de Zhou Zhou, China

M-am născut într-o familie tradițională chineză. Încă din copilărie, părinții m-au învățat să fiu bine-crescută, cuminte, politicoasă, să-i salut respectuos pe cei mai în vârstă când îi văd și să nu fiu nepoliticoasă, altfel, oamenii vor spune că sunt prost-crescută. După ce am început să merg la școală, profesorii ne spuneau adesea că China a fost întotdeauna o țară care pune accent pe ritualuri și pe etichetă și că oamenii trebuie să aibă bune maniere când interacționează cu ceilalți. Vedeam adesea în manualele mele povești cu tâlc, cum ar fi povestea lui Kong Rong, care renunță la perele mai mari, iar aceste povești mi s-au întipărit în minte. Credeam că o persoană ar trebui să respecte normele de etichetă, să-i respecte pe bătrâni și să aibă grijă de tineri; doar atunci poate fi bine-crescută și bună. Am trăit mereu în conformitate cu această cultură tradițională: să dau dovadă de respect și de politețe față de bătrâni și să nu-i jignesc niciodată. Chiar dacă au fost momente când i-am văzut că greșesc, n-aș fi îndrăznit niciodată să le-o spun în față. După ce am început să cred în Dumnezeu și să-mi fac datoria, în biserică, încă trăiam după ideile tradiționale de a fi bine-crescută și cuminte, de a-i respecta pe vârstnici și de a avea grijă de tineri. Mai ales când era vorba de cum mă adresam fraților și surorilor mai mari, nu le-aș fi spus niciodată direct pe nume și mereu vorbeam despre ei respectuos, „Doamna Cutare” sau „Domnul Cutare”, ca oamenii să creadă că sunt grijulie și bine-crescută. Când parteneri mi-au devenit niște frați și surori mai în vârstă și am văzut că aveau unele probleme în îndatoririle lor, nu am îndrăznit să le spun. M-am gândit în sinea mea: „Acești frați și aceste surori sunt din generația părinților mei, iar unii dintre ei ar putea chiar să îmi fie bunici. Dacă le semnalez problemele direct, nu vor spune că sunt nepoliticoasă și prost-crescută?” Din această cauză, nu le-am semnalat problemele aproape niciodată. Chiar dacă spuneam ceva, trebuia să caut mai întâi cuvintele potrivite și să vorbesc pe un ton blând, ca să nu se simtă prost. Pentru că m-am comportat întotdeauna într-un mod rafinat, educat și politicos în fața fraților și surorilor, toată lumea mă considera matură și serioasă și cu o umanitate bună, iar eu am crezut că practic adevărul făcând asta.

Mai târziu, am preluat datoria bazată pe texte în biserică. Odată, conducătoarea a zis că nu sunt destui oameni pentru lucrarea bazată pe texte. A spus că un frate pe nume Wen Tao făcuse în trecut datoria bazată pe texte și înțelesese unele dintre principii, așa că voia să rânduiască alăturarea lui echipei și m-a rugat să am părtășie cu el. După ce m-am dus să am părtășie cu Wen Tao, el a fost dispus să își facă datoria, zicând doar că are probleme de sănătate și că nu putea să se suprasolicite. I-am spus că îi putem stabili volumul de muncă în mod rezonabil în funcție de starea lui de sănătate, ca să-și protejeze sănătatea și să-și mențină energia. A fost de acord. Cu toate acestea, după doar câteva zile, conducătoarea a spus că Wen Tao îi scrisese o scrisoare în care spunea că nu stă bine cu sănătatea și că vrea să răspândească Evanghelia în loc să facă datoria bazată pe texte. Conducătoarea m-a rugat să mă duc și să am iar părtășie cu Wen Tao. M-am gândit în sinea mea: „Când răspândește Evanghelia, de obicei trebuie să facă multe drumuri; nu ar avea de suferit oricum? De ce este dispus să răspândească Evanghelia, dar nu să facă datoria bazată pe texte? Oare întâmpină vreo dificultate? Sau crede că, dacă face datoria bazată pe texte, n-o să fie în lumina reflectoarelor?” Așa că am vrut să am părtășie cu el, dar mi-am și făcut griji de ce o să creadă despre mine dacă îi zic asta în față. Poate mă va considera tânără și arogantă și va zice: „Crezi în Dumnezeu de puțin timp, și totuși îmi semnalezi problemele deja. Ești nepoliticoasă și nerespectuoasă!” Luând în considerare vârsta, Wen Tao era mai bătrân decât mine și, când îl vedeam, în mod normal îi spuneam „dl Wen”. Dacă, de data asta, i-aș spune în față care erau problemele lui, n-ar însemna că sunt prost-crescută și nerespectuoasă? Gândindu-mă la asta, am zis că mai bine tac din gură. A doua zi, când m-am întâlnit cu Wen Tao, doar l-am întrebat câte ceva despre starea lui și dacă are nelămuriri legate de datoria lui, apoi am avut părtășie cu el pe baza propriei mele experiențe. Până la urmă, a fost de acord să facă în continuare datoria bazată pe texte.

Nu după mult timp, Wen Tao a discutat despre starea lui la o adunare și o soră i-a scos în evidență problemele, zicând: „Ai vreo dificultate care te-a făcut să nu mai vrei să faci datoria bazată pe texte? Sau ai avut vreun motiv ascuns? N-ai mai vrut pentru că datoria asta nu se face în lumina reflectoarelor sau e vorba de altceva?” Mulțumită aluziei făcute de această soră, Wen Tao a început să reflecteze asupra sa și și-a dat seama că fusese selectiv în legătură cu datoria lui din cauza dorinței de reputație și de statut. El a considerat că răspândirea Evangheliei îl va pune în lumina reflectoarelor, făcându-i pe frați și pe surori să aibă o părere bună despre el oriunde ar merge, în timp ce datoria bazată pe texte nu i-ar permite să fie în centrul atenției și nimeni nu ar ști câte eforturi a depus. Din această cauză a vrut să răspândească Evanghelia, o datorie care să-l plaseze în lumina reflectoarelor. După aceasta, Wen Tao a mâncat și a băut cuvintele lui Dumnezeu, reflectând asupra sa și încercând să se cunoască și și-a dat seama că, în urmărirea reputației și a statutului, mergea pe calea lui Pavel. Și-a schimbat punctul de vedere greșit asupra îndatoririlor și a scris un articol de mărturie bazată pe experiență. Auzind acest lucru, am reflectat: „Și eu știam că există un motiv în spatele refuzului lui Wen Tao de a face datoria bazată pe texte, așa că de ce am reacționat atât de lent și nu am vrut să-i semnalez problemele? Ce mă controlează mai exact aici?” Apoi, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „În biserică, dacă unii oameni sunt mai în vârstă sau cred în Dumnezeu de mulți ani, vrei întotdeauna să le arăți respect. Îi lași să termine de vorbit, nu îi întrerupi chiar dacă spun aiureli și chiar și atunci când fac ceva greșit și trebuie să fie emondați, încă încerci să-i faci să scape cu fața curată și eviți să îi critici în fața celorlalți, gândindu-te că, indiferent cât de iraționale sau îngrozitoare ar fi acțiunile lor, toată lumea trebuie să îi ierte și să îi tolereze în continuare. De asemenea, îi înveți adesea pe alții: «Ar trebui să le arătăm respect vârstnicilor și să nu le lezăm demnitatea. Le suntem juniori.» De unde provine acest termen de «juniori»? (Din cultura tradițională.) Derivă din gândirea culturală tradițională. În plus, în biserică s-a creat o anumită atmosferă în care oamenii, atunci când întâlnesc frați și surori mai mari, se adresează cu căldură acestora cu «frate mai mare», «soră mai mare», «mătușă» sau «fratele mai mare», ca și cum toată lumea ar face parte dintr-o mare familie; acestor persoane mai în vârstă li se arată un plus de respect, ceea ce, în mod inconștient, lasă o impresie bună în mintea celorlalți despre cei tineri. Aceste elemente de cultură tradițională sunt adânc înrădăcinate în gândurile și în oasele poporului chinez, în așa măsură încât se răspândesc continuu și modelează atmosfera din viața bisericii. Deoarece oamenii sunt adesea îngrădiți și constrânși de aceste concepte, ei nu numai că le aprobă personal, se străduiesc să acționeze și să practice în această direcție, dar îi aprobă și pe alții care fac același lucru, îndemnându-i să le urmeze exemplul. Cultura tradițională nu este adevărul; acest lucru este sigur. Dar este suficient ca oamenii să știe pur și simplu că nu este adevărul? Faptul că nu este adevărul este un aspect; de ce ar trebui să îl disecăm? Care este rădăcina sa? Unde se află esența problemei? Cum se poate renunța la aceste lucruri? Scopul disecării culturii tradiționale este să-ți ofere o înțelegere cu totul nouă a teoriilor, gândurilor și opiniilor acestui aspect din adâncul inimii tale. Cum se poate obține această nouă înțelegere? În primul rând, trebuie să știi că Satana stă la originea culturii tradiționale. Și cum inoculează Satana aceste elemente ale culturii tradiționale în oameni? În fiecare epocă, Satana se folosește de unele personaje celebre și de personalități pentru a răspândi aceste gânduri, aceste așa-numite zicale și teorii. Apoi, treptat, aceste idei sunt sistematizate și concretizate, apropiindu-se tot mai mult de viața oamenilor, iar în cele din urmă se răspândesc în rândul lor; încetul cu încetul, aceste gânduri, zicale și teorii satanice sunt inoculate în mințile oamenilor. După ce au fost îndoctrinați, oamenii consideră aceste gânduri și teorii venite de la Satana ca fiind lucruri pozitive pe care ar trebui să le practice și să le respecte. Satana se folosește apoi de aceste lucruri pentru a întemnița și controla mințile oamenilor. Până în prezent, generații după generații au fost educate, condiționate și controlate în astfel de circumstanțe. Toate aceste generații au considerat cultura tradițională ca fiind corectă și bună. Nimeni nu disecă originile sau sursa acestor așa-zise lucruri bune și corecte – acesta este lucrul care determină gravitatea problemei. Chiar și unii credincioși care au citit cuvintele lui Dumnezeu timp de mulți ani încă mai cred că acestea sunt lucruri corecte și pozitive, în măsura în care consideră că acestea pot înlocui adevărul, pot înlocui cuvintele lui Dumnezeu. Ba mai mult, unii cred: «Indiferent cât de mult citim cuvintele lui Dumnezeu, trăind printre oameni, așa-numitele idei tradiționale și elementele tradiționale ale culturii – cum ar fi „Cele trei ascultări și cele patru virtuți”, precum și concepte precum bunăvoința, dreptatea, decența, înțelepciunea și credibilitatea – nu pot fi înlăturate. Acest lucru se datorează faptului că ele sunt transmise de la strămoșii noștri, care erau înțelepți. Nu putem contrazice învățăturile strămoșilor noștri doar pentru că noi credem în Dumnezeu și nu putem modifica sau abandona învățăturile lor și ale acelor înțelepți străvechi.» Astfel de gânduri și conștientizări există în inimile tuturor oamenilor. În mod inconștient, cu toții sunt în continuare controlați și înrobiți de aceste elemente ale culturii tradiționale. De exemplu, atunci când un copil vede că ai în jur de 20 de ani și îți spune «unchi», te simți mulțumit și satisfăcut. Dacă îți spune direct pe nume, te simți inconfortabil, crezând că acel copil este nepoliticos și ar trebui mustrat, iar atitudinea ta se schimbă. În realitate, indiferent dacă îți spune «unchi» sau pe nume, acest lucru nu are nicio legătură cu integritatea ta. De ce ești, așadar, nemulțumit când nu îți spune «unchi»? Pentru că ești stăpânit și influențat de cultura tradițională; aceasta s-a înrădăcinat preventiv în mintea ta și a devenit standardul tău de bază pentru a trata oamenii, evenimentele și lucrurile, precum și pentru a evalua și judeca toate lucrurile. Când standardul tău este greșit, poate natura acțiunilor tale să fie corectă? Cu siguranță că nu” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șase”). Cuvintele lui Dumnezeu au expus starea mea întocmai. Fusesem profund influențată de cultura și de ideile tradiționale, cum ar fi să-i respecți pe vârstnici, să ai grijă de tineri, să fii rafinat și cultivat. De la o vârstă fragedă, educația mea de acasă și de la școală m-a făcut să cred că doar dacă eram manierată, bine educată și cuminte puteam fi considerată o persoană bună și că cei care se adresau nepotrivit vârstnicilor și erau nerespectuoși față de ei erau prost-crescuți și nevrednici de respectul oamenilor. Ori de câte ori interacționam cu non-credincioșii sau îmi făceam datoria în casa lui Dumnezeu, trăiam mereu conform acestor idei tradiționale, considerându-le reguli de conduită și crezând că, acționând astfel, însemna că practicam adevărul. Când interacționam cu frați și surori mai mari decât mine, ca să le ofer o imagine pozitivă despre mine, drept o persoană manierată, nu le ziceam niciodată direct pe nume, în schimb, mă adresam respectuos cu „domnule” sau „doamnă”. Uneori, când observam unele dintre dezvăluirile lor corupte, ar fi trebuit să fiu o persoană onestă și să discut cu ei despre asta, ca să-i ajut să caute adevărul pentru a le înlătura, dar, ca să nu-mi stric imaginea pozitivă pe care o aveau despre mine frații și surorile în inimile lor, nu am îndrăznit niciodată să le semnalez direct acele lucruri. M-am gândit că, dacă fac asta, ar dovedi că am fost crescută prost și că nu am maniere și, chiar dacă spuneam ceva, aveam să mă învârt în jurul cozii și să abordez subiectul cu tact, ceea ce ar fi fost complet ineficient. La fel ca data trecută, când avusesem părtășie cu Wen Tao despre această chestiune referitoare la îndatoririle sale, văzusem clar problema lui de a-și respinge datoria și ar fi trebuit să i-o semnalez și să-l ajute să reflecteze asupra lui și să învețe lecții, dar, ca să nu creadă că sunt lipsită de respect și prost-crescută, m-am abținut să i-o menționez direct, atingând subiectul doar în treacăt, vorbind despre unele cuvinte și doctrine și gândind că e de ajuns pentru a rezolva problema. În realitate, nu i-a fost deloc de folos; i-am făcut rău făcând asta! În cele din urmă, am văzut clar că respectarea vârstnicilor și grija față de tineri nu este adevărul și nu este un principiu de conduită și nici o bază pentru a judeca umanitatea unei persoane.

După aceasta, am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu: „Pe ce anume îl pune Dumnezeu pe om să-și bazeze evaluările făcute celorlalți? În conformitate cu ce anume îl pune să privească oamenii și lucrurile? (În conformitate cu ale Sale cuvinte.) Îl pune pe om să privească oamenii conform cuvintelor Sale. În mod specific, asta înseamnă să evaluezi dacă o persoană are umanitate în funcție de cuvintele Sale. Acest lucru face parte din asta. În plus, se bazează pe întrebarea dacă acea persoană iubește adevărul, dacă are o inimă temătoare de Dumnezeu și dacă se poate supune adevărului. Nu sunt acestea particularitățile acestui lucru? (Ba da.) Așadar, pe ce își bazează omul evaluările bunătății altei persoane? Pe măsura în care aceasta este cultivată și reglementară, dacă plescăie din buze sau tinde să scotocească prin farfurie după îmbucături când mănâncă, dacă așteaptă ca vârstnicii să se așeze la masă înaintea ei. Folosește astfel de lucruri ca să-i evalueze pe alții. A folosi astfel de lucruri nu înseamnă a folosi drept standard pentru comportament ideea de a fi bine educat și rațional? (Ba da.) Sunt astfel de evaluări corecte? Se aliniază ele cu adevărul? (Nu.) Este destul de clar că nu se aliniază cu adevărul. Atunci, ce rezultă, în cele din urmă, dintr-o astfel de evaluare? Cel care evaluează crede că oricine e bine educat și rațional este o persoană bună și, dacă îl vei pune să aibă părtășie despre adevăr, le va inocula mereu oamenilor acele reguli și învățături de familie și acele comportamente bune. În cele din urmă, rezultatul faptului că le inoculează oamenilor aceste lucruri este că îi conduce spre comportamente bune, dar esența coruptă a acelor oameni nu se va schimba deloc. Acest mod de a proceda este o mare abatere de la adevăr și de la cuvintele lui Dumnezeu. Acești oameni doar au câteva comportamente bune. Așadar, pot fi schimbate firile corupte din ei datorită comportamentului bun? Pot ei să ajungă la supunere și loialitate față de Dumnezeu? Nici pe departe. În ce s-au transformat acești oameni? În farisei, care au doar un comportament exterior bun, dar în esență nu înțeleg adevărul, și care nu se pot supune lui Dumnezeu. Nu este așa? (Ba da.) Uitați-vă la farisei – în aparență, nu erau impecabili? Țineau sabatul; în ziua de sabat, nu făceau nimic. Erau curtenitori când vorbeau, destul de reglementari și supuși regulilor, destul de cultivați, civilizați și învățați. Deoarece erau buni la deghizat și nu le era deloc teamă de Dumnezeu, ci Îl judecau și Îl condamnau, au fost blestemați de El în cele din urmă. Dumnezeu i-a definit ca farisei ipocriți, care sunt toți răufăcători. De asemenea, genul de oameni care folosesc comportamentul bun de a fi bine educați și raționali drept criteriu pentru comportamentul și acțiunea lor nu sunt, în mod evident, oameni care urmăresc adevărul. Desigur, când folosesc această regulă pentru a-i evalua pe alții, pentru a se comporta și a acționa, ei nu urmăresc adevărul; iar când emit vreo judecată despre cineva sau ceva, standardul și fundamentul pentru acea judecată nu se aliniază cu adevărul, ci îl încalcă. Singurul lucru pe care se axează îl reprezintă comportamentul unei persoane, obiceiurile sale, nu firea și esența ei. Cuvintele lui Dumnezeu și adevărul nu sunt fundamentul lor; în schimb, evaluările lor sunt bazate pe standardul comportamental din cultura tradițională, precum a fi bine educați și raționali. Rezultatul unei asemenea evaluări este că, pentru ei, o persoană este bună și în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu pentru ea atât timp cât aceasta are astfel de comportamente exterioare bune, precum a fi bine educată și rațională. Când oamenii adoptă asemenea clasificări, în mod evident au luat o atitudine opusă adevărului și cuvintelor lui Dumnezeu. Și, cu cât folosesc mai mult acest criteriu de comportament pentru a privi oamenii și lucrurile și pentru a se comporta și acționa ei înșiși, ceea ce rezultă din asta îi îndepărtează pe toți și mai mult de cuvintele lui Dumnezeu și de adevăr. Chiar și atunci, le place ceea ce fac și cred că urmăresc adevărul. Susținând câteva dintre afirmațiile bune din cultura tradițională, ei cred că susțin adevărul și adevărata cale. Cu toate acestea, oricât vor respecta aceste lucruri, oricât vor insista asupra lor, în cele din urmă nu vor avea nicio experiență sau apreciere a cuvintelor lui Dumnezeu, a adevărului, și nici nu se vor supune deloc lui Dumnezeu. Cu atât mai puțin poate duce acest lucru la adevărată teamă față de Dumnezeu. Asta se întâmplă când oamenii susțin tot felul de astfel de comportamente bune, precum a fi bine educați și raționali. Cu cât se axează mai mult omul pe comportamentul bun, pe trăirea lui, pe urmărirea lui, cu atât mai mult se îndepărtează de cuvintele lui Dumnezeu – și cu cât este mai îndepărtat omul de cuvintele lui Dumnezeu, cu atât mai puțin capabil este să înțeleagă adevărul. Doar la asta ne putem aștepta” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (3)”]. În aparență, cultura tradițională ne ajută să devenim oameni bine educați, empatici și nobili, dar, în realitate, ne învață cum să ne deghizăm, cum să ne prefacem și cum să ne folosim de aparențe false superficiale pentru a păcăli oamenii. Trăind în conformitate cu această cultură tradițională, putem da dovadă doar de o aparență temporară de bună purtare și în niciun caz nu ne putem înlătura firile corupte. Trăind conform culturii tradiționale, nu putem viețui niciodată după asemănarea umană adevărată. Fiind credincioasă în Dumnezeu, cerința Lui pentru noi este: „Să privești oamenii și lucrurile și să te comporți și să acționezi în totalitate conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (2)”]. Cu alte cuvinte, oamenii ar trebui să vorbească și să se poarte cu o inimă cu frică de Dumnezeu, să protejeze lucrarea casei lui Dumnezeu în îndatoririle lor, să se deschidă complet și să fie cinstiți când interacționează cu frații și cu surorile și să se ajute între ei cu pătrunderea în viață. Acestea sunt umanitatea și rațiunea pe care ar trebui să le aibă oamenii. Totuși, eu nu m-am purtat conform cerințelor lui Dumnezeu, ci am considerat cultura tradițională pe care Satana a insuflat-o în noi, cum ar fi să fii bine educat, empatic, rafinat și cultivat, drept adevăruri de care să mă agăț, folosindu-mă de un comportament aparent bun ca să mă prefac. Mai ales când parteneri mi-au fost frați și surori în vârstă și în mod clar îi displăceam în sinea mea, tot m-am prefăcut că sunt răbdătoare și iubitoare față de ei, folosind acest lucru pentru a induce oamenii în eroare și pentru a-i face să mă vadă într-o lumină bună. Când am observat probleme în îndatoririle fraților și surorilor, nu le-am semnalat direct și nu i-am ajutat, ci am luat în considerare întotdeauna sentimentele lor și m-am temut că îi voi răni dacă vorbesc. Am crezut că, dacă acționez astfel, înseamnă că îi respect pe frați și pe surori și că dau dovadă de rafinament, dar, în realitate, doar mă foloseam de asta ca mijloc de a-mi consacra imaginea bună de persoană rafinată și cultivată. Cum să aibă umanitate cineva ca mine? Am fost egoistă și înșelătoare, la fel ca acei farisei ipocriți care au indus în eroare oamenii. Trăiam conform acestei culturi tradiționale și deveneam din ce în ce mai necinstită și mai înșelătoare, fără conștiință sau rațiune. Am ajuns și să înțeleg că practicarea adevărului pe care Dumnezeu îl cere nu înseamnă să pretinzi că ai un comportament bun la suprafață, ci, mai degrabă, să poți face totul conform adevărurilor-principii și să nu mai trăiești după firea ta coruptă. Între timp, am tratat greșit o astfel de cultură tradițională de respectare a bătrânilor și de îngrijire a tinerilor ca pe adevăr, gândindu-mă că practic adevărul atât timp cât mă agăț cu fermitate de aceste comportamente superficiale bune și împingând cuvintele și cerințele lui Dumnezeu într-un colț al minții. Oare chiar eram credincioasă în Dumnezeu? Indiferent cât de mult am respectat aceste comportamente bune, nu însemna că practicam adevărul și mi-ar fi imposibil să primesc aprobarea lui Dumnezeu.

Mai târziu, am căutat o cale de practică din cuvintele lui Dumnezeu. Am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Care ar trebui să fie baza discursului și acțiunilor oamenilor? Cuvintele lui Dumnezeu. Prin urmare, care sunt cerințele și standardele pe care le are Dumnezeu cu privire la discursul și acțiunile oamenilor? (Să fie constructive pentru oameni.) Așa este. În mod fundamental, trebuie să spui adevărul, să vorbești sincer și să fii de folos celorlalți. Cel puțin, discursul tău trebuie să-i edifice pe oameni, și nu să-i păcălească, să-i inducă în eroare, să-i ia în râs, să-i batjocorească, să-i ridiculizeze, să râdă de ei, să-i constrângă, să le dea în vileag slăbiciunile sau să-i rănească. Aceasta este exprimarea umanității normale. Este virtutea umanității. Ți-a spus Dumnezeu cât de tare să vorbești? Ți-a cerut să folosești un limbaj standard? Ți-a cerut să folosești o retorică bombastică sau un stil lingvistic elevat, rafinat? (Nu.) Nu există nicio fărâmă din aceste lucruri superficiale, ipocrite, false și fără lucruri benefice evidente. Toate cerințele lui Dumnezeu sunt lucruri pe care ar trebui să le aibă umanitatea normală, standarde și principii pentru limbajul și comportamentul omului. Nu contează unde s-a născut cineva sau ce limbă vorbește. În orice caz, cuvintele pe care le spui – exprimarea și conținutul lor – trebuie să fie edificatoare pentru alții. Ce înseamnă să fie edificatoare? Înseamnă că alții, după ce le-au auzit, simt că sunt adevărul, se îmbogățesc și găsesc ajutor în ele, pot să înțeleagă adevărul și nu mai sunt confuzi, nici susceptibili să fie induși în eroare de alții. Așadar, Dumnezeu le cere oamenilor să spună adevărul, să spună ceea ce gândesc și nu să-i păcălească, să-i inducă în eroare, să-i ia în râs, să-i batjocorească, să-i ridiculizeze, să râdă de alții sau să-i constrângă, sau să le dea în vileag slăbiciunile, sau să-i rănească. Nu sunt acestea principiile discursului? Ce înseamnă a spune că o persoană nu ar trebui să dea în vileag slăbiciunile oamenilor? Înseamnă să nu arunci cu noroi în alți oameni. Nu te lega de greșelile sau neajunsurile lor din trecut pentru a-i judeca sau condamna. Acesta este minimul pe care ar trebui să-l faci. Din punct de vedere proactiv, cum se exprimă discursul constructiv? În principal încurajând, orientând, îndrumând, îndemnând, înțelegând și consolând. De asemenea, în unele cazuri speciale, devine necesar să dăm în vileag direct greșelile altor oameni și să-i emondăm, astfel încât aceștia să dobândească cunoașterea adevărului și dorința de a se pocăi. Abia atunci se obține efectul cuvenit. Această cale de practicare este foarte benefică pentru oameni. Nu-i așa că le este de un real ajutor și că e constructivă pentru ei? […] Și, în fond, care este principiul din spatele discuției? Acesta este: spune ce ai în inima ta și vorbește despre experiențele tale reale și despre ceea ce gândești cu adevărat. Aceste cuvinte sunt cele mai benefice pentru oameni, îi aprovizionează, îi ajută, sunt pozitive. Refuză să spui acele cuvinte false, acele cuvinte care nu le sunt de folos oamenilor și nu îi edifică; acest lucru va evita rănirea sau împiedicarea lor, aruncarea lor în negativitate și obținerea unui efect negativ. Trebuie să spui lucruri pozitive. Trebuie să te străduiești să ajuți oamenii cât de mult poți, să le fii de folos, să-i aprovizionezi, să produci în ei credință adevărată în Dumnezeu; și trebuie să le permiți oamenilor să fie ajutați și să câștige mult din experiențele tale cu privire la cuvintele lui Dumnezeu și la modul în care rezolvi problemele și să poată înțelege calea de a experimenta lucrarea lui Dumnezeu și de a pătrunde în adevărul-realitate, permițându-le să aibă intrare în viață și făcându-le viața să crească – toate acestea fiind efectul faptului că există principii în cuvintele tale și sunt edificatoare pentru oameni” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (3)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că principiile interacțiunii cu oamenii nu presupun să-i respectăm pe vârstnici, să-i îngrijim pe tineri și să fim bine-crescuți, așa cum ne-a învățat cultura tradițională, nici nu au legătură cu modul în care vorbim, blând, rafinat și cultivat. Ci presupun să vedem dacă ceea ce zicem e în concordanță cu adevărul și dacă este sau nu edificator pentru frați și surori. În casa lui Dumnezeu, frații și surorile nu se deosebesc în funcție de statut, nici nu sunt clasificați oamenii după vechime, în funcție de cine e cel mai în vârstă sau cine a crezut în Dumnezeu cel mai mult timp. Indiferent dacă frații și surorile sunt bătrâni sau tineri, toți cei care cred în Dumnezeu și își îndeplinesc îndatoririle sunt egali în statut. Când oamenii observă problemele altora, ei pot avea părtășie despre adevăr și se pot ajuta reciproc, semnalând, de asemenea, problemele în mod direct atunci când este necesar și având părtășie, oferind indicii și emondând pe baza cuvintelor lui Dumnezeu. Atât timp cât cineva are intenții corecte și poate aduce beneficii pătrunderii în viață a fraților și surorilor în loc să obțină în mod intenționat avantaje asupra altora și să-i atace, atunci este în regulă chiar ca ei să vorbească pe un ton mai sever. Oamenii care urmăresc adevărul nu vor dezvolta prejudecăți față de mine doar din cauza modului în care vorbesc și a tonului pe care îl folosesc și nici nu mă vor desconsidera doar pentru că sunt tânără. Mai degrabă, ei vor accepta lucrurile de la Dumnezeu, vor căuta adevărul și vor încerca să-și înțeleagă problemele. Nu există niciun motiv să-mi fac griji sau să am îndoieli. Sora care a semnalat problemele lui Wen Tao era și ea destul de tânără și, când a identificat o problemă, a putut să se deschidă și să vorbească despre ea, ajutându-l pe Wen Tao să se înțeleagă. Wen Tao nu s-a simțit jignit doar pentru că acea soră era tânără, ci, mai degrabă, a acceptat deschis la minte ceea ce a spus și a căutat adevărul, a reflectat asupra sa, a încercat să se cunoască și a experimentat adevăratele câștiguri. În ceea ce mă privește, am trăit mereu după cultura tradițională, cum ar fi respectarea vârstnicilor și îngrijirea tinerilor. Când am observat problemele lui Wen Tao, am reacționat întârziat și nu am îndrăznit să le semnalez, spunând doar câteva cuvinte trecătoare și nesincere, pentru a mă ascunde și dorind ca el să aibă o impresie bună despre mine. Acționând astfel, nu i-am clarificat nimic lui Wen Tao și nu am adus niciun beneficiu lucrării bisericii. Am ajuns și să înțeleg că doar practicarea conform cuvintelor lui Dumnezeu este în conformitate cu intențiile Lui și e benefică pentru lucrarea bisericii și pentru viața fraților și surorilor. După aceea, când observam că frații și surorile dezvăluiau corupții sau făceau lucruri care încalcă principiile în îndatoririle lor, le semnalam lucrul ăsta și aveam părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu ca să-i ajut, indiferent dacă erau mai în vârstă decât mine sau nu. Deși unii frați și unele surori nu au putut să-și recunoască problemele și să accepte ajutorul meu la început, în timp, mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu și căutând și reflectând, ei au putut să accepte sugestiile mele și, de asemenea, să învețe câteva lecții din ele.

A fost și o perioadă când conducătoarea părea să fie destul de ocupată în fiecare zi, dar, de fapt, doar făcea lucrurile ca la carte și dădea instrucțiuni în implementarea de către ea a lucrării. Nici n-a luat în calcul să rezolve problemele evidente din lucrarea bisericii și nici nu a întrebat de stările fraților și surorilor. Dacă lucrurile ar continua așa, ar fi greu pentru lucrarea bisericii să obțină rezultate bune. M-am gândit: „I-am mai menționat această problemă în mod indirect, dar poate că nu și-a dat seama de gravitatea ei. Poate ar trebui să-i mai spun o dată.” Dar apoi, m-am gândit că această conducătoare avea aceeași vârstă ca mama mea și era mai în vârstă decât mine și că mă adresasem ei cu respect încă de când eram mică. Dacă aș acuza-o că nu face lucrare reală și că se comportă ca un conducător fals, nu ar crede că sunt nepoliticoasă? Poate că ar fi mai bine dacă aș raporta conducătorilor superiori, să aibă ei părtășie cu ea, în schimb. După ce am avut această idee, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Trebuie să spui adevărul, să vorbești sincer și să fii de folos celorlalți. Cel puțin, discursul tău trebuie să-i edifice pe oameni” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (3)”]. Mi-am dat deodată seama că punctul meu de vedere era greșit. Observasem în mod clar că această conducătoare avea probleme în datoria ei și ar trebui să i le semnalez pentru a o ajuta să-și recunoască problemele și să se reechilibreze prompt. Să fac asta ar fi benefic pentru ea și pentru lucrarea bisericii. Totuși, am ezitat și nu am îndrăznit să o spun, fiind încă controlată de idei tradiționale precum respectarea bătrânilor și îngrijirea tinerilor și trăind după legile Satanei despre supraviețuire. Această soră nu era deocamdată conștientă de problemele pe care le avea și avea nevoie ca frații și surorile din jurul ei să i le semnaleze și să o ajute cu dragoste. Din moment ce îi observasem problemele, ar trebui să i le menționez. Asta însemna să-mi îndeplinesc responsabilitatea. După aceasta, data viitoare când am întâlnit-o pe conducătoare, am găsit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu ca să am părtășie cu ea și am subliniat că, doar ținând adunări fără să rezolve efectiv problemele, ea mergea pe calea unui conducător fals. După ce a citit cuvintele lui Dumnezeu, a recunoscut că a arătat manifestări de conducător fals și a reflectat la modul în care s-a gândit doar la trup și nu a vrut să-și facă griji sau să plătească un preț și a fost dispusă ca, pe viitor, să îmbunătățească lucrurile. După asta, s-a schimbat puțin, făcându-și lucrarea cu mai multă sârguință și având părtășie cu frații și surorile și ajutându-i să rezolve unele probleme. I-am mulțumit lui Dumnezeu în inima mea!

Experimentând asta, am văzut că să trăim după cultura tradițională a Satanei ne-ar putea face să părem respectuoși și amabili la suprafață și să câștigăm respectul celorlalți, dar nu schimbă deloc firile noastre corupte. Trăind după astfel de lucruri, porți o mască și devii tot mai ipocrit, purtându-te nesincer cu oamenii. Doar uitându-te la oameni și la lucruri, purtându-te și acționând conform cuvintelor lui Dumnezeu și adevărurilor-principii, poate tot ce faci să fie benefic pentru lucrarea bisericii și pentru viețile fraților și surorilor și doar atunci poți să viețuiești după adevărata asemănare umană.