Dumnezeu întrupat suferă în locul oamenilor, în schimbul unei viitoare destinații frumoase pentru aceștia. Etapa lucrării înfăptuite de Isus a fost de a fi răstignit drept asemănarea unui trup păcătos, de a fi o jertfă pentru păcat, de a răscumpăra întreaga omenire, de a pune bazele intrării oamenilor în destinația frumoasă. A fost răstignit, a purtat păcatul oamenilor și a răscumpărat omenirea din păcat. Cu alte cuvinte, a slujit ca dovadă că oamenii au fost iertați de păcate și că sunt capabili să vină înaintea lui Dumnezeu, a fost o monedă de schimb în lupta cu Satana. Acum că zilele de pe urmă au sosit, Dumnezeu vrea să-Și încheie lucrarea, să încheie această epocă și să-i conducă pe cei care rămân într-o destinație frumoasă. Dumnezeu S-a întrupat din nou și, în timp ce cucerește, judecă și purifică oamenii, El suferă în locul lor și oferă asta drept dovadă și drept fapt pentru scutirea oamenilor de orice durere; adică Dumnezeu Își este martor Lui Însuși și folosește această dovadă, această mărturie ca să-l înfrângă pe Satana, să aducă rușine asupra diavolilor și ca un schimb pentru frumoasa destinație a oamenilor.

Unii oameni spun: „Trupul Care lucrează e tot Dumnezeu Care lucrează. Nu trupul lucrează; Duhul lui Dumnezeu Îl controlează din interior.” Așa să fie? Nu. S-a spus anterior că întruparea lui Dumnezeu pentru a realiza o etapă a lucrării de cucerire se face în mijlocul umanității normale; ceea ce vezi e umanitate normală, dar Acesta este, de fapt, Însuși Dumnezeu Care lucrează; când acest trup lucrează, de fapt e Însuși Dumnezeu Care lucrează. Explicând acest lucru și având părtășie despre el astfel, oamenii cred adesea că acest trup nu este decât un instrument, un înveliș exterior, că El acționează doar când Duhul lui Dumnezeu vorbește și-L controlează din interior și că El nu acționează fără acest control; trupul spune orice e dirijat de Duh să spună, iar când nu este dirijat astfel, nu spune nimic. Așa este? Nu. Când Duhul Se întrupează, Duhul și trupul devin unul. Trupul Care acționează e Duhul Care acționează, Duhul Care acționează e trupul Care acționează – doar aceasta poate fi numită întrupare. În prezent, una dintre cele mai puternice explicații este următoarea: când Dumnezeu Se întrupează în zilele de pe urmă, pe de o parte, El vine să facă lucrarea de cucerire și să încheie această epocă. Pe de altă parte, trupul Care vine să experimenteze durerea oamenilor este Dumnezeu Însuși Care vine să experimenteze durerea oamenilor; trupul lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși sunt unul. Trupul nu este instrumentul pe care oamenii îl cred a fi, nici un simplu înveliș – nici, așa cum cred oamenii, un fel de entitate fizică controlabilă. Acest trup este întruparea lui Dumnezeu Însuși. Înțelegerea anterioară a oamenilor era prea superficială. Dacă părtășiile ar urma noțiunile oamenilor, atunci aceștia ar fi înclinați să separe trupul și Duhul, cu trupul fiind trup și Duhul, Duh. Aceasta e o aberație. În plus, oamenii ar avea lesne noțiuni.

De asemenea, ceea ce oamenii trebuie să înțeleagă în prezent este următorul lucru: Dumnezeu S-a întrupat ca să experimenteze durerea oamenilor, dar durerea și bolile suferite de întrupare nu sunt lucruri pe care El ar trebui să le îndure. Unii oameni cred că, de vreme ce El are un trup obișnuit și normal și nu e vreo ființă supranaturală, ci o persoană obișnuită, atunci această durere e de neevitat. Ei cred că El ar trebui să sufere durerile de cap și greutățile oamenilor, că ar trebui să-i fie cald când oamenilor le e cald și că ar trebui să sufere frigul alături de toți ceilalți, când vremea e lipsită de căldură. Dacă gândești astfel, atunci vezi acest trup obișnuit și normal exact la fel ca pe orice persoană, fără nicio diferență. Dar realitatea este că există un sens al greutăților suferite de acest trup. Bolile omenești normale sau alte greutăți sunt lucruri pe care oamenii trebuie să le sufere, acestea sunt greutăți pe care omenirea coruptă ar trebui să le sufere – aceasta este o lege normală. Dar în ce scop suferă aceste greutăți Dumnezeu întrupat? Faptul că Isus a fost răstignit pe cruce e ceva ce ar fi trebuit să I se întâmple? Isus a fost întruparea, a fost fără de păcat și, conform legilor acelor vremuri și a ceea ce a făcut El atunci, nu ar fi trebuit să fie răstignit – deci de ce a fost pus pe cruce? Ca să răscumpere întreaga omenire. Toate greutățile suferite de întruparea actuală, toată persecuția care s-a abătut asupra Lui – oare toate astea s-au întâmplat accidental? Sau au fost rânduite în mod deliberat de Dumnezeu? Nu au fost rânduite deliberat și nici nu s-au întâmplat accidental; în schimb, s-au desfășurat conform legilor normale. De ce spun asta? Fiindcă Dumnezeu S-a plasat în mijlocul oamenilor, Și-a acordat libertatea de a acționa în acest fel și, în timpul acestei lucrări, a suferit aceeași durere ca oamenii. Dacă Dumnezeu ar fi rânduit în mod deliberat această durere, atunci ar fi suferit numai câteva zile de durere; de cele mai multe ori, El n-ar fi suferit. Așadar, suferința pe care Dumnezeu o experimentează printre oameni în timp ce lucrează nu a fost rânduită deliberat, dar El nici nu a suferit fără intenție câteva greutăți; în schimb, a venit să experimenteze suferința care există printre oameni, S-a plasat în mijlocul lor, a suferit la fel ca ei și a fost tratat la fel, fără nicio excepție. La fel cum voi sunteți persecutați, nu e persecutat și Hristos? Voi sunteți vânați; nu e și Hristos vânat? Oamenii sunt chinuiți de boală; Hristos suferă mai puțin? Nu este scutit. Oare nu-i ușor de înțeles? Mai sunt cei care cred că Dumnezeu ar trebui să sufere după ce vine să lucreze în țara marelui balaur roșu – nu-i și asta o greșeală? Pentru Dumnezeu, nu se pune problema dacă ar trebui sau nu să sufere. Personal, Dumnezeu plătește prețul suferinței printre oameni pentru ca oamenii să nu mai sufere și apoi îi conduce pe aceștia în destinația frumoasă, lăsându-l pe Satana pe deplin convins. Pentru Dumnezeu, e necesar să sufere aceste dureri. Dacă n-ar fi vrut să sufere această durere în timpul acestei etape a lucrării, ci numai să înțeleagă durerea oamenilor și nimic mai mult și ar fi folosit în locul Lui câțiva apostoli sau oameni folosiți de Duhul Sfânt, care mai apoi I-ar fi raportat lui Dumnezeu despre durerile pe care le-au suferit – sau, dacă ar fi folosit câțiva indivizi speciali care să fie mărturie și i-ar fi făcut să sufere cele mai dureroase lucruri printre oameni – atunci, dacă ar fi fost capabili să sufere această durere și să fie mărturie, Satana însuși ar fi convins pe deplin și, în schimbul acțiunilor lor, oamenii nu vor mai trebui să sufere în viitor. Ar putea face Dumnezeu asta? Da, dar numai Dumnezeu Însuși face lucrarea lui Dumnezeu Însuși. Oricât de înaltă ar fi mărturia oamenilor, ea nu ajunge la Satana, care ar spune: „De vreme ce te-ai întrupat, de ce să nu experimentezi personal durerea oamenilor?” Adică, dacă Dumnezeu n-ar lucra astfel, atunci o astfel de mărturie n-ar fi prea puternică. Lucrarea proprie a lui Dumnezeu trebuie făcută de Dumnezeu Însuși, fiindcă doar atunci ar fi practică. Și din această etapă a lucrării făcute de Dumnezeu, se poate vedea și că există însemnătate în tot ceea ce face Dumnezeu, că există însemnătate în toată durerea suferită de întrupare, că El nu face nimic întâmplător și nici nu face lucrări care nu au niciun folos. Sosirea întrupării ca să lucreze și să experimenteze durerea oamenilor nu este opțională, ci este de cea mai mare necesitate: este de cea mai mare necesitate pentru omenire și pentru destinația viitoare a omenirii, este înfăptuită și sacrificată de dragul mântuirii omului, al câștigării omului și al aducerii omului într-o destinație frumoasă.

Adevărurile legate de întrupare ar trebui să fie discutate din mai multe unghiuri:

1. Nevoia de un trup obișnuit și normal.

2. Aspectul practic al lucrării acestui trup obișnuit și normal.

3. Sensul – adică necesitatea – venirii lui Dumnezeu printre oameni ca să experimenteze durerea acestora.

De ce trebuie Dumnezeu să experimenteze personal durerea oamenilor? Nu e în regulă ca El să nu facă asta? Mai este un aspect al sensului aici. Lucrarea acestui trup obișnuit și normal poate cuceri și desăvârși oamenii, dar esența oamenilor și legile existenței lor înseamnă că ei vor trăi în continuare în deșertăciune, durere, agonie și suspine și că vor rămâne incapabili să scape de bolile lor. De exemplu, iubirea ta de Dumnezeu a ajuns într-un anumit punct, ai ceva experiență în a-L înțelege pe Dumnezeu, firile tale corupte au fost îndepărtate și Dumnezeu spune că vei fi desăvârșit și că ești un om care-L iubește pe Dumnezeu. Dacă Dumnezeu mântuiește oamenii în această măsură și apoi pleacă – dacă lucrarea întrupării se încheie astfel – atunci bolile, deșertăciunea, tristețile oamenilor și necazurile trupului ar exista în continuare, ceea ce înseamnă că lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a oamenilor nu ar fi terminată. Un om poate să fi fost desăvârșit și Îl poate cunoaște, iubi și venera pe Dumnezeu, dar este el capabil să-și înlăture bolile și necazurile? Deținerea adevărului nu poate rezolva acest lucru. Nimeni n-a spus vreodată că, acum că deține adevărul, bolile trupului nu-l mai dor sau nu-i mai provoacă suferință – nimeni nu poate alina o astfel de durere. Poți spune doar: „Viața îmi pare plină de sens acum, dar tot mă doare când sunt bolnav.” Așa este? Și este acest sentiment real? Astfel, dacă întruparea ar face doar lucrarea de a cuceri și desăvârși oamenii, dacă întruparea doar i-ar desăvârși și nu ar îndepărta durerea suferită de trupurile lor, atunci toată durerea suportată de oameni pe pământ, bolile oamenilor, bucuriile și întristările oamenilor și grijile lor individuale – toate acestea ar fi de neîndepărtat și chiar dacă oamenilor le-ar fi permis să trăiască o mie, zece mii de ani pe pământ, aceste necazuri și chestiuni legate de naștere, bătrânețe, boală și moarte nu ar fi rezolvate. Dumnezeu a venit să experimenteze această durere a oamenilor; odată ce a experimentat-o, o îndepărtează chiar de la rădăcină și, după aceea, omul nu mai este necăjit de chestiuni legate de naștere, bătrânețe, boală sau moarte. Isus a experimentat moartea. Această întrupare experimentează doar durerea nașterii și a bolii (nu este nevoie ca bătrânețea să fie experimentată, iar în viitor oamenii nu vor îmbătrâni). Odată ce va experimenta toată această durere, durerea oamenilor va fi, în cele din urmă, eliminată. După ce Dumnezeu va suferi toată durerea în locul omului, El va avea o puternică dovadă care va fi dată la schimb, în final, pentru frumoasa destinație a omenirii, eliminând nașterea, bătrânețea, boala și moartea oamenilor. Nu există însemnătate în asta? Așadar, fie că e vorba de naștere, boală, greutăți sau agonie, întruparea experimentează durerea oamenilor și, indiferent de aspectul unei astfel de dureri, întruparea o face în locul oamenilor, slujind drept simbol și semn profetic. El a experimentat toată această durere, a suportat-o personal, astfel încât să nu mai fie nevoie ca omenirea s-o sufere. Aici se află semnificația. Odată ce oamenii sunt desăvârșiți, ei Îl pot venera pe Dumnezeu, Îl pot iubi și sunt capabili să acționeze conform voii lui Dumnezeu, conform cuvântului lui Dumnezeu și conform cerințelor lui Dumnezeu, după care necazurile și durerea le vor fi îndepărtate. Aceasta este semnificația suferinței lui Dumnezeu în locul oamenilor și acest lucru permite oamenilor nu numai să-L venereze pe Dumnezeu pe pământ, ci și să se elibereze de chinul și povara acestor boli, să se elibereze de chestiunile legate de naștere, bătrânețe, boală și moarte, să se elibereze de ciclurile vieții. Suferind și percepând această durere în timpul întrupării actuale, Dumnezeu rabdă aceste lucruri în locul oamenilor și, odată ce le-a răbdat, cei care rămân nu mai trebuie să sufere această durere – lucru care este semnul profetic. Câțiva oameni absurzi întreabă: „Deci Dumnezeu face asta de unul singur în locul oamenilor?” E suficient că Dumnezeu Se întrupează și suferă în locul oamenilor – cine mai trebuie s-o facă? Asta fiindcă Dumnezeu poate face toate lucrurile de unul singur și poate înlocui orice, poate reprezenta totul, poate simboliza toate lucrurile, toate lucrurile care sunt frumoase, bune și pozitive. În plus, acum că a experimentat practic durerea oamenilor, El e și mai calificat să folosească mărturii și dovezi chiar mai puternice ca să elimine toată durerea viitoare a oamenilor.

Astfel înfăptuită, lucrarea celor două etape ale întrupării este încheiată și devine o linie clară: de la primul pas al întrupării până la acest pas al întrupării, lucrarea acestor două etape a îndepărtat toată durerea existenței omenești și suferința individuală a oamenilor. De ce trebuie ca Dumnezeu să facă asta personal, în trup? În primul rând, oamenii trebuie să înțeleagă de unde vin durerea nașterii, a bătrâneții, a bolii și a morții de-a lungul vieții lor și de ce omul suferă aceste lucruri. Existau acestea când a fost creat omul? De unde provin aceste dureri? Ele au apărut după ce omul a fost ispitit și corupt de Satana, și apoi a decăzut. Durerea, necazurile și deșertăciunea trupului omului și toate nenorocirile din lumea omului – toate au apărut după ce Satana l-a corupt pe om. După ce omul a fost corupt de Satana, Satana a început să chinuie omul, astfel încât acesta a căzut tot mai mult, bolile lui au devenit tot mai profunde, durerea tot mai mare și a avut tot mai mult sentimentul că lumea e goală și nefericită, că e imposibil să supraviețuiești în această lume și că viața în această lume e tot mai lipsită de speranță. Deci această durere a fost adusă asupra omului de către Satana și a venit după ce omul a fost corupt de Satana și a decăzut. Pentru a întoarce oamenii din mâinile Satanei și a le oferi o destinație frumoasă, Dumnezeu trebuie să experimenteze personal această durere. Chiar dacă oamenii sunt fără de păcat, tot există lucruri dureroase pentru ei, Satana tot îi controlează, tot îi poate manipula și îi poate face să sufere cele mai mari dureri și chinuri. Așadar, întruparea experimentează personal aceste dureri, îi întoarce pe oameni din ghearele Satanei și îi împiedică să mai sufere dureri – nu este acest lucru de o însemnătate profundă? Când Isus a venit să facă lucrarea de răscumpărare, în aparență, nu a respectat legea și regulamentele, dar de fapt acest lucru a împlinit legea, a încheiat Epoca Legii și a inaugurat Epoca Harului, aducându-i omului milă și bunătate iubitoare și, după aceea, când Isus a fost răstignit, asta l-a absolvit pe om de păcat. Isus Și-a folosit propriul sânge prețios pentru a-i da dreptul omului să se întoarcă înaintea tronului lui Dumnezeu. Se poate spune că a folosit dovada și faptul crucificării pentru a răscumpăra omul. Deși păcatele omului au fost iertate de Dumnezeu, omul fusese deja corupt prea profund de Satana, natura lui păcătoasă tot a rămas și el a continuat să păcătuiască și să-L sfideze pe Dumnezeu. Acesta este un fapt de netăgăduit, astfel că Dumnezeu S-a întrupat a doua oară pentru a face lucrarea de curățire a omului de natura lui păcătoasă, adică El judecă și mustră omul pentru a-l purifica de firea lui coruptă. Prima dată când Dumnezeu S-a întrupat, El a fost răstignit pentru păcatele omenirii, a răscumpărat omenirea, iar omul S-a întors înaintea lui Dumnezeu. A doua oară când Dumnezeu S-a întrupat, El a venit să cucerească omul, să-l mântuiască prin cucerirea sa. Deși mulți au acceptat lucrarea lui Dumnezeu și adesea mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu, ei rămân ignoranți față de Dumnezeu, nu știu unde Se află El, nu L-ar recunoaște nici dacă S-ar afla în fața lor. În plus, sunt predispuși să aibă noțiuni și neînțelegeri despre Dumnezeu și, uneori, modul în care văd lucrurile este ostil față de Dumnezeu. De ce stau lucrurile așa? Fiindcă nu înțeleg adevărul și le lipsește cunoașterea adevărată a lui Dumnezeu. Când Îl cunosc pe Dumnezeu, oamenii sunt bucuroși să sufere și să trăiască pentru El, dar Satana tot controlează slăbiciunile din ei, Satana tot e capabil să-i facă să sufere, spiritele rele tot sunt capabile să lucreze și să provoace perturbări în ei, să pătrundă în ei, să-i înnebunească, să-i neliniștească și să-i tulbure complet. Există lucruri în gândurile și conștiința oamenilor care pot fi controlate și manipulate de Satana. Prin urmare, uneori ești bolnav sau tulburat, sunt momente în care simți că lumea e pustie sau că viața nu are sens și există chiar și momente când s-ar putea să cauți moartea și să vrei să te sinucizi. Cu alte cuvinte, aceste dureri sunt exercitate de Satana și sunt slăbiciunea mortală a oamenilor. Un lucru care a fost corupt și călcat în picioare de Satana poate fi folosit în continuare de Satana; aceasta e presiunea la care Satana îl supune pe om. Așadar, Dumnezeu S-a întrupat încă o dată în zilele de pe urmă pentru a face lucrarea de judecată și, în timp ce face lucrarea de cucerire, El suferă în locul omului, plătind prețul suferinței în trup, plătind acest cost pentru a Se ocupa de durerea și slăbiciunea mortală ale omului și pentru a le înlătura. Odată ce a întors omul, plătind prețul suferinței printre oameni, Satana nu va mai putea să aibă control asupra omului, omul se va întoarce complet la Dumnezeu și doar atunci Îi va aparține pe deplin lui Dumnezeu! De ce ești capabil să trăiești pentru Dumnezeu și să-L venerezi, dar nu-I aparții neapărat în totalitate lui Dumnezeu? Spiritele rele tot îți pot exploata slăbiciunile, tot se pot juca cu tine, te pot folosi în continuare, fiindcă oamenii sunt prea stupizi. Unii nu știu diferența dintre a fi mișcat de Duhul Sfânt și a fi perturbat de spiritele rele. Nu știu diferența dintre lucrarea Duhului Sfânt și lucrarea spiritelor rele. Nu este asta o slăbiciune mortală? Când lucrează spiritele rele, nu există nicio breșă pe care să n-o exploateze. Pot vorbi în sinea ta sau în urechea ta sau pot să-ți tulbure mintea și să-ți perturbe gândurile, făcându-te să nu simți atingerea Duhului Sfânt, împiedicându-te să o simți și apoi spiritele rele vor începe să te perturbe, să-ți arunce gândurile în haos, să te facă să îți pierzi rațiunea și chiar să îți facă sufletul să îți părăsească trupul. Aceasta e lucrarea pe care spiritele rele o fac în oameni, iar oamenii sunt în mare pericol dacă nu pot vedea lucrurile așa cum sunt. În prezent, Dumnezeu a suportat această durere pentru oameni și, odată ce oamenii au o destinație frumoasă, ei nu numai că vor trăi pentru Dumnezeu, dar nu îi vor mai aparține Satanei și nu vor mai putea fi manipulați de el; gândurile, duhul, sufletul și trupul oamenilor Îi vor aparține toate lui Dumnezeu. Astăzi, inima ta s-ar putea să fie îndreptată către Dumnezeu, dar sunt momente când nu te poți abține să nu fii folosit de Satana. Așadar, când obțin adevărul, oamenii sunt capabili să I se supună în totalitate lui Dumnezeu și să-L venereze, dar le-ar fi imposibil să se elibereze complet de perturbările Satanei și chiar mai puțin posibil să nu aibă nicio boală, fiindcă trupurile și sufletele oamenilor au fost călcate în picioare de Satana. Sufletele oamenilor sunt un loc murdar, sunt locul unde a sălășluit Satana și locul de care Satana profită. Satana e în continuare capabil de perturbare și control, de a-ți împiedica mintea să fie limpede și de a te împiedica să distingi adevărul. Prin urmare, întruparea lui Dumnezeu pentru a experimenta durerea omului și a suferi în locul său nu este opțională, ci de cea mai mare necesitate!

Trebuie să înțelegeți că Dumnezeu S-a întrupat de două ori ca să finalizeze lucrarea de mântuire a omenirii. Dacă n-ar fi fost decât prima întrupare, n-ar fi posibil să mântuiască pe deplin omenirea, fiindcă prima întrupare a făcut lucrarea de răscumpărare și S-a arătat mai ales ca să rezolve problema iertării păcatelor oamenilor și ca să-l facă pe om vrednic de a veni înaintea lui Dumnezeu. A doua întrupare face lucrarea de judecată pentru a curăți corupția omului și a-i îndepărta firea coruptă, dar tot n-ar fi posibil să rezolve problema apartenenței totale a omului lui Dumnezeu. În plus, trebuie să existe și experiența durerii omului de către cea de-a doua întrupare pentru a îndepărta complet partea omului care a fost coruptă de Satana – rezolvând complet, din rădăcină, problema suferinței și chinului omului. Acestea sunt etapele lucrării celor două întrupări. Niciuna dintre ele nu este dispensabilă. Așadar, nu trebuie să privești superficial durerea suferită de întrupare. Uneori El plânge, uneori suferă și e supărat și uneori pare slab și îndurerat. Nu trebuie să privești superficial nimic din toate astea și cu atât mai puțin să ai noțiuni despre aceste lucruri. Dacă ai noțiuni în această privință, atunci ești extrem de prost și nesupus. Mai mult, nici nu trebuie să crezi că asta este ceea ce trebuie să sufere un trup normal; acest lucru este și mai greșit, iar dacă spui asta, atunci Îl hulești pe Dumnezeu. Oamenii trebuie să înțeleagă că durerea suferită de cele două întrupări este necesară. Nu este de cea mai mare necesitate pentru Dumnezeu Însuși, ci pentru omenire. Corupția omenirii este atât de mare încât acest lucru nu poate să nu fie făcut, trebuie să fie făcut pentru ca omenirea coruptă să fie complet mântuită. Dumnezeu lucrează într-un mod care poate fi văzut de oameni cu proprii ochi. Tot ceea ce face El e public, nu este ascuns de nimeni. Nu îndură în taină, de unul singur, temându-Se că oamenii vor vedea și vor avea noțiuni. El nu Se ascunde de nimeni, indiferent dacă oamenii cred în Dumnezeu de mult sau de puțin timp, dacă sunt bătrâni sau tineri sau dacă sunt sau nu capabili să înțeleagă adevărul. Fiindcă aceasta e dovada și oricine poate dovedi că întruparea lui Dumnezeu a suferit o durere prea mare, că El a suportat cu adevărat durerea omenirii. Nu e adevărat că El a suferit doar câteva zile de durere într-un loc necunoscut și că-Și petrece majoritatea timpului într-o stare de liniște și plăcere – nu așa stau lucrurile. Lucrarea și suferința lui Hristos nu sunt ascunse nimănui; El nu Se teme că vei fi slab, că vei avea noțiuni sau că vei înceta să crezi. Și ce arată faptul că acest lucru nu este ascuns nimănui? Că are cea mai mare însemnătate! Întruparea nu Se odihnește niciodată. Vezi că sunt momente când nu vorbește sau nu scoate un sunet, dar El tot lucrează, El tot suferă în inima Lui! Oare omul realizează asta? Chiar și atunci când oamenii văd acest lucru, ei nu-l înțeleg. Unii oameni știu că, în zilele noastre, Dumnezeu este din trup obișnuit și normal, dar știi ce lucrare face, în prezent, acest trup obișnuit și normal? Nu știi. Ochii tăi văd numai exteriorul, nu poți vedea esența interioară. Așadar, oricâți ani ar părea că a lucrat oficial întruparea, Dumnezeu n-a avut de fapt niciun moment de odihnă; deși sunt momente când nu vorbește sau nu scoate un sunet și nu lucrează la scară mare, lucrarea Lui nu s-a oprit și El suferă în continuare în locul omului. Unii oameni, când încearcă să măsoare dacă Dumnezeu S-a întrupat sau nu și dacă este sau nu Hristos, se uită dacă Dumnezeu vorbește: dacă nu vorbește timp de doi sau trei ani, atunci El nu este Dumnezeu, prin urmare ei se precipită și nu mai cred în Dumnezeu. Astfel de oameni au o atitudine de „așteaptă și-o să vezi” față de credința lor în Dumnezeu și nu-L cunosc deloc pe Dumnezeu. În prezent, s-ar putea să existe oameni care „așteaptă să vadă” și care, văzând că Dumnezeu n-a vorbit o perioadă de timp, se gândesc în sinea lor: „Oare Duhul lui Dumnezeu a plecat și a urcat la Ceruri?” E greșit să gândească astfel? Nu judecați cu ușurință. Dacă ai noțiuni sau îndoieli, roagă-te lui Dumnezeu, caută adevărul, citește mai des cuvântul lui Dumnezeu și toate aceste probleme se vor rezolva. Nu delimita orbește chestiunile cu „poate asta sau probabil aia” – aceste cuvinte ale tale, „poate” și „probabil”, sunt aberații și sunt părerile diavolilor și Satanei! Lucrarea lui Dumnezeu nu stă nicio clipă pe loc. El nu Se odihnește, lucrează mereu și e mereu în slujba omenirii!

Esența lui Hristos trebuie înțeleasă sub toate aspectele. Cum poți cunoaște esența lui Hristos? Cheia este că trebuie să cunoști toată lucrarea făcută de acest trup. Dacă tu crezi că Duhul acționează numai astfel, iar trupul nu, că trupul este doar controlat de Duh, atunci greșești! De ce spunem că suferința, răstignirea, cucerirea întregii omeniri și experimentarea suferinței omului sunt lucrări făcute de Hristos? Fiindcă Dumnezeu a devenit om și lucrează printre oameni. Duhul și trupul lucrează simultan; nu e așa cum își închipuie oamenii, că trupul nu vorbește și Duhul Îl forțează să vorbească – nu așa stau lucrurile. În schimb, există o mare libertate: Duhul și trupul fac același lucru; când trupul vede o chestiune care este aproape gata, Duhul vede și el chestiunea în același mod. Aceștia lucrează în același timp. Deci este greșit și să spunem că trupul fizic prevalează. Ce ar însemna ca „trupul fizic să prevaleze”? Există un context pentru acest lucru: odată ce Dumnezeu devine om, tot ceea ce văd oamenii este o acțiune a trupului și că trupul prevalează în timpul întrupării. În orice caz, Duhul și trupul lucrează simultan. Niciodată nu s-ar putea întâmpla ca Duhul să forțeze trupul să vorbească, dar trupul să nu fie dispus sau ca trupul să vrea să vorbească, dar cuvintele să nu-i fie acordate de Duh. Asta nu s-ar putea întâmpla niciodată. Dacă oamenii cred asta, atunci greșesc și sunt ridicoli. Duhul și trupul sunt unul. Duhul este întrupat, deci cum s-ar putea ca Duhul să vrea să vorbească, dar trupul să nu vrea? Sau ca trupul să vrea să vorbească, iar Duhul să nu-i acorde cuvintele? Nu se poate întâmpla așa ceva. Întruparea lui Dumnezeu este întruchiparea Duhului. Când trupul lucrează, El poate vorbi oricând și oriunde, lucru care este complet diferit de momentul în care Duhul Sfânt lucrează într-o persoană. Numai Duhul Sfânt în trup este întruparea și nu se pune problema plecării Duhului Sfânt. Când Duhul Sfânt lucrează în oameni, este vorba de alegere și context. Dacă oamenii nu urmăresc adevărul, dacă merg pe propria cale, atunci Duhul Sfânt îi părăsește, iar ei vor simți asta. Întotdeauna există denaturări în înțelegerea pe care o au oamenii. Ei cred că dacă lucrarea lui Dumnezeu a ajuns în această etapă, El nu mai are cuvinte și că nu mai poate vorbi, chiar dacă ar vrea s-o facă. Așa să fie? Dumnezeu poate vorbi oricând, n-a existat niciodată o ruptură între Duh și trup. Indiferent ce lucrare sau aspect al adevărului sunt exprimate, indiferent din ce unghi privești lucrurile, aceasta este întruchiparea Duhului în trup, Dumnezeu a devenit om, adică toată durerea suferită de trup este, de asemenea, durerea omului experimentată personal de Duh. Trupul și Duhul nu trebuie în niciun caz să fie discutate separat. Adevărul întrupării este cel mai profund dintre toate și necesită ca oamenii să aibă zece sau douăzeci de ani de experiență, sau chiar experiență de o viață, înainte să-l poată cunoaște cu adevărat.

Primăvară, 1997