572  Cei care se îndoiesc și speculează despre Dumnezeu sunt cei mai înșelători

Lui Dumnezeu Îi plac

cei care nu-i suspectează pe alții

și cei care-acceptă ușor adevărul.

El dă dovadă de mare grijă față de ei;

în ochii Lui, ei sunt onești.

De ești înșelător, vei fi precaut

și te vei îndoi de toți și toate

și-ți vei clădi credința pe suspiciune.

Dumnezeu n-ar putea recunoaște

această credință.

Pentru că n-ai credință reală,

ești și mai lipsit de iubire-adevărată.


De te-ndoiești de Dumnezeu

și speculezi în ce-L privește,

ești cel mai înșelător om.


Te-ntrebi dacă Dumnezeu poate fi ca omul,

plin de păcate, îngust la minte,

lipsit de rațiune, nedrept, injust,

viclean și perfid, încântat de rău și întuneric.

Cei care cred asta

nu-L cunosc deloc pe Dumnezeu.

Această credință e un păcat!


De te-ndoiești de Dumnezeu

și speculezi în ce-L privește,

ești cel mai înșelător om.


Unii cred că lingușeala Îi place lui Dumnezeu,

iar cei ce n-au aceste-abilități

nu vor fi plăcuți în casa Lui.

Oare-i asta întreaga cunoaștere

ce-ați dobândit-o peste ani?

Nu doar că-nțelegeți greșit, ci și

blasfemiați Duhul lui Dumnezeu și Cerul.

De-asta spune Dumnezeu că a voastră credință

vă va tot îndepărta,

împotrivindu-vă Lui tot mai mult.

Ați văzut multe-adevăruri în lucrarea Lui.

Oare știți ce-a auzit Dumnezeu?

Oare câți sunteți dispuși s-acceptați adevărul?


De te-ndoiești de Dumnezeu

și speculezi în ce-L privește,

ești cel mai înșelător om.


Adaptare după Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum să Îl cunoașteți pe Dumnezeul de pe pământ”

Anterior: 571  Inima omului este atât de perfidă

Înainte: 573  Datoria fiecăruia este vocația unei ființe create

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2025!

Conținut similar

Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă Expunerea antihriștilor Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor Despre urmărirea adevărului Despre urmărirea adevărului Judecata începe de la casa lui Dumnezeu Cuvinte esențiale de la Dumnezeu Atotputernic Hristos al zilelor de pe urmă Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Adevărurile-realitate în care trebuie să pătrundă credincioșii în Dumnezeu Urmați Mielul și cântați cântări noi Ghid pentru răspândirea Evangheliei Împărăției Oile lui Dumnezeu aud glasul lui Dumnezeu Auziți glasul lui Dumnezeu Iată arătarea lui Dumnezeu Întrebări esențiale și răspunsuri despre Evanghelia Împărăției Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 1) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 2) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 3) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 4) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 5) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 6) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 7) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 8) Cum m-am întors la Dumnezeu Atotputernic

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte