290  Planul lui Dumnezeu nu s-a schimbat niciodată

Dumnezeu niciodată nu Și-a schimbat planul,

iar omul crede c-aceia cărora le vorbește El

sunt tot mai puțini la număr,

la fel și-aceia pe care-i aprobă El.


Dar Dumnezeu susține

că planul Lui nu s-a schimbat vreodată.

Credința și iubirea omului sunt

cele care se schimbă și scad mereu,

atât de mult încât se poate

ca o persoană să treacă de l-a-L linguși pe El

la a-I întoarce spatele, chiar la a-L alunga.


Atitudinea lui Dumnezeu față de

voi va fi călduță,

până când vă va urî și vă va pedepsi.

Și în ziua pedepsei voastre,

El totuși vă va vedea,

însă voi nu-L veți vedea.


Cum viața printre voi

a devenit anostă pentru El,

Și-a ales un loc mai bun de trai,

să evite durerea provocată de cuvintele voastre

și comportamentul vostru insuportabil de sordid,

ca să nu mai puteți să-L păcăliți

sau să Îl tratați superficial, superficial, da.


Înainte ca Dumnezeu să vă părăsească,

trebuie să vă îndemne

să v-abțineți de la a face

ceea ce e împotriva adevărului.

Să faceți ce e plăcut tuturor,

cu beneficii pentru ei și destinația voastră,

altfel cei ce suferă în mijlocul dezastrului

nu vor fi alții decât voi,

nimeni alții decât voi.


Adaptare după Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta”

Anterior: 289  Dumnezeu experimentează greutățile umanității

Înainte: 291  Cine e capabil să-L cunoască pe Dumnezeu când sosește?

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2025!

Conținut similar

Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă Expunerea antihriștilor Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor Despre urmărirea adevărului Despre urmărirea adevărului Judecata începe de la casa lui Dumnezeu Cuvinte esențiale de la Dumnezeu Atotputernic Hristos al zilelor de pe urmă Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Adevărurile-realitate în care trebuie să pătrundă credincioșii în Dumnezeu Urmați Mielul și cântați cântări noi Ghid pentru răspândirea Evangheliei Împărăției Oile lui Dumnezeu aud glasul lui Dumnezeu Auziți glasul lui Dumnezeu Iată arătarea lui Dumnezeu Întrebări esențiale și răspunsuri despre Evanghelia Împărăției Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 1) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 2) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 3) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 4) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 5) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 6) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 7) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 8) Cum m-am întors la Dumnezeu Atotputernic

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte