172  Dumnezeu trebuie să Se întrupeze ca să-Și facă lucrarea

Duhul lui Dumnezeu nu poate mântui omul corupt

de sub influența Satanei,

ci doar trupul pe care Duhul îl poartă,

cel în care Dumnezeu S-a întrupat.

Acest trup este om, cu umanitate normală,

dar este și Dumnezeu plin de divinitate.

Este diferit de Duh, dar Cel care-l mântuiește pe om

este încă Dumnezeu întrupat, Duh și trup.

Doar Dumnezeu întrupat

poate fi confidentul și păstorul omului,

și toate acestea sunt necesitatea-ntrupării

în timpuri trecute și astăzi.

Doar Dumnezeu întrupat

poate fi confidentul și păstorul omului,

și toate acestea sunt necesitatea-ntrupării

în timpuri trecute și astăzi.


În cele trei etape ale lucrării Lui,

doar una a fost realizată direct de către Duh,

celelalte, de Dumnezeu întrupat.

Lucrarea Epocii Legii făcută de Duh

n-a implicat nicio schimbare

a firii corupte a omului

sau vreo legătură cu ce știe omul despre Dumnezeu.

Lucrarea lui Dumnezeu întrupat în Epoca Harului și-a Împărăției

implică firea coruptă a omului, cunoașterea lui despre Dumnezeu

și este o parte importantă, esențială

a lucrării lui Dumnezeu de mântuire.

Doar Dumnezeu întrupat

poate fi confidentul și păstorul omului,

și toate acestea sunt necesitatea-ntrupării

în timpuri trecute și astăzi.

Doar Dumnezeu întrupat

poate fi confidentul și păstorul omului,

și toate acestea sunt necesitatea-ntrupării

în timpuri trecute și astăzi.


De aceea omul are nevoie de mântuirea lui Dumnezeu întrupat

și de lucrarea Sa directă,

să-l păstorească, sprijine, ude, hrănească, judece şi mustre,

și pentru ca El să-i ofere har și răscumpărare.

Doar Dumnezeu întrupat

poate fi confidentul și păstorul omului,

și toate acestea sunt necesitatea-ntrupării

în timpuri trecute și astăzi.

Doar Dumnezeu întrupat

poate fi confidentul și păstorul omului,

și toate acestea sunt necesitatea-ntrupării

în timpuri trecute și astăzi.


Adaptare după Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Omenirea coruptă are mai multă nevoie de mântuirea Dumnezeului întrupat”

Anterior: 171  Dumnezeu întrupat este mai potrivit pentru lucrarea de mântuire

Înainte: 173  Cel mai bun lucru despre lucrarea lui Dumnezeu întrupat

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2025!

Conținut similar

Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă Expunerea antihriștilor Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor Despre urmărirea adevărului Despre urmărirea adevărului Judecata începe de la casa lui Dumnezeu Cuvinte esențiale de la Dumnezeu Atotputernic Hristos al zilelor de pe urmă Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Adevărurile-realitate în care trebuie să pătrundă credincioșii în Dumnezeu Urmați Mielul și cântați cântări noi Ghid pentru răspândirea Evangheliei Împărăției Oile lui Dumnezeu aud glasul lui Dumnezeu Auziți glasul lui Dumnezeu Iată arătarea lui Dumnezeu Întrebări esențiale și răspunsuri despre Evanghelia Împărăției Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 1) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 2) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 3) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 4) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 5) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 6) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 7) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 8) Cum m-am întors la Dumnezeu Atotputernic

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte