă o părere bună despre ei, să-i respecte și să-i admire sau va permite cuvintelor acestora să aibă autoritate și să determine mai mulți oameni să li se supună, atunci vor alege să o facă în acel mod; altfel, nu vor alege să-și ignore interesele din considerație pentru interesele casei lui Dumnezeu sau pentru frați și surori. Acestea sunt natura și esența antihriștilor. Nu reprezintă un lucru egoist și ticălos? În orice situație, antihriștii văd statutul și reputația lor ca având cea mai mare importanță. Nimeni nu poate concura cu ei. Indiferent de metoda necesară, atâta vreme cât le câștigă oameni și îi face pe ceilalți să-i venereze, antihriștii o vor face. […] Mai simplu spus, scopul și motivul din spatele a tot ceea ce face un antihrist chiar se învârt în jurul acestor două lucruri – statutul și reputația. Fie că este vorba despre modul său exterior de a vorbi, de a acționa sau de a se comporta, fie de un mod de a gândi și un punct de vedere sau de o modalitate de a căuta, totul se învârte în jurul reputației și statutului său. Aceasta este maniera în care lucrează antihriștii” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă: Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a treia)”). Cuvintele lui Dumnezeu sunt limpezi. Tot ceea ce fac antihriștii e pentru a-și proteja reputația și statutul. Nu se gândesc deloc cum să protejeze lucrarea bisericii sau ce i-ar ajuta pe frații și surorile lor. Preferă să vadă că lucrarea bisericii e afectată decât să-și pună în pericol propriile interese. Le pasă prea mult de reputație și statut. Reflectând, am văzut că m-am comportat exact ca un antihrist. Când înfruntam ceva, mereu îmi puneam pe primul loc interesele, imaginea și statutul. Când am văzut că niște oameni erau nepăsători în datoria lor, am știut că ar trebui să subliniez asta și să-i tratez, ca ei să-și poată vedea problemele și recunoaște corupția. Dar n-am vrut să ofensez pe nimeni și am vrut să mă protejez, așa că nu am practicat adevărul. Nu am putut spune niciun cuvânt conform adevărului. În schimb, mi-am frământat creierii ca să-mi asigur o cale de scăpare. Am fost foarte alunecoasă și înșelătoare, le-am făcut pe plac oamenilor și am căutat calea de mijloc. Am urmărit faima și statutul, protejându-mi interesele, permițându-le celorlalți să-și facă îndatoririle din corupție, fără să mă gândesc la lucrarea bisericii. Eram pe calea unui antihrist. Dacă aș fi continuat așa, sigur aș fi fost expusă și alungată de Dumnezeu. Această realizare mi-a arătat cât de gravă era această problemă. M-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume ca să pot să renunț la faimă și statut, să sprijin lucrarea bisericii și să-mi îndeplinesc responsabilitățile.

După aceea, am mai citit din cuvintele lui Dumnezeu. „Dumnezeu nu le cere oamenilor să le facă celorlalți doar ceea ce și-ar dori să li se facă lor, ci le cere să fie clari cu privire la principiile pe care ar trebui să le respecte atunci când gestionează diferite situații. Dacă este un lucru corect și în concordanță cu cuvintele lui Dumnezeu și cu adevărul, atunci trebuie să te ții de el. Și nu numai că trebuie să te ții de el, ci și să admonestezi, să convingi și să ai părtășie cu ceilalți, astfel încât ei să înțeleagă exact care este voia lui Dumnezeu și care sunt principiile adevărului. Aceasta este responsabilitatea și obligația ta. Dumnezeu nu-ți cere să alegi calea de mijloc și cu atât mai puțin îți cere să arăți cât ești de mărinimos. Ar trebui să te agăți de lucrurile pentru care Dumnezeu te-a admonestat și pe care le-ai învățat de la El și de ceea ce vorbește Dumnezeu în cuvintele Sale: cerințele, criteriile și principiile adevărului pe care oamenii ar trebui să le respecte. Nu numai că trebuie să te agăți de ele, ci trebuie să te ții de ele pentru totdeauna. Trebuie să practici, totodată, prin puterea exemplului, precum și convingându-i, supraveghindu-i, ajutându-i și îndrumându-i pe ceilalți să se agațe de aceste principii ale adevărului, să le respecte și să le practice în același mod în care o faci tu. Dumnezeu îți cere să faci acest lucru; El nu cere să te lași pe tine și pe alți oameni să scăpați ca prin urechile acului. Dumnezeu îți cere să adopți atitudinea corectă cu privire la probleme, să te ții de regulile corecte și să știi exact care sunt criteriile din cuvintele lui Dumnezeu și să-ți dai seama exact care sunt principiile adevărului. Chiar dacă nu poți realiza acest lucru, chiar dacă nu ești dispus să o faci, dacă nu-ți place, dacă ai noțiuni sau dacă te împotrivești acestui lucru, trebuie să-l tratezi ca pe responsabilitatea ta, ca pe obligația ta. Trebuie să ai părtășie cu oamenii despre lucrurile pozitive care vin de la Dumnezeu, despre lucrurile care sunt drepte și corecte și să le folosești pentru a-i ajuta, influența și îndruma pe ceilalți, astfel încât oamenii să poată beneficia de pe urma lor, să fie edificați de acestea și să meargă pe calea corectă în viață. Aceasta este responsabilitatea ta și nu ar trebui să te agăți cu încăpățânare de ideea «ce ție nu-ți place, altuia nu-i face», pe care Satana a sădit-o în mintea ta. În ochii lui Dumnezeu, această zicală este doar o filosofie de viață; reprezintă unul dintre trucurile Satanei; nu reprezintă calea corectă și nici nu este un lucru pozitiv. Tot ceea ce Dumnezeu cere de la tine este să fii o persoană dreaptă, care înțelege clar ce ar trebui și ce nu ar trebui să facă. El nu îți cere să fii pe placul oamenilor sau împăciuitor; El nu ți-a cerut să alegi calea de mijloc. Când o chestiune se referă la principiile adevărului, trebuie să spui ceea ce trebuie spus și să înțelegi ceea ce trebuie înțeles. Dacă o persoană nu înțelege ceva, dar tu înțelegi și îi poți oferi indicații și o poți ajuta, atunci trebuie neapărat să-ți îndeplinești această responsabilitate și obligație. Nu trebuie să stai, pur și simplu, pe margine și să privești și, cu atât mai puțin ar trebui să te agăți de trucurile pe care Satana le-a sădit în mintea ta, cum ar fi a nu face altora ceea ce nu ai vrea să ți se facă ție. […] Dacă susții mereu acest lucru, atunci ești o persoană care trăiește conform filosofiilor satanice; o persoană care trăiește pe deplin într-o fire satanică. Dacă nu urmezi calea lui Dumnezeu, atunci nu iubești și nu cauți adevărul. Orice s-ar întâmpla, principiul pe care trebuie să-l urmezi și cel mai important lucru pe care trebuie să-l faci este să ajuți oamenii cât de mult posibil. Nu ar trebui să faci așa cum spune Satana și să le faci altora doar ceea ce ai vrea să ți se facă ție sau să fii un «deștept» pe placul oamenilor. Ce înseamnă să ajuți oamenii cât poți de mult? Înseamnă să-ți îndeplinești responsabilitățile și obligațiile. De îndată ce vezi că un lucru face parte din responsabilitățile și obligațiile tale, ar trebui să ai părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu și despre adevăr. Asta înseamnă să-ți îndeplinești responsabilitățile și obligațiile” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul? (10)”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că a nu face celorlalți ce nu ți-ar plăcea să ți se facă ție e o tactică, un truc pe care Satana îl folosește să corupă și să controleze gândurile oamenilor, ca ei să trăiească după filosofii satanice, fără să practice adevărul în interacțiunile lor. Ei devin toleranți și-și lasă spațiu de manevră. Dacă fiecare trăiește după firea lui coruptă, Satana câștigă controlul și răul ajunge la putere. În final, Duhul Sfânt îi abandonează. Deși încă nu puteam să mă ridic la nivelul cuvintelor și cerințelor lui Dumnezeu sau să le practic, trebuia să-mi îndeplinesc responsabilitățile și să am părtășie cu ceilalți despre luminarea mea și înțelegerea cuvintelor lui Dumnezeu. Dacă vedeam oameni încălcând pricipiile adevărului în îndatoririle lor, în loc să am o atitudine indulgentă și tolerantă, trebuia să fiu principială, ajutându-i prin părtășie și critici. Doar atunci aș sprijini lucrarea bisericii și mi-aș îndeplini datoria. În plus, trebuia să fiu un exemplu al punerii adevărului în practică. Era o realitate că existau probleme în datoria mea, dar nu puteam să fiu tolerantă cu mine însămi, să mă prefac sau să scap de realitate. Dacă făceam asta, n-aș fi progresat niciodată. Ar trebui să-mi recunosc problemele, să accept supravegherea celorlalți și să-mi iau în serios datoria. Am realizat și că ideea că trebuie să fii lipsit de greșeli și probleme ca să-i critici pe ceilalți nu este conform adevărului. Înseamnă să te pui pe un piedestal. Sunt doar un om corupt cu o fire satanică gravă. Adesea încalc principiile adevărului în datoria mea și trebuie să trec prin judecata și emondarea lui Dumnezeu. Am nevoie și de supravegherea fraților și surorilor. Dacă mai apar probleme, trebuie să le înfrunt, nu să tot fug de ele. Asta a fost o revelație pentru mine și am găsit o cale de practică. În următoare întrunire, mai întâi am vorbit despre problemele pe care le avusesem în datoria mea, expunându-mi și analizându-mi neglijența, și le-am cerut tuturor să mă supravegheze. Le-am spus și că asta să le fie avertisment. În cele din urmă, am vorbit în special despre un frate și o soră care au fost foarte nepăsători și am avut părtășie despre consecințele de a nu reuși să ne schimbăm. După asta, m-am simțit foarte liniștită.

Am fost foarte emoționată când un frate pe care l-am tratat și-a recunoscut problema fiindcă a fost expus în felul acela și mi-a trimis un mesaj spunând: „Dacă n-aș fi fost expus și tratat în felul acela, n-aș fi aflat despre problema mea. Îți mulțumesc că m-ai ajutat în felul acesta! Acum vreau să reflectez și să pătrund în adevăr.” Acest mesaj m-a emoționat foarte mult. Înainte, uram să fiu tratată și expusă, așa că nu voiam să fac asta altora, dar de fapt, nu le făceam nicio favoare. Am regretat că mi-am protejat reputația și statutul, trecând cu vederea și tolerând problemele tuturor din îndatoririle lor și neîndeplinindu-mi datoria sau responsabilitățile. Mă simțeam datoare față de Dumnezeu și de frați și surori. Am realizat și că a practica cuvintele lui Dumnezeu este principiul după care ar trebui să trăim. Să putem evidenția problemele celorlalți fără a le menaja sentimentele este benefic pentru ei, dar și pentru noi. Dar să nu le facem altora ceea ce nu am vrea să ni se facă nouă este, de fapt, o aberație satanică, dăunătoare oamenilor. Am văzut și că faptul că mi-era mereu frică să nu fiu tratată, când apăreau probleme în datoria mea, însemna că nu înțelegeam semnificația tratării. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Supravegherea oamenilor, urmărirea lor, aflarea mai multor lucruri despre ceea ce fac – toate acestea sunt pentru a-i ajuta să pășească pe calea dreaptă a credinței în Dumnezeu, pentru a le permite să-și îndeplinească datoria așa cum le cere Dumnezeu și conform principiilor, astfel încât să nu provoace nicio tulburare sau întrerupere, pentru a nu pierde timpul. Scopul în a face acest lucru se naște în întregime din responsabilitate față de ei și față de lucrarea casei lui Dumnezeu; nu există răutate în acest lucru” (Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor). E adevărat. Toți avem firi corupte și suntem predispuși să fim neglijenți și înșelători în datoria noastră. Dacă nimeni nu ne supraveghează și controlează lucrarea sau nu ne oferă părtășie și critici pentru problemele noastre, nu avem cum să facem o treabă bună. Doar ne vom satisface propriul confort sau chiar vom perturba fără să vrem lucrarea bisericii. Așadar, când liderii supraveghează lucrarea sau oferă critici, ei sunt responsabili în datoria lor și fac asta ca să sprijine lucrarea bisericii. Este benefic și pentru intrarea noastră în viață și nu are scopul de a ne îngreuna situația. Însă eu am fost o supraveghetoare care a urmat ideea satanică de „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”. Am văzut probleme în îndatoririle celorlalți, dar tot am fost amabilă cu toți. Nu am avut părtășie cu nimeni, nu am ajutat sau tratat pe nimeni, ci am trecut cu vederea și i-am protejat. Am fost iresponsabilă, ca să nu mai spun dăunătoare celorlalți din biserică. Această experiență mi-a schimbat ideea greșită și m-a făcut să văd semnificația supravegherii și a expunerii.

Această experiență chiar m-a emoționat. Am văzut că, atunci când trăim după filosofii satanice, toate ideile noastre sunt greșite. Nu ne putem da seama ce e bine și ce e rău și nu știm ce e conform principiilor adevărului și cerințelor lui Dumnezeu. E ușor să urmăm filosofii satanice și să facem lucruri care perturbă lucrarea bisericii. Doar să privim lucrurile și trăim conform cuvintelor lui Dumnezeu înseamnă a-I face voia. În plus, am gustat dulceața practicării adevărului și am dobândit încredere ca, în viitor, să mă axez pe ceea ce cere Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu!

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

Urmările recomandării mele

de Xiangshang, Statelor Unite Devreme, anul trecut, am fost aleasă lider de biserică. La început, am simțit că-mi lipseau multe, așa că...