de Xiao Yuxin, China

În august 2023, mama a fost arestată de PCC în timp ce-și făcea datoria. La acea vreme, eu, frații și surorile nu aveam habar. Nu am auzit nimic despre ea până în septembrie 2024, când a trimis o scrisoare din închisoare. Așa am aflat că fusese condamnată la patru ani. Vestea m-a lăsat complet fără puteri. Inima îmi era sfâșiată de durere și m-am gândit: „Mama a mai fost reținută pentru predicarea Evangheliei. După eliberare, a continuat să-și facă datoria departe de casă. În toți acești ani, polițiștii au venit mereu pe la noi, cerând să afle unde este. Acum e din nou în mâinile lor. Nici nu pot să-mi imaginez cum o vor tortura. Viața în închisoare e grea. Poate să rămână fermă?” O soră a avut apoi părtășie cu mine. Mi-a spus că mediile cu care ne confruntăm și suferința pe care o îndurăm în viață sunt, toate, predeterminate de Dumnezeu. A spus că ar trebui să o încredințez pe mama în mâinile lui Dumnezeu și să mă supun suveranității și rânduielilor Sale. Știam că ar trebui să mă supun, dar în clipa în care m-am gândit la cât de feroce îi tratează PCC pe credincioșii în Dumnezeu Atotputernic și cum mama mea sigur avea să sufere cumplit, mintea mi-a fost cuprinsă de haos și abia dacă am reținut un cuvânt din ce a spus ea. Ulterior, am continuat să-mi fac datoria, dar, ori de câte ori aveam o clipă liberă sau nu puteam să dorm noaptea, mintea mi se umplea de imagini cu frați și surori, toți arestați, torturați cu brutalitate de poliție sau abuzați de deținuți, și mă îngrijoram foarte tare pentru mama. „Cum se descurcă în închisoare?”, mă întrebam. „Au mai rămas atâtea zile și nopți din sentința ei de patru ani. Cum va reuși să treacă peste asta? Unii oameni nu pot să reziste torturii după ce sunt arestați, așa că devin iude. Alții semnează «Cele trei declarații» și Îl trădează pe Dumnezeu. Dar dacă mama nu poate să rămână fermă în mărturia ei și Îl trădează pe Dumnezeu? Oare nu ar fi în zadar toată suferința pe care a îndurat-o?” Apoi mi-am amintit de o soră, cu câteva luni în urmă, mi-a povestit că soțul ei fusese condamnat la cinci ani și jumătate pentru credința lui. Urma să fie eliberat la sfârșitul sentinței, dar pentru că a refuzat să vândă biserica sau să Îl tăgăduiască pe Dumnezeu, polițiștii l-au bătut, de fapt, până la moarte. Ei chiar au denaturat faptele și au susținut că s-ar fi sinucis. Un alt frate a fost, de asemenea, torturat până la moarte la un an după arestarea sa. Gândul la aceste lucruri m-a îngrijorat și mai mult. Dacă poliția o tortura pe mama până la moarte, cum mai putea ea să fie mântuită de Dumnezeu? Pur și simplu nu puteam să înțeleg. Eram nedumerită: „După ce mama a ajuns să creadă în Dumnezeu, și-a făcut datoria cu sârguință. Nu a vândut pe nimeni și nu a vândut nici biserica ultima dată când a fost arestată. După aceea, și-a făcut mereu datoria departe de casă, pentru a evita arestarea. Dumnezeu a vegheat asupra ei și a protejat-o în toți acești ani, așadar, de ce nu a protejat-o de data aceasta? De ce permite Dumnezeu ca PCC să ne aresteze și să ne persecute? Dacă nu ar fi fost toată această persecuție, am putea pur și simplu să credem în Dumnezeu și să ne facem îndatoririle în pace, iar mama nu ar trebui să sufere în închisoare.” În acele zile, mă simțeam abătută și înăbușită. În rugăciunile mele, nu știam ce să-I spun lui Dumnezeu și nu puteam să-mi liniștesc inima în timp ce-mi făceam datoria. Pur și simplu nu mă puteam abține să nu mă gândesc la cum se simțea mama și sufeream cumplit în sinea mea. Știam că starea mea era greșită și că dezvoltasem noțiuni despre Dumnezeu. Apoi, mi-am amintit un fragment din cuvintele Sale: „Noțiunile sunt o problemă majoră. Când oamenii au noțiuni despre Dumnezeu, e ca un zid care stă între ei și Dumnezeu, unul care îi împiedică să vadă adevărata față a lui Dumnezeu, care îi împiedică să vadă adevărata fire și adevărata esență a lui Dumnezeu. Din ce cauză? Pentru că atunci când oamenii trăiesc printre noțiunile lor și printre închipuirile lor, sunt cei mai predispuși la a-și folosi noțiunile pentru a determina dacă lucrarea și cuvintele lui Dumnezeu sunt corecte sau greșite și pentru a măsura, a evalua, a judeca și a condamna tot ceea ce face Dumnezeu. În ce fel de stare sunt cufundați adesea oamenii când fac asta? Oare oamenii se pot supune cu adevărat lui Dumnezeu atunci când trăiesc printre noțiunile lor? Pot să aibă credință adevărată în Dumnezeu? (Nu, nu pot.) Chiar și atunci când oamenii se supun puțin lui Dumnezeu, o fac conform propriilor noțiuni și închipuiri. Când cineva se bazează pe noțiunile și închipuirile sale, acest lucru devine întinat de lucruri personale care sunt ale Satanei și ale lumii și este în contradicție cu adevărul. Problema noțiunilor oamenilor despre Dumnezeu este una gravă; e o problemă majoră între om și Dumnezeu, care trebuie rezolvată urgent” [Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin înlăturarea noțiunilor poți porni pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu (1)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am ajuns să-mi dau seama cât de periculos este să ai noțiuni despre El. Ele creează neînțelegeri și o barieră între o persoană și Dumnezeu. Dacă o persoană nu înțelege intențiile lui Dumnezeu din spatele lucrurilor care se întâmplă, nu poate să se supună orchestrărilor și rânduielilor Sale. Aceea a fost exact starea mea în acea perioadă de timp. De când am aflat că mama era în închisoare, de îndată ce mă gândeam la suferința ei și mă întrebam dacă va mai ieși vreodată de acolo în viață, am dezvoltat noțiuni despre Dumnezeu. Nu înțelegeam de ce permite El ca marele balaur roșu să-i aresteze și să-i persecute pe credincioși, mă plângeam că nu a protejat-o pe mama, iar inima nu-mi mai stătea la datoria mea. Dacă aș fi continuat să trăiesc în noțiunile mele în loc să caut adevărul, bariera dintre Dumnezeu și mine s-ar fi înălțat tot mai mult. Așa că m-am rugat: „Dragă Dumnezeule, nu am reușit niciodată să mă conving să mă supun arestării mamei și am dezvoltat noțiuni despre Tine. Nu vreau să continui să fiu atât de răzvrătită. Te rog să mă călăuzești ca să-Ți pot înțelege intențiile!”

În timpul devoțiunilor mele spirituale, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care m-a ajutat foarte mult. Dumnezeu Atotputernic spune: „Oamenii trebuie să examineze frecvent orice lucru din inimile lor care este incompatibil cu Dumnezeu și trebuie să examineze, de asemenea, înțelegerile lor greșite despre El. Cum apar înțelegerile greșite? De ce Îl înțeleg oamenii greșit pe Dumnezeu? (Pentru că le afectează interesele.) După ce oamenii văd faptele despre exilul evreilor din Iudeea, se simt răniți și spun: «La început, Dumnezeu i-a iubit foarte mult pe israeliți. El i-a scos din Egipt și i-a condus prin Marea Roșie, le-a dat mană din ceruri și apă de izvor de băut și, de asemenea, a promulgat personal legi pentru a-i conduce și i-a învățat cum să trăiască. Iubirea lui Dumnezeu pentru om era debordantă – oamenii care au trăit atunci erau atât de binecuvântați! Cum a putut atitudinea lui Dumnezeu față de ei să se întoarcă la o sută optzeci de grade într-o clipită? Unde a dispărut toată iubirea Lui?» Sentimentele oamenilor nu pot trece peste acest lucru și ei încep să se îndoiască, spunând: «Dumnezeu este sau nu este iubire? De ce nu mai este vizibilă atitudinea Sa inițială față de israeliți? În acel moment, iubirea Lui a dispărut fără urmă. Mai are El vreun strop de iubire?» În acest mod, oamenii își formează înțelegeri greșite. Care este contextul în care oamenii își formează înțelegeri greșite? Să fie oare din cauză că acțiunile lui Dumnezeu nu sunt compatibile cu noțiunile și închipuirile oamenilor și din cauză că acest fapt îi determină pe oameni să-L înțeleagă greșit pe Dumnezeu? Nu cumva motivul pentru care oamenii Îl înțeleg greșit pe Dumnezeu este faptul că ei Îi limitează iubirea? Ei se gândesc: «Dumnezeu este iubire. El ar trebui să aibă grijă de oameni, să-i protejeze și să-i copleșească cu har și binecuvântări. Asta este iubirea lui Dumnezeu! Îmi place când Dumnezeu îi iubește pe oameni în acest fel. Am putut vedea cât de mult i-a iubit Dumnezeu pe oameni mai ales atunci când i-a condus prin Marea Roșie. Oamenii de atunci au fost atât de binecuvântați! Aș vrea să pot fi unul dintre ei!» Atunci când ești îndrăgostit de această poveste, tratezi iubirea pe care Dumnezeu a dezvăluit-o în acea clipă ca pe cel mai înalt adevăr și ca pe caracteristica unică a esenței Sale. Îl limitezi în inima ta și dai verdictul că tot ceea ce a făcut Dumnezeu în acel moment este cel mai înalt adevăr. Crezi că aceasta este cea mai încântătoare latură a lui Dumnezeu și cea care îi face cel mai mult pe oameni să-L respecte și să se teamă de El și că aceasta este iubirea lui Dumnezeu. În realitate, faptul că Dumnezeu i-a condus pe israeliți prin Marea Roșie a fost, în sine, un lucru pozitiv, dar din cauza limitării tale, a devenit o noțiune în mintea ta și baza pe care dai verdicte asupra lui Dumnezeu. Asta te-a făcut să înțelegi greșit iubirea lui Dumnezeu, ca și cum nu ar exista nimic altceva decât milă, grijă, protecție, îndrumare, har și binecuvântări – ca și cum atât ar fi iubirea lui Dumnezeu. De ce prețuiești atât de mult aceste aspecte ale iubirii? Oare pentru că sunt legate de interesele tale? (Da, de asta.) De care interese sunt legate? (De plăcerile trupului și de o viață confortabilă.) Când oamenii cred în Dumnezeu, ei vor să obțină aceste lucruri de la El, dar nu și altele. Oamenii nu vor să se gândească la judecată, mustrare, încercări, rafinare, suferință pentru Dumnezeu, să renunțe la lucruri și să se consume sau chiar să-și sacrifice viața. Oamenii vor doar să se bucure de iubirea, grija, protecția și călăuzirea lui Dumnezeu, așa că ei dau verdictul că iubirea lui Dumnezeu este singura caracteristică a esenței Sale și singura Sa esență. Oare lucrurile pe care le-a făcut Dumnezeu atunci când i-a condus pe israeliți prin Marea Roșie nu au devenit sursa noțiunilor oamenilor? (Ba da, au devenit.) Au devenit un context pentru formarea, de către oameni, de noțiuni despre Dumnezeu. Dacă oamenii și-au format asemenea noțiuni despre Dumnezeu, atunci pot ei să ajungă la o înțelegere adevărată a lucrării și firii lui Dumnezeu? Este evident că nu numai că nu le vor înțelege, dar le vor interpreta greșit și își vor forma noțiuni despre ele. Acest lucru dovedește că înțelegerea omului este prea îngustă și nu este una adevărată. Pentru că nu este adevărul, ci mai degrabă un tip de iubire și de înțelegere pe care oamenii îl analizează și îl interpretează pe baza propriilor noțiuni, închipuiri și dorințe egoiste; nu corespunde cu adevărata esență a lui Dumnezeu. În ce alte moduri îi iubește Dumnezeu pe oameni în afară de milă, mântuire, grijă, protecție și ascultarea rugăciunilor lor? (Prin certare, disciplinare, emondare, judecată, mustrare, încercări și rafinare.) Corect. Dumnezeu Își arată iubirea în foarte multe moduri: prin reproș, lovire, disciplinare și cu judecată, mustrare, încercări, rafinare și așa mai departe. Toate acestea sunt aspecte ale iubirii lui Dumnezeu. Doar această perspectivă este cuprinzătoare și în concordanță cu adevărul. Dacă înțelegi acest lucru, atunci când te examinezi și îți dai seama că ai înțelegeri greșite despre Dumnezeu, oare nu ești atunci capabil să-ți recunoști denaturările și să reflectezi foarte bine asupra a ceea ce ai greșit? Nu te poate ajuta acest lucru să ieși din înțelegerile tale greșite despre Dumnezeu? (Ba da, poate.) Pentru a realiza acest lucru, trebuie să cauți adevărul. Atât timp cât oamenii caută adevărul, ei pot elimina înțelegerile greșite pe care le au despre Dumnezeu și, odată ce și-au eliminat înțelegerile greșite despre El, se pot supune tuturor rânduielilor Sale” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai înțelegând adevărul poți cunoaște faptele lui Dumnezeu”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că nu puteam să-I înțeleg acțiunile pentru că Îi limitasem dragostea într-un anumit fel. Credeam că dragostea lui Dumnezeu înseamnă că El ar trebui să vegheze asupra oamenilor și să-i protejeze, dăruindu-le har și binecuvântări și nelăsându-i niciodată să înfrunte durerea sau necazul. Când acțiunile lui Dumnezeu nu se potriveau cu noțiunile mele, nu puteam să le accept sau să mă supun lor. Toate acestea s-au întâmplat pentru că nu cunoșteam cu adevărat lucrarea Sa. Îmi amintesc că, atunci când eram mică, mama îmi povestea cum Dumnezeu a creat omenirea și ne-a asigurat totul. În Epoca Legii, l-a pus pe Moise să-i conducă pe israeliți afară din Egipt și peste Marea Roșie, trimițându-le prepelițe și mană în pustiu și călăuzindu-i în țara cea bună a Canaanului. În Epoca Harului, Domnul Isus i-a vindecat pe bolnavi, a alungat demonii și a fost răstignit pentru a răscumpăra omenirea. Așa că, în mintea mea, dragostea lui Dumnezeu se rezuma la grijă și protecție, precum și la oferirea harului și a binecuvântărilor. După ce am ajuns să cred în Dumnezeu, am văzut cum El ne-a ținut în siguranță și teferi, iar noi ne-am bucurat de harul și de binecuvântările Sale în viețile noastre, ceea ce m-a făcut să simt și mai mult că ne iubea nespus. Dar de data asta, cu mama arestată și în închisoare, trupul ei avea cu siguranță să sufere mult. M-am îngrijorat că, dacă nu va putea să rămână fermă în mărturia ei sau dacă va fi torturată până la moarte de poliție, își va pierde șansa la mântuire. Așa că m-am plâns de Dumnezeu că nu a protejat-o. Chiar am încercat să mă cert cu El, subliniind cât de sârguincioasă fusese în a-și face datoria și cum nu trădase pe nimeni și nici biserica atunci când a fost arestată. Eram atât de lipsită de rațiune! Măsuram dragostea lui Dumnezeu în funcție de beneficiile și binecuvântările pe care le obținea trupul, ceea ce nu se aliniază deloc la adevăr. Dragostea lui Dumnezeu nu înseamnă doar har și binecuvântări; ea include, de asemenea, judecată, mustrare, încercări și rafinare. Când Dumnezeu le oferă oamenilor har și binecuvântări, aceasta este dragostea Sa, dar când El pregătește medii pentru a-i încerca și a-i rafina pe oameni, este cu atât mai mult o manifestare a dragostei Sale. Să luăm ca exemplu arestarea mamei mele. Dintr-un punct de vedere trupesc, am văzut-o ca pe un lucru rău și am limitat-o ca nefiind dragostea lui Dumnezeu. De fapt, înțelegerea mea a fost pur și simplu prea unilaterală. Dacă acest lucru nu s-ar fi întâmplat, nu mi-aș fi dat seama niciodată că Îl limitasem pe Dumnezeu, că aveam noțiuni și neînțelegeri în privința Lui sau că nu aveam nicio cunoaștere adevărată a lucrării și a dragostei Sale. În același mod, chiar dacă mama suferă fizic din cauza arestării și a închisorii, dacă poate să se roage, să se bizuie pe Dumnezeu și să caute intențiile Sale în suferința ei, ea poate să înțeleagă adevărul, să crească în viața ei, iar credința ei în Dumnezeu poate, de asemenea, să sporească. Acesta ar fi un lucru bun pentru ea. O mare parte din lucrarea lui Dumnezeu nu se potrivește cu noțiunile noastre și nu ne aduce beneficii trupești, dar ne aduce beneficii în viață, ceea ce demonstrează cu atât mai mult dragostea Sa. Cugetând la asta, inima mea s-a luminat mult.

Mai târziu, am reflectat din nou: de ce nu mă puteam supune arestării mamei mele? Apoi am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Nu le dau oamenilor ocazia de a-și exprima sentimentele, pentru că Eu nu am sentimente omenești și am ajuns să le urăsc pe ale oamenilor într-un grad extrem. Din cauza sentimentelor dintre oameni am fost aruncat la o parte și astfel am devenit o «terță parte» în ochii lor; din cauza sentimentelor dintre oameni am fost Eu uitat; din cauza sentimentelor omului, el profită de ocazie pentru a-și recăpăta «conștiința»; din cauza sentimentelor omului, el este întotdeauna scârbit de mustrarea Mea; din cauza sentimentelor omului, el Îmi spune mereu că sunt nedrept și injust și că sunt nepăsător față de sentimentele omului în felul în care acționez. Am și Eu rude pe pământ? Cine a lucrat vreodată, ca și Mine, zi și noapte, fără să se gândească la mâncare sau la somn, de dragul întregului Meu plan de gestionare? Cum ar putea fi omul comparabil cu Dumnezeu? Cum ar putea fi omul compatibil cu Dumnezeu?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 28). „Toți trăiesc într-o stare de sentimente – și, astfel, Dumnezeu nu evită pe niciunul dintre ei și expune secretele ascunse în inimile întregii omeniri. De ce le este oamenilor atât de greu să se elibereze de sentimentele lor? Procedând astfel, depășesc ei standardele conștiinței? Poate conștiința să împlinească voia lui Dumnezeu? Pot sentimentele să-i ajute pe oameni să treacă peste nenorociri? În ochii lui Dumnezeu, sentimentele sunt dușmanul Său – nu s-a menționat clar acest lucru în cuvintele lui Dumnezeu?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dezvăluiri ale tainelor «Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers»”, Capitolul 28). Am reflectat și mi-am dat seama că nu puteam să mă supun pentru că trăiam în sentimentele trupești. Din punct de vedere al doctrinei, știam că persoanele, evenimentele și lucrurile cu care ne confruntăm în fiecare zi, bune sau rele, sunt permise de Dumnezeu și că ar trebui acceptate din partea Lui. Dar când am aflat că mama era în închisoare, nu am putut să accept acest lucru din partea lui Dumnezeu și cu atât mai puțin I-am căutat intențiile. Numai gândul la durerea și la chinul ei fizic și psihic din închisoare îmi frângea inima. Nu voiam ca ea să sufere. De asemenea, îmi era teamă că nu va reuși să rămână fermă în mărturia ei, că va deveni o iudă și astfel nu va fi mântuită, sau că poliția o va tortura până la moarte în închisoare, iar eu îmi voi pierde mama. Am luat partea sentimentelor mele trupești și m-am certat cu Dumnezeu, plângându-mă că nu o protejase. Tot ceea ce gândeam era o împotrivire față de Dumnezeu. Mă puneam împotriva lui Dumnezeu și mă opuneam Lui. M-am gândit la Iov în timpul încercărilor sale. Și-a pierdut toate animalele, toate averile și pe toți cei zece copii ai săi, iar corpul i s-a umplut de bube dureroase. Dar Iov nu s-a plâns niciodată. El credea că totul era în mâinile lui Dumnezeu și că până și adversitatea venea cu permisiunea lui Dumnezeu, și tot s-a supus lui Dumnezeu și I-a lăudat numele. Am văzut că Iov avea o inimă cu frică de Dumnezeu. Sunt atât de departe de el! Când am auzit că mama fusese arestată și era în închisoare, pur și simplu nu am putut accepta. Trăiam complet în sentimente. Chiar dacă știam că acest lucru avea permisiunea lui Dumnezeu, nu m-am putut supune. M-am certat cu Dumnezeu și m-am opus Lui în sinea mea. Unde îmi era inima cu frică de Dumnezeu? E clar că marele balaur roșu este cel care Îl urăște pe Dumnezeu și îi arestează și îi persecută pe credincioși, și de aceea mama suferă atât de mult după arestarea ei. Dar, în loc să urăsc PCC, m-am plâns de Dumnezeu. Înțelegeam totul complet pe dos și nu puteam să disting binele de rău!

După aceea, am citit mai multe fragmente din cuvintele lui Dumnezeu și am început să înțeleg puțin despre semnificația motivului pentru care Dumnezeu permite persecuția și necazurile. Dumnezeu spune: „De-a lungul lucrării Sale, chiar de la începuturi, Dumnezeu a pregătit încercări pentru fiecare persoană – sau, am putea spune, pentru fiecare persoană care Îl urmează – iar aceste încercări au magnitudini diferite. Sunt cei care au trecut prin încercarea de a fi respinși de familie, cei care au trecut prin încercarea unor medii ostile, cei care au trecut prin încercarea de a fi arestați și torturați, cei care au trecut prin încercarea de a fi confruntați cu decizii și cei care au trecut prin încercările care implică averi și statut. În general vorbind, fiecare dintre voi a trecut prin tot felul de încercări. De ce lucrează Dumnezeu în acest fel? De ce îi tratează El pe toți astfel? Ce fel de rezultat caută El? Acesta este aspectul pe care doresc să vi-l comunic: Dumnezeu vrea să vadă dacă persoana respectivă este sau nu genul de om care se teme de El și se ferește de rău. Asta înseamnă că, atunci când Dumnezeu îți scoate în cale o încercare și te face să dai piept cu o anumită situație sau alta, intenția Lui este să testeze dacă ești sau nu o persoană care se teme de El și se ferește de rău” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”). „În timpul lucrării neîncetate prin care Dumnezeu îl aprovizionează și îl sprijină pe om, El spune toate intențiile și cerințele Sale pentru om și îi arată omului faptele Sale, firea Lui și ceea ce are El și ceea ce este. Obiectivul este de a înzestra omul cu statură și de a-i permite să câștige diverse adevăruri de la Dumnezeu în timp ce Îl urmează – adevăruri care sunt armele puternice date omului de către Dumnezeu, cu care să se lupte cu Satana. Înzestrat astfel, omul trebuie să se confrunte cu testele lui Dumnezeu. Dumnezeu are multe mijloace și metode de a testa omul, dar fiecare dintre acestea necesită «cooperarea» dușmanului lui Dumnezeu: Satana. Adică, după ce i-a dat omului arme puternice cu care să se lupte cu Satana, Dumnezeu îl predă Satanei și îi permite Satanei să «testeze» statura omului. Dacă omul poate să scape din formațiunile de luptă pe care le-a pregătit Satana, dacă poate să scape de încercuirea Satanei și încă să trăiască, atunci omul va fi trecut testul. Dar dacă omul nu reușește să părăsească formațiunile de luptă ale Satanei și este subjugat de acesta, atunci el nu va fi trecut testul. Indiferent ce latură a omului testează Dumnezeu, criteriile examinării Sale sunt dacă omul rămâne sau nu ferm în mărturia sa când este atacat de Satana și dacă renunță sau nu la Dumnezeu și capitulează și se predă Satanei când este în mrejele lui. Se poate spune că dacă un om poate sau nu să fie mântuit depinde de faptul dacă el îl poate înfrânge și birui pe Satana, iar dacă poate câștiga sau nu libertatea depinde de faptul dacă el poate să mânuiască, pe cont propriu, armele date lui de Dumnezeu pentru a birui legăturile Satanei, făcându-l pe Satana să renunțe complet la speranță și să-i dea drumul. Dacă Satana renunță la speranțe și abandonează pe cineva, aceasta înseamnă că Satana nu va mai încerca niciodată să ia această persoană de la Dumnezeu, nu o va mai acuza și nu o va mai tulbura niciodată pe această persoană, nu o va mai tortura sau ataca niciodată în mod arbitrar; doar o astfel de persoană va fi fost câștigată cu adevărat de Dumnezeu. Acesta este procesul complet prin care Dumnezeu câștigă o persoană” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși II”). „Aceia care Îl urmează sincer pe Dumnezeu sunt capabili să reziste când le este testată lucrarea, în vreme ce aceia care nu Îl urmează sincer pe Dumnezeu nu sunt capabili să reziste la nicio încercare a lui Dumnezeu. Ei vor fi alungați mai devreme sau mai târziu, în vreme ce biruitorii vor rămâne în Împărăție. Dacă omul Îl caută sau nu sincer pe Dumnezeu poate fi determinat doar de testarea lucrării sale, adică de încercările lui Dumnezeu, și nu are nimic de a face cu ceea ce determină omul însuși. Dumnezeu nu respinge nicio persoană cu ușurință; tot ceea ce El face poate convinge omul pe deplin. El nu face nimic invizibil omului și nicio lucrare care nu îl poate convinge pe om. Dacă credința omului este adevărată sau nu se demonstrează prin fapte și nu poate fi determinată de om. Faptul că «grâul nu poate fi transformat în neghină și că neghina nu poate fi transformată în grâu» este de netăgăduit. Toți aceia care Îl iubesc sincer pe Dumnezeu vor rămâne, în cele din urmă, în Împărăție, iar Dumnezeu nu se va purta urât cu nimeni care Îl iubește sincer” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că El permite ca persecuția și necazul să vină asupra oamenilor pentru a-i desăvârși și a-i face loiali și supuși Lui. În același timp, El îi dezvăluie și îi elimină pe cei care nu sunt sinceri față de El. În zilele de pe urmă, Dumnezeu exprimă adevărul pentru a ne hrăni și ne spune toate cerințele Sale. Apoi, El pregătește niște medii reale pentru a ne încerca și a ne testa, ca să vadă dacă suntem sinceri și supuși față de El. Dacă putem să luăm adevărul ca armă pentru a ne lupta cu Satana, dacă putem să rămânem fermi în mărturia noastră pentru Dumnezeu în timpul încercărilor și dacă putem să-l rușinăm cu desăvârșire pe Satana, atunci devenim oameni care au fost câștigați de Dumnezeu. Să luăm arestările și persecuția PCC, de exemplu. Credincioșii sinceri, în ciuda durerii și a slăbiciunii lor, nu-L tăgăduiesc pe Dumnezeu și nu-L trădează. În schimb, prin persecuția Satanei, ei văd clar fața hidoasă a diavolului. În momentele de slăbiciune și durere, luminarea și îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu le dau o credință și mai mare, iar ei sunt dispuși să-și riște viața pentru a rămâne fermi în mărturia lor. Prin acest tip de mediu, Dumnezeu câștigă inimile sincere ale oamenilor și lucrează adevărul în ei. E ca în cazul personajului principal din filmul „Focul rafinorului”. Pentru a o forța să-L trădeze pe Dumnezeu, polițiștii au dezbrăcat-o de toate hainele și au electrocutat-o pe tot corpul cu bastoane electrice. A îndurat torturi extreme, dar cuvintele lui Dumnezeu i-au dat credință. A preferat să moară decât să-L trădeze pe Dumnezeu sau să-L tăgăduiască. A adus o mărturie răsunătoare pentru El și, în cele din urmă, l-a rușinat pe Satana. Am văzut cum credincioșii sinceri, indiferent de mediile cu care se confruntă sau de câtă suferință ori tortură îndură, își pot păstra cu tărie loialitatea față de Dumnezeu. Pentru ei, necazurile și suferința sunt o modalitate de a fi desăvârșiți și sunt, de asemenea, o binecuvântare specială de la Dumnezeu. Dar cei care nu sunt sinceri față de Dumnezeu Îl tăgăduiesc și Îl trădează din dorința de autoconservare atunci când se confruntă cu tortura fizică, durerea sau amenințarea morții. Astfel de oameni sunt neghina care este dezvăluită, chiar cei pe care Dumnezeu îi va elimina. Dumnezeu Se folosește de marele balaur roșu ca prestator de servicii pentru a-i dezvălui și, totodată, a-i desăvârși pe oameni. Dumnezeu este atât de înțelept! Mi-am amintit că mama luase o hotărâre după ultima ei arestare: chiar dacă ar fi fost arestată din nou, avea să se țină cu tărie de credința ei, să persiste în a-L urma pe Dumnezeu și să nu-L trădeze niciodată. Această arestare este testul lui Dumnezeu pentru ea. Dacă Îl trădează pe Dumnezeu pentru a-și proteja trupul, va fi dezvăluită. Dar dacă poate să se roage lui Dumnezeu și să se bizuie pe El și dacă poate să rămână fermă în mărturia ei pentru Dumnezeu indiferent cum o persecută Satana, atunci acest mediu o va desăvârși, sporindu-i credința și dragostea. Este, de asemenea, o ocazie pe care i-a dat-o Dumnezeu de a aduce mărturie – o binecuvântare specială din partea Lui. Înțelegând acest lucru, în inima mea, am renunțat la unele din grijile pe care mi le făceam pentru mama.

Continuând să caut, mi-am dat seama că aveam o altă perspectivă greșită. M-am gândit că, dacă cineva ar fi persecutat până la moarte în închisoare, nu ar putea fi mântuit. Punctul meu de vedere s-a schimbat abia când am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu spune: „Să nu vorbim de finalul acestor martiri sau de verdictul lui Dumnezeu asupra faptelor lor, ci să întrebăm asta: când acei martiri au ajuns la sfârșit, modurile în care s-au încheiat viețile lor au fost în acord cu noțiunile umane? (Nu, nu au fost.) Din perspectiva noțiunilor umane, acei martiri au plătit un preț atât de mare pentru a propovădui lucrarea lui Dumnezeu, dar în cele din urmă au fost vătămați cumplit de Satana, până la moarte. Acest lucru nu este în acord cu noțiunile umane. Totuși, exact aceste lucruri li s-au întâmplat – asta este ceea ce a permis Dumnezeu. Ce adevăr poate fi căutat în asta? Faptul că Dumnezeu le-a permis să moară în acest fel a fost blestemul și condamnarea Sa sau a fost rânduiala și binecuvântarea Sa? Nu a fost niciunul dintre aceste lucruri. Ce a fost? Îi îndurerează pe oameni să se gândească la moartea acelor martiri, totuși, acestea sunt într-adevăr faptele. Ce explicație ar trebui dată pentru moartea credincioșilor în Dumnezeu în acest fel? Când menționăm acest subiect, voi vă puneți în locul lor, așa că în inimile voastre simțiți supărare și un pic de durere ascunsă? Vă gândiți: «Acești oameni și-au făcut datoria de a propovădui Evanghelia lui Dumnezeu și ar trebui considerați oameni buni, deci cum au putut avea un astfel de sfârșit și un astfel de final?» De fapt, acesta este felul în care trupurile lor au murit și au mers pe lumea cealaltă; aceasta a fost maniera în care au părăsit lumea omenească, dar asta nu înseamnă că finalul lor a fost același. Indiferent de maniera în care au murit, în care au plecat sau în care s-a întâmplat asta, acesta nu a fost felul în care Dumnezeu a determinat finalurile acelor vieți, acelor ființe create. Acesta este un lucru pe care trebuie să-l vezi clar. Din contră, aceasta a fost întocmai maniera în care au condamnat această lume și au adus mărturie pentru faptele lui Dumnezeu. Aceste ființe create și-au folosit viețile lor foarte prețioase – au folosit ultima clipă a vieții lor – ca să aducă mărturie despre faptele și marea putere a lui Dumnezeu și să le declare Satanei și lumii că faptele lui Dumnezeu sunt corecte, că Domnul Isus este Dumnezeu, că El este Domnul și Dumnezeu întrupat. Până și în ultima clipă a vieții lor, ei nu au negat niciodată numele Domnului Isus. Nu a fost aceasta un fel de judecată asupra acestei lumi? Și-au folosit viețile ca să proclame lumii, ca să le dovedească ființelor umane că Domnul Isus este Domnul, că Domnul Isus este Hristos, că El este Dumnezeu întrupat, că lucrarea de răscumpărare a întregii omeniri pe care a făcut-o îi permite acesteia să trăiască mai departe – acest fapt nu se va schimba niciodată. În ce măsură și-au realizat datoria cei care au fost martirizați pentru propovăduirea Evangheliei Domnului Isus? Până la extrem? Cum s-a manifestat extrema? (Și-au oferit viețile.) Așa este, ei au plătit cu viețile lor. Familia, averea și lucrurile materiale ale acestei vieți sunt toate lucruri exterioare; singurul lucru care are legătură cu sinele este viața. Pentru fiecare om viu, viața este lucrul cel mai demn de a fi prețuit, cel mai de preț lucru, iar acești oameni au putut, tocmai, să-și ofere bunul cel mai prețios ca dovadă și mărturie a iubirii lui Dumnezeu pentru omenire. Chiar până la moarte, ei nu au negat numele lui Dumnezeu și nici lucrarea lui Dumnezeu și și-au folosit ultimele clipe din viață pentru a aduce mărturie despre existența acestui fapt – nu este aceasta cea mai înaltă formă de mărturie? Acesta este cel mai bun mod de a-ți realiza datoria; asta înseamnă să-ți îndeplinești responsabilitatea” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Predicarea Evangheliei este datoria pe care toți credincioșii sunt obligați să o îndeplinească”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, inima mea s-a luminat. Obișnuiam să cred că a fi persecutat până la moarte de poliție însemna că nu poți fi mântuit de Dumnezeu, dar Dumnezeu nu vede deloc lucrurile așa. Domnul Isus a spus: „Oricine vrea să-și salveze viața o va pierde, dar cel ce-și pierde viața pentru Mine o va găsi” (Matei 16:25). M-am gândit la cei care au devenit iude. După ce au fost arestați, îngroziți de tortura poliției, i-au vândut pe conducători și lucrători, sau pe frații și surorile lor, și au semnat, de asemenea, „Cele trei declarații”. Nu au suferit fizic și au fost eliberați – sunt încă în viață astăzi – dar și-au pierdut pentru totdeauna șansa la mântuire și se vor confrunta cu pedeapsa veșnică în viitor. Dar cei care au fost martirizați prin faptul că au fost persecutați până la moarte de marele balaur roșu – deși au fost torturați până la moarte, au rămas fermi în mărturia lor cu prețul propriei vieți. Acesta este cel mai plin de însemnătate și mai valoros lucru și Dumnezeu Își amintește de el. E exact ca în cazul discipolilor din Epoca Harului, care au fost martirizați pentru că au proclamat numele Domnului Isus. I-au fost loiali lui Dumnezeu. După ce au murit, sufletele lor s-au întors la Dumnezeu, iar El a avut rânduieli potrivite pentru ei. Mai mult, moartea lor este dovada faptului că Satana face rău brutalizându-i pe aleșii lui Dumnezeu și reprezintă o mărturie victorioasă a faptului că Dumnezeu dobândește glorie și îl învinge pe Satana. Soarta mamei mele este în mâinile lui Dumnezeu. Tot ceea ce va experimenta se află sub suveranitatea și rânduielile Sale. Chiar dacă este persecutată până la moarte, ar fi de dragul dreptății și ar fi un lucru glorios. Sunt doar o măruntă ființă creată; nu am dreptul să-I spun lui Dumnezeu ce să facă. Trebuie să mă supun suveranității și rânduielilor Sale. Dându-mi seama de asta, chinul din inima mea a început să se potolească.

În luna ianuarie a acestui an, bunicul meu mi-a scris pentru a-mi spune că mama trimisese o scrisoare din închisoare. A spus că munca este foarte istovitoare, iar vederea i s-a înrăutățit mult. Auzind asta, m-am înfuriat și mi s-a frânt inima. „Mama avea deja probleme cu ochii”, m-am gândit eu. „Face o muncă atât de grea în fiecare zi – dacă orbește? A mai rămas atât de mult din sentința ei. Zilele care urmează vor fi atât de grele pentru ea!” Apoi, mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu: „Calea pe care ne îndrumă Dumnezeu nu este dreaptă, ci un drum șerpuit, plin de gropi; în plus, Dumnezeu spune că, cu cât mai pietroasă este calea, cu atât mai mult ne poate aceasta dezvălui inimile iubitoare. Totuși, niciunul dintre noi nu poate deschide o asemenea cale. În experiența Mea, am mers pe multe căi stâncoase și denivelate și am îndurat mari suferințe și, uneori, am fost atât de copleșit de durere încât am fost pe punctul de a striga, dar tot am mers pe această cale până astăzi. Cred că aceasta este calea condusă de Dumnezeu, deci suport chinul tuturor suferințelor și merg mai departe. Căci asta a poruncit Dumnezeu, deci cine poate scăpa? Nu cer să primesc vreo binecuvântare; nu cer decât să pot fi în stare să merg pe calea pe care s-ar cuveni să merg, potrivit intențiilor lui Dumnezeu. Nu caut să-i imit pe alții, mergând pe calea pe care merg ei; nu caut decât să Îmi pot oferi devotamentul și să pot merge pe calea pe care ar trebui să merg până la sfârșit. Nu cer ajutorul celorlalți; ca să fiu sincer, nici Eu nu pot ajuta pe nimeni. Se pare că sunt foarte sensibil în privința asta. Nu știu ce cred alți oameni. Asta deoarece am crezut dintotdeauna că măsura în care trebuie să sufere un individ și distanța pe care trebuie să o parcurgă pe calea lui sunt predeterminate de Dumnezeu și că nimeni nu poate ajuta cu adevărat pe altcineva” [Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Calea… (6)”]. Cugetând la cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că drumul credinței nu este unul lin; cu toții trebuie să îndurăm multă suferință. Greutățile pe care le va experimenta fiecare persoană sunt predeterminate de Dumnezeu. Modul în care poliția o tratează pe mama, cât de mult suferă ea în închisoare, dacă va orbi – toate acestea sunt în mâinile lui Dumnezeu. Tot ce pot face acum este să mă rog mai mult, să o încredințez pe mama în mâinile lui Dumnezeu și să Îl rog să-i dea credința pentru a experimenta acest mediu. Acum, când mă gândesc la mama, deși mă simt încă puțin îngrijorată și neliniștită, asta nu-mi mai afectează starea. Pot să-mi liniștesc inima și pot să mă dedic datoriei mele, pentru că înțeleg că tot ceea ce face Dumnezeu este bun și conține intențiile Sale bune.