Abia am început să merg pe calea cea dreaptă a vieții

octombrie 6, 2019

de Shi Han, provincia Hebei

M-am născut într-o familie de țărani săraci. Am fost emotivă încă din copilărie, în sensul că nu mă certam niciodată cu alți copii și-mi ascultam părinții, ceea ce mă făcea o fată bună în ochii adulților. Toți oamenii din jurul nostru erau foarte invidioși pe părinții mei, spunând că erau norocoși să aibă o fiică atât de bună. Și, așa, am crescut ascultând complimentele oamenilor din preajma mea. Când eram în școala primară, situația mea școlară era deosebit de bună, iar eu obțineam mereu primul loc la examene. O dată, am primit punctajul maxim la un concurs de eseuri organizat de orașul meu, câștigând onoare pentru școala mea. Directorul școlii nu numai că mi-a decernat un premiu și o diplomă, dar m-a și lăudat în fața întregii școli și le-a cerut formal elevilor să învețe de la mine. Dintr-odată, am devenit „celebritatea” școlii, iar colegii mei de clasă chiar m-au poreclit „generalul mereu victorios.” Laudele din partea profesorilor mei, invidia colegilor de clasă și adorația părinților mei m-au făcut să mă simt superioară în inima mea, iar mie chiar mi-a făcut plăcere să fiu admirată de toată lumea. Prin urmare, am crezut cu hotărâre că cea mai mare bucurie în viață era admirația celorlalți și că sentimentul de fericire venea din laudele celorlalți. Mi-am spus în secret: indiferent de cât de dificil și epuizant este, trebuie să devin o persoană cu faimă și statut și să nu fiu niciodată privită ca inferioară de ceilalți. De atunci, aforisme ca „Un om își lasă în urmă numele, oriunde stă, tot așa cum o gâscă șuieră oriunde zboară” și „Oamenii ar trebui întotdeauna să se străduiască din răsputeri să fie mai buni decât contemporanii lor” au devenit moto-urile vieții mele.

Cu toate acestea, când aveam 13 ani, tatăl meu s-a îmbolnăvit grav și a fost internat la spital, fapt care ne-a îndatorat serios familia deja săracă. Atunci când mi-am văzut tatăl gemând de durere din cauza bolii și pe mama epuizându-se pentru mijloacele noastre de trai, m-am simțit atât de rău încât mi-am dorit să pot crește repede, ca să le pot împărtăși necazul și durerea. Așadar, am luat dureroasa decizie de a renunța la școală, gândindu-mă: „Chiar dacă nu mă duc la școală, nu pot presta mai rău decât alții. Voi fi o femeie puternică și de succes când voi crește și, atunci, tot voi putea să duc o viață minunată!” Datorită excelenței mele academice, eram un fel de „mică celebritate” în cartierul meu. Prin urmare, când vestea că renunț la a mai merge la școală s-a răspândit, toți sătenii au început să vorbească despre asta, spunând: „Fata asta este atât de nesăbuită! Renunțarea la școală îi va distruge viitorul!” și „Nimeni nu va respecta oamenii fără educație. Va suferi din cauza greutăților și a sărăciei toată viața ei!” Ca o persoană obișnuită să primească complimente din copilărie, sentimentul jalnic că „phoenix-ul căzut e inferior puiului de găină” s-a abătut brusc asupra mea. Îmi era teamă să ies, îmi era teamă să întâlnesc oameni, îmi era teamă de sentimentul de a fi disprețuită. Ca să evit o asemenea durere, vreme de doi ani întregi abia am ieșit din casă, și am fost tăcută tot timpul. În același timp, dorința mea de a deveni o femeie puternică și de succes a devenit și mai intensă, așadar, când am mai crescut un pic, am ieșit ca să încep să lucrez. Am avut multe slujbe, dar renunțam repede de fiecare dată, pentru că mi se părea că slujba era fie prea obositoare și stresantă sau că salariul era prea mic sau că șeful nu era agreabil. După ce am eșuat iar și iar, m-am descurajat complet și am simțit că visul meu de a deveni o femeie puternică și de succes se îndepărtase foarte mult de realitate.

În 2005, am avut privilegiul de a accepta lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic, din zilele de pe urmă. Am văzut în cuvântul lui Dumnezeu: „Soarta omului este controlată de mâinile lui Dumnezeu. Ești incapabil de a te controla pe tine însuți: în ciuda faptului că întotdeauna se agită și se preocupă de sine însuși, omul rămâne incapabil de a se controla. Dacă ai putea să-ți cunoști propriile perspective, dacă ai putea să-ți controlezi propria soartă, ai mai fi o făptură?(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Restaurarea vieții normale a omului și conducerea lui către o destinație minunată”). Cuvintele puternice ale lui Dumnezeu mi-au mișcat profund inima, făcându-mă să înțeleg că soarta tuturor e în mâinile Lui și nu e deloc controlată de oamenii înșiși și că, indiferent de oră, oamenii nu pot scăpa de suveranitatea și planurile lui Dumnezeu și că ar trebui să fie ascultători sub autoritatea lui Dumnezeu. Aceasta e singura cale prin care oamenii vor avea o soartă bună. Călăuzită de cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că tipul de familie în care m-am născut, cât sunt de cultivată, dacă viața mea e săracă sau bogată – toate aceste lucruri sunt predeterminate de Dumnezeu. Nu e ceva ce poate fi schimbat de mintea sau abilitățile mele. Am căutat cu hotărâre să fiu o femeie puternică, crezând că pot să mă bazez pe eforturile mele pentru a-mi schimba soarta. Dar, după ce am îndurat multe greutăți și suferințe, în cele din urmă tot nu am obținut ce-mi doream. M-am gândit la toată durerea prin care am trecut; nu a fost rezultatul faptului că nu am cunoscut suveranitatea lui Dumnezeu și că m-am luptat cu încăpățânarea împotriva sorții? Am aflat că numai venind înaintea lui Dumnezeu și acceptând orchestrările și aranjamentele Lui și supunându-mă lor puteam să scap, treptat, de toată această durere. După ce am înțeles voia lui Dumnezeu, experiențele mele nu m-au mai frustrat și nu mi-a mai păsat de ce spuneau alți oameni. În schimb, am devenit hotărâtă să cred în Dumnezeu și să caut adevărul în mod corespunzător și să trăiesc o viață plină de înțeles. După aceea, am stăruit în citirea cuvintelor lui Dumnezeu în fiecare zi și m-am rugat, am cântat imnuri și am participat la întruniri cu frați și surori. Datorită faptului că am înțeles relativ repede adevărul și căutării mele înflăcărate, am câștigat aprecierea surorii care mă uda, ceea ce m-a făcut să mă simt pe deplin flatată în sinea mea. Mai târziu, i-am auzit pe conducătorii bisericii spunând că ar trebui să fiu punctul central al cultivării lor, fapt care m-a făcut să-mi fie mai greu să-mi înăbuș veselia din inimă și chiar mi-a înviorat un pic pasul. Așadar, mi-am spus: trebuie să caut cu toată inima și din tot sufletul! Nu pot să îi dezamăgesc pe liderii bisericii. Chiar dacă e doar pentru buna mea reputație, ar trebui să muncesc din greu, ca să pot să câștig din nou, aici, faima și statutul care m-au ocolit în lumea exterioară. La acea vreme, nu-mi păsa deloc de voia lui Dumnezeu. Singurele lucruri din mintea mea erau faima, averea și statutul chiar din fața mea, ca niște aureole strălucitoare, care-mi fac cu mâna.

La scurt timp după aceea, mi-am îndeplinit datoria de a-i uda pe noii credincioși din biserică. Pentru a câștiga laudele înalte de la frați și surori și a fi vrednică de titlul „punct central al cultivării”, am hotărât să-mi îndeplinesc datoria cât mai bine posibil. Datorită „muncii grele și a eforturilor” mele, în cele din urmă, am reușit să-mi îndeplinesc dorința după o perioadă, câștigând laudele și încurajările fraților și surorilor. Nu m-am putut abține să nu gândesc: „Faptul că atât de mulți frați și atât de multe surori m-au aprobat trebuie să însemne că sunt mai bună decât alți oameni. Când va veni timpul să voteze, cu siguranță frații și surorile vor vota pentru mine, iar eu categoric voi fi pusă într-o poziție importantă în cadrul bisericii. Atunci, viitorul meu va fi umplut de un potențial nelimitat, iar Dumnezeu mă va lăuda, cum e și de așteptat.” Deoarece am trăit în satisfacție și mulțumire de sine, am început în mod inconștient să-mi îndeplinesc datoria într-un mod superficial și am încetat să-i mai ud cu sârguință pe noii credincioși. Ca rezultat, unii dintre noii credincioși nu au fost capabili să primească udarea adevărată, și au trăit în negativitate și slăbiciune. Am fost foarte supărată în fața acestei situații și am gândit: am parcurs un drum foarte lung pentru a dobândi „onoarea” pe care o am astăzi. Cum aș putea să las lucrurile să continue așa? În cazul în care conducătorii bisericii vor afla, cu siguranță vor spune că nu sunt capabilă și, de asemenea, chiar ar putea să-mi oprească îndatorirea. Atunci, nu s-ar sfârși totul pentru mine? Trebuie să fac ceva pentru a schimba situația. În zilele care au urmat, am ieșit afară în fiecare zi ca să-i sprijin pe noii credincioși. Uneori, de dragul unei adunări, urcam mai multe dealuri și pierdeam trei până la patru ore ca să merg până acolo și înapoi, dar nu mă simțeam deloc amărâtă. După o lună, eram epuizată, dar, pentru că nu aveam lucrarea Duhului Sfânt, comunicarea cuvintelor lui Dumnezeu de către mine era greoaie și seacă și, ca urmare, stările noilor credincioși nu s-au schimbat. M-am simțit atât de chinuită din cauza acestui lucru, încât mă durea capul, dar tot nu mi-am dat seama că ar trebui să vin în fața lui Dumnezeu pentru a medita asupra mea. Din cauza ineficienței lucrării mele pe termen lung, care a dăunat vieții noilor credincioși, am fost înlocuită în cele din urmă. Momentul în care am ajuns înapoi acasă a fost precum căderea din cer, pe pământ. Întregul meu trup părea neputincios și slăbit. M-am gândit la cât de mulți frați și cât de multe surori m-au admirat în trecut și, totuși, acum căzusem într-o asemenea măsură. Cum m-ar privi frații și surorile dacă ar afla? Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai mult mă simțeam incapabilă să dau ochii cu frații și surorile, așa că am refuzat să mă duc la întruniri și, în schimb, am rămas acasă în fiecare zi, plângând. În sinea mea, eram în agonie. Într-o zi, am văzut următoarele cuvinte ale lui Dumnezeu: „În căutarea voastră, aveți prea multe noțiuni individuale, speranțe și așteptări. Lucrarea actuală este pentru a trata dorința voastră de statut și dorințele voastre extravagante. Speranțele, statutul și noțiunile sunt toate reprezentări clasice ale firii satanice. [...] De mulți ani, gândurile pe care oamenii s-au bazat pentru supraviețuirea lor le-au atacat inimile până în punctul în care au devenit înșelători, josnici și lași. Nu numai că le lipsesc voința și hotărârea, dar au devenit și lacomi, aroganți și încăpățânați. Le lipsește cu desăvârșire orice hotărâre care să depășească sinele și, cu atât mai mult, nici măcar nu au curaj să scape de constrângerile acestor influențe întunecate. Gândurile și viețile oamenilor sunt atât de putrede încât perspectivele lor despre credința în Dumnezeu sunt încă insuportabil de hidoase și, chiar și atunci când oamenii vorbesc despre perspectivele asupra credinței în Dumnezeu, este pur și simplu ceva insuportabil de auzit. Oamenii sunt toți lași, incompetenți, josnici și fragili. Ei nu simt dezgust față de forțele întunericului și nu simt dragoste pentru lumină și adevăr; în schimb, ei fac tot posibilul pentru a le elimina(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „De ce nu ești dispus să fii un contrast?”). Numai prin revelarea tranșantă a cuvintelor lui Dumnezeu mi-am dat seama că perspectiva mea asupra credinței în Dumnezeu fusese greșită chiar de la început. Am vrut să-mi folosesc a mea credință în Dumnezeu pentru a dobândi faima, averea și statutul pe care nu am reușit să le obțin în lume, și am gândit în mod absurd: aveam să fiu selectată și pusă într-o poziție importantă câtă vreme câștigam laudele fraților și surorilor, iar, apoi, și Dumnezeu avea să mă placă și să mă laude. Sub stăpânirea acestor gânduri, am devenit slabă și vrednică de dispreț. Când frații și surorile mă lăudau, deveneam plină de încredere, dar, de îndată ce am pierdut aceste lucruri, am devenit imediat descurajată și deprimată, negativistă și retrasă. Cum era aceasta a crede în Dumnezeu? Nu credeam decât în faimă, avere și statut! Intenția lui Dumnezeu nu era să mă instruiască să devin un minunat talent functional și, mai mult, nu era să-mi permită să profit de îndeplinirea datoriei mele pentru a-mi satisface dorințele personale. Mai degrabă, El spera că eu aș putea, prin procesul îndeplinirii datoriei mele, să-mi descopăr deficiențele și să experimentez cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu și, astfel, să înțeleg și să dobândesc mai mult adevăr și, în cele din urmă, să primesc mântuirea lui Dumnezeu. În același timp, totul a fost și pentru ca eu să-mi pot folosi propriile experiențe și adevărul pe care îl înțelesesem ca să-i aprovizionez pe frații și surorile care erau noi credincioși în Dumnezeu și să-i ajut să pună baza adevăratei căi, ca ei să poată intra pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu cât mai curând posibil. Totuși, nu am căutat niciodată intențiile lui Dumnezeu, deoarece mă luptasem mereu pentru faimă și statut și pentru ambițiile personale. Și rezultatul? Am pierdut lucrarea Duhului Sfânt; nu am mai simțit prezența lui Dumnezeu, sufletul mi-a fost întunecat, iar tot ce-am făcut și-am zis nu a fost eficient, iar biserica mi-a amânat datoriile. În momentul acesta mi-am reamintit, deodată, cuvintele lui Dumnezeu: „Nu Mă interesează cât de meritorie este munca ta, cât de impresionante sunt calificările tale, cât de îndeaproape Mă urmezi, cât de renumit ești, sau cât de îmbunătățită este atitudinea ta; atâta timp cât nu ai făcut ce ți-am cerut, nu vei putea dobândi niciodată lauda Mea(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Fărădelegile îl vor conduce pe om în iad”). „Dacă o persoană caută cu sinceritate nu este un fapt determinat de modul în care o judecă ceilalți sau de cum o văd oamenii din jur, ci de acela dacă Duhul Sfânt lucrează asupra sa și dacă are prezența Duhului Sfânt și este cu atât mai determinat de faptul dacă firea sa se schimbă și dacă Îl cunoaşte pe Dumnezeu după ce a trecut prin lucrarea Duhului Sfânt de-a lungul unei anumite perioade [...](Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”). Din cuvintele lui Dumnezeu, I-am înțeles intențiile și cerințele. S-a dovedit că anterioara mea credință, cum că un statut mai înalt însemna un viitor mai promițător și mai multe laude de la Dumnezeu era măsurarea lucrării lui Dumnezeu dintr-un punct de vedere pământesc, care nu ar fi putut să fie mai greșit. Modul în care Dumnezeu măsoară și stabilește sfârșitul cuiva nu se bazează pe statutul său, vârsta mai înaintată sau amploarea lucrării făcute, ci dacă dobândește adevărul și dacă obține sau nu o schimbare a firii. Dacă oamenii nu au dobândit adevărul sau nu au obținut o schimbare a firii prin lucrarea lui Dumnezeu, atunci, indiferent de cât de înalt e statutul lor sau de cât de mulți oameni îi aprobă, totul devine lipsit de sens. Nu numai că nu vor primi aprobarea lui Dumnezeu, dar vor fi și detestați, respinși și condamnați de Dumnezeu. Numai acordând atenție căutării adevărului și cunoscându-se pe sine și pe Dumnezeu în timp ce-și îndeplinesc datoria și folosindu-și experiențele reale proprii pentru a uda și sprijini pe frați și surori vor fi ei în stare să rezolve problemele actuale, să găsească o cale pentru a îndruma pe frați și surori și să-și facă lucrarea eficientă și numai prin îndeplinirea datoriei în felul acesta pot ei să fie pe placul inimii lui Dumnezeu. O persoană ca mine, care nu și-a urmărit deloc intrarea și schimbarea în timp ce lucra, dar, care, în schimb, a căutat orbește faima, averea și statutul, în cele din urmă, doar a cauzat rău mai multor frați și surori și, în final, va fi eliminată personal. Când m-am gândit la asta, am înțeles că oprirea îndatoririlor mele de către biserică era un mediu stabilit de Dumnezeu, care-mi lua în vizor intențiile și dorințele mele greșite, cât și natura mea coruptă, pentru ca eu să pot să meditez asupra mea și să ajung să mă cunosc, să-mi schimb perspectivele greșite asupra căutării și să urmez calea cea dreaptă a căutării adevărului cât mai curând posibil. În momentul acela, am simțit cu adevărat iubirea, grija și atenția lui Dumnezeu, și nu am putut să mă abțin să nu mă rog lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Îți mulțumesc pentru că-Ți reverși marea iubire asupra mea. Înainte, nu Îți înțelegeam intențiile și credeam că a avea faimă, avere și statut îmi va garanta aprecierea Ta. Lucrul acesta m-a făcut să nu-mi pese deloc de căutarea adevărului, în timpul lucrării mele. Tot ce am făcut a fost să urmăresc orbește faima și averea, fapt care e total contrar cerințelor Tale. Prin luminarea cuvântului Tău, acum Îți înțeleg intențiile. Nu voi mai acționa direct împotriva lucrării Tale, cum am făcut în trecut. Voi urmări schimbarea firii și voi urma calea cea dreaptă a căutării adevărului.”

La scurt timp după aceea, biserica a aranjat din nou ca eu să-i ud pe noii credincioși și să locuiesc împreună cu o soră tânără. De obicei, tânăra soră se ducea la lucru. Văzând-o atât de ocupată tot timpul, am hotărât să preiau toate treburile casnice din gospodărie, ca să-i las o impresie bună. Nu m-am așteptat niciodată ca, după câteva luni, relația noastră să devină, de fapt, din ce în ce mai tensionată, lucru care mi s-a părut deosebit de deprimant și dureros. Într-o zi, când sora s-a întors de la muncă și m-a văzut făcând treburile casnice, a spus răspicat că făceam asta doar din zel. Auzind lucrul acesta, nu am mai putut să-mi opresc lacrimile de nedreptate din a izbucni. În acel moment, chiar mi-am dorit să plec și să nu mă mai întorc înapoi niciodată. Dar, apoi, m-am gândit că sora era mai tânără decât mine și la faptul că nu crezuse în Dumnezeu de multă vreme. Dacă nu puteam să mă las deoparte, și continuam să-i port ranchiună, atunci cum m-ar vedea conducătorii bisericii și ceilalți frați și celelalte surori? Ar spune că nu i-am arătat iubire surorii mai tinere și că am fost iresponsabilă. Cum aș putea fi în stare să stau în fața lor? În fața unei asemenea situații, chiar nu am știut ce să fac. Îndurerată, am venit înaintea lui Dumnezeu, să mă rog: „O, Dumnezeule! Sunt atât de îndurerată. E ca și cum bolovani grei m-ar apăsa, făcând să-mi fie imposibil să am puterea să scap. Dar cred că bunele Tale intenții trebuie să-și aibă originea în această situație care s-a abătut asupra mea. Te implor doar să mă luminezi ca să pot să-Ți înțeleg intențiile și să învăț lecția pe care ar trebui să o învăț.” Curând după rugăciune, o soră a venit să mă caute, așa că mi-am deschis inima și i-am comunicat starea mea. După ce a ascultat, sora a spus: „Toată lucrarea lui Dumnezeu este pentru a mântui omenirea și toate situațiile care se abat asupra noastră sunt menite să ne învețe lecții. Dacă avem aceste lucruri negative în noi, înseamnă că încă mai avem niște toxine satanice în noi, pe care Dumnezeu le disprețuiește. Dumnezeu ne va curăța și schimba prin aceste situații.” După ce sora a plecat, m-am foit și răsucit în pat și nu am putut să adorm, gândindu-mă: ce curăță și schimbă Dumnezeu în mine? Prin urmare, m-am ridicat și am citit cuvântul lui Dumnezeu: „Poți discerne natura unei persoane și cui aparține ea din perspectivele sale asupra vieții și din valorile sale. Satana îi corupe pe oameni prin educație și influența guvernelor naționale, a celor celebri și măreți. Minciunile și aberațiile lor au devenit viața și natura omului. „Fiecare pentru sine, iar ceilalți cum le e norocul” este o binecunoscută zicală satanică care a fost insuflată în fiecare și care a devenit viața omului. Există alte câteva cuvinte ale filosofiilor de viață care sunt, de asemenea, ca acestea. [...] Există încă multe otrăvuri satanice în viața oamenilor, în modul în care ei gestionează lucrurile, în comportamentul și în conduita lor; aproape că nu au nicio fărâmă de adevăr. De exemplu: toate filosofiile lor de viață, modurile lor de a face lucrurile și maximele lor sunt pline de otrăvurile marelui balaur roșu și toate vin de la Satana. Așadar, toate lucrurile care curg prin oasele și sângele oamenilor sunt toate lucrurile Satanei(„Cum să cunoști natura omului” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Cât am contemplat cuvintele lui Dumnezeu, m-am adâncit în gânduri: în ultimele câteva luni, de ce am trăit într-o asemenea depresie și durere? De care toxine ale Satanei e dominat comportamentul meu? Sub luminarea lui Dumnezeu, mi-am simțit inima înseninându-se treptat și mi-am dat seama că influența și înșelăciunea toxinelor Satanei, cum ar fi „Un om își lasă în urmă numele, oriunde stă, tot așa cum o gâscă șuieră oriunde zboară”, „Așa cum un copac trăiește pentru scoarța lui, un om trăiește pentru înfățișarea lui” și „Oamenii ar trebui întotdeauna să se străduiască din răsputeri să fie mai buni decât contemporanii lor” erau motivul pentru care acordasem mereu atât de multă atenție faimei și statutului. Lucrul acesta m-a făcut să-mi pese atât de mult de înfățișarea și vanitatea mea, cât și despre ce credeau ceilalți despre mine. Tot ce făceam și spuneam era pentru a-mi menține imaginea și statutul în inimile celorlalți oameni. De îndată ce un lucru îmi știrbea imaginea sau vanitatea, eram îndurerată și chinuită. Toată suferința și amărăciunea aceasta era din cauza Satanei. Mi-am adus aminte că, din momentul în care m-am mutat cu sora mai tânără, mereu mă înțelesesem cu ea cu prudență, pentru a-i lăsa o impresie bună, de teamă că aș putea să-i las o impresie proastă dacă aș spune sau face ceva greșit. Prin urmare, trăiam slugarnic și mă purtam ca o nesăbuită. Când sora mai tânără a tratat cu mine, nu am folosit ocazia pentru a mă cunoaște, ci am fost plină de păreri și prejudecăți împotriva surorii, deoarece nu am vrut să fiu mai puțin respectată, și chiar am vrut să scap din acest mediu. Pentru a-mi menține imaginea și respectul, nu am îndrăznit să fiu deschisă cu sora mai tânără, nici măcar când, uneori, am văzut-o dezvăluind o urmă de corupție sau făcând ceva incompatibil cu adevărul, de teamă că aș putea să o ofensez și să fac relația noastră să devină din ce în ce mai rece… Totuși, aceste toxine ale Satanei m-au făcut din ce în ce mai ipocrită și vicleană, fapt care mi-a făcut viața foarte obositoare și amară. Mi-am dorit cu adevărat să pot ieși din această cușcă întunecată și să-mi smulg fața falsă, ca să pot trăi în libertate deplină și ușurare. Dar nu am putut să o fac de una singură, așa că mi-am deschis inima în fața lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Obișnuiam să tratez laudele și faima drept un tip de bucurie. Acum știu că am greșit. Căutarea acestor lucruri este durere, depresie, robie și constrângere. În plus, acum văd clar că filosofiile Satanei au fost cele care m-au înșelat și controlat, făcându-mă să caut faima, averea și statutul, cât și imaginea și vanitatea. Toată durerea mea a fost adusă de Satana. O, Dumnezeule! Implor mântuirea Ta; arată-mi calea cea dreaptă a practicii și dă-mi încrederea și puterea să scap din capcana Satanei și să mă port potrivit cerințelor Tale.” După rugăciune, am simțit o ușurare fără precedent. În același timp, mi-am dat seama că puteam doar să-mi înlătur firea coruptă prin căutarea adevărului. După aceea, am văzut următorul pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă nu te concentrezi pe relaţiile tale cu oamenii, ci îţi menţii o relaţie normală cu Dumnezeu, dacă ești dornic să-ţi dăruieşti inima lui Dumnezeu şi să înveţi să asculți de El, atunci, în mod natural, relaţiile tale cu toți oamenii vor deveni normale. Astfel, relaţiile acestea nu se bazează pe trup, ci au ca temelie iubirea lui Dumnezeu. Aproape că nu există interacţiuni trupești, însă în spirit există părtăşie, iubire reciprocă, alinare reciprocă şi aprovizionare pentru celălalt. Toate astea sunt făcute având la bază o inimă care-L mulțumește pe Dumnezeu. Aceste relaţii nu sunt menţinute bazându-se pe filosofia omenească a vieţii, ci se formează foarte natural purtând o povară pentru Dumnezeu. Nu necesită efort făcut de către om. Trebuie doar să practici în conformitate cu principiile cuvântului lui Dumnezeu. Eşti dispus să fii atent la voia lui Dumnezeu? [...] Eşti dispus să-ţi dăruieşti complet inima lui Dumnezeu şi să-ți desconsideri poziția printre oameni?(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Este foarte important să stabilim o relație normală cu Dumnezeu”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au indicat o cale clară de practică, aceea fiind să stabilesc mai întâi o relație adecvată cu Dumnezeu și să nu mai încerc să-mi păstrez imaginea și statutul în inimile oamenilor. În schimb, ar trebui să-mi ofer inima lui Dumnezeu, să practic adevărul și să mă supun lui Dumnezeu în toate. În plus, ar trebui să mă asociez cu frați și surori pe temelia iubirii lui Dumnezeu, alimentându-ne și sprijinindu-ne reciproc și învățând din punctele tari ale celuilalt, ca să compensăm ce ne lipsește. Când vom avea o relație adecvată cu Dumnezeu, în mod natural, vom avea relații potrivite cu alți oameni. Prin urmare, am hotărât în secret să mă port în conformitate cu cuvintele lui Dumnezeu, pentru a-mi dispersa treptat firea coruptă. De atunci, deseori am comunicat în mod conștient cu sora mai tânără, am citit cuvintele lui Dumnezeu și am împărtășit împreună despre adevăr. Dacă în îndeplinirea îndatoririlor noastre întâlneam probleme pe care nu le puteam rezolva, ne rugam împreună lui Dumnezeu și căutam răspunsuri în cuvintele lui Dumnezeu, și nu mai acordam nicio atenție relației noastre în trup. Imperceptibil, ne-am înțeles foarte bine una cu cealaltă. Povara de pe umerii mei și depresia din inima mea au dispărut cu totul și un zâmbet de mult pierdut mi-a apărut pe chip. Experimentasem cu adevărat ușurarea și bucuria aduse de practicarea cuvintelor lui Dumnezeu. Îi mulțumesc sincer lui Dumnezeu pentru că m-a mântuit.

După aceste câteva luni de rafinare dureroasă, am înțeles în sfârșit de ce Dumnezeu nu ne permite să folosim filosofiile de viață pentru a păstra relația cu alți oameni. E din cauză că toate aceste filosofii de viață și așa-zisele dictoane sunt toxine pe care Satana le implantează în oameni și sunt unelte folosite de Satana pentru a-i lega și răni pe oameni. Aceste filosofii satanice pot doar să genereze dezacorduri, conflicte și moarte printre oameni și pot doar să le aducă oamenilor depresie și durere. Acest lucru se întâmplă deoarece Satana însuși e corupție și dezacord și numai cuvintele lui Dumnezeu și ceea ce le cere El oamenilor le pot permite să se împace unul cu celălalt. Numai trăind cuvintele lui Dumnezeu și acționând în conformitate cu cuvintele Lui pot oamenii să scape de influența întunecată a Satanei și să trăiască în deplină libertate și ușurare în fața lui Dumnezeu. În același timp, mi-am dat seama și de faptul că faptul că am locuit împreună cu sora mai tânără a fost un aranjament minunat al lui Dumnezeu, care a fost stabilit pentru a viza toxinele Satanei, adânc înrădăcinate în mine, și nevoile mele practice. Dacă Dumnezeu nu ar fi lucrat în felul acesta, nu aș fi recunoscut niciodată măsura răului pe care mi-l făcuseră toxine satanice precum „Un om își lasă în urmă numele, oriunde stă, tot așa cum o gâscă șuieră oriunde zboară” și „Așa cum un copac trăiește pentru scoarța lui, un om trăiește pentru înfățișarea lui”. Tot aș fi venerat aceste toxine drept lucruri pozitive, fapt care m-ar fi făcut din ce în ce mai coruptă și, în cele din urmă, m-ar fi îndreptat spre pieire și distrugere. Aceste situații și încercări au fost întocmai măreațea mântuirea a mea de către Dumnezeu!

Mai târziu, am fost aleasă drept conducătoare a bisericii, de frații și surorile mele. La început, când întâmpinam probleme, ascultam deseori sugestiile fraților și surorilor și nu-mi păsa de cum m-ar fi perceput ceilalți. Dar dorinței mele de a căuta faima și averea nu i-a trebuit mult pentru a începe să se extindă din nou. De vreme ce am început să îndeplinesc această datorie mai deveme decât sora care îmi era parteneră, atunci când aveau dificultăți, frații și surorile veneau în mod natural mai mult la mine. Treptat, am început să mă las purtată de val și am crezut că sunt superioară acelei surori. În timpul întrunirilor cu acea soră, vorbeam mereu despre niște doctrine aparent importante ca să mă fălesc și să câștig recunoașterea și admirația fraților și surorilor, cât și ca să-i fac să simtă că sunt mai bună decât ea. O dată, în timpul adunării unui grup mic, după ce sora tocmai comunicase puțină vreme, mi-a venit un gând: trebuie să comunic mai mult, altfel, frații și surorile vor crede că sunt la fel de bună ca ea. Prin urmare, atunci când era câte o pauză întrerupeam și am început să comunic fără încetare. Tocmai când începeam cu adevărat să mă implic, un frate de lângă mine m-a întrerupt: „Nu putem să vorbim doar despre doctrine goale. Ar trebui să comunicăm niște experiențe și cunoștințe practice, astfel încât să alimentăm frații și surorile.” După ce am ascultat cuvintele fratelui, m-am simțit de parcă aș fi fost plesnită peste față în public. Cu fața îmbujorată, am gândit: inițial, intenționasem să spun câteva cuvinte în plus, ca frații și surorile să mă claseze mai sus, dar acum situația devenise atât de stânjenitoare pentru mine! Pe atunci, voiam să găsesc o groapă în pământ și să mă ascund. Tocmai când mă simțeam chinuită în sinea mea, fratele a citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Unii oameni îl idolatrizează în special pe Pavel. Le place să iasă și să țină discursuri și să lucreze, le place să participe la întâlniri și să predice și le place ca oamenii să îi asculte, să li se închine și să se învârtă în jurul lor. Le place să aibă statut în mintea altora și apreciază când alții prețuiesc imaginea pe care le-o prezintă. [...] Dacă ei se comportă într-adevăr în acest fel, atunci este de-ajuns pentru a arăta că sunt aroganți și încrezuți. Ei nu I se închină deloc lui Dumnezeu; ei caută un statut mai înalt și vor să aibă autoritate asupra celorlalți, să-i posede și să aibă statură în mintea lor. Aceasta este imaginea clasică a Satanei. Aspectele naturii lor care ies în evidență sunt aroganța și îngâmfarea, refuzul de a I se închina lui Dumnezeu și o dorință de a fi venerați de alții. Astfel de comportamente vă pot oferi o imagine foarte clară despre natura lor(„Cum să cunoști natura omului” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Fiecare cuvânt din judecata lui Dumnezeu era ca un ac care îmi împungea inima, făcându-mă și mai mult de rușine. Mi-am adus aminte că, înainte să cred în Dumnezeu, îmi plăcea în mod deosebit să fiu admirată de toată lumea și că mă străduiam din toată inima și cu tot sufletul să ies în evidență și să devin o femeie puternică și de succes. După ce visul acesta a fost spulberat, am crezut că aș putea să-mi îndeplinesc visul de faimă, avere și statut în biserică. Mai ales în această perioadă, am concurat în secret împotriva acelei surori pentru ca frații și surorile să mă admire. La suprafață, concuram pentru statut împotriva unei persoane, dar, în esență, rivalizam cu Dumnezeu pentru poporul Lui ales. Lucrul acesta se întâmplă deoarece aceia care cred în Dumnezeu ar trebui să-L respecte, să I se închine și să-I ofere lui Dumnezeu un loc în inimile lor. În schimb, eu am vrut să am un loc în inimile fraților și surorilor și să mă respecte și să mă adore. Nu e aceasta împotrivire ostentativă față de Dumnezeu? Numai în fața faptelor am fost în stare să văd că natura mea e împotriva lui Dumnezeu. Dacă nu experimentez mustrarea și judecata lui Dumnezeu și nu dobândesc nicio schimbare în firea mea, atunci, chiar dacă din afară par că mă sacrific activ și cu pasiune pentru Dumnezeu, de fapt, fac rău și mă împotrivesc lui Dumnezeu. În același timp, am văzut clar că Satana corupe omenirea inculcându-i toxine în minte și suflet prin diverse căi, făcând-o să se lupte pentru faimă, avere și statut și, prin asta, o face să se îndepărteze treptat de Dumnezeu, să Îl trădeze și, în cele din urmă, o târăște în iad. Gândindu-mă la asta, nu m-am putut abține să nu devin temătoare și, în plus, am început să-mi disprețuiesc orbirea și nesăbuirea, corupția profundă și toxinele satanice care prinseseră rădăcini adânci în mine. Dacă nu aș fi fost sub stăpânirea faimei, averii și statutului, nu aș fi fost sub controlul niciunei persoane, întâmplări sau al niciunui lucru și as fi căutat numai să-L mulțumesc pe Dumnezeu îndeplinindu-mi datoria ca ființă creată. Dacă nu aș fi fost controlată de faimă, avere și statut, prin îndeplinirea datoriei mele m-aș fi concentrat asupra slăvirii lui Dumnezeu, asupra depunerii mărturiei pentru Dumnezeu și asupra aducerii fraților și surorilor în fața Lui. Dacă nu aș fi fost controlată de faimă, avere și statut, nu aș fi trăit în depresie și chin în fiecare zi, concurând pentru supremație cu alții în toate lucrurile, concentrându-mă la evaluările mele de către alți oameni și fiind pe deplin incapabilă să mă bucur de ușurarea și fericirea aduse de adevăr. Dacă nu aș fi fost controlată de faimă, avere și statut, aș fi stabilit relații adecvate cu frații și surorile și ne-am fi sprijinit și ajutat unii pe ceilalți în spirit, în loc să folosim o fațadă ca să-i înșelăm pe ceilalți pentru încrederea și admirația lor. … Totul a fost din cauza răului toxinelor Satanei. Satana este cu adevărat prea infam și prea rău. Este categoric un demon care devorează suflete! Sub luminarea și călăuzirea lui Dumnezeu, am dezvoltat voința și curajul de a mă lepăda de trupul meu și de a practica adevărul. Așadar, m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Răul faimei, al averii și al statutului m-a pus astăzi în situația aceasta. Ca să caut aceste lucruri, Ți-am lăsat cerințele în urmă, nesupunându-mă și împotrivindu-mă Ție de nenumărate ori, întristându-Te și dezgustându-Te. Acum urăsc lucrurile acestea din adâncul inimii. Le voi lepăda pe deplin. Fie ca Tu să mă călăuzești pe viitoarea mea cale.” De atunci, am stat mult mai retrasă și, în timpul adunărilor, am început să mă concentrez pe a vorbi despre experiențele mele efective. Când frații și surorile aveau probleme, îmi deschideam conștient inima pentru a comunica cu ei despre ipostazele în care efectiv am avut personal probleme și despre luminarea și călăuzirea cuvintelor lui Dumnezeu, astfel încât ei să poată înțelege intențiile lui Dumnezeu și să-I cunoască iubirea. Când mă purtam așa, mă simțeam mai destinsă și iluminată în inima mea, făcând fiecare zi deosebit de satisfăcătoare.

După experimentarea lucrării lui Dumnezeu mai mulți ani, am înțeles mai clar: faima, averea și statutul sunt trucuri folosite de Satana pentru a-i păcăli pe oameni, lanțuri folosite ca să-i lege pe oameni și mijloace folosite pentru a-i controla pe oameni. Oamenii care trăiesc sub domeniul său pot fi doar legați și păcăliți de acesta, fără niciun fel de liberate și incapabili să trăiască asemănarea unei adevărate ființe umane. Pe de altă parte, cuvântul lui Dumnezeu este adevărul, calea și viața. Oamenii care trăiesc sub cuvântul lui Dumnezeu trăiesc în lumina și binecuvântările lui Dumnezeu. Numai căutând adevărul pot oamenii să pornească pe calea cea dreaptă în viață și să obțină libertatea adevărată și eliberarea. Privind retrospectiv la durerea și suferința pe care mi le-au adus faima, averea și statutul, apoi la lucrarea de mântuire pe care Dumnezeu a realizat-o asupra mea, Îl apreciez și mă simt cu adevărat îndatorată lui Dumnezeu. Pentru a mă salva din robia faimei, averii și statutului, Dumnezeu a aranjat în mod elaborat diverse medii, lucruri și ipostaze și diverși oameni și m-a condus și călăuzit pas cu pas prin mijloacele lucrării Sale, permițându-mi să merg pe calea cea dreaptă a vieții. Toate mediile și toate manifestările au fost elaborat plănuite de Dumnezeu și în spatele tuturor se află marea mântuire și iubire a lui Dumnezeu pentru mine. După experimentarea în nenumărate rânduri a mustrării și judecății, am văzut, treptat, realitatea corupției mele. De asemenea, am dobândit o oarecare cunoaștere a lucrării lui Dumnezeu, I-am văzut sfințenia, măreția și altruismul și am simțit profund grija și atenția Lui în mântuirea omenirii. În experiențele mele viitoare, voi fi mai dispusă să accept mustrarea și judecata lui Dumnezeu, încercările și rafinările Lui, astfel încât firea mea coruptă să poată fi pe deplin curățată și schimbată și ca eu să pot trăi, într-adevăr, o viață plină de sens și valoroasă!

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

O răscruce de drumuri

de Li Yang, ChinaM-am născut într-un sat de fermieri și am crescut într-o familie săracă. Parinții mei erau simpli fermieri, care deseori...

Rămas bun, om serviabil!

de Li Fei, Spania Apropo de oamenii serviabili, îi credeam grozavi înainte să cred în Dumnezeu. Aveau firi blânde, nu se supărau pe nimeni,...