347  Identitatea inerentă și valoarea oamenilor

1 Ați fost scoși din noroi și oricum ați fost aleși dintre scursuri, dintre cei mizerabili și urâți de Dumnezeu. Ați aparținut Satanei și ați fost odinioară călcați în picioare și întinați de el. De aceea se spune că ați fost scoși din noroi și nu sunteți sfinți ci, în schimb, sunteți obiecte neomenești pe care Satana le-a prostit de multă vreme. Acesta este cel mai potrivit mod de a vă descrie. Trebuie să vă dați seama că sunteți impurități din apă stătută și din noroi, în loc de pradă de pescuit dorită, cum ar fi peștii sau creveții, deoarece nu aduceți nicio bucurie.

2 Sunteți cele mai pervertite fiare dintr-o societate josnică, animale mai rele decât porcii și câinii. Sincer vorbind, a Mă adresa vouă în astfel de termeni nu este o exagerare, ci este un mod de a simplifica chestiunea. A Mă adresa vouă în acești termeni este, de fapt, un mod de a vă respecta. Discernământul vostru, vorbirea, comportamentul ca oameni și toate lucrurile din viața voastră – inclusiv statutul vostru din noroi – sunt suficiente pentru a demonstra că identitatea voastră este „extraordinară”.

Adaptare după Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Identitatea inerentă a omului și valoarea lui: ce sunt ele cu adevărat?”

Anterior: 346  Pur și simplu nu vă cunoașteți statutul

Înainte: 348  Ce valoare este în prețuirea statutului?

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2025!

Conținut similar

475  Cea mai însemnată viață

Ca ființă ce-a fost creată,ar trebui să-L venerezi pe Dumnezeu,Ca ființă ce-a fost creată,trebuie să urmezi cea mai însemnată viață.Sunteți...

Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă Expunerea antihriștilor Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor Despre urmărirea adevărului Despre urmărirea adevărului Judecata începe de la casa lui Dumnezeu Cuvinte esențiale de la Dumnezeu Atotputernic Hristos al zilelor de pe urmă Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Adevărurile-realitate în care trebuie să pătrundă credincioșii în Dumnezeu Urmați Mielul și cântați cântări noi Ghid pentru răspândirea Evangheliei Împărăției Oile lui Dumnezeu aud glasul lui Dumnezeu Auziți glasul lui Dumnezeu Iată arătarea lui Dumnezeu Întrebări esențiale și răspunsuri despre Evanghelia Împărăției Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 1) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 2) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 3) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 4) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 5) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 6) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 7) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 8) Cum m-am întors la Dumnezeu Atotputernic

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte