Capitolul 68

Cuvântul Meu este implementat în fiecare țară, loc, națiune și confesiune și este îndeplinit în orice colț și în orice moment. Dezastrele care apar peste tot nu sunt bătălii între oameni, nici nu sunt lupte armate. După aceea, nu vor mai exista războaie. Toți sunt la îndemâna Mea. Toți vor înfrunta judecata Mea și vor suferi în toiul dezastrului. Fie ca aceia care Mi se împotrivesc, precum și aceia care nu iau inițiativa de a colabora cu Mine să sufere durerea diferitelor dezastre; fie să plângă și să scrâșnească din dinți pe vecie, rămânând pentru totdeauna în beznă. Ei nu vor supraviețui. Acționez direct și cu agilitate și nu iau în considerare cât de credincios Mi-ai fost în trecut; atât timp cât Mi te împotrivești, mâna judecății Mele va dezlănțui grabnic mânia asupra ta, fără nici cea mai mică amânare – nici măcar o secundă – și fără vreo fărâmă de milă. Am spus tot timpul că Eu sunt Dumnezeul care Își ține cuvântul. Fiecare cuvânt pe care îl rostesc va fi împlinit și vă voi face să-l vedeți pe fiecare. Asta înseamnă cu adevărat a intra în realitate în toate lucrurile.

Marile dezastre nu se vor abate cu siguranță asupra fiilor Mei, asupra celor dragi Mie; voi veghea asupra fiilor Mei în fiecare moment și în fiecare secundă. Voi cu siguranță nu va trebui să îndurați o asemenea durere și suferință. În schimb, rostul acestui lucru este să-Mi desăvârșesc fiii și să-Mi împlinesc cuvântul în ei. Ca urmare, voi puteți să-Mi recunoașteți omnipotența, să continuați să creșteți în viață, să purtați mai curând poveri pentru Mine și să vă dedicați întreaga ființă finalizării planului Meu de gestionare. Ar trebui să vă înveseliți, să fiți bucuroși și fericiți din acest motiv. Vă voi înmâna totul, permițându-vă să preluați controlul; voi așeza totul în mâinile voastre. Dacă este adevărat că un fiu moștenește întreaga proprietate a tatălui său, atunci cu cât va fi mai adevărat acest lucru în cazul vostru, fiii Mei întâi născuți? Sunteți cu adevărat binecuvântați. În loc să suferiți de pe urma marilor dezastre, vă veți bucura de binecuvântări eterne. Ce slavă! Ce slavă!

Grăbiți ritmul și urmați-Mi pașii în orice loc și în orice moment; nu rămâneți în urmă. Lăsați-vă inimile să urmeze inima Mea și lăsați-vă mințile să urmeze mintea Mea. Colaborați cu Mine ca o singură inimă și o singură minte. Mâncați împreună cu Mine, trăiți cu Mine și bucurați-vă cu Mine. Binecuvântări minunate vă așteaptă să le luați și să vă bucurați de ele. În Mine există o asemenea abundență incomparabilă. Nici măcar puțin din ea nu a fost pregătită pentru altcineva; fac acest lucru în întregime pentru fiii Mei.

În prezent, ceea ce am în minte este ceea ce se va împlini. Odată ce am terminat de vorbit cu voi, aceste chestiuni se vor fi finalizat deja. Lucrarea avansează cu adevărat atât de repede și se schimbă cu fiecare clipă. Dacă atenția voastră se abate doar pentru o clipă, va avea loc un fenomen de „centrifugare” și veți fi aruncați la mare distanță, îndepărtându-vă astfel de acest curent. Dacă nu căutați cu toată sinceritatea, veți face ca eforturile Mele chinuitoare să fie în van. În viitor, oameni din diferite națiuni se vor îngrămădi în orice clipă: la nivelul vostru actual, veți fi în stare să-i conduceți? Vă voi antrena foarte bine ca să deveniți soldați buni în această scurtă perioadă pentru a-Mi îndeplini însărcinarea. Doresc să-Mi slăviți numele în toate privințele și să fiți mărturii minunate pentru Mine. Fie ca aceia pe care ei i-au disprețuit să se ridice astăzi deasupra lor și să-i conducă și să îi stăpânească. Îmi înțelegeți intențiile? Ați priceput eforturile chinuitoare pe care le-am făcut? Eu fac toate acestea pentru voi. Depinde doar dacă sunteți sau nu în stare să vă bucurați de binecuvântările Mele.

Eu, Dumnezeul care cercetează mintea și inima omului, călătoresc până la marginile pământului. Cine îndrăznește să nu Îmi facă servicii? Există tensiuni ridicate în toate națiunile, și toate națiunile se luptă amarnic; totuși, în final, nu vor scăpa de strânsoarea Mea. Cu siguranță nu le voi da drumul cu ușurință. Îi voi aduce la judecată unul câte unul, conform acțiunilor lor, statutelor lor pământești și plăcerilor lor pământești. Nu voi scuti pe nimeni. Mânia Mea a început să se dezvăluie și se va abate toată asupra lor. Totul se va împlini în ei, unul câte unul, iar toate acestea le vor fi adus singuri asupra lor. Cei care nu au reușit să Mă cunoască sau care M-au disprețuit în trecut vor înfrunta acum judecata Mea. Cât despre cei care i-au persecutat pe fiii Mei în trecut, îi voi pedepsi în mod deosebit, în conformitate cu acțiunile și cuvintele lor trecute. Nu-i voi cruța nici măcar pe copii; toți acești oameni sunt din tagma Satanei. Chiar dacă nu fac și nu spun nimic, dacă, în inimile lor, ei îi urăsc pe fiii Mei, nu-l voi ierta nici măcar pe unul dintre ei. Îi voi face pe toți să vadă că noi – acest grup de oameni – domnim și deținem puterea astăzi; cu siguranță nu ei. Din acest motiv, este și mai important să vă dedicați cu cea mai mare putere și să vă sacrificați cu sinceritate pentru Mine, astfel încât să-Mi slăviți numele, să fiți martori pentru el în fiecare loc, colț, religie și confesiune și să-l răspândiți în întregul univers și la capetele pământului!

Anterior: Capitolul 67

Înainte: Capitolul 69

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte