675. Cei care pot rămâne neclintiți în timpul lucrării lui Dumnezeu de judecată și mustrare în zilele de pe urmă – adică, pe parcursul lucrării finale de purificare – vor fi aceia care vor intra în odihna din urmă alături de Dumnezeu; ca atare, toți cei care intră în odihnă vor fi fost eliberați de influența Satanei și câștigați de Dumnezeu doar după ce vor fi fost supuși lucrării Sale finale de purificare. Acești oameni, care vor fi fost în sfârșit câștigați de Dumnezeu, vor intra în odihna finală. În esență, Dumnezeu face lucrarea de mustrare și judecată pentru a purifica omenirea și de dragul zilei finale de odihnă; altfel, niciun membru al omenirii nu ar putea să fie sortat după felul său, ori să intre în odihnă. Această lucrare este singura cale ca omenirea să intre în odihnă. Doar lucrarea de purificare a lui Dumnezeu va curăți oamenii de nedreptatea lor și doar lucrarea Lui de mustrare și judecată va da în vileag acele elemente răzvrătite ale omenirii, distingându-i astfel pe cei care pot fi mântuiți de cei care nu pot fi și pe cei care pot să rămână de cei care nu pot să rămână. Când această lucrare se va termina, toți acei oameni care pot să rămână vor fi purificați și vor intra într-un tărâm mai înalt al umanității în care se vor bucura de o a doua viață umană mai minunată pe pământ; cu alte cuvinte, ei vor pătrunde în ziua de odihnă a umanității și vor trăi împreună cu Dumnezeu. După ce aceia care nu pot să rămână vor fi fost mustrați și judecați, adevăratele lor fețe vor fi expuse complet, după care toți vor fi distruși și, ca și Satanei, nu li se va mai permite să supraviețuiască pe pământ. Umanitatea viitorului nu va mai include niciun om de acest tip; astfel de oameni nu sunt potriviți să intre pe pământul odihnei finale, nici nu sunt potriviți să intre în ziua odihnei pe care Dumnezeu și omenirea o vor împărtăși, căci ei sunt ținte ale pedepsei și sunt răi, oameni care nu sunt drepți. Ei au fost răscumpărați odată și au fost și judecați și mustrați; pe lângă acestea, ei au muncit odată pentru Dumnezeu. Totuși, când va veni ziua de pe urmă, tot vor fi eliminați și distruși din cauza propriei răutăți și ca urmare a răzvrătirii și a caracterului lor incurabil; ei nu vor mai trăi în lumea viitorului și nu vor mai trăi în rasa umană a viitorului. Fie că sunt duhuri ale morților sau oameni care încă trăiesc în trup, toți răufăcătorii și toți cei care nu au fost mântuiți vor fi distruși odată ce aceia sfințiți din cadrul omenirii vor intra în odihnă. Cât despre aceste duhuri și acești oameni răufăcători sau duhurile oamenilor drepți și aceia care săvârșesc dreptatea, indiferent cărei epoci aparțin, toți cei care sunt răi vor fi distruși și toți cei care sunt drepți vor supraviețui. Dacă o persoană sau un duh va primi mântuirea nu se decide întru totul pe baza lucrării epocii de pe urmă; mai degrabă, se stabilește în funcție de faptul dacă au fost potrivnici sau dacă s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Oamenii din epoca precedentă care au înfăptuit răul și care nu au putut să fie mântuiți vor fi, fără îndoială, ținte pentru pedeapsă, iar cei din această eră care fac rău și nu pot fi mântuiți vor fi și ei, negreșit, ținte pentru pedeapsă. Oamenii sunt clasificați pe baza binelui și a răului, nu pe baza erei în care trăiesc. Odată clasificați astfel, ei nu vor fi pedepsiți sau recompensați imediat; mai degrabă, Dumnezeu Își va îndeplini lucrarea de pedepsire a răului și recompensare a binelui doar după ce Și-a dus la bun sfârșit lucrarea de cucerire în zilele de pe urmă. De fapt, El a separat oamenii în buni și răi încă de când Și-a început lucrarea de mântuire a omenirii. Doar că îi va răsplăti pe cei drepți și îi va pedepsi pe cei răi numai după ce lucrarea Lui s-a încheiat; Nu înseamnă că El îi va separa în categorii după finalizarea lucrării Sale și, apoi, că va trece imediat la îndeletnicirea de pedepsire a răului și răsplătire a binelui. Mai degrabă, va face această sarcină doar atunci când lucrarea Sa va fi pe deplin finalizată. Unicul scop din spatele lucrării ultime a lui Dumnezeu de pedepsire a răului și răsplătire a binelui este de a purifica pe deplin toți oamenii, pentru ca El să poată aduce o omenire pur sfințită în odihna veșnică. Această etapă a lucrării Sale este cea mai importantă; este etapa finală a întregii Sale lucrări de gestionare.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”

676. Înainte ca omenirea să intre în odihnă, pedepsirea sau recompensarea tuturor felurilor de persoane va fi determinată în funcție de faptul dacă acestea caută adevărul, dacă Îl cunosc pe Dumnezeu și dacă se pot supune Dumnezeului vizibil. Aceia care au muncit, dar nici nu-L cunosc pe Dumnezeul vizibil și nici nu I se supun nu au adevărul. Asemenea oameni sunt răufăcători, iar răufăcătorii sunt, fără îndoială, țintele pedepsei; în plus, ei vor fi pedepsiți conform faptelor lor rele. Dumnezeu există ca oamenii să creadă în El și este, de asemenea, vrednic de supunerea lor. Aceia care doar au credință în dumnezeul nedeslușit și invizibil sunt oamenii care nu cred în Dumnezeu și sunt incapabili de a I se supune lui Dumnezeu. Dacă acești oameni tot nu reușesc să creadă în Dumnezeul vizibil înainte ca lucrarea Sa de cucerire să se termine, continuă să se răzvrătească și să se împotrivească Dumnezeului vizibil în trup, atunci acești „iubitori ai nedeslușitului” urmează, cu siguranță, să fie ținte ale distrugerii. La fel este și printre voi – toți cei care Îl recunosc verbal pe Dumnezeul întrupat, dar nu pot să practice adevărul supunerii față de Dumnezeul întrupat vor fi, în final, eliminați și distruși. Și toți cei care Îl recunosc verbal pe Dumnezeul vizibil și mănâncă și beau adevărul exprimat de El, și totuși îl urmăresc pe dumnezeul nedeslușit și invizibil, vor fi cu atât mai mult ținte ale distrugerii. Niciunul dintre acești oameni nu va putea să rămână până la vremea de odihnă care va veni după ce lucrarea lui Dumnezeu se va fi terminat, nici măcar un singur individ ca acesta nu poate să rămână până la acea vreme de odihnă. Oamenii care sunt ai demonilor nu practică adevărul; esența lor este una de împotrivire și răzvrătire față de Dumnezeu, iar ei nu au nici cea mai mică intenție de a I se supune. Toți oamenii ca aceștia vor fi distruși. Dacă ai sau nu adevărul și dacă te împotrivești sau nu lui Dumnezeu depind de esența ta, nu de înfățișarea ta sau de modul în care ai putea să vorbești sau să acționezi ocazional. Dacă un individ va fi sau nu distrus este determinat de esența sa; este decis în concordanță cu esența dezvăluită de comportamentul său și de urmărirea adevărului de către el. Printre toți oamenii care realizează o lucrare și al căror volum de lucrări e același, aceia cu esențe bune ale umanității care au adevărul sunt cei cărora li se va permite să rămână, în timp ce aceia cu esențe rele ale umanității care se răzvrătesc împotriva Dumnezeului vizibil sunt cei care vor fi distruși. Toate lucrările sau cuvintele lui Dumnezeu care au legătură cu destinația umanității îi vor trata pe oameni adecvat, conform esenței fiecărui individ; nu va exista nici cea mai mică eroare și, cu atât mai mult, nu se va face nicio greșeală. Sentimentele sau ideile umane se amestecă doar atunci când oamenii lucrează. Lucrarea pe care o face Dumnezeu este cea mai potrivită; El cu siguranță nu aduce acuzații false împotriva niciunei ființe create.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”

677. Criteriul după care omul judecă alți oameni se bazează pe comportamentul lor; cei al căror comportament este bun sunt persoane drepte, în timp ce aceia al căror comportament este abominabil sunt răi. Standardul după care Dumnezeu îi judecă pe oameni se bazează pe faptul dacă esența lor I se supune Lui sau nu; o persoană care se supune lui Dumnezeu este o persoană dreaptă, în vreme ce una care nu I se supune este un dușman și o persoană rea, indiferent dacă comportamentul acesteia este bun sau rău și indiferent dacă vorbele sale sunt corecte sau incorecte. Unii oameni doresc să folosească faptele bune pentru a obține o destinație bună în viitor, iar unii oameni doresc să folosească vorbele frumoase pentru a-și procura o destinație bună. Toată lumea crede în mod eronat că Dumnezeu stabilește finalul oamenilor pe baza comportamentului sau a vorbelor lor; de aceea, mulți oameni doresc să profite de acest lucru pentru a obține prin manevre viclene un har trecător. Oamenii care vor supraviețui în vremea de odihnă ce va veni vor fi îndurat cu toții ziua de suferință și vor fi adus mărturie pentru Dumnezeu; ei vor fi cu toții oameni care și-au îndeplinit îndatoririle și care s-au supus în mod deliberat lui Dumnezeu. Cei care doresc doar să profite de ocazia de a presta servicii pentru a evita practicarea adevărului nu vor rămâne. Dumnezeu are standarde corespunzătoare pentru rânduirea finalului fiecărui individ; El nu ia aceste decizii doar în baza cuvintelor și faptelor unei persoane și nici nu le ia în baza conduitei sale într-o singură perioadă de timp. El nu va fi absolut deloc îngăduitor cu privire la toate faptele rele ale cuiva datorită serviciilor prestate în trecut pentru El, nici nu va cruța pe cineva de la moarte pentru că s-a consumat pentru El o vreme. Nimeni nu poate scăpa de pedeapsă pentru răul făcut și nimeni nu poate să-și acopere faptele rele și, prin urmare, să scape de suferința distrugerii. Dacă oamenii își pot îndeplini cu adevărat propriile îndatoriri, înseamnă că Îi sunt veșnic loiali lui Dumnezeu și că nu caută recompense, indiferent dacă primesc binecuvântări sau suferă nenorociri. Dacă oamenii sunt loiali lui Dumnezeu când văd binecuvântări, dar își pierd loialitatea când nu pot să vadă nicio binecuvântare și dacă acești oameni – care, odată, au muncit pentru Dumnezeu cu loialitate – în cele din urmă tot nu pot să aducă mărturie pentru Dumnezeu sau să-și facă îndatoririle care le revin, atunci astfel de oameni tot vor fi țintele distrugerii. Pe scurt, oamenii răi nu pot supraviețui veșnic și nici nu pot intra în odihnă; doar cei drepți vor fi stăpâni în odihnă.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”

678. Faptul că o persoană primește binecuvântări sau îndură osânda este stabilit conform esenței acesteia și nu conform vreunei esențe comune pe care s-ar putea să o împartă cu alții. Acel tip de zicală sau regulă pur și simplu nu are loc în Împărăție. Dacă o persoană este, în cele din urmă, capabilă să supraviețuiască, este datorită faptului că a îndeplinit cerințele lui Dumnezeu și, dacă, în final, nu poate să rămână până la vremea odihnei, este deoarece s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu și nu I-a îndeplinit cerințele. Toată lumea are o destinație potrivită determinată conform esenței fiecărui individ și nu are absolut nicio legătură cu alți oameni. Faptele rele ale unui copil nu pot fi transferate părinților lui și nici dreptatea unui copil nu poate fi împărtășită cu părinții lui. Faptele rele ale unui părinte nu pot fi transferate copiilor lui și nici dreptatea unui părinte nu poate fi împărtășită cu copiii lui. Fiecare își poartă păcatele și fiecare se bucură de binecuvântările proprii. Nimeni nu poate fi un înlocuitor pentru o altă persoană. Aceasta este dreptatea. Din perspectiva omului, dacă părinții primesc binecuvântări, atunci și copiii lor ar trebui să o poată face, iar în cazul în care copiii fac rele, atunci părinții lor trebuie să plătească pentru acele păcate. Aceasta este o perspectivă și o cale umană de a face lucrurile; nu este perspectiva lui Dumnezeu. Finalul fiecăruia este determinat conform esenței faptelor sale și este întotdeauna stabilit corespunzător. Nimeni nu poate duce păcatele altcuiva; mai mult, nimeni nu poate primi pedeapsa în locul altcuiva. Acest lucru este incontestabil. Grija unui părinte pentru copilul său nu înseamnă că poate face fapte drepte în locul copilului, și nici pietatea filială a unui copil pentru părinții săi nu înseamnă că poate face fapte drepte în locul lor. Asta înseamnă cu adevărat cuvintele: „Doi bărbați vor fi la câmp – unul va fi luat, iar altul va fi lăsat. Două femei vor măcina la moară – una va fi luată, iar alta va fi lăsată”. Oamenii nu își pot duce odraslele răufăcătoare la odihnă pe baza iubirii profunde pentru ele, nici nu poate cineva să își ducă soția (sau soțul) la odihnă pe baza propriilor fapte drepte. Aceasta este o regulă administrativă; nu pot exista excepții pentru nimeni. Făcătorii de fapte drepte sunt, în cele din urmă, făcători de fapte drepte, iar răufăcătorii sunt în cele din urmă răufăcători. Făcătorii de fapte drepte vor putea, în cele din urmă, să supraviețuiască, în timp ce răufăcătorii vor fi distruși. Cei sfinți sunt sfinți; ei nu sunt spurcați. Cei întinați sunt spurcați și nicio parte din ei nu este sfântă. Oamenii care vor fi distruși sunt toți cei răi și oamenii care vor supraviețui sunt toți drepți – chiar dacă odraslele celor răi sunt făcătoare de fapte drepte și chiar dacă părinții celor drepți sunt făcători de fapte rele. Nu există nicio legătură intrinsecă între un soț care crede și o soție non-credincioasă și nu există nicio legătură între copiii care cred și părinții non-credincioși; aceste două tipuri de oameni sunt incompatibile. Înainte de a intra în odihnă, oamenii au afecțiune trupească, familială, dar odată ce au intrat în odihnă, nu va mai exista nici urmă de afecțiune trupească, familială. Aceia care își fac datoria sunt, prin natura lor, dușmanii celor care nu și-o fac; aceia care Îl iubesc pe Dumnezeu și aceia care Îl urăsc sunt, în mod intrinsec, în opoziție unii față de alții. Aceia care vor intra în odihnă și aceia care vor fi fost distruși sunt două tipuri de ființe create incompatibile. Ființele create care își realizează îndatoririle vor putea supraviețui, în vreme ce acelea care nu și le realizează vor fi ținte ale distrugerii; și mai mult, aceasta va dura în eternitate.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”

679. Toți răufăcătorii și toți cei care fac fapte drepte sunt, până la urmă, ființe create. Ființele create care fac rău vor fi în final distruse, iar cele care fac fapte drepte vor supraviețui. Acesta este cel mai potrivit aranjament pentru aceste două tipuri de ființe create. Din cauza răzvrătirii lor, răufăcătorii nu pot să nege că sunt ființele create ale lui Dumnezeu și totuși, au fost capturați de Satana și, astfel, nu pot fi mântuiți. Ființele create care fac fapte drepte nu pot, în baza faptului că vor supraviețui, să nege că au fost create de Dumnezeu și, totuși, au primit mântuirea după ce au fost corupte de Satana. Răufăcătorii sunt ființe create care se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu; sunt ființe create care nu pot fi mântuite și care au fost deja în întregime prinse de Satana. Oamenii care comit răul sunt, de asemenea, oameni; ei sunt oameni care au fost corupți la extrem și care nu pot fi mântuiți. Fiind, de asemenea, ființe create, oamenii care fac fapte drepte au fost la rândul lor corupți, dar ei sunt oameni dispuși să se elibereze de firile lor corupte și au devenit capabili să I se supună lui Dumnezeu. Oamenii care fac fapte drepte nu debordează de dreptate. Mai degrabă, sunt oameni care au atins mântuirea, s-au eliberat de firile lor corupte și I s-au supus lui Dumnezeu, oameni care vor rămâne fermi până la capăt. Nu este cazul ca ei să fie oameni care nu au fost niciodată corupți de Satana. După ce lucrarea lui Dumnezeu se va termina, printre toate ființele create, vor exista aceia care vor fi distruși și aceia care vor supraviețui. Aceasta este o direcție inevitabilă a lucrării Sale de gestionare; nimeni nu poate nega aceasta. Răufăcătorilor nu li se va permite să supraviețuiască; aceia care I se supun lui Dumnezeu și Îl urmează până la final vor supraviețui cu siguranță. Întrucât aceasta e lucrarea de gestionare a omenirii, vor exista cei care rămân și cei care sunt eliminați. Acestea sunt diferitele finaluri ale unor tipuri diferite de oameni și cele mai potrivite aranjamente pentru ființele create.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”

680. Am căutat mulți oameni pe pământ să Mă urmeze. Printre toți acei care Mă urmează sunt cei care slujesc ca preoți, cei ce conduc, cei care sunt fiii lui Dumnezeu, cei care sunt oamenii lui Dumnezeu și cei care fac servicii. Îi clasific în funcție de loialitatea pe care Mi-o arată. După ce toți vor fi fost clasificați după clasa lor, adică atunci când natura fiecărui tip de persoană a fost clarificată, voi clasifica pe fiecare dintre ei în rândul categoriei și locului de care aparțin de drept, pentru a-Mi îndeplini scopul de a mântui omenirea. În grupuri, Eu voi chema pe cei pe care doresc să-i mântuiesc să revină în casa Mea și apoi voi face ca toți să accepte lucrarea Mea din zilele de pe urmă. În același timp, îi voi clasifica potrivit tipului lor și apoi voi răsplăti sau pedepsi pe fiecare în funcție de acțiunile sale. Aceștia sunt pașii care alcătuiesc lucrarea Mea.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Mulți sunt chemați, puțini sunt aleși”

681. Acum știi cu adevărat de ce ar trebui să crezi în Mine? Cunoști cu adevărat scopul și semnificația lucrării Mele? Știi cu adevărat care îți este datoria? Știi cu adevărat care este mărturia Mea? Dacă doar crezi în Mine, însă în tine nu e niciun semn al slavei sau mărturiei Mele, atunci te-am eliminat de mult timp. Cât despre cei care înțeleg totul, ei sunt cu atât mai mult niște spini în ochiul Meu, iar în casa Mea, nu sunt nimic altceva decât obstacole în drumul Meu, sunt neghină ce trebuie pe deplin vânturată din lucrarea Mea, nu au absolut niciun folos, nu au nicio greutate și îi detest de mult timp. Furia Mea se abate adeseori asupra celor total lipsiți de mărturie, iar toiagul Meu nu se îndepărtează niciodată de ei. I-am predat demult în mâinile celui rău; sunt complet lipsiți de binecuvântările Mele. Când va veni acea zi, mustrarea lor va fi chiar mai cumplită decât cea a femeilor nesăbuite și îndărătnice. Astăzi, fac doar lucrarea pe care am datoria să o fac, strângând tot grâul în snopi, împreună cu acea neghină. Aceasta este lucrarea Mea astăzi. Acea neghină va fi toată vânturată în timpul lucrării Mele de vânturat, apoi boabele de grâu vor fi adunate în grânar, iar neghina aceea care a fost vânturată va fi aruncată în foc și va fi prefăcută în cenușă. Deocamdată, lucrarea Mea este doar de a-i aduna pe toți oamenii în snopi; adică de a-i cuceri pe deplin. Apoi, voi începe vânturatul pentru a dezvălui finalurile tuturor oamenilor.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ce știi despre credință?”

682. În zilele noastre, aceia care urmăresc și aceia care nu urmăresc sunt două tipuri de persoane, ale căror destinații sunt diferite. Aceia care urmăresc cunoașterea adevărului și practicarea adevărului sunt cei cărora Dumnezeu le va aduce mântuirea. Aceia care nu cunosc adevărata cale sunt demoni și dușmani; ei sunt descendenții arhanghelului și vor fi țintele distrugerii. Chiar și aceia care sunt credincioșii pioși ai unui dumnezeu nedeslușit – nu sunt și ei demoni? Oamenii care au conștiințe bune, dar nu acceptă adevărata cale sunt demoni; esența lor este una de împotrivire față de Dumnezeu. Aceia care nu acceptă adevărata cale sunt aceia care I se împotrivesc lui Dumnezeu și, chiar dacă asemenea oameni îndură multă suferință, ei tot vor fi distruși. Toți aceia care nu sunt dispuși să se lepede de lume, care nu pot suporta să se despartă de părinții lor și care nu pot îndura să se elibereze de propriile plăceri ale trupului sunt răzvrătiți împotriva lui Dumnezeu și toți vor fi țintele distrugerii. Oricine nu crede în Dumnezeu întrupat este un demon și cu atât mai mult va fi distrus. Aceia care cred, dar nu practică adevărul, aceia care nu cred în întruparea lui Dumnezeu și aceia care nu cred deloc în existența lui Dumnezeu vor fi cu toții ținte ale distrugerii. Toți cei care pot să rămână sunt oameni care au trecut prin suferința rafinării și au rămas fermi; aceștia sunt oameni care au trecut cu adevărat prin încercări. Oricine nu Îl recunoaște pe Dumnezeu este un dușman; adică, oricine nu Îl recunoaște pe Dumnezeu întrupat – indiferent dacă se află în acest curent sau în afara lui – este un antihrist! Cine sunt satanele, cine sunt demonii și cine sunt dușmanii lui Dumnezeu? Nu sunt ei acei potrivnici care nu cred în Dumnezeu? Nu sunt ei acei oameni care sunt răzvrătiți împotriva lui Dumnezeu? Nu sunt aceia care pretind că au credință și, totuși, nu dețin adevărul? Nu sunt ei aceia care doar caută să obțină binecuvântări, în timp ce nu sunt în stare să aducă mărturie pentru Dumnezeu? Tu tot te amesteci cu acei demoni astăzi și îi tratezi cu conștiință și iubire, dar nu cumva echivalează asta cu a arăta bunătate față de Satana? Nu ești în cârdășie cu demonii? Dacă oamenii au ajuns până în acest punct și sunt încă incapabili să distingă între bine și rău și continuă orbește să fie iubitori și miloși fără nicio dorință de a căuta inima lui Dumnezeu și fără a fi capabili în vreun fel de a considera inima lui Dumnezeu ca pe a lor, atunci finalurile lor vor fi cu atât mai jalnice.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”

683. Dumnezeu nu Se face că nu vede sau că nu aude oamenii care Îl blasfemiază sau I se împotrivesc, sau chiar pe aceia care Îl calomniază, pe oamenii care, în mod intenționat, Îl atacă, Îl calomniază și Îl insultă, ci, mai degrabă, El are o atitudine clară față de ei. Îi urăște pe acești oameni și, în inima Sa, îi condamnă. El chiar declară în mod deschis care va fi finalul lor, astfel încât oamenii să știe că El are o atitudine clară față de cei care Îl blasfemiază și astfel încât ei să știe cum le va determina finalul. Totuși, după ce Dumnezeu a spus acele lucruri, oamenii rareori au putut să vadă adevărul privind modul în care îi va trata Dumnezeu pe acei oameni și le-a fost greu să înțeleagă principiile din spatele finalului și verdictului dat lor de Dumnezeu. Adică, de obicei, oamenii nu pot vedea atitudinea și metodele specifice pe care Dumnezeu le are pentru tratarea lor. Asta are de-a face cu principiile lui Dumnezeu de a face lucruri. Dumnezeu utilizează incidența faptelor pentru a trata faptele rele ale unor oameni. Adică, El nu anunță păcatul lor și nu determină finalul lor, ci mai degrabă utilizează direct incidența faptelor pentru a le aplica pedeapsa și răsplata pe care le merită. Când aceste fapte se întâmplă, trupul oamenilor este cel care îndură pedeapsa, iar oamenii pot vedea acest lucru cu ochii lor. Când tratează faptele rele ale unor oameni, Dumnezeu doar îi blestemă cu cuvinte și mânia Lui se abate, de asemenea, asupra lor, dar pedeapsa pe care o primesc poate fi ceva ce nu este vizibil pentru ochii oamenilor. Totuși, natura acestui tip de final poate fi chiar mai gravă decât cea a finalurilor de a fi pedepsiți sau loviți, pe care oamenii le pot vedea. Asta pentru că, în împrejurările în care Dumnezeu a hotărât să nu mântuiască acest tip de persoană, să nu-i mai arate milă sau clemență și să nu îi mai ofere oportunități, atitudinea pe care o adoptă față de aceasta este să o dea deoparte. Care este aici sensul cuvintelor „a da deoparte”? Înțelesul principal al acestui termen este de a pune ceva deoparte, de a ignora acel lucru și de a nu-i mai da atenție. Dar aici, când Dumnezeu pune pe cineva deoparte, există două explicații ale înțelesului său: prima explicație este că El i-a predat Satanei viața acelei persoane și tot ce are acea persoană, pentru ca Satana să se ocupe de ea, iar Dumnezeu nu va mai fi responsabil și nu va mai gestiona acea persoană. Indiferent dacă acea persoană e nebună sau proastă, dacă e moartă sau în viață, ori dacă a coborât în iad pentru pedeapsa sa, nimic nu ar avea de-a face cu Dumnezeu. Asta ar însemna că o asemenea ființă creată nu ar avea nicio relație cu Creatorul. A doua explicație este că Dumnezeu a determinat că El Însuși vrea să facă ceva cu această persoană, cu propriile-I mâini. Este posibil ca El să folosească serviciul acestei persoane sau să folosească persoana drept contrast. Este posibil ca El să aibă un mod special de a trata acest tip de persoană, un mod special de a se ocupa de aceasta – exact ca în cazul lui Pavel, de exemplu. Acestea sunt principiul și atitudinea din inima lui Dumnezeu privind modul în care El a hotărât să trateze acest tip de persoană. Deci, când oamenii I se împotrivesc lui Dumnezeu, Îl calomniază și rostesc blasfemii împotriva Lui, dacă ei Îi provoacă firea sau dacă Îi ating limita, consecințele sunt de neimaginat. Cea mai gravă consecință este faptul că Dumnezeu le predă viața și tot ceea ce are legătură cu ei în mâinile Satanei, o dată pentru totdeauna. Ei nu vor fi iertați pe vecie. Asta înseamnă că această persoană a devenit hrană în gura Satanei, o jucărie în mâna sa și, de atunci înainte, Dumnezeu nu va mai avea nimic de-a face cu aceasta.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși III”

684. Acum este momentul în care decid finalul fiecărei persoane, nu etapa în care am început să lucrez omul. Îmi notez în registrul Meu, rând pe rând, cuvintele și acțiunile fiecărei persoane, parcursul lor atunci când M-au urmat, atributele lor inerente și manifestările lor finale. În felul acesta, indiferent ce tip de persoană este, niciun om nu va scăpa de mâna Mea și toți vor fi sortați după felul lor, așa cum îi repartizez Eu. Eu determin destinația fiecărei persoane nu pe baza vârstei, a vechimii sau a amplorii suferinței îndurate și cu atât mai puțin în funcție de cât de jalnică este, ci în funcție de faptul că are sau nu adevărul. Nu există nicio altă alegere în afara acesteia. Voi trebuie să înțelegeți că toți cei care nu respectă voia lui Dumnezeu vor fi pedepsiți fără excepție. Este un lucru pe care nicio persoană nu-l poate schimba. Prin urmare, toți cei care sunt pedepsiți, sunt pedepsiți din cauza dreptății lui Dumnezeu și ca pedeapsă pentru numeroasele lor fapte rele.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta”

685. Înțelegi acum ce este judecata și ce este adevărul? Dacă ai înțeles, atunci te sfătuiesc să te supui ascultător judecății, altfel nu vei avea niciodată ocazia ca Dumnezeu să te aprobe sau să fii adus de El în Împărăția Sa. Cei care doar acceptă judecata, dar nu pot fi niciodată purificați, adică cei care fug în toiul lucrării de judecată, vor fi veșnic disprețuiți și respinși de Dumnezeu. Păcatele lor sunt mai grave și mai numeroase decât acelea ale fariseilor, deoarece ei L-au trădat pe Dumnezeu și s-au răzvrătit împotriva Lui. Acești oameni care nu sunt vrednici nici măcar să muncească vor primi o pedeapsă și mai aspră, o pedeapsă care este, în plus, veșnică. Dumnezeu nu va cruța niciun trădător care și-a manifestat cândva loialitatea prin cuvinte, dar care apoi L-a trădat. Astfel de oameni vor primi osânda prin pedeapsa duhului, a sufletului și a trupului. Nu este tocmai aceasta o revelație a firii drepte a lui Dumnezeu? Nu este exact acesta scopul lui Dumnezeu în judecarea și dezvăluirea oamenilor? Dumnezeu îi trimite pe cei care săvârșesc tot felul de fapte rele în timpul judecății, într-un loc infestat cu duhuri rele, lăsând acele duhuri rele să le distrugă trupurile după bunul plac, iar corpurile acelor oameni emană mirosul cadavrelor. Asta le este osânda menită. Dumnezeu consemnează fiecare dintre păcatele acelor credincioși, apostoli și lucrători falși și neloiali în registrele lor și, la momentul potrivit, El îi aruncă printre duhurile necurate, permițându-le acelor duhuri necurate să le întineze întregul trup, după bunul plac, și face astfel încât aceștia să nu se mai poată reîntrupa și să nu mai vadă lumina niciodată. Dumnezeu îi numără printre cei răi pe acei ipocriți care prestează servicii un timp, dar nu rămân loiali până la sfârșit, permițându-le să se bălăcească în mocirlă cu oamenii răi și să formeze împreună o bandă de tâlhari pestriți și, în final, Dumnezeu îi va nimici. Dumnezeu îi lasă la o parte și nu le acordă atenție celor care nu I-au fost niciodată loiali lui Hristos sau nu au depus niciun pic de efort și îi va nimici pe toți la schimbarea epocii. Ei nu vor mai exista pe pământ și, cu atât mai puțin, nu vor primi acces în Împărăția lui Dumnezeu. Dumnezeu îi numără printre cei care prestează un serviciu pentru poporul Său pe oricine nu a fost niciodată sincer cu Dumnezeu, dar nu are încotro și trebuie să aibă de-a face cu El în mod superficial. Doar un mic număr de astfel de oameni vor supraviețui, în timp ce majoritatea vor fi distruși împreună cu cei a căror muncă nici măcar nu este conform standardului. În final, Dumnezeu îi va aduce în Împărăția Sa pe toți cei care sunt în asentiment cu El, oamenii și fiii lui Dumnezeu, precum și pe cei predestinați de El să fie preoți. Ei sunt cristalizarea lucrării lui Dumnezeu. Cât despre cei care nu pot fi încadrați în nicio categorie delimitată de Dumnezeu, aceia se vor număra printre rândurile non-credincioșilor și, cu siguranță, vă puteți imagina care va fi finalul lor. V-am spus deja tot ce trebuia să vă spun; calea pe care o alegeți este doar alegerea voastră. Ceea ce trebuie să înțelegeți este aceasta: lucrarea lui Dumnezeu nu așteaptă niciodată pe nimeni care nu poate ține pasul cu El, iar firea dreaptă a lui Dumnezeu nu arată milă niciunui om.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Hristos înfăptuiește lucrarea de judecată prin adevăr”