402  Doar cei cu o credință autentică obțin aprobarea lui Dumnezeu

Când Moise a lovit stânca și a țâșnit apa,

a fost un dar de la Iahve, a fost prin credință,

a fost prin credință.

Când David a cântat pentru a-L lăuda pe Iahve,

cu inima plină de bucurie,

a fost prin credință,

a fost prin credință.

Când Iov și-a pierdut turmele

și toate avuțiile

și a fost acoperit de bube,

a fost prin credință.

Și când a putut totuși să audă vocea lui Iahve

și să-I perceapă gloria,

a fost prin credință.

A fost prin credință.

A fost prin credință.

A fost prin credință.

A fost prin credință.

Când Petru L-a urmat pe Isus

și a dat o mărturie glorioasă,

răstignit fiind pe o cruce,

a fost prin credință.

Când Ioan a văzut imaginea glorioasă a Fiului omului

și viziuni ale zilelor de pe urmă,

a fost prin credință.

Când neamurile descoperă că Dumnezeu S-a întors în trup

pentru a-Și face lucrarea,

e tot prin credință.

Mulți sunt doborâți de cuvântul lui Dumnezeu,

mângâiați și mântuiți, datorită credinței.

A fost prin credință.

A fost prin credință.

A fost prin credință.

A fost prin credință.


Adaptare după Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (1)”

Anterior: 401  Semnificația credinței în Dumnezeu este atât de profundă

Înainte: 403  Ai obținut atât de multe datorită credinței

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2025!

Conținut similar

Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă Expunerea antihriștilor Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor Despre urmărirea adevărului Despre urmărirea adevărului Judecata începe de la casa lui Dumnezeu Cuvinte esențiale de la Dumnezeu Atotputernic Hristos al zilelor de pe urmă Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Adevărurile-realitate în care trebuie să pătrundă credincioșii în Dumnezeu Urmați Mielul și cântați cântări noi Ghid pentru răspândirea Evangheliei Împărăției Oile lui Dumnezeu aud glasul lui Dumnezeu Auziți glasul lui Dumnezeu Iată arătarea lui Dumnezeu Întrebări esențiale și răspunsuri despre Evanghelia Împărăției Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 1) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 2) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 3) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 4) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 5) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 6) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 7) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 8) Cum m-am întors la Dumnezeu Atotputernic

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte