108  Cele trei etape ale lucrării exprimă pe deplin mântuirea lui Dumnezeu

Cele trei etape ale lucrării

sunt în inima planului lui Dumnezeu.

Ele Îi exprimă firea și ceea ce este Dumnezeu.


Cei ce nu cunosc

cele trei etape-ale lucrării lui Dumnezeu

nu pot ști cum Își exprimă firea

și nu vor ști înțelepciunea

lucrării lui Dumnezeu,

orbi la modul în care-l salvează pe om,

la voia Lui pentru ei.


Doar cele trei etape-ale lucrării lui Dumnezeu

pot arăta pe deplin firea Lui,

pot exprima voia Lui de a mântui umanitatea

și întreg procesul mântuirii.


Cele trei etape exprimă pe deplin acea lucrare.

Cei ce nu știu cele trei etape ale lucrării

nu văd multele metode și principii

ale lucrării Duhului Sfânt.


Cei ce rămân în doctrina unei singure etape

sunt cei ce-L limitează pe Dumnezeu

la o doctrină.

Credința lor este vagă și nesigură.

Ei niciodată nu vor primi

mântuirea lui Dumnezeu.


Doar cele trei etape-ale lucrării lui Dumnezeu

pot arăta pe deplin firea Lui,

pot exprima voia Lui de a mântui umanitatea

și întreg procesul mântuirii.

Se dovedește că Dumnezeu a câștigat umanitatea,

El l-a învins pe Satana.

E dovada victoriei lui Dumnezeu,

în care se arată toată firea Lui.


Adaptare după Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cunoașterea celor trei etape ale lucrării lui Dumnezeu este calea spre a-L cunoaște pe Dumnezeu”

Anterior: 107  Cele trei etape ale lucrării sunt realizate de Unicul Dumnezeu

Înainte: 109  Întregimea lucrării de mântuire

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2025!

Conținut similar

Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă Expunerea antihriștilor Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor Despre urmărirea adevărului Despre urmărirea adevărului Judecata începe de la casa lui Dumnezeu Cuvinte esențiale de la Dumnezeu Atotputernic Hristos al zilelor de pe urmă Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Adevărurile-realitate în care trebuie să pătrundă credincioșii în Dumnezeu Urmați Mielul și cântați cântări noi Ghid pentru răspândirea Evangheliei Împărăției Oile lui Dumnezeu aud glasul lui Dumnezeu Auziți glasul lui Dumnezeu Iată arătarea lui Dumnezeu Întrebări esențiale și răspunsuri despre Evanghelia Împărăției Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 1) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 2) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 3) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 4) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 5) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 6) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 7) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 8) Cum m-am întors la Dumnezeu Atotputernic

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte