Alegerea mea pentru tot restul vieții
Când eram mic, familia mea era destul de săracă și adesea eram hărțuiți de ceilalți săteni. Întotdeauna mă simțeam groaznic când mama plângea din cauza lor. Părea că toată lumea de desconsidera fiindcă nu aveam statut sau o șansă de a ajunge în frunte. În perioada aceea, părinții îmi spuneau adesea: „«Săracii sunt singuri chiar și în cele mai mari orașe, dar bogații au musafiri chiar și în vârf de munte», așa că atunci când crești, să-ți faci un renume și să-i eclipsezi pe semenii tăi, ca să aduci onoare familiei.” Am luat în serios aceste cuvinte și am muncit din greu ca să obțin statut și respectul celorlalți.
În 1986, am participat la un program de recrutare pentru o mare companie națională. În timpul pregătirii, am învățat pe brânci, am avut note mari și o purtare bună aproape în fiecare lună. Dar, spre surprinderea mea, mi s-a dat o funcție modestă, de începător, în timp ce alții cu note mai proaste decât ale mele, dar provenind din familii mai bune, au primit funcții de management. Acest lucru m-a afectat mult și am realizat că, dacă voiam să ies în evidență, nu era suficient să am randament, ci trebuia și să-l lingușesc pe șef. Deci mergeam adesea la șeful meu să-l ajut cu treburile casei și, când a fost bolnav și internat la spital, am stat lângă el și l-am ajutat cu tot ce a vrut. Ca să câștig aprecierea șefului, am cumpărat tot felul de cărți și am studiat ca să dobândesc aptitudini de management. După câțiva ani de trudă, am fost, în sfârșit, promovat ca manager. În fabrică, toți lucrătorii mă întâmpinau salutându-mă din cap sau cu plecăciuni, iar când ajungeam înapoi acasă, toți vecinii veneau să mă viziteze. Devenisem o personalitate în satul nostru. Tot mai mulți oameni veneau să-mi ceară favoruri și chiar cei care se uitaseră de sus la noi acum își schimbaseră tonul și erau foarte prietenoși cu mine. Vanitos fiind, era foarte satisfăcător să fiu centrul atenției și al admirației celorlalți.
În 1998, la 35 de ani, am fost promovat director de fabrică. Deși obținusem statut și autoritate, mă simțeam neliniștit. Îmi făceam griji că, întrucât nu aveam legături personale, dacă nu-mi făceam treaba bine, era posibil să nu-mi pot păstra statutul. Așadar, ca și cum mergeam pe ace, mi-am abordat munca foarte precaut, de teamă să nu fiu demis, dacă ceva mergea prost. Ca să ajut la dezvoltarea afacerii, adesea luam cina cu clienții noștri, scoțându-i la un pahar sau la karaoke. Mi-am dat seama că unii manageri chiar mituiau clienții cu bani și prostituate. Disprețuiam acest mod de a face afaceri, dar după ce mi-am cântărit opțiunile de mai multe ori, am ajuns să mă supun realității situației. În perioada aceea, eram anxios și nu puteam să dorm. Din cauza stresului de la muncă și a anxietății mele, am făcut diabet, hipertensiune și hiperlipidemie printre alte afecțiuni. Ulterior, compania la care lucram s-a privatizat. Două sau trei sute de angajați au cumpărat acțiuni în companie și au devenit proprietari. Trei ani mai târziu, ca să ne maximizăm câștigurile, am cumpărat acțiunile celor minoritari, urmând planul președintelui și eu și alți câțiva acționari importanți am devenit milionari, iar compania noastră a devenit un important contribuabil în regiunea noastră. Adesea trebuia să particip la ședințe importante în județ și chiar am apărut la televizor. Vanitatea îmi era mai satisfăcută ca niciodată. Din afară, părea că aveam lumea la picioare și duceam viața elitelor, dar mă simțeam pustiu și neliniștit. În fiecare noapte, întins în pat, mă gândeam: „În anii aceștia, m-am implicat trup și suflet în munca mea și am obținut statut și faimă, dar mi-am pierdut demnitatea și sănătatea. Oare chiar așa ar trebui să-mi trăiesc viața? Ce însemnătate are o astfel de viață?”
Dar, fiind ocupat, nu aveam mult timp să reflectez. Eram legat inextricabil de statut și reputație, așa că nu puteam decât să merg înainte.
Dar, spre surprinderea mea, tocmai când mă apropiam de vârful carierei mele, unul dintre produsele noastre nu a trecut controlul calității, din cauza unei greșeli ale mele, lucru care a costat compania mai multe milioane de yuani. M-am simțit groaznic! În toți anii în care am lucrat acolo, am făcut îmbunătățiri aproape în fiecare an, dar oricât m-am spetit în ultimele șase luni, am ajuns să-mi distrug reputația. Mi se părea că am căzut într-o prăpastie. În vreme ce mă chinuiam și sufeream, câțiva frați și surori au venit să-mi împărtășească Evanghelia lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă. Am văzut cum cuvintele lui Dumnezeu spun: „Soarta omului este controlată de mâinile lui Dumnezeu. Ești incapabil de a te controla pe tine însuți: în ciuda faptului că omul întotdeauna se agită și își găsește ocupații în nume propriu, el rămâne incapabil de a se controla. Dacă ai putea să-ți cunoști propriile perspective, dacă ai putea să-ți controlezi propria soartă, ai mai fi o făptură creată?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Restaurarea vieții normale a omului și conducerea lui către o destinație minunată”). „Inima și duhul omului sunt ținute în mâna lui Dumnezeu, totul din viața lui este văzut de ochii lui Dumnezeu. Indiferent dacă crezi sau nu acest lucru, oricare și toate lucrurile, chiar dacă vii sau moarte, se vor muta, schimba, reînnoi și dispărea potrivit gândurilor lui Dumnezeu. Acesta este modul în care domnește Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu este sursa vieții omului”). După ce am citit, am realizat că soarta noastră este în mâinile lui Dumnezeu. Nu putem controla faptul că vom avea sau nu succes în carieră. Reflectând, am realizat că era adevărat. Inițial, am vrut să promovez prin forțe proprii, dar am eșuat lamentabil. Asta mi-a arătat că nu ne controlăm soarta. Mi s-a părut că acele cuvinte erau foarte practice și corecte. Citind cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic mai mult timp, m-am convins că asta era lucrarea lui Dumnezeu și L-am acceptat pe Dumnezeu Atotputernic.
După aceea, am găsit alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Îndemn oamenii de toate naționalitățile, din toate țările și chiar din toate industriile să asculte vocea lui Dumnezeu, să privească lucrarea lui Dumnezeu și să acorde atenție destinului umanității, pentru a-L face pe Dumnezeu cel mai sfânt, cel mai onorabil, cel mai măreț și singurul obiect al venerării în rândul omenirii și a permite astfel întregii omeniri să trăiască sub binecuvântarea lui Dumnezeu, așa cum au trăit descendenții lui Avraam sub făgăduința lui Iahve și așa cum Adam și Eva, pe care Dumnezeu i-a creat mai întâi, au trăit în grădina Edenului” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 2: Dumnezeu conduce destinul întregii omeniri”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au afectat profund. Îmi petrecusem jumătate de viață străduindu-mă să am succes și, deși îmi atinsesem țelul de a excela între semenii mei, îmi făcusem un renume și dorințele mele deșarte fuseseră îndeplinite, în interior mă simțeam gol și angoasat. Am realizat că doar să venim înaintea lui Dumnezeu ca să căutăm adevărul și să-L venerăm este calea corectă și doar astfel vom câștiga binecuvântările lui Dumnezeu. Așadar, I-am jurat lui Dumnezeu că aveam să fac tot ce puteam ca să practic credința și să-L urmez pe Dumnezeu.
Două luni mai târziu, devenisem lider de grup în biserica mea, responsabil de întruniri. Eram foarte încântat și pregătit să țin cont de voia lui Dumnezeu și să-mi fac datoria. Întrucât locul de adunare era aproape de serviciu, adesea mă întâlneam cu colegii pe drum spre întruniri. Cu trecerea timpului, am început să devin neliniștit. Dacă șeful meu afla că sunt credincios, în cel mai bun caz, m-ar fi criticat și aș fi fost umilit, dar în cel mai rău, aș fi putut fi dat afară. Atunci aș fi pierdut reputația și statutul pentru care mă zbătusem jumătate de viață. Dar apoi m-am gândit: „După ce mi-am pus credința-n Dumnezeu, întrucât am înțeles puțin adevăr, am putut să evit multe rele. Sunt convins că să cred în Dumnezeu, să caut adevărul și să-mi fac datoria e calea corectă și cel mai prețios și însemnat lucru din viața mea, așa că orice-ar fi, nu-l pot abandona.” După aceea, n-am mai fost constrâns și am continuat să merg la întruniri și să-mi fac datoria. După cum am prezis, după o vreme, șeful a aflat că eu credeam și mergeam la întruniri. O dată, nu am ajuns la o ședință a companiei, așa că președintele a trimis oameni să mă caute peste tot, întrebând oamenii unde se țineau adunările. Altă dată, mă îndreptat spre o întrunire, iar președintele a aflat și a fixat intenționat o ședință cu toți managerii și s-a așezat exact lângă mine, ca să nu pot pleca. Situația a fost dificilă pentru mine și, de fiecare dată când participam la întruniri, mă simțeam constrâns. În perioada aceea, mă simțeam sufocat și mi-am dat seama că situația mea mă împiedica să cred în Dumnezeu și să-mi fac datoria, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I îndrumare.
Ulterior, am văzut un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care spunea: „Se cuvine să știi cum ar trebui să Mă mulțumești acum și cum să umbli pe calea cea dreaptă în credința ta în Mine. Ceea ce Îmi doresc este loialitatea și ascultarea ta de acum, dragostea și mărturia ta de acum. Chiar dacă, în acest moment, nu știi ce este mărturia sau dragostea, ar trebui să Îmi aduci tot ce ai și să Îmi predai singurele comori pe care le ai: loialitatea și ascultarea ta. Ar trebui să știi că dovada biruinței Mele asupra Satanei stă în loialitatea și ascultarea omului, precum și dovada cuceririi Mele complete a omului” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ce știi despre credință?”). Datorită cuvintelor lui Dumnezeu, am realizat că prin orice am trece în viețile noastre de credincioși, trebuie mereu să practicăm devoțiunea și supunerea față de Dumnezeu și să mărturisim pentru El. La vremea aceea, practicam credința de doi ani și, deși părea că-mi făceam datoria, eram constrâns de munca mea și mă temeam mereu să nu fiu concediat și să-mi pierd statutul, așa că nu mă puteam dedica datoriei mele. Uneori, chiar lăsam munca să-mi afecteze adunările și îndatoririle. Unde era mărturia mea? Ulterior, m-am gândit la alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Petru, în credința lui în Dumnezeu, a căutat să-L mulțumească pe Dumnezeu în tot și a căutat să asculte de tot ceea ce venea de la Dumnezeu. Fără nici cea mai mică obiecție, el a putut să accepte atât mustrarea și judecata, cât și rafinarea, necazul și lipsurile din viața lui, niciuna din acestea neputând să-i altereze dragostea pentru Dumnezeu. Nu era aceasta dragostea supremă pentru Dumnezeu? Nu era aceasta împlinirea datoriei unei creaturi a lui Dumnezeu?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Succesul sau eșecul depinde de cărarea pe care umblă omul”). În credința lui, Petru a căutat să se supună lui Dumnezeu și să-L iubească. Când Domnul Isus l-a chemat, el și-a abandonat imediat barca și L-a urmat, iar când a înfruntat încercări și greutăți, tot a căutat să facă voia lui Dumnezeu. În cele din urmă, a fost răstignit cu capul în jos și a atins iubirea supremă de Dumnezeu și ascultarea până la moarte, fiind o mărturie minunată și răsunătoare pentru Dumnezeu și ducând o viață plină de valoare și însemnătate. Întrucât hotărâsem să practic credința și să-L urmez pe Dumnezeu, ar trebui să-l imit pe Petru, căutând să-L iubesc și să-L mulțumesc pe Dumnezeu. Doar asta ar fi decizia corectă. În prima jumătate a vieții mele, primisem și dădusem mită, mă scufundasem în decadență și mințisem pentru statut și putere, trăind într-o nefericire absolută. Pur și simplu, tinerețea trecuse pe lângă mine. Deși fusesem, în sfârșit, îndrumat de Dumnezeu pe calea corectă, tot eram constrâns de munca mea și nu mă puteam axa pe practicarea credinței și pe datoria mea. Dacă mai continuam așa, oare viața mea putea să progreseze? Mai ales când m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu care spun: „Timpul nu așteaptă pe nimeni!” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul X”). Am simțit că trebuia să fac ceva urgent. După 50 de ani pe acest pământ, am primit șansa de a accepta harul mântuitor al lui Dumnezeu în zilele de pe urmă, să caut adevărul și să obțin mântuirea lui Dumnezeu, numai datorită bunătății Lui. Trebuia să nu mai fiu atât de nepăsător în credința mea. După aceea, am avut ideea de a demisiona, ca să-mi dedic tot timpul și energia datoriei mele și căutării adevărului.
Însă apoi m-am gândit că petrecusem mai bine de jumătate de viață dând din coate ca să ajung un acționar important, cu un portofoliu de mai multe milioane de yuani și nenumărați admiratori. Dar dacă-mi pierdeam slujba, aveam să fiu iar un om de rând și atunci cine m-ar mai fi băgat în seamă? Prietenii și rudele, șeful și colegii, toți m-ar fi desconsiderat și-ar fi spus că eram un netot. Cum aș mai fi putut ține capul sus după aceea? Imediat ce m-am gândit la asta, am început să am dubii, așadar m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să-mi dea puterea să scap de cătușele și constrângerile muncii mele. În timp ce căutam, am găsit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Satana folosește faima și câștigul pentru a controla gândurile omului, până când oamenii nu se pot gândi decât la faimă și câștig. Ei se luptă pentru faimă și câștig, suferă greutăți, îndură umilirea pentru faimă și câștig și sacrifică tot ceea ce au pentru faimă și câștig și vor judeca și hotărî orice de dragul faimei și al câștigului. În acest fel, Satana îi leagă pe oameni cu lanțuri invizibile, iar ei nu au nici puterea și nici curajul de a se debarasa de ele. Fără să știe, ei poartă aceste lanțuri și se târăsc mereu înainte, cu mare dificultate. De dragul acestei faime și a câștigului, omenirea se ferește de Dumnezeu și Îl trădează și devine din ce în ce mai nemernică. Așadar, în acest fel, o generație după alta este distrusă în mijlocul faimei și câștigului Satanei. Privind acum la acțiunile Satanei, nu sunt întru totul demne de dispreț motivele sale sinistre? Poate că astăzi încă nu puteți percepe motivele lui sinistre, deoarece credeți că nu se poate trăi fără faimă și câștig. Credeți că, dacă oamenii lasă în urmă faima și câștigul, atunci nu vor mai putea să vadă calea înainte, nu vor mai putea să-și atingă obiectivele, iar viitorul le va deveni întunecat, palid și mohorât. Dar, încet, veți recunoaște cu toții într-o zi că faima și câștigul sunt cătușe monstruoase pe care Satana le folosește pentru a-l lega pe om. Când va sosi acea zi, te vei împotrivi complet controlului Satanei și lanțurilor pe care el le folosește pentru a te lega. Când va veni vremea să-ți dorești să te debarasezi de toate lucrurile pe care ți le-a insuflat Satana, atunci vei curma legătura cu Satana și vei detesta cu adevărat tot ceea ce ți-a adus Satana. Numai atunci omenirea va avea o dragoste și o dorință reală pentru Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”). Datorită cuvintelor lui Dumnezeu, am realizat că motivul pentru care nu puteam să demisionez și să-mi canalizez energia în datoria mea era fiindcă nu am văzut cum faima și averea sunt cătușele pe care Satana le folosește să constrângă și să controleze oamenii. Îmi întinsese o capcană. Satana folosise faima și averea ca să mă înșele și să mă corupă, făcându-mă să-l urmez și să mă îndepărtez de Dumnezeu, trădându-L. Întrucât familia mea a trăit în sărăcie, a fost agresată și desconsiderată de când eram mic și întrucât fusesem otrăvit de filosofii satanice precum „Să te distingi și să aduci onoare străbunilor tăi” și „Omul se luptă în sus; apa curge în jos”, am considerat aceste idei drept cel mai înalt adevăr și am jurat că aveam să trăiesc viața elitelor. În acest scop, mi-am înghițit mândria și m-am umilit în fața șefului, lingușindu-l. Apoi, când am câștigat statut, mi-am făcut griji mereu că ceilalți conspirau împotriva mea, așa că, pentru a-mi consolida statutul, am acționat împotriva conștiinței mele și am mituit clienții cu bani și prostituate. Mă simțeam speriat și tensionat în fiecare zi, îngrozit că tot ce-am făcut se va întoarce împotriva mea. Ca să obțin un statut și mai înalt, mi-am dat toată silința să dezolvat întrepriderea, dar parcă înotam împotriva curentului. Nu aveam nicio clipă de liniște și, în cele din urmă, am fost istovit și m-am îmbolnăvit. Când nu aveam statut și putere, am căutat să le câștig prin orice mijloace, dar când am obținut ce am vrut, ieșeam tot timpul în oraș și n-aveam de ales decât să urmez tendințele lumești, fără să mă simt deloc ca o ființă umană. N-aveam deloc un sentiment de pace sau statornicie și-n fiecare zi mă simțeam neliniștit și duceam o viață agonizantă și extenuantă! Satana folosise faima și averea ca să mă tortureze. În pofida faptului că oamenii faimoși și bogați au avere, reputație și succes în carieră, unii se droghează, se sinucid sau sunt condamnați la închisoare. Faima și averea poate că le-au dat un prestigiu temporar, dar minților și trupurilor lor le-au adus numai pustiire și suferință. Abia atunci am realizat că dorința de a căuta faima și averea pe care ne-o insuflă Satana e un lucru negativ. E felul lui de a se juca cu noi, de a ne vătăma și duce numai la corupție și rău. Le răpește oamenilor umanitatea și-i transformă în monștri. Bucurându-mă de provizia și udarea cuvintelor lui Dumnezeu, am ajuns să înțeleg că doar dacă urmăresc adevărul, Îl venerez pe Dumnezeu, mă feresc de rău și-mi fac datoria de ființă creată voi putea trăi o viață însemnată și valoroasă. Nu-mi mai puteam irosi viața pe urmărirea faimei și a averii. Trebuia să mă bazez pe Dumnezeu ca mă lepăd de cătușele statutului și ale reputației, să-mi fac bine datoria, să caut adevărul și să duc o viață însemnată. Când am realizat asta, am decis să-mi dau demisia.
Întrucât jucam un rol important în companie, președintele sigur nu avea să accepte dacă încercam să demisionez direct. Așa că am decis să-i cer un concediu medical prelungit. Dar probabil mi-a ghicit motivele și a spus: „Nu semnez asta. Dacă te las să-ți iei concediu, după aceea îți vei da demisia.” Când am auzit asta, am fost derutat. Dacă nu mă lăsa să demisionez, iar eu forțam lucrurile, oare nu-l ofensam? Capitalul meu social era încă investit în companie. Dacă-mi punea piedici și nu mă lăsa să recuperez banii pe care-i investisem? În perioada aceea, demisia a devenit o problemă sâcâitoare pentru mine și chiar nu știam ce să fac. Așa că m-am tot rugat lui Dumnezeu, cerându-I îndrumare.
Într-o zi, mi-a venit în minte un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Când Avraam și-a întins mâna și a luat cuțitul să își omoare fiul, erau acțiunile sale văzute de Dumnezeu? Erau. Întregul proces – de la început, când Dumnezeu i-a cerut lui Avraam să îl sacrifice pe Isaac, până când Avraam a ridicat efectiv cuțitul pentru a-și omorî fiul – I-a arătat lui Dumnezeu inima lui Avraam și, indiferent de nechibzuința, ignoranța și înțelegerea lui greșită anterioară față de Dumnezeu, în acel moment, inima lui Avraam pentru Dumnezeu era sinceră și cinstită și el chiar avea să îl trimită pe Isaac, fiul pe care Dumnezeu i l-a dat, înapoi la Dumnezeu. În el, Dumnezeu a văzut ascultare, exact ascultarea pe care o dorea” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși II”). Experiența lui Avraam m-a inspirat. Am văzut că Dumnezeu vrea ca oamenii să fie sinceri și ascultători. Când Dumnezeu i-a cerut lui Avraam să-l sacrifice pe unicul său fiu, Isaac, Avraam a putut să suporte durerea și să se lepede de fiul lui iubit ca să-L mulțumească pe Dumnezeu. Prin asta, Dumnezeu a văzut că inima lui Avraam era cu adevărat pentru El. Apoi am reflectat la purtarea mea. Deși pretindeam că voiam ca cea mai importantă parte a vieții mele să fie credința și că voiam să demisionez ca să-mi pot îndeplini datoria cum se cuvine, erau numai baliverne, nu fusesem sincer. Mă temeam că aveam să-l ofensez pe președinte dacă insistam să demisionez și că n-aveam să-mi recuperez investiția. Îmi făceam griji numai pentru interesele mele. Avraam și-a oferit singurul fiu lui Dumnezeu, iar tot ce trebuia să fac eu era să demisionez, dar n-am putut. Nu aveam o inimă sinceră pentru Dumnezeu. Oare nu-L înșelam? Când am realizat asta, m-am simțit vinovat. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dragă Dumnezeule! Tot vreau să demisionez, ca să mă pot concentra la datoria mea, dar nu pot s-o fac! O, Dumnezeule! Nu vreau să Te mai înșel! Sunt gata să-mi dau demisia și să-mi îndeplinesc datoria.” După ce m-am rugat, am avut curaj să discut demisia cu președintele. În cele din urmă, m-a lăsat să-mi iau concediu șase luni, dar eram deja hotărât să demisionez.
Șase luni au trecut cât ai clipi, iar eu plănuiam să-mi prelungesc concediul, casă-mi mențin relația cu compania și să redobândesc banii investiți. Dar președintele a spus că era la compania noastră de vânzări, în capitala provinciei, și mi-a cerut să vin personal să-mi prelungesc concediul. Totuși, când ne-am întâlnit, n-a vorbit deloc despre concediu, ci doar mi-a făcut turul tuturor diviziunilor companiei. Toate birourile erau decorate somptuos și foarte impresionante, toată lumea lucra, iar directorii tuturor diviziilor mi se adresau cu căldură cu „Domnule director Wang”. Fără să-mi dau seama, eram iar ispitit. M-am gândit: „Deși am fost plecat jumătate de an, încă am influență în compania asta. Am o parte din această companie imensă și încă sunt un lider în această întreprindere! În ultimii doi ani, profitul companiei a crescut. Dacă renunț la datoria mea și continui să lucrez aici, aș putea face bani grei și aș putea trăi în bogăție. Urmașii mei ar putea trăi cu demnitate.” Când m-am gândit la asta, m-am simțit ispitit. Dar mi-am dat seama repede că aveam starea greșită, așadar L-am chemat pe Dumnezeu în inima mea. Chiar atunci, mi-am amintit cuvintele Domnului Isus: „Nu puteți sluji și lui Dumnezeu, și Bogăției!” (Luca 16:13). Mi-am amintit și o poveste din Biblie în care Satana încearcă să-L ispitească pe Domnul Isus: „Diavolul L-a mai dus pe un munte foarte înalt și I-a arătat toate regatele lumii și splendoarea lor. Apoi I-a zis: «Toate acestea Ți le voi da Ție dacă Te vei prosterna și mi Te vei închina». Atunci Isus i-a răspuns: «Pleacă, Satan, căci este scris: „Domnului, Dumnezeul tău, să te închini și numai Lui să-I slujești!”»” (Matei 4:8-10). Oare președintele nu mă ispitea să rămân în companie, etalând birourile luxoase și mediul de lucru prosper? Oare nu Satana trăgea toate sforile? Satana încerca să folosească statutul și averea ca să mă încerce și să mă ispitească, astfel încât să-mi abandonez datoria și pe Dumnezeu, ca să-l las să se joace cu mine și să mă abuzeze. Nu mă puteam lăsa păcălit de intriga lui vicleană.
După aceea, mi-am prelungit concediul cu încă trei luni. Când aproape au trecut, m-am gândit: „Nu pot să tot cer concediu. Dacă vreau să rup legăturile cu compania ca să-mi fac datoria liniștit, trebuie să-mi vând toate acțiunile, însă astfel de vânzări sunt permise doar într-o anumită zi pe an. Dacă nu mă lasă președintele să-mi vând acțiunile? Și încă mai are capitalul meu de 1.5 milioane. Dacă nu mi-l dă înapoi, rămân fără niciun ban. Am câștigat acel capital cu sudoarea frunții mele și plătind cu tinerețea!” În perioada aceea, mă frământam mereu și eram atât de supărat încât nu-mi puteam face datoria cum trebuie. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să-mi deschidă o cale ca să ies din încurcătură.
Ulterior, m-am întâlnit cu președintele ca să discut vânzarea acțiunilor mele, dar el nu voia să mă lase să mă retrag. Mi-a pus piedici, spunând: „Dacă vrei să părăsești compania, trebuie să renunți la o parte din acțiuni.” Nu am putut să accept să renunț la sute de mii de yuani, muncisem din greu pentru banii aceia! Atunci mi-am dat seama că Satana încerca iar să mă ispitească. M-am gândit la un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: Dumnezeu Atotputernic spune: „În inima sa, Iov credea cu tărie că tot ceea ce avea el îi fusese acordat de Dumnezeu și nu era fructul muncii sale. Prin urmare, el nu privea aceste binecuvântări ca pe ceva de care să profite, ci, în schimb, a ancorat principiile supraviețuirii sale în a se ține din răsputeri de calea pe care ar trebui s-o urmeze. El prețuia binecuvântările lui Dumnezeu și Îi mulțumea pentru ele, dar nu era fermecat de binecuvântări, nici nu urmărea să primească mai multe. Așa era atitudinea sa față de bunuri. El nu făcea nimic nici pentru a câștiga binecuvântări, nici nu se îngrijora sau nu era îndurerat de lipsa sau pierderea binecuvântărilor lui Dumnezeu; el nu a devenit nici fericit în mod dezlănțuit, delirând din cauza binecuvântărilor lui Dumnezeu, nici nu a ignorat calea lui Dumnezeu sau nu a uitat harul lui Dumnezeu din cauza binecuvântărilor de care se bucura deseori. Atitudinea lui Iov față de bunurile lui dezvăluie oamenilor adevărata sa umanitate: în primul rând, Iov nu era un om lacom și nu avea mari pretenții în viața sa materială. În al doilea rând, Iov nu era niciodată îngrijorat și nu se temea că Dumnezeu îi va lua ce avea, ceea ce reprezenta atitudinea de ascultare față de Dumnezeu din inima sa; adică, el nu avea cereri sau plângeri despre momentul în care Dumnezeu va lua de la el sau dacă va lua și nici nu a întrebat motivul, ci doar a căutat să respecte aranjamentele lui Dumnezeu. În al treilea rând, el nu a crezut niciodată că bunurile sale veneau din propriile eforturi, ci că îi erau acordate de Dumnezeu. Aceasta era credința lui Iov și era un indiciu al convingerii sale” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși II”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat cum, deși Iov acumulase o mare avere, el n-o prețuia. În schimb, pentru el era important să se supună lui Dumnezeu și să-L venereze. Așadar, atunci când și-a pierdut averea și proprietățile, tot a putut să-L preamărească și să-L slăvească pe Dumnezeu. Povestea lui Iov m-a inspirat. Știam că trebuia să-l imit, să nu mă mai agăț de avere și să aleg să-L mulțumesc pe Dumnezeu. Când m-am hotărât, am fost de acord să renunț la 200.000 de yuani în acțiuni, dar președintele a spus că nu era de ajuns și a cerut să renunț la mai mult. Nu suportam să renunț la atât de mulți bani, așa că m-am rugat lui Dumnezeu. Atunci am realizat că Satana încerca să folosească banii ca să mă contrângă și controleze. Nu trebuia să cad în ispita lui doar fiindcă nu mă puteam despărți de avere. Trebuia să rămân martor ferm și să-l umilesc pe Satana. A trebuit să renunț la echivalentul a 500.000 de yuani în acțiuni, înainte să mă lase să plec. De atunci, m-am putut axa pe practicarea credinței și pe datoria mea.
Ulterior, am auzit că secretarul comitetului județean a fost arestat pentru corupție și mită și a cedat psihic din cauza stresului încarcerării. M-am gândit: „Acestea sunt consecințele grave ale năzuinței la faimă și avere.” Și eu oferisem daruri, dădusem și primisem mită și mă scufundasem în decadență și corupție ca să câștig statut. Dacă n-aș fi părăsit compania, aș fi putut avea și eu aceeași soartă. Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic m-au eliberat de cătușele faimei și averii și m-au păzit de ispita Satanei. I-am mulțumit lui Dumnezeu din adâncul inimii pentru harul și apărarea Lui.
În acești ani, mi-am îndeplinit datoria cu consecvență și adesea merg la întruniri și am părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu cu frații și surorile. Am ajuns să înțeleg mult din adevăr și să pătrund multe lucruri lumești. Mă gândesc des la cuvintele lui Dumnezeu, care spun: „Viețile oamenilor se află în întregime în mâinile lui Dumnezeu și, dacă nu ar fi hotărârea lor dinaintea lui Dumnezeu, care dintre ei ar fi dispus să trăiască în zadar în această lume deșartă a omului? De ce să te obosești? Grăbindu-se să intre în lume și să iasă din ea, dacă nu fac nimic pentru Dumnezeu, nu se vor fi irosit în întregime viețile lor?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Interpretări ale tainelor cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 39). Într-adevăr, viața e foarte scurtă. Am trăit mai mult de jumătate de viață sub domeniul Satanei. Am căutat averea și faima, chinuindu-mă să excelez. Satana s-a jucat cu mine și m-a abuzat, iar eu am trăit o viață goală, nefericită și fără sens. Numai mila și harul lui Dumnezeu mi-au permis să primesc mântuirea Lui din zilele de pe urmă, să mă sacrific pentru El și să-mi fac datoria de ființă creată. Dacă n-ar fi fost Dumnezeu, mi-aș fi irosit toată viața. Făcându-mi datoria în biserică, poate că n-am același statut și aceeași avere, dar trăiesc o viață liberă, iar conștiința mi-e împăcată. Simt că am trăit puțină asemănare umană. Toate astea se datorează îndrumării lui Dumnezeu spre calea corectă. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru iubirea și mântuirea Lui!
Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!