977 Trecerea prin aceste greutăți are o semnificație profundă

1 Oamenii care cred în Dumnezeu nutresc speranța că va veni curând ziua lui Dumnezeu, astfel încât suferința lor să ajungă la final; ei nutresc speranța că Dumnezeu Își va schimba înfățișarea și că toate suferințele lor se vor sfârși. Aceste gânduri există în adâncul tuturor inimilor acestora, căci trupul uman nu este dispus să sufere ci, în schimb, așteaptă cu nerăbdare zile mai bune atunci când trece prin suferință. Aceste lucruri nu vor fi dezvăluite decât în condițiile potrivite. Atât timp cât condițiile nu sunt încă propice, toată lumea va părea că se simte cât se poate de bine, că are o statură deosebit de bună, că înțelege destul de bine adevărul și că este extraordinar de plină de energie. Într-o bună zi, când se vor ivi condițiile, toate aceste gânduri vor fi dezvăluite; mințile lor vor începe să se zbuciume, iar unii vor începe să fie în declin.

2 Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu nu îți deschide o cale de ieșire sau că Dumnezeu nu Își revarsă harul asupra ta; și, cu siguranță, aceasta nu înseamnă că Dumnezeu este nepăsător în ceea ce privește greutățile tale. Aceasta înseamnă că a îndura această durere chiar acum este o binecuvântare, deoarece trebuie să înduri o asemenea suferință pentru a fi mântuit și pentru a supraviețui; mai mult decât atât, acest lucru este predestinat de Dumnezeu. Astfel, faptul că această suferință s-a abătut asupra ta este binecuvântarea ta. Să nu crezi că acesta este un lucru simplu; nu este vorba doar de a se juca cu oamenii și de a-i face să sufere. Semnificația din spatele acestui fapt este atât de profundă și extrem de semnificativă. Dacă ești pe calea cea dreaptă și dacă ceea ce cauți este corect atunci, în cele din urmă, ceea ce obții va fi mai mult decât ceea ce au obținut toți sfinții de-a lungul veacurilor și promisiunile pe care le vei moșteni vor fi și mai mărețe.

Adaptare după „Cei care au pierdut lucrarea Duhului Sfânt sunt cei mai expuși pericolului” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos

Anterior : 975 Încercările la care îl supune Dumnezeu pe om sunt pentru a-l purifica

Înainte : 978 Caută adevărul pentru a dobândi schimbări ale firii tale

V-ar plăcea să aflați cum să-L întâmpinați pe Domnul înainte de marile dezastre? Alăturați-vă nouă pentru predica noastră de actualitate online, care vă va ajuta să găsiți calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp

Conținut similar

86 Cântec de dulce iubire

În inimă mi-e ascunsă iubirea Ta. Mă apropie de Tine în cel mai dulce mod. Lucrarea-n slujba inimii Tale a făcut-o mai bună pe a mea. Te...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte